Religious property retrocession: evidentiary sufficiency of ownership and abuse during reference period; non-impediment of judicial proof by administrative filing deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2015, sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei x şi Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 3.414/24.06.2015, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să decidă retrocedarea în natură a imobilului solicitat (937 mp teren) sau să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 145/2016, pronunţată în data de 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins pentru lipsă calitate procesuală pasivă acţiunea formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei x, judeţul Iaşi, a admis acţiunea formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a dispus anularea Deciziei nr. 3.414/24.06.2015, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi a obligat pârâta la emiterea unei decizii de propunere de acordare în favoarea reclamantei a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul teren de 937 mp din intravilanul comunei x, potrivit condiţiilor stabilite de art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, şi Normele metodologice din 17.10.2002, actualizate şi la plata către reclamantă a sumei de 1546 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi.

În motivarea recursului, Comisia specială de retrocedare a arătat, în esenţă, următoarele:

În motivarea Sentinţei civile nr. 145/2016, Curtea de Apel Iaşi, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a reţinut în mod eronat faptul că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive.

De altfel, chiar instanţa de fond menţionează în considerentele sentinţei că "în ceea ce priveşte dovada proprietăţii şi dovada preluării abuzive ori fără titlu, instanţa constată că parte a acestora dovezi au fost făcute în faţa Comisiei, prin înscrisurile anexate cererii de retrocedare, iar restul dovezilor au fost prezentate instanţei de judecată, în cauza de faţă, expertiza concluzionând şi ea în acest sens".

Tot în motivarea hotărârii recurate instanţa reţine că "din documentul intitulat proces-verbal de hotărnicie întocmit de specialişti în cadastru se completează cu menţiunile din Fişa definitivă a proprietăţii; de asemenea extrasul din Borderou/proprietăţilor din Lespezi, jud. Baia întocmit după recensământul din ianuarie 1948, arată că Biserica Adormirea avea o suprafaţă totală posedată de 10 ha 7580 m.p., 2 parcele".

Or, Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi a făcut dovada proprietăţii şi a preluării abuzive în faţa Comisiei speciale de retrocedare cu copiile xerox, a următoarelor înscrisuri transmise odată cu cererea de retrocedare, respectiv.

a) copia Titlului de proprietate nr. x/11.08.2003, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, judeţul Iaşi;

b) copia adeverinţei nr. x/16.12.1958 emisă de Sfatul Popular Raion Paşcani, Secţiunea Agricolă;

c) copia Fişei definitive a proprietăţii rezultată din măsurători;

d) copia Planului terenurilor Parohiei Lespezi, comuna x, judeţul Baia.

Astfel, recurenta - reclamantă nu a probat în faţa Comisiei speciale de retrocedare nici proprietatea asupra imobilului solicitat, dar nici preluarea cu sau fără titlu.

Mai mult, instanţa este ţinută să verifice soluţia dată de autoritatea publică competentă cu privire la cererea de retrocedare potrivit documentaţiei existente la momentul emiterii actului administrativ contestat, în procedura contencioasă în faţa instanţei putând fi administrate doar acele probe care pot lămuri împrejurările cauzei, fără însă a se încălca termenul de decădere prevăzut de lege pentru completarea cererilor de retrocedare.

În consecinţă, interpretând în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 4 alin, (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţă îşi fundamentează motivarea hotărârii recurate doar pe nişte începuturi de dovadă scrisă, care însă nu au fost coroborate, cu alte documente emanând de la alte autorităţi publice locale sau centrale şi care în ansamblu să facă dovada asupra dreptului de proprietate şi a preluării abuzive a imobilului solicitat.

Instanţa a interpretat în mod eronat prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, la alin. (1), se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

Potrivit alin. (2) al art. 32, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

În vederea stabilirii unei soluţii de către Comisia specială de retrocedare s-a solicitat Parohiei Sfinţii Voievozi" Lespezi, prin adresele nr. x/11.08.2006, nr. y/20.02.2007, nr. z/02.10.2007, nr. w/29.09.2008 şi nr. 683188/C/14.07.2009, completarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/19.01.2006, cu actele doveditoare necesare finalizării procedurii administrative de soluţionare a acesteia.

Ulterior, prin adresa nr. x/28.08.2014, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Parohiei Sfinţii Voievozi Lespezi următoarele:

- precizarea exactă a obiectului cererii de retrocedare prin indicarea vecinătăţilor actuale ale imobilului;

- acte juridice care să ateste deţinerea proprietăţii de către solicitantă la momentul preluării abuzive-în copie legalizată;

- acte care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;

- Note de reconstituire a vechiului amplasament al imobilului (teren) solicitat, lucrare întocmită de către un expert în specialitatea topografică şi cadastru.

Parohia Sfinţii Voievozi Lespezi, încălcând termenul imperativ de decădere prevăzut de art. 32 din Legea 165/2013, nu a transmis înscrisurile solicitate.

De asemenea, reclamantei, Parohia "Sfinţii Voievozi" Lespezi i s-a adus la cunoştinţă şi faptul că potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) avea posibilitatea de a solicita, o singură dată, printr-o cerere scrisă, prelungirea termenului prevăzut la alin. (1), pentru o perioadă de 60 zile, în situaţia în care se face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

Reclamanta nu a solicitat nici prelungirea termenului de 120 de zile, deşi avea posibilitatea să o facă dacă ar fi realizat demersuri pentru depunerea documentaţiei solicitate.

Faţă de aspectele menţionate mai sus, se constată faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea soluţiei nici de încălcarea de către reclamantă a termenului de decădere.

Având în vedere criticile menţionate mai sus, precum şi caracterul accesoriu al capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, acestea au fost acordate în mod eronat de instanţa de judecata prin sentinţa recurată.

Comisia specială de retrocedare susţine în prezentul recurs legalitatea Deciziei nr. 3.414/24.06.2015. Pe cale de consecinţă, în prezenta cauză, nu ne aflăm în culpă procesuală care să determine plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă Parohia Sf. Voievozi Lespezi a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, constată următoarele:

În pofida probelor administrate la fond, prima instanţă nu şi-a întemeiat soluţia pe dovezi care să clarifice fără echivoc dreptul de proprietate al Parohiei Sfinţii Voievozi Lespezi, asupra celor două parcele pentru care a reclamanta s-a adresat cu cerere, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, Comisiei speciale de retrocedare. Deşi în cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică, aspecte esenţiale ale cauzei au rămas neclarificate, astfel încât prin soluţia pronunţată instanţa, practic, nu a soluţionat fondul cauzei deoarece nu s-a stabilit fără dubiu că parcelele la care se referă reclamanta în acţiune se aflau în perioada de referinţă - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - în proprietatea acesteia.

În consecinţă, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se verifica dacă reclamanta poseda dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuţie. Astfel, suplimentarea probatoriului în faţa primei instanţe cu proba cu expertiza topografică în vederea identificării parcelelor K şi L, aşa cum sunt ele indicate în fişa aflate la dosarul de fond, este absolut necesară. Identificarea celor două parcele ca fiind în proprietatea parohiei, de la care Statul Român să le fi luat abuziv sau fără titlu, după cum pretinde art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, trebuie să se stabilească în raport de suprafeţele de teren indicate în actul de preluare al Comitetului Executiv al Sfatului Popular Comunal x şi de celelalte înscrisuri ce însoţesc procesul-verbal respectiv, acte aflate la filele x de la dosarul de fond.

În înscrisul aflat la dosar se face menţiunea că a rămas în proprietatea Bisericii suprafaţa de 0,08 hectare în vatra satului, prin urmare, urmează să se clarifice de către instanţa de judecată dacă este vorba despre o parcelă diferită de suprafaţa indicată în cererea adresată Comisiei de retrocedare sau, de fapt, este vorba despre acelaşi teren. Identificarea parcelelor ca aparţinând în perioada de referinţă bisericii se va face, eventual, şi în raport de documentaţia aferentă celor două titluri de proprietate care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate al celor două persoane fizice în favoarea cărora au fost emise titlurile respective.

Cu ocazia rejudecării, instanţa va avea în vedere şi o eventuală suplimentare a probei cu înscrisuri, respectiv cu istoricul de rol fiscal şi cu istoricul juridic al celor două parcele.

În fine, Înalta Curte, nu împărtăşeşte opinia recurentei referitoare la modul de interpretare a prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege; termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

În procedura judiciară, consideră Înalta Curte, nu poate fi considerat termen de decădere de drept substanţial, întrucât dreptul de a completa dosarul administrativ cu înscrisuri nu constituie un drept subiectiv. Termenul nu reprezintă niciun termen de decădere de drept procesual, din moment ce etapa administrativă precede procesul propriu-zis. În ipoteza în care s-ar aprecia că termenul este de decădere de drept procesual ar însemna că şi în situaţia în care petentul a depus înscrisurile cu depăşirea celor 120 de zile, acestea vor fi luate în considerare de către instanţa de judecată, din moment ce nu există o restrângere legală expresă de drepturi procesuale în acest sens în etapa judecăţii. În concluzie, odată ce petentul din procedura prejudiciară se adresează instanţei cu o cerere de chemare în judecată, acesta, în calitate de reclamant posedă dreptul să administreze orice probe în condiţiile şi termenele reglementate de C. proc. civ., inclusiv înscrisurile ce nu au fost depuse în procedura administrativă. În acest fel, observă Înalta Curte, reclamantului i se asigură efectivitatea dreptului de acces la justiţie, astfel cum este protejat prin art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

În raport de cele ce preced, Înalta Curte, văzând prevederile art. 496 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva Sentinţei nr. 145/2016 din 19 septembrie 2016, a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - OB