Forest land corruption case: absolute nullity for un-specialized panel and loss of supreme court jurisdiction after legislative mandate lapsed

Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2019

Asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 20 ianuarie 2015 emis în dosarul nr. x/2012, au fost trimişi în judecată:

în stare de arest preventiv

1. A., avocat în cadrul Baroului Braşov, deputat în Parlamentul României, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 309 din C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2012 i-a solicitat judecătorului B. ca, printr-o analiză şi interpretare părtinitoare a probelor, să denatureze starea de fapt şi să pronunţe o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui C., în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, creând astfel un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier);

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, împreună cu C., D., E., F., G. a constituit şi coordonat un, ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu C. le-a promis numiţilor D. şi E., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase, iar aceştia din urmă au promis că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu C. i-a promis numitului F., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase (achiziţionarea terenului la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă), iar acesta din urmă a promis că va determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu C. i-a promis inculpatului G., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase (achiziţionarea unei părţi din teren la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă), iar acesta din urmă a promis că va determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, Romsilva, etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv să nu formuleze acţiuni în instanţă împotriva deciziilor comisiilor de fond funciar care să prelungească procesul de punere în posesie şi respectiv eliberarea titlurilor de proprietate pe loturile indicate de inculpaţi.

2. G., pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, începând cu luna aprilie 2013 şi până în prezent, împreună cu A., C. şi F., a constituit şi coordonat un grup, care urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna;

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în luna aprilie 2013, împreună cu F., le-a promis numiţilor A. şi C. că-i va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, ROMSILVA etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău), acceptând de la aceştia promisiunea vânzării a unei părţi din suprafaţa retrocedată la un preţ subevaluat;

- spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002, constând în aceea că, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei bunurilor promise de inculpaţii A. şi C. în schimbul folosirii influenţei, acţionând prin intermediul inculpatei H., administrator la S.C. Resedinta Varstnicilor S.R.L., societate deţinută şi controlată de inculpatul I., fiul său, a încheiat un contract prin care această societate a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de inculpatul F. pentru suprafaţa de 43.277 ha, dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna.

3. B., judecător în cadrul Tribunalului Covasna, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 309 din C. pen., art. 5 din C. pen. constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea inculpatului A., împreună cu inculpatul J. şi profitând de neglijenţa arătată de inculpata K., cu intenţie, printr-o analiză şi interpretare părtinitoare a probelor, a denaturat vădit starea de fapt, pronunţând o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui C., în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, creând astfel un prejudiciu în sarcina RNP ROMSILVA de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43227 ha teren forestier);

- luare de mită, prevăzută de art. 289 din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna şi membru al completului investit cu soluţionarea cauzei 2165/270/2007, a primit în biroul său din cadrul instanţei suma de 10.000 euro de la inculpatul A., avocatul inculpatului C. în respectiva cauză pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv a pronunţa o hotărâre favorabilă acestuia (decizia 364/R/22 iunie 2010 a Tribunalului Covasna) prin care recursul la cererea de revizuire a fost admis;

- luare de mită, prevăzută de art. 289 din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Covasna şi membru al completului învestit cu soluţionarea cauzei nr. 4014/305/2010, în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna, a solicitat de la inculpatul A., avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 de euro pentru a-i da clientului acestuia din urmă, inculpatul C., o soluţie favorabilă, solicitare acceptată de inculpatul A., care ulterior pronunţării deciziei, i-a şi remis o parte din bani, respectiv suma de 10.000 euro.

4. C., pensionar, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, împreună cu inculpaţii A., D., E., F., G. a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu inculpatul A. le-a promis inculpaţilor D. şi E., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase, iar aceştia din urmă au promis că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu inculpatul A. i-a promis inculpatului F., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase (achiziţionarea terenului la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă), iar acesta din urmă a promis că va determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu inculpatul A. i-a promis inculpatului G., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase (achiziţionarea unei părţi din teren la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă), iar acesta din urmă a promis că va determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, Romsilva, etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv să nu formuleze acţiuni în instanţă împotriva deciziilor comisiilor de fond funciar care să prelungească procesul de punere în posesie şi respectiv eliberarea titlurilor de proprietate pe loturile indicate de inculpaţi.

5. F., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, începând cu luna aprilie 2013, împreună cu inculpaţii A., C. şi G., a constituit şi coordonat un grup cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna;

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că începând cu luna aprilie 2013, împreună cu G., le-a promis inculpaţilor A. şi C. că-i va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, Romsilva etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, acceptând de la aceştia promisiunea vânzării a unei părţi din suprafaţa retrocedată la un preţ subevaluat.

6. L., pensionar, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, începând cu anul 2013 şi până luna octombrie 2014, a acţionat în mod coordonat împreună cu inculpaţii M. şi N. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie (cumpărare/trafic de influenţă) sau asimilate infracţiunilor de corupţie (abuz în serviciu) cu scopul de a obţine venituri prin ajutarea inculpatului F. şi a membrilor grupului său să-şi atingă scopurile urmărite (urgentarea punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna şi prin ajutarea suspecţilor O. şi A României Lia Georgia să obţină reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile din Bucureşti şi judeţele Suceava, Călăraşi şi Mureş;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în anul 2014, pentru atingerea obiectivelor grupului infracţional organizat din care face parte, împreună cu M. şi N., i-a promis bani inculpatului P. pentru ca acesta să intervină pe lângă directorul general al Romsilva în scopul urgentării punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de 43.227 ha.

în stare de arest la domiciliu

7. I., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2013, împreună cu inculpaţii C., A., G. şi F., a constituit un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată;

- spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002, constând în aceea că, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei bunurilor promise de inculpaţii A. şi C. primite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, săvârşită în legătură cu retrocedarea suprafeţei de teren forestier, acţionând prin intermediul inculpatei H., administrator la S.C. Resedinta Varstnicilor S.R.L., societate deţinută şi controlată de inculpat, a determinat-o pe inculpata H. să încheie un contract prin care această societate a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de F. pentru suprafaţa de 43.277 ha, dobândită prin decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, la preţul de 2500 de euro/ha;

- complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, acţionând cu intenţie, l-a sprijinit moral pe inculpatul G., prin disimularea adevăratei naturi a provenienţei folosului primit de acesta de la C. pentru a interveni asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha retrocedat.

8. N., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că începând cu anul 2013 şi până luna octombrie 2014, a acţionat în mod coordonat împreună cu inculpaţii M. şi L. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie (cumpărare/trafic de influenţă) sau asimilate infracţiunilor de corupţie (abuz în serviciu) cu scopul de a obţine venituri prin ajutarea inculpatului F. şi a membrilor grupului său să-şi atingă scopurile urmărite (urgentarea punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna şi prin ajutarea suspecţilor O. şi A României Lia Georgia să obţină reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile din Bucureşti şi judeţele Suceava, Călăraşi şi Mureş;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în anul 2014, pentru atingerea obiectivelor grupului infracţional organizat din care face parte, împreună cu M. şi L., i-a promis bani inculpatului P. pentru ca acesta să intervină pe lângă directorul general al Romsilva în scopul urgentării punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de 43.227 ha.

în stare de libertate:

9. E., cu antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că imediat după ce s-a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, în luna octombrie 2012, împreună cu inculpaţii A., C. şi D., a constituit şi coordonat un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior şi alte persoane), care urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată (43.227 ha pădure);

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în luna octombrie 2012, acţionând împreună cu inculpatul D., le-a promis inculpaţilor A. şi C. că-i va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, acceptând de la aceştia promisiunea de bani sau alte foloase (vânzarea terenului la un preţ preferenţial);

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 din C. pen., constând în aceea că în luna noiembrie 2012, i-a promis deputatului de Bacău, inculpatul Q., membru PNL şi fost ministru al justiţiei, suma de 2.500.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva - Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău cu scopul de a-i determina fie să urgenteze, fie să să-şi îndeplinească în mod defectuos (să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a deciziei nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna ce are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 43.227 ha teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti;

- complicitate la spălare a banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul Q. să disimuleze adevărata natură provenienţei sumei de 2.500.000 euro, prin încheierea contractului de asistenţă juridică nr. x/02.11.2012 cu Casa de avocatură Q. şi asociaţii, cunoscând că suma de bani provine din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

10. D., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că constând în aceea că imediat după ce s-a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, în luna octombrie 2012, împreună cu inculpaţii A., C. şi D., a constituit şi coordonat un grup (la care au aderat/sprijinit ulterior şi alte persoane), care urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată (43.227 ha pădure);

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în luna octombrie 2012, acţionând împreună cu inculpatul D., le-a promis inculpaţilor A. şi C. că-i va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii de punere în posesie şi eliberare titlului de proprietate privind terenul forestier în suprafaţă de 43.227 ha (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, acceptând de la aceştia promisiunea de bani sau alte foloase (vânzarea terenului la un preţ preferenţial) .

11. Q., avocat, senator în Parlamentul României, cu antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în luna noiembrie 2012, a aderat la grupul constituit din inculpaţii A., C., E. şi D., în scopul de a săvârşi infracţiuni de corupţie în legătură cu punerea în executare a deciziei nr. . 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna ce are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 43.227 ha teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti;

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în noiembrie 2012 a pretins de la inculpaţii E. şi D. suma de 2.500 000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva - Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău cu scopul de a-i determina fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) privind punerea în executare a deciziei nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna ce are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 43.227 ha teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti,;

- spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002; trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că pentru a disimula adevărata provenienţă a sumei de 2.500.000 euro rezultând din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. x/02.11.2012, potrivit căruia suma de 2.000.000 de euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix şi suma de 500.000 de euro cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.

12. M., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, începând cu anul 2013 şi până luna octombrie 2014, a acţionat în mod coordonat împreună cu inculpaţii N. şi L. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie (cumpărare/trafic de influenţă) sau asimilate infracţiunilor de corupţie (abuz în serviciu) cu scopul de a obţine venituri prin ajutarea inculpatului F. şi a membrilor grupului său să-şi atingă scopurile urmărite (urgentarea punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna şi prin ajutarea suspecţilor O. şi A României Lia Georgia să obţină reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile din Bucureşti şi judeţele Suceava, Călăraşi şi Mure;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în anul 2014, pentru atingerea obiectivelor grupului infracţional organizat din care face parte, împreună cu N. şi L., i-a promis bani inculpatului P. pentru ca acesta să intervină pe lângă directorul general al Romsilva în scopul urgentării punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de 43.227 ha.

13. R., fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de: complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând în aceea că la începutul lunii aprilie 2013, pentru a reuşi punerea în executare în mod fraudulos a deciziei civile nr. 231 din 17.04.2012 a Tribunalului Covasna privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostului Domeniu Ghica-Comăneşti, i-a sprijinit moral pe C. şi A. să cumpere influenţă de la G., al cărui rol era să intervină pe lângă directorul general al R.N.P. Romsilva, S., pentru a urgenta punerea în executare a deciziei civile nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna şi pentru a bloca eventualele acţiuni în justiţie pe care RNP Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău le-ar fi putut introduce cu referire la respectiva decizie.

14. T., judecător în cadrul Tribunalului Braşov, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Braşov, începând cu luna iulie 2012, după obţinerea în mod fraudulos a deciziei 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, a ajutat în mod repetat grupul infracţional compus din inculpaţii A., C., G., D. şi E., persoane care urmăreau obţinerea de venituri prin săvârşirea unor infracţiuni de corupţie (cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, etc.), în scopul de a urgenta punerea în posesie şi obţinerea titlului de proprietate a suprafeţei de 43.277 ha teren, prin acordarea de consultanţă juridică şi abordarea colegilor judecători;

- complicitate la cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând în aceea că, la începutul lunii aprilie 2013, pentru a reuşi punerea în executare în mod fraudulos a deciziei civile nr. 231 din 17.04.2012 a Tribunalului Covasna privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra fostului Domeniu Ghica-Comăneşti, i-a sprijinit moral pe C. şi A. să cumpere influenţă de la G., al cărui rol era să intervină pe lângă directorul general al R.N.P. Romsilva, S., pentru a urgenta punerea în executare a deciziei civile nr. 231/17.04.2012 a Tribunalului Covasna şi pentru a bloca eventualele acţiuni în justiţie pe care RNP Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău le-ar fi putut introduce cu referire la respectiva decizie.

15. U., primar al localităţii Căiuţi din judeţul Bacău, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., constând în aceea că, în calitate de membru al unui partid politic şi primar al localităţii Căiuţi, jud. Bacău, a ajutat grupul infracţional organizat compus din A., C., F. şi G. prin menţinerea legăturii cu persoanele din cadrul Direcţiei Silvice Bacău şi prin informarea inculpatului F. despre existenţa unei anchete DNA.

16. S., director RNP Romsilva, fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, în calitate de director general al RNP Romsilva, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, începând cu anul 2013, a răspuns solicitărilor formulate de inculpatul G. şi a luat măsuri împotriva intereselor Regiei, respectiv a întreprins măsuri în scopul de a împiedica promovarea şi susţinerea acţiunilor în justiţie în legătură cu retrocedarea suprafeţei de 43.277 ha teren în favoarea grupului infracţional format din inculpaţii G., A., C. şi F.,;

- abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., constând în aceea că, în calitate de director general al RNP Romsilva, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a dispus, în luna martie 2013, în mod abuziv ca juristei V., angajată a RNP Romsilva, să-i fie modificate atribuţiile de serviciu, interzicându-i să mai reprezinte interesele unităţii în procesele care aveau ca obiect retrocedarea suprafeţei de 43.277 ha teren forestier, după ce aceasta a formulat în mod legal o cerere de strămutare a uneia dintre aceste cauze (dosar x/2013 al Tribunalului Covasna) - cerere de strămutare admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 17.01.2014.

17. P., pentru comiterea infracţiunilor de:

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, începând cu luna septembrie 2014, a ajutat grupul infracţional compus din inculpaţii N., M., L., W. să-şi atingă scopurile, respectiv a obţine venituri prin ajutarea inculpatului F. şi a membrilor grupului său să-şi atingă scopurile urmărite (urgentarea punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărârea judecătorească nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna şi prin ajutarea suspecţilor O. şi X. să obţină reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile din Bucureşti şi judeţele Suceava, Călăraşi şi Mureş;

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, a promis inculpaţilor N., M., L., W. că va interveni pe lângă directorul general Romsilva, acceptând promisiunea unor sume de bani.

Prin încheierea din data de 18 martie 2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, s-au admis, în parte, excepţiile formulate de inculpaţii B., E., D., T., S., L., N., M. şi P..

S-a constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov şi s-a dispus remedierea descrierii faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, realizată prin Ordonanţa nr. 268/III-13/2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov din 23 martie 2015 de remediere a neregularităţilor cuprinse în Rechizitoriul nr. x al DNA - ST Braşov din 20 ianuarie 2015 şi constatate prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 18 martie 2015, dată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum au fost efectuate în cuprinsul Ordonanţei. S-au menţinut dispoziţiile de trimitere în judecată din cuprinsul rechizitoriului din 20 ianuarie 2015 al D.N.A. S.T. Braşov. Ministerul Public a remediat neregularităţile prin Ordonanţa nr. 268/III-13/2015 din 23 martie 2015.

Prin încheierea nr. 230 din 25 martie 2015, conform art. 346 alin. (4) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, ale cărui neregularităţi au fost îndreptate prin Ordonanţa nr. 268/III-13/2015 din 23 martie 2015, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii A., C., B., E., D., Q., F., G., I., T., R., U., S., L., N., M. şi P..

S-au respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii B., E., D., Q., T., S., L., N., M., P. şi F. şi care nu au făcut obiectul încheierii din data de 18 martie 2015.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul B., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (7), art. 123 alin. (2), art. 110 alin. (5) teza a II-a din C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 155 din 3 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară în dosarul nr. x/2015 s-au respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de contestatorii inculpaţi B., L., N., P., E., Q., M. şi S. împotriva încheierii nr. 230 din data de 25.03.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost disjunsă cauza cu privire la inculpatul P., dispunându-se formarea unui nou dosar, iar prin sentinţa penală nr. 45 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, constatând că la dosar s-a depus certificatul de deces seria x, emis de Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti la data de 09.12.2016 din care rezultă că P. a decedat la data de 09.12.2016, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a treia din C. proc. pen., a încetat procesul penal cu privire la P., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

B. Prin sentinţa penală nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015 în majoritate: I. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 309 din C. pen. constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. (pct. 1-3 din rechizitoriu).

b) Conform art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. (pct. 4 şi 5 din rechizitoriu) din două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prevăzute fiecare de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Conform art. 67, 66 din C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 20.11.2014 la 29.06.2015.

II. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

b) Conform art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. (pct. 3 din rechizitoriu): din infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în instigare la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G., pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

c) În baza art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul G. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Conform art. 67, 66 din C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 28.10.2014 la 29.06.2015.

III. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 309 din C. pen.

b) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 (pct. 2 din rechizitoriu).

c) În baza art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (pct. 3 din rechizitoriu).

Conform art. 65 din C. pen. anterior, a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, respectiv: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de judecător.

Conform art. 71 din C. pen. anterior, a fost interzis, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Conform art. 88 alin. (1) din C. pen. anterior, a fost dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 03.12.2014, şi de la 08.12.2014 la 29.06.2015.

Conform art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, privind restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.

Au fost ridicate măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanţa procurorului din data de 08.01.2015, respectiv sechestrul asupra următoarelor bunuri imobile: imobil (teren în suprafaţă de 100 mp şi construcţie casă de cărămidă) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. top x şi al A1.1 sub număr nr. cad. x top x;Imobil (teren în suprafaţă de 163 mp) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. cad/top x; Imobil (teren în suprafaţă de 180 mp) situat în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, înscris în CF nr. x Sfântu Gheorghe la A1 nr. cad/topo x; aparţinând inculpatului B. ca bunuri comune împreună cu soţia sa Y..

IV. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pct. 1 şi 2 din rechizitoriu).

b) Conform art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. (pct. 3 şi 4 din rechizitoriu): din două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prevăzute fiecare de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., într-o singură infracţiune de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Conform art. 67, 66 din C. pen., a fost interzis ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de trei ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.

V. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

b) În baza art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Conform art. 67, 66 din C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen., interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 15.10.2014, şi de la 17.10.2014 la 29.06.2015.

VI. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

b) În baza art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul L. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Conform art. 67, 66 din C. pen. a fost interzis, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzis, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 15.10.2014, şi de la 17.10.2014 la 28.01.2015.

VII. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I., pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

b) Conform art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. (punctul 2 din Rechizitoriu): din infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, în instigare la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I. pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

c) În baza art. 26 din C. pen. anterior raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

A fost aplicate dispoziţiile art. 71 din C. pen. anterior şi interzise, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen. anterior: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 81 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 din C. pen. anterior.

Conform art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

A fost atrasă atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.

Conform art. 88 alin. (1) din C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 23.10.2014 la 29.06.2015.

VIII. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

b) În baza art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul N. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Conform art. 67, 66 din C. pen. a fost interzis ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata măsurilor preventive (reţinere, arestare preventivă şi durata arestului la domiciliu) de la 16.10.2014 la 28.01.2015.

IX. Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la spălare a banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

X. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. şi infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

XI. Conform art. 396 alin. (5) la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Q. pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

XII. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M., pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

b) În baza art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul M. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Conform art. 67, 66 din C. pen. a fost interzis ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), d) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.

Conform art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzis ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

Conform art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii pentru 24 ore din data de 16.10.2014.

XIII. În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata R., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

A fost făcută aplicarea art. 71 din C. pen. anterior şi interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen. anterior: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 81 din C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 din C. pen. anterior.

Conform art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.

XIV. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata T. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

b) În baza art. 26 din C. pen. anterior, raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptelor), cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata T. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. anterior şi s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen. anterior: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Conform art. 81 din C. pen. anterior, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 din C. pen. anterior.

Conform art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 din C. pen. anterior şi consecinţelor nerespectării acestora.

XV. Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul U. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

XVI. a) Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S. pentru comiterea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

b) A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de Parchet, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S. din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (2) din C. pen.

Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

A fost respinsă, ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea vătămată V. împotriva inculpatului S..

Inculpaţii A., G., C., F., I., R., T., B., L., M., N., au fost obligaţi la câte 15.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii E., D., Q., U., S., au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial al avocatului din oficiu, în sumă de câte 120 RON pentru fiecare dintre inculpaţii G., C., F., R., L., M., N., a rămas în sarcina statului.

Cu opinia separată în sensul achitării inculpatului B. în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. (pct. 3 din Rechizitoriu).

Împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii A., F., T., T., U., I., G., N., L., M., B., R., C., părţile civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi V., şi apelantele Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică Bacău, privind şi pe inculpaţii D., Q., S. şi E.; cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 octombrie 2018, sub nr. x/2018, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 3 decembrie 2018.

La termenul din data de 3 decembrie 2018, având în vedere sentinţa civilă nr. 4827/23.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 prin care s-a dispus, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi republicată, suspendarea executării Hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 137/08.11.2018, prin care s-a aprobat tragerea la sorţi a membrilor Completului de 5 Judecători pentru toate cauzele penale din şedinţa de judecată din 03 decembrie 2018, s-a acordat termen administrativ pentru data de 14 ianuarie 2019 şi ulterior pentru data de 4 februarie 2019.

Prin încheierea din 4 februarie 2019 având în vedere lipsa de procedură cu Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, precum şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost sesizat cu o întrebare prealabilă vizând calitatea procurorului care urmează să participe în astfel de cauze, în referire la aplicarea art. 888 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu termen stabilit la data de 26 februarie 2019, a amânat cauza la data de 04 martie 2019 şi ulterior pentru data de 13 mai 2019 şi respectiv 12 iunie 2019.

La termenul din 12 iunie 2019 instanţa având în vedere cererile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi a apelantului inculpat U., în sensul retragerii apelurilor formulate, şi dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 2 din acelaşi cod şi în procesul penal, a luat act de manifestările de voinţă, în sensul retragerii apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 286 din 9.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi apelantul inculpat U..

Totodată, la acelaşi termen a fost admisă, în parte, cererea de probatorii formulată de reprezentantul Ministerului Public, în raport de motivele de apel formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, constând în reaudierea martorilor J., K. şi Z., luându-se act de precizarea inculpaţilor B., F., A., I., G. şi L., în sensul că doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, inculpaţii B., F., A. după administrarea probatoriului astfel încuviinţat.

La termenele din data de 10 septembrie 2019 şi 7 octombrie 2019 cauza a fost amânată în vederea publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 03 iulie 2019 în Monitorul Oficial al României.

La termenul din 4 noiembrie 2019, părţile au formulat concluzii cu privire la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 03 iulie 2019, decizie prin care instanţa de control constituţional a admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către instanţa supremă a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Totodată, s-a pus în vedere părţilor să formuleze concluzii şi cu privire la posibilitatea suspendării judecării cauzei prin raportare la dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

La acest termen reprezentantului Ministerului Public, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea şi aplicarea următoarelor dispoziţii legale comunitare:

1. Articolul 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 325 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, art. 1 alin. (3) din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătoreşti, Curtea Constituţională a României, care să soluţioneze o excepţie procesuală care ar viza o eventuală nelegală compunere a completurilor de judecată, în raport de principiul specializării judecătorilor la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (neprevăzut de Constituţia României) şi să oblige o instanţă de judecată să trimită cauzele, aflate în calea de atac a apelului (devolutivă), spre rejudecare, în primul ciclu procesual la aceeaşi instanţă?

2. Articolul 2 şi articolul 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătoreşti a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secţii a instanţei supreme (completuri compuse din judecători în funcţie, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiţia specializării solicitată pentru a promova la secţia penală a instanţei supreme)?

3. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a instanţei de contencios constituţional, care interpretează o normă inferioară Constituţiei, de organizare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inclusă în legea internă privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, normă interpretată în mod constant, în acelaşi sens, de o instanţă de judecată timp de 16 ani?

Concluziile apărătorilor aleşi ai apelanţilor inculpaţi, ale reprezentantului apelantei Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regiei Naţionale Romsilva, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi al intimatului inculpat S. au fost detaliate, în încheierea din data de 4 noiembrie 2019, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

I. Cu titlu preliminar, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va analiza cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi cererea de suspendare a soluţionării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

I.1. Cu privire la cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene:

"Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen."

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 340/2009: "(1) Instanţa de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză."

După cum rezultă din dispoziţiile citate anterior, procedura instituită de art. 267 din TFUE are la bază separaţia clară a funcţiilor judiciare între Curtea de Justiţie şi instanţele statelor membre, care presupune cooperarea loială între acestea, în scopul aplicării uniforme a dreptului Uniunii în cadrul acesteia.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, procedura instituită la articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între Curte şi instanţele naţionale cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluţionarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunţe (a se vedea Hotărârea din 27 noiembrie 2012, Pringle, C-370/12, EU:C:2012:756, punctul 83 şi Ordonanţa din 8 septembrie 2016, Google Ireland şi Google Italy, C 322/15, EU:C:2016:672, punctul 14). Altfel spus, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să se pronunţe cu privire la problemele de fapt ivite în cadrul litigiului principal şi nici să soluţioneze eventualele divergenţe de opinii în interpretarea sau aplicarea normelor de drept naţional.

Or, instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În materie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevanţei unei hotărâri preliminare, acestor instanţe revenindu-le obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

În opinie majoritară se reţine că, asupra cererii de pronunţare a unei decizii preliminare, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se poate pronunţa numai atunci când dreptul Uniunii este aplicabil litigiului principal şi numai dacă o asemenea decizie apare ca fiind necesară instanţei naţionale pentru a pronunţa o hotărâre în cauza cu care este învestită.

Chiar dacă în considerarea articolului 267 al treilea paragraf din TFUE, o întrebare invocată într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac potrivit dreptului intern obligă instanţa să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară, o asemenea obligaţie este înlăturată în ipoteza în care există deja o jurisprudenţă consacrată a CJUE în materia respectivă sau în cazul în care maniera corectă de interpretare a normei de drept în discuţie nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.

În cauză, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie vizează, în mod formal, interpretarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din TUE privind Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care prevăd "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor."; art. 325 alin. (1) din TFUE privind combaterea fraudei care prevăd "Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele şi oferă o protecţie efectivă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii."; art. 1 alin. (3) din Directiva (UE) 849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau a finanţării terorismului, care prevăd că "În sensul prezentei directive, următoarele fapte, atunci când sunt comise cu intenţie, sunt considerate spălare a banilor: (a) schimbul sau transferul de bunuri, cunoscând că bunurile provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea activităţii respective pentru a se sustrage consecinţelor legale ale acţiunii persoanei respective; (b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi, a sursei, a localizării, a amplasării, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestor bunuri, cunoscând că bunurile provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate; (c) dobândirea, deţinerea sau utilizarea de bunuri, cunoscând, la data primirii lor, că acestea provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate; (d) participarea la oricare dintre acţiunile menţionate la literele (a), (b) şi (c), asocierea în vederea comiterii acestora, tentativa de comitere şi asistenţa, instigarea, facilitarea şi consilierea în vederea comiterii acţiunilor menţionate"; articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia:

"Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată."

În realitate, chestiunea de drept cu privire la care se doreşte a se pronunţa Curtea de Justiţie a Uniunii Europene urmăreşte examinarea unei eventuale incompatibilităţi între dreptul Uniunii, prin raportare la dispoziţiile invocate, şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 417/2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial nr. 825 din 10 octombrie 2019.

Sub acest aspect, în opinie majoritară se constată lipsa legăturii dintre dispoziţiile dreptului Uniunii invocate şi limitele jurisdicţiei Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte posibilitatea acesteia din urmă de a soluţiona o excepţie procesuală, cu atât mai mult cu cât instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra unei excepţii, ci a soluţionat un conflict juridic de natură constituţională vizând modul de aplicare a unei dispoziţii din legislaţia naţională referitoare la constituirea unor completuri de judecată specializate.

În concluzie, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că interpretarea solicitată prin cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu ar putea furniza elemente de interpretare a dreptului Uniunii care să fie necesare soluţionării prezentei cauze.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a se dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

I.2. Cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că este inadmisibilă.

Astfel, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata:

"când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară."

Totodată, potrivit art. 2 alin. (2) din C. proc. civ.:"(…) dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare."

Aplicabilitatea, în procesul penal, a cazului de suspendare prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. este, aşadar, supusa unei duble condiţionări: cazul de suspendare să fie compatibil cu dispoziţiile procesual penale şi C. proc. pen. să nu cuprindă reglementari în materie.

Din analiza dispoziţiilor C. proc. pen. care constituie dreptul comun în materie, se constată că instituţia suspendării este reglementată în sistemul C. proc. pen., cazurile de suspendare a procesului penal fiind prevăzute limitativ. Din aceasta perspectivă, normele procesual civile care institute cazuri de suspendare facultativa a judecăţii sunt incompatibile cu fizionomia procesului penal.

Astfel, potrivit art. 367 din C. proc. pen. suspendare judecaţii intervine "(1)Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea judecăţii până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecată. (…)

(3) Suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii." Totodată, potrivit art. 51 din C. proc. pen. "Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, judecata se suspendă."

De altfel, dispoziţiile enunţare relevă intenţia legiuitorului ca în procesul penal, suspendarea judecaţii să nu se producă decât în cazurile expres prevăzute, tocmai pentru a se evita tergiversarea soluţionării cauzei. În acest context prezintă relevanţă jurisprudenţa Curţii Constituţionalecare a reţinut "în esenţă, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecăţii cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti."

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în majoritate, va respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. .

II. Examinând apelurile formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acestora, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că sunt inadmisibile şi vor fi respinse pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui la liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen. admisibilitatea căii ordinare a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare, persoanele care pot face apel şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În materia apelului inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii şi anume, când apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse niciunei căi de atac, precum şi atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

Examinând actele şi lucrările dosarului Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că apelantele Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva nu au avut în faţa instanţei de fond calitatea de parte civilă, paguba pretins produsa prin faptele descrise în rechizitoriu vizând patrimoniul statului (titular al dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în cauză), care a participat la judecata în fond, fiind reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce exclude revendicarea aceluiaşi drept de către cele doua entităţi in discuţie.

Astfel, sub aspectul laturii civile a cauzei s-a reţinut faptul că, la data de 30.12.2014 prin adresa nr. x Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Juridică a formulat o cerere de constituire ca parte civilă în dosarul penal cu numărul unic 63/P/2012 solicitând restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 de Tribunalul Covasna, prin reîntregirea imobilelor în proprietatea publică a statului.(fila x - 353).

De asemenea, la data de 16.01.2015 V. a formulat o cerere de constituire de parte civilă în dosarul penal cu numărul unic 63/P/2012 solicitând obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale (fila x -356).

În aceste condiţii, cererile de apel formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, apar ca fiind declarate de persoane ce nu au calitatea procesuală prevăzută de lege pentru a uza de această cale de atac, fiind, prin urmare inadmisibile.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în majoritate, va respinge ca inadmisibile apelurile formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

III. Cu privire cererile formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Ministerul Finanţelor Publice de însuşire a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 12 iunie 2019 instanţa de control judiciar a luat act de retragerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Structura Centrală şi de inculpatul U..

La data de 7 septembrie 2019/10 septembrie 2019 Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, respectiv Regia Naţională a Pădurilor Romsilva au formulat cereri de însuşire parţială a apelului declarat la data de 3 decembrie 2018 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 145 alin. (5) din C. proc. pen. "Apelul declarat de procuror şi retras poate fi însuşit de partea în favoarea căreia a fost declarat."

Aşadar, doar partea care nu a declarat calea de atac, dar în favoarea căreia a fost declarat apelul parchetului poate să-şi însuşească apelul promovat de procurorului. Ipoteza este incidentă numai atunci când motivul de apel sau toate motivele formulate de parchet sunt exclusiv în favoarea părţii care doreşte să îşi însuşească apelul, nu şi atunci când apelul conţine atât critici ale sentinţei primei instanţe care sunt în favoarea părţii cât şi critici în defavoarea acesteia.

În speţă, astfel cum s-a reţinut în cele ce preced, apelantele Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva nu au avut în faţa instanţei de fond calitatea de parte civilă, neavând calitatea procesuală să formuleze apel şi prin urmare nici posibilitatea de a-şi însuşi apelul declarat de procuror, cererile formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva fiind inadmisibile.

Totodată, se reţine că Ministerul Finanţelor Publice a formulat, la data de 2 septembrie 2019 cerere de însuşire a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Examinând cererea formulată de Ministerul Finanţelor Publice, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme, în opinie majoritară, reţine că este nefondată.

Astfel, din examinarea actelor dosarului se reţine că Ministerul Finanţelor Publice a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, criticând netemeinicia dispoziţiei instanţei de fond care, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., ca urmare a soluţiei de achitare dispusă faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, privind restabilirea situaţiei anterioare pronunţării deciziei civile nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna.

Totodată, se observă că în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sunt invocate critici similare, ce vizează, în esenţă aceleaşi aspecte ca şi cele cuprinse în motivele de apel formulate de Ministerul Finanţelor, cererea de însuşire a apelului formulat de parchet, reprezentând practic o dublare a apelului formulat de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, şi fiind, prin urmare lipsită de relevanţă.

Aşadar, cererea formulată de Ministerul Finanţelor Publice de însuşire a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale, apare ca fiind nefondată, ca urmare a existenţei apelului formulată de această parte.

IV. Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, prioritar evaluării criticilor referitoare la fondul acuzaţiilor penale, apreciază necesară examinarea motivelor de apel care aduc în discuţie neregularităţi procedurale sancţionabile cu nulitate absolută şi care, potrivit deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale ar impune desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că în timpul judecării apelurilor ce formează obiectul cauzei de faţă, Curtea Constituţională a României a pronunţat decizia nr. 417/2019 din 03 iulie 2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte .

După publicarea deciziei Curţii Constituţionale, atât reprezentantul Ministerului Public cât şi intimaţii inculpaţi au solicitat să se constate că decizia este obligatorie şi produce efecte asupra hotărârii apelate, întrucât completul de trei judecători care a pronunţat-o nu a fost specializat în materie de corupţie, conform articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, sancţiunea nulităţii absolute a sentinţei atacate.

Prin decizia nr. 417/2019, Curtea Constituţională, în majoritate, a admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că "a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Conform dispozitivului deciziei, "cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile articolului 421 punct 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a reţinut că "judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate" (paragraful 138), având în vedere că "articolul 354 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că instanţa judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege. Or, în ipoteza dată, compunerea, respectiv alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet, trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât din perspectiva existenţei unui corp de judecători specializaţi în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cât şi din cea a obligaţiei legale de a organiza completuri specializate. Sancţiunea nerespectării acestei norme juridice este nulitatea absolută, articolul 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. stabilind expressis verbis că - Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată." (paragraful 139).

Curtea a constatat că prin "neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanţă, a infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel încât completurile care s-au considerat competente să judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-şi misiunea constituţională prevăzută de art. 126 alin. (4) din Constituţie, ceea ce în planul drepturilor fundamentale echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, sens în care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instanţei judecătoreşti.

În consecinţă, judecarea în primă instanţă a cauzelor subsumate Legii nr. 78/2000 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către completuri de judecată nespecializate prin translarea proprio motu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acestei competenţe de judecată către completurile cu competenţă generală reprezintă, în principal, un act de opunere la lege, ceea ce înseamnă că, sub aspectul judecării în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin voinţa contra legem a puterii judecătoreşti, reprezentată, în cazul de faţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, este evident că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate ea însăşi refuza aplicarea unei norme juridice, ci doar competenţa de a o interpreta şi aplica; prin refuzul aplicării/neagrearea art. 29 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezavuat voinţa legiuitorului, a ignorat obligaţia sa de a constitui completuri specializate şi a redimensionat competenţa de judecată a completurilor cu competenţă generală de la nivelul său. Prin urmare, noua competenţă rezultată a acestor completuri generaliste nu este prevăzută de lege, astfel că judecarea cauzelor la care face referire art. 29 din Legea nr. 78/2000 apare ca fiind realizată, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului antereferite, de către un organ judiciar neprevăzut de lege. În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asumându-şi o competenţă contrară art. 61 alin. (1) şi art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, a încălcat art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti." (paragraful 167)

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge în funcţie de tipul de decizie sau în funcţie de atribuţia în exercitarea căreia a fost pronunţată.

Ca urmare, şi deciziile prin care Curtea Constituţională soluţionează un conflict juridic de natură constituţională au acelaşi regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunţată.

Prin urmare, este incontestabil că dezlegarea instanţei de contencios constituţional are caracter obligatoriu, conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, şi, în virtutea acestui caracter, de la data publicării deciziei, este exclusă orice altă interpretare a prevederilor legale supuse analizei.

Aşadar, în raport de considerentele şi dispozitivul deciziei instanţei de control constituţional mai sus - menţionate, în opinie majoritară, se constată că sentinţa penală nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015 a fost pronunţată de un complet nespecializat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în majoritate, apreciază necesar iterarea câtorva consideraţii teoretice cu privire la natura şi efectele juridice pe care le produce decizia penală de trimitere spre rejudecare pronunţată de instanţa de control judiciar.

Astfel, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., instanţa, admiţând apelul, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă. Din redactarea normei anterior menţionate, precum şi din interpretările doctrinare reiese că nulitatea absolută, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., poate fi invocată ca motiv de apel numai dacă încălcările acestor dispoziţii au avut loc în faţa instanţei de judecată, după ce s-a parcurs procedura camerei preliminare.

Potrivit dispoziţiilor art. 424 alin. (4) C. proc. pen., "când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiinţate de drept", prin urmare, se constată că în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei.

În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii penale nr. 230 din data de 25 martie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, ca urmare a respingerii, prin încheierea nr. 155 din 3 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 2 judecători de cameră preliminară în dosarul nr. x/2015, ca nefondate, a contestaţiilor formulate de contestatorii inculpaţi B., L., N., P., E., Q., M. şi S..

În plus, procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal şi nu o etapă a judecăţii, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale. Funcţiile judiciare distincte (funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi funcţia de judecată) corespund unor faze procesuale separate, finalizate cu hotărârile subsumate dublului grad de jurisdicţie, ce intră în puterea lucrului judecat.

Cu ocazia reluării judecării cauzei în fond, cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii şi în urma exercitării rolului activ.

Totodată, instanţa de fond va avea în vedere împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 45 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, constatând că la dosar s-a depus certificatul de deces seria x, emis de Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti la data de 09.12.2016 din care rezultă că P. a decedat la data de 09.12.2016, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a treia din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal cu privire la P., pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; în final cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., precum şi aceea că prin încheierea din 12 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 s-a luat act de retragerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Structura Centrală (ce viza netemeinicia atât a soluţiilor de achitare dispuse cu privire la inculpaţii A., F., T., D., Q., S., U., I., G., N., L., M., B., R., C. şi E. cât şi a pedepselor aplicate inculpaţilor A., F., I., G., N., L., M., B., R. şi C.) şi de inculpatul U..

Aşadar, soluţiile de încetare a procesului penal cu privire la inculpatul P. şi de achitare dispuse prin sentinţa penală nr. 286 din 9 mai 2018 cu privire la inculpaţii D., Q., U. şi E. au intrat în puterea lucrului judecat, dispoziţiile menţionate fiind definitive.

Principiul autorităţii de lucru judecat, astfel cum se desprinde din prevederile legii procesual-penale şi din jurisprudenţa constituţională, cu trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se opune ca hotărârea care se bucură de asemenea autoritate să facă obiectul oricăror rectificări din partea judecătorului în cadrul judecăţii în primă instanţă sau al căilor ordinare de atac.

Astfel, prin Decizia nr. 365/25.06.2014 (par. 38-40), Curtea Constituţională a reţinut că:

"rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ, în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat."

Prin urmare, judecarea cauzei în fond va privi exclusiv fapte reţinute în sarcina inculpaţilor A., F., T., I., G., N., L., M., B., R., C. şi S., astfel cum au fost descrise prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 20 ianuarie 2015 emis în dosarul nr. x/2012.

Un alt aspect ce se impune a fi analizat, în contextul pronunţării deciziei de trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, vizează competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionarea a cauzelor după calitatea persoanei, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 40 din C. proc. pen. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."

Această competenţă ratione personae în cazul deputaţilor şi senatorilor este determinată de necesitatea asigurării independenţei acestora şi este justificată de garanţiile pe care le prezintă, în acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv sub aspectul realizării dreptului la un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale. (decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 13 februarie 2003 publicată în M. Of. nr. 200 din 27 martie 2003).

Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, absolute sau după caz, relative.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. necompetenţa materială sau după calitatea persoanei a instanţei inferioare celei competente potrivit legii atrage sancţiunea nulităţii absolute, excepţia de necompetenţă putând fi invocată în tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii definitive, în timp ce necompetenţa materială sau după calitatea persoanei a instanţei superioare celei competente potrivit legii atrage nulitatea relativă, chestiune ce poate fi invocată/analizată până la începerea cercetării judecătoreşti.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că urmare desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare este îndeplinită condiţia de a nu fi început cercetarea judecătorească şi care permite instanţei verificarea competenţei după calitatea persoanei.

Pe de altă parte, instanţa de ultim control judiciar reţine că legiuitorul a statuat în conţinutul art. 48 din C. proc. pen. un caz de prorogare legală a competenţei în caz de schimbare a calităţii inculpatului, astfel:

"(1) când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;

b) s-a dat citire actului de sesizare a instanţei."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând conţinutul dispoziţiilor art. 40, art. 48 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu baza factuală descrisă în actul de sesizare, precum şi reţinerea în drept a pretinselor fapte săvârşite de inculpaţi, constată că niciunul dintre cele două cazuri nu este incident în prezenta cauză, astfel încât nu există motive pentru prorogarea competenţei după calitatea persoanei în favoarea instanţei supreme.

Astfel, în examinarea condiţiei statuate în art. 48 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., instanţa constată că inculpatul A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 309 din C. pen., constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., trei infracţiuni de cumpărare de influenţă, prevăzute de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., avea calitatea de deputat în Parlamentul României (în legislatura 2012-2016) atât la data când s-a reţinut perioada de activitate infracţională cât şi la data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, calitate ce atrăgea competenţa, în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 40 din C. proc. pen., însă la data de 19 decembrie 2016, a încetat această calitate, ca urmare a încetării mandatului electoral (19.12.2012-19.12.2016).

Înalta Curte, examinând conţinutul dispoziţiilor art. 40, art. 48 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu baza factuală descrisă în actul de sesizare, precum şi reţinerea în drept a pretinselor fapte săvârşite de inculpaţi, constată că niciunul dintre cele două cazuri nu este incident în prezenta cauză, astfel încât nu există motive pentru prorogarea competenţei după calitatea persoanei în favoarea instanţei supreme.

Astfel, în examinarea condiţiei statuate în art. 48 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte, analizând condiţia "fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului", constată că printr-o atare legătură se înţelege existenţa unui raport direct între exercitarea atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului şi fapta pretins a fi comisă, de către acesta.

În speţă, nu se poate aprecia că există o legătură între faptele reţinute în sarcina inculpatului A., (actualmente avocat în Baroul Braşov desfăşurându-şi activitatea în cadrul S.C. P..AA.) de:

- instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) şi art. 309 din C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2012 i-a solicitat judecătorului B. ca, printr-o analiză şi interpretare părtinitoare a probelor, să denatureze starea de fapt şi să pronunţe o hotărâre judecătorească (decizia nr. 231/R/17.04.2012 a Tribunalului Covasna) în favoarea lui C., în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, creând astfel un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier);

- constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, împreună cu C., D., E., F., G. a constituit şi coordonat un, ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu C. le-a promis numiţilor D. şi E., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase, iar aceştia din urmă au promis că vor determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu C. i-a promis numitului F., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase (achiziţionarea terenului la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă), iar acesta din urmă a promis că va determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate pe alte amplasamente şi pe loturile indicate de inculpaţi;

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/R/2012 a Tribunalului Covasna, pentru a reuşi punerea în aplicare a acesteia, împreună cu C. i-a promis inculpatului G., la începutul anului 2013, bani sau alte foloase (achiziţionarea unei părţi din teren la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă), iar acesta din urmă a promis că va determina funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens (din cadrul Comisiei Judeţene de Fond Funciar Bacău, Direcţiei Silvice Bacău, Comisiilor locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava, Romsilva, etc.) să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu, respectiv punere în posesie/eliberare titlu de proprietate sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri, respectiv să nu formuleze acţiuni în instanţă împotriva deciziilor comisiilor de fond funciar care să prelungească procesul de punere în posesie şi respectiv eliberarea titlurilor de proprietate pe loturile indicate de inculpaţi - şi atribuţiile de serviciu pe care le avea acesta în calitatea sa de deputat.

Activitatea infracţională de care inculpatul este acuzat este una ce poate fi disociată de atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în calitatea sa de deputat, faptele nefiind săvârşite în această calitate, ci în baza sistemului relaţional pe care îl dezvoltase în trecut, prin prisma profesiei exercitate şi anterior de avocat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută la lit. b) a art. 48 C. proc. pen., respectiv condiţia de a se fi dat citire actului de sesizare a instanţei, instanţa supremă, în opinie majoritară reţine că, în urma desfiinţării sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015 a fost desfiinţată inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei şi încheierea de şedinţă în care era consemnată această măsură.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că spre deosebire de procedura anterioară (art. 322 C. proc. pen. anterior), citirea actului de sesizare nu mai marchează începutul cercetării judecătoreşti, moment procesual reglementat de art. 376 C. proc. pen., ci se situează anterior acestui moment, menirea sa fiind de a asigura încă de la debutul fazei de judecată cunoaşterea şi expunerea în public a acuzaţiilor formulate de procuror. Astfel, rezultă că citirea actului de sesizare a instanţei reprezintă, în economia dosarului, o măsură procesuală prin care instanţa de judecată aduce la cunoştinţa inculpatului/inculpaţilor faptele de care este/sunt acuzat/acuzaţi şi încadrarea juridică a acestora şi care se reflectă în actul procedural al încheierii de şedinţă de la termenul de judecată când are loc.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 48 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi care ar fi justificat prorogarea de competenţă.

Evaluând cauza prin prisma acestor consideraţii şi având în vedere că în materie penală prorogarea de competenţă poate fi doar legală, instanţa apreciază că nu mai există motive în sensul păstrării competenţei după calitatea persoanei a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta revenind Curţii de apel potrivit art. 38 alin. (1) C. proc. pen. lit. c), d) .

În ceea ce priveşte competenţa pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul României, prevăzută în art. 41 din C. proc. pen., potrivit ordinei de preferinţă cronologică instituite de legiuitor în condiţiile de la alin. (1) lit. a) locul săvârşirii faptei, al normei menţionate şi din descrierea în detaliu a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor şi prezentate în actul de sesizare a instanţei, se situează în circumscripţia teritorială de competenţă Curţii de apel Braşov.

Prin urmare, în raport de argumentaţia ce precede, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. va admite apelurile formulate de apelantele părţi civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi V. şi de apelanţii inculpaţi A., F., T., I., G., N., L., M., B., R. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, privind şi pe intimatul inculpat S..

Va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de apel Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

I. Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare.

II. Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

III. Respinge ca inadmisibile apelurile formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

IV. Respinge ca inadmisibile cererile formulate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, de însuşire a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

V. Respinge ca nefondată cererea formulată de Ministerul Finanţelor Publice de însuşire a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiaşi sentinţe penale, ca urmare a existenţei apelului formulată de această parte.

VI. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. admite apelurile formulate de apelantele părţi civile Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi V. şi de apelanţii inculpaţi A., F., T., I., G., N., L., M., B., R. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, privind şi pe intimatul inculpat S..

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza Curţii de apel Braşov.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă apelanţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău şi Regia Naţională a Pădurilor la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru apelanţii inculpaţi A., F., T., U., I., G., N., L., M., B., R. şi C. şi pentru intimaţii inculpaţi D., Q., S. şi E., în sumă de câte 314 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2019.

Opinia Separată

În dezacord cu soluţia pronunţată în majoritate, considerăm că instanţa de apel ar fi trebuit să dispună, în principal, repunerea cauzei pe rol în vederea punerii în discuţie a sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară vizând interpretarea art. 2 şi art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, iar, în subsidiar, se impunea suspendarea cauzei în baza art. 2 alin. (2) şi art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele înregistrate sub nr. C-357/19, C-547/19 şi C-811/19.

Asupra sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, opinăm în sensul că s-ar fi impus reformularea întrebărilor preliminare prezentate de reprezentantul Ministerului Public în cererea de trimitere preliminară, în considerarea normelor de drept primar a Uniunii Europene a căror interpretare este relevantă în soluţionarea cauzei şi reluarea dezbaterilor sub acest aspect.

Astfel, în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită cu soluţionarea apelurilor formulate împotriva sentinţei penale nr. 286 din data de 09 mai 2018, pronunţată de un complet compus din trei judecători din cadrul secţiei penale a instanţei supreme, a cărei constituire a fost aprobată prin hotărâre a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi, în aplicarea dispoziţiilor din Legea 304/2004, a Regulamentului de organizare şi funcţionare administrativă a instanţei supreme şi în concordanţă cu practica administrativă şi judiciară unanimă şi constantă.

Modalitatea de constituire a completului de judecată nu a fost contestată de părţi cu ocazia judecăţii în primă instanţă şi nici nu a fost criticată prin motivele de apel iniţial formulate.

În cursul cercetării judecătoreşti, a intervenit Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în M.Of. nr. 825 din 10.10.2019, prin care Curtea Constituţională, în majoritate (cinci voturi din cele nouă exprimate), a admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de neconstituirea la nivelul instanţei supreme a completurilor specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat în sensul că toate cauzele soluţionate în primă instanţă, anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, şi care se află în faza procesuală a apelului, trebuie rejudecate de completuri specializate alcătuite potrivit articolului 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a stabilit că, deşi toţi judecătorii secţiei penale din cadrul instanţei supreme au vocaţia de a fi desemnaţi să facă parte dintr-un complet specializat, prin prisma experienţei şi formării profesionale, lipsa desemnării exprese a unor astfel de completuri echivalează cu nelegala compunere a acestora şi atrage sancţiunea nulităţii absolute a judecăţii în primă instanţă.

În considerarea faptului că obiectul dosarului îl este constituit inclusiv din infracţiuni dintre cele reglementate de Legea 78/2000, s-a pus în discuţie incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional şi efectele acesteia în cauza de faţă, astfel cum au fost tranşate de Curtea Constituţională.

În condiţiile în care, potrivit legii naţionale, Curtea Constituţională nu este cuprinsă în sistemul instanţelor de judecată şi nu are atribuţii de judecată, o intervenţie prin care se verifică legalitatea unor hotărâri pronunţate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificare prin care se substituie instanţei de apel, poate avea un impact negativ nu doar cu privire la independenţa justiţiei, ci chiar cu privire la fundamentele statului de drept, în funcţie de sensul pe care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene îl atribuie acestei noţiuni cu care operează articolul 2 din TUE. Importanţa Curţii Constituţionale în realizarea statului de drept şi respectul de care trebuie să se bucure deciziile acestei instituţii sunt dincolo de orice îndoială şi se impune precizarea că trimiterea preliminară nu ar fi vizat o evaluare a interpretării normelor de organizare judiciară şi nici a deciziei instanţei de contencios constituţional, ci strict a unor norme primare din dreptul uniunii cu relevanţă în soluţionarea apelurilor de faţă.

De altfel, chiar legea fundamentală naţională prevede prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene. Astfel, potrivit articolului 148 alin. (2) din Constituţia României, "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Însăşi Curtea Constituţională a stabilit, în jurisprudenţa sa, prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii în raport cu legislaţia naţională (Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, Decizia nr. 558 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, Decizia nr. 1197 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 732 din 3 noiembrie 2010). Deopotrivă, instanţa de contencios constituţional a arătat că stabilirea compatibilităţii prevederilor din legislaţia naţională cu cea comunitară revine instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, în cadrul operaţiunii de interpretare şi aplicare a legii (Decizia nr. 1574 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2011).

Rolul şi importanţa procedurii întrebărilor preliminare a fost subliniat şi în decizia nr. 1596 din 26 noiembrie 2009, în considerentele căreia instanţa de contencios constituţional a statuat că "nu este de competenţa Curţii Constituţionale să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (Tratatul CE) prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi Tratatul CE, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene" (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010).

Or, potrivit art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană "Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi."

Articolul 19 alin. (1) din acelaşi tratat prevede că "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunale specializate. Aceasta asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor. Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii."

În fine, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene statuează în conţinutul art. 47 asupra dreptului la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil în sensul că:"(1) Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol. (2)Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege..."

Curtea de Justiţie a statuat recent prin hotărârea pronunţată la data de 24 iunie 2019, în cauza C-619/18, Comisia Europeană împotriva Republicii Polone, în sensul că Uniunea Europeană regrupează state care au aderat liber şi voluntar la valorile comune prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care respectă aceste valori şi se angajează să le promoveze, dreptul Uniunii întemeindu-se pe premisa fundamentală potrivit căreia fiecare stat membru împărtăşeşte cu toate celelalte state membre, şi recunoaşte că acestea împărtăşesc cu el, valorile menţionate.

În acest context, instanţa de contencios european a precizat textual că articolul 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană concretizează valoarea statului de drept afirmată la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi încredinţează instanţelor naţionale şi Curţii obligaţia de a garanta deplina aplicare a dreptului Uniunii în toate statele membre, precum şi protecţia jurisdicţională a drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul menţionat, "cheia de boltă a sistemului jurisdicţional astfel conceput o constituie procedura trimiterii preliminare prevăzută la articolul 267 TFUE, care, prin instituirea unui dialog de la instanţă la instanţă tocmai între Curte şi instanţele din statele membre, are drept scop asigurarea acestei coerenţe şi a acestei unităţi de interpretare a dreptului Uniunii, permiţând astfel asigurarea efectului său deplin şi a autonomiei sale, precum şi, în ultimă instanţă, a caracterului propriu al dreptului instituit de tratate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2018, Achmea, C-284/16, EU:C:2018:158, paragraful 37)."

Astfel, deşi organizarea justiţiei în statele membre intră în competenţa acestora din urmă, Curtea a arătat că în exercitarea acestei competenţe, statele membre sunt ţinute să respecte obligaţiile care decurg pentru acestea din dreptul Uniunii (a se vedea Hotărârea din 13 noiembrie 2018, CC., C-247/17, precum şi Hotărârea din 26 februarie 2019, Rimševičs şi BCE/Letonia, C-202/18 şi C-238/18) şi în particular din articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, Associaçao Sindical dos Juízes Portugueses, C-64/16).

Or, principiul protecţiei jurisdicţionale efective a drepturilor conferite justiţiabililor de dreptul Uniunii la care se referă astfel articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, constituie un principiu general al dreptului Uniunii care decurge din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, care a fost consacrat la articolele 6 şi 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, şi care în prezent este afirmat la articolul 47 din cartă (Hotărârea din 27 februarie 2018, Associaçao Sindical dos Juízes Portugueses, C-64/16).

Ca atare, Curtea a stabilit cu privire la domeniul de aplicare material al articolului menţionat că "este necesar să se amintească, pe de altă parte, că această dispoziţie vizează "domeniile reglementate de dreptul Uniunii", independent de situaţia în care statele membre pun în aplicare acest drept, în sensul articolului 51 alin. (1) din cartă (Hotărârea din 27 februarie 2018, Associaçao Sindical dos Juízes Portugueses, C-64/16, EU:C:2018:117, punctul 29)."

Or, instanţa supremă poate fi chemată să statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau interpretarea dreptului Uniunii şi face parte din sistemul judiciar în sensul articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel încât trebuie să îndeplinească cerinţele unei protecţii jurisdicţionale efective, iar prezervarea independenţei acestui organ judiciar este primordială, astfel cum se confirmă la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, care menţionează accesul la o instanţă judecătorească "independentă" printre cerinţele legate de dreptul fundamental la o cale de atac efectivă.

Noţiunea de independenţă presupune în special ca organismul respectiv să îşi exercite funcţiile jurisdicţionale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare şi fără să primească dispoziţii sau instrucţiuni, indiferent de originea lor, şi să fie astfel protejat de intervenţii sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenţei de judecată a membrilor săi şi să influenţeze deciziile acestora (hotărârea din 19.09.2006, Wilson - C-506/04, EU:C:2006:587 şi hotărârea din 16.02.2017 Margarit Panicello, C-503/15, EU:C:2017:126).

Faţă de jurisprudenţa amintită, apreciem că ar fi fost util a solicita Curţii Europene de Justiţie prin intermediul unei trimiteri preliminare, să stabilească dacă art. 2 şi art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către instanţa naţională a unei decizii luate de o autoritate ce nu face parte din sistemul judiciar şi care statuează asupra legalităţii hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţa supremă în cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie, inclusiv cele ce intră în domeniul de aplicare a Directivei (UE) 2017/1371 şi obligă la desfiinţarea acestora în calea de atac a apelului, cu consecinţa rejudecării în primă instanţă, existând serioase îndoieli asupra interpretării dispoziţiilor evocate în contextul factual dat.

Având în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie, dar şi importanţa, atât în ordinea juridică a uniunii, cât şi în ordinea juridică naţională a principiului legalităţii, care impune ca legea să fie previzibilă, precisă şi neretroactivă, ar fi fost utilă lămurirea înţelesului noţiunii de instanţă "constituită în prealabil prin lege" din conţinutul art. 47 alin. (2) din Cartă, în sensul de a se preciza dacă sintagma include desemnarea formală a unor completuri de judecată specializate în materie de corupţie distinct de judecătorii care le compun. Această lămurire este necesară în contextul în care chiar Curtea Constituţională recunoaşte specializarea judecătorilor din cadrul secţiei penale a instanţei supreme în domeniul infracţiunilor de corupţie, menţionând în paragraful 147 al deciziei amintite că:

"În aceste condiţii, Curtea reţine că chiar dacă toţi judecătorii secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea fi consideraţi, prin parcurgerea primei etape antereferite, ca fiind specializaţi în materia infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 şi ar putea intra, astfel, în compunerea completurilor specializate, în primă instanţă, având, aşadar, aptitudinea profesională de a judeca infracţiuni reglementate de Legea nr. 78/2000, nu înseamnă, totuşi, că toate completurile în care aceştia sunt desemnaţi au şi competenţa de a judeca infracţiunile antereferite. Din contră, legea este foarte clară în sensul că trebuie constituite completurile specializate care să judece în materia infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000. Faptul că toţi judecătorii sunt specializaţi nu înseamnă decât că alegerea componenţei completurilor se va face dintre toţi aceştia. Însă, posibilitatea abstractă a judecătorului de a face parte din completurile specializate şi constituirea acestora, prin actul Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt două chestiuni distincte, dar complementare, iar lipsa constituirii completurilor specializate nu poate fi acoperită de un argument paleativ în sensul că infracţiunea reglementată de Legea nr. 78/2000 a fost judecată de un complet cu competenţă generală compus din judecători care ar fi putut face parte dintr-un complet specializat, care nu a fost constituit până în anul 2019..".

Interpretarea ar fi fost necesară şi pentru a permite instanţei să deceleze existenţa unui impediment la înlăturarea aplicabilităţii deciziei, în condiţiile în care independenţa judecătorului şi dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil sunt, de asemenea, componente ale dreptului la un proces echitabil alături de cerinţa ca instanţa să fie constituită în prealabil prin lege.

Astfel, în jurisprudenţa Curţii Europene, s-a reţinut că instanţele naţionale competente, atunci când trebuie să decidă să lase neaplicate dispoziţii legale, au obligaţia să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor acuzate că au săvârşit o infracţiune sunt respectate (hotărârea din 08.09.2015, Taricco şi alţii, C-105/14) şi că sunt libere să aplice standarde naţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, cu condiţia ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecţie prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte şi nici supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului Uniunii (hotărârea Akerberg Fransson, C-617/10 şi hotărârea din 5.12.2017, MAS şi MB, C-42/17).

Ca atare, o trimitere preliminară ar fi fost nu doar utilă, ci chiar obligatorie în raport de art. 2 alin. (2) din L. 340/2009, art. 267 paragraf 3 TFUE, cât şi interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la obligaţia de sesizare a Curţii în cauza S.R.L. CILFIT, C-283/81, potrivit căreia "Articolul 177 al treilea paragraf trebuie interpretat în sensul că o instanţă naţională ale cărei decizii trebuie să fie interpretat în sensul că o instanţă naţională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecăţii sale, să îşi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie, cu excepţia cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile; existenţa unei astfel de posibilităţi trebuie să fie evaluată în funcţie de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultăţile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia şi de riscul divergenţelor de jurisprudenţă în cadrul Comunităţii."

Consecvent expunerii motivelor pentru care am apreciat utilă sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, considerăm că reiese, contrar opiniei majoritare, că întrebarea preliminară vizează în concret interpretarea dreptului primar al uniunii, că această interpretare are o înrâurire directă asupra soluţiei pronunţate în apel şi că jurisprudenţa anterioară a Curţii în materie nu este de natură să impună cu evidenţă o anumită interpretare, date fiind particularităţile evidenţiate.

Argumentele pentru care în cauză este admisibilă solicitarea interpretării textelor menţionate de către Curtea de Justiţie sunt chiar cele expuse de instanţa de contencios european în cuprinsul hotărârii pronunţate în cauza C-619/18, cu prilejul analizării susţinerilor Republicii Polone şi a Ungariei în sensul că dispoziţiile respective nu ar avea vocaţie să se aplice decât în situaţii reglementate de dreptul Uniunii, susţinere înlăturată pentru considerente ce au fost deja amintite în cele ce preced.

Relevanţa interpretării dreptului uniunii în cauza dată rezultă din jurisprudenţa anterioară a Curţii prin care s-a statuat în sensul că instanţa naţională are obligaţia de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, înlăturând dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale şi că orice dispoziţie din ordinea juridică naţională, orice practică legislativă, administrativă sau judiciară ce ar nega instanţei competente această prerogativă este incompatibilă cu cerinţele inerente înseşi naturii dreptului Uniunii (hotărârea din 9.03.1978, DD., C-106/77; hotărârea din 22.06.2010, Melki şi Abdeli, C-188/10 şi C-189/10).

În subsidiar, în contextul în care repunerea pe rol în vederea discutării întrebării preliminare pertinente a constituit o opţiune minoritară, opinăm în sensul că se impune suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzelor înregistrate sub înregistrate sub nr. C-357/19, C-547/19 şi C-811/19, constatând că dezlegarea întrebărilor preliminare formulate este relevantă şi în prezenta cauză. Astfel, prin trimiterile preliminare respective se solicită interpretarea articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 19 alin. (1) din acelaşi tratat şi articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene în sensul de a se lămuri, în esenţă, dacă dreptul uniunii relevat de aceste norme se opune intervenţiei unei curţi constituţionale (organ care nu este, potrivit dreptului intern, instanţă de judecată) cu privire la modalitatea în care instanţa supremă a interpretat şi aplicat legislaţia infraconstituţională în activitatea de constituire a completurilor de judecată.

Astfel, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. "Instanţa poate suspenda judecata:(...) când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară".

De asemenea, consacrând aplicabilitatea generală a C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din acest act normativ prevede că "(...) dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare".

De vreme ce Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii derogatorii sub aspectul suspendării judecării unei cauze penale, în situaţia sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, rezultă că normele de procedură civilă antereferite se aplică în mod corespunzător şi în materie penală.

Cazurile de suspendare a judecării unei cauze penale, reglementate de legea procesual penală, sunt circumscrise fie unor impedimente factuale, ce ţin exclusiv de situaţia medicală sau procesuală a unui inculpat ori de desfăşurarea procedurii de mediere (art. 367 alin. (1) şi (3) şi art. 368 C. proc. pen.), fie unor impedimente juridice, ce derivă din declanşarea unor mecanisme de unificare a practicii judiciare (art. 476 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.).

Caracteristica tuturor acestor impedimente temporare la desfăşurarea procesului este aceea că prerogativa cenzurării şi valorificării lor aparţine exclusiv autorităţilor judiciare române.

Spre deosebire de aceste situaţii, ipoteza sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară constituie o chestiune prejudicială a cărei soluţionare transgresează limitele procesului penal şi nu este de competenţa organelor judiciare naţionale.

Astfel, soluţionarea acestei chestiuni implică întotdeauna, indiferent de ramura de drept în care se produce, intervenţia instanţei de contencios european, exclusiv competentă să se pronunţe asupra validităţii sau interpretării uniforme a dreptului uniunii. Tocmai de aceea, regulile aplicabile în ipoteza sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către instanţele naţionale sunt prevăzute de o lege specială - Legea nr. 340/2009 - care se completează cu reglementarea de drept comun, general aplicabilă, respectiv C. proc. civ.. Aşadar, în lipsa unei prevederi exprese aplicabile în procesul penal în situaţia sesizării Curţii de Justiţie cu o trimitere preliminară a cărei soluţionare care ar putea avea înrâurire în cauza pendinte, considerăm aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., dispoziţii ce nu sunt contrare niciunei prevederi procesual penale. O diferenţă de tratament în cazul sesizării instanţei europene de o instanţă care judecă în materie penală nu poate fi justificată în mod rezonabil în contextul în care finalitatea unei astfel de proceduri este identică independent de natura procedurii interne aflate în derulare în faţa instanţei naţionale de trimitere.

Curtea de Justiţie a subliniat, în cauza C-106/77, Amministrazione delle Finanze dello Stato şi DD. S.A., hotărârea din 09.03.1978, că "(...) faptul de a recunoaşte o anumită eficienţă juridică unor acte normative naţionale care încalcă domeniul în cadrul căruia Comunitatea îşi exercită atribuţia legislativă sau care sunt incompatibile într-un alt mod cu dispoziţiile de drept comunitar, ar echivala cu negarea, în această privinţă, a caracterului efectiv al angajamentelor asumate în mod necondiţionat şi irevocabil de către statele membre, în temeiul tratatului, şi ar pune astfel în discuţie înseşi fundamentele Comunităţii".

Imposibilitatea suspendării judecării în cazul în care este aplicabil dreptul Uniunii până la pronunţarea unei decizii preliminare prin care se interpretează normele comunitare pertinente ar reprezenta o negare a supremaţiei dreptului Uniunii şi o încălcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, vizând imperativul aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene reclamă, în speţă, evitarea pronunţării unei hotărâri aflată într-o posibilă contradicţie cu dreptul comunitar, astfel cum urmează să fie interpretat acesta de Curtea de Justiţie.

Mai mult, în măsura în care hotărârea instanţei naţionale ar contraveni dreptului comunitar, în interpretarea ulterioară a Curţii de Justiţie, şi s-ar cauza prejudicii persoanelor particulare, şi avem în vedere garanţia soluţionării cauzei într-un termen rezonabil, devine aplicabil şi principiul răspunderii unui stat membru, care este "valabil în orice ipoteză de încălcare a dreptului comunitar şi oricare ar fi organul din statul membru a cărui acţiune sau omisiune a determinat încălcarea" (cauza C-224/01, Gerhard Kobler împotriva Republicii Osterreich, hotărârea din 30.09.2003).

În considerarea acestor argumente, în minoritate, apreciem că s-ar fi impus, în lipsa formulării unei trimiteri preliminare, cel puţin suspendarea judecăţii până la soluţionarea cauzelor înregistrate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub nr. C-357/19, C-547/19 şi C-811/19.