Supreme Court jurisdiction over recourse against lower tribunal decision absent express statutory authorization

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2017 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul A., a chemat în judecată pârâta B. S.A., pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit bancar nr. x/14.02.2008 şi a actului adiţional nr. x la acest contract - denumite în continuare "convenţie" - indicate mai jos, de la momentul încheierii convenţiei între părţi, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a acestora, respectiv:1. Clauza stipulata in convenţie la art. 1.3, lit.

a) referitoare Ia comisionul de acordare "Comisionul de acordare 500 CHF se achită la data tragerii CREDITULUI fiind reţinut din Limita creditului acordat ".2. Clauzele privitoare la dobânda şi alte clauze, respectiv:

a) Clauzele care permit băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral;

b) Clauzele din actele adiţionale, notificările sau comunicările care au modificat rata dobânzii sau tipul acesteia din fixă în variabilă şi din dobândă legală în dobândă variabilă(aşa cum voi indica mai jos); clauzele referitoare la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 de zile;

d) Clauzele care nu permit reprezentarea modului de calcul şi de stabilire a dobânzii ori ale altor obligaţii ale debitorilor, în mod clar, explicit şi cert, la momentul semnării oricăror acte dintre părţi prin care erau stabilite, ori cuprinse în orice formă de comunicare adresată mie de către bancă şi care au fost ori sunt operante în contract şi eventualele acte adiţionale, de la data încheierii contractului până în prezent;3. Clauzele referitoare la comisionul de rambursare anticipată, prevăzut Ia art. 1.3, lit.

b) din convenţie;4. Clauza referitoare la comisionul de conversie de 3,0 % prevăzut Ia art. 1.3, lit.

c) din convenţie 5. Clauzele referitoare la dobânda creditului, penalităţi şi dobânzi penalizatoare inserate în art. 1.2 şi art. 5.1- art. 5.5 din convenţie;6. Clauzele referitoare la: a) "cazuri de neîndeplinire" stipulate la art. 7.1, lit.

a) privitoare la neplata la scadenţele prevăzute în contract" în condiţiile în care există stabilită o perioadă de graţie, lit.

g) privitoare la "neexecutarea oricărei alte obligaţii asumate prin prezentul CONTRACT", fără ca acestea să fie enumerate, lit.

h) referitoare la " intervenirea decesului sau invalidităţii permanente ...", lit. i), care consideră cazuri de culpă "... neluarea tuturor măsurilor necesare pentru buna sa păstrare şi utilizare..." exprimând intr-o formă generalizată şi larg interpretativă o astfel de cauză de neîndeplinire a contractului,lit.

m) privitoare la " orice modificare negativă a situaţiei financiare a ÎMPRUMUTATULUI" fără a condiţiona o astfel de situaţie de incapacitatea de plată, lit. n), care stipulează cauză de neîndeplinire a convenţiei " încălcarea de către ÎMPRUMUTAT a oricăreia dintre obligaţiile ce îi revin în baza oricărui contract (altul decât prezentul CONTRACT), pârâta condiţionând neîndeplinirea convenţiei dintre părţile din contract de derularea unor alte convenţii ale mele in care aceasta nu este parte, nefiindu-i opozabile, lit.

o) care prevede constituirea garanţiilor, întrucât considera cazuri de neîndeplinire a contractului apariţia unor situaţii care nu ţin de comportamentul împrumutatului,cum ar fi "naţionalizarea, exproprierea..." şi permit băncii sa considere în mod aleatoriu, după criterii proprii, stările de insolvabilitate ale persoanei.

7. Clauza stipulata la art. 7.3 din convenţie, referitoare la dreptul pârâtei de a calcula dobânzi şi dobânzi penalizatoare "până la data recuperării integrale a tuturor sumelor datorate de împrumutat", fără ca aceste dobânzi să fie stabilite concret şi în mod legal.

8. Clauza referitoare la competenta instanţelor judecătoreşti privind soluţionarea litigiului cu încălcarea prevederilor imperative ale legii privind competenta teritoriala, prevăzuta de art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

9. Clauzele referitoare la: a)dreptul băncii de a cesiona in mod liber si necondiţionat drepturile create prin contract (art. 9.10 din convenţie);

b) transmiterea irevocabila si necondiţionata către banca a dreptului de a încasa toate veniturile prezente si viitoare, inclusiv salariile împrumutatului (art. 9.12 din convenţie);

c) stabilirea ca valabilă a comunicărilor şi transmiterilor prin simpla corespondenţă cu scrisoare (art. 10 din convenţie), fiind încălcate prevederile legale privind dovada comunicării transmiterilor poştale şi conţinutului comunicării.

II. Ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la punctul I., să se constate nulitatea absolută a acestor clauze.

III. Să fie obligată pârâta la rambursarea către reclamant a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor constatate nule, de la momentul încheierii convenţiei, actualizate la zi cu indicele de inflaţie si dobânda bancară la momentul efectuării plăţii; în acest sens, sumele încasate necuvenit de către bancă numai pentru "comisionul de acordare si rambursare anticipata",conform convenţiei si Ordinului de plata din 18.02.2008, emis de parata, sunt în cuantum de 782,88 Euro (şapte sute optzeci si doi Euro si optzeci si opt eurocenti) euro, solicitând obligarea pârâtei si la restituirea către reclamant a acestei sume.

IV. 1 .Sa se stabilească cursul de schimb CHF - LEU la cursul existent la momentul semnării contractului de credit, adică CHF = 2.2643 RON, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, întrucât reclamanţii au convenţii de credit în desfăşurare iar, in subsidiar, să se admită denominarea in moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte in moneda naţională calculat la data încheierii convenţiei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria Buzău prin sentinţa civilă nr. 3924 din 15.07.2017 a respins acţiunea formulată de reclamantul A..

Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 303 din 01 martie 2018 a admis apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3924 din 5.07.2017 pronunţată de Judecătoria Buzău în contradictoriu cu intimata B. S.A.; a anulat sentinţa şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Buzău, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 14 mai 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 21 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În şedinţa publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Buzău în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Ploieşti căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta B. S.A. împotriva deciziei nr. 303 din 01 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2018.