Jurisdiction of cassation court for credit contract appeals initiated at district court level despite constitutional annulment of value-based appeal bars

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 06 mai 2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. BUCUREŞTI şi D. - la, C. S.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: să constate existenţa clauzelor abuzive prev. la art. 4.1 alin. (2) din contractul de credit nr. x/28.08.2008 încheiat cu pârâta, referitoare la comisionul de acordare credit în valoare de 2,5% din valoarea creditului, respectiv la comisionul de administrare lunară în valoare de 0,45 % aplicat la valoarea soldului creditului şi să se dispună eliminarea acestor clauze abuzive din convenţie, în lumina art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi a celorlalte reglementări în vigoare; să se constate existenţa clauzei abuzive prevăzute la art. 4.3. din contractul de credit nr. x/28.08.2008 încheiat cu pârâta, referitoare la dreptul pe care şi-l rezervă pârâta de a modifica dobânzile şi/sau comisioanele bancare, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului aceste modificări, printr-o modalitate la libera alegere a băncii şi să dispuneţi eliminarea acestei clauze abuzive din contract, în lumina art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi a celorlalte reglementări în vigoare; constatarea existenţei clauzei abuzive prevăzută la Anexă II Iit. 2 din Actul Adiţional nr. 1 din data de 28.08.2008 la Contractul de Credit nr. x/28.08.2008 cu privire la Dobânda anuală efectivă (DAE) în procent de 18.01% faţă de prevederile art. 4.6 din contractual de credit; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea dobânzii încasate în mod nelegal, ca urmare a aplicării clauzei prev. la art. 4.3 din contractul de credit, respectiv, a dobânzii majorate în mod unilateral, peste procentul de 9,5%/an, convenit prin contractul de credit, precum şi la plata dobânzilor legale calculate pentru perioada cuprinsă între data încasării dobânzii majorate şi data restituirii efective; restituirea comisionului de acordare credit în cuantum de 320 franci elveţieni, sau în echivalent în RON la date plătii efective, perceput şi achitat abuziv; restituirea comisionului de administrare, perceput abuziv, conform graficului de rambursare, achitat şi calculat de la data de 14.09.2008 şi până la data eliminării obligaţiei de achitarea a acestui comision; s-a cerut obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată la debitul stabilit de instanţă reprezentând comision de administrare de la data achitării fiecărei rate şi până la achitarea efectivă a acestuia, conform O.G. nr. 13/2011; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, pe care le vor face cu soluţionarea prezentului litigiu.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2177/03.03.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x/2016, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C. S.A.

S-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. Bucureşti şi D. Bucureşti.

S-a constatat caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/28.08.2008 şi s-a dispus eliminarea acestor clauze din contract: - clauza prevăzută la art. 4.3 din contractul de credit referitoare la dreptul Băncii de a modifica dobânzile şi comisioanele bancare, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului aceste modificări printr-o modalitate la libera alegere a Băncii; - clauza prevăzută la art. 4.1 alin. (2) din contractul de credit privind comisionul de acordare credit în cuantum de 2,5 % din valoarea creditului; - clauza prevăzută de art. 4.1 alin. (2) din Contractul de credit şi anexa II pct. 4.4 din actul adiţional nr. x din 28.08.2008 referitoare la perceperea de către bancă a unui comision de administrare lunară a creditului în cuantum de 0,45%, respectiv 0,59% aplicat la valoarea soldului creditului.

A fost obligată pârâta C. S.A. să restituie reclamanţilor suma de 320 CHF, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând comisionul de acordare achitat de reclamanţi şi încasat de pârâta C. S.A.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanţilor valoarea în CHF în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, a sumelor de bani percepute cu titlu de comision de administrare, începând cu data de 14.09.2008 la zi, până la data eliminării comisionului de către bancă, precum şi să plătească acestora dobânzile legale aferente sumelor de bani reprezentând comisionul de administrare, calculate de la data fiecărei plăţi şi până la data restituirii sumelor de bani.

S-a respins în rest cererea reclamanţilor.

Au fost obligate pârâtele să achite reclamanţilor suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat pârâta C. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia civilă nr. 1237/2017 din 08 noiembrie 2017 a Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta - pârâtă C. S.A. BUCUREŞTI, în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 2177/03.03.2017, pronunţată de către Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2016.

S-a respins cererea apelantei privind rambursarea cheltuielilor de judecată.

A fost obligată apelanta la plata către intimaţi a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă

C. S.A. BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei

Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Timiş- prin adresa emisă la 06.03.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/09.03.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Timişoara.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 1237/2017 din 08 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.