Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 122/A/2019 AI generated

VAT carousel convictions and acquittals quashed and remanded for retrial over unlawful case fragmentation.

Case Number Decizia nr. 122/A/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Shared between parties

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals by the prosecutor and several defendants, annulled in their entirety three first-instance judgments (convictions and acquittals for organized crime, tax evasion, money laundering, bribery and related offenses in a large VAT “carousel” fraud) and remanded the case to the Bucharest Court of Appeal for retrial, holding that the fragmented, piecemeal adjudication of the case—disjoined without valid grounds into separate proceedings for different groups of defendants and the civil claim—had gravely violated the principle of truth-seeking, the right to a fair trial and the right to a second degree of jurisdiction, making it impossible for the appeal court to conduct a proper review. The court took note of the withdrawal of appeals by three defendants. The dispute concerned a prosecution of numerous natural and legal persons for forming an organized criminal group, continuous tax evasion (fictitious intra-Community meat purchases and resales to evade VAT, causing a EUR-equivalent loss of about RON 24.6 million) and money laundering of RON 82.4 million, plus bribery, influence peddling, abuse of office and sale of spoiled products. The legal basis was Arts. 367, 48, 35, 38, 47, 52 C.pen., Art. 9 of Law 241/2005, Art. 29 of Law 656/2002, Arts. 289-290 C.pen., Art. 2801 of Law 31/1990, and Art. 421(2)(b) C.pr.pen. (and Art. 6 ECHR), because the trial court had violated mandatory rules on joinder/disjoinder and, by judging defendants separately, had produced contradictory findings on the same facts and deprived parties of an effective appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 C. pen, art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 52 alin. (3) C. pen, art. 2801 din Legea nr. 31/1990, art. 5 C. pen, art. 38 C. pen; VAT carousel convictions and acquittals quashed and remanded for retrial over unlawful case fragmentation: The court took note of the withdrawal of appeals by three defendants. The dispute concerned a prosecution of numerous natural and legal persons for forming an organized criminal group, continuous tax evasion (fictitious intra-Community meat purchases and resales to evade VAT, causing a EUR-equivalent loss of about RON 24.6 million) and money laundering of RON 82.4 million, plus bribery, influence peddling, abuse of office and sale of spoiled products. The legal basis was Arts. 367, 48, 35, 38, 47, 52 C.pen., Art. 9 of Law 241/2005, Art. 29 of Law 656/2002, Arts. 289-290 C.pen., Art. 2801 of Law 31/1990, and Art. 421(2)(b) C.pr.pen. (and Art. 6 ECHR), because the trial court had violated mandatory rules on joinder/disjoinder and, by judging defendants separately, had produced contradictory findings on the same facts and deprived parties of an effective appeal.

Keywords

AI generated
tax evasion proceedings criminal prosecution european Convention on Human Rights right to fair trial violation of jurisdiction rules human rights violations

Cited Legislation

AI generated
art. 35 C. pen
241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen.
art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002
(263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art.
art. 52 alin. (3) C. pen
(263 acte materiale), participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen.
art. 2801 din Legea nr. 31/1990
raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art.
art. 5 C. pen
31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen.
art. 38 C. pen
(68 acte materiale), în condiţiile art. 38 C. pen.;
art. 47 C. pen
(5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 47 C. pen.
art. 358 C. pen
(263 acte materiale), comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 C. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Ground for the appeal's acceptance and referral for retrial due to serious procedural violations undermining the ability to conduct appellate review.

art. 423 alin. (1) C. proc. pen.

Basis for annulment of the appealed judgments and referral to the first-instance court for retrial.

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Used to justify the retrial because the fragmented judgment infringed the right to a fair trial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cererii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, de constatare a imposibilităţii efectuării cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul refăcut din data de 6 aprilie 2015 emis în Dosarul nr. x/2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. A., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), în condiţiile art. 5, 38, 41 şi 88 C. pen.;

2. B., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

3. C., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.,în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

4. D., pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

5. E., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

6. F., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

7. G., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

8. H., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

9. I., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, fapte şi art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

10. J., pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, fapte şi art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

11. K., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

12. L., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

13. M., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

14. N., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic art. 35 C. pen. (263 acte materiale), transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

15. O., pentru comiterea infracţiunii constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

16. P., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

17. Q., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

18. R., pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), în condiţiile art. 38 C. pen.;

19. S., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

20. T., pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (2 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

21. U., pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

22. V., pentru comiterea infracţiuni comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

23. SC W. SRL, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

24. SC X. SRL, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

25. SC Y. SRL, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

26. Z., pentru comiterea infracţiunii de comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

27. AA., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

28. BB., pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.;

În fapt, în cuprinsul rechizitoriului, s-a reţinut, în esenţă, că începând cu anul 2012, inculpaţii A. şi B. au iniţiat un grup infracţional organizat cu scopul de a acţiona spre a eluda obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, sens în care în decursul timpului au racolat mai multe persoane în vederea realizării activităţilor infracţionale urmărite.

Grupul a acţionat în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare în urma derulării unor operaţiuni de achiziţii intracomunitare de bunuri (carne şi produse din carne), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA colectat şi dedus fraudulos. Modul de operare a constat în specularea nevoilor materiale ale unor persoane care în schimbul unor sume de bani modice (cuprinse între 200 şi 500 RON) şi-au manifestat acordul pentru înfiinţarea unor societăţi comerciale, sau după caz pentru preluarea prin cesionare a părţilor sociale ale unor astfel de entităţi, care au funcţionat o scurtă perioadă de timp (în medie 2 - 3 luni, de regulă până la momentul în care trebuia să declare ori să vireze TVA), pe numele acestora, iar unul dintre membrii reţelei era împuternicit să efectueze operaţiuni pe conturile bancare şi în numele societăţilor comerciale. Aceste societăţi comerciale au fost ulterior folosite pentru efectuarea de achiziţii intracomunitare de carne din spaţiul Comunităţii Europene, în special Polonia, Cehia, Olanda, Marea Britanie şi Franţa, sau pentru a fi interpuse în circuitele economice cu scopul de a crea aparenţa de legalitate a operaţiunilor derulate, urmată de comercializarea scriptică a produselor prin mai multe firme controlate de membrii reţelei.

În realitate, marfa provenită din achiziţiile intracomunitare avea o destinaţie prestabilită, în sensul în care, potrivit înţelegerii dintre liderii grupării infracţionale şi reprezentanţii unor societăţi comerciale, carnea era transportată direct unor societăţi comerciale din România (SC W. SRL Cluj-Napoca, SC X. SRL Iaşi, SC Y. SRL Piatra-Neamţ) care au beneficiat de dreptul de deducere a TVA colectat.

Pentru a se crea o aparenţă de legalitate, pe numele societăţilor care au realizat achiziţii intracomunitare de carne vrac au fost întocmite fictiv documente care să ateste că livrează carnea către un lanţ de societăţi comerciale autohtone, controlate de membrii reţelei, deşi în fapt, marfa ajungea direct la destinatarul final. S-a menţionat că societăţile comerciale care au realizat achiziţiile intracomunitare s-au caracterizat printr-o activitate economică relativ redusă în timp, iar ulterior efectuării tranzacţiilor ce fac obiect de cercetare în cauză, acestea nu au mai depus declaraţii la organul fiscal.

Aspectul comun constatat la societăţile care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri a fost faptul că toate aceste societăţi comerciale, în ciuda rulajului mare de operaţiuni comerciale, au virat la bugetul de stat sume modice reprezentând TVA aferentă livrărilor la intern a bunurilor achiziţionate intracomunitar.

O altă caracteristică a acestor societăţi comerciale care au efectuat achiziţii intracomunitare este aceea că toate aceste entităţi au optat pentru sistemul "TVA la încasare", care din punct de vedere fiscal presupune obligaţia declarării TVA-ului colectat la încasarea sumelor de la clienţi, dar nu mai târziu de 90 de zile de la livrarea bunurilor, ceea ce le-a permis ca, după o perioadă relativ scurtă de activitate în domeniul achiziţiilor intracomunitare (2 - 3 luni), să fie abandonate de către membrii grupării infracţionale, în locul acestora fiind înfiinţate/preluate alte firme folosite în mod similar.

S-a arătat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist pot fi grupate pe trei paliere, societăţile de pe fiecare palier având roluri bine stabilite în circuitele comerciale şi financiare, după cum urmează: - societăţi comerciale situate pe primul palier (18 societăţi comerciale) - care au avut rolul de a efectua achiziţiile intracomunitare de mărfuri alimentare, din conturile bancare deschise de aceste societăţi fiind efectuate şi plăţile către furnizorii intracomunitari. Totodată s-a constatat că din conturile bancare deschise de aceste societăţi comerciale s-au efectuat plăţi în valută şi în RON către 3 societăţi comerciale înregistrate în alte state comunitare, de la care nici una dintre societăţile comerciale din România nu au înregistrat în contabilitate achiziţii de bunuri, aferent plăţilor efectuate. Societăţile comerciale situate pe acest palier, au fost următoarele: SC CC. SRL; SC DD. SRL; SC EE. SRL; SC FF. SRL; SC GG. SRL; SC HH. SRL; SC II. SRL; SC JJ. SRL; SC KK. SRL; SC LL. SRL; SC MM. SRL; SC NN. SRL; SC OO. SRL; SC PP. SRL; SC QQ. SRL; SC RR. SRL; SC SS. SRL şi SC TT. SRL; - societăţi comerciale situate pe al doilea palier (5 societăţi comerciale) - care au avut rolul de firme intermediare între firmele situate pe primul palier şi cele situate pe palierul trei. În afara rolului de intermediar, unele dintre aceste societăţi au avut şi rol de furnizori de facturi fictive pentru mărfuri emise către societăţile comerciale situate pe palierul trei. Totodată s-a constatat că şi aceste societăţi au efectuat plăţi bancare către 3 societăţi comerciale înregistrate în alte state comunitare, de la care nici una dintre societăţile comerciale din România nu a înregistrat în contabilitate achiziţii de bunuri, aferent plăţilor efectuate. Societăţile comerciale situate pe acest palier au fost următoarele: SC UU. SRL; SC VV. SRL; SC WW. SRL; SC XX. SRL; SC YY. SRL; - societăţi comerciale situate pe palierul trei, care sunt beneficiarii reali ai mărfurilor intracomunitare. Dintre aceste societăţi, principalii beneficiari finali au fost: SC W. SRL Cluj-Napoca; SC Y. SRL Piatra-Neamţ; SC X. SRL Iaşi.

În modalitatea descrisă anterior s-a stabilit că a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 23.975.347 RON, reprezentând TVA neachitată bugetului de stat. S-a precizat că societăţile comerciale din grupul infracţional datorau pentru achiziţiile intracomunitare suma de 24.419.562 RON (19.076.078 + 5.343.484), însă din această sumă firmele situate pe primul palier şi firmele situate pe palierul doi, au declarat la organul fiscal prin deconturile de TVA obligaţii de 7.229.840 RON (6.654.289 + 575.551), din care au virat în total la bugetul de stat TVA în sumă de 444.215 RON (438.220 + 5.995), rezultând prejudiciul menţionat anterior.

Referitor la persoanele implicate în comiterea infracţiunilor, s-a reţinut existenţa unui grup infracţional organizat, care a acţionat coordonat în timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unitare, şi a unei organizări de tip piramidal, având următoarea structură:

Pe primul nivel sunt situaţi inculpaţii A. şi B., persoane care au coordonat activitatea grupării infracţionale, prin aceea că s-au preocupat de identificarea persoanelor care au desfăşurat activităţi de înfiinţare/preluare a unor societăţi comerciale pentru a fi folosite apoi în circuitul evazionist, au controlat modul în care au fost efectuate achiziţiile intracomunitare de carne, destinaţia mărfurilor şi circuitul sumelor de bani, asigurarea protecţiei din partea autorităţilor precum şi asigurarea conspirativităţii comunicărilor prin procurarea şi schimbarea periodică a terminalelor mobile şi a numerelor de telefon.

Pe nivelul doi se află inculpatul K., persoană care a identificat societăţile comerciale care pot fi preluate prin cesionarea părţilor sociale, sens în care a racolat persoane în acest scop precum şi pentru a prelua societăţile comerciale utilizate în circuitul evazionist care au acumulat datorii la bugetul de stat.

S-a mai reţinut în actul de sesizare că, din segmentul grupării infracţionale coordonate de A. şi B., mai fac parte M., N., J. şi F. - responsabili cu gestionarea efectivă a achiziţiilor intracomunitare (coordonarea transporturilor, încasarea de la clienţii care plătesc "cash") realizate prin intermediul firmelor "fantomă" puse la dispoziţia acestuia de către inculpatul K.

De asemenea, pentru a se asigura că derularea operaţiunilor comerciale este cunoscută doar de către membri grupului, inculpaţii M., F., G., N., H. au fost împuterniciţi de către administratorii formali ai societăţilor comerciale susmenţionate pentru a efectua operaţiuni în conturile bancare ale persoanelor juridice.

O parte dintre aceste persoane au îndeplinit şi calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale implicate în lanţul infracţional (ex. M. şi N. în cazul SC MM. SRL, SC XX. SRL).

S-a mai arătat că nivelul trei al grupării infracţionale sunt situate persoanele care se ocupau de întocmirea facturilor fiscale, efectuarea plăţilor sau coordonarea modului în care era ţinută evidenţa contabilă, toate aceste operaţiuni fiind efectuate la indicaţia persoanelor care au coordonat activitatea grupului infracţional, respectiv inculpaţii A. şi B. Din acest palier infracţional fac parte inculpatul H., I. şi O., care au sprijinit gruparea infracţională. Cu referire la inculpatul O. s-a subliniat că aceasta a derulat operaţiuni de întocmire a facturilor fiscale pentru firmele aflate în circuitul evazionist şi a fost împuternicită să deruleze operaţiuni şi în conturile bancare deschise în România pe numele firmei ZZ. cu sediul social în Debrecen, Ungaria, unde calitatea de administrator este deţinută de către inculpatul P.

Potrivit actului de sesizare, pe nivelul patru al grupării infracţionale sunt situaţi transportatorii mărfurilor provenite din spaţiul comunitar, persoane care cunosc activitatea ilicită, astfel că iau măsuri pentru a sprijini în atingerea scopului grupului infracţional, prin schimbarea documentelor de însoţire a mărfurilor înainte de a intra în România, cu scopul de a nu se cunoaşte destinaţia reală a mărfurilor.

Cu privire la inculpatul R. şi Q., s-a reţinut că aceştia s-au implicat în sprijinirea activităţii infracţionale derulate de inculpatul A. prin aceea că au fost persoanele de contact dintre acesta şi inculpatul S. Astfel, s-a stabilit că inculpata Q. începând cu luna noiembrie 2013 a derulat activităţi infracţionale constând în remiterea de diferite sume de bani către inculpatul S. în scopul arătat anterior şi au comunicat momentul în care transporturile de carne trebuiau să ajungă la PTF Borş în funcţie de momentul în care era asigurată protecţia de către funcţionarul public.

Pe nivelul cinci al structurii infracţionale sunt situate persoanele, cetăţeni români domiciliaţi în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Dâmboviţa şi Covasna, de condiţie materială şi educaţională precară, care au dobândit calitatea de administratori şi pe numele cărora au fost înfiinţate/preluate societăţi comerciale, majoritatea de tip "fantomă", destinate în special efectuării de achiziţii intracomunitare de produse din carne neînregistrate în mod corespunzător în documentele contabile, şi introducerii acestor produse în circuitele evazioniste controlate de către membrii reţelei.

Pe palierul şase al grupării infracţionale se află persoanele care au asigurat protecţia derulării activităţii infracţionale, sens în care s-au menţionat inculpatul T. (şef PPF în cadrul ITPF Oradea - Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, jud. Arad) şi inculpatul S. (funcţionar în cadrul AJFP Bihor). Astfel prin intermediul inculpatei Q., a fost racolat şi inculpatul S., funcţionar în cadrul AJFP Bihor, care în schimbul unor sume de bani primite prin intermediul celei dintâi, în perioada noiembrie 2013 - martie 2014, a făcut demersuri cu scopul de a nu fi sigilate sau după caz introduse în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţii intracomunitare.

S-a mai reţinut în actul de sesizare că activitatea infracţională cercetată în prezenta cauză vizează perioada octombrie 2012 - martie 2014, din cercetări rezultând în acest sens un număr de 263 acte materiale, componente ale infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani şi s-au prezentat succint şi cronologic, circuitele utilizate de gruparea infracţională, cu referire directă la situaţii de fapt cu scopul de a se putea înţelege atât mecanismul infracţional cât şi participaţia penală a fiecărei persoane cercetate în prezenta cauză.

În concluzie s-a reţinut că în drept:

1. Fapta inculpatului A. constând în aceea că în perioada octombrie 2012- martie 2014, în calitate de administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC VV. SRL, SC LL. SRL, SC AAA. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, SC XX. SRL, SC NN. SRL, SC WW. SRL, SC KK., SC MM. SRL, SC PP. SRL, SC SS. SRL, SC RR. SRL; SC YY. SRL, SC TT. SRL, SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL; SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL; SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL, împreună cu inculpatul B. - administrator al SC W. SRL Cluj-Napoca, au iniţiat un grup infracţional organizat şi alături de inculpata E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi inculpata D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat şi alte persoane, în cadrul grupului inculpatul A. având rolul de a achiziţiona bunuri intracomunitar prin intermediul societăţilor comerciale pe care le controla, urmate de livrarea acestora către societatea comercială W. SRL (principalul beneficiar al mărfurilor) care la rândul său a livrat mărfurile către SC X. SRL Iaşi şi SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ urmată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor comerciale sus menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma iniţierii şi constituirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator de fapt al societăţilor comerciale sus menţionate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii intracomunitare de bunuri (carne şi produse din carne) în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului A., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator de fapt al societăţilor comerciale susmenţionate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale pe care le controla, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că în perioada octombrie 2012- martie 2014 cu intenţie, a determinat asociaţii următoarelor societăţi comerciale:SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, fără vinovăţie, să îşi cesioneze în mod fictiv părţile sociale deţinute cu scopul de a fi folosite la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, urmată de cesionarea acestor părţi sociale în vederea sustragerii de la urmărire penală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 38 C. pen. (5 fapte) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 cu intenţie, a determinat asociaţii următoarelor societăţi comerciale: SC KK. SRL; SC XX. SRL şi SC NN. SRL să îşi cesioneze în mod fictiv părţile sociale deţinute cu scopul de a se sustrage de la urmărire penală, întruneşte elementele constitutive ale instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte).

Cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen.

Avându-se în vedere, că prin Sentinţa penală nr. 243 din 8 august 2009, a Judecătoriei Râmnicu-Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 26 ianuarie 2010, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an a cărei executare a fost suspendată condiţionat pe un termen de 3 ani.

Deoarece activitatea infracţională a inculpatului a fost descoperită în termenul de încercare, constat că în cauză se impune revocarea amânării aplicării pedepsei, reţinându-se şi starea de recidivă, fiind aplicabile prevederile art. 41 şi 88 C. pen.

În cursul urmăririi penale, inculpatul A. a denunţat fapta comisă de către inculpatul S. şi Q., fiind astfel incidente prevederile art. 18 din Legea nr. 508/2004 privind cauzele de reducere a pedepsei.

2. Fapta inculpatului B. constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în calitate de administrator de fapt al SC W. SRL Cluj-Napoca, împreună cu inculpatul A., administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC VV. SRL, SC LL. SRL, SC AAA. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, SC XX. SRL, SC NN. SRL, SC WW. SRL, SC KK., SC MM. SRL, SC PP. SRL, SC SS. SRL, SC RR. SRL; SC YY. SRL, SC TT. SRL, SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL; SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL; SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL, au iniţiat un grup infracţional organizat şi alături de inculpata E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi inculpata D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat şi alte persoane, în cadrul grupului inculpatul B. având rolul de a interpune în circuitul fictiv SC W. SRL pentru care au fost emise facturi de achiziţie a unor bunuri provenite din achiziţiile intracomunitare efectuate de către societăţile comerciale controlate de către inculpatul A., urmate de livrarea acestora către SC X. SRL Iaşi şi SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ şi evidenţierea în contabilitatea societăţii comerciale sus menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma iniţierii şi constituirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului B., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator de fapt al SC W. SRL Cluj-Napoca, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului B., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator de fapt al SC W. SRL Cluj-Napoca, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inculpatul A., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., referitor la concursul de infracţiuni.

3. Fapta inculpatului C. constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în calitate de administrator al SC W. SRL Cluj-Napoca, a aderat la o grupare infracţională iniţiată de către inculpatul A., administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC VV. SRL, SC LL. SRL, SC AAA. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, SC XX. SRL, SC NN. SRL, SC WW. SRL, SC KK., SC MM. SRL, SC PP. SRL, SC SS. SRL, SC RR. SRL; SC YY. SRL, SC TT. SRL, SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL; SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL; SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL, şi inculpatul B., administrator de fapt al SC W. SRL şi alături de inculpata E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi inculpata D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat şi alte persoane, în cadrul grupului inculpatul C. având rolul de a interpune în circuitul fictiv SC W. SRL pentru care au fost emise facturi de achiziţie a unor bunuri provenite din achiziţiile intracomunitare efectuate de către societăţile comerciale controlate de către inculpatul A., urmate de livrarea acestora către SC X. SRL Iaşi şi SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ şi evidenţierea în contabilitatea societăţii comerciale sus menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma iniţierii şi constituirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului C., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator de drept al SC W. SRL Cluj-Napoca, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului C., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator de drept al SC W. SRL Cluj-Napoca, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inculpatul A., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatul C. de a pune în vânzare produse din carne, cu privire la care cunoştea că sunt alterate şi cu perioada de valabilitate depăşită, fiind vătămătoare sănătăţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatul C. care în perioada 8 - 10 ianuarie 2014, a promis şi apoi a remis suspectului EEE., comisar şef în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cantitatea de 8 kg carne de porc cu scopul de interveni pe lângă funcţionarul public FFF. din cadrul OJPC Bistriţa spre a nu aplica o sancţiune contravenţională, amendă, societăţii comerciale SC W. SRL Cluj-Napoca, pentru încălcarea unor prevederile legale privind modul de desfacere a produselor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii trafic de influenţă prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., referitor la concursul de infracţiuni.

4. Fapta inculpatei D. constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în calitate de administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, a aderat la o grupare infracţională iniţiată de către inculpatul A., administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC VV. SRL, SC LL. SRL, SC AAA. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, SC XX. SRL, SC NN. SRL, SC WW. SRL, SC KK., SC MM. SRL, SC PP. SRL, SC SS. SRL, SC RR. SRL; SC YY. SRL, SC TT. SRL, SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL; SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL; SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL, şi inculpatul B., administrator de fapt al SC W. SRL şi alături de inculpata E. - administrator SC X. SRL Iaşi, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat şi alte persoane, în cadrul grupului inculpata D. având rolul de a stabili mărfurile care urmau a fi aprovizionată SC Y. SRL precum şi circuitul sumelor de bani aferente acestor tranzacţii, pentru care au fost emise facturi de achiziţie a unor bunuri provenite din achiziţiile intracomunitare efectuate de către societăţile comerciale controlate de către inculpatul A., urmate de livrarea acestora către această firmă prin intermediul SC W. SRL şi evidenţierea în contabilitatea societăţii comerciale sus menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma iniţierii şi constituirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei D., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei D., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator al SC Y. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 22.680.444 RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar care au fost destinate acestei societăţi comerciale) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inculpatul A., prin intermediul SC W. SRL Cluj-Napoca, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., referitor la concursul de infracţiuni.

5. Fapta inculpatei E. constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în calitate de administrator al SC X. SRL Iaşi, a aderat la o grupare infracţională iniţiată de către inculpatul A., administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC VV. SRL, SC LL. SRL, SC AAA. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, SC XX. SRL, SC NN. SRL, SC WW. SRL, SC KK., SC MM. SRL, SC PP. SRL, SC SS. SRL, SC RR. SRL; SC YY. SRL, SC TT. SRL, SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL; SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL; SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL, şi inculpatul B., administrator de fapt al SC W. SRL şi alături de inculpata D. - administrator SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat şi alte persoane, în cadrul grupului inculpata E. având rolul de a stabili mărfurile care urmau a fi aprovizionată SC X. SRL precum şi circuitul sumelor de bani aferente acestor tranzacţii, pentru care au fost emise facturi de achiziţie a unor bunuri provenite din achiziţiile intracomunitare efectuate de către societăţile comerciale controlate de către inculpatul A., urmate de livrarea acestora către această firmă prin intermediul SC W. SRL şi evidenţierea în contabilitatea societăţii comerciale sus menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma iniţierii şi constituirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei E., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator al SC X. SRL Iaşi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţională a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei E., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator al SC X. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 25.494.110 RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar care au fost destinate acestei societăţi comerciale) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inculpatul A., prin intermediul SC W. SRL Cluj-Napoca, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., referitor la concursul de infracţiuni.

6. Fapta inculpatului F., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a coordonat conducătorii auto spre destinatarii finali prin înmânarea altor documente de însoţire a transporturilor care să disimuleze provenienţa intracomunitară; a efectuat operaţiuni în conturile bancare ale firmelor paravan; a participat la operaţiunile de întocmire a facturilor fiscale care să ateste circuitul fictiv; a fost în contact cu inculpatul Q. spre a-i fi indicat momentul în care transporturile beneficiau de protecţia inculpatul S., a ajutat la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

7. Fapta inculpatului G., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a coordonat conducătorii auto spre destinatarii finali prin înmânarea altor documente de însoţire a transporturilor care să disimuleze provenienţa intracomunitară; a efectuat operaţiuni în conturile bancare ale firmelor paravan; a participat la operaţiunile de desigilare a mijloacelor de transport; a ajutat pe inculpatul A. să sustragă de la controlul Gărzii Financiare mai multe transporturi de carne, a ajutat la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani prin depuneri de bani repetate în conturile societăţilor comerciale paravan, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

8. Fapta inculpatei H., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a acordat sprijin la întocmirea evidenţelor contabile ale societăţilor comerciale din grup; a efectuat o mare parte din operaţiuni în conturile bancare ale firmelor paravan şi ale firmelor din Bulgaria; a întocmit facturi fiscale care să ateste livrările fictive între firmele din circuit; a ajutat la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani prin depuneri şi ridicări repetate de bani în/din conturile societăţilor comerciale paravan, a ajutat la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

9. Fapta inculpatei I., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a acordat sprijin la întocmirea evidenţelor contabile ale societăţilor comerciale din grup; a efectuat operaţiuni în conturile bancare ale firmelor paravan; a întocmit facturi fiscale care să ateste livrările fictive între firmele din circuit; a ajutat la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani prin depuneri şi ridicări repetate de bani în/din conturile societăţilor comerciale paravan, a ajutat la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

10. Fapta inculpatului J., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a prin aceea că în calitate de contabil a acordat sprijin la întocmirea evidenţelor contabile şi ale celorlalte societăţi din grup, a ajutat membrii grupului să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, cunoscând caracterul ilicit al acestor operaţiuni; a ajutat la preluarea/cesionarea părţilor sociale ale societăţilor comerciale care urmau a fi folosite în circuitul fictiv în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, a ajutat la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

11. Fapta inculpatului K., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a prin aceea că a ajutat la preluarea/cesionarea părţilor sociale ale societăţilor comerciale care urmau a fi folosite în circuitul fictiv în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România sens în care: a racolat persoanele care urmau să preia/cesioneze părţile sociale; a participat împreună cu inculpatul GGG. la efectuarea unor verificări declanşate de către Garda Financiară în legătură cu activitatea unor societăţi comerciale; a achitat diferite sume de bani persoanelor care au preluat părţile sociale; a fost persoana de legătură cu inculpatul L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului K., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 cu intenţie, a determinat asociaţii următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, fără vinovăţie, să îşi cesioneze în mod fictiv părţile sociale deţinute cu scopul de a fi folosite la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, urmată de cesionarea acestor părţi sociale în vederea sustragerii de la urmărire penală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 38 C. pen. (5 fapte) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului K., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 cu intenţie, a determinat asociaţii următoarelor societăţi comerciale: SC KK. SRL; SC XX. SRL şi SC NN. SRL să îşi cesioneze în mod fictiv părţile sociale deţinute cu scopul de a se sustrage de la urmărire penală, întruneşte elementele constitutive ale instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte).

Toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

În urma probelor administrate în cauză, procurorul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), deoarece sub aspectul laturii obiective, nu a săvârşit niciunul din elementele materiale ale acestora (schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei), motiv pentru care se va dispune în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., o soluţie de clasare.

12. Fapta inculpatei L., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat la preluarea/cesionarea părţilor sociale ale societăţilor comerciale care urmau a fi folosite în circuitul fictiv în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România sens în care: a racolat persoanele care urmau să preia/cesioneze părţile sociale; a întocmit actele de preluare/cesiune a părţilor sociale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

În urma probelor administrate în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), deoarece sub aspectul laturii obiective, nu a săvârşit niciunul din elementele materiale ale acestora (schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei), motiv pentru care se va dispune în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., o soluţie de clasare.

13. Fapta inculpatului M., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a coordonat circuitul fictiv al mărfurilor provenite de la SC HHH. SA Slobozia, SC HHH. SA Călăraşi, SC III. SA; a participat la operaţiunile de întocmire a facturilor fiscale care să ateste circuitul fictiv; a fost în contact cu inculpatul Q. spre a-i fi indicat momentul în care transporturile beneficiau de protecţia inculpatul S.; a efectuat operaţiuni de depunere/ridicare numerar în conturile bancare ale unor societăţi aflate în circuitul fictiv; a coordonat, către beneficiarii finali, împreună cu inculpatul N., în luna noiembrie 2013, transporturile intracomunitare care au intrat în România prin PTF Borş; a îndeplinit funcţia de asociat/administrator în cadrul a 2 societăţi comerciale folosite în circuitul evazionist; a ajutat la disimularea provenienţei ilicite a sumelor de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

Fapta inculpatului M., constând în aceea că în calitate de asociat la SC XX. şi-a cesionat în mod fictiv părţile sociale deţinute cu scopul de a se sustrage de la urmărire penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a arătat că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

14. Fapta inculpatului N., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a efectuat operaţiuni de depunere/ridicare numerar în conturile bancare ale firmelor paravan; a îndeplinit funcţia de asociat/administrator în cadrul a 2 societăţi comerciale folosite în circuitul evazionist; a fost în anumite situaţii persoana de legătură cu inculpatul T.; a disimulat provenienţa ilicită a sumelor de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

Fapta inculpatului N., constând în aceea că în calitate de asociat la SC XX. şi-a cesionat în mod fictiv părţile sociale deţinute cu scopul de a se sustrage de la urmărire penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului N., care în perioada 30 - 31 ianuarie 2014 a remis suma de 9600 RON inculpatul T., funcţionar public în cadrul ITPF Vărşand, cu scopul ca acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu referitoare la evidenţierea în aplicaţia "trafic control" a transporturilor intracomunitare de carne, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen.

Infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, în sensul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

15. Fapta inculpatei O., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a efectuat operaţiuni în conturile bancare ale firmelor paravan şi ale firmei ZZ. Debrecen, Ungaria; a participat la operaţiunile de întocmire a facturilor fiscale care să ateste circuitul fictiv; a întocmit facturi care să ateste o livrare fictivă pentru mărfurile provenite de la SC HHH. SA Slobozia, SC HHH. SA Călăraşi, SC III. SA; a disimulat provenienţa ilicită a sumelor de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

16. Fapta inculpatului P., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a pus la dispoziţia grupării infracţionale firma ZZ. Debrecen, Ungaria spre a fi folosită în circuitul evazionist; a coordonat conducătorii auto cărora le comunica când trebuiau să ajungă la PTF Vărşand şi Borş în funcţie de momentul în care era asigurată protecţia de către inculpatul T. şi S.; a intermediat întâlnirea între inculpaţii A. şi Q. în scopul arătat anterior; a întocmit documente de însoţire a mărfurilor care să ateste că livrarea a fost făcută de către o firmă din România, acte care apoi au fost înmânate conducătorilor auto; a coordonat transporturile de carne către destinatarii finali; a căutat identificarea altor funcţionari din cadrul PTF Petea care să asigura protecţia transporturilor; a ajutat la disimularea provenienţa ilicită a sumelor de bani; a ajutat pe inculpatul A. să remită foloasele materiale inculpatul S., prin intermediul inculpatul Q., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.; complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale); complicitate la comiterea infracţiunii dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

17. Fapta inculpatei Q., care în perioada noiembrie 2013 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a ajutat prin intermediul inculpatul S. ca transporturile de carne provenite din achiziţii intracomunitare să fie sustrase monitorizării, cu scopul ca marfa să fie apoi introdusă într-un circuit fictiv spre a se denatura obligaţiile fiscale (TVA) datorate bugetului de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei Q., care în perioada noiembrie 2013 - martie 2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a remis inculpatul S., funcţionar în cadrul AJFP Bihor, suma totală de 7500 RON, cu scopul ca acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu privire la monitorizarea transporturilor de carne provenite din achiziţii intracomunitare, apreciate prin prisma Ordinului ANAF nr. 3774/2013 ca fiind cu risc fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea 35 C. pen. (6 acte materiale).

Infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, în sensul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

18. Fapta inculpatului R., care în perioada noiembrie 2013 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a ajutat prin intermediul inculpatul S. ca transporturile de carne provenite din achiziţii intracomunitare să fie sustrase monitorizării, cu scopul ca marfa să fie apoi introdusă într-un circuit fictiv spre a se denatura obligaţiile fiscale (TVA) datorate bugetului de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului R. care în perioada februarie 2013 - martie 2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a remis inculpatului S., funcţionar în cadrul AJFP Bihor, diferite sume de bani, cu scopul ca acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu privire la monitorizarea transporturilor de carne provenite din achiziţii intracomunitare, apreciate prin prisma Ordinului ANAF nr. 3774/2013 ca fiind cu risc fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. S-a arătat C. pen., din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul, în perioada de referinţă, a remis în mod repetat funcţionarului public diferite sume de bani, cu scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, fiind certă legătura dintre acesta şi inculpatul S. precum şi sprijinul care a fost acordat, fără însă a putea fi cuantificate numărul de acte materiale, motiv pentru care se va reţine comiterea infracţiunii în formă continuată.

Infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, în sensul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

19. Fapta inculpatului S. care în perioada noiembrie - 15 decembrie 2013 şi februarie - martie 2014, a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpaţii A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care în perioada în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în PTF Borş - P1, cu ştiinţă nu a evidenţiat în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inculpatul A., împrejurare în care s-a creat premisele ca marfa respectivă să fie sustrasă controlului fiscal şi introdusă într-un circuit fictiv de natură să creeze aparenţa unor achiziţii/livrări interne, modalitate în care a fost eludată plata TVA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului S., care în perioada noiembrie - 15 decembrie 2013 şi februarie - martie 2014, în calitate de funcţionar în cadrul AJFP Bihor, în perioada în care s-a aflat delegat în PTF Borş-P1, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale în mod repetat a primit suma totală de 7.500 RON cu scopul de a nu evidenţia în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale).

Infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, în sensul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

20. Fapta inculpatului T. care în perioada decembrie 2013 - martie 2014, a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care în perioada în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în PTF Vărşand, cu ştiinţă nu a evidenţiat în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inculpatul A., împrejurare în care s-a creat premisele ca marfa respectivă să fie sustrasă controlului fiscal şi introdusă într-un circuit fictiv de natură să creeze aparenţa unor achiziţii/livrări interne, modalitate în care a fost eludată plata TVA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului T., care în luna decembrie 2013 şi ianuarie 2014, în calitate de şef PPF în cadrul ITPF Oradea - Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, jud. Arad, care potrivit fişei postului avea ca sarcină de serviciu printre altele organizarea şi efectuarea controlului trecerii frontierei de stat, precum şi obligaţia de a conduce, coordona, controla şi răspunde de întreaga activitate din punctul de control al trecerii frontierei, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale în mod repetat a primit suma totală de 19600 RON cu scopul de a nu evidenţia în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (2 acte materiale).

Infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, în sensul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

21. Fapta inculpatei U., care în perioada 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a coordonat ca o parte din aprovizionările cu mărfuri (carne) provenită din achiziţii intracomunitare să ajungă la destinatarul final, cunoscând modul în care aceste mărfuri intră în România; în anumite cazuri a asigurat comunicarea între inculpatul A. şi inculpatul P. spre a se stabili momentul în care transporturile beneficiau de protecţie la Punctele de trecere a frontierei; a acordat sprijin moral inculpatul A., fapt ce a determinat continuarea practicilor evazioniste, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.

22. Fapta inculpatul V. de a pune în vânzare produse din carne, cu privire la care cunoştea că sunt alterate şi cu perioada de valabilitate depăşită, fiind vătămătoare sănătăţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

23. Fapta inculpatei persoana juridică SC W. SRL Cluj-Napoca, care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţională a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei persoană juridică SC W. SRL Cluj-Napoca, care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inculpatul A. pe de o parte şi conturile bancare aparţinând SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ şi SC X. SRL Iaşi, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., referitor la concursul de infracţiuni.

24. Fapta inculpatei persoana juridică SC X. SRL Iaşi, care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţională a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei persoană juridică SC X. SRL Iaşi, care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 25.494.110 (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar de către această soviete comercială) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inculpatul A. prin intermediul conturilor bancare aparţinând SC W. SRL Cluj-Napoca, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., referitor la concursul de infracţiuni.

25. Fapta inculpatei persoana juridică SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţională a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei persoană juridică SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, care în perioada 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 22.680.444 RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar de către această soviete comercială) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inculpatul A. prin intermediul conturilor bancare aparţinând SC W. SRL Cluj-Napoca, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., referitor la concursul de infracţiuni.

26. Fapta inculpatei Z. de a pune în vânzare produse din carne, cu privire la care cunoştea că sunt alterate şi cu perioada de valabilitate depăşită, fiind vătămătoare sănătăţii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

27. Fapta inculpatului AA., care în calitate de medic veterinar oficial în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, la data de 12 martie 2014, contrar atribuţiilor sale de serviciu a procedat la verificarea selectivă a mărfurilor aflate în depozitul aparţinând SC W. SRL Cluj-Napoca, cu privire la care existau suspiciuni că sunt alterate şi cu termenul de valabilitate expirat, precum şi omisiunea acestuia de a proceda la indisponibilizarea cantităţii de marfă care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, până la verificarea integrală a acesteia, fapt ce a permis comercializarea în continuare a mărfurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen., şi complicitate la comiterea infracţiunii comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea prevederilor art. 38 C. pen., referitor la concursul de infracţiuni.

28. Fapta inculpatului BB., care în calitate de inspector în cadrul DSVSA Cluj cunoscând că urmare a solicitării organelor judiciare, urmează a se efectua un control la SC W. SRL, a comunicat acest lucru inculpatului C. cu privire la controlul care urma să fie efectuat şi i-a asigurat acestuia timpul să ia măsuri pentru a ascunde marfa alterată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În cauză au fost efectuate cercetări faţă de inculpat şi pentru comiterea infracţiunii constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. reţinându-se că prin anunţarea inculpatul C. cu privire la controlul iminent, a ajutat grupul infracţional să poată valorifica marfa alterată care o parte provenea din achiziţii intracomunitare obiect al infracţiunii de evaziune fiscală.

Rechizitoriul cu nr. x a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23 decembrie 2014 sub nr. x/2014.

Prin încheierea de şedinţă din 27 martie 2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat că procurorul nu a descris în mod precis şi complet acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor cu privire la faptele de evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani şi în temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a admis în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii J., D. şi SC Y. SRL, B., E. şi SC X. SRL, G., C., F., U., P., L., A. şi T. şi a constat neregularitatea actului de sesizare a instanţei cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii din prezenta; prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii din prezenta cauză; prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii din prezenta; prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

Rechizitoriul a fost refăcut la data de 6 aprilie 2015 şi a fost înaintat judecătorului de cameră preliminară iniţial investit.

Prin încheierea din 21 mai 2015, judecătorul de cameră preliminară a respins cererile inculpaţilor care au invocat, în esenţă, imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, judecătorul arătând că, în urma refacerii actului de sesizare a instanţei, nu se poate vorbi despre imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii. Încheierea a rămas definitivă prin respingerea contestaţiilor formulate de inculpaţi.

Prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 209 din 10 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus preluarea completului C 10 - fond, complet căruia îi fusese repartizat aleatoriu prezenta cauză, de judecător JJJ.

La termenul din 26 ianuarie 2016, dat fiind faptul că inculpaţii A., M., O., N. şi Q. au învederat că solicită aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, s-a dispus citirea rechizitoriului numai cu privire la faptele reţinute în sarcina acestor inculpaţi, aducându-li-se la cunoştinţă învinuirile ce li s-au reţinut prin actul de sesizare al instanţei, fiind ascultaţi sub acest aspect.

La termenul din 11 februarie 2016, inculpatul K., personal, a arătat că este de acord să uzeze de procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, motiv pentru care s-a procedat la ascultarea inculpatului.

La acelaşi termen de judecată potrivit dispoziţiilor art. 349 C. proc. pen., văzând declaraţiile inculpaţilor şi probele administrate în cursul urmăririi penale, Curtea a apreciat că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, motiv pentru care a admis cererile formulate de către inculpaţi şi a pronunţat Sentinţa penală nr. 31F/23 februarie 2016 în Dosarul nou format nr. x/2016

În ceea ce priveşte latura civilă şi latura penală privind pe ceilalţi inculpaţi, Curtea a apreciat că pentru buna desfăşurare a actului de justiţie este necesară disjungerea cauzei în ceea ce priveşte latura penală cu privire la inculpaţii care nu au solicitat procedura recunoaşterii învinuirii şi latura civilă cu privire la toţi inculpaţii, aspecte care formează obiectul cauzei nr. 7670/2/2014.

Prin Sentinţa penală nr. 209/F din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2014, s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul AA. pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 358 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul AA. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 20 martie 2014 - 16 aprilie 2014.

2. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. din infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 de acte materiale), şi art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale), în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 de acte materiale), şi 289 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale) şi art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S. pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S. pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 de acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale).

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 10 iulie 2014 - 5 noiembrie 2014 şi s-a revocat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 100/D/P/12 noiembrie 2014 cu privire la imobilul casă de locuit, înscrisă în CF x Girisu de Criş, nr. topo x situată administrativ în com. Nojorid, sat Livada, nr. 205, jud. Bihor, proprietar S.

3. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. din infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale).

S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. din infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale) în infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. pentru infracţiunea de spălarea de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale).

A fost revocată măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului F., pentru s-a încheiat procesul-verbal de aplicare a sechestrului în data de 12 martie 2014 de către ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi cu privire la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, nr. identificare x, valoare aproximativă de 3500 euro, deţinut de către inc. F.

4. În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. din infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), cu reţinerea art. 5 C. pen.

S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. din infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale) în infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G. pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 5 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G. pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), cu reţinerea art. 5 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G. pentru infracţiunea de spălarea de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale) cu reţinerea art. 5 C. pen.

S-a restituit inculpatului suma de 15.900 RON şi 230 Euro, depusă la KKK. Lipscani în contul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti ridicată în baza procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din data de 12 martie 2014.

5. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. din infracţiunea prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale) în infracţiunea prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durata de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsă prevenţia de la 12 martie 2014 la 20 octombrie 2014.

S-a menţinut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014 asupra sumelor de bani sechestrate (6474.5 RON) şi a popririi asupra conturilor inculpatului şi s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurătoriu asupra sumelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare şi anume: 52.850 RON, 4.370 Euro şi 1.300 USD.

6. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), şi infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 C. pen., în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), şi infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 C. pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. din infracţiunea prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale) în cea prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durata de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune Cluj executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra măsurilor de supraveghere şi anume: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "Regia autonomă a domeniului public" sau la "Primăria municipiului Cluj-Napoca".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 20 martie 2014 la 20 octombrie 2014.

În baza art. 292 alin. (4) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 108 RON şi s-a revocat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014.

7. S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei D. din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei D. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

S-a menţinut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014.

8. S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei E. din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. şi de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei E. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

S-a menţinut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014.

9. În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei I. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei I. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei I. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), a fost condamnată inculpata I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatei I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra măsurilor de supraveghere şi anume: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a impus condamnatei să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

10. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei H. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen., şi toate art. 38 C. pen., în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei H. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei H. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), a fost condamnată inculpata H. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatei H. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei H. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra măsurilor de supraveghere şi anume: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a impus condamnatei să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

A fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014.

11. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului J. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen., şi toate cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului J. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului J. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), a fost condamnat inculpatul J. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului J. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (profesia de contabil) pe o durata de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului J. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (profesia de contabil).

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune Ilfov executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra măsurilor de supraveghere şi anume: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "S.P.G.C. - Serviciul Public de Gospodărire Comunală" sau la "Grădiniţă, Policlinică, Primărie, Oraş Pantelimon str. x, jud. Ilfov".

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

S-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014.

12. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei L. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen. şi toate cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) şi art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei L. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

13. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate art. 38 C. pen., în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului P. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului P. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul P. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului P. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) C. pen. pe o durata de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul P. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului P. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durata de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 8 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului P. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) C. pen., pe o durata de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune Cluj executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra măsurilor de supraveghere şi anume: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "Regia autonomă a domeniului public" sau la "Primăria municipiului Cluj-Napoca".

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C. pen.

A fost menţinută măsura asigurătorie dispusă prin ordonanţele nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014, 19 mai 2014 şi 28 mai 2014.

14. S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. din infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), în art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului R. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului R. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului R. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale).

S-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea din 22 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi mandatul european de arestare emis la data de 1 octombrie 2014.

15. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei U. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi toate art. 38 C. pen., în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei U. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei U. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

S-a revocat măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014 şi din 23 octombrie 2014 asupra următoarelor bunuri imobile şi mobile aparţinând inculpatei, respectiv: imobil situat în Bucureşti, Şos. x, nr. cadastral x, deţinut în cote egale de U. şi MMM.; teren intravilan în suprafaţă de 468 mp, situat în com. Tisău, jud. Buzău, tarlaua x, nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Tisău, având ca proprietar pe MMM., soţul inculpatei; imobil cu destinaţia locuinţă, P+M, construit pe terenul mai sus menţionat, situat în com. Tisău, jud. Buzău, deţinut de U. şi MMM.; imobile care au fost evaluate de către proprietari la suma de aproximativ 160.000 Euro; autoturism marca x, serie şasiu x, cu nr. de înmatriculare x, valoare aproximativă de 7.000 Euro, deţinut de MMM.; suma de 6.000 euro care reprezenta contravaloarea autoturismului, sumă de bani care se află indisponibilizată la NNN. ROMÂNIA - Sucursala Pantelimon; autoturism marca x, nr. de înmatriculare provizoriu x, serie şasiu x, valoare aproximativă de 18.000 Euro.

S-a restituit inculpatei sumele de 3.100 USD şi 40 Euro, care au fost depuse la KKK. Lipscani în contul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

16. În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei V. pentru săvârşirea infracţiunii de comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen.

17. În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei Z. pentru săvârşirea infracţiunii de comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 20 martie 2014-14 aprilie 2014.

18. S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei SC Y. SRL din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi de art. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), toate art. 38 C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi de art. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), toate art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei SC Y. SRL pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

S-a menţinut măsura asigurătorie dispusă în baza Ordonanţei nr. 100/D/P/2014 din 11 noiembrie 2014.

19. A respins schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei SC X. SRL din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), toate cu art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei SC X. SRL pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

S-a menţinut măsura asigurătorie dispusă în baza Ordonanţei nr. 100/D/P/2014 din 22 aprilie 2014.

20. S-a respins schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei SC W. SRL din infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), şi de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), toate cu art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei SC W. SRL pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

21. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul BB. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 20 martie 2014-08 aprilie 2014.

22. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T. din infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (68 acte materiale) şi art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (două acte), în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (două acte), cu reţinerea art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (două acte).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul T. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului T. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o durata de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului T. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune Arad executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra măsurilor de supraveghere şi anume: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "Consiliul Local al Oraşului Ineu" sau la "Consiliul Local al Comunei Seleuş".

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T. pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 12 martie 2014-13 octombrie 2014 şi a fost menţinută măsura asigurătorie dispusă prin ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014.

În baza art. 397 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii B., I., H., J., P. şi T. la plata sumei de 24.649.349 RON, la care a adăugat şi accesorii fiscale (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere), calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării în întregime a prejudiciului.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la inculpaţii D., E., SC Y. SRL şi SC X. SRL.

S-a respins acţiunea civilă faţă de inculpaţii S., F., G., C., L., R., U., SC W. SRL.

Totodată, s-a disjuns acţiunea civilă faţă de inculpaţii A., M., O., N., Q., K. şi a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 12 decembrie 2017.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, după ce a prezentat pe scurt cuprinsul actului de sesizare, parcursul procedurii în cameră preliminară şi dispoziţia de disjungere a cauzei în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii care au solicitat judecarea în procedura recunoaşterii vinovăţiei (ce a format obiectul dosarului nr. x/2016), a arătat că, la data de 21 martie 2016, preşedintele de complet, judecătorul JJJ., a formulat cerere de abţinere de la soluţionare acestei cauze motivat de faptul că, prin încheierea de şedinţă din data de 11 februarie 2016, a dispus disjungerea faţă de inculpaţii pe inculpaţii A., M., O., N., Q. şi K., precum şi a întregii laturi civile, iar, prin Sentinţa penală nr. 31/F din 23 februarie 2013, i-a judecat, în procedura simplificată, pe aceiaşi inculpaţi, astfel că s-a antepronunţat atât cu privire la ceilalţi coinculpaţi care vor fi judecaţi în baza procedurii comune, cât şi pe latură civilă, prin condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, reţinând un prejudiciu material în sumă de 23.975.347 RON. În drept, a invocat dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Prin încheierea pronunţată în data de 21 martie 2016, s-a respins ca neîntemeiată cererea de abţinere formulată.

La termenul de judecată din 5 aprilie 2016, s-a formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cerere de recuzare a preşedintele de complet, judecătorul JJJ., motivat de faptul că, prin Sentinţa penală nr. 31/F din 23 februarie 2013, din Dosarul nr. x/2016, a dispus, cu privire la inculpaţii judecaţi în procedura simplificată, schimbarea încadrării juridice a faptelor penale, în sensul de a reţine doar infracţiunea de evaziune fiscală, mai puţin infracţiunea de spălare a banilor, motivând că transferurile succesive de bani reprezintă însăşi modalitatea prin care a fost săvârşită infracţiunea de evaziune fiscală, astfel că judecătorul s-a antepronunţat cu privire la încadrarea juridică, invocându-se în drept dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Prin încheierea pronunţată în data de 05 aprilie 2016 s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată.

La termenele de judecată din 17 mai 2016, 31 mai 2016, 16 iunie 2016, 30 august 2016, Curtea a procedat la audierea inculpaţilor, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei astfel: C.; D.; F.; G.; S., E.; I.; U., AA.; Z.; BB.; V., J.; H.; T.

La termenele de judecată din 20 septembrie 2016 şi 12 octombrie 2016, Curtea a dispus, din oficiu, şi a procedat la audierea în calitate de martori, a inculpaţilor pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei după cum urmează: A.; O.; M., K.; Q.; N.

La termenele de judecată din 25 octombrie 2016, 9 noiembrie 2016, 22 noiembrie 2016, 7 decembrie 2016, 10 ianuarie 2017, 21 februarie 2017, Curtea a procedat la audierea martorilor audiaţi în timpul urmăririi penale, ale căror declaraţii au fost contestate de inculpaţi, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei după cum urmează: OOO.; PPP.; QQQ.; RRR.; SSS.; TTT.; UUU., VVV.; WWW.; XXX.; YYY.; ZZZ.; AAAA.; BBBB.; CCCC.; DDDD.; EEEE.; FFFF., GGGG.; HHHH.; IIII.; JJJJ.; KKKK.; LLLL.; MMMM.; NNNN.; OOOO.; PPPP.; QQQQ.; RRRR.; SSSS.; TTTT.; UUUU.; VVVV.; WWWW.; XXXX.; YYYY., ZZZZ., AAAAA.; BBBBB.

La termenul de judecată din 25 octombrie 2016, Curtea a luat act că, prin căsătorie, inculpata CCCCC. şi-a schimbat numele în Z.

La termenul de judecată din 7 decembrie 2016, Curtea a încuviinţat cererile martorilor DDDDD. şi EEEEE. de a fi audiaţi prin comisie rogatorie de către Curtea de Apel Oradea şi respectiv Curtea de Apel Cluj, primul fiind audiat la data de 1 februarie 2017 (declaraţia acestuia luată prin comisie rogatorie a fost depusă la dosar - dosar fond), iar declaraţia martorei EEEEE. fiind depusă la dosar.

La termenul din 21 februarie 2017, Curtea a dispus refacerea comisiei rogatorii privind audierea martorului DDDDD., întrucât la audieri nu a participat un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.

La data de 21 martie 2017 a fost respinsă, în temeiul art. 45 C. proc. pen. cererea de reunire la prezentul dosar a Dosarului nr. x/2016, cerere formulată de Ministerul Public, reţinându-se, în esenţă, că, prin Sentinţa penală nr. 31/F din 23 februarie 2016 din Dosarul nr. x/2016, inculpaţii A., K., M., N., O. şi Q. au fost judecaţi pe fond.

Prin Decizia penală nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, din Dosar nr. x/2016, au fost admise apelurile formulate de Ministerul Public şi de apelanţii-inculpaţi K. şi A., a fost desfiinţată sentinţa penală, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de judecată şi cu menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de apelantul-inculpat A., constatându-se că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta. În considerente, s-a arătat că instanţa de fond i-a audiat sumar pe inculpaţi şi a dispus reluarea din momentul imediat următor citirii actului de sesizare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016*, fiind repartizată unui alt judecător.

Prin încheierea de respingere a cererii de reunire, s-a constatat că judecătorul învestit iniţial a desfăşurat o amplă cercetare judecătorească, prin administrarea de probe, îndeosebi a probei testimoniale. Măsura de reunire a cauzelor conduce, în mod evident, la incompatibilitatea acestui judecător, care s-ar afla în situaţia prevăzută de art. 64 alin. (3) C. proc. pen., întrucât s-a pronunţat anterior, prin sentinţa penală desfiinţată, cu trimiterea, spre rejudecare, cu privire la cei 5 inculpaţi, care au optat pentru procedura simplificată. Atât prin Hotărârea din 29 octombrie 2013, în cauza Hogea împotriva României, cât şi prin Hotărârea din 15 noiembrie 2015, în cauza Moinescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că judecătorul care emite soluţia trebuie să fi administrat, în mod nemijlocit, probatoriul, în baza căruia îşi întemeiază convingerea. Astfel, în această cauză, noul judecător învestit are obligaţia de a relua administrarea întregului probatoriu, cu efectul vătămării principiului celerităţii cauzei. Din acest motiv, Curtea a apreciat că reunirea cauzelor aduce prejudicii procesului penal, prin readministrarea vastului probatoriu, cu efectul tergiversării judecării cauzei.

La termenul din 21 martie 2017, Curtea a admis cererile de probatorii formulate de inculpatele E., SC X. SRL, U., de inculpaţii B., R., C., V., S., F. şi G. şi a prorogat soluţionarea cererilor de efectuare a unui nou raport de expertiză financiar contabilă respectiv efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă după administrarea probatoriului încuviinţat. Ulterior, atât cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză financiar contabilă, cât şi cererea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză contabilă au fost respinse.

La termenele de judecată din 18 aprilie 2017, 2 mai 2017, Curtea a procedat la audierea martorilor, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei după cum urmează: FFF.; FFFFF., GGGGG.; HHHHH.; IIIII.; JJJJJ.; EEE.; KKKKK. Martorul DDDDD. a fost audiat, prin comisie rogatorie, la data de 18 aprilie 2017, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

La termenul de judecată din data de 2 mai 2017, Curtea a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru inculpatul R. şi a dispus administrarea prin depunerea la dosarul cauzei a declaraţiei notariale dată în anul 2014 de martora LLLLL. La termenul de judecată din data de 25 mai 2017, Curtea a procedat la audierea inculpatului P., iar la 13 iunie 2017, la audierea martorului MMMMM. şi a inculpaţilor P. şi B.

La solicitarea Curţii, la dosarul cauzei au fost depuse cazierele judiciare ale inculpaţilor D., E., T.; C., P., V.; Z., AA., S., R., BB., B.; U., L., J., I., H., G., F.

Prioritar, Curtea a analizat solicitările formulate de inculpaţi de constatare a nelegalităţii interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi a comunicărilor tip SMS, prezentate ca probe în susţinerea acuzaţiilor deduse judecăţii, ca urmare a răspunsului comunicat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, din care rezultă că interceptarea comunicărilor telefonice, autorizate în baza mandatelor emise în baza legii privind siguranţa naţională a României, cât şi a mandatelor emise potrivit C. proc. pen., au fost realizate de Serviciul Român de Informaţii, iar înregistrarea audio-video a convorbirilor şi comunicărilor purtate de inculpata Q. a fost efectuată de Direcţia Generală Anticorupţie.

Ca urmare a răspunsului comunicat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, analizând şi actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, Curtea a constatat că în cauză au fost realizate trei tipuri de interceptări şi înregistrări: unele dispuse, conform art. 3 din Legea nr. 51/1991, în baza unor mandate de siguranţă naţională emise de către judecătorul anume desemnat de preşedintele Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost autorizat Serviciul Român de Informaţii să efectueze respectivele interceptări şi înregistrări, altele încuviinţate în temeiul dispoziţiilor art. 911 şi următoarele din C. proc. pen. din 1968, prin încheierile judecătorului competent din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi altele în temeiul art. 138 din C. proc. pen. din 2014.

În ceea ce priveşte interceptările dispuse conform art. 3 din Legea nr. 51/1991, în baza unor mandate de siguranţă naţională emise de către judecătorul anume desemnat de preşedintele Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost autorizat Serviciul Român de Informaţii să efectueze respectivele interceptări şi cele încuviinţate în temeiul dispoziţiilor art. 911 şi următoarele din C. proc. pen. din 1968, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M.Of. nr. 190 din 14 martie 3016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională. Aşadar, decizia Curţii Constituţionale se referă la măsurile de supraveghere tehnică ce ar putea fi dispuse în baza prevederilor art. 142 din C. proc. pen. intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014 (adoptat prin Legea nr. 135/2010), efectele sale neputând fi extinse şi asupra altor dispoziţii legale, şi anume Legea siguranţei naţionale nr. 51/1991 sau C. proc. pen. din 1968.

Curtea a mai reţinut că însăşi apărătorii inculpaţilor au invocat incidenţa unor motive de nulitate relativă, fiind de subliniat faptul că, potrivit art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., pentru încălcările intervenite în cursul urmăririi penale, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Chiar dacă inculpatul B. a susţinut că a invocat nelegalitatea acestor interceptări în camera preliminară, s-a constatat că aspectele invocate nu privesc problema de drept pusă în discuţie.

În plus, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 224 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, care se coroborează cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a C. proc. pen.

A mai arătat că, în ceea ce priveşte interceptările şi înregistrările dispuse în temeiul art. 138 din C. proc. pen. din 2014, Curtea Constituţională a reamintit că pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica cauzelor definitiv soluţionate, aplicându-se în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, în speţă, momentul până la care se putea discuta legalitatea administrării probatoriului şi anume, camera preliminară, a fost depăşit prin pronunţarea unei încheieri definitive de judecătorul de cameră preliminară, iar aplicarea corespunzătoare a deciziei presupune a se ţine cont şi de regimul nulităţilor relative şi de momentul până la care pot fi ele invocate.

Drept urmare, Curtea a constatat că în urma publicării Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, în speţă nu pot fi identificate motive pertinente pentru ca, potrivit solicitărilor inculpaţilor, să se dispună înlăturarea din ansamblul probator al cauzei a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi a comunicărilor tip SMS, care rămân în continuare câştigate cauzei.

I. Cu privire la inculpaţii B., SC W. SRL C., Z., V., Curtea a reţinut că SC W. SRL, cu sediul declarat în Cluj-Napoca, avea ca obiect de activitate, printre altele, comerţ intern cu carne şi produse din carne şi lactate. Societatea W. nu a făcut achiziţii intracomunitare, nici exporturi, nefiind înregistrată la organele fiscale pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi. Iniţial firma a început cu un magazin în anul 2002, pentru ca mai apoi să facă distribuţie en-gros, ulterior deschizând aproximativ 24 de magazine, iar cifra de afaceri a crescut constant, fiind încadrată în categoria întreprinderilor mijlocii. La începutul activităţii sale, printre furnizorii principali ai societăţii erau şi SC Y. SRL, SC X. SRL, ulterior, după ce SC W. SRL a început să se aprovizioneze cu mărfuri de firmele coordonate de inculpatul A., SC Y. SRL şi SC X. SRL au devenit clienţi ai lui SC W. SRL. Asociaţii firmei în perioada octombrie 2012 - martie 2014, cu 50% fiecare din părţile sociale, au fost inculpatul B. şi inculpatul C., ultimul având şi calitatea de administrator. În perioada octombrie 2012 - martie 2014, atribuţiile celor doi asociaţi au fost împărţite, în sensul că inculpatul B. s-a ocupat de comerţul en-gros cu carne şi produse din carne, iar inculpatul C. s-a ocupat cu comerţul cu produse lactate şi desfacerea produselor prin magazinele pe care le deţinea societatea. În plus, de partea de distribuţie se ocupa inculpatul C. şi de partea de achiziţii se ocupa inculpatul B.

S-a mai arătat că Z. era angajată la SC W. SRL, se ocupa de magazinele societăţii, fiind în subordinea directă a inculpatului C., şi că V. era soţia acestuia, asociat şi administrator la SC NNNNN. SRL, firmă de catering, care se aproviziona cu carne şi produse din carne de la SC W. SRL.

În anul 2012 inculpatul P. i-a făcut cunoştinţă inculpatului B. cu inculpatul A., care i-a fost recomandat ca un potent om de afaceri din Bucureşti. Atras de preţurile mici pe care le practica inculpatul A. la carne şi produsele din carne, B. a stabilit o relaţie comercială cu acesta, în sensul că SC W. SRL cumpăra aceste produse de la firmele coordonate de A., o parte din ele fiind comercializate prin magazinele proprii, iar o altă parte însemnată erau vândută mai departe altor firme, printre care SC Y. SRL şi SC X. SRL, SC W. SRL jucând rolul de intermediar.

Curtea a arătat că, pentru a se înţelege contribuţia inculpatului B. la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, este necesar a descrie modalitatea în care acţiona inculpatul A. (care nu este judecat în cauză). Astfel, inculpatul A. a început să desfăşoare activităţi comerciale cu produse din carne, folosindu-se de diverse societăţi comerciale. Ulterior, fiind condamnat pentru emiterea de instrumente de plată fără acoperire bancară, inculpatul nu a mai desfăşurat activităţi de comerţ în perioada de 2008 - 2012. Începând din anul 2012, inculpatul a reluat activităţile comerciale prin folosirea de diverse societăţi comerciale pe care le administra numai în fapt, deoarece, având antecedente penale, nu putea să aibă calitatea de administrator. În acest scop, în perioada octombrie 2012 - martie 2014 inculpatul a cumpărat şi vândut cu ajutorul inculpatului K. mai multe societăţi comerciale, ai căror administratori în drept erau colaboratori ai inculpatului. Printre aceştia erau şi inculpaţii M. şi N. Firmele paravan nu erau folosite mai mult de 2 - 3 luni, după care părţile sociale erau vândute unor cetăţeni ai unor state ce nu erau în UE (ex. Rep. Moldova, Kenia, Ucraina). Activitatea comercială consta în principal din achiziţionarea de produse din carne din spaţiul intracomunitar de către societăţi comerciale administrate în fapt de către inculpat şi vânzarea fictivă succesivă către alte societăţi comerciale administrate în fapt tot de inculpat şi doar ulterior vândută beneficiarilor naţionali.

Introducerea acestor firme pe circuit avea ca scop diminuarea TVA-ului datorat şi plătit către stat, deoarece firmele paravan, care de obicei importau intracomunitar marfă şi administrate în fapt de inculpat "se încărcau" cu TVA prin vânzarea fictivă a produselor către alte firme administrate în fapt de inculpat, dar nu achitau acest TVA, ci "dispăreau" după o perioadă scurtă de timp 2 - 3 luni (aceste firme optaseră pentru sistemul "TVA la încasare", care din punct de vedere fiscal presupune obligaţia declarării TVA-ului colectat la încasarea sumelor de la clienţi, dar nu mai târziu de 90 de zile de la livrarea bunurilor), iar firmele ce achiziţionau marfa de la firmele paravan erau "beneficiare" ale unui TVA pe care nu-l plăteau de niciodată către firmele paravan, dar şi-l compensau cu TVA-ul încasat de la adevăraţii beneficiari ai mărfurilor (SC W. SRL Cluj-Napoca, SC X. SRL Iaşi, SC Y. SRL Piatra-Neamţ SRL).

În general marfa era plătită în avans furnizorilor externi, de către firmele ce făceau achiziţii din intracomunitar cu banii obţinuţi în urma acestui circuit comercial sau de la beneficiarii interni reali, printre care şi SC W. SRL, care la rândul ei primea banii în avans de la SC X. SRL Iaşi, SC Y. SRL Piatra-Neamţ SRL.

O parte, aproximativ 50%, din facturile emise de furnizorii din străinătate firmelor coordonate de inculpatul A., erau înregistrate în contabilitate, iar cealaltă parte era distrusă. În ceea ce priveşte întocmirea facturilor către beneficiarii fictivi, dar şi către cei reali, aceasta era coordonată de inculpat, care dădea dispoziţii angajaţilor săi să întocmească facturi sau să distrugă facturi, printre aceştia aflându-se şi inculpatele O., I. şi H. Pentru produsele din carne erau dispoziţii legale speciale, în sensul că la trecerea frontierei TIR-urile erau sigilate de către funcţionarii administraţiilor financiare locale care-şi desfăşurau activitatea în punctele de frontieră, şi menţionate în aplicaţia "trafic control", urmând să fie desigilate la destinaţie în prezenţa tot a unui funcţionar.

Astfel, prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3725/2013 privind procedura monitorizării transporturilor de bunuri provenind din ţări membre ale Uniunii Europene, s-a impus ca pentru mărfurile cu grad ridicat de risc (ex. carne şi produsele derivate), la intrarea pe teritoriul României, transporturile să fie sigilate, urmând ca la destinaţie, în prezenţa unor reprezentanţi ai ANAF să fie desigilate, iar ulterior prin modificările legislative, începând cu data de 11 decembrie 2013, s-a reglementat ca aceste transporturi să fie introduse în aplicaţia "trafic control", nu mai exista posibilitatea de a se introduce mărfuri pe numele unor firme paravan.

Pentru a reuşi să introducă marfă în ţară şi pentru a o direcţiona direct la beneficiarul real (deşi în acte marfa "trecea" prin mai multe societăţi comerciale) fără a fi menţionate TIR-urile în aplicaţia "trafic control", inculpatul A. a corupt funcţionari ai statului, folosindu-se de inculpata Q., ca intermediar care dădea mita funcţionarilor, în scopul arătat. Inculpata Q. i-a fost recomandată inculpatului A. de inculpatul P. În felul acesta, inculpatul a reuşit să obţină un preţ competitiv, pe piaţa internă, la produsele din carne, deoarece baza de calcul care cuprindea preţul de achiziţie, transportul şi adaosul comercial nu cuprindea în fapt şi TVA-ul ce trebuia achitat de firmele fantomă, preţul fiind cu 24% mai mic.

De asemenea, o altă modalitate de a diminua TVA-ul datorat şi plătit către stat era şi aceea prin care firme indicate de inculpat din Bulgaria (OOOOO. BV, QQQQQ. - acestea au fost chiar înfiinţate de inculpat cu ajutorul inculpatului K.), din Ungaria (ZZ., pusă la dispoziţie de inculpatul P.) şi din Cipru (RRRRR.) achiziţionau marfă de la producătorii interni (HHH. Călăraşi, HHH. Slobozia, SSSSS., III., HHH. Crevedia, TTTTT.), dar marfa nu tranzita niciodată graniţa şi nu ajungea la aceste societăţi comerciale, ci era direcţionată de inculpat către firme beneficiarii reali, parteneri de afaceri ai inculpatului, iar în acte marfa apărarea în acest fel ca fiind achiziţionată intracomunitar. Pentru a transporta marfa de la furnizorii interni la beneficiarii reali, însoţită de acte false, inculpatul s-a folosit, printre alţii şi de inculpatul M. În câteva rânduri, inculpatul a solicitat angajaţilor săi să-şi schimbe cartele telefonice şi chiar telefonul mobil. De asemenea inculpatul A. schimba periodic calculatoarele pentru a nu fi identificate circuitele fictive. Pentru a putea desfăşura această activitate infracţională, inculpatul s-a folosit de persoane apropiate, în care avea încredere, membri de familie, fini, prieteni apropiaţi, care l-au ajutat să înfiinţeze firme, să întocmească acte false, să intermedieze afaceri în străinătate, să corupă funcţionari ai statului.

Prin acest mecanism infracţional, care a constat în 263 de acte materiale, întinse pe perioada octombrie 2012 - martie 2014, inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 23.975.347 RON, reprezentând TVA.

Instanţa de fond a reţinut că contribuţia inculpatului B. a constat în ajutorul pe care l-a dat inculpatului A., prin achiziţionarea de marfă de către SC W. SRL, de la societăţile comerciale coordonate de inculpatul A. (care a acţionat infracţional aşa cum am descris mai sus), cunoscând că acesta din urmă în perioada 2012 - martie 2014, în calitate de administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC VV. SRL, SC LL. SRL, SC AAA. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, SC XX. SRL, SC NN. SRL, SC WW. SRL, SC KK., SC MM. SRL, SC PP. SRL, SC SS. SRL, SC RR. SRL; SC YY. SRL, SC TT. SRL, SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL; SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL; SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat, ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, după ce în prealabil fuseseră cumpărate şi vândute de mai multe firme controlate de inculpat, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare.

S-a arătat că situaţia de fapt reţinută a reieşit din analiza coroborată a probatoriului, respectiv din concluziile raportului de expertiză, din care a rezultat că societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist pot fi grupate pe trei paliere:

- societăţi comerciale situate pe primul palier (18 societăţi comerciale) - care au avut rolul de a efectua achiziţiile intracomunitare de mărfuri alimentare, din conturile bancare deschise de aceste societăţi fiind efectuate şi plăţile către furnizorii intracomunitari. Totodată s-a constatat că din conturile bancare deschise de aceste societăţi comerciale s-au efectuat plăţi în valută şi în RON către 3 societăţi comerciale înregistrate în alte state comunitare, de la care nici una dintre societăţile comerciale din România nu au înregistrat în contabilitate achiziţii de bunuri, aferent plăţilor efectuate. Societăţile comerciale situate pe acest palier, au fost următoarele: SC CC. SRL; SC DD. SRL; SC EE. SRL; SC FF. SRL; SC GG. SRL; SC HH. SRL; SC II. SRL; SC JJ. SRL; SC KK. SRL; SC LL. SRL; SC MM. SRL; SC NN. SRL; SC OO. SRL; SC PP. SRL; SC QQ. SRL; SC RR. SRL; SC SS. SRL şi SC TT. SRL. Aceste societăţi au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri de regulă o lună sau două, perioadă în care au depus în general declaraţii la organele fiscale, după care nu au mai desfăşurat activitate, nu au mai depus declaraţii fiscale, fiind ulterior declarate inactive sau radiate. Unele dintre aceste societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate şi au declarat la organele fiscale livrări intracomunitare de mărfuri către beneficiari din Ungaria, Bulgaria şi Cipru, aferent acestor livrări nefiind încasată nici o sumă de la firmele cumpărătoare. Conform aspectelor prezentate în expertiza contabilă, nu există documente care să justifice că mărfurile astfel facturate au părăsit în fapt teritoriul naţional.

- societăţi comerciale situate pe al doilea palier (5 societăţi comerciale) - care au avut rolul de firme intermediare între firmele situate pe primul palier şi cele situate pe palierul trei. În afara rolului de intermediar, unele dintre aceste societăţi au avut şi rol de furnizori de facturi fictive pentru mărfuri emise către societăţile comerciale situate pe palierul trei. Totodată s-a constatat că şi aceste societăţi au efectuat plăţi bancare către 3 societăţi comerciale înregistrate în alte state comunitare, de la care nici una dintre societăţile comerciale din România nu a înregistrat în contabilitate achiziţii de bunuri, aferent plăţilor efectuate. Societăţile comerciale situate pe acest palier au fost următoarele: SC UU. SRL; SC VV. SRL; SC WW. SRL; SC XX. SRL; SC YY. SRL

- societăţi comerciale situate pe palierul trei, care sunt beneficiarii reali ai mărfurilor intracomunitare. Dintre aceste societăţi, principalii beneficiari finali au fost: SC W. SRL Cluj-Napoca; SC Y. SRL Piatra-Neamţ; SC X. SRL Iaşi.

În cazul a 3 firme înregistrate în alte state din Comunitatea Europeană (OOOOO. BV, QQQQQ. şi ZZ., înregistrate în Bulgaria), au fost identificate plăţi în RON şi în valută efectuate de societăţile situate pe palierele unu şi doi, fără a exista relaţii comerciale care să justifice plăţile.

Dintre firmele situate pe primul şi al doilea palier, un număr de 16 societăţi comerciale, au avut sediul social, în perioada în care au fost efectuat achiziţii intracomunitare de mărfuri alimentare, la aceeaşi adresă, respectiv în Bucureşti, Strada x, Nr. 6, la sediul Cabinetului individual de avocatură al inculpatul UUUUU.

Din raportul de expertiză financiar-contabilă întocmită în cauză, a rezultat că sumele încasate de către firmele din Bulgaria şi Ungaria în conturile bancare deschise la bănci din România au fost virate atât în euro cât şi în RON, către diferite societăţi din România după cum urmează: HHH. Călăraşi, HHH. Slobozia, SSSSS., III., HHH. Crevedia, TTTTT. S-a concluzionat în raport că mărfurile facturate de firmele din România către firma ZZ. din Ungaria au fost ulterior refacturate de ZZ. Ungaria către firme din România, acestea apărând că au efectuat achiziţii intracomunitare. Mărfurile erau refacturate către firmele româneşti la acelaşi preţ.

Referitor la plăţile efectuate către QQQQQ. şi către OOOOO. BV, în cadrul raportului de expertiză s-a stabilit că sumele virate către cele două societăţi de la firmele situate pe primele două paliere, cu titlu de "avans marfă", au fost virate de QQQQQ. şi de OOOOO. BV către HHH. SA Călăraşi, HHH. SA Slobozia, SC SSSSS. SA, SC III. SA şi HHH. SA Crevedia.

Din conţinutul expertizei financiar-contabile a rezultat că societăţile situate pe primul palier au efectuat achiziţii intracomunitare de mărfuri în valoare de 79.483.660 RON, fiind efectuate plăţi către firmele furnizoare în sumă de 79.900.520 RON, diferenţa, respectiv suma de 416.860 RON, reprezintă plăţi pentru servicii, rezultând că valoarea achiziţiilor intracomunitare de mărfuri a fost integral achitată de către firmele situate pe primul palier.

S-a menţionat şi faptul că pentru mărfurile achiziţionate intracomunitar, în valoare totală de 79.483.660 RON, care ulterior au fost livrate către beneficiari din România, firmele care au efectuat livrările de mărfuri alimentare erau obligate să înregistreze în contabilitate, să declare operaţiunile prin deconturile de TVA şi să vireze la bugetul de stat TVA în sumă de 19.076.078 RON (79.483.660 * 24%).

Totodată, pentru mărfurile alimentare facturate de HHH. Călăraşi, HHH. Slobozia, SSSSS., III., HHH. Crevedia şi TTTTT. către ZZ., QQQQQ. şi OOOOO. BV, şi care ulterior au fost refacturate către firme din România care nu au înregistrat facturile în contabilitate, firmele care au efectuat livrările de mărfuri în România erau obligate să înregistreze în contabilitate, să declare operaţiunile prin deconturile de TVA şi să vireze la bugetul de stat TVA în valoare de 5.343.484 RON (22.264.515 * 24%).

S-a arătat că aceste livrări succesive tip "suveică" atât cantitativ, cât şi valoric nu au avut decât rolul de eludare a TVA-ului de plata către bugetul statului roman.

A rezultat, astfel, că firmele din România care au livrat la intern mărfurile achiziţionate intracomunitar datorează bugetului de stat TVA în sumă totală de 24.419.562 RON (19.076.078 + 5.343.484), din care firmele situate pe primul palier şi firmele situate pe palierul doi au virat la bugetul de stat TVA în sumă totală de numai 444.215 RON (438.220 + 5.995), rezultând astfel că bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 23.975.347 RON (24.419.562 - 444.215), reprezentând TVA neachitată bugetului de stat. În expertiză s-a descris în mod detaliat circuitul financiar fictiv al mărfurilor prin societăţile comerciale administrate în fapt de A., rezultând un număr de 263 de acte materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală.

În probaţiune a mai fost reţinută şi declaraţia contabilului inculpatului A., inculpatul J., care a confirmat circuitul fictiv, în scopul eludării plăţii TVA-ului, interceptările convorbirilor telefonice, din care a rezultat "plimbarea" mărfurilor prin firme în mod fictiv şi faptul că între preţurile facturate era o diferenţă foarte mică, declaraţiile inculpaţilor M., O. şi N., care confirmă aceste aspecte, precum şi că cel care coordona întreaga activitate infracţională era inculpatul A. care hotăra pe care firme să se factureze, ce marfă, ce cantitate şi ce preţ, dar şi ce firmă urma să fie cesionată, dar şi cele ale martorilor WWW., DDDD., şoferi.

Totodată, s-a arătat că, din declaraţiile inculpaţilor K. şi O., din procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi din interceptările telefonice, a rezultat că inculpatul K. era cel care identifica societăţile comerciale care pot fi preluate prin cesionarea părţilor sociale şi care s-a ocupat în mod direct de înfiinţarea şi reprezentarea acestor societăţi în faţa autorităţilor, fiind, de asemenea împuternicit pe conturile bancare deschise pe numele acestora.

Din declaraţia inculpatei Q., care se coroborează cu declaraţia inculpaţilor N., F. şi M., dar şi cu interceptările convorbirilor telefonice, a rezultat că, la sfârşitul lunii octombrie 2013, prin intermediul inculpatului P., inculpatul A. a cunoscut-o pe inculpata Q., care i-a comunicat că prin intermediul unui angajat al AJFP Oradea, poate facilita tranzitul prin PTF Borş a transporturilor fără a fi sigilate, precum şi că, pentru a beneficia de protecţia funcţionarului, trebuie remisă suma de 700 euro pentru fiecare transport care intra în România şi nu era sigilat, sume ce au fost remise prin intermediul inculpatei Q. Ulterior, inculpatul A. a plătit 500 Euro pentru fiecare camion care intra în România şi nu era trecut în aplicaţia "trafic control", reţinându-se că, în total, acesta a plătit unui funcţionar corupt, prin intermediul inculpatei Q. suma de 75.000 RON, astfel cum a rezultat din analiza documentelor comunicate de către VVVVV., din care reiese că în perioada 13 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, inculpatul F. a primit în această modalitate suma totală de 75.000 RON (13 noiembrie 2013 - 20.000 RON; 16 noiembrie 2013 - 20.000 RON; 26 noiembrie 2013 - 7.000 RON; 04 decembrie 2013 - 15.000 RON; 06 decembrie 2013 - 8.000 RON; 31 ianuarie 2014 - 5.000 RON).

Aspectele de mai sus au fost confirmate cu prilejul audierii de către inculpatul P., care a confirmat că, în cursul anului 2013, a intermediat contactul dintre Q. şi A., cu scopul ca aceştia să discute referitor la un funcţionar ANAF corupt, pentru care se folosea apelativul "doctorul", precum şi modalitatea în care funcţionarul urma să-l ajute pe inculpatul A. în schimbul sumei de 500 euro. Acesta a mai precizat că era anunţat de către A. ori Q. cu privire la momentul când funcţionarul ANAF corupt era la serviciu folosind sintagma:

"doctorul operează", moment la care le comunica şoferilor de tir că pot tranzita PTF Borş întrucât au asigurată protecţia de către funcţionar astfel că nu se vor aplica sigilii ori introduce în aplicaţia "trafic control".

Instanţa de fond a apreciat că, B. nu administra nici în drept, nici în fapt niciuna din societăţile coordonate de inculpatul A., neavând nici un control asupra acestora, relaţia dintre ei fiind una de furnizor-beneficiar, aspect care rezultă din declaraţiile martorilor I., O., M., N., angajaţi ai inculpatului A.

S-a mai arătat că faptul că, din când în când, B. o suna pe una din angajatele lui A. pentru a-i spune cum să factureze, după ce cei doi inculpaţi negociau marfa şi preţul, este firesc într-o relaţie de afaceri strânsă şi nu poate conduce la concluzia că B. coordona afacerea lui A.

Împrejurarea că inculpatul B. ştia că achiziţionează marfă de la inculpatul A., deşi acesta făcea evaziune fiscală, a rezultat, în opinia instanţei de fond, din declaraţiile primului date în timpul urmăririi penale, dar şi din unele aspecte relatate în faţa instanţei de judecată, care se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice pe care le-a avut inculpatul cu diferite persoane. În acest sens, s-a reţinut o convorbire dintre A. şi B., în care ultimul afirmă "Vezi că vor să te agaţe. Vezi că G. e foarte prost şi o zis să-i trimită la Nico factura din ăsta spre W. Ăia nu pot să-i trimită 4 seturi de facturi, pentru că te bagă pe tine, mă, tu eşti nebun?! Da vorbiţi cu mine dacă nu vă duce bila! ... Cum să deie factura direct când eu am factură de la XX., băi. Şi nici nu poţi trece de la o firmă la alta să-i dai toate 4 seturile de facturi, că te bagă la ... ştii tu. Mai mult de 3 firme! Eşti prost? ... Să dai de la R la AS, aia-i factura, da’ G. de ce le-o zis c-o plecat pentru W.? Păi, voi aveţi 4, voi aveţi 4 societăţi prin care plimbaţi marfa? Voi sunteţi idioţi tăţi? ... el trebuia să spună, mânca-ţi-aş gura ta, "Dom-le, eu am vândut-o la o firmă în Bucureşti". Şi atâta. Să se ducă să caute firma în Bucureşti ... Zi-i la aia să nu facă nimic, să-i deie de la R", o altă convorbire din 17 noiembrie 2013, ora 16:22.11, dintre inculpaţii M. şi B., spre a stabili poziţia pe care trebuie să o adopte în relaţia cu organele fiscale, cea din cursul aceleaşi zile, de la ora 21:13.24 dintre M. şi B., din care reiese îngrijorarea acestora cu privire faptul că s-ar putea dovedi implicarea lor în activităţile infracţionale.

În cazul inculpatului B., Curtea a apreciat că este aplicabilă jurisprudenţa CJUE (cauzele conexate C-80/2011 şi C -142/2011 Kittel şi WWWWW.), conform căreia o persoană impozabilă care ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia sa, participă la o operaţiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul trebuie, în scopul Directivei 2006/112, să fie considerată ca participând la această fraudă, independent de aspectul dacă obţine sau nu obţine un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operaţiunilor taxate efectuate de aceasta în aval (a se vedea Hotărârea Kittel şi WWWWW. - punctul 56). Însă, s-a constatat că, ceea ce nu s-a menţionat în actul de sesizare este că la punctul 57 din aceeaşi hotărâre (cauzele conexate C-80/2011 şi C -142/2011 Kittel şi WWWWW.) s-a precizat că în această situaţie persoana impozabilă ajută pe autorul fraudei şi devine complicele lui.

Astfel, chiar dacă, astfel cum în mod corect s-a menţionat de către apărare şi cum de altfel rezultă şi din probatoriul administrat, SC W. SRL şi-a înregistrat în contabilitate operaţiunile comerciale ce au constat în achiziţii reale de bunuri importate de către firmele coordonate de inculpatul A. şi vândute ulterior lui SC W. SRL şi a achitat taxele şi impozitele aferente, acest aspect profită numai SC W. SRL, iar nu şi inculpatului B. care ştia că, prin achiziţiile sale, participă la o operaţiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului B. care l-a ajutat pe inculpatul A., prin achiziţionarea de marfă de către SC W. SRL, de la societăţile comerciale coordonate de inculpatul A., cunoscând că acesta din urmă în perioada octombrie 2012- martie 2014, în calitate de administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC VV. SRL, SC LL. SRL, SC AAA. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, SC XX. SRL, SC NN. SRL, SC WW. SRL, SC KK., SC MM. SRL, SC PP. SRL, SC SS. SRL, SC RR. SRL; SC YY. SRL, SC TT. SRL, SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL; SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL; SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat, ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, după ce în prealabil fuseseră cumpărate şi vândute de mai multe firme controlate de inculpat, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare, îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Curtea a constatat că nu este întemeiată solicitarea inculpatului de a se reţine numai art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, fără alin. (3) al aceluiaşi articol, întrucât, din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că SC W. SRL a achiziţionat marfă de la SC UU. SRL în valoare de 17.876.045 RON, din care 3.459.880 RON TVA şi de la SC XX. SRL a achiziţionat marfă în valoare de 26.320.170, din care 5.098.072 RON TVA. Astfel, numai în ceea ce priveşte achiziţiile de la SC XX. SRL şi de la SC UU. SRL de către SC W. SRL, valoarea totală a TVA-ului este 8.557.952 RON, care depăşeşte suma de 500.000 euro prevăzută ca prejudiciu în alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

În concluzie, s-a arătat că, chiar dacă, aşa cum a rezultat din întregul probatoriu administrat (declaraţiile angajaţilor inculpatului A.: M., O., H., I., F., N., a contabilului inculpatului A., declaraţiile şoferilor care transportau marfă, a inculpatului K.) inculpatul B. nu administra nici în drept, nici în fapt niciuna din societăţile coordonate de inculpatul A., neavând nici un control asupra acestora, inculpatul B. a achiziţionat marfă prin SC W. SRL, de la aceste societăţi în valoare de cel puţin 44.196.215 RON, din care TVA 8.557.952 RON, cunoscând că acest TVA nu va fi achitat de inculpatul A. Astfel, inculpatul B. cunoştea că cel puţin suma de 8.557.952 RON, reprezentând TVA-ul corespunzător achiziţiilor făcute prin SC W. SRL, va face obiectul infracţiunii de evaziune fiscală.

Curtea a apreciat că faptul că în declaraţia dată în calitate de martor în prezenta cauză, inculpatul A. a arătat că nu ştia dacă inculpatul B. cunoştea că el era primul importator şi că acesta nu a avut nicio implicare în firmele administrate de el, nu poate răsturna întreg probatoriul administrat, din care rezultă că cel din urmă ştia de activitatea infracţională a primului, dar nu putea să se retragă din afacere, întrucât avea bani daţi în avans pentru marfă.

Instanţa a considerat că, din întreg probatoriul administrat, a reieşit că relaţia dintre cei doi inculpaţi era furnizor-client, iar operaţiunile comerciale dintre SC W. SRL şi firmele coordonate de inculpatul A. erau reale, precum şi că operaţiunile comerciale nereale aveau loc între firmele coordonate de inculpatul A., care acţiona în modalitatea prezentată în preambulul considerentelor referitoare "frauda de tip carusel".

Ca urmare, întrucât aceste operaţiuni erau reale, Curtea a arătat că nu va reţine încadrarea juridică de autorat la infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 propusă prin rechizitoriu.

De asemenea, s-a arătat că, în mod eronat, s-a reţinut în actul de sesizare că firmele lui A. erau doar "săgeata" care achiziţionau bunuri din spaţiu intracomunitar, iar inculpaţii B., D. şi E. erau beneficiarii reali ai evaziunii fiscale. În realitate, A. avea propria lui afacere de comerţ cu produse din carne, în care făcea cu firmele controlate de el fraudă de tip carusel, iar TVA-ul colectat de la beneficiarii reali, firmele inculpaţilor B., D. şi E., nu era plătit la stat, ci rămânea în întregime inculpatului A. S-a constatat că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul A. împărţea produsul infracţiunii cu ceilalţi inculpaţi şi nici nu s-a reţinut acest lucru în actul de sesizare. Avantajele, pe care le-au avut firmele inculpaţilor B., D. şi E., erau faptul că primul cumpăra de la A. marfă la preţuri foarte mici, la care punea un adaos şi vindea marfa mai departe firmelor inculpatelor D. şi E., iar ultimele două inculpate aveau o ofertă mare de produse din care puteau să se aprovizioneze.

Aşadar, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine că inculpaţii B., D. şi E. menţionau în mod nereal în documentele contabile că marfa provenea din achiziţii interne, având în vedere că odată achiziţionată marfa de una din firmele lui A., aceasta devenea o marfă internă, supusă regimului normal de taxare, iar nu celui de taxare inversă. Diferenţa dintre cei trei inculpaţi era dată de faptul dacă cunoşteau sau nu frauda de tip carusel pusă la cale de inculpatul A., la care ei ajutau prin achiziţionarea de marfă de la acesta, astfel încât să se poată stabili dacă aveau sau nu calitatea de complici.

Faţă de cele reţinute mai sus, Curtea a constatat că este dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul B.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, Curtea a constatat că ea s-a realizat prin ajutorul dat inculpatului A. prin achiziţionarea de produse din carne de la firmele acestuia, care le achiziţiona din spaţiul intracomunitar prin societăţi comerciale administrate în fapt de către acesta şi care le vindea fictiv şi succesiv către alte societăţi comerciale administrate în fapt tot de inculpat şi doar ulterior le vindea beneficiarilor naţionali. S-a arătat că introducerea acestor firme pe circuit de către inculpatul A. avea ca scop diminuarea TVA-ului datorat şi plătit către stat, deoarece firmele paravan, care de obicei importau intracomunitar marfă şi administrate în fapt de inculpat "se încărcau" cu TVA prin vânzarea fictivă a produselor către alte firme administrate în fapt de inculpat, dar nu achitau acest TVA, ci "dispăreau" după o perioadă scurtă de timp 2 - 3 luni, iar firmele ce achiziţionau marfa de la firmele paravan erau "beneficiare" ale unui TVA pe care nu-l plăteau de niciodată către firmele paravan, dar şi-l compensau cu TVA-ul încasat de la adevăraţii beneficiari ai mărfurilor (SC W. SRL Cluj-Napoca care vindea mai departe mărfurile către SC X. SRL Iaşi, SC Y. SRL Piatra-Neamţ).

Curtea a considerat că infracţiunea este săvârşită de inculpatul B. cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., având în vedere că acesta cunoştea frauda de tip carusel săvârşită de inculpatul A. şi a urmărit să se producă această fraudă, întrucât în acest fel beneficia de preţuri mici de achiziţie la marfa importată de A.

Procedând la stabilirea pedepsei pentru inculpatul B. pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi raportându-se la criteriile de individualizare prevăzute de lege, instanţa a aplicat o sancţiune la limita minimă, de 9 ani închisoare, ţinând seama, pe de o parte, de caracterul continuat al infracţiunii de evaziune fiscală, perioada nu foarte îndelungată de acţiune, prejudiciu considerabil nerecuperat, contribuţia la săvârşirea infracţiunii, angrenarea a numeroase persoane în activitatea infracţională, persoane care au acţionat pe diverse paliere, dar şi faptul că, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar, pe de altă parte, de circumstanţele personale (inculpatul are o familie organizată, doi copii minori în întreţinere şi a dat dovadă de fidelitate procedurală), considerând că aceasta este proporţională şi corespunde din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

Totodată a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g - interzicerea dreptului inculpatului de a fi asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o durata de 5 ani, precum şi interzicerea aceloraşi drepturi ca pedeapsă accesorie. În ceea ce priveşte dreptul de a fi asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale (de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), instanţa a apreciat că, având în vedere modul în care inculpatul a acţionat, nu i se poate permite acestuia ca în viitor, pe o perioadă de 5 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, să aibă dreptul de a exercita astfel de activităţi, dat fiind faptul că în acest moment nu există niciun motiv a crede că inculpatul are probitatea morală să desfăşoare activităţi economice în cadrul cărora va respecta dispoziţiile legale.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului B., având în vedere următoarele considerente:

S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în perioada octombrie 2012- martie 2014, în calitate de administrator de fapt al SC W. SRL Cluj-Napoca, împreună cu inculpatul A., administrator de fapt al mai multor societăţi comerciale, au iniţiat un grup infracţional organizat şi alături de inculpata E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi inculpata D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat şi alte persoane, în cadrul grupului inculpatul B. având rolul de a interpune în circuitul fictiv SC W. SRL pentru care au fost emise facturi de achiziţie a unor bunuri provenite din achiziţiile intracomunitare efectuate de către societăţile comerciale controlate de către inculpatul A., urmate de livrarea acestora către SC X. SRL Iaşi şi SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ şi evidenţierea în contabilitatea societăţii comerciale sus-menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma iniţierii şi constituirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel, conform actului de sesizare, constituirea s-a făcut de inculpaţii A., B., E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi inculpata D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie.

În ceea ce le priveşte pe inculpatele E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi inculpata D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, în actul de sesizare, s-a reţinut că acestea au avut rolul de a stabili mărfurile cu care urma a fi aprovizionate SC Y. SRL şi SC X. SRL Iaşi, precum şi circuitul sumelor de bani aferente acestor tranzacţii, pentru care au fost emise facturi de achiziţie a unor bunuri provenite din achiziţiile intracomunitare efectuate de către societăţile comerciale controlate de către inculpatul A., urmate de livrarea acestora către această firmă prin intermediul SC W. SRL şi evidenţierea în contabilitatea societăţilor comerciale sus menţionate de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului.

Interpretând coroborat dispoziţiile art. 367 C. pen., instanţa a apreciat că rezultă că aderarea sau sprijinirea, sub orice formă trebuie să se facă la un astfel de grup, astfel cum e definit la alin. (6) din art. 367 C. pen., adică format din trei sau mai multe persoane. Cu alte cuvinte, pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 367 C. pen., în varianta constituirii unui grup infracţional organizat, trebuie ca, constituirea grupului să fie făcută de trei sau mai multe persoane şi, la acest grup, constituit de trei sau mai multe persoane, trebuie adere alte persoane şi acest grup, constituit de trei sau mai multe persoane, trebuie sprijinit. În acest sens, a făcut trimitere şi la Decizia nr. 12/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, care a analizat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 323 din C. pen. anterior, care constituia norma generală, iar art. 7 din Legea nr. 39/2003, norma specială.

Având în vedere că instanţa de fond a dispus achitarea inculpatelor E. şi D. pentru infracţiunile scop a grupului şi anume spălare a banilor şi evaziunea fiscală, a apreciat că nu se mai poate reţine în sarcina lor săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, nefiind întrunite, în ceea ce le priveşte, condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, lipsind scopul pentru care aceste inculpate ar constitui grupul (sens în care s-a invocat decizia nr. 10/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept).

Aşadar, deşi în actul de sesizare s-a reţinut că grupul este constituit din inculpaţii A., B., E. şi D., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatelor E. şi D. pentru această infracţiune, astfel încât a apreciat că nu se mai poate reţine existenţa unui grup infracţional organizat, cât timp el este constituit doar din două persoane: inculpaţii A. şi B., celorlalţi inculpaţi reţinându-li-se săvârşirea infracţiunii sub forma aderării sau sprijinirii. S-a arătat că numărul de trei sau mai multe persoane trebuie să fie determinat de persoanele care constituie grupul, iar nu de totalitatea persoanelor care constituie, aderă şi sprijină grupul, sens în care s-a făcut trimitere la decizia mai sus menţionată, dar şi la cele reţinute în doctrină sub acest aspect.

În cauza pendinte, astfel cum s-a reţinut în situaţia de fapt expusă la capitolul dedicat infracţiunii de evaziune fiscală săvârşite de inculpatul B., relaţia dintre cei doi inculpaţi era furnizor-client, iar din punct de vedere juridic este vorba de o participaţie penală, inculpatul A. săvârşind infracţiunea de evaziune fiscală sub forma autoratului, iar inculpatul B. sub forma complicităţii.

S-a arătat că, în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi, nu au existat reguli de a acţiona, nici roluri determinate de săvârşirea acestei infracţiuni, ci relaţii angajat-angajator (A. - I., H.), beneficiar-contabil (A. - J.), parteneri de afaceri (A. - P.). Or, grupul infracţional este o grupare de persoane, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice privind ierarhia şi repartizarea atribuţiilor, elemente care dovedesc existenţa structurii organizatorice şi deosebesc pluralitatea constituită de cea ocazională (participaţia penală).

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului, având în vedere următoarele considerente:

În actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului că în perioada în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator de fapt al SC W. SRL Cluj-Napoca, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inculpatul A., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

S-a arătat că din dispoziţiile legale care incriminează această infracţiune, rezultă că spălare a banilor este o faptă de natură penală, condiţionată de existenţa unei infracţiuni predicat (sau premisă) din care sunt obţinute fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile sau imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni legitime. Infracţiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, întrucât existenţa ei este condiţionată de săvârşirea prealabilă a unei infracţiuni din care să provină bunul supus unei operaţiuni de spălare, având totuşi un caracter autonom în raport cu infracţiunea predicat, chiar şi în situaţia în care nu se cunoaşte autorul acesteia.

Făcând trimitere la cele reţinute cu prilejul analizării infracţiunii de evaziune fiscală, când s-a constatat că inculpatul nu a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală prin înregistrarea în contabilitatea SC W. SRL de operaţiuni nereale, societatea fiind, astfel cum se reţine şi în actul de sesizare, beneficiarul real al mărfurilor, ci a ajutat, prin achiziţionarea de mărfuri ce fuseseră importate de firmele coordonate de inculpatul A., la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către acesta, s-a arătat că, în concret, pentru ca B. să săvârşească infracţiunea de spălare a banilor în forma reţinută de acuzare, trebuie să disimuleze originea produsului infracţiunii de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul A., printr-o operaţiune legitimă.

Or, în opinia instanţei de fond, din probele administrate nu a rezultat şi nici acuzarea nu a reţinut în rechizitoriu că inculpatul A. i-ar fi remis inculpatului B. sume de bani pentru ca acesta din urmă să achiziţioneze marfă prin SC W. SRL de la societăţile coordonate de inculpatul A. Dimpotrivă, la filele x din Rechizitoriu s-a menţionat că se prezintă succint şi cronologic circuitele utilizate de gruparea infracţională, cu referire directă la situaţii de fapt cu scopul de a se putea înţelege atât mecanismul infracţional cât şi participaţia penală a fiecărei persoane cercetate în prezenta cauză. Din analiza acestor circuite a rezultat că banii plecau de la SC Y. SRL şi/sau SC X. SRL ca avans marfă, erau transferaţi în contul SC W. SRL şi apoi în conturile societăţilor coordonate de A., tot ca avans marfă, care plătea aceşti bani furnizorilor externi. În câteva situaţii se menţionează că o mică parte din bani erau retraşi de angajaţii inculpatului A., fără a se preciza ce s-a întâmplat în continuare cu banii retraşi.

Astfel, s-a arătat că nu există nici un dubiu că marfa importată din spaţiu intracomunitar era plătită în avans de SC Y. SRL şi/sau SC X. SRL, care erau vechi jucători pe piaţa de carne din România, astfel încât, în lipsa unor probe contrare, banii cu care SC Y. SRL şi/sau SC X. SRL achitau marfa nu proveneau de la inculpatul A., ci din propria afacere. În ceea ce priveşte SC W. SRL, această firmă achita marfa cu banii proveniţi de la SC Y. SRL şi/sau SC X. SRL, iar nu de la firmele coordonate de inculpatul A.

Curtea a apreciat că această construcţie a acuzării ar fi putut avea suport logic, dacă s-ar fi dovedit în cauză că societăţile coordonate de inculpatul A. erau în fapt folosite de SC Y. SRL, SC X. SRL şi/sau SC W. SRL exclusiv pentru importul de produse din carne. Or, din probatoriul administrat a reieşit că inculpatul A. avea propria afacere, inculpatul B. cumpăra marfă de la aceste societăţi, cunoscând că primul face o fraudă de tip suveică, şi o vindea mai departe SC Y. SRL şi SC X. SRL, ai căror administratori nu cunoşteau această fraudă (aspect pe care îl vom trata în capitolul dedicat inculpatelor E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie).

Ca urmare, Curtea a considerat că nu se poate reţine infracţiunea de spălare a banilor în sarcina inculpatului B., în niciuna din variantele prevăzute la art. 29 din Legea nr. 656/2002, având în vedere că banii proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul A. nu ajungeau la B., marfa fiind achiziţionată cu banii proveniţi de SC X. SRL Iaşi şi SC Y. SRL Dumbrava, astfel cum este descris la filele x din Rechizitoriu, astfel încât a considerat că nu se impune schimbarea de încadrare juridică a faptei, în altă variantă a infracţiunii.

Totodată, a apreciat că nu se poate reţine nici că inculpatul B. ar fi complice la infracţiunea de spălare a banilor săvârşită de inculpatul A., având în vedere că în ceea ce-l priveşte pe cel din urmă, fapta de spălare a fost descrisă în rechizitoriu, la capitolul "în drept", ca fiind procesul de reciclare a sumei de 82.484.777 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar, prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale pe care le controla, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, deoarece transferurile succesive, adică operaţiunile fictive, reprezintă însăşi modalitatea prin care s-a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, iar scopul nu a fost ascunderea provenienţei ilicite a banilor, cât timp A. nu achita marfa cu banii proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală, adică din câştigurile obţinute în urma comercializării produselor importate, ci din avansurile provenite de la SC Y. SRL şi SC X. SRL, via SC W. SRL, iar aceste avansuri nu erau bani proveniţi de la A., ci din propriile afaceri ale SC Y. SRL şi SC X. SRL.

Or, ţine de tipicitatea acestor infracţiuni ca infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea predicat (în cazul acesta se doreşte a fi evaziunea fiscală), să nu poată fi săvârşite în concurs ideal. S-a apreciat că nici scopul transferurilor succesive nu a fost cel reţinut la secţiunea "în drept" - de a ascunde provenienţa ilicită, ci a fost acela de a încărca cu TVA nişte firme care dispăreau după o vreme şi de a compensa TVA-ul pentru firmele de la "coada" tranzacţiilor succesive, în primul rând pentru ca prin neplata TVA -ului să se obţină un preţ competitiv şi în al doilea rând pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa cum s-a menţionat şi în raportul de expertiză contabilă şi reluat în partea expozitivă a rechizitoriului. Tot din raportul de expertiză a rezultat că s-au şi depus sume de bani, expertul arătând că organul de cercetare penală trebuie să precizeze provenienţa acestor sume, fapt care nu s-a întâmplat.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu se poate reţine nici afirmaţia că s-a reciclat suma de 82.484.777 RON, când prejudiciu a fost de numai 24.649.349 RON, căci în cazul în care s-ar reţine infracţiunea de spălare a banilor, suma ce trebuie reciclată este cea obţinută din săvârşirea infracţiunii predicat sau o sumă mai mică.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C., V., Z., Curtea a arătat că, referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, s-a reţinut în sarcina inculpatului C. că, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în calitate de administrator de drept al SC W. SRL Cluj-Napoca, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţională a mărfurilor intracomunitare, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), pentru care a dispus achitarea acestuia în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum s-a reţinut în preambulul capitolului dedicat inculpaţilor şi angajaţilor SC W. SRL, asociaţii firmei în perioada octombrie 2012 - martie 2014, cu 50% fiecare din părţile sociale, au fost inculpatul B. şi inculpatul C., ultimul având şi calitatea de administrator. S-a arătat, de asemenea, modalitatea în care s-a produs frauda fiscală "tip suveică" de către societăţile coordonate de inculpatul A. şi de ce administratorii SC W. SRL nu puteau avea calitatea de autori la infracţiunea de evaziune fiscală, ci de complici la această infracţiune.

În cazul acestui inculpat, Curtea a apreciat că trebuie să stabilească, "având în vedere elemente obiective", astfel cum impune jurisprudenţa CJUE (cauzele conexate C-80/2011 şi C -142/2011 Kittel şi WWWWW.), dacă inculpatul ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia sa, participă la o operaţiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul, raportat la ceea ce s-a reţinut în practica CJUE cu privire la teoria părţii inocente (cauza Optigen şi Teleos).

Analizând întregul material probator, Curtea a ajuns la concluzia că există un dubiu, care îi profită acestuia (in dubio pro reo), că inculpatul C. ştia sau ar fi trebuit să ştie de frauda fiscală "tip suveică" de către societăţile coordonate de inculpatul A., de la care SC W. SRL se aproviziona cu marfă. În acest sens, s-a făcut trimitere la prima declaraţie dată de inculpatul A. în timpul urmăririi penale, în care acesta a arătat că inculpatul C. nu a avut nicio implicare în activitatea infracţională, instanţa precizând că nu va avea în vedere celelalte declaraţii decât în măsura în care se coroborează cu alte probe, ele fiind absolut subiective şi conjuncturale.

În perioada octombrie 2012 - martie 2014 atribuţiile celor doi asociaţi au fost împărţite, în sensul că inculpatul B. s-a ocupat de comerţul en-gros cu carne şi produse din carne, iar inculpatul C. s-a ocupat cu comerţul cu produse lactate şi desfacerea produselor prin magazinele pe care le deţinea societatea. În plus, de partea de distribuţie se ocupa inculpatul C. şi de partea de achiziţii se ocupa inculpatul B., aspecte care reies din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpatul C. şi BB., din data de 12 martie 2014, declaraţiile martorilor (inculpat) O., M., ale inculpaţilor B., Z., ale martorilor GGGGG., contabil financiar al SC W. SRL, N., angajat al inculpatului A., şofer personal, XXXXX., angajat la depozitul SC W. SRL, ale inculpatului C.

Având în vedere probatoriul administrat, dar şi faptul că între inculpatul C. şi inculpatul A. nu au existat convorbiri telefonice incriminatoare, de asemenea nici între inculpatul C. şi inculpatele D. şi E. nu există convorbiri telefonice, faptul că inculpatul C. era administratorul de drept al SC W. SRL, Curtea a apreciat că nu poate conduce automat la ideea că acesta cunoştea de frauda tip carusel pusă la cale de inculpatul A. Chiar dacă inculpatul C. cunoştea că există relaţii comerciale între SC W. SRL şi firmele coordonate de inculpatul A. şi chiar de faptul că SC W. SRL făcea intermediere între aceste firme şi SC Y. SRL şi SC X. SRL, de asemenea, Curtea a apreciat că nu poate conduce automat la ideea că acesta cunoştea frauda fiscală, cât timp nu există nicio probă în acest sens.

Dimpotrivă, din probatoriul administrat a rezultat că sarcinile celor doi asociaţi erau împărţite în firmă, relevant fiind şi faptul că activitatea de intermediere a luat avânt atunci când inculpatul B. a început să se ocupe de aprovizionare şi să lucreze cu firmele coordonate de inculpatul A.

Instanţa de fond a arătat că este corectă susţinerea acuzării că, în calitate de administrator de drept inculpatul avea acces la contabilitatea firmei, dar că aceasta nu poate decât să îl avantajeze pe inculpat, având în vedere că SC W. SRL nu a făcut ea însăşi evaziune fiscală, ci a fost doar instrumentul prin care inculpatul B. l-a ajutat pe inculpatul A. să facă evaziune fiscală, astfel încât contabilitatea acestei societăţi era legal ţinută, un motiv în plus pentru inculpatul C. să nu-şi dea seama de activitatea frauduloasă. Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că inculpatul a acţionat fără vinovăţie, fapt pentru care l-a achitat pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, Curtea a considerat că din probele administrate a rezultat că inculpatul C. a cunoscut circuitul sumelor de bani şi, pentru aceleaşi motive arătate la capitolul dedicat inculpatului B. şi acestei infracţiuni, Curtea a dispus achitarea inculpatului C., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

În plus, Curtea a apreciat că, pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, trebuie ca disimularea originii banilor prin operaţiuni legale trebuie să se facă cunoscând că aceştia provin dintr-o infracţiune. Or, în cazul inculpatului C., avându-se în vedere că nu s-a dovedit faptul cunoaşterii de către acesta a fraudei fiscale pusă la cale de inculpatul A., nu se poate reţine că ar fi avut cunoştinţă de sume de bani provenite dintr-o infracţiune.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., având în vedere că, raportat la soluţia dată în cazul inculpatului C. pentru infracţiunile scop a grupului şi anume spălare a banilor şi evaziunea fiscală, nu se mai poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, nefiind întrunite, condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, lipsind scopul pentru care inculpaţii ar constitui grupul (sens în care a făcut trimitere la Decizia nr. 10/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept). În plus, s-a avut în vedere că prin actul de sesizare s-a reţinut ca variantă a săvârşirii infracţiunii de către acest inculpat "aderarea", iar, aderarea trebuie să se facă la un grup, astfel cum este el definit de art. 367 alin. (6) C. pen., adică constituit din trei sau mai multe persoane. Or, un asemenea grup, astfel cum s-a arătat la capitolul dedicat acestei infracţiuni pentru inculpatul B., nu există.

Referitor la infracţiunea de comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen., a arătat că, în actul de sesizare, s-a reţinut că inculpaţii C. şi Z. au pus în vânzare produse din carne, cu privire la care cunoşteau că sunt alterate şi cu perioada de valabilitate depăşită, fiind vătămătoare sănătăţii, faptă pentru care a dispus achitarea ambilor inculpaţi având în vedere următoarele considerente:

S-a arătat că, potrivit art. 358 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de comercializarea de produse alterate, vânzarea de alimente, băuturi sau alte produse cunoscând că sunt alterate sau cu perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii, aspect care trebuie dovedit. Or, acest lucru poate fi făcut în două moduri, fie printr-o expertiză de specialitate, fie prin dovedirea că în urma consumului acestor produse s-a produs îmbolnăvirea a cel puţin o persoană. În cauza de faţă nu s-a administrat nicio probă în acest sens.

Deşi acuzarea s-a bazat, în principal, pe conţinutul unor convorbiri telefonice şi o declaraţie de martor, QQQ., director la SC YYYYY. SRL, unde SC W. SRL trimitea marfă, Curtea nu a reţinut ca fiind conformă cu realitatea declaraţia martorului de la urmărire penală, ci pe cea dată în faţa instanţei de judecată, având în vedere că prima putea fi una subiectivă, martorul putând fi el acuzat de comercializarea de produse alterate.

Ca urmare, Curtea s-a raportat la declaraţia dată de martorul QQQ., director la SC YYYYY. SRL, în faţa instanţei de fond, care se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice din data de 6 ianuarie 2014, ora 14:32.37 cu inculpata V., cea din filele x, din data de 16 ianuarie 2014, ora 08:43.03, de la data de 17 ianuarie 2014 ora 13:26.53, din data de 8 ianuarie 2014, ora 11:31.05, convorbiri redate în forma lor netrunchiată, probe din care nu rezultă că inculpaţii cunoşteau că marfa este expirată, alterată, ori că produsele sunt vătămătoare sănătăţii sau că inculpatul C. ar fi ştiut că se efectuează un control.

Instanţa a analizat şi activitatea inculpatei V., având în vedere că s-a reţinut în actul de sesizare că o altă modalitate de introducere în consumul public a produselor de carne expirate de către inculpaţii CCCCC. şi C. este aceea de a introduce marfa la firma de catering NNNNN. SRL Cluj-Napoca, deţinută de către soţia sa, V.

În acest sens, lecturând în întregime convorbirile telefonice menţionate de parchet în acuzare (din data de 6 ianuarie 2014, la ora 13:16:16, şi 6 ianuarie 2014, la ora 13:18:12 - fila x), instanţa de fond a reţinut că, din cea de-a doua reiese că, într-adevăr, firma de catering a inculpatei V. a preluat o parte din marfa trimisă de SC W. SRL, dar aceasta a ales ce era bun din marfa trimisă, iar inculpatul C. a sunat la sediu pentru stornarea facturii, nu pentru a trimite marfă stricată "la catering facturezi doar atât: bacon 3,27 şi ceafă afumată 1,98". De altfel, instanţa a remarcat faptul că în rechizitoriu s-a omis a se menţiona că în continuare inculpatul C. discuta cu un angajat de-al său şi îl certa pentru marfa pe care a trimis-o la catering.

S-a reţinut în rechizitoriu că la data de 17 februarie 2014, ora 14:38.46, inculpatului C. i-a fost adus la cunoştinţă faptul că în magazinul ZZZZZ. din mun. Cluj-Napoca, aparţinând societăţii, se află marfă a cărei termen de valabilitate era expirat ori care era improprie consumului, astfel că acesta a luat decizia de a reduce preţul. În realitate, s-a constatat că, lecturând conţinutul convorbirii, inculpatul nu spune să reducă preţul ci "retur şi să vorbească la catering", existând un dubiu că a trimis această marfă la catering. De altfel, întreaga discuţie redată la fila x dup, inculpatul C. spune "retur" la marfa ce pare a fi stricată şi să comande alta pentru marfa expirată.

În opinia instanţei, acelaşi dubiu există şi cu privire la materia primă pe care o folosea inculpata V. la firma de catering NNNNN. SRL Cluj-Napoca, având în vedere că nici în cazul acestei societăţi nu s-a făcut o expertiză de specialitate cu privire la marfă şi nici nu a existat vreun caz de îmbolnăvire în urma consumului de produse preparate în această unitate.

Curtea a apreciat că declaraţiile martorilor audiaţi, angajaţi ai NNNNN. SRL Cluj-Napoca sunt contradictorii şi unele subiective având în vedere că unii angajaţi au fost daţi afară sau au rămas fără serviciu. În schimb, cu ocazia audierii martorilor JJJJ., PPP. UUU. şi TTT., medici veterinari, aceştia au declarat că în urma controalelor efectuate chiar cu ocazia percheziţiilor, nu au constatat nicio încălcare a normelor sanitar-veterinare.

Ca urmare, şi în ceea ce o priveşte pe inculpata V., s-a apreciat că există un dubiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen., având în vedere că nu există probe (expertiză de specialitate, cazuri de îmbolnăvire) din care să rezultă că produsele pe care le-a comercializat erau vătămătoare sănătăţii.

Pentru aceste considerente, pentru cei trei inculpaţi, V., C. şi Z., Curtea a constatat că nu există probe că au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 358 alin. (1) C. pen., astfel că s-a dispus achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă săvârşită de inculpatul C., în actul de sesizare s-a reţinut că în perioada noiembrie - decembrie 2013, la magazinul situat în localitatea Beclean, jud. Bistriţa-Năsăud, aparţinând SC W. SRL Cluj-Napoca, a fost efectuat un control de către numita FFF., funcţionar în cadrul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud, împrejurare în care au fost constatate încălcării ale unor prevederi legale privind punerea în vânzare a produselor din carne expuse la vânzare în magazinul de desfacere, astfel că s-a decis aplicarea unei sancţiuni societăţii comerciale. În acest context, inculpatul C., fiind în relaţii apropiate cu inculpatul EEE., comisar şef în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor - Regiunea Nord-Vest, şi cunoscând faptul că acest funcţionar public are prerogativă de control şi asupra Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud, a luat legătura cu acesta cu scopul de a interveni pe lângă numita FFF. pentru a-i influenţa decizia. Conform procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din data de 7 ianuarie 2014, a fost aplicată sancţiunea avertismentului pentru SC W. SRL de către FFF. Drept recompensă, inculpatul C. i-a oferit lui EEE. 8 kg de carne de porc. Produsele din carne care au fost date numitului EEE., au fost achiziţionate din banii personali ai inculpatul C. de la un magazin având profil de activitate similar cu cel al societăţii comerciale administrate de către inculpat.

Instanţa de fond că situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare este corectă, completă şi corespunde probatoriului administrat, respectiv din interceptările comunicărilor telefonice şi mesajele sms din 8 ianuarie 2014 orele 09:36.53, 09.38.58, 09.46.21, 12.59.53 în ultima EEE. contactându-l telefonic pe inculpatul C., împrejurare în care acesta din urmă i-a explicat funcţionarului public împrejurările în care a fost efectuat controlul, precum şi faptul că numita FFF. a solicitat ca angajatul care îşi desfăşura activitatea în magazin să se prezinte la data de 9 ianuarie 2014 la sediul CJPC Bistriţa-Năsăud.

Potrivit înţelegerii anterioare, la data de 10 ianuarie 2014, ora 10:52.38, EEE. l-a contactat telefonic pe inculpatul C. şi i-a reproşat că:

"... păi tu mă cauţi numa când ...", iar inculpatul C. i-a cerut să-l trimită pe "Ionel" la firmă să-i dea cele 10 kg de pulpă. . În continuare inculpatul C. l-a contactat pe martorul JJJJJ., căruia i-a solicitat să achiziţioneze cantitatea de 8 kg carne de porc şi i-a indicat numele persoanei care urma să se prezinte spre ridica produsele destinate martorului EEE.

S-a arătat că, din procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din data de 7 ianuarie 2014, rezultă că a fost aplicată sancţiunea avertismentului pentru SC W. SRL, act care este semnat de către inculpata Z. şi FFF.

Instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului în sensul că nu i-a cerut niciodată lui EEE. să intervină pentru anularea unei amenzi, arătând că sunt contrazise de conţinutul SMS dat de inculpat martorului EEE. în care îl întreabă, la ora 09:38.58:

"Îţi zice ceva FFF. din bn de la voi?, primind răspuns pozitiv din partea inculpatul EEE., mesaj care a fost dat ca urmare a discuţiei pe care a avut-o cu inculpata Z., care i-a spus inculpatului numele persoanei care făcea controlul - FFF., dar şi de conţinutul discuţiei dintre inculpat şi martorul JJJJJ., căruia i-a solicitat să achiziţioneze cantitatea de 8 kg carne de porc şi i-a indicat numele persoanei care urma să se prezinte spre a ridica produsele destinate martorului EEE. . S-a apreciat că declaraţia dată de martora FFF. este irelevantă deoarece dacă ar fi recunoscut că s-a făcut trafic de influenţă pe lângă ea, s-ar fi putut autoincrimina.

În ceea ce-l priveşte pe martorul EEE., prin actul de sesizare al instanţei s-a pronunţat de către procuror o soluţie de renunţare la urmărire penală pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, despre care martorul nu a precizat dacă a contestat-o sau nu.

Faţă de considerentele mai sus menţionate, Curtea a constatat că fapta există şi a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţia prevăzută de lege, reţinând că, în drept, fapta inculpatului C. care în perioada 8 - 10 ianuarie 2014, a promis şi apoi a remis suspectului EEE., comisar şef în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cantitatea de 8 kg carne de porc cu scopul de interveni pe lângă funcţionarul public FFF. din cadrul OJPC Bistriţa spre a nu aplica o sancţiune contravenţională, amendă, societăţii comerciale SC W. SRL Cluj-Napoca, pentru încălcarea unor prevederile legale privind modul de desfacere a produselor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea 5 C. pen., având în vedere că inculpatul avea calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, adică o funcţie care determină participarea la luarea deciziilor, sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei.

Curtea a stabilit că legea penală mai favorabilă este legea nouă, având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă sunt mai mici în noul C. pen. - pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani -, faţă de vechea formă a infracţiunii prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000, anterior datei de 1 februarie 2014 - pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului C., pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă săvârşită, pe care a stabilit-o la limita minimă a intervalului, instanţa a avut în vedere limitele prevăzute de lege, "preţul" mic plătit pentru traficul de influenţă - 8 kg de carne, faptul că, în cele din urmă, s-a aplicat un avertisment, caracterul necontinuat al faptei, dar şi că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar corelativ faptei inculpatului, martorul EEE. a "beneficiat" de soluţia de renunţarea la urmărire penală. Ca circumstanţe personale, s-a reţinut că inculpatul are o familie organizată, copii minori în întreţinere şi a dat dovadă de fidelitate procedurală. Având în vedere aceste circumstanţe reale şi personale care agravează sau, după caz, atenuează gradul de pericol social al faptei şi periculozitatea inculpatului, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii este o pedeapsă proporţională şi corespunde din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) - interzicerea dreptului inculpatului de a fi asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o durata de 2 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie, reţinându-se că, în ceea ce priveşte dreptul de la lit. g), că) având în vedere modul în care inculpatul a acţionat (folosindu-se în săvârşirea faptei de calitatea deţinută la o societate comercială), nu i se poate permite acestuia ca în viitor, pe o perioadă de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei, să aibă dreptul de a fi exercita astfel de activităţi, dat fiind faptul că în acest moment nu există niciun motiv a crede că inculpatul are probitatea morală să desfăşoare activităţi economice în cadrul cărora va respecta dispoziţiile legale.

Cuantumul pedepsei aplicată, dar şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 91 C. pen., au îndreptăţit Curtea să considere că infracţiunea săvârşită este un eveniment singular în biografia inculpatului, iar suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Cluj, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen. este o măsură necesară şi suficientă, în condiţiile menţionate în dispozitiv.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 20 martie 2014 la 20 octombrie 2014.

În baza art. 292 alin. (4) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 108 RON, contravaloarea bunurilor remise de inculpat ca "preţ" al cumpărării de influenţă.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că fapta inculpatei persoana juridică SC W. SRL Cluj-Napoca, care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoştea că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţională a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

S-a mai reţinut că fapta aceleiaşi inculpate, care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare acestei societăţi comerciale şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inc. A. pe de o parte şi conturile bancare aparţinând SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ şi SC X. SRL Iaşi, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Instanţa de fond a dispus în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achitarea inculpatei SC W. SRL, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), raportându-se la dispoziţiile art. 135 C. pen., ce reglementează răspunderea penală a persoanelor juridice, la cele ale art. 219 din C. civ., ce prevăd că faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, şi cele art. 218 alin. (2) C. civ., potrivit cărora în raporturile cu terţii, persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii o cunoşteau la data încheierii actului.

Curtea a arătat că, în cauza pendinte, a rezultat că inculpatul B. a angajat pe inculpata SC W. SRL în relaţii comerciale cu societăţile coordonate de inculpatul A., cunoscând că acesta din urmă participă cu firmele sale la o fraudă tip carusel, cel din urmă cunoscând că primul nu este singurul administrator al firmei şi că inculpatul C. este administratorul de drept al societăţii. S-a mai arătat că, din probele administrate a mai rezultat că inculpatul C. nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitatea la infracţiunea de evaziune fiscală, existând un dubiu că acesta cunoştea frauda tip carusel pusă la cale de inculpatul A., astfel încât există un dubiu că inculpatul C., în calitate de asociat şi administrator de drept ar fi încredinţat inculpatului B. funcţia de administrator de fapt ce avea ca atribuţii aprovizionarea cu marfă, cu scopul ilicit de a ajuta la frauda tip carusel a inculpatului A.

Având în vedere acest dubiu, care profită inculpatei SC W. SRL, în aplicarea dispoziţiilor art. 219 C. civ., fapta ilicită săvârşită de inculpatului B., ca organ al persoanei juridice, instanţa a stabilit că nu o va obliga pe persoana juridică, SC W. SRL, având în vedere că această faptă ilicită nu au avut legătură cu scopul funcţiei încredinţate de inculpatul C.

În ceea ce priveşte pe inculpatele E., D., SC X. SRL şi SC Y. SRL, s-a arătat că în sarcina primelor două, prin actul de sesizare, s-a reţinut că, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în calitate de administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ şi, respectiv, SC X. SRL Iaşi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoşteau că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În sarcina inculpatelor SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ şi SC X. SRL Iaşi s-a reţinut prin actul de sesizare că, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii interne de bunuri (carne şi produse din carne) cu privire la care cunoşteau că în realitate proveneau din spaţiul intracomunitar, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

Curtea a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achitarea inculpatelor pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), arătând că, din raportul de expertiză contabilă, a rezultat cu certitudine că SC Y. SRL şi SC X. SRL au achiziţionat marfă numai de la SC W. SRL Cluj-Napoca, care la rândul ei a achiziţionat marfă de la societăţile comerciale coordonate de inculpatul A. Către SC Y. SRL Piatra-Neamţ au fost livrate mărfuri alimentare în valoare totală de 22.680.444 RON, din care 18.290.681 RON - valoare fără TVA şi 4.389.763 RON - TVA, iar către SC X. SRL Iaşi au fost livrate mărfuri alimentare în valoare totală de 25.494.110 RON, din care 20.583.959 RON - valoare fără TVA şi 4.940.151 RON - TVA. S-a arătat că societăţile coordonate de inculpatul A. care livrau marfă către SC W. SRL, care la rândul ei livra marfă către SC Y. SRL şi SC X. SRL, au produs o frauda fiscală "tip suveică".

S-a mai reţinut că din întregul probatoriu administrat a reieşit că SC X. SRL, SC Y. SRL, SC W. SRL şi societăţile coordonate de inculpatul A. erau afaceri diferite, conduse de persoane diferite, cu angajaţi diferiţi, cu magazine şi puncte de lucru diferite. Angajaţii nu se cunoşteau între ei şi uneori nu îi cunoşteau nici pe administratorii celorlalte societăţi. În acest sens, au fost avute în vedere declaraţiile martorilor AAAAAA., M. şi O.

Instanţa a subliniat că practica CJUE este constantă în a considera că, deşi o astfel de persoană impozabilă poate fi obligată, în cazul în care dispune de indicii care permit să se bănuiască existenţa unor nereguli sau fraude, să se informeze cu privire la operatorul de la care intenţionează să achiziţioneze bunuri sau servicii pentru a se asigura de fiabilitatea acestuia, administraţia fiscală nu poate impune totuşi în general respectivei persoane impozabile, pe de o parte, să verifice dacă emitentul facturii aferente bunurilor şi serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispunea de bunurile în cauză şi era în măsură să le livreze şi dacă şi-a îndeplinit obligaţiile privind declararea şi plata TVA-ului pentru a se asigura că nu există nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte sau, pe de altă parte, să dispună de documente în această privinţă (Hotărârea Mahagében şi Dávid, C-80/11 şi C-142/11, EU:C:2012:373, punctele 60 şi 61, Hotărârea Stroy trans, C-642/11, EU:C:2013:54, punctul 49, precum şi BBBBBB., C-33/13, EU:C:2014:184, punctele 38 şi 39).

S-a arătat că, în cauză, s-a dovedit că ambele inculpate cunoşteau că marfa pe care o achiziţionau de la SC W. SRL era importată, relevantă în acest sens fiind declaraţia martorului IIIII., angajat la SC X. SRL, însă, Curtea a apreciat că pentru a se reţine complicitatea inculpatelor la frauda societăţilor coordonate de inculpatul A. nu e suficient ca inculpatele să fi cunoscut că marfa provenea din import ci, trebuie dovedit că acestea cunoşteau că în "amonte" se făcea o fraudă fiscală. Or, în cauză s-a dovedit că relaţia comercială dintre SC X. SRL, SC Y. SRL şi SC W. SRL era mult mai veche decât relaţia comercială dintre SC W. SRL şi societăţile coordonate de inculpatul A. şi în plus, iniţial SC X. SRL, SC Y. SRL erau furnizori pentru SC W. SRL, ulterior rolurile schimbându-se.

Astfel, având în vedere relaţiile comerciale vechi dintre cele trei firme SC X. SRL, SC Y. SRL şi SC W. SRL, Curtea a considerat că este greu de crezut că ar fi putut să existe o suspiciune că cea din urmă face evaziune fiscală sau nu achită TVA-ul, cu atât mai mult cu cât aceasta era cunoscută ca un vechi jucător comercial pe piaţa de carne din România.

Mai mult decât atât, CJUE a recunoscut dreptul de deducere chiar dacă furnizorul bunurilor este o persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de TVA atunci când facturile referitoare la bunurile livrate conţin toate informaţiile impuse de articolul 22 alin. (3) litera (b) din A şasea directivă, în special pe cele necesare pentru identificarea persoanei care a întocmit facturile menţionate şi a naturii respectivelor bunuri (Hotărârea Dankowski, C-438/09, EU:C:2010:818, punctele 33, 36 şi 38, precum şi Hotărârea Tóth, C-324/11, EU:C:2012:549, punctul 32).

În ceea ce priveşte livrarea bunurilor direct la sediile SC X. SRL şi SC Y. SRL, fără a trece prin depozitul SC W. SRL şi chiar prin modificarea CMR-ului sau întocmirea unui nou CMR, pentru a nu se cunoaşte numele exportatorului, Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi considerată un indiciu de fraudă, cât timp intermedierea în vânzare-cumpărare nu este interzisă, iar interpunerea SC W. SRL în lanţul livrărilor s-a făcut în scop comercial, în sensul că SC W. SRL a practicat adaosurile comerciale care au adus preţurile la cele practicate pe piaţă (sens în care s-a făcut trimitere la înscrisurile depuse la dosar de inculpata E. la 12 mai 2016).

Mai mult decât atât, s-a arătat că CJUE a recunoscut dreptul de deducere chiar dacă factura de livrare a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent şi că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepţia cazului în care se stabileşte, în raport cu elemente obiective şi fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionată era implicată într-o fraudă privind TVA-ul, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere (C-563/11, Forvards V SIA c. Valts).

În opinia instanţei de fond, în cazul celor două societăţi, SC X. SRL şi SC Y. SRL, acestea nu numai că nu trebuiau să facă verificări în ceea ce o priveşte pe SC W. SRL, dar inculpata E. alertată fiind de faptul că una din firmele furnizoare pentru SC W. SRL nu se vede în VIES, a luat imediat legătura cu B. pentru a-l atenţiona despre acest lucru (discuţia data de 1 noiembrie 2013, ora 08:44.11, filele x).

Împrejurarea că mărfurile importate erau achitate în avans lui SC W. SRL de către SC X. SRL şi SC Y. SRL, nu se datora faptului că acestea "subvenţionau" firmele coordonate de inculpatul A., ci că furnizorul extern solicita banii în avans pentru a încărca marfa, iar inculpatul A. impusese şi el la rândul lui această regulă partenerilor săi de afaceri, apreciindu-se ca fiind relevante în acest sens declaraţiile inculpatei U., care a explicat că era o practică uzuală ca marfa să nu se încarce până când nu era plătită de importator şi de multe ori achita ea marfa, ca firmă de brokeraj, urmând să-şi recupereze ulterior banii de la cumpărător.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu se poate reţine nici afirmaţia din rechizitoriu că firmele coordonate de inculpatul A. erau "săgeţile" celor două societăţi, SC X. SRL şi SC Y. SRL, cât timp nu există nicio probă că vreo sumă de bani a ajuns de la A., via B., la E. şi D. Dimpotrivă, apare lipsit de sens să se reţină că înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale făcute de SC X. SRL şi SC Y. SRL este în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri, cât timp aceste societăţi apăreau în contabilitate cu TVA de plătit şi de încasat la o valoare reală a bunurilor.

Instanţa a mai arătat că s-a dovedit în cauză că SC X. SRL şi SC Y. SRL au făcut achiziţii reale de marfă de la SC W. SRL pe care au plătit-o în avans, care le-a fost livrată şi pe care au comercializat-o în continuare altor societăţi comerciale din România.

Procedând la verificarea, în conformitate cu jurisprudenţa CJUE (cauzele conexate C-80/2011 şi C -142/2011 Kittel şi WWWWW.) şi raportat la teoria părţii inocente (cauza Optigen, şi Teleos), a faptului dacă cele patru inculpate SC X. SRL, SC Y. SRL, E. şi D., ştiau sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia lor, participă la o operaţiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul, instanţa a arătat că declaraţiile date de A., în calitate de martor sau de inculpat, la urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată, nu pot fi luate în considerare având în vedere că ele sunt subiective şi s-au schimbat conjunctural, în funcţie de interesul procesual al acestuia.

În opinia instanţei de fond, afirmaţia reţinută de acuzare, că beneficiarii finali stabileau preţurile de livrare, nu corespunde adevărului şi este în contradicţie cu probatoriul administrat, în condiţiile în care toţi inculpaţii şi martorii au afirmat că SC X. SRL, SC Y. SRL, SC W. SRL şi societăţile coordonate de inculpatul A. erau afaceri diferite, fiecare din reprezentaţi urmărindu-şi propriile interese.

Astfel, inculpatul A. nu punea adaos comercial la marfa importată sau punea unul extrem de mic, în schimb, prin adăugarea TVA-ului pe care îl încasa de la cumpărătorii reali ai mărfii importate şi prin neachitarea lui, câştiga practic contravaloarea acestui TVA. Inculpatul CCCCCC. câştiga din adaosul comercial care se practica pe piaţă, dar acesta fiind calculat la un preţ de import (A. nu punea adaos comercial la marfa importată sau punea unul extrem de mic, astfel cum am arătat) preţul devenea, chiar dacă nu foarte mic, unul competitiv şi avea şi avantajul cantităţii şi al varianţei mărfii pe care o oferea spre vânzare lui SC X. SRL şi SC Y. SRL. La rândul lor, SC X. SRL şi SC Y. SRL erau interesate de marfa vândută de SC W. SRL, având în vedere variaţia mărfii, faptul că la rândul lor livrau la un moment dat marfă către SC W. SRL şi făceau compensări, astfel cum a arătat martorul IIIII. şi SC W. SRL era un partener vechi şi puteau obţine, în final şi un preţ competitiv.

Faptul că SC X. SRL, SC Y. SRL, SC W. SRL şi societăţile coordonate de inculpatul A. erau afaceri diferite, fiecare din reprezentaţi urmărindu-şi propriile interese, rezultă şi din conţinutul convorbirilor telefonice, instanţa arătând, însă, că nu există nicio convorbire telefonică dintre inculpatele E. şi D. şi inculpatul A., toate convorbirile fiind purtate între A. şi B. (SC W. SRL) şi între B. (SC W. SRL) şi E. şi D.

Dimpotrivă, atât din prima declaraţie a inculpatului A. în calitate de suspect, cât şi în din prima declaraţie a inculpatului A. în calitate de inculpat, considerate de Curte ca fiind corespunzătoare adevărului, nefiind influenţate de o tactică procesuală conjuncturală, dar şi din declaraţiile date de martorul IIIII. rezultă că administratorii SC X. SRL, E. şi DDDDDD. au încercat, la o întâlnire pe care au avut-o la Cluj, să-l convingă pe A. să le livreze direct lor, "sărindu-l" pe B. (SC W. SRL), aspect cu care A. nu a fost de acord. Din acest lucru, rezultă că A. nu a livrat niciodată marfă direct către SC X. SRL şi SC Y. SRL, dar şi faptul că nu a existat, aşa cum susţine parchetul, o conivenţă infracţională între SC X. SRL, SC Y. SRL şi societăţile coordonate de inculpatul A., ci dimpotrivă erau afaceri diferite, iar SC W. SRL juca rolul de intermediar în afaceri, acesta câştigând din adaosul comercial aplicat, la fel ca şi SC X. SRL şi SC Y. SRL, care vindeau mai departe marfa cumpărată de la SC W. SRL. Or, dacă ar fi fost o înţelegere infracţională, atunci nu s-ar fi încercat "sărirea" din lanţul comercial a SC W. SRL, căci această societate ar fi fost utilă pentru a mări numărul societăţilor care achiziţionau intern marfa şi astfel să se creeze o aparenţă mai puternică că achiziţia este una internă, iar nu externă.

S-a mai reţinut că inculpata D. situaţia nu l-a cunoscut niciodată pe inculpatul A. şi nu a discut niciodată cu acesta, precum şi că toate discuţiile purtate între D. şi B. sunt pur comerciale, eventualele "diferenţe" sau "neconcordanţe" fiind minore şi ţinând de rapiditatea cu care trebuie să se desfăşoare relaţiile comerciale şi cu care trebuie găsite soluţii financiar-contabile pentru situaţii neaşteptate.

S-a arătat că faptul că nu exista o conivenţă infracţională rezultă şi din conţinutul discuţiilor purtate de B. cu D. şi E., din care reiese că, în cazul întârzierii unui transport, acestea din urmă nu luau legătura cu A., cu vreun angajat al acestuia sau cu transportatorii, ci îl solicitau pe B., pe care îl întrebau despre acest transport.

Instanţa a reţinut, totodată, că probatoriul propus de acuzare pentru a se dovedi conivenţa infracţională a inculpatelor SC X. SRL, SC Y. SRL, D. şi E. se bazează (excluzând declaraţia inculpatului-martor A., care este subiectivă şi conjuncturală) exclusiv pe convorbiri telefonice interceptate (redate în procese-verbale), dar care nu se regăsesc pe suporturile optice originale, fiind înaintat odată cu dosarul de urmărire penală un hard disk extern, neopisat, iar la solicitarea Curţii de a se înainta aceste suporturi optice, parchetul s-a limitat la a preciza că acestea se regăsesc în alte dosare de urmărire penală.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că singura soluţie care se impune pentru cele patru inculpate SC X. SRL, SC Y. SRL, D. şi E. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală este achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală, sens în care s-a arătat că, în cauză, s-a dovedit că operaţiunile comerciale au fost reale, adică achiziţiile comerciale făcute de SC X. SRL, SC Y. SRL au fost achiziţii interne, făcute de la SC W. SRL, iar nu intracomunitare, cum a susţinut acuzarea şi nu au fost săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ci în scop comercial, în vederea obţinerii de profit. Faţă de aceste aspecte, s-a considerat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor pusă în discuţie din oficiu cu privire la această infracţiune.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, din probele administrate, s-a arătat că a rezultat că inculpatele SC X. SRL, SC Y. SRL, D. şi E. au cunoscut circuitul sumelor de bani, ele au fost cele care au achitat marfa în avans, fiind o practică unanim cunoscută pentru importatorii de produse din carne şi, pentru aceleaşi motive arătate la capitolul dedicat inculpatului B. şi acestei infracţiuni, Curtea a dispus achitarea inculpatelor, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

În plus, s-a arătat că, pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, trebuie ca disimularea originii banilor prin operaţiuni legale trebuie să se facă cunoscând că aceştia provin dintr-o infracţiune, or, în cazul celor patru inculpate, avându-se în vedere că nu s-a dovedit faptul cunoaşterii de către acestea a fraudei fiscale pusă la cale de inculpatul A., Curtea a apreciat că nu se poate reţine că ar fi avut cunoştinţă de sume de bani provenite dintr-o infracţiune. S-a mai arătat că s-a dovedit că relaţia pe care SC X. SRL, SC Y. SRL o aveau cu SC W. SRL era doar o parte din afacerea celor două inculpate, astfel încât este indubitabil, văzând cifrele de afaceri ale celor două inculpate, numărul de importuri pe care SC X. SRL le făcea chiar pe cont propriu, numărul de magazine, de angajaţi, astfel că, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că SC X. SRL, SC Y. SRL aveau capacitatea financiară să achite în avans marfa cumpărată de la SC W. SRL şi că nu aveau nicidecum nevoie de "ajutorul" lui A. sau B.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că nu se mai este necesar a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pusă în discuţie de către instanţă cu privire la această infracţiune.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatelor D. şi E., Curtea a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achitarea inculpatelor pentru săvârşirea infracţiuni prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., având în vedere soluţia de achitare pentru infracţiunile scop a grupului şi anume spălare a banilor şi evaziunea fiscală, apreciind că nu se mai poate reţine în sarcina lor săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, nefiind întrunite, condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, lipsind scopul pentru care aceste inculpate ar constitui grupul (sens în care a făcut trimitere la Decizia nr. 10/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept).

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P., s-a reţinut că, în perioada octombrie 2012 - martie 2014 l-a ajutat pe inculpatul A. să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale prin faptul că:

- a pus la dispoziţia inculpatul A., firma sa ZZ. Debrecen din Ungaria, spre a fi folosită în circuitul evazionist, în sensul că marfa inculpatului ... apărea în acte ca "trecând" prin firma ZZ. Debrecen pentru ca mai apoi să fie livrată la beneficiarii reali din România ca fiind marfă intracomunitară, deşi ea nu părăsea niciodată teritoriul României, scopul fiind facturarea fără TVA, deşi acesta era calculat în preţul produsului, dar nu era datorat de beneficiarii reali pentru că nu apărea evidenţiat ca atare. În acest scop, inculpatul a împuternicit-o pe martora O., angajata lui A., să facă operaţiuni în conturile ZZ. Debrecen şi să întocmească documentele contabile;

- a coordonat conducătorii auto cărora le comunica când trebuiau să ajungă la PTF Vărşand şi Borş în funcţie de momentul în care era asigurată protecţia de către funcţionarii corupţi;

- a intermediat întâlnirea între inculpaţii A. şi Q. în scopul arătat anterior;

- a întocmit documente de însoţire a mărfurilor care să ateste că livrarea a fost făcută de către o firmă din România, acte care apoi au fost înmânate conducătorilor auto;

- a coordonat transporturile de carne către destinatarii finali;

- a ajutat pe inculpatul A. să remită foloasele materiale unui funcţionar corupt DGFP Oradea în valoare totală de 75.000 RON, prin intermediul inculpatei Q., pentru a se facilita intrarea în ţară a mărfii fără a fi sigilată sau a fi introdusă în aplicaţia "trafic control", prin faptul că le-a făcut conştiinţă celor doi (A. şi Q.), în acest scop şi apoi, în data de 18 decembrie 2013, a insistat pe lângă A. ca acesta să remită suma de 10.000 RON inculpatei Q., care urma să o remită mai departe funcţionarului corupt.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, s-a arătat că această situaţie de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpatului date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, declaraţiile martorilor O., dată în calitate de inculpat la urmărire penală, angajată a lui A., M., dată în calitate de inculpat la urmărire penală, angajat al lui A., WWW., A., dată în calitate de inculpat, raport de expertiză contabilă din care rezultă că au fost identificate la dosar facturi emise de firmele din România către ZZ. Debrecen, Ungaria, precum şi facturi emise de ZZ. Debrecen, Ungaria către 3 societăţi situate pe primul palier coordonate de inculpatul A. (SC II. SRL - 69.837 euro; SC QQ. SRL - 178.772 euro; JJ. -1.559.422 euro) în valoare totală de 8.039.775 RON, echivalentul a 1.808.032 euro. Referitor la facturile în valoare totală de 1.808.032 euro emise de ZZ. din Ungaria către cele 3 firme situate pe primul palier, s-a constatat că acestea nu au fost înregistrate în contabilitatea firmelor din România, iar achiziţiile respective nu au fost declarate la organul fiscal prin declaraţiile 390 - privind achiziţiile şi livrările intracomunitare şi nu au fost declarate nici în deconturile de TVA.

S-a arătat că în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la dare de mită, această situaţie de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor martorului A., date în calitate de inculpat cu cele ale inculpatului P., date în cursul urmăririi penale şi convorbirile telefonice în data de 28 noiembrie 2013, ora 19:32:26, 19:34:45 şi 21,02,26 dintre P. şi B.

Analizând probatoriul astfel cum a fost administrat, Curtea a constatat că este dincolo de orice îndoială că inculpatul P. a săvârşit infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la dare de mită, astfel că a înlăturat apărările acestuia sub acest aspect.

În consecinţă, s-a arătat că, în drept, fapta inculpatului P. care, în perioada octombrie 2012 - martie 2014 l-a ajutat pe inculpatul A. să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale prin faptul că a pus la dispoziţia acestuia firma ZZ. Debrecen, Ungaria spre a fi folosită în circuitul evazionist, a coordonat conducătorii auto cărora le comunica când trebuiau să ajungă la PTF Vărşand şi Borş în funcţie de momentul în care era asigurată protecţia de către funcţionarii corupţi; a intermediat întâlnirea între inculpaţii A. şi Q. în scopul arătat anterior; a întocmit documente de însoţire a mărfurilor care să ateste că livrarea a fost făcută de către o firmă din România, acte care apoi au fost înmânate conducătorilor auto; a coordonat transporturile de carne către destinatarii finali, îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a subliniat că, din modul concret de săvârşire a faptelor, astfel cum rezultă din materialul probator, inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor lui şi a acceptat producerea lor, fiind conştient că săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, mai ales că a fost implicat în coruperea unor funcţionari publici, tocmai în scopul facilitării activităţii evazioniste, reţinându-se că le-a comis cu intenţia indirectă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instanţa a apreciat că nu trebuie reţinute şi dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, care reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii ce intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro. În acest sens, s-a arătat că, în cauză, ajutorul dat de inculpatul P. a constat mai ales în faptul că a pus la dispoziţia acestuia firma ZZ. Debrecen, Ungaria, spre a fi folosită în circuitul evazionist. Inculpatul, deşi era administrator al firmei ZZ. Debrecen, a împuternicit-o pe angajata lui A., O., să facă operaţiuni bancare şi să întocmească facturile fiscale şi celelalte documente legate de circuitul mărfii. Pentru acest serviciu, inculpatul a încasat un comision de 2% din suma facturată de 8.039.775 RON (echivalentul a 1.808.032 euro), adică 36.360 euro, astfel încât, faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpatul nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care erau sumele de bani care treceau prin această firmă.

S-a mai arătat că, în drept, fapta inculpatului P. care, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, l-a ajutat pe inculpatul A. să remită unui funcţionar de la DGFP - Oradea suma totală de 75.000 RON, prin intermediul inculpatei Q., pentru a se facilita intrarea în ţară a mărfii fără a fi sigilată sau fără a fi introdusă în aplicaţia "trafic control", prin faptul că le-a făcut conştiinţă celor doi (A. şi Q.) în scopul mai sus arătat şi apoi, în data de 18 decembrie 2013, a insistat pe lângă A. ca acesta să remită suma de 10.000 RON inculpatei Q., care urma să o remită mai departe funcţionarului corupt în scopul mai sus precizat, îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de ar. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000. În acest sens, s-a subliniat că reţinerea dispoziţiilor legii speciale are în vedere faptul că infracţiunea a fost săvârşită în legătură cu o infracţiune de corupţie de luare/dare de mită, săvârşită de un funcţionar public din cadrul DGFB Oradea.

Procedând la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului P., instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de lege în acest sens (contribuţia acestuia la săvârşirea infracţiunilor la ansamblul infracţional, caracterul continuat al ajutorului dat inculpatului A. în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, perioada nu foarte îndelungată de acţiune, prejudiciu nerecuperat, dar şi faptul că, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar beneficiul său din săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală a fost în jur de 30.000 euro, dar şi circumstanţele personale în sensul că inculpatul este integrat în societate, are o familie organizată, a avut tot timpul o afacere asigurând transportul internaţional de marfă, nu are antecedente penale), astfel că a aplicat pedepse la limita minimă a intervalului, apreciind că stabilirea a două pedepse de 2 ani închisoare pentru fiecare infracţiune este o măsură proporţională şi corespunde din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

Totodată, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g - interzicerea dreptului inculpatului de a fi asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale (de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durata de 5 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie.

Cuantumul pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul, în urma aplicării art. 38-39 C. pen., dar şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 91 C. pen. au îndreptăţit Curtea că considere că infracţiunea săvârşită este un eveniment singular în biografia inculpatului, iar suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Cluj este o măsură nu numai necesară, dar şi suficientă în atingerea scopului prevăzut de lege. Ca urmare, a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune Cluj executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile prevăzute în dispozitiv.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, s-a arătat că, din probele administrate, a rezultat că inculpatul P. nu a cunoscut circuitul sumelor de bani, având în vedere că O., angajata lui A. era împuternicită pe conturile firmei ZZ. Debrecen şi, pentru aceleaşi motive arătate la capitolul dedicat acestei infracţiuni pentru ceilalţi inculpaţi, Curtea a dispus achitarea inculpatului P., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În plus, Curtea a apreciat că, în cazul inculpatului P., nu se poate presupune că acesta cunoştea întreaga activitate infracţională a inculpatului A. şi circuitul sumelor de bani în toate conturile firmelor coordonate de acest inculpat.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului P., având în vedere că nu este îndeplinită condiţia tipicităţii, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, nici sub aspectul numărului de persoane, dar nici în ceea ce priveşte structura grupului şi modul coordonat de a acţiona.

În ceea ce o priveşte pe inculpata I., s-a reţinut că, în perioada mai 2013 - martie 2014, aceasta a fost angajata inculpatului A., fără forme legale, primind un salariu de 1.400 RON pe lună, având ca sarcină principală organizarea transportului mărfurilor, sens în care intra în posesia CMR-urilor pe care le primea de la şoferi la descărcare sau pe adresa de mail, le verifica, le semna şi le trimitea fie la transportatori, fie la contabilitate, coresponda cu diverse societăţi comerciale cu privire la transport, iar atunci când lipsea inculpata H. întocmea facturi către diverse societăţi comerciale, la solicitarea verbală (directă sau telefonică) a inculpatului A. şi sub îndrumarea acestuia. Acesta îi comunica numele firmelor, cantitatea, produsele şi preţul care trebuia să apară în facturi.

De asemenea, în legătura pe care o ţinea cu şoferii, la indicaţiile pe care i le dădea inculpatul A., inculpata le spunea acestora zilele şi orele când pot intra în România, precum şi punctele de trecere a frontierei; de asemenea aceasta le-a solicitat şoferilor în câteva rânduri să oprească, la trecerea prin punctul de trecere al frontierei, instalaţia frigorifică. Inculpata şi-a dat seama că facturile nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale, deoarece în data de 24 ianuarie 2014 un conducător auto nu a ţinut cont de indicaţiile date, motiv pentru care existat posibilitatea să fie confiscată marfa, de aceea inculpata a trebuit să întocmească o factură nereală şi un contract din care să reiasă că marfa a fost cumpărată de SC EEEEEE. SRL Braşov, lucru neadevărat, semnând în locul numitului GGG. De asemenea inculpata şi-a dat seama că existau operaţiuni comerciale fictive între firmele coordonate de inculpatul A. deoarece de multe ori refăcea ea însăşi CMR-ul în sensul că trecea în acesta o altă societate decât cea care a făcut achiziţia intracomunitară.

În acest sens, instanţa a avut în vedere convorbirile telefonice din 24 ianuarie 2014, 15.57.39, 25 ianuarie 2014, ora 09:49.02, cea din 25 ianuarie 2014, ora 10:45.17 dintre inculpatele I. şi H., propriile declaraţii date în calitate de suspect (12 martie 2014) şi inculpat . Având în vedere declaraţiile date de inculpată, dar şi declaraţiile lui A., a martorei O. şi a inculpatei H., Curtea a apreciat că rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata a săvârşit cu intenţie indirectă infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul A. Apărările inculpatei în sensul că nu cunoştea frauda fiscală coordonată de inculpatul A. au fost respinse de Curte, care a apreciat că, dat fiind pregătirea inculpatei, de absolventă de studii superioare, aceasta avea capacitatea intelectuală şi pregătirea necesare să-şi dea seama că participă la săvârşirea unei infracţiuni, situaţie pe care a acceptat-o.

Astfel, s-a arătat că, în drept, fapta inculpatei I., care în perioada mai 2013 - martie 2014 l-a ajutat pe inculpatul A. să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a întocmit CMR-uri care nu corespundeau cu traseul real al mărfii; a participat la operaţiunile de întocmire a facturilor fiscale care să ateste circuitul fictiv; a coordonat transportatori în sensul de a intra în ţară prin anumite puncte de trecere a frontierei şi i-a atenţionat că oprească instalaţia frigorifică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpata a prevăzut rezultatele faptelor ei şi a acceptat producerea lor, astfel cum rezultă din materialul probator, inculpata fiind conştientă că săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, forma de vinovăţie fiind intenţia indirectă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, ce reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, întrucât, dat fiind că nu era singura care întocmea facturi fiscale şi nici nu ţinea contabilitatea firmei, neavând autonomie decizională, nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de fond a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de lege (contribuţia redusă la ansamblul activităţii infracţionale, care deşi a avut un caracter continuat, a participat efectiv la întocmirea facturilor numai un 10 luni, cât a fost angajată la inculpatul A., faptul că S nu a avut nicio contribuţie la procesul decizional, fiind o simplă executantă, din dorinţa de a avea un loc de muncă şi nu a beneficiat în niciun fel de beneficii financiare în afara salariului de 1.400 RON lunar, dar şi circumstanţele personale, provine dintr-o familie organizată, are studii superioare şi a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se la fiecare termen de judecată şi nu a determinat în niciun fel tergiversarea cauzei), sens în care a aplicat pedepse la minimul intervalului, apreciind că o sancţiune de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală este o pedeapsă proporţională cu gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitoarei şi corespunde din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

Totodată, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), pe o durată de 3 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie.

Dat fiind că inculpata după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunii săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile prevăzute în dispozitiv.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, s-a arătat că, din probele administrate, a rezultat că inculpata I. nu a cunoscut circuitul sumelor de bani, având în vedere că acestea nu era împuternicită pe niciunul din conturile firmelor coordonate de inculpatul A. şi, pentru aceleaşi motive arătate la capitolul dedicat acestei infracţiuni pentru ceilalţi inculpaţi, Curtea a dispus achitarea inculpatei I., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei I., având în vedere că nu este îndeplinită condiţia tipicităţii, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, nici sub aspectul numărului de persoane, dar nici în ceea ce priveşte structura grupului şi modul coordonat de a acţiona.

Referitor la inculpata H., care era nepoata de frate a inculpatului A., s-a arătat că, în perioada 2010 - martie 2014, a fost angajata la SC XX. SRL, societate administrată în fapt de acest inculpat.

Aceasta a avut la începutul activităţii ca sarcină principală întocmirea de facturi către diverse societăţi comerciale, la solicitarea verbală (directă sau telefonică) a inculpatului A., care îi comunica numele firmelor, cantitatea, produsele şi preţul care trebuia să apară în facturi. Ulterior, după venirea în firmă a martorei (inculpat) O., inculpata H. a fost împuternicită pe diverse firme coordonate de inculpatul A., ocazie cu care făcea transferuri bancare şi retrageri de numerar la solicitarea inculpatului A.

Inculpata făcea şi operaţiuni bancare în conturile firmei din Bulgaria QQQQQ., pe care inculpatul A. a introdus-o în circuitul evazionist, astfel cum s-a arătat în preambulul considerentelor prezentei sentinţei penale.

S-a mai arătat că, la percheziţiile domiciliare la locuinţa inculpatei H., au fost identificate şi ridicate mai multe însemnări personale, printre care şi o agendă în care se află evidenţa zilnică a aprovizionărilor, circuitul mărfurilor, precum şi ordinea plăţilor printre care şi o situaţie denumită "PLĂŢI CONT BULGĂRESC", unde sunt evidenţiate sumele de bani achitate către HHH. SA Călăraşi şi HHH. SA Slobozia din perioada aprilie - iunie 2013. În cuprinsul aceleaşi agende a fost identificată evidenţa zilnică a plăţilor efectuate către HHH. SA Călăraşi, HHH. SA Slobozia, SC SSSSS. SA, SC III. SA şi HHH. SA Crevedia, existând şi însemnări cu privire la operaţiunile derulate şi plăţile efectuate către ZZ. Ungaria, firmă pusă la dispoziţia inculpatului A. de către inculpatul P. pentru a fi introdusă în circuitul evazionist, astfel cum s-a arătat în capitolul dedicat inculpatului P.

Inculpata H. a avut atribuţii şi în obţinerea şi folosirea unor ştampile pentru firme care nu îşi mai desfăşurau activitatea datorită lichidării sau intrării în procedura de faliment, pentru realizarea unor documente justificative antedatate şi false.

S-a arătat că, deşi inculpata nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, arătând în faţa Curţii că activitatea desfăşurată de inculpatul A. nu i s-a părut ilegală, din probatoriul administrat a rezultat că aceasta a prevăzut că prin acţiunile sale îl ajută pe unchiul său să săvârşească infracţiunea de evaziune fiscală şi a acceptat acest lucru, apreciindu-se ca fiind relevante, în acest sens, declaraţiile inculpatei H. dată în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, convorbirile telefonice din ziua de 26 iulie 2013 dintre inculpatul A. pe de o parte şi inculpatul B. şi inculpata H. pe de altă parte. Astfel, la ora 11:51.49, inculpatul A. i-a indicat inculpatei H. succesiunea firmelor din circuitul financiar:

"R (np. SC JJ. SRL) lu" H (np. SC VV. SRL) ... H lu’ T (SC XX. SRL) ... şi T-ul lu’ M, lu’ Sorin ... lu’ W . . . . . . . . . .să fie diferenţă între preţuri, un bănuţ-doi ", dar şi raportul de expertiză contabilă, din care rezultă că inculpata a ridicat şi a depus numerar în/din firmele administrate de inculpatul A., având specimen de semnătură în relaţia cu băncile pentru firmele coordonate de inculpatul A. Aceasta a retras numerar din conturile UU., II., DD., EE., OO., OOOOO., FFFFFF., NN., FF., QQQQQ. 4.525.808 RON şi a făcut de depuneri de 2.945.785 RON.

S-a reţinut că inculpata şi-a dat seama că facturile nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale, deoarece atât furnizorii, cât şi beneficiarii erau societăţi comerciale controlate de inculpatul A., iar între facturi era o diferenţă de valoare modică. De asemenea, Curtea a mai reţinut că inculpata ştia că O. vroia să plece din firmă după ce inculpatul A. le-a spus într-o zi, în mod inopinat, să strângă tot (calculatoare, acte) pentru că trebuie să schimbe sediul. În plus, faptul că inculpata a lucrat o lungă perioadă cu acesta, din 2010 până în 2014, au locuit împreună şi inculpatul A. le cerea angajaţilor să schimbe telefoanele şi numerele de telefon la intervale scurte de timp sunt alte probe care indică faptul că inculpata nu avea cum să nu realizeze activitatea ilegală desfăşurată de unchiul său, inculpatul A.

La stabilirea situaţiei de fapt pentru această inculpată au stat şi toate celelalte probe menţionate la inculpatul B. şi care întregesc imaginea activităţii infracţionale a acesteia.

S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatei H., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 l-a ajutat pe inculpatul A. să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a efectuat operaţiuni în conturile bancare ale firmelor paravan şi ale firmelor din Bulgaria; a participat la operaţiunile de întocmire a facturilor fiscale care să ateste circuitul fictiv; a întocmit facturi care să ateste o livrare fictivă pentru mărfurile provenite de la SC HHH. SA Slobozia, SC HHH. SA Călăraşi, SC III. SA, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpata a prevăzut rezultatele faptelor ei şi a acceptat producerea lor, astfel cum rezultă din materialul probator, inculpata fiind conştientă că săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, forma de vinovăţie fiind intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, ce reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, întrucât inculpata nu era singura care avea ca atribuţii întocmirea de facturi fiscale, retrageri şi depuneri numerar, transferuri bancare, ci acestea erau împărţite cu GGGGGG., I., G., F. Curtea a apreciat că activitatea desfăşurată nu poate da dimensiunea întregii afaceri conduse de inculpatul A., cât timp aceste operaţiuni erau făcute fără a avea o realitate comercială, reţinând, totodată, că inculpata nu avea niciun fel de autonomie decizională, astfel încât, faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

La individualizarea pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere contribuţia redusă a inculpatei la ansamblul activităţii infracţionale, care deşi a avut un caracter continuat, nu a avut nicio contribuţie la procesul decizional, fiind o simplă executantă, din dorinţa de a avea un loc de muncă, lipsa experienţei de viaţă a inculpatei, care s-a angajat imediat ce a terminat liceul, dar şi influenţa negativă pe care a avut-o asupra sa unchiul său A., o persoană mai în vârstă, cu experienţă în afaceri, dar şi circumstanţele personale în sensul că provine dintr-o familie organizată, are studii medii şi a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se la fiecare termen de judecată şi nu a determinat în niciun fel tergiversarea cauzei, apreciindu-se că stabilirea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală este o pedeapsă proporţională cu gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitoarei şi corespunde din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

Totodată, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), pe o durata de 3 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie.

Dat fiind că inculpata după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunii săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile arătate în dispozitiv.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, Curtea a dispus achitarea inculpatei H., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., arătând că, în legătură cu primul circuit presupune transferul sumelor de bani între SC Y. SRL şi/sau SC X. SRL - SC W. SRL - firmele coordonate de A., în cauză, nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate prevăzute de lege pentru această infracţiune în niciuna din variantele indicate la art. 29 din Legea nr. 656/2002, având în vedere că din probatoriul administrat nu a rezultat că banii proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul A. ar fi reciclaţi, aspect care reiese şi din actul de sesizare. S-a arătat că, din probatoriul administrat, a reieşit că inculpatul A. avea propria afacere, inculpatul B. cumpăra marfă de la aceste societăţi, cunoscând că inculpatul A. face o fraudă de tip suveică, şi o vindea mai departe SC Y. SRL şi SC X. SRL, ai căror administratori nu cunoşteau această fraudă (aspect tratat în capitolul dedicat inculpatelor E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie).

S-a apreciat că nici în cazul celui de-al doilea circuit, care presupune transferul sumelor de bani între firmele coordonate de A., nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate prevăzute de lege pentru această infracţiune în niciuna din variantele prevăzute la art. 29 din Legea nr. 656/2002, având în vedere modalitatea în care a fost descrisă fapta de spălare a banilor la capitolul "în drept" în rechizitoriu, respectiv ca fiind procesul de reciclare a sumei de 82.484.777 RON, reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar, prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale pe care le controla inculpatul A., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită, deoarece transferurile succesive, adică operaţiunile fictive, reprezintă însăşi modalitatea prin care s-a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, iar scopul nu a fost ascunderea provenienţei ilicite a banilor, cât timp A. nu achita marfa cu banii proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală, adică din câştigurile obţinute în urma comercializării produselor importate, ci din avansurile provenite de la SC Y. SRL şi SC X. SRL, via SC W. SRL, iar aceste avansuri nu erau bani proveniţi de la A., ci din propriile afaceri ale SC Y. SRL şi SC X. SRL. Or, ţine de tipicitatea acestor infracţiuni ca infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea predicat (în cazul acesta se doreşte a fi evaziunea fiscală), să nu poată fi săvârşite în concurs ideal.

De asemenea nici scopul transferurilor succesive nu a fost cel reţinut la secţiunea "în drept" - de a ascunde provenienţa ilicită, ci scopul transferurilor succesive a fost acela de a încărca cu TVA nişte firme care dispăreau după o vreme şi de a compensa TVA-ul pentru firmele de la "coada" tranzacţiilor succesive, în primul rând pentru ca prin neplata TVA -ului să se obţină un preţ competitiv şi în al doilea rând pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În acest sens, s-a făcut trimitere şi la cele reţinute sub acest aspect în raportul de expertiză contabilă, în sensul că "Toate aceste livrări succesive tip "suveică" atât cantitativ cât şi valoric nu au avut decât rolul de eludare a TVA-ului de plata către bugetul statului roman."

De asemenea, Curtea a arătat că nu se poate reţine nici afirmaţia că s-a reciclat suma de 82.484.777 RON, când prejudiciul a fost de numai 24.649.349 RON, căci în cazul în care s-ar reţine infracţiunea de spălare a banilor, suma ce trebuie reciclată este cea obţinută din săvârşirea infracţiunii predicat sau o sumă mai mică.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei H., având în vedere că nu este îndeplinită condiţia tipicităţii, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, nici sub aspectul numărului de persoane, dar nici în ceea ce priveşte structura grupului şi modul coordonat de a acţiona.

În legătură cu inculpatul J., s-a reţinut că, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, a îndeplinit funcţia de contabil pentru o parte din firmele coordonate de către inculpatul A. întocmind evidenţe contabile în baza unor documente justificative cunoscând că în ele erau evidenţiate cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în sensul că transferul mărfurilor între firmele coordonate de inculpatul A. era doar scriptic, nu şi faptic; a ajutat la preluarea/cesionarea părţilor sociale ale societăţilor comerciale acceptând că acestea urma a fi folosite în circuitul fictiv în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România.

Instanţa a reţinut că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, arătând în faţa Curţii că activitatea sa s-a desfăşurat la biroul său, iar nu la sediul firmelor lui inculpatul A. şi că el nu ţinea contabilitatea primară, ci pe cea financiară, inculpatele H. şi O. fiind cele care îi puneau la dispoziţie acte financiar contabile, respectiv facturi extrase de cont, O. fiind cea care ţinea contabilitatea primară. De asemenea, inculpatul A. nu a fost singurul său client. Inculpatul a arătat că nu a înregistrat în contabilitate facturi care nu aveau la bază operaţiuni reale, o singură dată emiţând câteva facturi pentru societăţile lui ..., întrucât aceştia se mutau dintr-un sediu în altul şi nu aveau mijloace tehnice să facă acest lucru. Inculpatul a arătat că nu a bănuit că motivul pentru care ... lucra cu o societate iniţial 3 luni, ulterior cel mult o lună se datora faptului şi că se sustrăgea de la plata TVA-ului, iar operaţiunile comerciale între firme aparţinând aceleiaşi persoane sunt operaţiuni reale şi le apreciază ca fiind corecte din punct de vedere contabil.

Cu toate acestea, din probatoriul administrat a rezultat că aceasta a prevăzut că, prin activitatea sa, îl ajută pe unchiul său să săvârşească infracţiunea de evaziune fiscală şi a acceptat acest lucru, relevante fiind, în acest sens, declaraţia inculpatului dată în faţa Curţii, conţinutul convorbirilor telefonice, în special cea din data de 09 iulie 2013, ora 14:33.10 cu inculpatul A. şi din data de 23 iulie 2013, ora 10:12.48,.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatului J. care, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, a îndeplinit funcţia de contabil pentru o parte din firmele coordonate de către inculpatul A. întocmind evidenţe contabile în baza unor documente justificative cunoscând că în ele erau evidenţiate cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în sensul că transferul mărfurilor între firmele coordonate de inculpatul A. era doar scriptic, nu şi faptic şi a ajutat la preluarea/cesionarea părţilor sociale ale societăţilor comerciale acceptând că acestea urma a fi folosite în circuitul fictiv în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor sale şi a acceptat producerea lor, astfel cum rezultă din materialul probator, s-a apreciat ca fiind relevante în acest sens chiar explicaţiile teoretice date de inculpat la urmărire penală, dar şi în faţa instanţei de fond, din care rezultă că ştie şi înţelege foarte bine acest tip de infracţionalitate, are cunoştinţe despre taxarea inversă şi că, în acelaşi timp, cunoştea ce se întâmplă în firmele coordonate de inculpatul A., astfel încât, este dincolo de orice îndoială că aceasta a acceptat că A. folosea în scop evazionist firmele pe care le coordona, forma de vinovăţie fiind intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, ce reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, întrucât, în raport cu implicarea sa şi faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpatul nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

La individualizarea pedepsei, instanţa a ţinut seama de contribuţia inculpatului, care a ajutat în mod indirect la frauda fiscală, activitatea sa nefiind una definitorie, nu a avut nicio contribuţie la procesul decizional al inculpatului A., dar şi de circumstanţele personale (are o familie organizată, are studii superioare, a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se la fiecare termen de judecată şi nu a determinat în niciun fel tergiversarea cauzei), apreciindu-se că aplicarea unei pedepse de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală este o pedeapsă proporţională cu gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorului şi corespunde din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g - interzicerea profesiei de contabil. În ceea ce priveşte dreptul de a contabil (de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), s-a arătat că, având în vedere modul în care inculpatul a acţionat, nu i se poate permite acestuia ca în viitor, pe o perioadă de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii, să aibă dreptul de a fi exercita astfel de activităţi, dat fiind faptul că în acest moment nu există niciun motiv a crede că inculpatul are probitatea morală să desfăşoare activităţi economice în cadrul cărora va respecta dispoziţiile legale.

Dat fiind că inculpatul după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunii săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune Ilfov executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile prevăzute în dispozitiv.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, Curtea a dispus achitarea inculpatului J., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., arătând că sunt valabile considerentele avute în vedere pentru inculpata H.

În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului J., având în vedere că nu este îndeplinită condiţia tipicităţii, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, nici sub aspectul numărului de persoane, dar nici în ceea ce priveşte structura grupului şi modul coordonat de a acţiona.

Referitor la inculpatul F., s-a arătat că acesta a fost angajat la firma coordonată de inculpatul A. SC XX. SRL, în perioada mai 2013 - martie 2014, şi avea ca atribuţii să asiste la desigilarea tirurilor care veneau din exterior în prezenţa reprezentanţilor Gărzii Financiare, era împuternicit pentru diverse bănci în scopul retragerii sau depunerii de bani, la solicitarea inculpatului A., şofer pe maşina personală, ţinea legătura cu conducătorii auto din momentul în care aceştia ajungeau la depozit, alte atribuţii administrative sau logistice. Pentru aceste atribuţii inculpatul primea un salariu de 2.000 RON/lună. Societăţile pe care inculpatul a fost împuternicit să opereze pe conturi au fost SC OO. SRL, SC PP. SRL şi SC WW. SRL şi să desigileze tirurile şi să transporte documente pentru SC OO. SRL, SC PP. SRL şi SC WW. SRL, SC LL. SRL, SC NN. SRL, SC KK. SRL, SC MM. SRL etc. În perioada cât a fost angajat acesta a retras din conturile SC OO. SRL, SC PP. SRL şi SC WW. SRL, SC SS. suma totală de 2.412.350 RON şi a depus în conturile SC OO. SRL, SC PP. SRL şi SC WW. SRL, SC SS., SC HHHHHH., SC MM., SC JJ., QQQQQ. şi ZZ. suma totală de 3.194.783,43 RON. În perioada 13 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, inculpatul F. a primit prin sistemul VVVVV. suma totală de 75.000 RON (13 noiembrie 2013 - 20.000 RON; 16 noiembrie 2013 - 20.000 RON; 26 noiembrie 2013 - 7.000 RON; 04 decembrie 2013 - 15.000 RON; 06 decembrie 2013 - 8.000 RON; 31 ianuarie 2014 - 5.000 RON), bani care au fost remişi inculpatei Q.

S-a arătat că această situaţie de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpatului de la urmărire penală şi din faţa instanţei cu raportul de expertiză contabilă, din care rezultă sumele de bani retrase şi cele depuse din/în ce conturi, documente VVVVV., din care rezultă ce sume a primit prin acest sistem, şi declaraţiile celorlalţi angajaţi ai inculpatului A.: O., M., G., H., din care rezultă atribuţiile inculpatului F.

În baza art. 386 C. proc. pen., Curtea a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F. din infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), arătând că nu pot fi reţinute dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 ce reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, întrucât, în raport cu propriile acţiuni desfăşurate şi faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpatul nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

Astfel, Curtea a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achitarea inculpatului F. pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), reţinând că, din probatoriul administrat, rezultă că inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptelor sale şi anume că prin exercitarea atribuţiilor de serviciu încredinţate de inculpatul A. acesta ajută la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. S-a avut în vedere faptul că, pentru a prevedea acest rezultat ar fi trebuit ca inculpatul fie să aibă atribuţii specifice elementului material al infracţiunii, fie alte atribuţii care să-i permită să înţeleagă că se evidenţiază în contabilitate operaţiuni reale sau fictive, săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, sarcini pe care acesta nu le avea, cum nu îndeplinea nicio altă atribuţie care să-i permită să urmărească circuitul mărfii şi a banilor prin societăţile coordonate de inculpatul A.

Acuzarea a reţinut că inculpaţii F. şi M. au stat două săptămâni la Oradea, în apartamentul inculpatei Q., pentru a ajuta la săvârşirea infracţiunii prin facilitarea trecerii tirurilor prin punctul de trecere al frontierei Borş. Inculpatul a recunoscut că a locuit două săptămâni la Oradea, dar a afirmat că a făcut acest lucru pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu şi anume desigilarea tirurilor, fapt apreciat ca fiind veridic, având în vedere că o cantitate însemnată de marfă nu mai ajungea la Bucureşti, ci pleca direct în Ardeal sau în Moldova. De altfel, Curtea a observat că, în această perioadă, acuzarea nu indică nicio convorbire telefonică între inculpatul F. şi inculpatul A. Dimpotrivă, există o comunicare între inculpatul A. şi inculpatul M., existând un dubiu, ce profită inculpatului F., că acesta ar fi la curent cu activitatea inculpatului A., el fiind mai degrabă un simplu angajat.

S-a mai reţinut în actul de sesizare că inculpatul F. ar fi remis mai multe sume de bani inculpatei Q. pentru ca aceasta să le înmâneze inculpatului S. care urma să faciliteze trecerea tirurilor prin punctul de trecere al frontierei Borş. Curtea nu a reţinut acest aspect ca parte a ajutorului dat de inculpatul F. inculpatului A., în primul rând pentru că nu există nicio probă din care să rezulte faptul că inculpatul F. ştia care este scopul cu care aceşti bani au fost remişi inculpatei Q. De asemenea, a apreciat că nu trebuie omis că planul pus la cale de inculpatul A. de a evita sigilarea tirurilor cu marfă sau implementarea în aplicaţia "trafic control" pentru a se sustrage de la înregistrarea şi plata TVA-ului nu este uşor de înţeles şi descifrat chiar pentru un specialist în materie şi nici uşor de probat şi tocmai de aceea există un dubiu, care profită inculpatului, că acesta ar fi cunoscut şi înţeles acest plan infracţional.

În al doilea rând, inculpatul F. nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de dare de mită şi acuzarea nu a adus nicio probă din care să rezulte că inculpatul a făcut legătura dintre o eventuală dare de mită şi o eventuală evaziune fiscală, pentru a considera remiterea sumei de bani ca fiind parte a ajutorului dat de inculpatul F. inculpatului A.

Referitor la declaraţia inculpatului F. dată la urmărire penală în care s-a consemnat "cunosc că inculpatul A. ar fi cel care coordona activitatea societăţilor implicate în acest circuit fictiv, precum şi că acesta stabilea pe numele căror firme să fie întocmite facturile fiscale, precum şi societatea comercială care să efectueze plata mărfurilor intracomunitare", Curtea, după audierea inculpatului în faţa sa, în mod nemijlocit, a arătat că există îndoieli că exprimarea inculpatului a fost cea reţinută de procuror în această declaraţie, având în vedere că acesta nu are pregătirea profesională şi nici capacitatea intelectuală de a folosi expresii "circuit fictiv" (noţiune vehiculată în mediul juridic în care se cercetează fapte penale) sau "mărfuri intracomunitare". Curtea a avut în vedere că acesta are ca pregătire - şcoala profesională şi ca experienţă profesională anterioară - lucrător în decoraţiunile cu baloane, şi, coroborat cu prestaţia acestuia în faţa instanţei cu ocazia luării declaraţiei, a apreciat că se nu poate concluziona decât că există un dubiu că acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale, în condiţiile în care în momentul în care s-a angajat, singurul lui scop era salariul de 2.000 RON şi păstrarea unui loc de muncă, pe care îl aprecia bine plătit.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale), având în vedere soluţia dispusă pentru infracţiunea predicat, complicitate la evaziune fiscală, Curtea a apreciat că singura soluţie ce se impune este achitarea inculpatului pentru această infracţiune în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. În plus, a subliniat că, considerentele avute în vedere la inculpatul J. pentru această infracţiune sunt valabile şi pentru inculpatul F.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatului F., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea acestuia pentru săvârşirea acestei infracţiuni prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., având în vedere şi faptul că s-a dispus achitarea acestuia pentru infracţiunile scop a grupului şi anume complicitate la spălare a banilor şi complicitate la evaziunea fiscală, astfel încât, s-a apreciat că nu se mai poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, nefiind întrunite, condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, lipsind scopul pentru care acest inculpat ar constitui grupul (sens în care s-a făcut trimitere la Decizia nr. 10/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept). În plus, a arătat că va avea în vedere că prin actul de sesizare s-a reţinut ca variantă a săvârşirii infracţiunii de către aceste inculpate "sprijinirea", iar, sprijinirea trebuie să se facă la un grup, astfel cum este el definit de art. 367 alin. (6) C. pen., adică constituit din trei sau mai multe persoane. Or, un asemenea grup, astfel cum s-a mai arătat la capitolul dedicat acestei infracţiuni pentru inculpatul B., nu există.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G., s-a reţinut că acesta a fost angajat la firma coordonată de inculpatul A., SC XX. SRL, în perioada iunie 2013 - august 2013 şi avea ca atribuţii să asiste la desigilarea tirurilor care veneau din exterior în prezenţa reprezentanţilor Gărzii Financiare şi era împuternicit pentru diverse bănci în scopul retragerii sau depunerii de bani, la solicitarea inculpatului A., M. şi O. Pentru aceste atribuţii inculpatul primea un salariu de 2.000 RON/lună. Societăţile pe care inculpatul a fost împuternicit să opereze pe conturi au fost SC JJ. SRL, SC VV. SRL şi SC KK. SRL. În perioada cât a fost angajat acesta a retras din conturile SC JJ. SRL suma de 557,592.00 RON şi din conturile SC KK. SRL suma de 26,800.00 RON şi a depus suma de 2,980,915.00 RON în conturile SC JJ. SRL, SC MM., SC KK. SRL, ZZ. şi QQQQQ.

Această situaţie de fapt, a rezultat din coroborarea probatoriului astfel: declaraţiile inculpatului de la urmărire penală şi din faţa instanţei, raportul de expertiză contabilă, din care rezultă sumele de bani retrase şi cele depuse din/în ce conturi şi declaraţiile celorlalţi angajaţi ai inculpatului A.: O., M., F., H., din care rezultă atribuţiile inculpatului G.

În baza art. 386 C. proc. pen., Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. din infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale) în infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), apreciind că nu se poate reţine dispoziţiile alin. (3) ale art. 9 din Legea nr. 241/2005 ce reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, întrucât în raport cu atribuţiile duse la îndeplinire şi perioada de 3 luni în care a acţionat, faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpatul G. nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

Curtea a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achitarea inculpatului G. pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), apreciind că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptelor sale şi anume că prin exercitarea atribuţiilor de serviciu încredinţate de inculpatul A., acesta ajută la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În acest sens, s-a arătat că inculpatul nu avea atribuţii de întocmire de facturi sau alte documente fiscale şi nici o altă atribuţie care să-i permită să urmărească circuitul mărfii şi a banilor prin societăţile coordonate de inculpatul A. El era cel care depunea şi retrăgea bani din conturile firmelor coordonate de inculpatul A. cu justificarea pe care acesta din urmă i-o dădea şi pe care inculpatul o menţiona pe borderourile bancare. S-a reţinut că, practic, inculpatul nu vedea toate facturile întocmite de inculpate, ci doar pe ultima, cea care ajungea la destinatarul final.

Inculpatul este acuzat că a ajutat pe inculpatul A. să sustragă de la controlul Gărzii Financiare mai multe transporturi de carne, reţinându-se că "la data de 25 iulie 2013 au fost indisponibilizate de către organele de control fiscal un număr de 3 transporturi de carne din totalul de 7, inculpatul A., cu sprijinul inculpatului G. a indus inculpatului B. ideea că marfa a fost stornată în Bulgaria, deşi în realitate a făcut demersuri cu scopul de a fi sustrasă controlului (în acest sens convorbirile telefonice dintre inc. A. şi inc. G. din perioada 25 - 26 iulie 2013). Sprijinul dat de inc. G. pentru aducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale s-a materializat şi prin aceea că la momentul verificărilor declanşate de către organele fiscale, a indus în eroare inspectorii ANAF aflaţi în verificări cu privire la locul unde se află sediul SC JJ. SRL, modalitate în care a creat premisele ca inc. A. să poată transporta marfa la destinatarii finali. (în acest sens convorbirea telefonică din data de 26 iulie 2013, ora 11:49.58).". Cu privire la aceste aspecte, Curtea a constatat că acuzarea nu a indicat care sunt probele din care să rezulte că a indus în eroare inspectorii ANAF aflaţi în verificări cu privire la locul unde se află sediul SC JJ. SRL, modalitate în care a creat premisele ca inculpatul A. să poată transporta marfa la destinatarii finali.

Apoi cu privire la inducerea în eroare a inculpatului B. că au fost indisponibilizate de către organele de control fiscal un număr de 3 transporturi de carne din totalul de 7, Curtea a precizat că nu înţelege care este scopul acestui demers al inculpatului A. din punct de vedere penal. Cu privire la faptul că inculpatul A. i-a cerut inculpatului G. ca pentru transporturile care nu au fost indisponibilizate să fie întocmite acte care să ateste o livrare a mărfii către Bulgaria, Curtea, de asemenea, a apreciat că nu înţelege acest demers cât timp nu există probatoriu în acest sens, iar mărfurile tocmai veneau din spaţiu intracomunitar, astfel încât se pune întrebarea de ce trebuiau ele să fie "livrate" scriptic din nou în spaţiu intracomunitar. Singura explicaţie ar fi una de a-l induce în eroare pe inculpatul B., iar nu pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cât timp putea să facă acest lucru fără ca marfa "să mai treacă" prin Bulgaria. De asemenea, discuţiile telefonice ulterioare acestui moment, arată că nici inculpatul G. nu a înţeles despre ce e vorba şi mai mult decât atât se pare că marfa a urmat cursul "firesc" din această afacere şi anume a fost "plimbată" prin trei-patru firme coordonate de inculpatul A. până să ajungă la SC W. SRL.

Întrucât instanţa nu a înţeles din punct de vedere al dreptului penal demersul inculpatului, Curtea a concluzionat că nici inculpatul nu putea să înţeleagă în condiţiile în care acesta nu avea în faţă întregul tablou infracţional, arătând că acest lucru reiese din declaraţia inculpatului de la urmărire penală (5 noiembrie 2014) şi din conversaţiile telefonice ulterioare.

S-a reţinut, totodată, că, după acest episod, inculpatul G. şi-a dat demisia din firma lui IIIIII., tocmai pentru că nu i se părea normal ca el să muncească pentru un salariu şi tot el să răspundă la poliţie pentru o afacere care nu îl priveşte.

Cu privire la susţinerea că nu există probe că acest inculpat ar fi implicat în coordonarea şoferilor, Curtea a remarcat că şi în cazul acestui inculpat, nu trebuie omis că planul pus la cale de inculpatul A. de a evita sigilarea tirurilor cu marfă sau implementarea în aplicaţia "trafic control" pentru a se sustrage de la înregistrarea şi plata TVA-ului nu este uşor de înţeles şi descifrat chiar pentru un specialist în materie şi nici uşor de probat şi tocmai de aceea există un dubiu, care profită inculpatului, că acesta ar fi cunoscut şi înţeles acest plan infracţional. Curtea a avut în vedere că datorită timpului scurt petrecut de inculpatul G. în firma inculpatului A. şi faptului că la primul incident în care s-au indisponibilizat trei tiruri cu marfă acesta şi-a dat demisia, există un dubiu că acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale, în condiţiile în care în momentul în care s-a angajat singurul lui scop era salariul şi păstrarea locului de muncă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 (263 de acte materiale), având în vedere soluţia dispusă pentru infracţiunea predicat, complicitate la evaziune fiscală, Curtea a considerat că singura soluţie ce se impune este achitarea inculpatului pentru această infracţiune în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., apreciind valabile considerentele avute în vedere la inculpatul J. pentru această infracţiune.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatului G., Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia pentru săvârşirea acestei infracţiuni prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., având în vedere că s-a dispus achitarea acestuia pentru infracţiunile scop a grupului, respectiv complicitate la spălare a banilor şi complicitate la evaziunea fiscală, astfel încât nu se mai poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, nefiind întrunite, condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, lipsind scopul pentru care acest inculpat ar constitui grupul. În plus, a avut în vedere că prin actul de sesizare s-a reţinut ca variantă a săvârşirii infracţiunii de către aceste inculpate "sprijinirea", iar, sprijinirea trebuie să se facă la un grup, astfel cum este el definit de art. 367 alin. (6) C. pen., adică constituit din trei sau mai multe persoane. Or, un asemenea grup, astfel cum s-a arătat la capitolul dedicat acestei infracţiuni pentru inculpatul B., nu există.

În ceea ce o priveşte pe inculpata L., s-a reţinut că aceasta a avut calitatea de avocat în perioada octombrie 2012 - martie 2014, reţinută ca perioadă infracţională, în cauză, interval în care a întocmit actele de preluare/cesiune a părţilor sociale ale societăţilor coordonate de inculpatul A. şi a reprezentat aceste societăţi la Registrul Comerţului în vederea întocmirii formalităţilor necesare modificărilor privind aceste societăţi comerciale, activitate pentru care inculpata a fost remunerată cu sume între 200 şi 1.000 RON.

În actul de sesizare s-a reţinut că inculpata L. l-a ajutat pe inculpatul A. prin aceea că a ajutat la preluarea/cesionarea părţilor sociale ale societăţilor comerciale care urmau a fi folosite în circuitul fictiv în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România sens în care: a racolat persoanele care urmau să preia/cesioneze părţile sociale; a întocmit actele de preluare/cesiune a părţilor sociale.

Curtea a dispus în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei L. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), având în vedere că, din analiza materialului probator, a ajuns la concluzia că există un dubiu, care îi profită inculpatei (in dubio pro reo), că inculpata L. ştia sau ar fi trebuit să ştie de frauda fiscală "tip suveică" în care au fost implicate societăţile comerciale coordonate de inculpatul A., aceasta acţionând din culpă fără prevedere conform art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen. şi anume, nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Astfel, din declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect, inculpata a arătat că l-a ajutat pe inculpatul A. să înfiinţeze mai multe societăţi comerciale. La început societăţile comerciale au fost înfiinţate pe numele inculpatul A. ori pe numele unor rude ale acestuia. Ulterior, a constatat că aceştia nu mai puteau înfiinţa societăţi comerciale, deoarece figurau ca având cazier fiscal. În aceste condiţii, inculpatul A. i-a spus că societăţile comerciale urmează să fie înfiinţate pe numele unor rude ale sale. Inculpata a arătat că nu cunoaşte motivul pentru care anumite societăţi comerciale au fost înfiinţate pe numele unor cetăţeni străini şi a precizat că nu s-a ocupat de identificarea persoanelor care să dobândească ori să preia părţile sociale ale societăţilor comerciale controlate de inculpatul A. Inculpata a precizat şi că ulterior a întocmit şi acte prin care au fost cesionate părţile sociale unor terţe persoane, cetăţeni români sau cetăţeni străini.

De asemenea, inculpatul A., în declaraţiile date la urmărire penală, nu a făcut decât să menţioneze că inculpata L. se ocupa de întocmirea documentelor necesare "cumpărării şi vinderii" de societăţi comerciale, iar în declaraţia dată în faţa instanţei acesta a menţionat "despre L. pot să spun că era avocat şi înfiinţa societăţi. Ce făcea L. eu zic că era legal, nu consider că a făcut vreun act care să fie contrar legii şi nu mi-a spus niciodată că i-ar fi frică să mă ajute deoarece ar putea să fie acuzată de infracţiunea de grup infracţional organizat". În acest sens, sunt şi declaraţiile inculpatului J. şi ale martorilor (inculpaţi) N. şi O.

Instanţa a apreciat că din conţinutul convorbirilor telefonice menţionate în rechizitoriu şi din procesele-verbale încheiate cu ocazia percheziţiei domiciliare, nu rezultă decât că inculpata se ocupa de înfiinţarea unor firme noi pentru inculpatul A. sau de transmiterea părţilor sociale către alte persoane, activitate pentru care primea un onorariu, neexistând nicio probă din care să rezulte că inculpata se ocupa cu racolarea de persoane dispuse să preia firmele inculpatului A. sau pe numele cărora să se înfiinţeze societăţi noi şi nici cu identificarea de firme care să fie folosite de inculpatul A. De altfel, singura declaraţie dată în cauză conform căreia inculpata ştia de activităţile desfăşurate de inculpatul A. şi că intenţiona să încheie colaborarea cu A., pentru a nu fi considerată ca fiind parte a unui grup infracţional este cea a inculpatului K., dată în cursul urmăririi penale, declaraţia acestuia din faţa instanţei fiind contradictorie . Curtea a înlăturat această a doua declaraţie având în vedere că nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Apoi, declaraţia dată în faţa instanţei de martorul K. a apreciat că este contradictorie şi conjuncturală, cât timp martorul K. avea interes să beneficieze de procedura recunoaşterii învinuirii, în dosarul în care avea calitatea de inculpat şi care se judeca în acelaşi timp la Curtea de Apel.

De asemenea, Curtea a constatat că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpata cunoştea că societăţile comerciale coordonate de inculpatul A. trebuia să fie plătitoare de TVA sau de modalitatea în care inculpatul A. folosea din punct de vedere comercial aceste firme.

Or, pentru a condamna un avocat de complicitate la săvârşirea unei infracţiuni motivat de faptul că şi-a exercitat atribuţiile conform profesiei şi a înfiinţat o societate comercială care este folosită la săvârşirea acelei infracţiuni instanţa de fond a apreciat că trebuie să se dovedească că acel avocat a cunoscut aceea activitate infracţională, simpla bănuială nefiind de ajuns, sens în care s-a făcut trimitere şi la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/1995, dar şi la cele ale art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

S-a arătat că, în cauză, din probatoriul administrat, a rezultat că inculpata cunoştea două lucruri: în primul rând că societăţile comerciale înfiinţate îşi aveau sediul profesional la un avocat (lucru permis de lege) şi că inculpatul A. înfiinţa mai multe societăţi comerciale, ale căror părţi sociale, la un moment dat, le transmitea altor persoane, faptă care nu este prevăzută de legea penală, astfel încât, instanţa de fond a considerat că nu se poate reţine că inculpata a săvârşit fapta cu vinovăţia prevăzută de lege pentru forma de participaţie penală - complicitate, care trebuie întotdeauna săvârşită cu intenţie conform art. 48 C. pen. (complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală).

Cu privire la schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, Curtea a apreciat că se impune de la sine ca urmare a celor reţinute mai sus şi având în vedere că dispoziţiile alin. (3) reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, întrucât, faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpata nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatei L., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea acesteia pentru săvârşirea acestei infracţiuni prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., având în vedere că s-a dispus achitarea acesteia pentru infracţiunile scop a grupului şi anume complicitate la evaziunea fiscală, astfel încât nu se mai poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, nefiind întrunite, condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, lipsind scopul pentru care acest inculpat ar sprijini grupul. În plus, a avut în vedere că prin actul de sesizare s-a reţinut ca variantă a săvârşirii infracţiunii de către această inculpată "sprijinirea", iar, sprijinirea trebuie să se facă la un grup, astfel cum este el definit de art. 367 alin. (6) C. pen., adică constituit din trei sau mai multe persoane. Or, un asemenea grup, astfel cum s-a arătat la capitolul dedicat acestei infracţiuni pentru inculpatul B., nu există.

În privinţa inculpatei U. s-a reţinut că este broker angajată din anul 2010 la societatea JJJJJJ., cu sediul în Cipru, firmă la care administrator este soţul acesteia. Pe piaţa intracomunitară aceasta acţionează ca un intermediar între diverşi comercianţi, cumpărând marfă dintr-o ţară şi vânzând marfa în altă ţară, pe cont propriu sau în baza unui contract de comision. În cadrul relaţiilor cu clienţii aceasta se ocupa şi de expediţia mărfurilor, iar uneori avea şi rol de finanţator achiziţionând marfă, după care recupera preţul de la importator sau garanta moral plata livrărilor către transportatori. Pentru activitatea prestată inculpata încasa un onorariu.

Relaţia dintre ea şi inculpatul A. a fost descrisă de inculpată în felul următor "În mod concret, relaţia între mine şi ... se desfăşura în felul următor, telefonic ... îmi solicita să ii găsesc un anumit produs, dacă cunoşteam ii dădeam ofertele pe loc, dacă nu ii trimiteam în câteva ore 3 - 4 oferte . . . . . . . . . .îmi comunica dacă este de acord şi făceam rezervarea. Trimiteam pe mail datele de facturare către furnizor care emitea factura proformă, care îmi era transmisă mie, eu o trimiteam mai departe lui ..., care o plătea. Datele de facturare le obţineam de la I. sau H. Intre timp, aflam numărul de camion, firma cu care se transportă, când se doreşte încărcarea mărfii. De obicei, ultimele date le aflam de la ... Proforma se făcea în două moduri: primul caz era cel în care se făcea pe numele JJJJJJ. şi eu făceam proforma mai departe pentru una din firmele lui ... sau proforma se făcea direct pe una din firmele indicate de . . . . . . . . . .Nu am fost angajată, coordonată de A. sau de către alţi clienţi."

În actul de sesizare s-a reţinut contribuţia penală a inculpatei U., care s-a implicat activ în derularea achiziţiilor intracomunitare, fiind persoana de legătură între A. pe de o parte, şi furnizorii externi sau transportatori, pe de altă parte.

S-a reţinut în rechizitoriu că inculpata U. avea cunoştinţă despre activitatea infracţională a grupării coordonate de inculpatul A. şi B., astfel că a făcut demersuri cu scopul de a ajuta în eludarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, fapt ce rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice, relevante fiind cele din datele de 10 ianuarie 2014, ora 17:06.2014 şi ora 10:54.28, 23 ianuarie 2014, ora 13:56.42, cea din filele x, şi filele x, din 24 ianuarie 2014 ora 13:19.52 între inc. U. şi P. şi 27 ianuarie 2014, ora 10:38.56, ori din 29 ianuarie 2014.

Curtea a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei L. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate art. 38 C. pen., în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei U. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), reţinându-se că, din analiza materialului probator, s-a ajuns la concluzia că există un dubiu, care îi profită inculpatei (in dubio pro reo) că inculpata U. ştia sau ar fi trebuit să ştie de frauda fiscală "tip suveică" în care au fost implicate societăţile comerciale coordonate de inculpatul A.

În plus, s-a arătat că, din probatoriul administrat a rezultat că inculpata a acţionat din culpă fără prevedere conform art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen. şi anume, nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă, sens în care s-a considerat relevantă declaraţia dată de inculpată în faţa instanţei de judecată în care explică conţinutul convorbirilor telefonice, explicaţii pertinente, care au legătură cu activitatea de intermediere a comerţului internaţional, care presupune nu numai aducerea în acelaşi punct a cererii şi a ofertei, dar şi asigurarea transportului, garantarea pentru calitatea mărfii şi a comercianţilor, facturarea contravalorii transportului şi a mărfurilor şi, în final, încasarea onorariului.

În acelaşi sens, sunt şi declaraţiile martorilor audiaţi O., N. şi inculpata H., care o cunoşteau pe inculpata U. ca fiind persoana care "îi găsea marfă lui ...".

Constatând că declaraţiile inculpatului A. sunt contradictorii şi conjuncturale, Curtea le-a înlăturat, apreciind că acestea nu pot oferi un suport probator. Cu privire la convorbirile telefonice la care acuzarea face referire în rechizitoriu, a considerat că, nu numai că nu se pot interpreta în sensul precizat de acuzare faţă de atribuţiile pe care le avea inculpata în calitate de trader, dar nici nu se coroborează cu nicio altă probă.

Faţă de aceste considerente, Curtea nu a reţinut că inculpata l-a ajutat pe inculpat să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, prin coordonarea ca o parte din aprovizionările cu mărfuri (carne) provenită din achiziţii intracomunitare să ajungă la destinatarul final, cunoscând modul în care aceste mărfuri intră în România, prin asigurarea comunicării între inculpatul A. şi inculpatul P. spre a se stabili momentul în care transporturile beneficiau de protecţie la punctele de trecere a frontierei şi prin sprijinul moral acordat inculpatului A., fapt ce a determinat continuarea practicilor evazioniste.

S-a arătat că din faptul că din probatoriul administrat a rezultat că inculpata cunoştea că inculpatul A. lucra cu mai multe mai multe societăţi comerciale, nu presupune automat că acest lucru se întâmpla pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, chiar dacă se desfăşoară activitate comercială o perioadă pe aceea firmă şi apoi aceasta este "abandonată" pentru a nu se plăti taxele şi impozitele aferente activităţii desfăşurate, căci fapta, în aceasta variantă, nu este prevăzută de legea penală, ea trebuind să îmbrace una din variantele prevăzute la lit. a)-f) din art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că nu se poate reţine că inculpata a săvârşit fapta cu vinovăţia prevăzută de lege pentru forma de participaţie penală - complicitate, care trebuie întotdeauna săvârşită cu intenţie conform art. 48 C. pen. (complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală).

Cu privire la schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a arătat că aceasta se impune de la sine ca urmare a celor reţinute mai sus şi având în vedere că alin. (3) reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, dacă participantul a cunoscut aceasta. Or, în cauză, inculpata a intermediat mai multe afaceri între firme intracomunitare şi firmele coordonate de inculpatul A., dar din actul de sesizare rezultă că au mai existat doi intermediari pentru furnizarea de mărfuri societăţilor comerciale coordonate de inculpatul A., astfel încât Curtea a reţinut că, faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpata nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatei U., Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea acesteia pentru săvârşirea acestei infracţiuni prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., având în vedere că s-a dispus achitarea acesteia pentru infracţiunile scop a grupului şi anume complicitate la evaziunea fiscală, astfel încât nu se mai poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, nefiind întrunite, condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, lipsind scopul pentru care acest inculpat ar sprijini grupul. În plus, a remarcat faptul că prin actul de sesizare s-a reţinut ca variantă a săvârşirii infracţiunii de către această inculpată "sprijinirea", iar, sprijinirea trebuie să se facă la un grup, astfel cum este el definit de art. 367 alin. (6) C. pen., adică constituit din trei sau mai multe persoane. Or, un asemenea grup, astfel cum am arătat la capitolul dedicat acestei infracţiuni pentru inculpatul B., nu există.

Referitor la inculpatul R. s-a reţinut că este cetăţean austriac şi a administrat în fapt în perioada noiembrie 2013 - martie 2014 SC XXXXXX. SRL, al cărei administrator de drept era martora (inculpată) Q. Inculpatul R. era o relaţie de concubinaj îndelungată cu sora martorei Q. şi trăieşte în Austria.

Inculpatul nu a fost prezent nici la urmărire penală, nici la cercetarea judecătorească în faţa Curţii, fiind luată faţă de acesta, încă de la urmărirea penală, măsura arestării preventive. Deşi s-a solicitat autorităţilor judiciare din Austria punerea în executare a mandatului european de arestare dispus pe numele inculpatului, acestea, după ce au solicitat mai multe acte de urmărire penale nu au dat curs solicitărilor autorităţilor judiciare din România. De asemenea, autorităţile judiciare din Austria nu au comunicat autorităţilor judiciare din România nici relaţiile solicitate cu privire la numerele de telefon deţinute de inculpatul R.

Astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului A. inculpatul R. a asigurat transportul mărfurilor importate de inculpatul A. din ţările intracomunitare şi a vândut (a intermediat vânzarea/cumpărarea) marfă către inculpatul A.

În analiza situatei inculpatului R., Curtea a apreciat că nu poate reţine probele la care a făcut referire acuzarea în actul de sesizare pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte sms-urile şi telefoanele date/primite de inculpatul R., s-a constată că, în rechizitoriu, se susţine că s-a folosit de inculpat numărul de telefon x, dar, în cauză, inculpatul, prin avocat, a negat că acest număr de telefon i-ar aparţine, iar acuzarea nu a făcut dovada că acest număr este al inculpatului R. Astfel, martora Q. a arătat că numărul de telefon al inculpatului R. era altul, x şi că mai folosea şi alte numere, dar nu le indică. De asemenea, acuzarea nu a arătat dacă s-au găsit şi alte numere de telefon ale inculpatului R. în telefonul martorei Q. sau al inculpatului A.

Autorităţile judiciare din Austria nu au răspuns autorităţilor judiciare din România la solicitarea de a comunica numerele de telefon folosite de inculpatul R. Dimpotrivă, apărarea a depus la dosar o adresă din care rezultă că numerele de telefon folosite de inculpatul R. în Austria sunt altele.

Apoi, din probele administrate a rezultat că inculpatul A. mai lucra cu un trader "Cati" care opera în Austria, deci numărul de telefon cu indicativul pentru Austria "+43" poate fi al acesteia sau al altei persoane.

2. În ceea ce priveşte conţinutul acestor SMS-uri s-a constatat că ele cuprind numere de înmatriculare ale unor maşini şi diferite ore, aspect care nu este incriminatoriu, având în vedere că atunci când aceste numere de înmatriculare erau primite de pe telefonul din Austria, acest lucru este normal cât timp SC XXXXXX. SRL efectua transport pentru A., iar când erau date de inculpatul A. acest lucru poate avea legătură cu faptul că inculpatul R. a făcut şi livrare de marfă către inculpatul A., care asigura transportul mărfii cu alte camioane decât cele ale SC XXXXXX. SRL

3. Cu privire la declaraţiile martorei (inculpată) Q., Curtea a constatat că între ea şi inculpatul R. era o stare de vrăjmăşie, fiind de notorietate că aceasta a lucrat pentru inculpatul R. la SC XXXXXX. SRL şi că a fost acuzată de inculpat că făcea curse pe cont propriu de care inculpatul nu ştia şi că a delapidat firma. De altfel, faptul că martora (inculpată) Q. făcea afaceri "pe la spatele" inculpatului R. rezultă şi din discuţia pe care o au martora (inculpată) Q. şi inculpatul A. în care aceasta îi cere ca discuţia să rămână între ei, să nu afle inculpatul R.

Relevantă a fost considerată şi declaraţia martorului FFFFF., angajat de către inculpat la SC XXXXXX. SRL, audiat în faţa instanţei a arătat, care a arătat că "Regula era că Q. ne spunea ce transporturi aveam de făcut, rar ne întâlneam cu R.".

De asemenea, s-a constatat că între declaraţiile martorei Q. există nenumărate contradicţii şi este evident că aceasta a încercat să acrediteze ideea că mita era dată de R. şi numai accidental a dat ea bani, pentru că nu era R. în ţară: deşi A. a spus clar că i-a dat bani lui Q. pentru "doctorul" şi de asemenea şi angajaţii sau colaboratorii lui A. au spus că au dat bani lui Q. şi că, pe inculpatul R., nici măcar nu-l cunosc (declaraţii U., B., O., M., N., F.).

Astfel, starea de vrăjmăşie şi interesele procesuale contradictorii dintre inculpatul R. şi martora (inculpată) Q. au determinat Curtea să aprecieze că declaraţiile acesteia sunt subiective, drept urmare nu a ţinut cont de ele la soluţionarea cauzei.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile inculpatului P., cu care martora (inculpată) Q. a înfiinţat o firmă de transport în dauna inculpatului R. şi despre care inculpatul A. spune că era în vrăjmăşie cu inculpatul R. ("P. şi cu R. erau certaţi, nu vorbeau").

3. În ceea ce priveşte declaraţiile inculpatului A., instanţa a constatat că în prima sa declaraţie dată în cursul urmăririi penale, pe care a considerat-o cea mai sinceră, nefiind afectată de interesul procesual al inculpatului de a beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi nici de admiterea cererii de aplicare a procedurii recunoaşterii învinuirii, acesta nu face nicio referire la inculpatul R. De altfel, chiar şi în declaraţia în faţa instanţei acesta a arătat că "poate că R. ştia de înţelegerea mea cu Q. referitor la faptul că aceasta mă ajuta să trec marfa la graniţă neînregistrată în evidenţele A.N.A.F. din moment ce eu i-am dat numerele de înmatriculare ale camioanelor", dar şi faptul că banii pentru "doctorul" i-a dat lui Q., iar nu lui R.

Astfel, analizând probatoriul administrat, Curtea a constatat că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul R. a dat vreo sumă de bani funcţionarului cunoscut sub numele "doctorul" pentru a facilita tranzitul camioanelor încărcate cu marfă ale inculpatului A. sau că a cunoscut acest lucru, declaraţia martorei (inculpată) Q. fiind singulară şi subiectivă, fapt ce a determinat înlăturarea ei.

Curtea a mai apreciat că, în urma analizării probatoriului propus de acuzare se constată nu numai că nu se poate cuantifica numărul de acte materiale, dar nici sumele, momentul şi condiţiile în care au fost remise aceste sume de bani.

Pentru aceste motive, Curtea a considerat că singura soluţie ce se impune în cauză este achitarea inculpatului R., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., schimbarea încadrării juridice nemaiavând nicio finalitate practică.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), Curtea a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achitarea inculpatului R., arătând că, deşi din probatoriul administrat a rezultat fără putinţă de tăgadă că inculpatul R. a asigurat prin firma sa, SC XXXXXX. SRL, transportul mărfurilor aparţinând inculpatului A., nicio declaraţie a vreunui şofer nu-l indică pe inculpatul R. ca fiind cel care i-a coordonat pentru trecerea frontierei, ci se indică numai numele inculpatului P. sau ale angajaţilor inculpatului A.

De asemenea, nu există nicio altă probă din care să rezulte că inculpatul R. a ştiut că autocamioanele SC XXXXXX. SRL beneficiau de "tratamentul" preferenţial de la punctele de trecere a frontierei, în afară de declaraţiile inculpatului A. care spune "e posibil să fi ştiut" şi declaraţiile subiective şi singulare ale martorei (inculpată) Q. Se are în vedere că inculpatul R. stătea mai mult în Austria, iar firma era practic administrată, în lipsa acestuia, de martora (inculpată) Q., care dispunea cu privire la transporturile ce urma a fi efectuate, încasa sumele de bani şi dădea mita "doctorului".

În ceea ce priveşte SMS-urile şi convorbirile telefonice, Curtea a arătat de ce nu pot face ele dovada presupusei activităţi infracţionale a inculpatului R.

Astfel, există un dubiu, ce profită inculpatului, că acesta l-a ajutat pe inculpatul A. la săvârşirea infracţiunii, prin faptul că i-a transportat mărfurile din ţările intracomunitare în România, ştiind că autocamioanele ce transportau mărfuri de risc nu sunt înregistrate în aplicaţia trafic control sau nu sunt sigilate.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatului R., Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestuia pentru săvârşirea acestei infracţiuni prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen., având în vedere că s-a dispus achitarea acestuia pentru infracţiunile scop a grupului şi anume complicitate la evaziunea fiscală şi dare de mită, astfel încât nu se mai poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, nefiind întrunite, condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, lipsind scopul pentru care acest inculpat ar sprijini grupul. În plus, s-a avut în vedere că prin actul de sesizare s-a reţinut ca variantă a săvârşirii infracţiunii de către acest inculpat "sprijinirea", iar sprijinirea trebuie să se facă la un grup, astfel cum este el definit de art. 367 alin. (6) C. pen., adică constituit din trei sau mai multe persoane. Or, un asemenea grup, astfel cum s-a arătat la capitolul dedicat acestei infracţiuni pentru inculpatul B., nu există.

Referitor la inculpatul AA., s-a reţinut în actul de sesizare că acesta îndeplineşte funcţia de medic veterinar oficial în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj.

Potrivit fişei postului, acesta avea printre altele, următoarele obligaţii de serviciu: de a verifica respectarea de către operatorul alimentar a prevederilor Regulamentului CE 853/2004 şi a Ordinului ANSVSA nr. 10/2008 cu privire la aplicarea mărcii de identificare pe etichete produselor şi a modului de depozitare; de a aplica măsuri de restricţionare sau interzicere la comercializare pentru consumul uman a produselor de origine animală neconforme; de a retrage de pe piaţă produsele alimentare neconforme. Prin fişa postului s-a stabilit ca inculpatul AA. îşi exercita atribuţiile de serviciu şi în legătură cu supravegherea unor depozite alimentare prin care şi cel aparţinând SC W. SRL Cluj-Napoca.

În actul de sesizare, s-a reţinut că fapta inculpatului AA., care în calitate de medic veterinar oficial în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, la data de 12 martie 2014, contrar atribuţiilor sale de serviciu a procedat la verificarea selectivă a mărfurilor aflate în depozitul aparţinând SC W. SRL Cluj-Napoca, cu privire la care existau suspiciuni că sunt alterate şi cu termenul de valabilitate expirat, precum şi omisiunea acestuia de a proceda la indisponibilizarea cantităţii de marfă care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, până la verificarea integrală a acesteia, fapt ce a permis comercializarea în continuare a mărfurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen. şi complicitate la comiterea infracţiunii comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Analizând probatoriul administrat şi legislaţia în vigoare la momentul săvârşirii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, Curtea a dispus achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de comercializarea de produse alterate, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 358 alin. (1) C. pen. şi, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, conform art. 297 C. pen., Curtea a apreciat că fapta inculpatului AA. nu îndeplineşte niciuna din trăsăturile esenţiale ale aceste infracţiuni, în sensul prevăzut de art. 15 C. pen., adică infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, considerând că se impune achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, a arătat că, la data de 12 martie 2014, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a solicitat Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să desemneze echipe care să procedeze la efectuarea unui control la mai multe societăţi comerciale (SC W. SRL Cluj-Napoca, SC X. SRL Iaşi, SC YYYYY. SRL Cluj-Napoca şi SC NNNNN. SRL Cluj-Napoca), cu motivaţia că existau suspiciuni potrivit cărora aceste societăţi comerciale puneau în consum către populaţie produse din carne alterată. Ulterior, adresa DIICOT a fost trimisă de Autoritatea Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor structurilor teritoriale aflate în subordine din judeţele Cluj şi Iaşi, unde se aflau sediile societăţilor comerciale, precum şi către structurile teritoriale unde se aflau punctele de lucru ale entităţilor nominalizate în solicitare. În acest context, ţinând seama de faptul că inculpatul AA. avea în supraveghere depozitul alimentar situat în mun. Cluj-Napoca, Calea x, jud. Cluj care aparţinea SC W. SRL, acesta a fost desemnat să efectueze verificările la locaţia respectivă, împreună cu doctorii TTT. şi BB.

Inculpatul AA., în calitate de medic veterinar în cadrul DSVSA Cluj, s-a prezentat la depozitul aparţinând SC W. SRL pentru a efectua controlul cu privire la conformitatea produselor existente în depozit şi/sau existenţa unor produse improprii consumului, ajungând primul la depozit. Când a ajuns acolo, de faţă erau deja organele de urmărire penală care făceau o percheziţie pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Ulterior au sosit la depozit şi inculpatul BB. şi martorul TTT. cu nota de la DIICOT ŞI ANSV. Inculpatul a luat legătura cu organele de urmărire penală, care au pus la dispoziţia echipei de control o listă cu 31 de societăţi comerciale pe care le considerau suspecte şi care aveau legături comerciale SC W. SRL. Membrii echipei de control au căzut de acord să înceapă verificarea cu marfa provenită de la SC LLLLLL., SC X. şi SC Y., având în vedere cantitatea mare de marfă din depozit (70-80 tone) şi temperatura scăzută (20 gr C), urmând ca ulterior să continue cu întreaga marfă.

Cu această ocazie s-a verificat marfa, s-au luat mostre, s-au pus sub sechestru produsele care le-au ridicat suspiciuni. La ora 21:30, în timp ce se încheia, de către echipa de control, nota de constatare cu privire la controlul efectuat, s-a dispus luarea cu mandat de aducere a inculpatului BB., iar la ora 22:00 s-a dispus luarea cu mandat de aducere în calitate de martor şi a lui AA., reţinându-se în mandatul de aducere că, deşi nu a fost citat, din motive care ţin de interesul soluţionării cauzei, prezenţa sa este necesară pentru a fi ascultat în calitate de martor.

După plecarea celor doi membri ai echipei de control, BB. şi AA., a rămas la depozit martorul TTT., care nu a indisponibilizat cantitatea de marfă care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, până la verificarea integrală a acesteia. Acesta a terminat de redactat nota de constatare, pe care BB. şi AA. nu au semnat-o în aceea seară, întrucât fuseseră ridicaţi cu mandat de aducere de organele de urmărire penală.

În aceeaşi zi, 12 martie 2014, cu această ocazia percheziţiei au fost ridicate toate documentele contabile ale firmei, fapt ce a determinat ulterior suspendarea activităţii SC W. SRL, deoarece nu s-a putut stabili trasabilitatea produselor de către organele de control, (nota de constatare nr. x din 17 martie 2014 f. x di şi ordonanţa de suspendare nr. 3 din 20 martie 2014) şi, practic, încetarea activităţii SC W. SRL. Controlul a continuat în perioada 13 martie 2014 - 17 martie 2014, iar începând din data de 14 martie 2014 echipa de control era formată din inculpatul AA. şi martorii UUU. şi TTT.

Această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile martorilor TTT., UUU., care a participat la control începând cu data de 14 martie 2017, JJJJ., martorului PPP., cele ale inculpatului BB.

S-a arătat că, prin actul se sesizare, inculpatului AA., medic veterinar oficial în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj, la data de 12 martie 2014, i s-au imputat două aspecte:

1. contrar atribuţiilor sale de serviciu a procedat la verificarea selectivă a mărfurilor aflate în depozitul aparţinând SC W. SRL Cluj-Napoca, cu privire la care existau suspiciuni că sunt alterate şi cu termenul de valabilitate expirat.

2. contrar atribuţiilor sale de serviciu a omis să procedeze la indisponibilizarea cantităţii de marfă care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, până la verificarea integrală a acesteia, fapt ce a permis comercializarea în continuare a mărfurilor.

Curtea a constatat, însă, că nu a fost indicată nicio dispoziţie legală care să fie încălcată de inculpat. Dimpotrivă, din probatoriul administrat a rezultat că echipa de control îşi alege strategia de control, că era o cantitate mare de marfă, care nu putea fi verificată într-o singură zi, că nu se putea sta în depozit mai mult de 15 - 20 minute datorită temperaturilor scăzute, că echipa a ales să înceapă controlul cu mărfurile provenite de la societăţile comerciale partenere, suspecte, aflate pe o listă pusă la dispoziţie de DIICOT.

Nici în cel de-al doilea caz nu s-a indicat o dispoziţie legală încălcată, ci atribuţiile de serviciu ale inculpatului prevăzute într-un ordin al preşedintelui ANSVSA.

Pe de altă parte, s-a arătat că toţi cei trei martori audiaţi au arătat acelaşi lucru şi anume că nu există dispoziţii legale care să permită indisponibilizarea întregii cantităţi de marfă care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, căci pentru a se indisponibiliza marfa trebuie să existe suspiciuni că aceea marfă prezintă un risc. Or, singurul care avea indicii că s-ar putea comercializa marfă cu risc era procurorul, care putea dispune luarea măsurii sechestrului asigurător asupra întregii cantităţi de marfă, în vederea confiscării, aspect care într-adevăr ar fi făcut imposibilă comercializarea în continuare a mărfurilor din depozit. Astfel, nu se poate imputa inculpatului neluarea unei măsuri pentru care nu avea niciun fel de suspiciune că prezintă un risc.

Conform Ordinului nr. 111 din 16 decembrie 2008 art. 24 alin. (2) lit. d), în) cazul în care, la controalele efectuate, direcţia sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, poate dispune, printre altele, reţinerea oficială a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală. Alte măsuri sunt: sancţionarea contravenţională, suspendarea activităţii, interzicerea desfăşurării activităţii.

În cazul de faţă, SC W. SRL avea un depozit care, conform anexei 1 din Ordinul nr. 111 din 16 decembrie 2008, cap. II, pct. 2 lit. a), este o unitate care desfăşoară activităţi supuse înregistrării sanitar veterinare, în care se recepţionează marfă din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar. Astfel, riscul ca marfa aflată în depozitul SC W. SRL să prezinte probleme din punct de vedere sanitar-veterinar era foarte mic. Apoi, depozitul SC W. SRL era controlat des de DSVSA şi, astfel cum rezultă din declaraţiile tuturor martorilor, nu au existat probleme majore. De altfel, nici în urma acestui control din 12 - 19 martie 2014 nu s-au depistat deficienţe majore, activitatea depozitului fiind suspendată dat fiind că nu au existat documente de trasabilitate, documente care se aflau în posesia organelor de cercetare penală.

Astfel, măsurile luate de echipa de control formate din inculpaţii AA., BB. şi martorul TTT. în data de 12 martie 2014 de a se dispune sancţionarea contravenţională şi reţinerea oficială doar a unor produse (ficat de pui, creier de porc, merluciu etc) şi nu a întregii cantităţi de marfă sunt măsuri proporţionale cu gravitatea faptelor şi anume, etichetare necorespunzătoare, întreţinerea igienico-sanitară a depozitului, pentru care avea termen deja acordat dintr-un control anterior 31 martie 2014, şi deficienţe de trasabilitate a produselor, care nu era imputabilă firmei cât timp calculatoarele şi documentele fuseseră ridicate de DIICOT. Acest lucru de altfel s-a dovedit şi ulterior căci o parte din marfa care a fost reţinută oficial, în urma analizei făcute de LSVSA Bihor, a corespuns din punct de vedere al prevederilor legale.

Din întreg materialul probator a rezultat că niciun membru al echipei de control nu ştia ce caută şi s-a apreciat că trebuie controlată întreaga marfă. De asemenea nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă că în cazul unei inspecţii trebuie aplicată măsura reţinerii oficiale căci aceasta este o sancţiune, iar nu o măsură asigurătorie. Cu alte cuvinte, în timpul unei inspecţii nu se poate dispune o sancţiune înainte de a se face controlul mărfurilor şi a se depista deficienţe în activitatea depozitului.

Curtea a apreciat că, faţă de deficienţele găsite după prima zi de control, luarea unei măsuri de indisponibilizare a întregii cantităţi de marfă din depozit ar fi fost o măsură disproporţionată şi care nu ar fi avut un fundament legal, având în vedere că prin reţinere oficială se înţelege (art. 31 lit. g) din Ordinul nr. 111 din 16 decembrie 2008) - procedura prin care autoritatea sanitar veterinară dispune ca produsele să nu fie deplasate ori falsificate până la luarea unei decizii cu privire la destinaţia acestora. Analizând şi anexa 7 din acelaşi Ordin se constată că nu se poate dispune această măsură fără a fi argumentată, iar argumentele trebuie să fie legate de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare, astfel cum rezultă din art. 24 ale aceluiaşi ordin.

De altfel, astfel erau interpretate aceste dispoziţii legale de toţi funcţionarii DSVSA, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor JJJJ., TTT. martorul UUU., PPP.

În concluzie, analizând dispoziţiile legale referitoare la reţinerea oficială, Curtea a constatat că ele au fost interpretate greşit de către acuzare ca fiind o măsură asigurătorie care se poate lua pentru a se evita ascunderea, înstrăinarea bunurilor ce fac obiectul controlului, or, aceasta este o sancţiune ce se aplică comerciantului în cazul în care activitatea desfăşurată nu este conformă cu dispoziţiilor legale. Singurul care putea lua o măsură asigurătorie în acel moment era procurorul, în condiţiile art. 249 C. proc. pen., conform căruia procurorul poate dispune din oficiu luarea măsurii asigurătorii pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

De asemenea, Curtea a considerat că în actul de sesizare nu s-a indicat nici care ar fi paguba produsă de inculpat prin actul neîndeplinit sau prin îndeplinirea defectuoasă a lui şi instanţa nu a putut identifica, măcar la nivel teoretic, această pagubă. Se constată că o parte din marfa care a fost reţinută oficial, în urma analizei făcute de LSVSA Bihor, a corespuns din punct de vedere al prevederilor legale. Astfel, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine că inculpatul AA. nu ar fi îndeplinit un act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta ar fi provocat o pagubă, nefiind îndeplinite elementul material şi urmarea imediată a laturii obiective a conţinutului constitutiv al infracţiunii.

Apoi, din declaraţia martorilor a rezultat că în data de 12 martie 2014, ora 22:00, inculpatul AA. a fost ridicat cu mandat de aducere, în calitate de martor, înainte de a fi citat, prin nerespectarea disp. art. 265 C. proc. pen., conform cărora numai suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, şi drept urmare. Ca urmare a acestui fapt procesul-verbal de control din aceea dată nu s-a finalizat în aceea seară, ci ulterior. Astfel, ceea ce se poate stabili cu certitudine este că la momentul în care inculpaţii MMMMMM. şi BB. au fost ridicaţi cu mandate de aducere la depozit a rămas doar martorul NNNNNN., care nu a luat nicio măsură privind reţinerea oficială a mărfii necontrolate. De asemenea nici în zilele următoare nu s-a reţinut oficial marfa de către echipele de control, nefiind dispusă nicio măsură legală împotriva acestor persoane, astfel încât fapta nu este săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege pentru această infracţiune.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului cu privire la faptul că atribuţiile sale de serviciu nu sunt prevăzute de o lege, Curtea a constatat că acuzarea a făcut referire în rechizitoriu la încălcarea unor dispoziţii din Regulamentul CE nr. 853/2004 şi Regulamentul CE nr. 178/2002, care au o aplicabilitate generală, ca o lege internă, nefiind nevoie să fie adoptată o lege naţională de aplicare, astfel încât nu se poate reţine că atribuţiile de serviciu ale inculpatului referitoare la aplicarea reţinerii oficiale, în care se face referire la aceste Regulamente, nu sunt prevăzute de o normă legală cu putere de lege.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la comiterea infracţiunii de comercializare de produse alterate, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 358 alin. (1) C. pen., Curtea a dispus achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că, în condiţiile în care singurii presupuşi autori ai faptei, inculpaţii C., Z. şi V., au fost achitaţi, singura soluţie care se impune este achitarea şi complicelui pentru aceeaşi infracţiune, în baza aceluiaşi temei. În plus, analizând discuţia telefonică pe care a avut-o inculpatul C. cu inculpatul MMMMMM., când află că cel din urmă este la depozit, s-a apreciat că este relevantă sub aspectul lipsei de conivenţă infracţională între cei doi, dimpotrivă inculpatul C. vorbeşte foarte urât cu inculpatul MMMMMM., îl dă afară din birou şi îl pune să aştepte afară şi îi spune "îs scârbit de voi, mă jegoşilor!".

Nu există nici o probă care să dovedească că inculpatul MMMMMM. l-ar fi ajutat vreodată, cumva, cu ceva, pe inculpatul C., iar faptul că acesta a procedat în perioada 12/19 martie 2014, împreună cu echipa de control, la inspecţia depozitului, de asemenea, s-a apreciat că nu poate reprezenta complicitate la infracţiunea de comercializare de produse alterate, pentru că în rechizitoriu nu s-a reţinut că ulterior sau în timpul controlului s-ar fi comercializat de SC W. SRL produse alterate.

S-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul BB., în calitate de inspector în cadrul DSVSA Cluj, cunoscând că urmare a solicitării organelor judiciare, urmează a se efectua un control la SC W. SRL, a comunicat acest lucru inculpatului C. cu privire la controlul care urma să fie efectuat şi i-a asigurat acestuia timpul să ia măsuri pentru a ascunde marfa alterată, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În acest sens, s-a făcut trimitere la convorbirile telefonice din 12 martie 2014, orele 11:40.58, 12.18.15, 13.41.43, 13:55:45.

S-a arătat că urmare demersurilor efectuate de inc. BB., care l-a anunţat pe inculpatul C. cu privire la controlul care urma să fie efectuat, i-a asigurat acestuia timpul să ia măsuri pentru a ascunde marfa alterată sau cu termenul de valabilitate expirat care se afla în magazine, aspect ce rezultă, în opinia acuzării, din Adresa nr. x din 17 martie 2014 a DSV Cluj, conform căreia singurele mărfuri improprii consumului au fost identificate la Depozitul situat în jud. Cluj, de unde s-au ridicat cantitatea de 223 kg ficat de pui (trimis spre neutralizare la SC OOOOOO. SA Dej) precum şi cantitatea de 680 kg peşte (merlucius şi cod) fără a fi identificate astfel de produse la magazinele aparţinând SC W. SRL, din declaraţia suspectului JJJJJ. şi a inculpatei Z.

Analizând declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti de inculpatul BB., martorii JJJJ., PPP., în coroborare de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpatul BB. şi inculpatul C. şi dintre C. şi angajaţii săi JJJJJ. şi Z., Curtea a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului BB. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 C. pen., reţinând că, din probatoriu, a rezultat că inculpatul BB. aflase din mass-media că sunt probleme cu comercializarea de carne alterată, după care tot din presă a aflat că este vorba de o percheziţie la depozitul SC W. SRL referitoare la evaziune fiscală, acesta fiind contextul în care l-a sunat pe C. şi l-a întrebat despre ce este vorba.

S-a arătat că această obligaţie de informare este prevăzută de art. 14 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 68/2005, conform căruia în toate cazurile de urgenta, în funcţie de gradul de risc, atunci când au fost notificate situaţii periculoase pentru sănătatea publica cu privire la alimente şi furaje, autorităţile competente, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iau măsuri pentru: a) colectarea tuturor informaţiilor necesare de la toate părţile implicate; b) organizarea controalelor cu privire la siguranţa alimentelor şi furajelor.

În acel moment, directorul JJJJ. a hotărât să facă o echipă de control formată din inculpatul BB. şi inculpatul MMMMMM. Acesta din urmă a fost sunat de îndată de către şeful lui, martorul PPP., care i-a cerut să se ducă la depozitul SC W. SRL, lucru pe care inculpatul MMMMMM. l-a şi făcut.

Când inculpatul MMMMMM. a ajuns la depozitul SC W. SRL, martorul JJJJJ. l-a sunat pe şeful său, inculpatul C. şi i-a spus de prezenta lui MMMMMM. în birou, ceea ce a atras furia inculpatului C. care a dorit să vorbească cu inculpatul MMMMMM. la telefon, spunându-i acestuia să plece din birou şi vorbindu-i foarte urât.

Supărat de prezenţa lui MMMMMM. la depozit, inculpatul C. îl sună la ora 12:18:15 pe inculpatul BB. pentru a se plânge de atitudinea lui MMMMMM., moment în care inculpatul BB., care aştepta adresa de la A.N.S.V.SA, pentru a veni în control îi spune inculpatului C.:

"Acum şi noi aşteptăm de la Autoritate şi să vedem ce tre să venim, ştii?, la care C. îl asigură pe acesta că nu are nicio legătură percheziţia cu controlul lor "n-are nicio legătură, îi cu firme, cu morţii mamii lor din Bucureşti cu care lucrăm noi şi ăia o TVA-uri şi or face!"

Faţă de această situaţie de fapt reţinută se constată că la momentul în care inculpatul BB. îi spune inculpatului C. că "Acum şi noi aşteptăm de la Autoritate şi să vedem ce tre sa venim, ştii?" la depozitul SC W. SRL era deja inculpatul MMMMMM., care a refuzat să plece, chiar fiind dat afară de inculpatul C. De asemenea, inculpatul BB. ştia că inculpatul MMMMMM. era acolo şi nu a făcut decât să-i spună că va veni şi el. Deci, controlul a fost inopinat, căci inculpatul MMMMMM. era deja acolo, astfel încât nu se poate susţine că inculpatul C. a fost favorizat, prin împiedicarea cercetărilor.

Apoi, din probele administrate a rezultat că la momentul la care inculpatul BB. i-a spus inculpatului C. că vine şi el, nu sosise hârtia de la A.N.S.V.SA din care rezulta că s-a solicitat controlul de DIICOT şi care era tematica controlului, astfel, inculpatul nu ştia că există o anchetă penală cu privire la comercializarea de produse alterate, ci doar cu privire la evaziune fiscală, iar anunţarea unui control făcut de DSVSA Cluj nu putea împiedica o anchetă privind evaziunea fiscală.

Abia ulterior, după discuţia pe care a avut-o cu inculpatul C. s-a primit adresa de la A.N.S.V.SA alături de o adresa de la D.I.I.C.O.T., în care s-a arătat că existau suspiciuni cu privire la comercializarea de produse alterate şi de injectare la produsele din carne de pasăre.

Pentru toate aceste motive, având în vedere că, în cauza care-l priveşte pe inculpatul BB., fapta nu este prevăzută de legea penală, astfel cum s-a arătat mai sus, şi nu e săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, dat fiind că inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale în sensul de a-l ajuta pe inculpatul C. în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală despre care nu cunoştea că acesta are calitatea de făptuitor, Curtea a dispus achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că, pe palierul şase al grupării infracţionale se află persoanele care au asigurat protecţia derulării activităţii infracţionale, sens în care s-au menţionat inculpatul T. (şef PPF în cadrul ITPF Oradea - Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, jud. Arad) şi inculpatul S. (funcţionar în cadrul AJFP Bihor).

S-a arătat că, întrucât reglementările legale în vigoare impuneau ca pentru mărfurile cu grad ridicat de risc (ex. carne şi produsele derivate), la intrarea pe teritoriul României, transporturile să fie sigilate, urmând ca la destinaţie, în prezenţa unor reprezentanţi ai ANAF să fie desigilate, iar ulterior prin modificările legislative, s-a impus ca, începând cu anul 2014 aceste transporturi să fie implementate în aplicaţia "trafic control" şi nu mai exista posibilitatea de a se introduce mărfuri pe numele unor firme paravan, au fost racolaţi cei doi funcţionari cu scopul de a asigura intrarea în România a transporturilor de carne fără a mai fi supuse procedurilor indicate anterior.

În rechizitoriu s-a arătat că, în acest scop, prin intermediul inculpatei Q., a fost racolat inculpatul S., funcţionar în cadrul AJFP Bihor, care în schimbul unor sume de bani primite prin intermediul celei dintâi, în perioada noiembrie 2013 - martie 2014, a făcut demersuri cu scopul de a nu fi sigilate sau, după caz, introduse în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţii intracomunitare. În scopul eludării acestor măsuri, inculpata Q. i-a comunicat inculpatului A. că inculpatul S., funcţionar în cadrul AJPF Bihor, în schimbul unor sume de bani, va asigura trecerea mărfurilor prin Punctul de trecere a frontierei dintre Ungaria şi România Borş, fără ca mijloacele de transport să fie sigilate sau după caz introduse în aplicaţia "trafic control".

S-a reţinut în actul de sesizare că fapta inculpatului S. care în perioada noiembrie - 15 decembrie 2013 şi februarie - martie 2014, a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inc. A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care în perioada în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în PTF Borş -P1, cu ştiinţă nu a evidenţiat în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inc. A., împrejurare în care s-a creat premisele ca marfa respectivă să fie sustrasă controlului fiscal şi introdusă într-un circuit fictiv de natură să creeze aparenţa unor achiziţii/livrări interne, modalitate în care a fost eludată plata TVA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului S., care în perioada noiembrie - 15 decembrie 2013 şi februarie - martie 2014, în calitate de funcţionar în cadrul AJFP Bihor, în perioada în care s-a aflat delegat în PTF Borş-P1, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale în mod repetat a primit suma totală de 7.500 RON cu scopul de a nu evidenţia în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale).

Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului S. pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 de acte materiale) şi pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale), pentru următoarele considerente:

Din întregul probatoriu administrat de instanţă şi de organul de urmărire penală rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul A. a fost ajutat de un funcţionar care lucra în punctul de frontieră Borş, pe nume "doctorul", care în schimbul unor sume de bani primite prin intermediul inculpatei Q., în perioada noiembrie 2013 - martie 2014, a făcut demersuri cu scopul de a nu fi sigilate sau, după caz, introduse în baza de date transporturile de carne provenite din achiziţii intracomunitare.

În ceea ce priveşte identitatea funcţionarului care lucra în punctul de frontieră Borş, pe nume "doctorul", Curtea a apreciat că există un dubiu că aceasta ar fi una şi aceeaşi persoană cu inculpatul S., având în vedere următoarele:

- cu privire la argumentul acuzării că perioadele în care au trecut prin PTF Borş transporturile cu carne ale inculpatului A. şi au avut parte de "protecţie" din partea unui funcţionar, coincid cu perioadele în care inculpatul S. s-ar fi aflat la serviciu, se constată că a existat un transport în data de 20 decembrie 2013, care a fost ghidat să intre prin PTF Borş, dar la aceea dată inculpatul nu era de serviciu, căci chiar în rechizitoriu se reţine "este de evidenţiat faptul că într-adevăr inculpatul S., în perioada 15 decembrie 2013 - 31 ianuarie 2014 nu şi-a exercitat atribuţiile de serviciu la PTF Borş, precum şi că acesta, în perioada respectivă a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord."

Astfel, este foarte posibil ca funcţionarul pe nume "doctorul" să fi fost în aceleaşi ture cu inculpatul S. în perioada în care au trecut camioanele inculpatului A., în condiţiile în care pe aceeaşi tură erau mai mulţi funcţionari ANAF, în cele două puncte P1 şi P2, în care se verificau transporturile cu mărfuri cu risc, unul din ele era pe teritoriul României, iar celălalt, unde lucra inculpatul, pe teritoriul Ungariei.

- referitor la numărul de telefon x, cu privire la care acuzarea susţine că a aparţinut inculpatului S., Curtea constată că nici cartela, nici telefonul nu au fost găsite la percheziţia domiciliară făcută la inculpatul S.

Se susţine că în perioada în care inculpatul era la serviciu la PTF Borş, acesta figura în raza celulei situate în locaţia "Comuna Borş", or, din probele aflate la dosar rezultă că inculpatul îşi desfăşura activitatea pe teritoriul Ungariei. Din verificările instanţei la adresa din Comuna Borş este primăria loc. Borş, iar nu loc. Arpand, Ungaria.

S-a mai menţionat că, potrivit procesului-verbal din 27 noiembrie 2014 vol. 7 dup rezultă că în data de 10 februarie 2014, ora 12:48:05 postul telefonic a fost localizat pe raza de acoperire a celulei din "comuna Borş", deşi conform planificării de la fila x dup inculpatul S. nu a fost la serviciu, conform procesului-verbal din 27 noiembrie 2014 vol. 7 dup rezultă că în data de 21 februarie 2014, ora 19:08:59 postul telefonic a fost localizat pe raza de acoperire a celulei din "comuna Borş", deşi conform planificării de la fila x dup inculpatul S. a fost la serviciu începând cu ora 20:00, conform procesului-verbal din 27 noiembrie 2014 vol. 7 dup rezultă că în data de 22 februarie 2014, ora 07:11:28 postul telefonic a fost localizat pe raza de acoperire a celulei din "comuna Borş", deşi conform planificării de la fila x dup inculpatul S. nu a fost la serviciu, conform procesului-verbal din 27 noiembrie 2014 vol. 7 dup rezultă că în data de 26 februarie 2014, ora 07:57:19 postul telefonic a fost localizat pe raza de acoperire a celulei din "comuna Borş", deşi conform planificării de la fila x dup inculpatul S. nu a fost la serviciu.

Astfel, în cazul în care numărul de telefon x ar fi aparţinut inculpatului S., atunci acesta ar fi fost localizat în punctul P1 - Arpand Ungaria, în zilele şi la orele la care acesta era la serviciu.

Cu privire la a doua locaţie indicată de către celula telefonică şi anume "Les, com. Nojorid", Curtea a apreciat că nu există nicio probă că inculpatul domiciliază în această localitate, ci în loc. Livada de Bihor, com. Nojorid nr. 204. Or, din listingul pus la dispoziţie f. x dup rezultă că adresele celulelor sunt foarte exacte, astfel încât este greu de crezut că în momentul comunicării datelor s-a creat o confuzie între loc. Leş şi loc. Livada de Bihor între care este o distanţă de câţiva km.

Apoi, se susţine de acuzare că din listingul comunicărilor telefonice din perioada 5 februarie - 10 martie 2014, ale postului telefonic x, cu privire la care se susţine că ar aparţine inc. S., reiese că a fost utilizat doar pentru a comunica cu postul telefonic x, utilizat de către inculpata Q., de aceea se pune întrebarea în perioada 1 noiembrie 2013 - 15 decembrie 2013 şi 1 februarie 2014 - 5 februarie 2014, în care se susţine că inculpatul a fost la serviciu şi a ajutat gruparea infracţională şi postul telefonic x nu a fost activ, ce număr de telefon folosea funcţionarul pe nume "doctorul" şi cum a fost el salvat în telefonul inculpatei Q.

Pe de altă parte, s-a constatat că singura persoană care ştia cine este "doctorul" este inculpata Q.; niciunul din ceilalţi inculpaţi nu cunoşteau, în timpul activităţii infracţionale, identitatea reală a persoanei numită "doctorul". Mai mult inculpatul A. a arătat "Pe S. aici l-am văzut pentru prima dată. Aici (n.n. în acest dosar) am aflat că el este de fapt "Doctorul" ", de asemenea, nici angajaţii inculpatului A. nu-l cunosc (ex. F., M.), dar nici partenerul de afaceri a lui A., inculpatul B.

Analizând declaraţiile inculpatei Q. se constată că acestea sunt destul de confuze, în sensul că se reţine că inculpatul S. i-ar fi promis că va asigura trecere mărfurilor fără a fi sigilate, aspect ce nu intra în atribuţiile de serviciu ale inculpatului. De asemenea, în denunţul făcut de inculpatul A. se vorbeşte despre bani daţi unui şef de tură de la ANAF căruia îi spunea "doctorul". Astfel, se constată că declaraţia inculpatei Q. nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Instanţa a precizat că nu se poate reţine afirmaţia din rechizitoriu, conform căreia inculpatul S. este singura persoană care putea să-l ajute pe inculpatul A., având în vedere şi declaraţia martorului BBBB., din care rezultă că poliţiştii de frontieră luau documentele de transport şi le înmânau funcţionarului ANAF, moment în care aceştia vedeau că este vorba de marfă cu risc fiscal, astfel încât pentru ca actele să nu fie implementate în baza de date ar fi trebuit fie să existe o conivenţă infracţională, fie chiar poliţistul de frontieră să nu dea mai departe actele funcţionarului ANAF. . De asemenea, acest martor a arătat că ştia o persoană cu apelativul "doctorul" şi acesta era şeful punctului de frontieră Artand şi i se spunea aşa întrucât chiar avea gradul de doctor. Din aceeaşi declaraţie a rezultat că inculpatul S. a lucrat tot timpul în P1, care era situat în PTF Artand - Ungaria şi că nu a avut niciodată atribuţii privind sigilarea mijloacelor de transport.

Relevante, au fost apreciate şi declaraţiile martorilor EEEE., RRRR., HHHHH., FFFF., TTTT., SSSS., XXX.

S-a mai arătat că nici unul şoferii audiaţi ca martori nu l-au recunoscut pe inculpatul S. (YYYY., WWWW., NNNN., GGGG., XXXX., LLLL., ZZZZ., QQQQ., VVVV., PPPP.), iar în ceea ce priveşte declaraţiile inculpatului A., instanţa a constatat că acesta nu l-a cunoscut niciodată pe funcţionarul denumit "doctorul", iar faptul că a avut o operaţie pe cord ştia tot de la Q.

Având în vedere considerentele mai sus prezentate, Curtea, în aplicarea principiului in dubio pro reo, a dispus achitarea inculpatului S., în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale), având în vedere că nu este dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul este funcţionarul cunoscut sub numele de "doctorul" care l-a ajutat pe inculpatul A. Ca o consecinţă a acestei soluţii, Curtea a dispus achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., şi pentru infracţiunile de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 de acte materiale) şi constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că fapta inculpatului T. care în perioada decembrie 2013 - martie 2014, a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care în perioada în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în PTF Vărşand, cu ştiinţă nu a evidenţiat în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inculpatul A., împrejurare în care s-a creat premisele ca marfa respectivă să fie sustrasă controlului fiscal şi introdusă într-un circuit fictiv de natură să creeze aparenţa unor achiziţii/livrări interne, modalitate în care a fost eludată plata TVA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. (noul C. pen.) raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului T., care în luna decembrie 2013 şi ianuarie 2014, în calitate de şef PPF în cadrul ITPF Oradea - Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, jud. Arad, care potrivit fişei postului avea ca sarcină de serviciu printre altele organizarea şi efectuarea controlului trecerii frontierei de stat, precum şi obligaţia de a conduce, coordona, controla şi răspunde de întreaga activitate din punctul de control al trecerii frontierei, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale în mod repetat a primit suma totală de 19.600 RON cu scopul de a nu evidenţia în baza de date transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inc. A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (2 acte materiale).

1. În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen., Curtea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea, pentru următoarele considerente:

Analizând fişa postului inculpatului T. s-a constatat că acesta avea la data săvârşirii infracţiunilor funcţia de Şef de Punct Poliţie de Frontieră Vărşand, care avea ca atribuţie, printre altele, organizarea efectuării controlului trecerii frontierei de stat, iar potrivit art. 14 din O.U.G. nr. 105 din 27 iunie 2001, şeful punctului de trecere este poliţist de frontieră şi împreună cu şefii tuturor autorităţilor, care au, potrivit legii, competenţe de control la trecerea frontierei de stat pentru mărfuri şi călători, cooperează pentru organizarea activităţii de control.

În ceea ce priveşte evidenţierea în baza de date a transporturilor de carne provenite din achiziţiile intracomunitare, acestea erau reglementate prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3752 din 5 decembrie 2013 privind monitorizarea transporturilor de bunuri din ţări ale Uniunii Europene şi prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3774 din 11 decembrie 2013, care nu sunt opozabile poliţiştilor de frontieră.

De altfel, astfel cum rezultă din O.U.G. nr. 105 din 27 iunie 2001, dar şi din declaraţiile martori audiaţi, funcţionari ANAF, atribuţiile poliţiştilor de frontieră se limitau la solicitarea documentelor de transport, pe care le remiteau apoi funcţionarilor ANAF, pentru verificare, în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor celor două ordine ale Preşedintelui ANAF.

Aşadar, poliţiştii de frontieră nu aveau ca atribuţii evidenţierea în baza de date a transporturilor de carne provenită din achiziţiile intracomunitare. De altfel, conform adresei ITPF Oradea nr. x din 27 mai 2014, poliţia de frontieră nu avea la dispoziţie o astfel de bază de date şi, deci, nici nu putea opera într-o astfel de bază de date aflată la dispoziţia ANAF.

În actul de sesizare al instanţei nu este descris şi nici din probatoriu nu rezultă cum, în calitate de Şef de Punct Poliţie de Frontieră Vărşand, inculpatul a organizat în aşa fel controlul trecerii frontierei de stat încât a determinat funcţionarii ANAF (care nu erau în subordinea sa), să nu evidenţieze în baza de date aflată la dispoziţia ANAF, transporturile de carne provenită din achiziţiile intracomunitare. De altfel, nu există nicio probă din care să rezulte că acesta a făcut vreun demers pe lângă poliţiştii de frontieră sau pe lângă funcţionarii ANAF pentru a nu a fi luate în evidenţă transporturile de carne din spaţiul intracomunitar. El însuşi, în calitate de şef al PTF Vărşand, nu efectua efectiv control la punctul de trecere al frontierei şi avea un program de 8 ore, de luni până vineri.

Ceea ce rezultă cu certitudine este că inculpatul T. i-a dat de înţeles inculpatului A. că îl ajută în sensul menţionat mai sus, fapt de care, la un moment dat, se îndoia şi inculpatul A., având în vedere că au existat camioane care au trecut prin PTF Vărşand şi, deşi a primit asigurări de la inculpatul T. că nu vor fi implementate în baza de date, lucrurile nu au stat aşa. Relevante în acest sens au fost considerate declaraţiile inculpatului A.

S-a arătat că, în susţinerea orală, reprezentantul Ministerului Public a arătat că inculpatul T. este agent vamal, ceea ce nu are nici un fel de suport legal, cele două funcţii, poliţist de frontieră şi agent vamal nefiind una şi acelaşi lucru şi nu avea niciun fel de atribuţii de control şi sancţionare, neputând a se reţine disp. art. 7 din Legea nr. 78/2000 astfel cum s-a solicitat.

În concluzie, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită sub aspectul atribuţiilor de serviciu ale inculpatului, Curtea l-a achitat pe inculpat pentru această infracţiunea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pen.

2. În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul T., Curtea a constatat că este dincolo de orice îndoială că acesta a acţionat în aşa fel încât a întărit rezoluţia infracţională a inculpatului A., promiţându-i acestuia ajutor, în sensul că îi va facilita acestuia trecerea punctului de frontieră, ajutor pentru care inculpatul A. i-a dat inculpatului T. mai multe sume de bani fie direct, fie prin intermediari.

Astfel cum s-a arătat la analiza infracţiunii de luare de mită, Curtea a precizat că există un dubiu, dacă inculpatul T. l-a ajutat în vreun fel pe inculpatul A., având în vedere că unele transporturi au fost înregistrate, altele nu. Dar trebuie ţinut cont că, în cazul în care unele transporturi nu au fost înregistrate, acest fapt s-a datorat şi schimbării CMR-urilor, în sensul că pe acestea erau menţionate alte produse decât cele cu risc fiscal şi, în plus, şoferii erau sfătuiţi să închidă aerul rece, pentru a nu atrage atenţia.

De altfel, chiar inculpatul A. s-a îndoit la un moment dat că ajutorul dat de inculpatul T. a fost real, aspect ce rezultă din toate declaraţiile primului.

Instanţa a reţinut că declaraţia inculpatului A. din cursul urmăririi penale se coroborează cu declaraţia martorului N. şi cu conţinutul convorbirilor telefonice, din care rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul T. i-a dat de înţeles inculpatului ... că îl ajută cu tranzitarea camioanelor, relevante în aceste sens fiind cele din 31 ianuarie 2014, ora 13:05.19, şi 31 ianuarie 2014, ora 17:44.46,

Întrucât inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a arătat că numărul de telefon din procesele-verbale de redare a discuţiilor telefonice nu i-ar aparţine, instanţa a înlăturat aceste aspecte, având în vedere şi faptul că în toate discuţiile telefonice pe care le-au avut inculpaţii A. şi T., inculpatul A. i se adresează inculpatului T. cu apelativul "PPPPPP.".

Faptul că numărul de telefon 0747.695.603 îi aparţine inculpatului T. rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice din data de 3 decembrie 2013, ora 14:38 şi 21:26 premergătoare întâlnirii dintre inculpatul T. şi A. din aceeaşi dată de la ora 21:30. Din conţinutul convorbirilor rezultă că aceştia urma să se întâlnească, fapt ce s-a şi întâmplat, astfel cum rezultă din înregistrarea supravegherii operative din aceeaşi dată, vizionată în şedinţă publică de judecată.

Inculpatul T. a contestat şi el, că ar fi persoana care s-a întâlnit în aceea seară cu inculpatul A. dar, din vizionarea înregistrării se poate observa că inculpatul conduce un autoturism marca x, cu număr de înmatriculare x. Verificând acest autoturism în baza DEPABD - Evidenţa Auto, instanţa a constatat că aparţine numitului QQQQQQ., tatăl inculpatului, astfel încât este dincolo de orice îndoială că inculpatul T. a fost cel care s-a întâlnit cu inculpatul A., după ce în prealabil au discutat la telefon, T. fiind cel care a folosit numărul de telefon 0747.xxx.xxx. Aşadar, Curtea a apreciat că această întâlnire nu este relevantă sub aspectul primirii de către inculpatul T. a unei sume de bani de la inculpatul A., aspect care nu reiese cu claritate din aceste înregistrări, ci sub aspectul numărului de telefon folosit de inculpat.

În concluzie, s-a reţinut că este dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul T. prin funcţia pe care o deţinea, Şef de Punct Poliţie de Frontieră Vărşand, prin asigurările şi sfaturile pe care i le dădea inculpatului A. i-a asigurat acestuia cel puţin un sprijin moral în săvârşirea infracţiunii, de exemplu să treacă o altă firmă pe CMR pentru că cea veche era dată în consemn - în data de 24 ianuarie 2014, la ora 12:37.38, inculpatul A. i-a comunicat inculpatului T. că "o să-i dea altă fată (n.p. numele societăţii comerciale), făcând referire la faptul că va "schimba tot", afirmaţie care l-a determinat pe inculpatul T. să-şi exprime nedumerirea:

"Deci nu mai ţin minte ce-o fost... mi-ai dat ultima dată". sau cum să treacă cu transporturile "mişcare ... mişcare ... 2 - 3 la 5 minute diferenţă" ori îl anunţă momentul în care transporturile cu risc fiscal urma a nu se mai sigila în anul 2014 "tot aşa va fi ... mult şi în continuare ... din moment ce a luat mobilierul".

Faptul că nu este sigur că inculpatul T. i-ar fi acordat vreun ajutor material, ci doar unul moral, de sprijin, inculpatului A. rezultă tot din declaraţia acestuia din urmă

Pentru aceste motive, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a condamnat inculpatul T. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. C. pen. (263 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, având în vedere că reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, întrucât ajutorul dat de inculpat a constat în sprijinul moral pe care acesta l-a acordat inculpatului A. la trecerea prin punctul de trecere a frontierei Vărşand, aspect care reprezenta doar o parte a activităţii infracţionale a inculpatului A. şi nu poate da dimensiunea întregii afaceri conduse de acest inculpat, astfel încât inculpatul T. nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

La individualizarea pedepsei aplicate, s-a ţinut seama de contribuţia redusă a inculpatului la ansamblul activităţii infracţionale, care deşi a avut un caracter continuat, nu se poate cuantifica cât a reprezentat el din întregul prejudiciu şi nici dacă, dincolo de informaţiile date referitoare la activitatea ANAF în punctul de trecere al frontierei şi sprijinul moral, a constat şi în alt fel de ajutor şi de circumstanţele personale ale acestuia (familie organizată, copil minor în întreţinere, studii superioare şi a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se la fiecare termen de judecată şi nu a determinat în niciun fel tergiversarea cauzei), context în care s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală este o pedeapsă proporţională cu gravitatea faptei şi periculozitatea făptuitorului şi corespunde din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durata de 2 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie.

Dat fiind că inculpatul după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunii săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Serviciului de probaţiune Arad executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile menţionate în dispozitiv.

În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Curtea a achitat pe inculpatul T. pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., având în vedere că nu există probe din care să rezulte că inculpatul a sprijinit un grup infracţional, cât timp ajutorul moral şi informaţional pe care îl inculpatului A. era atât ca urmare a unei amiciţii preexistente între cei doi, dar şi pentru obţinerea de sume de bani pe care îi remitea inculpatul A. De asemenea, în afară de întâlnirea cu inculpatul N. nu există probe că inculpatul T. ar cunoaşte ansamblul activităţii infracţionale, pe celelalte persoane şi rolul fiecăruia.

A constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 12 martie 2014-13 octombrie 2014.

Cu privire la latura civilă, Curtea a reţinut că persoana vătămată ANAF a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 24.649.349 RON, reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţională a mărfurilor intracomunitare.

Analizând conţinutul raportului de expertiză s-a constată că prin societăţile coordonate de inculpatul A. s-au făcut achiziţii intracomunitare în valoare de 82.291.998 RON, iar firmele care au efectuat livrare de mărfuri erau obligate să înregistreze în contabilitate şi să vireze la bugetul de stat, cel puţin 24% din această sumă şi anume 19.750.080 RON. La aceste sume se adaugă mărfurile alimentare facturate de HHH. Călăraşi, HHH. Slobozia, SSSSS., III., HHH. Crevedia şi de TTTTT. către firmele folosite de inculpatul A. în mod fictiv şi anume ZZ., QQQQQ. şi OOOOO. BV, care la rândul lor au facturat marfa către firme din România în valoare de 5.343.484 RON, TVA-ul corespunzător fiind 24% din 22.264.515 RON şi anume 5.343.484 RON.

Din TVA-ul datorat de firmele coordonate de inculpatul A. s-a achitat 444.215 RON, prejudiciul fiind de 24.649.349 RON, reprezentând diferenţa dintre 19.750.080 RON + 5.343.484 RON şi 444.215 RON.

În cauză s-a dovedit că inculpaţii B., I., H., J., P. şi T. sunt cei care l-au ajutat pe inculpatul A. să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În cazul acestor inculpaţi sunt dovedite elementele răspunderii civile delictuale care se grefează pe cele ale răspunderii penale, atât în ceea ce priveşte fapta ilicită, cât şi prejudiciu, urmarea imediată şi vinovăţia.

Conform art. 1382 C. civ., cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat, motiv pentru care în baza art. 1381 C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi a obligat în solidar pe inculpaţii B., I., H., J., P. şi T. la plata sumei de 24.649.349 RON, la care a adăugat şi accesorii fiscale (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere), calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării în întregime a prejudiciului.

A menţinut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014 asupra sumelor de bani sechestrate (6474.5 RON) şi a popririi asupra conturilor inculpatului B. şi a dispus luarea măsurii sechestrului asigurătoriu asupra sumelor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare şi anume: 52.850 RON, 4370 Euro şi 1300 USD, aparţinând inculpatului B. în vederea achitării prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare.

A menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii H., J. şi T.

A menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin Ordonanţele nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014, 19 mai 2014 şi 28 mai 2014 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii D., E., SC Y. SRL şi SC X. SRL, având în vedere soluţiile de achitare dispuse în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă cu menţiunea că se vor menţine măsurile asigurătorii dispuse, conform art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

A respins acţiunea civilă faţă de inculpatul S. având în vedere că nu este dovedită fapta ilicită producătoare de prejudiciu, pentru considerentele expuse la analiza conţinutului constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală. Ca o consecinţă, a dispus revocarea măsurii asigurătorie a sechestrului instituit prin Ordonanţa nr. 100/D/P/12 noiembrie 2014 cu privire la imobilul casă de locuit, înscrisă în CF x Girisu de Criş, nr. topo x situată administrativ în com. Nojorid, sat Livada, nr. 205, jud. Bihor, proprietar S.

A respins acţiunea civilă faţă de inculpaţii F., G., C., L., R., U. şi SC W. SRL, având în vedere că fapta ilicită nu a fost săvârşită cu vinovăţie, inculpaţii F., G., acţionând ca angajaţi ai inculpatului A., iar C., L., R. U. şi SC W. SRL ca parteneri de afaceri ai acestuia. Curtea a considerat că nu se poate reţine în sarcina acestora nici cea mai uşoară culpă, pentru considerentele pe care le-a avut la analizarea laturii penale a infracţiunilor de care au fost acuzaţi.

În consecinţă a dispus revocarea măsurilor asigurătorii pentru aceşti inculpaţi, conform dispozitivului.

Având în vedere că latura penală pentru inculpaţii A., M., O., N., Q., K. nu a fost soluţionată, a dispus disjungerea acţiunii civile faţă de aceşti inculpaţi şi formarea unui nou dosar cu termen la 12 decembrie 2017.

Prin Sentinţa penală nr. 25/F din 6 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 386 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. din participaţie improprie sub forma instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte) în instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

A constatat că faptele din prezenta cauză au fost comise în condiţiile art. 44 alin. (1) C. pen.

A respins cererea de aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal, pe o durată de 5 ani).

În baza art. 65 C. pen., a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2014, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal, pe o durată de 5 ani).

În baza art. 65 C. pen., a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Lega nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin Decizia penală nr. 394/A din 2 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în pedepse componente de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. din 1969.

A constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin Decizia penală nr. 394 din 2 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală este concurentă cu faptele pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta cauză.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 44 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 33 de luni şi 3 zile, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 7 ani, 9 luni şi 3 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal, pe o durată de 5 ani).

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 şi art. 83 C. pen. din 1969, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 243 din 18 august 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău şi a dispus ca inculpatul A. să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în total 8 ani, 9 luni şi 3 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal, pe o durată de 5 ani).

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsă prevenţia de la 12 martie 2014 la 20 octombrie 2014.

A constatat că inculpatul a fost încarcerat la data de 2 martie 2016 în urma condamnării definitive prin Decizia penală nr. 394/A din 2 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pedeapsa fiind în curs de executare şi a dedus din pedeapsa rezultantă şi perioada de la 2 martie 2016 la 6 februarie 2018.

A menţinut măsurile asigurătorii luate în baza Ordonanţei nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014 şi a ordonanţei din data de 2 decembrie 2014.

II. În baza art. 386 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul K. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (263 de acte materiale), participaţie improprie sub forma instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), toate cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmiterea fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul K. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului K. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul K. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului K. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul K. la 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 9 luni şi 3 zile, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani, 9 luni şi 3 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului K. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

III. În baza art. 386 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul M. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 de acte materiale), în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale), toate cu art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 28 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu aplicarea art. 386 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 2801 din Legea nr. 38/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul M. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 9 luni şi 3 zile, în final pedeapsa fiind de 2 ani, 9 luni şi 3 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

A menţinut măsurile asigurătorii luate în baza Ordonanţei nr. 100/D/P/2014 din data de 11 martie 2014.

IV. În baza art. 386 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata O. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata O. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata O. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni, inculpata urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a atras atenţia inculpatei asupra următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatei să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

A menţinut măsurile asigurătorii luate în baza ordonanţei nr. 100/D/P/2014 din data de 11 martie 2014.

V. În baza art. 386 C. proc. pen., a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (263 acte materiale).

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N. la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 14 luni şi 6 zile, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani, 10 luni şi 6 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durata de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 4 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a atras atenţia inculpatului asupra următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, precum şi că inculpatul N. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 12 martie 2014 - 20 octombrie 2014.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. a confiscat de la inculpat suma de 9.600 RON.

A menţinut măsurile asigurătorii luate în baza procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 12 martie 2014.

VI. În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei Q. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata Q. la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata Q. la o pedeapsă de 1 an şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durata de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata Q. la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 9 luni, inculpata urmând să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a atras atenţia inculpatei asupra următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatei să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata urmează a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "Centrul de Evaluare şi Prevenire Antidrog" sau la "Mănăstirea Sfintei Cruci Oradea".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. a confiscat de la inculpată suma de 7.500 RON.

A constatat că inculpata Q. a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în perioada 08 mai 2014 - 20 octombrie 2014.

A menţinut măsurile asigurătorii luate în baza ordonanţei nr. 100/D/P/2014 din data de 12 noiembrie 2014.

Pentru a se pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 31/F/23 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), participaţie improprie sub forma instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), toate cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 38 C. pen., art. 41 C. pen. şi art. 88 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

În baza art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal)pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 10 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 4 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsă prevenţia de la 12 martie 2014 la 20 octombrie 2014, iar, în baza art. 390 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar.

II. În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), transmiterea fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M. la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal)pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul M. la o pedeapsă de 2 ani şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., dispunându-se ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C. pen.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

III. În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei O. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi toate cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale)m toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata O. la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata O. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni, inculpata urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei O. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., dispunându-se ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

IV. În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), transmiterea fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, infracţiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N. la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal)pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal) pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal)pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului N. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului N. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăţi comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 4 ani, conform art. 92 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., impunându-se condamnatului ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar şi că inculpatul N. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 12 martie 2014 - 20 octombrie 2014.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. a confiscat de la inculpat suma de 9.600 RON.

V. În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Q. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 acte materiale), infracţiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata Q. la o pedeapsă de 8 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata Q. la o pedeapsă de 1 an şi 7 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale), cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata Q. la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 9 luni, inculpata urmând să execute o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei Q. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durata de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei Q. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., impunându-se condamnatei ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "Centrul de Evaluare şi Prevenire Antidrog" sau la "Mănăstirea Sfintei Cruci Oradea".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. a confiscat de la inculpată suma de 7.500 RON.

A constatat că inculpata Q. a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în perioada 08 mai 2014 - 20 octombrie 2014.

VI. În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului K. din infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), participaţie improprie sub forma instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), toate cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. în infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul K. la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului K. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale) cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul K. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului K. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat pedeapsa cea mai grea, cea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului K. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului K. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., impunându-se condamnatului ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la "LLL." sau la "Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1".

În baza art. 404 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpaţii anterior menţionaţi au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul refăcut din data de 6 aprilie 2015 emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, faptele fiind cele indicate în preambulul considerentelor sentinţei penale pronunţate în Dosarul nr. x/2014, din care s-a disjuns Dosarul nr. x/2016. În continuare, au fost prezentate aspectele vizând parcurgerea procedurii de cameră preliminară în cauza nr. 7670/2/2014, arătându-se, apoi, că, după începerea judecăţii în cauză, prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 209 din 10 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus preluarea completului C 10 - fond, complet căruia îi fusese repartizat aleatoriu prezenta cauză, de judecător JJJ., dar şi că la termenul din 26 ianuarie 2016, dat fiind faptul că inculpaţii A., M., O., N. şi Q. au învederat instanţei că solicită aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, s-a dispus citirea rechizitoriului numai cu privire la faptele reţinute în sarcina acestora, aducându-le la cunoştinţa învinuirile ce li se reţin în actul de sesizare al instanţei, fiind ascultaţi sub acest aspect.

S-a mai arătat că la termenul din 11 februarie 2016, inculpatul K., personal, a arătat că este de acord să uzeze de procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, motiv pentru care s-a procedat la ascultarea inculpatului.

La acelaşi termen de judecată potrivit dispoziţiilor art. 349 C. proc. pen., văzând declaraţiile inculpaţilor şi probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a apreciat că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, motiv pentru care a admis cererile formulate de către inculpaţi, aceştia urmând a fi judecaţi conform procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii. În ceea ce priveşte latura civilă şi latura penală privind pe ceilalţi inculpaţi, s-a apreciat că pentru buna desfăşurare a actului de justiţie este necesară disjungerea cauzei în ceea ce priveşte latura penală cu privire la inculpaţii care nu au solicitat procedura recunoaşterii învinuirii şi latura civilă cu privire la toţi inculpaţii.

Prin Decizia penală nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, precum şi de inculpaţii K. şi A., împotriva Sentinţei penale nr. 31F/2016 din 23 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, care a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Totodată, s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că numai după ce a intrat în deliberări, deci după închiderea dezbaterilor, instanţa de fond, în baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată inculpaţilor, astfel încât s-a constatat ca fiind întemeiat motivul de apel invocat de parchet cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute inculpaţilor A., M., O., N., Q., K., fără ca această calificare juridică să fi fost pusă în discuţie de anterior în cadrul cercetării judecătoreşti, fiind încălcate dispoziţiile art. 386 alin. (1) şi 377 alin. (4) C. proc. pen.

S-a menţionat faptul că instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice doar pentru inculpatul A., la termenul din data de 11 februarie 2016, la cererea apărătorului acestuia, dar discuţia a avut în vedere doar infracţiunile de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte) pentru care oricum instanţa a adoptat o soluţie de achitare după schimbarea încadrării juridice pentru toţi inculpaţii.

În ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute inculpaţilor A., din evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale) respectiv complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), M., O., N., Q.,K. într-o singură infracţiune de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), respectiv complicitate la evaziune fiscală, Înalta Curte a constatat că, pe lângă nerespectarea dispoziţiilor art. 386 alin. (1) şi 377 alin. (4) din C. proc. pen. şi faptul că, considerentele instanţei de fond, cu privire la acest aspect, sunt greşite.

În aceste circumstanţe, instanţa de apel a reţinut că judecătorul fondului nu s-a pronunţat cu privire la toate faptele deduse judecăţii pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, referindu-se la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

Făcând o paralelă între cele două reglementări succesive ale procedurii simplificate, Înalta Curte a constatat că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 349, 374 alin. (4) şi 375 C. proc. pen., a rezultat că pentru a fi aplicabile dispoziţiile privind procedura simplificată, inculpatul trebuie să recunoască învinuirea, respectiv să recunoască în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei. Această recunoaştere trebuie să privească nu numai actele în materialitatea lor, ci şi aspectele corelative legate de caracterul lor ilicit sau nelegal forma de vinovăţie şi urmarea socialmente periculoasă cauzată, în caz contrar recunoaşterea având un caracter pur formal şi vizează ca finalitate o altă soluţie decât cea de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei. Simpla recunoaştere a materialităţii actelor reţinute în sarcina inculpatului, în condiţiile în care acesta le atribuie o total altă semnificaţie juridică şi susţine că au un caracter legal, nu echivalează cu o recunoaştere în totalitate a faptelor reţinute în sarcina sa, respectiv a învinuirii şi nu poate conduce la o soluţie de admitere a cererii sale de judecare potrivit art. 375 C. proc. pen.

Înalta Curte a considerat că este practic imposibil să stabilească în această cauză dacă inculpaţii au avut în vedere în momentul recunoaşterii faptelor actele în materialitatea lor, aspectele corelative legate de caracterul lor ilicit sau nelegal, forma de vinovăţie şi urmarea socialmente periculoasă cauzată, în condiţiile în care, ascultarea acestora, a constat doar în menţiunea făcută în declaraţiile pe formular, consemnate de către instanţa de fond, "Recunosc faptele aşa cum au fost menţionate în actul de sesizare".

Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte a considerat că pentru a fi respectate exigenţele unui proces echitabil aşa cum rezultă inclusiv din jurisprudenţa CEDO, coroborat cu încălcările legii procesuale române, constatate de către instanţa de apel, singura variantă posibilă este trimiterea cauzei spre rejudecarea la aceeaşi instanţă.

În aceste condiţii, Înalta Curte a constatat ca fiind întemeiat motivul de apel invocat de parchet cu privire la nerespectarea dispoziţiilor privind procedura simplificată, fiind încălcate dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., prin aceea că instanţa de fond a fost achitat inculpaţi pentru o parte a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Înalta Curte a considerat că nu mai este necesar să fie luate în considerare celelalte motive invocate în apel în situaţia în care oricum aceasta va trebui reluată din momentul imediat următor citirii actului de sesizare.

Cu ocazia rejudecării, Curtea, conformându-se deciziei instanţei de control judiciar, a reluat procedura imediat după momentul citirii actului de sesizare, procedând la luarea declaraţiilor inculpaţilor, care au înţeles să solicite aplicarea procedurii simplificate, astfel că instanţa de rejudecare s-a pronunţat asupra cererilor în conformitate cu prevederile art. 375 C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea a reţinut că, în privinţa faptelor imputate inculpatului A., relevante în probaţiune sunt concluziile raportului de expertiza contabilă, în care a fost descris în mod detaliat circuitul financiar fictiv al mărfurilor prin societăţile comerciale administrate în fapt de A., rezultând un număr de 263 de acte materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală, declaraţiile inculpatului J., interceptările convorbirilor telefonice, declaraţiile inculpaţilor M., O. şi N., din care a rezultat că circuitele financiare erau fictive, neavând la bază operaţiuni reale şi că inculpatul A. hotăra pe care firme să se factureze, ce marfă, ce cantitate şi ce preţ şi ce firmă urma să fie cesionată, cele ale martorilor WWW., DDDD., şoferi, care au confirmat că marfa pe care o încărcau de la producătorii interni era facturată către firme din Bulgaria sau Ungaria, marfă care nu ajungea niciodată în spaţiul comunitar, ci era livrată tot unor firme din România şi că această activitate era coordonată de M., procesele-verbale de percheziţie domiciliară efectuate la locuinţa inculpatului K., declaraţia inculpaţilor Q. şi P.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. constând în aceea că, în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în calitate de administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL, SC UU. SRL, SC VV. SRL, SC LL. SRL, SC AAA. SRL, SC HH. SRL, SC II. SRL, SC OO. SRL, SC XX. SRL, SC NN. SRL, SC WW. SRL, SC KK., SC MM. SRL, SC PP. SRL, SC SS. SRL, SC RR. SRL; SC YY. SRL, SC TT. SRL, SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL; SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL; SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL, împreună cu alte persoane, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat sprijinit de inculpaţii M., O., K., N. şi Q. în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, în cadrul grupului inculpatul A. având rolul de a achiziţiona bunuri intracomunitar prin intermediul societăţilor comerciale pe care le controla, urmate de livrarea acestora către diverse societăţi comerciale din ţară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma iniţierii şi constituirii, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

S-a arătat că, din probele administrate a rezultat că, în cauză, grupul infracţional iniţiat de inculpatul A. a avut o structură determinată, roluri prestabilite pentru membrii săi, constatându-se că aceştia au acţionat într-un mod coordonat pentru realizarea obiectivelor urmărite. Astfel, inculpaţii M. şi N. au sprijinit grupul prin faptul că au fost de acord ca pe numele lor să se înfiinţeze societăţi comerciale, care erau folosite de inculpat în circuitul fictiv. Aceştia au depus şi ridicat de la bănci însemnate sume de bani. Inculpatul M. a condus camioanele cu marfă şi a coordonat altele, iar inculpatul N. a intermediat darea de mită la funcţionari. Inculpata O. întocmea facturi la solicitarea inculpatului, depunea şi ridica de la bănci însemnate sume de bani, iar inculpata Q. a intermediat în repetate rânduri darea de mită la un funcţionar public, pentru a permite intrarea în ţară a camioanelor încărcate cu marfă fără a fi menţionate în aplicaţia "trafic control".

Întreaga activitate infracţională a fost condusă şi coordonată de inculpatul A., după un plan bine stabilit, prin intermediul unor societăţi comerciale la care aceste deţinea controlul direct sau indirect (prin persoane interpuse), în scopul obţinerii de venituri ilicite. Grupul infracţional a acţionat în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare pentru inculpatul A. în urma derulării unor operaţiuni de achiziţii intracomunitare de bunuri (carne şi produse din carne), în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA colectat şi dedus fraudulos.

Sub aspectul laturii subiective, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor lui şi a urmărit producerea lor, astfel cum rezultă din materialul probator, inculpatul fiind conştient că săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, acesta solicitând în nenumărate rânduri colaboratorilor să schimbe cartele sau telefoanele mobile şi computerele pentru a nu putea fi identificaţi. Astfel, faptele au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A., constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 în calitate de administrator de fapt al societăţilor comerciale sus menţionate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat, ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, după ce în prealabil fuseseră cumpărate şi vândute de mai multe firme controlate de inculpat, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

În ceea ce priveşte latura obiectivă a acestei infracţiuni s-a constatat că ea s-a realizat prin achiziţionarea de produse din carne din spaţiul intracomunitar de către societăţi comerciale administrate în fapt de către inculpat şi vânzarea fictivă succesivă către alte societăţi comerciale administrate în fapt tot de inculpat şi doar ulterior vândută beneficiarilor naţionali.

Introducerea acestor firme pe circuit avea ca scop diminuarea TVA-ului datorat şi plătit către stat, deoarece firmele paravan, care de obicei importau intracomunitar marfă şi administrate în fapt de inculpat "se încărcau" cu TVA prin vânzarea fictivă a produselor către alte firme administrate în fapt de inculpat, dar nu achitau acest TVA, ci "dispăreau" după o perioadă scurtă de timp 2 - 3 luni, iar firmele ce achiziţionau marfa de la firmele paravan erau "beneficiare" ale unui TVA pe care nu-l plăteau de niciodată către firmele paravan, dar şi-l compensau cu TVA-ul încasat de la adevăraţii beneficiari ai mărfurilor (SC W. SRL Cluj-Napoca, SC X. SRL Iaşi, SC Y. SRL Piatra-Neamţ SRL).

Şi această infracţiune a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., pentru aceleaşi motive ca cele reţinute la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, Curtea a constatat că prin Decizia nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut cu titlu de principiu că infracţiunea de spălare de bani este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin banii, cum de altfel s-a reţinut prin Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A mai reţinut instanţa de control judiciar că în momentul trimiterii în judecată în speţa dedusă judecăţii au fost avute în vedere acte materiale diferite care alcătuiesc latura obiectivă a unor acţiuni diferite, cu norma de incriminare distincte, respectiv pentru reţinerea infracţiunii de evaziune fiscală s-a avut în vedere evidenţa contabilă care conţinea date nereale şi pentru reţinerea infracţiunii de spălare de bani s-au avut în vedere transferurile succesive a unor sume de bani cu scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora.

S-a arătat că, astfel cum rezultă din motivarea instanţei de control judiciar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a legat instanţa de fond în rejudecare în sensul existenţei celor două infracţiuni.

Într-adevăr prin rechizitoriu, cele două infracţiuni au acte materiale diferite ale laturii obiective, însă pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor trebuie realizată o situaţie premisă, respectiv să existe o infracţiune săvârşită anterior (infracţiune predicat) din care să provină bunul spălat.

S-a arătat că, în cauza dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor, dar şi din raportul de expertiză întocmit în cauză, este vorba despre o revânzare a unor bunuri achiziţionate de pe teritoriul Uniunii Europene şi vândute fără a plăti TVA la bugetul de stat şi, pe cale de consecinţă, nu există bunuri a căror origine sau provenienţă să fie disimulată, TVA-ul fiind "pierdut" în procesul de trecere fictivă a bunurilor prin mai multe societăţi comerciale. În concret, banii respectivi nu au intrat în buzunarele inculpaţilor sau într-un proces de investiţie, marfa fiind vândută la preţul de achiziţie la care s-a adăugat profitul.

Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune subsecventă unei infracţiuni predicat din care să provină bunul spălat, respectiv infracţiunea de evaziune fiscală.

Pe de altă parte, s-a arătat că infracţiunea de spălare a banilor nu poate fi săvârşită în acelaşi timp cu infracţiunea predicat, ori, din actul de sesizare rezultă că cele 263 de acte materiale descrise la pag. 62 - 87, constituie elementele constitutive atât ale infracţiunii de evaziune fiscală cât şi ale infracţiunii de spălare a banilor. Astfel, în rechizitoriu s-a spus, în mod clar:

"constituie faptele de evaziune fiscală şi spălare de bani", după care au fost enumerate prin acelaşi act material faptele pe care procurorul le-a considerat că sunt de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În partea dispozitivă a rechizitoriului s-a arătat că "Toate aceste livrări succesive tip suveică atât cantitativ cât şi valoric nu au avut decât rolul de eludare al TVA-ului către bugetul Statului Român şi ca urmare suma reprezentând c/val. mărfurilor achiziţionate intercomunitar a fost rezultatul unor transferuri succesive ca modalitate prin care s-a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală.

S-a arătat că, prin Decizia nr. 16/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a arătat că, cel puţin teoretic, subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani. Totuşi, instanţa Supremă a avertizat că "infracţiunea de spălare de bani nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare de bani de individualitate. Revine organelor judiciare sarcina de a decide în situaţii concrete dacă infracţiunea de spălare de bani este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile şi dacă este cazul să se reţină un concurs de infracţiuni sau o unică infracţiune". S-a apreciat că, în cauza de faţă, infracţiunea de spălare de bani nu este suficient individualizată în raport cu infracţiunea de evaziune fiscală, practic este vorba de circuitul financiar care duce la săvârşirea acestei din urmă infracţiuni, iar nu de o infracţiune distinctă, individualizată de spălare a banilor. Or, cum inculpatul A. a fost acuzat de infracţiunea de evaziune fiscală cu forma de participaţie a autoratului, el nu poate comite în acelaşi timp (în concurs ideal) şi infracţiunea de spălare a banilor.

Referitor la cele 8 infracţiuni de transmitere fictivă a părţilor sociale reţinute prin rechizitoriu, s-a arătat că inculpatul a avut reprezentarea modului în care urmează a acţiona infracţional şi, anume, prin transmiterea fictivă a mărfurilor dintr-o societate în alta, firmele fiind de tip "fantomă", motiv pentru care a luat şi legătura cu K. care "îi făcea rost" de astfel de societăţi, pe care după ce le folosea 2 - 3 luni "le vindea" prin cesionarea părţilor sociale.

Totuşi, nu s-au putut reţine două infracţiuni numai pentru că una este săvârşită sub forma participaţiei improprii la transmiterea fictivă a părţilor sociale (5 ante materiale), iar cealaltă sub forma instigării (3 acte materiale), deoarece pentru a se reţine forma continuată, autorul nu trebuie să aibă de la bun început reprezentarea în detaliu a modalităţii de săvârşire a fiecărui act material, ceea ce este important fiind rezoluţia infracţională iniţială unică.

Participaţia improprie fiind săvârşită în cauză sub forma instigării cu intenţie la săvârşirea unei fapte fără vinovăţie, întregul demers infracţional trebuia să fie încadrat la infracţiunea de instigare la transmitere fictivă a părţilor sociale în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

S-a apreciat că sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestor infracţiuni deoarece persoanele care urmau să preia respectivele societăţi nu erau persoane care intenţionau să facă activităţi economice pentru aceste firme ci, pur şi simplu, erau persoane găsite tocmai pentru ca inculpaţii din prezenta cauză să transfere pe numele acestora părţile sociale, aceştia fiind de regulă cetăţeni străini care erau greu de găsit şi, în acest mod, era îngreunată urmărirea şi tragerea la răspundere penală a inculpaţilor.

A rezultat că se are de a face cu o cesiune fictivă, iar nu una reală, deoarece nu este bazată pe interese economice, ci doar pe interesul inculpaţilor de a îngreuna urmărirea penală şi de a se sustrage de la aceasta. În mod corect, procurorul a reţinut astfel că, transmiterea fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială s-a făcut în scopul sustragerii de la urmărirea penală.

Faţă de cele ce preced, Curtea a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A. din participaţie improprie sub forma instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte) în instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

S-a arătat că argumentele ce preced nu contravin reţinerii de către Curte a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. întrucât ceea ce inculpatul a recunoscut în procedura simplificată este situaţia de fapt şi forma de vinovăţie urmând ca instanţa în virtutea rolului activ să procedeze la evaluarea ansamblului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale conform prevăzută de art. 374 alin. (4) şi (7) C. proc. pen. şi art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele neavând o valoare dinainte stabilită.

În acest sens a statuat şi Curtea Constituţională a României atunci când s-a referit la dispoziţiile prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. (1968), decizia fiind aplicabilă şi în prezent, purtând asupra aceleaşi probleme de drept, astfel că precizările instanţei de control judiciar cu privire la procedura simplificată nu leagă instanţa de rejudecare.

În concret, inculpatul a dat mai multe declaraţii în care a explicat pe larg cum a acţionat şi de ce, toate aspectele fiind reţinute întocmai în rechizitoriu.

S-a arătat că procedura de judecată abreviată presupune, printre alte condiţii, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reţinute în sarcina sa în actul de sesizare a instanţei, singura contestare admisibilă fiind numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor, cu condiţia ca să nu determine schimbarea situaţiei de fapt (Decizia nr. 3136/2011 a ICCJ, secţia penală). Rezultă, pe cale de consecinţă, că inculpatul nu a fost obligat să recunoască şi încadrarea juridică a faptei astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu, putând solicita schimbarea încadrării juridice în condiţiile art. 386 C. proc. pen.

Din aceste considerente teoretice nu a rezultat că inculpatul trebuie să accepte şi relevanţa şi concludenţa probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale, fiind atributul instanţei să evalueze acest probatoriu în scopul justei soluţionări a cauzei şi aflării adevărului, conform dispoziţiilor C. proc. pen. invocate mai sus, dar şi Deciziei Curţii Constituţionale care este obligatorie de la publicare. De asemenea, din economia textelor de lege arătate a rezultat că şi în procedura abreviată instanţa poate pronunţa soluţie de achitare pe temeiul prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar recunoaşterea inculpatului trebuie susţinută de acestea, soluţie acceptată şi de literatura de specialitate.

Curtea a constatat că faptele din prezenta cauză aşa cum au fost reţinute mai sus au fost comise în condiţiile de pluralitate intermediară prevăzută de art. 44 alin. (1) C. pen., întrucât au fost săvârşite după o condamnare anterioară la pedeapsa de 1 an închisoare, astfel că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 41 C. pen. cu privire la recidivă.

Prin Decizia penală nr. 394/A din 2 martie 2016, pronunţată în cauza dosarului nr. x/2014, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare, după cum urmează:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală;

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 şi art. 83 C. pen. 1969 a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 243 din data de 18 august 2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 11 din data de 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău şi a dispus ca inculpatul A. să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, în total 4 ani şi 4 luni închisoare.

Prin rechizitoriul din 29 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada 1 august 2009 - 24 februarie 2010, în calitate de administrator de fapt şi de drept al SC RRRRRR. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin omiterea înregistrării în evidenţele financiar contabile ale societăţii a unor activităţi comerciale şi prin înregistrarea unor cheltuieli care au la bază operaţiuni fictive a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 3.106.410 RON. S-a mai reţinut în rechizitoriu că din fişa de cazier judiciar ataşată la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare prin Sentinţa penală nr. 243 din 8 august 2009 a Judecătoriei Rm. Sărat, definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 26 ianuarie 2010, la data de 8 februarie 2010, pentru fapte concurente cu infracţiunea cercetată în cauză.

În aceste condiţii s-a constatat că fapta reţinută în prezenta cauză a fost săvârşită în concurs cu faptele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 1581/2015 a Tribunalului Bucureşti şi fiind comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 243/2009 a Judecătoriei Râmnicu Sărat s-a făcut aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 şi art. 83 C. pen. din 1969.

Curtea a respins această cererea de aplicare a beneficiului prevăzut art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât în cauză au fost reţinute prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, iar potrivit art. 76 alin. (3) reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor atenuante reţinute.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a plecat de la limitele prevăzute de lege, aplicând pedepse spre mediu intervalului, dat fiind caracterul continuat al infracţiunii de evaziune fiscală, perioada nu foarte îndelungată de acţiune, prejudiciu considerabil nerecuperat, angrenarea a numeroase persoane în activitatea infracţională, persoane care au acţionat pe diverse paliere, în mod coordonat, ceea ce a determinat un nivel ridicat de complexitate a cazului, dar şi faptul că, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei încă din faza de urmărire penală, ceea ce a determinat identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea cu uşurinţă a rolului jucat de fiecare din acestea şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor, reţinând şi circumstanţele personale (inculpatul are o familie organizată, doi copii minori în întreţinere şi a dat dovadă de fidelitate procedurală, respectând condiţiile măsurii controlului judiciar).

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g - interzicerea dreptului inculpatului de a fi asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o durata de 5 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsa accesorie.

În baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsă prevenţia de la 12 martie 2014 la 20 octombrie 2014.

A constatat că inculpatul a fost încarcerat la data de 2 martie 2016 în urma condamnării definitive prin Decizia penală nr. 394/A din 2 martie 2016 a Curţii de Apel, secţia I penală, pedeapsa fiind în curs de executare şi a dedus din pedeapsa rezultantă şi perioada de la 2 martie 2016 la 6 februarie 2018.

Deşi latura civilă a fost disjunsă, având în vedere poziţia inculpatului de recunoaştere fără rezerve şi asumarea responsabilităţii prejudiciului, Curtea a menţinut măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală până la soluţionarea laturii civile a cauzei.

II. Cu privire la inculpatul K., instanţa a apreciat relevante declaraţia acestuia, în care a detaliat activitatea sa în cadrul grupului şi care se coroborează cu declaraţia inculpatului A., interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpatul A. şi inculpatul K. din care a rezultat modalitatea în care se acţiona, dar şi faptul că aceştia erau sprijiniţi şi de alte persoane care acţionau în acelaşi sens, procesele-verbale întocmite cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la inculpatul K., din care a rezultat că au fost identificate copii ale actelor de stare civilă ale unor persoane care au preluat ori urmau să preia părţile sociale ale societăţilor comerciale implicate în circuitul evazionist, cât şi documente care priveau activitatea societăţilor comerciale controlate de inculpatul A.

La stabilirea situaţiei de fapt pentru acest inculpat au stat şi toate celelalte probe menţionate la inculpatul A. şi care întregesc imaginea activităţii infracţionale a acestuia.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului K. constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A., prin aceea că a prin aceea că a ajutat la preluarea/cesionarea părţilor sociale ale societăţilor comerciale care urmau a fi folosite în circuitul fictiv în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România sens în care: a racolat persoanele care urmau să preia/cesioneze părţile sociale; a achitat diferite sume de bani persoanelor care au preluat părţile sociale; a participat la efectuarea unor verificări făcute de către Garda Financiară în legătură cu activitatea unor societăţi comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. C. pen. (263 acte materiale).

Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice în raport cu cele ce vor fi arătate mai jos:

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., s-a constatat că activitatea inculpatului a îmbrăcat forma sprijinirii, dat fiind că acesta prin activitatea sa a ajutat grupul infracţional să săvârşească infracţiunea de evaziune fiscală în mod nemijlocit, astfel cum s-a reţinut pe larg în situaţia de fapt. La această infracţiune s-a reţinut doar alin. (1), nu şi alin. (2), dat fiind că infracţiunea la care se raportează sprijinirea constituirii grupului infracţional organizat este art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu pedeapsă cuprinsă între limite de la 2 la 8 ani închisoare, pentru considerentele pe care le va arăta.

Sub aspectul laturii subiective, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor lui şi a urmărit producerea lor, astfel cum rezultă din materialul probator, inculpatul fiind conştient că săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, acesta declarând că avea cunoştinţă de faptul că aceste societăţi erau folosite de inculpatul A. o scurtă perioadă de timp pentru achiziţii intracomunitare de carne precum şi faptul că acesta "plimba" marfa prin aceste societăţi. Cu toate acestea inculpatul l-a ajutat pe inculpatul A. să cesioneze părţile sociale ale acestor societăţi comerciale, după ce acestea erau folosite, unor persoane găsite tot de către inculpatul K. Astfel, faptele au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. C. pen. (263 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, având în vedere că acestea reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, or, conform art. 50 alin. (2) C. pen. circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

În cauză, s-a reţinut că ajutorul dat de inculpatul K. a constat în preluarea/cesionarea părţilor sociale ale societăţilor comerciale care urmau a fi folosite în circuitul fictiv în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat. Contra unor sume de bani cuprinse între 1.000 şi 2.000 RON, aceste persoane îşi cesionau părţile sociale către persoanele indicate şi coordonate de inculpatul A. În acest mod inculpatul "i-a găsit" inculpatului aproximativ 20 de societăţi comerciale. Inculpatul se ocupa şi de împuternicirile necesare pentru deschiderea/închiderea de conturi bancare pe numele acestor societăţi comerciale. Inculpatul cunoştea faptul că aceste societăţi erau folosite de inculpatul A. o scurtă perioadă de timp pentru achiziţii intracomunitare de carne precum şi faptul că acesta "plimba" marfa prin aceste societăţi. Pentru această activitate inculpatul era plătit de inculpatul A. cu sume între 1000 şi 5000 RON.

Analizând ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A. s-a putut constata că aceasta era foarte complexă, pe mai multe paliere, în coordonare cu foarte multe persoane. Or, doar cumpărând societăţile comerciale ce urma a fi folosite în procesul evazionist, iar după folosire, vânzându-le, inculpatul nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care erau sumele de bani care treceau prin aceste firme, ce valoare aveau importurile de produse din carne şi cu ce preţ erau vândute acestea pe piaţa internă. Inculpatul nu avea cunoştinţe de contabilitate şi era plătit cu sume fixe cuprinse între 1.000 şi 5.000 RON.

S-a arătat că faptul că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele şi vinovăţia, nu înseamnă automat că a acceptat şi modul de calcul al prejudiciului întrucât latura civilă trebuie dovedită, urmând ca instanţa să verifice probatoriul administrat în cursul urmăririi penale funcţie de participaţia inculpatului reţinută mai sus şi de prevăzută art. 50 alin. (2) C. proc. pen. În acest sens dispoziţiile art. 30 alin. (3) C. pen. stabilesc o răspundere subiectivă în situaţia circumstanţelor agravante şi a elementelor circumstanţiale cu caracter agravat, precizând expres că nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravat starea, situaţia sau împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o la momentul săvârşirii infracţiunii.

Cumpărând societăţile comerciale care urmau a fi folosite în procesul evazionist, iar după folosire vânzându-le, inculpatul nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care erau sumele de bani care treceau prin acest firme, ce valoare aveau importurile de produse din carne şi cu ce preţ erau vândute acestea pe piaţa internă, el neavând cunoştinţe de contabilitate şi neavând acces la această activitate.

În acest context al contribuţiei sale şi în condiţiile disjungerii laturii civile, Curtea nu a putut să stabilească încadrarea juridică avută în vedere de rechizitoriu, ci doar a stabilit în latura penală a cauzei contribuţia inculpatului la comiterea faptei, şi, de aici încadrarea juridică a faptei. Activitatea inculpatului s-a limitat în concret doar la preluarea părţilor sociale sau înfiinţarea unor societăţi pentru care a fost retribuit cu sune de bani cuprinse între 1.000 - 5.000 RON. Activităţile ulterioare ale firmelor preluate au fost realizate de inculpatul A. fără nicio contribuţie din partea inculpatului K.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice având în vedere exact aceleaşi considerente pe care le-a reţinut la inculpatul A. Astfel, a existat o rezoluţie infracţională unică, în momentul în care inculpatul A. l-a rugat pe acesta să-i găsească persoane care să fie de acord să-şi cesioneze părţile sociale la societăţile comerciale, pe care ulterior să le administreze în mod direct. Inculpatul nu a avut de la început reprezentarea în detaliu a modalităţii de săvârşire a fiecărui act material şi nici nu era necesar acest lucru, ceea ce este important este ca fiecare act material să aibă conţinutul constitutiv al infracţiunii şi să existe o rezoluţie infracţională unică.

Astfel, nu s-au putut reţine două infracţiuni numai pentru că una este săvârşită sub forma participaţiei improprii la transmiterea fictivă a părţilor sociale (5 acte materiale), iar cealaltă sub forma instigării (3 acte materiale). În plus, participaţia improprie fiind săvârşită, în această cauză, sub forma instigării cu intenţie la săvârşirea unei fapte fără vinovăţie, întregul demers infracţional a fost încadrat la infracţiunea de instigare la transmitere fictivă a părţilor sociale în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990 cu reţinerea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), motiv pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în acest sens.

Susţinerea Parchetului că în rechizitoriu s-a precizat că există rezoluţii infracţionale distincte cu privire la fiecare societate cesionată de către inculpatul A. nu se regăseşte în rechizitoriu, situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, nu evocă un asemenea aspect şi, oricum, aceste aspecte ţin de încadrarea juridică a faptei.

La individualizarea pedepselor aplicate pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a plecat de la limitele prevăzute de lege limite care vor fi reduse cu 1/3 dat fiind aplicarea disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., fără a reţine circumstanţe atenuate faţă de gravitatea faptelor şi consecinţele produse.

Instanţa a aplicat pedepse spre minimul intervalului, dat fiind contribuţia redusă a inculpatului la ansamblul activităţii infracţionale, care deşi a avut un caracter continuat, inculpatul a participat în mod fragmentar, gravitatea rezultatului produs este ridicată, dar ea se datorează în principal activităţii inculpatului ..., inculpatul K. neputând să controleze volumul activităţilor comerciale desfăşurate de inculpatul ... şi partenerii săi de afaceri, dar şi faptul că, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei încă din faza de urmărire penală, ceea ce a uşurat activitatea de cercetare penală. În ceea ce priveşte circumstanţele personale s-a reţinut că inculpatul are o familie organizată, un copil minor în întreţinere, este angajat ca agent de securitate şi a dat dovadă de fidelitate procedurală, respectând condiţiile măsurii controlului judiciar. Ca urmare, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii constituire de grup infracţional organizat sunt pedepse proporţionale şi corespund din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), pe o durată de 3 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsa accesorie.

Dat fiind că inculpatul după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunilor săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile prevăzute în dispozitiv.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

Cu privire la inculpatul M., au fost apreciate relevante declaraţia acestuia, care a detaliat activitatea sa în cadrul grupului şi care s-a coroborat cu declaraţia inculpatului A., din care rezultă că acesta, atât în calitate de şofer, cât şi de intermediar între inculpatul A. şi alţi şoferi, făcea transporturi de carne de la furnizori interni la beneficiari tot interni, marfa fiind însoţită de acte false, conform cărora marfa ar fi transportată în Bulgaria sau Ungaria, cea a inculpatei O., care a confirmat faptul că aceasta cunoştea că soţul ei, M., lucra pentru inculpatul A., cunoscând activitatea infracţională a celui din urmă, interceptările convorbirilor telefonice au confirmat situaţia de fapt redată de cei doi inculpaţi, declaraţiile martorilor WWW., DDDD., şoferi, au confirmat că marfa pe care o încărcau de la producătorii interni era facturată către firme din Bulgaria sau Ungaria, marfă care nu ajungea niciodată în spaţiul comunitar, ci era livrată tot unor firme din România şi că această activitate era coordonată de M., precum şi raportul de expertiză contabilă.

La stabilirea situaţiei de fapt pentru acest inculpat au stat şi toate celelalte probe menţionate la inculpatul A. şi care întregesc imaginea activităţii infracţionale a acestuia.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatului M., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a condus în calitate de şofer camioanele cu mărfurile provenite de la SC HHH. SA Slobozia, SC HHH. SA Călăraşi, SC III. SA şi a coordonat, la indicaţiile inculpatului A. alţi şoferi; a fost în contact cu inculpata Q. pentru a-i indica transporturile care beneficiau de protecţia inculpatului S.; a efectuat operaţiuni de depunere/ridicare numerar în conturile bancare ale unor societăţi aflate în circuitul fictiv; a coordonat, către beneficiarii finali, împreună cu inculpatul N., în luna noiembrie 2013, transporturile intracomunitare care au intrat în România prin PTF Borş; a îndeplinit funcţia de asociat/administrator în cadrul a 2 societăţi comerciale folosite în circuitul evazionist, societăţi comerciale administrate în fapt de inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice reţinând considerentele care au fost avute în vedere la inculpatul K.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. s-a constatat că activitatea inculpatului a îmbrăcat forma sprijinirii, dat fiind că acesta era angajat la inculpatul A., primind un salariu de 2.000 RON pe lună. Prin întreaga sa activitate acesta a urmat indicaţiile inculpatului şi a fost salarizat pentru acest lucru.

La această infracţiune s-a reţinut doar alin. (1), nu şi alin. (2), dat fiind că infracţiunea la care s-a raportat sprijinirea constituirii grupului infracţional organizat este art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu pedeapsă cuprinsă între limite de la 2 la 8 ani închisoare, pentru considerentele care se vor arăta.

Sub aspectul laturii subiective, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor lui şi a urmărit producerea lor, astfel cum rezultă din materialul probator, inculpatul fiind conştient că săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, acesta declarând că avea cunoştinţă de faptul că aceste societăţi erau folosite de inculpatul A. o scurtă perioadă de timp pentru achiziţii intracomunitare de carne precum şi faptul că acesta "plimba" marfa prin aceste societăţi, motiv pentru care faptele au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. C. pen. (263 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, având în că acestea reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, or, conform art. 50 alin. (2) C. pen. circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

În acest sens, s-a arătat că, în cauză, ajutorul dat de inculpatul M. a constat mai ales în partea de logistică a afacerii, respectiv transportarea mărfii, coordonarea altor şoferi, dar în ceea ce priveşte partea fiscală şi financiară inculpatul nu avea niciun fel de autonomie decizională, fiind un simplu angajat. Nici măcar în firmele care au fost înfiinţate pe numele lui, inculpatul nu hotăra, ci A. era cel care conducea întreaga activitate. Relevante sunt declaraţiile inculpaţilor care au arătat că după înfiinţarea firmelor SC XX. SRL şi SC MM. SRL, A. le-a spus că o să facă achiziţii intracomunitare pe aceste firme. Inculpatul avea doar tangenţial şi nesemnificativ legătură cu ceilalţi membri din grupul infracţional, ce nu sunt judecaţi în prezenta cauză, astfel încât, faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpatul nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care erau sumele de bani care treceau prin aceste firme, ce valoare aveau importurile de produse din carne şi cu ce preţ erau vândute acestea pe piaţa internă. Inculpatul nu avea cunoştinţe de contabilitate şi era plătit cu un salariu de 2000 RON pe lună.

În plus inculpaţii M. şi N., în ceea ce priveşte partea fiscală a activităţii infracţionale reţinută în cauză, nu aveau niciun fel de autonomie decizională, fiind simpli angajaţi. Chiar în firmele care au fost înfiinţate pe numele lor inculpatul A. avea putere de decizie, în fapt, el fiind cel care conducea întreaga activitate. Inculpaţii M. şi N. aveau doar tangenţial şi nesemnificativ legătură cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional astfel încât nu aveau cum să prevadă şi să ştie care erau sumele de bani ce treceau prin aceste firme, ce valoare aveau importurile de produse şi cu ce preţ erau vândute pe piaţa internă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la spălare de bani, aceasta nu a putut fi reţinută ca infracţiune separată de infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, pentru considerentele expuse la capitolul dedicat inculpatului A., deoarece infracţiunea participantului se raportează la cea a autorului.

S-a arătat că argumentele avute în vedere la inculpaţii A. şi K. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 38/1990 au fost avute în vedere şi la inculpatul M., urmând ca acesta să fie condamnat pentru această infracţiune.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a plecat de la limitele prevăzute de lege limite care au fost reduse cu 1/3 dat fiind aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Instanţa nu a aplicat circumstanţe atenuate faţă de gravitatea faptelor şi consecinţele produse.

Instanţa a aplicat pedepse spre minimul intervalului, dat fiind contribuţia redusă a inculpatului la ansamblul activităţii infracţionale, care deşi a avut un caracter continuat, inculpatul a participat în mod fragmentar, gravitatea rezultatului produs este ridicată, dar ea se datorează în principal activităţii inculpatului ..., inculpatul M. neputând să controleze volumul activităţilor comerciale desfăşurate de inculpatul ... şi partenerii săi de afaceri, dat fiind că acesta era un simplu angajat la acestuia, fiind plătit cu un salariu lunar fix, dar şi faptul că, inculpatul şi-a asumat încă de la începutul cercetării penale vinovăţia şi a recunoscut săvârşirea faptei încă din faza de urmărire penală, ceea ce a uşurat activitatea de cercetare penală. În ceea ce priveşte circumstanţele personale s-a reţinut că inculpatul are o familie organizată şi a dat dovadă de fidelitate procedurală, respectând condiţiile măsurii controlului judiciar.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) - interzicerea dreptului inculpatului de a fi asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o durata de 3 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsa accesorie.

Dat fiind că inculpatul după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunilor săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile prevăzute în dispozitiv.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar.

A menţinut măsurile asigurătorii luate în cauză până la soluţionarea laturii civile a cauzei disjunse.

Cu privire la inculpata O. au fost apreciate relevante declaraţia acesteia care a detaliat activitatea sa în cadrul grupului şi care s-a coroborat cu declaraţia inculpatului A., din care a rezultat că aceasta avea ca sarcină principală întocmirea de facturi către diverse societăţi comerciale, la solicitarea verbală (directă sau telefonică) a inculpatului A., interceptările convorbirilor telefonice au confirmat situaţia de fapt redată de cei doi inculpaţi (4 iulie 2013, ora 17:02.01, 8 iulie 2013, ora 13:44.14, 9 iulie 2014, ora 11:34.30), raportul de expertiză contabilă, din care a rezultat că inculpata a ridicat şi depus numerar în/din firmele administrate de inculpatul A., sumele menţionate în situaţia de fapt.

La stabilirea situaţiei de fapt pentru această inculpată au stat şi toate celelalte probe menţionate la inculpatul A. şi care întregesc imaginea activităţii infracţionale a acesteia.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatei O., care în perioada martie 2013 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a efectuat operaţiuni în conturile bancare ale firmelor paravan şi ale firmei ZZ. Debrecen, Ungaria; a participat la operaţiunile de întocmire a facturilor fiscale care să ateste circuitul fictiv; a întocmit facturi care să ateste o livrare fictivă pentru mărfurile provenite de la SC HHH. SA Slobozia, SC HHH. SA Călăraşi, SC III. SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice conform celor reţinute.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., s-a constatat că activitatea inculpatei a îmbrăcat forma sprijinirii, prin întreaga sa activitate acesta urmând indicaţiile inculpatului. Practic, aceasta era cea întocmea facturi către diverse societăţi comerciale, la solicitarea verbală (directă sau telefonică) a inculpatului A. Acesta îi comunica numele firmelor, cantitatea, produsele şi preţul care trebuia să apară în facturi. De asemenea aceasta a ridicat şi depus sume de bani în bancă, de cele mai multe ori fiind însoţită chiar de către inculpatul A.

La această infracţiune s-a reţinut doar alin. (1), nu şi alin. (2), dat fiind că infracţiunea la care s-a raportat sprijinirea constituirii grupului infracţional organizat este art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu pedeapsă cuprinsă între limite de la 2 la 8 ani închisoare, pentru considerentele pe care le va arăta.

Sub aspectul laturii subiective, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpata a prevăzut rezultatele faptelor ei şi a urmărit producerea lor, astfel cum rezultă din materialul probator, inculpata fiind conştientă că săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, mai ales că aceasta s-a opus ca soţul ei să devină asociat şi administrator la două societăţi comerciale coordonate de inculpatul A. Pentru acest motiv faptele au fost săvârşite de inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. C. pen. (263 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din Legea nr. 241/2005, având în că acestea reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, or, conform art. 50 alin. (2) C. pen. circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

S-a arătat că, în cauză, ajutorul dat de inculpata O. a constat în întocmirea de facturi fiscale, iar aceasta nu era singura care întocmea aceste facturi ci, în principal, acestea erau întocmite de H., cele două fiind ajutate de încă o persoană. S-a mai constatat că prin simpla întocmire a unei părţi din facturi nu poate da dimensiunea întregii afaceri conduse de inculpatul A., cât timp aceste facturi erau oricum încheiate fără a putea verifica cantitatea reală de marfă şi preţul acesteia. S-a constatat că inculpata nu ţinea contabilitatea firmei şi era o simplă angajată care primea un salariu de 1.500 RON pe lună şi nu avea niciun fel de autonomie decizională, astfel încât, faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpata nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care era suma evazionată.

Pentru considerentele avute în vedere mai sus instanţa s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a plecat de la limitele prevăzute de lege - limite care au fost reduse cu 1/3 dat fiind aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Nu au fost reţinute circumstanţe atenuante în contextul gravităţii faptelor şi consecinţelor acestora.

Instanţa a aplicat pedepse spre minimul intervalului, dat fiind contribuţia redusă a inculpatei la ansamblul activităţii infracţionale, care deşi a avut un caracter continuat, inculpata a participat efectiv la întocmirea facturilor numai un an de zile, cât a fost angajată la inculpatul A. S-a constatat că inculpata nu a avut nicio contribuţie la procesul decizional, fiind o simplă executantă, din dorinţa de a avea un loc de muncă şi nu a beneficiat în niciun fel de beneficii financiare în afara salariului de 1.500 RON lunar. S-a apreciat pozitiv şi faptul că inculpata şi-a asumat încă de la începutul cercetării penale vinovăţia şi a recunoscut săvârşirea faptei încă din faza de urmărire penală, ceea ce a uşurat activitatea de cercetare penală.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale s-a reţinut că inculpata are o familie organizată, fiind căsătorită cu inculpatul M. şi a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se la fiecare termen de judecată şi nu a determinat în niciun fel tergiversarea cauzei, deşi nu a avut nicio măsură preventivă.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), pe o durată de 3 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsa accesorie.

Dat fiind că inculpata după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunilor săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile prevăzute în dispozitiv.

A menţinut măsurile asigurătorii luate în baza Ordonanţei nr. 100/D/P/2014 din data de 11 martie 2014 până la stabilirea răspunderii civile.

Cu privire la inculpatul N., au fost apreciate relevante declaraţia acestuia, care a detaliat activitatea sa în cadrul grupului şi care s-a coroborat cu declaraţia inculpatului A., din care rezultă că acesta l-a sprijinit pe cel din urmă în activitatea sa infracţională, inculpatul devenind asociat şi administrator la societăţi comerciale administrate în fapt de inculpatului A., cunoscând că aceste societăţi comerciale erau folosite în lanţul evazionist, raportul de expertiză contabilă, din care a rezultat că inculpatul era împuternicit la bancă să ridice şi să depună numerar în/din firmele administrate de inculpatul A., iar actele de la ONRC, confirmă calitatea de asociat/administrator al inculpatului în două societăţi comerciale, interceptările convorbirilor telefonice dintre inculpatul A. şi B., dar şi dintre inculpatul A. şi T., care s-a coroborat cu transferul sumei de 10.000 RON făcută prin VVVVV., din care a rezultat că, inculpatul la solicitarea inculpatului A., a remis în perioada 30 - 31 ianuarie 2014, din suma de 10.000 RON trimisă de ultimul, suma de 9.600 RON, inculpatului SSSSSS., funcţionar public în cadrul ITPF Vărşand, pentru ca acesta să nu-şi exercite atribuţiile de serviciu, respectiv să nu înregistreze în aplicaţia "trafic control" TIR-urile cu produse din carne ce veneau din spaţiul intracomunitar.

Aceşti bani au venit urmare a solicitării acestuia, edificatoare în acest sens fiind convorbirea telefonică din data de 1 decembrie 2013 ora 12:00.52, când funcţionarul a solicitat remiterea sumei de bani:

"aduci ceva? bomboane de pom, ceva?" iar inculpatul A. i-a comunicat că îi va da 10.000 RON:

"aduc 100".

Întrucât până la data de 28 ianuarie 2014, inculpatul T. a facilitat tranzitul prin PTF Vărşand a transporturilor de carne, fără a fi introduse în aplicaţia "trafic control", acesta în cursul unei discuţii telefonice din data de 29 ianuarie 2014, ora 16:05.23, aflând că urmează ca inculpatul N. să se deplaseze pe raza mun. Arad, l-a întrebat pe inculpatul A. dacă aduce suma de bani pretinsă:

"... da mâine seară cu ceva?", iar mai apoi inculpatul T. a justificat suma pretinsă prin numărul de transporturi favorizate ("Cu câte vrăbiuţe stai tu?... Păi, nu mai ştiu, parcă 9, nu mai ştiu exact, tre' să mă uit ... a fost atuncea, seara, 1 ... Când ne-am văzut ... Dup-aia au fost odată 3 şi 4 ... îţi trimet cum sunt venite ...), fiind nemulţumit de numărul în creştere a transporturilor favorizate şi cu privire la riscul la care se expune ("Da' deci îţi dai seama că dacă cumva se-ntâmplă ... că îs riscuri... Le-nmulţeşti ca dracu'").

Aşa cum s-a stabilit la data de 30 ianuarie 2014, inculpatul N. s-a deplasat pe raza mun. Arad unde urma să se întâlnească cu inculpatul T. Pe parcursul deplasării spre mun. Arad, inculpatul N. a fost coordonat de către inculpatul A. spre locul de întâlnire cu inculpatul T. În cursul acestor discuţii, inculpatul A. şi-a manifestat nedumerirea cu privire la faptul că " ... PPPPPP. (n.a. inculpatul T.) zice că e ... vreo 9, ştii? Ar fi, 4,5, 4 mii 500, ştii? Şi cu 4,5 (n.a. cursul valutar din ziua respectivă)... 200 de milioane. Îi spui: Băi, nu lucrează aşa prin bancă, nu nimic, din cauza la astea".

Deoarece la momentul respectiv inculpatul A. nu dispunea de suma de bani ce trebuia remisă inculpatului T., a luat legătura cu inculpatul B. căruia i-a spus:

"l-am trimis şi pe N. acolo şi nu i-am dat la el, că n-am avut ieri ... fă-ţi o socoteală ce bani poţi să-mi dai astăzi, te rog io frumos, că tre' să-i dau şi lui N. 100.000 să-i trimit pe TTTTTT.".

Ca urmare a acestei convorbiri, la data de 30 ianuarie 2014, inculpatul F. a ridicat din contul bancar al SC PP. SRL suma de 46.000 RON, din care suma de 10.000 RON a depus-o prin sistemul de transfer rapid VVVVV. pe numele inculpatului N. care i-a ridicat de la PTR Arad-CET 10.

La stabilirea situaţiei de fapt pentru acest inculpat au stat şi toate celelalte probe menţionate la inculpatul A. şi care întregesc imaginea activităţii infracţionale a acestuia.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatului N., care în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat şi coordonat de către inculpatul A., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a efectuat operaţiuni de depunere numerar în conturile bancare ale firmelor paravan şi a îndeplinit funcţia de asociat/administrator în cadrul a 2 societăţi comerciale folosite în circuitul evazionist, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 acte materiale).

Instanţa a dispus încadrarea juridică în acest sens.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., s-a constatat că activitatea inculpatului a îmbrăcat forma sprijinirii, prin întreaga sa activitate acesta urmând indicaţiile inculpatului. Practic, acesta chiar dacă era asociat la două societăţi comerciale şi administrator la una din ele, nu avea nicio putere de decizie în aceste firme, care erau integral controlate de inculpatul A.

La această infracţiune s-a reţinut doar alin. (1), nu şi alin. (2), dat fiind că infracţiunea la care s-a raportat sprijinirea constituirii grupului infracţional organizat este art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu pedeapsă cuprinsă între limite de la 2 la 8 ani închisoare.

Sub aspectul laturii subiective, s-a arătat că, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor lui şi a urmărit producerea lor, astfel cum rezultă din materialul probator, inculpatul fiind conştient că săvârşeşte fapte prevăzute de legea penală, mai ales că acesta a fost implicat în coruperea unor funcţionari publici, tocmai în scopul facilitării activităţii evazioniste. Pentru acest motiv faptele au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. C. pen. (263 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al articolului 9 din Legea nr. 241/2005, având în că acestea reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, or, conform art. 50 alin. (2) C. pen. circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

În cauză, ajutorul dat de inculpatul N. a constat mai ales în a-i permite inculpatului A. de a se folosi de numele său pentru înfiinţarea de firme fantomă, de a-l însoţi pe acesta, ca şofer, la diverse întâlniri şi a remite sume de bani, cu titlu de mită, unor funcţionari publici. Inculpatul, deşi era împuternicit să retragă bani din societate, nu a retras niciodată bani, ci doar a depus, nu a întocmit facturi, nu a condus contabilitatea inculpatului, nu avea niciun fel de autonomie decizională, astfel încât, faţă de ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului A., inculpatul nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care erau sumele de bani care treceau prin aceste firme, ce valoare aveau importurile de produse din carne şi cu ce preţ erau vândute acestea pe piaţa internă. În concret, aşa cum s-a arătat la inculpatul M., inculpatul N. nu avea niciun fel de autonomie decizională, având doar tangenţial şi nesemnificativ legături cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional.

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la spălare de bani, aceasta nu poate fi reţinută ca infracţiune separată de infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, pentru considerentele expuse la capitolul dedicat inculpatului A., deoarece infracţiunea participantului se raportează la cea a autorului.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 instanţa a reţinut considerentele avute în vedere la ceilalţi inculpaţi şi a dispus condamnarea pentru această faptă.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului N., care în perioada 30 - 31 ianuarie 2014 a remis suma de 9.600 RON primită de la inculpatul A., inculpatului T., funcţionar public în cadrul ITPF Vărşand, cu scopul ca acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu referitoare la evidenţierea în aplicaţia "trafic control" a transporturilor intracomunitare de carne ce erau importate de firmele coordonate de inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat art. 290 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, instanţa a constatat că aceasta a fost săvârşită de inculpat sub forma complicităţii, ca formă a participaţiei penale, dat fiind că autorul acestei infracţiuni este inculpatul A., care a fost beneficiarul direct al încălcării atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public, a fost cel căruia funcţionarul public îi cerea aceşti bani, (relevante fiind convorbirea telefonică din data de 01 decembrie 2013 ora 12:00.52) şi a fost cel care a trimis aceşti bani şi, pentru că la momentul respectiv inculpatul A. nu dispunea de suma de bani ce trebuia remisă inculpatului T., a luat legătura cu inculpatul B. căruia i-a spus:

"l-am trimis şi pe N. acolo şi nu i-am dat la el, că n-am avut ieri ... fă-ţi o socoteală ce bani poţi să-mi dai astăzi, te rog io frumos, că tre' să-i dau şi lui N. 100.000 să-i trimit pe TTTTTT." Ca urmare a acestei convorbiri, la data de 30 ianuarie 2014, inculpatul F. a ridicat din contul bancar al SC PP. SRL suma de 46.000 RON, din care suma de 10.000 RON a depus-o prin sistemul de transfer rapid VVVVV. pe numele inculpatului N. care i-a ridicat de la PTR Arad-CET 10.

Astfel, inculpatul N. a fost numai cel care a remis suma de bani cu titlu de mită funcţionarului public, ajutându-l în acest fel pe inculpatul A., motiv pentru care, încadrarea corectă este complicitate la dare de mită, iar nu dare de mită, sens în care instanţa a procedat la schimbarea acesteia cu reţinerea şi a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a faptului că darea de mită s-a făcut la un funcţionar public.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a plecat de la limitele prevăzute de lege - limite care au fost reduse cu 1/3 dat fiind aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Nu au fost reţinute circumstanţe atenuante având în vedere gravitatea faptelor şi consecinţele acestora.

Instanţa a aplicat pedepse spre minimul intervalului, dat fiind contribuţia redusă a inculpatului la ansamblul activităţii infracţionale, care deşi a avut un caracter continuat, inculpatul a participat în mod fragmentar doar la activităţile indicate de inculpatul A., gravitatea rezultatului produs este ridicată, dar ea se datorează în principal activităţii inculpatului A., inculpatul M. neputând să controleze volumul activităţilor comerciale desfăşurate de acest inculpat cu care se afla în raporturi de prepuşenie, dar şi faptul că inculpatul şi-a asumat încă de la începutul cercetării penale vinovăţia şi a recunoscut săvârşirea faptei încă din faza de urmărire penală, ceea ce a uşurat activitatea de cercetare penală. În ceea ce priveşte circumstanţele personale s-a reţinut că inculpatul are o familie organizată, doi copii minori în întreţinere şi a dat dovadă de fidelitate procedurală, respectând condiţiile măsurii controlului judiciar.

Ca urmare, a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat şi 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită sunt pedepse proporţionale şi corespund din punct de vedere al cuantumului exigenţelor legale şi sociale.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) - interzicerea dreptului inculpatului de a fi asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pe o durata de 3 ani, drepturi care au fost aplicate şi ca pedeapsă accesorie.

Dat fiind că inculpatul după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunilor săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care s-a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 4 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile menţionate în dispozitiv.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar, precum şi că inculpatul N. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 12 martie 2014 - 20 octombrie 2014.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. a confiscat de la inculpat suma de 9.600 RON, sumă pe care a remis-o pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi a menţinut măsurile asigurătorii luate în baza procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 12 martie 2014.

Cu privire la inculpata Q., au fost considerate relevante declaraţia de recunoaştere a inculpatei, care s-a coroborat cu declaraţia inculpatului A. din care rezultă întreaga situaţie de fapt astfel cum a fost reţinută mai sus, declaraţiile inculpaţilor N. şi P., dar şi ale celorlalţi inculpaţi, care se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice, SMS-uri şi dovezile de transfer ale sumelor de bani prin VVVVV. Din analiza documentelor comunicate de către VVVVV., a rezultat că în perioada 13 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, inculpatul F. a primit suma totală de 75.000 RON (13 noiembrie 2013 - 20.000 RON; 16 noiembrie 2013 - 20.000 RON; 26 noiembrie 2013 - 7.000 RON; 4 decembrie 2013 - 15.000 RON; 6 decembrie 2013 - 8.000 RON; 31 ianuarie 2014 - 5.000 RON), bani care au fost remişi inculpatei Q., în scopul arătat anterior.

Situaţia de fapt redată mai sus, susţinută de probatoriul analizat, certifică faptul că faptele există, au fost săvârşite de inculpată şi sunt prevăzute de legea penală.

În drept, s-a arătat că fapta inculpatei Q., care în perioada noiembrie 2013 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat şi coordonat de către inculpatul A., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a ajutat prin intermediul inculpatului S. ca transporturile de carne provenite din achiziţii intracomunitare să fie sustrase monitorizării, cu scopul ca marfa să fie apoi introdusă într-un circuit fictiv spre a se denatura obligaţiile fiscale (TVA) datorate bugetului de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat sub forma sprijinirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.; complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 acte materiale).

Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice pentru considerentele ce vor fi expuse.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., s-a constatat că activitatea inculpatei a îmbrăcat forma sprijinirii, aceasta fiind cea care a creat legătura dintre funcţionarul public şi inculpatul A., prin intermediul său ajungând informaţiile de la unu la altul şi tot prin intermediul său fiind plătite şi serviciile ilegale oferite de funcţionarul public.

La această infracţiune s-a reţinut doar alin. (1), nu şi alin. (2), dat fiind că infracţiunea la care se raportează sprijinirea constituirii grupului infracţional organizat este art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu pedeapsă cuprinsă între limite de la 2 la 8 ani închisoare, pentru considerentele pe care le va arăta.

Sub aspectul laturii subiective, din modul concret de săvârşire a faptelor, inculpata a prevăzut rezultatele faptelor ei şi a urmărit producerea lor, astfel cum a rezultat din materialul probator, inculpata cunoscând că, în acest fel, se tinde spre evazionarea statului. Pentru acest motiv faptele au fost săvârşite de inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru incriminarea acesteia ca infracţiune, respectiv intenţia directă, conform art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. C. pen. (63 acte materiale), instanţa nu a reţinut şi dispoziţiile alin. (3) al articolului 9 din Legea nr. 241/2005, având în că acestea reprezintă o variantă agravantă a infracţiunii care intervine în momentul în care s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, or, conform art. 50 alin. (2) C. pen. circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

S-a arătat că, în cauză, ajutorul dat de inculpata Q. a constat în intermedierea unei relaţii infracţionale ce presupunea fapte de corupţie, vizând o parte din marfa importată din spaţiu intracomunitar. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că activitatea inculpatului A. era mult mai amplă şi viza şi achiziţii interne de produse din carne. De asemenea intrarea în ţară a camioanelor se făcea nu numai printr-un punct de frontieră, ci prin cel puţin două, astfel încât este evident că, inculpata nu avea cum să prevadă şi cu atât mai puţin să ştie care erau sumele de bani care treceau prin firmele coordonate de inculpatul A., ce valoare aveau importurile de produse din carne şi cu ce preţ erau vândute acestea pe piaţa internă.

S-a mai reţinut că fapta inculpatei Q., care în perioada noiembrie 2013 - martie 2014, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a remis inculpatului S., funcţionar în cadrul AJFP Bihor, suma totală de 7500 RON, cu scopul ca acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu cu privire la monitorizarea transporturilor de carne provenite din achiziţii intracomunitare, apreciate prin prisma Ordinului ANAF nr. 3774/2013 ca fiind cu risc fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

În ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită, instanţa a constatat că aceasta a fost săvârşită de inculpată sub forma complicităţii, ca formă a participaţiei penale, dat fiind că autorul acestei infracţiuni este inculpatul A., care a fost beneficiarul direct al încălcării atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public, a fost cel care era implicat în mod nemijlocit în această "afacere", a fost cel care a trimis aceşti bani, astfel cum rezultă din analiza documentelor comunicate de către VVVVV., conform cărora în perioada 13 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, inculpatul F. a primit suma totală de 75.000 RON (13 noiembrie 2013 - 20.000 RON; 16 noiembrie 2013 - 20.000 RON; 26 noiembrie 2013 - 7.000 RON; 4 decembrie 2013 - 15.000 RON; 6 decembrie 2013 - 8.000 RON; 31 ianuarie 2014 - 5.000 RON), bani care au fost remişi inculpatei Q., în scopul arătat anterior.

Astfel, inculpata Q. a fost numai cea care a remis suma de bani cu titlu de mită funcţionarului public, ajutându-l în acest fel pe inculpatul A., motiv pentru care, încadrarea corectă este complicitate la dare de mită, iar nu dare de mită, sens în care instanţa a procedat la schimbarea acesteia cu reţinerea şi a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 ca urmare a faptului că darea de mită s-a făcut la un funcţionar public.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a plecat de la limitele prevăzute de lege limite care vor fi reduse cu 1/3 dat fiind aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Nu au fost reţinute circumstanţe atenuante în contextul gravităţii faptelor şi consecinţelor acestora.

Instanţa a aplicat pedepse spre minimul intervalului, dat fiind contribuţia redusă a inculpatei la ansamblul activităţii infracţionale, care deşi a avut un caracter continuat, inculpata a participat în mod fragmentar numai în ceea ce priveşte intermedierea intrării în mod fraudulos în ţară a transporturilor de marfă, gravitatea rezultatului produs este ridicată, dar ea se datorează în principal activităţii inculpatului A., inculpata neputând să controleze volumul activităţilor comerciale desfăşurate de acest inculpat, de care nu putea avea cunoştinţă, dar şi faptul că inculpata, chiar dacă nu şi-a asumat încă de la începutul cercetării penale vinovăţia, totuşi a recunoscut săvârşirea faptelor încă din faza de urmărire penală, ceea ce a uşurat activitatea de cercetare judecătorească. Nu este de omis nici faptul că inculpata a fost cea care l-a indicat pe inculpatul S., ca fiind funcţionarul care a primit mită pentru a permite intrarea în ţară a transporturilor de marfă fără a fi trecute în aplicaţia "trafic control", ceea ce a determinat uşurarea şi a urmăririi penale.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale s-a reţinut că inculpata nu are antecedente penale şi după ce a fost eliberată din arestul preventiv a dat dovadă de fidelitate procedurală, prezentându-se la fiecare termen de judecată şi nu a tergiversat judecata cauzei.

În baza art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b), pe o durata de 3 ani, drepturi care au fost interzise şi ca pedeapsă accesorie.

Dat fiind că inculpata după săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu a mai săvârşit alte fapte de natură penală, s-a reintegrat imediat în societate, s-a prezentat la fiecare termen şi nu au îngreunat în niciun fel procedura desfăşurată în acest caz, ţinând cont şi de gravitarea infracţiunilor săvârşite, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă, neimpunându-se executarea acesteia în regim de detenţie, motiv pentru care s-a dispus în baza art. 91 C. pen. suspendarea condiţionată sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., în condiţiile menţionate în dispozitiv.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. a confiscat de la inculpată suma de 7.500 RON ce a fost remisă de aceasta ca mită inculpatului S.

A constatat că inculpata Q. a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în perioada 8 mai 2014 - 20 octombrie 2014.

A menţinut măsurile asigurătorii luate în baza Ordonanţei nr. 100/D/P/2014.

Prin Sentinţa penală nr. 104/F din 30 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 397 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., K., M., O., N., Q. la plata sumei de 24.649.349 RON, la care s-au adăugat accesorii fiscale (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere), calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării în întregime a prejudiciului.

S-a menţinut măsura asigurătorie dispusă faţă de inculpaţii M. şi O., prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014, prin care s-a instituit sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpaţilor M. şi O., s-a încheiat procesul-verbal de aplicare a sechestrului în data de 12 martie 2014 de către ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi cu privire la următoarele bunuri: autoturism marca x, serie caroserie x, în valoare de 12.600 Euro, proprietatea numitei O.; apartament situat în Bucureşti, Calea x, compus din două camere, nr. cadastral x, înscris în cartea funciară cu nr. x, deţinut în cote egale de 50% de numiţii O. şi M.

A fost menţinută măsura asigurătorie dispusă faţă de inculpatul A., prin ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din 11 martie 2014, prin care s-a instituit măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani aflate în/şi cu care au fost alimentate conturile inculpatului A., UUUUUU. SA şi VVVVVV.

A fost menţinută măsura asigurătorie dispusă faţă de inculpatul A., prin ordonanţa din data de 22 decembrie 2014, prin care a fost luată măsura sechestrului asigurător asupra imobilului teren şi construcţii, situate în mun. Bucureşti, str. x, înscris în CF x UAT Bucureşti, nr. topo x şi y-C1, deţinute prin interpuşi de către inculpat.

S-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra sumei de 10.800 Euro aparţinând inculpatului N., ridicată în baza procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare 12 martie 2014 şi depusă la KKK. Lipscani în contul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

A fost menţinută măsura asigurătorie dispusă faţă de inculpata Q., prin ordonanţa nr. 100/D/P/2014 din data de 12 noiembrie 2014, prin care a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului cu privire la imobilul: apartament, înscris în CF x-C1-U118 Oradea, nr. cadastral x situat în mun. Oradea, str. x, jud. Bihor, proprietar Q.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul refăcut din data de 6 aprilie 2015 emis în Dosarul nr. x/2014, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Structura Centrală a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., M., O., N., Q. şi K., după distincţiile prezentate în debutul hotărârii.

Rechizitoriul cu nr. x a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23 decembrie 2014 sub nr. x/2014.

După parcurgerea camerei preliminare şi începerea judecăţii cauzei, la termenele din 26 ianuarie 2016 şi 11 februarie 2016, dat fiind faptul că inculpaţii A., M., O., N., Q. şi K. au învederat instanţei că solicită aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, s-a dispus citirea rechizitoriului numai cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor, aducându-li-se la cunoştinţa învinuirile ce li s-au reţinut în actul de sesizare al instanţei, fiind ascultaţi sub acest aspect.

La termenul din 11 februarie 2016, văzând declaraţiile inculpaţilor şi probele administrate în cursul urmăririi penale, Curtea a apreciat că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, motiv pentru care:

- a admis cererile formulate de către inculpaţii A., M., O., N., Q. şi K. şi a pronunţat Sentinţa penală nr. 31F din 23 februarie 2016 în Dosarul nou format nr. x/2016 care a avut ca obiect latura penală a procesului penal cu privire la aceşti inculpaţi. Prin Decizia penală nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis apelurile declarate de parchet şi inculpaţii A. şi K. împotriva Sentinţei penale nr. 31F din 23 februarie 2016 şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Cauza a fost reînregistrară pe rolul Curţii de Apel sub nr. x/2016* şi a fost soluţionată prin Sentinţa penală nr. 25 din 6 februarie 2018.

- în ceea ce priveşte latura civilă şi latura penală privind pe ceilalţi inculpaţi, Curtea a apreciat că pentru buna desfăşurare a actului de justiţie este necesară disjungerea cauzei în ceea ce priveşte latura penală cu privire la inculpaţii care nu au solicitat procedura recunoaşterii învinuirii şi latura civilă cu privire la toţi inculpaţii, aspecte care au format obiectul cauzei cu nr. x/2014.

Prin Sentinţa penală 209/14 noiembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014 s-a dispus asupra laturii penale şi civile în ceea ce priveşte toţi inculpaţii (mai puţin inculpaţii A., M., O., N., Q. şi K., cu privire la care latura penală forma obiectul Dosarului x/2016) şi s-a disjuns latura civilă cu privire la inculpaţii A., M., O., N., Q. şi K., având în vedere că latura penală pentru aceşti inculpaţi care forma obiectul Dosarului nr. x/2016 nu era soluţionată la acel moment şi formarea unui nou Dosar cu nr. x/2017

S-a arătat că Dosarul nr. x/2017, prin care a fost soluţionată latura civilă a cauzei privind pe inculpaţii A., K., M., N., O. şi Q., trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2014 - refăcut din data de 6 aprilie 2015, formează obiectul cauzei, latura penală fiind soluţionată prin Sentinţa penală nr. 25 din 6 februarie 2018 în Dosarul cu nr. x/2016

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea, raportându-se la cele reţinute în fapt şi în drept prin Sentinţa penală nr. 25 din 6 februarie 2018 în Dosarul nr. x/2016, a constatat că în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile cu privire la inculpaţii A., K., M., O., N. şi Q. care formează obiectul prezentei cauze, persoana vătămată ANAF s-a constituit în faza de urmărire penală parte civilă cu suma de 24.649.349 RON, reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţională a mărfurilor intracomunitare.

Analizând conţinutul raportului de expertiză, s-a constatat că, prin societăţile coordonate de inculpatul A., s-au făcut achiziţii intracomunitare în valoare de 82.291.998 RON, iar firmele care au efectuat livrare de mărfuri erau obligate să înregistreze în contabilitate şi să vireze la bugetul de stat, cel puţin 24% din această sumă şi anume 19.750.080 RON. La aceste sume s-au adăugat mărfurile alimentare facturate de HHH. Călăraşi, HHH. Slobozia, SSSSS., III., HHH. Crevedia şi de TTTTT. către firmele folosite de inculpatul A. în mod fictiv şi anume ZZ., QQQQQ. şi OOOOO. BV, care la rândul lor au facturat marfa către firme din România în valoare de 5.343.484 RON, TVA-ul corespunzător fiind 24% din 22.264.515 RON şi anume 5.343.484 RON.

Din TVA-ul datorat de firmele coordonate de inculpatul A. s-a achitat 444.215 RON, prejudiciul fiind de 24.649.349 RON, reprezentând diferenţa dintre 19.750.080 RON + 5.343.484 RON şi 444.215 RON.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, acesta a fost recunoscut de către inculpatul A. care a declarat că este de acord cu acoperirea acestuia, aspect de care instanţa, în aplicarea disp. art. 23 alin. (3) C. proc. pen., a luat act.

În cauză, astfel cum a rezultat din Sentinţa penală nr. 25 din 6 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel în cauza nr. 1012/2/2016*, nedefinitivă la data pronunţării sentinţei, s-a dovedit că inculpaţii K., M., O., N., Q. au fost cei care l-au ajutat pe inculpatul A. să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În cazul acestor inculpaţi au fost dovedite elementele răspunderii civile delictuale care se grefează pe cele ale răspunderii penale, atât în ceea ce priveşte fapta ilicită, cât şi prejudiciu, urmarea imediată şi vinovăţia.

S-a arătat că inculpaţii M., O., N. şi A. şi-au formulat apărări în ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, solicitând a se individualiza contribuţia fiecărui inculpat în parte, precum şi prejudiciul, în funcţie de contribuţia concretă a fiecăruia.

Inculpatul K. a solicitat să nu fie obligat la despăgubiri civile, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a putea răspunde civil la acoperirea prejudiciului cauzat. Astfel, acesta a arătat că pentru ca acţiunea civilă să poată fiu exercitată în procesul penal s-a cerut îndeplinirea următoarelor condiţii: infracţiunea să producă un prejudiciu material sau moral, între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate; să existe vinovăţia făptuitorului în producerea prejudiciului. Inculpatul a arătat că este adevărat că prin infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul A. s-a cauzat un prejudiciu statului prin sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA de către acesta, însă inculpatul K. nu putea fi obligat la repararea acestuia deoarece nu există o legătură de cauzalitate între infracţiune şi prejudiciu produs, deoarece activitatea inculpatului s-a limitat strict doar la preluarea/cesionarea părţilor sociale ale unor societăţi comerciale ce urmau a fi folosite în circuitul evazionist, fără a avea cunoştinţă de activităţile desfăşurate de celălalt inculpat şi de sumele de bani pe care le rula, după cum, nu există vinovăţia inculpatului K. în producerea prejudiciului pentru considerentul arătat mai sus, constând în aceea că nu a cunoscut circuitul fictiv al banilor pe care îl desfăşura celălalt inculpat.

Această apărare nu a fost primită de către Curte, având în vedere că, din materialul probator administrat la urmărire penală, dar şi din declaraţia inculpatului de recunoaştere a faptelor, a rezultat că în jurul anului 2006 inculpatul A. a început să desfăşoare activităţi comerciale cu produse din carne, folosindu-se de diverse societăţi comerciale. Ulterior, fiind condamnat pentru emiterea de instrumente de plată fără acoperire bancară, inculpatul nu a mai desfăşurat activităţi de comerţ în perioada de 2008-2012. Începând din anul 2012, inculpatul a reluat activităţile comerciale prin folosirea de diverse societăţi comerciale pe care le administra numai în fapt, deoarece, având antecedente penale, nu putea să aibă calitatea de administrator.

În acest scop, în perioada octombrie 2012 - martie 2014 inculpatul a cumpărat şi vândut cu ajutorul inculpatului K. mai multe societăţi comerciale, ai căror administratori în drept erau colaboratori ai inculpatului. Printre aceştia erau şi inculpaţii M. şi N. Firmele paravan nu erau folosite mai mult de 2 - 3 luni, după care părţile sociale erau vândute unor cetăţeni ai unor state ce nu erau în UE (ex. Rep. Moldova, Kenia, Ucraina).

Activitatea comercială a constat în principal din achiziţionarea de produse din carne din spaţiul intracomunitar de către societăţi comerciale administrate în fapt de către inculpat şi vânzarea fictivă succesivă către alte societăţi comerciale administrate în fapt tot de inculpat şi doar ulterior vândută beneficiarilor naţionali.

Introducerea acestor firme pe circuit avea ca scop diminuarea TVA-ului datorat şi plătit către stat, deoarece firmele paravan, care de obicei importau intracomunitar marfă şi administrate în fapt de inculpat "se încărcau" cu TVA prin vânzarea fictivă a produselor către alte firme administrate în fapt de inculpat, dar nu achitau acest TVA, ci "dispăreau" după o perioadă scurtă de timp 2 - 3 luni (aceste firme optaseră pentru sistemul "TVA la încasare", care din punct de vedere fiscal presupune obligaţia declarării TVA-ului colectat la încasarea sumelor de la clienţi, dar nu mai târziu de 90 de zile de la livrarea bunurilor), iar firmele ce achiziţionau marfa de la firmele paravan erau "beneficiare" ale unui TVA pe care nu-l plăteau de niciodată către firmele paravan, dar şi-l compensau cu TVA-ul încasat de la adevăraţii beneficiari ai mărfurilor (SC W. SRL Cluj-Napoca, SC X. SRL Iaşi, SC Y. SRL Piatra-Neamţ SRL).

Din această situaţie de fapt reţinută de către instanţă prin Sentinţa penală nr. 25 din 06 februarie 2018 a rezultat că, chiar dacă nu există o legătură de cauzalitate directă între fapta inculpatului şi prejudiciu produs, activitatea infracţională a inculpatului K. s-a interpus în lanţul cauzal, existând o legătură de cauzalitate indirectă între săvârşirea faptei şi producerea prejudiciului, având în vedere că introducerea firmelor "găsite" sau înfiinţate cu ajutorul inculpatului K. pe circuit avea ca scop diminuarea TVA-ului datorat şi plătit către stat, deoarece firmele paravan, care de obicei importau intracomunitar marfă şi administrate în fapt de inculpat "se încărcau" cu TVA prin vânzarea fictivă a produselor către alte firme administrate în fapt de inculpat, dar nu achitau acest TVA, ci "dispăreau" după o perioadă scurtă de timp 2-3 luni fără să fi achitat TVA-ul.

În ceea ce priveşte lipsa de vinovăţie invocată de inculpatul K., Curtea a constatat că inculpatul a beneficiat de procedura recunoaşterii învinuirii, care presupune recunoaşterea faptei atât în ceea ce priveşte latura obiectivă, cât şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, sens în care a făcut trimitere la declaraţia dată în faţa instanţei a arătat . Faţă de aceste aspecte instanţa a constatat că în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale şi din punct de vedere al vinovăţiei.

În ceea ce o priveşte pe inculpata Q., aceasta a solicitat a nu fi obligată la plata de despăgubiri civile, faţă de contribuţia minimă a acesteia la săvârşirea faptei, în sensul că a pus în legătură doi inculpaţi, iar prin contribuţia sa nu a cauzat vreun prejudiciu bugetului statului.

Această apărare, de asemenea, nu a fost luată în considerare de către instanţă, având în vedere faptul că inculpata a recunoscut ajutorul dat inculpatului A., sens în care s-a făcut trimitere la declaraţiile sale, în care a arătat:

"am avut cunoştinţă de la bun început că prin neintroducerea în aplicaţie a camioanelor la intrarea în ţară, se urmărea, în fapt, neachitarea TVA. În acest sens eu am avut o înţelegere cu . . . . . . . . . .".

Astfel, la fel ca şi în cazul inculpatului K., activitatea infracţională a inculpatei Q. s-a interpus în lanţul cauzal, existând o legătură de cauzalitate indirectă între săvârşirea faptei şi producerea prejudiciului, deoarece în perioada noiembrie 2013 - martie 2014 inculpata a sprijinit grupul infracţional organizat şi coordonat de către inculpatul A., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a ajutat prin intermediul unui funcţionar ANAF ca transporturile de carne provenite din achiziţii intracomunitare să fie sustrase monitorizării, cu scopul ca marfa să fie apoi introdusă într-un circuit fictiv spre a se denatura obligaţiile fiscale (TVA) datorate bugetului de stat.

Cu privire la ceilalţi inculpaţi, M., O. şi N., fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale a constat în următoarele:

M.: în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a condus în calitate de şofer camioanele cu mărfurile provenite de la SC HHH. SA Slobozia, SC HHH. SA Călăraşi, SC III. SA şi a coordonat, la indicaţiile inculpatului A. alţi şoferi; a fost în contact cu inculpata Q. pentru a-i indica transporturile care beneficiau de protecţia unui funcţiona ANAF; a efectuat operaţiuni de depunere/ridicare numerar în conturile bancare ale unor societăţi aflate în circuitul fictiv; a coordonat, către beneficiarii finali, împreună cu inculpatul N., în luna noiembrie 2013, transporturile intracomunitare care au intrat în România prin PTF Borş; a îndeplinit funcţia de asociat/administrator în cadrul a 2 societăţi comerciale folosite în circuitul evazionist, societăţi comerciale administrate în fapt de inculpatul A.

O.: în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat coordonat de către inculpatul A. şi B., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a efectuat operaţiuni în conturile bancare ale firmelor paravan şi ale firmei ZZ. Debrecen, Ungaria; a participat la operaţiunile de întocmire a facturilor fiscale care să ateste circuitul fictiv; a întocmit facturi care să ateste o livrare fictivă pentru mărfurile provenite de la SC HHH. SA Slobozia, SC HHH. SA Călăraşi, SC III. SA; a disimulat provenienţa ilicită a sumelor de bani.

N.: în perioada octombrie 2012 - martie 2014 a sprijinit grupul infracţional organizat şi coordonat de către inculpatul A., prin aceea că a ajutat membrii grupului să eludeze plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat şi să evidenţieze în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, sens în care a efectuat operaţiuni de depunere numerar în conturile bancare ale firmelor paravan şi a îndeplinit funcţia de asociat/administrator în cadrul a 2 societăţi comerciale folosite în circuitul evazionist.

S-a arătat că probele din care rezultă săvârşirea faptelor ilicite sunt comune cu cele reţinute de către instanţa ce a soluţionat latura penală a procesului penal şi constau în declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a faptelor reţinute în sarcina lor, care se coroborează cu probele administrate la urmărire penală, probe care nu au fost contestate de către inculpaţi.

Făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 1382 C. civ., s-a arătat că cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat, motiv pentru care nu se poate da curs solicitării inculpaţilor de a se individualiza prejudiciul pentru fiecare inculpat în parte, indiferent dacă contribuţia la producerea prejudiciului a fost mai mare sau mai mică

Ca urmare, în baza art. 1381 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., K., M., O., N., Q. la plata sumei de 24.649.349 RON, la care adaugă accesorii fiscale (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere), calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării în întregime a prejudiciului.

Totodată, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, conform dispozitivului, şi s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra sumei de 10.800 Euro aparţinând inculpatului N., ridicată în baza procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare 12 martie 2014 şi depusă la KKK. Lipscani în contul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.

Împotriva Sentinţei penale nr. 104/F din 30 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, în termen legal, au declarat apel inculpaţii M., O., N., A. şi Q., primii trei nedepunând motive scrise de apel, iar ultimii doi criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin motivele de apel formulate, inculpaţii A. şi Q. au arătat, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus obligarea lor în solidar doar cu inculpaţii M., O., N. şi K. la plata prejudiciului în sumă de 24.649.349 RON reclamat de partea civilă Ministerul Public prin A.N.A.F., fiind încălcate dispoziţiile art. 1382 şi art. 1383 C. civ., conform cărora sarcina reparaţiei se împarte proporţional în măsura în care fiecare participant a cauzat prejudiciul. Or, în speţă, prin Sentinţa penală nr. 209/F din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, pentru aceeaşi sumă au fost obligaţi în solidar şi ceilalţi inculpat ce au fost trimişi în judecată în cauză, situaţie car conduce la îmbogăţirea părţii civile fără justă cauză. În plus, s-a apreciat că se impune cuantificarea şi obiectivarea concretă a contribuţiei fiecărui participant la producerea prejudiciului, aceştia urmând a răspunde exclusiv potrivit propriei contribuţii.

Dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 12 iulie 2018, fiind repartizat aleatoriu completului nr. 4 pentru termenul din 27 septembrie 2018. La această dată, au fost admise declaraţiile de abţinere formulate de doi dintre membrii completului de judecată, acesta fiind reîntregit cu judecători din planificarea de permanenţă, conform încheierii aflate la dosar. Totodată, prin încheierea de şedinţă din 27 septembrie 2018, a fost admisă cererea formulată de apelantul inculpat N., de amânare a judecării cauzei pentru angajarea unui avocat ales, fiind acordat termen de judecată la 22 noiembrie 2018.

Împotriva Sentinţei penale nr. 209/F din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi inculpaţii H., J., I., B., C., P., D., T. şi SC Y. SRL, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin motivele scrise de apel, în esenţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a criticat Sentinţa penală nr. 209/F din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, pentru:

I. Nerespectarea Deciziei nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţata în Dosarul nr. x/2016 privind trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti; nulitatea încheierii de respingere a cererii de reunire ca urmare nerespectării principiului continuităţii şi repartizării aleatorii şi a nemotivării încheierii. Nepronunţarea pe latura penala privind pe inculpaţii A., M., O., N., Q. şi K.

1. Nelegalitatea sentinţei ca urmare a judecării fragmentate a cauzei, de natura a împiedica aflarea adevărului şi de a determina pronunţarea unor hotărâri contradictorii.

2. Nesoluţionarea laturii civile privind pe inculpaţii A., M., O., N., Q. şi K.; nelegalitatea sentinţei atacate sub aspectul disjungerii acţiunii civile faţă de inculpaţii A., M., O., N., Q., K.

3. Incompatibilitatea completului de judecata.

4. Nemotivarea sentinţei atacate ca urmare a neanalizării probelor indicate în rechizitoriu şi în concluziile scrise; bazarea hotărârii pe probe nelegal administrate şi pe probe interpretate în mod eronat.

II. Motive de netemeinicie ale sentinţei atacate au vizat:

1. Greşita reţinere a situaţiei de fapt şi a participării inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală; Netemeinicia schimbării încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală cu privire la inculpaţii B. şi C.

2. Netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor B., C., G., F., S., D., E., I., H., J., L., P., R., U. şi T. cu privire la săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.;

3. Netemeinicia achitării inculpaţilor B., C., G., F., D., E., I., H., J., P., SC Y. SRL, SC X. SRL şi SC W. SRL cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

4. Netemeinicia schimbării încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu privire la inculpaţii F., G., I., H., J., L., P., U. şi T.

5. Netemeinicia achitării inculpatelor D., E., Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ şi SC X. SRL Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

6. Netemeinicia soluţiei de achitarea a inculpaţilor F. şi G. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale).

7. Netemeinicia soluţiei de achitarea a inculpatei L. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale).

8. Netemeinicia soluţiei de achitarea a inculpatei U. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (263 de acte materiale).

9. Netemeinicia soluţiei de achitarea a inculpatului R. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 acte materiale), şi de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen.

10. Netemeinicia achitării inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen.

11. Netemeinicia achitării inculpatului S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (68 de acte materiale) şi luare de mită prevăzută de 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale).

12. Netemeinicia achitării inculpatului T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (două acte materiale).

13. Netemeinicia soluţiei de achitarea a inculpatei SC W. SRL pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale).

14. Netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor C., V. şi Z. cu privire la comiterea infracţiunii de comercializare de produse alterate, prevăzută de art. 358 C. pen.

15. Netemeinicia soluţiei de achitare a inc. BB. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 269 C. pen.

16. Netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului AA. cu privire la comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. şi complicitate la comiterea infracţiunii comercializarea de produse alterate prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 358 alin. (1) C. pen.

17. Netemeinicia hotărârii ca urmare a aplicării unor pedepse mult prea mici raportat la gravitatea faptelor, modului concret de comitere şi persoana inculpaţilor.

Inculpatele H. şi I. au solicitat achitarea lor în temeiul art. 16 pct. 1 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., arătând, în esenţă, că din probele administrate în cauză, rezultă că, în privinţa lor, nu sunt întrunite elementele de tipicitate subiectivă ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea lor la fond, acestea neacţionând cu intenţie directă. În subsidiar, s-a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen., urmând a fi avut în vedere că inculpatele au adoptat o atitudine procesuală corectă pe parcursul soluţionării cauzei, colaborând cu organele judiciare, precum şi contribuţia lor efectivă la săvârşirea faptei de evaziune fiscală şi circumstanţele personale. În raport de argumentele aduse, s-a solicitat respingerea acţiunii civile formulată de partea civilă, în condiţiile în care cele două nu au participat la procesul decizional care a condus la producerea prejudiciului.

Inculpatul J. a criticat, în esenţă, hotărârea pentru:

1. Greşita sa condamnare la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a reţinerii unei situaţii de fapt nereale şi incomplete, în condiţiile în care la dosar nu sunt probe cu privire la existenţa infracţiunii.

2. Greşita sa obligare în solidar la plata sumei de 24.649.349 RON, către Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale, calculate de la data săvârşirii infracţiunii şi până la data achitării în întregime a prejudiciului;

3. Greşita sa obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul B., în esenţă, a criticat hotărârea atacată din perspectiva:

- greşitei reţineri în încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală a dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, având în vedere că, din probatoriul administrat, a rezultat că nu avea cum să cunoască toate aspectele care au condus la producerea unui prejudiciu de peste 500.000 euro, acestea fiind cunoscute doar de către A.,

- greşitei condamnări pentru complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, ca urmare a reţinerii unei situaţii de fapt eronată şi în dezacord cu realitatea obiectivă rezultată din probele dosarului, inclusiv prin raportare la jurisprudenţa CJUE, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

- nelegalităţii interceptărilor realizate în cauză prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016.

Inculpatul C. a criticat, în esenţă, hotărârea atacată sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, ca urmare a unei interpretări eronate a materialului probator administrat în cauză, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Inculpatul P. a învederat, în esenţă, că atâta timp cât coinculpatul S. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., aceeaşi soluţie se impune şi în privinţa sa, cu atât mai mult cu cât nu a acţionat din proprie iniţiativă ci la solicitarea inculpatului A., angajatorul său. Totodată, a arătat că probatoriul administrat nu este suficient pentru condamnarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la dare de mită, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat menţinerea în totalitate a sentinţei, urmând ca instanţa de apel să aibă în vedere circumstanţele sale reale şi personale.

Inculpatele D. şi SC Y. SRL au criticat temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea, respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare a banilor şi constituire a unui grup infracţional organizat, după caz, apreciind că era incidentă situaţia reglementată de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există, în acest sens fiind şi motivarea instanţei de fond, care a reţinut că operaţiunile comerciale au fost reale, fiind vorba de achiziţii interne, iar nu intracomunitare, şi nu au fost săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ci în scop comercial, în vederea obţinerii de profit, concluzionându-se că faptele nu există în materialitatea lor, de vreme ce nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.

În subsidiar, făcând trimitere la jurisprudenţa instanţei supreme, în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, s-au apreciat incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătându-se că probele administrate în cauză nu au făcut dovada că D. a cunoscut frauda fiscală pusă la cale de inculpatul A., ori că vreuna din sumele de bani obţinute de acesta s-a întors în patrimoniul lor.

Inculpatul T. a criticat sentinţa atacată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, din perspectiva greşitei sale condamnări pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, aceasta fiind dispusă pe baza unor convorbiri telefonice interceptate nelegal în cauză de Serviciul Român de Informaţii (raportat la cele reţinute de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 51/2016, nr. 383/2015, nr. 91/2018, nr. 302/2017, nr. 22/2018) şi interpretate eronat de instanţă. În plus, a arătat că nu s-a făcut dovada faptului că cele două numere telefonice interceptate i-au aparţinut. Au mai fost formulate critici cu privire la nereţinerea unei situaţii de fapt proprii, ci preluarea ca atare a celei menţionate de parchet în actul de sesizare, care nu face o descriere coerentă a faptelor, aspect care a pus în imposibilitate pe inculpat să formuleze cereri în probaţiune pertinente, precum şi cu privire la neidentificarea exactă a intervalului temporal în care s-ar fi săvârşit de acuzat activitatea infracţională imputată.

Concluzionând, inculpatul a solicitat:

- achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu există probe că a comis infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală pentru care a fost condamnat,

- revocarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor sale prin Ordonanţa nr. 100/D/P/2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,

- rămânerea în întregime a cheltuielilor judiciare în sarcina statului, întrucât a fost obligat în mod greşit la plata unor cheltuieli judiciare de 9.500 RON, cuantum care nu este explicat de instanţa fondului de unde provine în concret,

- excluderea din rândul mijloacelor de probă a tuturor proceselor-verbale de consemnare a interceptărilor convorbirilor purtate de inculpatul T., sancţiune specifică probelor ce poate fi invocată în tot cursul procesului penal întrucât este în strânsă legătură cu sancţiunea nulităţii absolute, incidenţă şi aceasta, întrucât interceptările au fost realizate de organe care nu aveau competenţa funcţională de a le pune în aplicare ori încălcarea regulilor de competenţă funcţională are acelaşi regim cu regulile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei,

- respingerea ca nefondat a apelului formulat de parchet în cauză,

- respingerea acţiunii civile iniţiată şi susţinută de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti ca fiind neîntemeiată.

Dosarul nr. x/2014 a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 7 august 2018, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 4 pentru termenul de judecată din 11 octombrie 2018. La 10 octombrie 2018, au fost admise declaraţiile de abţinere formulate de doi dintre membrii completului de judecată, acesta fiind reîntregit cu judecători din planificarea de permanenţă, conform încheierii de la acea dată. La termenul din 11 octombrie 2018, constatându-se întemeiate cererile formulate de apelantul intimat inculpat B. şi intimaţii inculpaţi SC X. SRL şi R., de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unor avocaţi aleşi şi pregătirea apărării, s-a acordat termen la 22 noiembrie 2018.

Împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 6 februarie 2018, pronunţată de Curtea Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi intimaţii inculpaţi A. şi Q., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin motivele scrise de apel, în esenţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a criticat Sentinţa penală nr. 25/F din 06 februarie 2018, pronunţată de Curtea Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, pentru:

I. Motive de nelegalitate care justifica desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond:

1. Nerespectarea Deciziei nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţata în Dosarul nr. x/2016 privind trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti; nulitatea încheierii de respingere a cererii de reunire ca urmare a nerespectării principiului continuităţii şi repartizării aleatorii şi a nemotivării încheierii. Judecarea fragmentata a cauzei, de natura a împiedica aflarea adevărului şi de a determina pronunţarea unor hotărâri contradictorii.

2. Pronunţarea cu privire la alte infracţiuni decât cele cu privire la care au fost trimişi în judecata inculpaţii.

3. Nelegala achitare a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor în condiţiile aplicării procedurii recunoaşterii învinuirii.

4. Nelegala stabilire a altei situaţii de fapt decât cea stabilită prin rechizitoriu în cazul urmării procedurii recunoaşterii învinuirii.

II. Motive de netemeinicie ale sentinţei atacate:

1. Netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor A., M., O. şi N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor.

2. Netemeinicia sentinţei atacate sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu privire la inculpaţii K., M., O., N. şi Q.

3. Netemeinicia schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu privire la inculpaţii K., M., O., N. şi Q.

4. Nelegala schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din participaţie improprie sub forma instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte) şi instigare la infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), în instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale), şi a inculpatului K. din participaţie improprie sub forma instigării la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), în infracţiunea de instigare la infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. (8 acte materiale).

5. Nelegalitatea sentinţei sub aspectul confiscării sumei de 7.500 RON de la inculpata Q.

6. Netemeinicia hotărârii ca urmare a aplicării unor pedepse mult prea mici raportat la gravitatea faptelor, modului concret de comitere şi persoana inculpaţilor.

Prin motivele scrise de apel, inculpata Q. a criticat sentinţa penală pronunţată în cauza nr. 1012/2/2016*, arătând că în mod greşit instanţa de fond a condamnat-o pentru complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în condiţiile în care, din situaţia de fapt reţinută în cauză şi din declaraţia sa de recunoaştere, rezultă că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale acestei infracţiuni, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. Totodată, a solicitat reducerea pedepsei aplicată pentru complicitate la dare de mită, apreciind că sancţiunea stabilită de instanţa de fond nu este proporţională cu gravitatea faptei şi conduita sa, dar şi cu circumstanţele sale personale, fiind suficientă în acest sens o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare.

Inculpatul A. a criticat soluţia pronunţată în această cauză, solicitând:

- achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., şi a infracţiunii continuate de transmiterea fictiva a părţilor sociale, prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 35 C. pen., arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, şi anume inexistenţa structurii, a coeziunii şi a subzistenţei grupului în timp, şi respectiv cerinţa ca transmiterea părţilor sociale să fie fictivă.

- constatarea incidenţei prevederilor art. 19 din Legea nr. 686/2002, având în vedere că a formulat un denunţ în Dosarul nr. x/2013, furnizând informaţii determinante în urma cărora s-a extins urmărirea penală faţă de un număr de 10 persoane care au calitatea de suspecţi în cauză, dovada fiind ataşată la dosar apel al instanţei supreme,

- reindividualizarea pedepsei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, cu reţinerea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 şi art. 19 din Legea nr. 686/2002, avându-se în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii,

- descontopirea pedepselor aplicate prin Decizia penală nr. 394/A din 2 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2014, constatarea concursului de infracţiuni sau pluralităţii intermediare între faptele săvârşite şi reţinute în decizia menţionată şi cele din prezentul dosar şi stabilirea pedepsei rezultante potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, fiind formulate critici în legătură cu greşita revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare,

- computarea pedepsei executate în detenţie de la data de 2 februarie 2018 până la data liberării condiţionate în Dosarul nr. x/2014,

- în subsidiar, reindividualizarea pedepselor pentru infracţiunile de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., şi a infracţiunii continuate de transmitere fictivă a părţilor sociale, prevăzută de art. 47 raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 35 C. pen., cu reţinerea, pentru această din urmă infracţiune, a incidenţei prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, în sensul aplicării unor pedepse spre mediul intervalului aşa cum, de altfel, s-a şi menţionat la pagina 34 în sentinţă, însă nu s-a dispus şi efectiv.

Cauza nr. 1012/2/2016* s-a înregistrat pe rolul instanţei supreme la data de 7 august 2018, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 7 pentru termenul din 2 octombrie 2018, dosarul amânându-se, la cererea părţilor, în vederea pregătirea apărării la data de 13 noiembrie 2018. La acest termen, în urma cererii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a constatat că, pe rolul instanţei supreme, sunt înregistrate alte două dosare privind pe inculpaţii din prezenta cauză, respectiv nr. x/2/2017 (înregistrat la data de 12 iulie 2018) şi nr. y/2/2014 (înregistrat la data de 7 august 2018), ambele aflate în aceeaşi fază procesuală a apelului, în raport de informaţiile care rezultă din fişele celor două dosare din sistemul informatic ECRIS şi având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. (2) lit. b) şi c) C. proc. pen., art. 44 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 45 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus înaintarea cauzei completului învestit cu soluţionarea Dosarelor nr. x/2017 şi y/2014, respectiv Completului nr. 4, la termenul din 22 noiembrie 2018, în vederea discutării reunirii cauzelor. La data de 21 noiembrie 2018, au fost admise declaraţiile de abţinere formulate de doi dintre membrii completului de judecată, acesta fiind reîntregit cu judecători din planificarea de permanenţă, conform încheierilor de la acea dată.

La termenul din 22 noiembrie 2018, Înalta Curte, având în vedere că faptele au format iniţial obiectul Dosarului nr. x/2014, din care s-au disjuns celelalte două dosare, fiind incidente dispoziţiile art. 43 alin. (2) lit. b) şi c) C. proc. pen., şi pentru o bună înfăptuire a justiţiei, a dispus reunirea Dosarelor nr. x/2016 şi nr. y/2017 la dosarul nr. x/2014, după ce, în prealabil, pus în discuţia participanţilor la proces cererea formulată în acest sens de reprezentantul Ministerului Public. La acelaşi termen de judecată s-a în vedere părţilor şi reprezentantului Ministerului Public ca, până la data de 10 ianuarie 2019, să depună motivele de apel şi eventuale cereri în probaţiune pe care le consideră necesare în susţinerea apelului, în cauză fiind fixat termen de judecată la 07 februarie 2019.

La data de 4 februarie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a depus la dosar, o cerere în probaţiune, iar, la 06 februarie 2019, o cerere de constatare a imposibilităţii efectuării cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel, solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării unitare a acesteia.

La termenul de judecată din 7 februarie 2019, ulterior verificării identităţii şi legitimării, apelanţii intimaţi inculpaţi N., M. şi O., personal, având pe rând cuvântul, au arătat că înţeleg să îşi retragă calea de atac formulată în cauză. Totodată, faţă de modul în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a formulat cererea de probatorii depusă la dosar, în sensul că au fost enumeraţi foarte mulţi martori fără a se preciza relevanţa audierii acestora în raport cu acuzaţiile aduse fiecărui inculpat şi fără a se menţiona dacă au fost avuţi în vedere de către instanţa de fond la pronunţarea soluţiei, Înalta Curte a pus în vedere reprezentantului Ministerului Public ca, anterior termenului ce se va acorda, să precizeze cererea în probaţiune prin detalierea aspectelor ce se doresc a fi dovedite şi selectarea martorilor în raport cu relevanţa lor probatorie faţă de soluţiile pronunţate în cauză şi activitatea infracţională imputată fiecărui inculpat. Deopotrivă, apreciind întemeiată cererea formulată de intimata inculpată U., de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător ales, în temeiul art. 356 alin. (4) C. proc. pen., a încuviinţat-o şi a stabilit termen de judecată la 7 martie 2019, cu menţiunea că termenul ce se va acorda îi va profita şi pentru pregătirea apărării.

La termenul din 7 martie 2019, constatând că reprezentantul Ministerului Public nu s-a conformat dispoziţiilor explicite ale instanţei din încheierea de şedinţă din data de 7 februarie 2019, împrejurare ce a determinat ca, la respectivul termen de judecată, să nu se poată discuta cererile în probaţiune formulate, s-a dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în atenţia procurorului şef al acestei direcţii, pentru a aduce la cunoştinţă modalitatea în care procurorul de şedinţă a înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv că, deşi a avut la dispoziţie un termen în acest sens, nu a făcut precizările pe care Înalta Curte i-a pus în vedere, în mod explicit, să le facă, şi, totodată, pentru a lua măsurile legale ce se impun pentru buna desfăşurare a judecăţii în cauză. Ca urmare, s-a fixat termen de judecată la 9 aprilie 2019.

La 1 aprilie 2019 şi, respectiv, 8 aprilie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a transmis la dosar cererea de probatorii şi "note scrise privind cererea de constatare a imposibilităţii efectuării cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel" cu consecinţa desfiinţării sentinţelor penale apelate şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva cererii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de constatare a imposibilităţii efectuării cercetării judecătoreşti de către instanţa de apel, Înalta Curte apreciază ca întemeiate apelurile formulate în cauză, însă pentru considerentele ce vor fi expuse.

Cu titlu premergător, Înaltă Curte reaminteşte că, dreptul la un proces echitabil este un drept complex fiind întemeiat pe o multitudine de principii şi garanţii procesuale ce se află într-o interdependenţă şi condiţionare reciprocă.

Încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea unei dispoziţii legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, poate duce la concluzia că hotărârea este lovită de nulitate absolută şi că se impune trimiterea spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată dacă s-a produs o vătămare în drepturile procesuale. Astfel, cu excepţia nulităţilor absolute unde vătămarea este prezumată juris et de jure, în cazul nulităţilor relative vătămarea trebuie dovedită.

Rejudecarea cauzei de către instanţa care a pronunţat hotărârea este un remediu procesual prin care instanţa de apel restituie dosarul spre rejudecare primei instanţe sau instanţei competente, în situaţia în care judecata a avut loc cu încălcarea unor principii ale procesului penal, cu nerespectarea unor dispoziţii instituite sub sancţiune de nulitate absolută sau relativă sau cu nesocotirea unor principii fundamentale statuate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare în cazurile în care sunt încălcate drepturi fundamentale în judecata în primă instanţă este necesară iar aplicarea directă a Convenţiei europene se impune în situaţiile vicierii grave a principiilor judecăţii iniţiale. Acestea au şi un rol de disciplinare a instanţelor de fond, cu consecinţa creşterii standardului de rigurozitate al analizelor probelor şi apărărilor, necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Pornind de la aceste scurte precizări prin raportare directă la actele şi lucrările dosarului din prezenta speţă, Înalta Curte constată că prin modul în care s-a derulat cercetarea judecătorească, a fost afectat grav principiul aflării adevărului cu consecinţa pronunţării unor hotărâri judecătoreşti nelegale.

Astfel, prezentul dosar reuneşte în conţinutul său trei hotărâri judecătoreşti, respectiv Sentinţa penală nr. 209/F din 14 noiembrie 2017, Sentinţa penală nr. 25/F din 6 februarie 2018 şi Sentinţa penală nr. 104/F din 30 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală; sentinţe care sunt rezultatul unei judecăţi fragmentate, disparate ce au avut drept consecinţă pronunţarea unor soluţii contradictorii fiind afectat în mod flagrant dreptul la un proces echitabil şi deopotrivă principiile de bază care guvernează desfăşurarea procesului penal.

Şi, deşi în prezenta cauză tocmai pentru aceste considerente, Înalta Curte a dispus prin Decizia penală nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, aceasta, cu nesocotirea dispoziţiilor instanţei de apel a procedat la rejudecarea cauzei într-o manieră proprie generând o nouă hotărâre judecătorească care a pus în imposibilitate instanţa să poată efectua în mod riguros în limitele competenţei sale controlul de legalitate şi temeinicie al hotărârilor pronunţate în cauză.

Mai mult decât atât, chiar dând eficienţă efectului integral devolutiv al apelului faţă de multitudinile de nereguli constatate ca fiind încălcate, cum vor fi de altfel expuse, Înalta Curte constată că nu le-ar putea remedia în calea de atac a apelului pentru că în realitate este vorba despre o veritabilă judecată în fond ce trebuie înfăptuită cu posibilitatea părţilor de a avea la dispoziţie o cale de atac efectivă după o astfel de judecată şi nu de a lua la cunoştinţă cu titlu definitiv de soluţia din apel care ar fi trebuit să înfăptuiască ea însăşi judecata în fond îndeplinind atât rolul de instanţă de fond cât şi de instanţă de control judiciar.

Aşadar, într-o expunere concretă, Înalta Curte constată că prin Rechizitoriul nr. x din data de 06 aprilie 2015 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. inculpatul A., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), în condiţiile art. 5, 38, 41 şi 88 C. pen.;

2. inculpatul B., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

3. inculpatul C., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), comercializarea de produse alterate prev. de art. 358 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., cumpărare de influenţă prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

4. inculpata D., pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.

5. inculpata E., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.inculpatul F., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

6. inculpatul G., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. 1lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

7. inculpata H., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

8. inculpata I., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, fapte şi art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

9. inculpatul J., pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, fapte şi art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.

10. inculpatul K., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), participaţie improprie sub forma instigării, la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (5 fapte), instigare la săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (3 fapte), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

11. inculpata L., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev.de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

12. inculpatul M., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

13. inculpatul N., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic art. 35 C. pen. (263 acte materiale), transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, în scopul săvârşirii de infracţiuni, faptă prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, dare de mită prev. de art. 290 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

14. inculpata O., pentru comiterea infracţiunii constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

15. inculpatul P., pentru comiterea infracţiunii: constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii spălare de bani, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), complicitate la comiterea infracţiunii dare de mită prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.; inculpata Q., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), dare de mită prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

16. inculpatul R., pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., dare de mită prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.,complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), în condiţiile art. 38 C. pen.;

17. inculpatul S., pentru comiterea infracţiunilor de: constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

18. inculpatul T., pentru comiterea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (68 acte materiale), luare de mită prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. (2 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

19. inculpata U., pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.;

20. inculpata V., pentru comiterea infracţiuni comercializarea de produse alterate prev. de art. 358 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

21. inculpata V., pentru comiterea infracţiuni comercializarea de produse alterate prev. de art. 358 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

22. inculpata SC W. SRL, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.

23. inculpata SC X. SRL, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.

24. inculpata SC Y. SRL, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 C. pen. (263 acte materiale), în condiţiile art. 5 şi 38 C. pen.

25. inculpata Z., pentru comiterea infracţiunii de comercializarea de produse alterate prev. de art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

26. inculpatul AA., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., complicitate la comiterea infracţiunii comercializarea de produse alterate prev.de art. 48 C. pen. raportat la art. 358 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

27. inculpatul BB., pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen.cu aplicarea art. 5 C. pen.;

Deşi instanţa a fost sesizată cu privire la toţi participanţii la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare a banilor, instanţa de fond a procedat în mod nepermis la disjungerea cauzei şi judecarea separată a inculpaţilor A., M., O., N., Q. şi K. fapt ce a dus la stabilirea, prin mai multe hotărâri judecătoreşti, a unor situaţii de fapt diferite cu privire la săvârşirea aceloraşi infracţiuni, şi pronunţarea unor soluţii diametral opuse de condamnare, respectiv de achitare cu privire la săvârşirea aceloraşi fapte.

Şi, deşi prin Decizia nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţata în Dosarul nr. x/2016 s-a admis în întregime apelul declarat de parchet, şi s-a constatat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare şi reluarea cercetării judecătoreşti de la momentul citirii actului de sesizare, toate actele ulterioare, inclusiv încheierea de disjungere, fiind desfiinţate de drept ca urmare a acestei soluţii, Curtea de Apel Bucureşti a nesocotit aceste dispoziţii şi a procedat la judecarea cauzei fragmentat deşi era obligată potrivit dispoziţiilor instanţei de apel să procedeze la judecarea unitară a cauzei cu privire la toţi inculpaţii, potrivit dispoziţiilor art. 424 alin. (4) C. proc. pen., care prevede că, în cazul în care instanţa de control judiciar dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, fără a indica ultimul act procedural rămas valabil, toate actele procedurale sunt desfiinţate de drept.

Aşadar, în virtutea acestor dispoziţii obligatorii pentru instanţa de fond nu mai exista nici un temei pentru existenţa a două dosare distincte şi deşi s-a solicitat acest lucru în mod expres chiar de către parchet, prin încheierea din data de 21 martie 2017 judecătorul ce a soluţionat aceasta cerere nu a analizat aceasta şi nici nu s-a pronunţat cu privire la efectele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Chiar dacă la acest moment procesual nu mai poate fi pus în discuţie modul în care a fost soluţionată cererea de reunire, Înalta Curte apreciază că se impune totuşi a critica modul nepermis de desemnare a unui alt judecător de a dispune a cereri de reunire a cauzelor, dat fiind faptul că reunirea cauzelor trebuia sa fie judecata de judecătorul investit cu soluţionarea cauzei la care urmau a fi reunite dosarele, întrucât numai acesta putea aprecia cu privire la legalitatea şi oportunitatea reunirii iar regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din data de 17 decembrie 2015 se prevedea, la art. 110 alin. (1) ca doar incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abţinere se soluţionează de completul cu numărul imediat următor, nu şi o cerere privind reunirea cauzelor.

Judecarea şi pronunţarea în întregime pe această cauză de către acelaşi complet se impune din punctul de vedere al Înaltei Curţi în raport de următoarele considerente:

- cele două cauze au un singur act de sesizare a instanţei şi privesc aceleaşi fapte penale, respectiv infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, de spălare de bani şi alte fapte penale săvârşite de inculpaţi în legătură cu acestea, comise de inculpaţii din cele două dosare în calitate de autori sau de complici, astfel că nu se justifică soluţionarea distinctă a celor două cauze pe latură penală, acestea trebuind judecate în mod unitar, mai ales din moment ce nu se mai poate vorbi de soluţionarea cu celeritate a unei cauze faţă de cealaltă cauză;

Astfel în ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat instanţa a reţinut ca " Fapta inculpatului A. constând în aceea că în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în calitate de administrator de fapt al următoarelor societăţi comerciale: SC DD. SRL (CUI x), SC UU. SRL (CUI x), SC VV. SRL (CUI x), SC LL. SRL (CUI x), SC AAA. SRL (CUI x), SC HH. SRL (CUI x), SC II. SRL (CUI x), SC OO. SRL (CUI x), SC XX. SRL (CUI x), SC NN. SRL (CUI x), SC WW. SRL (CUI x), SC KK. (CUI x), SC MM. SRL (CUI x), SC PP. SRL (CUI x), SC SS. SRL (CUI x), SC RR. SRL (CUI x); SC YY. SRL (CUI x), SC TT. SRL (CUI x), SC FF. SRL fostă SC BBB. SRL (CUI x); SC EE. SRL fostă SC CCC. SRL (CUI x); SC JJ. SRL fostă SC DDD. SRL (CUI x), împreună cu alte persoane, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat sprijinit de inculpaţii M., O., K., N. şi Q. în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, în cadrul grupului inculpatul A. având rolul de a achiziţiona bunuri intracomunitar prin intermediul societăţilor comerciale pe care le controla, urmate de livrarea acestora către diverse societăţi comerciale din ţară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, sub forma iniţierii şi constituirii, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen."

Din conţinutul sentinţei rezultă că instanţa a avut în vedere o altă grupare infracţională decât cea pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, o grupare care era condusă de inculpatul A. Instanţa nu a indicat cine a constituit gruparea infracţională, cine o conducea, din cine era formată şi care era modul de operare al acestei grupări infracţionale.

Prin actul de acuzare cu privire la această infracţiune s-a reţinut ca începând cu anul 2012, inculpaţii A. şi B. au iniţiat un grup infracţional organizat şi alături de inculpata E. - administrator SC X. SRL Iaşi şi inculpata D. - administrator al SC Y. SRL Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat şi alte persoane.

Grupul infracţional iniţiat de inculpaţii A. şi B. a avut astfel cum se reţine prin rechizitoriu următoarea structură:

Pe primul nivel au fost situaţi inculpaţii A. şi B., persoane care au coordonat activitatea grupării infracţionale, prin aceea că s-au preocupat de identificarea persoanelor care au desfăşurat activităţi de înfiinţare/preluare a unor societăţi comerciale pentru a fi folosite apoi în circuitul evazionist, au controlat modul în care au fost efectuate achiziţiile intracomunitare de carne, destinaţia mărfurilor şi circuitul sumelor de bani, asigurarea protecţiei din partea autorităţilor precum şi asigurarea conspirativităţii comunicărilor prin procurarea şi schimbarea periodică a terminalelor mobile şi a numerelor de telefon.

Pe nivelul doi inculpatul K., persoană care a identificat societăţile comerciale care pot fi preluate prin cesionarea părţilor sociale, sens în care a racolat persoane în acest scop precum şi pentru a prelua societăţile comerciale utilizate în circuitul evazionist care au acumulat datorii la bugetul de stat

Inculpatul K. a fost ajutat în derularea acestor activităţi de către inc. L., persoană care, având cunoştinţă de scopul pentru care sunt înfiinţate/preluate părţile sociale, a făcut demersuri atât pentru racolarea unor persoane care să deţină calitatea de asociat/administrator cât şi de întocmirea actelor necesare preluării/cesionării părţilor sociale.

Din segmentul grupării infracţionale coordonate de A. şi B., s-a reţinut că mai făceau parte M., N., J. şi F. - responsabili cu gestionarea efectivă a achiziţiilor intracomunitare (coordonarea transporturilor, încasarea de la clienţii care plătesc "cash") realizate prin intermediul firmelor "fantomă" puse la dispoziţia acestuia de către inculpatul K.

Pe nivelul trei al grupării infracţionale au fost situate persoanele care se ocupau de întocmirea facturilor fiscale, efectuarea plăţilor sau coordonarea modului în care era ţinută evidenţa contabilă, toate aceste operaţiuni fiind efectuate la indicaţia persoanelor care au coordonat activitatea grupului infracţional, respectiv inculpaţii A. şi B.

S-a mai reţinut că din acest palier infracţional mai făceau parte inculpatul H., persoană care în cazul mai multor societăţi comerciale figurează ca fiind beneficiar/împuternicit pe conturile bancare, astfel că aceasta a efectuat personal toate transferurile bancare dintre societăţile comerciale controlate de grupare şi a gestionat din punct de vedere contabil toate operaţiunile comerciale generatoare de prejudicii bugetului general consolidat al statului, evidenţiind în actele contabile ale societăţilor controlate de reţea, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi de asemenea inculpaţii I. şi O., care au sprijinit gruparea infracţională, desfăşurând activităţi similare cu cele ale inculpatei H.

Se reţine totodată în actul de sesizare că un rol important în grupul infracţional a fost deţinut de inculpatul J., care s-a aflat în relaţie directă cu inculpatul A., fiind persoana care, având studii superioare de specialitate (economice), coordona activitatea de emitere a facturilor fiscale spre a exista o corelaţie între intrări şi ieşiri, şi ţinea evidenţa în format electronic a operaţiunilor comerciale derulate. Implicarea inc. J. a vizat şi ajutorul dat pentru înfiinţarea unor societăţi comerciale, existând situaţii în care la solicitarea inculpatul A., acesta a transmis inc. K. numele persoanelor care urmau să devină asociaţi sau după caz administrator.

Pe nivelul patru al grupării infracţionale au fost situaţi transportatorii mărfurilor provenite din spaţiul comunitar, persoane care cunoşteau activitatea ilicită şi care luau măsuri pentru a sprijini în atingerea scopului grupului infracţional, prin schimbarea documentelor de însoţire a mărfurilor înainte de a intra în România, cu scopul de a nu se cunoaşte destinaţia reală a mărfurilor reţinându-se participaţia penală în forma sprijinirii grupului infracţional a inculpatului P. (administrator SC WWWWWW. SRL Cluj-Napoca şi ZZ.) şi a inc. R. şi Q., asociaţi în cadrul SC XXXXXX. SRL Sălard, jud. Bihor şi respectiv administrator al XXXXXX. cu sediul în localitatea Panoramaweg, Austria.

Pe nivelul cinci al structurii infracţionale au fost situate persoanele, cetăţeni români domiciliaţi în municipiul Bucureşti şi judeţele laşi, Dâmboviţa şi Covasna, de condiţie materială şi educaţională precară, care au dobândit calitatea de administratori şi pe numele cărora au fost înfiinţate/preluate societăţi comerciale, majoritatea de tip "fantomă", destinate în special efectuării de achiziţii intracomunitare de produse din carne neînregistrate în mod corespunzător în documentele contabile, şi introducerii acestor produse în circuitele evazioniste controlate de către membrii reţelei.

Pe nivelul şase al grupării infracţionale s-au aflat potrivit actului de sesizare persoanele care au asigurat protecţia derulării activităţii infracţionale, sens în care menţionăm pe inc. T. (şef PPF în cadrul ITPF Oradea - Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărsând, jud. Arad) şi inc. S. (funcţionar în cadrul AJFP Bihor).

Şi în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală instanţa a reţinut o alta situaţie decât cea cu care a fost investită.

Instanţa a reţinut ca infracţiunea de evaziune fiscală a fost săvârşită doar de A., în calitate de autor, constând în aceea că a evidenţiat în actele contabile sau alte documente legale cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale - plata TVA datorat, ca urmare a efectuării de achiziţii intracomunitare de bunuri şi vânzarea acestora în totalitate către clienţi din România, după ce în prealabil fuseseră cumpărate şi vândute de mai multe firme controlate de inculpat, producând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 24.649.349 RON reprezentând TVA ca urmare a comercializării pe piaţa naţionala a mărfurilor intracomunitare.

Astfel, instanţa a reţinut o alta situaţie de fapt decât cea reţinută prin rechizitoriu, în sensul în care firmele de pe palierul 3 - W., Y. şi X. - nu au fost implicate în frauda fiscală, nu au fost beneficiarii reali ai mărfii şi nu a existat un circuit fictiv al mărfii intre furnizorii externi şi aceste societăţi comerciale.

Prin actul de sesizare s-a reţinut săvârşirea fraudei fiscale de tip carusel societăţile comerciale implicate în circuitul evazionist fiind grupate pe trei paliere, societăţile comerciale situate pe palierul trei sunt beneficiarii reali ai mărfurilor intracomunitare. Dintre aceste societăţi, principalii beneficiari finali au fost: SC W. SRL Cluj-Napoca; SC Y. SRL Piatra-Neamţ; SC X. SRL Iaşi.

Trebuia făcută diferenţa între noţiunea de beneficiari finali ai mărfii, şi beneficiari reali. Expertul a făcut diferenţa între beneficiarul aparent, fictiv - firmele fantoma controlate de A., şi societăţile beneficiare reale, respectiv societăţile care făceau în mod real achiziţia intracomunitară - SC W. SRL Cluj-Napoca, SC Y. SRL Piatra-Neamţ şi SC X. SRL Iaşi - societăţi care, în calitate de beneficiari reali trebuiau să achite TVA către stat.

Şi în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor instanţa s-a pronunţat cu privire la alta învinuire decât cea adusa inculpaţilor prin rechizitoriu.

Prin rechizitoriu s-a reţinut ca inculpaţii au supus unui proces de reciclare suma de 82.484.777 RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale - beneficiari reali şi cele ale societăţilor comerciale controlate de către inc. A., precum şi intre conturile societăţilor controlate de inc. A., operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilicită a acestora.

Se poate constata că instanţa nu a analizat acuzaţia de spălare a banilor raportat la modul în care a fost adusă inculpaţilor şi nici raportat la fiecare societate implicată în circuitul fictiv al banilor şi mărfii. Instanţa a reţinut că în cauză, este vorba despre o revânzare a unor bunuri achiziţionate de pe teritoriul Uniunii Europene şi vândute fără a plăti TVA la bugetul de stat şi, pe cale de consecinţă, nu există bunuri a căror origine sau provenienţă să fie disimulată, TVA-ul fiind "pierdut" în procesul de trecere fictivă a bunurilor prin mai multe societăţi comerciale în concret, banii respectivi nu au intrat în buzunarele inculpaţilor sau într-un proces de investiţie, marfa fiind vândută la preţul de achiziţie la care s-a adăugat profitul.

Astfel, instanţa a reţinut altă situaţie de fapt şi altă acuzaţie decât cea reţinută prin rechizitoriu şi care rezultă din mijloacele de probă.

Instanţa a mai reţinut că practic este vorba de circuitul financiar care duce la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar nu de o infracţiune distinctă, individualizată de spălare a banilor. Or, cum inculpatul A. a fost acuzat de infracţiunea de evaziune fiscală cu forma de participaţie a autoratului, el nu poate comite în acelaşi timp (în concurs ideal) şi infracţiunea de spălare a banilor.

Astfel instanţa nu a analizat acuzaţia adusă inculpaţilor prin rechizitoriu, aceea de a supune unui proces de reciclare suma de 82.484.777 RON RON (reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar) prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale pe care le controla, raportat la provenienţa acestor sume de bani şi circuitul acestor sume prin fiecare societate.

Aceasta este structura actului de acuzare pe aceste infracţiuni şi de la această formă şi conţinut instanţa de fond trebuia să pornească analiza indiferent de soluţia ce o adopta în cauză.

Faptul că în mod netemeinic instanţa de fond a dispus disjungerea cauzei deşi era sesizată cu infracţiuni care nu-i permiteau acest lucru a dus la stabilirea unei alte situaţii de fapt şi practic s-au schimbat limitele sesizării ceea ce echivalează aşa cum a susţinut şi parchetul cu pronunţarea şi condamnarea inculpaţilor pentru alta infracţiune decât cea pentru care au fost trimişi în judecată.

Practic, instanţa de fond procedând în această manieră nu a fost în măsură să stabilească care este componenţa grupului, rolul şi funcţiile fiecărui inculpat şi drept urmare a fost în imposibilitate să pronunţe o soluţie cu respectarea principiului aflării adevărului.

Judecarea separată a acţiunii penale şi a acţiunii civile în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., M., O., N., Q. şi K., în condiţiile în care existenţa faptelor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, precum şi corecta încadrare juridică a infracţiunii de evaziune fiscală depindea de modul de soluţionare a laturii civile.

Latura penală din Dosarul nr. x/2016, în ceea ce priveşte încadrarea juridică, individualizarea judiciară a pedepselor şi luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale nu a fost soluţionată legal, deoarece este legată de latura civilă, respectiv de valoarea prejudiciului material, ori, atât timp cât nu s-a cunoscut modul de soluţionare al laturii civile, nu s-a putut soluţiona nici latura penală privind luarea măsurilor de siguranţă, instanţa de judecată neputând cunoaşte dacă sumele de bani urmează a fi date persoanei vătămate sau urmează să fie confiscate, în lipsa soluţionării laturii civile. Trebuia să se aibă în vedere dispoziţiile art. 25, alin. (1), C. proc. pen., privind soluţionarea unitară a dosarului, atât pe latura penală, cât şi pe latura civilă;

De asemenea, judecarea acţiunii penale este indisolubil legată de soluţionarea acţiunii civile în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, aşa cum este binecunoscut, în cadrul soluţionării unitare a cauzei penale, stabilirea întinderii prejudiciului produs prin fapta de evaziune fiscală constituie un element esenţial ce se reflectă în încadrarea juridică a faptei, dar şi în planul tragerii la răspundere penală, în procesul individualizării pedepsei, ţinând seama de gravitatea consecinţelor păgubitoare.

Nesoluţionarea laturii civile privind pe inculpaţii A., M.,O., N., Q. şi K. şi nelegalitatea disjungerii acţiunii civile faţă de inculpaţii A., M.,O., N., Q. şi K.

Din dispoziţiile legale în vigoare incidente, reiese caracterul de excepţie al unei astfel de măsuri, art. 46 alin. (1) C. proc. pen. statuând în sensul că instanţa poate dispune disjungerea "pentru motive temeinice", art. 25 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte expres că "Instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile.", iar art. 26 C. proc. pen. prevede expres că disjungerea acţiunii civile poate fi dispusă atunci "când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale".

Înalta Curte constată că prima instanţă nu a motivat care a fost raţiunea pentru care a considerat justificată măsura disjungerii, raţiune care a prevalat justei soluţionări a cauzei, în contextul în care faţă de complexitatea cauzei şi comportamentul autorităţilor, durata procesului penal apare ca fiind una rezonabilă.

Judecătorul investit cu soluţionarea reunirii nu a analizat susţinerile părţilor, ci a arătat într-un mod superficial că pentru buna desfăşurare a judecaţii şi pentru aflarea adevărului s-ar impune reunirea cauzelor, dar, întrucât prin reunirea cauzelor judecătorul investit cu soluţionarea cauzei ar deveni incompatibil, iar noul judecător învestit are obligaţia de a relua administrarea întregului probatoriu, cu efectul tergiversării judecării cauzei, a respins cererea.

Înalta Curte apreciază că raţionamentul judecătorului care a respins cererea de reunire şi care echivalează de fapt cu o scuză nu cu o motivare a dus la pronunţarea unor soluţii contradictorii în prezenta cauză şi a încălcat principiul aflării adevărului.

Este foarte adevărat faptul că soluţionarea cauzelor cu celeritate trebuie să guverneze procesul penal, însă acest principiu nu echivalează cu nerespectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil şi nu poate fi invocat pentru a îngrădi buna desfăşurare a procesului penal şi aflarea adevărului, astfel cum s-a procedat în prezenta speţă.

Nu pronunţarea unei soluţii cu orice preţ trebuie să guverneze procesul penal ci pronunţarea unei soluţii în conformitate cu legea şi adevărul.

Înalta Curte apreciază de asemenea că, din raţiuni ce ţin de principiul aflării adevărului şi unei juste soluţionări a cauzei nu poate fi justificată disjungerea judecării laturii civile de cea penală în cauzele în care stabilirea vinovăţiei inculpatului şi individualizarea pedepsei se raportează la întinderea pagubei produse prin infracţiune nici în cazul procedurii simplificate.

De altfel, această orientare constantă a jurisprudenţei instanţei supreme este în prezent consacrată şi legislativ prin dispoziţiile ce reglementează disjungerea dar şi specific în cazul procedurii simplificate, art. 377 alin. (5) C. proc. pen. menţionând expres că "Dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, dispune efectuarea cercetării judecătoreşti, dispoziţiile art. 374 alin. (5) - (10) aplicându-se în mod corespunzător".

În nici un caz însă principiul aflării adevărului nu trebuie înfrânt de durata termenului de soluţionare al unei cauze cu atât mai mult cu cât ne aflăm în prezenţa unei speţe complexe care necesita o analiză unitară şi în totalitate astfel cum s-a arătat anterior.

Faţă de natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv comiterea fraudei fiscale de tip carusel, prin participarea mai multor persoane şi societăţi, cu scopul de a se crea aparenţa legalităţii operaţiunilor efectuate, frauda realizata de membrii unui grup infracţional organizat, judecarea separată a celor două cauze a fost de natură a împiedica stabilirea adevărului în cauza, în condiţiile în care s-au avut în vedere versiuni diferite ale aceloraşi probe (declaraţiile inculpaţilor), ceea ce a dus la stabilirea unor situaţii de fapt diferite.

Doar prin soluţionarea unitară a cauzei, instanţa putea pronunţa o hotărâre legală şi temeinică cu privire la toţi inculpaţii, lucru care nu se poate realiza decât prin reluarea judecaţii în faţa instanţei de fond cu privire la toţi inculpaţii trimişi în judecată.

Înalta Curte apreciază că era necesară deopotrivă asigurarea dreptului la apărare al inculpaţilor, care au optat pentru procedura simplificată, în condiţiile în care, în Dosarul nr. x/2014, aceştia nu şi-au putut formula, în mod concret, o apărare, fiind audiaţi în calitate de martori, astfel încât aceşti inculpaţi trebuie să dea declaraţii, să îşi facă o apărare atât pe latura penală, cât şi pe latura civilă, având în vedere că o persoană nu poate participa într-un proces penal atât în calitate de martor, cât şi de inculpat.

În consecinţă, se impune ca cei şase inculpaţi să participe în cadrul procesului penal în calitate de inculpaţi, să îşi formuleze apărări atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, în mod unitar. Trebuia să se dea posibilitatea celor şase inculpaţi să recunoască atât învinuirea pe latură penală, cât şi pretenţiile pe latură civilă, aspect ce nu s-a putut realiza, existând două dosare, iar în Dosarul nr. x/2014 aceştia au fost audiaţi în calitate de martori.

Modalitatea în care a procedat prima instanţă nu poate echivala cu o soluţionare efectivă a cauzei, judecata având un caracter pur formal, care nu corespunde exigenţelor regulilor de bază ale procesului penal, astfel că se impune rejudecarea cauzei de prima instanţă.

Totodată, în condiţiile în care legea procesual penală prevede două grade de jurisdicţie, este necesar ca judecata să parcurgă toate etape procesuale, pentru a nu priva inculpaţii de un grad de jurisdicţie, prin soluţionarea cauzei direct de instanţa de apel, după readministrarea probelor în apel.

Instanţa de apel nu ar putea substitui integral faza de judecată care ar fi trebuit să aibă loc în primă instanţă, deoarece o astfel de soluţie ar determina eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie, în defavoarea intereselor procesuale ale inculpaţilor, pentru care legislaţia procesuală prevede parcurgerea a două grade de jurisdicţie.

Deşi neregularitatea constatată de Înalta Curte nu se regăseşte printre cele prevăzute de art. 281 C. proc. pen. care, conform art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., permit trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu toate acestea, în condiţiile în care nu a avut loc o judecată propriu-zisă în faţa primei instanţe, pentru a nu priva inculpaţii de un grad de jurisdicţie prin judecarea cauzei de instanţa de apel, după readministrarea tuturor probelor, se impune desfiinţarea sentinţei penale şi rejudecarea cauzei de prima instanţă, în vederea soluţionării fondului cauzei cu respectarea garanţiilor procesuale conferite părţilor de C. proc. pen.

Hotărârea instanţei de apel este definitivă, potrivit art. 552 C. proc. pen. şi prin urmare nu există o altă instanţă de judecată care poate examina legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de către instanţa de apel care ar administra şi interpreta probele administrate nemijlocit pentru prima oară, în condiţiile în care instanţa de fond nu a efectuat o cercetare judecătorească în sensul celor precizate.

Dublul grad de jurisdicţie este un drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Acesta presupune că orice persoană declarată vinovată de săvârşirea unei infracţiuni de un tribunal, are dreptul de a cere examinarea hotărârii prin care i s-a stabilit vinovăţia de către o instanţă superioară ierarhic.

Dublul grad de jurisdicţie vizează o judecare devolutivă a cauzei în faţa a două instanţe de judecată, una de fond, iar cea de-a doua, de control judiciar. În primă instanţă nu a avut loc o judecată cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale, astfel că în speţă primul grad de jurisdicţie nu poate fi luat în considerare, de aceea pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi asigurarea efectivă a două grade de jurisdicţie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, este justificată trimiterea cauzei spre rejudecare.

De altfel, dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. obligă instanţa de apel să pronunţe o nouă hotărâre şi să procedeze potrivit dispoziţiilor privind judecată în fond, ceea ce duce la concluzia că noua hotărâre a instanţei de apel poate fi pronunţată numai pentru a substitui hotărârea anterioară a primei instanţe, dar care a fost pronunţată după desfăşurarea unei judecăţi ce a respectat dispoziţiile art. 349 şi urm. C. proc. pen.

Hotărârea primei instanţe nu a urmat regulile menţionate, tocmai de aceea ar fi contrar spiritului legii în a impune instanţei de control judiciar să judece direct în apel o cauză care nu a parcurs toate etapele judecăţii în prima instanţă.

Înalta Curte constată că inexistenţa unui al doilea grad de jurisdicţie sub aspectul judecării disparate a cauzei, când aşa cum s-a arătat era imperios necesar judecarea unitară a sa aduce atingere dreptului la un proces echitabil al inculpatului prev. de art. 6 parag. 1 din Convenţie pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte reţine că prima instanţă trebuie să soluţioneze cauza conform procedurii de drept comun, cu respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii, şi în mod prioritar cu respectarea principiului aflării adevărului.

Drept urmare, se impune cu necesitate desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru a soluţiona cauza cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale conferite părţilor, mai sus menţionate.

În baza art. 423 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se va desfiinţa sentinţa penală apelată şi se va dispune rejudecarea cauzei de prima instanţă - Curtea de Apel Bucureşti cu respectarea dispoziţiilor art. 374, 376 C. proc. pen.

În raport de soluţia adoptată în cauză prin raportare la argumentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte apreciază ca redundantă analizarea celorlalte motive de apel formulate în cauză atât de către parchet cât şi de către ceilalţi apelanţi inculpaţi la acest moment procesual, această sarcină revenind instanţei de fond cu prilejul rejudecării cauzei.

În ceea ce îi priveşte pe apelanţii intimaţi inculpaţi N., M. şi O., Înalta Curte constată că, în şedinţa de judecată din 7 februarie 2019, în faţa instanţei supreme, aceştia, personal, în prezenţa apărătorului ales, au precizat că îşi retrag apelurile formulate, aspect consemnat, ca atare, în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Aşa fiind, având în vedere că retragerea căii de atac s-a făcut personal de către apelanţi, până la încheierea dezbaterilor, în temeiul art. 415 C. proc. pen., Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voinţă expresă a acestora în sensul retragerii apelurilor formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi de inculpaţii I., J., P., C., D., T., Q., B., A., H., SC Y. SRL - prin reprezentant legal YYYYYY., împotriva Sentinţelor penale nr. 209/F din 14 noiembrie 2017, nr. 25/F din 6 februarie 2018 şi nr. 104/F din 30 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarele nr. x/2014, nr. y/2016* şi, respectiv, nr. 8674/2/2017, privind şi pe intimaţii inculpaţi F., Z., U., K., V., AA., E., BB., G., S., L., R., SC X. SRL - prin reprezentant legal ZZZZZZ., SC W. SRL - prin administrator judiciar AAAAAAA. SPRL, N., O. şi M.

Desfiinţează în totalitate sentinţele penale atacate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Ia act de retragerea apelurilor declarate de inculpaţii N., O. şi M. împotriva aceloraşi sentinţe penale atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de parchet şi inculpaţii I., J., P., C., D., T., Q., B., A., H., SC Y. SRL - prin reprezentant legal YYYYYY. rămân în sarcina statului.

Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi N., O. şi M. la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanta intimată inculpată H. şi intimaţii inculpaţi Z., K., L., SC W. SRL, în sumă de câte 1253 RON, şi cele ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi I., J., P., C., D., N., T., O., M., Q., B., A., SC Y. SRL şi intimaţii inculpaţi F., U., V., AA., E., BB., G., S., R. şi SC X. SRL, în sumă de câte 315 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

Dezacordul exprimat de prezenta opinie separată vizează două aspecte:

A. Imposibilitatea analizării fragmentate a motivelor de apel

Apelul, ca unică cale ordinară de atac, are un caracter devolutiv în fapt şi în drept, ceea ce presupune că instanţa de control judiciar poate readministra probe deja administrate de prima instanţă sau poate administra probe noi, potrivit regulilor de la judecata în fond. După finalizarea cercetării judecătoreşti în apel, instanţa de control judiciar va verifica hotărârea atacată pe baza întregului material probatoriu aflat la dosarul cauzei, indiferent de faza procesuală în care acesta a fost administrat, examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, cu respectarea limitelor în care a fost învestită rezultate din calităţile procesuale ale persoanelor care au declarat, respectiv care sunt vizate de apelul/apelurile formulat(e) în cauză.

Potrivit art. 420 alin. (6) C. proc. pen., dezbaterile în apel au loc numai după ce instanţa de control judiciar constată că apelul este în stare de judecată, ceea ce înseamnă inclusiv faptul că au fost administrate/readministrate probele apreciate ca fiind necesare pentru soluţionarea căii de atac cu care instanţa de apel a fost învestită.

De asemenea, potrivit art. 420 alin. (10) C. proc. pen., instanţa se pronunţă asupra tuturor motivelor de apel invocate, ceea ce presupune în mod necesar că acestea au format obiectul dezbaterilor în faţa instanţei de apel.

Din aceste dispoziţii legale rezultă că soluţionarea unui apel poate avea loc numai după administrarea/readministrarea probatoriului, în baza efectului devolutiv al acestei căi de atac şi, în mod evident, numai după ce au fost dezbătute în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate toate motivele de apel formulate în cauză.

Această înseamnă că soluţionarea apelului nu poate fi decât unitară, nefiind legală judecarea fragmentată a apelului, prin dezbaterea şi pronunţarea separată şi anticipată asupra eventualelor motive de apel prin care se tinde la rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.

În acest context, este de reţinut că potrivit art. 370 alin. (2) C. proc. pen. hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului se numeşte decizie, iar procedura de soluţionare a apelului nu prevede posibilitatea pronunţării mai multor decizii în legătură cu acelaşi apel.

Or, dacă s-ar accepta posibilitatea dezbaterii şi pronunţării cu prioritate asupra motivelor de apel prin care se tinde la rejudecarea cauzei, iar acestea s-ar aprecia ca fiind nefondate, instanţa de apel ar ajunge să pronunţe două decizii asupra aceleiaşi căi de atac, ceea ce contravine procedurii de soluţionare a apelului reglementată de lege lata.

În speţă, Ministerul Public a atacat cu apel Sentinţele penale nr. 25/F din 6 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi nr. 209/F din 14 noiembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, căi de atac care fac în prezent obiectul celui din urmă dosar, în condiţiile în care prin Încheierea din 22 noiembrie 2018 Înalta Curte a dispus conexarea Dosarelor nr. x/2016 şi nr. y/2017 la dosarul nr. x/2014.

În privinţa motivelor de apel formulate împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 6 februarie 2018, acestea au vizat pe de o parte nelegalitatea hotărârii atacate, care justifică în opinia Parchetului desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar pe de altă parte netemeinicia aceleiaşi hotărâri, criticată astfel sub aspectul soluţiei de achitare pentru infracţiunea de spălare de bani, a greşitei schimbări a încadrării juridice, a confiscării speciale şi a individualizării pedepsei.

În privinţa motivelor de apel formulate împotriva Sentinţei penale nr. 209/F din 14 noiembrie 2017, acestea au vizat pe de o parte nelegalitatea hotărârii atacate, care justifică în opinia Parchetului desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar pe de altă parte netemeinicia aceleiaşi hotărâri, criticată astfel sub aspectul greşitei reţineri a situaţiei de fapt, a soluţiilor de achitare dispuse în cauză, a greşitei schimbări a încadrării juridice şi a individualizării pedepsei.

Cu alte cuvinte, motivele de apel formulate de Parchet vizează pe de o parte trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe de altă parte, în cazul criticilor de netemeinicie, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

În aceste condiţii, în acord cu cele expuse anterior, cauza trebuia soluţionată unitar, prin raportare la toate motivele de apel formulate atât de Parchet, cât şi de inculpaţi, nefiind legală solicitarea Parchetului de a dezbate cu prioritate şi separat acele critici ce tind la trimiterea cauzei spre rejudecare.

În egală măsură, pe această cale, s-a ajuns practic nu doar la luarea în discuţie a unora dintre motivele de apel formulate de Parchet, ci şi la ignorarea căilor de atac formulate de apelanţii inculpaţi, care nu au fost dezbătute, dar în final, au fost admise, deşi acestea nu vizau trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, apreciez că solicitarea Parchetului de a se analiza cu prioritate doar acele motive prin care se tindea la rejudecarea cauzei, nu are temei legal, întrucât soluţionarea cauzei trebuia făcută unitar, prin luarea în discuţie a tuturor apelurilor declarate şi a tuturor motivelor de apel formulate în cauză.

B. Caracterul nefondat al criticilor cuprinse în motivele de apel ale Ministerului Public, care tind la rejudecarea cauzei de către instanţa de fond

În subsidiar, dincolo de aceste aspecte care pun în discuţie procedura de soluţionare a apelurilor, având în vedere că opinia majoritară a analizat criticile formulate de Parchet, pe baza cărora s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciez că acestea nu susţin o asemenea soluţie.

Examinând motivele de apel formulate de Parchet, care tind la rejudecarea cauzei de prima instanţă, acestea vizează următoarele aspecte:

a. incompatibilitatea completului de judecată

S-a susţinut astfel, în esenţă, că judecătorul care a pronunţat Sentinţa penală nr. 209/F din 14 noiembrie 2017 se afla în situaţia de incompatibilitate prev.de art. 64 lit. f) C. proc. pen., în condiţiile în care în Sentinţa penală nr. 31/F din 23 februarie 2016 a făcut referire şi la situaţia inculpaţilor care nu s-au judecat în procedura simplificată, făcând referire expresă la existenţa faptelor săvârşite, persoanele împreună cu care s-au săvârşit faptele şi încadrarea juridică a acestora.

b. nerespectarea Deciziei penale nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

S-a invocat astfel că această decizie, prin care a fost admis apelul Parchetului împotriva Sentinţei penale nr. 31/F din 23 februarie 2016, s-a dispus reluarea cercetării judecătoreşti de la momentul citirii actului de sesizare, astfel încât toate actele ulterioare, inclusiv încheierea de disjungere, erau desfiinţate de drept ca urmare a acestei decizii.

c. nulitatea încheierii de respingere a cererii de reunire

S-a susţinut că prin desemnarea altui complet care să soluţioneze cererea de reunire s-a încălcat principiul continuităţii şi repartizării aleatorii a cauzelor, întrucât reunirea cauzelor trebuia să fie soluţionată de completul care era învestit cu soluţionarea cauzei la care urmau a fi reunite dosarele.

În plus, Încheierea din 21 martie 2017 nu a fost motivată prin raportare la aspectele învederate, iar ca efect al deciziei Înaltei Curţi, trebuia să se constate că încheierea de disjungere a fost desfiinţată de drept, astfel încât ulterior dosarele sunt reunite de drept.

d. prin disjungerea şi judecarea separată a inculpaţilor care s-au prevalat de procedura simplificată s-a ajuns la stabilirea unor situaţii de fapt diferite şi pronunţarea unor soluţii diametral opuse.

e. pronunţarea cu privire la alte infracţiuni decât cele cu privire la care au fost trimişi în judecată inculpaţii

Astfel, cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, instanţa de fond a avut în vedere o altă grupare infracţională decât cea pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, iar în privinţa infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală, instanţa de fond a reţinut o altă situaţie de fapt şi o altă acuzaţie decât cele menţionate în rechizitoriu.

f. nelegala achitare a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, în condiţiile aplicării procedurii recunoaşterii învinuirii

g. nelegala stabilire a altei situaţii de fapt decât cea menţionată în rechizitoriu în procedura recunoaşterii învinuirii

h. judecarea separată a acţiunii civile, în condiţiile în care existenţa faptelor, încadrarea juridică, luarea măsurilor de siguranţă şi individualizarea pedepselor depindeau de modul de soluţionare a laturii civile

i. nelegalitatea sentinţei sub aspectul disjungerii acţiunii civile

j. nemotivarea hotărârii

În ce priveşte soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare, ipotezele în care aceasta poate fi pronunţată de instanţa de apel sunt limitativ prevăzute în art. 421 pct. 2lit. b) C. proc. pen. şi se referă la:

- judecarea cauzei în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte;

- instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile;

- există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă (când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă).

Examinând motivele de apel prin care se tinde la rejudecarea cauzei, prin raportare la situaţiile expres şi limitativ prevăzute de lege în care se poate dispune în apel o asemenea soluţie, este de reţinut că doar prima critică formulată, ce pune în discuţie incidenţa unui caz de incompatibilitate (motivul expus la lit. a), ar putea conduce teoretic la desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În acest context, se constată în primul rând că, deşi judecătorul care a pronunţat Sentinţa penală nr. 209/F din 14 noiembrie 2017 s-a pronunţat anterior, prin Sentinţa penală nr. 31/F din 23 februarie 2016, şi cu privire la infracţiunile imputate prin acelaşi act de sesizare inculpaţilor care au solicitat să fie judecaţi în procedura simplificată, chestiunea eventualei incidenţe a cazului de incompatibilitate prev.de art. 64 lit. f) C. proc. pen. a fost pusă în discuţie la scurtă vreme după pronunţarea celei din urmă hotărâri, în contextul formulării unei declaraţii de abţinere chiar de către judecătorul vizat, dar şi a unei cereri de recuzare formulată de procuror, ambele fiind respinse prin încheierile din 21 martie 2016 şi 5 aprilie 2016.

Or, potrivit art. 68 alin. (7) C. proc. pen. încheierea prin care se soluţionează abţinerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.

În al doilea rând, chiar dacă s-ar face abstracţie de soluţiile date declaraţiei de abţinere şi cererii de recuzare, din examinarea dispozitivului şi considerentelor Sentinţei penale nr. 31/F din 23 februarie 2016 rezultă că:

- a dispus condamnarea tuturor celor 6 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, fără a face referiri în cadrul situaţiei de fapt şi la ceilalţi inculpaţi trimişi în judecată pentru aceeaşi infracţiune, dar care nu s-au prevalat de procedura simplificată;

- a dispus condamnarea celor 6 inculpaţi pentru evaziune fiscală, însă în cazul a 5 dintre ei nu a reţinut forma agravantă prev. de art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, motivat de o chestiune de fapt, respectiv împrejurarea că aceştia nu au cunoscut sumele care treceau prin firme, valoarea importurilor şi preţul cu care acestea erau vândute pe piaţa internă;

- a reţinut că nu poate subzista infracţiunea de spălare de bani în concurs cu cea de evaziune fiscală, întrucât în realitate transferurile succesive, reţinute ca infracţiune de spălare de bani, reprezintă în realitate modalitatea prin care s-a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală.

Totodată, în ce priveşte Sentinţa penală nr. 209/F din 14 noiembrie 2017, rezultă că:

- toţi inculpaţii trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat au fost achitaţi pentru această infracţiune;

- mai mulţi inculpaţi au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală;

- toţi inculpaţii trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani au fost achitaţi pentru această infracţiune.

Astfel, aşa cum se poate observa, deşi inculpaţii au fost trimişi în judecată prin acelaşi rechizitoriu, iar în sarcina majorităţii acestora au fost reţinute aceleaşi infracţiuni (constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de ban), soluţiile dispuse de judecătorul celor două cauze au fost diferite. În ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, deşi aparent soluţia dispusă a fost aceeaşi, motivele care au stat la baza pronunţării acesteia nu au fost în întregime identice, fapt care rezultă din compararea considerentelor celor două hotărâri.

Prin urmare, chiar dacă a fost învestit în esenţă cu soluţionarea aceloraşi infracţiuni, judecătorul celor două cauze a ţinut seama de particularităţile situaţiilor în care s-au aflat inculpaţii trimişi în judecată prin acelaşi act de sesizare, astfel încât, prin soluţionarea cauzei vizându-i pe inculpaţii care s-au prevalat de procedura simplificată, acesta nu a devenit nici de plano şi nici in concreto incompatibil să soluţioneze şi cauza rămasă în urma disjungerii.

În ce priveşte nerespectarea Deciziei penale nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (motivele expuse la lit. b) şi c), este adevărat că potrivit art. 425 alin. (1) C. proc. pen. instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de apel, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea apelului. În consecinţă, fiind vorba despre nerespectarea unor dispoziţii ale instanţei de control judiciar, date cu ocazia trimiterii cauzei spre rejudecare, sancţiunea într-o asemenea situaţie nu ar putea fi decât rejudecarea din nou a aceleiaşi cauze de către prima instanţă.

În speţă, este de reţinut că prin Decizia penală nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 31F din 23 februarie 2016 pronunţată de instanţa de fond în cauza disjunsă, formată ca urmare a manifestării de voinţă a 6 dintre inculpaţi de a se judeca potrivit procedurii simplificate prev.de art. 375 C. proc. pen., şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Este adevărat că în considerentele deciziei instanţei de trimitere s-a menţionat că judecata va trebui reluată din momentul imediat următor citirii actului de sesizare, în contextul în care nu se poate stabili dacă inculpaţii care s-au prevalat de procedura simplificată au recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare.

Această dispoziţie a instanţei de trimitere trebuie raportată însă la limitele în care aceasta a fost învestită, respectiv doar cu cauza disjunsă, astfel încât indicaţiile acesteia nu puteau lega o altă instanţă, care avea de soluţionat cauza rămasă în urma disjungerii.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că Decizia nr. 445/A din 15 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat de drept şi dispoziţia de disjungere din dosarul iniţial, ci ea a fixat doar momentul de la care se va relua judecata în cauza disjunsă, singura cu care fusese învestită instanţa de control judiciar.

Nefiind desfiinţată de drept dispoziţia de disjungere, nu se poate vorbi nici despre o reunire de drept a celor două cauze, aflate din nou în aceeaşi fază procesuală. Singura modalitate în care aceasta putea fi pusă în discuţie era pe calea unei cereri de reunire a celor două dosare, situaţie în care se aprecia asupra incidenţei ipotezelor enumerate în art. 43 alin. (2) lit. a) - c) prin raportare la condiţia esenţială menţionată în acelaşi alineat, anume aceea ca prin reunirea cauzelor să nu se întârzie judecata.

Or, în speţă, prin Încheierea din 21 martie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014 s-a apreciat în mod corespunzător că reunirea cauzelor ar fi avut ca efect readministrarea întregului probatoriu, în condiţiile în care judecătorul din cauza rămasă în urma disjungerii era incompatibil să rejudece şi cauza disjunsă, fiind incident cazul de incompatibilitate prev.de art. 64 alin. (3) C. proc. pen., astfel încât judecata ar fi fost tergiversată.

În ce priveşte împrejurarea că cererea de reunire a fost soluţionată de alt judecător decât cel care era învestit cu soluţionarea cauzei la care urmau a fi reunite dosarele, aceasta nu poate fi cenzurată în cadrul prezentului apel, fiind vorba despre modalitatea de soluţionare a unui incident procedural reglementată de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor de judecată.

Prin urmare, niciunul dintre motivele de apel ale Parchetului expuse la lit. a) - c) nu sunt întemeiate, nefiind justificată trimiterea cauzei spre rejudecare în baza acestora.

În privinţa celorlalte motive de apel ale Parchetului, expuse la lit. d) - j), acestea nu pot conduce nici măcar teoretic la rejudecarea cauzei în ansamblul său, fiind vorba despre aspecte care pot fi analizate şi, eventual, rejudecate de către instanţa de apel.

În acest context, este de observat că prin Încheierea din 22 noiembrie 2018 s-a dispus, chiar la cererea Ministerului Public, reunirea Dosarelor nr. x/2016 şi nr. y/2017 la dosarul nr. x/2014, creându-se astfel condiţiile pentru soluţionarea unitară a cauzei de către instanţa de apel, care urma să cenzureze inclusiv criticile referitoare la reţinerea unor situaţii de fapt diferite şi pronunţarea unor soluţii diametral opuse cu privire la săvârşirea aceloraşi fapte.

În fine, în privinţa criticilor referitoare la soluţiile pronunţate faţă de inculpaţii care au solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, acestea vizau exclusiv situaţia acestor şi nu justificau trimiterea cauzei spre rejudecare în integralitatea ei.

Concluzionând, dincolo de împrejurarea că o asemenea măsură, dispusă după 5 ani de la data înregistrării dosarului pe rolul primei instanţe, va afecta durata rezonabilă de judecare a cauzei, apreciez că în speţă nu subzistă nici un motiv care să trimită cauza spre rejudecare, astfel încât, în baza efectului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar trebuia să procedeze la readministrarea probatoriului relevant şi, eventual, la administrarea de probe noi, iar ulterior să judece cauza pe fond, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele învestirii sale prin apelurile declarate în cauză.

GGC - LM