Subrogation claim for unauthorized public works: failure to prove illicit act bars civil tort liability; vicarious liability argument raised omisso medio

Asupra cauzei civile de fată, constată următoarele,

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa în contradictoriu cu pârâtul A. înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2018 se solicita obligarea acestuia la plata sumei de 4.253.620,71 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului creat bugetului judeţean prin obligarea instituţiei la plata lucrărilor executate de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa la"Herghelia Mangalia", conform Sentinţei civile nr. 1477/CA/05.11.2015 pronunţată de către Tribunalul Constanta în Dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1790/02.07.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamanţilor Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa de obligare a pârâtului A. la plata sumei de 4.253.620,71 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat bugetului judeţean, prin obligarea instituţiei la plata lucrărilor executate de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa la "Herghelia Mangalia", conform Sentinţei civile nr. 1477/CA/05.11.2015 pronunţate de către Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2015.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin Decizia nr. 201/C din 26 noiembrie 2018 a respins apelul formulat de apelanţii reclamanţi judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, împotriva Sentinţei civile nr. 1790 din 2.07.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018 având ca obiect pretenţii în contradictoriu cu intimatul pârât B., ca nefondat.

4. Cererea de recurs.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamanţii Consiliul Judeţean Constanţa şi Judeţul Constanţa au declarat recurs, în temeiul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel care a pronunţat hotărârea recurată.

Prin criticile formulate, recurenţii-reclamanţi susţin că în mod greşit instanţa de apel a reţinut în partea introductivă a deciziei că apelul a fost declarat în temeiul dispoziţiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social şi cele ale art. 270 din Codul Muncii, întrucât dispoziţiile legale menţionate nu au fost invocate, acestea nefiind aplicabile în cauză. Mai susţin că instanţa de apel nu a analizat în ansamblu motivele de fapt şi de drept invocate, respingând apelul doar din prisma analizei în detaliu a existenţei faptei ilicite, reţinând în motivare că răspunderea civilă delictuală nu poate fi evaluată în absenţa unuia din elementele esenţiale, respectiv fapta ilicită. Susţin că obligarea instituţiei la efectuarea plăţii lucrărilor executate, către RAJDP Constanţa reprezintă un prejudiciu creat bugetului judeţean, în condiţiile în care lucrările în cauză, au fost efectuate fără să existe proiecte, autorizaţie de construire, recepţii parţiale sau finale.

Recurenţii-reclamanţi susţin că au formulat o acţiune în regres a comitentului împotriva prepusului, raportul de prepuşenie rezultând din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. Dispoziţiile art. 1373 din C. civ. referitoare la răspunderea comitetului pentru faptele prepuşilor instituie un caz de răspundere pentru fapta altuia şi o solidaritate specifică între comitent şi prepus, stabilite exclusiv în beneficiul executantului lucrărilor. Arată că în cadrul acţiunii în regres a comitentului, prepuşii nu se pot apăra invocând prezumţia de răspundere reglementată de art. 1373 alin. (3) din C. civ., ci eventual pot invoca şi dovedi fapta proprie a comitentului, faptă care ar fi determinat total sau parţial producerea prejudiciului. Susţin că deşi intimatul-pârât a cunoscut foarte bine aceste aspecte totuşi a iniţiat adoptarea unor acte administrative şi a aprobat efectuarea lucrărilor de amenajare a hergheliei în afara cadrului legal. Mai susţin că Herghelia Mangalia aparţine Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, iar Consiliul Judeţean Constanţa, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 a finanţelor publice locale, nu poate finanţa decât obiectivele aflate în patrimoniul acestuia şi, de asemenea, nu poate accesa finanţări europene nerambursabile, decât în condiţiile deţinerii în proprietate sau administrare a obiectivelor/imobilelor ce fac obiectul cererilor de finanţare. Susţin că din adresa nr. x/06.12.2013 semnată de intimatul-pârât, transmisă către Guvernul României şi către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, reiese în mod evident că ordonatorul principal de credite a "ordonat" realizarea lucrărilor la Herghelia Mangalia în deplină cunoştinţă de cauză, în afara cadrului legal, anterior parcurgerii tuturor etapelor necesare primirii în proprietate/administrare a imobilelor aparţinând acestui obiectiv, fiindu-i foarte cunoscută situaţia juridică a acestora.

5. Procedura derulată în recurs.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului formulat de reclamanţii Judeţul Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa împotriva Deciziei nr. 201/C din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Recursul a fost declarat şi motivat în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ. (decizia recurată a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 20 februarie 2019, conform dovezilor de înmânare de la dosar apel, iar recursul a fost declarat la data de 18 martie 2019, conform ştampilei aplicate de Registratura Curţii de Apel Constanţa - dosar recurs).

Recursul a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 1 octombrie 2019 s-a dispus admisibilitatea în principiu a recursului şi s-a fixat termen în şedinţa publică din 5 noiembrie 2019.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale şi a celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:

Prin memoriul de recurs se invocă incidenţa prevederilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., învederându-se că instanţa de apel în mod greşit a respins apelul doar din prisma analizei în detaliu a existenţei faptei ilicite, reţinând în motivare că răspunderea civilă delictuală nu poate fi evaluată în absenţa unuia din elementele esenţiale, respectiv fapta ilicită.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea atacată să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cauză, Curtea de Apel Constanţa a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1357 din C. civ., considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Din cuprinsul art. 1357 din C. civ. rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite prin care s-a cauzat prejudiciul.

Fapta ilicită se relevă prin aceea că este potrivnică prevederilor legii şi prin săvârşirea ei se încalcă un drept subiectiv sau se aduce atingere chiar unui simplu interes al unei persoane. Fapta ilicită poate îmbrăca forma comisivă (săvârşirea de fapte ilicite şi acceptarea urmărilor lor păgubitoare pentru altul) sau formă omisivă (neîndeplinirea unei obligaţii sau neluarea unei măsuri, atunci când această activitate, potrivit legii, trebuie să fie întreprinsă de o anumită persoană).

În primul rând, asupra existenţei faptei ilicite, ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale, curtea de apel a considerat în mod just că nu poate fi reţinută o faptă ilicită a pârâtului care, în calitatea de ordonator principal de credite al UAT Judeţul Constanţa nu ar fi respectat prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, textele invocate (art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 273/2006) neaducând nici ele suportul legal faptei imputate, întrucât relevă dispoziţii cu caracter general, privitoare la responsabilităţile ordonatorilor de credite. S-a mai reţinut că reclamanţii nu au explicitat prin care acte materiale s-a dispus efectuarea acestor lucrări, pentru a se dovedi manifestarea de voinţă individuală, personală a pârâtului, de a acţiona în mod unilateral şi nelegal .

Aşadar, instanţa de apel, în contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente, a apreciat în mod legal că raportarea reclamanţilor la cazul răspunderii civile delictuale a fost realizată într-o notă ambiguă, întrucât în cuprinsul cererii de chemare în judecată se menţionează în prealabil că suma de 4.523.620,71 RON rezultă din valorificarea, în instanţa de contencios administrativ, a contractului de lucrări nr. x/2004, prorogat şi modificat anual prin acte adiţionale, încheiat între UAT Judeţul Constanţa şi RAJDP Constanţa, a actului adiţional nr. x/2013 care este anexă la contract şi care vizează şi lucrările prevăzute prin HCJ 152/2009 şi HCJ nr. 148/2010, precum şi a HCJ 153/2013 care a aprobat încheierea unui Protocol cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Constanţa, având ca obiectiv reabilitarea, modernizarea şi amenajarea obiectivului Herghelia Mangalia.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Constanţa a conchis în mod corect că nu poate fi reţinută existenţa unui fapt juridic ilicit care să fi antrenat entitatea în cadrul căreia pârâtul a deţinut calitatea de preşedinte de consiliu judeţean într-un litigiu de natură contractuală, în condiţiile în care reclamanţii menţionează că premisa procesului iniţiat de RAJDP Constanţa a constituit-o nu doar contractul de lucrări din 2004, ci şi hotărârile consiliului judeţean subsecvente semnării respectivului contract.

Nu poate fi primită critica recurenţilor privind analizarea doar a condiţiei inexistenţei faptei ilicite, ce nu ar putea conduce, în opinia lor, ea singură la concluzia neangajării răspunderii civile delictuale. De vreme ce constatarea săvârşirii unei fapte ilicite este una dintre condiţiile cumulative pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, devine inutilă analizarea celorlalte cerinţe ale răspunderii, fiind suficientă neîntrunirea uneia dintre acestea pentru ca răspunderea să fie inoperantă.

De altfel, în hotărârea recurată se analizează şi condiţia culpei, reţinându-se de către instanţă că reclamanţii nu au probat culpa exclusivă şi indubitabilă a ordonatorului de credite, concretizată în atribuirea contractului de lucrări direct de către preşedintele consiliului judeţean, în aprobarea efectuării unor cheltuieli din bugetul UAT Judeţul Constanţa fără un contract aprobat la nivelul entităţii ori în absenţa unei hotărâri a Consiliului Judeţean care să avizeze punerea în aplicare a acestor prevederi contractuale.

Este nefondată şi argumentarea recurenţilor reclamanţi în sensul că obligarea instituţiei la efectuarea plăţii lucrărilor executate, către RAJDP Constanţa ar cauza un prejudiciu bugetului judeţean, în condiţiile în care lucrările în cauză au fost efectuate fără să existe proiecte, autorizaţie de construire, recepţii parţiale sau finale, dat fiind faptul că nu se poate reţine caracterul ilicit al faptelor pârâtului.

Nici susţinerea recurenţilor în sensul consemnării în partea introductivă a hotărârii a dispoziţiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social şi a art. 270 din Codul Muncii nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, instanţa procedând la o justă analiză a prevederilor legale incidente, şi anume a art. 1357 din C. civ. sub aspectul verificării condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Ultima critică de nelegalitate vizează incidenţa dispoziţiilor art. 1373 din C. civ. referitoare la răspunderea comitetului pentru faptele prepuşilor care instituie un caz de răspundere pentru fapta altuia şi o solidaritate specifică între comitent şi prepus, stabilite exclusiv în beneficiul executantului lucrărilor. Se arată în cuprinsul acestui motiv de recurs că, în cadrul acţiunii în regres a comitentului, prepuşii nu se pot apăra invocând prezumţia de răspundere reglementată de art. 1373 alin. (3) din C. civ., ci eventual pot invoca şi dovedi fapta proprie a comitentului, faptă care ar fi determinat total sau parţial producerea prejudiciului. Susţine că, deşi intimatul-pârât a cunoscut foarte bine aceste aspecte, totuşi a iniţiat adoptarea unor acte administrative şi a aprobat efectuarea lucrărilor de amenajare a hergheliei în afara cadrului legal.

Această critică nu poate fi primită.

Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecăţii în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă, în limitele impuse de cele două reguli exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum apellatum" şi "tantum devolutum quantum iudicata".

În speţă, Înalta Curte constată că, în absenţa invocării, pe calea apelului a analizei acţiunii şi din perspectiva dispoziţiilor art. 1373 alin. (3) din C. civ., şi anume prin prisma prevederilor răspunderii civile a comitetului pentru faptele prepuşilor, critica prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii Consiliul Judeţean Constanţa şi Judeţul Constanţa împotriva Deciziei nr. 201/C din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii Consiliul Judeţean Constanţa şi Judeţul Constanţa împotriva Deciziei nr. 201/C din 26 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.

GGC - OB