Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2087/2019 AI generated

Eligibility of pasture subsidy claims: whether subsequent denial of member signatures constitutes a sanctionable irregularity under OMADR 246/2008

Case Number Decizia nr. 2087/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower instance's dismissal, and annulled the administrative decision and the related report of irregularities, ruling in favor of the claimant and ordering the administrative agency to pay court costs. The dispute concerned the legality of a payment agency's refusal to pay agricultural subsidies and the subsequent rejection of an administrative appeal, where the agency claimed the loss of all pasture support due to two association members later denying their authorization of a representative. The court determined that the lower instance erred in applying Articles 5(4) of Order MADR 246/2008 and Article 7(81) of Emergency Ordinance 125/2006, holding that the subsequent denial of signatures by two members constituted only a formal irregularity that did not justify the blanket withdrawal of financial aid, as the initial application satisfied all eligibility conditions and was properly verified by the agency.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 din C. proc. civ, art. 397 din C. proc. civ, art. 425 lit. b) din C. proc. civ, art. 7 alin. (81) din O.U.G. nr. 125/2006; Eligibility of pasture subsidy claims: whether subsequent denial of member signatures constitutes a sanctionable irregularity under OMADR 246/2008: The dispute concerned the legality of a payment agency's refusal to pay agricultural subsidies and the subsequent rejection of an administrative appeal, where the agency claimed the loss of all pasture support due to two association members later denying their authorization of a representative. The court determined that the lower instance erred in applying Articles 5(4) of Order MADR 246/2008 and Article 7(81) of Emergency Ordinance 125/2006, holding that the subsequent denial of signatures by two members constituted only a formal irregularity that did not justify the blanket withdrawal of financial aid, as the initial application satisfied all eligibility conditions and was properly verified by the agency.

Keywords

AI generated
subsidy loss of financial support agricultural law order to pay administrative dismissal agricultural direct payments

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004

Substantive legal basis for admitting the administrative action and annulling the challenged administrative decisions.

art. 451 din C. proc. civ.

Procedural basis for ordering the payment of court costs to the prevailing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la data de 24 noiembrie 2015, pe Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., prin reprezentant B., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, anularea Deciziei nr. 286/21.09.2015, a Comisiei de soluţionare APIA Central şi, pe cale de consecinţă, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 03.07.2015 privind cererea de plată nr. x/15.05.2010, înregistrat sub nr. x/03.07.2015 la DACIS-APIA şi sub nr. x/03.07.2015 la APIA, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 231 din 21 septembrie 2016, a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. - prin reprezentant B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta A.

Aspectele de nelegalitate invocate în cadrul recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din C. proc. civ., critică sentinţa atacată prin care a fost respinsă acţiunea formulată de recurenta-reclamantă ca fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

Primul aspect de nelegalitate invocat priveşte încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 397 alin. 1 din C. proc. civ., respectiv la obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor criteriilor deduse judecăţii.

Faţă de acest aspect de nelegalitate recurenta-reclamantă arată că prima instanţă nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocat de recurentă respectiv nu a fost analizată critica privind Decizia nr. 286 din 21.09.2015, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat înregistrat sub nr. x/din 3.07.2015, Critica de nelegalitate privea soluţia de respingere a contestaţiei care nu a fost motivată de autoritatea pârâtă.

În raport de acest aspect nelegalitate se solicită de recurenta-reclamantă casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea aspect de nelegalitate invocat priveşte faptul că în opinia recurentei instanţa de fond în analizarea legalităţii actelor contestate a interpretat greşit dispoziţiile art. 6 alin. 4 din OMADR 246/2008, şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 125/2006.

Astfel, se arată că prima instanţă a apreciat greşit în sensul existenţei nereguli şi respectiv ca o condiţie de eligibilitate de natură a atrage în cazul neîndeplinirii ca sancţiune restituirea plăţilor ca fiind necuvenite. Aceasta în condiţiile în care declaraţiile a două persoane menţionate în Tabelul Anexă la cererea de plată pentru Campania 2010, că nu ar fi semnat şi nu ar fi mandatat-o pe B., nu constituie în sine o neregulă sancţionabilă în raport de dispoziţiile art. 4 şi 5 din OMADR nr. 246/2008. Se arată că cererea de plată pentru Campania 2010, îndeplinea toate condiţiile conţinând semnăturile tuturor membrilor Asociaţiei, iar îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a fost verificată de APIA, autoritate care a autorizat plăţile.

La dosar intimată-pârâtă a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Asupra excepţiei nulităţii recursului Curtea, o va respinge pentru următoarele motive.

Conform art. 489 alin. 1 din C. proc. civ. Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

Conform alin. (2) al art. 489 "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488".

În cauză, Curtea, apreciază că aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocându-se atât nepronunţarea instanţei asupra tuturor criteriilor deduse judecăţii cât şi aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte aplicarea legalităţii actelor contestate şi a soluţiei de menţinere a actelor prin respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Fiind posibilă încadrarea aspectelor de nelegalitate invocate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Curtea, va respinge excepţia nulităţii invocate de intimata-pârâtă.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea, îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material aplicabile, respectiv a dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Ordinul - MADR nr. 246/2008, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011.

Aspectul de nelegalitate care se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 din C. proc. civ., respectiv nepronunţarea instanţei pe toate cererile deduse judecăţii nu este fondat, în cauză instanţa de fond analizând legalitatea actelor contestate astfel cum au fost indicate prin cererea de chemare în judecată.

Nepronunţarea expusă pe aspectul nemotivării contestaţiei administrative soluţionată prin Decizia nr. 286/21.09.2015, nu echivalează cu lipsa motivării în sensul aspectului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din C. proc. civ., de natură a se justifica casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În cauză nu sunt nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 397 din C. proc. civ., hotărârea recurată respectând dispoziţiile art. 425 lit. b) din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din C. proc. civ., este apreciat de curte ca fondat sentinţa atacată pe soluţia de respingere a acţiunii fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, a dispoziţiilor art. 7 alin. (81) din O.U.G. nr. 125/2006.

În fapt procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrate sub nr. x/3.07.2015, a fost încheiat ca urmare a verificării cererii uneia de plată pentru suprafaţa pentru anul 2010, formulată de recurenta-reclamantă constatându-se ca nelegală lipsa împuternicirii a doi membrii către numita B., în raport de dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Ordinul nr. 246/2008. S-a apreciat că în campania din 2010, recurenta-reclamantă a primit sprijin financiar necuvenit pentru întreaga suprafaţă de păşune.

Curtea apreciază contrar primei instanţe că în cauză nu poate fi reţinută neregula menţionată în procesul-verbal de constatare în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (4) din OMADR nr. 246/2008.

Potrivit OMADR nr. 246/2008, art. 5 alin. (4) "în cazul utilizării păşunilor comunale de către o formă asociativă legal constituită, aceasta poate depune cererea de plată prin reprezentantul legal şi face dovada evidenţei fiecărui proprietar de exploataţie cu o copie după cârdul exploataţiei şi a suprafeţei agricole care revine fiecărui membru pentru utilizare, printr-o listă nominală anexată la cerere, care trebuie să cuprindă şi acceptul fiecărui membru pentru a solicita aceste plăţi, în conformitate cu actul constitutiv şi/sau statutul asociaţiei, asumându-şi responsabilitatea asupra cerinţelor care condiţionează plăţile."

Faptul că ulterior avizării de către APIA, a cererii uneia de plată care a verificat îndeplinirea de către recurenta-reclamantă a condiţiilor generale de plată prevăzute de art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 125/2006, doi membri ai asociaţiei au declarat că "nu-şi mai amintesc" în sensul împuternicirii date de numita B., nu reprezintă decât o neregulă formală care nu este de natură a atrage sancţiunea recurentei-reclamante cu sancţiunea dispusă, aceea a retragerii întregului sprijin financiar acordat. Aceasta în condiţiile în care la data depunerii cererii de plată, avizată de APIA, recurenta-reclamantă a depus tabelul semnat ale tuturor persoanelor care figurau ca proprietari şi pentru care s-a făcut dovada utilizării legale a terenului, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 şi 5 din OMADR 246/2008.

În conformitate cu OMADR nr. 246/2008, privind stabilirea modului de implementare a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, potrivit art. 5, alin. (1), dovada dreptului de folosinţă a pajiştelor permanente comunale (. .) se face pe baza actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, a contractelor de concesiune sau de închiriere încheiate între consiliile locale şi crescătorii de animale, din care să reiasă suprafaţa folosită, iar dovada toate lucrările şi datele de efectuare a acestora pentru cerinţele specifice ale fiecărui pachet, după cum sunt definite în PNDR 2007 - 2013, versiunea consolidată aprilie 2011.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 din C. proc. civ., va admite recursul şi va casa sentinţa atacată şi rejudecând,

În baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, va admite acţiunea formulată de reclamanta-recurentă şi va dispune anularea Deciziei nr. 286/2015, şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor înregistrat sub nr. x/3.07.2015.

În baza art. 451 din C. proc. civ., va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva Sentinţei nr. 231 din 21 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată, şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantei, anulează Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 286 din 21. 09.2015, emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor-APIA Central, şi pe cale de consecinţă anulează Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 1.07.2015 de APIA-Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol, înregistrat sub nr. x din 3.07.2015.

Obligă intimata la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2019.

GGC - OB