Franchise dispute; exclusion of Cassation Court jurisdiction over appeals against Tribunal decisions absent express statutory provision

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov reclamanta S.C. DA S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. BRASOV la restituirea sumei de 6.200 de euro echivalent in RON la cursul BNR de la data restituirii compusa din 5.000 euro - contravaloarea onorariului iniţial (conform art. 20.1 din contractul nr. x/07.11.2013) si 1.200 euro - TVA de 24% şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând in taxa de timbru

Judecătoria Braşov prin sentinţa civilă nr. 7726 din 08.07.2016 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulata de reclamanta S.C. DA S.R.L. în contradictoriu cu parata A. S.R.L.; a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamanta reconvenţională A. S.R.L.; a obligat reclamanta S.C. DA S.R.L. la plata către pârâta A. S.R.L. a debitului principal, suma de 28925,31 RON la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata integrală a fiecărei facturi pentru sumele pretinse cu titlu de contravaloare licenţă folosire program informatic şi mentenanţa website şi cheltuieli de publicitate la nivel naţional cu dobânda legală de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata integrală a fiecărei facturi şi penalităţi contractuale pentru sumele pretinse cu titlul de redevenţa şi comision pt. proiecte de recrutare; a obligat S.C.

DA S.R.L. la respectarea obligaţiei de neconcurenţă pentru o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe în sensul că va înceta actele de concurenta neloială în sensul de a înceta orice activitate în domeniul în care a fost francizată pentru o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe; să restituie documentele confidenţiale, primite în baza contractului de franciză încheiat cu pârâta; să înceteze utilizarea documentelor şi tipizatelor comunicate de către pârâtă; să înceteze imediat şi definitiv să folosească,în orice mod, sub orice forma metode confidenţiale, baza de date a clienţilor, programe informatice, proceduri şi tehnici legate de Sistem, Mărcile, Numele Comerciale şi orice alt Drept de Proprietate intelectuală şi în particular, sloganurile, uniformele, însemnele, simbolurile si ustensile asociate Sistemului toate materialele publicitare sau orice alte materiale pe care sunt aplicate Mărcile, Numele Comerciale asociate sistemului; a obligat S.C.

DA S.R.L. la plata către reclamanta A. S.R.L. a clauzei penale stabilite la art. 6.4 din contractul de franciză în cuantum de 15000 EUR la cursul BNR din ziua facturării, respectiv suma de 66745.50 RON conform facturii proforme nr. x/08.05.2015; a constatat compensarea legală asupra datoriilor reciproce ale părţilor până la concurenţa celei mai mici dintre ele, aceea de 13767,72 RON şi a obligat S.C. DA S.R.L. la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 3.932,67 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 2332/A din 17 noiembrie 2017 a respins apelul formulat de apelantul S.C. Da S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 7726/08.07.2016 pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care a păstrat-o şi a respins ca nedovedită cererea intimatei Societatea A. S.R.L. de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. DA S.R.L. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Constanţa, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 09 mai 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 14 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În şedinţa publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Braşov în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Braşov căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. DA S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2332/A din 17 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2018.