Merging two weapon-regime violations into a single offense via collective natural unity and application of Constitutional Court interpretation on statute of limitations interruption

Deliberând, asupra apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 267/F din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 267/F din 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a condamnat pe inculpatul A. la:

- pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi a stabilit pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 7 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse, în final rezultând pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a amânat aplicarea pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit în condiţiile art. 84 C. pen. şi calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 85 alin. (2) lit. b) şi h) C. pen., s-a impus inculpatului să execute următoarele obligaţii:

a) să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 45 de zile;

b) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca obligaţia de a presta o muncă în folosul comunităţii va fi executată în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog - Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor Pericle sau în cadrul Centrului de Asistenţă Integrată în Adicţii, conform deciziei consilierului de probaţiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013.

Conform art. 86 alin. (1) C. pen. raportat la art. 50 şi art. 51 din Legea nr. 252/2013, s-a dispus ca supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

Conform art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, precum şi săvârşirea unei infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere va atrage revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea pedepsei.

În baza art. 112 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat puşca de vânătoare cu alice, marca x, cu seria x, calibru 12 şi puşca cu glonţ marca x, seria x, calibru 5,6 mm, 23 cartuşe calibru 5,6 mm, 1 tub cartuş calibru 5,6 mm, 9 cartuşe cu bile de cauciuc calibru 12 mm, un tub cartuş cu bilă de cauciuc calibru 12 mm, 20 cartuşe cu alice calibru 12 mm, 3 tuburi cartuşe cu alice calibru 12 mm, un tub cartuş calibru 12 mm, aflate la I.P.J. ILFOV - S.C.J.S.E.O., în baza dovezii seria x nr. x.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Astfel, din declaraţiile martorilor B. (date pe parcursul urmăririi penale la 24 decembrie 2012 şi 22 ianuarie 2018 şi pe parcursul judecăţii - f. x), C. (date pe parcursul urmăririi penale la 24 decembrie 2012 şi 22 ianuarie 2018 şi pe parcursul judecăţii - fila x) şi D. date pe parcursul urmăririi penale la 24 decembrie 2012), instanţa a reţinut că, la data de 24 decembrie 2012, în jurul orei 10:00 - 11:00, martorii B., paznic al fondului de vânătoare aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu conform fişei postului, C., inginerul fondului cinegetic şi D., directorul AVPS Lunca, s-au sesizat cu privire la faptul că pe fondul de vânătoare nr. 5 Bucureşti, aflat în gestiunea martorului B., s-a auzit un foc de armă. Conform declaraţiei martorului B. la acea dată avea informaţii de la persoanele din zonă că existau activităţi de braconaj, în special în timpul nopţii.

Cei trei martori s-au deplasat în teren cu un autoturism de teren condus de C. şi au observat pe câmp, din zona unde se auzise focul de armă, un autoturism marca x de culoare verde care se deplasa pe un drum de pe terenul agricol. Martorul C. a oprit la 10 metri distanţă de autoturismul E., iar martorul B. a coborât şi s-a deplasat până la autoturismul menţionat, în care se aflau numitul F., conducătorul auto, inculpatul A., pe scaunul din dreapta şoferului şi numitul G., în partea din spate a autovehiculului, cărora le-a solicitat autorizaţia de vânătoare.

Între F., A. şi B. a început o discuţie contradictorie, primii doi fiind recalcitranţi şi adresându-i jigniri paznicului faţă de solicitarea acestuia, F. invocând că este proprietar al fondului de vânătoare menţionat.

B. a observat că în maşină persoanele menţionate aveau arme, respectiv F. avea între picioare două arme, respectiv o armă de vânătoare de culoare neagră şi o armă de tir cu glonţ (declaraţia dată la 24 decembrie 2012). F. a pus în mişcare autoturismul cu intenţia de a pleca de la faţa locului şi faţă de încercarea făptuitorului de a părăsi locul faptei, B. a încercat să scoată şi să ia cheia autoturismului din contact şi, întrucât nu a reuşit, a tras un foc de armă în pneul din partea stângă faţă, iar, ulterior, întrucât F. continua să încerce să pună din nou în mişcare autoturismul, a mai tras un foc de armă în anvelopa din spate a autovehiculului.

Conform declaraţiilor martorului C. din momentul în care a început incidentul a anunţat prin serviciul de urgenţă 112 organele de poliţie, şi ulterior, pentru că persoanele depistate erau recalcitrante a coborât şi a stat împreună cu martorul B.. Când a ajuns lângă autoturismul celor trei persoane depistate a văzut arme în interiorul acestuia, în prima declaraţie precizând în acelaşi sens ca şi martorul B. că inculpatul A. avea asupra sa două arme, dintre care una neagră cu alice şi una cu glonţ, iar ulterior, la 6 şi respectiv 7 ani de la incident a precizat că îşi aminteşte că între banchetele din faţă ale autoturismului se afla sigur o armă şi celelalte două în spate. Diferenţele dintre declaraţiile martorului sunt normale, având în vedere intervalul de timp scurs între depoziţiile date, astfel că instanţa va avea în vedere la reţinerea situaţiei de fapt declaraţia dată de martor imediat după evenimente, la data de 24 decembrie 2012.

La scurt timp, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Măgurele - compartimentul de Ordine şi Siguranţă Publică, format din agenţii de poliţie H. (care a şi fost audiat ca martor în cauză) şi I., care au întocmit procesul-verbal cu număr de înregistrare x din 27 decembrie 2012.

Conform Procesului-verbal nr. x din 27 decembrie 2012 au fost identificate în autoturismul cu numărul de înmatriculare x numiţii F. şi G. şi în apropierea autoturismului inculpatul A., care a declarat că îi însoţea pe cei doi. În autoturismul menţionat se afla o sticlă de băutură cu conţinut lipsă, iar cei trei se aflau în stare vădită de ebrietate, lucru constatat din modul de exprimare, imposibilitatea de deplasare cu menţinerea echilibrului şi de faptul că emanau halenă alcoolică. În zona scaunelor din faţă, în spatele lor, respectiv în portbagaj se aflau următoarele arme: arma marca x, calibru 5,6 mm, seria x, care avea un cartuş cu glonţ 5,6 mm. pe ţeavă, arma de vânătoare marca x calibru 12 mm, seria x, arma de vânătoare marca x, calibru 12, seria x, care era încărcată cu 4 cartuşe de vânătoare cu alice marca x, calibru 12, cu alică de 4 mm şi un cartuş marca x, calibru 12, cu bile din plastic de 8,6 mm., unul dintre acestea fiind pe ţeava puştii, 24 de cartuşe calibru 5,6 mm, 9 cartuşe calibru 12 mm - inscripţionate J., 3 cartuşe de calibru 12 mm - inscripţionate K., 8 cartuşe calibru 12 mm - inscripţionate L. În autovehicul sub scaunul din dreapta faţă a fost găsit un încărcător pentru puşcă tir cu glonţ, calibru 5,6 mm., în care erau 4 cartuşe de tir cu glonţ calibru 5,6 mm. Tot în cotiera din dreapta faţă a fost găsit un tub calibru 12, tras. De asemenea, asupra numitului G. a fost găsit un număr de 8 cartuşe, cu alice, din care 4 marca x, calibru 12 şi 4 marca x, calibru 12 şi un număr de 19 cartuşe cu glonţ de tir calibru 5,6 mm. Toate aceste bunuri au fost ridicate, fiind depuse la Camera de corpuri delicte IPJ ILFOV - SCJ SEO, conform dovezii seria x nr. x

Declaraţiile martorului H. (date atât pe parcursul urmăririi penale, la data de 6 februarie 2018) cât şi pe parcursul judecăţii, unul dintre componenţii echipajului, confirmă menţiunile procesului-verbal şi declaraţiile martorilor B. şi C.. Acesta arată că ocupanţii autovehiculului erau recalcitranţi, au proferat ameninţări la adresa poliţiştilor, se aflau în stare de ebrietate, chiar şi la venirea organelor de poliţie au încercat să părăsească locul faptei, pentru a-l linişti pe numitul F., care devenise agresiv, a fost necesară încătuşarea sa pentru o perioadă de timp, nicio persoană nu a fost agresată şi nicio persoană nu prezenta urme de agresiune fizică la venirea lor.

Ulterior, au venit la faţa locului şi lucrătorii din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Arme, Exploziv şi Substanţe Periculoase şi s-a procedat la efectuarea cercetării la faţa locului, fiind întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului, ce este însoţit şi de planşe foto.

Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului menţionat a rezultat suplimentar faţă de aspectele menţionate în cuprinsul Procesului-verbal nr. x din 27 decembrie 2012, că în spatele celor două scaune cu destinaţie de portbagaj ale autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, au fost găsite un număr de 8 bucăţi de piatră tip bordură, iar recipientul din sticlă fără conţinut găsit în autovehicul poartă inscripţia M.

La aceeaşi dată au fost întocmite de lucrători din cadrul aceleiaşi structuri două procese-verbale din care a rezultat că, atât F., cât şi A., au refuzat să li se recolteze probe biologice sau să fie testaţi cu paratul etilotest.

Din declaraţiile martorilor N. (date pe parc. urm.pen. la 12 ianuarie 2018 - şi pe parcursul judecăţii dos.) şi O. (date pe parc. urm.pen. la 16 ianuarie 2018 şi pe parcursul judecăţii dos.) au rezultat aceleaşi aspecte ca cele relatate în cuprinsul proceselor-verbale menţionate.

Ambii martori au declarat că F. şi A. au discutat în contradictoriu cu poliţiştii, emanau halenă alcoolică, în autoturismul P. se aflau bordurile despre care s-a făcut vorbire în procesul-verbal, pentru a se asigura tracţiunea autovehiculului pe zăpadă, între scaunele din faţă a fost găsită arma marca x, iar celelalte două arme şi o parte din muniţie au fost găsite tot în partea din faţă a autoturismului, (sens în care s-a argumentat de martorul O., pe parcursul urmăririi penale că partea din spate a autovehiculului era plină de borduri, astfel că armele nu puteau să fie găsite decât în faţă, pe parcursul judecăţii aceiaşi martor precizând că una dintre arme a fost găsită între scaune şi una asupra inculpatului; martorul Vasile a precizat că una dintre arme era între scaunele din faţă şi celelalte două erau rezemate de scaunul din dreapta faţă), armele nu erau în huse şi nici nu au fost găsite huse în maşină, sub scaunul din dreapta faţă, pe care stătea inculpatul, a fost găsit un încărcător cu muniţie cu calibru de 5,6 mm., iar asupra numitului G., în buzunarul hainei, a fost găsită muniţia de calibru 5,6 mm.

În urma cercetărilor efectuate în zonă nu a fost identificat exemplarul de vânat în care s-a tras.

Din Adresa nr. x din 11 octombrie 2017 a rezultat că inculpatul A. era posesorul permisului de armă tip A seria x nr. x eliberat de DGPMB la data de 30 august 2008, în baza căruia deţinea arma de tir cu glonţ marca x seria x, cal. 5,6 mm. Acest tip de permis nu conferea decât dreptul de a deţine această armă la domiciliul menţionat în permis, fără a putea purta arma decât în anumite situaţii prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 295/2004. Totodată, acesta mai era şi posesorul permisului de armă de tip. B seria x nr. x eliberat de DGPMB la data de 28 iunie 2012, în baza căruia avea dreptul de a purta şi folosi arme de vânătoare cu alică sau glonţ, numai cu respectarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 295/2004 republicată De asemenea, conform Adresei nr. x din 17 octombrie 2017, inculpatul avea dreptul să deţină, să poarte şi să folosească cantitatea maximă de 300 cartuşe vânătoare cu glonţ calibrul 30 - 06, 300 de bucăţi cartuşe vânătoare cu alice calibru 12 şi 100 de bucăţi autoapărare cartuşe gaze, calibru 8. Inculpatul era proprietarul a 2 dintre armele ridicate de organele de urmărire penală la data de 24 decembrie 2012, respectiv a unei arme puşcă cu alice vânătoare marca x, seria x, calibru 12, înscrisă la data de 30 august 2012 şi a unei arme cu glonţ tir sportiv UMC seria x, cu calibru 5,6 mm, înscrisă la 30 august 2012.

Pe parcursul judecăţii a fost administrată proba cu expertiză criminalistică balistică, probă administrată în cauză, fiind întocmit Raportul de expertiză criminalistică nr. 317 din 25 noiembrie 2019 de către INEC - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Balistice, prin care s-a concluzionat că ambele arme proprietatea inculpatului A., respectiv puşca de vânătoare cu alice, indicată a fi marca x, cu seria x, care are calibrul 12, şi puşca cu glonţ marca x, calibru 5,6 mm., seria x, sunt în stare de funcţionare.

Inculpatul a negat comiterea infracţiunilor pe parcursul procesului penal, menţionând că se deplasa la ora depistării cu F. spre un adăpost de câini, amplasat de o proprietate a acestuia, pentru a-i da o substanţă pentru curăţarea curţii, că nu a avut cunoştinţă despre existenţa armelor în maşină, întrucât i le înmânase numitului F. cu 2 ani înainte de data presupusei comiteri a faptelor pentru că dorea să facă un schimb cu o armă pe care acesta urma să o primească din Italia, că la momentul depistării armele se aflau în huse, în lăzile în formă de banchetă din spatele maşinii, că a aflat de existenţa armelor la momentul la care paznicul B. a venit la maşina lor şi le-a luat din locul în care se aflau şi le-a dus în propria lui maşină. Armele nu au fost ridicate de organele de poliţie, ci de paznicul B., cu care F. se afla în relaţii de duşmănie, F. şi G. fiind agresaţi fizic în acea zi de paznic. De asemenea, inculpatul a arătat că organele de poliţie au venit la 2 ore şi la 4 ore de la depistarea lor şi că cercetarea la faţa locului a fost făcută în timpul nopţii de expertul criminalist.

De asemenea, prin notele scrise, a arătat că muniţia care a fost găsită în armele proprietatea sa şi în maşină nu îi aparţinea.

Susţinerile acestuia au fost înlăturate, în totalitate, întrucât fie nu au fost probate, fie sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, pretinsa încredinţare a celor 2 arme numitului F. nu a fost probată în cauză, nefiind administrat vreun mijloc de probă în acest sens, în declaraţia dată de numitul F. la data de 24 decembrie 2012, acesta nefăcând menţiuni în acest sens. Apărarea inculpatului că nu s-ar fi deplasat pe fondul de vânătoare cu intenţia de a vâna nu poate fi reţinută, fiind fără suport probatoriu întrucât deplasarea pe un fond de vânătoare având asupra sa o armă de vânătoare şi o armă de tir încărcată şi muniţia aferentă, în ajunul Crăciunului, însoţit de alte două persoane dintre care una înarmată cu o armă de vânătoare dovedeşte intenţia clară a inculpatului de a efectua acţiuni specifice vânătorii, astfel cum sunt prevăzute în lege.

S-a reţinut că susţinerile acestuia că nu a avut cunoştinţă de existenţa armelor în maşină, care au fost ridicate de martorul B. înainte de venirea organelor de poliţie, sunt contrazise de martorii B. şi C. care au declarat că la momentul depistării inculpatul avea în posesie armele şi acestea au fost ridicate de organele de poliţie ale IPJ ILfov, precum şi de martorii H., care a relatat aceeaşi situaţie de fapt şi de martorii N. şi O. care au declarat că au găsit armele în maşina în care se afla inculpatul şi le-au ridicat. În acelaşi sens sunt şi procesele-verbale menţionate şi analizate anterior, întocmite de organele de constatare. De asemenea, pretinsele agresiuni exercitate de B. nu au fost probate în cauză, prin rechizitoriu fiind dispusă, de altfel, soluţie de clasare cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă prev. de art. 296 alin. (2) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. faţă de F. Nu în ultimul rând, susţinerea privind pretinsele deplasări cu întârziere la faţa locului ale organelor de poliţie este contrazisă de declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, iar planşele foto ataşate procesului-verbal de cercetare la faţa locului demonstrează că actele de constatare au fost efectuate în timpul zilei.

În ceea ce priveşte muniţia găsită în maşină şi în armele proprietatea inculpatului, chiar dacă în declaraţia dată la 24 decembrie 2012, numitul F. a precizat că toată muniţia îi aparţine, s-a reţinut că susţinerile acestuia nu pot fi avute în vedere, faţă de împrejurarea că fiecare dintre armele găsite folosea muniţie diferită, conform art. 42 din Legea nr. 295/2004 proprietarii de arme putând procura doar muniţia aferentă armelor înscrise în permisul de armă şi în cantitatea permisă, martorul B. a declarat că a văzut când inculpatul A. i-a înmânat numitului G. muniţia aferentă armei UM Cugir, care, de altfel, a şi fost găsită în buzunarul hainei acestuia, sub scaunul ocupat de inculpat în maşină a fost găsit şi un încărcător pentru puşcă tir cu glonţ, calibru 5,6 mm., în care erau 4 cartuşe de tir cu glonţ calibru 5,6 mm., iar în cotiera din dreapta faţă a fost găsit un tub calibru 12, tras, conform Procesului-verbal nr. x din 27 decembrie 2012.

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului A. de a purta şi scoate din locul de deţinere două arme letale şi a muniţiei aferente, prima puşcă cu glonţ marca x, calibru 5,6 mm., seria x fără autorizaţie de scoatere şi cea de a doua, puşcă de vânătoare cu alice, marca x, cu seria x, calibru 12, fără autorizaţie de vânătoare, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor prev de art. 342 alin. (1) C. pen.

La analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpatul A. a fost cercetat, instanţa a apreciat necesară menţionarea dispoziţiilor legale incidente din Legea nr. 295/2004, referitoare la condiţiile de port şi folosire a armelor, cu privire la care s-a făcut trimitere, de altfel, şi în actul de sesizare.

Referitor la puşca cu glonţ marca x, art. 26 din Legea 295/2004 prevede în ceea ce priveşte condiţiile exercitării dreptului de deţinere a armelor letale că "titularul dreptului de deţinere a armelor letale are obligaţia să păstreze armele şi muniţiile înscrise în permisul de armă, asigurate astfel încât să nu permită accesul la ele al persoanelor neautorizate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi", iar posibilitatea titularului de a scoate armele există doar cu autorizarea organului de poliţie, la cerere, din incinta locului unde acestea sunt păstrate, în următoarele situaţii: "a) cu ocazia depunerii armelor la un armurier; b) cu ocazia schimbării locului unde sunt păstrate armele.", iar în autorizaţia emisă de poliţie se menţionează perioada în care armele urmează să fie transportate în afara locului unde sunt păstrate, motivul pentru care acestea se transportă, traseul utilizat, destinaţia şi condiţiile în care trebuie asigurată arma în timpul transportului.

Astfel, inculpatul A. a purtat/a scos arma marca x şi muniţia aferentă (arma fiind încărcată la momentul constatării faptei) pe fondul de vânătoare cinegetic la 24 decembrie 2012 fără a respecta dispoziţiile legale, în lipsa unei autorizări a organului de poliţie de scoatere a armei, fiind întrunite, astfel, elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiei prev de art. 342 C. pen.

Referitor la puşca de vânătoare cu alice marca x, legiuitorul prevede că titularul are drept de port şi folosire şi nu necesită o autorizare prealabilă din partea structurilor de poliţie în vederea scoaterii de la locul păstrării, însă doar pentru a participa la acţiuni de vânătoare, folosirii într-un poligon autorizat, depunerii la un armurier, schimbării locului unde sunt păstrate armele şi cu ocazia prezentării la structura de poliţie în vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă (art. 23 - art. 27 din Legea nr. 295/2004). Dispoziţiile art. 23 alin. (3), art. 26 din Legea nr. 295/2004 (în forma existentă la momentul faptei şi în prezent) prevăd că dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda numai pentru armele de apărare şi pază, de vânătoare şi de tir şi conferă titularului posibilitatea de a purta asupra sa arma şi de a o folosi în scopul pentru care a fost autorizată procurarea acesteia, precum şi în caz de legitimă apărare sau stare de necesitate, în condiţiile prezentei legi.

Astfel, s-a reţinut că, deşi inculpatul avea dreptul să o aibă arma asupra sa doar în condiţiile prevăzute de lege, inclusiv la vânătoare, la data de 24 decembrie 2012 nu deţinea autorizaţie de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv, fapt ce conduce la concluzia că portul, fără drept, a armei respective şi a muniţiei aferente pe fondul cinegetic de vânătoare, constituie infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiei prev de art. 342 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Sub raport subiectiv, faptele au fost săvârşite cu intenţie indirectă, întrucât inculpatul A. practica vânătoarea şi este fost ofiţer de poliţie, fapt ce implică cu atât mai mult cunoaşterea dispoziţiilor legale în materie, astfel că acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat producerea rezultatului.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, Curtea de apel a constatat că dispoziţiile art. 342 alin. (1) C. pen. sunt mai favorabile decât cele ale dispoziţiilor art. 279 C. pen. din 1968, întrucât, fără a exista diferenţe în ceea ce priveşte norma de incriminare şi natura pedepsei prevăzute ca sancţiune penală, limitele de pedeapsă prevăzute art. 342 alin. (1) C. pen. (închisoare de la 1 la 5 ani) sunt mai reduse decât cele prevăzute de art. 279 alin. (1) C. pen. 1968 (închisoare de la 2 la 8 ani).

În drept, s-a reţinut că acţiunea inculpatului A. din data de 24 decembrie 2012 de a se deplasa, pe fondul de vânătoare nr. 5 Bucureşti - AVPS Lunca (fiind deschis sezonul de vânătoare la fazani), împreună cu alte două persoane, fără a deţine autorizaţie de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar pentru fondul cinegetic respectiv, având muniţie şi două arme letale, dintre care arma de tir încărcată, iar una dintre celelalte persoane mai deţinea o armă de vânătoare asupra sa, cu care a şi executat un foc de armă, fără a fi fost depistat exemplarul în care s-a tras, constituie infracţiunea de braconaj cinegetic prev de art. 42 alin. (1) lit. c), teza a doua din Legea nr. 407/2006 republicată cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 407/2016 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic noţiunea de "braconaj"este definită ca "tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi". Observând dispoziţiile legale de la momentul comiterii faptei cu privire la reţinerea infracţiunii de braconaj şi aplicarea dispoziţiilor legale mai favorabile facem următoarele menţiuni: art. 1 lit. c) din Legea nr. 407/2006 definea braconajul ca fiind "acţiunea desfăşurată în vederea obţinerii aceloraşi efecte ca şi prin acţiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea acesteia din urmă", iar la art. 1 lit. u) şi v) din Legea nr. 407/2006 definea noţiunea de vânătoare - "acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate. Nu constituie acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora" şi noţiunea de vânător - "persoana fizică ce practică vânătoarea în condiţiile prezentei legi" pentru ca la art. 42 din Legea nr. 407/2006 să se menţioneze: (1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 RON la 25.000 RON:

a) vânătoarea fără permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 32;

a^1) vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală, ceea ce conduce la concluzia că acţiunea de pândire, căutare, urmărire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute lege, aflate în stare de libertate constituie infracţiunea de braconaj astfel cum este definită în lege.

S-a menţionat că legiuitorul nu a condiţionat existenţa infracţiunii de braconaj de identificarea exemplarului în care s-a tras, precizând că infracţiunea de braconaj are ca element material acţiunea de vânătoare, fără permis sau autorizaţie de vânătoare, iar la definirea noţiunii de vânătoare a specificat ca modalităţi inclusiv: pândirea, căutarea, urmărirea, acţiuni care nu presupun un exemplar ucis sau rănit, modalităţi reluate şi în forma actuală a Legii nr. 407/2006 care la art. 1 lit. d) prevede că braconajul este tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi, iar la art. 42 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 407/2006 se precizează "Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:

c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv".

Având în vedere regimul sancţionator mai blând din noua lege, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 în forma actuală. În susţinerea celor menţionate, s-a avut în vedere şi Decizia nr. 458/RC din 1 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde s-a reţinut că "că fapta inculpaţilor de a se deplasa pe fondul de vânătoare, de a pătrunde şi a derula activităţi de căutare şi urmărire a vânatului în vederea uciderii şi dobândirii vânatului, având asupra lor o armă de vânătoare în stare de funcţionare", fără îndeplinirea condiţiilor necesare practicării vânătorii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, prevăzută în art. 42 din Legea nr. 407/2006". De asemenea, ca şi în speţa de faţă, s-a reţinut prin decizia sus-menţionată că "în ceea ce priveşte definirea noţiunii de vânătoare, se constată că în ambele forme ale Legii nr. 407/2006 aceasta este identică: acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate. Din niciuna dintre aceste variante normative nu se poate deduce că o activitate de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire a animalelor din speciile menţionate este calificată ca fiind vânătoare numai dacă se finalizează cu uciderea sau capturarea acestora. Uciderea sau capturarea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 este finalitatea urmărită de autor, nu rezultatul infracţiunii. Or, textul incriminator nu condiţionează existenţa infracţiunii de obţinerea rezultatului urmărit, respectiv capturarea sau uciderea vânatului, nici la data săvârşirii faptei, nici ulterior".

Sub raport subiectiv, fapta de braconaj cinegetic a fost săvârşită cu intenţie directă, întrucât inculpatul A. a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea rezultatului.

Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost cercetat înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, prima instanţă a reţinut că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a constatat că cererea de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, a pronunţării soluţiei de încetare a procesului penal este nefondată.

În acest sens, în acord cu opinia majoritară a instanţelor judecătoreşti exprimată la momentul consultării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anterior pronunţării Deciziei HP nr. 5/2019 pronunţată în M.Of. nr. 381/2019, s-a constatat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 este una de interpretare, prin care Curtea a constatat că este neconstituţională o anume soluţie legislativă. În această situaţie, efectele deciziei se produc direct, chiar şi în cazul lipsei unei intervenţii a iniţiatorului legislativ, cum este cazul în speţă, iar pentru identificarea soluţiei legislative apreciate drept constituţională trebuie analizate considerentele deciziei. Întrucât instanţa de contencios constituţional a apreciat, în considerente, că soluţia legislativă ce corespunde exigenţelor Constituţiei este cea reglementată în art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior, a rezultat că opţiunea Curţii a fost aceea că, în actuala reglementare se revine practic la condiţiile întreruperii cursului prescripţiei din C. pen. anterior, aceasta fiind şi interpretarea ce ar trebui dată art. 155 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 297/2018, sub aspectul aplicării ei în timp, soluţia se regăseşte în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţei supreme. În acest sens, atât Curtea Constituţională, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Decizia nr. 21/2014 au statuat că, în virtutea legii fundamentale, deciziile Curţii Constituţionale sunt de imediată şi generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial a României. Aceasta înseamnă că decizia nu se va aplica doar raporturilor juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situaţiilor juridice în desfăşurare, care nu au fost definitiv soluţionate până la data publicării. Aşadar, neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale nu înlătură aplicarea lor în cauzele care sunt pe rolul instanţelor judecătoreşti, efectul fiind, în ipoteza deciziei analizate, că întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale în cauzele aflate pe rol este determinată doar de actele de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului.

Pe cale de consecinţă, raportat la speţă, Curtea a constatat că, astfel cum a precizat şi apărarea, faţă de limitele maxime ale pedepsei închisorii prevăzute de art. 342 C. pen. (5 ani) şi art. 42 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 407/2006 (3 ani) termenul general de de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi a început să curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen. de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 24 decembrie 2012, urmând să se împlinească, conform art. 186 alin. (1) C. pen., la data de 23 decembrie 2017.

Prin Ordonanţa din data de 27 noiembrie 2017 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, printre altele, cu privire la comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic prev. de art. 42 alin. (1) lit. c) teza a II a din Legea nr. 407/2006 republicată şi a două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen.

Prin Ordonanţa din 28 noiembrie 2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic prev. de art. 42 alin. (1) lit. c) teza a II a din Legea nr. 407/2006 republicată şi a două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen.

La data de 29 noiembrie 2017, conform procesului-verbal întocmit în acest sens, în baza art. 108 din C. proc. pen. şi art. 307 C. proc. pen. s-a adus la cunoştinţă inculpatului A., în prezenţa a doi apărători aleşi, că prin ordonanţa din data de 28 noiembrie 2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic prev. de art. 42 alin. (1) lit. c) teza a II a din Legea nr. 407/2006 republicată şi a două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., că are calitatea de suspect, drepturile procesuale prev. de art. 10 şi art. 83 C. proc. pen. şi obligaţiile procesuale prev. de art. 108 alin. (2) C. proc. pen. Cu aceeaşi ocazie, A. a declarat că i s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale şi că urmează să dea declaraţie la o dată ulterioară. Procesul-verbal a fost semnat de A., în calitate de suspect, şi de cei doi avocaţi prezenţi (dnii avocaţi Q. şi R.).

Astfel, în cauză, înainte de împlinirea termenului general de prescripţie, a fost întocmit un act de procedură ce a fost comunicat inculpatului, astfel că a operat întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, devenind incident termenul de prescripţie a răspunderii penale speciale, prevăzut de art. 155 alin. (4) C. pen., de 10 ani, care urmează să se împlinească la data de 23 decembrie 2022.

Prima instanţă a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (1), alin. (4) şi alin. (10) C. proc. pen., întrucât faptele există, au fost săvârşite de către inculpat şi constituie infracţiuni, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Pentru alegerea şi individualizarea pedepselor, având în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege (art. 342 C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, iar infracţiunea prev. de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, alternativ cu amenda), instanţa s-a raportat la gravitatea infracţiunilor săvârşite şi la periculozitatea inculpatului, ţinând cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen.

Cu privire la gravitatea infracţiunilor, prima instanţă a constatat că aceasta rezultă din valoarea socială ocrotită, respectiv ordinea şi siguranţa publică, împrejurările şi modul de comitere - pe fondul consumului de băuturi alcoolice, împreună cu alte două persoane, pentru una dintre armele letale şi muniţia aferentă găsite asupra inculpatului fiind prevăzut de legislaţia în vigoare un regim de port/scoatere supus unei autorizări prealabile a organelor de poliţie, justificat de riscul deosebit pe care îl prezintă portul unor asemenea arme, cu muniţia aferentă, pentru viaţa şi integritatea corporală, scopul urmărit prin infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor constând în comiterea unei alte infracţiuni, şi anume braconajul cinegetic, chiar dacă exemplarul de vânat în care s-a tras nu a fost găsit.

Referitor la periculozitatea inculpatului analizând antecedentele penale ale acestuia, conduita sa după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, dar şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate şi situaţia sa familia şi socială, instanţa are în vedere, în favoarea inculpatului, faptul că nu are antecedente penale (acesta este cercetat într-o altă cauză penală în care nu a fost pronunţată o soluţie de instanţele judecătoreşti, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie), este executor judecătoresc, are vârsta de 56 de ani şi o stare de sănătate precară, conform înscrisurilor medicale ataşate la dosar. De asemenea, prima instanţă a avut în vedere intervalul de timp lung scurs de la data comiterii faptelor, în care inculpatul nu a mai comis alte infracţiuni.

Faţă de aceste aspecte, orientându-se în alegerea uneia dintre pedepsele alternative prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, prima instanţă a instanţa a stabilit inculpatului A. o pedeapsă cu închisoarea, orientată spre minimul special, respectiv 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, apreciind că o pedeapsă cu amenda penală nu este suficientă pentru asigurarea scopurilor pedepsei, şi la câte o pedeapsă de câte 1 an şi 3 luni închisoare, pentru fiecare dintre celelalte 2 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 C. pen.

În raport de natura şi gravitatea infracţiunilor, precum şi de periculozitatea inculpatului, astfel cum au acestea au fost evidenţiate cu ocazia analizei criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prima instanţă a constatat că nu este necesară aplicarea unor pedepse complementare inculpatului, şi, pe cale de consecinţă, nici a unor pedepse accesorii.

De asemenea, având în vedere faptul că cele trei infracţiuni din prezenta cauză au fost săvârşite de către inculpat în concurs real, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa de fond a contopit cele trei pedepse stabilite prin prezenta şi va aplica pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an şi 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 7 luni, rezultând în final o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare.

Totodată, instanţa de fond a constatat că analiza de ansamblu a probatoriului administrat în cauză relevă faptul că sunt îndeplinite condiţiile subiective şi obiective, prevăzute de art. 89 alin. (2) raportat la art. 83 C. pen., pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante de 1 an şi 10 luni închisoare ce urmează a fi stabilită inculpatului, după cum urmează:

Referitor la condiţiile obiective, s-a constatat că, potrivit art. art. 83 alin. (1) lit. a) C. pen., pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, trebuie să fie amenda sau închisoarea de cel mult doi ani, iar în cauză, astfel cum s-a arătat anterior, instanţa a stabilit inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, fiind aşadar îndeplinită prima condiţie pentru dispunerea amânării aplicării pedepsei. De asemenea, instanţa de fond a reţinut că prevederile art. 83 alin. (2) C. pen. stabilesc că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită trebuie să fie inferioară celei de 7 ani închisoare, iar în cauză este îndeplinită această condiţie, dat fiind faptul că, pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite de inculpat, maximul pedepsei prevăzute de lege nu depăşeşte 7 ani închisoare.

Cu privire la condiţiile subiective pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei, instanţa de fond a constatat că, în conformitate cu art. 83 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul A. nu a mai fost condamnat anterior, fiind la primul conflict cu legea penală, astfel cum rezultă din fişa sa de cazier judiciar . Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul manifestându-şi acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii prin declaraţia dată la termenul din data de 9 decembrie 2019. S-a reţinut că inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată şi nici nu a zădărnicit aflarea adevărului în cauză, astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 83 alin. (2) C. pen., poziţia procesuală a inculpatului neputând fi încadrată în aceste ipoteze.

În final, s-a reţinut că că este îndeplinită şi condiţia reglementată de art. 83 alin. (1) lit. d) C. pen., şi s-a apreciat că, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduite sale pentru o perioadă determinată. În concret, s-a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, are un loc de muncă fiind o persoană integrată din punct de vedere social şi, nu în ultimul rând, intervalul de timp lung scurs de la data comiterii infracţiunilor, în care acesta nu a mai comis alte fapte prevăzute de legea penală.

Pentru toate aceste motive, s-a concluzionat că amânarea aplicării pedepsei rezultante de 1 an şi 10 luni închisoare este suficientă în vederea atingerii scopului punitiv şi preventiv al tragerii la răspundere penală a acestuia. Totodată, este necesară supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată, potrivit art. 84 alin. (1) C. pen., respectiv pentru 2 ani de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Împotriva sentinţei primei instanţe, inculpatul A. a declarat apel, în termenul legal, solicitând schimbarea încadrării juridice din cele două fapte de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen., reţinute ca fiind săvârşite în concurs, într-una singură.

În acest sens, a făcut trimitere la decizia dată de Curtea Constituţională nr. 368/2017, prin care a fost înlăturată condiţia unităţii de subiect pasiv din conţinutul infracţiunii continuate, dar şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi care, prin Decizia penală nr. 1415/2014, a statuat că unitatea infracţiunii nu este afectată de natura armelor identificate la acea percheziţie. Drept urmare, în opinia apărării, după pronunţarea acestei decizii a Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă şi din considerentele acesteia, s-a revenit la soluţia tradiţională existentă în dreptul penal român, potrivit căreia pluralitatea de obiecte materiale, atunci când obiect material al infracţiunii sunt lucrurile, nu afectează unitatea de infracţiune.

În consecinţă, inculpatul a apreciat că în cauză există unitate naturală colectivă, iar argumentul judecătorului de fond potrivit căruia aceste două arme ar avea o natură juridică diferită nu este sustenabil, deoarece armele sunt reglementate prin acelaşi act normativ, respectiv prin aceleaşi dispoziţii din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, de la art. 23 la art. 27.

Cu privire la soluţia în fond dată cauzei, apelantul inculpat a susţinut că, aşa cum rezultă din elementele de fapt ale probelor administrate atât la urmărirea penală, cât şi în cursul judecăţii, fapta inculpatului de a fi identificat într-o maşină, fără a avea asupra sa armele proprietate - pentru că niciunul dintre martori nu a declarat că erau asupra sa, ci într-o maşină condusă de o altă persoană, aflată în rulare, pe un teren de vânătoare -, şi fără ca inculpatul să fi exercitat vreun foc sau fără ca, la faţa locului, să fie identificate urme ale acestuia, nu poate fi calificată decât un act preparator, care excede actului de executare a faptei de braconaj şi, prin urmare, acest act preparator nu este sub incidenţa legii penale.

Sub acest aspect, a susţinut că teza inculpatului a fost confirmată şi de declaraţia martorului F., între timp decedat, dar şi de procesul-verbal de ridicare a armelor şi muniţiei aferente, care au fost ridicate de la F., şi nu de la inculpat, de către organele de poliţie.

În principal, s-a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 lit. b) teza I-a şi a II-a din C. proc. pen., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală şi nici nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Sub acest aspect, s-a arătat că inculpatul a susţinut şi a depus cu prilejul dezbaterilor în fond, înscrisuri din care rezultă că cele două arme erau deţinute, cel puţin din anul 2006, astfel încât, teza potrivit căreia ele au fost încredinţate numitului F. cu circa doi ani înainte de depistarea din 2012, de pe terenul de vânătoare, este verosimilă.

În subsidiar, inculpatul a apreciat că, în măsura în care vor fi respinse aceste susţineri, se impune încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., în raport de dispozitivul indubitabil al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018. În acest sens, s-a susţinut că în cauză se impune aplicarea reglementărilor referitoare la împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale pentru cele trei fapte imputate inculpatului, pentru că decizia Curţii Constituţionale nu este interpretativă, este una de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate şi, ca efect al acesteia, practic tuturor faptelor săvârşite până în prezent nu li se mai poate aplica termenul de prescripţie a răspunderii penale special, ci doar general, întrucât norma în discuţie, nefiind pusă în acord de către legiuitor în cele 45 de zile de la publicare, este abrogată.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte, secţia penală constată următoarele:

I. Cu privire la cererea inculpatului A. de constatare a intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se reţine că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I-a nr. 518 din 25 iunie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale "prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

În considerentele deciziei sus menţionate, instanţa de contencios constituţional a constatat că "dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite" (paragraful 30).

Totodată, a constatat că "soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (paragraful 34).

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

Referitor la efectele deciziilor instanţei de contencios constituţional, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, toate deciziile acestei instanţe au ca efect obligaţia de conformare, în cazul deciziilor interpretative urmând ca practica judiciară să se adapteze în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanţa de contencios constituţional.

Prin deciziile interpretative se constată constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea, însă într-o anumită interpretare a textului de lege supus controlului de constituţionalitate, textul de lege putând fi în continuare aplicat, în interpretarea obligatorie stabilită de Curtea Constituţională, respectiv cu eliminarea acelei interpretări constatate ca fiind neconstituţională.

Deciziile de constatare a neconstituţionalităţii unei soluţii legislative se înscriu în categoria denumită în doctrină a deciziilor manipulative, care determină o reformulare a conţinutului normei, în scopul de a-l face compatibil cu prevederile constituţionale.

Din această perspectivă, se remarcă faptul că, prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale nu s-a constatat numai neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., ci instanţa de contencios constituţional a oferit o interpretare sintagmei respective prin trimiterea făcută la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, statuând, astfel, că în această interpretare legea este previzibilă.

Aşadar, Curtea Constituţională nu a apreciat în sensul că nu mai există instituţia prescripţiei speciale a răspunderii penale şi actele de procedură întrerupătoare de prescripţie, ci a statuat că norma trebuie aplicată în raport cu prevederile art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior.

Astfel, în paragraful 24 din Decizia precitată s-a statuat că "întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale".

Dacă s-ar fi urmărit declararea în integralitate a neconstituţionalităţii textului legal, Curtea s-ar fi exprimat în acest sens, având la îndemână o serie de alte moduri de formulare a dispozitivului; de aceea, se apreciază că intenţia Curţii nu a fost de a declara neconstituţională întreaga normă de la art. 155 alin. (1) din C. pen., ci de a "extrage" sintagma neconstituţională, menţinând în rest textul legal, cu menţiunea că a trasat legiuitorului pozitiv obligaţia reglementării acestei chestiuni.

Efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României au influenţă asupra dispoziţiilor art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, organul judiciar având atributul să identifice dacă, până la împlinirea termenului general al prescripţiei răspunderii penale, a fost îndeplinit un act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, cu posibilitatea aplicării dispoziţiilor privind întreruperea cursului prescripţiei şi a celor ce reglementează prescripţia specială a răspunderii penale, situaţie în funcţie de care se stabileşte legea penală mai favorabilă.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic şi raportat la limitele speciale de pedeapsă ale infracţiunilor deduse judecăţii, se constată că termenul general al prescripţiei răspunderii penale este de 5 ani şi nu s-a împlinit mai înainte de a fi întrerupt prin acte care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Astfel, prin ordonanţa din data de 27 noiembrie 2017 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, printre altele, cu privire la comiterea infracţiunii de braconaj cinegetic, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 407/2006 republicată şi a două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen.

Prin ordonanţa din 28 noiembrie 2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 407/2006 republicată şi a două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen.

La data de 29 noiembrie 2017, conform procesului-verbal depus la dosar de urmărire penală), în baza art. 108 şi art. 307 din C. proc. pen., s-a adus la cunoştinţă inculpatului A., în prezenţa a doi apărători aleşi, că prin ordonanţa din data de 28 noiembrie 2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor sus menţionate şi că are calitatea de suspect. Procesul-verbal a fost semnat de inculpatul A., în calitate de suspect, şi de cei doi apărători aleşi.

Aşadar, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru inculpat a fost întrerupt, situaţie în care prescripţia se stabileşte raportat la termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, instituit prin dispoziţiile art. 155 alin. (4) din C. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi analizat mai sus, care curge de la data săvârşirii infracţiunilor (24 decembrie 2012), conform art. 154 alin. (2) teza I-a din C. pen., urmând să se îndeplinească, potrivit art. 186 alin. (1) din C. pen., la data de 23 decembrie 2022.

II. Cu privire la solicitarea de achitare a inculpatului A. pentru cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Activitatea inculpatului de a se deplasa, împreună cu alte două persoane, pe fondul de vânătoare nr. 5 Bucureşti - fiind deschis sezonul de vânătoare la fazani -, având asupra sa muniţie şi două arme letale, din care, pentru arma marca x avea doar drept de deţinere, nu şi de scoatere de la domiciliu, şi fără a deţine autorizaţie de vânătoare eliberată în condiţiile legii pentru fondul cinegetic respectiv, întruneşte elementele constitutive şi ale infracţiunii de braconaj cinegetic, prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 407/2006 republicată, sub forma tentativei absorbite în infracţiunea consumată, astfel cum este definită la art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (braconaj - tentativa sau acţiunea desfăşurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi).

Apărarea inculpatului în sensul că nu a cunoscut faptul că armele sale se află în autoturismul cu care se deplasa pe fondul de vânătoare (deşi, iniţial, în declaraţia olografă dată în faza de urmărire penală a susţinut că urma să ducă armele la armurier) nu poate fi reţinută, în condiţiile în care, autoturismul respectiv avea blocate banchetele din spate de borduri (opt bucăţi mari de piatră) folosite drept contragreutate pentru deplasarea maşinii prin zăpadă, iar armele aveau o lungime remarcabilă a ţevilor care nu permitea ascunderea acestora, astfel încât, pasagerul de pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului (inculpatul) să nu aibă cunoştinţă de prezenţa armelor.

De altfel, apărarea inculpatului este contrazisă prin declaraţiile martorilor B. şi C., care au arătat că, la momentul depistării, inculpatul avea în posesie armele şi acestea au fost ridicate de către organele de poliţie, ale martorului H., care a relatat aceeaşi situaţie de fapt, precum şi prin depoziţiile martorilor N. şi O., care au precizat că au găsit armele în maşina în care se afla inculpatul şi le-au ridicat. În acelaşi sens sunt şi procesele-verbale întocmite de organele de constatare.

Totodată, susţinerea inculpatului în sensul că armele sale s-ar fi aflat în posesia numitului F. "de aproximativ un an", fără bază legală, nu înlătură răspunderea sa penală. De altfel, pretinsa încredinţare a celor două arme numitului F. nu a fost susţinută de niciun mijloc de probă administrat în cauză, în declaraţia dată de acesta din urmă la 24 decembrie 2012, nefăcându-se menţiuni cu privire la aspectul încredinţării.

Nu în ultimul rând, se constată că, apărarea inculpatului în sensul că, terenul respectiv se afla în proprietatea numitului F., nu are relevanţă, întrucât acesta făcea parte din fondul cinegetic nr. 5, fiind supus condiţiilor prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte regimul muniţiei, legiuitorul a prevăzut, la art. 42 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esenţiale şi al muniţiilor, modul de procurare a muniţiei de către titularii dreptului de port şi folosire a armelor letale, stabilind că pot procura de la armurierii autorizaţi numai muniţia aferentă armelor înscrise în permisul de armă şi cantitatea permisă.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond nu a reţinut susţinerile numitului F. din declaraţia dată la 24 decembrie 2012 în sensul că toată muniţia îi aparţinea, având în vedere că fiecare dintre armele găsite necesita muniţie diferită, iar martorul B. a declarat că a văzut când inculpatul A. i-a înmânat numitului G. muniţia aferentă armei UM Cugir, care, de altfel, a şi fost găsită în buzunarul hainei acestuia. De asemenea, sub scaunul ocupat de inculpat în autoturism a fost găsit şi un încărcător pentru puşcă tir cu glonţ, calibru 5,6 mm, în care erau 4 cartuşe de tir cu glonţ calibru 5,6 mm, iar în cotiera din dreapta faţă a fost găsit un tub calibru 12, tras, conform procesului-verbal nr. x întocmit la data de 27 decembrie 2012.

Conchizând, Înalta Curte constată că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că apelantul inculpat A. a purtat arma marca x şi muniţia aferentă - arma fiind încărcată la momentul constatării faptei din 24 decembrie 2012 - pe fondul de vânătoare cinegetic, fără a respecta dispoziţiile legale şi, deşi inculpatul avea dreptul să aibă asupra sa arma de vânătoare marca x doar în condiţiile prevăzute de lege, inclusiv la vânătoare, la acel moment nu deţinea autorizaţie de vânătoare.

III. În ceea ce priveşte critica apelantului-inculpat referitoare la faptul că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen. într-o infracţiune prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte o apreciază ca întemeiată, pentru următoarele considerente:

Unitatea naturală colectivă reprezintă acea formă a unităţii de infracţiune caracterizată prin faptul că acţiunea care intră în structura sa se compune dintr-o pluralitate de acte materiale. Condiţiile de existenţă a unităţii naturale colective de infracţiune sunt: unitatea de acţiune şi omogenitatea juridică.

Unitatea de acţiune presupune: unitatea manifestării de voinţă; unitatea spaţio-temporală (actele de executare susceptibile de încadrare în conţinutul aceleiaşi infracţiuni să fie comise în acelaşi loc şi într-un interval scurt de timp; cu alte cuvinte, actele trebuie săvârşite într-o succesiune neîntreruptă) şi omogenitatea materială a actelor comise.

Omogenitatea juridică presupune ca fiecare act din structura acţiunii unice să îşi găsească un corespondent în structura aceleiaşi norme de incriminare.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a unităţii naturale colective de infracţiune, în ceea ce priveşte fapta incriminată prin dispoziţiile art. 342 alin. (1) din C. pen., având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I-a nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii (paragraful 28, partea finală), instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:

"Fiind chemată să se pronunţe asupra unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că "diferenţa de obiect sau de subiect pasiv al infracţiunii nu poate determina pulverizarea unei acţiuni unice sau repetate în timp, îndeplinite în realizarea aceleiaşi rezoluţii, în tot atâtea infracţiuni autonome concurente câte bunuri sau persoane au făcut obiectul acelei acţiuni" [Decizia nr. XLIX (49) din 4 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 15 noiembrie 2007]".

În baza acestui raţionament juridic, Înalta Curte reţine că, pentru existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor în varianta simplă este suficient a se constata comiterea unei singure acţiuni din cele enumerate la alin. (1) al art. 342 din C. pen.

Aşadar, dacă se constată că subiectul activ a executat mai multe asemenea acţiuni, acesta săvârşeşte o singură infracţiune de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen., împrejurarea că s-au găsit două arme asupra apelantului inculpat prezentând importanţă în procesul de individualizare a pedepsei.

IV. Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor şi a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate inculpatului, se constată că instanţa de fond a aplicat, în mod temeinic, criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 din C. pen. şi a apreciat, în mod corect, că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins, în condiţii optime, şi fără aplicarea imediată a unei pedepse, ci doar prin supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată, fiind îndeplinite cerinţele amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 83 din C. pen.

Făcând propria sa evaluare, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege, pentru infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen. este aptă să asigure realizarea scopului pedepsei, având în vedere împrejurările şi modul de comitere a faptei, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, scopul urmărit, dar şi persoana şi conduita inculpatului, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 267/F din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente de:

- 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Va repune pedepsele, astfel descontopite, în individualitatea lor.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. într-o infracţiune de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 cu aplicarea art. 5 din C. pen. cu pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, în final rezultând pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. va amâna aplicarea pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen. şi calculat de la data prezentei decizii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 267/F din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente de:

- 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Repune pedepsele, astfel descontopite, în individualitatea lor.

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. într-o infracţiune de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006 cu aplicarea art. 5 din C. pen. cu pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, în final rezultând pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen. şi calculat de la data prezentei decizii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2020.

GGC - LM