Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3095/2018 AI generated

Competence to hear cassation appeal against appellate decision in under-200,000 RON dispute initiated at first instance

Case Number Decizia nr. 3095/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as its own being incompetent, ordering the referral of the case to the Cluj Court of Appeal to decide on the merits; consequently, the first-instance judgment, which had partially granted the consumer's request to annul an abusive bank commission clause and order its restitution, and the second-instance decision that dismissed the consumer's appeal on grounds of tardiness, remain the operative rulings pending the competent appellate review. The dispute involved a consumer's action for the absolute nullity of abusive clauses in a personal credit and guarantee contract, specifically challenging a 2% commission on granting and various interest rate provisions. The decisive legal basis relied on the interpretation of Article XVIII paragraph (2) of Law No. 2/2013, as partially declared unconstitutional by the Constitutional Court in Decision No. 369/2017, coupled with Article 96 paragraph 3 of the Civil Procedure Code, which establishes that for cases originating in courts of first instance (Judecătoria) with a value under 200,000 RON, the cassation appeal must be heard by the court hierarchically superior to the court of appeal (i.e., the Court of Appeal), rather than the High Court, as the latter only hears appeals against decisions of the Court of Appeal in such scenarios.

Legislator headnote

AI generated

art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Competence to hear cassation appeal against appellate decision in under-200,000 RON dispute initiated at first instance: După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Keywords

AI generated
nullity of contract grounds for cassation civil judgment consumer credit value in dispute personal hearing

Cited Legislation

AI generated
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C.
art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ
XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct.
art. 96 pct. 3 C. proc. civ
art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ
1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
art. 122 C. proc. civ
(2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
art. 131 alin. (1) C. proc. civ
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Dej, la data de 01.07.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. - SUCURSALA BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea nulităţii absolute a Contractului de credit şi garanţie- B. personal nr. x/12.09.2008, care conţine următoarele clauze abuzive: comision unic de acordare 2% din suma creditului; comision de analiză (RON) 75; rata dobânzii folosită pentru calcularea primelor 3 rambursări 14,95%, din care, rata de referinţă: 8,95%, marja: 6%; dobânda anuală efectivă (DAE) 17,20%; poliţa de asigurare de viaţă de grup; Anexa nr. 1- Condiţii generale ataşate Contractului de credit şi garanţie- B. personal: art. 6 "Dobânda" pct. 2, art. 7, art. 9; Anexa nr. 2- Calcularea dobânzii şi a comisioanelor: art. 1, art. 3, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11.

În subsidiar, a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a Contractului de credit şi garanţie- B. personal nr. x/12.09.2008; obligarea pârâtei să alinieze contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. x/12.09.2008 la legislaţia din momentul semnării contractului, cu modificările ulterioare, în ceea ce priveşte dobânda aplicabilă contractului, astfel încât dobânda să fie compusă din marja fixă a băncii + valoarea indicelui de referinţă Robor la 3 luni, cu consecinţa recalculării dobânzii de la data semnării contractului de credit; s-a cerut obligarea pârâtei să achite sumele plătite în plus ca urmare a majorării abuzive şi nelegale a dobânzii, a comisioanelor şi taxelor percepute în mod abuziv şi nelegal, sume actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data reţinerii lor şi până la data plăţii efective, sume ce vor fi stabilite prin expertiză judiciară contabilă; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 924/2016 de la 19 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Dej în dosar nr. x/2016, s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. - Bucureşti.

S-a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în pct. 2 din Contractul de credit şi garanţie nr. x/12.09.2008, privind perceperea comisionului de acordare şi dispune eliminarea din contract a acestei prevederi.

A fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.080 de RON percepută cu titlu de comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la restituirea efectivă.

S-a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A., solicitând anularea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe; în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a acţiunii, cu cheltuieli de judecată, cât şi pârâta B. - SUCURSALA BUCUREŞTI- apel incident, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 2 din Contractul de credit şi garanţie nr. x/12.09.2008 privind perceperea comisionului de acordare şi a capătului de cerere prin care se solicită obligarea băncii la plata dobânzii legale pentru sumele reţinute cu titlu de comision de acordare; cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia civilă nr. 1460/A/2017 din 30 octombrie 2017 a Tribunalului Specializat Cluj, s-a admis excepţia tardivităţii formulării apelului de către apelanta A..

A fost respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de apelanta A., în contradictoriu cu intimata B. SUCURSALA BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. 924/2016, pronunţate în dosarul nr. x/2016, de către Judecătoria Dej, pe care a menţinut-o în totalitate.

A fost obligată apelanta la plata în favoarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial parţial.

S-a constatat rămânerea fără efect a apelului incident formulat de B. SUCURSALA BUCUREŞTI în contradictoriu cu intimata A..

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta- reclamantă A., iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Specializat Cluj- prin adresa emisă la 02.03.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/12.03.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Cluj.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1460/A/2017 din 30 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.