Securitate worker status: scope of "suppression of fundamental rights" under O.U.G. 24/2008 and national security limits on private life

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 aprilie 2016, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate calitatea de lucrător al Securităţii, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3245 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că Dosarul fond informativ nr. x privind persoana care a solicitat efectuarea verificărilor nu a format obiectul de activitate al pârâtului, aspect necontestat în cauză nici de reclamantă.

Referitor la cele 3 note informative care, în opinia autorităţii reclamante, ar atrage constatarea acestei calităţi, Curtea a reţinut că, într-adevăr, acestea au fost furnizate de sursa "B.", aflată în subordinea pârâtului, însă informaţiile respective au fost "culese" în legătură cu obiectul de activitate al acestuia care viza contraspionajul vestic, relaţia/relaţiile care se stabilea/stabileau între cetăţenii români şi cei străini şi care, în mod necesar/specific acestei activităţi presupune o intruziune în viaţa privată a persoanelor, atunci când există suspiciuni privind elemente ce ţin de siguranţa reală a statului, putând fi urmărite prin astfel de mijloace care implicit lezează dreptul la viaţă privată, drept care este pus în contrapondere cu apărarea siguranţei naţionale. În acest context, este limpede că sursa "B." nu a fost "dirijată" de pârât în scopul urmăririi/furnizării de informaţii în legătură cu opiniile/convingerile persoanei urmărite faţă de politica de partid şi de stat de la acea epocă, pentru că, aşa cum s-a arătat, acesta nu forma obiectul de activitate al pârâtului, ci, al Serviciului I.

S-a mai arătat faptul că aceste 3 note (care de altfel nu au conţinut nimic care să "atragă atenţia" organelor de represiune ale regimului comunist) doar au fost direcţionate/transmise de pârât Serviciului I "competent" cu supravegherea persoanei urmărite pentru motivele mai sus arătate, nu poate conduce, în mod automat, la concluzia că pârâtul a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Susţinerea autorităţii reclamante cu privire la modalitatea prin care acestea au fost obţinute şi care este de natură să violeze dreptul la o viaţă privată nu a putut fi primită ca validă de Curte pentru considerentele anterior expuse referitoare la contextul în care sursa pârâtului a cules informaţiile respective.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele:

- prima instanţă a respins acţiunea încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, dar şi prevederile art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi ale art. 12 şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Sentinţa atacată este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a acestor prevederi de drept material, situaţie ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

- atât timp cât a făcut referire la o situaţie de excepţie, fără a cita şi analiza concret prevederile care stipulează această excepţie, se consideră că motivarea sentinţei atacate nu îndeplineşte standardele de claritate impuse unei hotărâri judecătoreşti. Or, o hotărâre insuficient motivată echivalează cu o hotărâre nemotivată, situaţie care atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din Noul C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază").

- prima instanţă a evaluat activitatea intimatului în funcţie de profilul unităţii din care făcea parte, iar nu din perspectiva activităţii concrete a intimatului, distingând acolo unde legiuitorul nu a distins, astfel că a încălcat şi a aplicat greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, situaţie ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

- cât priveşte considerentul primei instanţe referitor la faptul că intruziunile în viaţa privată sunt permise "atunci când există suspiciuni privind elemente ce ţin de siguranţa naţională", se arătă că prima instanţă a încălcat şi a aplicat greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cât şi prevederile art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi ale art. 12 şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Acţiunea de urmărire la care a participat intimatul era determinată de împrejurarea că persoana care era supusă monitorizării era jurnalist şi avea "preocupări de a culege şi transmite în străinătate date cu conţinut tendenţios şi denigrator la adresa ţării noastre prin intermediul Agenţiei C. şi postul de radio D.".

- potrivit art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, pentru încălcarea dreptului la viaţă privată sunt suficiente imixtiunile "arbitrare" în viaţă particulară a unui cetăţean, articolele mai sus citate nefăcând referire la existenţa altor aspecte în afară de imixtiunile în viaţa particulară sau familială a unui cetăţean. Mai mult, potrivit prevederilor anterior citate, e lipsit de importanţă dacă informaţiile obţinute în mod abuziv generau sau nu alte ingerinţe în viaţa personală a celui urmărit, suplimentar ingerinţei care deja se produsese prin obţinerea sau prelucrarea respectivelor informaţii.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanţă a făcut o analiză riguroasă şi pertinentă a documentelor din dosarul cauzei, conform dispoziţiilor legale, concluzionând că Dosarul fond informativ nr. x (cota CNSAS) în care şi în raport de care s-au făcut verificările în cauza de faţă, nu a fost "instrumentat" de pârâtul A., că sursa "B." care a furnizat cele 3 note informative nu a fost dirijată de acesta cu scopul culegerii de informaţii în sensul prevederilor art. 2, lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nu în ultimul rând, informaţiile conţinute de cele 3 note informative nu erau de natură să atragă represiunea regimului faţă de persoana urmărită.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a investit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a pârâtului A., în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În urma administrării probatoriului şi pentru considerentele arătate la punctul 2, prima instanţă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Deşi recurenta invocă faptul că prima instanţă a făcut referire la o situaţie de excepţie, fără a cita şi analiza concret prevederile care stipulează această excepţie, Înalta Curte constată că, în sentinţa recurată, instanţa de fond nu a făcut o referire la prevederile art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului astfel încât să motiveze încadrarea în excepţiile reglementate, ci doar, analizând materialul probator, a considerat că fapta intimatului pârât nu se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Cel de al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, recurentul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi, respectiv, greşita apreciere a probatoriului, din care reieşea de fapt că acţiunea informativă a intimatului-pârât a avut un scop eminamente politic, lipsit de orice legătură cu apărarea siguranţei naţionale.

Înalta Curte reţine că art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 defineşte noţiunea de lucrător al Securităţii, ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Or, este necontestat faptul că intimatul A. a fost angajat al fostei Securităţi, având gradul de căpitan al Biroului 2, din cadrul Direcţiei III, Serviciul 7 (1983).

Însă, faţă de întregul material probator administrat în cauză, se constată că cea de-a doua condiţie, impusă de prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aceea ca persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, nu este îndeplinită.

Aşa cum corect a arătat şi prima instanţă, Înalta Curte consideră că dreptul la viaţă privată nu este consacrat ca fiind unul absolut, ci poate cunoaşte limitări, între care se numără şi cea impusă din raţiuni de securitate naţională, astfel că - pentru ca activitatea desfăşurată de intimatul pârât să determine calitatea acestuia de lucrător al securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 - trebuia demonstrat de către recurentul-reclamant că scopul urmărit de acesta nu a fost în legătură cu obiectivul de interes public afirmat, ci de susţinere a puterii comuniste şi reprimare a opozanţilor săi.

În plus, la analiza calităţii de lucrător trebuie avut în vedere şi raportul rezonabil de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare.

În concret, intimatul A. în calitate de căpitan al Biroului 2, Serviciul 7 din cadrul Direcţiei a III-a a Securităţii a primit de la sursa sa "B." 3 note informative privindu-l pe E., fără să fi solicitat anterior aceste informări şi fără să dispună măsuri în acest sens. Excedând obiectului său de activitate, le-a înaintat Serviciului I din cadrul din cadrul Direcţiei a III-a a Securităţii.

Este adevărat că la dosarul cauzei au fost depuse în copie: coperta Dosarului fond informativ nr. x, vol. 1 privindu-l pe E.; coperta Dosarului de urmărire informativă nr. x privindu-l pe "F.", un Plan de măsuri şi o adresă, înscrisuri care privesc persoana urmărită, însă pe nici unul dintre aceste acte nu apare numele sau semnătura intimatului-pârât.

Aşa fiind, faţă de materialul probator administrat, nu se poate reţine că intimatul a aprobat urmărirea prin supraveghere informativă a persoanei urmărite, precum şi desfăşurarea unor măsuri informativ-operative cu privire la aceasta.

Este nefondată susţinerea recurentului cum că prin activităţile desfăşurate de intimat au fost îngrădite drepturile unui cetăţean ce făcea un demers jurnalistic, de vreme ce persoana urmărită, E., fusese informator al organelor de securitate în perioada 1973 - 1984 cu numele conspirativ de "F." şi era permanent în atenţia organelor de securitate.

De asemenea, nu poate fi împărtăşit punctul de vedere al recurentului privind încălcarea art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi ale art. 12 şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, întrucât, analizând în mod singular fapta intimatului pârât, nu se poate susţine că acesta a supus persoana urmărită vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenta sa şi nici că a adus atingeri ilegale onoarei şi reputaţiei sale.

În acest context, Înalta Curte consideră că nu poate fi ignorat faptul că exerciţiul drepturilor omului reglementate prin diverse instrumente internaţionale poate fi circumstanţiat sau chiar limitat în funcţie de alte interese generale care ţin de protejarea securităţii colective, iar asemenea limitări pot privi inclusiv dreptul la viaţa privată, dacă ele urmăresc un scop legitim, adică ţin de asigurarea integrităţii teritoriale a statului, a securităţii publice.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei civile nr. 3245 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei civile nr. 3245 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - CP