Territorial jurisdiction for forced execution: application of Art. 651 CPC to surety versus principal debtor in unipatrimonial proceedings

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de 30 septembrie 2019, petentul BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2019, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut din data de 21 martie 2019, împotriva debitorului B., la solicitarea creditoarei C..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 665 alin. (1) şi alin. (3), art. 666 alin. (1) şi art. 782 C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 6795 din 10 octombrie 2019, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

În motivarea hotărârii s-a reţinut incidenţa art. 651 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanţa a mai reţinut că, potrivit titlului executoriu - contractul de împrumut din 21 martie 2018, debitorul principal al obligaţiei de plată este D., iar numitul B. are calitatea de fidejusor.

Totodată, s-a mai reţinut că în dosarul de executare silită s-a formulat o singură cerere, atât cu privire la debitorul principal, cât şi cu privire la fidejusor.

Conform art. 112 C. proc. civ. în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali, în speţă creditorul formulând o singură cerere de executare silită atât cu privire la debitorul principal, precum şi cu privire la fidejusor.

Prin urmare, a concluzionat Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, instanţa de executare este cea de la domiciliul debitorului principal, iar în speţă, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului D. era în comuna Cernăteşti, judeţul Buzău, conform verificării din baza de date de la dosar

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 5545 din 25 octombrie 2019, pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a dispus suspendarea cauzei şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui incident procedural.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că, în cauză, calitatea de debitor o are debitorul girant, iar dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. nu disting relativ la competenţa instanţei de executare, după cum este vorba de un debitor principal sau un alt garant al obligaţiei de executare.

Dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicabilitate în materia executărilor silite, întrucât executarea silită are reguli proprii de competenţă.

Pentru aceste considerente, raportat la domiciliul debitorului garant - B. de la data sesizării organului de executare (Bucureşti, str. x), instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie cererea prin care Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2019, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut din data de 21 martie 2019, împotriva debitorului B., la solicitarea creditoarei C..

Se reţine că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere situaţia particulară a speţei, respectiv în funcţie de domiciliul debitorului principal sau garantului.

În primul rând, este de remarcat că art. 651 C. proc. civ., la alin. (1), stipulează în sensul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Se reţine însă că, din perspectiva fazei executării silite, debitorul poate fi reprezentat atât de debitorul principal din convenţia de împrumut, cât şi de debitorii garanţi, fie ei fidejusori sau ipotecari întrucât o caracteristică fundamentală a executării silite este reprezentată, ca regulă, de caracterul ei unipatrimonial, ceea ce înseamnă că, în mod obişnuit, în cadrul unei executări silite nu poate fi urmărit silit decât un singur debitor, coparticiparea procesuală neputând fi decât pasivă.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează în sensul că "sunt părţi în procedura de executare creditorul şi debitorul" raportate la cele ale art. 648 alin. (1) din cod potrivit cărora "creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel".

Din interpretarea textelor de lege menţionate, competenţa de soluţionare a unei cereri privind încuviinţarea executării silite, cum este cazul de faţă, aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Or, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost formulată împotriva debitorului girant B..

Astfel, se constată că creditoarea C. a înţeles să se îndrepte împotriva garantului, care dobândeşte, în atare împrejurare, calitate procesuală, câtă vreme în actul de învestire al instanţei, reprezentat de cererea de încuviinţare a executării silite formulată de către executorul judecătoresc, este indicată respectiva persoană.

Faţă de toate cele de mai sus şi cum, în cauză, domiciliul numitului B. era, la data sesizării organului de executare, în Bucureşti, în circumscripţia Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2019.

GGC - CL