Prescription of Natura 2000 agricultural compensation claims and application of pre-2011 civil statute of limitations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii. Circumstanţele cauzei şi procedura derulată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.02.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Braşov (devenit prin O.U.G. nr. 32/2015, Garda Forestieră Braşov), anularea actului administrativ emis de pârât sub nr. x/26.01.2015 (raportat la anul 2008), cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumei de 108.294 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 880,50 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000-Situl Căliman-Gurghiu, în zona/tipul funcţionat T2, pe întreaga perioadă a anului 2008, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2008.

A mai solicitat şi plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cu data de 19.07.2012, dată la care creanţa a devenit exigibilă.

În cursul regularizării cererii de chemare în judecată şi a procedurii de fixare a primului termen de judecată, Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov (fost ITRSV Braşov), a formulat cereri de chemare în garanţie a Ministerului Mediului şi Pădurilor şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

Ulterior, pentru termenul din 5 iunie 2015, reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză a Ministerului Apelor şi Pădurilor în calitate de pârât, în considerarea calităţii sale de organ ierarhic superior al Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov.

1.2. Prin Sentinţa nr. 952 din 11 septembrie 2015, Tribunalul Mureş, a admis excepţia necompetenţei materiale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov şi Ministerul, Mediului Apelor şi Pădurilor şi chemaţii în garanţie Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.10.2015.

Prin Sentinţa nr. 129 din 27 noiembrie 2015, Curtea, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamantul A., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu soluţionarea acestuia.

1.4. Prin Decizia nr. 625 din 4 martie 2016, Înalta Curte, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, urmare a regulatorului de competenţă, la data de 11.05.2016, sub nr. x/2015*.

Prin Sentinţa nr. 65 din 10 iunie 2016, Curtea, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Braşov (fost Centrul Regional de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov), în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri şi, în consecinţă, a respins cererea de obligare a acestui pârât la plata despăgubirilor.

A admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Braşov, şi a obligat pârâta să facă propunere cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 108.294 RON, către Ministerul Apelor şi Pădurilor.

A respins cererea de anulare a Adresei nr. x; 10310/26.01.2015, emise de antecesoarea Gărzii Forestiere Braşov (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Braşov).

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de Garda Forestieră Braşov, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 108.294 RON, reprezentând compensaţii pentru anul 2008, aferente terenului în suprafaţă de 880,50 ha, situat în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Situl Călimani Gurghiu, la care se adaugă dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată din ziua următoare expirării a 45 de zile de la cererea formulată de reclamant, respectiv din 03.02.2015.

A obligat pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, să plătească reclamantului suma de 5.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Garda Forestieră Braşov, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii reclamantului A., şi a exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.

A susţinut recurenta-pârâtă că, în cauză, creanţa este considerată ca fiind fiscală, astfel că termenul de prescripţie aplicabil este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de a solicita suma, conform art. 110 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală. Prin H.G. nr. 861/2009, nu s-a introdus o cauză de suspendare/întrerupere a termenului de prescripţie.

A mai arătat recurenta că prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009, instituie o condiţie suspensivă pentru acordarea compensaţiilor, aspect constatat şi prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat că, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de Codul silvic, după data de 01.01.2010, trebuie să existe decizie favorabilă a Comisiei Europene, privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice în condiţiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Împrejurarea că schema de ajutoare sub forma proiectului de hotărâre de Guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, face ca ajutorul de stat privind plăţi Natura 2000, să nu poată fi acordat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute şi de Decizia nr. C(2012) 5266 final/19.07.2012.

A concluzionat recurenta că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor necesare acordării despăgubirilor solicitate conform celor cuprinse în Decizia Comisiei Europene anterior menţionată.

4. Apărările formulate

Intimatul-reclamant A., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Decizia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat, însă pentru următoarele considerente.

5.1. Instanţa de fond a fost învestită de către reclamantul A., cu o acţiune în pretenţii îndreptată împotriva pârâţilor Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, creanţa fiind generată de interdicţia legală a recoltării produselor de masă lemnoasă pentru suprafaţa de pădure de 880,50 ha, situată în aria total protejată Natura 2000, tipul funcţional T2.

Pretenţiile au fost evaluate de către reclamant la suma de 108.294 RON (la care se adaugă dobânzi), fiind aferente anului 2008.

Raportat la perioada pentru care au fost calculate pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată (anul 2008), pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie respinsă de prima instanţă cu motivarea că dispoziţiile legale, H.G. nr. 1071/2006, H.G. nr. 861/2009, nu oferă o calificare legală expresă în privinţa naturii juridice a compensaţiilor cerute de reclamant şi a termenului de prescripţie în care pot fi obţinute formele de sprijin analizate.

În esenţă, instanţa de fond a apreciat a fi aplicabil art. 91 din Codul de procedură fiscală, apreciind că termenul de prescripţie aferente compensaţiilor pentru anul 2008, a început să curgă la data de 01.01.2009, şi s-ar fi împlinit la data de 01.01.2014, însă a reţinut că dreptul reclamantului la despăgubiri a fost afectat de condiţia suspensivă prevăzută de art. 6 din H.G. nr. 861/2009, conform căruia formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a reţinut că, faţă de data publicării Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5266 final/19.07.2012, prin care s-a acordat avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice şi juridice care deţin păduri incluse în T1 şi T2 din cadrul siturilor Natura 2000, termenul de prescripţie, suspendat odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 861/2009, şi-a continuat cursul pentru compensaţiile aferente anului 2008 doar la 14.09.2012, astfel că acţiunea, înregistrată la 13.02.2015, a fost introdusă în interiorul termenului legal de prescripţie.

5.2. Recurenta-pârâtă Garda Forestieră Braşov, prin recursul declarat, a criticat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că prin H.G. nr. 861/2009, nu s-a introdus o cauză de suspendare/întrerupere a termenului de prescripţie.

5.3. Înalta Curte, apreciază a fi nefondată soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului.

Pentru o corectă analiză a datei de început şi a momentului împlinirii termenului de prescripţie, dar şi a incidenţei unor eventuale cauze de suspendare ori întrerupere a acestui termen, este necesar a se determina actul normativ aplicabil litigiului dedus judecăţii, în raport de modificările legislative survenite.

Pretenţiile deduse judecăţii de către reclamant sunt aferente anului 2008, data naşterii dreptului la acţiune situându-se, din punct de vedere cronologic, anterior datei de intrare în vigoare a C. civ. din 2009 (01.10.2011) şi, implicit, anterior abrogării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

5.4. În acord cu Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 iunie 2017, natura juridică a creanţei referitoare la compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, este una civilă, supusă termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de legea civilă, iar termenul de prescripţie pentru compensaţii acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.

Înalta Curte, reţine că prescripţiile începute înainte de abrogarea Decretului-lege nr. 167/1958, sunt reglementate de acest act normativ, concluzie fondată pe prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ., sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul pretinde o creanţă de natură civilă aferentă anului 2008, iar prescripţiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011, sunt supuse dispoziţiilor Decretului-lege nr. 167/1958, Înalta Curte, va analiza excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin prisma acestor prevederi legale, reţinând că, potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani.

Din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii aferente anului 2008, a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 13.02.2015, după ce intimata-reclamantă s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, solicitând avizarea la plată a sumei de 108.294,00 RON, conform cererii înregistrate sub nr. x/19.12.2014.

Termenul de prescripţie aferent creanţei născute în anul 2008, a început să curgă la data de 01.01.2009, şi s-a împlinit la data de 01.01.2012, astfel încât, la data sesizării instanţei de judecată, dar şi la data solicitării de avizare a plăţii, dreptul material la acţiune al reclamantului era prescris.

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, avute în vedere de instanţa de fond ca temei pentru respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, "Daca dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe sa curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.".

Astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, au fost socotite, din punct de vedere juridic, nu o cauză de întrerupere/amânare a curgerii termenului de prescripţie, ci o condiţie suspensivă legală, care afectează exerciţiul dreptului.

Înalta Curte, reţine că, prin Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reţinut că "Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluţii de principiu s-a avut în vedere faptul că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, se referă numai la compensaţiile pentru care dreptul de acordare a luat naştere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanţe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016.

Prin decizia respectivă, s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010, privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010."

În consecinţă, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, nu reglementează o condiţie suspensivă privind naşterea dreptului la acţiune pentru compensaţiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010. Astfel, nu au incidenţă asupra termenului de prescripţie, în ceea ce priveşte pretenţiile deduse judecăţii, iar termenul de prescripţie s-a împlinit, astfel cum s-a arătat mai sus, la data de 01.01.2012, anterior sesizării instanţei de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte, apreciază ca fiind fondat motivul invocat de recurenta-pârâtă Garda Forestieră Braşov, referitor la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu greşita aplicare a normelor de drept material, însă în raport cu cele expuse mai sus, cu consecinţa casării, în parte, a hotărârii de fond şi reformarea soluţiei primei instanţe, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerii cererii de chemare în judecată, în consecinţă.

5.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, va admite recursul declarat de pârâta Garda Forestieră Braşov, va casa, în parte, sentinţa civilă recurată, iar în rejudecare, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca fiind prescrisă, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale primei instanţe, privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Braşov şi cererea de chemare în garanţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Garda Forestieră Braşov, împotriva Sentinţei nr. 65 din 10 iunie 2016, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca fiind prescrisă.

Menţine dispoziţiile privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Braşov, şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Apelor şi Pădurilor, şi a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Mureş-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - OB