Challenge to jurisdiction as ex-police commissioner rejected; 12-year sentence upheld

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 35 din 6 februarie 2018, pronunţată de Judecătoria Cornetu, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public şi, ca urmare, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, în infracţiunea de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea instrumentelor oficiale false, prev. de art. 287 alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 211 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 211 alin. (1), (21) lit. a) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată B.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată C.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată D.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată E.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată F.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 8 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 33 lit. (a) C. pen. din 1969 s-a constatat existenţa concursului de infracţiuni între faptele săvârşite de inculpatul A.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, coroborat cu art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele anterior menţionate, dispunându-se ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1) şi alin. (21) C. pen. din 1969, care a fost sporită până la maximul special, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 20 de ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, pe o durată de 8 ani, pe lângă pedeapsa rezultantă, după executarea pedepsei închisorii, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC G. SRL şi s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu ceilalţi inculpaţi condamnaţi în cauză, la plata sumei de 61.708,23 RON către acesteia.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349 şi 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi s-a dispus obligarea inculpaţilor, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale, către aceasta.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349 şi 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu ceilalţi inculpaţi condamnaţi în cauză, la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale, către aceasta.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 941/A din 22 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu şi de inculpatul A., s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, iar în rejudecare:

În baza art. 211 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 211 alin. (1), (21) lit. a) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată B.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată C.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată D.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată E.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată F.).

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

Totodată, s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioada de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 coroborat cu art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de doi ani, deci, în final, pedeapsa de 12 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 64 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, după executarea pedepsei închisorii, pentru o perioadă de 5 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC G. SRL şi, în consecinţă, au fost obligaţi inculpaţii A., H., I., J., K., L., M. şi N., în solidar, la plata sumei de 61.708,23 RON către partea civilă.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349 şi 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi au fost obligaţi inculpaţii A., H., I., J., K., L. şi M., în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale, către aceasta.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 1349 şi 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi au fost obligaţi inculpaţii A., H., I., J., K., L. şi M., în solidar, la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând daune morale, către aceasta.

S-a dispus restituirea sumei de 230 RON către partea civilă C., sumă consemnată la D.G.P.M.B. conform chitanţei seria x nr. x din 3 ianuarie 2011.

În baza art. 112 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea materialelor pirotehnice ridicate la data de 27.12.2010 de la numita O. şi aflate în custodia SC P. SRL.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale, care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, confirmând situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, a reţinut, în esenţă, că:

- fapta inculpatului A., care, la data de 26 decembrie 2010, i-a sustras numitului C. suma de 230 RON şi l-a pus într-o stare de neputinţă de a se apăra, prin încătuşare şi ţinerea acestuia în autoutilitara Q. cu nr. x, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1) C. pen. din 1969;

- fapta inculpatului A., care, la data de 26 decembrie 2010, a sustras articole pirotehnice din incinta depozitului nr. 15 şi i-a pus în stare de neputinţă de apărare pe numiţii B., C. şi D., prin încătuşare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. a) C. pen. din 1969;

- faptele inculpatului A., care, la data de 26 decembrie 2010, a lipsit de libertate pe numiţii B., C., D., E. şi F., prin încătuşarea primilor trei şi conducerea tuturor la sediul Poliţiei Capitalei, fără drept, întruneşte elementele constitutive a cinci infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969;

- fapta inculpatului A., care, la data de 26 decembrie 2010, a inserat în procesele-verbale datate 26 decembrie 2010, date necorespunzătoare adevărului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- fapta inculpatului A. de a se folosi de înscrisurile falsificate pentru a produce efecte juridice întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

*

Împotriva Deciziei penale nr. 941/A din 22 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, printre alţii, a formulat recurs în casaţie inculpatul A..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazurile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 3 iunie 2019, sub nr. x/2014, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 27 septembrie 2019.

După înregistrarea cauzei pe rolul instanţei supreme, prin trei memorii diferite transmise la data de 4 septembrie 2019, recurentul inculpat A. a formulat: cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen., cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. şi note de concluzii scrise privind recursul în casaţie exercitat în cauză.

La termenul fixat în vederea verificării admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, 27 septembrie 2019, luând act de faptul depunerii la dosarul cauzei, de către recurentul inculpat A., a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale anterior menţionate, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a stabilit termen la data de 11 octombrie 2019, în vederea discutării acestora în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, sens în care a dispus citarea recurentului inculpat pentru termenul fixat.

Prin aceeaşi încheiere a amânat şi judecarea cauzei, în procedura prev. de art. 440 C. proc. pen., la acelaşi termen.

Prin Încheierea nr. 376/RC din 11 octombrie 2019, Înalta Curte, judecătorul de filtru a admis cererea formulată de recurentul-inculpat A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. şi art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul criticilor vizând necompetenţa după calitatea persoanei a instanţei de fond invocate în cadrul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menţionate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

Totodată, prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a respins, ca inadmisibile celelalte cereri de recurs în casaţie formulate în cauză.

În acest context, redând în continuare criticile formulate de recurentul-inculpat A. în sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în raport de care s-a dispus soluţia parţială de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că acestea vizează necompetenţa după calitatea persoanei a instanţei de fond, recurentul susţinând că trecerea dosarului, la data de 6 februarie 2014, ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale şi procesual penale, din competenţa de judecare a Curţii de Apel Bucureşti, în competenţa Judecătoriei Cornetu, unde s-a desfăşurat procedura de cameră preliminară şi judecata în fond a cauzei, conform dispoziţiilor noului C. proc. pen., s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., în condiţiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuţiile exercitate în calitatea pe care a deţinut-o, de comisar de poliţie, iar învestirea Judecătoriei Cornetu s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanţei.

În considerarea criticilor formulate, recurentul inculpat a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie, suspendarea executării deciziei atacate, conform art. 441 C. proc. pen. şi dispunerea reluării activităţii profesionale exercitate anterior pronunţării deciziei recurate.

*

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele admiterii lui în principiu, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când " în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente"

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa intervenind în cursul judecăţii.

În sfera acestui caz de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. invocă necompetenţa după calitatea persoanei a instanţei de fond (Judecătoria Cornetu), susţinând că învestirea acesteia cu judecarea cauzei, ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale şi procesual penale, ca urmare a soluţiei de declinare a competenţei dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., în condiţiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuţiile exercitate în calitatea pe care a deţinut-o, aceea de comisar de poliţie, iar învestirea judecătoriei s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanţei.

Susţinerile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele argumente:

La data de 16 ianuarie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a înaintat Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 264 alin. (4) C. proc. pen. din 1968, Rechizitoriul nr. x/2012 din 21 noiembrie 2013 prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, printre alţii, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor ce au făcut obiectul cercetărilor în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2014, cu termen fixat pentru data de 13 februarie 2014.

Urmare intrării în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noilor dispoziţii procesual penale, care au instituit procedura camerei preliminare, ca etapă prealabilă soluţionării pe fond a dosarelor cu rechizitoriu, prin rezoluţia din data de 3 februarie 2014, judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cauzei a dispus luarea măsurilor premergătoare prevăzute de art. 344 C. proc. pen.

În consecinţă, la termenul fixat în cauză, 13 februarie 2014, în prezenţa tuturor inculpaţilor trimişi în judecată, instanţa învestită a adus la cunoştinţa acestora faptul că întrucât, începând cu data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare noul C. proc. pen., în cauză s-a dispus efectuarea procedurii de cameră preliminară, prev. de art. 342 şi următoarele din noul C. proc. pen.

Luând act de acest fapt recurentul inculpat A. a formulat cereri şi excepţii în cauză, atât prin apărător ales, cât şi personal.

În acest context, prin încheierea din 1 aprilie 2014, în procedura prev. de art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (în varianta în vigoare la momentul de referinţă, respectiv în cameră de consiliu, fără participarea procurorului şi inculpaţilor), evaluându-şi, prioritar, propria competenţă, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti a constatat că începând cu data de 1 februarie 2014 nu mai este competent să judece cauza.

În acest sens a reţinut că, deşi la momentul sesizării instanţei cu rechizitoriu, 16 ianuarie 2014, calitatea de comisar cu atribuţii de poliţie judiciară a inculpatului A. atrăgea competenţa personală a Curţii de Apel Bucureşti, în condiţiile art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. din 1968, potrivit cărora "Curtea de apel: 1. judecă în primă instanţă: (...) d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa", raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, conform cărora "3) infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către: (...) b) curtea de apel, în cazul poliţiştilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002", începând cu data de 1 februarie 2014, când a intrat în vigoare noul C. proc. pen. şi când, ca efect al dispoziţiilor art. 52 pct. 3 şi art. 104 din Legea nr. 255/2013, au fost abrogate prevederile art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, această calitate a inculpatului nu mai are acelaşi efect în planul competenţei personale a curţii de apel întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. g) teza finală din noul C. proc. pen., "1) Curtea de apel judecă în primă instanţă: (...) g) (...) infracţiunile săvârşite de chestori".

Ca urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora "(1) Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluţionează de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), instanţa pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342 - 348 din C. proc. pen., ori, după caz, o declină în favoarea instanţei competente", a art. 35 şi a art. 41 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Recurând această hotărâre, recurentul inculpat A. susţine în cadrul prezentei căi extraordinare de atac că declinarea cauzei la Judecătoria Cornetu s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., în condiţiile în care faptele de care este acuzat au legătură cu atribuţiile exercitate în calitatea pe care a deţinut-o, de comisar de poliţie, iar învestirea Judecătoriei Cornetu s-a făcut după citirea actului de sesizare a instanţei.

Susţinerile recurentului sunt, în mod evident, neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei ca urmare a modificărilor legislative în materia competenţei personale a curţilor de apel, în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţişti, intervenite pe fondul intrării în vigoare a noilor dispoziţii procesual penale, deci avându-se în vederea calitatea inculpatului de comisar de poliţie, iar nu aspectul factual al pierderii acestei calităţi, situaţie în care ar fi devenit incidente dispoziţiile invocate de acesta.

Pe de altă parte, declinarea de competenţă s-a făcut în procedura de cameră preliminară, deci anterior citirii rechizitoriului şi a începerii cercetării judecătoreşti, motiv pentru care pierderea calităţii de comisar de poliţie a recurentului inculpat nu putea avea relevanţă asupra competenţei personale a curţii de apel, în condiţiile art. 48 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Practic, constatând că, începând cu data de 1 februarie 2014, în cauzele penale vizând inculpaţi poliţişti, curtea de apel este competentă, după calitatea persoanei, numai în cazul infracţiunilor săvârşite de chestori, în toate celelalte cazuri operând competenţa generală a judecătoriei, în cadrul examenului prev. de art. 342 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Bucureşti s-a constatat necompetent, motiv pentru care, în temeiul art. 346 alin. (6) raportat la art. 50 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială s-au săvârşit faptele.

Procedând în acest fel, judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Bucureşti a pronunţat o soluţie în deplină conformitate cu dispoziţiile legale în materie, astfel că susţinerile recurentului inculpat privind judecarea cauzei în fond de către o instanţă necompetentă după calitatea persoanei sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 941/A din data de 22 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, soluţie în raport de care nu va mai proceda la examinarea cererii de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat.

Ca urmare, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 941/A din data de 22 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2020.

GGC - LM