Intellectual forgery in notarized usufruct waiver: statute of limitations extinction and inadmissibility of civil claims for formal crimes

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 87/F din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a constatat că inculpata A. a solicitat, conform art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

În baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. (1969) cu referire la Decizia nr. 1092/2012 a Curţii Constituţionale, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a declaraţiei falsificate, autentificată sub nr. x din 6 august 2008 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi A. şi B., precum şi a cererilor falsificate datate 6 august 2008, adresate notarului public A., prin care s-a solicitat "autentificarea unei procuri/declaraţii din care să rezulte renunţare uzufruct imobil Tomis 12A".

Potrivit art. 404 alin. (1) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au respins, ca inadmisibile, acţiunile civile formulate de părţile civile C. şi D.. Potrivit art. 404 alin. (1) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au respins, ca inadmisibile, acţiunile civile formulate de părţile civile E. şi F.

Conform art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. şi art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) teza finală C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în cuantum de 6.000 de RON, ocazionate de soluţionarea cauzei în fazele de urmărire penală şi de cercetare judecătorească.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin Rechizitoriul nr. x/2010 din 27 octombrie 2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., reţinându-se, ca şi situaţie de fapt că, în data de 29 iulie 2008, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1191 de către notarul public G., având ca obiect vânzarea imobilului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), de către vânzătorii C. şi D. către cumpărătorii H. şi I. (fiul, respectiv nora vânzătorilor), la preţul de 20.000 USD, preţ achitat integral la 28 februarie 2002, conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28 februarie 2002 de către acelaşi notar, cu menţiunea că vânzătorii şi-au rezervat, în cadrul contractului amintit, dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil în cauză.

Prin Încheierea nr. 6706 din 30 iulie 2008 autentificată de către notarul public G. s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat, în sensul reţinerii valorii de circulaţie a imobilului - obiect al contractului - la suma de 128.000 de euro, aplicându-se o reducere de 20% la totalul sumei de 160.000 de euro, ca urmare a rezervării dreptului de uzufruct viager, evaluare stabilită conform Ghidului privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare în Bucureşti, emis de Camera Notarilor Publici Bucureşti.

Prin Încheierea nr. 357061 din 31 iulie 2008 emisă de O.C.P.I. Sector 3 a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea soţilor ..., respectiv, înscris dreptul de uzufruct viager asupra aceluiaşi imobil în favoarea soţilor J.

Prin Încheierea nr. 3276 din 6 august 2008 autentificată de către notarul public A. s-a luat act de declaraţia părţilor civile C. şi D. de renunţare de bună voie la dreptul de uzufruct viager notat în favoarea acestora prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat mai sus, totodată, acestea declarând că sunt de acord cu radierea din Cartea funciară nr. x a O.C.P.I. Sector 3 Bucureşti a respectivului drept, astfel încât, prin Încheierea nr. 367304 din 8 august 2008 emisă de O.C.P.I. Sector 3 s-a notat radierea dreptului de uzufruct viager privind imobilul situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30).

În data de 7 noiembrie 2008 s-a încheiat de contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 7942 de către notarul public K., având ca obiect acordarea, cu titlu de împrumut, a sumei de 39.000 de euro cu termen de restituire până la 7 mai 2009, de către împrumutătorul L. către împrumutaţii H. şi I., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenţionale de rang I în favoarea împrumutătorului asupra imobilului, proprietatea împrumutaţilor, situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30).

În data de 29 ianuarie 2009 s-a încheiat contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 529 de către notarul public K., având ca obiect acordarea, cu titlu de împrumut a sumei de 11.500 de euro cu termen de restituire până în data de 07 mai 2009, de către împrumutătorul L. către împrumutaţii H. şi I., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenţionale de rang II în favoarea împrumutătorului asupra aceluiaşi imobil.

În data de 4 martie 2009, notarul public M. a autentificat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 161, privind asumarea obligaţiei de vânzare a imobilului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), de către promitenţii-vânzători H. şi I. în favoarea promitentului-cumpărător N. la preţul de 80.000 de euro, cu plata avansului în cuantum de 20.000 de euro, urmând ca diferenţa de preţ să fie achitată în termen de 30 de zile, iar, în baza convenţiei autentificate sub nr. x din 17 iulie 2009 de notarul public K., s-a radiat această promisiune de vânzare.

În data de 17 iulie 2009 s-a încheiat de contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 797 de către notarul public K., având ca obiect acordarea, cu titlu de împrumut, a sumei de 52.000 de euro cu termen de restituire până la 17 decembrie 2009, de către împrumutătorul F. către împrumutaţii H. şi I., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenţionale de rang III în favoarea împrumutătorului creditor ipotecar F. asupra imobilului, proprietatea împrumutaţilor, situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30).

La autentificarea contractelor de împrumut menţionate mai sus, H. şi I. au declarat că imobilul nu este grevat de sarcini sau servituţi, respectiv, nu au amintit existenţa unui drept de uzufruct viager asupra imobilului adus în garanţie în favoarea soţilor J.

În plângerea formulată, părţile civile C. şi D. au susţinut că nu au semnat declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată de către notarul public A. prin Încheierea nr. 3276 din 6 august 2008, considerând actul în cauză ca fiind fals. Aceştia au declarat că la 22 octombrie 2010 au primit la domiciliul din Bucureşti, str. x (fost nr. 30), Somaţia nr. 63/2010 emisă de executorul judecătoresc O. în cadrul dosarului de executare nr. 63/2010, având ca obiect somarea debitorilor H. şi I. de a achita suma de 50.500 de euro datorată creditorului L. în baza contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară autentificate sub nr. x din 29 ianuarie 2009 şi nr. y din 7 noiembrie 2008 de către notarul public K., urmând ca, în caz contrar, să se procedeze la scoaterea la vânzare prin licitaţie publică a imobilului amintit.

Părţile civile au observat că în cuprinsul titlurilor executorii menţionate mai sus nu se făcea menţiune de existenţa dreptului lor de uzufruct viager rezervat asupra imobilului din Bucureşti, str. x (fost nr. 30), susţinând că, până la acest moment, nu au avut cunoştinţă de faptul că fiul şi nora lor contractaseră o serie de împrumuturi, garantate cu respectivul imobil.

În cuprinsul plângerii penale s-a mai precizat că părţile civile au aflat de la fiul lor, H., faptul că declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager, contestată de soţii J., i-a fost înmânată acestuia de E. cu prilejul semnării primului contract de împrumut.

Totodată, cu privire la predarea buletinelor de identitate în original altor persoane ulterior datei de 29 iulie 2008 - data încheierii contractului de vânzare-cumpărare - soţii J. au prezentat lucrurile în mod diferit, Gheorghe precizând că aceste acte au fost date fiului H. pentru rezolvarea unei probleme (fără a-şi aminti obiectul acesteia), iar Ana negând acest lucru.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea penală formulată de C. şi D.; Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 17 ianuarie 2011 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de Expertize Grafice şi Tehnica Documentelor; raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti; Raportul de expertiză criminalistică nr. 238 din 18 iulie 2013 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti; declaraţiile părţilor civile C. şi D.; declaraţiile martorilor H., I., E., L., F., P., Q., R., S., T., U. şi K.; declaraţiile inculpatei A.

În drept, în rechizitoriu s-a arătat că fapta inculpatei A. - care, în calitate notar public, a atestat, în mod necorespunzător adevărului, în cuprinsul Încheierii de autentificare nr. 3276 din 6 august 2008, că în faţa sa s-au prezentat părţile civile C. şi D. şi că aceştia au semnat în faţa sa o declaraţie prin care renunţau de bună-voie la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), cu numărul cadastral x - constituie infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

La data de 28 octombrie 2015, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2015.

Prin Încheierea din 2 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, fiind respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpata A. şi s-a dispus începerea judecării cauzei privind-o pe aceasta pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

La termenul de judecată din 23 martie 2016 părţile civile C. şi D. au depus la dosar cerere precizatoare prin care au solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 77.000 de RON, reprezentând daune materiale, şi a sumei de 10.000 de RON, reprezentând daune morale, precum şi anularea declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct, autentificată sub nr. x din 6 august 2008 de B.N.P. A.

Totodată, la acelaşi termen de judecată, Curtea a invocat, din oficiu, excepţia prescripţiei răspunderii penale, iar inculpata a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 C. proc. pen., întrucât solicită achitarea, cererea fiind admisă de instanţă.

Apărătorul inculpatei a solicitat audierea clientei sale, precizând că aceasta înţelege să îşi însuşească probatoriului administrat în cursul urmăririi penale. Inculpata a declarat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, că nu recunoaşte fapta imputată, iar din probele administrate nu rezultă săvârşirea infracţiunii.

Prin Sentinţa penală nr. 117/F din 22 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 396 alin. (8) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a constatat încetat procesul penal în ceea ce o priveşte pe inculpata A., iar, în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, reţinând că, în drept, fapta inculpatei - care, în calitate notar public, a atestat în mod necorespunzător adevărul în cuprinsul încheierii de autentificare nr. 3276 din 6 august 2008 în sensul că în faţa sa s-au prezentat C. şi D. şi că aceştia au semnat în faţa sa o declaraţie prin care renunţau de buna voie la dreptul de uzufruct viager asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), cu numărul cadastral x - constituie infracţiunea de fals intelectual.

S-a mai constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei o reprezintă reglementarea anterioară, raportat la condiţiile de incriminare şi sancţionare a faptei, precum şi la instituţiile incidente care influenţează răspunderea penală.

Astfel, din punct de vedere al sancţiunii, s-a constatat că, în codificarea anterioară, infracţiunea de fals intelectual era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, în timp ce, în reglementarea actuală, este sancţionată cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, astfel că, prin raportare la minimul special al pedepsei, legea anterioară este mai favorabilă inculpatei.

Din punct de vedere al instituţiilor incidente care influenţează răspunderea penală - prescripţia răspunderii penale - s-a constatat că reglementarea anterioară este mai favorabilă, întrucât, deşi termenul de prescripţie este acelaşi - 5 ani - când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani, însă termenul de prescripţie specială este mai mic - prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut pentru acea infracţiune a fost depăşit cu încă jumătate - art. 124 C. pen. (1969), spre deosebire de actuala codificare care prevede că, dacă termenele de prescripţie au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni - art. 155 alin. (4) C. pen. Infracţiunea de fals intelectual, fiind săvârşită în data de 6 august 2008, s-a constatat că, potrivit art. 122 lit. d) raportat la art. 124 C. pen. (1969), prescripţia răspunderii penale a intervenit la data de 6 februarie 2016.

Constatând că, urmare a continuării procesului penal, nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) -d) C. proc. pen., s-au aplicat dispoziţiile privind încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Prin Decizia penală nr. 211/A din 12 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpata A., s-a desfiinţat sentinţa penală atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că prima instanţă trebuie să se pronunţe atât asupra laturii penale a cauzei, cât şi asupra laturii civile, întrucât instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016, a stabilit că dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a mai apreciat că nu se impune disjungerea laturii civile de cea penală - astfel cum a susţinut parchetul - întrucât, pe de o parte, disjungerea acţiunii civile constituie o excepţie în procesul penal, or, în cauză, cu privire la soluţionarea acţiunii penale, instanţa a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie - cercetările în faza de urmărire penală fiind prelungite semnificativ - durata rezonabilă a procedurii nefiind generată astfel de complexitatea probatoriului necesar a fi administrat, iar, pe de altă parte, inculpata a solicitat continuarea procesului penal şi pronunţarea unei hotărâri de achitare, apreciind că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, lipsind latura subiectivă, şi respingerea acţiunii civile. Din această perspectivă, instanţa are obligaţia de a verifica susţinerile inculpatei prin administrarea de probe, pentru ca, la finalizarea cercetării judecătoreşti, să aprecieze dacă, prioritar se impune achitarea sa conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. şi, doar dacă nu este susţinută o astfel de ipoteză, să înceteze procesul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie şi pronunţarea pe fond asupra laturii civile a cauzei.

Curtea a mai apreciat că soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare se impune şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil care trebuie să se regăsească în conţinutul oricărei proceduri, pe toată durata derulării procesului penal, ca o sumă de garanţii procedurale acordate atât inculpatului, cât şi celorlalte persoane interesate, a tuturor participanţilor la proces.

La 3 octombrie 2017, ca urmare a soluţiei de trimitere a cauzei spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2015*.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că împrejurarea constând în aceea că părţile civile C. şi D. nu s-au prezentat la biroul notarial al inculpatei, astfel că nu aveau cum să semneze declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată sub nr. x din 6 august 2008 şi nici cererile datate 6 august 2008 şi adresate B.N.P. A., precum şi aspectele privind falsificarea scrisului şi a semnăturilor de pe cererile datate 6 august 2008 şi adresate B.N.P. A. şi falsificarea semnăturilor de pe declaraţie sunt confirmate prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011, prin notele de observaţii prezentate de experţii - parte recomandaţi de părţi, respectiv nota de observaţii la Raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011 întocmită de expertul - parte V., recomandat de inculpată.

Având în vedere aspectele expuse s-a constatat că părţile civile C. şi D. nu s-au prezentat în faţa inculpatei cu ocazia autentificării declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, fiind, aşadar, vorba despre o substituire de persoane, aspect de fapt confirmat şi de către martora T. în declaraţia dată în faza de cercetare judecătorească, apreciindu-se că depoziţiile inculpatei, în declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în fazele de cercetare judecătorească în primul ciclu procesual şi cu ocazia rejudecării cauzei nu sunt verosimile.

În acest context, Curtea a remarcat, pe de o parte, că relatările inculpatei reprezintă manifestarea concretă a exercitării dreptului la apărare în raport de art. 83 lit. a) C. proc. pen., care, însă, având în vedere ansamblul probatoriu al cauzei nu o disculpă, iar, pe de altă parte, că inculpata, atunci când a arătat că nu îşi mai aminteşte dacă, la momentul autentificării declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, soţii J. erau sau nu însoţiţi de alte persoane, a dorit să plaseze acest aspect deosebit de relevant sub auspiciile incertitudinii, împrejurare care, însă, nu este de natură a face aplicabil în cauză principiul prezumţiei de nevinovăţie prevăzut de art. 4 alin. (1) C. proc. pen. şi corolarul său intrinsec, in dubio pro reo, reglementat în art. 4 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, referitor la procedura notarială concretă şi, implicit, la modalitatea în care a acţionat în vederea autentificării, în data de 6 august 2008, a declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, inculpata A. a relatat cu precizie, cu minuţiozitate, în detaliu, fiecare moment şi fiecare etapă ale procedurii notariale, afirmând, chiar, "cu certitudine", că părţile civile C. şi D. s-au prezentat în faţa sa şi au semnat declaraţia.

În acest context, Curtea a constatat că împrejurarea că inculpata nu şi-a mai amintit aspectul anterior menţionat constituie o "breşă" inexplicabilă din punct de vedere al logicii şi al capacităţii de rememorare şi reproducere a succesiunii unor momente subsumate unui unic eveniment produs într-o singură zi.

Curtea a mai constatat că împrejurarea constând în aceea că părţile civile C. şi D. nu s-au prezentat la biroul notarial al inculpatei, astfel că nu aveau cum să semneze declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată sub nr. x din 6 august 2008 şi nici cererile datate 6 august 2008 şi adresate B.N.P.A. este confirmată şi prin nota de observaţii nr. x din 14 noiembrie 2011 la Raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011, întocmită de expertul - parte recomandat de părţile civile, iar aspectele menţionate în concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 238 din 18 iulie 2013 nu sunt de natură a o disculpa pe inculpată, din moment ce, pentru stabilirea formei de vinovăţie cu care a săvârşit infracţiunea de fals intelectual - intenţia indirectă - prezintă relevanţă împrejurarea că părţile civile nu au semnat respectivele documente.

De altfel, fapta inculpatei constă în aceea de a atesta în cuprinsul actului notarial pe care l-a autentificat - privit ca negotium juris, iar nu ca instrumentum probationes - împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Curtea a mai arătat că un aspect de fapt deosebit de relevant în stabilirea existenţei vinovăţiei inculpatei în săvârşirea infracţiunii de fals intelectual - sub forma intenţiei indirecte, este confirmat prin nota nr. x din 11 septembrie 2013 cu opinia formulată de expertul - parte recomandat de partea civilă L.

De altfel, însuşi martorul H., audiat fiind în faza de urmărire penală a relatat că părinţii săi nu au semnat niciodată o declaraţie de renunţare la dreptul de uzufruct viager notat în favoarea lor.

Prin urmare, Curtea a constatat că, din coroborarea declaraţiilor date de martorul E., cu nota nr. x din 11 septembrie 2013 cu opinia formulată de expertul - parte recomandat de partea civilă L., a rezultat că declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager, autentificată sub nr. x din 6 august 2008, a fost întocmită în fals de către inculpată, prin aceea că, având cunoştinţă în mod indubitabil despre faptul că în faţa sa nu s-au prezentat adevăraţii titulari ai dreptului de uzufruct viager, şi anume părţile civile C. şi D., ci alte persoane, probabil martorii H. şi I., a autentificat respectivul act, aspect care dovedeşte, în mod cert, săvârşirea de infracţiunii de fals intelectual cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, constând în intenţia indirectă.

În concluzie, urmare a evaluării ansamblul probatoriu, Curtea a constatat că fapta există, constituie infracţiunea de fals intelectual şi a fost săvârşită de inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În acelaşi timp, analizând în mod coroborat ansamblul probatoriu administrat în cauză, s-a constatat că situaţia de fapt anterior expusă, prin raportare la infracţiunea săvârşită de inculpată, corespunde aspectelor de fapt relatate de părţile civile J. în plângerea penală şi în declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Caracterul fals al declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager a fost susţinut inclusiv de către partea civilă F. care, audiată fiind atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească a precizat că ştie de la soţul său că, în urma discuţiilor contradictorii avute cu martorul H., acesta din urmă a recunoscut că el a făcut declaraţia falsă.

Având în vedere că situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatei a fost pe deplin dovedită, prin ansamblul probatoriu administrat în ambele faze procesuale, analizat şi evaluat în mod coroborat în considerentele ce preced, Curtea a apreciat că apărările acesteia, în cuprinsul declaraţiilor date în ambele faze procesuale, sunt neverosimile, întrucât sunt lipsite de orice suport probatoriu, reprezentând forma de exercitare concretă a dreptului la apărare.

În drept, Curtea a constatat că fapta inculpatei A. - care, în calitate notar public, a atestat, în mod necorespunzător adevărului, în cuprinsul Încheierii de autentificare nr. 3276 din 6 august 2008, că în faţa sa s-au prezentat părţile civile C. şi D. şi că acestea au semnat în faţa sa o declaraţie prin care renunţau de bună-voie la dreptul de uzufruct viager instituit asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), cu numărul cadastral x - întruneşte, atât din punctul de vedere al laturii obiective, cât şi al laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Prealabil analizei conţinutului constitutiv al infracţiunii, Curtea a analizat legea penală mai favorabilă inculpatei având în vedere că, pe parcursul soluţionării cauzei, a intrat în vigoare noua codificare. Aşadar, având în vedere că, prin rechizitoriu, s-a reţinut că pentru infracţiunea de fals intelectual s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, Curtea a analizat care dintre cele două legi penale succesive sunt mai favorabile situaţiei juridice a inculpatei.

Având în vedere modalitatea de calcul al termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale, Curtea a constatat ca fiind mai favorabilă reglementarea anterioară (în varianta normativă în vigoare la data săvârşirii faptei) care prevedea împlinirea termenului cu încă jumătate, pe când, potrivit actualei codificări, prescripţia intervine dacă termenul acesteia este împlinit cu încă o dată. S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 1092/2012, Curtea Constituţională a stabilit că prevederile art. 124 C. pen. (1969) sunt constituţionale în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile faptelor săvârşite sub imperiul legii vechi.

Prin urmare, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) raportat la art. 124 C. pen. (1969) cu referire la Decizia nr. 1092/2012 a Curţii Constituţionale, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale - de 7 ani şi 6 luni (compus din 5 ani + 2 ani şi 6 luni) - pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), săvârşită în data de 6 august 2008, pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, s-a împlinit, potrivit art. 124 C. pen. (1969), la 5 februarie 2016.

În acest context, Curtea a constatat că, prin declaraţiile date în fazele de cercetare judecătorească, atât în primul ciclu procesual, cât şi după trimiterea cauzei spre rejudecare, inculpata a solicitat, în baza art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal, întrucât se consideră nevinovată, apreciind, că se impune achitarea sa, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, al art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Curtea a arătat că elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni constă în acţiunea săvârşită de inculpata aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în calitate de notar public, de falsificare prin alterarea conţinutului - în sensul de negotium juris - a unui înscris oficial, respectiv a declaraţiei pe care a autentificat-o sub nr. x din 6 august 2008, cu prilejul întocmirii acestei declaraţii, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că părţile civile C. şi D. s-au prezentat în faţa sa şi au semnat cererile prin care au solicitat autentificarea actului şi declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager.

S-a mai constatat că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele esenţiale ataşate elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Astfel, pe de o parte, falsificarea, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului, s-a realizat cu prilejul întocmirii şi autentificării declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager - înscris oficial, în raport de art. 150 alin. (2) cu referire la art. 145 C. pen. (1969), inculpata aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Pe de altă parte, în cauză este îndeplinită şi situaţia premisă a infracţiunii, constând în preexistenţa unei stări de fapt care impune întocmirea înscrisului oficial, şi anume, presupusa intenţie a părţilor civile C. şi D. de a renunţa la dreptul de uzufruct viager care fusese notat în favoarea lor prin contractul de vânzare-cumpărare pe care l-au încheiat, în calitate de vânzători, cu martorii H. şi I., aceştia din urmă, în calitate de cumpărători.

Curtea a apreciat că urmarea imediată o constituie crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale vizând, în principal, încrederea publică pe care trebuie să o inspire un înscris oficial, iar în subsidiar, relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, precum şi că legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă ex re, din însăşi materialitatea faptei, având în vedere că falsul intelectual este o infracţiune formală, de pericol.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, Curtea a constatat că inculpata a săvârşit infracţiunea cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte, prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. (1) lit. b) C. pen. (1969), deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, în sensul că, prin autentificarea unei declaraţii false, a prevăzut şi urmărit producerea unor consecinţe juridice.

Din punctul de vedere al formei de vinovăţie cu care inculpata a săvârşit infracţiunea, respectiv, intenţia indirectă, Curtea a arătat că inculpata a acceptat posibilitatea ca, în faţa sa, să nu se fi prezentat părţile civile C. şi D., asumându-şi, aşadar, faptul că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu prevăzute în Legea nr. 36/1995, constând în verificarea şi stabilirea identităţii părţilor.

În raport prevederilor Legii nr. 36/1995, Curtea a remarcă faptul că inculpata, înainte de a proceda la autentificarea declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, trebuia să identifice părţile prezente în faţa sa, şi anume, pe C. şi D., iar în ipoteza în care nu ar fi putut stabili identitatea părţilor, putea respinge solicitarea de autentificare.

Din probatoriul cauzei a mai rezultat că, la momentul autentificării respectivului actului notarial, inculpata a avut la dispoziţie buletinele de identitate în original, păstrând, totodată, în arhiva biroului său notarial, fotocopii ale buletinelor de identitate, aspecte confirmate de către martorele T., secretar notarial, şi U., delegat notarial, în declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi la cercetarea judecătorească.

De altfel, inculpata însăşi a precizat, în mod constant, atât în timpul urmăririi penale, cât şi în fazele de cercetare judecătorească în primul ciclu procesual şi după trimiterea cauzei spre rejudecare, că persoanele care au solicitat autentificarea declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager au prezentat buletinele de identitate în original, realizându-se fotocopii care au rămas în arhiva biroului notarial, şi, având în vedere că acestea concordau cu originalele documentelor de identitate, Curtea a apreciat că inculpata nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile profesionale prevăzute în art. 50 din Legea nr. 36/1995.

În acelaşi context, Curtea a mai subliniat faptul că, întrucât buletinele de identitate ale părţilor civile erau eliberate cu 13, respectiv, 15 ani în urmă în raport de data săvârşirii faptei, şi anume, în anii 1995, respectiv, 1993, inculpata trebuia să adopte o atitudine de vigilenţă sporită, în sensul de a lua în calcul posibilitatea ca fizionomia părţilor din fotografiile aplicate pe buletinele de identitate să se fi schimbat, cu atât mai mult cu cât nu a fost indusă în eroare printr-o eventuală înlocuire a fotografiilor aplicate pe buletinele de identitate ale celor două părţi civile cu fotografii ale adevăratelor persoane care s-au prezentat în faţa sa.

Faptul că fotocopiile buletinelor de identitate ale părţilor civile existente în arhiva biroului notarial şi avute în vedere de la autentificarea declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, concordă cu originalele buletinelor de identitate ale celor două părţi civile a condus, în opinia Curţii, la concluzia că inculpata nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile profesionale referitoare la verificarea şi stabilirea identităţii persoanelor solicitante prezente în faţa sa; dacă ar fi avut dubii cu privire la identitatea reală a persoanelor prezente în faţa sa, inculpata trebuia să refuze îndeplinirea actului notarial în cauză, obligaţie care îi incumba potrivit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.

Aşadar, având în vedere că, pe de o parte, în cauză nu s-a dovedit că fotografiile din buletinele de identitate ale părţilor civile ar fi fost substituite cu fotografii ale adevăratelor persoane care s-au prezentat, în realitate, la biroul notarial în vederea autentificării actului solicitat, iar pe de altă parte, că inculpata însăşi a afirmat, cu certitudine, că persoanele din faţa sa au fost chiar titularele buletinelor de identitate, Curtea nu a putut accepta susţinerea inculpatei, în sensul că ar fi fost indusă în eroare cu privire la identitatea reală a persoanelor prezentate în faţa sa.

În consecinţă, Curtea a apreciat ca fiind dovedită forma de vinovăţie a intenţiei indirecte cu care inculpata a săvârşit infracţiunea de fals intelectual, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, reprezentat de întocmirea unui document notarial fals ca urmare a atestării unei împrejurări necorespunzătoare adevărului privind identitatea reală a persoanelor prezente în faţa sa, şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, prin aceea că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile profesionale referitoare la verificarea şi stabilirea identităţii persoanelor solicitante.

În acest context, Curtea a apreciat că solicitarea de achitare este lipsită de fundament, întrucât în cauză nu este incident niciunul dintre cele două cazuri invocate, nici art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având în vedere că fapta există, şi nici art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., având în vedere că inculpata a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, după cum în cauză nu este incident nici vreun alt caz de achitare dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, lit. c) sau lit. d) C. proc. pen.

Cu toate acestea, Curtea nu a pronunţat condamnarea inculpatei, fiind incidentă cauza care înlătură răspunderea penală, constând în împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, în raport de dispoziţiile art. 121 alin. (1) C. pen. (1969).

Totodată, Curtea a constatat că înscrisul autentificat este falsificat în conţinutul său, prin alterarea adevărului privitor la împrejurările menţionate în cuprinsul său, respectiv, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că părţile civile C. şi D. s-au prezentat în faţa sa şi au semnat cererile prin care au solicitat autentificarea actului şi declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager. De asemenea, s-a constatat ca fiind falsificate şi cererile datate 6 august 2008, adresate B.N.P. A. în vederea întocmirii şi autentificării de către inculpată a declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, motiv pentru care s-a dispune desfiinţarea lor totală.

Prealabil analizării pretenţiilor civile, Curtea a constatat că, pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare noul C. civ.. Aşadar, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. De asemenea, conform art. 103 din Legea nr. 71/2011, obligaţiile născute din faptele juridice extra contractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.

Or, având în vedere că fapta ilicită pretins a fi cauzatoare de prejudicii a fost săvârşită la data de 06 august 2008, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009, condiţiile răspunderii civile delictuale sunt cele reglementate de prevederile art. 998 şi următoarele C. civ. (1864), potrivit cărora, în vederea angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, este necesară îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor cerinţe: să existe o faptă ilicită, fapta ilicită să fie generatoare de prejudiciu de natură morală/materială, să existe vinovăţia inculpatului în producerea prejudiciului şi să existe legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Raportând prevederile sus-menţionate în prezenta cauză, Curtea a constatat că nu este îndeplinită niciuna dintre cele patru condiţii, referitor la faptă ilicită pretins generatoare de prejudicii pentru părţile civile reţinându-se că, în prezenta cauză, inculpata a săvârşit infracţiunea de fals intelectual. Cu privire la geneza prejudiciului, Curtea a constatat că fapta ilicită este o infracţiune formală, de pericol, iar nu de rezultat, de a cărei existenţă nu depinde producerea vreunui prejudiciu privit în materialitatea sa. Totodată, fapta ilicită săvârşită de inculpată nu este susceptibilă de a produce efecte complexe, care să poată consta nu numai în periclitarea valorilor sociale ce reprezintă obiectul juridic al acestei infracţiuni, ci şi în vătămarea drepturilor, de natură materială sau morală, ale unei alte persoane, ca potenţial subiect pasiv secundar.

Din această perspectivă, Curtea a subliniat că fapta inculpatei nu poate constitui geneza prejudiciului solicitat de către părţile civile în prezenta cauză.

În acest context, Curtea a constatat că, potrivit art. 19 C. proc. pen., este posibilă alăturarea acţiunii civile celei penale în cadrul procesului penal, în vederea angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului/inculpaţilor.

Însă, în prezenta cauză, părţile civile nu sunt subiecţi pasivi (nici principali, nici secundari) ai infracţiunii comise de inculpată, astfel încât nu se justifică acoperirea către părţile civile a prejudiciului suferit, deoarece acesta nu este consecinţa la care face referire, în mod neechivoc, art. 19 alin. (1) C. proc. pen.

Deosebit de relevantă este şi împrejurarea, atât din perspectiva conţinutului daunelor materiale, cât şi al celor morale, constând în aceea că, în opinia Curţii, geneza prejudiciului invocat de către părţile civile J. nu rezidă în fapta de fals intelectual săvârşită de către inculpată, ci în procesele civile având ca obiect executarea silită a imobilului asupra căruia părţile civile şi-au rezervat dreptul de uzufruct viager, iar pentru părţile civile L. şi F. în cele trei contracte de împrumut cu garanţie imobiliară şi în stresul generat de procesele civile având ca obiect executarea silită a imobilului asupra căruia primele şi-au rezervat dreptul de uzufruct viager, părţilor civile L. şi F. revenindu-le, eventual, doar nuda proprietate.

De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind relevantă şi împrejurarea că fapta de înşelăciune pretins a fi fost săvârşită de către H., I., C. şi D., nu a făcut, potrivit art. 371 C. proc. pen., obiectul învestirii acestei instanţe, fapte în raport de care procurorul a dispus o soluţie de clasare a cauzei ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

Curtea a mai constatat că aprecierea asupra neîndeplinirii cerinţei referitoare la geneza prejudiciului solicitat de către părţile civile determină inutilitatea analizării celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

Aşadar, având în vedere că instanţa nu a analizat temeinicia pretenţiilor civile, Curtea a apreciat că acţiunea civilă nu poate fi soluţionată în acest cadru procesual, aspecte care determină inadmisibilitatea acţiunii civile promovate de părţile civile.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 2158 alin. (1) C. civ., art. 2157 alin. (1) C. civ. şi art. 2165 C. civ., Curtea a constatat că părţile civile L. Şi F. deţin deja titluri executorii - constând în cele trei contracte de împrumut cu garanţie imobiliară - în baza cărora îşi pot valorifica pretenţiile civile de natură materială solicitate, motiv pentru care, solicitarea obţinerii unui nou titlu executoriu, ca urmare a promovării acţiunii civile alăturate acţiunii penale, a fost apreciată ca fiind lipsită, în acest cadru procesual, de fundament legal.

În acest context, Curtea a remarcat faptul că, în vederea recuperării prejudiciului care le-a fost cauzat ca urmare a declanşării procedurilor judiciare civile având ca obiect executarea silită a imobilului aparţinând lui C. şi D., părţile civile pot formula o acţiune civilă, separat, la instanţa civilă, fără ca soluţia din prezentul dosar să poată constitui un obstacol de natură procedurală, întrucât pretenţiile civile nu s-au analizat sub aspectul temeiniciei acestora, ci doar din punct de vedere procedural al genezei prejudiciului prin raportare la stabilirea cadrului procesual al acţiunii civile, conform art. 19 C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 87/F din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal, au declarat apel inculpata A. şi părţile civile D. şi C., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Apelanta inculpată A., a solicitat, potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul său ales, admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi achitarea sa,în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., precizând, în esenţă, că a procedat atât ea însăşi, cât şi funcţionarul notarial, la verificarea buletinelor şi la identificarea părţilor civile C. şi D., pe baza actelor de identitate puse la dispoziţie de aceştia, că şi-a respectat obligaţia de diligenţă prevăzută de art. 50 din Legea nr. 36/1995, că a avut convingerea că s-au prezentat aceleaşi persoane, pe care le cunoştea întrucât, anterior, autentificase actul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, că nu există probe din care să rezulte că ar fi avut vreun interes în cauză, precum şi că, deşi s-a susţinut că ar fi trebuit să refuze îndeplinirea actului notarial, dacă ar fi avut îndoieli cu privire la identitatea respectivelor părţi civile, nu a acţionat cu intenţie indirectă, ci, eventual din culpă, însă această formă de vinovăţie nu este compatibilă cu infracţiunea de fals intelectual.

Criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, apelantele părţi civile C. şi D., au susţinut, potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul ales, pe latură penală, că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata A., întrucât nu s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, în condiţiile în care au existat mai multe acte de întrerupere, că respectivul termen începe să curgă de la data întocmirii ultimului act, adică din 27 octombrie 2015, motiv pentru care se impune condamnarea acesteia, lăsând la aprecierea instanţei pedeapsa ce urmează a fi aplicată. Cu privire la latura civilă, raportându-se la jurisprudenţa instanţei supreme s-a solicitat obligarea inculpatei la plata, în integralitate, a daunelor materiale (77.000 RON) şi morale (10.000 RON), cu menţiunea că valoarea cauţiunii este de 40.000 RON.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 13 septembrie 2018, la interpelarea Înaltei Curţi, apelanta inculpată A. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de control judiciar.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelurile declarate de inculpata A. şi părţile civile D. şi C. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Făcând, în continuare, propria analiză a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, dând eficienţă dispoziţiilor art. 103 C. proc. pen., a realizat o evaluare judicioasă şi completă a întregului material probator strâns în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în ambele cicluri procesuale, inclusiv din perspectiva susţinerilor şi apărărilor inculpatei şi ale părţilor civile, punctând acele aspecte de fapt redate de aceştia şi martorii audiaţi, dar şi rezultate din probele ştiinţifice şi cele indirecte, apreciate ca relevante pentru stabilirea derulării faptice a evenimentelor, pe baza căruia a reţinut o situaţie de fapt corectă, conformă cu realitatea, pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeşte.

Astfel, în fapt, Înalta Curte reţine, în esenţă, că, în data de 29 iulie 2008, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1191 de către notarul public G., având ca obiect vânzarea imobilului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), de către vânzătorii C. şi D. către cumpărătorii H. şi I. (fiul, respectiv nora vânzătorilor), la preţul de 20.000 USD, preţ achitat integral la 28 februarie 2002, conform Antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 februarie 2002 de către acelaşi notar, cu menţiunea că vânzătorii şi-au rezervat, în cadrul contractului amintit, dreptul de uzufruct viager asupra întregului imobil în cauză, precum şi că, prin Încheierea nr. 6706 din 30 iulie 2008 autentificată de către acelaşi notar s/a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat, în sensul reţinerii valorii de circulaţie a imobilului la suma de 128.000 de euro, aplicându-se o reducere de 20% la totalul sumei de 160.000 de euro, ca urmare a rezervării dreptului de uzufruct viager, evaluare stabilită conform Ghidului privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare în Bucureşti, emis de Camera Notarilor Publici Bucureşti, prin Încheierea nr. 357061 din 31 iulie 2008 emisă de O.C.P.I. Sector 3 fiind intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea soţilor ..., respectiv, înscris dreptul de uzufruct viager asupra aceluiaşi imobil în favoarea soţilor J.

Prin Încheierea nr. 3276 din 6 august 2008 autentificată de către notarul public A. s-a luat act de declaraţia părţilor civile C. şi D. de renunţare de bună voie la dreptul de uzufruct viager notat în favoarea acestora prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat mai sus, totodată, acestea declarând că sunt de acord cu radierea din Cartea funciară nr. x a O.C.P.I. Sector 3 Bucureşti a respectivului drept, astfel încât, prin Încheierea nr. 367304 din 8 august 2008 emisă de O.C.P.I. Sector 3 s-a notat radierea dreptului de uzufruct viager privind imobilul situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30).

Ulterior, s-au încheiat trei Contracte de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 7 noiembrie 2008, nr. y din 29 ianuarie 2009 şi nr. z din 17 iulie 2009, de către notarul public K., fiecare având ca obiect acordarea, cu titlu de împrumut, a sumei de 39.000/11.500/52.000 de euro cu termen de restituire până la 07 mai 2009, de către împrumutătorul L. (primele două contracte), respectiv F. (cel de al treilea contract), către împrumutaţii H. şi I., împrumut garantat prin constituirea unei ipoteci convenţionale de rang I/rang II/rang III, în favoarea împrumutătorului asupra imobilului, proprietatea împrumutaţilor, situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), la autentificarea acestor contracte, H. şi I. declarând că imobilul nu este grevat de sarcini sau servituţi, respectiv, nu au amintit existenţa unui drept de uzufruct viager asupra imobilului adus în garanţie în favoarea soţilor J..

În data de 4 martie 2009, notarul public M. a autentificat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 161, privind asumarea obligaţiei de vânzare a imobilului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), de către promitenţii-vânzători H. şi I. în favoarea promitentului-cumpărător N. la preţul de 80.000 de euro, cu plata avansului în cuantum de 20.000 de euro, urmând ca diferenţa de preţ să fie achitată în termen de 30 de zile, iar, în baza convenţiei autentificate sub nr. x din 17 iulie 2009 de notarul public K., s-a radiat această promisiune de vânzare.

În plângerea formulată, părţile civile C. şi D. au susţinut că la 22 octombrie 2010 au primit Somaţia nr. 63/2010 emisă de executorul judecătoresc O., având ca obiect somarea debitorilor H. şi I. de a achita suma de 50.500 de euro datorată creditorului L. în baza contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară autentificate sub nr. x din 29 ianuarie 2009 şi nr. y din 7 noiembrie 2008 de către notarul public K., urmând ca, în caz contrar, să se procedeze la scoaterea la vânzare prin licitaţie publică a imobilului amintit, observând, însă, că în cuprinsul titlurilor executorii menţionate nu se făcea menţiune de existenţa dreptului lor de uzufruct viager, precizând că nu au semnat declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată de către notarul public A. prin Încheierea nr. 3276 din 6 august 2008, considerând actul ca fiind fals.

Această situaţie de fapt rezultă din analiza şi coroborarea întregului material probator existent la dosar, care dovedeşte dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia apelantei inculpate A. în comiterea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, a cărei conduită se circumscrie sferei ilicitului penal, în forma şi încadrarea juridică reţinută de prima instanţă, în urma aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, având în vedere că fapta a fost comisă sub imperiul reglementării anterioare.

În acest context, Înalta Curte observă, în primul rând, că, în cauză, au fost efectuate nu mai puţin de trei rapoarte de expertiză criminalistică care au concluzionat că atât semnăturile depuse la rubrica "Declaranţi" pe documentul intitulat "Declaraţie", autentificat sub nr. x din 6 august 2008, cât şi semnăturile depuse la rubrica "Semnătura" de pe cererile datate 6 august 2008, adresate notarului public A. şi completate pe numele C., respectiv D., ce au format obiectul cercetărilor în cauză, nu au fost executate de aceştia din urmă, neexistând, aşadar, niciun dubiu sub acest aspect.

Astfel, primul Raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 17 ianuarie 2011 întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic - Laboratorul de Expertize Grafice şi Tehnica Documentelor, a concluzionat că semnăturile pe documentul intitulat "Declaraţie", pe cererile datate 6 august 2008, adresate notarului public A. şi completate pe numele C., respectiv D., nu au fost executate de aceştia din urmă, precum şi că cele patru semnături în litigiu sunt contrafaceri realizate prin imitarea liberă a uneia sau unora dintre semnăturile realizate de soţii J. şi nu se poate stabili, prin examinări grafoscopice, persoana sau persoanele care le-au executat.

O nouă expertiză criminalistică a actelor în litigiu s-a realizat în cursul anchetei de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, care a întocmit Raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011 şi care a concluzionat că: completările manuscrise de pe cererile pe numele D./C., datate 6 august 2008 şi adresate notarului public A., şi semnăturile date pe acest nume pe cererile individualizată mai sus şi declaraţia de renunţare la uzufruct viager, autentificată sub nr. x din 6 august 2008 de notarul public A., nu aparţin părţilor civile D. şi C.

De altfel, inclusiv expertul criminalist V., recomandat de inculpata A., în Nota de observaţii privitor la raportul de expertiză criminalistică menţionat mai sus, a constatat că semnăturile în discuţie şi scrisul din cererile de autentificare nu aparţin părţilor civile C. şi D., precum şi că semnăturile în litigiu au fost executate din memorie, iar nu cu model de semnătură originală în faţă, iar, expertul criminalist W. recomandat de părţile civile C. şi D., în Nota de observaţii privitor la acelaşi raportul de expertiză, a constatat că semnăturile de pe înscrisul intitulat "Declaraţie", autentificat de notarul public A., precum şi scrisul şi semnăturile de pe cererile datate adresate notarului, completate pe numele C., respectiv D. nu au fost executate de aceştia din urmă. În plus s-a mai concluzionat că scrisul şi semnăturile de pe cererea datată 6 august 2008, adresată notarului public, completată pe numele C., respectiv D. a fost realizată de aceeaşi persoană care a semnat cele două exemplare ale actului intitulat "Declaraţie".

Ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 238 din 18 iulie 2013 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti s-a concluzionat: completările olografe ale rubricilor cererilor de autentificare datate 6 august 2008 şi adresate notarului public A., întocmite pe numele C. şi D., nu au fost realizate de niciunul dintre A., H., I., L., F. şi E., însă, nu se poate stabili dacă respectivele semnături au fost sau nu executate de aceştia din urmă, cu motivarea că semnăturile contestate reprezintă contrafaceri care pot fi realizate de orice persoană care ştie să scrie.

Cu toate acestea, expertul criminalist X. recomandat de L., în Nota de opinii, a concluzionat: completările olografe ale rubricilor cererii de autentificare datată 6 august 2008, adresată notarului public, întocmită pe numele D., semnătura de pe cerere şi semnătura pentru acest nume de pe declaraţia de renunţare la uzufruct viager au fost efectuate de I., iar completările olografe ale rubricilor cererii de autentificare, datată 6 august 2008, întocmită pe numele C., au fost efectuate de H., însă nu se poate stabili dacă semnătura pentru numele C. de pe declaraţia autentificată sub nr. x din 6 august 2008 şi semnătura de pe cererea de autentificare a documentului au fost sau nu efectuate de H.. În final, s-a menţionat că nu au fost stabilite elemente de asemănare între semnătura de pe cererea de autentificare datată 6 august 2008, completată pe numele C., semnătura dată pe acest nume de pe declaraţie şi semnăturile şi scrisul executate de A., I., L., F. şi E.

Vinovăţia inculpatei A. rezultă şi din probatoriul testimonial administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii. Astfel, fiind audiat în cursul urmăririi penale la datele de 29 noiembrie 2010, 8 februarie 2011, 9 februarie 2011, 13 februarie 2012, 21 februarie 2012 şi al cercetării judecătoreşti în cel de-al doilea ciclu procesual, la data de 12 martie 2018, martorul I. a declarat că, înainte de semnarea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. x din 7 noiembrie 2008 de notarul public K., s-a întâlnit cu E., căruia i-a înmânat o copie a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 iulie 2008 de notarul public G., în vederea dovedirii garanţiei imobiliare necesare pentru acordarea împrumutului, că, după câteva zile, a fost informat telefonic de către E. despre faptul că există o problemă pentru încheierea contractului de împrumut (fără a i se preciza în ce constă aceasta), pentru rezolvarea căreia sunt necesare copii de pe buletinele de identitate ale părinţilor săi, acte înmânate acestuia din urmă.

Acesta a mai declarat că, până la primirea somaţiei de executare de către părinţii săi, nu a avut cunoştinţă de existenţa declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, astfel că nu a depus un asemenea act la notarul public K. înainte de semnarea contractului, că, ulterior semnării primului contract de împrumut, a luat la cunoştinţă de extrasul de carte funciară solicitat pentru autentificarea actului în cauză, precum şi că, la semnarea contractelor de împrumut nu a comunicat de existenţa dreptului de uzufruct în favoarea părinţilor săi, întrucât nu a considerat a fi util, precizând că nu îşi explică cum s-a dispus radierea dreptului de uzufruct, anterior de a-l cunoaşte pe E..

De altfel, relatările martorului H. sunt confirmate de depoziţiile soţiei sale, martora I., care, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale la datele de 8 februarie 2011, 21 februarie 2012, şi în faza de cercetare judecătorească, în cel de-al doilea ciclu procesual, la data de 12 martie 2018, a arătat, în esenţă, că nu a avut cunoştinţă, cu ocazia încheierii contractelor de împrumut, de existenţa unei declaraţii de renunţare la dreptul de uzufruct.

Deşi inculpata apelantă A. a susţinut în declaraţiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în fazele de cercetare judecătorească în primul ciclu procesual şi cu ocazia rejudecării cauzei, că "Afirm cu certitudine că C. şi D. s-au prezentat în faţa mea şi au semnat declaraţia", "Consider că în faţa mea au fost persoanele ale căror acte de identitate mi-au fost prezentate", "Am avut certitudinea şi siguranţa că la sediul cabinetului meu notarial, în faţa mea, s-au prezentat cele două persoane care au dat declaraţia de renunţare, şi anume C. şi D.", "Nu îmi amintesc dacă părţile erau însoţite de alte persoane" şi, respectiv, "De 10 ani încerc, dar nu pot să-mi amintesc dacă soţii J. s-au prezentat la cabinetul meu notarial singuri sau însoţiţi de alte persoane", Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că acestea nu sunt verosimile prin raportare atât la declaraţia martorei T., care, audiată în cursul urmăririi penale a arătat că nu şi-a amintit dacă acestea erau însoţite şi de alte persoane, şi în faza de cercetare judecătorească, unde a precizat că este posibil ca soţii J. să fi fost însoţiţi la notariat de către o persoană mai tânără, respectiv un bărbat, cât şi la Nota de observaţii la raportul de expertiză criminalistică nr. 285/19 septembrie 2011 întocmită de expertul - parte V., recomandat chiar de inculpată.

Toate acestea demonstrează că, în cauză, a fost vorba despre o substituire de persoane, părţile civile C. şi D. nefiind prezente, în faţa inculpatei, cu ocazia autentificării de către aceasta a declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, aspectul, fiind, de altfel confirmat, şi prin Nota de observaţii nr. x din 14 noiembrie 2011 la raportul de expertiză criminalistică nr. 285 din 19 septembrie 2011, întocmită de expertul - parte recomandat de părţile civile.

De altfel, se observă că inculpata A., deşi relatează cu exactitate fiecare etapă a procedurii notariale, modalitatea în care a acţionat în vederea autentificării, în data de 6 august 2008, a declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, afirmând, chiar, "cu certitudine", că părţile civile C. şi D. s-au prezentat în faţa sa şi au semnat declaraţia, nu este în măsură să-şi amintească dacă, la momentul autentificării actului, soţii J. erau sau nu însoţiţi de alte persoane, aspect inexplicabil, în opinia instanţei, în condiţiile în care apelanta a dat dovadă de o mare capacitate de rememorare a succesiunii momentelor din ziua respectivă, însă, în ansamblul probator menţionat anterior, acesta nu poate plasa sub semnul incertitudinii vinovăţia inculpatei în săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

Mai trebuie precizat că, deşi concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 238 din 18 iulie 2013, potrivit cărora nici inculpata, nici martorii şi nici celelalte părţi civile nu au semnat acele documente pot conduce la o eventuală disculpare a apelantei, Înalta Curte arată că, în contextul ansamblului probator, prezintă relevanţă pentru stabilirea formei de vinovăţie cu care s-a săvârşit infracţiunea de fals intelectual (intenţia indirectă), împrejurarea că părţile civile C. şi D. nu au semnat cererile şi declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager.

Totodată, se mai constată că prezintă relevanţă, sub aspectul dovedirii săvârşirii de către inculpată a infracţiunii de fals intelectual cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi declaraţiile martorului E., care, audiat fiind în cursul urmăririi penale la datele de 16 martie 2011, 22 martie 2011 şi al cercetării judecătoreşti, în cel de-al doilea ciclu procesual, la data de 12 februarie 2018 a arătat că, în cursul lunii octombrie 2008, în timp ce se aflau la cabinetul notarului K., în vederea autentificării unui contract de împrumut cu garanţie imobiliară având ca obiect imobilul grevat de dreptul de uzufruct viager instituit în favoarea părţilor civile J., martorul H. a afirmat că dreptul de uzufruct viager nu mai există, întrucât fusese radiat în baza unei declaraţii notariale de către părinţii săi; că, în cadrul unei discuţii purtate în contextul în care soţii ... nu au restituit cele trei împrumuturi contractate de la părţile civile L. şi F., H. i-a spus că nu vor primi înapoi banii împrumutaţi întrucât asupra imobilului este înscris un drept de uzufruct în favoarea părinţilor săi şi că el a procedat la radierea din cartea funciară a acestui drept pe baza unei declaraţii notariale false de renunţare la uzufruct; că martorul H. i-a spus că el a radiat uzufructul, folosindu-se de o declaraţie falsă şi că se va lupta să-l introducă, chiar cu riscul de a merge la închisoare; că H. i-a spus că persoanele creditoare îşi vor vedea banii "la Sfântu` Aşteaptă", martorul argumentând că dreptul de uzufruct care viza imobilul ipotecat a fost radiat în baza unei declaraţii false.

Se mai constată că, din declaraţia martorului K. (notarul public care a autentifica contractele de împrumut), audiat în faza de urmărire penală, la datele de 1 februarie 2011 şi 17 februarie 2012 rezultă că, la momentul analizării actelor depuse în vederea încheierii contractelor, a constatat existenţa declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager autentificată sub nr. x din 6 august 2008 de notarul public A., împreună cu încheierea de radiere a dreptului de uzufruct viager, aspect confirmat şi de extrasul de carte funciară solicitat pentru autentificare, în privinţa persoanei care a depus aceste înscrisuri, menţionând, iniţial, că nu îşi aminteşte, iar, ulterior, indicând, ca fiind persoana împrumutatului garant ipotecar (H. şi I.).

Prin urmare, aceste declaraţii, coroborate cu concluziile expertului - parte recomandat de partea civilă L. din Nota nr. x din 11 septembrie 2013 (potrivit căreia completările olografe ale rubricilor cererii de autentificare întocmită pe numele D., semnătura de pe cerere şi semnătura pentru acest nume de pe declaraţia de renunţare la uzufruct viager au fost efectuate de I., iar completările olografe ale rubricilor cererii întocmită pe numele C., au fost efectuate de H.) conduc la concluzia că a existat o substituire a părţilor civile cu alte persoane - probabil cu martorii H. şi I., şi, implicit, la cunoaşterea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de către apelantă a faptului că în cuprinsul declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager se atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului referitoare la persoana adevăraţilor declaranţi, aspect care dovedeşte săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de fals intelectual cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţia indirectă.

Referitor la caracterul fals al declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante atât relatările părţilor civile C. şi D., care, în plângerea penală şi în declaraţiile date în cursul urmăririi penale au menţionat că nu au fost niciodată la biroul notarial al inculpatei A. şi nu au semnat niciodată o declaraţie prin care să renunţe la posesia asupra casei în care locuiesc, că declaraţia de renunţare la dreptul de uzufruct viager este falsă, că nu o cunosc pe inculpată, precum şi că semnăturile de pe declaraţia autentificată cererea adresată biroului notarial şi scrisul de pe aceasta nu îi aparţin, cât şi depoziţiile părţii civile F. - date în ambele faze procesuale, care a arătat că ştie de la soţul său că, în urma discuţiilor contradictorii avute cu martorul H., acesta din urmă a recunoscut că el a făcut declaraţia falsă.

Faţă de cele mai sus expuse, se apreciază că probatoriul administrat în cauză dovedeşte, fără putinţă de tăgadă, săvârşirea de către inculpata A. a infracţiunii de fals intelectual, constând în aceea că, în calitate notar public, a atestat, în mod necorespunzător adevărului, în cuprinsul Încheierii de autentificare nr. 3276 din 6 august 2008, că în faţa sa s-au prezentat părţile civile C. şi D. şi că acestea au semnat în faţa sa o declaraţie prin care renunţau de bună-voie la dreptul de uzufruct viager instituit asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x (fost nr. 30), cu numărul cadastral x.

Astfel, Înalta Curte arată că elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni constă în acţiunea săvârşită de inculpata aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în calitate de notar public, de falsificare prin alterarea conţinutului declaraţiei pe care a autentificat-o sub nr. x din 6 august 2008, cu prilejul întocmirii, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că părţile civile C. şi D. s-au prezentat în faţa sa şi au semnat cererile prin care au solicitat autentificarea actelor, că falsificarea s-a realizat cu prilejul întocmirii şi autentificării unui înscris oficial, potrivit art. 150 alin. (2) C. pen. (1969) raportat la art. 145 C. pen. (1969), că inculpata se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi că legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei, întrucât falsul intelectual este o infracţiune formală, de pericol.

În acest context, Înalta Curte apreciază că nu se impune achitarea inculpatei, nici în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta există, dar nici în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., având în vedere că inculpata a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţia indirectă, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, reprezentat de întocmirea unui document notarial fals ca urmare a atestării unei împrejurări necorespunzătoare adevărului privind identitatea reală a persoanelor prezente în faţa sa, şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, prin aceea că nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile profesionale referitoare la verificarea şi stabilirea identităţii persoanelor solicitante.

Procedând altfel, aşa cum rezultă din întregul material probator, în condiţiile în care persoanele care au solicitat autentificarea declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager au prezentat buletinele de identitate în original (aspect susţinut inclusiv de apelantă în declaraţiile date, dar care rezultă şi din depoziţiile martorelor U. şi T.), fără a depune o diligenţă sporită având în vedere că exista posibilitatea ca fizionomia părţilor din fotografiile aplicate pe buletinele de identitate să se fi schimbat întrucât actele de identitate erau eliberate cu 13, respectiv, 15 ani în urmă în raport de data săvârşirii faptei, raportat şi la faptul că nu s-a dovedit că fotografiile din buletinele de identitate ar fi fost substituite cu cele ale adevăratelor persoane care s-au prezentat la biroul notarial, Înalta Curte apreciază că inculpata nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile profesionale prevăzute de art. 50 din Legea nr. 36/1995, motiv pentru care nu pot fi primite susţinerile sale în sensul că ar fi fost indusă în eroare cu privire la identitatea reală a respectivelor persoane.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că activitatea infracţională imputată există şi a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege de către inculpata A., însă, raportat la data săvârşirii faptei (6 august 2008), la 5 februarie 2016 s-a împlinit termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni, calculat potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) şi art. 124 C. pen. (1969), reglementarea anterioară constituind lege penală mai favorabilă raportat la condiţiile de incriminare şi sancţionare a faptei, precum şi la instituţiile incidente care influenţează răspunderea penală.

Astfel, se observă că, prin raportare la minimul special al pedepsei, în codificarea anterioară, infracţiunea de fals intelectual era pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, în timp ce, în reglementarea actuală, este sancţionată cu închisoarea de la 1 an la 5 ani, iar, relativ la incidenţa prescripţiei răspunderii penale - s-a constatat că, deşi termenul de prescripţie este aceleaşi, potrivit art. 124 C. pen. (1969), prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut pentru acea infracţiune a fost depăşit cu încă jumătate -, spre deosebire de actuala codificare care prevede că, dacă termenele de prescripţie au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni (art. 155 alin. (4) C. pen.). În acest context, nu pot fi primite criticile formulate de apelanta parte civilă în sensul că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata A..

Ca atare, în mod corect, instanţa de fond a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpata A., apreciind că nu se impune achitarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual pentru care a fost trimisă în judecată.

Totodată, se apreciază că, în mod corect, judecătorul fondului a dispus desfiinţarea totală a declaraţiei de renunţare la dreptul de uzufruct viager şi a cererilor datate 06 august 2008, adresate B.N.P. A. în vederea întocmirii şi autentificării de către inculpată a declaraţiei, având în vedere că înscrisul autentificat este falsificat în conţinutul său, prin alterarea adevărului privitor la împrejurările menţionate în cuprins, respectiv, prin atestarea unei împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că părţile civile C. şi D. s-au prezentat în faţa apelante şi au semnat respectivele înscrisuri. Analizând criticile formulate de apelantele părţi civile D. şi C. referitoare la latura civilă a cauzei, Înalta Curte observă că, pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv la data de 1 octombrie 2011, a intrat în vigoare noul C. civ. şi Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., împrejurare în care, raportat la dispoziţiile art. 223 şi art. 103 din ultimul act normativ şi la data săvârşirii faptei ilicite pretins a fi cauzatoare de prejudicii (6 august 2008), condiţiile răspunderii civile delictuale sunt cele reglementate de prevederile art. 998 şi următoarele C. civ. (1864), respectiv: să existe o faptă ilicită, fapta ilicită să fie generatoare de prejudiciu de natură morală/materială, să existe vinovăţia inculpatului în producerea prejudiciului şi să existe legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Astfel, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că fapta ilicită a inculpatei (infracţiunea de fals intelectual) nu poate constitui geneza prejudiciului solicitat de apelantele părţi civile întrucât aceasta este o infracţiune formală, de pericol, iar nu de rezultat, de a cărei existenţă nu depinde producerea vreunui prejudiciu privit în materialitatea sa, nefiind este susceptibilă de a produce efecte complexe, care să poată consta în vătămarea drepturilor, de natură materială sau morală, ale unei alte persoane, ca potenţial subiect pasiv secundar.

Deşi, potrivit art. 19 C. proc. pen., în cadrul procesului penal este posibilă alăturarea acţiunii civile celei penale, în vederea angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, se observă că, în cauză, părţile civile nu sunt subiecţi pasivi ai infracţiunii comise de inculpată, deoarece prejudiciul nu este consecinţa comiterii faptei care face obiectul acţiunii penale, în sensul prevăzut de art. 19 alin. (1) C. pen., adică a infracţiunii de fals intelectual.

De altfel, din perspectiva conţinutului daunelor materiale şi celor morale, geneza prejudiciului invocat de către părţile civile J. rezidă în procesele civile având ca obiect executarea silită a imobilului asupra căruia părţile civile şi-au rezervat dreptul de uzufruct viager, iar pentru părţile civile L. şi F. în cele trei contracte de împrumut cu garanţie imobiliară şi în stresul generat de procesele civile având ca obiect executarea silită a imobilului asupra căruia primele şi-au rezervat dreptul de uzufruct viager, părţilor civile L. şi F. revenindu-le, eventual, doar nuda proprietate, iar nu din fapta de fals intelectual săvârşită de către inculpată. De altfel, fapta de înşelăciune pretins a fi fost săvârşită de către H., I., şi care ar fost generatoarea prejudiciului părţilor civile F. şi L., nu a făcut, potrivit art. 371 C. proc. pen., obiectul învestirii acestei instanţe, faţă de respectivele fapte procurorul dispunând o soluţie de clasare a cauzei ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale.

Prin urmare, constatându-se neîndeplinirea condiţiei referitoare la geneza prejudiciului solicitat de către părţile civile, nu se mai impune analizarea celorlalte trei cerinţe ale răspunderii civile delictuale, împrejurarea în care, Înalta Curte, apreciază că acţiunile civile nu poate fi soluţionată în acest cadru procesual, în mod corect acesta fiind respinse ca inadmisibile de judecătorul fondului.

Ca urmare, constatând legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. b), Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata A. şi părţile civile D. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 87/F din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, întrucât aceştia se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata A. şi părţile civile D. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 87/F din 17 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelanta inculpată şi apelantele părţi civile la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 septembrie 2018.

GGC - LM