Constitutional unconstitutionality of criminal prescription interruption by any procedural act barred by prior Constitutional Court decision

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A., privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bacău a reţinut că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a susţinut că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României referitoare la calitatea legilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpat în raport cu argumentele expuse de către acesta, prima instanţă a constatat că este inadmisibilă, în considerarea neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 relative la neconstatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; excepţia este ridicată de una dintre părţi, de instanţa de judecată sau de procuror şi dispoziţia care formează obiectul excepţiei nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, prin Decizia nr. 297/2018 pronunţată de Curtea Constituţională a României (prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională), instanţa de control constituţional s-a pronunţat asupra lipsei de conformitate dintre dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., invocate de autorii excepţiei în dosarul de faţă şi dispoziţiile constituţionale relative la îndeplinirea condiţiei de previzibilitate a legilor (art. 1 alin. (5) din Constituţie).

Împotriva acestei încheieri, în termen, inculpatul A. a declarat recurs, fără a indica motivele promovării căii de atac.

În cadrul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În cuprinsul cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate, recurentul susţine că nu există nicio excepţie admisă având ca obiect constituţionalitatea prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum se prezintă norma legală după soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018, respectiv "cursul termenului de prescripţie se întrerupe prin îndeplinirea", iar un astfel de text legal nu îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, garantate de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, întrucât este imposibil de înţeles dacă se mai întrerupe cursul termenului de prescripţie şi prin ce anume se întrerupe, în cazul unui răspuns afirmativ.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând condiţiile enumerate anterior, se constată că excepţia a fost invocată de către o parte din proces, respectiv inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, în cursul judecării apelurilor declarate împotriva sentinţei prin care Judecătoria Bacău a soluţionat fondul acţiunii penale, iar aceasta vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., potrivit cărora "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

În acest punct de analiză, referitor la cerinţa ca textele criticate să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că aceasta nu este realizată, având în vedere Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 518 din 25 iunie 2018), prin care s-a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Astfel, prin decizia menţionată, instanţa de control constituţional s-a pronunţat asupra lipsei de conformitate dintre dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., criticate şi în prezenta cauză de către inculpatul A., şi dispoziţiile constituţionale relative la îndeplinirea condiţiei de previzibilitate a legilor (art. 1 alin. (5) din Constituţie), reţinând în considerente (paragrafele 30 şi 31) că, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite, fiind lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.

Totodată, prin considerentele aceleaşi decizii (paragraful 34), Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că în speţă nu este îndeplinită o cerinţă esenţială, dintre cele necesar a fi îndeplinite cumulativ conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, context în care apreciază nu se mai impune analizarea condiţiei ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, amintind numai că, în cadrul examenului de admisibilitate, este necesar ca instanţa să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, nefiind suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Încheierii din 25 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - LM