Civil damages for fatal traffic accident: extinction statute interrupted by criminal civil-party constitution

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 10.12.2015, reclamanţii au solicitat despăgubiri civile, după cum urmează: daune materiale, în sumă totală de 100.000 RON, din care câte 25.000 RON, pentru fiecare dintre părinţii victimelor, respectiv pentru A., B., C. şi D.; daune morale, în sumă totală de 3.850.000 RON, din care câte 525.000 RON, pentru fiecare dintre părinţii victimelor, respectiv pentru A., B., C. şi D., şi câte 250.000 RON, pentru fiecare dintre fraţii/surorile victimelor, respectiv pentru E., F., B., G., H., I. şi J., precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin Sentinţa civilă nr. 148/22.03.2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin Decizia nr. 255/29.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul reclamanţilor, s-a anulat sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Prin Sentinţa nr. 368/2017 din data de 27.06.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia prescripţiei, invocată de pârât prin întâmpinare.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., E., F., B., G., H., C., D., I., şi J. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Naţional "Carte Verde" din Italia, prin mandatar Biroul Asigurătorilor De Autovehicule Din România - B.A.A.R, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.

Prin Decizia nr. 146 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a respins apelul formulat de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., B., G., H., I. şi J., împotriva Sentinţei nr. 368/2017 din data de 27.06.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul pârât Biroul Naţional "Carte Verde" din Italia, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - B.A.A.R., ca nefondat.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva acestei ultime hotărâri au promovat recurs reclamanţii E., H., J., F., C., A., B., D., B., G. şi I., solicitând casarea deciziei şi a sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă de fond.

În motivarea recursului, reclamanţii au arătat următoarele.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitor la depăşirea de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti, se arată că în dreptul procesual civil excesul de putere evocă depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, motiv de recurs ce atrage casarea hotărârii atacate. Comite exces de putere instanţa când nu se pronunţă asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, recurenţii arătând în acest sens că instanţa de apel nu a ţinut cont de constituirea acestora ca părţi civile în dosarul penal.

Recurenţii consideră că instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt şi de drept a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţată, fapt ce determină şi incidenţa motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Consideră că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, s-a stabilit de către instanţa de contencios constituţional că atât dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 cât şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. sunt contrare legii fundamentale, acestea fiind neconstituţionale, practic, din momentul intrării lor în vigoare.

Decizia Curţii Constituţionale, fără a produce efecte retroactive, trebuie aplicată, de la data publicării acesteia, în toate litigiile în care hotărârea judecătorească ce tranşează litigiul nu a devenit definitivă, ca atare şi în prezentul dosar hotărârile pronunţată sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs.

În opinia recurenţilor, atât timp cât nu a expirat termenul de recurs la data publicării deciziei Curţii, hotărârile pronunţate de instanţele de apel nu sunt hotărâri definitive prin prisma dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza a II-a din C. proc. civ., dreptul la recurs fiind îngrădit de o normă neconstituţională şi putând fi exercitat de la data publicării Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, cu singura condiţie ca termenul de exercitare al acestuia să nu se fi împlinit.

Consideră că hotărârile atacate încalcă dreptul la un proces echitabil [exigenţă impusă de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrată şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi prin art. 6 C. proc. civ..].

Arată că este greşită abordarea instanţei de fond şi de apel în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia curge de la data când păgubitul a cunoscut atât paguba cât şi cel care răspunde de ea, concluzionând că reclamanţii au cunoscut atât paguba cât şi cel care răspunde de ea de la momentul producerii accidentului.

Or, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune în cazul stabilirii răspunderii civile delictuale pentru fapta unei persoane care a cauzat alteia un prejudiciu printr-un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane, este momentul la care partea ce pretinde despăgubirile a cunoscut despre existenţa prejudiciului şi persoana vinovată.

Astfel, în privinţa persoanei care răspunde de pagubă, raportat la cerinţele art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu poate fi pus semnul egalităţii între persoana care răspunde de pagubă şi persoana care a cauzat prejudiciul efectiv, întrucât aceste condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ, anume cunoaşterea pagubei şi pe cel care răspunde de ea.

În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală, care presupune întrunirea cumulativă a condiţiilor referitoare la existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul şi al raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, se arată că nu se poate reţine posibilitatea reclamanţilor de a cunoaşte aceste elemente la data producerii accidentului, întrucât în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova reclamanţii s-au constituit parte civilă la data de 05.05.2011, precizând că vor indica ulterior întinderea despăgubirilor pretinse.

În cauza de faţă nici asigurătorul nu a fost în măsură să cunoască la data producerii accidentului elementele concurente care să permită plasarea curgerii termenului de prescripţie la data producerii riscului asigurat, accidentul, iar în raport de dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 modificată, instanţele de judecată obligă la plata de despăgubiri doar societăţile de asigurare, care nu pot fi cunoscute decât ulterior producerii accidentului, aşa încât terţele persoane, cazul reclamanţilor, nu pot intra în posesia datelor privind asigurătorul, altfel decât prin intermediul organelor de cercetare ale accidentului ce acţionează în aceste privinţe numai la termenele şi cu posibilităţile conferite lor de legile speciale aplicabile.

Astfel, dreptul material la acţiune în mod obiectiv nu putea să aibă ca punct de plecare data producerii accidentului, pentru că acesta intervine numai după ce persoane calificate, prin măsuri şi mijloace ştiinţifice pot preciza cu certitudine modalităţile de producere a accidentelor de circulaţie, vinovăţiile cât şi persoanele răspunzătoare.

În aceste condiţii, data curgerii prescripţiei nu poate fi cea a producerii accidentului, ci numai data cunoaşterii concluziilor organelor de specialitate, ca rezultat al cercetării penale finalizate cu sesizarea instanţei penale, care stabileşte autorul şi culpa sa în determinarea faptului prejudiciatul.

Reclamanţii care au optat pentru realizarea pretenţiilor civile în procedura judiciară penală, în cadrul căreia se puteau constitui parte civilă până la citirea actului de sesizare a instanţei, nu pot să-şi vadă paralizat dreptul de a sesiza instanţa civilă doar pentru că această opţiune legală a rămas nefinalizată din cauza soluţiei date urmăririi penale.

Se arată că în realitate, dreptul de a învesti instanţa civilă pentru validarea jurisdicţională a pretenţiilor lor civile, s-a născut pentru reclamanţi abia în momentul în care aceştia au luat cunoştinţă prin comunicarea, la data de 18.04.2013, din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a soluţiei din dosarul penal, anume a rezoluţiei parchetului din 27.07.2012, care a statuat că latura civilă a procesului penal nu mai poate fi soluţionată.

Recurenţii învederează că, întrucât prescripţia este o sancţiune civilă aplicabilă atitudinii culpabile, inactive, a celui care îşi lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege, această atitudine nu poate fi asimilată poziţiei reclamanţilor, care în procesul penal se constituiseră parte civilă, cu respectarea dispoziţiilor procedurii penale.

Totodată, se arată că este un principiu de drept aplicabil speţei, potrivit căruia prescripţia extinctivă nu curge împotriva celui care nu poate acţiona (contra non valentem agere non currit praescriptio).

Reclamanţii fiind deja constituiţi părţi civile în procesul penal, concretizându-şi astfel vocaţia de a pretinde despăgubiri morale, nu se puteau îndrepta separat cu o acţiune civilă, în valorificarea aceloraşi pretenţii (în absenţa suspendării sau încetării procesului penal), pentru a li se opune prescripţia extinctivă. Aceasta întrucât opţiunea valorificării dreptului subiectiv este irevocabilă şi partea nu o poate părăsi (electa una via non datur recursus ad alteram), cu rezerva situaţiei în care aceasta este împiedicată să urmeze calea aleasă până la definitivarea ei, de exemplu, când s-a dispus de către procuror scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale (ca în speţă) ori când instanţa penală a lăsat nerezolvată acţiunea civilă sau când procesul penal a fost suspendat.

Se arată că raportat la acest moment, sesizarea instanţei civile s-a făcut înăuntrul şi cu respectarea termenului de prescripţie extinctivă.

De altfel, chiar indicând acest moment (10.08.2010 data producerii accidentului) ca marcând debutul prescripţiei extinctive, intimata-pârâta nesocoteşte faptul că la 05.05. 2011 reclamanţii s-au constituit parte civilă, ceea ce înseamnă promovarea acţiunii civile în procesul penal şi implicit, activarea efectului întreruptiv al prescripţiei conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

Consideră că astfel devine incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 3 iulie 2018, intimatul-pârât Biroul Naţional "Carte Verde" din Italia, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - B.A.A.R. a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului, ca inadmisibil.

Prin încheierea din 24 septembrie 2019 s-a admis în principiu recursul.

Calea de atac a fost considerată admisibilă pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Conform dispoziţiilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificată prin O.U.G. nr. 95/2016: "Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor începute cu data de 1 ianuarie 2019", iar, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Textul legal menţionat a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din data de 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, în ceea ce priveşte sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarele conexate nr. x/2018 şi nr. y/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 609/17.072018) s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din data de 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.

Prin urmare, în ceea ce priveşte posibilitatea atacării cu recurs a deciziei pronunţate în apel, în raport de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, precum şi de deciziile Curţii Constituţionale nr. 369/2017 şi nr. 874/2018, se constată că hotărârea recurată în prezenta cauză este supusă căii de atac a recursului, în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În apel reclamanţii au arătat că s-au constituit părţi civile în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, iar acest fapt duce la întreruperea cursului prescripţiei conform prevederilor legale aplicabile, şi că în acest sens solicită proba cu înscrisuri pentru a dovedi acest fapt, apărare pe care au dezvoltat-o prin înscrisul înregistrat la data de 28.11.2017.

Intimatul a formulat apărări faţă de aceste motive de apel prin concluziile scrise înregistrate la data de 19.02.2018.

Analizând considerentele deciziei atacate se observă că instanţa de apel nu a analizat aceste motive de apel prin care se susţine întreruperea cursului prescripţiei acţiunii civile ca urmare a constituirii de părţi civile în procesul penal, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar nu ale art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocate de reclamanţi pentru a susţine în esenţă aceeaşi situaţie de fapt.

Motivele de recurs prin care se critică greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, nu vor fi analizate separat, ţinând cont că acestea sunt invocate în contextul apărărilor privind întreruperea termenului de prescripţie extinctivă.

În ceea ce priveşte situaţia juridică a întreruperii termenului de prescripţie extinctivă privind formularea acţiunii pentru repararea pagubei în faţa instanţei civile, în cazul săvârşirii unei fapte ilicite şi declanşării procesului penal urmată de constituirea de părţi civile, sunt de reţinut următoarele.

Data producerii accidentului rutier a fost reţinută de către instanţele de fond ca fiind 10.08.2010, iar data decesului rudelor reclamanţilor, 11.08.2010, respectiv 12.08.2010.

Dispoziţiile procedural penale relevante în raport cu datele cauzei sunt cele ale C. proc. pen. de la 1968, în special cele art. 14 - 16, art. 19 şi art. 20 potrivit cărora:

"Art. 14 Obiectul şi exercitarea acţiunii civile

Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente.

Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.//(...)

Art. 15 Constituirea ca parte civilă

Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile civilmente.

Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.//(...)

Art. 16 Partea responsabilă civilmente

Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.//(...)

Art. 19 Acţiunea adresată instanţei civile

Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune.

Judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

De asemenea, poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acţiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă.

Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre chiar nedefinitivă.

Art. 20 Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile

Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.//(...)"

În esenţă, din aceste dispoziţii legale rezultă că persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal, de regulă, nu mai poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, atâta timp cât procesul penal nu este finalizat şi că persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

În aceste situaţii constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal operează ca o întrerupere a prescripţiei extinctive, o interpretare contrară contravenind dispoziţiilor art. 20 alin. (1) C. proc. pen. (1968), menţionate anterior.

În doctrina de specialitate cu privire la aceste norme juridice s-a reţinut că judecătorul civil este obligat să constate mai întâi că există o hotărâre penală definitivă care stinge acţiunea publică şi numai ulterior să se pronunţe în procesul civil. Deşi norma respectivă se referă la rezolvarea definitivă a cauzei penale aceasta nu a avut în vedere existenţa exclusiv a unei hotărâri definitive. Dacă în cursul suspendării urmărirea penală încetează sau se dispune scoaterea de sub urmărire, aceasta permite reluarea procesului întrucât rezolvarea dată de procuror cauzei penale, deşi nu are natura juridică a unei hotărâri cu autoritate de lucru judecat, reprezintă totuşi în momentul respectiv a anumită rezolvare a cauzei. Persoana vătămată care s-a constituit parte civilă în procesul penal nu mai poate porni acţiunea în faţa instanţelor civile. Într-un astfel de caz în practică s-a decis că soluţia este chiar respingerea acţiunii civile.

Astfel, nu există nici un motiv justificat pentru a se adopta o altfel de soluţie în cazul în care urmărirea penală încetează sau se dispune scoaterea de sub urmărire, prin ordonanţa procurorului ce reprezintă în momentul respectiv o rezolvare a cauzei penale.

Prescripţia este o sancţiune civilă aplicabilă inacţiunii culpabile a celui care îşi lasă dreptul nevalorificat înăuntrul termenului prevăzut de lege, atitudine căreia nu-i poate fi asimilată poziţia părţii vătămate care se constituie parte civilă în procesul penal, cu respectarea dispoziţiilor legii procesual penale, atâta timp cât persoana prejudiciată prin fapta ilicită şi-a manifestat voinţa de a-şi recupera prejudiciul prin constituirea ca parte civilă şi, fără o atitudine culpabilă din partea sa, se află în situaţia în care procesul penal a încetat, iar pretenţiile sale nu au primit nicio rezolvare pe fond. Astfel, această parte are speranţa legitimă că instanţa va hotărî şi asupra cererii de reparare a prejudiciului.

Într-un asemenea caz, tocmai pentru a nu fi în situaţia ca demersul său pe latură civilă să devină ineficient ca urmare a hotărârii date în procesul penal, legiuitorul a prevăzut, pentru ipoteza lăsării nesoluţionate a acţiunii civile, ca persoana ce se consideră prejudiciată să poată sesiza instanţa civilă. Aceasta reprezintă consecinţa caracterului definitiv al dreptului de opţiune al persoanei vătămate, electa una via non datur recursum ad alteram, care presupune că, odată aleasă calea instanţei civile sau a celei penale, persoana vătămată nu poate, de regulă, renunţa la ea, pentru a o urma pe cealaltă.

În situaţia în care, fără vina părţii, latura civilă rămâne nesoluţionată trebuie ca legea să-i confere acesteia dreptul de a părăsi procesul penal, sesizând instanţa civilă, în caz contrar, ajungându-se la încălcarea dreptului de acces la justiţie, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Anagnostopoulos c. Greciei că, în situaţia în care sistemul intern oferă o cale de atac justiţiabililor, statul are obligaţia să se asigure că aceştia se bucură de garanţiile fundamentale prevăzute în articolul 6 parag. 1 din Convenţie.

În cauze similare (de exemplu Atanasova, Dinchev şi Tonchev c. Bulgariei) Curtea, constatând că pretenţiile civile ale reclamanţilor, constituiţi parte civilă într-o procedură penală, nu fuseseră examinate din cauza închiderii acelor dosare penale ca rezultat al intervenţiei termenului de prescriere, a statuat că reclamanţii nu se bucuraseră de acces efectiv la justiţie şi acest lucru nu putea fi atenuat de faptul că aveau posibilitatea de a introduce o acţiune civilă separată.

Într-o hotărâre recentă - Hotărârea din 14 iunie 2016 pronunţată în cauza Dragomir împotriva României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 115/10.02.2017), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că întârzierile succesive şi nejustificate din cadrul anchetei penale declanşate pentru a clarifica circumstanţele producerii accidentului rutier asupra părţii vătămate, care se constituise parte civilă, s-a datorat autorităţilor şi au avut ca rezultat împiedicarea examinării pretenţiilor civile formulate de partea vătămată în cadrul procesului penal. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai statuat că, odată ce a optat pentru această cale procedurală, reclamanta era îndreptăţită să obţină o examinare a pretenţiilor sale şi nu era obligată să formuleze, în sensul art. 35 parag. 1 din Convenţie, o altă acţiune în reparaţie disponibilă în dreptul naţional, reclamanta acţionând adecvat când a ales să urmeze calea prevăzută de C. proc. pen.. În plus, a constatat că, chiar dacă ar fi fost intentată de la început o acţiune civilă, aceasta ar fi fost suspendată până la finalizarea anchetei penale. Curtea a conchis că reclamanta nu a beneficiat de un drept efectiv de acces la o instanţă pentru examinarea pretenţiilor sale civile şi că, astfel, a fost încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţie sub aspectul nerespectării dreptului reclamantei la o instanţă.

În rejudecare instanţa urmează să cerceteze, raportat la situaţia de fapt în speţă ce se va determina în raport de probele administrate în cauză, dacă este împlinit termenul de prescripţie sau nu, ţinând cont de întreruperea prescripţiei extinctive până la încetarea procesului penal prin ordonanţa procurorului.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat reclamanţii E., H., J., F., C., A., B., D., B., G., I. împotriva Deciziei nr. 146 din data de 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2019.

GGC - GV