Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3140/2018 AI generated

Jurisdiction for appellate review of tribunal decisions in first-instance cases initiated at the judicial level under Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 3140/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined to hear the case, transferring it to the Bucharest Court of Appeal, leaving the lower appellate decision pending reconsideration. The dispute arose from a procedural challenge to a presidential ordinance regarding the demolition of common spaces in a residential building; after the Court of First Instance dismissed the initial request and the Court of Appeal reversed this dismissal in favor of the opposing party, the plaintiffs filed an appeal, which was erroneously routed to the High Court by the lower appellate court. Relying on Articles 95, 96, 97(1), and 998 of the Code of Civil Procedure, the court held that because the underlying lawsuit commenced at the tribunal level in the first instance, the tribunal retains full jurisdiction for subsequent appeals, meaning that appeals against tribunal decisions are strictly within the competence of the Court of Appeal. The High Court clarified that its general jurisdiction over appeals applies only to decisions issued by Courts of Appeal or where expressly provided by law, rejecting the argument that Article 483(3) grants it universal jurisdiction over all appeals, and noting that skipping the immediate superior court would violate hierarchical legal principles.

Legislator headnote

AI generated

art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 998 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ; Jurisdiction for appellate review of tribunal decisions in first-instance cases initiated at the judicial level under Civil Procedure Code: Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în apel, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere având ca obiect ordonanţă preşedinţială care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 997 şi urm. C. proc. civ.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code judicial review lack of jurisdiction rulings providing an interpretation cassation review procedural issues

Cited Legislation

AI generated
art. 130 alin. (2) C. proc. civ
494 coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., reţinând şi considerentele Deciziei nr.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
369/2017 a Curţii Constituţionale cu referire la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
art. 998 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C.
art. 96 pct. 3 C. proc. civ
Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct.
art. 94 pct. 3 C. proc. civ
1, art. 94 pct. 3 C. proc. civ.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 483 C. proc. civ
80 din 28.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 483 rap.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 10.11.2016, reclamantii A. si B. în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care instanţa să dispună obligarea paratei de a sista lucrarile de demolare a spatiilor comune care au fost construite cu destinatie de uscatorie pentru apartamentele situate la parterul blocului G5.

Prin sentinta civila nr. 16384/12.12.2016, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, in dosarul nr. x/2016, a fost respinsa cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamantii A. si B. in contradictoriu cu parata Asociatia de proprietari bl. G5, ca neintemeiata si au fost obligati reclamantii la plata catre parata a sumei de 500 RON reprezentand onorariu avocat cu titlu de cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei sentinte a formulat apel parata Asociatia de proprietari bl. G5, inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a V-a Civila, la data de 17.01.2017, sub acelasi numar de dosar.

Prin decizia civilă nr. 2802 A din 11 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta Asociatia de proprietari bl. G5 in contradictoriu cu intimatii A. si B. împotriva sentintei civile nr. 16384/12.12.2016, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, in dosarul nr. x/2016.

A schimbat in parte sentinta civila apelata, in sensul ca: a obligat reclamantii la plata catre parata a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând casarea hotărârii recurate.

Prin decizia nr. 80 din 28.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 483 rap. la art. 493 şi art. 494 coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., reţinând şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale cu referire la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 2 aprilie 2018.

Prin rezoluţia din data de 18 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 21 iunie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

La data de 20 iunie 2018 recurenţii-reclamanţi B. şi A. au depus la dosar concluzii scrise, prin care au arătat că instanţa competentă material să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în apel, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere având ca obiect ordonanţă preşedinţială care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 997 şi urm. C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1, art. 94 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 998 din acelaşi cod, acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având ca obiect cererile de ordonanţă preşedinţială, fiind dată, anume, instanţei competente să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului, în speţă, în competenţa judecătoriei.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30.05.2017, întrucât, aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2802 A din 11 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.