Rural subsidy recovery based on artificial conditions created through coordinated corporate activity to circumvent micro-enterprise eligibility limits

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 1 aprilie 2016, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 36847 din 7 octombrie 2015, a Procesului-verbal nr. x din 6 august 2015, a Notificării nr. x din 7 decembrie 2015, a Actului nr. x din 20 ianuarie 2016 şi obligarea pârâtei la executarea Contractului de finanţare nr. x din 27 februarie 2014 prin virarea finanţării nerambursabile contractate, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 217 din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, arătând, în primul rând, că nu sunt îndeplinite în speţă prevederile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Reiterând circumstanţele cauzei, recurenta reclamantă a arătat că prin Procesul-verbal nr. x din 6 august 2015 intimata pârâtă a reţinut că au fost create condiţii artificiale în vederea accesării fondurilor nerambursabile, prin raportare la legăturile existente între societatea reclamantă şi SC B. SRL şi SC C. SRL.

Susţine recurenta reclamantă că nu are calitatea de întreprindere legată cu cele două societăţi anterior menţionate întrucât cele două societăţi sau administratorii ori asociaţii lor nu deţin majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor recurentei, al cărei asociat unic este D., nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004.

Nu sunt îndeplinite în cauză nici condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 346/2004, cât timp cele două societăţi sau administratorii ori asociaţii lor nu aveau dreptul de a numi sau revoca organele de conducere ale SC . A. SRL. şi nici nu puteau exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză.

De asemenea, recurenta reclamantă arată că în prezenta cauză nu există nici raportul prevăzut de art. 44 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 346/2004 şi, de asemenea, susţine că nu îşi desfăşoară activitatea sau parte din activitate pe aceeaşi piaţă cu celelalte două societăţi comerciale.

Proiectul asumat de recurenta reclamantă este autonom, susţinând aceasta că instanţa de fond a reţinut contrariul în baza unor simple speculaţii şi nu în temeiul unor dovezi incontestabile, neexistând niciunul din indicatorii externi/fizici menţionaţi în Nota Directoare, relevanţi în analiza elementului obiectiv al condiţiilor artificiale.

Proiectul recurentei respectă obiectivele schemei de ajutor, se arată în continuare, întrucât activităţile desfăşurate de societate s-a realizat atât obiectivul general, reprezentat de dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole cât şi cel specific, reprezentat de crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural, creşterea valorii adăugate în activităţile non-agricole, crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi şi cel operaţional.

În concret, recurenta reclamantă arată că desfăşoară activităţi în sectorul non agricol, respectiv lucrări, servicii de săpături pentru amenajarea terenului şi construcţii, a creat şi menţine un loc de muncă.

Nu este demonstrat nici elementul subiectiv în speţă, susţine recurenta reclamantă, nefiind probat faptul că societatea a urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, concluziile AFIR şi ale instanţei nefiind fondate pe mijloace probatorii ci numai pe indicii.

Totodată, recurenta reclamantă susţine că intimata pârâtă şi-a încălcat obligaţia legală de a verifica îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate înainte de încheierea contractului de finanţare, or, constatarea condiţiilor artificiale după doi ani de la încheierea contractului reflectă un exces de putere din partea intimatei pârâte, astfel că pentru toate aceste considerente, şi în lumina jurisprudenţei CJUE citate, recurenta afirmă că măsura recuperării ajutorului financiar este nelegală, solicitând casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă prin prisma dispoziţiilor ar. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect cererea de anulare a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 36847 din 7 octombrie 2015, a Procesului-verbal nr. x din 6 august 2015, a Notificării nr. x din 7 decembrie 2015, a Actului nr. x din 20 ianuarie 2016, solicitând în consecinţă şi obligarea pârâtei la executarea Contractului de finanţare nr. x din 27 februarie 2014 prin virarea finanţării nerambursabile contractate.

În fapt, prin Procesul-verbal de de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x din 6 august 2015, intimata pârâtă a reţinut crearea condiţiilor artificiale în vederea accesării, de către recurenta reclamantă, a finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii 312, stabilind intimata că beneficiarul real al finanţării este SC B. SRL, societate care nu putea accesa finanţarea nerambursabilă nefiind o microîntreprindere şi neavând sediul şi activitatea în mediul rural.

Recurenta reclamantă a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal anterior menţionat şi subsecvent, prezenta acţiune în contencios administrativ, respinsă prin Sentinţa civilă nr. 217 din 12 decembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Critica recurentei reclamante la adresa legalităţii Sentinţei civile nr. 217 din 12 decembrie 2016 este nefondată, constatând instanţa de control judiciar că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, un prim argument dezvoltat de recurenta reclamantă în motivarea căii de atac este cel grefat pe greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 346/2004, apreciind recurenta reclamantă că în cauză nu este dovedită niciuna din ipotezele prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a) - d), pentru a se considera că societatea reclamantă este întreprindere legată faţă de societăţile SC B. SRL şi SC C. SRL.

Sub acest aspect trebuie observat faptul că existenţa condiţiilor artificiale nu a fost raportată la una din ipotezele vizate de art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004 ci au fost avute în vedere elementele de fapt prezentate în cuprinsul procesului-verbal, care au fundamentat concluzia coordonării de fapt între societatea reclamantă şi cele două societăţi, în vederea accesării finanţării nerambursabile în condiţiile Măsurii 312.

Astfel, neregula reprezentată de condiţiile artificiale a fost analizată din perspectiva art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, potrivit căruia nu se efectuează nicio plata către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit ca au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plaţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, astfel cum aceste prevederi au fost lămurite prin Hotărârea CJUE din 12 septembrie 2013, pronunţată în cauza nr. C 434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia.

Analizând cauza dedusă judecăţii prin raportare la liniile directoare trasate de CJUE în hotărârea anterior citată, curtea de apel a constatat în mod întemeiat că sunt îndeplinite cele două condiţii obligatorii pentru a se concluziona că reclamanta SC A. SRL, împreună cu SC B. SRL IAŞI, societate menţionată de autoritatea pârâtă în actele contestate, a creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine ajutorul din cadrul FEADR - Măsura 312, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, reclamanta nedemonstrând autonomia funcţională avută în vedere de CJUE în jurisprudenţa sa.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă în prezenta cale de atac, concluzia la care a ajuns instanţa fondului nu este una arbitrară ci dimpotrivă, este justificată prin raportare la elementele de ordin obiectiv şi subiectiv precizate în cuprinsul considerentelor hotărârii.

Referitor la elementul obiectiv, curtea de apel a constatat că prin implementarea proiectului nu s-au realizat nici obiectivul general al Măsurii 312 dar nici obiectivele specifice şi cele operaţionale.

Reţinând considerentul nr. 46 al Regulamentului 1698/2005, dispoziţiile art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005 şi cele de la pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis - Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiu rural, judecătorul fondului constată că schema de ajutor urmăreşte realizarea:

- unui obiectiv general, care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale;

- a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi

- a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de micro-întreprinderi precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

În speţa dedusă judecăţii, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta desfăşoară activităţi constând în prestarea de servicii cu maşini şi echipamente agricole fiind, aşadar, aparent atins obiectivul general al măsurii 312, constând în încurajarea activităţilor non-agricole. Totodată, reclamanta a creat un loc de muncă în mediul rural, aşa cum s-a obligat, locul de muncă pe care a fost angajat numitul E. Prin urmare, obiectivul general al Măsurii 312 privind creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, precum şi obiectivul specific al Măsurii 312, constând în crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural, ar părea, de asemenea, la prima vedere doar, că a fost atins.

Pe de altă parte însă, din documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a prestat servicii cu utilajele achiziţionate ca urmare a contractului de finanţare încheiat, cu excepţia SC F. SRL (Contract nr. x din 28 decembrie 2015, f. x şi urm. Vol. I dosar), doar către SC B. SRL.

Legăturile reclamantei SC A. SRL cu SC B. SRL sunt de natură a proba crearea condiţiilor artificiale pentru a obţine finanţarea, arată instanţa fondului, fiind demonstrat faptul că cele două societăţi au acţionat concertat, beneficiarul real al finanţării fiind SC B. SRL.

Astfel, aşa cum s-a reţinut în procesul-verbal de constatare a neregulilor, cererea de finanţare pe măsura 312 FEADR a fost depusă de SC A. SRL, societate înfiinţată la data de 8 martie 2013, la data de 16 aprilie 2013, adică imediat după înmatriculare. La data de 5 martie 2014, după constatarea îndeplinirii condiţiilor de conformitate, de eligibilitate şi de selecţie, reclamanta SC A. SRL a semnat contractul de finanţare nr. x.

Aspectele constatate vizând crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării datează din perioada de implementare a proiectului, conturând însă în mod neechivoc intenţia reclamantei de a proceda astfel, anterioară depunerii cererii de finanţare.

Aşa cum s-a constatat de către pârâta AFIR, Curtea reţine, la rândul ei, că beneficiarul-reclamant a încheiat Contractul de prestări servicii cu SC B. SRL la data de 1 decembrie 2014, cu valabilitate 1 decembrie 2014 - 1 decembrie 2020, utilajul fiind achiziţionat efectiv abia la data de 13 mai 2015. La data încheierii contractului de prestări servicii, beneficiarul nu deţinea utilajul, deci nu putea asigura serviciile asumate, rezultând astfel un prim indicator de coordonare între reclamantă şi SC B. SRL Iaşi.

Totodată, încă înainte de a efectua vreun serviciu în favoarea SC B. SRL cu utilajul ce încă nu era achiziţionat, reclamanta primeşte avansuri în sumă de 38.000 RON, respectiv 38.300 RON, la data de 24 aprilie 2015, respectiv 5 mai 2015, în temeiul contractului de prestări servicii din 1 decembrie 2014.

Acestui indicator i se adaugă însă unul cu atât mai important, constând în aceea că la data de 5 iunie 2014, pentru ca reclamanta să facă - ulterior semnării contractului de finanţare - dovada cofinanţării, suma de 162.000 RON a fost primită de la SC B. SRL, pentru ca a doua zi, aceeaşi sumă de bani să fie returnată către SC B. SRL, prin stornarea documentului de încasare.

Mai mult, pentru a obţine cofinanţarea investiţiei, aport propriu, reclamanta a încheiat Contractul de credit nr. x din 31 martie 2015 în valoare 115.800 RON, cu G. SA, contract în care SC B. SRL apare din nou, având de această data rolul de codebitor pe toată perioada derulării creditului.

Deşi susţine că anterior cererii de finanţare nu a avut niciun raport cu SC B. SRL (aspect de bună seamă real câtă vreme SC A. SRL s-a înfiinţat cu o lună anterior depunerii cererii), Curtea apreciază că de toate aspectele vizând partea financiară a contractului de finanţare s-a ocupat doar SC B. SRL - o societate aparent străină de reclamantă - fără de care aceasta din urmă nu ar fi reuşit implementarea proiectului.

Prin prisma acestor elemente, nici locul de muncă nu mai poate fi interpretat ca fiind unul nou creat pentru mediul rural, cât timp domnul E. a fost anterior, timp de mai mulţi ani, angajat al SC B. SRL şi SC C. SRL. Doar dacă s-ar interpreta această situaţie scoasă din context, ar părea ca fiind o coincidenţă fără semnificaţie juridică, dar altfel nu este decât un alt indiciu de coordonare între SC A. SRL şi SC B. SRL.

Având în vedere aceste împrejurări, care constituie indicii temeinice în sensul că reclamanta ar fi urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR, conform celor sus-arătate, curtea a constatat îndeplinirea în speţă şi a elementului subiectiv al abaterii reţinute în sarcina reclamantei, fiind îndeplinite condiţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, existând o neregulă dovedită de pârâtă.

Curtea notează, în acord cu jurisprudenţa CJUE, că o atare împrejurare - crearea de condiţii artificiale - nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar decât în măsura în care ar avea drept consecinţă neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005. Semnificative în acest sens sunt argumentele CJUE în cauza C-434/12:

"totuşi, o astfel de împrejurare nu permite în sine excluderea faptului că proiectul de investiţii va contribui la atingerea obiectivelor prevăzute. În această privinţă, dacă se reproşează societăţii Slancheva că a urmărit să eludeze restricţiile privind mărimea proiectelor eligibile şi suma maximă a ajutorului per beneficiar, este de competenţa instanţei de trimitere să examineze dacă această intenţie are drept consecinţă faptul că obiectivele prevăzute la art. 52 lit. a) pct. ii) din Regulamentul nr. 1698/2005 nu pot fi atinse".

Or, apreciază instanţa, toate aspectele prezentate referitoare la legăturile juridice dintre reclamantă şi SC B. SRL nu exclude, ci conturează, ideea unor indicii de frauda, chiar dacă proiectul a fost realizat, fiind achiziţionat utilajul, în condiţiile în care intenţia cu care s-a acţionat a fost exclusiv aceea ca SC B. SRL să beneficieze de măsura M 312 FEADR, pe care nu ar fi putut-o accesa personal, nefiind o microîntreprindere.

Văzând considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa fondului a realizat o cercetare riguroasă pe marginea existenţei condiţiilor artificiale de accesare a finanţării nerambursabile de către recurenta reclamantă, considerente care exclud afirmaţiile recurentei reclamante, în sensul că este o întreprindere autonomă de SC B. SRL şi a încercat desfăşurarea unui proiect independent.

Nefondată este şi critica referitoare la pretinsul abuz de drept săvârşit de intimate pârâtă cu prilejul reverificării eligibilităţii proiectului finanţat prin x, fiind de observat faptul că elementele de natură a contura concluzia existenţei unei coordonări între societăţile menţionate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulii vizează şi aspecte ce au fost constatate ulterior depunerii cererii, cum sunt cele referitoare la încheierea contractului de prestări servicii cu SC B. SRL precum şi cele referitoare la finanţarea societăţii recurente.

Prin urmare, nu este demonstrată în cauză inconsecvenţa de tratament a instituţiei pârâte, în sensul reevaluării aceloraşi elemente de fapt şi de drept într-un sens diametral opus celui manifestat cu prilejul analizării iniţiale a cererii de finanţare şi în consecinţă, nu se poate vorbi de încălcarea principiului securităţii juridice.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat hotărârea atacată în acord cu prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, astfel cum acestea au fost interpretate prin Hotărârea CJUE din 12 septembrie 2013, pronunţată în cauza nr. C 434/12, nefiind demonstrată ipoteza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 217 din 12 decembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP