Negative jurisdictional conflict over underground cables: forfeiture of private territorial incompetence exception due to tardy answer and alternative competence at secondary office location

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi la data de 30 noiembrie 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu pârâta B. S.R.L., obligarea acesteia la scoaterea cablurilor electrice montate în subteran, care traversează terenul proprietatea sa şi readucerea terenului la starea iniţială, precum şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri de 800 EURO/lună, începând cu luna noiembrie 2015 şi până la readucerea terenului la starea sa iniţială. În subsidiar, în cazul în care se va stabili, în urma expertizei electroenergetice, că nu poate fi deviat traseul cablurilor electrice de pe terenul său din cauză că trecerea acestora prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau prea costisitoare, a solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri anuale raportată la cea stabilită lunar potrivit capătului 2 al cererii de chemare în judecată, plătibilă atâta timp cât cablurile electrice, proprietatea acesteia, îi subtraversează terenul.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 9 aprilie 2019, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, solicitând declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, în considerarea faptului că sediul acesteia se află în localitatea Orţişoara.

Prin Sentinţa civilă nr. 1327 din 11 iunie 2019, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

S-a reţinut că deşi reclamantul susţine prin acţiunea introductivă că sediul social al societăţii pârâte este în judeţul Călăraşi, din verificările efectuate rezultă că sediul social real al acesteia este în judeţul Timiş, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta.

Judecătoria Timişoara, pe rolul căreia a fost înregistrată cauza, la rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 1838 din 2 octombrie 2019, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu soluţionarea unei cereri având ca obiect obligaţie de a face neevaluabilă în bani, respectiv desfiinţarea unor lucrări, precum şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri, întâmpinarea în acest caz fiind obligatorie în absenţa unor dispoziţii contrare.

S-a reţinut că în raport de obiectul dedus judecăţii, competenţa teritorială se determină potrivit regulii generale, respectiv instanţa de la sediul pârâtului, competenţa fiind de ordine privată, având în vedere că litigiul are ca obiect drepturi de care părţile pot să dispună. Pe lângă această instanţă reclamantul are posibilitatea de a sesiza, conform art. 116 C. proc. civ., şi alte instanţe care ar fi deopotrivă competente, această alegere neputând fi cenzurată de pârât sau de instanţa învestită.

S-a reţinut că reclamantul a înţeles să învestească Judecătoria Călăraşi pentru a soluţiona cererea sa, instanţă competentă din punct de vedere teritorial, atât în temeiul art. 109 C. proc. civ., cât şi în temeiul art. 113 pct. 9 C. proc. civ.

S-a avut în vedere că reclamantul a solicitat desfiinţarea unor lucrări efectuate pe un teren situat în judeţul Călăraşi, localitate în care pârâta are un sediu secundar, astfel că, executarea acestei obligaţii ar urma să se facă în această localitate, ceea ce înseamnă că pe lângă instanţa de la sediul pârâtei să fie deopotrivă competentă instanţa locului unde pârâta are sediul secundar în care ar urma să se execute obligaţia, respectiv Judecătoria Călăraşi.

De asemenea, s-a reţinut că reclamantul invocă o faptă ilicită constând în efectuarea racordului de către pârâta la reţeaua de energie electrică prin tragerea unui cablu subteran pe alt traseu decât cel autorizat, traversând astfel terenul reclamantului situat în comuna Dragalina, astfel că, din punct de vedere al competenţei alternative, este competentă şi instanţa de la locul în care s-ar fi săvârşit o astfel de faptă, respectiv Judecătoria Călăraşi, conform art. 113 pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, instanţa a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a o invoca, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată i-a fost comunicată în mod legal pârâtei la data de 6 martie 2019, întâmpinarea fiind depusă cu depăşirea termenului legal de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, care s-a împlinit la data de 1 aprilie 2019 (prin prorogarea termenului, având în vedere că ultima zi a termenului a căzut într-o zi nelucrătoare, respectiv duminica), fiind expediată de pârâtă prin intermediul Poştei Române la data de 6 aprilie 2019, conform ştampilei aplicate pe plic. Prin nedepunerea întâmpinării în termenul legal, competenţa a rămas câştigată în favoarea instanţei învestite, fără a mai exista posibilitatea declinării de competenţă dacă aceasta nu a fost invocată cu respectarea prevederilor legale.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, pot fi invocate până la anumite termene şi în anumite condiţii prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., privitor la invocarea excepţiei:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de desfiinţare, respectiv scoatere a cablurilor electrice montate în subteran, care traversează terenul proprietatea sa şi readucerea terenului la starea iniţială, precum şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri de 800 EURO/lună, începând cu luna noiembrie 2015 şi până la readucerea terenului la starea sa iniţială. În subsidiar, a solicitat, ca în cazul în care se va stabili, în urma expertizei electroenergetice, că nu poate fi deviat traseul cablurilor electrice de pe terenul său, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri anuale raportată la cea stabilită lunar potrivit capătului 2 al cererii de chemare în judecată, plătibilă atâta timp cât cablurile electrice, proprietatea acesteia, îi subtraversează terenul, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Aşadar, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată vizează o acţiune personală referitoare la un imobil, iar pentru determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a unei astfel de acţiuni sunt incidente dispoziţiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.

Necompetenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată şi, prin urmare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Verificarea depunerii în termen a întâmpinării se face din oficiu, fiind incidente dispoziţiile art. 208 C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecinţa nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, decât legea prevede altfel.

Formularea şi depunerea întâmpinării în cauză nu este facultativă, ci legea instituie ca regulă în sarcina pârâtului această obligaţie, iar nedepunerea întâmpinării sau depunerea tardivă a acesteia, cu încălcarea termenului prevăzut la art. 201 alin. (1) C. proc. civ., atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai invoca excepţiile de ordine privată; situaţiile de excepţie în care întâmpinarea nu este obligatorie, sunt expres prevăzute de lege, iar în absenţa unei astfel de excepţii, este aplicabilă regula depunerii întâmpinării.

În speţă, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Călăraşi printr-o întâmpinare depusă tardiv, peste termenul de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165 C. proc. civ., respectiv la 6 aprilie 2019, conform ştampilei poştei aplicate pe plicul aflat la dosarul Judecătoriei Călăraşi, în condiţiile în care termenul a început să curgă la data 6 martie 2019, data primirii de către pârâtă a cererii de chemare în judecată, şi s-a împlinit la 1 aprilie 2019.

Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepţiei de necompetentă de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecinţa că instanţa necompetentă, sesizată prin formularea cererii de chemare în judecată, rămâne învestită cu judecarea cauzei.

De altfel, se constată că şi dacă întâmpinarea ar fi fost depusă în termenul legal, Judecătoria Călăraşi ar fi fost competentă să soluţioneze cauza în raport de dispoziţiile art. 109 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecata formulată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta, având în vedere că reclamantul a solicitat desfiinţarea unor lucrări efectuate pe un teren situat în judeţul Călăraşi, localitate în care pârâta are un sediu secundar.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. raportat la art. 107 şi art. 109 C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2019.

GGC - MM