Pension revision ruling quashed and remanded for lack of reasoning over res judicata conflict.

Deliberând asupra cauzei prezente, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 27 decembrie 2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuire a Sentinţei civile nr. 2031 de la 30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respinsă contestaţia pe care a formulat-o, în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Dolj, care ar încălca autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 3876/15 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

2. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 170/23 ianuarie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2031/30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire:

Prin Decizia nr. 1194 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de către A. împotriva Sentinţei civile nr. 2031 din data de 30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele Casa Judeţeană de Pensii Dolj şi Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii.

3. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea cererii de revizuire, cu consecinţa anulării Sentinţei civile nr. 2031/30.05.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut următoarele critici: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci motive străine de natura cauzei (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.);

- hotărârea încalcă dreptul revizuentului la un proces echitabil, drept prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind lovită de nulitate.

Recurentul a arătat că, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat revizuirea Sentinţei civile nr. 2031 din 30 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care i s-a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu intimatele Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii şi Casa Judeţeană de Pensii Dolj, apreciind că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 3876 din 15 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A invocat, ca fiind evidente, cel puţin trei aspecte care definesc încălcarea autorităţii de lucru judecat şi determină ca Sentinţa nr. 2031/30 mai 2017 să fie potrivnică Sentinţei nr. 3876/15 septembrie 2015, astfel:

În timp ce prima sentinţă a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că: -indicele de corecţie de 1,17, determinat de către CJP Dolj este eronat, admiţând cererea sa; - trebuie aplicat în speţă art. 170, în forma iniţială, aşa cum era în vigoare la 01.01.2013, adică atunci când s-a deschis dreptul său la aplicarea indicelui de corecţie; - indicele de corecţie trebuie calculat prin raportare la câştigul salarial mediu brut, în anul anterior înscrierii la pensie, aşa cum era prevăzut în forma iniţială a art. 170; cea de-a doua sentinţă a reţinut, dimpotrivă, că: - indicele de corecţie de 1,17 este corect calculat de către CJP Dolj; - trebuie aplicat în speţă art. 170, cu toate modificările şi completările ulterioare, intrat în vigoare la data de 23.01.2013, eludând principiul neretroactivităţii legii, subliniat şi de deciziile Curţii Constituţionale nr. 437/2013 şi 463/2014, menţionate explicit în considerentele Sentinţei nr. 3876/2015; - indicele de corecţie trebuie calculat prin raportare la câştigul salarial mediu brut la nivel naţional, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, precizare introdusă în art. 170 doar după 23.01.2013, prin O.U.G. nr. 1/2013.

Sub aspectul primului motiv de recurs, recurentul a învederat că motivarea soluţiei atacate se rezumă la o singură frază: "Nu există dispoziţii contradictorii între cele două sentinţe, având în vedere că, prin Sentinţa civilă nr. 2031 din 30 mai 2017 a Tribunalului Dolj, instanţa a avut în vedere dispoziţiile Sentinţei nr. 3876 din 15.09.2015, respectând art. 170 din Legea nr. 263/2010 şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 437/2013 şi 463/2014".

În considerentele ce au urmat, instanţa s-a preocupat să convingă de temeinicia Sentinţei civile nr. 2031 din 30 mai 2017, deşi nu aceasta era învestirea sa, renunţând să analizeze argumentele revizuentului, pe care, de altfel, nici măcar nu le-a inserat în cadrul considerentelor.

Or, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire nu are competenţa de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, respectiv dacă, prin ultima hotărâre, a fost încălcată autoritatea lucrului judecat reieşită dintr-o hotărâre anterioară, ceea ce ar determina anularea ultimei hotărâri.

Instanţa de revizuire, nefiind o instanţă de control judiciar, nu are competenţa să analizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită, fiind îndreptăţită doar a constata dacă, prin ultima hotărâre, s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat rezultată din prima hotărâre.

S-a susţinut că, fiind nemotivată, în sensul motivului de revizuire invocat, hotărârea încalcă dreptul revizuentului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acelaşi sens, nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii. Astfel, s-a argumentat că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În practica judiciară, s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; fără arătarea motivelor şi a probelor, nu se poate exercita controlul judiciar.

Or, în speţă, în considerentele hotărârii, nu există nicio analiză a argumentelor revizuentului, instanţa limitându-se la o simplă constatare: "Nu există dispoziţii contradictorii între cele două sentinţe", fără o argumentare pertinentă.

Cum hotărârea nu este motivată, aceasta echivalează cu o nepronunţare asupra fondului, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar, ceea ce atrage anularea acesteia, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., pentru garantarea dublului grad de jurisdicţie, în materie civilă.

În subsidiar, recurentul a solicitat să se constate existenţa celor două hotărâri definitive, respectiv Sentinţa nr. 3876/2015, pronunţată de Tribunalul Dolj şi Sentinţa nr. 2031/2017, pronunţată de aceeaşi instanţă, care sunt potrivnice, ele fiind pronunţate de instanţe de acelaşi grad, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, şi, în consecinţă, se dispună anularea celei din urmă hotărâri, respectiv Sentinţa nr. 2031/2017, pronunţată de Tribunalul Dolj.

În acest sens, a arătat că pricina a fost aceeaşi, în ambele cauze, adică recalcularea indicelui de corecţie prevăzut în art. 170 iniţial (nemodificat) al Legii nr. 263/2010, în vigoare în perioada 01-22.01.2012, până la intrarea în vigoare a modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 1/2013 din 23.01.2013; că există identitate de raport juridic (obiect, cauză), iar, prin cea de-a doua hotărâre, se neagă un drept câştigat prin Sentinţa nr. 3876/2015, cu autoritate de lucru judecat.

4. Procedura de filtru şi încheierea de admitere în principiu a recursului:

Prin rezoluţia din data de 2 aprilie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimaţilor, cu menţiunea de a depune întâmpinare, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare, menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei atacate. Se poate observa că, în conţinutul întâmpinării, intimata nu a combătut motivele de recurs formulate în cauză, ci s-a raportat la fondul litigiului, apreciind asupra corectitudinii ultimei hotărâri pronunţate în cauză.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 19 iunie 2019, completul de filtru, constatând că recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. şi că s-a încheiat etapa comunicărilor prealabile, în conformitate cu prevederile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., a admis în principiu recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei civile nr. 1194 din data de 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 23 octombrie 2019, cu citarea părţilor.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului şi soluţia pronunţată:

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor succede:

Critica esenţială formulată în cauză este aceea a nemotivării hotărârii recurate, ce poate fi încadrată în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cum motivarea hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti reprezintă o garanţie procesuală intrinsecă procesului echitabil reglementat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 6 al C. proc. civ., critica privind nemotivarea deciziei recurate nu poate fi disociată de aprecierea globală asupra existenţei sau nu a procesului echitabil, astfel încât instanţa de recurs apreciază că cele două aspecte invocate în susţinerea recursului au a fi analizate împreună.

În acord cu susţinerile recurentului, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată este consacrată legislativ, în mod imperativ, în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt reţinută de instanţă în baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată în cauză, arătându-se atât argumentele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestei obligaţii ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate.

Din perspectiva jurisprudenţei europene, motivarea sumară, lapidară a unei hotărâri judecătoreşti nu reprezintă o motivare care să satisfacă cerinţele unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (cauza Albina împotriva României, hotărârea din 28 aprilie 2005).

Astfel, conform jurisprudenţei Curţii Europene, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat, totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse (...) (Hotărârea Helle împotriva Finlandei din 19 decembrie 1997, parag. 60).

În acest sens, părţile litigante trebuie să se convingă că judecătorul a examinat actele dosarului şi probele administrate, precum şi argumentele esenţiale invocate de acestea, iar expunerea considerentelor de drept şi de fapt pe care judecătorul şi-a întemeiat convingerea, deci expunerea raţionamentului judiciar, trebuie să-i permită părţii să aprecieze şansele de succes ale unui recurs.

Cum o cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, coroborate cu cele ale art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care au consacrat legislativ, în mod expres, unul dintre efectele lucrului judecat şi care presupune că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, pune în dezbatere nu doar existenţa triplei identităţi, ci şi afectarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, rezultă că instanţa învestită cu o astfel de cerere trebuie să expună argumentele în virtutea cărora consideră că nu este afectată instituţia autorităţii de lucru judecat.

În acest punct, trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică, în limitele impuse de art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea revizuirii, ce presupune şi analiza verificării faptului dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire, ce garantează securitatea şi stabilitatea juridică, nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite, prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

În consecinţă, în litigiul dedus judecăţii, obligaţia de a motiva hotărârea adoptată îmbracă o importanţă deosebită, în condiţiile în care referirile la existenţa contrarietăţii de hotărâri şi la afectarea sau nu a autorităţii de lucru judecat, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei şi la motivele ce au întemeiat cererea de revizuire, ce ar fi trebuit să constituie fundamentul juridic al soluţiei pronunţate, sunt doar de natură formală şi nu demonstrează o analiză substanţială a acestora.

În acelaşi sens, absenţa considerentelor ce au fundamentat soluţia respingerii cererii de revizuire fac imposibilă exercitarea controlului judiciar în cauză de către instanţa de recurs.

Prin urmare, constatând că hotărârea recurată este afectată de viciul nemotivării, ipoteză ce se circumscrie sferei de aplicabilitate a motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că se impune casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru ca partea interesată să beneficieze de garanţia procesuală a motivării hotărârii şi de beneficiul dublului grad de jurisdicţie reglementat în această materie, soluţie care este în acord cu dispoziţiile art. 496 -497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de recurs, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru argumentele expuse, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1194 din 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă; va casa decizia recurată, trimiţând cauza, spre rejudecarea cererii de revizuire, aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1194 din 17 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2019.

GGC - GV