Extraordinary appeal declared null for challenging factual evidence and raising new legal grounds in cassation

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia civilă, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat să se constate faptul că între părţi a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare asupra casei situate pe terenul în suprafaţă de 400 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având nr. cadastral x; pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind casa situată pe terenul în suprafaţă de 400 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având nr. cadastral x; întabularea dreptului de proprietate al subscrisei asupra casei situate pe terenul în suprafaţă de 400 mp, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, având nr. cadastral x.

Pârâţii C. şi D. au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat obligarea reclamanţilor la plata sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, sumă ce reprezintă restul de preţ rămas neachitat, potrivit antecontractului încheiat la data de 6 februarie 2008.

Prin Sentinţa nr. 6282 din 28 iunie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competenţa de soluţionare a cererii înaintată de reclamanţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Învestit prin declinare de competenţă, Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin încheierea nr. 213 C. civ./14.09.2016 a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, reţinând că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru, iar prin Sentinţa nr. 59 din 1 februarie 2018 a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de reclamanţii-reconvenţionali C. şi D..

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii C. şi D.

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 214A din 29 noiembrie 2018, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva Sentinţei nr. 59 din 01.02.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, pe care a menţinut-o. A obligat pe apelanţi să plătească intimatei B. suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost atacată cu recurs de pârâţii C. şi D., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâţii au arătat că părţile din raporturile contractuale deduse judecăţii sunt rude, B. fiind nepoata doamnei D.. În virtutea acestui raport de rudenie, înţelegerile privind obiectul contractului, preţul şi modalitatea de plată a acestuia, au fost de cele mai multe ori verbale, consemnate în înscrisuri lacunare, lipsite de acurateţe, unele dintre ele nerecunoscute de către recurentul C. (anume înscrisul din anul 2010, precum şi cel din 2012).

Prin urmare, era necesar ca instanţa să stabilească care a fost voinţa părţilor pe parcursul derulării contractului, potrivit principiului bunei credinţe, în lipsa unei probaţiuni ample sau care să fie în măsură să aducă lămuriri privind susţinerile părţilor, dat fiind raportul de rudenie dintre ele.

Pornind de la actul iniţial din anul 2008, preţul total al terenului şi casei care s-au înstrăinat familiei E. a fost stabilit la suma de 90.000 euro, sumă care se arată că şi la nivelul acelei perioade nu reprezenta o supraevaluare a preţului de tranzacţionare a unei astfel de proprietăţi situate în municipiul Cluj-Napoca, astfel încât să se presupună în mod rezonabil că vânzătorul ar fi intenţionat să reducă preţul contractului, cumpărătorii ajungând în imposibilitate să achite preţul.

Recurenţii învederează că nu există nici un înscris depus în probaţiune din care să rezulte o scădere de preţ şi nici faptul că această sumă s-ar fi achitat integral, aspect care este confirmat chiar şi de familia E., care recunoaşte doar achitarea sumei de 75.000 de euro, pe care ei o apreciază ca fiind preţul total al contractului ca urmare a unor renegocieri existente între părţi, dar pe care nu le pot dovedi.

Se mai arată că toate părţile implicate au recunoscut că plăţile efectuate s-au făcut eşalonat pe perioada mai multor ani de zile, astfel că în mod rezonabil se poate deduce că vânzătorii nu puteau fi de acord cu o reducere a preţului.

Făcând referire la probatorul administrat, recurenţii susţin că pârâţii E. nu au acţionat cu bună credinţă în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, încercând să obţină dreptul de proprietate asupra unui teren şi a unei case pentru un preţ sub preţul de tranzacţionare pentru o astfel de proprietate chiar şi la nivelul anului 2008, mizând pe faptul că recurenţii, în calitate de rude, nu şi-au pus problema unei lipse de corectitudine din partea nepoatei lor şi a soţului acesteia.

În ceea ce priveşte înscrisul din 29.04.2010, se arată că acesta nu îndeplineşte condiţiile impuse de art. 272 C. proc. civ., care defineşte înscrisul sub semnătură privată ca fiind acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material.

Recurenţii învederează că instanţa a interpretat în mod greşit normele de drept material privitoare la înscrisurile sub semnătură privată şi a dat eficienţă unor înscrisuri care nu au putere doveditoare decât dacă sunt întocmite în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt, făcând trimitere la dispoziţiile art. 1179 din C. civ. de la 1864 şi art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, nu sunt de acord nici cu interpretarea privitoare la declaraţiile martorilor, atâta vreme cât aceştia au declarat că nu cunosc înţelegerile dintre părţi, anume care este preţul total pentru care părţile s-au înţeles.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi repartizat spre soluţionare completului nr. 9.

Intimaţii A. şi B. au formulat şi depus întâmpinare la data de 18 aprilie 2019, în cuprinsul acesteia arătând că recurenţii au reiterat toate criticile arătate prin cererea de apel, iar unicul motiv de recurs este că "instanţa a interpretat în mod greşit normele de drept material privitoare la înscrisurile sub semnătură privată şi a dat eficienţă unor înscrisuri despre care textele legale anterior menţionate menţionează în mod clar că nu au putere doveditoare decât dacă sunt în pluralitate de exemplare originale".

Intimaţii au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, învederând că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor". S-a susţinut că recurenţii nu au adus nicio critică de nelegalitate în faţa instanţei de apel.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, la data de 25 iunie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul nr. 9, în procedura de filtru, a dispus, prin rezoluţia din 26 iunie 2019, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Nu au fost depuse puncte de vedere cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Pe calea prezentului recurs a fost atacată Decizia nr. 214A din 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare."

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În completare, art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, privind elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurenţi, probele administrate, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor de la dosarul cauzei, a depoziţiilor martorilor.

Astfel, recurenţii nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci, în esenţă, invocă o interpretare greşită a probatoriului administrat în cauză; or, aceste susţineri prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiaşi articol, normă imperativă, de ordine publică.

În ceea ce priveşte critica referitoare la aspectul că instanţa a interpretat în mod greşit normele de drept material privitoare la înscrisurile sub semnătură privată şi a dat eficienţă unor înscrisuri care nu au putere doveditoare decât dacă sunt întocmite în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt, făcând trimitere la dispoziţiile art. 1179 din C. civ. de la 1864 şi art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecăţii în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă, în limitele impuse de cele două reguli exprimate prin adagiile "tantum devolutum quantum apellatum" şi "tantum devolutum quantum iudicata". În speţă, în absenţa invocării pe calea apelului a omisiunii instanţei de fond de a analiza acţiunea şi din perspectiva dispoziţiilor art. 1179 din C. civ. de la 1864 şi art. 274 alin. (1) C. proc. civ., critica prezentată în acest sens direct în calea de atac a recursului nu poate fi primită, fiind făcută omisso medio.

În aceste condiţii, având în vedere că în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulităţii recursului.

Având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON către intimaţii A. şi B., reprezentând onorariu avocaţial, justificat cu chitanţa aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâţii C. şi D. împotriva Deciziei nr. 214A din data de 29 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă pe pârâţii C. şi D. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâţii A. şi B..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2019.

GGC - GV