Cassation declared inadmissible for lack of jurisdiction over District Court appeal in abusive loan clause nullity dispute

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 02.10.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. BUCUREŞTI şi B. S.A. - SUCURSALA JUDEŢEANĂ SIBIU, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea nulităţii absolute a următoarelor clauze din Contractul de credit bancar nr. 289 P încheiat la data de 24.01.2006: clauzele cuprinse la pct. 5 şi 6, cu privire la nivelul dobânzii curente variabile şi a dobânzii anuale efective şi modul acestora de calcul; clauzele cuprinse la pct. 9 lit.

b) cu privire la comisionul de credit; clauzele cuprinse la pct. 9 lit.

c) cu privire la comisionul de administrare şi modul acestuia de calcul; clauzele cuprinse la pct. 9 lit. f), cu privire la comisionul de urmărire riscuri şi modul acestuia de calcul; constatarea nulităţii absolute a următoarelor clauze din Anexa la Contractul de credit bancar nr. 289 P/24.01.2006 - Condiţii generale de creditare: clauza cuprinsă la pct. 2.10.a. în ceea ce priveşte modificarea dobânzii variabile; clauza cuprinsă la pct. 2.10.d. în ceea ce priveşte modificarea dobânzii variabile revizuibilă semestrial; clauza cuprinsă la pct. 3.6. privind modificarea comisioanelor (cu privire la cel de administrare); clauza cuprinsă la pct. 3.8. privind comisionul de urmărire riscuri; clauza cuprinsă la pct. 3.9. privind comisionul de administrare; clauza cuprinsă la pct. 4.11.

şi la pct. 4.4. d), g) şi h) privind scadenţa anticipată; anularea clauzelor mai sus- menţionate şi înlăturarea lor din Contractul de credit bancar nr. 289 P/24.01.2006 (şi Anexa), implicit, cu obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare; înlocuirea modului de calcul a dobânzii curente- "dobânda de referinţă revizuibilă semestrial la care se adaugă 2,00 p.p." cu "indicele de referinţă Robor, la care se adaugă 2,00 p.p."; restituirea diferenţei de dobândă încasată nelegal, între modul cum a fost calculată de la data semnării contractului şi modul de calcul stabilit în mod legal"; s-a cerut obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 75,6 RON (RON), reprezentând comision de acordare credit; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de urmărire riscuri încasate de la data încheierii contractului de credit şi până la data redenumirii acestui comision; s-a cerut obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare încasate de la data încheierii Contractului de credit şi până la stoparea comisionului încasat necuvenit, şi obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, calculată de la data încasării acestor sume şi până la plata lor; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 Noul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 11.11.2015, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, şi a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 917/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2015, s-a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă.

S-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare.

S-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. Bucureşti şi B. S.A. - Sucursala Judeţeană Sibiu.

S-au constatat abuzive următoarele clauze din contractul de credit bancar nr. 289P încheiat între părţi la data de 24.01.2006: -pct. 9 lit. c) cu privire la comisionul de administrare şi modul de calcul al acestuia şi - pct. 9 lit. f) cu privire la comisionul de urmărire riscuri şi modul acestuia de calcul.

S-au constatat abuzive următoarele clauze din "Condiţiile generale de creditare"- anexa 1 la contractul de credit bancar nr. 289P încheiat între părţi la data de 24.01.2006: pct. 2.10.a doar în ceea ce priveşte criteriul pentru modificarea valorii ratei dobânzii în funcţie de "costul resurselor de creditare", -pct. 2.10.d doar în ceea ce priveşte criteriul pentru modificarea valorii ratei dobânzii în funcţie de "costul resurselor de creditare", - pct. 3.6 privind modificarea comisioanelor, - pct. 3.8 privind comisionul de urmărire riscuri, - pct. 3.9 privind comisionul de administrare.

S-a dispus anularea acestor clauze şi înlăturarea lor din contractul de credit bancar nr. 289P încheiat între părţi la data de 24.01.2006 şi anexa 1 a sa "Condiţiile generale de creditare".

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei achitată cu titlu de comision de administrare de la data încheierii creditului până la data stopării comisionului.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei achitată cu titlu de comision de urmărire riscuri de la data încheierii creditului până la data redenumirii acestui comision.

S-a respins constatarea clauzei privind nivelul dobânzii curente şi a DAE şi modul de calcul al acestora (pct. 5 şi 6) ca fiind abuzive.

S-a respins capătul de cerere privind înlocuirea modului de calcul al dobânzii şi cel privind restituirea diferenţei de dobândă.

S-a respins constatarea clauzei privind comisionul de acordare (pct. 9 lit. b) ca fiind abuzivă şi a capătului de cerere privind restituirea acestuia în cuantum de 75,6 RON.

S-a respins constatarea clauzelor privind scadenţa anticipată (pct. 4.11, 7.4 lit. d), g) şi h) din anexa 1 la contract) ca fiind abuzive.

A fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamant a sumei de 1320 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal şi motivat reclamantul A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, calculată de la data încasării acestor sume şi până la restituirea lor, cu cheltuieli de judecată conform art. 453 C. proc. civ.- în fond şi în apel, cât şi pârâta B. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii, ca nefondate, a tuturor capetelor de cerere formulate de către intimatul- reclamant prin intermediul cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatul- reclamant la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia nr. 1399/2017 din 05 decembrie 2017 a Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse apelurile declarate de apelantul- reclamant A. şi de apelanta - pârâtă B. S.A. BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. 917/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2015, pe care a păstrat-o.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREŞTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Sibiu- prin adresa emisă la 05.03.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/12.03.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Alba-Iulia.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 1399/2017 din 05 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.