Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3099/2018 AI generated

Jurisdiction of the Supreme Court over appeals from lower courts in claims under 200,000 RON

Case Number Decizia nr. 3099/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed its own material jurisdiction and referred the case to the Cluj Court of Appeal, leaving the appellate decision of the Cluj Specialized Court, which had upheld the first-instance ruling declaring specific clauses in a consumer credit contract abusive and null, in force pending further appellate review. The dispute involved a consumer's claim for the nullity of abusive clauses (including monthly administration, unilateral interest modification, and early repayment commissions) in a credit agreement, along with the restitution of unduly paid sums, which the bank challenged on appeal and subsequently recused the Supreme Court from jurisdiction. Relying on Article 131 of the Code of Civil Procedure and interpreting Article XVIII(2) of Law No. 2/2013 in light of Constitutional Court Decision No. 369/2017, the court determined that because the initial proceedings were initiated before a county court (Judecătorie) for a claim under 200,000 RON, the competent body for the cassation appeal is the immediately superior instance (the Court of Appeal), not the Supreme Court, as the Supreme Court only hears appeals against decisions of the Courts of Appeal or in cases expressly provided by law starting from the specialized court level.

Legislator headnote

AI generated

art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Jurisdiction of the Supreme Court over appeals from lower courts in claims under 200,000 RON: După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Keywords

AI generated
jurisdiction over consumer contracts civil dispute banking law cassation review administration of justice pending proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C.
art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ
XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct.
art. 96 pct. 3 C. proc. civ
art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ
1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
art. 122 C. proc. civ
(2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
art. 131 alin. (1) C. proc. civ
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei

Gherla, la data de 16.11.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. BUCUREŞTI - PRIN SUCURSALA GHERLA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea nulităţii absolute ca urmare a constatării caracterului abuziv, a următoarelor clauze din Contractul de credit de consum nr. x/18.03.2008 încheiat între părţi, respectiv: clauza cuprinsă la art. 4.1 alin. (2) din contract, privind comisionul de acordare a creditului; clauza cuprinsă la art. 4.1 alin. (2) din contract, privind comisionul de administrare lunară a creditului; clauza cuprinsă la art. 4.3 din contract, prin care pârâta îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral dobânda şi comisioanele; clauza cuprinsă la art. 5.3., referitoare la perceperea unui comision de rambursare anticipată; obligarea pârâtei la modificarea Contractului de credit de consum nr. x/18.03.2008, în sensul înlăturării clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive şi continuarea derulării convenţiei de credit fără aceste clauze; obligarea pârâtei la modificarea scadenţarului, atât a celui emis iniţial ca anexa contractului de credit de consum la data de 18.03.2008, cât şi a celor emise ulterior, în ceea ce priveşte clauzele constatate ca fiind abuzive, menţionate la punctul 1, în sensul înlăturării acestora din cuprinsul noului scadenţar, care va fi comunicat sub semnătură reclamantei; obligarea pârâtei la modificarea cuantumului D.A.E., cuprinsă la art. 4.6. din contractul de credit de consum, raportat la faptul că aceasta cuprinde şi comisionul de administrare lunară a creditului, care nu este datorat, în cazul desfiinţării acestei clauze abuzive, potrivit petitelor de mai sus; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând comision de administrare lunară a creditului, perceput şi încasat în mod abuziv şi nelegal începând cu data de 01.04.2008 şi până la data introducerii acţiunii, plus dobânda legală aferentă acestei sume, până la data achitării efective, şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 62,5 CHF, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii, percepută cu titlu de comision de acordare a creditului, plus dobânda legală calculată asupra acestei sume, până la data achitării efective; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în funcţie de poziţia procesuală.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 359/2017 din 21 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Gherla în dosar nr. x/2016, s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Bucureşti.

S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. x din data de 18.03.2008, încheiat între părţi:

- art. 4.1 - "comisionul de administrare lunară a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului";

- art. 4.3 - "Pe parcursul derulării contractului, Banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile şi/sau comisioanele bancare";

- art. 5.3 - "Pentru rambursarea anticipată, Banca va percepe Împrumutatului comisionul de rambursare anticipată (…) în prezent nivelul acestuia fiind de 5% aplicat la valoarea creditului rambursat anticipat".

A fost obligată pârâta să emită un nou grafic de rambursare, în sensul recalculării debitului ca urmare a neaplicării clauzelor constate anterior a fi abuzive.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele achitate cu titlu de comision de administrare lunară a creditului, în baza contractului de credit, cu dobânda legală aferentă, calculată începând cu data fiecărei plăţi şi până la achitarea integrală.

S-au respins, ca neîntemeiate, restul capetelor de cerere.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia civilă nr. 97/A/2018 din 15 ianuarie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, a fost respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de S.C. B. S.A. BUCUREŞTI, în contradictoriu cu intimata A., împotriva sentinţei civile nr. 359/2017 a Judecătoriei Gherla, pronunţat în dosarul nr. x/2016.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Specializat Cluj- prin adresa înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/19.03.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Cluj.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 97/A/2018 din 15 ianuarie 2018, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.