Constitutional exception admissibility: appeal against appellate decision on unaddressed exception barred as unauthorized remedy

Deliberând asupra căii de atac declarate de recurentul A., constată următoarele:

Prin Ordonanţa din data de 2 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea petentului A. pentru că s-ar fi săvârşit infracţiunile prev. de art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) noul C. pen., prev. de art. 32 noul C. pen. raportat la art. 188-189 alin. (1) lit. a) noul C. pen., art. 282 alin. (1) lit. b) noul C. pen., art. 367 alin. (2) noul C. pen., art. 320 alin. (1) şi (2) noul C. pen., art. 321 alin. (1) noul C. pen. art. 322 alin. (1) noul C. pen., art. 323 noul C. pen., art. 271 alin. (1) noul C. pen., art. 269 noul C. pen. şi art. 273 alin. (2) lit. d) noul C. pen., faţă de existenţa cazurilor prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) noul C. proc. pen.

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petentul A..

Prin încheierea din data de 13 ianuarie 2019, pronunţată în camera de consiliu de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, s-au dispus următoarele:

"Asupra excepţiei de neconstituţionalitate:

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 42/1992, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) noul C. proc. pen. (sub aspectul citării petentului şi a intimaţilor) invocată de petentul A., în cauza penală ce are ca obiect plângerea acestuia formulată împotriva ordonanţei din data de 2 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, confirmată prin Ordonanţa din data de 7 august 2019 dată în Dosarul nr. x/2019, intimate fiind B., domiciliată în Găeşti, Cuza Vodă, nr. 10, Judeţ Dâmboviţa, şi C., domiciliată în Găeşti, Cuza Vodă, nr. 10, Judeţ Dâmboviţa.

Fără cale de atac.

Asupra fondului cauzei:

În baza art. 341 alin. (6) lit. a) noul C. proc. pen., respinge ca nefondată plângerea petentului A., împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalului Dâmboviţa din 2 mai 2019, emisă în dosarul de parchet nr. x/2016 în contradictoriu cu intimatele B., şi C..

În baza art. 275 alin. (2) noul C. proc. pen. obligă petentul la plata sumei de 200 de RON cheltuieli judiciare faţă de stat.

Definitivă."

Împotriva acestei soluţii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară sub aspectul excepţiei de neconstituţionalitate, petentul A. a exercitat calea de atac a recursului, susţinând, în esenţă, că judecătorul primei instanţe, deşi a procedat la purtarea unor dezbateri cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi (8) C. proc. pen., prin dispozitivul încheierii recurate a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) noul C. proc. pen. (sub aspectul citării petentului şi a intimaţilor) invocată de petentul A., fără a face vreun fel de precizare cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Sub acest aspect, petentul a arătat că poate dovedi chiar cu transcrierea şedinţei de judecată de la Tribunalul Dâmboviţa faptul că în sala de şedinţă s-au pus concluzii şi cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Ca urmare a faptului că judecătorul de cameră preliminară nu a adoptat o soluţie şi cu privire la dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., petentul a exercitat calea de atac a recursului, invocând în faţa instanţei de recurs neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 275 C. proc. pen., fiind obligat la plata unor cheltuieli judiciare avansate de stat, anterior să i se comunice cuantumul acestora, soluţia având caracter definitiv şi cu referire la acest aspect.

În esenţă, petentul recurent a apreciat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. sunt neconstituţionale, deoarece nu există reglementat accesul la o cale de atac. De asemenea consideră că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru motivul că este reglementată exercitarea unei căi de atac doar la anumite situaţii. De asemenea şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen. sunt neconstituţionale deoarece, în cazul plângerii formulate, prin adoptarea soluţiei de respingere a plângerii, a fost obligat la cheltuieli de judecată fără a i se aduce anterior la cunoştinţă valoarea acestora şi fără a avea posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac. Prevederile a căror neconstituţionalitate a fost invocată, a mai susţinut petentul recurent, contravin dispoziţiilor privind dreptul la un proces echitabil.

Prin Decizia penală nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a admis recursul formulat de petentul recurent A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 13 ianuarie 2019, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa.

A fost desfiinţată, în parte, încheierea recurată şi a fost trimisă cauza la rejudecare pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere următoarele considerente:

Analizând pe rând condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate de petentul recurent, Curtea a constatat că prin încheierea recurată, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 42/1992, s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) noul C. proc. pen. (sub aspectul citării petentului şi a intimaţilor) invocată de petentul A.. Desigur că în aceste împrejurări, legea nu permite părţii exercitarea căii de atac a recursului, excepţia fiind constatată ca admisibilă şi înaintată instanţei de contencios constituţional.

În acelaşi timp, din practicaua încheierii contestate mai rezultă că petentul recurent a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen. Judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunţat în niciun fel cu privire la întrunirea condiţiilor de admisibilitate ale acestei excepţii. Conform încheierii de şedinţă pronunţate la termenul din 13 ianuarie 2020, petentul, având cuvântul, a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată se referă la disp. art. 341 alin. (2) şi alin (8) C. proc. pen., argumentând că forma iniţială a disp. art. 340 C. proc. pen. a fost ulterior modificată.

Chiar dacă petentul recurent a arătat că instanţa sesizată pe calea căii de atac a recursului comite o gravă eroare atunci când aplică norme de procedură penală în completarea Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţională a statuat că recursul formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, constituie o cale de atac cu o fizionomie juridică proprie şi cu un obiect specific constând în verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute la art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În ipoteza în care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este respinsă de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti, care, în materie civilă, corespunde cu secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în materie penală, cu Completul de 5 judecători, având în vedere conţinutul normativ al art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, încheierea astfel pronunţată nu mai poate fi supusă recursului reglementat de art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, ceea ce încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi,art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

În concluzie, pe calea recursului reglementat de art. 29 alin. (5) al Legii nr. 47/1992 instanţa de unic control judiciar va proceda la verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute la art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Or, tocmai pentru ca un asemenea control să fie exercitat în cadrul recursului, prima instanţă (judecătorul de cameră preliminară) trebuie să se şi pronunţe asupra excepţiei şi să procedeze la analiza condiţiilor de admisibilitate ale acesteia.

Prin urmare, Curtea a constatat că motivul de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (dispoziţie aplicabilă în temeiul art. 2 alin. (2) C. proc. civ), este întemeiat.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Aşadar, instanţa (judecătorul de cameră preliminară) trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, cu menţionarea motivelor pentru care unele au fost reţinute, iar altele înlăturate, excepţiile invocate şi soluţionarea acestora, normele juridice aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare.

În cauză, se reţine că, deşi judecătorul de cameră preliminară a constatat admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) C. proc. pen., nu s-a pronunţat asupra celui de-al doilea capăt al excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

O motivare implicită a unor capete de cerere sau cereri adiţionale sau incidentale nu este permisă, constituind o nerespectare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., deoarece în dispozitiv trebuie să se regăsească soluţia dată fiecărei cereri ce a făcut obiectul judecăţii.

O astfel de hotărâre nu respectă nici exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.

Prin urmare, având în vedere că sunt fondate criticile recurentului petent, care atrag incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., cu consecinţa casării hotărârii sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, în cauză, nu se mai impune analizarea celorlalte argumente şi critici invocate de către recurent în faţa instanţei de control judiciar.

Deşi sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, încheierea contestată este "fără cale de atac", conform Legii nr. 47/1992, o asemenea dispoziţie poate fi incidentă numai sub aspectul modului în care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a căreia admisibilitate a fost constatată. Cum prima instanţă (judecătorul de cameră preliminară) nu s-a pronunţat asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., cu certitudine nici instanţa de contencios constituţional nu a fost sesizată cu judecarea acestei excepţii, însă motivul pentru care nu s-a optat şi pentru sesizarea Curţii Constituţionale nu poate fi cenzurat de instanţa de control judiciar.

În concluzie, singura soluţie pe care instanţa de control judiciar o poate pronunţa în calea de atac a recursului exercitat de petentul A. este trimiterea cauzei la rejudecare, astfel încât judecătorul de cameră preliminară să se pronunţe şi cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., celelalte critici invocate sub forma excepţiei de neconstituţionalitate urmând a fi examinate cu ocazia pronunţării în primă instanţă, raţionamentul şi considerentele încheierii pronunţate putând fi apoi cenzurate cu ocazia unei noi căi de atac.

Soluţia casării cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond este justificată de necesitatea respectării dreptului părţii de a avea acces la dublu grad de jurisdicţie, modul de soluţionare a excepţiilor de către judecătorul de cameră preliminară putând fi apoi cenzurat tot pe calea recursului exercitat în condiţiile art. 29 al Legii nr. 47/1992.

Împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, a declarat recurs petentul A., solicitând modificarea în sensul dispunerii rejudecării întregii încheieri dată în camera de consiliu în data de 13 ianuarie 2020 în Dosarul nr. x/2019 al Tribunatului Dâmboviţa, secţia penală şi nu numai în privinţa rejudecării cauzei în cea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. 8 C. proc. pen., aşa cum în mod greşit s-a dispus. De asemenea, a solicitat să se dispună rejudecarea cauzei din Dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel Ploieşti în cea ce priveşte soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. 8 din Codul de procedura penata, art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi art. 275 din Codul de procedura penata.

Examinând calea de atac promovată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."

În această ordine de idei, se constată că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Se constată că, prin Decizia penală nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a admis recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 13 ianuarie 2019, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa. A fost desfiinţată, în parte, încheierea recurată şi a fost trimisă cauza la rejudecare pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

Aşadar, se observă că petentul a beneficiat de calea de atac a recursului, care i-a şi fost admis, prezenta cale de atac promovată de către petent fiind recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în calea de atac a recursului, adică împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac care nu este prevăzută de lege.

Or, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac, consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 3 din data de 3 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.

GGC - LM