Motion for annulment rejected; final land boundary ruling stands on procedural grounds.

Prin cererea înregistrată, la data de 26 septembrie 2008, pe rolul Judecătoriei Piteşti şi înaintată Tribunalului Argeş, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare, precizată la datele de 6 martie 2012 şi 2 aprilie 2012, precum şi la termenul de judecată din data de 20 martie 2014, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., C., D., E., Municipiul Piteşti, reprezentat de Consiliul Local Piteşti, Primăria Piteşti, Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună următoarele:

- să le oblige pe pârâtele C. şi C. să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de circa 40 mp teren intravilan, situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş şi să le plătească contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe ultimi 3 ani, evaluată la suma de 300 RON;

- să le oblige pe pârâtele D. şi E. să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de circa 20 mp, teren intravilan situat în municipiul Piteşti, judeţul Argeş şi să le plătească contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe ultimii 3 ani, evaluată la suma de 200 RON;

- să stabilească linia de hotar cu proprietăţile pârâţilor;

- să-i oblige pe pârâţii Municipiul Piteşti şi C.L.F.F. Piteşti să confirme existenţa dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 750 mp situat în Piteşti, str. x, conform procesului-verbal de punere în posesie nr. x/08 mai 1992 cu schiţa anexă prin care s-a stabilit configuraţia terenului având o lăţime de 10,60 ml pe latura de sud, vecină cu str. x;

- să le oblige pe pârâtele C. şi C. să demoleze gardul construit în mod ilicit în interiorul proprietăţii începând cu primăvara anului 2009 şi până în toamna anului 2011, iar, în situaţia în care acestea nu se conformează, să-i autorizeze să-l demoleze pe cheltuiala acestora;

- să rectifice cartea funciară nr. x a Municipiului Piteşti, cu număr cadastral x, lucrare înregistrată la OCPI Argeş în dosarul nr. x iunie 2005 pe numele pârâtelor C. şi C. întrucât nu corespunde situaţiei reale din teren şi configuraţiei din schiţa anexă a raportului de expertiză tehnică F., iar, în subsidiar, să constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară şi a documentaţiei cadastrale prin care s-a dispus intabularea în cartea funciară şi restabilirea situaţiei avute anterior;

- să rectifice cartea funciară nr. x a municipiului Piteşti cu număr cadastral x, lucrare înregistrată la OCPI Argeş pe numele pârâtei D. sub nr. x din 29 octombrie 2008, întrucât aceasta nu corespunde situaţiei reale din teren şi vechilor semne de hotar în raport de actele de proprietate ale lui G. şi H., iar, în subsidiar, să constate nulitatea absolută a încheierii de carte funciară şi a documentaţiei cadastrale prin care s-a dispus intabularea în cartea funciară şi restabilirea situaţiei avute anterior, solicitând totodată şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 162 din 28 mai 2015, Tribunalul Argeş a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi tardivităţii, ca neîntemeiate; a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 4 al cererii precizate având ca obiect acţiune în constatare, respingând acest capăt de cerere ca inadmisibil; a admis, în parte, cererea astfel cum a fost precizată de reclamanţi; le-a obligat pe pârâtele C. şi C. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafeţele de teren materializate prin literele S1 = 17 mp şi S2 = 0,5 mp pe schiţa anexă nr. 2 la I.; a stabilit linia de hotar între proprietăţile reclamanţilor şi cea a pârâtelor C. şi C. între punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-1, marcate pe schiţa anexă nr. 2 la acelaşi raport de expertiză, schiţă ce face parte din sentinţă; a stabilit linia de hotar între proprietăţile reclamanţilor şi cea a pârâtelor D. şi E. între punctele 1-20-21-22, marcate pe aceeaşi schiţă; le-a obligat pe pârâtele C. şi C. să demoleze gardul în vederea asigurării liniei de hotar, iar, în caz de refuz, i-a autorizat pe reclamanţi să efectueze lucrarea, pe cheltuiala pârâtelor; a respins în rest cererea precizată şi le-a obligat pe pârâtele C. şi C. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi în sumă de 3350 RON.

Prin Decizia nr. 1428 din 4 mai 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva Sentinţei civile nr. 162 din 28 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş.

A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a admis, în parte, acţiunea şi a omologat raportul de expertiză tehnică în Varianta 2A, parte integrantă din decizie, după cum urmează: le-a obligat pe pârâtele C. şi C. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie următoarele suprafeţele de teren: S1 = 18 mp identificată prin poligonul 211-210-209-226-205-212-211 haşurată în culoarea roşie; S2 = 1 mp identificată prin poligonul 203-204-226-51-50-203 haşurată în culoarea roşie; S3 = 33mp identificată prin poligonul 211-212-208-207-206-211 haşurată în culoarea roşie.

A dispus grăniţuirea proprietăţii reclamanţilor de cea a pârâtelor C. şi C. aşa cum a fost transpusă pe schiţa de plan din Varianta 2A după cum urmează: între punctele: 200-4-201-202-203-204-226-205-212-206-207-10-11-12-13.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele C. şi C., împotriva aceleiaşi sentinţe şi a menţinut, în rest, sentinţa apelată.

Au fost obligate apelantele-pârâte C. şi C. să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 2081 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în ceea ce-i priveşte pe pârâţii J. şi K..

Prin Decizia nr. 4159 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2011 au fost respinse, ca nefondate, atât recursul declarat de recurentele reclamante, cât şi recursul declarat de recurentele pârâte.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare recurentele-pârâte C. şi C., cu motivarea că, deşi formal instanţa de recurs ar fi analizat fiecare motiv de recurs în parte, în realitate nu a efectuat o asemenea analiză iar, pe de altă parte, decizia pronunţată este şi rezultatul unor erori materiale.

Astfel, susţin că au invocat în primul motiv de recurs faptul că instanţa de apel nu a analizat neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii în revendicare imobiliară, respectiv că reclamanţii nu au titlu pentru terenul revendicat, iar pârâtele nu au ocupat de la aceştia terenul respectiv, fiind în posesia reclamanţilor încă dinainte de anul 2008, data promovării acţiunii introductive. Instanţa de recurs a apreciat că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vechi, iar în ce priveşte motivul de recurs referitor la neanalizarea motivelor de apel a statuat în sensul că nu ar fi aplicabile dispoz. art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vechi. Or, nefiind întrunite aceste două cerinţe legale, admiterea acţiunii în revendicare este rezultatul aplicării greşite a legii, iar aceasta constituie motiv de nelegalitate în recurs.

Precizează că suprafeţele de 1 mp şi de 33 mp au fost identificate de cei trei experţi ca fiind situate dincolo de gardul gospodăriei pârâţilor, fiind în posesia reclamanţilor, astfel că decizia instanţei de recurs este profund nelegală şi inechitabilă, de natură a-i prejudicia grav. Instanţa de recurs a motivat decizia în sensul că acestea nu sunt veritabile critici care să pună în discuţie modul de aplicare a dispoziţiilor legale evocate, ceea ce echivalează cu neanalizarea respectivului motiv de recurs în cuprinsul căruia au fost invocate numai aspecte de nelegalitate.

Consideră că în această situaţie sunt incidente dispoz. art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Prin motivul II de recurs au criticat decizia instanţei de apel cu privire la faptul că au fost obligaţi să cedeze reclamanţilor suprafeţele de 1 mp şi de 33 mp în condiţiile în care nu sunt în posesia acestor suprafeţe de teren şi în condiţiile în care dreptul lor de proprietate este intabulat în cartea funciară, limitele şi întinderea proprietăţii fiind foarte clare. Susţin că instanţa de recurs a pretins că în acest motiv de recurs nu a fost cuprinsă nicio critică de nelegalitate, deşi decizia instanţei de apel care consideră, fără nicio probă în acest sens, că pârâţii trebuie să predea reclamanţilor cele două suprafeţe de teren, este nelegală, din moment ce experţii susţin exact o situaţie contrară celei reţinute de instanţă.

Au invocat în cadrul motivului III de recurs încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, prin raportare la statuarea Deciziei civile nr. 1319 din 17 septembrie 2002 pronunţate de Tribunalul Argeş în dosarul civil nr. x/2002, potrivit căreia proprietatea reclamanţilor nu poate avea la strada x o lăţime mai mare decât aceea de 9,55 ml. Învederează că instanţa de apel a reţinut această împrejurare în considerente, dar în dispozitiv a decis în sens contrar, din moment ce în raportul de expertiză este avută în vedere o lăţime mai mare a terenului reclamanţilor decât aceea de 9,55 ml. Instanţa de recurs, prin decizia contestată, îşi încalcă propriile decizii anterioare referitoare la efectele autorităţii lucrului judecat şi pretinde că, fiind o acţiune în revendicare imobiliară, trebuie comparate titlurile de proprietate ale părţilor, omiţând însă faptul că şi Decizia nr. 1319/2002 fusese pronunţată tot într-o acţiune în revendicare imobiliară promovată de aceiaşi reclamanţi împotriva pârâţilor, pe baza aceloraşi acte de proprietate ale acestora şi cu luarea în considerare a aceloraşi apărări.

Apreciază că aceasta reprezintă atât o eroare materială a instanţei de recurs, dar şi lipsa unei analize obiective a motivului de recurs.

Motivul IV de recurs se referă la nelegala soluţionare a excepţiei autorităţii lucrului judecat, în ce priveşte efectul extinctiv al acesteia în condiţiile în care experţii au confirmat faptul că terenurile în litigiu în cauza de faţă au format obiectul litigiilor anterioare, soluţionate irevocabil prin respingerea acţiunii reclamanţilor. Instanţa de recurs a considerat că reclamanţii L. ar fi invocat ocuparea de către pârâţi a terenurilor în litigiu în perioada 2009 - 2011, iar această statuare este rezultatul unei greşeli materiale din moment ce acţiunea introductivă a fost promovată în anul 2008 iar la interogatoriu reclamanţii au făcut trimitere la pretinsa ocupare a terenului din anul 2000. În aceste condiţii există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cauza de faţă şi celelalte soluţionate deja irevocabil anterior.

Tot astfel, apreciază că nici motivul V de recurs nu a fost analizat din moment ce instanţa de recurs pretinde că nu conţine critici de nelegalitate deşi au susţinut că instanţa de apel nu a comparat titlurile de proprietate ale părţilor prin transpunerea actelor primare de proprietate ale părţilor, aşa cum şi reclamanţii au susţinut în obiecţiunile lor. Din moment ce atât pârâţii, dar şi reclamanţii au dobândit proprietăţile de la acelaşi autor, era obligatorie compararea titlurilor de proprietate ale părţilor prin raportare la actele primare de proprietate ale fiecărei părţi.

Intimaţii A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia netimbrării, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, precum şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, iar intimaţii J. şi K. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea contestaţiei.

Excepţiile au fost soluţionate în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2019, cu motivarea cuprinsă în încheierea de dezbateri.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce nu poate fi exercitată decât pentru motivele şi în condiţiile limitativ şi strict determinate de lege. Caracterul acesteia de cale de atac de retractare nu permite instanţei exercitarea unui control judiciar de legalitate al hotărârii atacate, ci doar verificarea punctuală a neregularităţilor invocate.

Potrivit art. 318 din vechiul C. proc. civ., aplicabil în cauză, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Înalta Curte reţine că motivul de contestaţie în anulare reglementat de prima teză a textului de lege menţionat are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă şi să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii.

Pe calea contestaţiei în anulare nu se pot valorifica eventualele greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, pentru că altfel s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă odată a aceluiaşi recurs.

Contestatoarele au susţinut, în baza acestei teze, că instanţa a procedat la compararea de titluri fără a observa existenţa unei hotărâri anterioare, Decizia nr. 1319/2002, pronunţată tot într-o acţiune în revendicare imobiliară promovată de aceiaşi reclamanţi împotriva pârâţilor, pe baza aceloraşi acte de proprietate ale acestora şi cu luarea în considerare a aceloraşi apărări. Contestatoarele au calificat drept eroare materială şi împrejurarea că instanţa ar fi reţinut că reclamanţii L. au invocat ocuparea de către pârâţi a terenurilor în litigiu în perioada 2009 - 2011, deşi acţiunea introductivă a fost promovată în anul 2008 iar la interogatoriu reclamanţii au făcut trimitere la pretinsa ocupare a terenului din anul 2000.

Aceste împrejurări nu constituie erori materiale în sensul legii, nefiind aspecte formale a căror nesocotire creează premisele retractării unei hotărâri irevocabile în sensul art. 318 alin. (1) teza I din vechiul C. proc. civ., ci judecăţi ale instanţei, respectiv dezlegări ale unor chestiuni de drept cu privire la lucrul judecat, neîncadrabile în textul de lege menţionat.

Un al motiv de contestaţie în anulare invocat în cauză este acela al omisiunii analizării tuturor motivelor de recurs.

În această situaţie, hotărârea poate fi retractată exclusiv pentru omisiunea de cercetare a motivului de recurs, nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care îl susţin sau atunci când se solicită reevaluarea unei judecăţi asupra acestuia.

Contrar susţinerilor contestatoarelor, instanţa de recurs a analizat toate aspectele deduse judecăţii, în limitele învestirii, ce ţin de legalitatea hotărârii şi a prerogativelor legale specifice căii extraordinare de atac.

Astfel, referitor la primul motiv de recurs vizând lipsa unei analize a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii în revendicare, contestatoarele au susţinut că instanţa de recurs a motivat decizia în sensul că nu sunt veritabile critici care să pună în discuţie modul de aplicare a dispoziţiilor legale evocate, ceea ce, apreciază acestea, echivalează cu neanalizarea motivului de recurs.

Cu referire la motivul II de recurs prin care au criticat nelegalitatea deciziei instanţei de apel care, contrar concluziei experţilor, a considerat, fără probe, că pârâţii trebuie să predea reclamanţilor cele două suprafeţe de teren, consideră că instanţa de recurs a pretins în decizia contestată că nici în acest motiv de recurs nu a fost cuprinsă o critică de nelegalitate.

Înalta Curte apreciază că aceste aserţiuni sunt lipsite de fundament legal şi faptic întrucât instanţa a răspuns, printr-un raţionament propriu, criticilor recurentelor, argumentând de ce nu au fost considerate aspecte de nelegalitate susceptibile de control judiciar.

În acest sens se observă că instanţa de recurs a considerat că, deşi recursul a fost structurat formal în cinci motive, părţile au expus în dezvoltarea criticilor aspecte care vizează cursul procesului, expunerea materialului probator şi propriile susţineri cu referire la interpretarea dată înscrisurilor care reprezintă titlurile de proprietate ale părţilor, dar şi celorlalte probe administrate în cauză.

Pentru primul motiv de recurs, Înalta Curte nu a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând lipsa unor veritabile critici care să pună în discuţie modul de aplicare a dispoziţiilor art. 480 C. civ., în condiţiile în care, pe baza probelor administrate, instanţa de apel a statuat că recurentele-pârâte ocupă suprafeţe de teren aflate în proprietatea reclamanţilor. De asemenea, a considerat că afirmaţia cu caracter general în sensul că instanţa de apel nu ar fi analizat toate motivele de apel, nu este de natură a atrage aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

S-a reţinut de către instanţa de recurs că nici susţinerile subsumate celui de-al doilea motiv de recurs, care formal a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. nu cuprind critici de nelegalitate. A considerat că înscrierea dreptului de proprietate al recurentelor-pârâte în cartea funciară şi existenţa unei împrejmuiri a imobilului nu pune în discuţie, în concret, niciun aspect de aplicare greşită a legii, de esenţa acţiunii în grăniţuire fiind stabilirea limitelor proprietăţilor învecinate.

Se constată că, ceea ce critică contestatoarele în cauza pendinte, nu reprezintă neanalizarea unui motiv de recurs. A omite analiza unui motiv de recurs presupune a ignora existenţa lui. Or, în cauză, instanţa de recurs a procedat la evaluarea acestor motive în ceea ce priveşte aptitudinea de a conţine o critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce presupune efectuarea unui raţionament judiciar de interpretare şi aplicare a legii.

Contestatoarele mai susţin că au invocat în cadrul motivului III de recurs încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, prin raportare la statuarea Deciziei civile nr. 1319 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului Argeş potrivit căreia proprietatea reclamanţilor nu poate avea la strada x o lăţime mai mare decât aceea de 9,55 ml. Instanţa de apel ar fi reţinut această împrejurare în considerente, dar în dispozitiv a decis în sens contrar. În plus, consideră că instanţa de recurs a susţinut că trebuie comparate titlurile de proprietate ale părţilor, omiţând faptul că, într-un litigiu similar, prin Decizia nr. 1319/2002 acţiunea reclamanţilor a fost respinsă.

Contrar susţinerilor contestatoarelor, instanţa de recurs a analizat aceste critici pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.. În acest sens, a validat modalitatea în care instanţele de fond au reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat, cu referire la Decizia nr. 1319 din 17 septembrie 2002 şi a înlăturat susţinerea privind existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, cu motivarea că nu se poate da o valoare absolută considerentelor expuse de Tribunalul Argeş cu referire la lăţimea la strada x a imobilului cumpărat de reclamanţii L., de 9,55 ml, considerând că de esenţa acţiunii în revendicare este compararea în mod direct a titlurilor de proprietate ale părţilor. În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva grăniţuirii proprietăţilor părţilor, instanţa de recurs a constatat că această critică pune în discuţie temeinicia hotărârii, respectiv justeţea opiniei experţilor judiciari şi interpretarea dată de instanţă raportului de expertiză.

Contestatoarele susţin că nu a fost analizat nici motivul IV de recurs ce se referă la nelegala soluţionare a efectului extinctiv al excepţiei autorităţii lucrului judecat, în condiţiile în care experţii au confirmat faptul că terenurile în litigiu au format obiectul litigiilor anterioare, soluţionate irevocabil prin respingerea acţiunii reclamanţilor L..

Se observă că instanţa de recurs a analizat şi aceste critici, confirmând concluzia apelului în sensul că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat de vreme ce, prin raportare la hotărârile judecătoreşti invocate, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ. S-a reţinut că hotărârile judecătoreşti invocate de pârâtele C. şi C. au fost pronunţate în perioada 2002 - 2007, în vreme ce în cauză s-a invocat edificarea unui gard şi acapararea unei porţiuni de teren în perioada 2009 - 2011. Prin urmare, cum excepţia a fost soluţionată de tribunal iar criticile aduse de pârâte în apel, sub acest aspect, au fost examinate de instanţa de apel, motivul de recurs analizat a fost respins ca nefondat.

Şi motivul V de recurs a fost apreciat de către contestatoare ca nefiind analizat în condiţiile în care instanţa de recurs a considerat că afirmaţia recurentelor nu ar constitui o critică de nelegalitate.

Se observă că instanţa a răspuns motivului de recurs, câtă vreme a reţinut că, prin această critică ce impută instanţei de apel că nu a comparat titlurile părţilor pe baza actelor primare, nu se dezvoltă aspecte de nelegalitate şi că recurentele îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată, pe baza analizei probelor administrate.

În concluzie, faţă de aspectele menţionate, Înalta Curte reţine că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor chestiunilor supuse controlului de legalitate, contestatoarele fiind nemulţumite, de fapt, de raţionamentul instanţei materializat în actul de judecată care a dus la respingerea recursului, a cărui reevaluare, însă, nu este permisă pe calea contestaţiei în anulare.

Fiind o cale de retractare, aceasta nu poate fi exercitată în alte condiţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de textul de lege invocat, împrejurare faţă de care Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

În baza art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatoarele la plata sumei de 1.240 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii K. şi J., reprezentând cheltuieli de transport şi onorariu avocaţial redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reţinând, faţă de obiecţia contestatoarelor exprimată la momentul dezbaterilor prezentei cauze, că legea nu distinge în ceea ce priveşte modalitatea în care a fost atrasă, în proces, partea îndreptăţită la recuperarea cheltuielilor efectuate în vederea exercitării dreptului la apărare, de la partea care a iniţiat procedura jurisdicţională, în condiţiile în care aceasta din urmă a căzut în pretenţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarele C. şi C. împotriva Deciziei nr. 4159 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2011, ca nefondată.

Obligă contestatoarele la plata sumei de 1240 RON, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii K. şi J.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM