Negligent bodily harm from traffic accident upheld on appeal; 8-month suspended sentence and civil liability for material and moral damages ordered

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 30/F din 11 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni stabilită în sarcina inculpatului A., pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuind: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 20 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, 1357 alin. (1), 1371 alin. (1), 1381 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., iar, în baza art. 49, art. 50 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/2016, pronunţată în recurs în interesul legii, a fost obligată persoana responsabilă civilmente SC C. SA la plata sumei de 2.145,16 RON şi 86,4 euro cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 40.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale în beneficiul părţii civile B.

În temeiul art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 alin. (1) C. civ. şi art. 320 din Legea nr. 95/2006, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, iar, în baza art. 49 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995 s-a dispus obligarea părţii responsabile civilmente SC C. SA la plata sumei de 5.791,78 RON, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, cu titlu de daune materiale - cheltuieli de spitalizare asigurate victimei B..

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8200 RON reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 7.000 RON aferentă fazei de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2014 din 25 iulie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. în sarcina acestuia reţinându-se că, la data de 9 martie 2014, în jurul orei 12:59, prin încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a produs pe strada x nr. 17, sector 1 Bucureşti un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a numitului B., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, la producerea accidentului contribuind şi partea civilă B., care nu a respectat dispoziţiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, prin aceea că a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

Actul de inculpare s-a bazat pe următoarele mijloace de probă: plângere prealabilă persoană vătămată B.; proces-verbal de cercetare la faţa locului din 9 martie 2014; proces-verbal de sesizare; schiţa locului faptei; buletin alcooltest A.; buletin alcooltest B.; înscris emis de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti privind diagnosticul la prezentare B.; planşă fotografică cercetare la faţa locului; fişe cazier judiciar; declaraţia numitului A.; declaraţii inculpat A.; declaraţii persoană vătămată/parte civilă B.; fişe de urgenţă prespitalicească paramedic şi raport de intervenţie SMURD; declaraţie parte civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, prin reprezentant convenţional; declaraţie parte responsabilă civilmente SC C. SA, prin reprezentant legal; declaraţie parte responsabilă civilmente SC D. SA - în faliment, prin reprezentant legal; declaraţii martor E.; declaraţie martor F.; declaraţie martor G.; declaraţie martor H.; declaraţie martor I.; declaraţie martor J.; alte înscrisuri; Raport de expertiză medico-legală nr. x din 2 iulie 2014 al INML "Mina Minovici" Avizul nr. x din 29 septembrie 2014 al Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" Raportul de expertiză medico-legală - completare din 6 octombrie 2014, nr. A1/4660 din 19 ianuarie 2015; Avizul nr. x din 22 iunie 2015 al Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" raport de expertiză medico-legală - completare nr. A1/4660 din 1 martie 2016; raport de nouă expertiză medico-legală nr. x din 25 octombrie 2016; avizul nr. x din 31 octombrie 2016 al Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" Bucureşti; alte înscrisuri; Raport de expertiză criminalistică nr. 57 din 28 februarie 2017 întocmit de INEC şi CD aferent; Raport de nouă expertiză medico-legală - supliment nr. A5/4924 din 23 octombrie 2017 întocmit de INML "Mina Minovici" avizul nr. x din 18 octombrie 2017 emis de Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" Raport de expertiză criminalistică nr. 394 din 27 decembrie 2017, supliment la raportul nr. x/2017 întocmit de către INEC; avizul nr. x din 11 aprilie 2018 eliberat de Comisia Superioară Medico-legală din cadrul INML "Mina Minovici" raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de K.; alte înscrisuri.

Prin încheierea din 24 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu sumele de 300.000 euro reprezentând daune morale şi 150.000 euro despăgubiri materiale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că pe strada x, sector 1 Bucureşti s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, organele de urmărire penală constatând că au fost implicate autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus de inculpatul A., motociclul marca x, cu nr. de înmatriculare x, condus de partea civilă B., şi autoutilitara marca x, cu nr. de înmatriculare x, proprietatea SC L. SRL, rezultând avarierea celor trei vehicule, conducătorul motociclului marca x, partea civilă B. fiind transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, întrucât prezenta o fractură la membrul inferior drept, staţionar, fiind diagnosticat la prezentare cu fractură cominutivă 1/3 distală femur drept.

Pentru tratarea leziunii traumatice s-a dispus internarea părţii civile B., care a fost supusă în perioada 9 martie 2014 - 24 martie 2014 unor intervenţii chirurgicale, cu recomandarea la externare a continuării recuperării medicale. Pentru că a suferit leziuni traumatice prin accidentul rutier, numitul B. a formulat la 14 aprilie 2014 plângere, solicitând cercetarea numitului A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) C. pen.

În vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize, prin Raportul nr. x din 28 februarie 2017 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice concluzionându-se că neasigurarea la plecarea de pe loc a conducătorului autoturismului (inculpatul A.) şi depăşirea vitezei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv de conducătorul motocicletei, partea civilă B., reprezintă cauzele producerii accidentului.

Expertul parte M., desemnat de către inculpatul A. şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că acesta nu a generat starea de pericol, vătămarea corporală a motociclistului survenind în coliziunea secundară cu autoturismul marca x.

În acest context a fost audiat expertul criminalist E. şi s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză criminalistică, acesta concluzionând că viteza maximă la care motocicleta putea evita impactul printr-o manevră de frânare este de 50 km/h, iar lipsa unei porţiuni din denivelarea pentru reducerea vitezei amplasată la 30 m de locul impactului nu a condiţionat producerea accidentului, expertul parte al inculpatului menţinându-şi punctul de vedere iniţial.

Având în vedere punctele de vedere contradictorii, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice auto, expertul concluzionând că partea civilă B. a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv, şi că inculpatul A. a pus în mişcare autoturismul, ieşind dintr-un rând de vehicule staţionate, prin viraj la dreapta, fără să se asigure că nu pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic şi fără să-i acorde prioritate de trecere motocicletei care circula pe drumul public.

Expertul desemnat de inculpatul A. a întocmit un punct de vedere, arătând, în esenţă, aceleaşi aspecte ca şi în opiniile anterioare, iar, cel desemnat de persoana responsabilă civilmente SC C. SA însuşindu-şi raportul de expertiză tehnică auto, în timp ce părţile civile B. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, respectiv partea responsabilă civilmente SC D. SA - în faliment, prin reprezentant legal N. - Filiala Cluj, în calitate de lichidator judiciar, nu au formulat obiecţiuni cu privire la raportul de nouă expertiză tehnică întocmit.

În declaraţiile sale, atât de la urmărirea penală, cât şi de la cercetarea judecătorească, inculpatul a arătat că atunci când a văzut în oglinda retrovizoare, că la intrarea pe strada x, în dreptul trecerii de pietoni, veneau mai multe motociclete, apreciind că se află la o distanţă suficientă care să-i permită să intre pe calea de rulare, a efectuat manevra, trăgând de volan dreapta, moment în care înaintând un metru şi jumătate pe calea de rulare, a auzit un zgomot produs de ghidonul motocicletei părţii civile B., foarte înaltă, care a acroşat colţul dreapta al maşinii sale, ceea ce a condus la pierderea echilibrului şi impactul ulterior al motocicletei cu altă maşină parcată pe partea dreaptă a drumului. A mai arătat că, o dată pus în mişcare nu mai avea posibilitatea să vadă ce se întâmplă cu motocicliştii, întrucât oglinda din dreapta, singura în care putea să vadă acest lucru, intrase într-un unghi mort, precum şi că motocicleta a venit cu o viteză foarte mare, estimată de expertul tehnic auto oficial, la circa 74 km/h.

Circumscriind această situaţie la exigenţele art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 135 lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, prima instanţă a constatat că, şi în cazul în care partea civilă B. circula cu o viteză estimată la circa 74 km/h pe sectorul de drum respectiv, care prevedea maxim 40 km/h, indicator pe care l-a văzut, potrivit propriei declaraţii din 7 mai 2018, încălcând astfel dispoziţiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul A. avea obligaţia să-i acorde prioritate de trecere, motocicletei asigurându-se corespunzător la momentul plecării de pe loc.

Din această perspectivă, judecătorul fondului a înlăturat ca nereale şi vădit pro causa susţinerile din raportul de expertiză tehnică-extrajudiciară (depus de către inculpat), potrivit cărora între deplasarea motociclului cu o viteză aproximativ dublă faţă de cea maximă permisă în zonă şi producerea evenimentului rutier există o legătură directă de cauzalitate, aceasta fiind cauza unică ce a determinat producerea accidentului.

Astfel, prima instanţă a apreciat ca fiind relevante declaraţiile martorilor J., I. şi H.

Totodată, Curtea a reţinut că, la rândul său, partea civilă B., având obligaţia respectării vitezei legale de 40 km/h pe sectorul de drum respectiv şi circulând cu o viteză considerabil mai mare, are propria culpă la producerea accidentului, din care a rezultat avarierea celor trei autovehicule implicate şi vătămarea sa, relevantă fiind declaraţia martorului G..

Aşa fiind, Curtea a concluzionat că, din mijloacele de probă anterior enunţate, rezultă că accidentul rutier s-a produs din culpa comună a inculpatului A., care constă în ieşirea din parcare cu autoturismul fără a se asigura şi neacordând prioritate unui autovehicul în mers, încălcând dispoziţiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi a părţii civile B., care constă în nerespectarea prevederilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

Prima instanţă a mai reţinut că pentru vindecarea corespunzătoare a leziunilor traumatice suferite, partea civilă B. a fost supusă unor multiple intervenţii chirurgicale în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, în prezent piciorul drept fiind mai scurt cu aproximativ 4 - 5 cm, pentru stabilirea exactă a leziunilor suferite, a mecanismului de producere, a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, precum şi a unei eventuale infirmităţi, dispunându-se efectuarea mai multor expertize medico legale, ca urmare a neconcordanţelor cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.

Analizând coroborat actele medicale întocmite în cauză de către INML "Mina Minovici" (Raport de expertiză nr. A1/4660/2014, raport completator din 6 octombrie 2014, Aviz nr. x din 22 iunie 2015, Raport de expertiză medico-legală de completare nr. A1/4660/2015 din 1 martie 2016, Raportul noii expertize medico-legală nr. x, aviz nr. x din 31 octombrie 2016, suplimentul din 23 octombrie 2017, Aviz nr. x din 18 decembrie 2017, nr. E1/1282 din 11 aprilie 2018), Curtea a constatat că leziunile traumatice suferite de partea civilă B. în cadrul accidentului rutier, din culpa inculpatului A. şi cu contribuţia sa culpabilă, au necesitat, de la început, prin gravitatea acestora, 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, că nu se poate vorbi de o majorare de la 80 de zile de îngrijiri medicale la 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a unei intervenţii medicale necorespunzătoare din partea specialistului ortoped (martorul F.) sau de o eventuală întrerupere a legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi urmăririle produse.

Astfel, Curtea a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în ziua de 9 martie 2014, în jurul orei 12:59, prin încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a produs pe strada x nr. 17, sector 1 Bucureşti un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a numitului B., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

Având în vedere circumstanţele reale ale faptei, precum şi cele personale ale inculpatului, prima instanţă a apreciat că nu se poate concluziona că infracţiunea prezintă o gravitate redusă şi că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, pentru a fi incidente art. 80 C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., reţinând, în primul rând împrejurările comiterii faptei, nerespectarea regulilor de circulaţie cu consecinţa vătămării din culpă a unei persoane, implicând şi culpa acesteia, precum şi persoana inculpatului, care este o persoana titrată, fără antecedente penale, cu o familie şi carieră împlinită.

Totodată, în raport de elementele ce caracterizează situaţia personală a inculpatului, ce constituie premise pentru reintegrarea sa socială (inculpatul dispunând de resorturi interne şi externe în vederea corijării conduitei), prima instanţă a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată şi constatând îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Având în vedere persoana inculpatului, care prezintă posibilităţi concrete de reeducare, a apreciat că nu se impune obligaţii suplimentare, precum prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.

În continuare, analizând fondul acţiunii civile, prima instanţă a reţinut că la data producerii evenimentului rutier inculpatul deţinea o poliţă valabilă RCA, încheiată cu societatea de asigurare SC C. SA, astfel încât aceasta are calitatea de parte responsabilă civilmente.

În ceea ce priveşte daunele materiale, prima instanţă a reţinut că B. s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 euro, cheltuieli cu spitalizări, tratamente, recuperare medicală, pentru care, în raport de înscrisurile depuse la dosar, a constatat că sunt dovedite numai în parte, cu titlu de exemplu, neputând acorda părţii civile cu titlu de despăgubiri civile, contravaloarea unei beri sau a unei prăjituri consumate în străinătate, întrucât acestea nu se încadrează în categoria celor vizate de dispoziţiile legale menţionate.

Prima instanţă a reţinut că la producerea rezultatului socialmente periculos a participat într-o anumită măsură şi victima, deoarece a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, din probatoriul administrat în cauză rezultând că aceasta a contribuit într-o măsură considerabilă la producerea accidentului, deoarece nu a respectat obligaţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, fiind predispus unui accident rutier. În ceea ce priveşte gradul de vinovăţie, prima instanţă a apreciat că vina producerii evenimentului rutier cauzator de prejudicii aparţine victimei şi inculpatului în proporţii egale, de câte 50 %.

Având în vedere aceste aspecte, constatând că inculpatul a produs prin fapta sa ilicită, în proporţie de 50 %, prejudiciul încercat de partea civilă, instanţa a dispus obligarea părţii responsabile civilmente la plata daunelor materiale dovedite către partea civilă, în proporţie de 50%.

Curtea a reţinut că sumele menţionate în raportul medical depus de partea civilă în cadrul probei cu înscrisuri sunt orientative şi nu se referă la un tratament efectiv şi realizat, astfel încât a luat în considerare doar înscrisurile care fac dovada unor cheltuieli cu spitalizări, tratamente, recuperare medicală efective.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, Curtea a arătat că acestea nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera sa apreciere, fiind enumerate criteriile reţinute în jurisprudenţa instanţei supreme, potrivit căreia trebuie să se raporteze la consecinţele negative suferite de victimă atât pe plan fizic, cât şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, socială, profesională.

În speţă, Curtea a constatat că perioada îndelungată de spitalizare, numărul mare de îngrijiri medicale, precum şi recuperarea prelungită şi incompletă până la data judecării cauzei constituie elemente de natură a evidenţia suferinţele majore, de ordin fizic şi psihic la care a fost şi este expusă în continuare victima accidentului, a cărei condiţie fizică nu va mai fi niciodată la nivelul anterior accidentului comis de inculpat.

Totodată, instanţa a constatat că Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.583,56 RON, astfel încât, având în vedere culpa comuna la producerea accidentului, raportat la dispoziţiile art. 320 din Legea nr. 95/2006, s-a observat că potrivit decontului cheltuielilor de spitalizare ale persoanei vătămate, aceasta a primit servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, în valoare totală de 11.583,56 RON, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti având dreptul de a primi 50% contravaloarea serviciilor medicale prestate de la persoana responsabilă de producerea accidentului, iar în speţă de la partea responsabilă civilmente.

Împotriva acestei sentinţe, inculpatul A., partea civilă B. şi partea responsabilă civilmente SC C. SA, în termen legal, au declarat apel.

Apelantul inculpat A. a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale, formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul său ales, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi modificarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul dispunerii renunţării la aplicarea pedepsei, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 C. pen., raportat la circumstanţele cauzei, modalitatea de producere a accidentului şi persoana sa, avocat în Baroul Bucureşti, cu o bună reputaţie profesională, apreciind că nu este necesar să fie supus unor măsuri de supraveghere, precum şi că aplicarea unui avertisment ar fi suficientă având în vedere şi împrejurarea că vina sa a constatat în faptul că nu a luat în calcul faptul că celălalt participant la trafic ar putea avea o viteză peste limita legală.

În apelul formulat, partea civilă B. a susţinut, potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale formulate de apărătorul său ales, că, la aplicarea pedepsei, s-a făcut o greşită apreciere a situaţiei de fapt, reţinându-se o culpă egală în producerea accidentului, fără a se avea în vedere toate mijloacele de probă, respectiv declaraţiile martorilor şi concluziile rapoartelor de expertiză, din care rezultă că, la producerea evenimentului, inculpatul a avut o culpă mai mare decât cea reţinută de judecătorul fondului.

Pe latură civilă a solicitat majorarea cuantumului atât a daunelor materiale, având în vedere că, în Germania, urmează un tratament în valoare de 45.000 euro pentru corecţia piciorului, bani de care nu dispune, însă care trebuie achitaţi, că a efectuat cheltuieli cu procedurile medicale şi cu deplasările, cât şi a celor morale, în sensul admiterii acţiunii civile aşa cum a fost iniţial formulată, raportat la practica instanţelor judecătoreşti, precum şi la numărul mare de zile de îngrijiri medicale stabilite în urma evaluării medico-legale.

Apelanta parte responsabilă civilmente SC C. SA a solicitat, potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale formulate de consilierul juridic cu ocazia dezbaterilor, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi reducerea cuantumului daunelor morale raportat la oferta societăţii de asigurare, la jurisprudenţa instanţelor precum şi la gradul de culpă al fiecărei părţi în producerea evenimentului.

În şedinţa publică din data de 4 aprilie 2017, la interpelarea Înaltei Curţi, apărătorii aleşi ai apelantului inculpat A. şi apelantei părţi civile B., precum şi consilierul juridic al părţii responsabile civilmente au arătat că nu au probe de solicitat.

Examinând cauza atât în privinţa motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (1) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază apelurile declarate de inculpatul A., partea civilă B. şi partea responsabilă civilmente SC C. SA ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor părţii civile, că judecătorul fondului a stabilit o situaţie de fapt corectă, reţinând, în esenţă, că inculpatul A., în ziua de 9 martie 2014, în jurul orei 12:59, prin încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a produs pe strada x nr. 17, sector 1 Bucureşti, un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a părţii civile B., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, la producerea accidentului contribuind şi aceasta din urmă, care nu a respectat dispoziţiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, prin aceea că a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea a unei expertize criminalistice, a unui supliment de expertiză criminalistică de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, precum şi a unei expertize tehnico judiciare auto.

În Raportul nr. x din 28 februarie 2017 al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice s-a reţinut că motocicleta marca x, condusă de partea civilă B., a fost acroşată de autoturismul marca x, condus de inculpatul A., care a plecat de pe loc pentru a intra în trafic, fără să se asigure, în urma impactului, motocicleta fiind proiectată în autoutilitara marca x, parcată pe partea dreaptă a străzii, iar conducătorul motocicletei pe suprafaţa carosabilă, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, stabilindu-se, totodată, pe de o parte, că viteza motocicletei la momentul declanşării stării de pericol a fost de 73 km/h şi la momentul impactului cu autoturismul a fost de circa 58 km/h, iar, pe de altă parte, că viteza autoturismului la momentul impactului a fost de circa 5 km/h.

S-a concluzionat că inculpatul A. putea preveni producerea accidentului dacă nu se angaja în trafic fără să se asigure, plecând de pe loc în timp ce pe banda de mers circula motocicleta marca x condusă de partea civilă B., care nu putea evita producerea accidentului printr-o manevră de frânare decât dacă viteza motocicletei era sub 50 km/h, cauzele producerii accidentului fiind, aşadar, neasigurarea la plecarea de pe loc a conducătorului autoturismului, inculpatul A., şi depăşirea vitezei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv de conducătorul motocicletei, partea civilă B.

La acest raport de expertiză, expertul parte M., desemnat de către inculpatul A., şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că, în condiţiile în care motocicleta ar fi respectat semnificaţia indicatorului "limitare de viteză 40 km/h", coliziunea ar fi fost evitată la momentul finalizării manevrei de încadrare pe axul drumului, astfel că motocicleta s-ar fi aflat la circa 22 m în spatele acestuia, fără a se acţiona asupra sistemului de frânare, concluzionându-se în sensul că nu conducătorul autoturismului a generat starea de pericol, ci că vătămarea corporală a motociclistului a survenit în coliziunea secundară cu autoturismul marca x.

În raport de aceste critici, a fost audiat expertul criminalist şi s-a dispus efectuarea unui supliment de expertiză criminalistică, care să precizeze dacă accidentul s-ar mai fi produs în împrejurarea în care motociclistul ar fi respectat viteza maximă de 40 km/h pe sectorul de drum respectiv şi dacă nu ar fi lipsit o porţiune din denivelarea pentru reducerea vitezei amplasată la 30 m de la locul producerii accidentului, prin suplimentul la Raportul de expertiză criminalistică nr. 394 din 27 decembrie 2017 concluzionându-se că viteza maximă la care motocicleta putea evita impactul printr-o manevră de frânare este de 50 km/h, iar lipsa unei porţiuni din denivelarea pentru reducerea vitezei amplasată la 30 m de locul impactului nu a condiţionat producerea accidentului.

Expertul parte al inculpatului şi-a menţinut şi cu privire la acest supliment de expertiză punctul de vedere iniţial, precizând că, în condiţiile în care, după momentul apariţiei stării de pericol, conducătorul motocicletei s-ar fi deplasat cu viteza legală de 40 km/h, coliziunea ar fi fost evitată, pentru că s-ar fi aflat la circa 22 m în spatele autoturismului, astfel încât conducătorul acestuia nu mai trebuia să acorde prioritate conform art. 6 pct. 1 din Codul rutier, iar starea tehnică a denivelării ar fi putut influenţa evenimentul rutier în măsura în care determina scăderea vitezei motocicletei la maxim 40 km/h.

În vederea concilierii acestor puncte de vedere, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice auto, în care s-a răspuns la întrebările adresate de către organul judiciar, partea civilă B. şi inculpatul A., partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi partea responsabilă civilmente SC C. SA, neavând întrebări suplimentare. S-a concluzionat, pe de o parte, că numitul B. a creat o stare de pericol potenţial pentru ceilalţi participanţi la trafic întrucât a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admisă pe sectorul de drum respectiv, iar, pe de altă parte, că numitul A. a creat starea de pericol iminent prin aceea că a pus în mişcare autoturismul, ieşind dintr-un rând de vehicule staţionate, prin viraj la dreapta, fără să se asigure că nu pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic şi fără să-i acorde prioritate de trecere motocicletei care circula pe drumul public. Momentul apariţiei stării de pericol iminent a fost cel în care autoturismul, aflat iniţial oprit pe partea stângă a sensului de mers al motocicletei, a pornit de pe loc în viraj la dreapta către axul drumului.

Expertul desemnat de inculpatul A. a întocmit un punct de vedere, susţinând, în esenţă, aceleaşi aspecte ca şi în opiniile anterioare şi anume că vătămarea corporală a motociclistului a survenit din coliziunea secundară cu autoturismul marca x datorată vitezei suplimentare faţă de cea legală favorizată de lipsa porţiunii din delimitatorul de viteză fără vreo contribuţie a conducătorului autoturismului, care prin manevra efectuată, dacă motocicleta ar fi respectat viteza legală de 40 km/h, nu a perturbat circulaţia în accepţiunea art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002.

Expertul desemnat de persoana responsabilă civilmente SC C. SA şi-a însuşit raportul de expertiză tehnică auto, precizând că la prima întrebare adresată de inculpatul A., răspunsul ar fi fost în sensul că în condiţiile unei acceleraţii medii pentru autoturism de 6 m/s2 este aproape imposibil ca motocicleta să circule cu 40 km/h în spatele autoturismului de care se apropie vertiginos fără ca să nu efectueze nicio manevră de reducere a vitezei de deplasare, iar o minimă reducere a vitezei de circulaţie pentru condiţiile descrise ar fi condus la imposibilitatea ca cele două vehicule să se întâlnească.

Părţile civile B. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, respectiv partea responsabilă civilmente SC D. SA - în faliment, prin reprezentant legal N. - Filiala Cluj, în calitate de lichidator judiciar, nu au formulat obiecţiuni cu privire la raportul de nouă expertiză tehnică întocmit.

Deşi apelantul A. a susţinut, în mod constant, în declaraţiile date, atât la urmărirea penală, cât şi la cercetarea judecătorească, că a văzut în oglinda retrovizoare că veneau mai multe motociclete, că a apreciat că se află la o distanţă suficientă care-i permite să intre pe calea de rulare, că, o dată pus în mişcare, nu mai avea posibilitatea să vadă ce se întâmplă cu motocicliştii, întrucât oglinda din dreapta intrase într-un unghi mort, precum şi că motocicleta a venit cu o viteză foarte mare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a stabilit, în mod corect, că acesta a încălcat dispoziţiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, chiar dacă partea civilă B. ar fi circulat cu o viteză estimată la circa 74 km/h pe sectorul de drum respectiv, care prevedea maxim 40 km/h (indicator pe care l-a văzut, potrivit propriei declaraţii din 7 mai 2018), inculpatul A. având obligaţia să-i acorde motocicletei prioritate de trecere şi să se asigure corespunzător la momentul plecării de pe loc.

Sub acest aspect, relevante sunt concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr. 57 din 28 februarie 2017 efectuat de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, dar şi a celui de expertiză tehnică judiciară întocmit de inginer K., în care se reţine că starea de pericol ce a condus la producerea accidentului şi a consecinţelor sale a fost generată atât de inculpatul A. care a pus în mişcare autoturismul, ieşind dintr-un rând de vehicule staţionate, prin viraj la dreapta, fără să se asigure că nu pune în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic şi fără să-i acorde prioritate de trecere motocicletei care circula pe drumul public, cât şi de partea civilă B., care a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admisă pe sectorul respectiv de drum.

Relevante în acest sens sunt şi declaraţiile martorilor J. (referitoare la prezenţa motocicletelor în capătul străzii, precum şi supoziţia inculpatului că are timp suficient să iasă din parcare chiar şi în aceste condiţii), I. şi H.

Înalta Curte mai constată că, în mod corect, prima instanţă a înlăturat ca nereale şi vădit pro causa susţinerile din raportul de expertiză extrajudiciară (depus de către inculpat), potrivit cărora între deplasarea motociclului cu o viteză aproximativ dublă faţă de cea maximă permisă în zonă şi producerea evenimentului rutier există o legătură directă de cauzalitate, aceasta fiind cauza unică ce a determinat producerea accidentului.

Totodată, Înalta Curte constată că şi partea civilă B. are propria culpă la producerea accidentului, din care a rezultat avarierea celor trei autovehicule implicate şi vătămarea sa, întrucât a circulat cu o viteză considerabil mai mare, deşi avea obligaţia respectării vitezei legale de 40 km/h pe sectorul respectiv de drum, relevantă fiind declaraţia martorului G., potrivit căreia "pentru tipul de motocicletă deţinut de partea civilă, unul mai vechi fără ABS, distanţa pentru a frâna în siguranţă trebuie să fie mult mai mare decât în cazul motocicletelor cu ABS".

Referitor la partea civilă B., se observă că pentru vindecarea corespunzătoare a leziunilor traumatice suferite la piciorul drept, aceasta a fost supusă unor multiple intervenţii chirurgicale în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, în prezent piciorul drept fiind mai scurt cu aproximativ 4 - 5 cm. În vederea stabilirii exacte a leziunilor suferite, a mecanismului de producere, a numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, precum şi a unei eventuale infirmităţi, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, concluziile raportului de expertiză nr. A1/4660/2014 al INML "Mina Minovici" stabilind că gravitatea acestor leziuni traumatice a fost evaluată din punct de vedere medico-legal la circa 80 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii.

Partea civilă B. a formulat obiecţiuni, apreciind că în raport de evoluţia stării de sănătate nefavorabilă, numărul de zile de îngrijiri medicale nu reflectă gravitatea leziunilor traumatice suferite, Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" recomandând, prin avizul nr. x din 29 septembrie 2014, completarea raportului de expertiză medico-legală nr. x, prin reexaminarea persoanei şi a noilor documente medicale.

Ca urmare, prin raportul completator din 6 octombrie 2014 s-a concluzionat că gravitatea leziunilor traumatice a fost cuantificată iniţial la circa 80 de zile de îngrijiri medicale, dar datorită complicaţiilor survenite în evoluţie care au necesitat şi necesită tratament de specialitate ortopedic, se prelungeşte numărul de zile de îngrijiri medicale acordat iniţial, totalizând 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, însă, aprecierea unei eventuale infirmităţi se va putea face după cel puţin un an de la data de producere a traumatismului şi după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice şi recuperatorii.

Inculpatul A. a formulat obiecţiuni, arătând că majorarea numărului de zile de îngrijiri medicale câtă vreme nu au intervenit complicaţii atestate prin acte medicale şi/sau medico-legale nu se justifică, motiv pentru care a solicitat sesizarea Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" pentru examinarea raportului, fiind emis avizul nr. x din 22 iunie 2015 prin care s-a aprobat completarea respectivului raport.

De asemenea, şi partea civilă B. a solicitat la 9 iulie 2015 completarea raportului, având în vedere evoluţia leziunilor traumatice şi împrejurarea că piciorul accidentat a rămas mai scurt cu 4 cm.

Prin raportul de expertiză medico-legală de completare din 1 martie 2016, s-a concluzionat că, pentru leziunile traumatice şi complicaţiile suferite, numitul B. a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, precum şi că, sub rezerva consemnării la consultul de specialitate ortopedic a prognosticului terapeutic, aprecierea unei eventuale infirmităţi se va putea face după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice şi recuperatorii.

Deoarece partea civilă B. a apreciat că aceste concluzii sunt neclare sub aspectul infirmităţii, a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale Raportul nr. x/2016 al INML "Mina Minovici" (aprobat de Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" prin avizul nr. x din 31 octombrie 2016), concluzionând, între altele, că, datorită inabilităţii terapeutice s-au creat condiţiile unei complicaţii tardive care a constituit temeiul medical al creşterii numărului zilelor de îngrijiri medicale la 120 de zile şi a determinat scurtarea membrului pelvin drept cu aproximativ 4 cm, care nu poate fi interpretată din punct de vedere medico-legal ca infirmitate, care determină o deficienţă locomotorie uşoară, prin tulburări în realizarea mersului şi a variantelor posturale, sus-numitul având o incapacitate adaptativă de 35% fără afectarea capacităţii de muncă şi fără a se încadra în grad de invaliditate.

Având în vedere Raportul nr. x/2016, s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, apreciindu-se că este necesar a se lămuri, din perspectivă medico-legală, dacă intervenţia chirurgicală şi tratamentul urmat de partea civilă B. au fost corect indicate şi aplicate de către medicul de specialitate, prin suplimentul la raportul de expertiză din 23 octombrie 2017 fiind menţinut punctul de vedere exprimat anterior, iar Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" a eliberat avizul nr. x din 18 decembrie 2017, prin care a avizat parţial suplimentul, cu următoarele precizări:

"consolidarea unui focar de fractură de femur de o astfel de complexitate traumatică poate dura mai multe luni de evoluţie şi prezintă riscul întârzierii în consolidare sau a calusului vicios, necesitând 120 de zile de îngrijiri medicale care exprimă gravitatea leziunilor traumatice iniţiale şi nu se datorează unei inabilităţi terapeutice".

Constatându-se existenţa unor contradicţii între concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală şi avizele Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul INML "Mina Minovici" referitor la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite de numitul B. şi cauza majorării acestora, s-a dispus sesizarea Comisiei Superioare Medico-legale, care, prin Avizul nr. x din 11 aprilie 2018 a aprobat Avizul nr. x/2017 al Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale, precizând că leziunile traumatice prezentate de victimă necesită, prin gravitatea lor iniţială 120 zile de îngrijiri medicale, că soluţia aleasă de medicul curant a constituit o indicaţie corectă, conform ghidurilor terapeutice, că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între scurtarea membrului pelvin drept al persoanei vătămate, apariţia calusului vicios şi punerea în practică a metodei alese de medicul curant, că eventualele contradicţii dintre actele medico-legale emise până în prezent au fost cu privire la aprecierea numărului de zile de îngrijiri medicale a leziunilor traumatice iniţiale prin subestimarea gravităţii acestora, astfel încât nu a existat o "majorare" a numărului de zile de îngrijiri medicale, ci o evaluare reală a leziunilor osoase ale victimei, precum şi că, exceptând raportul de expertiză medico-legală şi completările acestuia, toate actele medico-legale efectuate în cauză, inclusiv avizul Comisiei Superioare au avut la bază opinia unui specialist ortopedie - traumatologie.

Astfel, Înalta Curte constată că leziunile traumatice suferite de partea civilă B. în cadrul accidentului rutier din 9 martie 2014 din culpa inculpatului A. şi cu contribuţia sa culpabilă, au necesitat de la început prin gravitatea acestora, 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, că nu se poate vorbi de o majorare de la 80 de zile de îngrijiri medicale la 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a unei intervenţii medicale necorespunzătoare din partea specialistului ortoped sau de o eventuală întrerupere a legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi urmările produse.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit că accidentul rutier s-a produs din culpa comună atât a inculpatului A. (care constă în ieşirea din parcare cu autoturismul fără a se asigura şi neacordând prioritate unui autovehicul în mers), precum şi a părţii civile B. (care constă în nerespectarea prevederilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe sectorul de drum respectiv), astfel încât fapta inculpatului A. care, la data de 9 martie 2014 a produs pe strada x nr. 17, sector 1 Bucureşti un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a numitului B., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material a constat în vătămarea părţii civile B. prin producerea accidentului de circulaţie, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere privind circulaţia pe drumurile publice prevăzute de art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (referitoare la obligaţia de a se asigura că poate face manevră de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate, fără a pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic).

Sub aspectul laturii subiective, contrar celor susţinute de parte civilă B., se constată că fapta a fost comisă din culpă cu previziune potrivit art. 16 alin. (4) lit. a) C. pen., deoarece inculpatul a observat motocicleta în mers, dar a socotit fără temei că va putea ieşi din parcare înainte ca aceasta să ajungă în dreptul său, conduita vigilentă pe care trebuie să o adopte orice conducător auto impunând nu doar prudenţă în vederea preîntâmpinării oricărui pericol în trafic, ci şi anticiparea situaţiilor de risc.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, se constată că vătămarea corporală a părţii civile B. s-a datorat nerespectării de către inculpatul A., dar şi de partea civilă, a măsurilor de prevedere în conducere, astfel încât, în mod corect, prima instanţă a reţinut că vina producerii evenimentului rutier aparţine atât victimei, cât şi inculpatului, în proporţii egale, de câte 50%, relevante fiind atât concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică şi tehnică, întocmite în cursul urmăririi penale, prin care s-a stabilit dinamica producerii accidentului, cât şi cele ale rapoartelor medico legale, care au stabilit că leziunile traumatice, pentru a căror vindecare a necesitat 110 - 120 de zile de îngrijiri medicale, au fost cauzate de evenimentul rutier.

În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepsei stabilite inculpatului de judecătorul fondului, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor părţii civile, că, în cauză, s-a realizat o evaluare judicioasă a criteriilor prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen., fiind valorificate în mod corespunzător toate împrejurările ce ţin de fapta comisă şi de persoana inculpatului, situaţie în care a fost stabilită o sancţiune penală corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ.

În acest sens, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte are în vedere gradul relativ ridicat al faptei comise, ce rezultă din natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunii (referitoare la dreptul la integritate corporală sau sănătate), dar şi consecinţele produse, respectiv vătămarea corporală a părţii civile B. ca urmare a nerespectării de către inculpat a măsurilor de prevedere în conducerea unui autovehicul. Nu poate fi, de asemenea, omisă în procesul de stabilire a tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, conduita acestuia înainte şi după producerea accidentului, nivelul său de educaţie, vârsta, situaţia familială şi socială, precum şi faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, împrejurări ce au condus, în mod corect, la stabilirea unei pedepse îndreptată spre minimul special prevăzut de textul incriminator.

Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că nu este necesară aplicarea imediată a unei pedepse, amânarea aplicării sancţiunii, prin obligaţiile impuse, fiind aptă, raportat la situaţia concretă din speţă (împrejurările comiterii faptei, nerespectarea regulilor de circulaţie cu consecinţa vătămării din culpă a unei persoane, implicând şi culpa acesteia, persoana inculpatului, absolvent de studii superioare, cu o familie şi o carieră împlinită), să asigure realizarea scopului preventiv-educativ, precum şi un control regulat al conduitei sale, dar şi atenţionarea constantă asupra modului în care trebuie să se comporte, pentru a evita săvârşirea unei noi infracţiuni, astfel încât să constituie un avertisment suficient pentru ca, în viitor, să nu mai comită alte fapte penale, context în care, criticile formulate de apărare referitoare la îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 80 C. pen., cu consecinţa renunţării la aplicarea pedepsei sunt neîntemeiate, în condiţiile în care nu se poate susţine că infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, raportat la natura şi întinderea urmărilor produse - vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii părţii civile B. -, sau că aplicarea imediată a unei sancţiuni nu este necesară.

Cu privire la solicitarea părţii civile B. referitoare la majorarea cuantumului daunelor materiale, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că, în cauză, sunt îndeplinite, în mod cumulativ toate condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru fapta proprie, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 1357 C. civ., în sensul că inculpatul A., prin fapta sa ilicită, constând în încălcarea prevederilor art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea părţii civile B., există prejudiciu, culpa inculpatului în producerea acestuia, precum şi legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul încercat de partea civilă.

Înalta Curte reţine că, la producerea rezultatului socialmente periculos, a participat într-o măsură considerabilă şi partea civilă deoarece nu a respectat obligaţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, aşa cum s-a arătat anterior, în condiţiile în care a circulat cu motocicleta având o viteză superioară limitei maxime admise pe respectivul sector de drum.

Astfel, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că vina producerii evenimentului rutier cauzator de prejudicii aparţine atât părţii civile, cât şi inculpatului, în proporţii egale de câte 50%, context în care gradul de vinovăţie al acestora reprezintă un criteriu pentru stabilirea întinderii despăgubirii datorate de către autor (inculpatul A.).

Se mai observă că B. s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 euro reprezentând cheltuieli de spitalizare, tratamente, recuperare medicală, însă, în raport de înscrisurile depuse la dosar atât la fond, cât şi în apel, acestea sunt dovedite numai în parte.

Astfel, sumele menţionate în raportul medical întocmit la data de 12 noiembrie 2018 de Centrul de chirurgie reconstructivă a membrelor din Munchen sunt orientative şi nu se referă la un tratament efectiv şi realizat, ci reprezintă o ofertă de preţ avansată de clinica germană, împrejurare în care, în mod corect, prima instanţă a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B., luând în considerare doar înscrisurile care fac dovada unor cheltuieli de spitalizare, tratamente şi recuperare medicală efective, raportat la culpa comună a acestei părţi.

De altfel, partea civilă B. are posibilitatea, ca în situaţia în care efectuează aceste cheltuieli, să le solicite, pe calea unei acţiuni civile.

Aşadar, se constată că partea civilă a dovedit prejudiciul constând în costul cheltuielilor de spitalizare, tratamente şi recuperare medicală efective, raportat la culpa comună a acesteia în producerea accidentului, pretenţiile fiind probate în limita sumei de 2.145,16 RON şi 86,4 euro.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, aspect criticat deopotrivă de partea civilă B. (în sensul admiterii acţiunii civile aşa cum a fost iniţial formulată, raportat la practica instanţelor judecătoreşti, precum şi la numărul mare de zile de îngrijiri medicale stabilite în urma evaluării medico-legale), dar şi de partea responsabilă civilmente SC C. SA (în sensul reducerii cuantumului raportat la oferta societăţii de asigurare, la jurisprudenţa instanţelor precum şi la gradul de culpă al fiecărei părţi în producerea evenimentului), Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că suma de 40.000 euro ar fi echitabilă pentru repararea integrală a prejudiciului moral suferit de partea civilă, la stabilirea cuantumului lor avându-se în vedere natura, gravitatea, intensitatea, complexitatea şi durata suferinţelor fizice şi psihice şi toate urmările pe care le-a suportat această parte civilă, aşa cum reies din conţinutul tuturor actelor medicale (Raport de expertiză nr. A1/4660/2014, raport completator din 6 octombrie 2014, Aviz nr. x din 22 iunie 2015, Raport de expertiză medico-legală de completare nr. A1/4660/2015 din 1 martie 2016, raport expertiză medico-legală nr. x, Aviz nr. x din 31 octombrie 2016, supliment din 23 octombrie 2017, Aviz nr. x din 18 decembrie 2017, aviz nr. x din 11 aprilie 2018), ce atestă că pentru vindecarea leziunilor traumatice cauzate persoanei vătămate au fost necesare 110 - 120 zile de îngrijiri medicale, timp în care se include şi tratamentul de recuperare, că leziunile traumatice au dus la instalarea unei incapacităţi adaptative de 35% (ce reprezintă efortul suplimentar depus în desfăşurarea activităţilor cotidiene), fără afectarea capacităţii de muncă şi fără a se încadra în grad de invaliditate, că leziunile traumatice au condus la scurtarea membrului pelvin drept cu aproximativ 4 cm, care nu poate fi interpretată din punct de vedere medico-legal ca infirmitate în condiţiile în care pacientul încă poate beneficia de corecţie, fie prin alungire extemporanee, fie prin alungire lentă, perioada îndelungată de spitalizare, numărul mare de îngrijiri medicale, precum şi recuperarea prelungită şi incompletă până la data judecării cauzei.

Ca atare, nu se poate susţine că judecătorul fondului, la stabilirea cuantumului daunelor morale, nu ar fi avut în vedere criteriile stabilite de jurisprudenţa instanţei supreme referitoare la modul şi aprecierea daunelor morale, respectiv: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi, nu o îmbogăţire fără just temei.

În consecinţă, prima instanţă s-a raportat, în mod corect, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale la consecinţele negative suferite de victimă atât pe plan fizic, cât şi psihic, la intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, socială, profesională, împrejurare în care criticile formulate de partea civilă B. şi partea responsabilă civilmente SC C. SA vor fi respinse ca nefondate.

În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., partea civilă B. şi partea responsabilă civilmente SC C. SA împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din 11 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi, având în vedere că aceştia se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., partea civilă B. şi partea responsabilă civilmente SC C. SA împotriva Sentinţei penale nr. 30/F din 11 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul inculpat A., apelanta parte civilă B. şi apelanta parte responsabilă civilmente SC C. SA la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - LM