Allocation of appellate jurisdiction to Court of Appeal for cases originating in district court under 200,000 RON following partial unconstitutionality of statutory appeal caps

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2018

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 11.11.2013, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: să se constate că reclamanta are calitate de legatar cu titlu universal în baza testamentului olograf din data de 15.12.2012 după defunctul său frate C., decedat la 03.07.2013, cu ultimul domiciliu în Oradea, str. x, cu privire la cota de teren de 1/3 parte din cota de 1/2 parte din terenul cu nr. top. x, înscris în C.F. x Oradea, ce a făcut obiectul certificatului de moştenitor nr. x/2013 emis de B.N.P. Asociaţi "D."; anularea parţială a certificatului de moştenitor nr. x/2013 emis de B.N.P. Asociaţi "D." privind cota de 1/3 părţi din cota de 1/2 parte din terenul cu nr. top. x, prin care unica moştenitoare privind terenul în cotă de 1/2 parte, adică, 500 m.p. din terenul intravilan în suprafaţă totală de 1.000 m.p., este pârâta, în calitate de fiică a defunctului C., dispunând predarea acestei cote- părţi din teren către reclamantă; sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilul casă şi anexe gospodăreşti înscrise în C.F. x Oradea, cu privire la care reclamanta se găseşte în starea de indiviziune în cote de câte 1/2 parte cu pârâta, precum şi cu privire la terenul cu nr. top. x în suprafaţă totală de 1.000 m.p., din care reclamanta are o cotă de 1/6 parte din întreg (respectiv, 1/3 parte din 1/2 parte), atribuind aceste bunuri pârâtei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte din construcţii şi din teren, ce se va calcula în baza unei expertize; s-a cerut obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a bunurilor "mobile existente în casa de locuit" pe care le-a cumpărat de la defunctul său frate C.; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi onorar de avocat.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a capetelor nr. 1 şi 2 ale cererii de cerere în judecată şi menţinerea ca valabil a certificatului de moştenitor nr. 85/17.07.20l3 emis de BNP Asociaţi "D.", precum şi disjungerea judecării capetelor nr. 3 şi 4 a cererii de chemare în decată şi suspendarea judecării lor în temeiul art. 413 alin. (1) pct. l Cod procedură vilă, până la soluţionarea cererii reconvenţionale.

De asemenea, a formulat şi cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună, în principal constatarea nulităţii absolute a testamentului olograf întocmit de defunctul C., pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1041 C. civ., în subsidiar, în situaţia în care instanţa va considera valabil testamentul olograf, să dispună reducţiunea liberalităţilor conţinute de testamentul olograf, cu respectarea rezervei succesorale la care pârâta este îndreptăţită, în calitatea sa de moştenitor rezervatar - descendent, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1087 şi 1088 C. civ.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 4971/2017 de la 21 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2013, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B..

S-a constatat calitatea reclamantei de legatar cu titlu universal titlu, in baza Testamentului Olograf din data de 15.12.2012, după defunctul său frate C., decedat la 03.07.2013, cu ultimul dom. in Oradea str. x, cu privire la cota de teren de 1/3 parte din cota de 1/4 parte din terenul cu nr. top. x înscris in CF x Oradea ce a făcut obiectul Certificatului de Moştenitor nr. x/2013 emis de BNP Asociaţi "D.";

S-a dispus anularea parţială a Certificatului de Moştenitor nr. x din 17 iulie 2013 emis de BNP Asociaţi "D." privind cota de 1/3 părti din cota de 1/2 parte din terenul cu nr. top. x prin care unica moştenitoare privind terenul in cota de 1/2 parte adică 500 mp din terenul intravilan in suprafaţa totala de 1000 mp, este parata in calitate de fiica a defunctului C., dispunând predarea acestei cote părti din teren către aceasta;

S-a constatat existenţa stării de indiviziune asupra imobilului reprezentând casa si anexe gospodăreşti, situat în mun. Oradea str. x, înscrise in CF x Oradea, reclamanta şi pârâta având fiecare o cotă de 1/2 din casa şi anexele gospodăreşti, precum si existenţa stării de indiviziune cu privire la terenul cu nr. top x in suprafaţa totala de 1000 mp, din care reclamanta are o cota de 1/6 parte din întreg (respectiv 1/3 parte din 1/2 parte).

S-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea către pârâtă a imobilului reprezentând în natură casă şi anexe, situat în mun. Oradea str. x, înscrise in CF x Oradea, sub A1.1, nr. top x, precum şi a terenului in suprafaţa totala de 1000 mp, cu nr. top x înscris in CF x Oradea, sub A1.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a unei sulte în cuantum de 84.690 RON, care se compune din suma de 30.190 RON, corespunzătoare cotei de 1/2 din casa şi anexe (cu excepţia şopronului de lemne), situată în situat în mun. Oradea str. x, înscrise in CF x Oradea, sub A1.1, nr. top x, precum şi a sumei de 54.500 RON, sultă corespunzătoare cotei de 1/3 din 1/2 sau 1/6 din întregul teren de 1000 mp, cu nr. top x înscris in CF x Oradea, sub A1, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea paratei la predarea bunurilor "mobile existente in casa de locuit" pe care reclamanta le-a cumpărat de la defunctul său frate C., ca neîntemeiat.

S-a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi pe parcursul procesului.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal şi motivat pârâta B., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii reclamantei, şi admiterii solicitărilor sale reconvenţionale, după cum urmează: în principal: constatarea nulităţii absolute a testamentului olograf din 15.12.2012 întocmit de defunctul C., şi, în subsidiar, în situaţia în care instanţa va considera valabil testamentul olograf, să se dispună reducţiunea liberalităţilor conţinute de testamentul olograf, cu respectarea rezervei succesorale de 6/8 la care pârâta este îndreptăţită în calitatea sa de moştenitor rezervatar- descendent, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1087 şi 1088 C. civ. cu cheltuieli de judecată, atât în etapa de fond, cât şi în etapa de apel.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia civilă nr. 67/A/2018 din 18 ianuarie 2018 a Tribunalului Bihor, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de către apelanta B., în contradictoriu cu intimata A., împotriva sentinţei civile nr. 4971/2017 a Judecătoriei Oradea, pe care a menţinut-o în totalitate.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs, recurenta - reclamantă A. şi recurenta-pârâtă B., iar cererile de recurs au fost înaintate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Curtea de Apel Oradea, prin adresa emisă la 12.03.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/15.03.2018.

F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

6. Instanţa competentă să soluţioneze recursurile este Curtea de Apel Oradea.

7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

22. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

23. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanta A. şi de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 67/A/2018 din 18 ianuarie 2018, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2018.