Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1886/2019 AI generated

Lack of procedural interest extinguishing appeal against suspension order after underlying case resolved

Case Number Decizia nr. 1886/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as lacking interest, leaving the Court of Appeal's rejection of the underlying recourse in force. The dispute concerned a procedural appeal against a lower court's order suspending a civil litigation for damages related to a defective solar panel installation and gas consumption, which had been initiated to await a prior ruling on a novel legal question; however, the appeal court subsequently resumed the proceedings and finally decided the main appeal on the merits before this extraordinary appeal was resolved. Relying on the Civil Procedure Code provisions requiring a current, determined, and legitimate interest for appeals (Arts. 32, 33, 458), the court held that the procedural interest in challenging the suspension order extinguished once the underlying case was no longer suspended and had been definitively adjudicated by the appellate court.

Legislator headnote

AI generated

art. 520 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 519 C. proc. civ, art. 520 alin. (1) C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ; Lack of procedural interest extinguishing appeal against suspension order after underlying case resolved: Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Keywords

AI generated
civil litigation procedure related proceedings current interest loss of procedural interest interest in bringing an action suspension of bankruptcy proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Horezu, la data de 23 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8555 RON, contravaloarea instalaţiei de panouri solare, a sumei de 8184 RON contravaloarea gazului lichefiat consumat pentru prepararea apei calde în anul 2015 şi a sumei de 2000 RON daune materiale şi morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1117 din 7 decembrie 2016, Judecătoria Horezu a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2291 RON contravaloarea reparaţiei instalaţiei panouri solare şi suma de 20.000 RON despăgubiri materiale; a respins cererea formulată de către reclamant privind plata de daune morale şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 885/A din 26 septembrie 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a admis, în parte, apelul formulat de pârâta SC B. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1117 din 7 decembrie 2016 a Judecătoriei Horezu şi apelul incident declarat de reclamantul A.; a fost schimbată, în parte, sentinţa în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 8896,58 RON despăgubiri materiale şi 2000 despăgubiri morale; au fost compensate cheltuielile de judecată din apel, menţinându-se în rest sentinţa.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, la data de 16 august 2018, sub nr. x/2015*.

Prin Încheierea din 12 octombrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a dispus, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea cauzei privind soluţionarea recursului formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 885 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Vâlcea, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, până la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A. la data de 26 octombrie 2018. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 noiembrie 2018, sub acelaşi număr de dosar şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 10 filtru.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în mod nejustificat instanţa de apel a suspendat judecata cauzei, în baza dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., în condiţiile în care cauza este una extrem de simplă şi reglementată de dispoziţiile C. civ. şi de prevederile Contractului de vânzare-cumpărare şi execuţie montaj nr. x din 24 octombrie 2014.

De asemenea, recurentul-reclamant a dezvoltat aspecte care ţin de istoricul litigiului, în raport de care a apreciat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În cuprinsul cererii de recurs, nu au fost indicate niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ulterior declarării căii de atac, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a repus pe rol cauza, iar prin Decizia nr. 100 din 12 martie 2019 a soluţionat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 885 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Vâlcea, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Rezoluţia din data de 6 mai 2019 a luat act de conţinutul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că Încheierea din 12 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015, este supusă căii de atac a recursului, însă completul de filtru urmează a aprecia cu privire la interesul reclamantului în declararea căii de atac, din perspectiva pronunţării Deciziei nr. 100 din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor litigante, iar recurentul a depus punct de vedere la raport, precum şi dovada achitării timbrajului.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Această cerinţă vizează faptul că interesul trebuie să existe atât la momentul în care se exercită acţiunea civilă, independent de forma concretă de manifestare a acesteia, cât şi ulterior, pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Art. 33 din acelaşi act normativ prevede că "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara."

Dispoziţiile art. 519 C. proc. civ. prevăd că:

"Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (1) C. proc. civ., "Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac". (...); alin. (2) "Prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept."

Alin. 4 al aceluiaşi articol prevede posibilitatea suspendării cauzelor similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, până la soluţionarea sesizării.

Conform art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "în alte cazuri prevăzute de lege."

Alin. 2 al aceluiaşi articol stipulează în sensul că "Suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă."

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., "Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară" (alin. (2) "Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului."

În cauză, obiectul recursului îl reprezintă Încheierea din data de 12 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior declarării căii de atac împotriva încheierii de suspendare, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a repus pe rol cauza, iar prin Decizia nr. 100 din 12 martie 2019 a soluţionat recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 885 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Vâlcea, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Potrivit art. 458 C. proc. civ. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Una dintre condiţiile de exercitare a căilor de atac este şi aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat şi legitim, adică folosul practic pe care partea îl urmăreşte prin declanşarea şi soluţionarea căii de atac, condiţie care trebuie să fie îndeplinită nu doar la momentul declanşării căii de atac, ci şi ulterior, pe tot timpul cât durează judecata acesteia.

Întrucât recursul a vizat nemulţumirea reclamantului legată de măsura instanţei de suspendare a judecăţii, iar cauza a fost repusă pe rol şi a fost soluţionată prin prin Decizia nr. 100 din 12 martie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, calea extraordinară de atac apare ca lipsită de interes, conform dispoziţiilor legale menţionate, câtă vreme situaţia ce a determinat formularea ei (suspendarea judecăţii) a încetat, potrivit celor arătate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 12 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 12 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2019.

GGC - CP