Inadmissibility of appellate challenge against a final decision dismissing a review petition filed against a non-prosecution order

Deliberând asupra căii de atac declarate, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 31 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de revizuentul A. împotriva Ordonanţei de clasare nr. 1725/P/2013 din 23 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară.

Prin decizia penală nr. 3 din 04 ianuarie 2019, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii din data de 31 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2016.

Prin Decizia penală nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. pen. raportat la art. 452 alin. (1) C. proc. pen., art. 459 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 465 alin. (12) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul - revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere următoarele considerente:

Prin decizia pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, nr. XVII din 19 martie 2007 vizând inadmisibilitatea caii extraordinare de atac a revizuirii împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit ca cererea de revizuire îndreptata împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) din vechiul C. proc. pen., este inadmisibila.

În contextul în care, prevederile disp. art. 2781 din vechiul C. proc. pen. se regăsesc în cele ale disp. art. 341 C. proc. pen., în mod evident decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea.

În speţă, prin încheierea din data de 31 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de revizuentul A. împotriva Ordonanţei de clasare nr. 1725/P/2013 din 23 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, această încheiere fiind definitivă, potrivit textului de lege indicat.

Contrar acestor dispoziţii legale, petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva acestei încheieri, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară.

Totodată, conform art. 459 alin. (7) C. proc. pen.: "Încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este definitivă. Sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea."

Aşadar, Decizia penală nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară este definitivă conform disp. art. 459 alin. (7) C. proc. pen., în acest sens fiind şi disp. art. 465 alin. (12) C. proc. pen., potrivit cărora: "Hotărârea pronunţată este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

S-a mai subliniat că, potrivit art. 341 alin. (9) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei poate fi exercitată doar în situaţia în care, urmarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată s-a pronunţat o încheiere prin care s-a adoptat soluţia prev. de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., respectiv atunci când s-a admis plângerea, s-a desfiinţat soluţia atacată şi s-a dispus începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate au fost considerate ca fiind suficiente, trimiţându-se dosarul spre repartizare aleatorie.

S-a observat că, în speţă, prin încheierea din data de 31 octombrie 2016, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de revizuentul A. împotriva Ordonanţei de clasare nr. 1725/P/2013 din 23 mai 2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, astfel încât soluţia respectivă, şi din această perspectivă, este una definitivă, motiv pentru care respingându-se cererea de revizuire formulată împotriva acestei încheieri, şi decizia astfel pronunţată este una definitivă, neputând fi atacată pe calea apelului, aşa cum a procedat petentul în speţă.

În aceste condiţii şi având în vedere şi cele statuate în mod obligatoriu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, nr. XVII din 19 martie 2007, excepţia invocată de instanţă din oficiu a fost admisă şi a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul revizuent A., împotriva Deciziei penale nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară.

Împotriva Deciziei penale nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, recurentul A. a declarat o cale de atac intitulată "recurs, conform art. 465 alin. (12) C. proc. pen., art. 483 pct. 3 şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Fundamentale ale Omului", solicitând a-i fi admis recursul şi arătând, printre altele, că "se constituie victimă a instituţiilor statului român" şi că "solicită daune morale, materiale şi interese pentru genocidul suferit în democraţia românească".

Examinând calea de atac formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."

În această ordine de idei, se constată că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Se constată că, prin Decizia penală nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul - revizuent A. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 4 ianuarie 2019 a Judecătoriei Lehliu Gară, reţinându-se, în esenţă, că hotărârea atacată este definitivă, fiind astfel exercitată o cale de atac neprevăzută de lege.

La rândul ei, şi Decizia penală nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2018, este o hotărâre definitivă, cum de altfel era menţionat şi în dispozitivul acesteia.

Prin urmare, petentul recurent a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac ce nu este prevăzută de lege.

Or, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac, consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 426/A din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2019.

GGC - LM