Military dismissal to reserve status for intentional criminal conviction: scope of administrative discretion and proportionality under Law No. 80/1995

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară 01043 Craiova, suspendarea executării Ordinului ministrului Apărării Naţionale nr. MP 701 din 24 septembrie 2015 până la soluţionarea pe fond a cauzei, constatarea nulităţii aceluiaşi ordin iar, în subsidiar, anularea acestuia, reîncadrarea sa în cadrele militare, pe postul avut anterior, plata salariului aferent gradului de maior începând cu data de 2 octombrie 2015 şi până la data reîncadrării, plata de daune morale în sumă de 20.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

A invocat nulitatea ordinului motivat de faptul că nu i-a fost comunicat şi că, în Adresa nr. x din 29 septembrie 2015 emisă de UM 01043, nu a fost menţionat termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi nici instanţa competentă să soluţioneze cauza.

Prin Sentinţa civilă nr. 2443 din 17 decembrie 2015, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată, la data de 21 decembrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 17 din 18 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului.

Prin Decizia nr. 953 din 25 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că obiectul acţiunii priveşte anularea Ordinului ministrului Apărării Naţionale nr. MP 701 din 24 septembrie 2015, act emis de o autoritate publică centrală.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 388 din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a UM 01043 Craiova şi a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acţiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, intitulat apel, solicitând casarea hotărârii atacate şi, rejudecând pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

A apreciat recurentul că, în mod greşit, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UM 01043 Craiova, pentru că aceasta a emis şi a comunicat Adresa nr. x din 29 septembrie 2015 privind trecerea sa în rezervă şi a făcut demersurile pentru ducerea la îndeplinire a Ordinului MP nr. 701 din 24 septembrie 2015.

A reiterat excepţia nulităţii actului atacat, Ordinul MP 701 din 24 septembrie 2015, pe motiv că nu i-a fost comunicat şi pentru că în Adresa nr. x din 29 septembrie 2015 emisă de UM 01043 nu a fost menţionat termenul la care poate contesta sancţiunea şi nici instanţa competentă.

Pe fond, a susţinut că trecerea sa în rezervă nu s-a produs ca urmare a unei sancţiuni disciplinare, ci doar pentru că a primit o hotărâre de condamnare, considerentele instanţei de fond nefiind oportune şi nici în legătură cu litigiul dedus judecăţii.

Aşadar, instanţa a făcut o confuzie privind sancţionările sale disciplinare şi temeiul de drept invocat de intimată pentru trecerea sa în rezervă, art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995. Textul de lege prevede faptul că poate fi trecut în rezervă, fiind lăsat oarecum la mâna hazardului, astfel că a formulat acţiunea în instanţă.

De asemenea, pentru fapta săvârşită i-a fost aplicată o pedeapsă de către instanţa de judecată, angajatorul aplicându-i o altă pedeapsă, având loc o dublă incriminare.

A solicitat a se avea în vedere faptul că instanţa penală a apreciat că infracţiunea săvârşită a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, aplicând o pedeapsă orientată spre minim, fără a aplica pedeapsă complementară. Aşadar, măsura dispusă de angajator este menită să aplice o altă pedeapsă, mult mai aspră, pierderea locului de muncă.

Conduita din afara programului de lucru, raportat la pedeapsa aplicată, şi modalitatea de executare nu ar trebui să aibă repercusiuni asupra activităţii sale, fapta pentru care a fost condamnat fiind săvârşită în afara programului de serviciu, fără a avea legătură cu îndeplinirea sau exercitarea atribuţiilor de serviciu.

3. Decizia instanţei de recurs

Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi calea de atac a fost denumită apel, incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, criticile formulate pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la încălcarea greşită a normelor de drept material.

3.1. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea Ordinului nr. MP 701 din 24 septembrie 2015 emis de ministrul Apărării Naţionale prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă începând cu data de 21 septembrie 2015.

Ordinul a fost emis în urma Raportului nr. x din 27 iulie 2015 întocmit de Comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica", Raportului nr. x din 16 iulie 2015 întocmit de Comandantul Brigăzii 2 Infanterie "Rovine" şi a Raportului nr. x din 16 iulie 2015 întocmit de Comandantul Batalionului 205 Apărare Antiaeriană "General B." şi a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii reclamantului, cu consecinţa menţinerii ordinului contestat, este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3.2. În ceea ce priveşte critica recurentului vizând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a UM 01043 Craiova, Înalta Curte constată că este nefondată.

Calitatea procesuală pasivă este condiţionată de existenţa unei identităţi între pârât şi cel obligat la raportul juridic dedus judecăţii. Or, în cauză, emitentul actului atacat este ministrul Apărării Naţionale, şi nu unitatea militară unde îşi desfăşura activitatea recurentul-reclamant.

3.3. Referitor la nulitatea ordinului atacat, instanţa de control judiciar apreciază că susţinerile recurentului, vizând necomunicarea acestuia, sunt critici asupra nelegalităţii actului, care se subsumează cererii de anulare a acestuia.

Acest aspect a fost corect apreciat de prima instanţă ca neproducând vreo vătămare recurentului-reclamant, care să ducă la nulitatea actului, de vreme ce a avut posibilitatea contestării actului în faţa instanţei de judecată competente, fără a-i fi opusă vreo excepţie în legătură cu termenul de contestare a acestuia.

3.4. Restul alegaţiilor recurentului-reclamant vizând, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor prevăzute de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, nu sunt fondate.

Recurentul nu contestă situaţia de fapt reţinută în hotărârea contestată, privind sancţionarea sa în legătură cu desfăşurarea activităţii de serviciu şi condamnarea sa definitivă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, ci susţine că instanţa de fond a făcut o confuzie privind sancţionările sale disciplinare şi temeiul de drept invocat prin ordinul de trecere în rezervă, art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Actul administrativ reprezintă manifestarea de voinţă a autorităţii publice, manifestare care se realizează în regim de putere publică. Regimul de putere publică presupune existenţa, între autoritate şi particular, a unui raport de inegalitate juridică. Puterea publică nu este însă absolută, ci este limitată de rigorile normelor juridice cărora autoritatea trebuie să se supună pentru a respecta principiul legalităţii care guvernează actul administrativ.

Încadrarea autorităţii în anumite limite nu presupune o lipsă totală de libertate a autorităţii, care are anumite limite între care se poate manifesta. Autoritatea are un anumit grad de libertate în a alege între mai multe soluţii posibile. Este ceea ce se numeşte dreptul (marja) de apreciere al autorităţii. Acesta reprezintă posibilitatea de a decide asupra oportunităţii unei anumite conduite sau acţiuni a autorităţii, materializate în emiterea unui act administrativ care, prin efectele sale, intervine asupra realităţii în sensul modificării acesteia, modificare ce trebuie să fie în conformitate atât cu interesul general, cât şi cu drepturile particularului.

Rezultă că libertatea de apreciere permisă autorităţii nu este în contradicţie cu principiul legalităţii. Numai atunci când acţionează discreţionar autoritatea acţionează în afara legii. Libertatea de apreciere a autorităţii este în legătură cu elementele actului administrativ (motive, obiect, scop etc).

Altfel spus, autoritatea poate decide dacă este oportun să emită actul, care să fie conţinutul actului sau când să îşi producă acesta efectele. Oportunitatea actului administrativ este consecinţa existenţei dreptului de apreciere al autorităţii. Deşi oportunitatea ţine de marja de apreciere a autorităţii, instanţele pot examina dacă oportunitatea nu este consecinţa unui exces de apreciere al autorităţii.

Pentru stabilirea exercitării unei conduite nelegale a autorităţii, instanţa trebuie să examineze dacă există un dezechilibru între măsura dispusă şi situaţia care a determinat-o, iar măsura să nu fi fost necesară (s-a încălcat principiul proporţionalităţii). Din această perspectivă (a respectării proporţionalităţii), instanţele pot stabili dacă autoritatea a acţionat sau nu cu exces de putere. Dacă există o disproporţie vădită, este afectat scopul legii şi, prin urmare, actul este nelegal.

3.5. Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, nu se poate reţine dubla sa sancţionare, pe lângă pedeapsa penală fiindu-i aplicată şi sancţiunea trecerii în rezervă de către angajator.

Potrivit art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995,

"(3) Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori graţiate înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menţinute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic, prin ordin al comandanţilor/şefilor care au competenţe în acest sens, stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, dispoziţiile art. 43 aplicându-se în mod corespunzător.".

Deci, existenţa unei condamnări pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie constituie criteriul pe baza căruia se dispune trecerea în rezervă a cadrului militar, dar acesta nu poate exclude o examinare a datelor deţinute cu privire la persoana condamnată şi la activitatea acesteia.

Or, în cauză, această examinare a avut loc şi s-a raportat la activitatea recurentului-reclamant, desfăşurată în calitate de cadru militar, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, prin Adresa nr. x din 21 august 2015 emisă de UM 01043 către Comandantul Unităţii Militare 01083 Craiova, având ca subiect "Documente privind trecerea în rezervă a Mr. A.", s-a menţionat faptul că ofiţerul a fost sancţionat disciplinar de 8 ori, ultima pedeapsă datând din anul 2009.

De asemenea, a fost depus extras din Fişa matricolă a recurentului maior în rezervă A., care a confirmat sancţionarea sa pentru neglijenţă în exercitarea îndatoririlor de serviciu, pentru absenţă nemotivată, pentru prezentarea la program sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru întârziere în executarea ordinelor primite şi pentru consumul băuturilor alcoolice în timpul programului.

Prin urmare, în aprecierea instanţei de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, apare ca oportună alegerea de către emitentul actului administrativ contestat a trecerii recurentului-reclamant în rezervă, în raport cu circumstanţele personale ale acestuia şi cu activitatea desfăşurată până la momentul săvârşirii infracţiunii.

3.6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru cele reţinute anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 388 din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP