Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3267/2018 AI generated

Supreme Court lacks jurisdiction to hear appeals against lower court decisions in civil cases valued under 200,000 RON.

Case Number Decizia nr. 3267/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence regarding the appeal against a 2017 decision by the Neamţ County Court, declinatory jurisdiction to the Bacău Court of Appeal, and declared the decision final without further appeal, thereby leaving the lower instance rulings largely in force pending the appellate court's review of the appeal. The dispute arose from a civil case involving a consumer claim against a banking corporation to establish the abusive nature and nullity of specific clauses in a foreign currency-denominated credit contract, including commission, interest variation, and early repayment terms, which the first instance court partially admitted while the second instance dismissed the appeals. Relying on the interpretation of Articles 97(1) and 497 of the Code of Civil Procedure in light of the Constitutional Court's Decision No. 369/2017, the Court determined that because the value of the claim did not exceed 200,000 RON, the Supreme Court lacks jurisdiction to hear appeals against decisions rendered by county courts as second-instance instances, as the law reserves this competence to the Court of Appeal based on the principle of hierarchical judicial organization.

Legislator headnote

AI generated

art. 194 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992; Supreme Court lacks jurisdiction to hear appeals against lower court decisions in civil cases valued under 200,000 RON: au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 288/2010, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 2/2001 şi art. 113 alin. (1) pct. 8 şi art. 194 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
civil judgment lack of jurisdiction limits of judicial review value in dispute cassation review constitutional principle

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria, la 6 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. România S.A. şi C. România S.A. prin Sucursala Piatra Neamţ au solicitat instanţei următoarele:

- constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă al art. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x din 1 februarie 2008 privind comisionul de acordare cu consecinţa nulităţii absolute şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 707,7 CHF, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data achitării de către reclamanţi a comisionului de acordare şi până la restituirea efectivă a acestei sume;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la art. 1.3 lit. c) din contractul de credit privind comisionul de conversie de 3%;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la art. 1.2 şi 5.1 din contractul de credit privind dreptul pârâtei de a modifica dobânda în sensul că aceasta este variabilă şi se calculează în funcţie de indicele de referinţă şi de marja băncii, cu consecinţa constatării nulităţii absolute şi obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate în plus, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data achitării de către reclamanţi şi până la restituirea efectivă a acestei sume;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la art. 5.4 din contractul de credit;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la art. 7.1 lit. h) şi m) din contractul de credit şi art. 3 lit a din actul adiţional nr. x/04.05.2012 şi reluată la art. 3 lit. a) din actul adiţional nr. x/04.02.2013 privind dreptul băncii de a declara exigibilitatea anticipată a scadenţei creditului;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinsă la art. 7.2 din contractul de credit;

- obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat în CHF;

- constatarea caracterului abuziv al clauzei prev. la art. 8.2 din contract.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 288/2010, O.U.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 2/2001 şi art. 113 alin. (1) pct. 8 şi art. 194 C. proc. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1150 din 14 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ s-a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 7 din cererea de chemare în judecată.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. România S.A. şi C. România S.A., prin Sucursala Piatra Neamţ.

S-a constatat caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei de la art. 1.3 lit. a) din contractul de credit nr. x din 1 februarie 2008, privind comisionul de acordare al creditului.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor suma de 707,7 CHF, echivalentul în RON, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând comisionul de acordare achitat.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de conversie perceput de banca pârâtă pentru creditul acordat, calculat în procent de 3% aplicat la soldul creditului şi plătibil la modificarea condiţiilor contractuale, stabilit în baza art. 1.3. lit. c) şi s)-a dispus eliminarea acesteia din contract.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei atributive de competenţă prevăzute la art. 8.2 din contractul de credit şi s-a dispus anularea acesteia.

Au fost respinse celelalte capete de cerere.

3. Apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1150 din 14 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ au fost respinse ca nefondate de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 379/AC din 1 noiembrie 2017.

4. Împotriva deciziei civile nr. 379/AC din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta C. România S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 15 martie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Neamţ, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul primar (Parlamentul României) sau cel delegat (Guvernul României), dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Înalta Curte notează că instanţa de contencios constituţional nu a reţinut în considerentele deciziei nr. 369/2017 că toate recursurile s-ar afla în competenţa de soluţionare a instanţei supreme; dimpotrivă, analiza de detaliu a deciziei evocate anterior relevă că, în acord cu dispoziţiile procedurii civile, Curtea Constituţională a recunoscut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are exclusivitate în judecarea recursurilor.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională nici nu ar fi putut stabili competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, deoarece ea se pronunţă numai în limitele competenţei sale, fără a putea să transgreseze în cele ale legiuitorului; or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în cele ce succed relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Se cuvin reiterate, în acest context, dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, nicio dispoziţie în vigoare neîngăduind concluzia potrivit căreia un atare sistem ar fi fost până în prezent abandonat.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Neamţ, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. România S.A. împotriva deciziei civile nr. 379/AC din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2018.