Invalidity of administrative transfer order due to insufficient factual motivation and premature execution during pending reinstatement litigation

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 mai 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 1914 din 30 septembrie 2015 emis de către Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice întrucât este nelegal, repunerea în situaţia anterioară în sensul revenirii în funcţia de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă, gradul II, clasa 78 de salarizare al Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care a fost privat prin mutarea în funcţia vacantă de şef serviciu - Serviciul Control Relaţii de Muncă, de la data de 30 septembrie 2015 şi până la repunerea efectivă în funcţia deţinută, drepturi salariale actualizate în funcţie de rata de inflaţie.

În subsidiar, a solicitat numirea în funcţia de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă, gradul II, clasa 78 de salarizare al Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, pentru care a dat concurs în anul 2014, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost privat prin mutarea în funcţia vacantă de şef serviciu - Serviciul Control Relaţii de Muncă, de la data de 30 septembrie 2015 şi până la numirea sa în funcţia de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă, gradul II, clasa 78 de salarizare al Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, actualizate în funcţie de rata de inflaţie, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 5 octombrie 2016, reclamantul şi-a precizat acţiunea şi a solicitat introducerea în cauză şi a Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de pârât, fiind reprezentantul instituţiei.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 15 din 31 ianuarie 2107, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea reclamantului, a anulat Ordinul nr. 1914 din 30 septembrie 2015 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

A dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă, gradul II, clasa 78 de salarizare, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova.

A obligat pârâţii la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi salariale între salariul ce i s-ar fi cuvenit pentru funcţia de inspector şef adjunct şi drepturile salariale aferente funcţiei pe care o deţine în prezent (Şef serviciu - Serviciul Control Relaţii de Muncă), începând cu data de 30 septembrie 2015 şi până la reintegrarea efectivă în funcţie, drepturi salariale ce vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei.

A obligat pârâţii la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.600 RON, onorariu de avocat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâţii Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului muncii şi justiţiei sociale şi, rejudecând pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

3.1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii - art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Recurentul-pârât susţine incidenţa disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, conform cărora, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

Obiectul cererii reclamantului priveşte raportul de serviciu al acestuia, de unde rezultă că instanţa competentă să soluţioneze cauza este secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

3.2. Soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului muncii şi justiţiei sociale este greşită, motiv de nelegalitate neîncadrat în drept

Susţin recurenţii-pârâţi că ministrul este conducătorul entităţii publice, reprezentantul legal al acesteia, iar emitentul actului administrativ atacat este autoritatea publică şi nu reprezentantul acesteia.

3.3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, recurenţii-pârâţi invocă interpretarea eronată a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, actul administrativ este motivat în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (2) din Constituţia României şi art. 62 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

Se arată că intimatului-reclamant i-a fost adusă la cunoştinţă punerea în executare a Deciziei nr. 9556/2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 2361/2013 privind încetarea raportului de serviciu al doamnei B. pentru funcţia de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă la ITM Prahova, acesteia i s-a acordat un preaviz de 30 zile calendaristice, i s-a pus la dispoziţie lista funcţiilor publice de conducere vacante existente în judeţul Prahova, precum şi două funcţii publice de conducere vacante de şef serviciu din cadrul ITM Prahova.

Intimatul-reclamant şi-a dat acordul pentru mutarea definitivă pe funcţia de şef serviciu Centrul Relaţii de Muncă la ITM Prahova.

Doamna B. a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, prin Ordinul nr. 1981/2015, raportul de serviciu al acesteia a încetat prin acordul părţilor, prin urmare, funcţia publică de conducere de inspector şef adjunct în domeniul relaţiilor de muncă, devenită vacantă poate fi ocupată, pe perioadă nedeterminată, numai prin concurs.

Postul poate fi ocupat prin concurs, organizat în condiţiile legii chiar dacă există un litigiu privind funcţia respectivă, deoarece legea nu distinge.

Mai mult, susţin recurenţii-pârâţi, potrivit disp. art. 99 alin. (1) lit. c) din Lega nr. 188/1999, persoana care are competenţa de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea.

Declaraţiile martorilor pe aspectul exercitării unor presiuni permanente asupra intimatului-reclamant sunt neconcludente, în cauză neexistând un consimţământ viciat al acestuia.

Privitor la cheltuielile de judecată, recurenţii-pârâţi susţin că acestea sunt disproporţionate în raport de gradul de dificultate al pricinii şi volumul de muncă al apărătorului ales al reclamantului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica este nefondată, întrucât pentru a fi incident motivul de recurs invocat, era obligatoriu ca necompetenţa de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. să fi fost invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, astfel cum arată prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În sens contrar, pct. 3 rămâne fără eficienţă, atât instanţa de fond cât şi instanţa de recurs rămân învestite cu soluţionarea pricinii.

2. Referitor la cea de-a doua critică, neîncadrată în drept de către recurenţii-pârâţi, ce se referă la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate poate fi încadrat la cel prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica este însă nefondată, deoarece în cazul în care atribuţia emiterii actului administrativ aparţine ministrului, iar partea vătămată a chemat în judecată alături de autoritatea publică şi pe semnatarul actului, nu este niciun impediment legal ca şi acesta să fie chemat în calitate de pârât în proces.

Ministrul nu poate fi chemat în proces în mod singular, deoarece s-ar opune prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, însă o coparticipare procesuală este permisă, datorită modalităţii concrete în care a fost emis actul administrativ atacat.

3. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe argumentele referitoare la nemotivarea actului administrativ şi existenţa unui consimţământ viciat în momentul în care şi-a exprimat acordul pentru a fi mutat într-o funcţie inferioară.

Din cuprinsul Ordinului nr. 1914 din 30 septembrie 2015, Înalta Curte observă că motivarea în fapt a actului este limitată la o înşiruire de acte normative, acte administrative şi adrese, iar motivarea în drept se referă la disp. art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 344/2014 şi art. 91 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, modificată şi completată.

Motivele de fapt ale mutării definitive a intimatului-reclamant pe funcţia publică de conducere vacantă de şef serviciu, Serviciul Centrul Relaţii de Muncă din cadrul ITM Prahova pot fi desluşite de parte şi judecător numai prin lecturarea întâmpinării şi a actelor indicate în preambulul ordinului ce sunt extrinseci actului atacat.

Motivarea în fapt a Ordinului nr. 1914 din 30 septembrie 2015 nu este într-adevăr clară şi desluşită la prima vedere, fiind necesară o lectură suplimentară a înscrisurilor anexate.

Totuşi este permis ca actul administrativ să conţină trimiteri la anumite constatări anterioare sau la înscrisurile pe care se întemeiază, astfel încât, instanţa de recurs apreciază că anularea ordinului atacat în prezentul doar pentru nemotivare, mai ales că temeiul de drept este conţinut în cuprinsul său, este un remediu excesiv.

Privitor la existenţa unui consimţământ viciat al intimatului-reclamant pentru mutarea definitivă pe un post de conducere inferior, interpretarea probelor de către prima instanţă nu fac obiectul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi cu atât mai mult al celor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât aprecierile primei instanţe şi coroborarea probelor administrate nu pot fi cenzurate în calea de atac a recursului.

În conformitate cu disp. art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, intimatul-reclamant nu putea fi eliberat din funcţia publică ocupată decât în momentul în care hotărârea judecătorească de reintegrare a doamnei B. era definitivă.

În data emiterii ordinului de mutare definitivă de pe post a intimatului-reclamant, hotărârea judecătorească nu era definitivă, astfel că, în mod corect a reţinut prima instanţă aspectul prin care ordinul de mutare a fost emis pentru a se acoperi greşeala ca urmare a scoaterii la concurs a postului de conducere pentru care a candidat intimatul-reclamant, nefiind însă vorba despre o greşeală care să aibă consecinţe juridice directe, aprecierea judecătorului făcându-se în contextul în care la data scoaterii postului la concurs se cunoştea de existenţa litigiului declanşat de doamna B.

Faţă de acestea, se constată că un cuantum al cheltuielilor de judecată de 2.600 RON nu este exagerat în raport de complexitatea cauzei, iar recurenţii-pârâţi nu au demonstrat interpretarea/încălcarea prevederilor art. 451 C. proc. civ. de către prima instanţă.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (6) C. proc. civ., se va constata că nu s-au dezvoltat criticile aferente acestui text, motivul fiind expus doar formal prin cererea de recurs.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completat, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii-pârâţi vor fi obligaţi la 3.570 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi de Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale împotriva Sentinţei nr. 15 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 3.570 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP