European arrest warrant for robbery confirmed; appeal dismissed as unfounded

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 33/F/MEA din 22 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, iar, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare nr. x emis la data de 7 aprilie 2020 de Judecătoria Rosenheim, Germania, în baza mandatului de arestare emis de aceeaşi instanţă la 23 martie 2020, în dosarul 1 Gs 581/20 şi predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare germane.

S-a constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile germane şi nu a renunţat la principiul specialităţii.

În baza art. 104 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 22 mai 2020 şi până la data de 20 iunie 2020 inclusiv, constatându-se că a fost reţinută la data de 14 mai 2020 şi a fost arestată provizoriu începând din data de 14 mai 2020 la zi (22 mai 2020), în baza mandatului de arestare nr. 13 din 14 mai 2020 emis de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Sesizarea nr. 1850/II-5/2020 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a solicitat arestare provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis autorităţile judiciare din Republica Federală Germania, respectiv Judecătoria Rosenheim, cu privire la persoana solicitată A., urmărită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 249 C. pen. german.

Persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore, în data de 14 mai 2020 iar apoi arestată provizoriu pentru o durată de 15 zile, fiind fixat termen de judecată la data de 22 mai 2020, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română, atunci când instanţa a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, i-a adus la cunoştinţă acestuia, prin interpret, conţinutul mandatului european de arestare, dispunând şi înaintarea acestuia către persoana solicitată, după traducerea în limba maghiară, după care a procedat la aducerea la cunoştinţă, în condiţiile art. 104 din Legea nr. 302/2004, a drepturilor prevăzute la art. 106, efectele regulii specialităţii conform art. 117 din lege, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

Persoana solicitată A., în prezenţa avocatului desemnat din oficiu şi comunicând prin interpret, nu a răspuns solicitării de a preciza dacă este sau nu de acord cu predarea sa către autorităţile germane, repetând că nu se face vinovat de săvârşirea faptei descrise în cuprinsul mandatului european, împrejurare în care, s-a apreciat că nu există un consimţământ pentru predarea sa, acesta trebuind să fie expres.

Totodată, s-a reţinut că persoana solicitată a declarat că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.

S-a constatat că, potrivit mandatului european de arestare emis la data de 07 aprilie 2020 de Judecătoria Rosenheim, Germania, în baza mandatului de arestare emis de aceeaşi instanţă la data de 23 martie 2020, în dosarul 1 Gs 581/20 persoana solicitată A. este cercetată pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 249 din C. pen. german, care are corespondent în infracţiunea de tâlhărie calificată (comisă prin violare de domiciliu) prevăzută de art. 233, 234 alin. (1) lit. f) C. pen.

Curtea a constatat că mandatul european de arestare îndeplineşte condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în sensul că în cuprinsul acestuia sunt menţionate identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate (aspecte cu privire la care, de altfel, nu a fost formulată nici o obiecţiune), actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, încadrarea juridică a infracţiunii pentru care este cercetată persoana solicitată, fiind descrise circumstanţele săvârşirii faptelor şi este specificată limita maximă a pedepselor prevăzute de legislaţia statului german pentru aceste infracţiuni, iar infracţiunea care face obiectul mandatului are corespondent şi în legislaţia statului român, nefiind vreun motiv de refuz opţional sau obligatoriu dintre cele menţionate la art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Curtea a avut în vedere că la dosar a fost ataşată o copie a adresei emise de Centrul de cooperare poliţienească internaţională - Biroul naţional SIRENE, din cuprinsul căreia rezultă că, urmare a instituirii stării de alertă, a fost prelungită suspendarea zborurilor între România şi mai multe ţări, printre care şi Germania, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15 mai 2020, astfel că Centrul se află în imposibilitatea de a realiza misiuni de preluare şi predare a persoanelor, motiv pentru care, s-a apreciat că această situaţie nu este de natură a constitui, la acest moment, o cauză de amânare temporară a predării, întrucât perioada de 14 zile se va încheia anterior expirării celor 30 de zile pentru care s-a dispus arestarea.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestaţie, solicitând, potrivit concluziilor orale formulate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, admiterea căii de atac, având în vedere că nu şi-a exprimat acordul pentru predarea sa către autorităţile judiciare din Germania, este cetăţean român, are domiciliu în judeţul Covasna unde locuieşte alături de familie şi se consideră nevinovat.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., apreciază contestaţia formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin Sesizarea nr. 1850/II-5/2020 din 14 mai 2020, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr. x emis la data de 7 aprilie 2020 de Judecătoria Rosenheim, Germania, în baza mandatului de arestare emis de aceeaşi instanţă la 23 martie 2020, în dosarul 1 Gs 581/20, faţă de persoana solicitată A., urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 249 C. pen. german.

Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de depistare şi de aducere la cunoştinţă a emiterii de către autorităţile germane a unui mandat european de arestare, precum şi a drepturilor din 14 mai 2020, Ordonanţa din 14 mai 2020 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. x/2020 prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data 14 mai 2020, ora 10:30, semnalarea introdusă la data de 28 aprilie 2020 de Biroul SIRENE Naţional din Germania, copia cazierului judiciar, iar, ulterior, şi mandatul european de arestare tradus în limba română.

Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate a fost emis la data de 7 aprilie 2020 un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Germania - Judecătoria Rosenheim pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 249 C. pen. german, constând în aceea că, la data de 24 ianuarie 2020, a sunat la uşa victimei, cerşind bani, iar când proprietarul a deschis uşa, a pus piciorul în prag, împiedicând închiderea acesteia, că victima, simţindu-se constrânsă, s-a deplasat în interiorul locuinţei pentru a aduce bani, împrejurare în care A. a pătruns în locuinţă, iar, la momentul la care victima a revenit având asupra sa suma de 110 euro, persoana solicitată, exercitând acte de violenţă (a împins persoana vătămată), a reuşit să ia bancnotele aflate asupra acesteia, însă, întrucât victima a început să strige după ajutor, A. s-a speriat, a restituit 100 euro şi a plecat de la faţa locului cu suma de 10 euro.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speţă cea română, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Spania, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea efectuării urmăririi penale, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia soluţiei dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speţă cel din Spania, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz.

Astfel, se constată că fapta săvârşită de contestator (infracţiunea de tâlhărie), pentru care s-a cerut predarea, este incriminată şi de legislaţia statului român (infracţiunea de tâlhărie calificată, comisă prin violare de domiciliu prevăzută de art. 233, 234 alin. (1) lit. f) C. pen.), conform art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte mai constată că, din conţinutul mandatului european de arestare, rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei pentru faptele pentru care s-a solicitat predarea persoanei solicitate, că la dosar s-a depus mandatul european de arestare, în original şi copie tradusă, un exemplar al mandatului fiind înmânat şi persoanei solicitate, precum şi că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român).

Totodată, se constată că dispoziţiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 prevăd că instanţa română poate refuza executarea mandatului european de arestare, însă, situaţiile prevăzute de acest text de lege constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. Mai mult, motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (că este cetăţean român, are domiciliu în judeţul Covasna unde locuieşte alături de familie şi că este nevinovat), nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, şi, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.

Totodată, nici solicitarea de punere în libertate formulată de contestator, nu poate fi admisă, întrucât, pe de o parte, punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea se fac în stare arest preventiv, iar, pe de altă parte, raportat la infracţiunile comise, orice altă măsură preventivă ar fi lipsită de eficienţă.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de art. 87 alin. (1) lit. a) - e din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidenţa vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opţional dintre cele prevăzută de art. 99 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 33/F/MEA din 22 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, şi, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.012 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei, iar cel al interpretului de limba maghiară din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 33/F/MEA din 22 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1.012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2020.

GGC - LM