JCC material jurisdiction over civil appeals below 200,000 RON: appellate court competence per Art. 96(3) CPC and Constitutional Decision 369/2017

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2016, pe rolul Judecătoriei Bistriţa, reclamanta A., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să constate ca fiind abuzive şi nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii şi a modului de calcul al acestora, precum şi clauzele privind comisionul de acordare şi comisionul lunar de administrare, prevăzute în Contractul de credit nr. x/08.10.2007 între pârâta B. S.A., în calitate de împrumutătoare şi reclamanta, cu consecinţa constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de credit în ceea ce priveşte clauzele nule de drept şi derulării în continuare a contractelor de credit, fără incidenţa acestor clauze, respectiv: Clauza nr. 5; Clauza 2.6 din Condiţiile Generale de Creditare; Clauza 2.10.a din Condiţiile Generale de Creditare; Clauza 2.10 d din Condiţiile Generale de Creditare; Clauza 2.11. b Condiţiile Generale de Creditare; Clauza nr. 9 lit. a); Clauza 3.1 din Condiţiile Generale de Creditare; Clauza 3.7 din Condiţiile Generale de Creditare; Clauza 3.9 din Condiţiile Generale de Creditare:; Să oblige pârâta să recalculeze pe viitor (cu aplicare de la data cererii introductive) nivelul dobânzii percepute reclamantei în temeiul Contractului de Creditor doar în funcţie de clauzele legale rămase, respectiv aplicând marja fixă de 1,5 p.p. Să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 7.964,51 EURO, reprezentând dobânda contractuală achitată în plus, plus dobânda legală penalizatorie aferentă fiecărei rate, calculată de la data scadenţei ratelor lunare şi până la plata efectiva şi integrală a debitului; Să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.476,00 EUR, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală penalizatorie aferentă calculată începând cu data prezentei cereri şi până la data achitării efective şi integrale a debitului; Sa oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.968,00 EUR, reprezentând comisionul de administrare lunar, plus dobânda legală penalizatorie aferentă calculată începând cu data prezentei cereri şi până la data achitării efective şi integrale a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. /2017 din data de 10 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. x/2016 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; s-a constatat nulitatea absolută şi caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 9 lit. a) şi b) din contractul de credit nr. x/08.10.2007 încheiat între părţi, precum şi a clauzelor prevăzute la pct. 3.1 şi 3.9 din condiţiile generale ale contractului de credit menţionat; au fost respinse cererile reclamantei de constatare a nulităţii absolute şi a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5, din contractul de credit nr. x/08.10.2007, precum şi a clauzelor prevăzute la pct. 2.6, a.10 lit. a), 2.10 lit. b), 2.11 lit. b) şi 3.7 din condiţiile generale ale contractului de credit menţionat, ca neîntemeiate; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma percepută cu titlu de comision acordare credit şi comision de administrare în temeiul contractului de credit nr. x/08.10.2007 încheiat între părţi, în cuantum total de 6.150 euro; a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale cu privire la cele două comisioane, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă contractuală, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de constatare a nulităţii absolute şi a caracterului abuziv a clauzelor prevăzute în Actul adiţional din data de 03.05.2011, ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la recalcularea pe viitor a dobânzii, ca neîntemeiată; au fost compensate cheltuielile de judecată ale părţilor cu privire la suma de 3.400 RON; a fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.361,77 RON, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel, atât pârâta B. S.A., cât şi reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 964/2017 din 7 decembrie 2017, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ambele apeluri.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate, urmând ca în rejudecare să se dispună admiterea cererii sale de apel, cu consecinţa respingerii, în totalitate a cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 3 aprilie 2018.

Prin rezoluţia din data de 18 aprilie 2018, s-a fixat termen de judecată la 21 iunie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Cluj, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 964/2017 din 7 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.