Penalty merger for concurrent offenses: res judicata bars re-merging definitive sentences following a detention-conditions complaint
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, confirming the lower court's rejection of the prisoner's request and ordering him to pay 200 RON in judicial costs. The dispute centered on a request to merge criminal penalties for concurrent offenses committed in 2012 with existing sentences, where the appellant argued that a 2019 appellate decision correcting detention conditions under Law No. 169/2017 constituted a new basis for a penalty merge. The court determined that the 2019 judgment was merely an execution complaint regarding compensatory days for poor detention conditions and not a new conviction for concurrent acts; since the relevant concurrent penalties had already been formally merged in a prior final decision, the new request impermissibly sought to overturn the res judicata status of that earlier merger. The decisive legal basis included Article 585(1)(a) of the Code of Criminal Procedure regarding the modification of penalties based on new final judgments, Article 38(1) of the Penal Code defining real concurrence of offenses, and the doctrine that the res judicata of a prior penalty merger decision precludes repeated merger operations on the same definitive sentences.
Legislator headnote
AI generatedart. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen, art. 551 din Legea nr. 254/2013, art. 599 alin. (4) C. proc. pen, art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 10 din Legea nr. 187/2012; Penalty merger for concurrent offenses: res judicata bars re-merging definitive sentences following a detention-conditions complaint: În baza art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul A..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 232/F din data de 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a respins, ca nefondată, cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A., dispunându-se, ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acestuia la la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea formulată la data de 5 septembrie 2019, condamnatul A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 127/2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 1107/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Braşov, făcând trimitere şi la Sentinţa penală nr. 224/2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2016.
În acest sens, a solicitat descontopirea şi repunerea în individualitatea lor a pedepselor ce fac obiectul celor două hotărâri, urmând a se constata că faptele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1107/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Braşov, la pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare pentru faptele săvârşite la datele de 2 august 2012 şi 25 octombrie 2012 sunt concurente cu faptele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 127/2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018.
În argumentare, a arătat că prin Sentinţa penală nr. 224/2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2016, au fost contopite pedepsele ce se solicită a fi descontopite în prezenta cauză, respectiv pedepsele aplicate prin: Sentinţa penală nr. 51/F din 23 februarie 2016 pronunţată de Judecătoria Urziceni (de 5 luni închisoare); Sentinţa penală nr. 925/F din 30 martie 2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi (8 luni închisoare) şi Sentinţa penală nr. 7/F din 25 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi (4 ani, 6 luni şi 871 de zile închisoare pentru o faptă săvârşită la data de 27 aprilie 2015).
A mai arătat că faptele săvârşite la datele de 2 august 2012 şi 25 octombrie 2012 se află în concurs cu faptele pentru care a fost condamnat definitiv, anterior menţionate, dar şi cu faptele săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie stabilite prin Sentinţa penală nr. 7/F din 25 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
În final, a învederat că aceste fapte au fost contopite prin Sentinţa penală nr. 127/2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, rezultând o pedeapsă totală de 4 ani, 10 luni şi 769 de zile.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 5 septembrie 2019, sub nr. x/2019 (3925/2019).
În vederea soluţionării cauzei, la dosar au fost ataşate toate sentinţele invocate de condamnat în cuprinsul cererii formulate, împreună cu referate întocmite de Birourile Executări Penale ale instanţelor care le-au pronunţat, vizând modalitatea de executare a acestora.
Analizând cererea cu care a fost învestită, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 127/2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, invocată de condamnat, s-a soluţionat o contestaţie la executare vizând aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 169/2017, iar nu o cerere de contopire a pedepselor pentru fapte concurente.
În acest sens, a notat că prin această sentinţă s-au hotărât următoarele:
În baza art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul A..
S-a constatat că pentru un număr de 560 de zile executate în condiţii necorespunzătoare (în perioadele 27 noiembrie 2012 - 28 noiembrie 2012, 23 ianuarie 2013 - 4 septembrie 2013 şi 12 iunie 2014 - 27 aprilie 2015), contestatorul condamnat A. beneficiază de un număr de 112 zile compensatorii, conform art. 551 din Legea nr. 254/2013, modif. prin Legea nr. 169/2017.
S-a scăzut din restul de pedeapsă rămas neexecutat de 871 zile închisoare, rest adăugat la pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 10 zile închisoare, cele 112 zile compensatorii şi, ca urmare, s-a redus pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni şi 881 de zile de închisoare aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 224/F din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 253 din 8 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu 112 zile, condamnatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni şi 769 de zile de închisoare.
În baza art. 599 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 550/2016, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în baza Sentinţei penale nr. 224/F din 7 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 253 din 8 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la rămânerea definitivă hotărârii, şi emiterea unui nou mandat de executare.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1107/2018, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2017, modificată prin Decizia penală nr. 191 din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Braşov, printre altele, s-au hotărât următoarele:
S-a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat în cauză la pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare sunt concurente cu:
- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală 2004 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 550/noul C. proc. pen. din 24 martie 2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală 750 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi;
- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- fapta pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală 925 din 30 martie 2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală 519 din 4 iulie 2016 a Curţii de Apel Iaşi;
- fapta pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală 51 din 23 februarie 2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin Decizia penală 716/A din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni şi 881 de zile de închisoare stabilită prin Sentinţa penală 224/F din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală 253 din 8 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente, respectiv:
- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 2004 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 2004 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 2004 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 550NCPP/24 martie 2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi;
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 925/30 martie 2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 519 din 4 iulie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postecondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;
- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 51 din 23 februarie 2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin Decizia penală nr. 716/A din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 359/A din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 359/A din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- sporul de pedeapsă de 1 an, 2 luni şi 10 zile închisoare;
- rest rămas neexecutat de 871 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-au contopit pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, aplicate în cauză, cu:
- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 2004 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 2004 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 2004 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 550 noul C. proc. pen. din 24 martie 2014 a Judecătoriei laşi, definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi;
- pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 550 noul C. proc. pen. din 24 martie 2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi;
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti;
- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 925 din 30 martie 2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 519 din 4 iulie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea în stare de recidivă postecondamnatorie a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;
- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 51 din 23 februarie 2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin Decizia penală nr. 716/A din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a stabilit pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 7 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (1/3 din 2 ani şi 6 luni închisoare + 5 ani închisoare + 1 an închisoare + 7 luni închisoare + 3 ani închisoare + 3 ani închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 8 luni închisoare + 5 luni închisoare + 1 an şi 6 luni închisoare + 1 an şi 5 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare), pedeapsa principală rezultantă stabilită pentru inculpatul A. fiind de 12 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare.
S-a înlăturat sporul de pedeapsă de 1 an, 2 luni şi 10 zile închisoare, aplicat prin Sentinţa penală nr. 224/F din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 253 din 8 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 359/A din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru două infracţiuni concurente, comise în stare de recidivă postecondamnatorie faţă de celelalte fapte aflate în concurs şi a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei.
S-a constatat că până la data de 27 aprilie 2015 (data comiterii ultimului act material al infracţiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi), inculpatul a executat un număr de 955 de zile (2 ani, 7 luni şi 25 de zile).
În baza art. 43 alin. (2) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, care a fost adăugată la restul de 9 ani, 8 luni şi 15 zile rămas neexecutat din pedeapsa închisorii de 12 ani, 4 luni şi 10 zile închisoare, după scăderea perioadei de 2 ani, 7 luni şi 25 de zile, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 14 ani, 2 luni şi 15 zile.
S-a scăzut din durata pedepsei de 14 ani, 2 luni şi 15 zile perioada reţinerii, arestării preventive şi a celei executate, respectiv perioada de la data de 27 aprilie 2015 la zi.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă principală a închisorii de 14 ani, 2 luni şi 15 zile, pedeapsa complementară cea mai grea, aplicată prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 359/A din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., pe o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv cu B. şi C. ori de a se apropia de acestea, dispunându-se ca aceasta să fie executată conform art. 68 alin. (1), lit. c) C. pen., respectiv după executarea pedepsei principale rezultante de 14 ani, 2 luni şi 15 zile, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie cea mai grea, aplicată prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 359/A din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv cu B. şi C. ori de a se apropia de acestea, dispunându-se ca aceasta se fie executată conform art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală rezultantă finală de 14 ani, 2 luni şi 15 zile a fost executată sau considerată ca executată.
Instanţa de fond a constatat că prin această ultimă hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului A. la patru pedepse pentru patru infracţiuni care nu au fost avute în vedere prin Sentinţa penală nr. 224/F din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, constatându-se concursul între aceste infracţiuni şi cele pentru care a fost condamnat anterior, s-a efectuat operaţiunea de contopire a pedepselor pentru toate faptele, adică tocmai ceea ce solicită condamnatul A. prin cererea ce face obiectul cauzei.
În consecinţă, a apreciat că, prin cererea depusă, condamnatul urmăreşte, de fapt, obţinerea unei noi hotărâri de contopire a unor pedepse care au fost deja contopite printr-o hotărâre definitivă, demers inadmisibil pentru că în acest fel s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare de contopire.
A mai reţinut că, prevalându-se de pronunţarea ulterioară a Sentinţei penale nr. 127/2019 a Curţii de Apel Bucureşti, condamnatul a încercat o nouă operaţiune de contopire, omiţând să constate că această ultimă sentinţă nu este una de condamnare pentru fapte concurente, ci doar una de aplicare a disp. Legii nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, referitoare la Sentinţa nr. 224/2016.
În consecinţă, pentru argumentele prezentate, instanţa de fond a respins cererea ca nefondată.
*
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele scrise de contestaţie, condamnatul, prin apărător ales, a precizat că premisa pe care a avut-o în vedere judecătorul fondului atunci când a pronunţat hotărârea atacată este greşită întrucât, în realitate, ceea ce a solicitat este contopirea unor pedepse pentru fapte concurente, aplicate prin două hotărâri pronunţate în cauze care s-au judecat în acelaşi timp, în baza cărora au fost emise două mandate de executare care anulau mandatul nr. x/2016, emis în baza Sentinţei penale nr. 224/F din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 253/08 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost stabilită executarea pedepsei închisorii de 4 ani, 10 luni şi 881 de zile de închisoare.
În acest sens, a arătat că Dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti la data de 19 martie 2018, fiind finalizat la data de 11 iunie 2019, după casare cu retrimitere spre rejudecare, în timp ce Dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat la Judecătoria Braşov la data de 18.05.2017, fiind finalizat de către Curtea de Apel Braşov la data de 7 martie 2019, aspecte de care instanţa de fond nu a ţinut cont.
Practic, instanţa de fond trebuia să efectueze operaţiunea de contopire având în vedere infracţiunile săvârşite în stare de concurs, motiv pentru care trebuia să descontopească şi să recontopească pedepsele aplicate condamnatului, în baza prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 39 C. pen.
În plus, aceasta trebuia să observe că starea de recidivă a condamnatului putea fi reţinută numai raportat la pedepsele definitive pronunţate până la data săvârşirii, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii din data de 27 aprilie 2015, pentru care s-a dispus condamnarea sa prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, însă nu faţă de toate pedepsele aplicate acestuia, aşa cum greşit s-a reţinut prin Decizia penală nr. 191 din data de 7 martie 2019 a Curţii de Apel Braşov.
În raport cu argumentele prezentate, apărarea a solicitat ca, urmare admiterii contestaţiei şi desfiinţării hotărârii atacate, în rejudecare să se descontopească şi să se repună în individualitatea lor pedepsele stabilite prin sentinţele menţionate şi să se constate că faptele din 2 august 2012 şi 25 octombrie 2012, pentru care contestatorul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1107/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Braşov, la pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare, sunt concurente cu faptele pentru care acesta a fost condamnat prin: Sentinţa penală nr. 127/2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018 (prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni şi 769 de zile de închisoare), Sentinţa penală nr. 266 din 29 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 2004 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; Sentinţa penală nr. 550 noul C. proc. pen. din 24 martie 2014 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 750 din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi; Sentinţa penală nr. 538 din 18 iunie 2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1419 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti; Sentinţa penală nr. 925 din 30 martie 2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 519 din 4 iulie 2016 a Curţii de Apel Iaşi; Sentinţa penală nr. 51 din 23 februarie 2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin Decizia penală nr. 16/A din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti; Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 359/A din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca urmare, a solicitat ca, în temeiul art. 43 alin. (2) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 39 C. pen., să se dispună contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 359/A din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repuse în individualitatea lor, cu: pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 51 din 23 februarie 2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin Decizia penală nr. 716/A din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru o faptă săvârşită la data de 09 iunie 2014; pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 925 din 30 martie 2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 519 din 4 iulie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru o faptă săvârşită la data de 04 noiembrie 2011; pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 5 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 6 luni închisoare pronunţate prin Sentinţa penală nr. 1107/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 191 din data de 7 martie 2019 a Curţii de Apel Braşov, pentru faptele săvârşite la datele de 2 august 2012 şi 25 octombrie 2012 şi pedeapsa de 4 ani, 10 luni şi 769 de zile de închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 127/2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, urmând să se stabilească în final o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv de 2 ani, 5 luni şi 10 zile, pedeapsa finală fiind de 6 ani, 1 lună şi 779 de zile.
Totodată, a solicitat deducerea din pedeapsa principală a următoarelor perioade: 4 octombrie 2006 - 22 octombrie 2007, 13 octombrie 2010 - 6 noiembrie 2010, 27 noiembrie 2012 - 28 noiembrie 2012, 23 ianuarie 2013 - 4 septembrie 2013 şi de la 12 iunie 2014 la zi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 16 ianuarie 2020, sub nr. x/2019.
La termenul fixat în cauză, 21 februarie 2020, în lipsa contestatorului condamnat, care a solicitat judecarea dosarului în lipsa sa, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen., apărătorul ales al acestuia a susţinut fidel motivele scrise de contestaţie, concluziile acestuia ca şi cele ale reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Evaluând contestaţia de faţă prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, printre altele, existenţa concursului de infracţiuni.
Art. 38 alin. (1) C. pen. privind concursul de infracţiuni prevede că există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.
Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate rezultă că, atunci când, la punerea în executare a unei pedepse sau în cursul executării acesteia, se constată, pe baza uneia sau mai multor hotărâri definitive, că persoana condamnată a săvârşit şi alte fapte care intră în concurs cu cea pentru care i-a fost aplicată pedeapsa în executarea căreia se află, aceasta poate solicita contopirea tuturor pedepselor, în condiţiile art. 40 C. proc. pen.
Altfel spus, instituţia contopirii pedepselor oferă rezolvare situaţiilor în care infracţiunile concurente au fost judecate separat, în faţa unor instanţe diferite sau chiar în faţa aceleiaşi instanţe, dar asupra acestora s-au pronunţat hotărâri distincte de condamnare.
Raportat la aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că, în cauză, condamnatul A. solicită contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 127/2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 1107/2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Braşov, făcând trimitere şi la Sentinţa penală nr. 224/2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2016.
Or, aşa cum just a reţinut instanţa de fond, Sentinţa penală nr. 127/2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2018, al cărei dispozitiv este redat anterior, nu constituie o hotărâre de condamnare pentru o faptă concurentă celor avute în vedere prin Sentinţa penală nr. 1107/2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Braşov, ci o hotărâre pronunţată în procedura contestaţiei la executare exercitată împotriva Sentinţei penale nr. 224/F/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul legii recursului compensatoriu, demers judiciar în urma căruia condamnatul a obţinut 112 zile compensatorii, potrivit Legii nr. 254/2013.
Această ultimă sentinţă a fost pronunţată în procedura prev. de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., soluţionându-se o cerere anterioară de contopire a pedepselor, formulată de condamnatul A..
Cealaltă hotărâre invocată de condamnat, Sentinţa penală nr. 1107/2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Braşov, modificată şi rămasă definitivă prin decizia nr. 191 din data de 07 martie 2019 a Curţii de Apel Braşov, constituie o hotărâre de condamnare a contestatorului pentru patru infracţiuni noi, prin care, constatându-se că acestea sunt concurente cu faptele pentru care a fost condamnat la pedepsele contopite prin Sentinţa penală nr. 224/F din 7 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a procedat la descontopirea acestora, repunerea în individualitatea lor şi recontopirea pedepselor aplicate contestatorului, cu excepţia celor aplicate prin Sentinţa nr. 7 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin Decizia penală 359/A din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de celelalte fapte aflate în concurs, au fost contopite separat, iar pedeapsa astfel rezultată a fost adăugată la restul rămas de executat din pedeapsa rezultantă stabilită pentru celelalte infracţiuni concurente.
În acest context, în acord cu judecătorul instanţei de fond, Înalta Curte constată că prezentul demers judiciar al condamnatului A. tinde la recontopirea aceloraşi pedepse aplicate prin hotărâri definitive, în maniera detaliată în scris, deşi prin sentinţa definitivă anterior menţionată o atare operaţiune a fost deja realizată.
Practic, nemulţumit fiind de modalitatea de contopire a pedepselor dispusă prin Sentinţa penală nr. 1107/2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Judecătoria Braşov, condamnatul A. a formulat o nouă cerere de contopire a aceloraşi pedepse, urmărind, în acest fel, să valorifice, în procedura prev. de art. 585 C. proc. pen., criticile aduse hotărârii definitive anterior menţionate, demers, în mod evident, nepermis de lege.
În raport cu toate aceste argumente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 232/F din data de 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 79 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 232/F din data de 5 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 79 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2020.
GGC - LM