Life insurance payment and succession claims assigned to Tribunal Constanța as forum of insured's last domicile.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 7 septembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., a solicitat instanţei să constate că are dreptul de a beneficia, în cota de 100%, de indemnizaţia de asigurare de viaţă în cuantum de 300.000 dolari SUA şi de toate drepturile băneşti, salariale şi/sau indemnizaţii în cuantum de 3.699 dolari SUA, care trebuie plătite de pârâtul E., ca urmare a producerii decesului numitului F., intervenit la data de 7 ianuarie 2015, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 10 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei I civile, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A. în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Prahova.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Prahova a reţinut în raport cu obiectul cauzei că în vederea pronunţării unei soluţii în speţa de faţă este necesar a se analiza şi interpreta termenii din convenţia de asigurare încheiată de defunctul F., în cauză nefiind vorba despre o cauză de partaj succesoral cu privire la bunurile ce au aparţinut defunctului, atâta timp cât, prin raportare la dispoziţiile art. 963 C. civ., reclamanta nu face parte dintre persoanele care ar avea vocaţie succesorală generală.

Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că în cauză este vorba despre o cerere în materia asigurărilor, astfel că, potrivit art. 2 lit. b) din Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Prahova, prin care au fost repartizate, între cele două secţii civile ale tribunalului, cererile în materia asigurărilor de persoane şi bunuri înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova în anul 2015 sunt în competenţa secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Prahova la data de 13 iunie 2016, sub Dosar nr. x/2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 2357 din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a apreciat, faţă de solicitările reclamantei că, capătul principal de cerere este nulitatea parţială a certificatului de moştenitor suplimentar nr. 91/2015. În consecinţă, fiind vorba despre o cerere privitoare la moştenire, instanţa a considerat că, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 14 noiembrie 2017.

La data de 29 ianuarie 2018, reclamanta A. a formulat o cerere modificatoare cu privire la primul capăt de cerere, arătând că înţelege să modifice acest capăt de cerere dintr-o acţiune în constatare, într-o acţiune în realizare, având ca obiect obligarea pârâtei E. la plata către reclamantă a întregii indemnizaţii de asigurare în cuantum de 300.000 dolari SUA, precum şi a drepturilor salariale scadente în cuantum de 3699 dolari SUA, în drept, fiind invocate dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 1 februarie 2018, instanţa a constatat competenţa generală a instanţelor române în raport cu primul capăt de cerere, în temeiul art. 1081 pct. 6 C. proc. civ. şi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa în soluţionarea pricinii, faţă de dispoziţiile art. 95 pct. 1, 94 lit. k), 118 alin. (1) pct. 2, art. 105 C. proc. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1025/2018 din 2 februarie 2018, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, invocată din oficiu şi a dispus declinarea cauzei formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că atât valoarea obiectului primului capăt de cerere, respectiv, obligarea pârâtei E.. la plata către reclamantă a întregii indemnizaţii de asigurare în cuantum de 300.000 dolari SUA, precum şi a drepturilor salariale scadente în cuantum de 3699 dolari SUA, cât şi valoarea obiectului celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv, anularea parţială a certificatului de moştenitor suplimentar nr. 91/2015, depăşesc pragul valoric de 200.000 RON, prevăzut de art. 94 lit. k) C. proc. civ., astfel că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte competenţa materială, instanţa a constatat că aceasta aparţine tribunalului, prin raportare la valoarea obiectului cererii, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 94 lit. j) C. proc. civ., câtă vreme reclamanta nu a formulat o cerere de partaj succesoral şi nu urmăreşte ieşirea din indiviziune în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice chemaţi în judecată ci, dimpotrivă, stabilirea împrejurării că dreptul de creanţă invocat nu face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului F., ci invocă un drept propriu în acest sens.

Pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, cauza a fost înregistrată la data de 13 martie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din 19 aprilie 2018 Tribunalul Constanţa a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, în raport cu obiectul celor două capete de cerere principale.

Prin Sentinţa civilă nr. 1101 din 19 aprilie 2018 Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa fiind declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E.., astfel cum a fost modificată, în favoarea Tribunalului Prahova şi, constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, Tribunalul Constanţa a reţinut cu titlu prealabil că cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost modificată şi completată, are două capete de cerere principale şi, că între aceste capete de cerere nu există un raport de tipul principal - accesoriu, contrar celor reţinute de Tribunalul Prahova. În acest sens, s-a reţinut că cererea în pretenţii este formulată în contradictoriu cu o persoană juridică străină şi are drept cauză răspunderea civilă contractuală, respectiv prevederile art. 2230 C. civ., în timp ce capătul al doilea de cerere vizează anularea unui act juridic civil - certificatul de moştenitor nr. x/2015, fiind formulat în contradictoriu cu numiţii B., C., D..

Prin urmare, Tribunalul Constanţa a apreciat că instanţa legal învestită cu soluţionarea cererii privind obligarea pârâtei E.. la plata indemnizaţiei de asigurare este Tribunalul Prahova, ca instanţă de la domiciliul unuia dintre pârâţi - B. - domiciliată în Municipiul Câmpina, judeţul Prahova, potrivit dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ.

Or, alegerea de competenţă a fost efectuată de reclamantă la momentul sesizării instanţei, astfel că nu mai poate reveni asupra acesteia, iar instanţa din oficiu nu poate invoca excepţia de necompetenţă teritorială, în acord cu prevederile art. 130 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, Tribunalul Constanţa a apreciat că acesta nu se încadrează în categoria cererilor privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, pentru care competenţa este stabilită de art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Aşadar, cererea dedusă judecăţii s-a apreciat că nu este privitoare la moştenire, întrucât cererea reclamantei nu este formulată în calitate de moştenitor, creditor personal al defunctului sau creditor al moştenirii, astfel încât nu se poate discuta de incidenţa în cauză a prevederilor art. 118 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, şi Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 11 iunie 2018, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată la datele de 15 noiembrie 2016 şi 29 ianuarie 2018, aceasta a învestit instanţa cu două capete principale de cerere, respectiv: obligarea pârâtei E.. la plata către reclamantă a întregii indemnizaţii de asigurare în cuantum de 300.000 dolari SUA, precum şi a drepturilor salariale scadente în cuantum de 3699 dolari SUA, în baza poliţei de asigurare de grup de care beneficia defunctul F., ca urmare a decesului acestuia; anularea parţială a certificatului de moştenitor suplimentar nr. 91/2015, eliberat de BNPA G., în ceea ce priveşte includerea în masa succesorală de pe urma defunctului F. a drepturilor de creanţă cuvenite din contractul angajatorului E.. încheiat cu H..

Cu privire la primul capăt de cerere, se constată că acesta reprezintă o acţiune în pretenţii, iar faţă de dispoziţiile art. 1081 pct. 6 C. proc. civ., competenţa teritorială se raportează la ultimul domiciliu al defunctului, respectiv instanţei competente din Constanţa.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, se constată că acesta se referă la o cerere privitoare la moştenire, conform art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar competenţa de soluţionare aparţine instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, aşa încât, atât competenţa teritorială cât şi cea materială aparţin Tribunalului Constanţa, prin raportare la valoarea obiectului cererii.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E.., astfel cum a fost modificată, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.

Opinia separată:

În raport de considerentele deja exprimate de instanţele aflate în conflict, opinez în sensul calificării ambelor capete de cerere ca fiind principale, dar aflate într-o strânsă legătură pentru a atrage competenţa aceleiaşi instanţe potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, subliniez faptul că prezentul conflict priveşte exclusiv competenţa teritorială disputată între Tribunalul Prahova şi Tribunalul Constanţa.

În ceea ce priveşte calificarea capătului de cerere având ca obiect anularea certificatului de moştenitor, în asentimentul celor deja argumentate de instanţele constănţene, apreciez că acesta nu constituie o cerere privitoare la moştenire conform art. 118 C. proc. civ., de natură a legitima competenţa specială a instanţei de la domiciliul defunctului. Astfel, între persoanele fizice aflate pe poziţii contrare în acest litigiu nu a existat şi nu există un conflict privitor la moştenirea de pe urma defunctului F.. Reclamanta A. nu pretinde drepturi succesorale proprii şi nu contestă calitatea de moştenitori a pârâţilor, ci se pretinde titular al unei creanţe asupra pârâtei E.. exclusiv pe temei contractual, în calitate de beneficiar al poliţei de asigurare de viaţă semnate de defunct în perioada în care era angajat al acestei societăţi. Acest capăt de cerere nu are drept scop contestarea drepturilor succesorale ale pârâţilor, ci doar stoparea vocaţiei la calitatea de beneficiari ai poliţei pe care aceştia şi-o afirmă, nerecunoscând calitatea reclamantei izvorâtă din contractul semnat de defunct.

Prin urmare, instanţa a fost investită cu o acţiune în pretenţii şi o acţiune în anulare, pentru ambele capete de cerere competenţa fiind alternativă. În aceste condiţii, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 107 corob. cu art. 112 C. proc. civ., competenţa revine şi Tribunalului Prahova, ales de reclamantă ca primă instanţă sesizată, pe raza acestuia regăsindu-se domiciliul unui pârât.

GGC - GV