Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3157/2018 AI generated

Land Concession Rescission: Supreme Court Incompetent to Hear Direct Recourse Against Tribunal Decision Absent Express Statutory Attribution

Case Number Decizia nr. 3157/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent and referred the appeal to the Court of Appeal Ploiești, leaving the Tribunal Prahova’s first-instance appellate decision that dismissed the claimant’s action intact. The dispute concerned a company’s request for the rescission of two land concession agreements with a local commune and the recovery of paid fees, which was initially granted by the District Court but reversed by the Tribunal. The Supreme Court’s ruling is based on Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which restricts its jurisdiction to appeals against Court of Appeal decisions or specific statutory exceptions; because the appeal was directed against a decision rendered by the Tribunal (acting as the first instance of appeal against the District Court) without an explicit legal provision attributing competence to the Supreme Court, the principle of hierarchical organization of courts mandated referral to the superior Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 304/2004, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Land Concession Rescission: Supreme Court Incompetent to Hear Direct Recourse Against Tribunal Decision Absent Express Statutory Attribution: The dispute concerned a company’s request for the rescission of two land concession agreements with a local commune and the recovery of paid fees, which was initially granted by the District Court but reversed by the Tribunal. The Supreme Court’s ruling is based on Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which restricts its jurisdiction to appeals against Court of Appeal decisions or specific statutory exceptions; because the appeal was directed against a decision rendered by the Tribunal (acting as the first instance of appeal against the District Court) without an explicit legal provision attributing competence to the Supreme Court, the principle of hierarchical organization of courts mandated referral to the superior Court of Appeal.

Keywords

AI generated
action for rescission concession article of civil procedure statutory basis direct civil action legal fees

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Serves as the procedural basis for the court to admit the exception of material incompetence and decline competence in favor of another court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta COMUNA PĂULEŞTI ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractelor de concesiune nr. x/06.04.2011 având ca obiect terenul în suprafaţă de 1007 mp-lot x, situat în intravilanul comunei Păuleşti, sat Gageni, T 3, parcelele x, categoria de folosinţa curţi-construcţii, care face parte din domeniul privat al comunei Păuleşti, având număr cadastral x, ce face parte din suprafaţa totala de 12552 mp si nr. 3094/06.04.2011 având ca obiect terenul în suprafaţă de 1044 mp- lot x, situat în intravilanul comunei Păuleşti, sat Gageni, T 3, parcelele x categoria de folosinţă curţi-construcţii, care face parte din domeniul privat al comunei Păuleşti, având număr cadastral x, ce face parte din suprafaţa totală de 12552 mp; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea redevenţelor, garanţiilor şi taxei de participare pe care le-a încasat în temeiul contractelor de concesiune, în sumă totală de 64393,82 RON împreuna cu dobânda legală aferentă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 389 din 12.02.2015 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Prahova.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 27.02.2015.

Judecătoria Ploieşti prin sentinţa civilă nr. 8713/2016 a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L.; a dispus rezilierea contractelor de concesiune nr. x/06.04.2011 şi nr. y/06.04.2011, încheiate între părţi, din culpa pârâtei; a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri în valoare de 57.781,87 RON, reprezentând contravaloarea redevenţelor achitate de reclamantă în temeiul contractelor de concesiune mai sus menţionate şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 4917,32 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în prezentul dosar.

Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 12/2018 din 04 ianuarie 2018 a admis apelul declarat de apelanta COMUNA PĂULEŞTI împotriva sentinţei civile nr. 8713 din 19.10.2016 pronunţată de Judecătoria Ploieşti; a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată; a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Prahova, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 09 mai 2018.

Prin rezoluţia completului s-a stabilit termen de judecată pentru 27 iunie 2018.

În şedinţa publică din data de 27 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Prahova în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Ploieşti căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 12/2018 din 4 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2018.