Decizia nr. 66/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, În baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpatului A.:

a) Dintr-o infracţiune de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale reprezentând 10 sponsorizări şi combustibilul pretins) într-o infracţiune de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins) şi o infracţiune de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.).

b) Dintr-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 contracte şi o sponsorizare directă) într-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă) şi o infracţiune de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.).

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins).

II. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (actualmente reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.

III. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

IV. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actualmente reglementată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-au contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului şi aplică acestuia pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.

În baza art. 861 C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. şi stabileşte în baza art. 862 C. pen. de la 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. de la 1968, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare fixat: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. de la 1968 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. de la 1968, s-a constatat că inculpatul a fost reţinut timp de 24 de ore la data de 30 iunie 2016, arestat preventiv în perioada 1 iulie 2016 - 2 noiembrie 2016 şi arestat la domiciliu în perioada 2 noiembrie 2016 - 29 noiembrie 2016.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. de la 1968, art. 25 din Legea nr. 656/07 decembrie 2002 şi art. 118 lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 103.610,74 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost găsit vinovat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător instituit în cauză prin Ordonanţa nr. 156/P/2016 din 19 iulie 2016 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti asupra bunurilor inculpatului:

- cota de 1/2 din autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, culoare gri, an de fabricaţie 2007, serie şasiu x, seria motor x şi

- cota de 1/2 din autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, culoare gri, an de fabricaţie 2005, seria şasiu x, seria motor x, până la concurenţa sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 249 C. proc. pen., s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului până la concurenţa sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, la momentul rămânerii definitive, către Oficiul Naţional de Spălare a Banilor.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 şi art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a suportat din fondurile Ministerului de Justiţie şi s-a plătit Baroului Braşov suma de 130 RON reprezentând 1/2 din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru apărarea intereselor inculpatului A.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti din data de 25 iulie 2016, adoptat în Dosarul nr. x/2016, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul A. pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale reprezentând 10 sponsorizări şi combustibilul pretins) şi a art. 5 alin. (1) C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 contracte şi o sponsorizare directă) şi a art. 5 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că, în calitate de magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror şi efectua şi supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins şi primit cu titlu gratuit, în perioada 2007 - 2012, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la martorul denunţător D., administrator al SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni, carburant auto cuantificat la 9.819,69 litri în valoare totală de 46.863,79 RON, pentru alimentarea autoturismelor pe care le deţinea, înmatriculate cu numerele x şi x şi a pretins în mod direct de la denunţătorul D. şi - indirect - de la denunţătorul G. - reprezentant al SC B. SRL Băneşti sume de bani în cuantum total de 115.815,67 RON, din care 110.815,67 RON remisă sub forma unor sponsorizări pentru care s-au încheiat 9 contracte fictive între societăţile denunţătorilor şi soţia magistratului - C. (medic specialist obstetrică ginecologie) şi 5.000 RON remisă în contul acesteia tot ca o sponsorizare fictivă - prin intermediul SC H. SRL Buşteni (firmă reprezentată de asociata denunţătorului D.), în schimbul asigurării protecţiei denunţătorilor şi a societăţilor acestora, în sensul soluţionării cu celeritate sau în mod favorabil (după caz) a plângerilor penale formulate de D. şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi a cauzelor în care acesta sau societăţile reprezentate de el aveau diferite calităţi procesuale - sens în care a adoptat - între anii 2007 - 2015, în nume propriu sau ca prim procuror, soluţii în Dosarele penale nr. x/2007, nr. y/2007, nr. z/2009, nr. w/2009, nr. t/2010, nr. s/2012, nr. q/2012, nr. r/2014, nr. r/P/2014, nr. t/P/2014, nr. s/P/2014, nr. p/P/2015, dar şi al acordării sprijinului în cazul implicării denunţătorului G. şi a societăţii acestuia - SC B. SRL Băneşti - în potenţiale situaţii de natură penală instrumentate la unitatea de parchet pe care o conducea.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, s-a reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat că în perioada 2008 - 2012, a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 115.815,67 RON, pretinsă şi primită cu titlu de mită de la denunţătorii D. şi G., cerându-le în prealabil să o deghizeze sub forma unor contracte de sponsorizare încheiate între firmele acestora - SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni, respectiv SC B. SRL Băneşti şi soţia sa - C. - medic specialist obstetrică ginecologie - care a şi primit-o în cont, sumă de bani de care au beneficiat amândoi, o parte din ea fiind folosită pentru deplasările lor în străinătate la diverse manifestări în domeniul medical, iar o altă parte retrasă numerar.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:

1. probe testimoniale: au fost audiaţi martorii denunţători D. - filele x şi G. - filele x; au fost audiaţi martorii: I. - filele x; J. - filele x; K. - filele x; L. - filele x; C. - filele x; M. - filele x; N. - filele x;

2. proba cu înscrisuri: au fost ataşate:

"Avizele de însoţire a mărfii emise de SCE. SRL" către punctele de lucru ale acesteia sau către alte societăţi ale lui D. - filele x; Contractele de sponsorizare identificate: Contract fără număr din 20 iulie 2009, încheiat de SCE. SRL, valoarea acestuia fiind de 15.000 RON - filele x; Contract nr. x din 16 iunie 2010, încheiat de SC E. SRL, valoarea acestuia fiind de 5.000 RON - filele x; Contract nr. x din 20 septembrie 2010, încheiat de SC E. SRL, valoarea acestuia fiind de 6.000 RON - filele x; Contract nr. x din 6 iunie 2011, încheiat de SC E. SRL, valoarea acestuia fiind de 10.000 RON - filele x;

Contract nr. x din 29 septembrie 2011, încheiat de SC E. SRL, valoarea acestuia fiind de 12.000 RON - filele x; Contract nr. x din 22 octombrie 2012, încheiat de SC E. SRL, valoarea acestuia fiind de 1.600 euro - filele x; Contract fără număr din 09 aprilie 2009, încheiat de SC F. SRL, valoarea acestuia fiind de 7.000 RON - filele x; Contract nr. x din 16 iunie 2010, încheiat de SC F. SRL, valoarea acestuia fiind de 5.000 RON - filele x; Contractul de sponsorizare neînregistrat, nedatat încheiat de SC B. SRL Băneşti în care apare ca beneficiar persoana fizică C. având ca obiect suma de 2.500 euro şi în baza căruia a fost efectuată la data de 17 septembrie 2009 o plată în cuantum de 10.000 RON - fila x;

Ordinul de plată nr. x din 17 septembrie 2009 cu care SC B. SRL Băneşti a virat în contul persoanei fizice C., deschis la O. - Sector 2 Bucureşti, suma de 10.000 RON (reprezentând aproximativ 2.500 euro) cu titlu de sponsorizare - fila x; "Rulajele contului personal aparţinând lui C." deschis la O. din care rezultă sumele primite cu titlu de sponsorizare de la societăţile comerciale administrate de martorul denunţător - filele x; filele x; Adresa nr. x din 13 iunie 2016 a SCP. SRL Iaşi - fila x; Anexa în fotocopie a unui raport de vânzări bilete de avion din 9 septembrie 2009 în care sunt evidenţiate biletele Q. pe ruta Bucureşti - Amsterdam - Kilimanjaro//Cape Town - Amsterdam - Bucureşti nr. x emis pentru C.

şi nr. x emis pentru A. - fila x; Anexa şi lista persoanelor participante la acest circuit turistic, listă ce a fost prezentată de agenţia de turism la Consulatul Africii de Sud la Bucureşti pentru obţinerea vizelor turistice în care la poziţia 9 este consemnată C., iar la poziţia 14 este consemnat A. - fila x; Adresa f.n. din 15 iunie 2016 SC R. SRL Iaşi - fila x; Anexa în fotocopie a unui raport de vânzări bilete de avion din perioada 7 noiembrie 2011-17 noiembrie 2011 în care sunt evidenţiate biletele dus-întors Q. pe ruta Bucureşti - Amesterdam - Buenos Aires - Paris - Bucureşti nr. x emis pentru C.

şi nr. x emis pentru A. - filele x; Adresa nr. x/17 iunie 2016, SC S. SRL Bucureşti - fila x;

Au fost ataşate în xerocopie următoarele dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia: Dosarul penal nr. x/2009 - Dosarul penal nr. x/2007 - filele x; Dosarul penal nr. x/2007 - filele x; Dosarul penal nr. x/2007 - filele x; Dosarul penal nr. x/2010 - filele x; Dosarul penal nr. x/2009 - filele x; Dosarul penal nr. x/2010 - filele x; Dosarul penal nr. x/2011 - filele x; Dosarul penal nr. x/2012 filele x; Dosarele penale nr. x/2012 şi nr. y/2012 conexate - filele x; Dosarul penal nr. x/2013 - filele x; Dosarul penal nr. x/2014 - filele x; Dosarul penal nr. x/2014 - filele x; Dosarul penal nr. x/2014 - filele x; Dosarul penal nr. x/2014 - filele x; Dosarul penal nr. x/2014 - filele x; Dosarul penal nr. x/2014 - filele x; Dosarul penal nr. x/2015 - filele x; Dosarul penal nr. x/2015 - filele x;

3. Rapoarte de constatare:

"Raport de constatare întocmit la data de 31 mai 2016 de specialistul antifraudă detaşat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti" cu privire la cantitatea de carburant primită cu titlu de mită, de la martorul denunţător D., de către procurorul magistrat A., în perioada 2007 - 2012 - filele x, "Raport de constatare întocmit la data de 17 iunie 2016, de specialistul antifraudă detaşat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti" cu privire la sumele de bani cu care au fost alimentate conturile deţinute de C. - soţia magistratului A. de către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele aparţinând martorului denunţător D. şi corespondenţa dintre aceste încasări şi sumele cheltuite în interesul propriu al acesteia şi al soţului ei - filele x.

A fost de asemenea audiat inculpatul A., care a negat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa - filele x.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016 la Curtea de Apel Ploieşti, iar prin încheierea şedinţei Camerei de Consiliu din data de 16 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A. cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Prin aceeaşi încheiere, s-a constatat, în baza art. 346 alin. (2) raportat la art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Ploieşti în soluţionarea cauzei penale ce formează obiectul dosarului de urmărire penală în care a fost emis Rechizitoriul nr. x din 25 iulie 2016, întocmit de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care a fost trimis în judecată inculpatul, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul A. şi s-a dispus începerea judecăţii . Această încheiere a fost menţinută prin Încheierea nr. 1316/11 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016.

Prin Sentinţa penală nr. 1071 din 6 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea formulată de inculpatul A. şi a fost strămutată soluţionarea cauzei ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti la Curtea de Apel Braşov.

Cauza a fost înregistrată la data de 19 decembrie 2016 la Curtea de Apel Braşov sub nr. x/2016, iar la termenul de judecată din data de 22 februarie 2017 instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului, conform art. 374 alin. (4) C. proc. pen., posibilitatea de a solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmării penale, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, însă inculpatul a declarat că nu recunoaşte comiterea faptelor, nu înţelege să uzeze de procedura de judecată simplificată a cauzei şi contestă absolut toate probele administrate în cursul urmăririi penale.

Raportat la această situaţie, în cauză au fost readministrate probele testimoniale administrate în cursul urmăririi penale. Au fost audiaţi în consecinţă de către instanţă martorii denunţători D. şi G., martorii: M., J., I., T., L., K., N.

S-a încuviinţat pentru inculpat în apărare, proba testimonială, fiind audiaţi martorii: U., V., W. şi X. şi proba cu înscrisuri, înscrisuri ataşate dosarului cauzei.

Proba cu înscrisuri încuviinţată pentru inculpat a vizat pe de o parte înscrisuri pentru conturarea circumstanţelor sale personale, a conduitei morale, a studiilor absolvite şi a pregătirii profesionale, iar pe de altă parte, înscrisurile admise în circumstanţiere au vizat dovedirea relaţiilor familiale, profesia şi pregătirea profesională a soţiei sale C. Au mai fost încuviinţate pentru inculpat probe pentru dovedirea relaţiei sale cu martorul denunţător D. - relaţie pe care, conform apărării inculpatului, s-a întemeiat primirea foloaselor - şi relaţia cu unul dintre procurorii care au instrumentat cauza, respectiv modalitatea în care s-a intersectat traseul profesional al celor doi procurori - tot raportat la apărările pe care inculpatul le-a invocat respectiv la lipsa de loialitate a urmăririi penale şi la împrejurarea că procurorul de caz ar fi încălcat în dosar, în cursul urmăririi penale, normele procesual penale, ca şi în alte dosare pe care le-a instrumentat, ceea ce a condus în final la îndepărtarea sa din magistratură. De asemenea, inculpatul a depus în probaţiune înscrisuri privind practica judiciară internă şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciate ca fiind relevante raportat la acuzaţiile care i s-au adus prin actul de sesizare a instanţei şi la obiectul probaţiunii, precum şi decizii ale Curţii Constituţionale şi articole apărute în publicaţii de specialitate în legătură cu infracţiunile de care inculpatul este acuzat.

Au fost astfel depuse la dosar: diplomele de studii şi de recunoaştere a meritelor profesionale ale inculpatului A. pentru circumstanţierea profilului moral şi profesional; invitaţia ce i-a fost adresată de ERA la congresul jubiliar intitulat "The Authority of EU Law - Do we still believe in it?" desfăşurat în perioada 19 - 20 octombrie 2017 la Trier, legitimaţia cu numele său purtând sigla ERA precum şi ecusonul care face dovada faptului că în perioada 19 - 21 noiembrie 2012 acesta a reprezentat Asociaţia Procurorilor din România la o conferinţă regională de la Budapesta; diplome şi certificatele de participare ale soţiei inculpatului la manifestările medicale sponsorizate.

Au fost depuse de către inculpat copia dosarului de daună al autoturismului x precum şi cartea service a autoturismului x; Manualul de instruire privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului editat de O.N.P.C.S.B. la C.N. Imprimeria Naţională S.A.; ordonanţa din data de 14 septembrie 2017 dată de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016.

S-a depus de asemenea în copie conform cu originalul, declaraţia dată de D. în cadrul procesului aflat în fază de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, Dosar nr. x/2018, format urmare a plângerii formulată de A. împotriva procurorilor care au instrumentat cauza sa, precum şi declaraţiile date de procurorii Y. şi Z. în acelaşi dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; copia declaraţiei dată în calitate de martor de D. în dosarul disciplinar nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare precum şi Adresa nr. x/2018 din 5 septembrie 2018 emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în posesia căreia se află inculpatul, privind dotările necesare aflate la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.- Serviciul Teritorial Ploieşti pentru înregistrarea declaraţiilor luate în cursul urmăririi penale de către organele judiciare.

Au fost ataşate dosarului cauzei, adresele înaintate la data de 3 octombrie 2017 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de resurse umane şi documentare şi Consiliului Superior al Magistraturii - Direcţia Resurse Umane şi Organizare - Serviciul Resurse Umane pentru Parchete şi răspunsurile primite din partea acestor două instituţii; adresa emisă la data de 19 mai 2017 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică în Dosarul nr. x/2017 precum şi adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. x/2017 din 29 mai 2017 transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, adresă ce conţine date privind traseul profesional al procurorului Y., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie. A fost depus şi Referatul întocmit la data de 26 aprilie 2017 de AA., procuror şef adjunct la Direcţia Naţională Anticorupţie, în Dosarul nr. x/2017, urmare solicitării cu nr. 1838/IJ/347/DIP/2017 a Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi hotărârile C.S.M. nr. 237 a Plenului C.S.M. din data de 28 februarie 2017 şi nr. 1 din data de 28 februarie 2017 a C.S.M., secţia pentru procurori în materie disciplinară, de suspendare din funcţie a procurorului Y., până la rezolvarea acţiunii disciplinare declanşate împotriva acestuia; comunicate de presă ale Inspecţiei Judiciare, privind exercitarea acţiunii disciplinare împotriva procurorului Y.; Hotărârea nr. 2P pronunţată la data de 30 ianuarie 2018 de secţia pentru Procurori în Materie Disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2017, prin care a fost îndepărtat din magistratură unul dintre procurorii care au instrumentat această cauză, respectiv Y.; Rezoluţia nr. 4790/IJ/1252/DIP/2018 din 3 august 2018 a Inspecţiei Judiciare.

Cu titlu de practică judiciară relevantă, s-au depus de către inculpat: Decizia nr. 3164 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi Decizia nr. 16/2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală; Decizia nr. 6883 din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Î.C.C.J., secţia penală în Dosarul nr. x/2003; Decizia nr. 3465 din 27 iunie 2007, pronunţată de Î.C.C.J., secţia penală în Dosarul nr. x/2006; Decizia nr. 448 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Î.C.C.J. - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2011, nepublicată, cu comentarii de BB.; Sentinţa nr. 50 din 31 ianuarie 2017, nedefinitivă, pronunţată de Î.C.C.J., secţia penală în cauza penală privindu-l pe liderul CC. DD.; Sentinţa nr. 119 din 1 noiembrie 2013, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală; Decizia nr. 446 din 19 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia Penală în Dosarul nr. x/2014; Decizia nr. 10/A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală; Decizia nr. 35 din 29 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia Penală; Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 102 din 19 iunie 2003 pronunţată de Completul de 9 judecători în Dosarul nr. x/2003, iar în ceea ce priveşte jurisprudenţa C.E.D.O. au fost depuse la dosar: Hotărârea Camerei din 26.03.1996 în Dosarul nr. x cauza Doorson v. The Netherlands, traducerea în limba română realizată personal de inculpatul A., invocată de Î.C.C.J., secţia penală cu ocazia pronunţării Sentinţei penale nr. 50 din 31 ianuarie 2017; Hotărârea C.E.D.O. din 29 septembrie 2009, definitivă la 29 decembrie 2009, pronunţată în cauza Constantin şi Stoian contra României; în extras, Hotărârea C.E.D.O. din 20 septembrie 1993 pronunţată în cauza Saidi contra Franţei, Dosar nr. x; în extras, Hotărârea C.E.D.O. din 13 octombrie 2005 pronunţată în cauza Bracci contra Italiei, Dosar nr. x; Hotărârea din 7 octombrie 1988 pronunţată în cauza Salabiaku contra Franţei şi Hotărârea din 05 iulie 2001 pronunţată în cauza Phillips contra Regatului Unit de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Au fost ataşate dosarului cauzei Decizia Curţii Constituţionale nr. 315 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din C. proc. pen., Decizia nr. 778 din 17 noiembrie 2015 şi Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016 ale Curţii Constituţionale ale României.

S-a depus de către inculpat articolul publicat de procurorul-inspector EE., din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori, în nr. 1/2014 al Revistei Inspecţiei Judiciare, cu titlul "Despre abaterea disciplinară privind nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea", în care sunt precizate atribuţiile prim-procurorului în relaţia profesională cu procurorii din subordine, prin raportare la prevederile C. proc. pen.

Inculpatul a mai depus la dosar un suport optic care conţine două fotografii în care martorul denunţător D. apare alături de inculpat, probă admisă pentru dovedirea relaţiei de prietenie pe care inculpatul susţine că a avut-o cu martorul denunţător.

De asemenea în cursul cercetării judecătoreşti a fost încuviinţată pentru inculpat şi administrată proba cu expertiza contabilă, efectuată de expert contabil FF., al cărui Raport se găseşte la dosar instanţă volumul III; după încuviinţarea obiecţiunilor la acest raport, Raportul de expertiză contabilă a fost refăcut parţial, el fiind ataşat la dosar: dosar instanţă vol. IV.

În ceea ce priveşte poziţia procesuală a inculpatului faţă de acuzaţiile aduse, instanţa reţine că în cursul urmăririi penale inculpatul A. după ce a dobândit calitatea de suspect, a arătat în prezenţa avocatului ales că este de acord să dea declaraţii, însă numai după ce va studia actele de urmărire penală, lucru care nu s-a mai întâmplat întrucât avocatul suspectului nu a fost în măsură să-l asiste pe acesta pentru studierea actelor dosarului în acea zi (30 iunie 2016), iar organul de urmărire penală a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului în aceeaşi zi, acesta dobândind deci calitatea de inculpat; în calitate de inculpat, acesta a precizat că nu refuză să dea declaraţii, însă doreşte să le dea după ce va studia dosarul de urmărire penală. În aceste condiţii, inculpatul a dat o primă declaraţie în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti la data de 1 iulie 2016, ocazie cu care a arătat că nu recunoaşte comiterea faptelor de care este acuzat; inculpatul a recunoscut la acel moment că el a fost cel care a solicitat martorului denunţător D. efectuarea sponsorizărilor şi că a semnat în locul soţiei sale acele contracte. De asemenea, a recunoscut că a primit combustibil de la societatea denunţătorului, însă a arătat că toate beneficiile pe care le-a avut de la societăţile martorului denunţător s-au grefat pe fondul relaţiei de prietenie pe care pe care o avea cu acesta, cunoscându-se de 15 ani. A mai arătat inculpatul în acea declaraţie, că sumele de bani menţionate în aşa zisele contracte de sponsorizare fictivă, nu au fost încasate şi folosite de el în îndeplinirea vreunei atribuţii de serviciu, ci ele au fost încasate prin virament bancar în contul soţiei sale, titular de contract şi folosite conform destinaţiei din contract.

A mai precizat inculpatul că niciuna dintre sumele primite de el de la societăţile administrate de martorul denunţător şi nici combustibilul de care a beneficiat de la aceleaşi societăţi, nu au avut vreo legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului, atribuţii pe care şi le-a îndeplinit în mod legal, chiar dacă în unele dintre dosarele aflate pe rolul Parchetului pe care îl conducea era implicat martorul denunţător D. sau societăţile administrate de acesta.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a mai dat o declaraţie în faţa procurorului, negând în principiu că s-ar face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat; în această declaraţie, care se regăseşte la dosar urmărire penală vol. VIII, inculpatul s-a mărginit la a nega comiterea vreunei infracţiuni, furnizând unele informaţii succinte în legătură cu contractele de sponsorizare despre care a fost întrebat de procuror, recunoscând că le-a semnat personal şi cu un alt specimen de semnătură decât semna de obicei, însă a arătat că nu a comis nicio ilegalitate prin aceasta, având în vedere că la vremea respectivă era în vigoare Codul familiei care instituia prezumţia de mandat tacit între soţi, iar pe de altă parte nu trebuie să existe o identitate între semnătura pe care o aplica pe actele oficiale şi cea aplicată pe contractele de sponsorizare, acestea din urmă ţinând de viaţa sa privată, care nu are legătură cu atribuţiile de serviciu.

În linii mari aceeaşi poziţie procesuală a fost adoptată de inculpat şi în faţa instanţei referitor la acuzaţiile care i s-au adus prin actul de sesizare a instanţei.

Inculpatul a fost de acord să dea o declaraţie în faţa instanţei, însă doar la finalul cercetării judecătoreşti, după ce au fost readministrate de către instanţă toate probele propuse în acuzare şi au fost administrate toate probele încuviinţate pentru inculpat în apărare.

În declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei, acesta a menţinut în linii mari cele declarate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti în momentul arestării sale, detaliind însă condiţiile în care a fost primit carburantul, în care au fost încheiate contractele de sponsorizare şi exprimându-şi amănunţit opiniile cu privire la fiecare dintre capetele de acuzare şi la cuprinsul actului de sesizare a instanţei. Acesta a declarat că nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi deşi a recunoscut primirea foloaselor, a arătat că această primire nu are nicio conotaţie penală.

Apărarea inculpatului s-a axat în primul rând pe aspecte procedurale; a fost invocată nulitatea actelor de urmărire penală efectuate de procuror - în opinia sa, cu încălcarea dreptului său la apărare - încălcarea principiului loialităţii urmăririi penale, prin exercitarea de presiuni asupra martorilor audiaţi de către procurorii care au instrumentat cauza, lipsa de profesionalism a procurorului care a instrumentat cauza, Y. şi încercarea acestuia de a se răzbuna pe inculpat urmare a unor disensiuni avute cu acesta cu mai mult timp în urmă. În al doilea rând, s-a invocat de către inculpat netemeinicia probelor administrate în cursul urmăririi penale, lipsa de credibilitate şi dorinţa de răzbunare a martorului denunţător D., beneficiile pe care acesta cât şi denunţătorul G. le-au avut - în dosarele în care au fost cercetaţi - urmare a efectuării denunţului împotriva inculpatului, iar în al treilea rând inculpatul a invocat insuficienţa probelor administrate în prezenta procedură şi care nu sunt în măsură să contureze starea de fapt descrisă în actul de sesizare precum şi neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în condiţiile în care s-a arătat că nu există la dosar probe care să releve o legătură de cauzalitate între foloasele de care inculpatul a beneficiat de la martorul denunţător D. şi de la SC B. SRL Băneşti şi exercitarea de către inculpat a atribuţiilor de serviciu.

Analizând în primul rând apărările inculpatului care vizează aspecte de procedură, instanţa constată că şi în etapa camerei preliminare au fost invocate de către inculpat şi apărătorii acestuia excepţii cu privire la nerespectarea echităţii procedurii relativ la administrarea probelor şi la dreptul la apărare, a fost invocată nulitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale ca o consecinţă a încălcării dreptului inculpatului la apărare precum şi nulitatea relativă a probelor administrate ca urmare a obţinerii lor în mod nelegal.

Prin încheierea şedinţei Camerei de Consiliu din data de 16 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul penal nr. x/2016, au fost respinse însă excepţiile invocate de inculpat, apreciindu-se că organul de urmărire penală a respectat exigenţele echităţii procedurii atât în ceea ce priveşte administrarea probelor cât şi referitor la dreptul la apărare al inculpatului; s-a arătat în această încheiere că inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare pe durata procedurii, i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile şi probele administrate, astfel că a avut posibilitatea analizării concrete a fiecărui element de probă esenţial, având oportunitatea de a participa efectiv la întreaga procedură; s-a arătat de asemenea că administrarea probatoriilor s-a realizat de către procuror cu respectarea garanţiilor ce guvernează procesul penal şi ascultarea martorului pe de o parte, iar pe de altă parte inculpatul nu a fost în măsură să dovedească cu probe vătămarea suferită.

Această încheiere a rămas definitivă prin Încheierea nr. 1316/11 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016, astfel că instanţa de judecată nu mai este chemată să reanalizeze legalitatea actelor de urmărire penală validate de judecătorul de cameră preliminară a cărei încheiere a fost menţinută de instanţa supremă.

Cu toate acestea, în etapa cercetării judecătoreşti, inculpatul a reiterat de mai multe ori încălcarea de către organele de urmărire penală a principiului loialităţii administrării probelor, iar după apariţia Deciziei nr. 802/2017 a Curţii Constituţionale, inculpatul, pornind de la prevederile paragrafului nr. 29, a solicitat instanţei să reevalueze cu ocazia soluţionării cauzei, prin prisma loialităţii, legalitatea probelor administrate în cursul procesului penal, susţinând în continuare că în etapa urmăririi penale a fost lipsit de dreptul la apărare, situaţie în raport de care toate probele administrate în etapa urmăririi penale sunt lovite de nulitate, iar urmărirea penală şi administrarea probelor în această etapă procesuală s-a realizat de procuror cu încălcarea principiului loialităţii, fiind exercitate presiuni asupra martorilor audiaţi în cauză pentru a da declaraţii care să conducă la incriminarea inculpatului.

Prima instanţă, pornind de la prevederile paragrafului nr. 29 al Deciziei nr. 802/2017 a Curţii constituţionale, a constatat că într-adevăr, în cursul procesului penal poate fi invocată, chiar şi după depăşirea Camerei Preliminare, nulitatea absolută a unor acte procesuale şi procedurale ca urmare a administrării probelor în această etapă procesuală prin practici sau procedee neloiale ori nelegale. Interdicţia categorică prevăzută în legislaţia procesual penală de a fi obţinute probe prin practici şi procedee neloiale sau nelegale, justifică competenţa judecătorului de fond de a examina în cursul judecăţii aceste aspecte. Cu toate acestea, văzând actele şi lucrările dosarului precum şi încălcările normelor procesual penale reclamate de inculpat, instanţa constată că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile procesual penale referitoare la nulitatea absolută a actelor efectuate de procuror în cursul urmăririi penale şi nu a fost încălcat în speţă nici principiul loialităţii administrării probelor, prevăzut de art. 101 C. proc. pen.

Prima instanţă a constată că la data de 16 mai 2016 a fost înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti sub nr. x/2016 denunţul formulat de D. prin care sesizase fapte de corupţie comise de inculpatul A., denunţ în urma căruia, la data de 19 mai 2016 a fost începută urmărirea penală "in rem" în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b), c) din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000.

La data de 24 iunie 2016 s-a dispus prin Ordonanţă extinderea urmăririi penale şi cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

După începerea urmăririi penale "in rem", procurorul a procedat conform art. 306 alin. (1) C. proc. pen. la administrarea de probe în cauză, probe pe care le-a apreciat necesare şi concludente verificării susţinerilor din denunţ, iar apoi prin Ordonanţa din 29 iunie 2016 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., cu privire la săvârşirea în concurs a infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

La data de 30 iunie 2016, organele de urmărire penală i-au adus la cunoştinţă inculpatului învinuirea, calitatea de suspect pe care a dobândit-o şi comunicându-i drepturile şi obligaţiile pe care le avea în această calitate, conform art. 307 C. proc. pen., inculpatul semnând pentru luarea la cunoştinţă a drepturilor pe care le avea în calitate de suspect. În această calitate, inculpatul a refuzat să dea declaraţii, precizând că va da declaraţii abia după studierea dosarului de urmărire penală împreună cu avocatul ales, acţiune pe care avocatul nu putea să o realizeze decât după data de 05 iulie 2016.

În aceste condiţii, la data de 30 iunie 2016 în cauză a fost audiată de către procuror soţia inculpatului, martora C., în prezenţa avocatului ales al inculpatului, după care prin Ordonanţă s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului, i s-a adus acestuia la cunoştinţă calitatea de inculpat pe care o dobândise şi i-au fost comunicate drepturile şi obligaţiile pe care le avea în această calitate . Nici în această calitate inculpatul nu a dorit să dea declaraţii, precizând că va da declaraţii abia după studierea dosarului de urmărire penală împreună cu avocatul ales, . Inculpatul a fost reţinut de către procuror la data de 30 iunie 2016, pentru 24 de ore, iar apoi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti care a luat faţă de el prin Încheierea nr. 2 din 1 iulie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 măsura arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.

La data de 11 iulie 2016 a fost înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti sub nr. x/2016, denunţul formulat de martorul G., prin care a sesizat fapte de corupţie comise de inculpatul A. în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia . La data de 12 iulie 2016, prin Ordonanţă, s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem" cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Prin Ordonanţa procurorului din 18 iulie 2016, s-a dispus reunirea cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. x/2016 la Dosarul nr. x/2016 al aceleiaşi unităţi de parchet, iar prin Ordonanţa nr. 156/P/2016 din 19 iulie 2016 s-a dispus extinderea acţiunii penale cu privire la acte materiale faţă de inculpatul A.

Din succesiunea şi cronologia actelor procedurale întocmite în cauză, instanţa a constatat, similar judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti, că inculpatului nu i s-a încălcat în vreun fel dreptul la asistenţă juridică prevăzut de art. 89 C. proc. pen., astfel că neexistând o încălcare a acestui drept apare lipsită de fundament solicitarea de a constata nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală, prin aplicarea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Din actele dosarului de urmărire penală rezultă că asistenţa juridică a inculpatului A. a fost asigurată în timpul urmăririi penale de către apărătorii aleşi, avocat GG., HH. şi II., toţi din cadrul Baroului Prahova, precum şi de către avocat JJ. şi KK., ambii din cadrul Baroului Dolj. Acesta a beneficiat de asistenţă juridică atât după dobândirea calităţii de suspect cât şi ulterior după dobândirea calităţii de inculpat.

Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, drepturile şi obligaţiile procesuale, atât în calitate de suspect cât şi în calitate de inculpat, întocmindu-se Procesele-verbale din 30 iunie 2016 şi din 20 iulie 2016.

S-a reţinut că niciun text de lege nu interzice ca după ce o persoană dobândeşte calitatea de suspect, aducându-i-se la cunoştinţă toate drepturile şi obligaţiile pe care le are în această calitate şi punându-i-se la dispoziţie dosarul de urmărire penală pentru studiu, procurorul să pună în mişcare în aceeaşi zi acţiunea penală şi să schimbe prin aceasta calitatea persoanei în cea de inculpat, cu toate consecinţele care decurg din această calitate. Împrejurarea că inculpatul în calitate de suspect nu a studiat actele dosarului - deşi procurorul a pus la dispoziţia apărării dosarul - întrucât avocatul său ales dorea acordarea unui termen mai lung pentru studierea acestuia, iar inculpatul a susţinut că nu doreşte să studieze dosarul decât în prezenţa avocatului, nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor procesuale privind dreptul la apărare.

Apoi, în calitate de inculpat, acesta a avut oportunitatea şi posibilitatea ca împreună cu avocaţii săi aleşi să studieze actele dosarului şi materialul probator administrat în cauză. După dobândirea calităţii de inculpat, acestuia i s-au pus la dispoziţie actele dosarului atât în format letric cât şi în formă scanată, pe suport optic, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 11 iulie 2016, semnat de inculpat şi apărători.

După aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, rezultă din succesiunea cronologică a actelor de urmărire penală, că niciun martor nu a fost audiat decât în prezenţa avocatului care a asigurat asistenţa judiciară a suspectului, iar mai apoi a inculpatului. În mod similar, după ce avocaţii aleşi ai inculpatului au solicitat să participe la toate actele de urmărire penală care se vor desfăşura în dosar, procurorul a luat măsuri pentru încunoştinţarea acestora despre efectuarea actelor de urmărire penală.

Raportat la această situaţie, instanţa constată că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Este adevărat că audierea celei mai mari părţi a martorilor în cauză s-a realizat în cursul urmăririi penale după începerea urmăririi penale "in rem" şi până la momentul continuării ei faţă de suspectul A., situaţie în raport de care nici inculpatul şi nici avocatul inculpatului nu au luat parte la audierea acestor martori.

Cu toate acestea, prima instanţă a constatat că aceste declaraţii nu sunt lovite nici de nulitate absolută şi nici de nulitate relativă, întrucât, până la dobândirea calităţii de suspect, persoanei vizate de denunţ sau plângere nu îi este recunoscut dreptul de a fi asistată de avocat şi de a fi încunoştinţată de administrarea unor probe; procurorul nu are în consecinţă obligaţia de a încunoştinţa persoana despre care sunt indicii că a comis o infracţiune că s-a formulat un denunţ cu privire la ea şi că se efectuează acte procesuale în vederea stabilirii veridicităţii celor menţionate în denunţ.

Aşadar, drepturile recunoscute de art. 89 C. proc. pen. au în vedere doar persoana care a dobândit calitatea de suspect sau inculpat, până la acest moment apreciindu-se că nu a fost lansată de procuror o acuzaţie cu privire la persoana vizată de denunţ sau plângere.

În aceste condiţii, declaraţiile de martori luate de procuror în cauză în perioada 19 mai 2016 - 29 iunie 2016 nu sunt lovite de nicio formă de nulitate. Ele au fost luate în condiţii de legalitate, după începerea în cauză a urmăririi penale in rem. Mai mult, instanţa constată că inculpatul ar fi putut să solicite organului de urmărire penală, în cursul urmăririi penale, după ce a dobândit calitatea de inculpat şi a studiat actele dosarului, readministrarea probelor testimoniale, pentru a avea posibilitatea să pună întrebări martorilor pentru lămurirea cauzei. Acesta nu numai că nu a procedat în acest fel, însă din procesul-verbal existent la dosar urmărire penală vol. VIII rezultă că, după studierea actelor dosarului, nu a dorit să dea nicio declaraţie şi a precizat că nici nu solicită administrarea vreunei probe în acea etapă procesuală.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului loialităţii administrării probelor în cursul urmăririi penale, instanţa constată că susţinerile inculpatului nu sunt confirmate de actele dosarului. Instanţa a procedat la readministrarea tuturor probelor administrate de procuror în cursul urmăririi penale şi niciunul dintre martorii audiaţi nu a confirmat că în cursul urmăririi penale declaraţiile ar fi fost luate prin practici sau procedee neloiale.

Singurul care a arătat în cursul cercetării judecătoreşti că ar fi fost influenţat de procurorul de caz să dea declaraţia de la urmărire penală a fost martorul M. Acesta a precizat însă în ce constă influenţarea, respectiv martorul a fost nemulţumit că a fost chemat la Parchet să dea declaraţia telefonic, de pe telefonul personal al procurorului Y., iar apoi când a ajuns la Parchet, i s-ar fi spus de către acest procuror că este cunoscut faptul că martorul are mai multe dosare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia şi să spună ce ştie despre procurorul A. şi cum i-a dus acestuia banii - cu referire la contractul de sponsorizare de SC B. SRL; martorul a mai arătat că i-a spus procurorului de caz ceea ce a ştiut şi ceea ce s-a întâmplat. I-a spus că nu poate să mintă, iar acesta a consemnat declaraţia. Tot martorul a arătat că a citit declaraţia "doar pe bucăţi" aşa cum i-a fost pusă la dispoziţie de procuror şi "nici nu avea ochelarii".

Prima instanţa a constatat că susţinerile acestui martor din etapa cercetării judecătoreşti nu pot fi primite şi nu pot fundamenta concluzia neloialităţii administrării acestei probe în cursul urmăririi penale. În primul rând, instanţa a constatat, pe baza actelor dosarului, că acest martor a fost audiat de către alt procuror de la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti decât cei care au instrumentat Dosarul nr. x/2016, respectiv procurorii Z. şi Y. Acest lucru se datorează împrejurării că denunţul formulat de G. a fost înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti la data de 11 iulie 2017 sub nr. x/2016 (moment în care inculpatul A. era deja arestat preventiv în Dosarul penal nr. x/2016 al aceleiaşi unităţi de parchet) şi a fost repartizat altui procuror, LL., care a şi început în cauză urmărirea penală "in rem" a doua zi după depunerea denunţului, efectuând acte de urmărire penală în el - inclusiv audierea martorului M. - până la data de 18 iulie 2016, când tot el a dispus reunirea cauzei la Dosarul nr. x/2016 instrumentat de procurorii Z. şi Y. Aşadar, atât timp cât dosarul era instrumentat de procurorul LL., este greu de crezut că inculpatul a fost sunat de pe telefonul personal de procurorul Y. şi chemat la D.N.A. pentru a da declaraţii. Oricum, această împrejurare a citării telefonice a martorului M. de pe telefonul personal al procurorului Y. nu este susţinută de nicio probă de la dosar; nici nu există vreun motiv pentru a crede că acest procuror cunoştea numărul de telefon al martorului şi nici nu rezultă de unde ştia martorul că citaţia telefonică s-a realizat de pe telefonul personal al procurorului Y.

Apoi, din declaraţia semnată de martor la urmărire penală, rezultă că acesta a citit declaraţia dată, nu pe bucăţi, ci integral, ea corespunzând celor declarate verbal. Martorul susţine de altfel conţinutul declaraţiei de la urmărirea penală şi în faţa instanţei, nuanţând doar în faţa instanţei anumite aspecte importante pentru încadrarea faptei în drept, nuanţe de natură a susţine apărarea inculpatului în sensul că deşi s-a realizat sponsorizarea, aceasta nu avea nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului şi că acesta din urmă nici nu ar fi transmis existenţa unei anumite disponibilităţi de a "proteja" firma sponsor, dacă aceasta ar fi implicată în vreun litigiu şi ar fi ajuns la unitatea de parchet condusă de inculpat.

Instanţa a reţinut însă că nu există la dosar nicio dovadă că în cursul urmăririi penale procurorul ar fi consemnat în declaraţia martorului M. aspecte necorespunzătoare realităţii. Susţinerile acestuia din faţa instanţei, în sensul că procurorul ar fi schimbat sensul unei propoziţii din declaraţia sa, schimbare pe care martorul ar fi constatat-o abia în faţa instanţei, nu poate fi primită, atât timp cât în declaraţia dată la urmărire penală se află consemnată menţiunea că martorul a citit declaraţia înainte de a o semna şi ea corespunde adevărului celor declarate.

S-a apreciat că nu există aşadar la urmărirea penală nicio încălcare a vreunei norme procesual penale în privinţa audierii acestui martor şi nicio presiune exercitată asupra lui nu a fost dovedită, mai degrabă susţinerile sale din faţa instanţei reprezentând o încercare nereuşită de justificare a nuanţării declaraţiei date la urmărire penală.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului loialităţii urmăririi penale de către procuror, din perspectiva dorinţei de răzbunare a procurorului Y. pe inculpatul A., ca urmare a unei tentative a primului de a ocupa funcţia de conducere deţinută la un moment dat de inculpat, instanţa reţine că şi dacă ar fi existat o asemenea dorinţă de răzbunare, ea nu transpare din actele de urmărire penală efectuate în dosar. Împrejurarea că procurorul l-ar fi întrebat în mai multe rânduri de-a lungul timpului pe martorul denunţător D. "ce ştie despre A.", nu reprezintă o dovadă a dorinţei de răzbunare a procurorului pe inculpat sau o dorinţă a acestuia de înscenare a comiterii unei fapte penale de către inculpat, ci este posibil ca procurorul să fi deţinut informaţii despre anumite atitudini ale inculpatului, despre legăturile sale cu martorul denunţător D., implicat în mai multe dosare şi să fi încercat să fructifice aceste informaţii, să se lămurească asupra relaţiei dintre ei şi să depisteze eventuale fapte de corupţie. De altfel, chiar martorul denunţător D. a arătat în declaraţia din faţa instanţei că a fost întrebat de procuror în anul 2014 ce-i poate spune de A., în contextul în care anumite convorbiri telefonice ale martorului denunţător fuseseră interceptate de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti într-unul dintre dosarele aflate pe rolul acelei unităţi de parchet, iar între aceste convorbiri erau unele purtate de martor cu inculpatul A. Întrebat asupra acestui aspect în cursul cercetării judecătoreşti, martorul denunţător a răspuns la întrebarea:

"De ce se interesa în anul 2014 domnul procuror Y. de persoana inculpatului?", în felul următor:

"Pentru că avusese în lucru un dosar în care eu eram inculpat în care îmi fusese interceptate convorbirile telefonice, iar dintr-una dintre convorbiri rezultase că îi acordasem un sprijin inculpatului A. Pornind de la această împrejurare domnul Y. m-a întrebat ce îi pot spune de domnul A. Aşa cum am arătat, la acel moment i-am spus că nu am nimic de spus de domnul procuror A. Insist să depun la dosar acea interceptare telefonică. În concret i-am spus domnului procuror Y. că nu am nimic de denunţat şi dacă mai insistă să spun ceva despre domnul procuror A. nu o să îi mai calc în birou, cu menţiunea că la acel moment am avut reprezentarea că domnul A. este un om cu un plus de moralitate şi de o calitate deosebită".

În aceeaşi declaraţie, martorul denunţător explică de ce a formulat denunţul împotriva inculpatului A., cum a ales momentul, arătând totodată că nu s-a exercitat nicio presiune asupra lui de nimeni pentru a formula acest denunţ. Astfel, martorul arată "În legătură cu ceea ce m-a determinat să formulez denunţul împotriva domnului procuror A., ţin să precizez că m-a nemulţumit o nedreptate pe care eu apreciez că a făcut-o acesta, în sensul că am formulat trei plângeri împotriva a trei şoferi pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă. Cele trei dosare erau instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, poliţia oraşului Comarnic. Domnul procuror A. era procuror de caz nu ştiu dacă în toate trei, dar cel puţin într-unul dintre ele. Special am formulat trei plângeri şi erau instrumentate trei dosare pentru ca avocatul dintr-un dosar să nu poată avea acces la celelalte dosare şi speram ca în acest fel să pot să dovedesc că cei trei mint. Domul procuror A. care instrumenta, aşa cum am arătat, cel puţin una din cauze, a adoptat o ordonanţă prin care a dispus conexarea celor trei dosare şi declinarea lor la Ploieşti. Acest lucru m-a nemulţumit foarte tare pentru că în primul rând mă dezavantaja şi mă nedreptăţea şi îmi crea probleme în a dovedi că cei trei mint. Totodată, am constatat că într-unul dintre dosare fusese audiat un învinuit fără a fi prezent avocatul meu, care nu a putut fi prezent. Această situaţie a fost picătura care a umplut paharul şi care m-a determinat să formulez denunţul. Pentru a formula acest denunţ asupra mea nu s-a făcut nicio presiune de către nimeni, nici de procurorii care au instrumentat acest caz. Este adevărat că domnul procuror Y. m-a întrebat în anul 2014 dacă pot să îi spun ceva în legătură cu procurorul A., dar la acel moment nu aveam nimic de spus şi i-am spus că nu am nimic de spus referitor la acesta."

Martorul denunţător G. a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei, referitor la denunţul formulat, următoarele: "Nu mi s-a sugerat să fac denunţ împotriva inculpatului", "M-am hotărât să formulez acest denunţ atunci când am văzut în presa locală şi a început să fie mediatizată situaţia domnului procuror A. Atunci ştiind că şi societatea la care eu lucrez a realizat o sponsorizare, ca să nu avem probleme am apreciat că se impune să realizez acest denunţ. Eu am aceeaşi calitate şi în prezent în firmă, însă pentru că ştiam de această sponsorizare şi pentru că am văzut că domnul procuror este cercetat pentru fapte de corupţie mi s-a părut corect să denunţ şi eu această faptă. Precizez că am vrut să nu am probleme. În momentul în care am citit în presă despre cercetarea domnului procuror mi s-a părut în neregulă şi ceea ce se întâmplase cu contractul încheiat de societatea la care lucram", "În aceste condiţii am formulat denunţul pentru aflarea adevărului şi pentru a nu fi în situaţia în care aş putea fi acuzat de încălcarea legii."

Raportat la această situaţie, prima instanţă a constatat că nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului referitoare la neloialitatea urmăririi penale din perspectiva debutului acestei urmăriri, respectiv a dorinţei de răzbunare a procurorului Y. pe inculpatul A., respectiv presiuni exercitate de acelaşi procuror asupra martorului denunţător D. pentru formularea denunţului. Nici presiuni sau alte forme de constrângere asupra martorilor audiaţi în cauză la urmărire penală, nu au rezultat cu ocazia readministrării de către instanţă a tuturor probelor testimoniale administrate la urmărire penală, astfel că nu se poate constata încălcarea principiului loialităţii urmăririi penale de către procurorul sau procurorii de caz.

Împrejurarea că procurorul Y. - unul dintre procurorii care a instrumentat cauza - a fost îndepărtat din magistratură şi este anchetat pentru că în alte dosare instrumentate de acesta ar fi desfăşurat o activitate abuzivă, că persoana sa şi modalitatea în care a desfăşurat anumite anchete a fost amplu mediatizată, sunt împrejurări reale, însă nu au relevanţă în prezenta cauză, atât timp cât din actele şi lucrările acestui dosar nu rezultă încălcarea vreunei norme de procedură penală sau o atitudine abuzivă a acestuia; niciunul dintre martorii reaudiaţi nemijlocit de către instanţă nu a reclamat o atitudine nepotrivită a procurorului de caz faţă de ei, sau o anumită violenţă de limbaj ori ameninţări de natură să-i intimideze; nu a rezultat o denaturare a probelor de către procurorul de caz sau presiuni exercitate asupra martorilor în vederea obţinerii în mod neloial a unor declaraţii. Apoi, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, acuzaţiile aduse inculpatului în acest dosar se bazează nu doar pe declaraţii de martori, ci şi pe înscrisuri şi pe rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, concluziile acestora din urmă coincizând cu cele ale raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză în etapa cercetării judecătoreşti de către un expert judiciar independent.

Prima instanţă nu a putut reţine, ca temei al aprecierii ca neloiale a urmăririi penale din prezenta cauză, nici înscrisurile depuse de inculpat în probaţiune referitoare la cercetarea procurorului de caz Y. urmare plângerii formulate împotriva acestuia de către inculpatul din prezentul dosar şi nici aprecierile formulate în cuprinsul înscrisurilor depuse referitor la anumite abateri disciplinare cărora s-ar circumscrie atitudinea procurorului de caz, întrucât pe de o parte acţiunile disciplinare iniţiate împotriva procurorului s-au finalizat cu soluţii de clasare, iar pe de altă parte, astfel cum am arătat deja, martorii audiaţi de către instanţă nemijlocit, în condiţii de legalitate şi cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, nu au relevat împrejurări care să conducă la concluzia unei neloialităţi a urmăririi penale.

Nici declaraţiile martorului denunţător D. făcute la diverse posturi de televiziune şi în diverse publicaţii, referitoare la atitudinea adoptată de procurorul de caz Y. faţă de el şi familia sa, nu vor fi avute în vedere de către instanţă şi nu pot sta la baza concluziei încălcării principiului loialităţii urmăririi penale, atât timp cât acest martor, audiat în cursul cercetării judecătoreşti, în mod nemijlocit de către instanţă, nu a relatat despre vreo formă de presiune a procurorului asupra lui în cursul urmăririi penale desfăşurate în acest dosar, ba dimpotrivă şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, iar nuanţările realizate în ceea ce priveşte conţinutul denunţului le-a explicat şi a arătat ceea ce l-a determinat să conceapă anumite părţi ale denunţului într-o anumită formă.

Prima instanţă a mai reţinut, referitor la modul de desfăşurare a urmăririi penale, că este adevărat că nu au fost înregistrate declaraţiile luate în cursul urmăririi penale de către organele judiciare, însă potrivit art. 123 alin. (2) C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, audierea martorului se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, dacă organul de urmărire penală consideră necesar sau dacă martorul solicită expres aceasta şi înregistrarea este posibilă. Or, din materialul de urmărire penală nu rezultă nici că procurorul ar fi apreciat necesară o astfel de înregistrare şi nici că martorii ar fi solicitat expres înregistrarea declaraţiilor lor; audiaţi în etapa cercetării judecătoreşti, aceştia nu au arătat, astfel cum s-a menţionat deja, că procurorul nu ar fi consemnat cele declarate de ei, că ar fi denaturat declaraţiile lor sau că ar fi exercitat presiuni asupra lor, ori că ar fi cerut să se înregistreze declaraţiile şi procurorul ar fi respins această cerere. În acest context, împrejurarea că unitatea de parchet unde a fost efectuată urmărirea penală era dotată cu aparatura necesară înregistrării declaraţiilor, dar cu toate acestea, declaraţiile martorilor nu au fost înregistrate, nu dovedeşte o încălcare a principiului loialităţii şi nici nu conduce la concluzia nulităţii declaraţiilor luate martorilor sau la vreo vătămare a drepturilor inculpatului.

Având în vedere aşadar că nu au fost identificate motive care să justifice o soluţie de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi că nu există temeiuri pentru înlăturarea vreunei probe administrată în cursul urmăririi penale, instanţa procedând la analiza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, sub aspectul temeiniciei acestuia precum şi a materialului probator administrat în etapa cercetării judecătoreşti, în urma coroborării probelor şi a evaluării tuturor actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarea stare de fapt:

În perioada 2007 - 2012, inculpatul A. a îndeplinit funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, iar martorul denunţător D. era administrator şi asociat la mai multe societăţi comerciale înregistrate pe raza judeţului Prahova, respectiv SC F. SRL, SC F. SRL, SC E. SRL şi altele, având sediul în oraşele Comarnic şi Buşteni, toate desfăşurând activităţi în domeniul transportului rutier de mărfuri, fabricarea betonului şi comercializarea en gross şi en detail a produselor petroliere prin staţia de distribuţie (benzinărie) situată în municipiul Câmpina, judeţul Prahova.

Societăţile comerciale menţionate, administrate de martorul D., au intrat în acea perioadă în relaţii comerciale cu multe societăţi comerciale, activitatea acestora fiind totodată supusă unor controale ale A.N.A.F.; de asemenea, societăţile au fost victimele unor împrejurări şi evenimente care l-au determinat pe martorul D. ca în calitatea pe care o avea de reprezentant al societăţilor, să formuleze plângeri penale pentru înşelăciune, abuzuri, neglijenţă în serviciu, falsuri şi uzuri de fals, împotriva unor agenţi economici, dar şi a unor funcţionari publici din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova şi Direcţiei Finanţelor Publice Prahova, plângeri înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Totodată, martorul denunţător - ca persoană fizică şi societăţile reprezentate de el - ca persoane juridice - au fost cercetaţi la nivelul aceleiaşi unităţi de parchet pentru săvârşirea mai multor fapte prevăzute de legea penală.

În acest context, începând cu anul 2007, martorul denunţător D. s-a deplasat de mai multe ori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia pentru a discuta pe marginea plângerilor formulate şi a dosarelor penale în care avea diverse calităţi procesuale, ocazie cu care, la un moment dat, între inculpatul A. şi martorul denunţător D. a intervenit o înţelegere conform căreia denunţătorul D. a fost de acord cu furnizarea către inculpat de carburanţi auto, fără achitarea contravalorii acestora, în schimbul remiterii acestor foloase necuvenite inculpatul urmând să manifeste o atenţie sporită în cauzele în care denunţătorul sau societăţile sale erau implicaţi, aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, să vegheze la protejarea intereselor acestora în sensul evitării adoptării unor soluţii defavorabile martorului denunţător şi societăţilor administrate de acesta.

Cu toate că solicitarea furnizării către inculpat de carburanţi auto, fără achitarea contravalorii acestora, a avut un caracter explicit, înţelegerea a fost una tacită, în sensul că inculpatul nu a precizat în mod expres şi explicit cum anume îl va "recompensa" pe martorul denunţător D. pentru serviciile aduse; urmare înţelegerii intervenite însă, în perioada anilor 2007 - 2012, magistratul procuror A. a beneficiat - cu titlu gratuit - de livrări de carburanţi auto din staţia de carburanţi Câmpina administrată de martorul denunţător D.

Inculpatul A. a primit de la martorul denunţător D., ulterior momentului intervenirii "înţelegerii", o carte de vizită pe care o prezenta personalului angajat al staţiei şi în baza căreia alimenta gratuit cu carburant: benzină sau motorină, în funcţie de autoturismul cu care se prezenta la staţia de alimentare; inculpatul a alimentat cu carburant în principal cele două autoturisme aflate în proprietatea sa, înmatriculate sub numerele PH-18-xxx şi x.

Pentru a disimula adevărata destinaţie a produselor livrate cu titlu de mită şi pentru a putea fi evidenţiate cumva în contabilitate cantităţile de carburant livrate inculpatului, martorul denunţător D., prin angajaţii staţiei de combustibil, emitea în numele SC E. SRL şi SC F. SRL avize de însoţire a mărfii pe care erau consemnate livrări de carburanţi auto către diferite puncte de lucru ale societăţilor comerciale pe care le administra, emiţând totodată bonuri nefiscale ataşate avizelor de însoţire a mărfii.

În această modalitate, inculpatul A. a beneficiat, în mod necuvenit, în perioada anilor 2007 - 2012 de combustibil în valoare de 43.289,62 RON.

În perioada 2008 - 2012, inculpatul A. a pretins şi primit de la martorul denunţător D. sume de bani deghizate în forma unor contracte de sponsorizare; au fost identificate 8 contracte de sponsorizare încheiate între SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni (administrate de denunţător) pe de o parte şi soţia magistratului - C., medic specialist obstetrică ginecologie, pe de altă parte, contracte semnate în locul beneficiarului de către inculpatul A., astfel:

1. Contract fără număr din 09 aprilie 2009, încheiat de SC F. SRL, având ca obiect "utilizarea de către beneficiar a sumei de 7.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare, şedere, masă şi participare, în perioada 29 iunie - 6 iulie 2009 la lucrările celui de-al VI-lea Congres al Societăţii Române de Uroginecologie în Larnaca - Cipru."

2. Contract fără număr din 20 iulie 2009, încheiat de SC E. SRL, având ca obiect "utilizarea de către beneficiar a sumei de 15.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare, şedere, cazare, masă şi participare, în perioada 4 octombrie 2009 - 9 octombrie 2009 la lucrările celui de-al 19-lea Congres Mondial de Obstretică şi Ginecologie FIGO 2009 ce vor avea loc în Cape Town, Africa de Sud ".

3. Contract nr. x din 16 iunie 2010, încheiat de SC F. SRL, având ca obiect "utilizarea de către beneficiar a sumei de 5.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare, şedere, masă şi participare, în cursul lunii iunie 2010, la lucrările a două module de pregătire profesională postuniversitară, a unui congres de specialitate la Bucureşti şi Sinaia".

4. Contract nr. x din 16 iunie 2010, încheiat de SC E. SRL, având ca obiect "utilizarea de către beneficiar a sumei de 5.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare, şedere, cazare, masă şi participare, în cursul lunii iunie 2010, la lucrările a două module de pregătire profesională postuniversitară, a unui congres de specialitate, la Bucureşti şi Sinaia ".

5. Contract nr. x din 20 septembrie 2010, încheiat de SC E. SRL, având ca obiect "utilizarea de către beneficiar a sumei de 6.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de participare, în semestrul 2/2010 la lucrările unor seminarii, conferinţe şi cursuri de perfecţionare medicală continuă cuprinse în Programul U.M.F. Carol Davila Bucureşti".

6. Contract nr. x din 6 iunie 2011, încheiat de SC E. SRL, având ca obiect "utilizarea de către beneficiar a sumei de 10.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare, şedere, cazare, masă şi participare la conferinţele, sesiunile, seminariile şi modulele de pregătire profesională continuă cuprinse în calendarul semestrului 2 al anului 2011, de către U.M.F. Carol Davila Bucureşti publicat pe site-ul instituţiei".

7. Contract nr. x din 29 septembrie 2011, încheiat de SC E. SRL, având ca obiect "utilizarea de către beneficiar a sumei de 12.000 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare, şedere, cazare, masă şi participare la lucrările celui de-al X-lea Congres Mondial de Medicină Perinatală ce va avea loc în perioada 08 noiembrie -11 noiembrie 2011 în Puenta Del Este, Uruguay ".

8. Contract nr. x din 22 octombrie 2012, încheiat de SC E. SRL, având ca obiect "utilizarea de către beneficiar a sumei de 1.600 euro la cursul zilei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de participare la cursurile de perfecţionare postuniversitare pe anul universitar 2012-2013, conform tematicii şi calendarului afişate pe site-ul U.M.F. Carol Davilla Bucureşti ".

Totodată, s-a reţinut că cercetările efectuate în cauză şi probele administrate au condus la concluzia încheierii unui contract de sponsorizare neidentificat în materialitatea lui, încheiat între SC H. SRL Buşteni şi numita C. (semnat tot de către inculpat pentru beneficiar), pentru o sponsorizare în valoare de 5.000 RON; societatea H. SRL Buşteni avea ca asociat unic persoana fizică T., fostă asociată cu numitul D. din Comarnic la SC F. SRL şi care a arătat în declaraţiile date, că a efectuat această sponsorizare la rugămintea martorului denunţător D. Suma de 5.000 RON a fost virată în contul lui C. la data de 28 septembrie 2011, conform menţiunilor cuprinse în extrasele de cont ataşate la dosar.

În această modalitate inculpatul a beneficiat, în mod necuvenit, de la societăţile administrate de martorul denunţător D. şi de la SC H. SRL Buşteni de suma totală de 60.321,12 RON, disimulată sub forma unor sponsorizări.

Cu toate că banii au intrat scriptic în contul deschis la O. S.A. al numitei C., soţia inculpatului, din actele şi lucrările dosarului (Raport de expertiză contabilă judiciară efectuată în cursul cercetării judecătoreşti şi adresele de răspuns formulate de firmele de turism SC P. SRL, SC R. SRL şi SC S. SRL pentru excursiile organizate de acestea în Africa de Sud, Uruguay, Portugalia, Cipru şi Spania) reiese că sumele de bani au fost utilizate fie de cei doi soţi împreună pentru deplasări în străinătate la diverse congrese sau evenimente medicale (raportat la specializarea soţiei inculpatului care este medic ginecolog), deplasări unde era însoţită de inculpat, fie prin retragere pur şi simplu de numerar de la ATM-uri, fără a se putea stabili cine a efectuat retragerile.

Pe lângă contractele de sponsorizare menţionate, în aceeaşi perioadă, mai precis în anul 2009, inculpatul A. a obţinut prin intermediul martorului M. - o cunoştinţă de-a sa, un contract de sponsorizare de la SC B. SRL din comuna Băneşti, judeţul Prahova, pentru suma de 2.500 euro, în beneficiul soţiei sale, persoană fizică C., suma de bani reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare, şedere, masă şi participare, în perioada 4 - 9 octombrie 2009 la lucrările celui de-al 19-lea Congres Mondial de Obstetrică şi Ginecologie FIGO 2009 ce urmau a avea loc în CAPE TOWN, Africa de Sud.

Acest contract de sponsorizare are formă identică cu cele furnizate organelor de urmărire penală de către martorul denunţător D., a fost semnat şi ştampilat din partea SC B. SRL Băneşti şi poartă o semnătură şi la rubrica "Beneficiar C.", aparţinând inculpatului.

Cu toate că acest contract nu cuprinde menţiuni referitoare la înregistrare şi datare, cu ordinul de plată nr. x din 17 septembrie 2009, SC B. SRL Băneşti a virat în contul persoanei fizice C., deschis la O. - Sector 2 Bucureşti, suma de 10.000 RON (reprezentând aproximativ 2.500 euro) cu titlu de sponsorizare.

Potrivit înscrisurilor de la dosar, banii obţinuţi prin acest contract de sponsorizare au fost folosiţi în scopul pentru care au fost destinaţi, însă de această sumă de bani a beneficiat şi inculpatul A. care a însoţit-o pe soţia sa C. la lucrările celui de-al 19-lea Congres Mondial de Obstetrică şi Ginecologie FIGO 2009 ce urmau a avea loc în Cape Town, Africa de Sud.

Referitor la combustibilul primit în perioada anilor 2007 - 2012 de la staţia de carburanţi Câmpina aparţinând SC E. SRL, societate administrată de martorul denunţător D., inculpatul A. a recunoscut că a alimentat de mai multe ori de acolo, fără să plătească, atât autoturismul x (pe care îl folosea de regulă soţia sa) şi autoturismul x pe care îl folosea personal pentru a face naveta săptămânal de la Bucureşti - unde locuia împreună cu soţia sa - la Sinaia unde îşi desfăşura activitatea ca procuror. Inculpatul a susţinut însă că în niciun caz nu a alimentat de atâtea ori cât este menţionat în actul de sesizare a instanţei şi că neplata combustibilului s-a datorat relaţiei de prietenie pe care inculpatul susţine că o avea cu martorul denunţător D., patronul SC E. SRL De asemenea, inculpatul a arătat că nu a primit nicio carte de vizită de la martorul denunţător D. pe care să o prezinte angajaţilor staţiei de combustibil de la Câmpina şi că nu a existat nicio înţelegere între el şi D. pentru ca în schimbul combustibilului primit să facă ceva sau să nu facă ori să adopte sau nu o anumită conduită în dosarele în care martorul denunţător era implicat, dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia pe care acesta îl conducea, astfel că nu există nicio legătură între combustibilul primit cu titlu gratuit de la martor şi actele îndeplinite de el în virtutea atribuţiilor sale de serviciu.

Referitor la sponsorizările primite de soţia sa C. de la societăţile comerciale administrate de martorul denunţător D. şi de la SC H. SRL Buşteni, inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale că el a fost cel care a solicitat martorului denunţător D. efectuarea sponsorizărilor şi că a semnat în locul soţiei sale acele contracte, însă a arătat că toate beneficiile pe care le-a avut de la societăţile martorului denunţător s-au grefat pe fondul relaţiei de prietenie pe care pe care o avea cu acesta. A mai arătat inculpatul în declaraţia de la urmărire penală, că sumele de bani menţionate în aşa-zisele contracte de sponsorizare fictivă, nu au fost încasate şi folosite de el în îndeplinirea vreunei atribuţii de serviciu, ci ele au fost încasate prin virament bancar în contul soţiei sale, titular de contract şi folosite conform destinaţiei din contract; niciuna dintre sumele primite de el de la societăţile administrate de martorul denunţător nu au avut vreo legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului, atribuţii pe care şi le-a îndeplinit în mod legal, chiar dacă în unele dintre dosarele aflate pe rolul Parchetului pe care îl conducea era implicat martorul denunţător D. sau societăţile administrate de acesta.

Tot în legătură cu contractele de sponsorizare, inculpatul a arătat că acestea erau perfect legale, au fost înscrise în contabilitatea societăţilor comerciale care au sponsorizat activităţile înscrise în cuprinsul contractelor şi au fost profitabile şi societăţilor comerciale, care au beneficiat urmare a încheierii contractelor de sponsorizare de o reducere a impozitului care trebuia plătit la bugetul de stat. A recunoscut inculpatul că a semnat personal contractele şi cu un alt specimen de semnătură decât semna de obicei, însă a arătat că nu a comis nicio ilegalitate prin aceasta, având în vedere că la vremea respectivă era în vigoare Codul familiei care instituia prezumţia de mandat tacit între soţi, iar pe de altă parte nu trebuie să existe o identitate între semnătura pe care o aplica pe actele oficiale şi cea aplicată pe contractele de sponsorizare, acestea din urmă ţinând de viaţa sa privată, care nu are legătură cu atribuţiile de serviciu. Prin semnarea contractelor cu un alt specimen de semnătură, inculpatul a arătat că a vrut să facă o demarcaţie clară între felul în care semna actele de serviciu şi semnătura aplicată pe acte private.

Prima instanţă a reţinut, relativ la poziţia procesuală a inculpatului, că acesta a recunoscut în cursul procesului penal acţiunile care erau imposibil de contestat - respectiv primirea repetată de carburant pe o perioadă de aproximativ 5 ani fără plata acestuia, primirea de către soţia sa a unor sume de bani cu titlu de sponsorizare, în baza unor contracte încheiate şi semnate de el, de la societăţi sponsor care au avut diverse calităţi procesuale în dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia - însă a dat acestora o semnificaţie de natură a-l disculpa şi de a evita tragerea sa la răspundere penală; apărările inculpatului şi explicaţiile date de acesta cu privire la faptele de care este acuzat şi care în esenţă au fost recunoscute, nu pot fi primite, întrucât materialul probator de la dosar infirmă susţinerile sale.

Analizând apărările sale, prima instanţă a reţinut, referitor la acuzaţia de primire de foloase constând în contravaloarea combustibilului cu care au fost alimentate autoturismele deţinute de el în perioada 2007 - 2012, că împrejurarea că inculpatul A. a alimentat cu combustibil în mod repetat autoturismele x şi x care îi aparţineau, fără să plătească combustibilul, prezentând angajaţilor o carte de vizită, este dovedită de declaraţiile martorului denunţător D. care se coroborează cu declaraţiile angajaţilor staţiei de carburant Câmpina, cu avizele de însoţire a mărfii emise în numele SC E. SRL şi SC F. SRL pe care erau consemnate livrările de carburanţi auto şi bonurile nefiscale ataşate avizelor de însoţire a mărfii.

S-a reţinut că toţi aceşti martori vorbesc despre o alimentare repetată cu combustibil a celor două autoturisme de către inculpat, fără ca acesta să achite contravaloarea combustibilului. În legătură cu cartea de vizită pe care o prezenta inculpatul angajaţilor benzinăriei, martorul denunţător D. a arătat în declaraţia dată în cursul urmăririi penale de ce a fost nevoit să înmâneze inculpatului o carte de vizită pe care era menţionată cu roşu pe spate cifra 4:

"Întrucât în perioada în care A. mi-a cerut carburant în cantităţi mai mari pentru maşinile personale sau ale unor cunoscuţi trimişi de dumnealui, pentru a limita alimentările, i-am înmânat acestuia o carte de vizită, pe spatele căreia am scris cu o cariocă roşie numărul 4 şi am plastifiat-o, numărul 4 indicând de fapt numărul de plinuri maxim pe care le putea lua într-o lună". În faţa instanţei, martorul denunţător vorbeşte despre aceeaşi carte de vizită:

"Domnul procuror mi-a mai solicitat să îl ajut cu carburant întrucât făcea naveta de 4 ori pe lună, venind de la Bucureşti. Eu am fost de acord şi i-am dat domnului procuror o carte de vizită pe spatele căreia i-am scris cifra 4 care însemna că are dreptul să alimenteze la staţia de carburanţi care îmi aparţinea de 4 ori pe lună maxim".

Tot în declaraţia dată de martorul denunţător D. în faţa instanţei, acesta precizează:

"I-am dat domnului procuror o carte de vizită de a mea cu care urma să se prezinte la staţia de carburant de unde să alimenteze cu motorină sau benzină după necesitate. Din câte reţin, domnul procuror avea la acel moment două maşini pe motorină, ambele erau x. Nu am avut cartea de vizită în momentul în care m-am dus la Parchet şi mi-a solicitat domnul procuror acest lucru, însă i-am dat-o ulterior fără a putea preciza când şi în ce condiţii, oricum la scurt timp de la această discuţie. Pe cartea de vizită pe spate am scris cu carioca cifra 4, după care am laminat-o. Aceasta era înţelegerea cu angajaţii, respectiv cu şefa de staţie, ca atunci când vede cifra 4 să ştie că este vorba de 4 plinuri de combustibil, un plin fiind stabilit la maxim 65 de litri. Astfel de cărţi de vizită am mai dat şi altor persoane cărora le făceam servicii de aceeaşi natură. Şi alţi angajaţi ai firmelor mele aveau dreptul la câte un plin de benzină pe lună, însă acestora nu le dădusem carte de vizită, ci ţineam o altă evidenţă, în general se trecea numărul autoturismului pe avizul de însoţire a mărfii. Pentru a avea o evidenţă asupra celor care foloseau aceste cărţi de vizită pentru a alimenta, într-un colţ al cărţii de vizită era scris discret cu pixul o cifră, este posibil ca pe cartea de vizită pe care i-am dat-o inculpatului să fi fost cifra 2, însă acum nu mai am certitudinea că aşa a fost, cred că mai degrabă şefa staţiei poate preciza acest lucru. Pe avizul de însoţirea mărfii se trecea fie cartea de vizită cu numărul din colţ, fie numărul de înmatriculare al maşinii, niciodată nu era trecut un alt număr decât cel al autoturismului care alimenta. De altfel, eu puteam să verific dacă s-a alimentat într-adevăr de către respectivul autoturism prin vizionarea înregistrării video din staţie. Totodată, puteam să corelez avizul de însoţirea mărfii cu bonul nefiscal care se emitea şi se ataşa avizului.".

Despre existenţa acestei cărţi de vizită, chiar dacă nu au furnizat informaţii în legătură cu cifra 4 pe care martorul denunţător susţine că a aplicat-o pe spatele acesteia, vorbesc şi martorii J., angajată a SC E. SRL, în calitate de şefă a staţiei de alimentare Câmpina, I. şi K., angajaţi ai aceleiaşi staţii de carburanţi; acesta din urmă vorbeşte despre o carte de vizită care ar fi avut înscrisă cifra 1 pe ea; declaraţia acestuia cu privire la această menţiune pe cartea de vizită se coroborează cu declaraţia martorului denunţător D., care a arătat că a înscris o cifră pe un colţ al cărţii de vizită înmânată inculpatului, dar care nu îşi mai amintea dacă cifra era 1 sau 2. Martora J. nu îşi aminteşte despre existenţa pe cartea de vizită pe care o folosea inculpatul A. a vreunei menţiuni, respectiv a vreunei cifre, însă aceasta a precizat că inculpatul a fost menţionat în toate avizele de însoţire a mărfii întocmite de ea, ca fiind posesorul cărţii de vizită cu nr. 1. A mai explicat martora, în declaraţia dată în instanţă şi de ce s-a ajuns la numerotarea cărţilor de vizită, întrucât, după ce o vreme doar inculpatul era cel care se prezenta cu o carte de vizită şi alimenta (fiind menţionat în avizele de însoţire a mărfii prin înscrierea menţiunilor CV, Carte Vizită, Carte V., C. Vizită, sau adăugarea şi a numărului autoturismelor cu care se realiza alimentarea), a mai apărut o persoană, care proceda similar, tot agreată şi trimisă de martorul denunţător D., iar pentru a putea evidenţia corect alimentările şi cine le-a realizat, din acel moment i s-a atribuit inculpatului cifra 1, fiind ulterior menţionate alimentările acestuia în avizele de însoţire a mărfii fie prin înscrierea pur şi simplu a indicativelor CV1 Carte Vizită 1, Carte V.1, C Vizită 1, fie şi prin adăugarea numărului autoturismului cu care alimenta inculpatul. De altfel, această evoluţie a evenimentelor rezultă şi din menţiunile de pe avizele de însoţire a mărfi, existente la dosar, unde se poate uşor constata că în anii 2007, 2008, 2009, apar menţiuni cu privire la alimentări realizate de C.V. fără nicio cifră, după care în perioada 2010 - 2012 sunt evidenţiate alimentări realizate de CV1, CV2 etc.

Afirmaţia martorului K., în sensul că după ce ar fi fost prezentată prima dată cartea de vizită de către inculpatul A. aceasta ar fi rămas la benzinărie, nu se coroborează cu celelalte declaraţii ale angajaţilor benzinăriei şi ale martorului denunţător D. Instanţa va reţine aşadar declaraţia martorului K. doar parţial, în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Instanţa în analiza declaraţiei acestuia ţine seama şi de împrejurarea că în etapa urmăririi penale martorul nu a fost întrebat detalii cu privire la cartea de vizită pe care inculpatul a prezentat-o, astfel că prima declaraţie despre aceste aspecte a fost dată de martor după cinci ani de la încetarea alimentărilor cu combustibil (adică la 17 mai 2017), ceea ce ar putea justifica eroarea sau confuzia martorului în legătură cu anumite detalii pe care, datorită trecerii timpului, le putea uita.

Martora J., angajată a SC E. SRL, în calitate de şefă a staţiei de alimentare Câmpina în acea perioadă, a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei modalitatea în care a ajuns să alimenteze cu combustibil autoturismele cu care se prezenta inculpatul la staţia Câmpina, felul în care proceda, frecvenţa, modalitatea în care erau consemnate şi evidenţiate cantităţile de combustibil cu care erau alimentate cele două autoturisme şi semnificaţia menţiunilor de pe avizele de însoţire a mărfii:

"La un moment dat am primit un telefon din partea patronului societăţii, numitul D., prin care ne-a anunţat că urma să se prezinte cineva la staţia de combustibil pentru a-şi alimenta autoturismul. Acesta ne-a spus că persoana care va veni nu va plăti combustibilul iar noi va trebui să trecem combustibilul cu care am alimentat autoturismul acelei persoane pe avizul de însoţire a mărfii ca fiind necesar pentru maşinile proprii ale firmei. Ulterior acestui telefon s-a şi prezentat la staţie cineva care avea o carte de vizită. Aceasta era o carte de vizită obişnuită, motiv pentru care după ce a alimentat noi am trecut pe avizul de însoţire a mărfii pentru a ţine o situaţie, indicativul CV, carte de vizită.

Ulterior, persoana respectivă a mai venit să alimenteze iar noi am sunat iniţial la patron întrebându-l dacă să alimentăm pentru că a revenit acea persoană, iar el ne-a spus că da. Iniţial nu am cunoscut persoana care venise cu autoturismul să alimenteze, însă după o vreme devenise o obişnuinţă, aşa încât nici nu mai sunam la patron şi alimentam şi îl treceam pe avizul de însoţire a mărfii. În legătură cu menţiunile de pe avizul de însoţire a mărfii, arăt că uneori apare şi CV1 care reprezintă tot alimentări realizate pentru aceeaşi persoană pentru care iniţial am trecut CV.

Am făcut această menţiune întrucât la un moment dat mai apăruse o persoană cu carte de vizită şi aceea este menţionată pe avize cu CV2. Precizez că doar menţiunile cu CV şi CV1 reprezintă alimentări realizate la autoturismele cu care a venit acea persoană. În final am aflat că acea persoană era prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia. Alteori pe avizele de însoţire a mărfii angajaţii staţiei treceau direct numărul autoturismului la care se făcea alimentarea. Erau două autoturisme cu care acea persoană venea, unul pe benzină şi unul pe motorină.

Nu mai reţin exact dar cred că venea o dată pe săptămână sau de două ori pe săptămână. Este posibil să fi fost zile în care să fi venit cu ambele maşini, dar eu personal nu îmi amintesc şi oricum nu eram prezentă tot timpul acolo şi aşa cum am arătat nu făceam de regulă alimentări. Patronul mi-a spus că trebuie să îl servim pe cel care va veni cu cartea de vizită ori de câte ori are nevoie, nu a impus un număr maxim de alimentări. Patronul nu ne suna de fiecare dată când urma să vină acea persoană să alimenteze, ci aşa cum am arătat a sunat doar la început.

Avizele de însoţire a mărfii se întocmeau zilnic şi dacă erau mai multe autoturisme care veneau să alimenteze în acea zi erau trecute toate pe acelaşi aviz. Din câte reţin eu, autoturismele cu care venea la alimentare domnul procuror erau marca x. Referitor la menţiunile din avizele de însoţire a mărfii unde în dreptul menţiunii CV1 este trecut în paranteză Logan, arăt că este sigur că aceste alimentări au fost realizate pentru inculpat câtă vreme este menţiunea CV1, însă posibil să fi venit altcineva care să aibă cartea de vizită a acestuia sau să fi venit el cu o altă maşină marca x.

Din câte reţin eu, Parchetul avea un autoturism marca x cu care este posibil să se fi venit la alimentat în numele inculpatului. În ceea ce priveşte bonul nefiscal, acesta îl scoteam imediat momentului în care era realizată alimentarea şi îl ataşam avizului de însoţire a mărfii. În legătură cu avizul de însoţire a mărfii aflat la fila x din volumul I din dosarul de urmărire penală în care este făcută în paranteză menţiunea Logan în dreptul menţiunii CV1, arăt că este posibil ca atunci să fi venit la alimentare fie inculpatul, fie altcineva care se afla în posesia cărţii de vizită, cu un autoturism x.

În legătură cu menţiunile de pe avizele de însoţirea mărfii unde apare autoturismul cu numărul de înmatriculare x, arăt că nu pot fi sigură dacă erau autoturisme alimentate de inculpat, doar în situaţia în care numărul autoturismului era însoţit de menţiunea CV sau CV1 alimentarea era realizată de inculpat sau pentru acesta. Şi în situaţiile în care în loc de cartea de vizită apare pe avizele de însoţire a mărfii numărul unui autoturism xxx şi această alimentare era realizată tot pentru inculpat. De asemenea, autoturismul cu nr. x aparţinea tot inculpatului, alimentarea era făcută pentru acesta şi este posibil ca pe avizele de însoţire a mărfii să fie menţionat acest număr de autoturism în loc de CV sau CV1."

Martora I., întrebată fiind în instanţă despre aceleaşi împrejurări, a arătat următoarele:

"Acea persoană venea şi alimenta cu două autoturisme, unul ştiu că avea numărul x şi al doilea x. Cel care alimenta cu combustibil, în speţă eu, atunci când realizam alimentarea, făceam şi menţiunile pe avizele de însoţire a mărfii. Nu se mai ţinea şi o altă evidenţă, ci doar se făcea menţiunea pe avizele de însoţire a mărfii. Avizele de însoţirea mărfii se completau zilnic şi erau menţionate pe aceste avize atât alimentările făcute de acea persoană care venea cu cartea de vizită cât şi alimentările făcute pentru maşinile societăţii. Se emitea de asemenea un bon de consum propriu care se ataşa la avizul de însoţire a mărfii. Pe avizele de însoţire a mărfii atunci când venea acea persoană să alimenteze, făceam menţiunea CV sau scriam efectiv carte de vizită. În general scriam aşa cum am arătat, nu treceam numerele de înmatriculare ale autoturismelor pe care le alimentam în baza acelei cărţi de vizită. CV1 însemnau tot alimentările realizate de acea persoană trimisă de patron pe care l-am notat fie cu CV, fie cu carte de vizită, fie cu CV1. Precizez că mai era o persoană care venea şi alimenta şi ca să îi distingem, pe acela l-am notat cu CV2".

Martorul K. a arătat în faţa instanţei că:

"Ştiu că la un moment dat şefa de staţie a venit şi mi-a spus că urmează să vină la staţie un domn care va prezenta o carte de vizită iar eu trebuia să îi alimentez autoturismul fără să iau banii reprezentând contravaloarea combustibilului. Alimentarea realizată de acel domn trebuia trecută într-un aviz de însoţire a mărfii. Nu eu personal întocmeam avizul, ci colega mea care lucra şi la casierie. Arăt că tot pe aviz treceam alimentările cu combustibil pentru alte firme de la care nu primeam banii pe loc, ci dădeam cumva combustibilul pe datorie, pe credit. Domnul acela a venit iar eu am alimentat maşina acestuia cu combustibil. Nu îmi mai aduc aminte dacă prima dată când a venit am alimentat cu benzină sau cu motorină autovehiculul. Cartea de vizită i-a fost prezentată colegei mele care mi-a spus să alimentez. Ştiu că era o carte de vizită pe care era scris E. şi avea o cifră, respectiv un 1. Acea persoană a mai venit şi în perioada următoare să alimenteze, venea o dată sau de două ori pe săptămână. Nu venea doar când eram eu în tură, venea şi când erau colegii mei în tură, aşa că nu pot preciza exact de câte ori venea pe săptămână. Reţin că erau două maşini cu care acea persoană venea să alimenteze, una era x cu numărul 18-xxx şi a doua tot un x 13-xxx. Colega mea trecea numerele de maşini pe avizul de însoţire a mărfii când acea persoană venea să alimenteze. De câte ori am fost prezent la staţia de alimentare cu carburant şi a venit acea persoană să alimenteze, aceasta nu plătea contravaloarea combustibilului. Nici nu intra în benzinărie la casierie".

Chiar dacă niciunul dintre aceşti martori nu îşi aminteşte despre cifra 4 înscrisă cu roşu pe spatele cărţii de vizită de care face vorbire martorul denunţător D., toţi martorii amintesc despre cartea de vizită şi menţionează că inculpatul venea săptămânal să alimenteze, ceea ce însemna în realitate 4 alimentări pe lună. Este posibil ca angajaţii staţiei de carburant să nici nu fi văzut menţiunea de pe spatele cărţii de vizită, întrucât, din declaraţiile acestora rezulta că nu luau cartea de vizită din mâna inculpatului, ci acesta doar o prezenta spre vedere. Susţinerile martorului K. în sensul că după prima prezentare a cărţii de vizită aceasta ar fi rămas la casierie, nu pot fi primite, întrucât intră în contradicţie chiar cu cele menţionate în aceeaşi declaraţie de martor, în sensul că inculpatul nu intra în benzinărie la casierie când venea să alimenteze, aşa că nu s-ar fi putut ţine o evidenţă a alimentărilor.

Aşadar, prima instanţă nu a sesizat nicio neconcordanţă între declaraţiile martorilor referitor la existenţa cărţii de vizită pe care inculpatul A. a avut-o în posesie şi pe care o prezenta atunci când realiza alimentarea autoturismelor inculpatului cu combustibil şi menţiunile cuprinse pe avizele de însoţire a mărfii referitoare la această carte de vizită, astfel că susţinerile inculpatului în sensul înlăturării acestor declaraţii ca nesincere întrucât nu ar fi existat nicio carte de vizită, aceasta nefiind găsită în materialitatea ei în cursul urmăririi penale, nu poate fi primită.

Pe de altă parte, martora J., întrebată fiind în faţa instanţei despre menţiunile efectuate pe avizele de însoţire a mărfi referitoare la cartea de vizită pe care o prezenta inculpatul şi în baza căreia se realiza alimentarea cu combustibil a autoturismelor acestuia, a lămurit aspectul indicativelor folosite şi cum anume erau consemnate alimentările, astfel că pe baza declaraţiilor acesteia şi a avizelor de însoţire a mărfii aflate la dosar şi a bonurilor nefiscale, în raportul de expertiză contabilă efectuat în etapa cercetării judecătoreşti au putut fi evidenţiate fidel cantităţile de combustibil furnizate inculpatului şi valoarea acestui combustibil.

Martora a arătat că după ce a alimentat prima dată "noi am trecut pe avizul de însoţire a mărfii pentru a ţine o situaţie indicativul CV, carte de vizită. (...) În legătură cu menţiunile de pe avizul de însoţire a mărfii arăt că uneori apare şi CV1 care reprezintă tot alimentări realizate pentru aceeaşi persoană pentru care iniţial am trecut CV. Am făcut această menţiune întrucât la un moment dat mai apăruse o persoană cu carte de vizită şi aceea este menţionată pe avize cu CV2. Precizez că doar menţiunile cu CV şi CV1 reprezintă alimentări realizate la autoturismele cu care a venit acea persoană".

În acelaşi sens apare şi declaraţia martorei I., dată în faţa instanţei, cu menţiunea că, potrivit declaraţiei sale, ea scria pe avizele de însoţire a mărfii doar atunci când era de serviciu şi făcea menţiunea "CV" sau "Carte de vizită", ori, "CV1" sau "Carte de vizită 1" martora a mai arătat în aceeaşi declaraţie că de câte ori consemna ea pe avizele de însoţire a mărfii nu trecea şi numărul autoturismului. "Acea persoană venea şi alimenta cu două autoturisme unul ştiu că avea numărul x şi al doilea x. (...) Pe avizele de însoţire a mărfii atunci când venea acea persoană să alimenteze făceam menţiunea CV sau scriam efectiv carte de vizită.

În general scriam aşa cum am arătat, nu treceam numerele de înmatriculare ale autoturismelor pe care le alimentam în baza acelei cărţi de vizită. CV1 însemnau tot alimentările realizate de acea persoană trimisă de patron pe care l-am notat fie cu CV, fie cu carte de vizită, fie cu CV1. Precizez că mai era o persoană care venea şi alimenta şi ca să îi distingem, pe acela l-am notat cu CV2. Alte cărţi de vizită nu mai erau eliberate altor clienţi care să alimenteze fără să plătească."(...) "Alte autoturisme nu ştiu să se fi alimentat de către posesorul acestei cărţi de vizită.

Nu îmi explic acele menţiuni în care alături de CV1 apare în paranteză o altă marcă de maşină. Probabil că au fost făcute de alţi colegi ai mei, pentru că nu eram singura vânzătoare la acea staţie."

Spre deosebire de cele două martore, cel de-al treilea angajat al staţiei de combustibil, K., audiat fiind de către instanţă sub acest aspect, şi-a amintit că persoana care făcea menţiunile pe avize ..."Colega mea trecea numerele de maşini pe avizul de însoţire a mărfii când acea persoană venea să alimenteze. De câte ori am fost prezent la staţia de alimentare cu carburant şi a venit acea persoană să alimenteze, aceasta nu plătea contravaloarea combustibilului. Nici nu intra în benzinărie la casierie. De prima dată când a venit acea persoană să alimenteze a venit cu acea carte de vizită care avea inscripţionat aşa cum am arătat cifra 1. Nu a existat o altă carte de vizită pe care acea persoană să o prezinte şi care să nu aibă nicio cifră. Eu cred că nu au existat situaţii în care pe avizul de însoţire a mărfii să se fi trecut doar menţiunea carte de vizită fără să se fi trecut numărul maşinii care alimentase."

Rezultă din declaraţiile angajaţilor benzinăriei, prezentate în extrasele de mai sus, că nu exista o dispoziţie expresă şi precisă referitor la ce anume trebuie consemnat în avizul de însoţire a mărfii, ci menţiunile au fost realizate de angajaţi, pentru o evidenţă a cantităţii de combustibil, după cum au apreciat fiecare că ar trebui menţionat. De asemenea, din coroborarea acestor declaraţii, instanţa a reţinut că alimentările realizate de inculpat cu autoturismele sale au fost evidenţiate pe avizele de însoţire a mărfii şi corespund menţiunilor CV, Carte de vizită, C. vizită, Carte V., CV1, Carte vizită 1, C. vizită 1, Carte V.1, x şi x sau combinaţiilor ori asocierilor dintre ele scrise cu majuscule sau nu. Este şi motivul pentru care au fost admise de către instanţă obiecţiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul judiciar şi s-a dispus refacerea expertizei prin luarea în calcul a tuturor acestor indicative, indiferent că este vorba de prescurtări, de combinaţii sau asocieri între indicative sau între indicative şi numerele autoturismelor deţinute de inculpat.

Pe baza menţiunilor consemnate în avizele de însoţire a mărfii şi a bonurilor nefiscale emise, ţinând seama şi de expertiza contabilă efectuată precum şi de tipul de combustibil folosit de fiecare dintre autoturismele proprietatea inculpatului, instanţa reţine că în anul 2007 inculpatul a beneficiat de 46 l motorină în valoare de 141,23 RON (alimentare care s-a realizat cu autoturismul inculpatului cu numărul de înmatriculare x la data de 16 aprilie 2007); în anul 2008 inculpatul a beneficiat de 473,00 l. benzină în valoare de 1.791,95 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 2.2 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV) şi 815 l. motorină, în valoare de 3.306,01 (anexa 2.1 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV) cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x; în anul 2009 inculpatul a beneficiat de 1.129,00 l benzină în valoare de 4223,56 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 3.2 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV) şi 284 l. motorină în valoare de 1041,48 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 3.1 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV); în anul 2010 a beneficiat de 924,60 l benzină în valoare de 4.167,67 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 4.2 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV) şi 1.412,02 l. motorină în valoare de 6.390,15 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 4.1 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV); în anul 2011 a beneficiat de 571,39 l benzină în valoare de 3.011,22 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 5.2 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV) şi 1.172,13 l. motorină în valoare de 6.207,95 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 5.1 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV); în anul 2012 a beneficiat de 773,96 l benzină în valoare de 4.545,75 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 6.2 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV) şi 1.406,97 l. motorină în valoare de 8.462,65 RON cu care a fost alimentat cel mai probabil autoturismul x (anexa 6.1 la Raportul de expertiză refăcut dosar instanţă vol. IV).

Totalizând cantităţile şi valorile menţionate, rezultă că în perioada 2007 - 2012 inculpatul a beneficiat de 9.008,07 litri carburanţi de la staţia din Câmpina aparţinând martorului denunţător D., din care 5.136,12 litri motorină şi 3.871,95 litri benzină. Valoarea totală a carburanţilor de care a beneficiat inculpatul în perioada de referinţă este de 43.289,62 RON, din care 1.7740,15 RON reprezintă contravaloarea benzinei şi 25.549,47 RON contravaloarea motorinei.

Cantitatea de combustibil reţinută de instanţă ca fiind obţinută de inculpat fără plata contravalorii ei, de la martorul denunţător D., diferă de cea stabilită prin "Raportul de constatare din data de 31 mai 2016 întocmit de specialistul antifraudă detaşat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, cu privire la cantitatea de carburant primită cu titlu de mită, de la martorul denunţător D., de către procurorul magistrat A., în perioada 2007 - 2012", Vol. IV dosar urmărire penală, filele x. Aceste diferenţe rezultă din faptul că instanţa nu a reţinut în sarcina inculpatului toate alimentările cu carburant avute în vedere de către specialistul antifraudă şi menţionate în raportul de constatare existent la dosar, întrucât menţiunile de pe unele dintre avizele de însoţire a mărfii, astfel cum acestea au fost evidenţiate în Raportul de expertiză efectuat de expertul judiciar din dispoziţia instanţei, nu erau suficient de lizibile pentru a se stabili exact însemnele grafice - dubiul fiind interpretat de instanţă în favoarea inculpatului - iar pe de altă parte, din coroborarea materialului probator de la dosar cu unele dintre menţiunile înscrise pe avizele de însoţire a mărfii a rezultat că unele menţiuni nu relevă alimentări realizate cu certitudine de inculpat sau în numele său, a autoturismelor deţinute de inculpat, astfel că ele nu sunt în măsură să dovedească cu certitudine legătura dintre alimentările cu carburant consemnate şi inculpat.

Apoi, prima instanţă a constatat că în actul de trimitere în judecată a inculpatului, s-a reţinut în sarcina acestuia alimentarea cu carburant a autoturismelor deţinute de el, nu şi a altor autoturisme, aparţinând altor persoane; aşadar, acuzaţia de luare de mită adusă inculpatului vizează, astfel cum rezultă din rechizitoriu, doar contravaloarea combustibilului cu care au fost alimentate în mod repetat, în intervalul 2007 - 2012, autoturismele deţinute de inculpat.

Or, pornind de la faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare a instanţei şi coroborând materialul probator de la dosar, instanţa apreciază că nu pot fi luate în calcul, astfel cum s-a procedat în cursul urmăririi penale, ca fiind alimentări realizate de inculpat sau în numele acestuia, cantităţile de motorină, referitor la care, pe avizele de însoţire a mărfii apare menţiunea CV2, x, x sau doar menţiunea "xxx", însoţită sau nu de literele CV, întrucât, din declaraţia martorei J. rezultă cu evidenţă că titularul cărţii de vizită căreia i-a fost asociată cifra 2 era altul decât inculpatul A. Apoi, instanţa reţine pe de o parte că autoturismul x x deţinut de inculpat nu funcţionează cu motorină, ci cu benzină, astfel că este foarte puţin probabil, dacă nu chiar imposibil, ca alimentările realizate cu motorină pentru autoturismele cu numerele x, x sau cele unde apare doar menţiunea "xxx", să fi fost realizate de inculpat; pe de altă parte, pentru autoturismele cu numerele x şi x nu există dovada certă că alimentarea cu motorină s-a făcut de inculpat sau în numele inculpatului, că aceste autoturisme ar fi deţinute de inculpat, neexistând aşadar la dosar vreo dovadă sau vreun indiciu, ori vreo legătură între autoturismele cu aceste numere şi inculpat. De altfel, martorul denunţător D., în declaraţia dată în faţa instanţei, arată, cu privire la acest aspect:

"Şi alţi angajaţi ai firmelor mele aveau dreptul la câte un plin de benzină pe lună, însă acestora nu le dădusem carte de vizită, ci ţineam o altă evidenţă, în general se trecea numărul autoturismului pe avizul de însoţire a mărfii." . Este posibil aşadar ca acele autovehicule să aparţină altor persoane care beneficiau de combustibil gratuit, astfel că este injust ca aceste alimentări să fie imputate inculpatului.

Este adevărat că martorii, angajaţi ai staţiei de carburant, au arătat în declaraţiile lor că pe toate avizele de însoţire a mărfii unde apare menţiunea CV, alimentarea a fost realizată de inculpat şi că este posibil ca acesta să se fi prezentat la staţia de carburanţi şi cu alte maşini pentru alimentare, nu doar cu autoturismele proprii. Instanţa constată în primul rând că dacă s-ar da relevanţă declaraţiilor martorilor în sensul că au fost făcute de către inculpat alimentări şi cu alte autoturisme decât cele deţinute conform înscrisurilor de la dosar, s-ar proceda la o extindere a activităţii infracţionale a inculpatului şi la reţinerea în sarcina acestuia a unor acte materiale pentru care acesta nu a fost trimis în judecată.

Apoi, aceste afirmaţii nu sunt în măsură să răstoarne dubiul - care trebuie interpretat întotdeauna în favoarea inculpatului - atât timp cât afirmaţiile nu se coroborează cu alte probe; aşadar, atât timp cât lângă menţiunea CV apare un număr de înmatriculare aparţinând unui alt autoturism decât cele două deţinute de inculpat şi cu care alimenta în mod obişnuit şi nu se poate face o legătură între aceste numere de înmatriculare şi inculpat, instanţa nu poate reţine că alimentările s-au realizat de inculpat şi în consecinţă, contravaloarea combustibilului cu care au fost alimentate acele maşini, nu reprezintă un folos obţinut de inculpat în cadrul activităţii infracţionale pentru care a fost trimis în judecată. Martorii au menţionat în declaraţiile lor, fără rezerve, cele două autoturisme cu care se prezenta de regulă inculpatul să alimenteze: x care funcţiona pe benzină şi x care funcţiona pe motorină şi au arătat că şi dacă nu se trecea pe avizul de însoţire a mărfii niciun număr de autoturism, CV şi CV1 însemna că alimentarea s-a realizat de inculpat cu unul dintre cele două autovehicule cu care venea de obicei. Ei nu au putut preciza însă alte autovehicule cu care să fi venit inculpatul să alimenteze, ceea ce creează un dubiu major că alimentările au fost realizate de inculpat în cazul altor autoturisme ale căror numere de înmatriculare sunt menţionate pe avize. Mai mult, martora I., audiată în faţa instanţei referitor la acest aspect, a arătat că:

"Alte autoturisme nu ştiu să se fi alimentat de către posesorul acestei cărţi de vizită. Nu îmi explic acele menţiuni în care alături de CV1 apare în paranteză o altă marcă de maşină. Probabil că au fost făcute de alţi colegi ai mei, pentru că nu eram singura vânzătoare la acea staţie."

De la această situaţie, fac excepţie avizele de însoţire a mărfii pe care este făcută menţiunea CV sau CV1 iar alături este menţionat "Logan" sau "MPR". Referitor la aceste consemnări, martorii au fost întrebaţi în mod expres de către instanţă. Martora J. a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei referitor la acest aspect, următoarele:

"Referitor la menţiunile din avizele de însoţire a mărfii unde în dreptul menţiunii CV1 este trecut în paranteză Logan, arăt că este sigur că aceste alimentări au fost realizate pentru inculpat câtă vreme este menţiunea CV1, însă posibil să fi venit altcineva care să aibă cartea de vizită a acestuia sau să fi venit el cu o altă maşină marca x. Din câte reţin eu, Parchetul avea un autoturism marca x cu care este posibil să se fi venit la alimentat în numele inculpatului. În ceea ce priveşte bonul nefiscal, acesta îl scoteam imediat momentului în care era realizată alimentarea şi îl ataşam avizului de însoţire a mărfii. În legătură cu avizul de însoţire a mărfii aflat la fila x din volumul I din dosarul de urmărire penală în care este făcută în paranteză menţiunea Logan în dreptul menţiunii CV1, arăt că este posibil ca atunci să fi venit la alimentare fie inculpatul, fie altcineva care se afla în posesia cărţii de vizită, cu un autoturism x. În legătură cu menţiunile de pe avizele de însoţirea mărfii unde apare autoturismul cu numărul de înmatriculare x, arăt că nu pot fi sigură dacă erau autoturisme alimentate de inculpat, doar în situaţia în care numărul autoturismului era însoţit de menţiunea CV sau CV1 alimentarea era realizată de inculpat sau pentru acesta".

Martorul denunţător D., a arătat în declaraţia dată la instanţă referitor la acest aspect, că:

"Este posibil ca inculpatul să fi alimentat şi maşinile de serviciu pe baza acestei cărţi de vizită, însă nu ştiu detalii, şefa de staţie este în măsură să spună acest lucru".

Având în vedere că Parchetul avea, conform declaraţiei martorei, un autoturism marca x, iar numărul MPR provine cu siguranţă de la un autovehicul aparţinând Ministerului Public şi văzând că în toate cazurile în care este realizată această menţiune pe avizele de însoţire a mărfii, ea este însoţită de menţiunile CV sau CV1 (ceea ce însemna conform declaraţiilor martorilor, că alimentările sunt făcute pentru inculpat) şi că inculpatul avea calitatea de Prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, există indiscutabil o legătură între aceste autovehicule menţionate pe avizele de însoţire a mărfii ca fiind alimentate în baza cărţii de vizită deţinută de inculpat şi acesta din urmă. Instanţa reţine în consecinţă că alimentările consemnate pe avizele de însoţire a mărfii pe care este făcută menţiunea CV sau CV1 iar alături este menţionat "Logan" sau "MPR" sunt realizate de inculpat, care, fie că a alimentat personal, fie că a transmis cartea de vizită unei alte persoane (posibil şoferului autoturismului aparţinând Parchetului), s-a găsit la momentul alimentărilor în situaţia "deţinerii" în fapt a acelui autoturism. Funcţia de Prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia a fost de natură a-i permite inculpatului să dispună de autoturismul instituţiei în interes de serviciu sau chiar în interes personal, în condiţiile alimentării autoturismului cu carburant, or, raportat la datele cauzei, ar fi o coincidenţă mult prea mare ca angajaţii staţiei de carburant să înscrie numărul de înmatriculare al autovehiculului aparţinând Ministerului Public sau a tipului de autovehicul aparţinând Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, asociindu-i menţiunile CV sau CV1, dacă nu ar fi fost inculpatul cel care a folosit efectiv acel autovehicul. Aşadar, pentru acest autovehicul instanţa reţine că folosirea lui de către inculpat şi alimentarea cu combustibil de la staţia de carburant Câmpina aparţinând societăţii administrate de martorul denunţător D., fără a plăti contravaloarea acestuia, se încadrează în sintagma "autoturisme deţinute de inculpat" folosită de procuror în cuprinsul actului de trimitere în judecată, astfel că aceste alimentări au fost luate în calcul ca fiind acte materiale ale infracţiunii continuate de luare de mită.

Cantitatea de combustibil reţinută de instanţă ca fiind obţinută de inculpat fără plata contravalorii ei, diferă uşor şi de cea stabilită prin Raportul de expertiză contabilă dispusă în cauză în etapa cercetării judecătoreşti şi realizată de expert contabil FF., ca urmare a faptului că instanţa a coroborat menţiunile identificate de expert pe avizele de însoţire a mărfii cu restul materialului probator administrat în cauză, rezultând că unele dintre alimentările cu carburant din perioada 2007 -2012 nu pot fi reţinute în sarcina acestuia, chiar dacă menţiunile realizate pe avizele de însoţire a mărfii ar conduce la o altă concluzie. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, din declaraţiile inculpatului şi ale martorilor, rezultă că autoturismul x x funcţionează cu benzină, în timp ce autoturismul x x funcţionează cu motorină. Raportat la această situaţie, instanţa a apreciat că nu pot fi luate în considerare avizele de însoţire a mărfii din anul 2007, pe care apare doar menţiunea "xxx" şi care consemnează alimentări cu motorină (131 litri în valoare de 402,20 RON la datele de 12 februarie 2007, 2 martie 2007 şi 26 martie 2007). Pe lângă faptul că autoturismul x x nu funcţionează cu motorină, alăturat menţiunii "xxx" nu apare menţiunea CV sau CV1, C. Vizită, Carte Vizită, C. Vizită 1, Carte vizită 1, cu majuscule sau nu, numărul autovehiculului nu a fost menţionat integral, astfel că este posibil să fie doar o coincidenţă a ultimelor litere din numărul de înmatriculare al autoturismului aparţinând inculpatului cu numărul unui alt autoturism.

Apoi, inculpatul a susţinut că sunt nereale consemnările de pe avizele de însoţire a mărfii şi nu pot fi luate în considerarea toate menţiunile de pe aceste avize, întrucât a existat o perioadă de timp în care unul dintre autoturisme a fost avariat în urma unui accident, fiind blocat în service aproape un an, astfel că este imposibil ca în acea perioadă să fi alimentat cu combustibil autoturismul. Instanţa reţine că într-adevăr, din actele depuse la dosar de inculpat coroborate cu declaraţia martorului X. aflată la dosar instanţă, rezultă că la data de 4 noiembrie 2006 autoturismul x cu numărul de înmatriculare x a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia a fost grav avariat.

Martorul X. a relevat în faţa instanţei că a fost contactat de inculpat în anul 2007 pentru a-l ajuta să găsească un service unde să fie reparat autoturismul. Martorul a mai afirmat că l-a ajutat pe inculpat şi au găsit un service la Craiova, însă, întrucât a fost nevoie de înlocuirea unor piese care nu se găseau uşor, autoturismul a stat în service aproape un an. Raportat la această situaţie, instanţa reţine că este posibil ca o perioadă de aproximativ un an inculpatul să nu fi folosit autoturismul x cu numărul de înmatriculare x, însă aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, prima alimentare a autoturismului x cu numărul de înmatriculare x cu benzină este consemnată în data de 10 mai 2008, în anul 2007 reţinându-se de către instanţă, astfel cum am arătat, o singură alimentare cu motorină, (46 l motorină în valoare de 141,23 RON) - alimentare care s-a realizat cu autoturismul inculpatului cu numărul de înmatriculare x la data de 16 aprilie 2007.

Raportat la data la care a avut loc accidentul rutier, la depoziţia martorului X. din care rezultă că autovehiculul x cu numărul de înmatriculare x a fost indisponibil aproape un an (adică anul 2007), la împrejurarea că acest autovehicul funcţionează cu benzină, iar prima sa alimentare este consemnată în avizele de însoţire a mărfii în data de 10 mai 2008, instanţa reţine că nu se poate suspiciona o denaturare a celor consemnate în avizele de însoţire a mărfii de către angajaţii staţiei de carburanţi Câmpina, astfel că aceste consemnări sunt apte şi relevante pentru a sta la baza calculului combustibilului şi a valorii acestuia, de care a beneficiat inculpatul în perioada 2007 - 2012 de la martorul D.

În ceea ce priveşte contractele de sponsorizare în baza cărora anumite sume de bani provenind de la martorul denunţător D. au fost virate în contul persoanei fizice C. (soţia inculpatului) şi de acolo au fost folosite şi de inculpatul A., inculpatul a recunoscut în principal că el a fost cel care a înmânat martorului denunţător D. contractele de sponsorizare pe care le-a semnat pentru soţia lui (în baza mandatului tacit care operează între soţi - dar cu o semnătură care avea o altă grafică decât cea cu care semna de obicei), însă a arătat că nu a încălcat nicio normă penală, întrucât sponsorizările erau legale, sumele de bani obţinute în urma sponsorizărilor au primit exact destinaţia pentru care au fost încasate, ba mai mult, a şi depus la societăţile sponsori dovada îndeplinirii obiectivului pentru care s-a realizat sponsorizarea, societăţile administrate de D. efectuând în mod obişnuit sponsorizări întrucât avea anumite scutiri de impozite ca urmare a efectuării acestora. A mai arătat inculpatul că între sumele de bani de care a beneficiat în urma încheierii acestor contracte şi atribuţiile sale de serviciu nu există nicio legătură.

În ceea ce priveşte sumele obţinute prin contractele de sponsorizare încheiate, inculpatul a susţinut pe tot parcursul procesului că nu au fost încasate şi folosite "în îndeplinirea vreunei atribuţii de serviciu", ci conform destinaţiei din contractele de sponsorizare. În cursul urmăririi penale, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul a arătat: "Arăt faptul că inclusiv acele contracte de sponsorizare au fost încheiate tot în virtutea relaţiei mele cu denunţătorul şi în virtutea profesiei soţiei mele, aceea de medic. Acele contracte de sponsorizare s-au încheiat la solicitarea mea, când l-am întrebat dacă poate să mă ajute în obţinerea acestor sponsorizări în mod legal".

În faţa instanţei, inculpatul a declarat: "Îl cunosc pe denunţător din anul 1997 cu exactitate. Contextul în care l-am cunoscut a fost acela în care mi-am început activitatea ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, iar denunţătorul era în relaţii foarte apropiate de prietenie cu procurorul care mă coordona ca stagiar în acea perioadă, respectiv MM. Acesta din urmă, adică MM., a fost în 1998 naşul meu de cununie, motiv pentru care intrând şi eu în cercul lui relaţional de cunoştinţe am devenit un apropiat al denunţătorului. Ţin să menţionez că în momentul în care am început să lucrez la Parchetul din Câmpina ca procuror stagiar începând cu luna aprilie 1997 am constatat că denunţătorul avea în acel moment în lucru dosare la acea unitate de parchet. Mai ţin să menţionez încă din acest punct al declaraţiei că D. a avut în cvasipermanenţă lucrări şi dosare la Parchetul din Câmpina şi ulterior după reînfiinţarea Judecătoriei Sinaia în cursul lunii octombrie 1997 şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia"

În legătură cu semnăturile aplicate de el pe contracte, inculpatul a declarat:

"Am semnat pentru beneficiar cu o semnătură indescifrabilă şi nu cu semnătura mea uzuală pe care o foloseam în cadru oficial, pentru că am vrut să fac o separaţie clară între cele două planuri. Totodată, arăt că m-am implicat în semnarea acelor contracte în virtutea raporturilor private de familie, ca soţ al beneficiarului, iar în acest moment pot să spun că am făcut-o urmare unor discuţii iniţiale cu soţia mea cu caracter general despre aceste sponsorizări, cred că au fost prin anul 2006 aceste discuţii şi i-am spus că fiind soţ al ei există această posibilitate ca să nu se mai deplaseze la Sinaia, pentru că oricum cunoştea despre orice sponsorizare iar banii intrau direct în contul ei. Îmi aduc aminte chiar că m-a întrebat şi a subliniat dacă nu este cazul totuşi să vină şi ea, iar eu i-am spus că nu pentru că sunt soţul ei şi nu mă implic pentru o terţă persoană. Repet a fost o singură discuţie cu caracter general cu soţia mea în care am lămurit această chestiune, iar ulterior când s-au încheiat fiecare dintre contractele prin care i-au fost acordate sponsorizări şi care au fost analizate în detaliu în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, nu i-am mai dat detalii concrete despre sume sau sponsori. Revin şi arăt, că în afara condiţiei încheierii contractelor în formă scrisă şi a evidenţierii lor contabile, am insistat şi asupra aspectului ca plata să se facă direct în contul soţiei mele prin instrumente în exclusivitate bancare. Mai arăt legat de acest aspect că D., fiind de acord şi cu această chestiune, a spus că el poate să îmi dea şi bani în numerar dacă este cazul, eventual chiar fără să mai încheiem contracte în formă scrisă, lucru cu care evident nu am fost de acord.".

Declaraţia inculpatului în sensul că au fost încheiate la iniţiativa sa şi de către el aceste contracte de sponsorizare în numele soţiei, banii intrând în contul acesteia din urmă precum şi împrejurarea că societăţile sponsor aparţineau martorului denunţător D. (mai puţin SC H. SRL Buşteni care aparţinea unei cunoştinţe a martorului denunţător, care a şi intervenit de altfel la administrator pentru acordarea sponsorizării) se coroborează cu declaraţiile martorului denunţător D. şi a martorei T., cu înscrisurile existente la dosar, respectiv contractele de sponsorizare (aflate la dosar urmărire penală), "Rulajele contului personal aparţinând lui C." deschis la O., din care rezultă sumele primite cu titlu de sponsorizare de la societăţile comerciale administrate de martorul denunţător (Vol.

I dosar urmărire penală, filele x; Vol. IV dosar urmărire penală, filele x), cu înscrisuri precum: Adresa nr. x din 13 iunie 2016 a SC P. SRL Iaşi - Vol. V dosar urmărire penală, fila x; anexa în fotocopie a unui raport de vânzări bilete de avion din 9 septembrie 2009 în care sunt evidenţiate biletele Q. pe ruta Bucureşti - Amesterdam - Kilimanjaro//Cape Town - Amsterdam - Bucureşti nr. x emis pentru C. şi nr. x emis pentru A. - Vol. V dosar urmărire penală, fila x; anexa şi lista persoanelor participante la acest circuit turistic, listă ce a fost prezentată de agenţia de turism la Consulatul Africii de Sud la Bucureşti pentru obţinerea vizelor turistice, în care la poziţia 9 este consemnată C., iar la poziţia 14 este consemnat A., Vol.

V dosar urmărire penală, fila x; adresa f.n./15 iunie 2016 SC R. SRL Iaşi, Vol. V dosar urmărire penală, fila x; anexa în fotocopie a unui raport de vânzări bilete de avion din perioada 7 noiembrie 2011 - 17 noiembrie 2011 în care sunt evidenţiate biletele dus-întors Q. pe ruta Bucureşti - Amsterdam - Buenos Aires - Paris - Bucureşti nr. x emis pentru C. şi nr. x emis pentru A. - Vol. V dosar urmărire penală, filele x; Adresa nr. x din 17 iunie 2016, SC S. SRL Bucureşti - Vol. V dosar urmărire penală, fila x, înscrisuri din care rezultă modalitatea de cheltuire a banilor obţinuţi cu titlu de sponsorizare, cu "Raportul de constatare întocmit la data de 17 iunie 2016, de specialistul antifraudă detaşat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti", cu privire la sumele de bani cu care au fost alimentate conturile deţinute de C. - soţia magistratului A. - de către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele aparţinând martorului denunţător D.

şi corespondenţa dintre aceste încasări şi sumele cheltuite în interesul propriu al acesteia şi al soţului ei, Vol. V dosar urmărire penală, filele x precum şi cu Raportul de expertiză contabilă, efectuat de expert contabil FF., raport care se găseşte la dosar instanţă volumul III.

Martorul denunţător D. a arătat în declaraţia dată în etapa cercetării judecătoreşti în legătură cu aceste contracte de sponsorizare, următoarele: "Arăt că domnului procuror i-am dat şi numărul meu de telefon care era de altfel scris şi pe unele acte din dosarele în care am fost audiat şi pe o carte de vizită pe care i-am dat-o. În momentul în care acesta avea nevoie de sponsorizare pentru soţia lui mă suna şi mă întreba dacă pot să ofer o astfel de sponsorizare, respectiv dacă am fonduri de sponsorizare. Apoi, domnul procuror trecea pe la firmă şi lăsa contractul de sponsorizare care era semnat pe ultima filă, nu ştiu cui aparţinea semnătura. Contabila mea retipărea prima filă a contractului pe care se afla menţiunea în privinţa sumei cu care urma să sponsorizăm. Completa apoi suma după ce ştiam în funcţie de fondul pe care îl aveam disponibil cu cât puteam să sponsorizez. Suma o trecea contabila după ce o aprobam eu. Menţionez că nu era singurul contract de sponsorizare, mai sponsorizăm şi biserici şi alte activităţi sportive, ecologice etc. Toţi banii au fost plătiţi prin virament bancar în contul indicat în contractul de sponsorizare, aşa s-a întâmplat cu toate contractele de sponsorizare pe care le-am primit de la inculpatul A. şi prin care am sponsorizat activităţile soţiei acestuia. Contractele de sponsorizare erau înregistrate în contabilitate şi aşa cum am arătat, ulterior activităţilor pe care le sponsorizăm, inculpatul îmi aducea şi dovezi concrete ale destinaţiei fondurilor. Firma nu avea un profit din faptul că făceam aceste sponsorizări, întrucât legea îmi permitea mie în calitate de contribuabil ca 20% din impozit să îi dirijez unde vroiam. Dacă aceştia nu îi alocam sponsorizărilor i-aş fi plătit cu titlu de impozit la stat.".

Martora T., administratorul SC H. SRL, a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei, referitor la contractul de sponsorizare încheiat între SC H. SRL şi C. - contract care în materialitatea lui nu a fost însă identificat, datorită procedurii de faliment în care societatea sponsor a ajuns la momentul derulării urmăririi penale - următoarele:

"În anul 2009, fără a putea reţin exact data, ştiu că a venit la mine D. care avea asupra lui un contract de sponsorizare şi m-a întrebat dacă pot să pot să sponsorizez cu firma mea H. un congres de medicină. Din câte ţin minte era vorba de o doamnă medic, însă D. nu mi-a dat detalii mai multe despre beneficiar şi nici eu nu am cerut. Am verificat şi întrucât firma mea era pe profit la acel moment am apreciat că pot să sponsorizez acea participare la congres, lucru pe care l-am şi făcut. Sponsorizarea a fost una legală din punctul meu de vedere. Nu reţin exact suma cu care am sponsorizat acea activitate, posibil 5.000 de RON. Ştiu că am făcut virament bancar pentru această sumă. Nu îmi aduc aminte exact, însă cred că eu am completat doar suma pe contractul de sponsorizare, restul din câte ţin minte era deja completat. Nu ştiu dacă contractul era semnat de beneficiar în momentul în care a ajuns la mine."

Coroborând conţinutul celor două declaraţii date de martorii menţionaţi cu înscrisurile existente la dosar şi cu raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale, precum şi cu raportul de expertiză realizat în etapa cercetării judecătoreşti, instanţa reţine că în această modalitate inculpatul a beneficiat de la societăţile administrate de martorul denunţător D. şi de la SC H. SRL Buşteni de suma totală de 60.321,12 RON disimulată sub forma unor sponsorizări. Suma reţinută de către instanţă, diferă de cea stabilită la urmărire penală, prin "Raportul de constatare întocmit la data de 17 iunie 2016, de specialistul antifraudă detaşat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti", cu privire la sumele de bani cu care au fost alimentate conturile deţinute de C. - soţia magistratului A. - de către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele aparţinând martorului denunţător D. şi corespondenţa dintre aceste încasări şi sumele cheltuite în interesul propriu al acesteia şi al soţului ei, Vol. V dosar urmărire penală, filele x şi chiar faţă de cele stabilite prin Raportul de expertiză contabilă, efectuat de expert contabil FF., raport care se găseşte la dosar instanţă volumul III. Această diferenţă rezultă din împrejurarea că deşi din "Rulajele contului personal aparţinând lui C." deschis la O. rezultă sumele primite cu titlu de sponsorizare de la societăţile comerciale administrate de martorul denunţător şi care se situează la cuantumul menţionat în actul de sesizare (115.815,67 RON), din rechizitoriul întocmit în cauză prin care a fost trimis în judecată inculpatul rezultă că în sarcina acestuia se reţine comiterea infracţiunii de luare de mită constând în contravaloarea combustibilului primit în perioada 2007 - 2012 de la societăţile administrate de martorul denunţător D. - activitate analizată în cele ce preced - şi pretinderea în mod direct de la denunţătorul D. a unor sume de bani în cuantum total de 105.815,67 RON, din care 100.815,67 RON remisă sub forma unor sponsorizări pentru care s-au încheiat 8 contracte fictive între societăţile denunţătorului şi soţia magistratului - C. (medic specialist obstetrică ginecologie) şi 5.000 RON remisă în contul acesteia tot ca o sponsorizare fictivă - prin intermediul SC H. SRL Buşteni (firmă reprezentată de fosta asociată a denunţătorului D., T.).

Or, în condiţiile în care inculpatul este trimis în judecată pentru primirea de mită, bani deghizaţi sub forma a 8 contracte fictive de sponsorizare încheiate între societăţile denunţătorului D. şi soţia magistratului - C. şi suma de 5.000 RON remisă în contul acesteia tot ca o sponsorizare fictivă - prin intermediul SC H. SRL Buşteni, nu se pot reţine ca fiind obiect material al infracţiunii de luare de mită toţi banii intraţi cu titlu de sponsorizare în contul personal aparţinând lui C. deschis la O., de la toate societăţile care au sponsorizat în perioada 2007 - 2012 activitatea desfăşurată de soţia inculpatului, chiar dacă unele dintre aceste sponsorizări apar în rulajul contului ca fiind realizate tot de către societăţile aparţinând martorului denunţător D. În rulajul aceluiaşi cont apar de asemenea primite cu titlu de sponsorizare şi alte sume de bani de la alte firme sponsor, însă instanţa apreciază că trebuie să existe o corespondenţă între actele materiale de luare de mită care compun infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul şi sumele înscrise pe contractele de sponsorizare menţionate în actul de sesizare a instanţei (8 contracte de sponsorizare şi o sponsorizare în cuantum de 5.000 RON pentru care contractul nu a fost identificat) şi care s-au dovedit, studiind rulajele contului şi lucrările de specialitate efectuate în cauză, că au intrat în contul personal aparţinând soţiei inculpatului, C. Doar aceste sume de bani de care inculpatul a beneficiat prin cele 9 acte materiale de luare de mită reţinute în sarcina inculpatului prin actul de trimitere în judecată, pot constitui obiectul material al infracţiunii deduse judecăţii. Altfel, luând în considerare toate sumele primite de C. de la toţi sponsorii pe durata 2008 - 2012, ar însemna ca instanţa să depăşească limitele actului de investire şi să aprecieze că anumite sume de bani au fost luate de inculpat cu titlu de mită chiar dacă urmărirea penală nu a vizat acele sponsorizări şi nu s-a dovedit că aceste contracte reprezintă o formă de deghizare a mitei şi nu s-a procedat la trimiterea în judecată a inculpatului pentru acea activitate a inculpatului, lucru care nu este permis de normele procesual penale.

În consecinţă, prima instanţă a stabilit suma de bani pe care inculpatul A. a primit-o cu titlu de mită, deghizată în 8 contracte de sponsorizare şi o sponsorizare directă, prin adunarea sumei de 5.000 RON (reprezentând sponsorizarea directă primită de la SC H. SRL Buşteni) cu sumele de bani menţionate în cuprinsul celor 8 contracte existente la dosar şi care s-a dovedit că au corespuns ca şi intrări în contul personal aparţinând lui C. deschis la O., conform rulajelor contului existente la dosar, a Raportului de constatare efectuat în cursul urmăririi penale de către specialistul antifraudă şi a Raportului de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti.

Apoi, analizând înscrisurile de la dosar - adresele de răspuns formulate de firmele de turism SC P. SRL, SC R. SRL şi SC S. SRL - rezultă în mod explicit că pentru excursiile organizate de acestea în Africa de Sud, Uruguay, Portugalia, Cipru şi Spania, beneficiarul acestor servicii de turism a fost şi A., alături de C.

Prin Adresa nr. x din 13 iunie 2016, SC P. SRL Iaşi a comunicat organelor de urmărire penală că: "În perioada 28 septembrie 2009 - 10 octombrie 2009, SC P. SRL - agenţia NN. a organizat un program turistic de grup în Tanzania şi Africa de Sud cu ocazia participării la congresul mondial FIGO 2009. Serviciile incluse în pachet au fost: bilete de avion, transport auto local, cazare şi masă, excursii cu ghizi locali, serviciu de obţinere a vizei turistice pentru Africa de Sud. Plata serviciilor pentru participarea celor 2 persoane (C. şi A.) a fost făcută de către C."

La adresa mai sus menţionată, SC P. SRL a anexat în fotocopie un raport de vânzări bilete de avion din 9 septembrie 2009, în care sunt evidenţiate biletele Q. pe ruta Bucureşti - Amsterdam - Kilimanjaro//Cape Town - Amsterdam - Bucureşti nr. x emis pentru C. şi nr. x emis pentru A. Tot la adresa respectivă a fost anexată şi lista persoanelor participante la acest circuit turistic, listă ce a fost prezentată de agenţia de turism la Consulatul Africii de Sud la Bucureşti pentru obţinerea vizelor turistice, listă în care, la poziţia 9 este menţionată C., iar la poziţia 14 - A.

Prin Adresa f.n. din 15 iunie 2016, SC R. SRL Iaşi a comunicat organelor judiciare că: "În perioada 7 noiembrie 2011 - 15 noiembrie 2011, C. şi A. au participat la deplasarea în Uruguay la Congresul de Medicină Perinatală Puenta del Sol." Plata serviciilor pentru participarea celor două persoane (C. şi A.) a fost făcută de către C.

La adresa mai sus menţionată, SC R. SRL a anexat în fotocopie un raport de vânzări bilete de avion din perioada 7 noiembrie 2011 - 17 noiembrie 2011, în care sunt evidenţiate biletele dus-întors Q. pe ruta Bucureşti - Amsterdam - Buenos Aires - Paris - Bucureşti nr. x emis pentru C. şi nr. x emis pentru A.

Prin Adresa nr. x din 17 iunie 2016, SC S. SRL Bucureşti a comunicat organelor judiciare că: "D-na. C., în calitate de medic a participat la congresul de uroginecologie în anii 2008, 2009, 2011. Congresul de uroginecologie este organizat de "Asociaţia - Societatea de uroginecologie din România" la care participă medicii specialişti din domeniu şi care îşi exprimă dorinţa de participare prin înscrierea la Congres. Societatea noastră încheie contractual de organizare a Congresului cu "Asociaţia - Societatea de uroginecologie din România", entitate cu care se stabileşte în detaliu organizarea Congresului. Toţi participanţii au dreptul la opţiunea de a lua cu ei o altă persoană care are calitatea de însoţitor, calitate pe care a avut-o şi d-nul A. Faptul că face parte din grup ca şi însoţitor se va putea vedea în tabelele care se fac cu participanţii la "Congres" pe anii 2008, 2009 şi 2011. Menţionez că la toate cele trei congrese d-na. C. ca medic specialist a plătit în nume propriu conform documentelor pe care le anexăm, atât pentru dumneaei cât şi pentru însoţitor în persoana d-lui A. ."

Serviciile de turism prestate de SC S. SRL în anii 2008, 2009 şi 2011, au fost următoarele:

- în anul 2008, "servicii organizare/desfăşurare pentru a IV-a Conferinţă SRGE din perioada 9 - 15 iunie 2008 ce se va desfăşura la Madeira, Portugalia", valoarea acestor servicii fiind de 8.120 RON, sumă decontată integral din contul lui C. în data de 24 aprilie 2008;

- în anul 2009, "servicii organizare/desfăşurare pentru al VI-lea Congres al Societăţii Române de Uroginecologie în Cipru, oraşul Larnaca", valoarea acestor servicii fiind de 10.370 RON, sumă decontată integral din contul lui C. în data de 29 aprilie 2009;

- în anul 2011, "servicii organizare/desfăşurare pentru al VIII-lea Congres al Societăţii Române de Uroginecologie în Spania, oraşul Malaga", valoarea acestor servicii fiind de 9.200 RON, sumă decontată integral din contul lui C. în data de 29 aprilie 2011.

Aşa cum rezultă din adresa transmisă de SC S. SRL, de cele trei excursii organizate în anii 2008, 2009 şi 2011 de Societatea Română de Uroginecologie, în Portugalia, Cipru şi Spania, au beneficiat C. şi A., ambele persoane fiind menţionate în listele cu persoanele care au participat la aceste excursii.

Curtea de apel nu a reţinut apărarea inculpatului în sensul că atât carburantul cât şi sumele primite de inculpat prin intermediul soţiei sale cu titlu de sponsorizare de la martorul denunţător D., ar fi fost expresia relaţiei de prietenie a inculpatului cu martorul denunţător D., întrucât materialul probator de la dosar nu relevă o prietenie atât de apropiată între ei care să stea la baza unor favoruri atât de consistente.

Dimpotrivă, martorul denunţător D., audiat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în instanţă, a arătat că nu a fost niciodată prieten cu inculpatul şi că între ei nu exista o astfel de relaţie de prietenie. Acesta a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei, relativ la relaţia sa cu inculpatul, următoarele: "Eu am deţinut pe raza judeţului Prahova, mai exact în Comarnic, mai multe societăţi comerciale şi în acest context pentru că am intrat în divergenţe cu anumiţi parteneri de afaceri am fost nevoit să depun la Parchetul de pe lângă Judecătoria oraşului Sinaia mai multe plângeri. În general plângerile erau pentru infracţiunea de înşelăciune cu file CEC, însă au existat situaţii în care am formulat plângeri şi pentru alte infracţiuni. Acest lucru se întâmpla în anul 2003 - 2004 şi în acest context l-am cunoscut pe inculpatul A. care era procuror la acel Parchet. La un moment dat domnul procuror m-a întrebat dacă cunosc vreo firmă dispusă să sponsorizeze un medic despre care ulterior am aflat că era chiar soţia dânsului." Martorul a mai arătat că:

". domnului procuror i-am dat şi numărul meu de telefon care era de altfel scris şi pe unele acte din dosarele în care am fost audiat şi pe o carte de vizită pe care i-am dat-o". Întrebat în mod special de către instanţă referitor la relaţia dintre el şi inculpat, acesta a declarat în faţa instanţei: "Nu spun că am devenit prieten cu domnul procuror, însă l-am respectat. În cadru privat cred că ne-am întâlnit o dată la cafea şi de 3 ori a venit domnul procuror la mine la firmă. Nu am avut o relaţie de amiciţie cu domnul procuror, apreciez că a fost o relaţie normală. Este adevărat că uneori însoţit de avocat m-am deplasat la sediul Parchetului unde am vorbit cu domnul procuror pentru a mă interesa de stadiul soluţionării anumitor dosare pe care le avea dânsul în lucru. Dacă acestea erau instrumentate de alţi procurori, mă deplasam tot însoţit de avocaţi la acei procurori. Au fost situaţii în care m-am deplasat şi singur la domnul procuror, însă preferam să merg însoţit de avocaţi pentru că nu prea ştiam ce să vorbesc acolo." "Este adevărat că am avut o relaţie un pic mai apropiată decât faţă de un om pe care îl întâlneşti pe stradă, dar în niciun caz o relaţie de prietenie. Nu ne-am vizitat, nu am ieşit la niciun local împreună".

Cu toate că în cauză a fost admis şi audiat în probaţiune de către instanţă un martor, tocmai pentru dovedirea acestei relaţii de prietenie pe care inculpatul o susţine, martorul V. nu a relevat în declaraţia dată aspecte care să conducă la concluzia unei astfel de prietenii. Deşi martorul a susţinut că între cei doi a existat o relaţie de prietenie, care se cunoşteau dinainte de anul 2002 (an în care martorul s-a angajat ca şofer la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia), împrejurările pe care acesta le relevă şi care l-au convins pe martor de această prietenie, nu sunt de natură a convinge instanţa de acest lucru. Astfel, împrejurarea că martorul denunţător i-a împrumutat inculpatului un autovehicul OO. cu care să circule o perioadă, datorită faptului că autoturismul său fusese avariat în anul 2006 într-un accident, nu reprezintă neapărat o dovadă a prieteniei dintre cei doi, în condiţiile în care martorul denunţător a relatat şi el condiţiile în care a împrumutat acest autovehicul şi ceea ce l-a determinat să facă acest gest. Apoi, împrejurarea relevată de martor că D. ar fi intenţionat să-i propună inculpatului să se ducă la PP. în Germania, nu relevă în niciun fel prietenia dintre cei doi, atât timp cât martorul denunţător nu a dat curs unei astfel de iniţiative şi nici nu menţionează în declaraţia sa că ar fi avut vreo astfel de intenţie. Oricum, această intenţie, dacă este real ce susţine martorul, a fost comunicată martorului şi nu inculpatului şi trebuie coroborată cu declaraţia martorului denunţător, în care arată ce anume l-a determinat să-i facă favoruri inculpatului şi să aibă o astfel de atitudine faţă de acesta. Pe de altă parte, martorul nu declară că ar fi asistat la întâlniri private ale inculpatului cu martorul denunţător, amintind o singură întâlnire întâmplătoare, pe stradă, în care martorul denunţător D. şi-ar fi cerut scuze de la inculpat dacă i-a provocat neplăceri din cauza problemelor penale în care este implicat. Martorul vorbeşte despre două întâlniri la cafea, dar între el şi martorul denunţător, nu între martorul denunţător şi inculpat. Martorul a mai arătat că: "Nu ştiu dacă cei doi se vizitau sau dacă aveau vreo relaţie mai apropiată. De-a lungul timpului l-am văzut pe D. de 2, 3 ori la parchet, dar nu ştiu ce făcea acolo".

Despre vizitele martorului denunţător la Parchet în diverse ocazii, a vorbit şi martora U. - grefier şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, dar nu a susţinut că între inculpat şi martorul D. ar fi existat vreo relaţie de prietenie; aceasta a arătat dimpotrivă că D. era tratat, atunci când venea la procuror, ca orice altă persoană implicată într-un dosar. Aceasta arată că: "Nu ştiu ce relaţie era între inculpatul A. şi D., însă eu bănuiesc că acesta venea la parchet pentru dosarele pe care le avea, chemat fiind în acelaşi sens."..."Mai precizez că este posibil ca o persoană să nu vină neapărat în audienţă, ci să fie chemată de procuror în legătură cu un dosar care se află în lucru. Eu nu eram interesată niciodată despre motivul pentru care o persoană dorea să vină la domnul prim procuror şi nici nu aveam calitatea de a o legitima sau de a o opri să intre la domnul prim procuror. Asiguram doar servicii de secretariat." Martora şi-a mai amintit că D. "Venea de regulă însoţit, de altfel dacă mă gândesc mai bine nu l-am văzut niciodată singur să vină la domnul procuror. La vremea respectivă bănuiam că persoanele care îl însoţeau erau avocaţi, însă nu pot face aprecieri la calitatea acestor persoane care l-au însoţit pe D." Mai arată martora că:

"Nu reţin nicio împrejurare mai specială cu privire la venirea lui D. şi nu îmi amintesc ca acesta să fi venit vreodată după orele de program.".

S-a apreciat că nici fotografiile depuse de inculpat la dosar pe suport optic nu fac dovada unei relaţii de prietenie strânsă între inculpat şi martorul denunţător. Acestea îl surprind pe martor în două momente diferite de relaxare nu se ştie unde, când şi în ce context. Martorul este singur în fotografii, nu se află în compania inculpatului sau a vreunei alte persoane, este posibil să se fi fotografiat singur, aşa încât aceste imagini, indiferent cum au fost captate, nu sunt în măsură să dovedească o relaţie de prietenie între inculpat şi denunţător.

Raportat la mijloacele de probă menţionate şi la conţinutul declaraţiilor martorilor audiaţi pe această coordonată, văzând şi restul actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţa a constatat că nu s-a dovedit în cauză existenţa unei relaţii de prietenie între martorul denunţător D. şi inculpatul A. care să poată fi luată în considerare drept temei pentru furnizarea de către martorul denunţător a foloaselor constatate inculpatului. Fără a exclude declaraţiile inculpatului conform cărora îl cunoştea pe martorul denunţător cu 15 ani înainte de data comiterii faptelor de care este acuzat, în împrejurările menţionate de inculpat în declaraţia sa, instanţa apreciază că a întâlni o persoană la un anumit eveniment în urmă cu 10 ani (adică în 1997, exact cum declară inculpatul) şi a o revedea ulterior prin implicarea sa în diverse dosare penale aflate pe rolul diverselor Parchete, nu reprezintă o relaţie de prietenie. Inculpatul a arătat în declaraţia dată în faţa instanţei că îl cunoaşte pe martorul denunţător din "1997 cu exactitate. Contextul în care l-am cunoscut a fost acela în care mi-am început activitatea ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, iar denunţătorul era în relaţii foarte apropiate de prietenie cu procurorul care mă coordona ca stagiar în acea perioadă, respectiv MM. Acesta din urmă, adică MM., a fost în 1998 naşul meu de cununie, motiv pentru care intrând şi eu în cercul lui relaţional de cunoştinţe, am devenit un apropiat al denunţătorului. Ţin să menţionez că în momentul în care am început să lucrez la Parchetul din Câmpina ca procuror stagiar începând cu luna aprilie 1997 am constatat că denunţătorul avea în acel moment în lucru dosare la acea unitate de parchet. Mai ţin să menţionez încă din acest punct al declaraţiei, că D. a avut în cvasipermanenţă lucrări şi dosare la Parchetul din Câmpina şi ulterior după reînfiinţarea Judecătoriei Sinaia în cursul lunii octombrie 1997 şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia. Din câte l-am cunoscut eu în aceşti ani, a fost o persoană care nu a ezitat atunci când a considerat că are dreptate sau că i se încalcă vreun drept, să sesizeze organul competent să ia măsurile cuvenite dintre care inclusiv organul de urmărire penală."

S-a reţinut că declaraţia inculpatului în legătură cu momentul în care l-a cunoscut pe martorul denunţător D. nu este susţinută de alte probe de la dosar şi deci nu se coroborează, sub acest aspect, cu alte probe. Reţinând însă drept veridice cele declarate de acesta, instanţa constată că este cu atât mai puţin probabil ca inculpatul să fi legat cu martorul denunţător o relaţie de prietenie, în condiţiile în care încă de când l-a cunoscut pe martorul denunţător D., respectiv din 1997, a cunoscut şi împrejurarea că acesta era implicat în dosare aflate pe rolul diverselor Parchete unde inculpatul activa, astfel că oricând puteau să-i revină în lucru dosare în care acesta sau firmele sale era implicat. Dimpotrivă, materialul probator administrat şi chiar declaraţiile martorilor încuviinţaţi în apărare pentru inculpat, fac mai credibile declaraţiile martorului denunţător referitor la momentul şi la adevăratul motiv pe care "relaţia" dintre cei doi s-a întemeiat.

Martorul denunţător D. a arătat în declaraţiile date că foloasele pe care le-a furnizat inculpatului au fost date pentru ca inculpatul să asigure o "protecţie" a denunţătorului şi a societăţilor administrate de el, în dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. Dincolo de acest interes, martorul denunţător a arătat că nu s-a pus problema unei amiciţii sau a unei prietenii cu inculpatului, întrucât nu i se părea firesc "ca un procuror să solicite bani cu titlu de sponsorizare pentru soţia sa de la o persoană care avea dosare pe rolul Parchetului, indiferent de calitatea pe care o avea în acele dosare." În legătură cu "înţelegerea" avută cu inculpatul, martorul denunţător D. a arătat în cadrul declaraţiei date în faţa instanţei:

"Nu îmi aduc aminte exact, însă la un moment dat m-am întâlnit cu inculpatul A., cred că la Parchet unde probabil fusesem invitat de dânsul. Este puţin probabil să mă fi chemat în legătură cu vreun dosar, întrucât cu dânsul o singură dată am vorbit despre un dosar pe care îl avea de instrumentat şi atunci dânsul s-a deplasat la mine la firmă şi mi-a spus că nu o poate trimite în judecată pe o persoană care avea calitatea atunci de director coordonator al vămii, pentru că a lucrat la securitate. Acolo la Parchet inculpatul mi-a solicitat să îl ajut prin a-i furniza carburant pe care să îl folosească la autoturismul cu care făcea naveta de la Sinaia la Bucureşti, cu acea ocazie am aflat şi că soţia dânsului desfăşura activităţi la Bucureşti.

Domnul procuror nu mi-a spus că în schimbul acestui serviciu mă va ajuta în vreun fel, însă eu am înţeles acest lucru, respectiv am înţeles că ar fi putut să mă ajute în dosarele aflate pe rolul Parchetului. Este posibil ca la acel moment să fi fost prim procuror inculpatul, întrucât ştiu că a avut trei mandate, respectiv a fost 9 ani prim procuror." A mai precizează martorul în declaraţia sa, relativ la momentul intervenţiei înţelegerii dintre părţi, că nu a intervenit între ei o înţelegere explicită, adică inculpatul nu i-a indicat în mod expres că va face ceva în schimbul carburantului şi nici martorul denunţător nu a ridicat vreo pretenţie explicită în legătură cu conduita la care se aştepta din partea procurorului în schimbul carburantului şi a sponsorizărilor efectuate.

Cu toate acestea, martorul arată că este evident că o asemenea înţelegere a intervenit, chiar dacă în mod tacit, de vreme ce atâta timp inculpatul a alimentat în mod repetat, autoturismele sale cu combustibil de la staţia de carburanţi Câmpina fără să plătească contravaloarea acestuia, în timp ce avea în lucru dosare în care era implicat el sau firmele sale şi în care a dispus şi soluţii. Din faptul că a fost chemat la Parchet - fără legătură cu vreun dosar - în condiţiile în care inculpatul ştia cu ce se ocupă martorul denunţător tocmai din actele dosarelor aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia şi i s-a solicitat carburant pe care să îl folosească la autoturismul personal cu care făcea naveta de la Sinaia la Bucureşti, martorul a înţeles nevoia prim procurorului şi a acceptat satisfacerea acesteia, nutrind convingerea că va fi ajutat în dosarele în care era implicat; acesta a arătat:

"Nu este real faptul că mi-ar fi solicitat în mod expres domnul procuror ceva. De altfel, sunt convins că nu există niciun procuror care să solicite în mod expres ceva aşa cum textul de lege prevede. Totul s-a întâmplat în mod tacit. Ce puteam să cred dacă m-am dus cu o plângere penală, iar după aceea mi s-a solicitat în mod expres carburanţi."

Referitor la contractele de sponsorizare şi la "înţelegerea" intervenită cu inculpatul în acest sens, martorul denunţător D. a arătat:

"... Acest lucru se întâmpla în anul 2003 - 2004 şi în acest context l-am cunoscut pe inculpatul A. care era procuror la acel Parchet. La un moment dat domnul procuror m-a întrebat dacă cunosc vreo firmă dispusă să sponsorizeze un medic despre care ulterior am aflat că era chiar soţia dânsului. Prin firmele mele am fost de acord să sponsorizez acea activitate şi pentru aceste sponsorizări am depus chiar în contabilitate dovezi ca să se vadă felul în care au fost folosiţi banii. Precizez că la firmele care au sponsorizat aveam şi o asociată","... Apreciez că în cursul anului 2007 a avut loc încheierea primului contract de sponsorizare când domnul procuror m-a întrebat de firmele dispuse să sponsorizeze activităţi de training-uri, colocvii sau conferinţe la care urma să participe soţia dânsului, nu reţin dacă la prima sau a doua solicitare mi-a spus că este vorba de soţia dânsului şi reţin că cel puţin unul dintre contractele de sponsorizare a fost încheiat ca pentru soţia dânsului să se deplaseze la un congres de ginecologie undeva într-o ţară sudică, dar nu mai reţin exact despre ce ţară este vorba."

Martorul denunţător nu a susţinut niciodată că ar fi cerut inculpatului să facă ceva "ilegal" în dosarele în care era implicat el sau firmele sale, deci să nu-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu sau să facă un act contrar acestor îndatoriri, ci a arătat că a furnizat foloasele doar pentru ca inculpatul "să-şi facă treaba", adică să-şi îndeplinească corect atribuţiile de serviciu, astfel încât martorul denunţător şi societăţile administrate de el să nu fie prejudiciaţi; martorul a arătat în declaraţiile sale, în legătură cu motivul pentru care a furnizat foloasele inculpatului, următoarele:

"eu niciodată nu i-am solicitat domnului procuror şi nici altcuiva să facă o ilegalitate din care eu să am beneficii, astfel că nu i-am cerut nimic domnului procuror în schimbul acestui serviciu. Cu toate acestea, mă aşteptam ca acesta să îşi facă datoria şi acesta este şi motivul pentru care am acceptat să îi dau acest carburant fără să îl plătească. Vroiam doar să nu mi se dea soluţii nedrepte şi nefavorabile în dosarele pe care le aveam şi în care aveam dreptate." A mai arătat martorul denunţător că:

"Este reală afirmaţia pe care am făcut-o în cadrul declaraţiei de la urmărire penală în sensul că am perceput acest serviciu pe care i l-am făcut domnului procuror A. ca un fel de "taxă de protecţie". Astăzi precizez în faţa instanţei că îmi crea într-adevăr un confort împrejurarea că domnul procuror A. în calitatea pe care o avea putea să exercite cu bună credinţă atribuţiile de serviciu şi să mă ajute acolo unde aveam dreptate. Este adevărat că din toate dosarele care au fost pe rolul Parchetului în această perioadă au fost multe în care nu mi s-a dat câştig de cauză. În două sau trei cazuri de înşelăciune am avut câştig de cauză. Eu când am spus că aveam un confort psihic mă refeream la faptul că eram conştient că orice lucrare făcută de un procuror sau poliţist pe care îl coordona domnul procuror va ajunge să fie vizată de prim procurorul acelui Parchet. Având în vedere favorurile pe care i le făceam domnului procuror, am avut convingerea că acesta se va uita atent la soluţiile care urmau să fie date în dosarele în care eram parte. Repet nu vroiam să mi se facă favoruri sau să câştig acolo unde nu aveam dreptate. Faptul că în toată această perioadă de timp în unele dintre dosarele care erau instrumentate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia mi s-au dat de către domnul procuror explicaţii referitoare la ceea ce putea să facă sau nu putea să facă, explicaţiile pe care mi le-a dat referitoare la Hogea, la QQ. şi la împrejurările care au impus acele soluţii, m-au determinat să cred că vrea să îşi facă treaba şi că vrea să mă ajute şi că este receptiv la nevoile şi la faptul că eu îl ajut, doar că au existat situaţii mai presus de dânsul cărora nu a putut să le facă faţă."

Martorul D. a arătat că discuţiile purtate cu inculpatul urmare cărora a acordat acele foloase inculpatului, nu au fost purtate de faţă cu nimeni, acesta precizând că:

"am fost doar eu şi cu domnul procuror". Apoi, a mai arătat că amabilitatea şi modul de comportare al inculpatului pe durata în care a primit foloasele, împrejurarea că în anumite situaţii i-a explicat de ce nu putea da în dosare soluţii favorabile martorului denunţător, deşi acesta avea dreptate, a creat convingerea acestuia că inculpatul chiar veghează la interesele sale şi este atent în dosarele în care martorul era implicat, existente pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, însă au fost unele situaţii, mai presus de voinţa sa, care l-au determinat să adopte unele soluţii defavorabile martorului. Din declaraţia martorului rezultă că inculpatul îl "consilia" oarecum la momentul depunerii sesizărilor, confirmându-i că faptele reclamate întruneau elementele constitutive ale unor infracţiuni, după care interveneau situaţii de care inculpatul se prevala ca să dea unele soluţii nefavorabile. Acesta arată:

"Ceea ce mă oftica cel mai tare era faptul că atunci când mergeam cu plângerea îmi spunea că da, fapta se încadrează în infracţiunea de înşelăciune, sau bancrută frauduloasă sau altă infracţiune, iar apoi soluţia era nefavorabilă. În cazul plângerii formulată împotriva lui Hogea, explicaţia a fost că soluţia este aceasta pentru că "aşa vrea şefa".

Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi acţionat efectiv în sensul protejării intereselor societăţilor comerciale administrate de martorul denunţător D., sau ale acestuia din urmă, însă, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen., este suficient ca foloasele primite să fie în legătură cu îndeplinirea actelor ce intră în îndatoririle sale. Or, inculpatul a adoptat acte în anumite dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia şi s-a comportat pe toată durata primirii foloaselor de aşa manieră încât a întărit convingerea martorului denunţător D. că îl ajută şi că face tot ce îi stă în putinţă să fie rezolvate favorabil plângerile formulate de martorul denunţător sau procedurile în care acesta era implicat. Nu rezultă aşadar, din actele dosarului, că în speţă ar fi vorba doar despre o falsă percepţie a martorului denunţător cu privire la coruperea inculpatului în legătură cu protejarea intereselor sale şi ale societăţilor pe care le conducea. Martorul denunţător ştia foarte bine care sunt competenţele procurorului de caz şi ale prim-procurorului - a relevat de altfel acest aspect şi în faţa instanţei - şi pe parcursul celor 6 ani de furnizare a foloaselor inculpatului, a primit de la unitatea de parchet unde inculpatul era prim procuror soluţii favorabile, de confirmare a rezoluţiilor de netrimitere în judecată adoptate de procurorul de caz, semnate de inculpat.

Mai mult decât atât, martorul L. a confirmat în faţa instanţei declaraţia dată în cursul urmăririi penale, din care rezultă că în comunitate era cunoscută susţinerea şi protecţia de care beneficia D. din partea prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia - A., în schimbul unor avantaje patrimoniale.

Hotărârile depuse de inculpat la dosar pentru a releva jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie nu sunt relevante, întrucât particularităţile cauzei deduse judecăţii nu se pliază pe situaţia de fapt care a condus la adoptarea acelor hotărâri judecătoreşti.

S-a stabilit că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă - dincolo de orice îndoială - că liantul acţiunii comune a societăţilor administrate de D. şi T., care au sponsorizat persoana fizică C., nu a fost constituit de aceasta din urmă (pe care D. o ştia doar din vedere, iar T. nu a văzut-o niciodată), ci de soţul său - A. şi de interacţiunea martorului D. cu acesta, sponsorizările fiind efectuate în considerarea funcţiei sale şi a acţiunilor pe care inculpatul le putea întreprinde în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia pentru protejarea intereselor martorului denunţător D. şi a societăţilor administrate de acesta, implicate în diverse forme în dosare penale aflate pe rolul acestui Parchet. În perioada efectuării sponsorizărilor, societăţile reprezentate legal de către D. au înregistrat diverse petiţii spre soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, unde inculpatul A. deţinea funcţia de prim procuror, având interesul soluţionării favorabile şi cu celeritate a acestora. Mai mult decât atât, însuşi martorul D., ca persoană fizică, a fost cercetat, începând cu anul 2007, în mai multe dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Din actele dosarului a rezultat că în intervalul de timp 2007 - 2012 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia au fost înregistrate următoarele dosare în care martorul denunţător D. şi societăţile administrate de acesta, au avut diverse calităţi procesuale şi în care inculpatul A. a adoptat acte procesuale:

1. Dosarul penal nr. x/2007, în care D. a avut calitatea de făptuitor pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals, ş.a. şi în care, la data de 27 noiembrie 2007 s-a dispus de către procurorul de caz neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitor pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. (pentru considerentul că faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, ca formă de vinovăţie), iar prin Rezoluţia nr. 3/II/2/2008 din 7 ianuarie 2008 inculpatul, A., în calitate de prim procuror a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul RR.;

2. Dosarul penal nr. x/2007, în care D. a avut calitatea de persoană vătămată, care a fost trimis prin adresa din 27 august 2007 de către inculpat Poliţiei Judiciare Comarnic pentru cercetări, care a rămas în nelucrare şi în care s-a dispus prin Ordonanţa din 24 noiembrie 2014 clasarea pentru furt calificat, prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale;

3. Dosarul penal nr. x/2007, în care SC F. SRL reprezentată de D., a avut calitatea de parte vătămată şi în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, iar prin rechizitoriul din 23 mai 2007 confirmat de prim procurorul A. s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat;

4. Dosarul penal nr. x/2009, în care D. a avut calitatea de învinuit, cercetat pentru evaziune fiscală şi alte infracţiuni, faţă de care la data de 03 iunie 2010 s-a dispus de către procurorul de caz scoaterea de sub urmărire penală şi în care prim procurorul A. a dispus prin Rezoluţia nr. 125/II/2/2010 din 8 iulie 2010, respingerea plângerii împotriva soluţiei formulată de partea civilă, ca inadmisibilă;

5. Dosarul penal nr. x/2009, în care D., în calitate de reprezentant al SC F. SRL, a avut calitatea de parte vătămată, procurorul de caz a dispus prin rezoluţia din data de 1 iulie 2010 confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, iar prin Rezoluţia prim procurorului A. nr. 147/II/2/2010 din data de 12 august 2010 s-a dispus infirmarea soluţiei dispuse de către procurorul de caz şi restituirea actelor premergătoare Poliţiei Oraşului Comarnic în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitorul QQ.;

6. Dosarul penal nr. x/2010 privind pe învinuiţii D. şi SC E. SRL, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi în care prin rezoluţia din data de 09 iunie 2011, s-a dispus scoaterea lor de sub urmărire penală, soluţie confirmată de prim procurorul A.; iar prin Ordonanţa nr. 4090/II/6/2013 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus infirmarea ca nelegală a soluţiei menţionate, redeschiderea şi reluarea urmăririi penale în cauză. În final, în această cauză s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. prin rechizitoriul nr. x/2012 din 6 august 2013 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti;

7. Dosarele penale nr. x/2012 şi nr. y/2012 conexate, în care D., reprezentant al SC F. SRL şi SC E. SRL, a avut calitatea de parte vătămată, dosarul penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi în care, prin rezoluţia procurorului A. din data de 04 mai 2012 s-a dispus trecerea celor două cauze de la I.P.J. Prahova - S.I.F. - B.I.F. Câmpina la Poliţia Oraşului Comarnic, iar prin rechizitoriul întocmit la data de 7 martie 2013, s-a dispus trimiterea în judecată.

S-a menţionat că în actul de trimitere în judecată a inculpatului A. se face referire la mult mai multe dosare în care inculpatul ar fi efectuat acte de cercetare, în mod direct, ca procuror de caz sau verificări ori confirmări ale rezoluţiilor sau ordonanţelor dispuse în cauze de către procurorii de caz, ca prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, şi în care se susţine că ar fi fost implicat denunţătorul şi/sau societăţile administrate de acesta, însă Dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia nu se regăseşte ataşat la dosarul cauzei şi nici nu există ataşat vreun act întocmit de inculpat în acel dosar pentru a se reţine drept veridice menţiunile din actul de sesizare. În mod similar, nu au putut fi verificate susţinerile din actul de sesizare a instanţei în sensul că inculpatul A. ar fi confirmat ca prim procuror soluţiile de neîncepere a urmăririi penale sau scoatere de sub urmărire penală din Dosarele nr. x/2012 şi respectiv nr. 850/P/2011, întrucât între copiile înscrisurilor aparţinând acestor dosare nu se regăsesc copiile soluţiilor menţionate. Este evident că inculpatul cunoştea despre existenţa acestor dosare, întrucât se regăsesc la dosar adresele de trimitere a lor către organele de cercetare sau diverse comunicări, însă nu sunt ataşate acte procesuale prin care inculpatul A. să soluţioneze plângeri sau alte cereri cu care să fi fost investit în calitatea pe care o avea sau să efectueze ca procuror de caz cercetări în vreun dosar.

S-a mai menţionat că în Dosarul nr. x/2011, în care D., reprezentant al SC F. SRL, a avut calitatea de parte vătămată şi în care prin ordonanţa procurorului din data de 6 februarie 2011 s-a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală, confirmată conform susţinerilor din actul de sesizare a instanţei de către prim procuror - inculpatul A., calitate de învinuită a avut şi T., fostă asociată cu numitul D. din Comarnic la SC F. SRL şi administrator al SC H. SRL Buşteni, care a încheiat contractul de sponsorizare pentru suma de 5.000 RON - virată la data de 28 septembrie 2011 în contul lui C. (contract semnat de inculpat pentru soţia sa) şi care a arătat în declaraţiile date că a efectuat această sponsorizare la rugămintea martorului denunţător D.

De asemenea, deşi sunt menţionate în actul de sesizare a instanţei mai multe dosare înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia în care era implicat - cu diverse calităţi procesuale - martorul denunţător D. şi/sau societăţile administrate de acesta şi în care inculpatul, în calitate de prim procuror, ar fi îndeplinit acte în virtutea atribuţiilor de serviciu (Dosare nr. x/2013, nr. y/2014, nr. z/2014, nr. w/2014, nr. t/2014, nr. s/2014, nr. q/2014, nr. r/2015, nr. s/P/2015), prima instanţă nu a avut în vedere dosarele înregistrate după anul 2012, întrucât activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului şi pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. se situează în intervalul 2007 - 2012, or, doar acest interval de timp este de referinţă şi trebuie avut în vedere în ceea ce priveşte activitatea de serviciu a inculpatului.

Prima instanţă a reţinut în consecinţă că între inculpat şi martorul D. nu a existat o relaţie de prietenie şi nu o astfel de relaţie a fundamentat pretinderea şi primirea foloaselor menţionate (bani şi carburant) de către inculpat. Pretinsa relaţie de prietenie dintre el şi denunţător nu a fost confirmată nici de acesta din urmă şi nici măcar de soţia inculpatului, beneficiara formală a sponsorizărilor, care a susţinut că nu-l cunoştea pe D. Inculpatul şi martorul denunţător D. nu se vizitau, nu ieşeau împreună la localuri, nu participau la evenimente comune, nu desfăşurau activităţi recreative împreună, ci interacţiunea acestora a gravitat doar în jurul dosarelor pe care martorul denunţător le avea pe rol la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, în considerarea funcţiei pe care inculpatul o deţinea, aceea de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia şi care îi permitea protejarea intereselor martorului denunţător D.

şi a firmelor sale. Singurele "cafele" servite de martorul denunţător şi inculpat împreună par a fi - astfel cum rezultă din materialul probator de la dosar - cele cu care martorul l-a servit pe inculpat când acesta se deplasa la biroul martorului denunţător D. pentru a duce contractele de sponsorizare. Foloasele primite de inculpat în perioada 2007 - 2012, astfel cum au fost menţionate (bani şi carburant), au fost acordate de martorul denunţător D. la solicitarea expresă a inculpatului A. - acesta din urmă cunoscând posibilităţile financiare ale martorului din dosarele aflate pe rolul Parchetului pe care îl conducea - tocmai pentru ca inculpatul să-şi îndeplinească corect atribuţiile de serviciu, să soluţioneze cu celeritate plângerile formulate de martorul denunţător şi să nu prejudicieze, prin actele procesuale pe care le putea adopta în dosare, interesele martorului denunţător şi a societăţilor comerciale aparţinând acestuia.

Împrejurarea că inculpatul atunci când se întâlnea cu martorul denunţător D. îi "justifica" soluţiile adoptate, invocând diverse impedimente pe care le-a întâmpinat în adoptarea unor soluţii favorabile martorului denunţător sau societăţilor sale, este de natură a întări convingerea existenţei unei legături clare între primirea foloaselor de către inculpat şi activitatea sa de serviciu, prin aceste "justificări" inculpatul încercând să nu-l "supere" pe martorul denunţător pentru ca acesta să nu întrerupă furnizarea de combustibil sau sponsorizările.

Pe de altă parte, dacă între inculpat şi martorul denunţător D. ar fi existat o relaţie de prietenie, deontologia profesională îl obliga pe inculpat să se abţină de la adoptarea de acte sau efectuarea de acte de cercetare în dosarele în care martorul denunţător sau societăţile acestuia era implicat. Împrejurarea că inculpatul nu s-a abţinut în acele dosare dovedeşte să relaţia dintre cei doi nu era una de prietenie, respectiv amiciţie, ci avea o altă natură.

S-a apreciat că este îndeplinită condiţia prevăzută de textul de lege incriminator privind primirea foloaselor în legătură cu îndeplinirea de acte ce intră în îndatoririle de serviciu, şi în situaţia sumei de 5.000 RON primită cu titlu de "sponsorizare" de la SC H. SRL Buşteni. În primul rând, martorul denunţător D. a arătat în declaraţiile date că tot prin intermediul lui a obţinut inculpatul A. acea sponsorizare, T. fiind şi asociată a sa şi fiind rugată de el personal să efectueze această sponsorizare, iar motivele care l-au determinat să găsească un alt sponsor decât firmele sale au fost aceleaşi, adică păstrarea "relaţiei" cu inculpatul. Martorul denunţător D. a arătat în mod expres în declaraţia dată în faţa instanţei că:

"T. nu cunoştea că prin această sponsorizare eu vreau să menţin apropierea de domnul procuror A.". Pe de altă parte, instanţa a identificat, ca fiind ataşate prezentului dosar, copii din Dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, în care D., reprezentant al SC F. SRL, a avut calitatea de parte vătămată, iar T. a avut calitatea de învinuită; prin ordonanţa procurorului din data de 06 februarie 2011, s-a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală, confirmată conform susţinerilor din actul de sesizare a instanţei de către prim-procuror - inculpatul A. În aceste condiţii, este puţin probabil ca inculpatul, în luna septembrie când a fost încheiat contractul de sponsorizare, să nu-şi fi amintit de calitatea de învinuită avută de T., fostă asociată cu numitul D. din Comarnic la SC F. SRL şi administrator al SC H. SRL Buşteni; această împrejurare nu l-a determinat însă să respingă sponsorizarea oferită de T. prin intermediul lui D., fiind încheiat astfel contractul de sponsorizare pentru suma de 5.000 RON - virată la data de 28 septembrie 2011 în contul lui C. (contract semnat de inculpat pentru soţia sa).

Prima instanţă a constatat că declaraţia martorului denunţător D. se coroborează cu înscrisurile din care rezultă existenţa pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia a dosarelor menţionate în care era implicat - cu diverse calităţi procesuale - martorul denunţător D. şi/sau societăţile administrate de acesta şi în care inculpatul, în calitate de prim procuror, a îndeplinit acte în virtutea atribuţiilor de serviciu. Ea se coroborează de asemenea cu înscrisurile reprezentând contracte de sponsorizare semnate de inculpat la rubrica destinată beneficiarului, cu avizele de însoţire a mărfii care atestă cantitatea de carburant de care a beneficiat pe o perioadă mare de timp inculpatul, cu extrasele de cont din care rezultă destinaţia pe care au avut-o banii obţinuţi din sponsorizare şi înscrisurile care atestă deplasările realizate de inculpat în calitate de însoţitor al soţiei sale la diverse manifestări pe teme medicale, organizate atât în ţară, dar, mai ales, în străinătate (în destinaţii costisitoare, greu accesibile din punct de vedere financiar, în lipsa unei asemenea susţineri).

Cu toate că inculpatul a încercat discreditarea martorului denunţător D., arătând că este o persoană care a fost implicată în mai multe dosare penale, acuzat fiind că a încălcat în mai multe rânduri legislaţia penală şi că a fost interesat în realizarea denunţului pentru a beneficia de un tratament mai blând în dosarele în care era implicat în calitate de inculpat, instanţa constată că acest beneficiu este recunoscut de lege persoanelor care denunţă fapte penale, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel că doar pentru această împrejurare nu se poate dispune înlăturarea declaraţiei martorului din ansamblul materialului probator. Apoi, atât timp cât martorul a dat, ulterior formulării denunţului, declaraţii atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, în care a confirmat cele susţinute în denunţ şi a avut pe parcursul procesului penal o poziţie procesuală constantă, iar declaraţiile sale se coroborează, astfel cum am arătat, cu restul materialului probator de la dosar, nu se poate dispune înlăturarea declaraţiilor date de martor pentru suspiciunea de nesinceritate. Martorul denunţător a fost audiat de către instanţă în condiţii de legalitate în prezenţa inculpatului asistat de avocat ales; atât avocatul inculpatului cât şi inculpatul personal, persoană cu studii juridice, au avut posibilitatea să pună întrebări martorului şi au uzat de această posibilitate; martorul nu a declarat în faţa instanţei alte împrejurări decât cele declarate la urmărire penală, deşi au existat unele nuanţări, fără impact însă asupra acuzaţiei aduse inculpatului. A declarat martorul în faţa instanţei, că nu au fost exercitate niciun fel de presiuni asupra sa pentru a depune denunţul sau a da declaraţiile în etapa urmăririi penale într-un anumit sens. Or, în aceste condiţii, prima instanţa a apreciat că declaraţia martorului denunţător îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi luată în considerare şi coroborată cu celelalte probe existente la dosar. Este de altfel şi motivul pentru care instanţa nu a admis depunerea la dosar de către inculpat în probaţiune a unor audioscripturi sau a unor înregistrări de la diverse posturi de televiziune sau a unor publicaţii din mass-media, în care martorul ar fi susţinut că s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a da anumite declaraţii, în dosarele în care a fost audiat de procurorul de caz.

Raportat la această situaţie, prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului constând în aceea că, în calitate de magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror şi efectua şi supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins şi primit cu titlu gratuit, în perioada 2007 - 2012, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la martorul denunţător D., administrator al SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni, carburant auto cuantificat la 9.008,07 litri, în valoare totală de 43.289,62 RON, pentru alimentarea autoturismelor pe care le deţinea, înmatriculate cu numerele x şi x şi a pretins în mod direct de la denunţătorul D. sume de bani în cuantum total de 60.321,12 RON, din care 55.321,12 RON remise sub forma unor sponsorizări pentru care s-au încheiat 8 contracte între societăţile denunţătorului şi soţia magistratului - C. (medic specialist obstetrică ginecologie) şi 5.000 RON remisă în contul acesteia tot ca o sponsorizare - prin intermediul SC H. SRL Buşteni (firmă reprezentată de asociata denunţătorului D.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins).

Cu toate că inculpatul a depus la dosar hotărâri judecătoreşti şi publicaţii din doctrină prin care a încercat să combată acuzarea şi să dovedească că în speţă, faptele de care este acuzat nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, prima instanţa a constatat că jurisprudenţa depusă nu se pliază pe starea de fapt din acest dosar şi pe particularităţile cauzei deduse judecăţii în prezent.

Astfel, prima instanţă a constatat că este dovedită în cauză atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă a infracţiunii de luare de mită. Sub aspectul laturii obiective, materialul probator de la dosar, astfel cum a fost evidenţiat, dovedeşte fără putinţă de tăgadă că inculpatul a primit la martorul denunţător D., administrator al SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni - martor care a avut pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia în perioada 2007 - 2012 mai multe dosare penale, în care societăţile conduse de el sau el personal a fost implicat fie ca persoană vătămată, fie făptuitor şi în care inculpatul a adoptat acte procesuale - carburant auto cuantificat la 9.008,07 litri, în valoare totală de 43.289,62 RON şi a pretins în mod direct de la acelaşi martor denunţător D. sume de bani în cuantum total de 60.321,12 RON, sumă pe care a şi primit-o deghizată sub forma unor contracte de sponsorizare.

Contrar celor susţinute de inculpat, între foloasele primite de inculpat şi activitatea sa de serviciu este o legătură directă, întrucât aceste foloase au fost primite de inculpat în schimbul asigurării "protecţiei" denunţătorului şi a societăţilor acestora, fie că a fost vorba despre soluţionarea cu celeritate a plângerilor penale formulate de D. şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi a cauzelor în care acesta sau societăţile reprezentate de el aveau diferite calităţi procesuale, fie că a fost vorba despre soluţionarea acelor cauze în mod favorabil.

Au fost identificate un număr de 7 dosare în care inculpatul în calitate de procuror sau uneori de prim procuror a adoptat acte procesuale în intervalul 2007 - 2012, dosare în care a fost implicat martorul denunţător sau societăţile conduse de acesta. Inculpatul deţinea o funcţie care îi permitea să aibă acces la dosarele în care martorul denunţător sau societăţile acestuia erau implicaţi şi prin conduita sa, a dat de înţeles martorului denunţător că va veghea la soluţionarea cu celeritate şi legală a plângerilor formulate de acesta din urmă.

Împrejurarea că foloasele au fost primite de inculpat în intervalul de timp în care dosarele erau în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, că s-a dovedit în speţă că nu exista între inculpat şi martorul denunţător D. o relaţie de prietenie apropiată care să justifice acordarea acestor foloase inculpatului, ci dimpotrivă martorul denunţător era interesat de obţinerea unor soluţii favorabile în dosarele în care era implicat el sau societăţile conduse de el - considerând bineînţeles că avea dreptate în plângerile formulate de el -, că inculpatul deşi primea aceste foloase periodic şi repetat nu s-a abţinut de la adoptarea anumitor acte în dosare (cu atât mai mult cu cât susţine că era prieten cu martorul denunţător), că în acest interval de timp cei doi s-au întâlnit de câteva ori şi au discutat doar în legătură cu foloasele, iar inculpatul a explicat denunţătorului de ce nu poate adopta anumite soluţii favorabile martorului denunţător în anumite dosare, conduce la concluzia că foloasele au fost primite de inculpat în legătură cu îndeplinirea actelor şi îndatoririlor de serviciu, acestea reprezentând un contraechivalent al conduitei pe care inculpatul s-a angajat să o aibă.

Faptul că inculpatul nu a făcut un act contrar acelor îndatoriri sau că a dat în cauzele în care martorul denunţător şi societăţile sale erau implicaţi şi soluţii defavorabile acestora, nu are nicio înrâurire asupra întrunirii laturii obiective a infracţiunii, în condiţiile în care infracţiunea de luare de mită are conţinuturi alternative, iar inculpatul este acuzat că a primit banii de la martorul denunţător pentru îndeplinirea actelor ce intrau în atribuţiile sale de serviciu, nu şi de alte forme pe care le poate îmbrăca activitatea infracţională; inculpatul a acţionat de aşa manieră încât să nu-l supere pe denunţător, respectiv îl asigura, de fiecare dată când dădea o soluţie defavorabilă, că nu a putut să-l ajute în acel caz, întrucât interese mai presus de voinţa lui au impus o astfel de soluţie.

De asemenea, s-a apreciat că împrejurarea că în sarcina inculpatului nu s-a reţinut îndeplinirea unui act anume din dosare, nu este de natură a afecta conţinutul constitutiv al infracţiunii, câtă vreme activitatea imputată inculpatului s-a derulat pe o perioadă mare de timp, a luat forma unei "protecţii" a intereselor martorului denunţător şi a societăţilor comerciale aparţinând acestuia, în toate dosarele pe care acesta le avea pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, iar interesul martorului denunţător de a recompensa conduita binevoitoare a inculpatului s-a datorat tocmai funcţiei de prim procuror pe care inculpatul o avea şi care îi permitea să intervină în orice dosar, fie prin confirmarea sau infirmarea soluţiilor de netrimitere în judecată, fie prin instrumentarea directă a cauzei.

Prima instanţă a apreciat că excede cadrului procesual de faţă stabilirea dacă în dosarele în care au fost implicaţi martorul denunţător şi/sau societăţile administrate de acesta şi în care au fost adoptate acte de către inculpat, soluţiile sunt corecte sau nu, atât timp cât art. 289 C. pen. incriminează fapta funcţionarului public care direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu; în speţă nu este vorba despre un singur act, ci date fiind multitudinea dosarelor aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia în intervalul de timp al primirii foloaselor şi forma în care inculpatul a înţeles să se lase corupt, multitudinea de acte procesuale pe care le putea adopta inculpatul în aceste dosare, sprijinind în acest fel interesele martorului denunţător şi a societăţilor comerciale aparţinând acestuia conform înţelegerii, apare evident că nu se poate imputa inculpatului "un act determinat" efectuat de acesta în legătură cu serviciul.

Pentru întrunirea laturii obiective a infracţiunii, nu este necesar ca inculpatul să îndeplinească un act contrar îndatoririlor de serviciu, sau să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, elementul material din cadrul laturii obiective a infracţiunii poate fi constituit şi din acţiunea de a primi bani care nu i se cuvin în legătură cu îndeplinirea de acte ce intră în îndatoririle de serviciu.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, se constată că vinovăţia inculpatului îmbracă forma intenţiei directe. Inculpatul şi-a dat seama că foloasele şi banii pretinşi şi primiţi de la martorul denunţător D. nu i se cuvin şi că acesta i le oferă şi acordă pentru a-l corupe, în strânsă legătură cu atribuţiile de serviciu pe care inculpatul le avea şi cu funcţia deţinută de acesta şi cu toate acestea, le-a acceptat şi a adoptat o perioadă mare de timp o atitudine de natură a-l convinge pe denunţător că acţionează în mod constant în activitatea sa de serviciu în sensul protejării intereselor sale şi ale societăţilor comerciale aparţinând martorului denunţător.

Fapta inculpatului A. constând în aceea că, în perioada 2008 - 2012, a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 60.321,12 RON, pretinsă şi primită cu titlu de mită de la denunţătorul D., deghizând-o sub forma unor contracte de sponsorizare încheiate între firmele acestuia - SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni, respectiv firma asociatei martorului denunţător D., T., SC H. SRL Buşteni şi soţia sa - C. - medic specialist obstetrică ginecologie -, sumă pe care a şi primit-o în cont şi de care a beneficiat inculpatul şi soţia sa, o parte din ea fiind folosită pentru deplasările lor în străinătate la diverse manifestări în domeniul medical, iar o altă parte retrasă numerar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

Latura obiectivă a infracţiunii este dovedită de întreg materialul probator de la dosar. Contractele de sponsorizare încheiate între firmele martorului denunţător D. - SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni, respectiv firma asociatei martorului denunţător D., T., SC H. SRL Buşteni şi soţia sa - C. - medic specialist obstetrică ginecologie - reprezintă în mod evident o formă de disimulare a adevăratei naturi a banilor de care a beneficiat şi inculpatul A., inculpatul cunoscând că aceşti bani provin în realitate din comiterea infracţiunii de luare de mită.

Cu toate că inculpatul a invocat în apărare împrejurarea că infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 din Legea nr. 656/2002 este o infracţiune autonomă şi că în acest context, nu ar putea fi şi subiectul activ al infracţiunii din care provin banii şi de asemenea, subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, instanţa reţine în primul rând că o asemenea distincţie referitoare la subiectul activ al infracţiunii nu rezultă nici din interpretarea textului de lege, mai precis a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi nici nu reprezintă o cristalizare a practicii judiciare în materie, dimpotrivă. Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică sau juridică responsabilă penal; chiar şi autorul care a săvârşit infracţiunea predicat poate fi autorul infracţiunii de spălare a banilor. A nu-l pedepsi pe autorul infracţiunii principale şi pentru infracţiunea de spălare a banilor, dacă bunurile obţinute din infracţiunea principală sunt supuse operaţiunilor specifice de "spălare", înseamnă a-i crea o situaţie privilegiată faţă de alţi autori sau participanţi ai unor infracţiuni principale similare care nu recurg la operaţiunile specifice de "spălare".

De altfel, s-a reţinut că aceasta este şi dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acestei probleme de drept, stipulând în mod expres în dispozitivul Deciziei penale nr. 16/2016 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, că "Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile".

Este adevărată susţinerea inculpatului în sensul că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, existenţa acesteia nefiind condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile şi tot atât de adevărat este că infracţiunea de spălare a banilor nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, însă în speţă, dat fiind că inculpatul a desfăşurat acţiuni specifice spălării de bani, adică a ascuns adevărata natură a provenienţei banilor luaţi cu titlu de mită, disimulând provenienţa acestora prin încheierea unor contracte de sponsorizare pentru activitatea soţiei sale, astfel că banii au intrat în contul acesteia, fiind însă folosiţi apoi şi de inculpat, este întrunit elementul material din cadrul laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, precum şi restul conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni. Contractele de sponsorizare au fost întocmite şi semnate de inculpat şi au fost duse personal de inculpat martorului denunţător D. pentru a fi onorate. Chiar în condiţiile în care activitatea trecută pe contractul de sponsorizare ca fiind sponsorizată a fost realizată - astfel cum rezultă din actele dosarului - împrejurarea că în acele excursii în străinătate, în destinaţii costisitoare, s-a deplasat şi inculpatul alături de soţia sa, beneficiind astfel în mod direct de sumele menţionate în contractele de sponsorizare, conduce la concluzia că întocmirea acestor contracte s-a realizat în realitate pentru a ascunde adevărata natură a banilor luaţi de inculpat de la martorul denunţător D. cu titlu de mită. La aceasta se adaugă faptul că, potrivit raportului de expertiză existent la dosar, o parte din banii obţinuţi prin intermediul contractelor de sponsorizare au fost retraşi de la A.T.M.-uri din Bucureşti, fără a se putea cunoaşte de către cine anume. Inculpatul folosea astfel contul soţiei sale, pentru a se pune la adăpost de o legătură directă care s-ar fi putut realiza între sumele primite de la martorul denunţător şi el.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de spălare de bani s-a comis de către inculpat cu intenţie directă, calificată prin scop. Inculpatul a urmărit comiterea infracţiunii pentru ascunderea adevăratei naturi a banilor proveniţi din infracţiunea de luare de mită.

Pe lângă infracţiunile menţionate, pentru care instanţa a constatat că este întrunit conţinutul constitutiv, atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, conform considerentelor deja expuse, prin actul de sesizare a instanţei, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. şi pentru alte două acte materiale ce intrau în componenţa celor două infracţiuni continuate: un act material reprezentând o faptă de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi un act material de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. S-a reţinut în sarcina inculpatului relativ la cele două acte materiale, că fiecare dintre ele ar întruni conţinutul constitutiv al infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv, spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, însă pentru că au fost comise de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi la diverse intervale de timp faţă de celelalte fapte, acestea reprezintă acte materiale în cadrul infracţiunilor continuate, existând astfel câte o singură infracţiune continuată cu mai multe acte materiale.

S-a reţinut astfel, în cadrul actului de trimitere în judecată, că faptele inculpatului de a obţine prin intermediul martorului M. de la SC B. SRL din comuna Băneşti, judeţul Prahova, o sponsorizare pentru suma de 2.500 euro, în beneficiul soţiei sale, persoană fizică C., suma de bani reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare, şedere, masă şi participare, în perioada 4 - 9 octombrie 2009 la lucrările celui de-al 19-lea Congres Mondial de Obstetrică şi Ginecologie FIGO 2009 ce urmau a avea loc în CAPE TOWN, Africa de Sud, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi implicit, a celei de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, însă pentru că au fost comise după acelaşi tipar şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, reprezintă acte materiale componente ale celor două infracţiuni.

Prima instanţă a reţinut că faptele au fost dovedite de materialul probator administrat în cauză, însă nu s-a dovedit în speţă că acestea ar fi fost comise cu forma de vinovăţie cerută de lege, astfel că niciuna dintre cele două acte materiale nu întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi implicit, nici a celei de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Pentru a fi considerat act material al unei infracţiuni continuate, este necesar, conform art. 35 alin. (1) C. pen., ca faptele să constea din acţiuni sau inacţiuni care să prezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni şi să fie comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diverse intervale de timp. Or, instanţa constată că din materialul probator de la dosar nu rezultă că aceste acte materiale au fost comise de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi nici că în speţă ar fi întrunit pentru aceste fapte conţinutul constitutiv al infracţiunilor în care au fost încadrate, atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective.

Acest contract de sponsorizare (care se găseşte la dosar urmărire penală vol. VIII) are formă identică cu cele furnizate organelor de urmărire penală de către martorul denunţător D. şi tot atât de adevărat este că a fost semnat şi ştampilat din partea SC B. SRL Băneşti şi poartă o semnătură şi la rubrica "Beneficiar C.", aparţinând inculpatului. Acest contract nu cuprinde menţiuni referitoare la înregistrare şi datare, însă astfel cum rezultă din actele dosarului, cu ordinul de plată nr. x din 17 septembrie 2009, SC B. SRL Băneşti a virat în contul persoanei fizice C., deschis la O. - Sector 2 Bucureşti, suma de 10.000 RON (reprezentând aproximativ 2.500 euro) cu titlu de sponsorizare. Potrivit înscrisurilor de la dosar, banii obţinuţi prin acest contract de sponsorizare au fost folosiţi în scopul pentru care au fost destinaţi, iar de această sumă de bani a beneficiat şi inculpatul A., care a însoţit-o pe soţia sa C. la lucrările celui de-al 19-lea Congres Mondial de Obstetrică şi Ginecologie FIGO 2009 ce a avut loc în CAPE TOWN, Africa de Sud.

Prima instanţă a reţinut însă că aceste fapte, deşi dovedite, nu întrunesc condiţiile de tipicitate nici în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită şi nici în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani.

Relativ la aceste fapte, instanţa de fond a reţinut că în speţă s-a formulat un denunţ penal, la data de 11 iulie 2016, înregistrat la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti sub nr. x/2016 de către martorul G., prin care a sesizat fapte de corupţie comise de inculpatul A. în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia . La data de 12 iulie 2016, prin Ordonanţă, s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem" cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Prin Ordonanţa procurorului din 18 iulie 2016 s-a dispus reunirea cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. x/2016 la Dosarul nr. x/2016 al aceleiaşi unităţi de parchet, iar prin Ordonanţa nr. 156/P/2016 din 19 iulie 2016, s-a dispus extinderea acţiunii penale cu privire la acte materiale faţă de inculpatul A.

Denunţul a fost realizat aşadar după începerea urmăririi penale în acest dosar, de către martorul denunţător G., martor, care nu avea nici la data încheierii contractului de sponsorizare şi nici la data formulării denunţului, vreo calitate de reprezentant al societăţii SC B. SRL Băneşti. În legătură cu ceea ce l-a determinat să formuleze acel denunţ, martorul G. a arătat în faţa instanţei, că:

"M-am hotărât să formulez acest denunţ atunci când am văzut în presa locală şi a început să fie mediatizată situaţia domnului procuror A. Atunci ştiind că şi societatea la care eu lucrez a realizat o sponsorizare, ca să nu avem probleme am apreciat că se impune să realizez acest denunţ. Eu am aceeaşi calitate şi în prezent în firmă, însă pentru că ştiam de această sponsorizare şi pentru că am văzut că domnul procuror este cercetat pentru fapte de corupţie, mi s-a părut corect să denunţ şi eu această faptă. Precizez că am vrut să nu am probleme. În momentul în care am citit în presă despre cercetarea domnului procuror, mi s-a părut în neregulă şi ceea ce se întâmplase cu contractul încheiat de societatea la care lucram."

Martorul denunţător a arătat cu privire la încheierea contractului de sponsorizare, că:

"În cursul anului 2009 la sediul firmei la care eu lucram din comuna Băneşti s-a prezentat numitul M., o persoană influentă în zona Sinaia - Buşteni. Îl cunoşteam pe acesta. A adus un contract de sponsorizare tipizat, nu îmi amintesc dacă era completat sau nu şi a spus despre aceste contract că este pentru procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia. Totodată, M. mi-a spus că în cazul în care vom fi de acord să sponsorizăm acea activitate menţionată în contract vom beneficia de protecţia acelui domn procuror în situaţia în care vom avea probleme pe raza Sinaia - Braşov.

Firma la care eu lucram desfăşura activităţi şi la Buşteni şi la Predeal, astfel încât ne-am gândit că ar fi bine să acordăm o sponsorizare acelui domn procuror. Eu personal nu îl cunoşteam pe acel domn procuror. Ştiu că s-a acordat cu titlu de sponsorizare suma în jur de 2.000 de euro, nu reţin exact suma, dar ea a fost trecută pe contract. Cât este trecut pe contract atât s-a şi plătit. Plata s-a efectuat prin virament bancar, însă nu eu am fost cel care s-a ocupat de plată. Nici tatăl meu nu îl cunoştea pe domnul procuror, însă cu toate acestea a fost de acord să facem această sponsorizare.

Precizez că tatăl meu nu era administrator, însă el a luat această decizie în calitatea lui de fondator al companiei.", "Precizez că firma noastră nu a fost implicată în nici un litigiu pe rolul Parchetului Sinaia. Nu am intervenit niciodată la acest domn procuror sau la Parchet în vreun dosar. L-am întâlnit pe domnul procuror de abia azi în sala de şedinţă. Eu am văzut contractul de sponsorizare, însă nu l-am citit. M. a venit cu el la mine întrucât mă cunoştea. Îl cunoştea şi pe tatăl meu, însă el a venit la mine.

Când s-a referit la faptul că am beneficia de protecţie în zonă dacă am realiza acea sponsorizare, eu personal am înţeles că dacă firma ar fi implicată în vreun litigiu vom beneficia de ajutor", "Noi nu aveam aşa cum am arătat probleme în zonă şi nici nu ne gândeam la momentul respectiv că vom avea. Ni s-a cerut pur şi simplu ajutorul, iar noi l-am dat, având reprezentarea că facem un bine". "M. este cel care mi-a spus că procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia este beneficiarul sponsorizării. Recunosc că nici eu şi nimeni de la firmă nu a verificat dacă contractul de sponsorizare a ajuns efectiv la domnul procuror.

În aceste condiţii am formulat denunţul pentru aflarea adevărului şi pentru a nu fi în situaţia în care aş putea fi acuzat de încălcarea legii."

S-a reţinut că declaraţia martorului denunţător se coroborează cu declaraţia dată de martorul M., care, audiat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, a confirmat că a făcut acest serviciu pentru inculpat - pe care îl cunoştea, întrucât jucau fotbal împreună - respectiv că a identificat, la solicitarea inculpatului A., firma SC B. SRL Băneşti, dispusă să acorde o sponsorizare soţiei inculpatului. Tot martorul M. a arătat că a transmis conducerii SC B. SRL Băneşti că sponsorizarea este pentru domnul procuror, la acea vreme prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia şi că acesta este dispus să acorde protecţiei firmei sponsor, dacă va fi vreodată implicată în vreun litigiu aflat pe rolul unităţii de parchet pe care o conducea. În faţa instanţei, martorul a revenit asupra celor declarate la urmărire penală, arătând că în realitate procurorul A. nu i-a spus că ar fi dispus să ofere o astfel de "protecţie", însă acest lucru l-a transmis conducerii SC B. SRL Băneşti de la el pentru a o convinge să acorde sponsorizarea.

Martorul M. a declarat astfel în faţa instanţei că:

"I-am spus lui G. că cunosc un procuror care are un prieten ce are acea fundaţie medicală şi are nevoie de sponsorizare. I-am comunicat lui G. şi numele domnului procuror A. şi i-am spus că este procuror la Sinaia. I-am spus că este din zonă şi ar fi bine dacă ar putea să facă un act de caritate. G. mi-a spus că nu îl cunoaşte pe domnul procuror, iar eu i-am spus că nu se ştie niciodată ce se întâmplă şi că este bine să avem o cunoştinţă acolo la Parchet. Am dus contractul la firma la care lucra G., respectiv la SC B. SRL la Câmpina, acolo ştiu că avea sediul firma. I-am dat contractul unei doamnei secretare. Eu personal nu i-am arătat contractul lui G., m-am dus direct la secretariat acolo unde fusesem îndrumat de G. Contractul mi-l dăduse domnul procuror A. Din câte îmi amintesc contractul era semnat de beneficiar, însă cred că nu era trecută suma pe acesta." Întrebat fiind în mod expres dacă a transmis inculpatului G. disponibilitatea inculpatului de a "proteja" firma sponsor, martorul a arătat în faţa instanţei că i-a comunicat lui G. faptul că inculpatul A. este dispus la nevoie să îl ajute în calitatea pe care o are, în schimbul sponsorizării, însă a arătat că:

"Cred că la urmărirea penală s-au consemnat greşit cele pe care eu le-am afirmat şi realitatea este cea pe care eu am spus-o astăzi în faţa instanţei. În realitate, domnul procuror nu mi-a spus că este dispus să îl ajute în calitatea pe care o are pe cel care se oferă să acorde sponsorizări, însă eu am transmis acest lucru lui G. pentru a-l convinge să efectueze acea sponsorizare."

Aşadar, instanţa de fond a reţinut că deşi este posibil ca martorului denunţător G. să i se fi transmis de către M. disponibilitatea prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia de a acorda " protecţie" la nevoie, există un dubiu major dacă o astfel de "protecţie" a fost oferită de inculpatul A. ca o contraprestaţie a sumei de bani obţinută în mod necuvenit de la SC B. SRL Băneşti, sau nu. Apoi, chiar dacă ar fi oferit o asemenea "protecţie", această noţiune apare mult prea generică, raportat la împrejurarea că SC B. SRL Băneşti nu avea la acel moment şi nu a avut nici ulterior vreun dosar în care procurorul să aibă posibilitatea de a interveni. Aşadar, este evident că sponsorizarea nu a fost acordată pentru ca inculpatul să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. De altfel, astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul A. nici nu îl cunoştea pe martorul denunţător şi nici conducerea SC B. SRL Băneşti. Aceştia nu s-au întâlnit niciodată, astfel că inculpatul nu a avut ocazia să îşi ofere "serviciile", iar din denunţul martorului şi din declaraţia acestuia rezultă că sponsorizarea nu a fost realizată de conducerea societăţii pentru ca inculpatul să aibă o anumită conduită concretă în funcţia pe care o ocupa sau în legătură cu serviciul. Oricum martorul denunţător nu a fost şi factorul decizional în ceea ce priveşte sponsorizarea, ci tatăl său, care era fondatorul societăţii şi care între timp a decedat, astfel că este dificil de stabilit, dacă nu imposibil, că acel contract de sponsorizare a reprezentat în realitate o mită mascată.

În ceea ce priveşte situaţia denunţată de către martorul G., inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că:

"nu îl cunosc personal pe martorul-denunţător G. Motiv pentru care nu aveam de ce să îi acord vreo protecţie. Nu îmi aduc aminte să fi soluţionat vreun dosar referitor la aceste persoane fizice şi juridice, astfel încât nu aveam de ce să solicit ceva de la nimeni. Pe martorul M. îl cunosc, însă nu în condiţiile descrise de el, iar cu el nu am purtat nicio discuţie referitor la taxe de protecţie faţă de cineva. Contractul de sponsorizare la care se face trimitere (din 17 septembrie 2009) este - aşa cum îi spune şi numele - unul de sponsorizare care respectă întru totul dispoziţiile Legii nr. 32/1994 privind contractele de sponsorizare. De altfel, ca şi în alte situaţii, banii au fost viraţi la vedere în contul soţiei mele C., cu titlu de sponsorizare şi nimic mai mult.[...] În momentul în care s-a pus problema de sponsorizare, am discutat cu Lupu şi l-am întrebat dacă există cineva care legal (nr. 32/1994) poate să acorde o sponsorizare pentru un act medical. Acesta a spus că se va interesa să vadă dacă poate să găsească pe cineva care legal să poată face vreo sponsorizare. La un moment dat, Lupu a revenit şi mi-a spus că a găsit pe cineva, fără să îmi indice numele persoanei şi că este de acord să efectueze această sponsorizare şi i-am dat formularul de contract. Presupun că acea societate a înregistrat în contabilitatea ei această sponsorizare. Precizez faptul că contractul de sponsorizare, la rubrica "Beneficiar" a fost semnat de către mine, în condiţiile precizate în faţa Curţii de Apel Ploieşti. Din câte îmi amintesc, la vremea respectivă era în vigoare Codul familiei care instituia prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi. În plus, soţia mea a declarat adevărul atunci când a spus că nu cunoştea detaliile contractelor, întrucât ea era la Bucureşti, iar eu la Sinaia. De asemenea, ea a spus adevărul şi când a susţinut că nu cunoştea persoanele care au sponsorizat, tocmai din acelaşi motiv. La fel de adevărat a declarat că a primit sponsorizările, întrucât toate aceste operaţiuni s-au efectuat prin virament bancar, în contul ei."

În faţa primei instanţe inculpatul a declarat în acelaşi sens cu privire la această faptă.

În aceste condiţii, prima instanţă a reţinut că este în afara oricărei îndoieli încheierea acestui contract de sponsorizare care se şi găseşte la dosar urmărire penală vol. VIII şi are formă identică cu cele furnizate organelor de urmărire penală de către martorul denunţător D.; rezultă de asemenea din materialul probator de la dosar, că acest contract a fost semnat şi ştampilat din partea SC B. SRL Băneşti şi poartă o semnătură şi la rubrica "Beneficiar C.", aparţinând inculpatului. Apoi, rezultă de asemenea din actele dosarului, că, cu ordinul de plată nr. x din 17 septembrie 2009, SC B. SRL Băneşti a virat în contul persoanei fizice C., deschis la O. - Sector 2 Bucureşti, suma de 10.000 RON (reprezentând aproximativ 2.500 euro) cu titlu de sponsorizare.

Cu toate acestea, instanţa de fond a constatat că, spre deosebire de banii primiţi de la societăţile martorului denunţător D., SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni, suma de 10.000 RON (reprezentând aproximativ 2.500 euro) primită cu titlu de "sponsorizare" de la SC B. SRL Băneşti nu reprezintă obiect material al infracţiunii de luare de mită, întrucât ea nu a fost pretinsă şi primită de inculpatul A. în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. În cauză nu s-a dovedit, cu privire la acest contract de sponsorizare, existenţa unei înţelegeri între inculpat şi reprezentantul societăţii sponsor cu privire la o contraprestaţie la care s-ar obliga inculpatul în schimbul sumei primite de la SC B. SRL Băneşti. Inculpatul nu a luat contact direct cu niciunul dintre reprezentanţii SC B. SRL Băneşti, dovedindu-se în speţă doar împrejurarea că inculpatul a solicitat martorului M. să identifice sponsori dispuşi să sponsorizeze activitatea de formare profesională a soţiei sale.

Instanţa de fond a reţinut în primul rând că este pusă sub semnul întrebării promisiunea făcută de către inculpat societăţii sponsor cu privire la "protecţia" ce va fi acordată societăţii care sponsorizează activitatea medicală a soţiei sale. Martorul denunţător G. a arătat în declaraţiile sale că martorul M. a transmis o astfel de promisiune, însă martorul M. audiat fiind de către instanţă a arătat că inculpatul nu ar fi realizat o astfel de promisiune, ci el a fost cel care s-a gândit că va obţine mai uşor sponsorizare dacă menţionează disponibilitatea procurorului de a proteja societăţile "sponsor".

În al doilea rând, instanţa de fond a constatat că promisiunea "protejării" firmelor care vor sponsoriza activitatea soţiei sale, chiar dacă ar fi dovedită, reprezintă o promisiune mult prea generală ca să poată constitui promisiunea unei conduite adoptate de funcţionarul public ca un contraechivalent al sumei de bani primită de la SC B. SRL Băneşti.

Apoi, instanţa de fond a reţinut că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia nu s-a aflat niciodată, până la acel moment şi nici în momentul acordării sponsorizării, vreun dosar în lucru în care martorul denunţător G. sau SC B. SRL Băneşti să fie implicaţi.

Or, în aceste condiţii, Curtea de apel a reţinut că primirea celor 10.000 RON (reprezentând aproximativ 2.500 euro) de la SC B. SRL Băneşti, în mod indirect (prin intermediul soţiei sale), nu a fost realizată de inculpat în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale inculpatului şi nici în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Sub aspect subiectiv, nu s-a dovedit că inculpatul a acţionat cu vinovăţia cerută de lege în acest caz. Împrejurarea că inculpatul s-a folosit de statutul său profesional şi de funcţia pe care o deţinea pentru a obţine sponsorizări pentru soţia sa de la diverse societăţi comerciale din raza oraşului unde îşi desfăşura activitatea şi unde era cunoscut numele său şi asociat cu funcţia deţinută, îmbracă mai degrabă forma unei abateri disciplinare, însă în niciun caz nu se poate conchide că ar fi întrunit în speţă conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită.

Neexistând o infracţiune predicat, prima instanţă a reţinut că nici infracţiunea de spălare de bani nu poate subzista. Atât timp cât nu s-a dovedit că suma obţinută de la SC B. SRL Băneşti a fost luată cu titlu de mită, nu se poate susţine că prin încheierea contractului de sponsorizare s-ar fi urmărit ascunderea sau disimularea adevăratei provenienţe a banilor. Nu sunt întrunite aşadar elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Ca atare, fapta inculpatului nu întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi nici pe cel al infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, lipsind în ambele cazuri forma de vinovăţie prevăzută de lege, astfel că referitor la cele două fapte imputate inculpatului se impune, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatul A.

Întrucât o soluţie de achitare nu se poate pronunţa pentru fapte încadrate ca acte materiale ale unei infracţiuni continuate şi, având în vedere că în speţă s-a dovedit că aceste două fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de acuzare nu au fost comise de acesta în baza unei rezoluţii infracţionale unice, s-a apreciat că în speţă se impune, conform art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpatului A., dintr-o infracţiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale reprezentând 10 sponsorizări şi combustibilul pretins) într-o infracţiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins) şi o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.). De asemenea, se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 contracte şi o sponsorizare directă) într-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă) şi o infracţiune de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.).

Apoi, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se impune achitarea inculpatului A. pentru infracţiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (actualmente reglementată de art. 289 alin. (1) raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000) şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actualmente reglementată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.

În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile de tipicitate, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, astfel că se impune antrenarea răspunderii penale a inculpatului pentru infracţiunile comise.

Având în vedere împrejurarea că infracţiunea de luare de mită în formă continuată pentru care acesta a fost trimis în judecată s-a epuizat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 (1 februarie 2014), iar infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în forma în vigoare începând cu data 14 iunie 2008, avea la data comiterii faptelor o altă formă decât cea în vigoare la momentul pronunţării hotărârii şi era sancţionată diferit, instanţa constată existenţa unei succesiuni de legi penale în timp, care impune analizarea, din perspectiva art. 5 C. pen., a legii penale mai favorabile aplicabile inculpatului.

Potrivit art. 5 alin. (1) noul C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Aplicarea acestui text are ca premisă faptul că toate legile incriminează fapta comisă, dar o sancţionează diferit. Aşa fiind, pentru a fi în prezenţa unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile, în această ipoteză este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) succesiunea de legi penale să intervină între momentul comiterii faptei şi momentul judecării definitive a infractorului, b) toate legile succesive să incrimineze fapta comisă şi c) legile succesive să incrimineze sau să sancţioneze diferit fapta comisă.

Instanţa de fond a constatat că cele două infracţiuni continuate (luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.), pentru care a fost găsit vinovat inculpatul, s-au epuizat în cursul anului 2012, adică înainte de data de 1 februarie 2014 când a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind noul C. pen. şi înainte de noua formă pe care o are în prezent infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de Legea nr. 656/2002, aceste infracţiuni fiind însă incriminate de noul C. pen. şi noua formă pe care o are Legea nr. 656/2002. Astfel, infracţiunea de luare de mită este actualmente reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, iar infracţiunea de spălare de bani este actualmente reglementată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. Toate legile succesive incriminează astfel în continuare faptele de care a fost găsit vinovat inculpatul.

Apoi, având în vedere principiul aplicării legii penale mai favorabile în mod global şi nu pe instituţii autonome, raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului este legea veche pentru ambele infracţiuni.

Sub aspect sancţionator, art. 254 alin. (1) din C. pen. de la 1968 raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200 prevedea pentru infracţiunea de luare de mită o pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, în timp ce noul C. pen., prevede pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 o pedeapsă cu închisoarea de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia s-a săvârşit fapta. Ambele legi prevăd, astfel cum s-a menţionat, pentru comiterea acestei infracţiuni obligativitatea aplicării pedepselor complementare a interzicerii unor drepturi.

Art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în vigoare începând cu data de 14 iunie 2008, prevede pentru infracţiunea de spălare de bani o pedeapsă de la 3 la 12 ani, în timp ce art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Chiar dacă cele două infracţiuni prevăzute de noua lege, respectiv în legea în vigoare la momentul pronunţării, au pedepse a căror limită maximă este uşor mai redusă decât cele din legea în vigoare la momentul comiterii faptelor, instanţa de fond a constatat că legea veche este totuşi legea mai favorabilă, întrucât cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului sunt, fiecare dintre ele, în formă continuată, însă în acelaşi timp sunt concurente. Or, din perspectiva tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, C. pen. de la 1968 are dispoziţii mai favorabile, neprevăzând un spor obligatoriu de 1/3 din cea de a doua pedeapsă sau din totalul celorlalte pedepse. Apoi, instanţa de fond a apreciat că nu are motive, astfel cum se va dezvolta în cele ce urmează, să se orienteze asupra aplicării inculpatului, pentru infracţiunile comise, a unor pedepse situate la limita maximă prevăzută de lege, astfel că, în concret, prevederile legii noi care prevăd limite maxime uşor reduse faţă de cele ale legii vechi, nu apar mai favorabile inculpatului.

De asemenea, analizând modalităţile de executare a pedepselor prevăzute de către C. pen. de la 1968 - excluzând instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, prevăzută de art. 80 şi următoarele din C. pen. şi amânarea aplicării pedepsei, prevăzută de art. 83 şi următoarele din C. pen., care în mod cert, prin prisma celor ce vor fi expuse cu ocazia individualizării judiciare a pedepselor, nu sunt aplicabile în speţă - Curtea a constatat că acestea sunt preferabile şi mai favorabile inculpatului, prin conţinutul şi efectele lor, celor prevăzute de noul C. pen.

Raportat la cele expuse, constatând că legea penală în vigoare la data comiterii faptelor este legea mai favorabilă inculpatului şi ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. de la 1968, precum şi de dispoziţiile art. 52 din acelaşi Cod, care reglementează scopul aplicării pedepsei, instanţa de fond a apreciat că pericolul social concret al faptelor este unul ridicat, analizat din perspectiva circumstanţelor reale în care au fost comise faptele şi a particularităţilor infracţiunilor comise, însă circumstanţele personale ale inculpatului conduc la o atenuare a gravităţii concrete a faptelor.

Astfel, instanţa de fond a constatat, în ceea ce priveşte infracţiunile deduse judecăţii, că fiecare dintre acestea s-a prelungit pe o perioadă mare de timp, fiind comise la diverse intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Primirea de foloase sub forma combustibilului - care reprezintă un act material în cadrul infracţiunii continuate de luare de mită - s-a realizat pe o durată mare de timp (2007 - 2012) şi a avut un caracter repetat, conducând la obţinerea de către inculpat, în mod necuvenit, a unei cantităţi mari de carburant a cărei valoare este de asemenea crescută.

Infracţiunile comise nu sunt producătoare de prejudicii pentru persoanele fizice sau juridice, însă sumele de bani obţinute de inculpat cu titlu de mită şi foloasele obţinute în aceeaşi manieră, cumulate, au o valoare mare. Infracţiunea de luare de mită de care este acuzat inculpatul are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate de către funcţionarii publici, incluzându-i aici şi pe magistraţi, a îndatoririlor de serviciu. Inculpatul, deşi avea obligaţia să vegheze la respectarea legii, din perspectiva profesiei pe care o exercita, s-a lăsat corupt şi a continuat primirea de foloase necuvenite o perioadă de aproximativ 5 ani.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, au fost lezate relaţiile sociale privitoare la protecţia patrimoniului şi protejarea relaţiilor sociale care asigură înfăptuirea justiţiei, în special în ceea ce priveşte identificarea şi confiscarea produselor infracţiunii. Inculpatul a disimulat adevărata provenienţă a banilor sub forma unor contracte de sponsorizare, i-a rulat prin contul soţiei sale, după care a plătit cu cea mai mare parte a banilor excursii în străinătate; o mică parte a banilor primiţi cu titlu de mită, după ce au fost trecuţi prin contul soţiei sale în forma sponsorizărilor, au fost retraşi de la A.T.M.-uri din municipiul Bucureşti, neexistând nicio dovadă că au fost folosiţi în scopul menţionat pe contractele de sponsorizare simulate.

Pe de altă parte, analizând circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa de fond a reţinut că acesta este o persoană cu vârstă tânără, fără antecedente penale, cu studii juridice, licenţiat în drept, a avut calitatea de procuror imediat după absolvirea formelor de învăţământ specifice, calitate pe care a deţinut-o şi la momentul comiterii faptelor, la care se adaugă funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. Traseul profesional al inculpatului a fost, până la data comiterii faptelor, unul foarte bun; din actele şi înscrisurile depuse rezultă că a avut o preocupare constantă în pregătirea profesională, a absolvit diverse cursuri şi specializări şi a fost perceput de către colegii de muncă ca o persoană corectă, bine pregătită profesional. Pe lângă înscrisurile depuse de inculpat în circumstanţiere, în etapa cercetării judecătoreşti, a fost audiat şi martorul W., a cărui declaraţie se găseşte la dosar instanţă vol. III şi care în perioada 2002 - 2007 a ocupat funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, iar în perioada iulie 2009 - iulie 2015 a ocupat şi funcţia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti; acesta a arătat în declaraţia dată că inculpatul a condus eficient unitatea de parchet unde avea calitatea de prim procuror şi s-a preocupat continuu de pregătirea sa profesională, adoptând soluţii corecte în dosarele pe care le-a instrumentat sau în dosarele în care se adoptau soluţii de netrimitere în judecată. A avut o bună colaborare cu colegii de serviciu, iar climatul menţinut în instituţie în perioada în care unitatea de parchet a fost condusă de inculpat a fost unul armonios, unitatea de parchet menţionată înregistrând indicator buni atât cantitativi cât şi calitativi.

De asemenea, s-a reţinut din actele dosarului că inculpatul este căsătorit şi că a avut în societate până la momentul comiterii faptelor o conduită bună.

Astfel, din analiza circumstanţelor reale ale faptei şi din cele personale ale inculpatului rezultă un pericol social concret mediu al faptelor, astfel că ţinând seama şi de scopul pedepsei şi posibilităţile reale de reintegrare socială ale inculpatului, instanţa de fond a apreciat că orientarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului pentru fiecare dintre infracţiunile comise spre limita minimă prevăzută de lege, este în măsură să asigure o sancţionare eficientă, în acord cu scopul prevăzut de art. 52 din C. pen. de la 1968, nefiind necesară o orientare a pedepselor spre mediu sau maxim.

Împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi apelantul intimat inculpat A.

În motivele scrise de apel, depuse la dosarul cauzei Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, s-a arătat că, în principal, instanţa de fond a reţinut că primirea de către inculpatul A. a sumei de 10.000 de RON (reprezentând aproximativ 2.500 euro) de la SC B. SRL Băneşti, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale, nu a fost realizată de inculpat în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act contrar acestor îndatoriri, faptele îmbrăcând mai degrabă forma unei abateri disciplinare. Neexistând infracţiune predicat, instanţa de fond a reţinut că nici infracţiunea de spălare a banilor nu poate subzista, întrucât atât timp cât nu s-a dovedit că suma obţinută de la SC B. SRL Băneşti a fost luată cu titlu de mită. Nu se poate susţine că prin încheierea contractului de sponsorizare s-ar fi urmărit ascunderea sau disimularea adevăratei provenienţe a banilor. S-a arătat că în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile de tipicitate, instanţa de fond a constat că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

S-a mai arătat că prima instanţă a reţinut că este dovedită atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă a infracţiunii de luare de mită, fiind dovedit fără putinţă de tăgadă că inculpatul a primit de la martorul denunţător D., administrator al SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni - martor care a avut pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia în perioada 2007 - 2012 mai multe dosare penale, în care societăţile conduse de el personal a implicat fie ca persoană vătămată, fie ca făptuitor şi în care inculpatul a adoptat acte procesuale - carburant auto cuantificat la 9.008,07 litri, în valoare totală de 42.289,62 RON şi a pretins în mod direct de la acelaşi martor denunţător D. sume de bani în cuantum total de 60.321,12 RON, sumă pe care a şi primit-o sub forma unor contracte de sponsorizare. Au fost identificate 8 contracte de sponsorizare între SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni, adaugă o plată de 5.000 de RON efectuată de SC H. SRL Buşteni în contul numitei C. la data de 28 septembrie 2011 în baza unui contract de sponsorizare neidentificat în materialitatea lui. La cuantificarea sumei de 60.321,12 RON, instanţa de fond a avut în vedere că banii au intrat scriptic în contul deschis la O. S.A., al numitei C., soţia inculpatului, şi au fost utilizate fie de cei doi soţi împreună pentru deplasări în străinătate la diverse congrese sau evenimente medicale, deplasări unde era însoţită de inculpat, fie prin retragere pur şi simplu de numerar de la ATM-uri, fără a se putea stabili cine a efectuat retragerile.

Constatând că legea penală în vigoare la momentul comiterii faptelor este lege penală mai favorabilă inculpatului şi ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. de la 1969, precum şi de dispoziţiile art. 52 din acelaşi cod, prima instanţă a apreciat că pericolul social concret al faptelor este unul ridicat, raportat la circumstanţele reale în care au fost comise faptele şi a particularităţilor infracţiunilor comise. Analizând circumstanţele persoanele ale inculpatului, instanţa de fond a reţinut că acesta este o persoană tânără, fără antecedente penale, cu studii juridice, licenţiat în drept, a avut calitatea de procuror imediat după absolvirea formelor de învăţământ specifice, calitate pe care a deţinut-o şi la momentul comiterii faptelor, la care se adaugă funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Aşadar, Parchetul a susţinut că prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. şi, respectiv achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fără a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969.

Parchetul a arătat că prima instanţă a procedat la condamnarea acestuia în baza art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969, coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., deşi inculpatul la data săvârşirii faptelor îndeplinea funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia şi, pe cale de consecinţă, avea atribuţii de control, fapt ce atrăgea incidenţa alin. (2). De altfel, chiar instanţa de judecată, atunci când analizează incidenţa legii penale mai favorabile, în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită face trimitere la pedeapsa prevăzută de alin. (2) al art. 254 C. pen. ("o pedeapsă de la 3 la 15 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi").

De asemenea, s-a susţinut că instanţa de fond a procedat la condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în baza prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reţinând în mod greşit că aceasta era lege penală în vigoare, întrucât urmare a republicării art. 23 din Legea nr. 656/2002 a devenit art. 29.

În final, s-a apreciat că în mod netemeinic prima instanţă a stabilit că folosul necuvenit obţinut de inculpat prin încheierea unor contracte de sponsorizare este de 60.321,12 RON, deşi în considerentele hotărârii se arată în mod explicit că cele 8 contracte de sponsorizare au fost încheiate ca urmare a solicitării inculpatului, fiind în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia.

Astfel, deşi a dispus condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, reţinând în sarcina acestuia că, în calitate de magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror şi efectua supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a pretins şi primit cu titlu gratuit, în perioada 2007 - 2012, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la martorul denunţător D. 9008.07 litri de carburant, sume de bani sub forma de sponsorizări pentru care s-au încheiat 8 contracte între societăţile denunţătorului şi soţia magistratului (medic specialist obstetrică ginecologie) şi suma de 5.000 RON remisă în contul acesteia sponsorizare-prin intermediul SC H. SRTL Buşteni, prima instanţă a cuantificat folosul necuvenit obţinut de inculpat sub forma unor sponsorizări (8 contracte de sponsorizare enumerate la fila x din hotărâre, în valoare totală de 115.815.67 RON) Ia suma de 60.321,12 RON.

Având în vedere că din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, a rezultat că aceste contracte de sponsorizare au fost încheiate urmare a solicitării inculpatului A. şi nu în considerarea persoanei sponsorizată, infracţiunea de luare de mită fiind o infracţiune ce presupune că folosul necuvenit poate fi pretins/primit în mod direct sau prin intermediul altei persoane şi poate fi pentru sine sau pentru altul, s-a apreciat de către acuzare că folosul necuvenit primit de inculpat este în cuantum de 105.815,67 RON. Pe cale de consecinţă, instanţa ar fi trebuit să dispună confiscarea de la inculpat a sumei de 148.105,29 RON (42.289,62 RON contravaloarea combustibilului şi 105.815,67 RON valoarea celor 8 contracte de sponsorizare) şi menţinerea sechestrului asigurător până la concurenţa acestei sume.

În motivele scrise de apel, depuse la dosarul cauzei inculpatul A., s-a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului formulat împotriva aceleiaşi sentinţe de către DNA-ST Braşov la data de 23 octombrie 2018, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind participarea procurorului la judecată, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii-art. 281, alin. (1), lit. d) din C. proc. pen. S-a arătat că DNA-ST Braşov a declarat apel în cauză la data de 23 octombrie 2018, cu Adresa nr. x/2018, chiar în ziua operaţionalizării secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. S-au invocat dispoziţiile art. 131 alin. (1), art. 131 alin. (2) din Constituţia României, art. 63 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004, art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 304/2004, susţinându-se că exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate netemeinice şi nelegale este o dimensiune firească a conceptului de participare, în condiţiile legii, la activitatea judiciară (de judecată), care revine în atribuţia legală a procurorului competent să asigure reprezentarea Ministerului Public la judecarea unei cauze penale. Altfel spus, ca regulă, procurorul competent să participe la şedinţele de judecată şi să pună concluzii, este deopotrivă competent să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în asemenea condiţii. Cum Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, lege cu caracter organic, a învestit, prin art. 888, alin. (2) din noua Secţiune a 2-a "Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie" (în continuare SIIJ), în temeiul art. 131, alin. (2) din Constituţie, cu atribuţii în sensul arătat, în situaţia cauzelor privind infracţiunile presupus comise de magistraţi, procurorii din cadrul PÎCCJ, secţia Judiciară sau procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele învestite cu judecarea cauzelor (parchetelor de pe lângă curţile de apel), rezultă fără echivoc că tot aceşti procurori sunt competenţi să exercite şi căile de atac în dosarele respective (Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019 a ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Dosar nr. x/2018 conexat cu 77/1/2019).

Pe cale de consecinţă, apărarea a susţinut necompetenţa funcţională a procurorului din cadrul DNA-ST Braşov, de a participa şi a pune concluzii la judecata în fond a dosarelor privindu-i pe judecători şi procurori, începând cu data de 23 octombrie 2018, a operaţionalizării SIIJ, determină şi necompetenţa acestuia de a exercita calea de atac a apelului împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauza. Mai mult, prin art. 14 alin. (1) pct. 6 al O.U.G. nr. 7 din 19 februarie 2019, pentru completarea şi modificarea Legii nr. 304/2004, publicată în M, Of. , Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019, a fost reconfigurat art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004, în sensul în care: "exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa secţiei, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia potrivit O.U.G. nr. 90/2018" a fost dată în competenţa exclusivă a SIIJ, printr-o derogare suplimentară de la regulile de drept comun în materie. Partajând "de lege lata" competenţa de participare la activitatea de judecată a cauzelor privindu-i pe magistraţi, inclusiv la judecarea celor aflate pe rolul instanţelor de judecată la momentul, cât şi după operaţionalizarea secţiei speciale, între PICCJ, secţia Judiciară şi parchetele de pe lângă curţile de apel pe de o parte, cât priveşte participarea la şedinţele de judecată şi concluziile formulate în fond şi apel sau în căile extraordinare de atac, şi secţia nou înfiinţată, cât priveşte exercitarea şi retragerea căilor de atac, legiuitorul primar/delegat şi-a manifestat, în marja lui constituţională de apreciere, voinţa de a exclude fostele parchete competente, inclusiv DNA, de la acest proces, după intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018, în primă fază şi a O.U.G. nr. 7/2019, în cea de-a doua fază.

Astfel fiind, apărarea a susţinut că între data de 23 octombrie 2018, data de operaţionalizare, în baza Legii nr. 207/2018 şi a O.U.G. nr. 90/2018, a SIIJ şi data de 20 februarie 2019, intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 7/2019, competent să declare apel în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov, secţia penală, a fost procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, iar după data de 20 februarie 2019 competent sa declare/retragă calea de atac în dosar este procurorul din cadrul SIIJ.

Declarând apel împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x în data de 23 octombrie 2018, când nu mai avea nicio competenţă în acest sens, DNA-ST Braşov s-a situat, aşadar, în afara cadrului legal şi constituţional, de organizare şi funcţionare a Ministerului Public, subsumat în primul rând principiului legalităţii, motiv pentru care calea de atac astfel exercitată este lovită de nulitate absolută.

Pentru aceste motive, s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, ca instanţă de control judiciar, să respingă, ca inadmisibil, apelul exercitat de către DNA-ST Braşov, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II din C. proc. pen.

De asemenea, s-a invocat excepţia inadmisibilităţii declarării (menţinerii) căii de atac a apelului formulat de către DNA-ST Braşov, prin Adresa nr. x/2019 din 11 ianuarie 2019 a PÎCCJ-SIIJ, înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 16 ianuarie 2019, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind participarea procurorului la judecată, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii- art. 281, alin. (1), lit. d) C. proc. pen.

În opinia apărării, subsecvent nulităţii absolute a căii de atac declarate de către procurorul necompetent din cadrul DNA-ST Braşov, se remarcă şi nulitatea absolută a declarării (menţinerii) acestei căi de atac de către PICCJ-SIIJ. secţia nou înfiinţată a dobândit competenţă limitată în activitatea de judecată abia prin art. 14 alin. (1), pct. 6 al O.U.G. nr. 7 din 19 februarie 2019 anterior citat, care a intrat în vigoare la data de 20 februarie 2019. Aşadar, nici la data de 11 ianuarie 2019, nici la data de 16 ianuarie 2019, PÎCCJ-SIIJ nu avea baza legală necesară pentru a declara/menţine/retrage calea de atac a apelului în cauza de faţă. De altfel, pentru a spori confuzia, Adresa nr. x/2019 din 11 ianuarie 2019 a PÎCCJ-SIIJ indică drept fundament legal specific art. 3 alin. (1) lit. c3) din O.U.G. nr. 43/2002, act normativ care, însă, reglementează organizarea şi funcţionarea DNA, care este o structură distinctă de SIIJ a Ministerului Public. Mai mult, s-a arătat că se solicită instanţei de judecată, absolut impropriu, ca, după motivarea hotărârii:

"să ne trimiteţi dosarul la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov, în vederea redactării motivelor de apel." În realitate, baza legală a organizării şi funcţionării SIIJ o constituie, pe rând şi în următoarea ordine de precădere, Legea nr. 207/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 92/2018, O.U.G. nr. 7/2019 şi O.U.G. nr. 12/2019, care nu-i dădea dreptul să declare apel în cauza de faţă la data de 11 ianuarie 2019 sau data de 16 ianuarie 2019 şi la care PICCJ-SIIJ nu face nicio trimitere în cuprinsul adresei de declarare (menţinere) a apelului.

Aşadar, apărarea a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca instanţă de control judiciar, să respingă, ca inadmisibil, apelul exercitat de către PÎCCJ-SIIJ, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II din C. proc. pen.

În al treilea rând, s-a invocat excepţia tardivităţii căii de atac a apelului declarat de către PICCJ-SIIJ, prin Adresa nr. x/2019 din 11 ianuarie 2019, înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 16 ianuarie 2019, pentru nerespectarea termenului fixat de lege - art. 268 alin. (1) C. proc. pen. arătând că norma specială a art. 14 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 7/2019, care acordă PÎCCJ-SIIJ prerogativa de:

"exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa secţiei, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia" nu conţine vreo repunere în termenul de exercitare a căilor de atac, ordinare sau extraordinare, în raport cu hotărârile pronunţate, nedefinitive sau definitive, înainte de intrarea în vigoare a acestei norme de competenţă şi pentru care erau depăşite la acea dată termenele prevăzute de lege, ori "exceptio est strictissimae interpretationis". Este vorba despre o normă de procedură penală, care nu se poate aplica retroactiv, în raport cu prevederile art. 15, alin. (2) din Constituţia României şi art. 13, alin. (1) C. proc. pen. De altfel, indicând temeiul procedural general al exercitării apelului în cauza de faţă, PÎCCJ-SIIJ nu face, în cuprinsul adresei de declarare a căii de atac în litigiu, nicio trimitere la dispoziţiile art. 411 din C. proc. pen. care reglementează instituţia repunerii în termenul de apel, recunoscând, implicit, că nu se regăseşte în ipoteza normativă a respectivului text de lege.

Pe cale de consecinţă, PÎCCJ-SIIJ era abilitat să declare apel împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală numai dacă, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2019, se mai afla în termenul de exercitare a caii ordinare de atac, conform cu cele statuate de art. 410 alin. (1) din C. proc. pen. Or, termenul de apel a expirat, pentru procuror, indiferent de data comunicării formale a dispozitivului sentinţei în discuţie, cel mai târziu la 2 noiembrie 2018, de vreme ce hotărârea a fost atacată cu apel la 23 octombrie 2018 de către DNA-ST Braşov, conform principiului echipolenţei, incident în materie în baza art. 410 din C. proc. pen. comb. cu art. 2 alin. (2) şi art. 468 alin. (3) din C. proc. civ. Cel mult, PÎCCJ-SIIJ avea abilitarea doar de a menţine/retrage apelul legal declarat în termen, înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 7/2019, ceea ce nu este cazul speţei deduse judecăţii, dată fiind nulitatea absolută a căii de atac exercitate de către DNA-ST Braşov, analizată în precedent.

Prin urmare, în opinia apărării, este aplicabil art. 268 alin. (1) C. proc. pen. care sancţionează cu nulitatea absolută actul procesual/procedural efectuat cu nerespectarea termenului fixat imperativ de lege în acest sens. Pentru aceste motive s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca instanţă de control judiciar, să respingă, ca tardiv, apelul declarat de PÎCCJ-SIIJ, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei apelate, inculpatul a susţinut că din perspectiva standardului de probă "dincolo de orice îndoială rezonabilă", condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani, ambele în formă continuată, în raport cu denunţul formulat de către D., nu satisface exigenţele principiului de mai sus, deoarece ea se bazează pe o interpretare speculativă şi eronată a probatoriului de către judecător, contrară, în multe aspecte ale argumentaţiei sale logico-juridice, regulii de drept in dubio pro reo. Or, unui judecător, obligat de statutul său de magistrat la independenţă şi imparţialitate, nu îi este permisă o abordare de tip speculativ a probatoriului, chiar şi atunci când el ar apela la prezumţii simple, ca mijloace de probă în procesul penal, şi chiar şi atunci când, în forul său interior, ar fi convins, bazându-se pe experienţa şi intuiţia sa profesională, că persoana acuzată este vinovată de comiterea infracţiunilor deduse judecăţii (Curtea Constituţională, Decizia nr. 778 din 17 noiembrie 2015 paragraful 33). El trebuie să se fundamenteze numai pe elemente de probă apte a naşte certitudinea cu privire la cerinţele impuse de lege, ca temeiuri de fapt şi de drept ale unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, şi să dea eficienţă, atunci când situaţia probatorie a cauzei o impune, regulii de drept "in dubio pro reo", cu consecinţa achitării inculpatului (Curtea Constituţională, Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016, paragraful 18). Inculpatul a susţinut că acest lucru nu a făcut judecătorul primei instanţe în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Referitor la infracţiunea de luare de mită - art. 254 alin. (1) din C. pen. 1968, pornind de la împrejurarea că există certitudinea că în perioada indicată în actul de sesizare al instanţei, respectiv 2007 - 2012, inculpatul a primit de la denunţător mai multe foloase, fie pentru el (carburant auto), fie pentru soţia sa (contracte de sponsorizare activităţi medicale), în contextul în care pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, pe care-l conducea, au fost înregistrate şi soluţionate un număr de 7 dosare de urmărire penală, în care denunţătorul sau firmele sale erau implicate cu diferite calităţi procesuale, inculpatul susţine judecătorul fondului speculează că între el şi denunţător ar fi intervenit o înţelegere frauduloasă, de tip tranzacţional, prin care a condiţionat primirea foloaselor de îndeplinirea unor acte, care intrau în atribuţiile sale de serviciu, referitoare la soluţionarea favorabilă sau cu celeritate a celor 7 cauze penale.

Inculpatul a susţinut că darea ca certă de către judecător a unei asemenea înţelegeri frauduloase nu este sprijinită, însă, "dincolo de orice îndoială rezonabilă", de ansamblul probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată a dosarului, din următoarele motive:

1. Judecătorul nu este în măsură să indice în cuprinsul hotărârii data exactă la care ar fi intervenit o asemenea înţelegere, de vreme ce la fila x, paragrafele 1 şi 4, din hotărâre face afirmaţiile că: "în perioada 2007 - 2012, inculpatul A. a îndeplinit funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, iar martorul denunţător D. era administrator la mai multe societăţi comerciale. În acest context, începând cu anul 2007, martorul denunţător s-a deplasat de mai multe ori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia pentru a discuta pe marginea plângerilor formulate şi a dosarelor penale în care avea diverse calităţi procesuale, ocazie cu care, la un moment dat, între inculpatul A. şi martorul denunţător D. a intervenit o înţelegere." Or, data stabilirii înţelegerii este un element esenţial, pe rând, pentru demonstrarea elementului material al infracţiunii de luare de mită, pentru reţinerea caracterului continuat al acesteia şi pentru analiza incidenţei instituţiei prescripţiei răspunderii penale în raport cu data comiterii acestei infracţiuni,

Sub aspectul secvenţialităţii în timp, raportul dintre momentul înţelegerii şi actul vizat de aceasta, face demarcaţia între infracţiunea de luare de mită şi infracţiunea de primire de foloase necuvenite, reglementate de art. 254 şi art. 256 din C. pen. 1968, ştiut fiind că în cazul luării de mită eventuala înţelegere dintre mituit şi mituitor nu poate interveni decât înainte de actul de serviciu şi niciodată ulterior acestuia, indiferent de momentul când foloasele pretinse/primite au intrat în posesia reala a funcţionarului corupt.

Sub aspectul caracterului continuat, momentul în care intervine înţelegerea trebuie să fie în mod obligatoriu înainte de data primului act material de executare din conţinutul juridic al infracţiunii, altfel îi este afectată unitatea legală, cu consecinţa reţinerii unui concurs de fapte penale şi nu a unei singure infracţiuni.

În opinia apărării, nu se poate susţine, cum face judecătorul primei instanţe, că înţelegerea frauduloasă s-ar fi perfectat între inculpat şi denunţător la un anumit moment neprecizat din intervalul 2007 - 2012, plasând astfel acest element esenţial pentru existenţa infracţiunii de luare de mită într-o totală incertitudine.

Pe cale de consecinţă, este pusă sub un mare semn de întrebare existenţa însăşi a pretinsei conivenţe infracţionale dintre inculpat şi D., mai ales că denunţătorul a declarat în faţa instanţei de judecată că: "în schimbul acestor servicii eu nu i-am solicitat domnului procuror sa facă sau să nu facă ceva contra dispoziţiilor de serviciu şi nici nu i-am cerut să mă favorizeze în vreun fel.", precum şi că: "Fac precizarea că eu niciodată nu i-am solicitat domnului procuror să facă o ilegalitate din care eu să am beneficii, astfel că nu i-am cerut nimic domnului procuror în schimbul acestor servicii ".

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, s-a susţinut de către apărare că judecătorul primei instanţe nu a explicat în cuprinsul hotărârii pronunţate de ce a înlăturat declaraţiile martorului denunţător D., care plasează unica discuţie avută cu inculpatul pe tema carburantului şi a sponsorizărilor, în cadrul căreia i le-ar fi pretins, în perioada 2003 - 2004 şi, sub nicio formă, în perioada 2007 - 2012. Neexplicând cele de mai sus, judecătorul pare că a făcut confuzie între momentul "pretinderii" de foloase, respectiv anii 2003 - 2004 şi momentul "primirii" lor efective, respectiv anii 2007 - 2012, astfel cum reies ele din singurul mijloc de proba direct care le susţine, însemnând declaraţiile de martor ale denunţătorului D. Or, dacă prima instanţă acceptă teza rechizitoriului că elementul material obiectiv al luării de mită, în cazul de faţă, a fost acela al unei acţiuni de "pretindere", se impunea a accepta, corelativ, şi teza unanim recunoscută în literatura de specialitate şi jurisprudenţă, conform căreia, în situaţia descrisă, primirea ulterioară a foloaselor pretinse nu mai reprezintă un element de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, ci reprezintă numai un element probatoriu, de confirmare a "pretinderii". Devine indiferent când şi câte operaţiuni de primire de foloase au avut loc ulterior "pretinderii" lor, în condiţiile în care unica infracţiune de luare de mită se consumă instantaneu, la data finalizării acţiunii de "pretindere".

Deopotrivă, în opinia apărării, nu se poate reţine, astfel, vreun caracter continuat al infracţiunii de luare de mită, nefiind satisfăcută cerinţa unităţii de conţinut juridic, a aşa-ziselor acte materiale de executare, de vreme ce, cu ocazia "primirii" foloaselor (carburant şi contracte de sponsorizare), nu au mai existat discuţii între părţile acordului de dare-luare de mită, care să facă trimitere la înţelegerea iniţială şi, astfel, să o "reactiveze" de fiecare dată, sub forma unor "pretinderi" noi, distincte de "pretinderea" iniţială.

Pe cale de consecinţă, starea de fapt a cauzei, indică, în termenii de mai sus, presupusa comitere de către inculpat a unei infracţiuni simple de luare de mită, fără durată de consumare, săvârşită instantaneu în varianta "pretinderii", în perioada 2003 - 2004, în raport cu care, la data formulării de către D. a denunţului, respectiv 16 mai 2016, era împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, reglementat de art. 122, alin. (1), lit. b) din C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., şi calculat în acord cu dispoziţiile art. 122, alin. (2), teza I din acelaşi cod. De altfel, însuşi denunţătorul confirmă chestiunea de mai sus, atunci când a declarat instanţei de judecată că denunţul formulat de el împotriva inculpatului a fost unul: "obiectiv, dar târziu depus".

2. S-a arătat de către apărare că, deşi acceptă că pretinsa înţelegere dintre inculpat şi denunţătorul D. nu a fost una expresă, judecătorul primei instanţe susţine în motivarea hotărârii, la fila x, paragraful 5 că: "Cu toate că solicitarea furnizării către inculpat de carburanţi auto, fără achitarea contravalorii acestora, a avut un caracter explicit, înţelegerea a fost una tacită, în sensul că inculpatul nu a precizat în mod expres şi explicit cum anume îl va recompensa pe martorul denunţător pentru serviciile aduse."

În primul rând, apărarea a susţinut că judecătorul, din nou, confundă aici caracterul înţelegerii, de expresă sau tacită, constând în modul în care ea s-a evidenţiat obiectiv, cu obiectul înţelegerii, constând în actul de conduită promis de către inculpat denunţătorului, atestând, chiar dacă indirect, că pretinsa înţelegere, expresă ori tacită, nu a avut niciun obiect, fie concret, fie generic.

În al doilea rând, de principiu, numai o înţelegere expresă între părţile implicate într-un acord de dare-luare de mită este una lipsită de echivoc şi aptă să satisfacă standardul de probă "dincolo de orice îndoială rezonabilă", pentru că numai ea permite să se desluşească de o manieră categorică termenii unei asemenea înţelegeri, corespunzători tipicităţii normei de incriminare a art. 254 din C. pen. 1968. Caracterul implicit al unei eventuale înţelegeri de tipul sus-menţionat, nu permite clarificarea indubitabilă a voinţei părţilor de a comite infracţiunile, dare, respectiv luare de mită, lăsând să planeze asupra acestei chestiuni o marjă nepermisă de necunoscut. În acelaşi timp, s-a reiterat argumentul exprimat în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, potrivit căruia atitudini de tipul unei conduite implicite a autorului infracţiunii exced conţinutului constitutiv obiectiv al infracţiunii de luare de mită şi se circumscriu în totalitate sferei altei infracţiuni de corupţie, respectiv traficul de influenţă, în reglementarea art. 257 din C. pen. 1968, care vorbeşte de un funcţionar care: "are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă."

S-a arătat că în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, referitoare la infracţiunea de trafic de influenţă, se subliniază că: "prin expresia lasă să se creadă că, literatura de specialitate înţelege că o persoană se laudă ori se prevalează, pretinde, afirmă. Se consideră că cerinţa este îndeplinită şi atunci când o persoană, fără a se lăuda nu dezminte afirmaţiile altora" (Decizia nr. 489/2016, paragraful 54). "Mutatis mutandis", în cazul infracţiunii de luare de mita, daca se admite şi atitudinea implicită (tacită) a funcţionarului, aceasta trebuie, pentru a căpăta caracter explicit (neechivoc), să fie însoţită de anumite exprimări, gesturi sau comportamente, din care fie să rezulte cu claritate pretinderea de către funcţionarul mituit de foloase în schimbul unor acte de serviciu, fie să-1 facă pe mituitor să creadă că oferta sa de foloase în schimbul actelor de serviciu a fost bine înţeleasă şi acceptată de către funcţionarul căruia i-a fost adresată.

Or, nicio probă din dosar nu fundamentează concluzia că ar fi existat din partea inculpatului vreun mod anume de exprimare, vreun gest verbal sau fizic ori vreun anumit tip de comportament, în sensul celor mai sus precizate şi nici judecătorul nu descrie în cuprinsul hotărârii din ce anume manifestări obiective ale comportamentului inculpatului, în funcţiile publice deţinute, ar rezulta în mod neechivoc caracterul tacit al înţelegerii frauduloase convenite cu denunţătorul. Mai mult decât atât, apărarea a susţinut că judecătorul trece cu vederea declaraţiile martorului denunţător pe subiectul în discuţie, atât cele date în faţa instanţei de judecată în Dosarul nr. x/2016, cât şi cele date în Dosarul nr. x/2018 al PÎCCJ-SUPC, ambele într-un cadru oficial şi sub jurământ.

S-a menţionat că în declaraţiile date instanţei de judecată, denunţătorul spune fără echivoc că: "Nu este real că mi-ar fi solicitat domnul procuror ceva totul s-a întâmplat în mod tacit asta a fost percepţia mea bazată pe felul (amabil, s.n.) în care îmi vorbea, pe faptul că vedeam că ştie dosarul şi este interesat în soluţionarea lui corectă." De altfel, detaliind cele de mai sus, la prima întrebare a procurorului de şedinţă: "Dacă îşi menţine afirmaţia din declaraţia de la urmărire penală conform căreia inculpatul A. ar fi lăsat să se înţeleagă că va acţiona cu celeritate în soluţionarea dosarelor martorului?", denunţătorul a răspuns: "Da, mi-o menţin, însă aşa cum am arătat astăzi asta a fost percepţia mea.", iar la întrebarea aceluiaşi procuror de şedinţă: "Pe ce s-a bazat această percepţie?", denunţătorul răspunde fără nicio ezitare: "Pe favorurile pe care i le făceam domnului procuror şi soţiei dânsului."

Apărarea a susţinut că rezultă, primordial, în psihicul denunţătorului proiecţia unor viitor ajutor din partea inculpatului nu se fundamenta pe promisiuni niciodată verbalizate, gesturi, exprimări sau comportamente anume din partea acestuia din urmă, ci pe proriile-i acţiuni, de acordare de "favoruri" inculpatului, care, intrinsec, nu au nimic ilegal şi nici denunţătorul nu le-a acordat vreodată pe parcursul procesului o atare conotaţie.

De asemenea, s-a arătat că în declaraţiile date PÎCCJ-SUPC în Dosarul nr. x/2018, denunţătorul susţine că: "îmi amintesc că au fost două solicitări verbale din partea doamnei procuror Z., iar a doua a fost ca eu să declar şi să se consemneze că procurorul A. m-ar fi condiţionat, aşa cum textul de lege prevede pentru infracţiunea de luare de mita. Mai precis era vorba să se consemneze că procurorul A. mi-ar fi solicitat sume de bani, condiţionat de rezolvarea unor interese ale mele. Eu nu am fost de acord cu niciuna dintre aceste propuneri ale doamnei procuror, întrucât nu acesta era adevărul". Se desprind, astfel, fără putinţă de tăgadă, din coroborarea celor două declaraţii de martor date de către D., care nu sunt contradictorii, ci se completează reciproc, concluziile că, pe de o parte, a existat numai o percepţie a sa subiectivă cu privire la stabilirea unei înţelegeri ilicite cu inculpatul, întemeiată exclusiv pe un comportament normal, civilizat şi propriu statutului de magistrat al acestuia, şi, pe de altă parte, că în niciun moment denunţătorul nu a simţit, tot subiectiv, că este condiţionat în vreun fel de către inculpat pentru realizarea unor interese ale sale, de primirea unor foloase de natura celor indicate în actul de sesizare al instanţei de judecată.

Astfel, s-a susţinut că se ajunge la situaţia că nu este în niciun fel demonstrat obiectiv contactul şi "contractul" psihologic dintre inculpat şi denunţător, în realizarea acordului de voinţe frauduloase, în cadrul căruia inculpatul să fi realizat că oferă vreun act de serviciu în schimbul foloaselor pretinse/primite (infracţiunea se comite cu intenţie directă, calificată de scop), iar denunţătorul să fi realizat că, fără oferirea acelor foloase, nu şi-ar fi satisfăcut interesele legitime legate de soluţionarea vreunui anumit dosar de urmărire penală. Apărarea a susţinut că a ignora, prin urmare, cele declarate în mod liber şi sub jurământ de către martorul denunţător, esenţiale în susţinerea acuzaţiei de luare de mită, în configuraţia juridică a legii penale în vigoare la data presupusei comiteri a faptei, în contextele descrise mai sus, înseamnă a te lansa în presupuneri fără o bază factuală solidă, ceea ce este inadmisibil pentru o instanţă de judecată imparţială şi obiectivă. De altfel, în opinia apărării, într-un mod de neînţeles, judecătorul primei instanţe a refuzat, solicitarea repetată a inculpatului (prima în şedinţa de judecată din 17 mai 2017), de reaudiere a martorului denunţător D., asupra unor chestiuni esenţiale pentru temeinicia acuzaţiei de luare de mită (cum ar fi condiţionarea de către inculpat a denunţătorului), deşi ea era justificată, prin prisma nerespectării de către instanţă a dispoziţiilor art. 119 - art. 124 şi art. 381 din C. proc. pen., cu ocazia ascultării denunţătorului în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2017, precum şi prin prisma unor informaţii noi apărute, oficial sau neoficial, despre starea de fapt a cauzei, după momentul anterior precizat.

Sub aspectul nerespectării regulilor de procedură penală, care guvernează materia ascultării martorilor, se observă că, potrivit art. 122, alin. (2) din C. proc. pen., la care face trimitere art. 381 din C. proc. pen.: "Martorul este lăsat să declare tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări."Totodată, potrivit art. 110 şi art. 123, alin. (1) din C. proc. pen. declaraţiile martorului: "se consemnează în scris". Rezultă, deci, că nicio prevedere legală dintre cele antereferite nu dau dreptul judecătorului de a prelua afirmaţiile libere ale martorului, a le reinterpreta şi adapta şi, ulterior, dicta grefierului spre consemnare în formularul de declaraţie (art. 357 din C. proc. pen., care reglementează "de lege lata" atribuţiile preşedintelui completului de judecată). Dimpotrivă, pentru a se păstra caracterul complet şi acurateţea depoziţiei martorului, ea trebuie consemnată ca atare, "ad litteram", fără reinterpretări, adaptări sau adăugiri din partea celui care face audierea.

În sensul arătat, observând aplicarea eronată în practică a regulilor de ascultare a martorilor de către instanţele judecătoreşti, legiuitorul a intervenit activ şi prin Legea nr. 310 din 17 decembrie 2018, publicată în M Of. , Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018 şi intrată în vigoare la 21 decembrie 2018, a reconfigurat prin art. I, pct. 35 dispoziţiile art. 323, alin. (1) din C. proc. civ., în sensul în care: "Mărturia se va scrie de grefier, care va consemna întocmai şi literal declaraţia martorului, şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins." Ceea ce a făcut legiuitorul, prin modificările astfel operate în materie procesual civilă, deopotrivă aplicabile şi în materie procesual penală, în baza art. 2, alin. (2) din C. proc. civ., nu constituie în sine o noutate legislativă, ci reprezintă numai clarificarea unor aspecte existente în lege şi anterior acestor modificări, care, pe un fond lacunar sau imprecis de reglementare, dădeau loc, în practică, unor interpretări contrare legii din partea unora dintre judecători.

Apărarea a susţinut că aşa s-a întâmplat şi în dosarul de faţă, când, cu ocazia ascultării înregistrării audio a declaraţiei de martor a denunţătorului D., dată instanţei la 24 aprilie 2017, a constatat fie lipsuri importante de consemnare a celor declarate oral de martor, fie consemnări eronate ale spuselor acestuia.

Cu titlu de exemplu, s-au indicat următoarele inadvertenţe: în declaraţia scrisă s-a consemnat: "în schimbul acestor servicii eu nu i-am cerut domnului procuror să facă sau să nu facă ceva contra dispoziţiilor de serviciu şi nici nu i-am cerut să mă favorizeze în vreun fel.", iar din înregistrare rezultă că martorul a mai adăugat că: "nu a fost o solicitare în sensul prevăzut de legea penală, adică să facă sau să nu facă .sau să mă favorizeze, aşa cum a fost în comunicatul de presă al DNA, din contră s-a dovedit că am fost defavorizat în toate dosarele penale pe care Parchetul Sinaia le-a instrumentat"(secvenţa audio 09.50-10.19), chestiuni neconsemnate în declaraţie; în declaraţia scrisă s-a consemnat: "Este puţin probabil să mă fi chemat în legătură cu vreun dosar", iar din înregistrare rezultă că denunţătorul a afirmat cu totul altceva, respectiv că: "domnul A., pe mine, în legătură cu vreun dosar, nu m-a chemat niciodată la parchet" (secvenţa audio 45.45), chestiune neconsemnată în declaraţie; din înregistrare rezultă că denunţătorul afirmă, cu referire la relaţiile dintre noi, că: "eu m-am temut că, ştiind lumea de relaţiile noastre de prietenie, şi dumnealui şi eu având duşmani în sistem aşa să nu-i facă omului vreo greutate", chestiune neconsemnată în declaraţia scrisa (secvenţa audio 2.06.50-2.06.05).

Cu toate că inculpatul şi-a exercitat drepturile procesuale recunoscute de art. 369 din C. proc. pen., chiar la prima şedinţă de judecată după producerea neregularităţilor descrise, cu ataşarea transcriptului pasajelor relevante ale înregistrării audio în discuţie, judecătorul cauzei a refuzat reaudierea martorului denunţător D., în vederea eliminării diferenţelor notabile dintre cele susţinute oral de acesta în faţa instanţei şi cele consemnate în scris în declaraţie, cu motivarea că: "Având în vedere că declaraţia martorului D. a fost semnată şi de avocatul inculpatului A.

şi ca nu au existat opoziţii cu privire la felul în care s-a consemnat, iar opoziţiile care au existat au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 24 aprilie 2017, instanţa apreciază că nu se impune în cauza reaudierea martorului D. Dacă o eventuală instanţă de control judiciar va aprecia că este relevant să vadă exact exprimarea martorului D., înregistrarea şedinţei de judecată din data de 24 aprilie 2017 este disponibilă.", în condiţiile în care, în acelaşi timp, judecătorul primei instanţe admite totuşi că: "este posibil să existe unele neconcordanţe între ceea ce a spus martorul în faţa instanţei şi felul în care s-au consemnat în declaraţie afirmaţiile făcute de acest martor, însă martorul D. a făcut foarte multe afirmaţii pe care instanţa le-a apreciat ca neavând legătură cu faptele pe care el le cunoştea şi pentru care a fost propus ca martor în acuzare de către Parchet, motiv pentru care a consemnat în declaraţia dată de acest martor acele aspecte relevante pentru soluţionarea cauzei din perspectiva faptelor pe care acesta le cunoştea." .

Motivându-şi refuzul reaudierii martorului de maniera descrisă, instanţa de judecată recunoaşte, în primul rând, nerespectarea regulilor de audiere a martorilor în cazul lui D., atunci când arată că a filtrat, fără vreo bază legală, declaraţiile libere ale acestuia, şi, în al doilea rând, recunoaşte încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, atunci când arată că declaraţiile martorului au fost semnate de către avocatul inculpatului, deşi la acel termen avocatul titular nu a fost prezent, fiind substituit de un alt avocat, astfel încât nu a putut lua contact direct cu martorul, pentru a-i adresa eventuale întrebări lămuritoare.

Mai mult decât atât, evocarea instanţei de control judiciar, în contextul descris şi într-o fază încă incipientă a cercetării judecătoreşti (al 5-lea termen de judecată din 16 în total), echivalează cu o adevărată antepronunţare de către judecător a unei soluţii de condamnare a inculpatului, interzisă cu desăvârşire de Constituţia României, C. proc. pen. şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sub aspectul informaţiilor relevante pentru rezolvarea corectă a dosarului, apărute ulterior audierii martorului denunţător de către instanţa de judecată, în medii oficiale sau neoficiale, postarea pe platforma electronică a publicaţiei "Incisiv de Prahova", la data de 13 mai 2017, a unui material audio, sub titulatura:

"Roman foileton, saga procurorului suspendat Y.", care conţine înregistrarea ambientală a unei convorbiri purtate de către D. cu o terţă persoană (posibil numitul SS., fost şef al Poliţiei locale Ploieşti) într-un loc public, cu o durată de 1.21.00, în cadrul căreia, la secvenţa audio 4.55-5.11, cel în cauză spune că: "din contră, am fost defavorizat", cu referire la soluţiile dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în dosarele care-1 vizau pe el sau societăţile sale, iar la secvenţa audio 28.18-28.20 denunţătorul din prezentul dosar face, în legătură cu denunţul formulat, afirmaţiile că: "am fost un idiot, A. s-a dus nevinovat, am plâns când 1-a arestat pe omul ăla. " Nici de această dată, judecătorul primei instanţe nu a fost de acord, nici cu depunerea ca probă la dosar a unui suport optic ce conţinea înregistrarea în litigiu, nici cu reaudierea martorului denunţător D., cu toate că acesta, în aceeaşi declaraţie de martor dată în Dosarul nr. x/2018 al PÎCCJ-SUPC, la data de 7 mai 2018, face, în legătură cu înregistrarea în litigiu, afirmaţiile că: "Cred că articolul se referă la înregistrarea făcuta cel mai probabil de SS., şi de existenţa/conţinutul căreia eu am luat cunoştinţă din spaţiul public. Respectiva înregistrare nu are nicio legătură directă cu procurorii DNA-ST Ploieşti, însă conţine referiri ale mele la acei procurori. Practic, reprezintă o discuţie privată între mine şi SS., în care eu mi-am exprimat diverse opinii şi am răspuns unor întrebări pe care mi le-a pus acesta.".

Astfel, deşi denunţătorul a confirmat existenţa şi conţinutul înregistrării, sub prestare de jurământ şi în faţa unei autorităţi judiciare, judecătorul primei instanţe a respins, şi de această dată în mod nejustificat, în două rânduri, respectiv la termenele de judecată din 27 septembrie 2017 şi 24 septembrie 2018, solicitările de reaudiere a lui D., considerând reaudierea ca nerelevantă, deşi a admis şi a primit la dosar, ca mijloc de probă în apărarea inculpatului, formularul scris al depoziţiei date de către denunţător, ca martor, în cauza penală nr. 160/P.2018 a PÎCCJ-SUPC. (încheierea de şedinţă din 27 septembrie 2017, fila x, ultimul paragraf, fila x, paragrafele 1 şi 3, fila x, paragrafele 2 şi 3, fila x, ultimul paragraf, fila x, primul paragraf şi fila x, paragraful 9 şi încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2018, fila x, paragrafele 6 şi 7, fila x, paragraful 1, fila x, paragraful 2, fila x, paragraful 2 şi fila x, paragrafele 2 şi 3). Or, nu numai relevanţa evidentă a reaudierii martorului denunţător cu privire la aspecte esenţiale referitoare la acuzaţia de luare de mită (ex. condiţionarea primirii foloaselor de îndeplinirea unui act de serviciu), în legătură cu care dăduse până atunci declaraţii confuze, oscilante şi contradictorii în faţa mai multor autorităţi judiciare, ci şi o minimă consecvenţă procedurală obligau prima instanţă de judecată să procedeze la reaudierea martorului denunţător D., în vederea clarificării de o manieră clară şi categorică a poziţiei sale procesuale în dosarul de faţă.

3. Apărarea a susţinut că nici locul în care a intervenit pretinsa înţelegere "tacită" cu martorul denunţător nu este pe deplin clarificat probator. Apărarea a arătat că judecătorul fondului apreciază că acesta ar fi sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, . Apare, astfel, o fractură serioasă în logica raţionamentului primei instanţe, care nu motivează în niciun fel cum s-ar fi putut stabili, chiar şi tacit, o asemenea înţelegere, în cadrul unor întâlniri dintre inculpat şi martorul denunţător derulate în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia într-un cadru oficial, în timpul programului de lucru, de faţă la discuţii fiind şi avocaţii denunţătorului, care-i acordau asistenţă juridică în respectivele dosare în care era implicat, iar convorbirile puteau fi oricând auzite şi de personalul auxiliar al parchetului.

În sensul arătat, martora U., grefier-şef al instituţiei în toată perioada 2007 - 2012, propusă în apărare, a fost categorică atunci când, sub jurământ şi în şedinţă publică, a declarat instanţei că: "Venea (D., s.n.) de regulă însoţit, de altfel dacă mă gândesc mai bine nu l-am văzut niciodată singur să vină la domnul procuror. La vremea respectivă bănuiam că persoanele care îl însoţeau erau avocaţi, însă nu pot face aprecieri la calitatea acestor persoane care l-au însoţit pe D. Nu reţin nicio împrejurare mai specială cu privire la venirea lui D.

şi nu îmi amintesc ca acesta să fi venit vreodată după orele de program.", în condiţiile în care aceeaşi martoră a precizat instanţei şi ca: "Întotdeauna când veneau la domnul prim-procuror persoane în audienţă uşa (de la birou, s.n.) rămânea deschisă. În acelaşi mod se întâmpla şi când venea D. la domnul prim-procuror." . Declaraţiile martorei sunt în deplină concordanţă cu declaraţiile martorului denunţător D., date instanţei de judecată, care, la rându-i, pe subiect, arată că: "Este adevărat că uneori însoţit de avocat m-am deplasat la sediul Parchetului unde am vorbit cu domnul procuror pentru a mă interesa de stadiul soluţionării anumitor dosare pe care le avea dânsul în lucru.

Dacă acestea erau instrumentate de alţi procurori mă deplasam tot însoţit de avocaţi la acei procurori. Au fost situaţii în care m-am deplasat şi singur la domnul procuror, însă preferam să merg însoţit de avocaţi pentru că nu prea ştiam ce să vorbesc acolo.".

Apărarea consideră că menţiunile din considerentele hotărârii atacate, cu privire la vizite private ale denunţătorului la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia sau cu privire la justificarea, în cadrul acestora, a unora dintre soluţiile date în dosare, nu numai ca intră în contradicţie flagrantă cu declaraţiile denunţătorului şi ale martorilor audiaţi în cauză, dar au ca unic suport probator în ansamblul cauzei numai unele pasaje din declaraţiile martorului denunţător D., fără a se putea corobora, (fila x, ultimul paragraf, fila x, ultimul parag., fila x, primul paragraf, fila x, ultimul paragraf şi fila x, primul paragraf, din hotărâre, cu nesocotirea directă a regulii de interpretare a probatoriului "in dubio pro reo", consacrată de art. 4, alin. (2) din C. proc. civ.pen. ca principiu director al procesului penal.

4. Apărarea a mai susţinut că, în mod eronat, în motivarea hotărârii de condamnare, judecătorul primei instanţe îşi însuşeşte teza acuzării, potrivit căreia actul de serviciu pretins oferit de către inculpat în contrapartidă martorului denunţător ar fi constat în: "asigurarea protecţiei denunţătorului şi societăţilor acestuia, fie că a fost vorba de soluţionarea cu celeritate a plângerilor penale formulate de D. şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi a cauzelor în care acesta sau societăţile reprezentate de el aveau diferite calităţi procesuale, fie că a fost vorba despre soluţionarea acelor cauze în mod favorabil." . Nu este descris cum anume ar "proteja" interesele denunţătorului o soluţie nefavorabilă, dar pronunţată cu celeritate ori o soluţie apreciată ca favorabilă, după criterii neprecizate de către judecător în hotărâre, dar pronunţată cu întârziere, la fel în funcţie de criterii neclare de evaluare a celerităţii. Mai mult, s-a arătat că în contextul nedefinirii în concret a noţiunii de "protecţie", pe care inculpatul ar fi acordat-o denunţătorului şi/sau firmelor acestuia, judecătorul are mari dificultăţi în a identifica, ca gen specific, actele procesuale/procedurale îndeplinite, fie ca procuror, fie ca prim-procuror, în cele 7 dosare de urmărire penală, pe care le reţine ca făcând parte din activitatea presupus infracţională derulată de inculpat în perioada 2007 - 2012. Astfel, aminteşte în primă fază că: "Au fost identificate un număr de 7 dosare în care inculpatul în calitate de procuror sau uneori de prim-procuror a adoptat acte procesuale în intervalul 2007 - 2012", pentru ca, în a doua fază, să reţină: "De asemenea, împrejurarea că în sarcina inculpatului nu s-a reţinut îndeplinirea unui act anume în dosare".

Apărarea a susţinut că din cauza operării cu situaţii de fapt neclarificate sau insuficient clarificate probator, judecătorul, aidoma actului de sesizare al instanţei, nu reuşeşte să realizeze în cuprinsul hotărârii pronunţate şi necesara descriere factuală a fiecăruia dintre cele 7 acte materiale de executare din conţinutul infracţiunii continuate de luare de mită, din perspectiva actului de serviciu-soluţie favorabilă/cu celeritate-promis denunţătorului. Într-o abordare riguroasă a faptelor, în lumina normelor dreptului penal substanţial, mai ales atunci când pronunţă o hotărâre de condamnare, judecătorului nu îi este permis să recurgă la generalităţi şi la noţiuni improprii domeniului de aplicare al infracţiunilor deduse judecăţii.

El trebuie să facă o interpretare "subiectam materiam", atât a legii, cât şi a probelor. Altfel spus, afirmarea aşa-zisei "protecţii" acordate denunţătorului, fără corelarea ei faptică cu vreun act determinat de serviciu al inculpatului, promis, chiar dacă neîndeplinit, denunţătorului, ci doar cu trimiterea în abstract şi la modul speculativ la atribuţiile generale de serviciu ale inculpatului şi cu recurgerea la afirmaţii neacoperite probator în niciun fel, de natura acelora potrivit cărora: "Inculpatul deţinea o funcţie care îi permitea să aibă acces la dosarele în care martorul denunţător sau societăţile acestuia erau implicaţi şi prin conduita sa, a dat de înţeles martorului denunţător că va veghea la soluţionarea cu celeritate şi legală a plângerilor formulate de acesta din urmă." nu este suficientă pentru a dovedi existenţa infracţiunii judecate: "dincolo de orice dubiu rezonabil" .

Sub rezerva semnificaţiei sintagmei "a lăsat (dat) de înţeles", examinată anterior, analiza aserţiunii de mai sus relevă pe de o parte că "accesul virtual" al inculpatului la toate dosarele martorului denunţător şi, corelativ, "veghea" asupra lor este o simplă presupunere a judecătorului, nefundamentată probator, iar sintagma "conduita sa" nu este niciunde demonstrată logico-juridic în cuprinsul hotărârii, altfel decât sub forma amabilităţii cu care îi vorbeam denunţătorului şi a comportamentului profesionist şi civilizat în funcţia deţinută, motiv pentru care abordarea judecătorului, de considerare a lor ca probe indubitabile de vinovăţie a inculpatului, nu cadrează nici cu exigenţele actului de justiţie, în lumina dreptului inculpatului la un proces echitabil, nici cu exigenţele deja amintitului principiu fundamental al procesului penal "in dubio pro reo" şi, în niciun caz, nu ţine cont de conţinutul normativ al infracţiunii de luare de mită, în limitele fixate de art. 254, alin. (1) din C. pen. 1968.

În opinia apărării, concluzia este aceea că, în absenţa unor probe certe şi concludente, dovada pretinsei înţelegeri frauduloase dintre inculpat şi denunţătorul D., nu poate rezulta exclusiv "ex re", din simpla alăturare/asociere temporală a unor foloase primite şi a unor dosare de urmărire penală.

În definitiv, s-a susţinut că legea penală nu sancţionează simpla deţinere a unei funcţii de către cel care primeşte, în anumite condiţii, unele foloase de la terţi, pentru că atunci nu ar fi instituit cerinţa ca pretinderea/primirea lor să se facă: "în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor ia îndatoririle sale de serviciu." Adică, contrar celor susţinute/acreditate în hotărârea de condamnare, eventuala primire de foloase: "în considerarea îndatoririlor funcţiei" (nici ea dovedită în cauză), iar nu "în considerarea unui act privitor la atribuţiile funcţiei", nu este tipică elementului material al infracţiunii de luare de mită . Ea poate, într-adevăr, în cazul în care ar fi probată, ridica probleme disciplinare ori de nerespectare a deontologiei profesiei, chestiuni situate, însă, în totalitate în afara cadrului răspunderii penale, aspecte la care face trimitere, chiar dacă periferic, şi judecătorul fondului în cuprinsul hotărârii pronunţate . A considera altfel, cum face judecătorul primei instanţe, înseamnă a extinde în mod nepermis domeniul de aplicare al infracţiunii de luare de mită şi la alte ipoteze de fapt neavute în vedere de către legiuitor la redactarea textului de incriminare, prin recurgerea la raţionamente de tipul "in pejus" sau "in malam parte", interzise de principiul fundamental "nullum crimen sine lege", care obligă la o interpretare literală strictă ori chiar restrictivă a normei incriminatoare.

Totodată, apărarea a susţinut că judecătorul primei instanţe nu explică, situaţia celui de-al doilea martor denunţător G., faptă unde a pronunţat o soluţie de achitare a inculpatului şi diferenţele faţă de situaţia descrisă de denunţătorul D. În mod corect reţine, faţă de G. se că: "o asemenea protecţie apare mult prea generică" sau că "instanţa constată că promisiunea protejării firmelor care vor sponsoriza activitatea soţiei sale (a inculpatului), chiar dacă ar fi dovedită, reprezintă o promisiune mult prea generală ca să poată constitui promisiunea unei conduite adoptate de funcţionarul public ca un contraechivalent al sumei de bani primită de la SC B. SRL Băneşti" Or, caracterul generic-abstract al aşa-zisei promisiuni de protecţie subzistă şi în cazul denunţătorului D., chiar dacă ceea ce separă cele 2 situaţii este existenţa unor dosare de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia în acest ultim caz, dat fiind caracterul de act bine determinat de serviciu, pe care trebuie să-1 îndeplinească "obiectul" presupusei promisiuni de protecţie.

Apărarea a solicitat a se observa că nici în cazul lui D., nici în cazul lui G., presupusa promisiune de protecţie nu a vizat niciun act determinat, care să privească atribuţiile de serviciu ale inculpatului, ci, conform rechizitoriului şi aprecierii judecătorului primei instanţe, tot chestiuni generice, sub forma unor ipotetice viitoare soluţionări "favorabile" sau cu "celeritate" a dosarelor, care i-ar fi vizat pe cei 2 denunţători sau pe societăţile acestora. Or, în cazul unor stări de fapt similare până la identitate denunţate, se impuneau soluţii identice, iar nu rezolvări diferite, insuficient demonstrate logico-juridic de către judecător.

5. Apărarea a mai susţinut că instanţa nu a dat un răspuns la întrebarea de ce presupusa înţelegere frauduloasă intervenită tacit între inculpat şi denunţătorul D. nu a lăsat nicio urmă în realitatea obiectivă, concretizată în vreun act specific funcţiei de procuror/prim-procuror prin care, în vreunul dintre cele 7 dosare de urmărire penală, să-i fi oferit un avantaj, cuvenit ori necuvenit, sub forma unor soluţii . Însuşi denunţătorul D. contestă vreo favorizare a sa în dosarele respective, ba mai mult susţine cu fermitate chiar defavorizarea sa în cele mai multe, dacă nu chiar în toate aceste cauze. Al doilea, este acela că, cu o singură excepţie, în 6 din cele 7 dosare enumerate soluţiile au fost adoptate în mod direct de către alţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. Al treilea, este acela că nu reiese de niciunde că prin actele inculpatului ca procuror ierarhic superior, de control de legalitate/temeinicie a soluţiilor astfel dispuse de colegii procurori, ar fi distorsionat ori deturnat, în sensul dorit de către denunţător, modul de rezolvare finală, pe fond, a respectivelor cauze. Al patrulea, este acela că în Dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, care în mod simptomatic lipseşte de la dosarul cauzei trimis instanţei de către DNA-ST Ploieşti, aşa cum remarcă în mod corect şi judecătorul, deşi este indicat în rechizitoriu şi care a fost singurul soluţionat în mod direct în perioada de referinţă, modul lui de rezolvare a fost unul contrar intereselor denunţătorului D.

În legătură cu dosarele de mai sus, s-a mai precizat că numărul lor real este de 7 şi nu de 8, cum pare a reieşi din considerentele hotărârii atacate.

Astfel, deşi criteriul de excludere, corectă, de către judecător a restului dosarelor menţionate în rechizitoriu este cel al înregistrării lor ulterioare anului 2012, în realitate criteriul avut în vedere de către prima instanţă a fost cel al datei soluţionării lor, înainte sau după anul 2012, indiferent de data înregistrării pe rolul Parchetului, . Aceasta pentru că, dacă s-ar lua în considerare doar data înregistrării, dosarele respective sunt în număr de 10 şi nu de 7, cum a reţinut judecătorul în hotărâre, ori numărul lor de 7 corespunde criteriului soluţionării şi nu celui al înregistrării. Astfel fiind, se observă, pe de o parte, includerea greşită în enumerare a Dosarului nr. x/2007, soluţionat la 24 noiembrie 2014, precum şi, pe de altă parte, neincluderea, tot greşită, în enumerare a Dosarului nr. x/2010, soluţionat la 3 martie 2011.

Dintr-o altă perspectivă, cronologia soluţiilor date în toate dosarele de urmărire penală menţionate în rechizitoriu, corelată cu cronologia primirii foloaselor (sponsorizări), descrisă în detaliu în nota de şedinţă pe care o anexează motivelor de apel, releva discrepanţe majore între, pe de o parte, eventuala miză a denunţătorului în raport cu dosarele în discuţie şi, pe de altă parte, frecvenţa şi cuantumul foloaselor primite de către inculpat sau de către soţia sa.

Apărarea a apreciat că nu se poate susţine, decât în mod total nerezonabil şi în contra realităţii factuale a speţei de faţă, că un denunţător oferă, în mod sistematic, constant şi pe o perioadă îndelungată de timp, foloase importante unui procuror, pentru soluţionarea unor dosare, care fie nu aveau nicio miză pentru denunţător, fie aveau o miză derizorie, fie, atunci când aveau o oarecare miză, au primit rezolvări contrare intereselor denunţătorului din partea procurorului aşa-zis mituit. La fel, nu se poate susţine, decât în mod total nerezonabil şi în contra realităţii factuale a cauzei de faţă, ca denunţătorul a procedat de maniera descrisă, pentru ca alte persoane şi nu procurorul presupus mituit să-i dea satisfacţie intereselor sale, cu atât mai mult cu cât rechizitoriul nu a învestit instanţa de judecată şi cu infracţiunea de trafic de influenţă, prezumtiv comisă de către inculpat în raport cu colegii procurori, care, în quasitotalitate/majoritate, s-au pronunţat cu diferite soluţii în dosarele denunţătorului în perioada 2007 - 2012 şi chiar şi după această perioadă, până la data ultimului dosar indicat în actul de sesizare al instanţei, precum şi, de asemenea, cu atât mai mult cu cât judecătorul primei instanţe a respins audierea colegilor procurori ai inculpatului tocmai pentru considerentul că: "Instanţa are în vedere respingând această probă împrejurarea că inculpatul A. nu este acuzat de trafic de influenţă, iar activitatea infracţională care i se impută prin actul de sesizare nu are în vedere intervenţii pe lângă alţi procurori sau procurori din subordine." (încheierea şedinţei din data de 17 mai 2017, fila x, primul paragraf şi fila x, paragraful 10, ale încheierii).

S-a susţinut mai susţinut de către apărare că judecătorul nu clarifică de ce unele contracte de sponsorizare (în număr de 8) din perioada de referinţă, încheiate între firmele denunţătorului D. şi soţia inculpatului, sunt considerate acte materiale de luare de mită, iar alte contracte de sponsorizare (în număr de 5), încheiate între aceleaşi părţi şi în aceeaşi perioadă de timp, nu sunt considerate acte materiale de luare de mită şi nici nu au fost incluse ca atare în conţinutul faptic şi juridic al unicei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului prin actele de inculpare şi de trimitere în judecată.

6. În opinia apărării, întocmai ca rechizitoriul, hotărârea apelată nu clarifică, de o manieră neechivocă, varianta normativă a elementului material al infracţiunii de luare de mită, presupus comisă de către inculpat. Nu reiese aşadar, cu certitudine, dacă a săvârşit fapta sub forma "pretinderii" sau sub forma "primirii" de foloase. Din această perspectivă, judecătorul primei instanţe susţine că "solicitarea furnizării de către inculpat de carburanţi auto a avut un caracter explicit", precum şi că "inculpatul a recunoscut că el a fost acela care a înmânat martorului denunţător D. contractele de sponsorizare", avansând şi acreditând ideea că inculpatul este cel care a avut iniţiativa şi că, deci, varianta de săvârşire a infracţiunii de luare de mită deduse judecăţii a fost aceea a "pretinderii" . Numai că, o asemenea aserţiune nu are acoperire probatorie decât în declaraţiile martorului-denunţător D., care plasează "pretinderea" în perioada 2003 - 2004 şi nu în perioada 2007 - 2012, fără a se corobora cu vreun alt mijloc de probă din dosar, mai ales în condiţiile în care, pornind de la declaraţiile aceluiaşi martor denunţător, judecătorul reţine că: "Martorul D. a arătat că discuţiile purtate cu inculpatul urmare cărora a acordat acele foloase inculpatului, nu au fost purtate de faţă cu nimeni, acesta precizând ca am fost doar eu şi cu domnul procuror".

Astfel fiind, apărarea arată că, în condiţiile în care numai primirea de foloase este certă, nu şi cine a avut iniţiativa în legătură cu acestea, atrage în mod corelativ şi stabilirea probatorie a iniţiativei în sarcina martorului denunţător şi nu în sarcina inculpatului. Deşi, în planul angajării răspunderii penale, chestiunea de mai sus nu are, de principiu, relevanţă, ea are un impact major în dosarul de faţă, din moment ce actul de acuzare susţine varianta de "pretindere" a comiterii infracţiunii de luare mită, presupus pusa în practică de către inculpat în cadrul unei înţelegeri intervenite în mod tacit între parteneri, la care nu a mai fost nimeni de faţă, a cărei dată nu a putut fi stabilită, a cărei loc de încheiere este neclar, care nu a avut vreun obiect concret şi care nu a lăsat nicio "urmă" în realitatea obiectivă. De asemenea, ea are un impact major şi sub aspectul autonomiei aşa-zisei infracţiuni de spălare de bani, şi care, "de lege lata", nu este posibilă, în circumstanţele prezentei speţe, nici în ipoteza "primirii" şi cu atât mai puţin în varianta "pretinderii" de foloase, de presupusă comitere de către inculpat a infracţiunii predicat de luare de mită. În plus, acceptând teza martorului denunţător că la aşa-zisa înţelegere convenită cu inculpatul nu a mai fost nimeni de faţă."

7. Apărarea a arătat că judecătorul primei instanţe argumentează că: "Curtea nu poate reţine apărarea inculpatului în sensul că atât carburantul, cât şi sumele primite de inculpat prin intermediul soţiei sale cu titlu de sponsorizare de la martorul denunţător D., ar fi fost expresia relaţiei de prietenie a inculpatului cu martorul denunţător D., întrucât materialul probator de la dosar nu relevă o prietenie atât de apropiată între ei care să stea ia baza unor favoruri atât de consistente".

Cu titlu prealabil, apărarea a solicitat a se remarca, în primul rând, trimiterea de către judecător, din nou, la o situaţie nedovedită, referitoare la o presupusă primire de către inculpat de bani, prin intermediul soţiei, sub forma unor contracte de sponsorizare.

În al doilea rând, obiect al probaţiunii în cauză, în sensul art. 98, alin. (1), lit. a) şi d) din C. proc. pen., îl constituia existenţa unei relaţii de prietenie între inculpat şi denunţătorul D.

Astfel fiind, apărarea a susţinut că nu era şi nu este propriu obiectului probaţiunii, pe subiectul în discuţie, eventualul grad de intensitate al prieteniei dintre inculpat şi martorul denunţător, care, în sine, conţine o mare marjă de subiectivism din partea celor implicaţi, având în vedere percepţia psihică asupra unui fapt, diferită de la o persoană la alta, ca o consecinţă inerentă a particularităţilor naturii umane.

Apărarea s-a referit şi la analiza pe care judecătorul o face cu privire la resorturile iniţiale ale stabilirii relaţiei de prietenie dintre inculpat şi denunţătorul D., din anul 1997, atunci când consideră că adevăratul motiv pe care relaţia s-a întemeiat a fost unul fraudulos, deoarece: "în condiţiile în care încă de când l-a cunoscut pe martorul denunţător D., respectiv anul 1997, a cunoscut şi împrejurarea că acesta era implicat în dosare pe rolul diverselor Parchete unde inculpatul activa, astfel că oricând puteau să-i revină în lucru dosare în care acesta sau firmele sale ara implicat." S-a susţinut că judecătorul fondului face un adevărat "proces de intenţie" inculpatului, cu încălcarea gravă a prezumţiei de nevinovăţie şi a regulii "in dubio pro reo", bazat nu pe probe certe de vinovăţie, ci exclusiv pe declaraţiile denunţătorului D., potrivit cu care: "nu i s-a părut firesc ca un procuror să solicite bani cu titlu de sponsorizare pentru soţia sa de la o persoană care avea dosare pe rolul Parchetului, indiferent de calitatea pe care o avea în acele dosare".

S-a mai susţinut că judecătorul fondului valorifică aici împotriva inculpatului propria greşeală de procedură, vizând regulile de audiere a martorilor, iar, pe de altă parte, reinterpretează într-un mod trunchiat şi selectiv declaraţiile date în faţa instanţei de către martorul L.).

Aşadar, nu în comunitate, ci în mediul poliţienesc ar fi fost cunoscută eventuala "protecţie" din partea inculpatului de care se bucura D., pe care nu martorul citat o afirmă în instanţă, ci judecătorul o deduce din spusele acestuia, iar ea nu se datora vreunui schimb fraudulos de atribuţii de serviciu contra avantaje patrimoniale, ci unei relaţii de prietenie, căruia, în mod neechivoc, i-a subsumat martorul citat împrumutarea unui autovehicul inculpatului de către denunţător, precum şi acordarea de combustibil fără plată.

Mai mult decât atât, s-a susţinut că judecătorul fondului nu explică, în context, în ce condiţii modalitatea declarată de acest martor, prin care a luat cunoştinţă despre presupusa "protecţie" a lui D. de către inculpat, a evoluat la stadiul de probă concludentă cauzei de la stadiul de simple: "zvonuri pe care le-a auzit, aşa încât valoarea probatorie a acestui martor nu poate fi analizată prin prisma surselor din care a auzit zvonurile.", după cum acelaşi judecător a catalogat-o în şedinţa de judecată în care a audiat martorul în cauză, atunci când a respins ca neconcludentă audierea poliţistului (ofiţerul TT.) de la care martorul ar fi aflat cele relatate instanţei, deşi persoana respectivă fusese indicată precis, cu nume şi prenume, de către martor (încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2017, fila x, paragraful 3 şi răspunsul 11 al martorului la întrebările apărătorului ales al inculpatului, fila x, paragraful 2, a declaraţiei).

Pe cale de consecinţă, contrar celor motivate în sentinţa apelată, apărarea a arătat că în cauza de faţă, exista relaţia de prietenie dintre inculpat şi martorul denunţător D., atât ca durată, cât şi din punctul de vedere al consistenţei, cu atât mai mult cu cât a dovedit că, cu rea-credinţă, denunţătorul D. a "mutat" în declaraţiile date, atât la urmărire, cât şi la judecată, momentul de debut al relaţiei de prietenie din anul 1997 în anii 2003 - 2004, pentru a o "scurta" şi lipsi, astfel, de relevanţă în dosar.

Cu privire le infracţiunea de spălare de bani-art. 23, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, apărarea a arătat că, deşi judecătorul fondului recunoaşte realitatea evidentă, potrivit căreia: "activitatea trecută pe contractul de sponsorizare ca fiind sponsorizată a fost realizată-astfel cum rezultă din actele dosarului" trage concluzia eronată că inculpatul: "în perioada 2008 - 2012, a disimulat adevărata provenienţă a sumei de 60. 321,12 RON, pretinsă şi primită cu titlu de mită, deghizând-o sub forma unor contracte de sponsorizare" . În primul rând, a deghiza/disimula, exclude "de plano" existenţa obiectivă a operaţiunii juridice (negotium juris) consemnată în cuprinsul contractelor de sponsorizare (instrumentum probationis). Or, în cazul de faţă, nici instanţa şi nici chiar denunţătorul D., nu contestă existenţa sponsorizărilor, ba chiar acesta din urmă a arătat în faţa judecătorului că "Din punct de vedere contabiliceşte contractele erau perfect legale", precum şi că "Aprecierea de obscur nu a fost foarte bine aleasa de mine la urmărire penală, pentru că nu a fost nimic obscur în acordarea sponsorizărilor".

Prin urmare, atâta vreme cât părţile contractelor de sponsorizare nu s-au înţeles în secret la altceva, care să fie acoperit, tot conform înţelegerii părţilor, de un act aparent, dar mincinos, este exclusă orice idee de disimulare/deghizare/fictivitate a contractelor de sponsorizare în litigiu.

În al doilea rând, nu se poate admite aici teza că respectivele contracte au un caracter fictiv numai din perspectiva unilaterală a inculpatului, cu excluderea totală a voinţei denunţătorului D. Deci, dacă se admite că modalitatea de disimulare/deghizare a presupusei mite încasate de către inculpat a îmbrăcat forma unor contracte de sponsorizare, acte juridice prin excelenţă bilaterale, în sensul art. 1166 din C. civ., trebuie luate în calcul în mod obligatoriu ambele subiecte autoare ale manifestării de voinţă făcută cu intenţia "de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic". Nu reiese din motivarea sentinţei apelate, care ar fi fost raţiunea verosimilă pentru care părţile unei înţelegeri frauduloase, de dare/luare de mită, respectiv inculpatul şi martorul denunţător D., ar fi decis să o constate în scris şi sa o evidenţieze contabil, cu riscul evident de a atrage atenţia autorităţilor asupra unei situaţii de fapt care, altfel, ar fi fost greu spre imposibil de demonstrat.

În al treilea rând, judecătorul primei instanţe invocă în cuprinsul argumentaţiei chestiuni nedovedite în dosar prin niciun mijloc de probă administrat, fie la urmărirea penală, fie la judecată . În acest sens, nu rezultă probator că întreaga sumă de 60. 321,12 RON sau măcar o parte din aceasta s-ar fi aflat vreun moment în posesia reală (deţinerea) a inculpatului, premisă absolut necesară oricărui proces de spălare de bani. În acelaşi sens, inculpatul a susţinut că nu rezultă probator că personal a făcut extrageri de sume în numerar din contul soţiei sau că a folosit contul soţiei, pentru a se "pune la adăpost de o legătură directă care s-ar fi putut realiza între sumele primite de la martorul denunţător şi el."

În al patrulea rând, succesiunea cronologică a încheierii şi derulării contractelor de sponsorizare, aşa cum rezultă ea din documentele cauzei (contracte, ordine de plată şi rulaje de cont bancar), invalidează orice idee de fictivitate şi de spălare de bani. Astfel, în circumstanţele cauzei, pentru a spăla bani trebuia ca obiectul spălării, adică banii, înţeleşi ca bunuri mobile corporale, în sensul art. 535 şi art. 539 din C. civ., să fie preexistent/preexistenţi, adică să fie cauza procedeului de spălare utilizat, care reprezintă aşadar efectul, ca părţi componente ale unui veritabil raport de conexitate, de tip consecvenţional.

Apărarea a susţinut că totul s-a derulat într-un mod transparent, "la vedere", prin conturi bancare deja existente, aparţinând unor persoane fizice/juridice existente, fără interpuşi între sponsori şi sponsorizat şi cu evidenţierea în contabilitatea sponsorilor a operaţiunilor de sponsorizare astfel realizate, în aşa fel încât oricând şi orice autoritate cu competenţe în materie putea cu uşurinţă verifica atât traseul banilor, cât şi beneficiarul real ai acestora.

Aşadar, nu a avut loc în realitate şi în concret nicio ascundere a originii banilor, pentru simplul motiv că originea banilor nu a fost în niciun moment una ilicită.

Referitor la extragerea de bani în numerar de la aparate de tip ATM, chiar judecătorul admite că s-au efectuat: "fără a se cunoaşte de cine anume" ori: "fără a se putea stabili cine a efectuat extragerile", precum şi că: "activitatea trecută pe contractul de sponsorizare a fost realizată-astfel cum rezultă din actele dosarului".

Apărarea a precizat că faptul necontestat probator, al deplasării inculpatului alături de soţie la unele dintre manifestările medicale sponsorizate, ale căror costuri au fost acoperite în parte din sumele sponsorizate, ridică, de principiu, o problemă disciplinară sau de deontologie profesională şi nu una de ordin penal, având în vedere nedovedirea legăturii dintre sponsorizările acordate soţiei inculpatului şi îndeplinirea de către acesta a vreunui act care intra în îndatoririle sale de serviciu, fie ca procuror, fie ca prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. Chiar dacă s-ar aprecia ca dovedită o asemenea legătură, aspectul dezbătut nu constituie prin el însuşi o dovadă de fictivitate a contractelor de sponsorizare, ci, cel mult, o dovadă de exploatare de către inculpat a folosului necuvenit primit, pentru altul, cu titlu de mită, care vizează, prin urmare, numai infracţiunea de luare de mită, iar nu şi pe aceea de spălare de bani.

Cu privire la legalitatea/loialitatea activităţii de urmărire penală, apărarea a precizat că în cursul judecăţii la prima instanţă a reiterat/invocat mai multe neregularităţi ale urmăririi penale, care îi afectau loialitatea şi, prin urmare, atrăgeau sancţiunea nulităţii absolute a probatoriului administrat, cu consecinţa excluderii lui din ansamblul cauzei şi a fundamentării soluţiei judecătorului numai pe probatoriul administrat în etapa cercetării judecătoreşti.

Făcând analiza legalităţii/loialităţii activităţii de urmărire penală, ca urmare a solicitării inculpatului şi a efectelor Deciziei nr. 802 din 5 decembrie 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. , Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, judecătorul primei instanţe trage concluzia eronată potrivit cu care: "nu au fost identificate motive care să justifice restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi nu există temeiuri pentru înlăturarea vreunei probe administrată în cursul urmăririi penale . O atare concluzie este fundamental greşită, precizează inculpatul, deoarece susţine judecătorul că a refuzat să-şi exercite dreptul la apărare în faţa organului de urmărire penală, prin aceea că am refuzat să dau declaraţii în faţa procurorilor DNA-ST Ploieşti în Dosarul x/2016, după ce i-au fost aduse la cunoştinţă calităţile procesuale de suspect şi inculpat, în cursul zilei de 30 iunie 2016, precum şi ulterior şi că nu a solicitat administrarea niciunui probatoriu de către organul de urmărire penală . O asemenea aserţiune, corectă în sine, pierde din vedere faptul că poziţia procesuală a fost generată de o încălcare brutală a dreptului la apărare al inculpatului şi a dreptului la informare cu privire la elementele esenţiale ale acuzaţiilor ce-i erau aduse, consacrate în plan intern de art. 21, alin. (3) din Constituţie, care garantează dreptul la un proces echitabil, ca drept fundamental.

Apărarea a arătat că judecătorul primei instanţe susţine că "Niciun text de lege nu interzice ca după ce o persoană dobândeşte calitatea de suspect, aducându-i-se la cunoştinţă toate drepturile şi obligaţiile pe care le are în această calitate şi punându-i-se la dispoziţie dosarul de urmărire penală pentru studiu, procurorul să pună în mişcare acţiunea penală în aceeaşi zi şi să schimbe calitatea persoanei în cea de inculpat, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate, precum şi că: "împrejurarea că inculpatul în calitate de suspect nu a studiat dosarul-deşi procurorul a pus la dispoziţia apărării dosarul-întrucât avocatul său ales dorea acordarea unui termen mai lung pentru studierea acestuia, iar inculpatul a susţinut că nu doreşte să studieze dosarul decât în prezenţa avocatului nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor procesuale privind dreptul la apărare.". Asemenea afirmaţii intră în contradicţie directă atât cu legislaţia internă relevantă, cât şi cu cea internaţională, Pe cale de consecinţă, contrar celor susţinute de către judecătorul primei instanţe, apărarea a susţinut că există suficiente texte de lege şi o jurisprudenţă constantă, atât interne, cât şi internaţionale, care interziceau amânarea artificială a momentului acordării calităţii de inculpat pentru data de 30 iunie 2016 de către procurorii instrumentatori ai cauzei nr. 156/P/2016 a DNA-ST Ploieşti, cu atât mai mult cu cât acordarea calităţii de suspect în aceeaşi zi a avut doar rostul de a crea aparenţa respectării formale a succesiuni actelor procesuale/procedurale în dosar, din moment ce, cum chiar judecătorul remarcă, între cele două momente procesuale nu s-a interpus administrarea de noi probatorii relevante în cauză, cu asigurarea pentru suspect a tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale, ci numai aducerea la cunoştinţă a drepturilor şi obligaţiilor aferente calităţii procesuale astfel dobândite.

În aceeaşi ordine de idei, punerea la dispoziţia inculpatului a dosarului de urmărire, fără a-i acorda "timpul şi înlesnirile" necesare pregătirii unei apărări efective, urmând ca el să-l "studieze" sub presiunea momentului şi fără a putea sa-şi structureze apărările împreună cu avocatul său după o analiză temeinică a pieselor dosarului, are semnificaţia golirii de orice substanţă a dreptului la informare şi la apărare al inculpatului, cu transformarea lor din drepturi "efective" ale omului în drepturi "teoretice şi iluzorii".

Relativ la situaţia martorului M., care şi-a modificat cele declarate la urmărirea penală, cu precizarea că s-au făcut la adresa lui presiuni de către procurorul Y., spre a declara aspecte nereale despre inculpat, judecătorul primei instanţe alege să pună sub semnul întrebării cele relatate în faţa lui de către martorul în cauză, în esenţă pentru considerentul că la urmărirea penală acesta a fost audiat de un alt procuror decât Y., respectiv LL., într-un dosar separat, înregistrat la 11 iulie 2016 sub nr. x/2016, care, ulterior audierii martorului, a fost conexat cu dosarul de bază nr. x/2016, motiv pentru care este puţin probabil şi greu de crezut că Y. a interferat în vreun fel cu audierea sa.

Fără a trece peste aspectul că absenţa vreunei dovezi scrise, nu exclude "de plano" modalitatea descrisă de martor, de citare a sa telefonică la audiere, prin apelarea sa pe telefonul mobil personal de către Y., realizată tot de pe telefonul mobil personal al procurorului, dat fiind că, într-un asemenea caz, procurorul era obligat să preconstituie dovezi, iar nu martorul citat, se remarcă cum judecătorul primei instanţe ignoră procedeul cel puţin discutabil de constituire a Dosarului nr. x/2016 al DNA-ST Ploieşti, la care ne vom referi în cele ce urmează, precum şi starea de fapt, devenită de notorietate publică, privitoare la modul în care se formau şi se instrumentau la nivelul DNA-ST Ploieşti dosarele de urmărire penală, în toată perioada în care unitatea a fost condusă de UU., iar din instituţie au făcut parte procurorii Y., Z., LL. şi VV. Sub primul aspect, judecătorul nu ţine cont că Dosarul nr. x/2016 s-a constituit în mod separat cu fraudarea dispoziţiilor de procedură penală incidente, deoarece el a vizat aspecte deja instrumentate la data constituirii lui, respectiv 11 iulie 2016, în Dosarul de bază nr. x/2016, cunoscute de organul de urmărire penală încă din data de 17 iunie 2016, când a fost depus în acest din urma dosar cel de-al doilea raport de constatare al specialistului antifraudă din cadrul DNA-ST Ploieşti, tocmai pentru a se eluda dreptul la apărare al inculpatului, care era deja inculpat în cauză şi plasat în detenţie preventivă.

În contextul descris, dovada de netăgăduit a faptului că denunţul lui G., înregistrat la 11 iulie 2016, sub nr. x/2016, viza aspecte deja cunoscute din oficiu de către organul de urmărire penală în Dosarul nr. x/2016, şi, prin urmare, trebuia înregistrat şi instrumentat în cadrul acestuia din urmă şi nu separat într-un nou dosar, reiese din falsificarea datei ordonanţei de reunire a celor 2 dosare, care, astfel, a fost "mutată" din data iniţială de 12 iulie 2016, adică a doua zi după înregistrarea denunţului persoanei sus-menţionate, la data de 18 iulie 2016.

Sub cel de-al doilea aspect, prin Ordonanţa din data de 9 ianuarie 2019 a PICCJ-SIIJ, adoptată în Dosarul nr. x/2018, s-a dispus, printre altele "Extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul UU. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., întrucât în perioada 2014 - 2016 în mod repetat în baza rezoluţiei infracţionale unice, în exercitarea funcţiei de procuror-şef serviciu DNA-Serviciul Teritorial Ploieşti, încălcând atribuţiile de serviciu astfel cum sunt acestea reglementate de Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004, O.U.G. nr. 43/2002, C. proc. pen., prin aceea că a permis în mod nelegal procurorului Y. să intervină în anchetele desfăşurate de alţi procurori de caz; a permis administrarea materialului probator în dosarele penale cu încălcarea dispoziţiilor art. 2, art. 4, art. 5, art. 11 C. proc. pen. care reglementează legalitatea procesului penal, prezumţia de nevinovăţie, aflarea adevărului, respectarea demnităţii umane şi a vieţii private, art. 100 care reglementează administrarea probelor, art. 101 care reglementează principiul loialităţii administrării probelor, art. 103 care reglementează aprecierea probelor, art. 125 - art. 126 C. proc. pen. referitoare la martorii ameninţaţi şi măsurile de protecţie dispuse în cursul urmăririi penale, dispoziţiile constituţionale care reglementează drepturile şi libertăţile părţilor din proces, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor care au fost transformate în ţinte de procurorii din cadrul DNA-Serviciul Teritorial Ploieşti.".

Prin urmare, s-a stabilit într-un cadru oficial şi de către o autoritate judiciară competentă că Y. interfera neprocedural în toate anchetele derulate la nivelul DNA-ST Ploieşti şi efectua în acestea activităţi de urmărire penală cu încălcarea legii.

Apărarea a arătat că declaraţiile martorului M., date instanţei de judecată, vizând implicarea lui Y. în audierea sa, presiunile la care a fost supus de către acesta pentru a declara neadevăruri la adresa inculpatului, precum şi modul necorespunzător în care i-au fost consemnate declaraţiile date în acele împrejurări, capătă o mare doză de probabilitate şi credibilitate şi se impuneau a fi valorizate de către judecătorul primei instanţe în analiza de ansamblu a legalităţii/loialităţii urmăririi penale şi nu a fi considerate: "o încercare nereuşită de justificare a nuanţării declaraţiei date la urmărirea penală".

Inculpatul a arătat că, în legătură cu resorturile reale care l-au motivat pe Y. să-i acorde un interes special încă din anul 2014, aşa cum a reflectat media în cursul anilor 2017 - 2018 şi confirmat, de altfel, martorul denunţător D. în declaraţiile date instanţei de judecată, judecătorul primei instanţe face afirmaţia că: "împrejurarea că procurorul (Y., s.n.) l-ar fi întrebat în mai multe rânduri de-a lungul timpului pe martorul denunţător D. ce ştie despre A., nu reprezintă o dovadă a dorinţei de răzbunare a procurorului pe inculpat sau o dorinţă de înscenare a comiterii unei fapte de către inculpat, ci este posibil ca procurorul să fi deţinut informaţii despre anumite atitudini ale inculpatului, despre legăturile sale cu martorul denunţător D., implicat în mai multe dosare şi să fi încercat să fructifice aceste informaţii, să se lămurească asupra relaţiei dintre ei şi să depisteze eventuale fapte de corupţie".

Apărarea a susţinut nesocotirea prezumţiei de nevinovăţie. Dosarele în care a fost cercetat şi trimis în judecată martorul denunţător D., inclusiv cel în care se pretinde că a fost realizată interceptarea convorbirii telefonice, la care face trimitere judecătorul în contextul de mai sus (document depus neprocedural la dosar de către denunţător, cu origine incertă şi nerelevant cauzei), citând declaraţiile date instanţei de către denunţător, au fost instrumentate de către DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, şi nu de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, structură în cadrul căreia nu a activat niciodată Y., decât, poate, tot sub forma unei interferenţe oculte şi ilegale în activităţile de urmărire derulate în acele dosare.

S-a mai subliniat, în acelaşi context, şi aspectul extrem de important al preexistentei unor relaţii "de afaceri" contra naturii stabilite între Y. şi denunţătorul D., bazate pe interese comune, anterioare formulării denunţului împotriva inculpatului, astfel cum au fost ele devoalate în public, pe diverse canale media, tot în cursul anilor 2017 şi 2018, şi atestate prin documente oficiale ale Inspecţiei Judiciare şi PÎCCJ-SIIJ.

Apărarea a susţinut că din Ordonanţa nr. 21/P/2018 din data de 9 ianuarie 2019 a PÎCCJ-SIIJ, se remarcă reţinerea de către acest organ de urmărire penală, recent înfiinţat şi specializat în investigarea infracţiunilor presupus comise de către judecători şi procurori, a mai multor situaţii în care, pe de o parte, Y. intervenea efectiv, folosindu-şi funcţia, la diferite autorităţi publice, în vederea promovării şi protejării intereselor firmelor lui D., şi în care, pe de altă parte, acesta din urmă se lăuda şi chiar ameninţa diverse persoane cu "trecerea" de care se bucura la procurorul Y., la care se referea cu apelativul "naşul",.

Apărarea a arătat că judecătorul susţine că nu poate reţine ca argumente şi elemente de neloialitate a urmăririi penale împrejurările că Y. a fost exclus din magistratură pentru motive disciplinare, că este anchetat în diferite dosare de urmărire penală şi că în media, la diferite posturi de televiziune şi în diverse publicaţii, denunţătorul D. a făcut unele declaraţii: "referitoare la atitudinea adoptată de procurorul de caz Y. faţă de el şi de familia sa", atât timp cât: "acest martor, audiat în cursul cercetării judecătoreşti, în mod nemijlocit de către instanţă, nu a relatat despre vreo formă de presiune a procurorului asupra lui în cursul urmăririi penale desfăşurate în acest dosar, ba dimpotrivă şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale", precum şi atât timp cât: "martorii audiaţi de către instanţă nemijlocit, în condiţii de legalitate şi cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, nu au relevat împrejurări care să conducă la concluzia unei neloialităţi a urmăririi penale."

În final, s-a arătat că apreciază judecătorul primei instanţe că: "Apoi, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, acuzaţiile aduse inculpatului în acest dosar se bazează nu doar pe declaraţiile de martori, ci şi pe înscrisuri şi pe rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, concluziile acestora din urmă coincizând cu cele ale raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză în etapa cercetării judecătoreşti de către un expert judiciar independent." . Apărarea a reamintit omisiunea consemnării sau consemnarea incompletă sau denaturată a declaraţiilor lui D. date ca martor în dosar, în şedinţa publică din 24 aprilie 2017. Sub cel de-al doilea aspect, s-a arătat că după apariţia în media şi nu numai de informaţii noi, relevante pentru aflarea adevărului în cauză, inclusiv sub aspectul loialităţii anchetei, judecătorul a refuzat, în mod repetat şi nejustificat, fie reaudierea martorului denunţător D., fie audierea de noi martori. (încheierea de şedinţă din data de 20 aprilie 2018, fila x, paragrafele 2, 3, 4 şi 5 şi fila x, paragrafele 10, 11 şi 12, ale încheierii). Mai mult chiar, judecătorul a refuzat, încă de la începutul procesului, mijlocele de probă relevante propuse de către inculpat. Sub cel de-al treilea aspect, s-a susţinut că nu este real că denunţătorul D. şi-ar fi menţinut declaraţiile de la urmărirea penală, acesta modificând în faţa instanţei, în numeroase puncte şi în mod substanţial, cele relatate în cursul urmăririi penale.

În legătură cu fundamentarea probatorie a acuzaţiilor, raportată la remarca judecătorului, potrivit căreia declaraţiile de martori nu sunt singulare în ansamblul cauzei, se impune precizarea că, fără a fi unice în cauză, declaraţiile martorului denunţător D. au un rol hotărâtor în economia dosarului şi în susţinerea acuzaţiilor respective, din moment ce, fără acestea, toate celelalte probatorii sunt lipsite de relevanţă, din perspectiva conturării elementelor constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, ceea ce făcea cu atât mai necesară, utilă şi concludentă aflării adevărului reaudierea celui în cauză, din motivele deja analizate în cele ce precedă. Nici situaţia martorilor-salariaţi ai staţiei de carburanţi aparţinând denunţătorului D., analizată pe larg în cuprinsul hotărârii pronunţate de către judecătorul primei instanţe, din lipsă de probatorii convingătoare de vinovăţie a inculpatului, nu schimbă cu nimic caracterul determinant, decisiv în susţinerea acuzaţiilor, al declaraţiilor de martor date de acesta în prezenta cauză.

Legat de martorii de mai sus, fiind vorba despre foşti/actuali angajaţi ai denunţătorului, asupra cărora acesta avea/are un vădit ascendent psihologic şi cu care a fost în permanentă legătură pe tot parcursul procesului, în virtutea fostelor/actualelor raporturi de muncă, afirmaţiile lor trebuiau privite cu circumspecţia necesară împrejurării că ele servesc în principal intereselor denunţătorului, iar nu intereselor aflării adevărului judiciar în dosarul de faţă.

S-a mai arătat că, deşi judecătorul primei instanţe recunoaşte în hotărârea pronunţată că: "este adevărat că nu au fost înregistrate declaraţiile luate în cursul urmăririi penale de către organele judiciare", afirmă că: "Or, din materialul de urmărire penală nu rezultă nici că procurorul ar fi apreciat necesară o astfel de înregistrare şi nici că martorii ar fi solicitat expres înregistrarea declaraţiilor lor.", interpretând probatoriul nu doar părtinitor, exclusiv în favoarea acuzării şi în defavoarea inculpatului, ci şi contra legii. Aşadar, apărarea a susţinut că judecătorul fondului este contrazis, în raţionamentul său, de către chiar procurorii instrumentatori ai Dosarului nr. x/2016 al DNA-ST Ploieşti, care nu au atestat în cuprinsul declaraţiilor nici că "nu au considerat necesară înregistrarea" şi nici că martorii audiaţi "nu au solicitat înregistrarea".

Cu privire la jurisprudenţa internă şi internaţională invocată în apărare s-a arătat că atât în cursul judecăţii, cât şi după închiderea dezbaterilor, cu ocazia depunerii de concluzii scrise asupra fondului, s-a invocat în sprijinul apărărilor de fond şi de procedură formulate, o consistentă jurisprudenţa, vizând hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, ale Curţii Constituţionale, ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, precum şi ale diferitelor curţi de apel şi tribunale din ţară.

În legătură cu practica judiciară depusă în cursul judecăţii, judecătorul primei instanţe face afirmaţia că: "Cu toate că inculpatul a depus la dosar hotărâri judecătoreşti şi publicaţii din doctrină prin care a încercat să combată acuzarea şi să dovedească că în speţă, faptele de care este acuzat nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, instanţa constată că jurisprudenţa depusă nu se pliază pe starea de fapt din acest dosar şi pe particularităţile cauzei deduse judecăţii în prezent".

Cu privire la poziţia procesuală a inculpatului s-a arătat că se reţin două afirmaţii ale judecătorului primei instanţe, care-i trădează preconcepţia cu privire la vinovăţia inculpatului şi lipsa rolului activ în aflarea adevărului în cauză. Prima, este aceea că: "Instanţa reţine, relativ la poziţia procesuală a inculpatului, că acesta a recunoscut în cursul procesului penal acţiunile care erau imposibil de contestat însă a dat acestora o semnificaţie de natură a-1 disculpa şi de a evita tragerea sa la răspundere penală" . A doua, este aceea că: "inculpatul a încercat discreditarea martorului denunţător D.".

Referitor la prima aserţiune, apărarea a susţinut că este neconformă conceptului de imparţialitate subiectivă a instanţei criticarea unui inculpat pentru modalitatea în care înţelege să se apere împotriva unor acuzaţii ce-i sunt aduse. Apoi, inculpatul nici nu a recunoscut, nici nu a infirmat nimic în declaraţiile date instanţei de judecată, doar şi-a expus, punctul de vedere, care, contrar afirmaţiilor judecătorului, se coroborează perfect cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, apărarea a susţinut că, în primul rând, cu toate că judecătorul primei instanţe a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, cu încadrarea juridică aferentă C. pen. 1968, respectiv art. 254, alin. (1) din acest cod, cu aplicarea corectă a vechiul C. pen., ca lege mai favorabilă inculpatului, îşi structurează în mod greşit toată argumentaţia soluţiei de condamnare prin raportare la dispoziţiile art. 289, alin. (1) din Noul C. pen. Or, deşi, în linii generale, fizionomia juridică obiectivă a infracţiunii de luare de mită a rămas, cu mici excepţii, aceeaşi în cuprinsul ambelor reglementări (Decizia nr. 184 din 29 martie 2016 a Curţii Constituţionale, paragrafele 20 şi 22, precum şi punctul 2.75 al Expunerii de motive privind Noul C. pen.-fila x, paragraful 3), există, totuşi, unele diferenţe notabile, care conduc la concluzia înăspririi legislaţiei în materie; în acord cu politica penală a Statului Român în privinţa combaterii fenomenului corupţiei. Pe de o parte, subiectiv, se constată că noua lege înlocuieşte sintagma "în scopul de a(...)" cu varianta "în legătură cu(...)." Pe de altă parte apărarea arată că actul de serviciu vizat de conduita funcţionarului corupt poate îmbrăca în noua lege şi forma "urgentării" îndeplinirii lui, ipoteză inexistentă în vechea legislaţie.

Prin urmare, pe de o parte a avut loc, ca urmare a celor de mai sus, o preluare în corpul juridic al infracţiunii de luare de mită a infracţiunii de primirea de foloase necuvenite, reglementată de art. 256, alin. (1) C. pen. 1968, iar pe de altă parte, tot ca o consecinţă a noii viziuni a legiuitorului, forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de luare de mită nu mai este în exclusivitate intenţia directă, calificată de scop (WW., Drept penal român, Partea Specială, Ediţia a 4-a, Editura Hamangiu 2009, pagina 257, paragraful 2), ci ea poate îmbrăca şi forma intenţiei indirecte (idem, pagina 262, ultimul paragraf). Deci, este operată prin noua lege o lărgire deopotrivă a sferei elementului subiectiv, cât şi a celui obiectiv, spre deosebire de prescripţiile vechii legislaţii, unde erau mai restrictiv reglementate, inclusiv sub aspect probator.

S-a susţinut că tot în mod greşit judecătorul primei instanţe a schimbat încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, din două infracţiuni de luare de mită şi spălare de bani, în formă continuată şi în concurs real, în patru infracţiuni, din care două în formă continuată şi două simple, în concurs real, prin extragerea din conţinutul unităţii legale a celor 2 fapte menţionate în rechizitoriu şi autonomizarea actelor materiale, vizând denunţul formulat la data de 11 iulie 2016 de către G., referitor la contractul de sponsorizare încheiat cu SC B. SRL Băneşti. Pe de o parte, starea de fapt descrisă în rechizitoriu, relatează aparenţa săvârşirii unor infracţiuni în formă continuată, inclusiv în ceea ce priveşte denunţul celui de mai sus. Pe de altă parte, motivaţia instanţei, de schimbare a încadrării juridice de această manieră, are în vedere în mod exclusiv soluţionarea diferită a fondului acuzaţiilor în raport cu cei doi denunţători, respectiv de condamnare în cazul lui D. şi de achitare în cazul lui G., iar nu vreo lipsă a incidenţei normelor de drept penal substanţial, care guvernează materia infracţiunii continuate, ca formă a unităţii legale de infracţiune, atât în vechea, cât şi în noua lege penală,.

Cu privire la temeiul de drept al soluţiei de achitare dispuse, apărarea a susţinut că judecătorul primei instanţe îşi fundamentează în drept temeiul achitării inculpatului pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pe considerentul că faptele nu sunt tipice, deci nu sunt prevăzute de legea penală. În realitate argumentează soluţia pe inexistenţa vreunei promisiuni de "protecţie" din partea inculpatului către denunţătorul G. sau firma SC B. SRL Băneşti, pe inexistenţa vreunei relaţionări a inculpatului cu denunţătorul şi pe inexistenţa vreunor dosare de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, care să-l fi vizat pe denunţător sau firma respectivă, . Or, inexistenţa elementelor de fapt descrise are semnificaţia inexistenţei elementului material al infracţiunii de luare de mită şi, corelativ, al infracţiunii de spălare de bani, astfel încât temeiul corect al achitării pentru ambele fapte era art. 16, alin. (1), lit. a) din C. proc. pen., respectiv fapta nu există.

Solicită să se admită cererea de apel a inculpatului, să se desfiinţeze în totalitate Sentinţa penală nr. 58/F din 22. 10. 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 şi, rejudecând fondul în limitele devoluţiunii, să dispună, în principal, achitarea inculpatului, pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii şi în raport cu ambii denunţători, D. şi G., cu întâietate pe considerentul că faptele nu există-art. 16, alin. (1), lit. a) din C. proc. pen., şi, în plan secund, pe considerentul că faptele nu sunt tipice, atât obiectiv, cât şi subiectiv.

În subsidiar, exclusiv sub aspectul infracţiunii de luare de mită-varianta de comitere a "pretinderii" în raport cu denunţătorul D., s-a solicitat să se dispună, prin schimbarea încadrării juridice a faptei dintr-o infracţiune de luare de mită în formă continuată, într-o infracţiune simplă de luare de mită, încetarea procesului penal, pentru motivul intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Cu privire la netemeinicia motivelor de apel înaintate instanţei de control judiciar de către PÎCCJ-SIIJ, cu Adresa nr. x/2019 din 16 aprilie 2019, s-a opinat în sensul că acele critici de nelegalitate/netemeinicie formulate de către Ministerul Public, prin structura de parchet, împotriva sentinţei în discuţie sunt total nefondate, pentru că instanţa de judecată a realizat aplicarea legii penale mai favorabile, în baza art. 5 din C. pen., şi a încadrat juridic faptele deduse judecăţii, în raport cu legea penală considerată mai favorabilă inculpatului, în dispoziţiile art. 254, alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. 1968, coroborat cu art. 7, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în redactarea anterioară celei operate prin Legea nr. 187/2012-infracţiunea de luare de mită, respectiv în dispoziţiile art. 23, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41, alin. (2) şi art. 42 din C. pen. 1968, în redactarea şi numerotarea anterioare din Legea nr. 187/2012-infracţiunea de spălare de bani.

De asemenea, s-a susţinut că nu era necesară trimiterea de către instanţa de judecată, cu prilejul încadrării juridice a faptei de luare de mită, la dispoziţiile art. 254, alin. (2) din C. pen. 1968, deoarece, pe de o parte, agravanta specială de la art. 7, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în vigoare la data pretinsei comiteri a faptei, trimite în mod expres la art. 254, alin. (2) din C. pen., încorporând astfel în conţinutul său normativ ipoteza de reglementare în discuţie, şi, pe de altă parte, este absolut nerelevantă distincţia dintre magistraţii-procurori cu funcţie de execuţie şi cei cu funcţie de conducere, din perspectiva aplicării agravantei speciale, din moment ce art. 7, alin. (1) din Legea nr. 78/2000 precitat nu distinge între cele două categorii de procurori, care toţi se subsumează categoriei funcţionarilor care, potrivit legii: "au atribuţii de constatare şi urmărire a infracţiunilor", ori "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus."

Apărarea a arătat că, deşi suma de 60.321,12 RON reţinută de către instanţă ca primită de inculpat cu titlu de mită, sub forma unor contracte de sponsorizare, nu corespunde ca nivel sumei generale atribuite celor 9 contracte de sponsorizare, indicate în rechizitoriu, ca acte materiale de executare, de luare de mită, aceasta fiind, în realitate, de 72.321,12 de RON, chestiunea reprezintă o simplă eroare de calcul aritmetic a judecătorului, iar nu o dovadă de netemeinicie a hotărârii pronunţate. Dimpotrivă, în mod temeinic şi legal, prima instanţă a înlăturat din rândul folosului necuvenit, atribuit contractelor de sponsorizare, pe cel care corespundea unor contracte neincluse de rechizitoriu în rândul actelor materiale de luare de mită, dar cuantificat nelegal de către organul de urmărire penală la totalul general, în strictă conformare obiectului şi limitelor judecăţii cu care fusese învestită prin actul de sesizare. În niciun caz, prima instanţă de judecată nu putea să valorizeze întreaga sumă de 115. 815,67 RON, indicată ca atare în dispozitivul rechizitoriului, pentru că ar fi însemnat să o atribuie în mod nelegal celor 9 contracte în litigiu, cu depăşirea evidentă a obiectului şi limitelor judecăţii. Astfel fiind, diferenţa de 43.494,55 RON (115.815,67 - 72.321,12) a fost atribuită în mod just de către judecător unor contracte de sponsorizare în legătură cu care: "nu s-a dovedit că reprezintă o formă de deghizare a mitei şi nu s-a procedat la trimiterea în judecată a inculpatului".

Apărarea a mai arătat că la fel ca prima instanţă, apelantul PÎCCJ-SIIJ comite aceleaşi erori de aplicare a legii şi de apreciere a probatoriului, atunci când, luând act de legalitatea şi temeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului, în primul rând se raportează la conţinutul juridic al infracţiunii de luare de mită, în configuraţia stabilită de Noul C. pen. prin art. 289 şi nu la cea stabilită prin art. 254, alin. (1) din C. pen. 1968, reţinut ca lege penală mai favorabilă inculpatului, iar, în al doilea rând, se asociază ideii că banii primiţi cu titlu de sponsorizare de către soţia inculpatului au intrat doar "scriptic" în contul bancar al acesteia, chestiune total nedovedită în cauză şi oricum imposibilă în circumstanţele dosarului de faţă, astfel cum am arătat în precedent.

În opinia apărării, afirmaţia că respectivele contracte de sponsorizare au fost încheiate: "urmare solicitării inculpatului A. şi nu în considerarea persoanei sponsorizată, deşi în parte adevărată, pe de o parte ignoră cu desăvârşire regimul juridic al contractelor de sponsorizare, consacrat de Legea nr. 32/1994, şi, pe de altă parte, acreditează teza falsă că instituţia mandatului tacit reciproc între soţi, în cadrul raporturilor de familie, este inaplicabilă magistraţilor, chestiune care nu are niciun suport legal şi care este contrară principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, instituit de art. 16, alin. (1) din Constituţia României. În realitate, contractele au fost încheiate, într-adevăr, la solicitarea inculpatului, dar cu ştiinţa soţiei, cu observarea întocmai a cadrului legal în vigoare la data încheierii lor, cu luarea în considerare a calităţii de medic specialist a soţiei mele, cu luarea în considerare a activităţii medicale sponsorizate şi cu producerea efectelor lor juridice specifice, după cum chiar prima instanţă a constatat în considerentele hotărârii atacate.

Inculpatul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, ca instanţă de control judiciar şi în măsura în care va trece peste excepţiile de inadmisibilitate şi tardivitate a apelului declarat de Ministerul Public, prin PÎCCJ-SIIJ, să respingă ca nefondat apelul astfel formulat, cu constatarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii apelate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală fiind fixat termen aleatoriu la data de 21 mai 2019, când a fost amânat având în vedere lipsa de apărare a inculpatului. La cel de-al doilea termen de judecată, s-a amânat cauza având în vedere imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a apărătorului ales al inculpatului apelant.

Cauza, aflându-se în calea de atac a apelului, care este devolutiv şi impune o rejudecare în fond (în fapt şi în drept), Înalta Curte, prin încheierea din data de 3 octombrie 2019 a admis cererea de probe formulată de apelantul inculpat şi a procedat la audierea martorilor L. (la data de 22 octombrie 2019), D. (la data de 3 decembrie 2019) şi TT. (la data de 3 decembrie 2019).

De asemenea, în probaţiune, la cererea apelantului intimat inculpat, prin încheierea din 10 septembrie 2019, instanţa de apel s-a dispus ataşarea Dosarului de urmărire penală nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.

La termenul de judecată din data de 3 decembrie 2019 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie - Serviciul judiciar penal a depus concluzii scrise cu privire la încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul A. arătând că prin rechizitoriu s-a reţinut, în ce priveşte contractele de sponsorizare, că a fost pretinsă mită de la denunţătorul D., sumele de bani fiind remise sub forma unor sponsorizări pentru care s-au încheiat 9 contracte fictive.

S-a susţinut că spălarea de bani constă în aceea că mita pretinsă anterior a fost primită prin disimularea adevăratei naturi a provenienţei sumei de bani, fiind deghizată sub forma unor contracte de sponsorizare. Prin sentinţă, conform acuzării, s-a reţinut în esenţă acelaşi lucru, că suma pretinsă şi primită de la denunţător a fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare, ceea ce ar constitui infracţiunea de spălare de bani.

În opinia Parchetului încadrarea juridică este greşită. Primirea sumelor de bani care fuseseră pretinse anterior (disimulate sub forma unor contracte de sponsorizare) de către inculpatul A., pentru a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, intră în conţinutul infracţiunii de luare de mită, fiind indiferent dacă această primire a fost sau nu disimulată. Ceea ce a fost considerat a fi infracţiunea de spălare de bani este de fapt primirea ulterioară pretinderii, care constituie infracţiunea de luare de mită.

În cauză s-a arătat că nu s-a schimbat natura/situarea/provenienţa după ce banii au fost primiţi ca mită, ci schimbarea/disimularea a avut loc odată cu actul material al primirii. Actele prin care sunt comise modalităţile alternative de săvârşire a infracţiunii (pretindere urmată de primire) se unesc în mod firesc într-o singură infracţiune, aflându-ne într-o situaţie de unitate naturală în care dinamica infracţională se opreşte odată cu producerea ultimului rezultat (odată cu încasarea ultimilor bani) din cadrul modalităţilor alternative ale elementului material. Prin urmare, în cauză se impune schimbarea de încadrare juridică a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată într-o infracţiune simplă de luare de mită (corespunzătoare contractului de sponsorizare între SC B. SRL Băneşti şi C., pentru care soluţia de achitare nu a fost apelată de SIIJ) şi o infracţiune continuată de luare de mită, fiecare act material fiind săvârşit în modalităţile alternative ale pretinderii urmată de primire (10 acte materiale - 9 sponsorizări şi combustibilul pretins).

S-au depus concluzii scrise de către apelantul inculpat A., referitoare la cererea de schimbare a încadrării juridice, de constatare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale şi de continuare a procesului penal în raport cu infracţiunea de luare de mită, denunţată de către D. şi reţinută în sarcina inculpatului prin Rechizitoriul nr. x din data de 25 iulie 2016 al DNA-ST Ploieşti.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice, inculpatul a arătat că prin actul de sesizare al instanţei de judecată, s-a dispus trimiterea sa în judecată printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. de art. 289, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen., art. 7, lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din noul C. pen. - 11 acte materiale (10 sponsorizări şi combustibilul pretins).

Astfel, s-a arătat că este susţinută teza intervenirii între inculpat şi denunţătorul D., în intervalul 2007 - 2012 (fără precizarea unei date certe în acest interval), a unei singure înţelegeri de tip fraudulos, în temeiul căreia, în schimbul oferirii de protecţie, sub forma dării de soluţii cu celeritate sau favorabile, după caz, în dosarele aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, în care acesta sau societăţile sale erau implicaţi, am pretins şi ulterior primit de Ia denunţător, în mod fracţionat şi eşalonat în timp, bani/foloase, sub forma unor alimentări cu carburant, respectiv a unor contracte de sponsorizare, în calitatea mea de procuror/prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.

Inculpatul a susţinut că reţinerea unei infracţiuni de luare de mită, în formă continuată, prin actul de inculpare, operată de către organul de urmărire penală şi menţinută ca atare de către prima instanţă, este fundamental eronată din punct de vedere juridic, în raport cu starea de fapt a cauzei. În susţinerea acestei apărări, în concluziile scrise, inculpatul a făcut apel la doctrină şi la jurisprudenţă.

Inculpatul a mai susţinut că şi în cazul său, unde neindicarea de către organul de urmărire penală sau de către prima instanţă a unei date certe în care ar fi intervenit presupusa unică înţelegere frauduloasă sus-menţionată, unită cu nedescrierea de către aceleaşi organe judiciare a fiecărui act material de aşa-zisă "pretindere", ulterioară şi succesivă, distinctă de "pretinderea" corespunzătoare înţelegerii ilicite singulare avansate, conduc în mod logic la ideea că infracţiunea de luare de mită denunţată de către D. la data de 16 mai 2016, s-ar fi comis, prezumtiv, în varianta "pretindere", în mod instantaneu, anticipat, ireversibil şi indivizibil, la momentul neprecizat, când s-ar fi perfectat respectiva înţelegere, plasat, la fel de incert, în intervalul de referinţă antemenţionat. În opinia apărării, nu are, prin urmare, relevanţă penală, în coordonatele faptice analizate, primirea ulterioară a banilor/foloaselor, în mod succesiv, fracţionat şi eşalonat în timp, sub formă de carburant şi contracte de sponsorizare, deoarece, în context, valorile în cauză constituie doar obiectul material al infracţiunii de luare de mită, nu şi momentul ei consumativ.

Conform apărării, în aparenţa de fapt şi de drept a obiectului judecăţii dosarului de faţă, aşa cum a fost stabilit prin actul de sesizare, menţinut de către prima instanţă şi confirmat în declaraţiile de martor de către denunţător, nu elementul material-verbum regens-specific al infracţiunii de luare de mită în discuţie este divizat, prin mai multe acte de executare în plan obiectiv (lucru, de altfel, imposibil la infracţiunile al cărui rezultat este ireversibil/indivizibil), unite de o singură rezoluţie infracţională, în plan subiectiv, ci obiectul material al infracţiunii simple de luare de mită este divizat în mod obiectiv şi subsumat în integralitatea lui unei singure acţiuni de "pretindere", adică unei singure presupuse înţelegeri frauduloase dintre mituit şi mit uit or, indicată ca atare, aşa cum am văzut, atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţa apelată. Organul de urmărire penală-DNA, ST Ploieşti, urmat de către prima instanţă de judecată-Curtea de Apel Braşov, secţia penală, au acceptat teza unităţii naturale de infracţiune în ipoteza dată, atunci când, în cazul combustibilului, dintr-un număr de 224 presupuse alimentări cu carburant, stabilite în faza de urmărire penală, respectiv un număr de 212 presupuse alimentări cu carburant, stabilite în faza judecăţii în fond a dosarului, adică de primire fracţionată a folosului material necuvenit, pretins în baza unicei înţelegeri frauduloase afirmate, au alcătuit un singur act material de executare al infracţiunii continuate de luare de mită (fila x, paragraful 6, 55, 56, 63 şi 64 ale rechizitoriului şi fila x, paragrafele 7 şi 8 şi 50 ş 51 ale sentinţei apelate, cu referire la fila x a Raportului de expertiză contabilă nr. x din 20 februarie 2018).

Prin urmare, în opinia apărării nu se justifică, aşadar, raţiunea pentru care aceleaşi organe judiciare menţionate mai sus au abandonat paradigma juridică abordată în cazul combustibilului, atunci când au considerat celălalt folos zis necuvenit, prezumtiv unic pretins şi ulterior primit în mod fracţionat-sponsorizările, ca acte materiale distincte de executare ale unei infracţiuni de luare de mită în formă continuată şi nu ca obiect material divizat al unei infracţiuni unice simple. În logica greşită a infracţiunii continuate de luare de mită, ar fi trebuit reţinute, nu doar 10 acte materiale de executare, însemnând 9 contracte de sponsorizare şi combustibilul pretins, ci 233 de acte materiale de executare, însemnând 224 de alimentări cu carburant şi 9 contracte de sponsorizare sau 221 de acte materiale de executare, însemnând 212 alimentări cu carburant şi 9 contracte de sponsorizare, ceea ce în ambele situaţii, în mod evident, ar fi fost absurd. Or, de vreme ce atât combustibilul, cât şi sponsorizările, sunt subordonate de către rechizitoriu, sentinţa primei instanţe şi declaraţiile denunţătorului unei singure înţelegeri frauduloase, ele trebuie considerate, pe cale de consecinţă, un obiect material unitar al infracţiunii simple de luare de mită denunţate de către D., divizat cu ocazia primirii de către inculpat, în conformitate cu termenii fixaţi prin înţelegerea frauduloasă, care ar fi stat la baza pretinderii lui.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, inculpatul a solicitat a se observa că, deşi denunţătorul D. este foarte precis în detalii cu privire la conţinutul unei presupuse discuţii purtate cu inculpatul cu foarte mult timp în urmă, în cadrul căreia, în schimbul banilor/foloaselor pretinse şi primite:

"am lăsat să se înţeleagă" că îl voi ajuta în dosare, el nu este la fel de precis, atunci când vine vorba de a indica în concret data, locul şi contextul în care s-ar fi purtat respectiva discuţie, motivându-şi lipsa de acurateţe, sub acest aspect, tocmai prin trecerea unui timp foarte îndelungat de la momentul acelei discuţii. Totuşi, chiar şi aşa, el a declarat instanţei de fond şi instanţei de apel că, din câte îşi aduce aminte, discuţia s-ar fi purtat în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, cu ocazia venirii sale dimpreună cu avocaţii pentru a depune o plângere pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi bancrută frauduloasă şi când, afirmă el, m-ar fi întâlnit pentru prima dată. Prin aceasta, denunţătorul trimite, fără a indica nici el vreo dată certă, ca perioadă de timp, la anii 2003 - 2004, reiterând practic în faţa Înaltei Curţi ceea ce a declarat la urmărirea penală, precum şi în faţa Curţii de Apel Braşov, şi contrazicând aşadar, sub aspectul dezbătut, rechizitoriul şi sentinţa primei instanţe, care susţin, fără vreun temei solid probator, astfel cum am arătat, o presupusă înţelegere frauduloasă stabilită între inculpat şi denunţător în intervalul 2007 - 2012.

Apărarea a susţinut că, şi dacă în faţa instanţei de apel, denunţătorul, manifestând inconsecvenţă, nesiguranţă şi incoerenţă logică, operează cu două posibile momente în care a avut loc presupusa pretindere de bani/foloase (carburant auto şi sponsorizări), respectiv intervalul 2003 - 2004 (depunerea plângerii pentru înşelăciune şi bancrută frauduloasă), în mod constant a declarat de la urmărirea penală şi până în faza apelului, şi intervalul 2007 - 2012 (soluţionarea Dosarului nr. x/2010, privindul pe XX., care, însă, nu face parte din obiectul judecăţii, nefiind inclus de către rechizitoriu în conţinutul infracţiunii de luare de mită), a declarat pentru prima dată în faza apelului, datele problemei nu se modifică în mod fundamental, pentru că, în absenţa altor repere probatorii, decât depoziţiile celui în cauză, care să confere certitudine uneia sau alteia dintre variante, trebuie luată în considerare varianta mai favorabilă inculpatului, din perspectiva eventualei incidenţe a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, şi anume intervalul 2003 - 2004, în aplicarea principiului fundamental de drept "in dubio pro reo".

Pe cale de consecinţă, apărarea a susţinut că drept moment prezumtiv al săvârşirii infracţiuni simple de luare de mită, cu care a fost învestită instanţa de judecată la data de 25 iulie 2016, este determinat probator, fără vreo dată certă, dincolo de orice dubiu rezonabil, perioada 2003 - 2004, iar nu perioada 2007 - 2012, când, tot indubitabil, s-a probat, că au fost efectiv primiţi, în mod succesiv şi în fracţii, banii/foloasele presupus pretinse anterior. Deci, aparent, conform apărării, infracţiunea de luare de mită denunţată de către D. la data de 16 mai 2016, s-ar fi comis în varianta "pretindere" în mod instantaneu, anticipat, ireversibil şi indivizibil în intervalul 2003 - 2004, fără a avea relevanţă penală primirea ulterioară a banilor/foloaselor, în mod succesiv şi eşalonat în timp, în intervalul 2007 - 2012, valori care, aşa cum am arătat, constituie doar obiectul material al infracţiunii, nu şi momentul ei de săvârşire. La data întocmirii rechizitoriului - 25 iulie 2016, era împlinit, încă din anul 2013, termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani de la data comiterii faptei. Prescripţia răspunderii penale reprezintă, în planul dreptului substanţial, o cauză care înlătură răspunderea penală, care, din punct de vedere procedural, impune soluţia încetării procesului penal, pornit prin Rechizitoriul nr. x al DNA-ST Ploieşti, sub aspectul infracţiunii simple de luare de mită denunţate de către D., pentru motivul că acţiunea penală, astfel pusă în mişcare, era şi este lipsită de obiect

La data de 4 februarie 2020 s-a constatat încheiată cercetarea judecătorească şi a fost acordat cuvântul în dezbateri. Atât susţinerile inculpatului în apărare, cât şi cele ale reprezentantului Ministerului Public sunt redate în cuprinsul încheierii din data de 4 februarie 2020, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

La data de 6 februarie 2020 s-au depus concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie - Serviciul judiciar penal cu privire la declaraţia de apel a Parchetului, arătându-se că sentinţa a fost pronunţată în 22 octombrie 2018, iar în 23 octombrie 2018 a fost comunicată către DNA Braşov, care, în aceeaşi zi, 23 octombrie 2018, a declarat apel. S-a arătat că la data de 11 ianuarie 2019 a declarat apel şi SIIJ, deşi acestei structuri nu i-a fost comunicată niciodată soluţia. De asemenea, soluţia nu a fost comunicată niciodată către PCA Braşov.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de inculpat cu privire la apelul Parchetului, s-a arătat că inculpatul A. susţine că între 23 octombrie 2018 (data operaţionalizării SIIJ) şi 20 februarie 2019 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2019) competenţa de a declara apel în cauză a aparţinut PCA Braşov, întrucât, în urma operaţionalizării SIIJ competenţa de a participa la şedinţele de judecată în dosarul său ar fi aparţinut PCA Braşov, astfel încât acest Parchet ar fi fost competent şi să declare apel în cauză.

Parchetul a susţinut că excepţia este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. III alin. (1) din Legea nr. 207/2018, SIIJ începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii, respectiv la 23 octombrie 2018. Atât Legea nr. 207/2018 cât şi O.U.G. nr. 90/2018 conţineau doar prevederi privind efectuarea urmăririi penale de către SIIJ [art. 888 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018: efectuarea urmăririi penale şi sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi pentru judecarea cauzelor]. Noţiunea de sesizare a instanţelor judecătoreşti se referă la sesizarea primară (rechizitoriu), pentru că altfel modificarea art. 888 alin. (1) lit. d) prin O.U.G. nr. 7/2019 (introducerea atribuţiei SIIJ de a exercita căi de atac) nu ar fi avut nici un sens. În ce priveşte activitatea judiciară, singurul text în vigoare în această perioadă a fost art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 (respectiv, Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei). Or, prevederile privind SIIJ (inclusiv cele privind exercitarea unor atribuţii de către procurori din alte parchete în cauzele de competenţa SIIJ) sunt norme speciale şi derogatorii de la regulile generale şi, prin urmare, de strictă interpretare. întrucât la data operaţionalizării SIIJ nu a existat nicio dispoziţie privind declararea căilor de atac (de către SIIJ sau de către procurori de la parchetele care asigură participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa SIIJ), rezultă că acestea urmau a fi declarate potrivit regulilor generale de către procurorii din cadrul parchetului care a asigurat participarea procurorului la judecata cauzei (potrivit art. 410 C. proc. pen., termenul de apel curge de la comunicarea copiei minutei. În mod evident, minuta se comunică procurorului din cadrul parchetului care a participat la judecarea cauzei, care este competent să declare apel).

Parchetul a susţinut că numai în măsura în care participarea procurorului la judecarea cauzei s-ar fi asigurat de către PCA Braşov, potrivit art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, apelul ar fi putut fi declarat de procurori din cadrul PCA Braşov, dar tot în considerarea regulilor generale, respectiv declararea apelului de către procurori din cadrul parchetului care a asigurat participarea la judecarea cauzei.

Prin urmare, până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2019, procurorii DNA, care au efectuat urmărirea penală în cauză şi au participat la judecarea cauzei în fond, au fost competenţi (în temeiul art. 410 C. proc. pen. şi O.U.G. nr. 43/2002, art. 3 lit. c3) să declare şi apel.

Parchetul a arătat că prin O.U.G. nr. 7 din 19 februarie 2019 a fost modificat art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004, noul text prevăzând că exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa secţiei este de competenţa acesteia.

De asemenea, Decizia nr. 3 din 26 februarie 2019 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, invocată în sprijinul argumentului că apelul trebuia să fie declarat de PCA Braşov este pronunţată ulterior declarării apelului de către parchet în cauză (23 octombrie 2018 apelul DNA, 11 ianuarie 2019 apelul SIIJ) şi potrivit C. proc. pen. nu produce efecte decât pentru viitor. Mai mult, decizia nu se referă la declararea căilor de atac, ci la asigurarea participării în şedinţele de judecată în cauzele de competenţa SIIJ. Astfel, decizia interpretează art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018 şi art. 3 alin. (1) lit. c2) din O.U.G. nr. 43/2002, texte care reglementează participarea la judecată. Decizia nu interpretează art. 3 alin. (1) lit. c3) din O.U.G. nr. 43/2002, text care reglementează competenţa DNA de a declara căile de atac.

În concluzie, în ce priveşte declararea căilor de atac, nu a existat nicio reglementare contrară art. 410 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1) lit. c3) din O.U.G. nr. 43/2002 până la modificarea art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 prin O.U.G. nr. 7 din 19 februarie 2019.

Chiar acceptând că ar fi existat competenţa PCA Braşov de a declara apel, s-a precizat că acestui Parchet nu i-a fost comunicată niciodată minuta, prin urmare termenul de apel nu a expirat până la presupusa pierdere a competenţei de către PCA Braşov prin adoptarea O.U.G. nr. 7/2019. Or, la momentul în care SIIJ a devenit competentă, Parchetul era încă în termenul de apel, astfel încât şi apelul declarat de SIIJ este valabil declarat.

În opinia procurorului, nu poate fi acceptat că o comunicare făcută unui singur Parchet este valabilă şi pentru un al doilea Parchet, dar o declaraţie de apel a primului Parchet nu este valabilă şi pentru al doilea.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a susţine alte motive de apel decât cele formulate în scris de către SIIJ, s-a arătat că inculpatul A. a susţinut că art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 modificat prin O.U.G. nr. 7 din 19 februarie 2019 impune concluzia că numai SIIJ ar putea susţine şi alte motive de apel decât cele redate în formă scrisă (tot de către SIIJ).

În opinia procurorului, susţinerile inculpatului sunt neîntemeiate, întrucât art. 888 alin. (1) lit. d) se referă la competenţa SIIJ privind exercitarea şi retragerea căilor de atac. Atât exercitarea, declararea, cât şi retragerea căilor de atac sunt acte de dispoziţie pe care legea le dă în competenţa SIIJ. În competenţa procurorilor de la secţia judiciară de la PICCJ se regăseşte participarea la şedinţele de judecată. Noţiunea de participare nu primeşte vreun înţeles special în cauzele de competenţa SIIJ, astfel încât ea are înţelesul prevăzut de art. 420 alin. (3) şi art. 363 C. proc. pen. Astfel, procurorul care participă la judecată exercită rol activ în vederea respectării dispoziţiilor legale, formulează cereri şi pune concluzii motivate. Or, toate acestea includ şi posibilitatea de a susţine sau nu motivele formulate de SIIJ sau de a formula noi motive în limitele în care apelul a fost declarat. Toate aceste activităţi ale procurorului de şedinţă nu sunt acte de dispoziţie (cum sunt cele date în competenţa SIIJ). Prin urmare, s-a considerat că motivele suplimentare de apel privind schimbarea de încadrare juridică şi greşita individualizare a modalităţii executare a pedepsei trebuie examinate pe fond.

Examinând cauza, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Una dintre problemele de drept din prezenta cauză, ce urmează a fi examinată cu prioritate, se referă la existenţa unui apel valabil declarat de către Ministerul Public. Contrar celor susţinute în concluziile orale de către Parchet, pentru analiza acestei probleme de drept nu este necesar să se stabilească ce unitate de Parchet avea competenţa de a declara calea de atac în cele 10 zile de la comunicarea minutei instanţei de fond, ci trebuie să se clarifice dacă la data de 23 octombrie 2018, DNA putea în mod legal să declare o cale de atac într-o cauză pe care legea nu o mai dădea în competenţa sa (nu mai exista competenţa funcţională a DNA în cauzele referitoare la judecători şi procurori), respectiv dacă la data de 11 ianuarie 2019, SIIJ era în termenul legal pentru declararea căii de atac, respectiv dacă putea formula în mod legal motive de apel într-o cauză în care calea de atac fusese declarată de DNA la o dată la care legea exclusese competenţa DNA în cauzele referitoare la judecători sau procurori. Chestiunea urmează a fi examinată prealabil, deoarece are în vedere cadrul procesual în care se judecă prezentul apel, vizează admisibilitatea căii de atac declarate la data de 23 octombrie 2018 de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA ST Braşov, respectiv declararea în termen a căii de atac la data de 11 ianuarie 2019 de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - SIIJ şi influenţează posibilitatea ca instanţa de apel să pronunţe o soluţie în defavoarea inculpatului (acestuia nu-i poate fi agravată situaţia legală, dacă singura cale de atac aptă să învestească instanţa de apel este doar apelul inculpatului). Rezolvarea acestor chestiuni ţine de:

- analiza comunicării sentinţei;

- instituţia căreia i-a fost comunicată hotărârea care a fost ulterior apelată;

- schimbările legislative privind competenţa declarării căilor de atac în cauzele penale privind magistraţii;

- succesiunea actelor înregistrate la instanţa de fond provenind de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA ST Braşov şi Parchetul de pe lângă ÎCCJ - SIIJ cu privire la Sentinţa nr. 58/2018 a Curţii de Apel Braşov.

Hotărârea în cauză (minuta) a fost comunicată Ministerului Public de către instanţă de fond. Astfel, minuta Sentinţei penale nr. 58/F/din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -DNA ST Braşov la data de 23 octombrie 2018. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA-ST Braşov a declarat apel în cauză la data de 23 octombrie 2018 prin Adresa nr. x/2018, chiar în ziua operaţionalizării secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, ca urmare a întrare în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M.Of. nr. 636 din data de 20 iulie 2018. Conform art. III din nr. 207/2018, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie începea să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi. În consecinţă din luna iulie 2018, era cunoscut faptul că la data de 23 octombrie 2018, urmau să intre în vigoare dispoziţiile art. 881 - 889 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară astfel cum fuseseră modificate prin Legea nr. 207/2018 şi deci că la acea dată înceta competenţa funcţională a DNA în cauzele referitoare la judecători şi procurori.

Ulterior, la data de 16 ianuarie 2019, la Curtea de Apel Braşov a fost înregistrată cererea de apel a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, datată 11 ianuarie 2019 (conform ştampilei de înregistrare, dosar apel) cu privire la Sentinţa penală nr. 58 din 22 octombrie 2018.

Referitor la excepţia, invocată de inculpat, privind inadmisibilitatea apelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, se constată următoarele:

Conform Legii nr. 304/2004, modificată prin Legea nr. 207/2018, respectiv art. 888 alin. (2), începând cu 23 octombrie 2018, în situaţia cauzelor privind infracţiunile presupus comise de magistraţi, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei. În speţă, parchetul de pe lângă instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, era, la 23 octombrie 2018, Parchetul de pe lângă CA Braşov.

Ordonanţa de urgenţă nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în M.Of. nr. 137 din 20 februarie 2019 a prevăzut la pct. 6 faptul că art. 888 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 304/2004 se modifică şi are următorul cuprins: d) exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa secţiei, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie." Prin urmare competenţa SIIJ de a declara căi de atac a fost prevăzută expres prin acte normative începând cu data de 20 februarie 2019.

Înalta Curte constată că la data de 23 octombrie 2018 încetase competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în ceea ce priveşte cauzele penale privindu-i pe judecători şi procurori, chiar dacă aceste cauze fuseseră iniţiate anterior datei respective. De la 23 octombrie 2018, procurorii DNA nu mai puteau nici participa în dosarele vizând acte de corupţie cu privire la judecători şi procurori aflate în faza de cercetare judecătorească. Acest aspect este confirmat şi de Decizia nr. 3/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 526 din 27 iunie 2019, care exclude participarea procurorului DNA, chiar şi în şedinţele de judecată în cauzele referitoare la judecători şi procurori. Prin decizia susmenţionată s-a statuat că la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor de justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, participă procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Ministerul Public a invocat faptul că decizia susmenţionată producea efecte doar pentru viitor şi a susţinut menţinerea unei competenţe în declararea căii de atac de către Direcţia Naţională Anticorupţie în considerarea datei Deciziei nr. 3/2019, care este ulterioară declarării apelului în cauză.

Decizia nr. 3/2019 îşi produce efectele în cauza de faţă. Atunci când o instanţă evaluează o problemă de drept în legătură cu chestiunea avută în vedere de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, într-o cauză aflată în curs de judecată, soluţia acestui complet (în speţă cea adoptată prin Decizia nr. 3/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) este obligatorie începând cu data publicării deciziei în Monitorul Oficial [art. 477 alin. (3) C. proc. pen.]. Soluţia dată de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu afectează cauzele definitiv soluţionate, însă produce consecinţe în toate cauzele aflate încă în curs de soluţionare, deci inclusiv în cauza de faţă. O interpretare contrară ar nega rolul de unificare a practicii judiciare atribuit acestor decizii de lege art. 477 alin. (3) C. proc. pen. (Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.)

Totodată, Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie nu permitea, în interpretarea art. 3 lit. c3), o concluzie în sensul că Direcţia Naţională Anticorupţie putea declara căile de atac în cauze care nu erau de competenţa sa, astfel cum devenise la data de 23 octombrie 2018 şi cauza prezentă. Ca urmare a modificărilor legislative, la data de 23 octombrie 2018 competenţa declarării căilor de atac, în dosarele având ca obiect infracţiuni de corupţie comise de procurori sau judecători, nu mai aparţinea Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA.

La data de 23 octombrie 2018, având în vedere că dosarul viza un procuror, intraseră în vigoare dispoziţiile speciale care prevedeau competenţa de soluţiona astfel de cauze în sarcina Parchetului de pe lângă ÎCCJ - SIIJ, aşa că, dosarele privindu-i pe procurori nemaifiind prevăzute în competenţa DNA, nici competenţa de a exercita calea de atac nu mai aparţinea DNA-ST Braşov.

Faptul că minuta Sentinţei penale nr. 58/F/din 22 octombrie 2018 a fost comunicată Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA nu schimbă încetarea, prin efectul legii, la data de 23 octombrie 2018 a competenţei acestei unităţi de Parchet de a investiga/participa în cauze penale/declara căi de atac în cauzele privindu-i pe judecători şi procurori. Sentinţa penală nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală a fost pronunţată în 22 octombrie 2018, iar minuta a fost comunicată în data de 23 octombrie 2018 către DNA Braşov care, în aceeaşi zi (23 octombrie 2018), a declarat apel. Comunicarea minutei hotărârii s-a făcut către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, însă faptul că DNA nu a transmis minuta la unitatea competentă pentru a declara calea de atac la acel moment, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (astfel cum a procedat, de exemplu cu dosarele în curs de urmărire penală în care erau vizaţi judecători şi procurori, care au fost trimise unităţii competente conform legii nou intrate în vigoare, în acest caz SIIJ) este o chestiune internă, administrativă, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recunoaşterea calităţii de a declara o cale de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, ceea ce reprezintă o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Drept urmare, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, la data de 23 octombrie 2018, este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Această soluţie produce efecte şi asupra declarării în termen a căii de atac de către SIIJ. Neexistând un apel declarat legal, SIIJ nu putea să completeze, după expirarea termenului prevăzut de lege pentru declararea căii de atac a apelului, motivele căii de atac declarate de DNA. Totodată nu se poate considera, în lipsa unei prevederi exprese a legii în acest sens, că ar exista, în favoarea SIIJ, o prorogare/repunere în termenul de declarare a căilor de atac în dosarele în care, la cercetarea judecătorească, formulase concluzii, pentru Ministerul Public, un procuror DNA.

În consecinţă, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, invocată de către apărare, prin Adresa nr. x/2019 împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 410 alin. (1) din C. proc. pen., (...) termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la data comunicării minutei. Faţă de data comunicării copiei minutei, respectiv 23 octombrie 2018, în speţă termenul expirase la începutul lunii noiembrie 2018.

Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin Adresa nr. x/2019 din 11 ianuarie 2019, înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 16 ianuarie 2019, s-a transmis cererea de apel a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Declararea apelului şi depunerea de motive de apel după expirarea termenului prevăzut de lege, fără ca în interiorul termenului de declarare a căii de atac să fi fost înregistrată calea de atac formulată de către unitatea de Parchet competentă, nu poate învesti o instanţă cu soluţionarea căii de atac.

Examinarea dispoziţiilor legale arată, după cum s-a precizat mai sus, că nu a existat o repunere în termenul de exercitare a căii de atac prin O.U.G. nr. 7/2019. În cauza de faţă, PÎCCJ-SIIJ ar fi fost în termen să declare apel împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală numai dacă, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 7/2019, data la care s-a prevăzut expres prin modificarea art. 88 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004 menţionării exprese a competenţei SIIJ de a declara o cale de atac în cauzele privindu-i pe judecători şi procurori, ar fi fost legiferată şi o prorogare/repunere în termenele de apel, dincolo de cele statuate de art. 410 alin. (1) din C. proc. pen.

După cum s-a precizat anterior, art. 14 alin. (1) pct. 6 din O.U.G. nr. 7/2019, menţionează competenţa SIIJ în ceea ce priveşte exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa secţiei, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie [articolul 888 alin. (1) lit. d)]. Textul de lege nu a reglementat însă şi repunerea în termenul de exercitare a căilor de atac, ordinare sau extraordinare, în raport cu hotărârile pronunţate, nedefinitive sau definitive, înainte de intrarea în vigoare a acestei norme de competenţă şi pentru care erau depăşite la acea dată termenele prevăzute de lege. Aşadar, nu există nicio dispoziţie legală care să repună în termenul legal de declarare a apelului secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în raport de dosarele soluţionate anterior cu participarea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Referitor la apelul declarat de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală

Apărarea a criticat, după cum rezultă din cele expuse mai sus (încheierea de dezbateri, ultimul cuvânt al inculpatului, motivele scrise de apel):

- aprecierea greşită a probelor care au condus la stabilirea vinovăţiei inculpatului;

- omisiunea instanţei de fond de a-şi motiva în mod obiectiv şi complet considerentele;

- modul de administrare a probelor în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti;

- încadrarea juridică dată faptelor;

- omisiunea constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale;

- modul de stabilire a legii penale mai favorabile.

Examinarea apelului inculpatului se va face în raport de faptul că în speţă instanţa nu este învestită cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât operează principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac[art. 418 alin. (1) C. proc. pen.]. În consecinţă nu pot fi pronunţate soluţii care să agraveze situaţia apelantului inculpat în ceea ce priveşte încadrarea juridică, cuantumul sancţiunilor sau modalitatea de executare.

O parte dintre apărările din apel au în vedere modul în care s-au administrat probele în cursul urmăririi penale. Chiar dacă apelul este o cale de atac devolutivă, nu pot fi reluate apărări asupra cărora s-au pronunţat deja instanţele şi care au intrat în autoritate de lucru judecat (încheierea şedinţei Camerei de Consiliu din data de 16 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul penal nr. x/2016, a rămas definitivă prin Încheierea nr. 1316 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016). O instanţă de judecată nu mai reanalizează, în cursul cercetării judecătoreşti de fond sau apel, legalitatea actelor de urmărire penală validate de judecătorul de cameră preliminară. Totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 802/2017 (soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara "oricăror înscrisuri noi prezentate" este neconstituţională) nu este incidentă într-o cauză ca cea de faţă în care probele principale pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului au fost acte contabile (provenind de la societăţi comerciale diverse) care au confirmat un denunţ ce arată primirea de combustibil pentru autoturismul inculpatului şi al soţiei sale şi sponsorizări pentru deplasări în afara ţării ale inculpatului şi soţiei sale, în perioada 2017 - 2012, când inculpatul în calitate de procuror şef a soluţionat plângeri penale privindu-l pe denunţător şi societăţile sale comerciale.

Astfel, Înalta Curte constată că prin Rechizitoriul nr. x din 25 iulie 2016, întocmit de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, a fost trimis în judecată inculpatul A., acuzaţia constând în aceea că, în perioada 2007 - 2012, în timp ce îndeplinea funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, judeţul Prahova şi efectua şi supravegherea urmăririi penale ca procuror de caz, a beneficiat, în mod repetat, de la D., un om de afaceri (denunţător în cauză) de carburant auto cu titlu gratuit pentru alimentarea autoturismelor pe care le deţinea, precum şi de contracte de sponsorizare pentru soţia sa. S-a arătat de către acuzare că aceste foloase au fost pretinse şi primite de magistrat în schimbul asigurării protecţiei omului de afaceri D. în plângerile penale formulate de denunţător împotriva altor persoane şi instrumentate la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi a cauzelor care îl vizau pe denunţător sau societăţile pe care le reprezenta. În perioada respectivă, inculpatul A., în nume propriu sau ca prim procuror, a adoptat soluţii în dosare penale în care denunţătorul D. sau societăţile acestuia aveau calitatea de părţi.

În ceea ce priveşte infracţiunea spălare a banilor pentru care instanţa de fond a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare în baza art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

Acuzarea formulată în Rechizitoriul nr. x din 25 iulie 2016, întocmit de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care a fost trimis în judecată inculpatul, are în vedere două ipoteze:

1. una dintre acestea se referă la pretinderea sumei de bani şi primirea contractelor de sponsorizare în legătură cu atribuţiile de serviciu, subsumată infracţiunii de luare de mită;

2. ascunderea/disimularea sumelor de bani primite

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există. Cazul este incident atât atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, cât şi atunci când nu există conduita pe care norma de incriminare o descrie verbum regens. Cazul de împiedicare a acţiunii penale rămâne incident şi atunci când există o anume conduită, dar ea nu este cea prevăzută ca element material al infracţiunii.

Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei acţiunea de ascundere sau disimulare constă în mascarea provenienţei nelegale a bunurilor prin operaţiuni complexe de natură juridică, economică sau comercială. Pentru a exista infracţiunea este necesar ca activităţile de ascundere sau disimulare să fie precedate de comiterea unei infracţiuni din care să provină bunurile supuse spălării, aceste modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii fiind întotdeauna acţiuni distincte şi situate în timp la un moment ulterior faţă de cele ce formează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii premisă, dar care însă pot fi săvârşite şi de acelaşi subiect activ. În consecinţă, inexistenţa situaţiei premisă atrage neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate specifice infracţiunii de spălare a banilor. (conform jurisprudenţei anterioare a ÎCCJ, s. pen., d.p. nr. 300/A din 14 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2012).

În speţa de faţă, cu privire la această infracţiune, acuzarea a reţinut că inculpatul, în perioada 2008 - 2012, a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei de 115.815,67 RON, pretinsă şi primită cu titlu de mită de la denunţătorii D. şi G., cerându-le în prealabil să o deghizeze sub forma unor contracte de sponsorizare încheiate între firmele acestora - SC E. SRL Comarnic şi SC F. SRL Buşteni, respectiv SC B. SRL Băneşti şi soţia sa - C. - medic specialist obstetrică ginecologie - care a şi primit-o în cont, sumă de bani de care au beneficiat amândoi, o parte din ea fiind folosită pentru deplasările lor în străinătate la diverse manifestări în domeniul medical, iar o altă parte retrasă numerar.

Înalta Curte constată că acele contracte de sponsorizare reprezintă chiar obiectul infracţiunii de luare de mită, aşa cum se reţine şi în Rechizitoriu şi nu există acţiune ulterioară primirii contractelor de sponsorizare prin care obiectul luării de mită (contractul) să fi fost disimulat. Or, în cazul în care nu se poate reţine comiterea elementului material al infracţiunii de spălare de bani sau existenţa unei condiţii esenţiale ataşate acestui element material astfel încât se impune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. Există o diferenţă semnificativă între o faptă suficient de bine caracterizată din perspectiva normei penale de incriminare, care constă în comiterea elementului material, dar căreia îi lipseşte un element constitutiv sau o condiţie de tipicitate, caz în care achitarea se dispune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., faţă de o acţiune care este întru-totul legală, şi faţă de care nu se poate reţine comiterea elementului material sau existenţa unei condiţii esenţiale ataşate acestui element material şi nu sunt întrunite nici unele din elementele constitutive, caz în care achitarea se dispune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (ÎCCJ, Sentinţa nr. 236 din 22 martie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 177din 15 iulie 2019)

Faţă de cele ce preced, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va achita pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07 decembrie 2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, pentru care instanţa de fond l-a condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), C. pen. de la 1968 (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins), instanţa de apel constată soluţia legală şi temeinică.

Apărările inculpatului nu au susţinut inexistenţa contractelor de sponsorizare ori primirea de combustibil, concentrându-se pe lipsa legăturii dintre primirea acestora într-o perioadă de mai mulţi ani şi funcţia de procuror-şef a inculpatului precum şi pe faptul că decurgeau dintr-o relaţie de prietenie în care acest tip de cadouri era firesc, pe caracterul legal al contractelor de sponsorizare, pe faptul că solicitarea şi primirea foloaselor nu au fost urmate de acte nelegale din partea inculpatului, că probele nu au fost corect interpretate de instanţa de fond, care nu a înţeles lipsa de semnificaţie penală a conduitei sale, înlăturând aspectele care îl favorizau, respectiv pe faptul că data săvârşirii infracţiunii s-ar fi situat la un moment care ar permite intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Instanţa de apel constată că hotărârea pronunţată în fond în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, în conţinutul şi cu descrierea menţionată în sentinţă (prezentată mai sus), este consecinţa administrării probelor în mod obiectiv. Apărarea a avut posibilitatea să administreze probe în cursul judecării cauzei la fond şi să conteste probele acuzării. De asemenea au fost administrare probe, în condiţii de contradictorialitate (inclusiv audierea denunţătorului D.), la cererea apărării, în cursul cercetării judecătoreşti în apel, care au confirmat considerentele instanţei de fond.

Adoptarea unei soluţii în procesul penal decurge din aprecierea probelor. Aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate. Adevărul constatat de organele judiciare este consecinţa interpretării probelor ce au fost administrate. Aprecierea probelor de către instanţa de fond a presupus: lipsa ierarhizării anticipate a valorii probelor ce s-au administrat în procesul penal; libertatea de apreciere a probelor; stabilirea scopului pentru care au fost examinate şi apreciate probele administrate, respectiv aflarea adevărului.

Potrivit principiului liberei aprecieri a probelor, declaraţiile martorilor au avut aceeaşi forţă probantă ca şi celelalte mijloace de probă, cu deosebirea că, în timp ce declaraţiile suspectului, sau ale inculpatului precum şi cele ale părţilor pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu alte probe, declaraţiile martorilor au putut servi la aflarea adevărului în mod necondiţionat.

Instanţa de fond a analizat chestiunile referitoare la lipsa de imparţialitate a procurorului care a efectuat urmărirea penală ca şi importanţa conduitei acestuia atunci când o acuzare se bazează pe înscrisuri a căror existenţă sau conţinut real nu au fost contestate de către apărare. Existenţa actelor de conduită privind primirea sumelor de bani şi a combustibilului a rezultat din administrarea probei cu înscrisuri astfel cum au fost enumerate anterior în considerentele instanţei de fond:

"Avizele de însoţire a mărfii emise de SCE. SRL" către punctele de lucru ale acesteia sau către alte societăţi ale lui D. - filele x; Contractele de sponsorizare identificate: Contract fără număr din 20 iulie 2009, încheiat de SCE. SRL, filele x; Contract nr. x din 16 iunie 2010, încheiat de SC E. SRL, filele x; Contract nr. x din 20 septembrie 2010, încheiat de SC E. SRL, filele x; Contract nr. x din 6 iunie 2011, încheiat de SC E. SRL, filele x; Contract nr. x din 29 septembrie 2011, încheiat de SC E. SRL, filele x; Contract nr. x din 22 octombrie 2012, încheiat de SC E. SRL, filele x; Contract fără număr din 9 aprilie 2009, încheiat de SC F. SRL, filele x; Contract nr. x din 16 iunie 2010, încheiat de SC F. SRL, filele x; "Rulajele contului personal aparţinând lui C."(soţia inculpatului) deschis la O. din care rezultă sumele primite cu titlu de sponsorizare de la societăţile comerciale administrate de martorul denunţător - filele x; filele x; Adresa nr. x din 13 iunie 2016 a SCP. SRL Iaşi - fila x; Anexa în fotocopie a unui raport de vânzări bilete de avion din 9 septembrie 2009 în care sunt evidenţiate biletele Q. pe ruta Bucureşti-Amsterdam - Kilimanjaro//Cape Town - Amsterdam-Bucureşti nr. x emis pentru C. şi nr. x emis pentru A. - fila x; Anexa şi lista persoanelor participante la acest circuit turistic, listă ce a fost prezentată de agenţia de turism la Consulatul Africii de Sud la Bucureşti pentru obţinerea vizelor turistice în care la poziţia 9 este consemnată C., iar la poziţia 14 este consemnat A. - fila x; Adresa f.n. din 15 iunie 2016 SC R. SRL Iaşi - fila x; Anexa în fotocopie a unui raport de vânzări bilete de avion din perioada 7 noiembrie 2011 - 17 noiembrie 2011 în care sunt evidenţiate biletele dus-întors Q. pe ruta Bucureşti - Amesterdam - Buenos Aires - Paris - Bucureşti nr. x emis pentru C. şi nr. x emis pentru A. - filele x; Adresa nr. x din 17 iunie 2016, SC S. SRL Bucureşti - fila x;

Totodată, caracterul obiectiv al soluţiei instanţei de fond cu privire la infracţiunea de luare de mită rezultă şi din faptul că inculpatul a recunoscut existenţa sponsorizărilor către soţia sa precum şi primirea combustibilului de la societatea denunţătorului (apărările acestuia referitoare la faptul că erau dovezi de prietenie ale denunţătorului vor fi analizate mai jos). Constatările instanţei de fond au fost confirmare de probele administrate în apel.

Suplimentar argumentelor referitoare la existenţa infracţiunii de luare de mită, reţinută de instanţa de fond şi expuse anterior, instanţa de apel are în vedere că în perioada 2007 - 2012, inculpatul A. a îndeplinit funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, iar martorul denunţător D. era administrator şi asociat la societăţi comerciale înregistrate în judeţul Prahova, desfăşurând activităţi în domeniul transportului rutier de mărfuri, fabricarea betonului şi comercializarea en gross şi en detail a produselor petroliere prin staţia de distribuţie (benzinărie) situată în municipiul Câmpina, judeţul Prahova. În contextul diferitelor afaceri judiciare, începând cu anul 2007, martorul denunţător D. a mers la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia pentru a discuta pe marginea plângerilor formulate şi a dosarelor penale în care avea diverse calităţi procesuale, între inculpatul A. şi martorul denunţător D. intervenind o înţelegere conform căreia denunţătorul D. a fost de acord cu furnizarea către inculpat de carburanţi auto, fără achitarea contravalorii acestora, respectiv să sponsorizeze deplasările soţiei inculpatului, urmând ca inculpatul să manifeste o atenţie sporită în cauzele în care denunţătorul sau societăţile sale erau implicaţi, să vegheze la protejarea intereselor acestora în sensul evitării adoptării unor soluţii defavorabile martorului denunţător şi societăţilor administrate de acesta în dosarele penale aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia. Inculpatul A. a primit de la martorul denunţător D., ulterior momentului intervenirii înţelegerii, o carte de vizită pe care o prezenta personalului angajat al staţiei şi în baza căreia alimenta gratuit cu carburant: benzină sau motorină, în funcţie de autoturismul cu care se prezenta la staţia de alimentare.

Pentru a disimula adevărata destinaţie a produselor livrate cu titlu de mită şi pentru a putea fi evidenţiate în contabilitate cantităţile de carburant livrate inculpatului, martorul denunţător D., prin angajaţii staţiei de combustibil, emitea în numele societăţilor comerciale, avize de însoţire a mărfii pe care erau consemnate livrări de carburanţi auto către diferite puncte de lucru ale societăţilor comerciale pe care le administra, precum şi bonuri nefiscale ataşate avizelor de însoţire a mărfii.

Inculpatul A., procuror şef, a dobândit ca urmare a conduitei sale, în mod necuvenit, în perioada anilor 2007 - 2012 în urma actelor materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins, foloase materiale în cuantum de 103.610,74 RON (combustibil în valoare de 43.289,62 RON, precum şi suma totală de 60.321,12 RON, sub forma unor contracte de sponsorizare).

Apărarea a arătat că toate beneficiile pe care le-a avut inculpatul s-au grefat pe fondul relaţiei de prietenie pe care pe care o avea cu denunţătorul, cunoscându-se de 15 ani. În acord cu instanţa de fond, se constată că şi dacă relaţia de prietenie ar fi fost reală, această apărare nu schimbă natura infracţională a conduitei inculpatului care a presupus primirea foloaselor materiale o perioadă mare de timp în care firmele denunţătorului au avut diverse calităţi procesuale în dosare aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia şi în care au fost adoptate acte sau efectuate de acte de cercetare în dosarele în care martorul denunţător sau societăţile acestuia era implicat, protejând interesele martorului denunţător şi a societăţilor comerciale aparţinând acestuia. Contrar apărării, conform probelor administrate martorul denunţător a avut în mod constant aceeaşi declaraţie în ceea ce priveşte elementele esenţiale ale luării de mită: cu privire la interesul de a menţine şi recompensa conduita binevoitoare a inculpatului în considerarea funcţiei de prim procuror a inculpatului care îi permitea să intervină în orice dosar, fie prin confirmarea sau infirmarea soluţiilor de netrimitere în judecată, fie prin instrumentarea directă a cauzei.

O relaţie de prietenie, susţinută de apărare, nu poate fi totuşi acceptată având în vedere că relaţia era univocă în sensul că doar denunţătorul îi făcea cadouri inculpatului, într-o perioadă îndelungată respectiv 2007 - 2012, apărarea nereuşind să probeze în susţinerea tezei probatorii a existenţei relaţiei de prietenie niciun cadou făcut de procuror aşa zisului său prieten, nicio participare la zile de naştere sau evenimente comune, timp de cinci ani. Declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei de apel, la termenul de la 04 februarie 2020, probează:

- existenţa discuţiilor legate de carburant pentru maşina inculpatului şi sponsorizări, cu menţiunea că au avut loc într-o perioadă anterioară celei indicate în Rechizitoriu:

Doresc să precizez că între mine şi D. nu a existat nicio discuţie legată de carburanţi, sponsorizări sau maşină în intervalul la care se referă rechizitoriul, 2007 - 2012. Asemenea discuţie în contextul relaţiei de prietenie pe care am avut-o cu martorul a fost purtată mult anterior acestui moment, fără a fi în măsură să precizez o anumită dată, posibil să fie intervalul indicat de denunţător în declaraţie. (...) Când au avut loc aceste discuţii, fără a putea să le încadrez temporal, acestea au pornit de la ideea că D. cunoscându-mă foarte bine la acel moment, fiind de câţiva ani în relaţii apropiate, astfel cum am explicat contextul la Curtea de Apel, D. a spus că poate să mă ajute dacă doresc, ca prieten, ca o cunoştinţă mai apropiată dacă am nevoie de carburanţi deoarece făceam naveta. Întrebare: Iniţiativa cu privirea la sponsorizări cui i-a aparţinut? Răspuns: În acelaşi context a precizat şi chestiunea cu sponsorizările întrebând dacă am eu nevoie de sponsorizări sau dacă ştiu pe cineva care are nevoie, lăudându-se că face sponsorizări pentru că nu dorea să dea toţi banii la stat şi că oricum le dă altora.

- faptul că discuţiile referitoare la problemele de drept ale denunţătorului au avut loc într-un cadru oficial: De altfel, de fiecare dată s-a adresat instituţiei în mod oficial şi a făcut-o în condiţii de asistenţă calificată, din partea unor avocaţi. Nu am avut cu D. nicio discuţie anterior, în timpul sau ulterior emiterii ordonanţei prin care am infirmat o măsură procesuală într-un dosar în anul 2014.

- lipsa unor dovezi ale pretinsei relaţii de prietenie cu denunţătorul: Aş mai dori să adaug că este adevărat că nu i-am făcut niciun cadou material în perioada în care am fost în relaţii mai apropiate, cum le califică el, însă niciodată, aşa cum de altfel spune şi el, nu i-am făcut cadou nicio soluţie în dosar. (...) Întrebare: Vi se pare dumneavoastră în calitate de procuror că neplătind dvs. carburantul, martorul D. îşi diminua veniturile? Răspuns: Nu mi se pare că îşi diminua veniturile.

Teza acuzării este susţinută de probele din dosar. Astfel, fiind audiat de instanţa de apel (declaraţia dată la data de 3 decembrie 2019), martorul denunţător, D. a arătat că relaţiile dintre el şi inculpat au fost normale. Pot să spun că am fost mai apropiat de dl. A. adică îmi permiteam să-i mai cer câte o consultaţie, să-i prezint câte o speţă de-a mea mai ales că am fost abuzat de instituţiile statului şi aveam multe cauze de înşelăciune în care eram parte civilă. Fiind întrebat dacă inculpatul i-a pretins vreodată avantaje condiţionat de îndeplinirea vreunui act legat de atribuţiile de serviciu, martorul a arătat că dl. A. nu a pretins strict însă lăsa să se înţeleagă acest lucru, deci nu a pretins aşa cum prevede textul de lege şi nici nu a condiţionat, dar lăsa să se înţeleagă şi în acest sens este suficient să citiţi soluţia pe care a dat-o în cazul fostului şef de vamă Hogea în care dumnealui mi-a spus că acolo este abuz şi abuz a fost. Eu am mers la avocaţi, am plătit şi am făcut plângerea, iar ulterior tot dumnealui a dat soluţie de neîncepere a urmăririi penale spunând că nu poate să-l trimită în judecată pentru că a lucrat la securitate. Este suficient să analizaţi cum s-a soluţionat acest dosar şi această acuzaţie la el am făcut referire atunci când am afirmat că seamănă ca două picături de apă cu procurorul Y. la modul în care soluţionează dosarele. Eu nu am ascuns nimic în denunţ. Am spus şi nemulţumirile mele care m-au determinat să fac acest denunţ. Eu am stat arestat preventiv opt luni de zile nevinovat şi procurorul de caz YY. (DIICOT şi ulterior Parchetul Militar) şi ofiţerul de poliţie ZZ. mi-a solicitat condiţionat de lăsarea mea în libertate având în vedere că erau nişte interceptări, să fac denunţ cu privire la dl. A., iar eu nu am vrut.

În mod regulat, îi dădeam lui A. motorină, patru plinuri pe lună. Chiar şi atunci când avea maşina defectă trimitea alte maşini până când m-a informat şefa de staţie că trimite nişte maşini cu rezervoare de 90 de litri şi atunci am limitat livrarea la 70 de litri la un plin, aspect care poate fi confirmat de toţi angajaţii benzinăriei şi în special de şefa de staţie de atunci, J. Nu pot preciza cât timp i-am dat patru plinuri pe lună, dar având în vedere că în benzinăriile mele se ţinea evidenţa, se pot pune la dispoziţie avizele, oricum o perioadă îndelungată. Pe avize scria: CV. Îi dădeam motorina pentru că îmi cerea. Făcea naveta la Bucureşti. Am specificat şi în denunţ şi în declaraţiile anterioare, niciodată nu am dat motorina niciunui organ al statului ca să mă favorizeze pentru că nu aveau de ce. De asemenea, am făcut sponsorizările astfel cum le-am descris în declaraţie. Dl. A. aducea contractele, iar eu completam sumele.

(...) Făcând referire strict la cazul la care s-a ocupat dl. A. şi la alte cazuri cum ar fi cel de bancrută frauduloasă. Când i-am prezentat speţa mi-a spus că acolo este clar abuz, este de trimis în judecată. Mergând la avocaţi mi-au spus acelaşi lucru. Din cercetarea penală şi din expertiză a rezultat clar că este vinovat. Din câte ştiu s-a trimis dosarul la Parchet cu propunere de trimitere în judecată, iar dumnealui mi-a spus că nu poate să-l trimită în judecată, că vine de la securitate. Cu prilejul acelei convorbiri, mi-a cerut şi carburant, maşină împrumut, sponsorizări. Niciun procuror nu mi-a cerut expres, mi-au spus că se rezolvă.

Nu îmi mai amintesc cum s-a întâmplat prima dată, probabil tot la o întâlnire în care mergeam cu plângeri, nu pot preciza exact.

În legătură cu dosarul de bancrută, martorul denunţător a arătat că este posibil să fi avut loc în biroul dumnealui, la mine la birou. În locuri publice nu ne-am întâlnit decât de vreo două ori.

De asemenea, martorul a mai arătat că inculpatul îi cerea motorină, benzină şi sponsorizări, dar nu a putut preciza în ce context. Nu pot preciza exact. Probabil că atunci când s-au formulat plângerile referitoare la înşelăciune în care eu eram parte vătămată, plângeri care au fost redactate de avocaţi. Înainte să-i cer dumnealui, eu mergeam la avocaţi. Într-un fel, procurorul A. îmi prezenta o garanţie că acel om va fi tras la răspundere. Eu răspundeam afirmativ solicitărilor dumnealui tocmai pentru a rezolva cu celeritate speţa şi pentru a ajunge la adevăr mai devreme. Eu nu am fost în nici un dosar vinovat. În toate am fost parte vătămată, cu excepţia acelui incident de la Azuga. Eu am şi înregistrat doi poliţişti care aveau o problemă cu mine. Eu i-am împrumutat procurorului A. un jeep în perioada în care a avut maşina proprie x în service.

Tot cu ocazia audierii de instanţa de apel, martorul denunţător a precizat că: la dl. A. în birou am mers o dată sau de două ori cu avocaţii în ceea ce priveşte un abuz comis de organele fiscale într-un proces pe care l-am câştigat la ÎCCJ. Acolo dl. A. a refuzat să-i trimită în judecată deşi era un abuz văzut din avion. Eu i-am dat în continuare motorină, deşi a refuzat să mă ajute în acest dosar "de prost". Atunci nu mai era cazul să-i dau pentru că momentul era după arestarea mea şi tocmai acesta a fost şi motivul pentru care am mers cu avocaţi, pentru a nu fi singur. Se putea interpreta mai ales că toată lumea dorea denunţ pe A., în special şi procurorul Y. Am mai făcut un memoriu şi am lăsat procurorii să se sesizeze din oficiu în care am spus despre procurorul YY. cel care mi-a solicitat şi după eliberarea mea un denunţ împotriva dl. A. şi acesta a fost motivul pentru care am mers cu avocaţi respectiv să nu se interpreteze nimic.

Fiind întrebat dacă i-a solicitat procurorul Y. un denunţ împotriva lui A. înainte de a fi făcut acest denunţ la DNA, martorul a răspuns: Procurorul Y. mi-a solicitat denunţuri cu privire la foarte multe persoane publice şi pentru dl. A. în 2014, 2015 şi am refuzat. Denunţul pe care eu i l-am făcut lui A. l-am făcut din propria mea convingere fără să fiu influenţat de cineva şi chiar am plâns când l-am scris, dar nu mai suportam. Întotdeauna eu am avut încredere în organele de justiţie şi în organele statului care trebuie să aibă un plus de moralitate şi responsabilitate iar când am avut o problemă eu am mers direct la organul judiciar, iar tot ceea ce am făcut s-a întors ca un bumerang împotriva mea. eu nu am mai suportat atâta nedreptate pentru că aşa cum v-am spus eu mergeam la organele judiciare să-mi găsesc dreptatea, nu să mă favorizeze cineva. Fostul şef de vamă a fost sancţionat doar cu amendă contravenţională de către Parchetul Sinaia iar apoi acesta s-a răzbunat pe mine. dl. Hogea de la Ploieşti a primit o soluţie de clasare apoi s-a răzbunat pe mine. Am formulat denunţul deoarece martorii dintr-un dosar în care eu am fost arestat începuseră să recunoască faptul că declaraseră nereal.

Eu am mers să xeroxez dosarul la Poliţie la Comarnic. Ofiţerul de caz de atunci mi-a spus că nu pot xeroxa dosarul decât cu acordul procurorului dar oricum procurorul l-a instrucţionat să facă referat pentru declinare.

Am continuat să fac sponsorizările chiar şi după ce am primit soluţiile defavorabile de temere având în vedere că funcţia domnului procuror era de procuror şef la Parchetul Sinaia şi oricând putea să pună pe cineva să îmi facă o plângere penală aşa cum primarul din Buşteni când nu am mai vrut să-i dau sponsorizări, a determinat o persoană să facă plângere penală că fur balast pe care eu însă îl cumpărasem.

Martorul a mai arătat că nu am fost ameninţat şi nu pot să spun că a fost o temere propriu-zisă, m-am temut de înscenări.

Eu am cerut procurorului să mă ajute, dar nu în sensul de a face o ilegalitate ca să fiu eu favorizat, doar de a-mi găsi dreptatea, dar asta o cer tuturor organelor judiciare şi întotdeauna m-a lăsat să înţeleg că mă ajută. Dacă în acelaşi context îmi spunea că respectiva persoană este de trimis în judecată şi tot cu aceeaşi ocazie îmi cerea motorină sau sponsorizări, ce puteam să înţeleg eu?

Fiind întrebat dacă i s-au dictat declaraţiile la urmărirea penală, martorul a răspuns: Nu mi s-au dictat declaraţiile. Doamna procuror de caz, când mi-a solicitat la un moment al declaraţiei să nu mai consemnăm că procurorul A. mi-a spus că Hogea nu e trimis în judecată pentru că a fost la securitate, iar eu am spus că acel lucru am declarat, acel lucru să se consemneze. De asemenea, am spus că A. nu m-a condiţionat să dau motorina sau sponsorizările, ci m-a lăsat să înţeleg acest lucru. (...)

În legătură că alimentarea maşinii inculpatului, martorul a răspuns: I-am dat o carte de vizită ţiplată cu numele meu iar pe spate cu numărul de alimentări, patru. Probabil că celelalte maşini veneau cu carte de vizită sau mai şi sunam eu. Îmi aduc aminte că venea comandantul de la poliţie de la Sinaia, şoferul Parchetului Sinaia cu un AAA. cu un rezervor de 90 de litri, lucru confirmat de angajaţii benzinăriei.

Fiind întrebat dacă înainte de a da carburantul lui A., îşi permitea să îi ceară consultaţii, martorul a răspuns: Nu. lăsam plângerile şi îi lăsam să îşi urmeze cursul. Totodată, a arătat că nu a primit vreodată vreun cadou de la A.

Declaraţia dată la cercetarea judecătorească din apel este în acelaşi sens cu cele date anterior, neexistând contradicţiile la care face referire apărarea. Astfel, în faţa instanţei de fond, martorul D. a declarat că "Eu am deţinut pe raza judeţului Prahova, mai exact în Comarnic, mai multe societăţi comerciale şi în acest context pentru că am intrat în divergenţe cu anumiţi parteneri de afaceri am fost nevoit să depun la Parchetul de pe lângă Judecătoria oraşului Sinaia mai multe plângeri. În general plângerile erau pentru infracţiunea de înşelăciune cu file CEC, însă au existat situaţii în care am formulat plângeri şi pentru alte infracţiuni.

Acest lucru se întâmpla în anul 2003 - 2004 şi în acest context l-am cunoscut pe inculpatul A. care era procuror la acel Parchet. La un moment dat domnul procuror m-a întrebat dacă cunosc vreo firmă dispusă să sponsorizeze un medic despre care ulterior am aflat că era chiar soţia dânsului. Prin firmele mele am fost de acord să sponsorizez acea activitate şi pentru aceste sponsorizări am depus chiar în contabilitate dovezi ca să se vadă felul în care au fost folosiţi banii. Precizez că la firmele care au sponsorizat aveam şi o asociată.

Domnul procuror mi-a mai solicitat să îl ajut cu carburant întrucât făcea naveta de 4 ori pe lună, venind de la Bucureşti. Eu am fost de acord şi i-am dat domnului procuror o carte de vizită pe spatele căreia i-am scris cifra 4 care însemna că are să alimenteze la staţia de carburanţi care îmi aparţinea de 4 ori pe luna maxim. În schimbul de servicii eu nu i-am solicitat domnului procuror să facă sau să nu facă ceva contra (...) serviciu şi nici nu i-am cerut să mă favorizeze în vreun fel. Într-un singur dosar din cele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia am avut calitatea de învinuit, în restul dosarelor eu sau societăţile pe care le administram aveau calitatea de părţi vătămate.

În acel dosar în care am avut calitatea de învinuit nu domnul procuror A. a fost cel care a instrumentat, însă este adevărat că am purtat discuţii cu el pe marginea acelui dosar în sensul ca m-a întrebat cum s-a finalizat acel dosar, în cadrul unei convorbiri telefonice care a şi fost interceptată. Nu spun că am devenit prieten cu domnul procuror, însă l-am respectat. în cadru privatei că ne-am întâlnit o dată Ia cafea şi de 3 ori a venit domnul procuror la mine la firmă. Nu am o relaţie de amiciţie cu domnul procuror apreciez că a fost o relaţie normală.

Este adevărat că uneori însoţit de avocat m-am deplasat la sediul Parchetului unde am vorbit cu domnul procuror pentru a mă interesa de stadiul soluţionării anumitor dosare pe care le avea dânsul în lucru. Dacă acestea erau instrumentate de alţi procurori mă deplasam tot însoţit de avocaţi la acei procuri. Au fost situaţii în care m-am deplasat şi singur la domnul procuror însă preferam să merg de avocaţi pentru că nu prea ştiam ce să vorbesc acolo. Apreciez că în cursul anului 2007 a avut loc încheierea primului contract de sponsorizare când domnul procuror m-a întrebat de firmele dispuse să sponsorizeze activităţi de training-uri, colocvii sau conferinţe la care urma să participe soţia dânsului, nu reţin dacă la prima sau a solicitare mi-a spus ca este vorba de soţia dânsului şi reţin că cel puţin unul dintre contracte sponsorizare a fost încheiat ca pentru soţia dânsului să se deplaseze la un congres de ginecologi undeva într-o ţară sudică, dar nu mai reţin exact despre ce ţară este vorba.

L-am rugat pe domnul procuror să îmi aducă şi dovezi ale participării soţiei dânsului la acel congres întrucât aşa mi-a sugerat contabila mea care vroia să rezulte clar din contabilitate destinaţia sumelor de bani şi că aceştia au fost folosiţi în scopul pentru care au fost declaraţii Domnul procuror mi-a adus ulterior congresului o diplomă de participare din care a rezultat că soţia dânsului a participat efectiv la acel congres. Arăt că domnului procuror i-am dat şi numărul meu de telefon care era de altfel scris şi pe unele acte din dosarele în care am fost audiat şi pe o carte de vizită pe care i-am dat-o la momentul în care acesta avea nevoie de sponsorizare pentru soţia lui mă suna şi mă întreba dacă pot să ofer o astfel de sponsorizare, respectiv dacă am fonduri de sponsorizare.

Apoi domnul procuror trecea pe la firmă şi lăsa contractul de sponsorizare care era semnat pe ultima filă, nu ştiu cui aparţinea semnătura. Contabila mea retipărea prima filă a contractului pe care se afla menţiunea în privinţa sumei cu care urma să sponsorizăm. Completa apoi suma după ce ştiam în funcţie de fondul pe care îl aveam disponibil cu cât puteam să sponsorizez. Suma o trecea contabila după ce o aprobam eu. Menţionez că nu era singurul contract de sponsorizare, mai sponsorizăm şi biserici şi alte activităţi sportive, ecologice etc. Toţi banii au fost plătiţi prin virament bancar în contul indicat în contractul de sponsorizare, aşa s-a întâmplat cu (toate contractele de sponsorizare pe care le-am primit de la inculpatul A.

şi prin care am sponsorizat activităţile soţiei acestuia. Contractele de sponsorizare erau înregistrate în contabilitate şi aşa cum am arătat, ulterior activităţilor pe care le sponsorizăm, inculpatul îmi aducea şi dovezi concrete ale destinaţiei fondurilor. Firma nu avea un profit din faptul că făceam aceste sponsorizări întrucât legea îmi permitea mie în calitate de contribuabil ca 20% din impozit să îi dirijez unde vroiam. Dacă aceştia nu îi alocam sponsorizărilor i-aş fi plătit cu titlu de impozit la stat. Nu îmi aduc aminte exact însă Ia un moment dat m-am întâlnit cu inculpatul A., cred că la Parchet unde probabil fusesem invitat de dânsul.

Este puţin probabil să mă fi chemat în legătură cu vreun dosar întrucât cu dânsul o singură dată am vorbit despre un dosar pe care îl avea de instrumentat şi atunci dânsul s-a deplasat la mine la firmă şi mi-a spus ca nu o poate trimite în judecată pe o persoană care avea calitatea atunci de director coordonator al vămii pentru că a lucrat la securitate. Arat că domnul procuror Y. m-a întrebat în anul 2014 dacă pot să îi spun ceva în legătură cu procurorul A., dar la acel moment nu aveam nimic de spus şi i-am spus că nu am de spus referitor la acesta.

Este reală afirmaţia pe care am făcut-o în cadrul declaraţiei de la urmărire penală în sensul că am perceput acest serviciu pe care i l-am făcut domnului procuror A. ca un fel de "taxă de protecţie". Astăzi precizez în faţa instanţei că îmi crea într-adevăr un confort împrejurarea că domnul procuror A. în calitatea pe care o avea ca să exercite cu bună credinţă atribuţiile de serviciu şi să mă ajute acolo unde aveam nevoie. Este adevărat că din toate dosarele care au fost pe rolul Parchetului în această perioadă în care nu mi s-a dat câştig de cauză.

În două sau trei cazuri de înşelăciune am avut câştig de cauză. Eu când am spus că aveam un confort psihic mă refeream la faptul că eram că orice lucrare făcută de un procuror sau poliţist pe care îl coordona domnul procuror ajunge să fie vizată deprim procurorul acelui Parchet. Având în vedere favorurile pe care i dam domnului procuror am avut convingerea că acesta se va uita atent la soluţiile care urmau să fie date în dosarele în care eram parte. Repet nu vroiam să mi se facă un favor sau să câştig unde nu aveam dreptate.

Faptul că în toată această perioadă de timp în unele dintre dosarele care erau instrumentate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia mi s-au dat către domnul procuror explicaţii referitoare la ceea ce putea să facă sau nu putea să facă, indicaţiile pe care mi le-a dat referitoare la Hogea, la QQ. şi la împrejurările care au acele soluţii, m-au determinat să cred că vrea să îşi facă treaba şi că vrea să mă ajute şi că este receptiv la nevoile şi la faptul că eu îl ajut, doar că au existat situaţii mai presus de dânsul.

Apreciez că domnul procuror A. seamănă ca doua picături de apă cu domnul procuror Y. în ceea ce priveşte activitatea pe care aceştia o desfăşoară şi felul lor. Pe C. am văzut-o o singură dată, respectiv am văzut-o şi am luat-o în maşina inculpatului. 'Este adevărat că într-o anumită situaţie dat fiind un eveniment rutier în care a fost implicat inculpatul A. i-am împrumutat pentru perioada sărbătorilor de iarnă un autoturism cu numărul de înmatriculare din câte îmi amintesc x, marca x. Este adevărat că a existat o situaţie în care am fost suspectat că am condus un autoturism şi aveam permisul suspendat, s-a lămurit însă situaţia, s-a dovedit că nu eram vinovat cu nimic dintr-o eroare în baza de date a poliţiei.

Cu această situaţie şi cu lămurirea ei nu a avut nicio legătură cu domnul A., oricum acest eveniment a avut loc în anul 2014.

Fiind întrebat dacă îşi menţine afirmaţia din declaraţia de la urmărire penală conform căreia A. ar fi lăsat să se înţeleagă că va acţiona cu celeritate în soluţionarea dosarelor martorului?, martorul a răspuns "Da, mi-o menţin însă aşa cum am arătat astăzi aşa a fost percepţia mea. Pe ce s-a bazat această percepţie? Răspuns - Pe favorurile pe care i le făceam domnului procuror şi soţiei dânsului. Din ce atitudine aţi dedus acest aspect? Răspuns - Spre exemplu din felul în care îmi vorbea. Faptul că vedeam că ştie dosarul şi este interesat în soluţionarea lui corectă mă făcea să cred se datorează şi acestor favoruri pe care i le făceam.

Denunţătorul a fost întrebat şi dacă aspectele pe care le-a consemnat în denunţ sunt adevărate, denunţătorul răspunzând: Cele din declaraţie sunt adevărate integral. Cele din denunţ doar cele care se probează cu cele din declaraţie. Nu este real faptul că mi-ar fi solicitat în mod expres domnului procuror ceva. Altfel, sunt convins că nu există niciun procuror care să solicite în mod expres aşa cum textul de lege prevede. Totul s-a întâmplat în mod tacit. Ce puteam să cred dacă m-am dus cu o plângere penală, iar după aceea mi s-a solicitat în mod expres carburanţi.

Plângerea penală împotriva lui Hogea când aţi formula-o? Cred că în anul 2009. Nu pot să îmi amintesc exact datorită faptului că au fost mai multe plângeri penale pe care eu le-am formulat. Acestea s-au impus având în vedere condiţiile în care se desfăşoară în judeţul Prahova activitatea comercială. Ceea ce mă oftica cel mai tare era faptul că atunci când mergeam cu plângerea îmi spunea că da, fapta se încadrează în infracţiunea de înşelăciune sau bancrută frauduloasă sau altă infracţiune, iar apoi soluţia era favorabilă.

În cazul plângerii formulate împotriva lui Hogea explicaţia a fost că soluţia este aşa pentru că "aşa vrea şefa". Mai precizez că ceea ce am scris în denunţ referitor la şefa domnului procuror A. este real(...) Anterior acordării sumelor de bani ca şi sponsorizări v-a solicitat inculpatul A. şi sume în numerar? Da. Din câte reţin în anul 2012 i-am dat inculpatului o dată 1,000 de RON şi o dată 1.500 de RON. Deşi titlul cu care i-am dat a fost de împrumut mă aşteptam să nu mi-i mai restituie. Atunci avea nevoie urgentă de bani şi i-am dat numerar aceşti bani.

În ambele situaţii am luat acei bani de la benzinăria Breaza şi i-am predat inculpatului în apropierea benzinăriei în maşina mea. Dacă ştiaţi că nu vi restituie, de ce aţi acceptat să îi daţi banii? Răspuns- Am acceptat să îi dau în cadrul aceleiaşi percepţii pe care am avut-o referitoare la ajutorul pe care şi acesta urma să mi-1 dea aşa cum am arătat. În contextul în care acorda aceste favoruri aştepta ca inculpatul să îşi justifice soluţiile anterior dării acestora în dosarele sau plângerile pe care le avea de soluţionat referitor la el? Răspuns - Nu, mă aşteptam doar să fie corect.

Atunci de ce aţi spus că v-aţi supărat pentru faptul că inculpatul nu v-a spus că o .sa conexeze plângerile şi o să le trimită la Ploieşti? Nu m-am supărat pentru faptul că nu mi-a spus, ci m-am supărat pentru că le-a conexat deşi ştia că acest lucru mă dezavantajează. Am apreciat de asemenea că în mod incorect a dat această soluţie de declinare, întrucât avea competenţa să soluţioneze dânsul dosarul sau putea cel puţin să se abţine şi mă aşteptam sa mă înştiinţeze despre acest lucru. Cu două săptămâni înainte am avut o discuţie pe BBB. cu inculpatul A.

în care nu mi-a dat de înţeles că urma să adopte o astfel de soluţie. Ulterior, m-am întâlnit cu inculpatul A. la o cafea şi acesta mi-a spus ca îi pare rău de ce mi s-a întâmplat (fusesem arestat), dar că nu s-a dezis de mine. Atunci când a avut loc această discuţie eu nu îi mai furnizam inculpatului carburant întrucât firmele mele nu mai aveau această posibilitate la acel moment. De altfel, nici inculpatul nu mi-a solicitat sponsorizare atunci când a înţeles că nu se mai poate din cauza situaţiei firmelor. A solicitat altor persoane sau altor firme să o sponsorizeze pe soţia inculpatului, iar această solicitate a fost făcută tot cu titlul de protecţie oferită de către inculpatul A. acelor persoane sau firme? Răspuns - Da, am solicitat asociatei mele T. să sponsorizeze de la firma proprie H. activităţile soţiei inculpatului A.

Aceasta a fost de acord, însă nu ştia detalii. Aţi cunoscut vreodată că inculpatul a alimentat cu carburant şi maşina dânsului şi maşina soţiei sale? Răspuns - Detalii vă poate da şefa de staţie, ştiu că inculpatul a alimentat mai multe maşini în contul celor patru plinuri la care avea dreptul pe lună. Ştiu că o maşină avea numărul xxx şi încă o maşină x, posibil şi alte maşini pe care le trimitea sau le alimenta în baza acelei cărţi de vizită. Cine verifica şi cum se proceda în acest caz? Răspuns - Şefa de staţie îşi verifica subordonaţii, eu aveam o încredere totală în aceasta întrucât era foarte cinstită.

Cine făcea plata pentru acele cantităţi de combustibil? Răspuns -Nimeni. Contravaloarea combustibilului o suporta firma E.

Totodată, fiind întrebat cum caracterizează din punct de vedere al temeiniciei denunţul, acesta a răspuns - Denunţul pe care eu l-am depus este obiectiv, dar târziu depus. Cum apreciază, a fost sau nu favorizat în soluţiile date de Parchet? Răspuns - O parte din soluţii mi s-a dat un minim de dreptate, acolo unde aveam dreptate, iar o parte din soluţii mi-au fost defavorabile deşi apreciez că şi în acestea avea dreptate. În soluţiile în care a fost favorizat nu avea dreptate? Răspuns - Nu am fost favorizat în nicio soluţie şi nici nu am cerut nimănui o favoare.

Cum apreciază contractele de sponsorizare din perspectiva legii, erau legale? Răspuns - Din punct de vedere contabiliceşte, contractele erau perfect legale, dar aşa cum am arătat aceşti bani puteau merge şi la alte entităţi cu nevoi mult mai mari. Cine mai era de faţă la discuţiile purtate cu inculpatul, din care a tras concluzia că i-l poate ajuta? Răspuns - Discuţiile din care eu am dedus că mi s-au solicitat acele servicii nu au ţoi purtate de faţă cu nimeni, am fost doar eu şi cu domnul procuror. Mai există o interceptare care confirmă cele afirmate de mine.

Totodată, arăt că am dedus din amabilitatea şi din modul de comportare la solicitarea acelor servicii. De ce se interesa domnul procuror Y. de persoana inculpatului. Răspuns - Pentru că avusese în lucru un dosar în care eu eram inculpat în care îmi fuseseră interceptate convorbirile telefonice, iar dintr-una dintre convorbiri rezultase că îi acordasem sprijin inculpatului A. Pornind de la această împrejurare domnul Y. m-a întrebat ce îi pot spune de domnul A. Aşa cum am arătat, la acel moment i-am spus că nu am nimic de spus de domnul procuror A.

Insist să depun la dosar acea interceptare telefonic în concret i-am spus domnului procuror Y. că nu am nimic de denunţat şi daca insistă sa spun ceva despre domnul procuror A. nu o să îi mai calc în birou cu menţiuni că la acel moment am avut reprezentarea că dom nul A. este un om cu un plus de moralitate şi de o calitate deosebită. Când i-a spus că nu s-a dezis de el, a înţeles la ce se referea? Răspuns - Nu am înţeles nimic special pentru că nu i-am solicitat nimic. Este adevărat am avut o relaţie un pic mai apropiată decât cea faţă de un om pe care îl întâlneşti pe stradă ai în nici un caz o relaţie de prietenie nu ne-am vizitat, nu am ieşit la nici un local împreună.

Dacă vreodată în vreun fel i-am promis ceva în mod expres în legătură cu soluţionat vreunui dosar? Răspuns - Niciodată procurorul A. nu mi-a promis ceva în legătură cu soluţionarea vreunui dosar. (...)

Faptele au fost descrise în acelaşi mod şi la urmărire penală. În denunţul de la urmărire penală D. a arătat că "în anul 2009 am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraşului Sinaia despre o faptă de Abuz în Serviciu săvârşita de numitul XX., Director Coordonator la aceea vreme al DJAOV Prahova, care în mod abuziv mi-a 'întocmit un proces-verbal şi o decizie de impunere a unor taxe vamale ilegale, proces-verbal şi decizie desfiinţate ulterior de Curtea de Apel Ploieşti printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

După depunerea acestei plângeri numitul A. mi-a solicitat bani ca să acţioneze cu celeritate în rezolvarea speţei, i-am dat acestuia în mai multe rânduri bani numerar în sume mici, cuprinse între 1.000 - 2.000 RON, după care a venit cu pretenţii de sume mai mari pe care m-a rugat să le virez sub formă de sponsorizare soţiei sale respectiv numitei C., medic obstretică şi ginecologie, sume care au fost virate cu ordin de plată din conturile Societăţilor mele E. SRL Comarnic şi F. Buşteni în conturile soţiei dumnealui. Acesta îmi aducea contractele de sponsorizare scrise de dumnealui, contracte pe care mi le lasă mie personal sau la serviciul contabilitate pe care contabila CCC. modifica prin rescriere pagina cu sumele ce urmau să fie virate în contul soţiei sale în funcţie de posibilităţile financiare pe care societăţile mele le avea.

Odată încheiate şi semnate aceste contracte se proceda la virarea sumelor trecute în contract. Deşi în mod repetat şi continuu numitul A. a primit sume de bani de la mine pentru rezolvarea cu celeritate şi în baza legii a speţei sesizate - a procedat la emiterea unei ordonanţe ilegale şi nefavorabile mie. Cu câteva zile înaintea emiterii ordonanţei a venit personal la mine şi mi-a explicat că sunt elemente clare care arată vinovăţia numitului XX. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dar că a fost chemat de şefa lui la Ploieşti cu dosarul şi aceasta i-a spus că are o obligaţii faţă de ...

şi că nu poate să-l trimită în judecată pe acesta mai ales că ... a lucrat în securitate şi că mă roagă să înţeleg şi dacă vreau să mă conving pot face plângere la soluţia lui şi voi obţine acelaşi răspuns pentru că "Omul are relaţii puternice şi nu e bine să ne punem cu sistemul", lucru care s-a şi întâmplat, şi că pe viitor ... nu o să mai greşească faţă de mine, lucru care nu a stat tocmai aşa, iar dacă veţi considera oportun vă voi prezenta detaliat faptele continuate ale lui ...

(...) În al doilea caz în care soluţia a fost ilegală şi în defavoarea mea a fost Dosarul lui QQ. care în urma unui abuz săvârşit de acesta am formulat plângere şi care deşi abuzul a fost flagrant numitul A. a procedat la aplicarea unei amenzi administrative şi în acest caz m-a rugat sa înţeleg şi să nu mă supăr, pentru ca a intervenit la el numitul DDD., şi că nu poate să-l trimită în judecată întrucât urmează să fie numit de acesta "managerul judeţului", pe de alta parte EEE. m-a rugat sa nu formulez plângere la soluţia procurorului pentru că este omul lui şi că-mi v-a plăti el paguba, respectiv suma de 52.400 RON, lucru care nu s-a întâmplat şi documentul întocmit de QQ. a fost câştigat pe cale administrativă de mine în instanţa. Este drept că şi această hotărâre a fost confirmată de instanţă, dar în acest caz plângerea a fost făcută doar de numitul QQ. şi aşa cum legea prevede, la contestaţia, apelul sau recursul inculpatului/petentului, situaţia nu poate fi mai gravă decât cea reţinută în soluţia atacată. Şi în acest dosar puteţi observa cu uşurinţă dacă-l veţi analiza că numitul QQ. a fost favorizat vădit de numitul A.

Ca şi în cazul anterior numitul A. a procedat în continuare să-mi ceară sponsorizare pentru soţie dar şi plinuri de benzină/motorină pentru maşinile lui personale, carburant care-l alimenta de la benzinăria aparţinând E. din Câmpina cea patru plinuri lunar, lucru pe care-l poate confirma numita J., şef staţie precum şi angajaţii acestei benzinării din aceea perioada, dar şi înscrisurile pe care şefa de staţie le întocmea cu ocazia acestor livrări (avize) Ulterior acestor plângeri eu am mai formulat plângere penala în anul 2014 tot pentru abuz în serviciu împotriva numiţilor QQ., FFF., GGG., HHH. toţi angajaţi ai ANAF, mergând împreună cu avocatul meu la III., ofiţerul care se ocupa de dosar după ce am discutat speţa pe texte de lege şi i-am explicat situaţia, de altfel acest ofiţer fiind şi un bun cunoscător al Codul fiscal şi penal, ne-a spus că a înţeles speţa, dar că procurorul de caz respectiv A. are altă opinie, în sensul că am cale administrativă şi că nu se impun continuarea cercetărilor penale decât în urma unei decizii civile încercând să iau legătura cu acesta să-l întreb de ce are această opinie, mi-a motivat că ăştia sunt prietenii lui JJJ. şi că nu poate face nimic împotriva lor.

De aici se naşte întrebarea, "ASTIA" chiar sunt prietenii lui JJJ. sau domnul A. are ceva datorii morale la QQ. pe care l-a iertat în primul dosar şi implicit întrebarea, Dacă avem prieteni în sistem aşa cum este numit întregul aparat nu trebuie să fim traşi la răspundere sau daca am lucrat în securitate nu răspundem penal? Ce poate înţelege un om de rând dintr-un astfel de comportament al unui om al legii, că cei care sunt apropiaţi "sistemului" fac parte dintr-o casă mafiotă cu protecţie şi imunitate? greu de răspuns, ştiu.

În anul 2016 am depus plângere penală împotriva a trei martori pentru mărturie mincinoasă, pe data de 13 mai m-am deplasat la sediul politie oraş Comarnic pentru a mă interesa de stadiul dosarelor şi stând de vorbă cu numitul KKK., ofiţerul care se ocupa de cercetarea penală în aceste trei dosare pentru a afla stadiul lor, mi-a spus că nu pot studia şi xeroxa dosarele decât cu acordul procurorului de caz şi că oricum dosarele s-au reunit şi a fost depus la parchet la solicitarea procurorului de caz, respectiv a numitului A. cu propunere de declinare pentru parchetul judeţean Ploieşti. Întrebarea firească se naşte, Cum poţi sa faci cercetări penale opt luni în trei dosare, să le reuneşti şi apoi să constaţi că nu este de competenţa a parchetului de la sediul părţii vătămate în condiţiile când legea prevede că eşti competent, nu cumva şi de această dată a intervenit numitul LLL. ca nu cumva să-mi dea dreptate şi să fie afectată imaginea lui întrucât a acceptat declaraţii mincinoase în dosarul în care eu am fost arestat preventiv în urma cestor declaraţii?

Fac precizarea că deşi numitului A. i-am dat în nenumărate rânduri sume de bani precum şi alte foloase aşa cum am arătat mai sus, niciodată nu i-am cerut acestuia o ilegalitate din care eu să am de câştigat, ci dimpotrivă l-am rugat să-mi dea un minim de dreptate acolo unde am, lucru ce nu s-a întâmplat, în schimb altfel stau lucrurile în cazul lui în relaţia cu MMM.

Cunosc faptul că numitul MMM. oferă din societăţile pe care le coordonează prin prepuşi (NNN., OOO. şi altele) sume de bani numitului A., tot prin contracte de sponsorizare în acelaşi cont, lucru foarte uşor de dovedit dacă veţi da crezare şi veţi verifica conturile indicate de mine, conturi care-i aparţin numitei C. soţiei lui A., aceste sume se dau nu ca şi în cazul meu pentru a respecta legea şi dimpotrivă pentru a o încalcă şi ai da acestuia NUP respectiv clasări în dosarele pe care acesta şi apropiaţii lui le au şi le-a avut.(...)."

În ceea ce priveşte modul de administrare al probatoriului, criticat de către apărare, după cum s-a precizat mai sus o parte dintre criticile invocate au fost soluţionate în procedura camerei preliminare, neexistând nicio decizie a Curţii Constituţionale care să permită, prin ea însăşi, reevaluarea în calea de atac a apelului a soluţionării chestiunilor invocate în camera preliminară, atunci când vinovăţia decurge din înscrisuri (acte contabile, contracte de sponsorizare) al căror conţinut nu este contestat de către apărare, care s-a concentrat pe lipsa semnificaţiei penale a acestora apreciate ca fiind dovezi, derulate pe o perioadă de cinci ani, ale prieteniei denunţătorului faţă de procurorul şef care avea în competenţă soluţionarea dosarelor în care era implicat denunţătorul.

În ceea ce priveşte chestiunile legate de modul în care a fost audiat denunţătorul de către instanţa de fond, se constată că acesta a fost reaudiat în apel (declaraţia din 3 decembrie 2019), aşa încât apărarea a avut posibilitatea să pună întrebări asupra aspectelor considerate a fi fost neclare. Elementele esenţiale asupra cărora a declarat denunţătorul au fost confirmate în declaraţia acestuia din apel cu privire la elementele fundamentale de fapt care susţin tipicitatea infracţiunii.

De asemenea, există declaraţia martorului L. care confirmă intervenţiile în favoarea denunţătorului de către procuror când acesta avea probleme juridice, ceea ce susţine faptul că pretinderea şi primirea sumelor de bani şi a contractelor avea ca scop câştigarea bunăvoinţei procurorului în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Fiind audiat de instanţa de apel, martorul a declarat "eu mi-am desfăşurat activitatea ca agent de poliţie rutieră la Poliţia Azuga. În luna septembrie 2014 am avut un apel pe 112 o altercaţie în trafic şi deplasându-mă la locul indicat am găsit doi conducători autoturism din care unul dintre aceştia fiind D.

I-am condus la sediu şi făcând verificările de rigoare am constatat că D. avea permisul reţinut neavând drept de circulaţie. I-am întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având permisul suspendat. Persoana în cauză, D. era cunoscută ca o persoană arogantă căreia nu îi plăcea să discute în special cu poliţiştii. Am înaintat dosarul la Judecătoria Sinaia, procurorul desemnat să soluţioneze dosarul fiind d-na PPP. După primirea nr. unic l-am invitat pe D. pentru audiere, acesta refuzând de nenumărate rânduri.

Între noi colegii discutam despre dosare, ce trebuie să facem în vederea soluţionării şi am aflat că D. ar fi într-o relaţie de prietenie cu dl procuror A. Cu toate că am solicitat să se prezinte, a venit la a treia adresă trimisă şi mi-a spus că nu are ce discuta cu mine, că el discută în cercuri înalte. Am solicitat serviciului rutier Prahova să-mi fier înmânată o copie după adresa de trimitere a înştiinţării că i s-a suspendat dreptul de a conduce autoturismul, am solicitat agentului care a întocmit PV şi un raport în care a descris detaliat ce s-a întâmplat şi am solicitat şi serviciului de poştă din Comarnic acolo unde locuia D. o adresă din care să rezulte date în care a primit înştiinţarea acasă.

Toate aceste documente le-am ataşat la dosar. Într-un final s-a prezentat D. împreună cu avocatul ales, a solicitat studierea dosarului, dar a refuzat să dea declaraţie. Pe parcursul soluţionării dosarului am primit de la parchet două adrese prin care s-a solicitat trimiterea dosarului meu şi a unui alt dosar privind tulburarea liniştii publice şi ameninţare care se afla la un alt coleg, solicitări pe care le-am primit de la procurorul A. În discuţiile avute cu D. i-am spus că trebuie să dea declaraţii şi răspunsul a fost acelaşi, nu discut cu tine, discut în cercuri înalte.

Nu mi--a spus care sunt acele cercuri înalte. Unul dintre colegii care spuneau că intre D. şi A. exista relaţie de prietenie, este domnul TT. Am înţeles de la cesta că D. ar fi împrumutat un autovehicul pe care îl deţinea lui A. După ce am primit documentele solicitate prin adresă, după ce-a de-a doua adresă făcută de A. pentru verificarea dosarului, am primit şi adresa prin care dosarul trebuia soluţionat prin NUP, adresa era semnată de A. cu toate că dosarul era de competenţa d-nei procuror PPP. Poliţistul face adresă către parchet pentru începerea u.p. iar procurorul dă soluţia de începere sau neînceperea u.p. În referatul întocmit de mine am făcut menţiunea că am adunat la dosar toate dovezile care demonstrau că D. avea cunoştinţă de interdicţia dreptului de a conduce iar în urma soluţiei dată de procurorul A. am dat NUP.În afară de TT. relaţia de prietenie dintre A.

şi D. mi-a fost relatată de un alt coleg QQQ. care lucra la serviciul rutier Breaza care mi-a spus că o să cam am de furcă cu acest dosar pentru că ştia şi el de relaţia de prietenie între A. şi D.(...) Nu am fost forţat să formulez denunţ în cauză. În 2016 a început urmărirea penală în ceea ce mă priveşte pentru luare de mită şi fals şi în 2017 s-a soluţionat cauza şi cred că am beneficiat de reducerea pedepsei ca urmare a denunţului formulat. D-na judecător a luat în considerare activitatea mea. Nu mai reţin dacă denunţul a contribuit la reducerea pedepsei.

Pe parcursul cercetării penale în dosarul meu, am depus toate diplomele de merit pe care le-am primit. Nu am mai făcut alte denunţuri".

De asemenea, fiind întrebat de reprezentantul Ministerului Public "dacă procuror PPP. a început urmărirea penală şi ce s-a întâmplat cu această soluţie", martorul a răspuns că "D-na procuror PPP. a aprobat începerea urmăririi penale dar pe parcursul soluţionării dosarului, am primit cele două adrese prin care s-a solicitat de către procuror A. prezentarea dosarelor, al meu şi al colegului, care viza tulburarea liniştii publice la parchet. Având în vedere că au fost făcute aceste solicitări am primit pe dosar o adresă prin care mi s-a spus că trebuie să dau soluţie de NUP, adresă semnată de domnul A. Era o adresă de scoatere de sub urmărire penală. Aceste document se află la dosarul de faţă şi la Poliţia Azuga, la urma dosarului".

În ceea ce priveşte data săvârşirii infracţiunii, apărarea a susţinut un moment anterior celui reţinut în Rechizitoriu, care să permită invocarea prescripţiei răspunderii penale. Referitor la intervenirea prescripţiei răspunderii penale, apărarea a avut în vedere consumarea infracţiunii în perioada 2002 - 2003, aspect infirmat de probe. Apărarea invocă drept dată a săvârşirii infracţiunilor perioada 2002 - 2003, bazându-se pe declaraţia denunţătorului din faza urmăririi penale, din data de 27 mai 2016. Declaraţia denunţătorului are în vedere indicarea unui interval de timp pe care îl asociază unor probleme juridice pe care le-a avut, respectiv dosarele penale referitoare la QQ. (angajat al ANAF), RRR. (Director coordonator la acea vreme al DJAOV Prahova). Aceste dosare sunt ataşate la Dosarul de urmărire penală nr. 156/P/2016 şi arată că data este ulterioară momentului pe care îl invocă apărarea aşa încât nu sunt întrunite condiţiile prescripţiei răspunderii penale. Astfel, se constată că referitor la XX. şi SSS. a fost întocmit Dosarul nr. x/2010, începerea urmăririi penale fiind dispusă prin rezoluţia din data de 18 noiembrie 2010 . În consecinţă, teza apărării referitoare la data la care a început să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este infirmată de data constatată pe baza de baza actelor din dosarul de urmărire penală la care au avut loc evenimentele la care se făcea referire în denunţ.

În ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu, se constată că perioada mare de timp (5 ani) în care sumele au fost primite de la denunţătorul care s-a plasat în situaţii juridice care au necesitat soluţii din partea inculpatului arată că sumele de bani au fost date pentru a câştiga bunăvoinţa acestuia în legătură cu actele de serviciu. Chestiunea este confirmată de faptul că inculpatul se scuza faţă de denunţător atunci când nu a soluţionat favorabil cererea acestuia, susţinând că sunt de vină şefii sau serviciile de informaţii.

În acord cu instanţa de fond, instanţa de apel constată că pentru întrunirea laturii obiective a infracţiunii, nu este necesar ca inculpatul să îndeplinească un act contrar îndatoririlor de serviciu, sau să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, elementul material din cadrul laturii obiective a infracţiunii poate fi constituit şi din acţiunea de a primi bani care nu i se cuvin în legătură cu îndeplinirea de acte ce intră în îndatoririle de serviciu.

Apărarea a criticat, de asemenea, reţinerea mai multor acte de executare în ceea ce priveşte contractele de sponsorizare şi a unui singur act în ceea ce priveşte primirea de combustibil. Contrar susţinerilor apărării, a fost reţinută corect existenţa unei infracţiuni continuate, formate atât din actele referitoare la contractele de sponsorizare cât şi din primirea de combustibil, toate subsumate aceluiaşi scop infracţional şi legate în mod neechivoc de funcţia inculpatului şi persoana denunţătorului care avea afaceri penale în competenţa inculpatului. Faptul că în conţinutul infracţiunii continuate au fost reţinute mai multe acte materiale în ceea ce priveşte contractele de sponsorizare şi un singur act material cu privire la combustibil decurge din modul în care s-au derulat faptele (contractele de sponsorizare au vizat deplasări la destinaţii diferite şi pachete turistice diferite, solicitate în mod succesiv de către inculpat, ori de câte ori intervenea oportunitatea deplasări în afara ţării, pe când pretinderea şi primirea combustibilului a vizat acelaşi folos fără nicio modificare a naturii acestuia).

Astfel, cu referire strictă la primirea de combustibil, se reţine că primirea eşalonată de către un funcţionar a folosului material cerut ori acceptat pentru acte în virtutea funcţiei sale nu constituie o pluralitate de infracţiuni în concurs, ci actele de primire a folosului material eşalonate în timp se reunesc într-o singură acţiune constitutivă. Într-un asemenea caz, unitatea derivă din elemente care dau expresie legăturii dintre termenii textului de incriminare şi fapta concretă săvârşită: este vorba de foloase materiale primite de acelaşi funcţionar, pentru acte săvârşite în exerciţiul funcţiei sale, elemente unitare ce imprimă şi acţiunii infracţionale caracterul de unitate, chiar dacă folosul material a fost segmentat în fracţiuni primite la intervale diferite.

Există o unitate naturală de infracţiune (implicit o unitate actului reţinut cu privire la primirea de combustibil) şi atunci când o sumă de bani este primită în rate. Actele de primite a foloaselor, deşi distanţate în timp, sunt considerate ca înregistrându-se în rezoluţia unică a infracţiunii. Unitatea infracţiunii rezultă din faptul că actele de primire, pe de altă parte, constituie toate împreună acţiunea specifică a infracţiunii deoarece ele se raportează la aceeaşi solicitare a unui folos material ce urma să fie dobândit ca urmare a îndeplinirii unui anumit act de serviciu.

Unitatea folosului, indiferent de primirea sa eşalonată, unitatea subiectului, a obiectului intervenţiei, sunt elemente care, conjugate, imprimă şi actelor multiple săvârşite de inculpat coeziunea necesară pentru a le integra într-o acţiune caracteristică unei unităţi de infracţiune. Se poate deci conchide că unitatea de infracţiune poate exista şi atunci când actele chiar mai distanţate în timp se integrează sub aspect faptic în complexul de elemente care în formularea incriminării, îi caracterizează unitatea. La categoria de infracţiuni instantanee, în momentul consumării, acţiunea/inacţiunea - indiferent de durata ei - a încetat, iar rezultatul s-a produs integral.

Odată cu producerea rezultatului, dinamica infracţională s-a sfârşit. Fie că este indivizibilă, fie că este formată din mai multe acte cvasisimultane, fie că, în cazuri de excepţie, este alcătuită din acte îndepărtate în timp, acţiunea astfel alcătuită, în toate cazurile, unică, îşi opreşte cursul în momentul în care rezultatul s-a produs. Dinamica infracţională ia sfârşit în acel moment. Chiar dacă este vorba de rezultate multiple care, în cadrul unor modalităţi alternative, se produc în momente diferite, acestea se integrează în conţinutul unic al laturii obiective a infracţiunii şi, ca atare, odată cu producerea ultimului dintre ele, dinamica infracţională se opreşte. (Formele infracţionale în dreptul penal român, Vasile Papadopol, TTT., Casa de Editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1992, pg. 43 - 44).

Între actele specifice unor conţinuturi alternative diferite se pot interpune intervale de timp ce nu alterează unitatea infracţiunii, ca şi între acte omogene care reunite caracterizează o singură acţiune specifică unui singur conţinut de infracţiune. Reţinerea primirii combustibilului ca fiind un singur act material, în conţinutul infracţiunii continuate de luare de mită, corespunde modului în care s-au produs actele de conduită.

Spre deosebire de cele de mai sus, reţinute în cazul combustibilului, contratele de sponsorizare au fost solicitate de către inculpat în mod repetat şi expres, ori de câte ori apărea oportunitatea plecării în afara graniţelor ţării, alături de soţia sa. Contractele de sponsorizare au fost caracterizate de pretinderi explicite succesive urmate de primiri succesive. Contractele de sponsorizare au fost solicitate expres, fiecare dintre acestea, iar primirea lor, la intervale de timp diferite, a fost anticipată încă de la început de către inculpat, având în vedere că a descris faptul că vor exista mai multe situaţii care să necesite încheierea contractelor. Chiar dacă nu a cunoscut datele când soţia sa urma să plece în străinătate, existenţa contractelor este certă, la fel ca şi executarea acestora (plata sumelor de bani), aşa încât data săvârşirii infracţiunii este cea reţinută de instanţa de fond (data ultimului acte material) şi nu permite acceptarea tezei apărării în conformitate cu care termenul de prescripţie s-ar fi împlinit.

Existenţa unei infracţiuni continuate, care atrage ca dată a săvârşirii sale data ultimului act de executare (în raport de care se calculează şi termenul prescripţiei răspunderii penale) nu este infirmată de durata îndelungată a conduitei şi nici de intervalul de timp lung dintre actele respective. Data săvârşirii faptei nu este data primei pretinderi ci data ultimei pretinderi, în raport de care se calculează şi termenul de prescripţie.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, reţinute suplimentar considerentelor instanţei de fond, pe baza probelor administrate în apel, menţionate anterior, instanţa constată că probele confirmă acuzarea referitoare la cele 10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins în legătură cu atribuţiile de serviciu ce urmau să fie exercitate de către inculpatul A.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, examinând cauza se constată că în acest caz, de la data comiterii faptei şi până la judecarea acesteia a avut loc o succesiune în timp a legilor penale fără însă ca să fi intervenit o dezincriminare. În ceea ce priveşte evoluţia în timp a incriminării în codurile care s-au succedat de la data săvârşirii faptei şi până la judecarea acesteia textele de lege au următoarea formă, care determină ca legea nouă, în considerarea cauzei de agravare a pedepsei prevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000, incidentă în speţă, contrar susţinerilor apărării, să nu aibă caracter mai favorabil.

Instanţa de apel reţine şi că modalitatea de individualizare a pedepsei, prin suspendare sub supraveghere atrăgea, conform C. pen. anterior, reabilitarea de drept, consecinţă pe care codul actual nu o mai prevede, astfel încât şi pentru acest considerent raţionamentul instanţei de fond care a stabilit C. pen. anterior ca lege penală mai favorabilă, este corect.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, faţă de inculpat s-a aplicat în mod corect textul din C. pen. anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016., doar în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins);

- 3 ani închisoare pentru spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va achita pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen. şi stabileşte în baza art. 862 C. pen. din 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. din 1968, va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. din 1968, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de încercare fixat:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1968 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie prin Adresa nr. x/2019 împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A. până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 217 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins);

- 3 ani închisoare pentru spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen. şi stabileşte în baza art. 862 C. pen. din 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. din 1968, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. din 1968, obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare fixat:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1968 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

III. În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., respinge, ca tardiv, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie prin Adresa nr. x/2019 împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A. până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 217 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2020.

GGC - LM