Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3163/2018 AI generated

Supreme Court lacks material jurisdiction to hear appeal against Tribunal decision absent express statutory provision; conflict of laws transferred to Court of Appeal

Case Number Decizia nr. 3163/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted its exception of material incompetence raised ex officio and declined jurisdiction, transferring the appeal against the Tribunal of Bistriţa-Năsăud's decision to the Cluj Court of Appeal, with no further remedy available. The underlying dispute concerned the plaintiffs' request to recognize property rights by construction over a mansarda (attic) with four apartments built on top of an existing block, requiring the rectification of undivided shares and registration in the land register; the lower courts dismissed the action as unfounded, leading the plaintiffs to appeal to the ICCJ. The ICCJ held that under Article 97(1) of the Code of Civil Procedure and Article 21 of Law No. 304/2004, the Supreme Court possesses material jurisdiction only for appeals against Court of Appeal decisions or in cases expressly provided by law, and since no such express statutory provision exists for appeals against Tribunal decisions, the principle of hierarchical organization of courts requires that appeals against Tribunal decisions be heard by the superior appellate court (Court of Appeal), not the Supreme Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 304/2004, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Supreme Court lacks material jurisdiction to hear appeal against Tribunal decision absent express statutory provision; conflict of laws transferred to Court of Appeal: Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction statutory right article of civil procedure land law right to be heard standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 97 pct. 1 din C. proc. civ
Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
art. 21 din Legea nr. 304/2004
Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr.
art. 122 C. proc. civ
Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art.
art. 132 alin. (3) C. proc. civ
Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Constanţa în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 01.04.2016 pe rolul Judecătoriei Bistriţa reclamanţii A. şi B., au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. ROMANIA prin SUCURSALA BISTRITA, COOPERATIVA DE CREDIT ANTIC BISTRITA şi BB. ROMANIA, ca prin sentinţa pe care o va pronunţa să se constate că au dobândit cu titlu de edificare drept de proprietate asupra mansardei compusă din 4 apartamente, edificată peste imobilul bloc de locuinţe situat în Bistriţa str. x, compus din 16 apartamente şi înscris în foaia colectiva c.f. vechi 5439 Bistriţa nr. top. x, suprafaţa măsurată de 298 mp, construcţiile C.1 în C.F. x-C-l în valoare de 312.984 RON în suprafaţă desfăşurată de 181,44 mp, cu instalaţii, apă, gaz, canal, în baza autorizaţiilor de construire nr. x/17.11.2003, nr. y/18.05.2005, nr. z/19.12.2006, nr. w/28.06.2008, nr. t/29.12.2009, s/15.10.2010 şi 231/33403/7.05.2015 şi a procesului-verbal privind stadiul fizic al realizării construcţiei nr. x/54671/27.08.2015; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor cu titlu edificare asupra mansardei în suprafaţa de 181,44 mp edificată, compusă din 4 apartamente de la nr. 17 la nr. 20, pentru fiecare apartament în coala colectiva, împreună cu cota indiviză ce revine din teren, recalculate de la 16 apartamente la 20 apartamente, raportată la suprafaţa totală de 298 mp precum şi asupra părţilor comune din construcţie, scări acces, pod, acoperiş; să se dispună rectificarea pentru fiecare apartament a cotei ce revine urmare a raportării suprafeţei de 298 mp la 20 apartamente în loc de 16 cum este calculata în prezent pentru teren, precum şi asupra părţilor indivize, din construcţii, acces scări, pod, instalaţii; să se dispună intabularea apartamentelor nou edificate de reclamanţi, fiecare în coala separate de la 17 la 20, cu suprafaţa aferentă din teren ce revine şi din instalaţii, apa, gaz, canal, electricitate.

Judecătoria Bistriţa prin sentinţa civilă nr. 2030/2017 pronunţată la data de 27 iunie 2017 a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul U., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., V., W., X., Y., Z., AA., BB. România, Cooperativa de Credit Antic Bistriţa, CC., ca neîntemeiată şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă prin decizia civilă nr. 71/A/2018 din 07 martie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2030/2017 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 27 iunie 2017, pe care a menţinut-o; fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanţii B. şi A. au declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 07 mai 2018.

Prin rezoluţia completului din data de 09 mai 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În şedinţa publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Constanţa în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Constanţa căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 71/A/2018 din 07 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2018.