Bank giving-in-payment notice; ICCJ declined jurisdiction, remanded to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin contestaţia înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 16 iunie 2016, contestatoarea A. S.A. CLUJ- NAPOCA a formulat, în contradictoriu cu intimatul B., contestaţie împotriva notificării înregistrate în evidenţele sale sub nr. x/10.06.2016, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, să se constate că notificarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege; să se constate faptul că Legea nr. 77/2016 nu este aplicabilă Contractului de credit nr. x/05.03.2008; s-a cerut şi repunerea părţilor în situaţia anterioară comunicării notificării înregistrate sub nr. x/10.06.2016; cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în temeiul art. 10 şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată, coroborat cu art. 146 din Constituţia României, contestatoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 8 pct. 5, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, solicitând admiterea în principiu a excepţiei ridicate, şi să se dispună, prin încheiere, sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate; suspendarea judecării prezentului dosar în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ. până la momentul pronunţării Curţii Constituţionale asupra excepţiei.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 832/22.05.2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr. x/2016, s-a admis contestaţia formulată de creditoarea A. S.A. Cluj- Napoca, în contradictoriu cu debitorul B..

S-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind darea în plată prevăzută de Legea nr. 77/2016.

Au fost repuse părţile în situaţia anterioară emiterii de către intimată a notificării înregistrată la petentă la 10.06.2016 sub nr. 2442, cu privire la stingerea datoriei izvorâte din contractul de credit nr. x din 05.03.2008.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat intimatul B., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia nr. 10/2018 din 16 ianuarie 2018 a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul formulat de către apelantul- intimat B. împotriva sentinţei nr. 832/22.05.2017 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu- Severin în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata - contestatoare A. S.A. CLUJ- NAPOCA şi intervenienta cesionară C..

S-a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimata A. S.A.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurentul B., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Mehedinţi- prin intermediul Curţii de Apel Craiova, prin adresa emisă la 01.03.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/09.03.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Craiova.

7. 7. Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată într-un litigiu întemeiat pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cu privire la care, competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei conform normei speciale de competenţă materială şi teritorială prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016:

"cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul".

8. În acest context, trebuie subliniat că, în cauză, este lipsită de relevanţă valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, competenţa materială a judecătoriei fiind atrasă de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 94 pct. 3 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, potrivit căruia, judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor", astfel cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei nr. 6 din 22 ianuarie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

9. Prin urmare, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, prin care a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu îşi produce efectele în cauză, astfel că nu se impune vreo referire la considerentele acesteia.

10. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ., tribunalele judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.

11. Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie împotriva notificării de dare în plată, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelul declarat împotriva hotărârii astfel pronunţate de judecătorie.

12. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect este contestaţie formulată în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 2 şi art. 94 pct. 3 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având un atare obiect, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

13. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

14. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

15. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

16. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

17. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

18. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 10/2018 din 16 ianuarie 2018, pronunţate de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.