Supreme Court jurisdiction over appeals against Tribunal decisions in the absence of express legislative attribution

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtului CABINET DE AVOCAT B. la plata/restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 78.114 RON, reprezentând parte din suma încasată necuvenit de către pârât, cu titlu de onorariu avocaţial, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de executare silită, în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/2011, supusă restituirii ca efect al încetării efectelor contractului de asistenţă juridică nr. x/2011, în anul 2011, prin revocarea mandatului de către reclamanta mandant, din cauza neîndeplinirii de către pârât a obligaţiilor contractuale; obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3.866,11 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare datorată în temeiul art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin întârzierea în îndeplinirea obligaţiei de restituire a sumei menţionate la petitul 1, calculat de la data punerii în întârziere, 24.03.2015 şi până la data prezentei cereri 24.09.2015, precum şi în continuare până la plata efectivă; cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa civilă nr. 10186 din 23.11.2016 a respins excepţiile lipsei de interes şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârât prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CABINET DE AVOCAT B.; a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 6.435 RON, (echivalentul în RON a 1.500 euro-cota de 25% din onorariul avocaţial aferent contractului de asistenţă), a sumei reprezentând 25% din cuantumul penalităţilor de întârziere calculate şi percepute în cadrul dosarului execuţional nr. x/2011 al BEJ C. şi a sumei reprezentând 25% din cuantumul cheltuielilor de executare silită efectuate în cadrul dosarului execuţional nr. x/2011 al BEJ C., la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată asupra sumelor menţionate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală a acestora şi s-a luat act că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Tribunalul Cluj, secţia civilă prin decizia nr. 98/2018 din 17 februarie 2018, a admis apelul formulat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 10186/28.11.2016 pronunţată de către Judecătoria Cluj-Napoca pe care a schimbat-o parţial şi în consecinţă a admis în întregime acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul CABINET DE AVOCAT B.; a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 78.114 RON reprezentând sumă încasată necuvenit şi a sumei de 3866,11 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare datorată pentru perioada 24.03.2015-24.09.2015, data introducerii cererii, şi în continuare obligă pe pârât la plata acestei dobânzi până la data plăţii efective a debitului principal; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind respingerea excepţiilor şi cheltuielile de judecată; a respins apelul formulat de către pârâtul CABINET DE AVOCAT B. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat intimatul CABINET DE AVOCAT B. să plătească apelantei S.C. A. S.R.L. suma de 1373,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată doar în apel.

Împotriva acestei decizii pârâtul CABINET DE AVOCAT B. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Cluj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 02 mai 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 08 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În şedinţa publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Cluj în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Cluj căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-pârât CABINET DE AVOCAT B. împotriva deciziei nr. 98/2018 din 17 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2018.