Surrender to Italy on European Arrest Warrant upheld; detention periods rectified, challenge based on COVID-19 detention risk rejected.

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 60 din data de 18 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au hotărât următoarele:

În baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de executare a Mandatului european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P, emis la data de 13 noiembrie 2019 de către Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano, Italia, pe numele persoanei solicitate A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia.

În baza art. 104 alin. (7) şi 10 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 martie 2020 şi până la data de 16 aprilie 2020, inclusiv.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată în vederea predării, de la data de 06 martie 2020, la zi.

S-au constatat încetate efectele mandatului de arestare provizorie nr. 10 din data de 06 martie 2020, emis de Curtea de Apel Suceava în baza încheierii nr. 5 din aceeaşi dată.

S-a luat act de faptul că persoana solicitată A. nu a renunţat la efectele conferite de regula specialităţii.

În temeiul art. 88 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Adresa nr. x/2020 din data de 6 martie 2020, în temeiul art. 102 din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat Curţii de Apel Suceava semnalarea introdusă în baza mandatului european de arestare emis, la data de 13 noiembrie 2019, de către Procuratura Generală a Curţii de Apel din Milano, pe numele persoanei solicitate A., solicitând luarea măsurii arestării provizorii a părţii în vederea predării.

Propunerea parchetului, care a fost însoţită de ordonanţa de reţinere a persoanei solicitate, declaraţia dată de aceasta în faţa procurorului, copia cazierului judiciar al acesteia, semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen de către autorităţile italiene, tradusă din limba engleză şi mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, în limba italiană, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 6 martie 2020, sub nr. x/2020.

În vederea soluţionării cauzei s-a dispus ataşarea dosarelor privind persoana solicitată, având ca obiect cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 302/2004.

Prin încheierea nr. 5 din 6 martie 2020, constatând că la dosarul cauzei nu a fost depus mandatul european de arestare emis de autorităţile italiene, tradus în limba română, Curtea de Apel Suceava, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, începând cu data de 6 martie 2020 şi până la data de 20 martie 2020.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a stabilit termen pe fondul cauzei la data de 18 martie 2020, în vederea prezentării mandatului european de arestare tradus în limba română.

Cu Adresa nr. x/2020 din data de 13 martie 2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat la dosarul cauzei Mandatul european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P. emis, la data de 13 noiembrie 2019, de către Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano, Italia, tradus în limba română.

În contextul prezentat, examinând, la termenul din 18 martie 2020, cererea cu care a fost învestită, Curtea de Apel Suceava a reţinut că, potrivit semnalării înaintate de Biroul Naţional Sirene, la data de 13 noiembrie 2019, Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano a emis Mandatul european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P. împotriva persoanei solicitate A., solicitând predarea acesteia în vederea executării restului de pedeapsă de 6 ani, 5 luni şi 17 zile închisoare din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare ce a fost aplicată persoanei solicitate, de către Curtea de Apel din Milano, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

A mai reţinut că mandatul european de arestare a fost emis în baza ordinului de executare pentru încarcerare emis de către Procuratura Generală din Milano la data de 15 mai 2019, în baza sentinţei pronunţată la data de 20 septembrie 2018 de către Curtea de Apel din Milano, secţia I penală sub n. 5614/2018 Reg. Sent.; n. 6046/2012 Reg. Gen. App.; n. 1011/2009 R.G.N.R., irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă sexuală, prev. de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609 ter. din C. pen. italian, constând în aceea că " la data de 25 martie 2009, în localitatea Magnago, Italia, acţionând prin aplicarea violenţei în dauna numitei B., pe care a agresat-o prinzând-o de gât, lovind-o şi proferând la adresa acesteia ameninţări de moarte în timp ce ţinea un cuţit îndreptat spre corpul acesteia, a obligat-o pe aceasta să întreţină şi să suporte diferite raporturi sexuale cu el. În mod particular, sus-numitul A. a reţinut-o pe partea vătămată B. în casă cu forţa şi, prin proferarea ameninţărilor cu o armă îndreptată spre corpul acesteia, a prins-o de braţe şi a trântit-o pe pat blocându-i mâinile, după care a dezbrăcat-o de pantaloni, bluză şi chiloţi şi a constrâns-o să întreţină un raport sexual împotriva voinţei acesteia, penetrând-o vaginal în timp ce era pe deplin indiferent de tentativele victimei de a se elibera şi de strigătele de ajutor ale acesteia. S-au reţinut circumstanţele agravante de a fi săvârşit fapta cu ajutorul armelor."

Totodată, instanţa de fond a notat că, audiată fiind în procedura executării mandatului european de arestare, persoana solicitată A. a declarat că nu consimte la predare, nu doreşte să execute pedeapsa în Italia, dar nici în România, şi nici nu înţelege să solicite recunoaşterea hotărârii de condamnare, precizând însă că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii. Persoana solicitată şi-a motivat poziţia procesuală prin aceea că a fost judecată în lipsă, fără a i se da posibilitatea să se apere, personal sau prin avocat ales. Totodată, a invocat situaţia generată de pandemia de coronavirus, susţinând că, date fiind condiţiile actuale din penitenciarele din Italia, detenţia în cadrul acestora i-ar pune viaţa în pericol.

În contextul acestor constatări, procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 97 din Legea 302/2004, precum şi a incidenţei vreunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene, Curtea a notat, punctual, următoarele: mandatul european de arestare îndeplineşte cerinţele prev. de art. 87 din Legea nr. 302/2004; infracţiunea pentru care se solicită predarea persoanei solicitate A., respectiv violenţă sexuală, prev. de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609 ter. C. pen. italian, îşi găseşte corespondent în legislaţia română în infracţiunea de viol, prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. (care o sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani) şi intră în categoria celor prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Totodată, a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dar nici motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, reţinând în acest sens că, deşi partea nu a fost prezentă personal la judecată şi nu a primit personal notificarea deciziei în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, conform menţiunilor de la pct. 3.4 din mandat, aceasta o va primi personal imediat după predarea sa şi va fi informată cu privire la termenul în care trebuie să solicite repunerea în termen pentru a solicita desfăşurarea unui nou proces sau pentru a putea declara recurs în apel, termen care va fi de 30 zile de la data predării sale.

În fine, instanţa a reţinut că împrejurările invocate de apărătorul persoanei solicitate, vizând retragerea, de către autorităţile judiciare italiene, a unui alt mandat european de arestare emis pe numele acesteia în baza aceleiaşi sentinţe de condamnare sau faptul că pandemia de coronavirus ar fi creat o situaţie deosebită în penitenciarele din Italia, nu se circumscriu vreunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, a apreciat că hotărârea CJUE din 5 aprilie 2016 de interpretare a art. 1 alin. (3), art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, invocată de apărare, nu are aplicabilitate în cauză, în lipsa existenţei unor "elemente obiective, fiabile, precise şi actualizate în mod corespunzător care dovedesc existenţa unor deficienţe fie sistemice sau generalizate, fie afectând anumite grupuri de persoane ori chiar anumite centre de detenţie în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie în statul membru emitent", neimpunându-se, cu necesitate, a se verifica dacă, la acest moment, condiţiile de detenţie din statul solicitant creează un risc real ca persoana solicitată să fie supusă unui tratament inuman sau degradant.

Ca urmare, apreciind îndeplinite toate condiţiile legii pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, instanţa de fond a admis cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, hotărând conform dispozitivului redat în preambulul prezentelor considerente.

*

Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 martie 2020, sub nr. x/2020.

În cuprinsul motivelor scrise de contestaţie, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, în principal, ca urmare a constatării autorităţii relative de lucru judecat prin raportare la Sentinţa penală nr. 70 din 02.07.2019 a Curţii de Apel Suceava, iar în secundar, ca urmare a constatării faptului că în cauză există riscul încălcării art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, date fiind condiţiile precare de detenţie din penitenciarele din Italia, care s-au agravat în contextul pandemiei de coronavirus şi care ar putea afecta dreptul său la sănătate şi chiar la viaţă.

Într-o ultimă teză, în considerarea aceloraşi argumente vizând condiţiile actuale de detenţie din Italia, contestatorul a solicitat amânarea predării sale până la remedierea acestei situaţii şi, corelativ, înlocuirea măsurii arestării cu cea a controlului judiciar, învederând că, mai ales în contextul actual, cei doi copii minori şi soţia însărcinată au nevoie de prezenţa lui.

Aceleaşi motive au fost susţinute, la termenul de dezbateri din 3 aprilie 2020, de către apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului persoană solicitată, care, suplimentar, a invocat faptul că un alt motiv pentru care se impune respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare este faptul că audierea persoanei solicitate în faţa autorităţilor judiciare italiene se poate face prin intermediul unei comisii rogatorii.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Procedând, prioritar, la prezentarea istoricului procedurilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 desfăşurate faţă de persoana solicitată A., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 5614/2018 Reg. Sent.; nr. 6046/2012 Reg. Gen. App.; nr. 1011/2009 R.G.N.R., pronunţată de Curtea de Apel din Milano, secţia I penală la data de 20.09.2018, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă sexuală, prev. de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609 ter. din C. pen. italian, constând în aceea că " la data de 25 martie 2009, în localitatea Magnago, Italia, acţionând prin aplicarea violenţei în dauna numitei B., pe care a agresat-o prinzând-o de gât, lovind-o şi proferând la adresa acesteia ameninţări de moarte în timp ce ţinea un cuţit îndreptat spre corpul acesteia, a obligat-o pe aceasta să întreţină şi să suporte diferite raporturi sexuale cu el. În mod particular, sus-numitul A. a reţinut-o pe partea vătămată B. în casă cu forţa şi, prin proferarea ameninţărilor cu o armă îndreptată spre corpul acesteia, a prins-o de braţe şi a trântit-o pe pat blocându-i mâinile, după care a dezbrăcat-o de pantaloni, bluză şi chiloţi şi a constrâns-o să întreţină un raport sexual împotriva voinţei acesteia, penetrând-o vaginal în timp ce era pe deplin indiferent de tentativele victimei de a se elibera şi de strigătele de ajutor ale acesteia. S-au reţinut circumstanţele agravante de a fi săvârşit fapta cu ajutorul armelor."

În vederea punerii în executare a acestei hotărâri, la data de 15 mai 2019, Procuratura Generală din Milano a emis pe numele persoanei solicitate ordinul de executare pentru încarcerare (N. S.I.E.P. 484/2019), în baza căruia, la data de 15 mai 2019, a fost emis Mandatul european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P.

1. Punerea în executare a acestui mandat european de arestare a fost încuviinţată prin Sentinţa penală nr. 64 din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă la aceeaşi dată, în condiţiile art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate neavând însă loc întrucât, la data de 2 iulie 2019, autorităţile judiciare italiene au renunţat la procedură, transmiţând dispoziţia de revocare a mandatului european de arestare, precum şi o cerere de recunoaştere a hotărârii de condamnare şi de preluare a executării pedepsei de către statul de executare.

Ca urmare, luând act de dispoziţia de revocare a mandatului european de arestare, transmisă de autorităţile judiciare italiene, Curtea de Apel Suceava, prin Sentinţa penală definitivă nr. 70 din 2 iulie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a admis contestaţia la executare formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Suceava şi, în temeiul art. 105 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus revocarea executării Mandatului european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P. emis la data de 15 mai 2019 de către Parchetul General al Republicii din Milano (Italia).

Cererea de recunoaştere a hotărârii de condamnare dispusă de autorităţile judiciare italiene a fost însă respinsă prin Sentinţa penală nr. 71 din 2 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, instanţa apreciind că în cauză este incident motivul de nerecunoaştere prevăzut de art. 163 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în sensul că persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, iar statul emitent nu oferă garanţiile prevăzute de legea specială într-o astfel de situaţie.

Această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.

La data de 7 octombrie 2019, autorităţile judiciare italiene au formulat o nouă cerere de recunoaştere a hotărârii de condamnare pronunţată faţă de persoana solicitată A., solicitare care a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentinţa penală nr. 108 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2019, instanţa apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada elementelor de noutate prev. de art. 166 alin. (15) rap. la art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, în raport cu cererea similară anterioară.

Şi această hotărâre a rămas definitivă prin neapelare.

2. În acest context, la data de 13 noiembrie 2019, Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel Milano, a emis un nou mandat european de arestare nr. S.I.E.P. 484/2019, în baza căruia a fost efectuată în S.I.S. semnalarea care a fost transmisă Curţii de Apel Suceava, la data de 6 martie 2020, în cauza pendinte, în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004.

În consecinţă, obiectul cauzei pendinte îl constituie punerea în executare a mandatului european de arestare nr. S.I.E.P. 484/2019 emis, la data de 13 noiembrie 2019, de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel Milano, în vederea executării de către persoana solicitată A. a restului de pedeapsă (în urma scăderii din pedeapsa de executat a perioadei de la 6 iunie 2019 la 2 iulie 2019 în care persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în vederea predării, în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Suceava) de 6 ani, 5 luni şi 17 zile închisoare, din pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată acesteia de către Curtea de Apel din Milano, prin sentinţa nr. 5614/2018 Reg. Sent.; nr. 6046/2012 Reg. Gen. App.; nr. 1011/2009 R.G.N.R., pronunţată de Curtea de Apel din Milano, secţia I Penală la data de 20 septembrie 2018, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Deşi acest ultim mandat european de arestare a fost emis în baza aceluiaşi ordin de executare pentru încarcerare (N. S.I.E.P. 484/2019) şi a aceleiaşi hotărâri de condamnare (Sentinţa nr. 5614/2018 Reg. Sent.; nr. 6046/2012 Reg. Gen. App.; nr. 1011/2009 R.G.N.R., pronunţată de Curtea de Apel din Milano, secţia I Penală la data de 20 septembrie 2018, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018) pronunţată de autorităţile judiciare italiene faţă de persoana solicitată A., ca şi cel emis la data de 15 mai 2019, această împrejurare nu justifică susţinerile apărării privind identitatea de obiect dintre cauza pendinte şi Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Suceava şi, prin aceasta, autoritatea de lucru judecat a soluţiei dispuse în această ultimă cauză prin Sentinţa penală nr. 70 din 2 iulie 2019, asupra cererii ce face obiectul cauzei pendinte.

Aceasta întrucât, în dosarul anterior menţionat, în cadrul unei contestaţii la executare, instanţa, luând act de faptul revocării, de către autorităţile judiciare italiene, a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., la data de 15 mai 2019, în Dosarul nr. x/2019 S.I.E.P., a dispus revocarea executării acestuia (care fusese încuviinţată prin Sentinţa penală nr. 64 din 20 iunie 2019, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/2019).

Or, în cauza pendinte, instanţa este chemată a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru punerea în executare a noului mandat european de arestare emis, la data de 13 noiembrie 2019, de către autorităţile judiciare italiene, faţă de persoana solicitată A., în acelaşi Dosar nr. x/2019 S.I.E.P., în condiţiile în care cel anterior emis în cauză a fost revocat.

Din această perspectivă, nu se poate susţine exigenţa identităţii de cauză între cele două dosare, dat fiind caracterul distinct al procedurilor cu care a fost învestită instanţa în fiecare dintre acestea.

În consecinţă, nefiind îndeplinită exigenţa identităţii de cauză, susţinerile apărării contestatorului persoană solicitată privind autoritatea de lucru judecat a Sentinţei penale nr. 70 din 2 iulie 2019 a Curţii de Apel Suceava asupra obiectului cauzei pendinte şi care ar afecta legalitatea hotărârii atacate, sunt neîntemeiate.

Procedând, în continuare, la evaluarea temeiniciei hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În speţă, respectând rigorile legii, instanţa de fond a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a Mandatului european de arestare nr. 484/2019 S.I.E.P. emis, la data de 13 noiembrie 2019, de Procuratura Generală a Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano, faţă de persoana solicitată A., constatând în mod just că acesta îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, deşi a constatat că infracţiunea de violenţă sexuală pentru care a fost condamnată persoana solicitată intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, Curtea a reţinut în mod corect că aceasta îşi găseşte corespondent, în legislaţia românească, în infracţiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) C. pen.

Pe de altă parte, procedând la examinarea situaţiilor invocate de persoana solicitată ca şi motive de refuz la predare, instanţa a constatat în mod just că în cauză nu este incidentă situaţia prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, date fiind garanţiile oferite de statul emitent al mandatului european de arestare în acest sens, menţionate la pct. 3.4 din cuprinsul mandatului. Deopotrivă, a apreciat corect că împrejurările invocate de apărătorul persoanei solicitate, vizând retragerea, de către autorităţile judiciare italiene, a unui alt mandat european de arestare emis pe numele acesteia în baza aceleiaşi sentinţe de condamnare, sau faptul că pandemia de coronavirus ar fi creat o situaţie deosebită în penitenciarele din Italia, nu se circumscriu vreunuia dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Fără a contesta cel din urmă argument al instanţei de fond, persoana solicitată susţine în prezenta contestaţie că, deşi riscul periclitării sănătăţii persoanei nu constituie, potrivit Deciziei-Cadru 2002/584/JAI, un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în contextul pandemiei de coronavirus şi al condiţiilor precare de detenţie din închisorile italiene, predarea sa către aceste autorităţi ar conduce la încălcarea prevederilor art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 4 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, justificând, prin urmare, respingerea cererii formulate de statul italian, sens în care a făcut trimitere la Hotărârea CJUE din 5 aprilie 2016 (pronunţată în cauza Pal Aranyosi şi C.).

Cu titlu subsidiar, susţine că aceeaşi împrejurare poate justifica o soluţie de amânare a predării sale, context în care s-ar impune luarea faţă ea a unei măsuri preventive mai puţin intruzive.

Aceeaşi soluţie de amânare a predării persoanei solicitate a fost susţinută şi de reprezentantul parchetului, la termenul de dezbateri din 3 aprilie 2020, însă nu pentru argumente vizând precaritatea condiţiilor actuale de detenţie din Italia, ci pentru considerente ce ţin de faptul suspendării zborurilor dintre România şi Italia, ca efect al decretării stării de urgenţă, în ambele state, în contextul pandemiei de coronavirus, ipoteză invocată ca încadrându-se în situaţia prevăzută de art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Solicitările formulate sunt neîntemeiate.

Prin Hotărârea CJUE din 5 aprilie 2016 s-a stabilit că articolul 1 alin. (3), articolul 5 şi articolul 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretate în sensul că, în prezenţa unor elemente obiective, fiabile, precise şi actualizate în mod corespunzător, care dovedesc existenţa unor deficienţe fie sistemice sau generalizate, fie afectând anumite grupuri de persoane ori chiar anumite centre de detenţie, în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie în statul membru emitent, autoritatea judiciară de executare trebuie să verifice, în mod concret şi precis, dacă există motive serioase şi temeinice de a crede că persoana vizată de un mandat european de arestare emis în scopul efectuării urmăririi penale sau al executării unei pedepse privative de libertate se va confrunta, ca urmare a condiţiilor detenţiei sale în statul membru respectiv, cu un risc real de a fi supusă unui tratament inuman sau degradant, în sensul articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în cazul predării sale statului membru menţionat.

Altfel spus, prin această hotărâre, Curtea de la Luxemburg a decis că executarea unui mandat european de arestare trebuie amânată dacă există un risc real ca persoana solicitată să fie supusă unor tratamente inumane sau degradante din cauza condiţiilor de detenţie în statul de emitere.

Practic, potrivit acestei hotărâri, atunci când autoritatea responsabilă de executarea unui mandat dispune de elemente obiective, fiabile, precise şi actualizate care atestă un risc real de tratament inuman sau degradant al persoanelor deţinute în statul membru emitent, ea trebuie să aprecieze asupra acestui risc înainte de a decide predarea persoanei în cauză.

Atunci când, însă, un asemenea risc decurge din condiţiile generale de detenţie în statul membru în cauză, constatarea existenţei acestuia nu poate conduce, în sine, la refuzul executării mandatului. Pentru pronunţarea unei astfel de soluţii este necesar să se demonstreze că există motive serioase şi temeinice de a crede că persoana în cauză se va expune efectiv unui asemenea risc din cauza condiţiilor de detenţie căreia va fi supusă.

În cauză, singurul argument al invocării riscului supunerii persoanei solicitate A. unui tratament inuman sau degradant, ca urmare a predării acesteia către autorităţile judiciare ale statului emitent, vizează condiţiile deosebit de precare de detenţie din Italia, contestatorul susţinând că acestea s-au înrăutăţit pe fondul pandemiei de coronavirus.

Or, în lipsa unor elemente obiective, concrete, vizând riscul real la care ar fi supusă persoana solicitată în cazul predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia, invocarea, cu titlu general, a înrăutăţirii condiţiilor de detenţie din acest stat pe fondul pandemiei de coronavirus, nu poate constitui un argument suficient pentru declanşarea procedurii de evaluare în doi timpi la care face referirea Hotărârea CJUE şi, în final, pentru amânarea punerii în executare a mandatului european de arestare sau pentru încetarea acestei proceduri.

Ca urmare, susţinerile apărării contestatorului persoană solicitată privind riscul la care ar fi supusă aceasta ca urmare a predării sale, în contextul actual, către autorităţile judiciare din Italia, şi care, în opinia acesteia, ar justifica cel puţin o soluţie de amânare a predării, sunt neîntemeiate, constatare în raport de care Înalta Curte nu va mai proceda la evaluarea solicitării subsidiare vizând oportunitatea luării faţă de persoana solicitată, pe durata amânării predării, a măsurii preventive a controlului judiciar.

Trecând, în continuare, la evaluarea susţinerilor reprezentantului parchetului vizând incertitudinea predării persoanei solicitate în contextul instituirii stării de urgenţă şi care, în opinia acestuia, ar fundamenta o soluţie de amânare a predării, în condiţiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 stabilesc că, în materia mandatului european de arestare sunt aplicabile, printre altele, şi dispoziţiile art. 58 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ, potrivit cărora predarea poate fi amânată atunci când "din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia...".

Acest caz de amânare a predării vizează însă o situaţie personală deosebită a persoanei solicitate, care ar putea avea consecinţe asupra executării hotărârii de predare, iar nu o împrejurare extrinsecă vieţii acesteia.

Or, conjunctura epidemiologică internaţională actuală, determinată de răspândirea infecţiilor cauzate de coronavirusul - SARS-CoV2, care, în contextul instituirii stării de urgenţă atât în statul român, cât şi în cel italian, a avut drept efect suspendarea zborurilor dintre cele două state, deşi constituie o împrejurare specială, nu se circumscrie textului de lege precitat, întrucât, în mod evident, nu se raportează unei situaţii particulare excepţionale a persoanei solicitate.

Ca urmare, starea pandemică şi implicaţiile ei nu pot constitui un argument pentru amânarea predării persoanei solicitate A. în condiţiile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, însă pot avea consecinţe asupra executării hotărârii de predare în condiţiile art. 113 din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia: "1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită. (3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte..."

Aceste prevederi se completează cu dispoziţiile art. 104 alin. (10), teza finală din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora,:

"În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile."

În consecinţă, Înalta Curte constată că solicitarea reprezentantului Ministerului Public de dispunere a amânării predării persoanei solicitate este neîntemeiată.

În fine, evaluând cererea distinctă formulată de contestatorul persoană solicitată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, de dispunere a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanţa dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

În final, notează că, în condiţiile în care mandatul european de arestare a fost emis în vederea executării de către contestatorul A. a hotărârii de condamnare pronunţată faţă de acesta de către autorităţile judiciare italiene, audierea persoanei solicitate prin videoconferinţă nu poate constitui, în mod evident, un argument pentru respingerea cererii autorităţilor statului emitent, astfel cum a susţinut apărarea contestatorului persoană solicitată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispoziţiilor art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004 este temeinică şi legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 60 din data de 18 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Notând că, din informaţiile comunicate de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Suceava, astfel cum au fost acestea consemnate în procesul-verbal din 3 aprilie 2020, întocmit de grefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aflat la dosarul instanţei supreme, persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată în executarea mandatului european de arestare emis pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa pronunţată la data de 20.09.2018 de către Curtea de Apel din Milano, secţia I Penală, Nr. 5614/2018 Reg Sent.; Nr. 6046/2012, Reg. Gen. App.; Nr. 1011/2019 R.G.N.R, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, de la data de 6 iunie 2019 la data de 2 iulie 2019 (în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Suceava) şi de la data de 6 martie 2020 la zi (în prezenta cauză), Înalta Curte, în temeiul art. 4251 C. proc. pen. raportat la art. 422 C. proc. pen., va rectifica în mod corespunzător perioadele în care persoana solicitată a fost privată de libertate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 60 din data de 18 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Constată că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în executarea mandatului european de arestare emis pentru executarea pedepsei aplicate prin sentinţa pronunţată la data de 20.09.2018 de către Curtea de Apel din Milano, secţia I Penală, Nr. 5614/2018 Reg Sent.; Nr. 6046/2012, Reg. Gen. App.; Nr. 1011/2019 R.G.N.R, irevocabilă la data de 18 noiembrie 2018, de la data de 6 iunie 2019 la data de 2 iulie 2019 (în Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Suceava) şi de la data de 6 martie 2020 la zi (în prezenta cauză).

Obligă contestatorul- persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2020.

GGC - LM