Tax collection upheld: precautionary seizure confirmed as taxpayer's document delays showed dissipation risk

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 23.06.2016, reclamanta A. SA, a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov şi Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Galati-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/01.06.2016, înregistrată la A. SA, sub nr. x/06.06.2016, şi anularea Procesului-verbal de sechestru asigurător nr. x/08.06.2016, şi a Procesului-verbal nr. x/08.06.2016, înregistrate la A. SA, sub nr. x/08.06.2016 şi y/08.06.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3.034 din 14 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov şi Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Galati-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, şi a anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. IFG x/01.06.2016, procesul-verbal de sechestru asigurator nr. x/8.06.2016 şi procesul-verbal de sechestru asigurator nr. x/8.06.2016.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 3.034 din 14 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti-Activitatea Juridică-Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, au declarat recurs.

3.1. În motivarea recursului său, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, a arătat, în esenţă, următoarele:

În cursul litigiului, în apărare, a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, motivat de faptul că prin acţiune se solicită anularea unor acte de executare întocmite de către un organ de executare din Galaţi, soluţia fiind dată cu aplicarea greşită a legii. Pe de altă parte, hotărârea instanţei de judecată nu este motivată deoarece pur şi simplu a fost preluată părerea exprimată de către una din părţile litigante, aportul judecătorului fiind inexistent.

În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (14) din Codul de procedură fiscală, împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi art. 261 din actul normativ precitat. Faţă de acest aspect, judecătorul şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti anulând un act de executare deşi legislatorul a stabilit o altă cale de anulare a actelor de executare.

3.2. La rândul său, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti-Activitatea Juridică-Serviciul Juridic Mijlocii, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii Bucureşti, a formulat următoarele critici cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de fond:

În perioada desfăşurării verificărilor în privinţa societăţii reclamante, aceasta a pus la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală documentele solicitate cu mare întârziere şi nu în totalitate, nici până la data declarării recursului reclamanta nedepunând toate înscrisurile solicitate, cu nerespectarea art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, dispoziţie legală care obligă contribuabilul la colaborare cu organele fiscale în legătură cu constatarea stărilor de fapt fiscale.

Este de observat că reclamanta, în criticile referitoare la procesul-verbal nr. x/30 mai 2016, act ce a stat la baza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, invocă chestiuni de fond ce urmează a fi încadrate legal în raportul de inspecţie fiscală, dacă este cazul emiţându-se decizie de impunere în urma inspecţiei fiscale. Aşadar, criticile sunt prematur formulate, aceste critici putând fi considerate o formă de îngreunare a efectuării inspecţiei fiscale, ceea ce demonstrează necesitatea menţinerii măsurilor asigurătorii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta A. SA, a invocat nulitatea celor două recursuri, motivat de faptul că deşi invocă art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., textul legal are în vedere două teze distincte - teza I, încălcarea normelor de drept material; şi teza a II-a, aplicarea greşită a acestor norme de drept material, recurentele nu precizează pe care dintre cele două teze înţeleg să-şi întemeieze criticile. Simpla indicare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este în măsură să respecte exigenţele menţionate în art. 487 şi următoarele din acelaşi act normativ .

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte, constată următoarele:

5.1. Excepţia nulităţii recursurilor invocate de către reclamantă, este nefondată şi va fi respinsă ca atare de către Înalta Curte.

Din examinarea celor două memorii de recurs, rezulta că în recursul formulat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, se invocă, pe de o parte, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, argumentaţia dezvoltată tinde să demonstreze aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză. Prin urmare, sunt satisfăcute exigentele legale ale textului sus arătat cu privire la motivarea recursului, consideră Înalta Curte.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, deşi nu se indică motivul de casare din art. 488 din C. proc. civ., recurenta susţine în mod expres că în cauză s-a făcut o aplicare greşită a prevederilor legale aplicabile, ceea ce încadrează critica formulată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

5.2. Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii numărul x/1.06.2016, organele fiscale au reţinut în sarcina reclamantei existenţa unor obligaţii fiscale - impozit pe profit şi taxă pe valoarea adăugată - în cuantum total de 1.550.256 RON.

S-a apreciat de către organele fiscale că există pericolul ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, astfel că s-a luat măsura instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor deţinute de către această societate, conform prevederilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Conform prevederilor art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, împotriva deciziei de instituire a sechestrului asigurător se poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă .

Reclamanta a uzitat de aceste prevederi legale şi a contestat la Curtea de Apel Bucureşti, decizia mai sus amintită.

Instanţa de judecată, prin Sentinţa civilă nr. 3.034/14 octombrie 2016, a admis cererea formulată de către reclamantă, iar în consecinţă, a anulat atât decizia de instituire a măsurilor asigurătorii cât şi actele subsecvente - procesul-verbal de sechestru asigurător nr. x şi procesul-verbal nr. x, ambele din 8 iunie 2016.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că decizia contestată nu este motivată corespunzător, ceea ce echivalează cu o nemotivare, pe de o parte, iar pe de altă parte, că instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică prin demonstrarea unei stări de pericol în legătură cu risipirea averii patrimoniului, care să fie actuală şi, de asemenea să fie determinată de acţiuni sau inacţiuni ale contestatoarei, iar nu pe probabilitatea apariţiei în viitor a unei stări de pericol.

5.3. În ceea ce priveşte recursul declarat de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi:

Nu poate fi primită susţinerea recurentei, în sensul că instanţa care a pronunţat hotărârea, Curtea de Apel Bucureşti, este necompetentă material şi teritorial pentru că actele de executare au fost întocmite de către un organ fiscal din Galaţi.

În realitate, observă Înalta Curte, art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală, stipulează că se atacă în justiţie decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, iar decizia contestată în prezenta cauză este emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov-Activitatea de Inspecţie Fiscală, din subordinea Direcţiei Generale Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, astfel încât în mod corect a fost sesizată cu acţiune în contencios administrativ Curtea de Apel Bucureşti. Chiar dacă actele subsecvente deciziei au fost întocmite de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, această chestiune nu are relevanţă în stabilirea competenţe materiale şi teritoriale a instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei.

Nici critica conform căreia împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se poate formula contestaţie la executare, nu poate fi primită. Art. 213 alin. (14) din Codul de procedură fiscală, care deschide calea de contestare în justiţie împotriva unei astfel de decizii, în forma în vigoare la data sesizării instanţei de judecată, stipulează în mod expres că o astfel de contestaţie se îndreaptă la instanţa de contencios administrativ, iar nu la instanţa de executare, cum eronat pretinde recurenta.

De asemenea, nu se poate susţine cu îndreptăţire că hotărârea instanţei de fond este nemotivată. Achiesarea judecătorului la opinia uneia dintre părţile litigante nu înseamnă că instanţa nu şi-a motivat hotărârea, respectiv că a preluat necritic susţinerile acelei părţi. Judecătorul cauzei trebuie să furnizeze propriul răspuns la susţinerile părţilor dintr-un litigiu, cu alte cuvinte, să analizeze efectiv pretenţiile deduse judecăţii şi să expliciteze raţionamentul pe care şi-a fundamentat soluţia. Ori, în speţă, observă Înalta Curte, judecătorul fondului a indicat motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, fără a putea susţine cu temei, că motivarea furnizată de judecătorul cauzei este o simplă preluare argumentaţiei susţinută de reclamanta.

5.4. În ceea ce priveşte recursul declarat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii Bucureşti:

Concluzia judecătorului fondului că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii ce a fost contestată în prezenta cauză ar fi nemotivată, respectiv insuficient motivată, este excesivă. Aşa cum rezultă din conţinutul acestei decizii aflate la dosarul de fond, actul infralegislativ supus controlului judecătoresc în litigiul de faţă conţine motivaţia organului fiscal care a stat la baza acestei măsuri. Apoi, elementele de fapt învederate de către recurentă nu doar sugerează probabilitatea apariţiei în viitor a unei stări de pericol, cum susţine instanţa de fond, ci chiar conturează existenţa pericolului înstrăinării bunurilor deţinute de către reclamantă. Astfel, reclamanta a pus cu mare întârziere la dispoziţia inspectorilor fiscali documentele solicitate, şi chiar şi aşa nu în totalitate, nici măcar la data formulării recursului, cu toate că potrivit art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, avea obligaţia să colaboreze cu inspectorii fiscali la constatarea stărilor de fapt fiscale. Or, în opinia Înaltei Curţi, un astfel de comportament este de natură să creeze temerea că reclamanta încearcă să se sustragă controlului fiscal pentru a evita impunerea, existând un pericol real să-şi ascundă patrimoniul, ceea ce justifică măsura instituirii sechestrului asigurător aplicată de către organele fiscale. Cu alte cuvinte, sustragerea de la urmărire nu este doar probabilă, ci posibilă în contextul factual învederat de către organele fiscale cu privire la conduita reclamantei.

Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că recursul este fondat îl va admite ca atare, şi, în consecinţă, va casa sentinţa atacată, iar în rejudecare va respinge acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A. SA.

În schimb, pentru motivele arătate în cuprinsul acestei decizii va respinge, ca nefondat recursul declarat de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimata-reclamantă A. SA.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti-Serviciul Juridic Mijlocii în reprezentarea Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 3.034 din 14 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta A. SA, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2019.

GGC - OB