Supreme Court jurisdiction limited to appeals against Court of Appeal decisions under Art. 97(1) CPP, excluding tribunal appellate decisions without express statutory attribution.

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 5.10.2016 pe rolul Judecătoriei Fălticeni, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele E. S.A. şi E. S.A. Sucursala Fălticeni, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 9 lit.

c) din convenţia de credit nr. x/27.03.2007, condiţii speciale, cu privire la instituirea comisionului de administrare de 4,08 euro lunar; obligarea pârâtelor să modifice convenţia de credit în sensul înlăturării acestor clauze; obligarea pârâtelor să-i restituie echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 465,12 EUR, care a fost percepută în perioada 22.04.2007 - 22.09.2016 în temeiul art. 9 lit.

c) din convenţia de credit nr. x/27.03.2007 condiţii speciale cu titlu de comision de administrare si în continuare până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului constând în comision de administrare, calculată de la data plăţii fiecărei rate lunare cu acest titlu şi până la data achitării efective a creditului; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 din Contractul de credit nrx/27.03.2007 privind modul de calcul al dobânzii începând cu 27.03.2007 şi clauza prevăzută la punctul 2.10 d din Condiţiile generale - anexă la contractul de credit bancar, privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda în mod unilateral; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 9 lit.

b) din Contractul de credit x/27.03.2007 şi art. 3.1 din Condiţiile generale privind comisionul de acordare credit; să se constate că aceste clauze sunt nule absolut şi să oblige pârâtele la eliminarea clauzelor arătate mai sus şi a sumelor aferente din planul de rambursare anexă şi în consecinţă la modificarea planului de rambursare anexă; obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 159 euro, în RON la cursul din ziua plăţii, achitate cu titlu de comision de acordare credit; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente acestor sume încasate în mod abuziv de la data plăţii fiecărei sume până la restituirea efectivă; obligarea pârâtelor să stabilească rata dobânzii variabile - Euribor (la 6 luni) + 1,5 puncte procentuale marja fixă, începând cu 27.03.2007 şi până la finalizarea contractului; obligarea pârâtelor la recalcularea ratelor şi la emiterea de noi grafice de rambursare, cu respectarea formulei de calcul a dobânzii menţionate la pct. 10; obligarea pârâtelor la restituirea diferenţei dintre dobânda încasată abuziv şi dobânda ce trebuia calculată conform formulei indicată la pct. 4 din petit; să se constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 9 lit.

f) din convenţia de credit nr. x/27.03.2007, condiţii particulare si art. 3.8 din convenţia de credit condiţii generale, cu privire la instituirea comisionului de urmărire riscuri; obligarea pârâtelor să le restituie suma de 2603,76 euro care a fost percepută începând cu data 22.04.2007 si pana în data de 22.09.2016, în temeiul art. 9 lit.

f) din convenţia de credit nr. credit nr. x/27.03.2007, condiţii particulare si art. 3.8 din convenţia de credit condiţii generale cu titlu de comision de urmărire riscuri si in continuare până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului (constând în comision de urmărire riscuri), calculată de la data plăţii fiecărei rate lunare cu acest titlu şi până la data achitării efective a debitului; obligarea pârâtelor să le achite cheltuielile de judecata pe care le-au efectuat cu acest proces.

Judecătoria Fălticeni prin sentinţa civilă nr. 358 din 28.02.2017, a respins excepţiile lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, respectiv, prescripţiei extinctive.; a admis excepţiile nulităţii capătului de cerere privind restituirea diferenţei dintre dobânda încasată abuziv şi dobânda ce trebuia calculată conform formulei, respectiv, inadmisibilităţii.; a admis în parte acţiunea civilă având ca obiect, acţiune în constatare", formulată de reclamanţii A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâta E. S.A. Bucureşti; a obligat pârâta să plătească reclamanţilor(în solidaritate), suma de 2603,7 Euro (contravaloarea acesteia în moneda naţională, la cursul valutar din data efectuării integrale a plăţii în RON), reprezentând contravaloare comision de urmărire riscuri, precum şi a dobânzii aferente sumei, până la data achitării integrale.

Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 26 din 04 ianuarie 2018, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta E. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 358/2017 din 28 februarie 2017 a Judecătoriei Fălticeni.

Împotriva acestei decizii pârâta E. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Suceava, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 04 mai 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 14 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În şedinţa publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Suceava în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Suceava căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 26 din 04 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2018.