Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 243/2019 AI generated

Corruption conviction voided for lack of specialized panel and case remanded for retrial

Case Number Decizia nr. 243/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a five-judge panel, admitted the appeals filed by the Public Ministry and four defendants, annulled the first-instance criminal judgment dated February 22, 2018, and remanded the case for retrial to the competent specialized chamber, with judicial costs remaining in the state's charge. The dispute involved a complex anti-corruption proceeding against twelve defendants accused of influence trafficking, bribery, and abuse of office related to public procurement contracts and real estate transactions in Prahova County; while the first-instance court had convicted several defendants for bribery and influence trafficking and acquitted others for abuse of office, the appellate court found that the first-instance judgment was issued by a non-specialized panel, thereby constituting an absolute nullity. Relying on Constitutional Court Decision No. 417/2019, which mandated the mandatory composition of specialized panels for corruption cases in the High Court under Article 29 of Law No. 78/2000, and Articles 281(1)(a), 421(2)(b), and 280 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the illegal composition of the trial panel rendered the judgment and all subsequent acts void, necessitating the total annulment of the first-instance decision and retrial by a lawfully constituted specialized panel.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 din C. proc. pen, art. 290 alin. (1) C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 289 alin. (1) C. pen, art. 257 alin. (1) C. pen; Corruption conviction voided for lack of specialized panel and case remanded for retrial: The dispute involved a complex anti-corruption proceeding against twelve defendants accused of influence trafficking, bribery, and abuse of office related to public procurement contracts and real estate transactions in Prahova County; while the first-instance court had convicted several defendants for bribery and influence trafficking and acquitted others for abuse of office, the appellate court found that the first-instance judgment was issued by a non-specialized panel, thereby constituting an absolute nullity. Relying on Constitutional Court Decision No. 417/2019, which mandated the mandatory composition of specialized panels for corruption cases in the High Court under Article 29 of Law No. 78/2000, and Articles 281(1)(a), 421(2)(b), and 280 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the illegal composition of the trial panel rendered the judgment and all subsequent acts void, necessitating the total annulment of the first-instance decision and retrial by a lawfully constituted specialized panel.

Keywords

AI generated
procedural nullity judicial law code of criminal procedure annulment of contract bribery public procurement procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 386 din C. proc. pen
În baza art. 386 din C. proc. pen.
art. 290 alin. (1) C. pen
- pentru inculpatul A.: din infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
art. 6 din Legea nr. 78/2000
la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă corelativă celei vizându-l pe B.) în infracţiunea de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art.
art. 35 alin. (1) C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 289 alin. (1) C. pen
- pentru inculpatul B.: din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
art. 257 alin. (1) C. pen
art. 257 alin. (1) C. pen.
art. 5 alin. (1) C. pen
78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen.

The main procedural basis cited in the dispositive to admit the appeals, annul the first-instance judgment due to absolute nullity, and remit the case for retrial.

art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

The basis for ordering that judicial costs incurred by the successful appellants (the Public Ministry and the convicted defendants) remain in the charge of the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

The basis for ordering that the fees of court-appointed defense attorneys remain in the charge of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2019

Asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 117 din data de 22 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a dispus:

În baza art. 386 din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii, după cum urmează:

- pentru inculpatul A.: din infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă corelativă celei vizându-l pe B.) în infracţiunea de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- pentru inculpatul B.: din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A respins cererile de schimbare a încadrării juridice puse în discuţie din oficiu şi, respectiv, formulate de inculpaţii C. şi A..

1) În baza art. art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă comisă în anul 2011).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului C., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din pedeapsa închisorii perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 19.11.2014 până la data de 09.04.2015, inclusiv.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituţii la nivelul cărora s-ar fi realizat influenţa).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, în forma de participaţie a instigării, fiecare prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen.

2) În baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată (faptă corelativă celei vizându-l pe B.).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen., pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

c) să comunice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comarnic sau în cadrul Casei de Cultură, Biblioteca Comarnic.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, iar în baza art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa închisorii perioada reţinerii de la 11.11.2014 la 12.11.2014, precum şi durata arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 21.11.2014 până la data de 09.04.2015, inclusiv.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituţii la nivelul cărora s-ar fi realizat influenţa).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, în forma de participaţie a complicităţii, fiecare prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă corelativă celei vizându-l pe D.).

3) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

4) În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a desfăşura activităţi în domeniul încheierii/executării contractelor de achiziţie publică) pe o perioadă de 1 an, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) g C. pen. (dreptul de a desfăşura activităţi în domeniul încheierii/executării contractelor de achiziţie publică), pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului B. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

c) să comunice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul S.C Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L sau Administraţia Parcului Memorial "E." Ploieşti.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpatul B. o masă de curte din lemn de culoare maro, forma ovală, cu dimensiuni 217/95 cm., două canapele din lemn de culoare maro, cu dimensiuni 216/36 cm., o umbrelă de curte pliabilă, culoare grena şi picior din metal alb, cu dimensiunea la deschidere de 300 cm. (bunuri identificate la domiciliul inculpatului B., conform procesului-verbal din 06.01.2015 - f. x/vol. 17 dup, evaluate la suma de 1739 RON) şi suma de 1252 RON.

5) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

6) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

7) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

8) În baza art. art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului I. pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 a dispus confiscarea de la inculpatul I. a sumei de 16.000 de euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R de la data plăţii.

9) În baza art. art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpata J. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei J. pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, o dată la două luni, la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 a dispus confiscarea de la inculpata J. a sumei de 4.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R de la data plăţii.

10) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul K. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

11) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

12) În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cu sediul în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova şi Consiliul Judeţean Prahova - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu sediul în municipiul Ploieşti, Şoseaua x, judeţul Prahova.

A luat act că persoanele vătămate Consiliul Judeţean Prahova, cu sediul în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova şi R.A - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia cu sediul în oraşul Sinaia, judeţul Prahova nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menţinut măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 192/P/2014 din data de 6 februarie 2015, după cum urmează:

- asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului B. până la concurenţa sumei de 2991 RON, echivalentă bunurilor şi sumei de bani ce fac obiectul confiscării speciale;

- asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului I., până la concurenţa sumei de 16.000 de euro, în echivalent în RON, ce face obiectul confiscării speciale;

- asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei J., până la concurenţa sumei de 4.000 de euro, în echivalent în RON, ce face obiectul confiscării speciale.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. a menţinut măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 192/P/2014 din data de 6 februarie 2015, după cum urmează:

- asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra sumelor de bani aparţinând inculpatului C., până la concurenţa sumei de 143.549,56 RON;

- asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra sumelor de bani aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei de 143.549,56 RON;

- asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului D., până la concurenţa sumei de 75.755,67 RON;

- asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului B., până la concurenţa sumei de 96.275,48 RON;

- asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei F., până la concurenţa sumei de 47.274,08 RON;

- asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei G., până la concurenţa sumei de 47.274,08 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat restul măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţa anterior menţionată, asupra sumelor de bani, bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor C., A., D., B., F. şi G..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a ridicat integral măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa anterior menţionată asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor H., K., L., M..

A constatat că inculpatul A. a achitat suma de 4.667 RON, cu titlu de diferenţă onorariu cuvenit expertului contabil N..

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii C. şi A. la plata sumei de câte 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, şi pe inculpaţii I., J. şi B. la plata sumei de câte 500 RON, cu acelaşi titlu.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca restul cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze să rămână în sarcina statului.

A dispus ca onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru cei doisprezece inculpaţi, în sumă de câte 520 RON pentru fiecare inculpat, să fie plăte din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 13 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1) C., în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituţii la nivelul cărora s-a realizat influenţa);

- instigare la săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, fiecare prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen.

- cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) C. pen.

2) A., în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituţii la nivelul cărora s-a realizat influenţa);

- complicitate la săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, fiecare prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen.,;

- săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, prima prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi a doua prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) C. pen.

3) I., în stare de libertate sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) C. pen.

4) J., în stare de libertate sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

5) D., în stare de libertate sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) C. pen.

6) B., în stare de libertate sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

- luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- cu aplicarea finală a art. 38 alin. (1) C. pen.

7) G., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

8) F., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

9) H., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen.

10) K., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

11) L., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

12) M., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei privind pe denunţătorul O., pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 (în noua reglementare art. 292 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000), în legătură cu modul în care a intrat în proprietatea celor două terenuri pe raza oraşului Azuga, judeţul Prahova, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, şi anume denunţarea faptei mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate cu privire la aceasta.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 16 februarie 2015, iar prin încheierea nr. 258 din data de 6 aprilie 2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi, au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile specifice camerei preliminare, formulate de inculpaţii C., A., D., F., L. şi M., s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Încheierea din 6 aprilie 2016 a rămas definitivă prin încheierea nr. 158/C din 04.06.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul C..

Referitor la situaţia de fapt, instanţa de fond a reţinut următoarele:

1) Cu privire la infracţiunile de corupţie comise în legătură cu achiziţionarea unor terenuri pe raza oraşului Azuga - judeţul Prahova, imputate inculpaţilor C., I. şi J., s-a reţinut că în anul 2011, denunţătorul O. - asociat şi administrator al S.C P. S.R.L, societate având ca obiect principal de activitate comerţul en gross şi en detail cu produse petroliere - a decis extinderea activităţii societăţii în localitatea Azuga, prin deschiderea unei staţii de distribuţie carburanţi.

În acest sens, martorul - denunţător a identificat o staţie deja existentă, dar nefuncţională, aparţinând S.C. Q. S.R.L., reprezentată legal de R., amplasată pe un teren în suprafaţă de 2423 mp, situat în Azuga, str. x popas 2A (DN 1, Km. 133). Terenul în discuţie se afla, la data respectivă, în proprietatea privată a Oraşului Azuga, fiind utilizat de S.C Q. S.R.L în baza contractului de cesiune nr. x/03.05.2005, societăţii utilizatoare fiindu-i recunoscut şi un drept de preemţiune la cumpărarea terenului.

Discuţiile purtate de martorul O. cu reprezentantul S.C Q. S.R.L. s-au concretizat în încheierea, în primă fază, a antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/23 martie 2011 de B.N.P S., prin care S.C Q. S.R.L, în calitate de promitent vânzător, se obliga să vândă S.C P. S.R.L, promitent cumpărător, întregul imobil situat în Azuga, DN 1, Km. 133, jud. Prahova, compus din teren şi construcţiile aflate pe acesta, perfectarea contractului urmând a se realiza până la data de 01 august 2011 (cu posibilitatea prelungirii termenului până la data de 22 decembrie 2011). Prin antecontractul evocat, S.C Q. S.R.L şi-a asumat obligaţia ca, până la data perfectării contractului de vânzare cumpărare, să întocmească formalităţile necesare dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului.

La data de 14 aprilie 2011, a fost înregistrată la Primăria Azuga, sub nr. x, cererea prin care S.C Q. S.R.L solicita cumpărarea terenului. Dată fiind situaţia juridică a terenului (proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale), vânzarea sa presupunea adoptarea prealabilă a unei hotărâri a Consiliului Local Azuga (cu substratul politic inerent unei asemenea decizii) şi, subsecvent, organizarea unei licitaţii publice, denunţătorul O. a preluat controlul asupra tuturor demersurilor necesare pentru atingerea finalităţii urmărite. Implicarea denunţătorului a fost motivată, aparent, atât de considerente de ordin financiar, cât şi de poziţia avantajoasă pe care, spre deosebire de reprezentantul S.C Q. S.R.L, cel dintâi o ocupa în relaţiile cu persoane influente politic la nivel judeţean şi local.

Astfel, în condiţiile în care niciuna din formaţiunile politice reprezentate în Consiliul Local Azuga nu avea asigurată o majoritate confortabilă (cele 15 mandate de consilieri locali fiind împărţite, urmare a alegerilor din 2008, între T. - 5 mandate, U. şi V. - câte 4 mandate şi W. - 2 mandate), o hotărâre favorabilă a consiliului local era condiţionată, în principiu, de votul consilierilor reprezentând cel puţin două din cele trei formaţiuni politice puternic reprezentate în consiliu.

Din această perspectivă, în situaţia particulară a vânzării terenului de interes în speţă, sprijinul potenţial acordat proiectului de către primarul localităţii şi de partidul din care provenea acesta din urmă, respectiv T., sprijin reliefat de probatoriul administrat, se releva ca insuficient pentru a garanta obţinerea unei hotărâri de consiliu local în sensul dorit de denunţător.

Conştient de importanţa factorului politic şi urmărind să asigure o relaţionare reuşită cu reprezentanţii U. în Consiliul Local Azuga, martorul O. l-a contactat pe inculpatul C. - vicepreşedintele U. Prahova la acea dată, persoană pe care o cunoştea şi a cărei poziţie în ierarhia partidului îi conferea un ascendent evident asupra conducătorilor organizaţiilor locale ale aceleiaşi formaţiuni politice.

În primăvara anului 2011, la o dată care s-a plasat în intervalul 23 martie 2011 (data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare nr. x/2011) - 26 mai 2011 (data la care s-a aprobat vânzarea terenului la licitaţie publică), între O. şi C. a avut loc o primă discuţie pe această temă, la X. din Sinaia. Cu această ocazie, denunţătorul i-a solicitat inculpatului C. să discute cu consilierii locali ai U. pentru a nu "bloca" cererea de achiziţionare a terenului, inculpatul solicitând, în schimbul demersului său, ca, după adoptarea hotărârii consiliului local, martorul să plătească suma de 20.000 de euro. Cu aceeaşi ocazie, cei doi au convenit ca C. să îi intermedieze denunţătorului o întâlnire cu preşedintele Organizaţiei Locale U. Azuga - inculpatul I..

Întâlnirea astfel stabilită a avut loc în cursul lunii mai 2011, la restaurantul Y. din Azuga, când C. i l-a prezentat coinculpatului I. pe denunţătorul O., poreclit "Şomerul", ca fiind un prieten al său, i-a descris interesul celui din urmă de a achiziţiona terenul aflat pe raza localităţii Azuga şi i-a solicitat ca, alături de ceilalţi consilieri locali ai U., să voteze favorabil cererea ce urma a fi discutată în şedinţa de consiliu local. Cu aceeaşi ocazie, s-a stabilit ca inculpatul I. să fie persoana care va primi, de la denunţător, suma de bani convenită şi care urma a fi folosită, cel puţin parţial, în activităţile de campanie electorală derulate de U..

La data de 25 mai 2011, primarul localităţii Azuga, Z., a întocmit proiectul de hotărâre nr. 78/2011, prin care, invocând cererea S.C Q. S.R.L din data de 14 aprilie 2011, a propus aprobarea organizării unei licitaţii publice deschise cu preselecţie, pentru vânzarea terenului în suprafaţă de 2200 mp. (corectată olograf la 2420 mp), la preţul de pornire ce urma a fi stabilit printr-un raport de evaluare.

Proiectul de hotărâre astfel întocmit a fost aprobat, în unanimitate, în şedinţa Consiliului Local Azuga din data de 26 mai 2011, astfel că, prin H.C.L Azuga nr. 70/26 mai 2011 s-a hotărât vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu preselecţie a terenului de 2420 mp, situat în str. x f. nr., Km. 133, la preţul de pornire al licitaţiei stabilit de evaluator (respectiv, 94 RON/mp).

Înscrisurile ce au precedat emiterea H.C.L nr. 70/2011 cuprind menţiuni contradictorii sub aspectul suprafeţei a cărei vânzare a fost aprobată, respectiv 2200 mp în proiect, faţă de 2420 mp (menţionată în procesul-verbal) şi a numărului proiectului de hotărâre iniţiat, în procesul-verbal din 26 mai 2011 menţionându-se aprobarea proiectului cu nr. x/2011, în loc de 78/2011. Aceste inadvertenţe conturează contextul de ansamblu în care s-a decis de către Consiliul Local Azuga vânzarea terenului în discuţie (context marcat de un aparent dezinteres faţă de rigoarea procedurii), însă ele nu se circumscriu conţinutului faptelor ce fac obiectul judecăţii, având numai o relevanţă indirectă pentru clarificarea acestora.

Deşi proiectul ce a stat la baza H.C.L nr. 70/2011 a fost întocmit în baza cererii S.C Q. S.R.L, această din urmă societate nu a depus ofertă la licitaţia publică organizată la data de 13 iulie 2011.

Prin dispoziţia nr. 292/12 iulie 2011 a Primarului Oraşului Azuga a fost desemnată comisia de licitaţie, inculpata J., secretarul oraşului, fiind numită în funcţia de preşedinte al comisiei. Conform proceselor-verbale nr. x/13.07.2011 şi nr. y/13.07.2011, singurele două oferte depuse au aparţinut S.C AA. S.R.L (reprezentată de BB., prieten apropiat al denunţătorului) şi, respectiv, S.C P. S.R.L (reprezentată de O.), această din urmă societate fiind desemnată câştigătoarea licitaţiei.

Semnarea proceselor-verbale de deschidere a ofertelor, respectiv, de adjudecare, ambele datate 13.07.2011, s-a realizat într-un cadru informal, în incinta restaurantului Cuţitul de Argint, unde a avut loc, la aceeaşi dată, o întâlnire între reprezentanţii celor două societăţi ofertante, respectiv, O. şi BB., pe de o parte, şi inculpaţii I. şi J., pe de altă parte. Cu această ocazie, în baza înţelegerii anterior perfectate cu inculpatul C., martorul O. a remis inculpatului I. suma de 20.000 de euro care, conform susţinerilor acestuia din urmă, era destinată a fi folosită în campania electorală din anul 2012.

Anterior semnării proceselor-verbale, în urma discuţiilor avute cu denunţătorul, inculpata J. a avut atât reprezentarea preexistenţei unei înţelegeri între cei doi ofertanţi, cât şi pe cea a convenţiei încheiate între O. şi I. privind remiterea unei sume de bani. În acest context, inculpata a pretins, la rândul său, suma de 4.000 de euro în schimbul exercitării atribuţiilor de serviciu legate de semnarea proceselor-verbale de licitaţie, sumă ce i-a fost remisă, la aceeaşi dată, de către I., din totalul de 20.000 de euro primit de la denunţător.

Conform propriilor declaraţii, inculpatul I. a folosit restul sumei primite pentru desfăşurarea de activităţi în campania electorală şi pentru achiziţionarea de materiale electorale. De asemenea, inculpatul a susţinut că din cei 20.000 de euro primiţi de la denunţător a remis, în aceeaşi zi, suma de 5.000 de euro inculpatului C. la sediul CC., susţinere care nu a fost, însă, confirmată de alte mijloace de probă şi, prin urmare, nici valorificată de Înalta Curte la stabilirea faptelor concret comise de acest din urmă inculpat.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01 august 2011, Oraşul Azuga, reprezentat de J., în calitate de vânzător, a vândut S.C. P. S.R.L., reprezentată de administrator O., suprafaţa de 2.420 mp.

Totodată, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.09.2011, încheiat între vânzătorul S.C Q. S.R.L şi cumpărătorul S.C. P. S.R.L. a marcat perfectarea înţelegerii intervenite între părţi încă din data de 23 martie 2011, societatea administrată de martorul O. achiziţionând construcţiile aflate pe terenul adjudecat.

În urma licitaţiei din luna iulie 2011, denunţătorul a considerat că organizarea activităţii staţiei de carburanţi reclamă achiziţionarea unui alt teren, învecinat, aflat de asemenea în proprietatea oraşului Azuga, astfel că acesta a efectuat noi demersuri pentru a dobândi proprietatea imobilului. Fiind derulate ulterior consumării faptelor de corupţie ce fac obiectul judecăţii, aceste acţiuni subsecvente nu au o relevanţă probatorie directă în cauza de faţă, însă ele evidenţiază, o dată în plus, modalitatea de ansamblu în care au fost obţinute imobilele de interes în speţă şi demonstrează rolul avut de înţelegerile informale, încheiate între denunţător şi diverşi decidenţi politici, în procesul de dobândire a dreptului de proprietate asupra unor imobile proprietate privată a oraşului Azuga.

În vederea reliefării complete a acestor ultime împrejurări, instanţa de fond a reţinut că, prin proiectul de hotărâre nr. 109/2011, datat 19 august 2011, întocmit de către primarul Z. (fără menţionarea vreunei cereri), succedat de raportul referentului de specialitate din data de 26 august 2011, s-a propus vânzarea terenului de 600 mp. situat în Azuga str. x, f. nr., prin licitaţie publică deschisă, la preţul de 94 RON mp. Proiectul a fost aprobat în şedinţa de consiliu local din data de 26 august 2011, prin H.C.L nr. 101/2011, când s-a hotărât vânzarea terenului în suprafaţă de 600 mp "aferent benzinărie show/room şi instalaţii distribuţie carburanţi".

Procesele-verbale nr. x/22.09.2011 şi y/22.09.2011 atestă depunerea a două oferte pentru cumpărarea terenului, din partea S.C. DD. S.R.L. Chirnogi (aparţinând soţiei martorului BB.) şi S.C. P. S.R.L. şi câştigarea licitaţiei de către cea din urmă societate, care a oferit un preţ de 95 RON/mp, faţă de preţul de pornire de 94 RON/mp. Subsecvent finalizării licitaţiei, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31 octombrie 2011, prin care Oraşul Azuga, reprezentat de J., a vândut S.C. P. S.R.L., reprezentată de administrator O., terenul de 650 mp, situat la adresa anterior menţionată.

Instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului C., care, în primăvara anului 2011, la o dată plasată în intervalul 23 martie 2011 - 26 mai 2011, în calitate de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Prahova a U., a pretins de la denunţătorul O. - administrator al S.C. P. S.R.L., suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra preşedintelui din acea perioadă al Organizaţiei Locale Azuga a aceleiaşi formaţiuni politice, coinculpatul I., şi, prin intermediul celui din urmă, asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a-i determina să acorde un vot favorabil proiectului de vânzare la licitaţie publică a unui teren situat pe raza localităţii şi înlesnirii, astfel, a dobândirii acestuia de către firma denunţătorului, acţiune urmată de discuţii cu I. şi de remiterea către acesta, la data de 13 iulie 2011, a sumei menţionate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv, în C. pen. anterior, de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului I., care, la data de 13 iulie 2011, în calitate de preşedinte al Organizaţia Locale Azuga a U., a primit suma de 20.000 de euro de la denunţătorul O. (sumă pretinsă iniţial de inculpatul C.), pentru a-şi exercita influenţa asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga, în scopul de a-i determina să acorde un vot favorabil proiectului de vânzare la licitaţie publică a unui teren de pe raza localităţii respective şi înlesnirii, astfel, a dobândirii acestuia de către firma denunţătorului, sumă din care a remis 4.000 de euro inculpatei J., restul sumei - de 16.000 euro - fiind folosită în interesul formaţiunii politice anterior menţionate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 aln. 1 C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv, în C. pen. anterior, de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului I. care, la data de 13 iulie 2011, în calitate de preşedinte al Organizaţiei Locale Azuga a U., a remis suma de 4.000 de euro inculpatei J., secretar al localităţii Azuga şi preşedinte al comisiei de licitaţie organizate la aceeaşi dată, în scopul îndeplinirii de către aceasta a îndatoririlor sale de serviciu privind finalizarea licitaţiei şi semnarea proceselor-verbale prin care S.C P. S.R.L, administrată de denunţătorul O., era desemnată câştigătoare a licitaţiei şi adjudecatară a unei suprafeţe de teren, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv, în C. pen. anterior, de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatei J. care, la data de 13 iulie 2011, în calitate de secretar al localităţii Azuga şi preşedinte al comisiei de licitaţie publică organizată la aceeaşi dată, la nivelul Primăriei Azuga, pentru vânzarea unei suprafeţe de teren, a primit de la inculpatul I. suma de 4.000 euro, în vederea îndeplinirii îndatoririlor sale de serviciu privind finalizarea licitaţiei şi semnarea proceselor-verbale prin care S.C P. S.R.L, administrată de denunţătorul O. era desemnată câştigătoare a licitaţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv, în C. pen. anterior, de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

2) Cu privire la infracţiunile de corupţie şi asimilate celor de corupţie vizând relaţia dintre Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi S.C EE. S.R.L, imputate inculpaţilor C., D., B. şi A., s-a reţinut:

Acuzaţiile de abuz în serviciu

Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este o unitate sanitară cu personalitate juridică, înfiinţată pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Prahova şi finanţată în parte de la bugetul de stat, prin Casa de Asigurări de Sănătate Prahova şi Ministerul Sănătăţii, şi în parte de la bugetul judeţului Prahova. Conducerea unităţii este asigurată de un Consiliu de Administraţie, format din persoane numite, printre alţii, de Consiliul Judeţean Prahova, D.S.P Prahova, Preşedintele Consiliului Judeţean, alături de manager şi Comitetul Director.

În contextul acestor particularităţi de statut juridic, unitatea sanitară este considerată autoritate contractantă în sensul dispoziţiilor art. 8 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (în forma în vigoare începând cu data de 23.08.2012, cu modificările şi completările ulterioare), contractele de achiziţie publică încheiate de spital, în perioada de interes în speţă, fiind integral supuse exigenţelor legislative specifice materiei achiziţiilor publice.

La rândul său, managerul spitalului are calitatea de ordonator terţiar de credite şi, în consecinţă, în perioada în care s-au derulat contractele de interes, el a avut rolul şi responsabilităţile expres prevăzute de art. 22-24 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (în forma în vigoare începând cu data de 29.10.2012, cu modificările şi completările ulterioare) şi O.G nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv (în forma în vigoare începând cu data de 11.11.2011).

Inculpatul D. a deţinut funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti în perioada 2006 - 6 decembrie 2013. La rândul său, inculpatul B., angajat al unităţii sanitare, a exercitat atribuţii ca economist în cadrul Serviciului Achiziţii Publice în perioada 2008 - 2014, fiind persoana desemnată să întocmească şi să redacteze documentaţia de atribuire, notele justificative privind alegerea procedurii de achiziţie şi notele estimative pe articolul bugetar - alimente.

S.C EE. S.R.L a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Prahova sub nr. x/23.01.2012, C.I.F. nr. x, având sediul social declarat în oraşul Comarnic, str. x, jud. Prahova. Obiectul principal de activitate al societăţii a fost "Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii", capitalul social subscris şi vărsat, divizat într-un număr de 20 de părţi sociale, fiind deţinut integral de FF. (fratele inculpatului A.).

Cu procura autentificată sub nr. x/22.02.2012, asociatul unic FF. l-a împuternicit pe fratele său, inculpatul A. (văr al inculpatului C.), să administreze societatea comercială cu puteri depline de reprezentare.

Obiectul acuzaţiilor formulate în prezenta cauză vizează legalitatea procedurilor de achiziţie publică desfăşurate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti în perioada 04 decembrie 2012 - 03 iulie 2014, premergătoare unui număr de cinci contracte comerciale încheiate cu S.C EE. S.R.L şi douăsprezece comenzi directe emise către acelaşi agent economic.

1) Contractul de furnizare nr. x/4 decembrie 2012 având ca obiect pulpe de pui congelate cu o porţiune de spate ataşată, cu greutatea cuprinsă între 150 gr.- 300 gr., prelungit prin actul adiţional nr. x ianuarie 2013.

Achiziţia de pulpe de pasăre a fost prevăzută în programul de achiziţii aprobat, la nivelul Spitalului Judeţean, pe anul 2012, cu o valoare anuală estimată de 434.180 RON (echivalentul a 105.897 euro).

În semestrul II al anului 2012, unitatea sanitară a iniţiat o procedură de licitaţie deschisă pentru încheierea unui acord cadru având ca obiect furnizarea de pulpe de pui congelate fără o porţiune de spate ataşată, cu greutatea cuprinsă între 150 gr.-300 gr, cu o valoare totală estimată a achiziţiei de 643.500 RON - 702.000 RON şi un preţ estimat de 6,50 RON/kg, exclusiv TVA.

La data de 12 noiembrie 2012, conform raportului procedurii nr. 28409, procedura de licitaţie deschisă pentru încheierea acordului cadru a fost anulată, ca efect al declarării inacceptabile a singurei oferte depuse, cu o valoare superioară valorii estimate a achiziţiei.

În acest context, invocând apariţia unei situaţii de extremă urgenţă în condiţiile prevăzute de art. 122 lit. c) din O.U.G nr. 34/2006, autoritatea contractantă a iniţiat, la data de 26 noiembrie 2012, conform notei justificative nr. x/26.11.2012 privind selectarea procedurii de achiziţie (aprobată de manager) procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în vederea achiziţiei produsului "pulpe de pui congelate cu o porţiune de spate ataşată, cu greutatea cuprinsă între 150 gr. - 300 gr.", în cantitate de 5000 kg., cu o valoare estimată de 38.500 RON, exclusiv TVA şi un preţ estimat de 7,70 RON/kg. Privitor la estimarea valorii achiziţiei, în nota justificativă s-a menţionat că ea a fost făcută "în baza experienţei contractelor anterioare şi a preţurilor de pe piaţă".

Prin decizia nr. 191 din 5 noiembrie 2012 a managerului spitalului a fost numită comisia de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractului de furnizare produse alimentare pentru procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, comisie formată din patru membri şi prezidată de inculpatul B..

La data de 26 noiembrie 2012, autoritatea contractantă a transmis invitaţii de participare pentru depunerea de oferte unui număr de patru agenţi economici, respectiv, S.C GG. S.R.L, S.C HH. S.R.L, S.C II. S.R.L şi S.C JJ. S.R.L, termenul fixat pentru depunerea ofertelor fiind 3 decembrie 2012. Conform susţinerilor inculpatului B., cele patru societăţi invitate făceau parte din categoria celor care furnizaseră anterior produse spitalului şi a căror activitate îi era cunoscută.

În perioada efectuării acestor demersuri, la o dată care nu a putut fi stabilită cu certitudine, inculpatul C. l-a contactat telefonic pe D., managerul S.J.U Ploieşti, căruia i-a comunicat că "va trimite pe cineva din partea sa" şi i-a adresat solicitarea de a primi şi a ajuta acea persoană. Ulterior acestui moment, la data de 28 noiembrie 2012, la biroul inculpatului D. s-a prezentat A., care a afirmat că "vine din partea" inculpatului C. şi i-a solicitat celui dintâi să îi faciliteze livrarea de produse către unitatea sanitară.

Dând curs acestei cereri, D. l-a convocat în biroul său pe inculpatul B., responsabil în cadrul Serviciului Achiziţii Publice, şi i-a solicitat să îi faciliteze lui A. furnizarea de produse alimentare către spital. Detalierea modului în care urma să se concretiza această facilitare a raporturilor contractuale cu unitatea sanitară a fost convenită ulterior de B. şi A., sens în care cel dintâi a comunicat, pe adresa de email a S.C EE. S.R.L, formularele de participare la procedura de achiziţie pulpe de pui aflată în derulare.

Conform procesului-verbal de deschidere a ofertelor nr. x/3 decembrie 2012, singurele propuneri financiare transmise autorităţii contractante au aparţinut S.C EE. S.R.L şi S.C JJ. S.R.L, oferta societăţii administrate de inculpatul A. fiind declarată câştigătoare, pe criteriul de atribuire "preţul cel mai scăzut".

La data de 4 decembrie 2012, a fost încheiat contractual de furnizare nr. x, prin care S.C EE. S.R.L se obliga să furnizeze SJU Ploieşti cantitatea de 4700 kg. de pulpe de pui congelate, cu o porţiune de spate ataşată la preţul de 7,4 RON/kg. fără TVA, în valoare totală de 34.780 RON fără TVA, durata contractului fiind de 27 de zile, de la 4 decembrie 2012 la 31 decembrie 2012.

Întreaga documentaţie ce a stat la baza acestei proceduri de achiziţie publică - notă justificativă, invitaţii de participare, note de negociere, raportul procedurii, documentaţia de atribuire - a fost semnată de inculpatul D.. Acelaşi inculpat a semnat, în calitate de reprezentant al autorităţii contractante, contractul de furnizare nr. x/04.12.2012, contract ce poartă viza de control financiar preventiv.

În baza acestui contract, în perioada 5 decembrie 2012 - 28 decembrie 2012, S.C EE. S.R.L a livrat Spitalului Judeţean cantitatea de 4250 kg. pulpe de pui, în baza a cinci facturi cu valoarea totală de 31.450 RON, plus 7.548 RON reprezentând TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

În contextul nefinalizării procedurii de licitaţie iniţiate de S.J.U Ploieşti pentru încheierea unui acord cadru, prin nota justificativă nr. x din 4.01.2013, aprobată de înlocuitorul managerului, Serviciul Achiziţii a propus încheierea unui act adiţional la contractul de furnizare încheiat cu S.C. EE. S.R.L, cu justificarea că "asigură cantităţile necesare meniurilor aferente lunii ianuarie 2013, conform necesarelor întocmite de blocurile alimentare".

În acest sens, la data de 4 ianuarie 2013 a fost încheiat actul adiţional nr. x la contractul de furnizare nr. x/04.12.2012, prin care S.C EE. S.R.L s-a obligat să furnizeze autorităţii contractante cantitatea de 4570 kg. de pulpe de pui congelat la acelaşi preţ contractual, valoarea totală fiind de 33.818 RON fără TVA, iar durata contractului fiind prelungită până la data de 31 ianuarie 2013.

Actul adiţional a fost semnat, din partea S.J.U Ploieşti, de către KK., director medical al unităţii sanitare, desemnat să exercite atribuţiile managerului în absenţa acestuia.

În baza actului adiţional nr. x/04.01.2013, în perioada 4 ianuarie 2013 - 31 ianuarie 2013, S.C EE. S.R.L a livrat Spitalului Judeţean cantitatea de 3610 kg. pulpe de pui, în baza a cinci facturi cu valoarea totală de 26.714 RON plus 6.411,36 RON reprezentând TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

2) Contractul de furnizare nr. x/05 februarie 2013 având ca obiect pulpe de pui congelate cu o porţiune de spate ataşată, cu greutatea cuprinsă între 150 gr.-300 gr., prelungit prin actul adiţional nr. x aprilie 2013

Achiziţia de pulpe de pasăre a fost prevăzută în programul anual de achiziţii aprobat, la nivelul Spitalului Judeţean, pe anul 2013, cu o valoare anuală estimată de 312.500 RON (echivalentul a 71.023 euro).

Urmare a nefinalizării procedurii de licitaţie publică pentru încheierea unui acord cadru, publicată în SEAP cu nr. x/29.01.2013, S.J.U Urgenţă Ploieşti a iniţiat o nouă procedură de achiziţie publică în forma negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Conform notei justificative nr. x/29 ianuarie 2013, aprobată de managerul D., situaţia de extremă urgenţă impusă de dispoziţiile de art. 122 lit. c) din O.U.G nr. 34/2006 a fost justificată prin invocarea dispoziţiilor legale şi precizarea perioadei avute în vedere ca fiind "până la definitivarea procedurii de licitaţie deschisă online pentru atribuirea acordului cadru de furnizare publicată în SEAP"; obiectul procedurii era reprezentat de achiziţia produsului "pulpe de pui congelate cu o porţiune de spate ataşată, cu greutatea cuprinsă între 150 gr. - 300 gr.", în cantitate de 10.000 kg. şi cu o valoare estimată de 77.000 RON, exclusiv TVA, estimare realizată "în baza experienţei contractelor anterioare şi a preţurilor de pe piaţă".

Prin decizia nr. 26/01.02.2013 a managerului spitalului a fost numită comisia de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractului de furnizare produse alimentare, comisie formată din trei membri şi prezidată de inculpatul B..

La data de 29 ianuarie 2013, autoritatea contractantă a transmis invitaţii de participare pentru depunerea de oferte unui număr de cinci agenţi economici, respectiv, S.C EE. S.R.L, S.C HH., S.C JJ. S.R.L, S.C LL. S.R.L, S.C MM. S.R.L, termenul fixat pentru depunerea ofertelor fiind 4 februarie 2013.

Conform procesului-verbal de deschidere a ofertelor nr. x din 4 februarie 2013, singurii agenţi economici care au transmis oferte au fost S.C EE. S.R.L şi S.C LL. S.R.L, oferta societăţii administrate de inculpatul A. fiind declarată câştigătoare, urmare a aplicării criteriului de atribuire "preţul cel mai scăzut".

La data de 5 februarie 2013 a fost încheiat contractul de funizare nr. 4889, prin care S.C EE. S.R.L se obliga să furnizeze S.J.U Ploieşti cantitatea de 10.000 kg. de pulpe de pui congelate cu o porţiune de spate ataşată, la preţul de 7,2 RON/kg. fără TVA, cu o valoare totală de 72.000 RON fără TVA, durata contractului fiind de 2 luni, de la 5 februarie 2013 la 31 martie 2013.

Întreaga documentaţie ce a stat la baza acestei proceduri de achiziţie publică - notă justificativă, invitaţii de participare, raportul procedurii, documentaţia de atribuire - a fost semnată de inculpatul D..

Contractul de furnizare nr. x/05 februarie 2013, contract ce poartă viza de control financiar preventiv, a fost semnat, din partea autorităţii contractante, de către KK., directorul medical al unităţii sanitare, desemnat să exercite atribuţiile managerului în absenţa acestuia.

În baza acestui contract, în perioada 4 februarie 2013 - 27 martie 2013, S.C EE. S.R.L a livrat Spitalului Judeţean de Urgenţă cantitatea de 9235 kg. pulpe de pui, în baza a paisprezece facturi cu valoarea totală de 66.492 RON, plus 15.958,08 RON reprezentând TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

În contextul nefinalizării procedurii de licitaţie iniţiate de S.J.U Ploieşti pentru încheierea unui acord cadru, prin nota justificativă nr. x/02.04.2013, aprobată de înlocuitorul managerului, Serviciul Achiziţii a propus încheierea unui act adiţional la contractul de furnizare, până la definitivarea licitaţiei, cu precizarea că şedinţa de deschidere a ofertelor a avut loc la data de 18.03.2013.

În acest sens, la data de 2 aprilie 2013 a fost încheiat actul adiţional nr. x la contractul de furnizare nr. x/05.02.2013, prin care S.C EE. S.R.L s-a obligat să furnizeze autorităţii contractante cantitatea de 3500 kg. de pulpe de pui congelate la acelaşi preţ contractual, valoarea totală fiind de 25.200 RON fără TVA, iar durata contractului fiind prelungită până la data de 15 aprilie 2013.

Actul adiţional a fost semnat, din partea S.J.U Ploieşti, şi în acest caz, de martorul KK., director medical al unităţii sanitare, desemnat să exercite atribuţiile managerului în absenţa acestuia. În baza actului adiţional nr. x, în perioada 3 aprilie 2013 - 15 aprilie 2013, S.C EE. S.R.L a livrat Spitalului Judeţean cantitatea de 3500 kg. pulpe de pui, în baza a şase facturi cu valoarea totală de 25.200 RON, plus 6.048 RON reprezentând TVA, achitată integral de beneficiar.

La data de 16 aprilie 2013, în urma procedurii de licitaţie, a fost încheiat acordul cadru de furnizare nr. x/16.04.2013 şi, ulterior, contracte subsecvente cu alţi agenţi economici, respectiv, S.C NN. S.R.L şi S.C OO. S.R.L, pentru furnizarea produsului "pulpe de pui congelate cu o porţiune de spate ataşată".

În condiţiile în care încheierea acordului cadru făcea imposibilă livrarea în continuare, de către S.C EE. S.R.L, a acestui produs, pentru a continua să asigure societăţii o colaborare lucrativă cu Spitalul Judeţean de Urgenţă, începând cu luna aprilie 2013, inculpatul B. a identificat o nouă oportunitate de furnizare de produse, de această dată din categoria "conserve legume şi fructe şi produse băcănie.

3) Contractul de furnizare nr. x/01 aprilie 2013 având ca obiect orez extra, zahăr, ghiveci în bulion, morcovi în apă, dovlecei în apă, fasole galbenă, mazăre, tocană de legume, spanac, gem, ulei rafinat

Achiziţia de conserve legume şi fructe şi produse băcănie a fost prevăzută în programul anual de achiziţii aprobat, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, pe anul 2013, cu valori anuale estimate cuprinse între 7.295,45 RON şi 50.745,45 RON. Listele cu necesarul de produse alimentare pentru anul 2013, depuse la S.J.U Ploieşti de subunităţile cu atribuţii în acest sens, la datele de 8.10.2012 şi 25.10.2012, au fost aprobate de manager şi au stat la baza iniţierii procedurii pentru încheierea unui acord cadru.

În contextul nefinalizării procedurii de licitaţie publică pentru încheierea acordului cadru, demarată la data de 14.03.2013 şi publicată în SEAP cu nr. x/24.04.2013, S.J.U Urgenţă Ploieşti a iniţiat o nouă procedură de achiziţie publică în forma negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

Conform notei justificative nr. x/21 martie 2013, situaţia de extremă urgenţă a fost motivată prin invocarea dispoziţiilor art. 122 lit. c) din O.U.G nr. 34/2006, procedura urmând să se desfăşoare "până la definitivarea procedurii de licitaţie deschisă on line pentru atribuirea acordului cadru de furnizare demarată în data de 14.03.2013"; obiectul procedurii era reprezentat de achiziţia de conserve şi produse băcănie, de tipul celor anterior menţionate, în diverse cantităţi.

Comisia de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractului de furnizare produse alimentare a fost alcătuită din trei membri şi prezidată de inculpatul B..

La data de 21 martie 2013 au fost transmise invitaţii de participare pentru depunerea de oferte unui număr de patru agenţi economici, respectiv, S.C EE. S.R.L, S.C HH., S.C LL. S.R.L, S.C MM. S.R.L, termenul fixat pentru depunerea ofertelor fiind 26 martie 2013.

Conform procesului-verbal de deschidere a ofertelor nr. x/26 martie 2013, singurii agenţi economici care au transmis propuneri financiare au fost S.C EE. S.RL. şi S.C LL. S.R.L.

La data de 1 aprilie 2014, a fost încheiat contractul de furnizare nr. x, prin care S.C EE. S.R.L se obliga să furnizeze S.J.U Ploieşti diverse cantităţi de conserve legume şi fructe şi produse de băcănie - orez extra, zahăr şi ulei rafinat, în cantităţi cuprinse între 600 kg şi 4000 de kg., la preţul detaliat în cuprinsul contractului, cu o valoare totală de 62.028 RON fără TVA, perioada contractuală fiind de 2 luni, de la 01 aprilie 2013 la 31 mai 2013.

Toate documentele ce au stat la baza procedurii de achiziţie publică finalizată cu încheierea contractului menţionat, inclusiv contractul de furnizare în sine, au fost semnate, pentru inculpatul D., de către KK., director medical al unităţii sanitare, desemnat să exercite atribuţiile managerului în absenţa acestuia.

În baza acestui contract, în perioada 1 aprilie 2013 - 27 mai 2013, S.C EE. S.R.L a livrat Spitalului Judeţean cantităţile de 2000 kg. orez extra, 2000 kg. zahăr, 1600 litri ulei rafinat, 1000 kg. ghiveci în bulion, 500 kg. morcovi în apă, 743 kg. dovlecei în apă, 1035 kg. fasole galbenă, 144 kg. mazăre, 300 kg. tocană de legume, 500 kg. spanac, 183 kg. gem de piersici, 300 kg. gem de caise, 300 kg. gem de prune, în baza a şaptesprezece facturi cu valoarea totală de 42.251,63 RON, plus 15.958,08 RON reprezentând TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

4) Contractul de furnizare nr. x/06 iunie 2013 având ca obiect produse de băcănie - orez extra, zahăr, ulei rafinat

La data de 31 mai 2013, S.J.U Urgenţă Ploieşti a iniţiat o nouă procedură de achiziţie publică în forma negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. Conform notei justificative nr. x/31 mai 2013, obiectul achiziţiei era reprezentat de produsele de băcănie anterior menţionate, în diverse cantităţi, procedura urmând să se efectueze "până la definitivarea procedurii de licitaţie deschisă online pentru atribuirea acordului cadru de furnizare, publicată la 24.04.2913", a cărei şedinţă de deschidere a ofertelor urma a avea loc la 11.06.2013.

Comisia de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractului de furnizare produse alimentare a fost formată din trei membri şi prezidată de inculpatul B..

La data de 31 mai 2013, au fost transmise invitaţii de participare pentru depunerea de oferte unui număr de cinci agenţi economici, respectiv, S.C EE. S.R.L, S.C HH. S.R.L, S.C LL. S.R.L, S.C MM. S.R.L şi S.C PP. S.R.L, termenul fixat pentru depunerea ofertelor fiind 5 iunie 2013.

Conform procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor din 5 iunie 2013, singurii agenţi economici care au transmis propuneri financiare au fost S.C EE. S.R.L, S.C LL. S.R.L şi S.C. PP. S.R.L.

La data de 06 iunie 2013 a fost încheiat contractul de furnizare nr. x, prin care S.C EE. S.R.L se obliga să furnizeze S.J.U Ploieşti cantităţile de 1500 kg. orez extra, 2000 kg. zahăr şi 1200 litri ulei rafinat, la preţul detaliat în cuprinsul contractului, valoarea totală fiind de 23.144 RON fără TVA, iar durata contractului de 39 de zile, de la 06 iunie 2013 la 15 iulie 2013.

Documentele ce au stat la baza procedurii de achiziţie publică finalizată cu încheierea contractului cu S.C EE. S.R.L, inclusiv contractul de furnizare nr. x, au fost semnate, pentru inculpatul D., de către KK., director medical al unităţii sanitare, desemnat să exercite atribuţiile managerului în absenţa acestuia.

În baza acestui contract, în perioada 11 iunie 2013 - 01 iulie 2013, S.C EE. S.R.L a livrat Spitalului Judeţean cantităţile de 1500 kg orez extra, 2000 kg zahăr, 1200 litri ulei rafinat, în baza a şase facturi cu valoarea totală de 23.144 RON, fără TVA, achitate integral de beneficiar.

La data de 8 iulie 2013, urmare finalizării procedurii de licitaţie, a fost încheiat acordul cadru de furnizare nr. x/08.07.2013 şi, ulterior, contracte subsecvente cu alţi agenţi economici, respectiv, S.C QQ. S.A, S.C RR. S.R.L, S.C SS. S.R.L, S.C TT., pentru furnizarea de conserve de legume şi fructe şi produse de băcănie.

5) Comenzi directe efectuate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti în perioada 4 iulie 2013 - 3 iulie 2014, având ca obiect apă minerală, peşte congelat, salam, şuncă presată

În contextul finalizării procedurilor de licitaţie şi încheierii unor acorduri cadru pentru produsele alimentare anterior descrise, modalitatea identificată de inculpatul B. pentru continuarea raporturilor contractuale dintre S.J.U Ploieşti şi S.C EE. S.R.L a fost aceea a efectuării unor comenzi directe, după cum urmează:

a) - achiziţii de apă minerală:

Pe baza ofertei depuse de S.C EE. S.R.L la data de 4 iulie 2013 şi a şase oferte publicate pe site-ul specializat în perioada ianuarie - mai 2013, S.J.U Ploieşti a emis comenzile nr. 506/4 iulie 2013 şi nr. 798/11 octombrie 2013, în baza cărora au fost realizate două achiziţii de apă minerală, respectiv, la data de 5 iulie 2013 - 1000 de bidoane de 2 litri şi la 29 octombrie 2013 - 500 de bidoane de 2 litri, valoarea totală fiind de 2.835 RON, exclusiv TVA.

Fiecare dintre cele două comenzi a fost precedată de întocmirea unor referate de necesitate, cu nr. x/17.06.2013, respectiv, nr. x/15.01.2013, precum şi a câte două note justificative privind estimarea valorii achiziţiei şi, respectiv, achiziţia de produse, note întocmite de Serviciul Achiziţii la datele de 04.07.2013, respectiv 01 şi 11.10.2013, şi aprobate de înlocuitorul managerului D..

b) - achiziţii de peşte congelat:

În perioada 08 august 2013 - 4 decembrie 2013, pe baza ofertei de preţ depuse de S.C EE. S.R.L la data de 1 august 2013 (rezoluţionată de inculpatul D. cu menţiunea "Şef Serviciu Achiziţii") şi a doisprezece oferte publicate pe site-ul specializat în perioade anterioare, S.J.U Ploieşti a emis comenzile nr. 621/08.08.2013, nr. 699/02.09.2013, nr. 783/01.10.2013, nr. 863/04.11.2013 şi 877/04.11.2013, în baza cărora au fost realizate 18 livrări având ca obiect 1912 kg. peşte congelat (la preţul de 9,5 RON/kg), 640 kg. salam (la preţul de 18,2 RON/kg) şi 560 kg. şuncă presată (la preţul de 18,5 RON/kg).

Fiecare comandă a fost precedată de întocmirea a câte două note justificative privind estimarea valorii achiziţiei şi, respectiv, achiziţia de produse, aprobate de înlocuitorul managerului spitalului, în care s-a menţionat că estimarea valorii achiziţiei s-a realizat pe baza contractelor anterioare, a preţurilor de piaţă şi SEAP şi a ofertei depuse de S.C EE. S.R.L, iar necesitatea achiziţiei a fost justificată prin referiri la necesarele lunare întocmite de blocurile alimentare, fiind propusă, în fiecare caz, achiziţia directă.

În perioada 13 februarie 2014 - 2 iunie 2014, pe baza ofertei de preţ depuse de S.C EE. S.R.L la data de 7 februarie 2014, a ofertei S.C LL. S.R.L şi a unsprezece oferte publicate pe site-ul specializat în perioade mult anterioare, S.J.U Ploieşti a emis comenzile nr. 132/13.02.2014, 220/03.03.2014, 360/11.04.2014, 446/06.05.2014, 543/02.06.2014 în baza cărora au fost realizate livrări având ca obiect 1890 kg. peşte congelat, 680 kg. salam şi 640 kg. şuncă presată.

Fiecare comandă a fost precedată de întocmirea a câte două note justificative privind estimarea valorii achiziţiei şi, respectiv, achiziţia de produse, aprobate de înlocuitorul managerului spitalului, în cuprinsul cărora estimarea valorii achiziţiei şi necesitatea acesteia s-au realizat ori justificat într-o manieră similară comenzilor directe efectuate în anul precedent.

c)- contractul de furnizare nr. x/03 iulie 2014 având ca obiect peşte congelat, salam şi şuncă presată

Conform notei justificative nr. x/03 iulie 2013, aprobată de UU., obiectul achiziţiei era reprezentat de peşte congelat, salam şi şuncă presată în diverse cantităţi, iar estimarea valorii achiziţiei s-a realizat pe baza contractelor anterioare, a preţurilor de piaţă şi SEAP şi a ofertei depuse de S.C EE. S.R.L.

În cuprinsul notei justificative nr. x/03.07.2014, necesitatea achiziţiei a fost justificată prin referire la "necesarele lunare întocmite de blocurile alimentare", fiind propusă achiziţia directă.

La data de 03 iulie 2013, a fost încheiat contractul comercial nr. 19019, prin care S.C EE. S.R.L se obliga să furnizeze S.J.U Ploieşti cantităţile de 2880 kg. peşte congelat, 840 kg salam, 840 kg. şuncă presată, la preţul detaliat în cuprinsul contractului, valoarea totală fiind de 66.245,76 RON inclusiv TVA, iar durata contractului de 6 luni, de la 3 iulie 2014 la 31 decembrie 2014.

Din analiza probatoriului s-a constatat că data încheierii contractului se plasează ulterior momentului încetării mandatului de manager al inculpatului D., respectiv, 6 decembrie 2013, iar aprobarea procedurii de achiziţie ce a stat la baza contractului - achiziţie directă - dar şi semnarea înscrisului în care s-a materializat voinţa părţilor s-au realizat de noul manager al unităţii sanitare, UU., în privinţa căruia nu s-au reţinut suspiciuni de implicare în comiterea vreunei fapte de natură penală.

Baza faptică a acuzaţiei concret aduse inculpatului D. rezidă, în esenţă, în aceea că, în calitate de manager al S.J.U Ploieşti, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei publice deţinute, a încheiat mai multe contracte de furnizare produse alimentare cu S.C EE. S.R.L cu încălcarea dispoziţiilor privind transparenţa şi eficienţa utilizării fondurilor şi prin care a cauzat unităţii sanitare o pagubă echivalentă adaosului comercial realizat de agentul economic, ce constituie, totodată, folos necuvenit obţinut de acesta.

În cazul inculpatului B., s-a reţinut în esenţă, că, în calitate de economist la Serviciul Achiziţii Publice al S.J.U Ploieşti - responsabil cu achiziţiile de produse alimentare şi preşedinte al comisiilor de evaluare, a derulat procedurile de achiziţie în care a fost implicată S.C EE. S.R.L cu încălcarea prevederilor legale expres menţionate, favorizând agentul economic, şi prin aceasta a cauzat unităţii sanitare o pagubă echivalentă adaosului comercial realizat de agentul economic, ce constituie, totodată, folos necuvenit obţinut de acesta.

Instanţa de fond a constatat că faptele imputate nu se circumscriu conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii de abuz în serviciu. Angrenarea, începând cu data de 26.11.2012, a S.C EE. S.R.L în raporturile contractuale cu unitatea sanitară - deşi realizată preferenţial şi motivată de factori subiectivi - a fost ulterioară şi independentă de anularea, în luna noiembrie 2012, a procedurii de licitaţie publicată în SEAP şi intervenirea situaţiei de urgenţă invocată ca justificare a alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

În acest sens, s-a constatat inexistenţa oricăror date din care să rezulte o corelaţie premeditată între anularea licitaţiei, urmare a declarării inacceptabile a singurei oferte depuse, şi invitarea S.C EE. S.R.L să participe la procedura de achiziţie finalizată prin contractul din 04.12.2012.

Deşi situaţia ivită în urma anulării procedurii a favorizat, contextual, stabilirea ulterioară a raporturilor contractuale dorite de A., existenţa, la nivelul spitalului, a unui necesar obiectiv de produse din carne de pui la sfârşitul anului 2012 nu a fost contestată. În considerarea acestei necesităţi, autoritatea contractantă a iniţiat, anterior implicării S.C EE. S.R.L., procedura de negociere menţionată în nota justificativă din data 26.11.2012, cronologia actelor efectuate confirmând caracterul subsecvent şi independent al demersului întreprins de A..

Pe baza raportului de constatare, dispus în faza anchetei penale, în actul de acuzare au fost preluate o serie de elemente ce au fundamentat suspiciuni în privinţa condiţiilor în care s-a derulat procedura de licitaţie anulată la 12.11.2012 şi a întârzierii iniţierii unei noi proceduri pentru încheierea acordului cadru având ca obiect achiziţia de pulpe de pui. Niciuna dintre aceste împrejurări nu a făcut, însă, obiectul urmăririi penale şi, implicit, nu a fost circumscrisă ulterior obiectului judecăţii, în sarcina inculpaţilor nefiind reţinută activitatea derulată anterior intervenţiei inculpatului C. în favoarea vărului său.

Acordând o relevanţă limitată acestor elemente premergătoare şi neidentificând dovezi ale unei conduite conivente prealabile datei de 26.11.2012, instanţa de fond a concluzionat că invocarea dispoziţiilor art. 122 lit. c) din O.U.G nr. 34/2006, ca bază a alegerii procedurii iniţiale, a avut o justificare obiectivă.

Ceea ce se poate imputa inculpaţilor D. şi B. în conexiune cu actele premergătoare încheierii contractului din 04.12.2012 (dar şi cu actele subsecvente), este comunicarea nescrisă, informală, avută cu reprezentantul S.C EE. S.R.L, contrar exigenţelor art. 59 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. O atare conduită a avut, însă, ca efect principal, poziţionarea favorabilă a societăţii în raporturile cu alţi ofertanţi şi, prin urmare, a fost susceptibilă a genera consecinţe vătămătoare nu pentru autoritatea contractantă, ci pentru eventualii competitori ai agentului economic astfel favorizat, privaţi de garanţia unui tratament egal şi nediscriminatoriu.

În cazul autorităţii contractante, paguba suferită prin încheierea unui contract de furnizare trebuie determinată, în principiu, prin raportare la factori distincţi, susceptibili a antrena în mod direct o diminuare patrimonială. Aceşti factori sunt concretizaţi în împrejurări care ţin, în principal, de specificul achiziţiei şi caracterul său necesar şi, în secundar, de particularităţile partenerului contractual.

Or, în cauză, s-a apreciat că necesitatea efectuării achiziţiei iniţiale de pulpe de pui şi justificarea valorii sau a cantităţilor contractate, prin raportare la nevoile reale ale unităţii sanitare, nu au fost contestate de către acuzare, aceste împrejurări nefăcând obiectul unor minime suspiciuni sau verificări în faza de urmărire penală.

Capacitatea S.C EE. S.R.L de a executa obligaţiile derivate din contractul de furnizare nu a făcut, nici ea, obiectul cercetărilor penale, aserţiunile din rechizitoriu referitoare la lipsa documentelor sanitar-veterinare fiind nepertinente, de vreme ce nu au fost identificate probe care să releve rolul cauzal al acestei împrejurări în producerea pagubei constând în "adaosul comercial" obţinut de furnizor.

S-a apreciat că situaţia este similară şi în ceea ce priveşte actul adiţional la contractul din data de 04.12.2012 şi celelalte trei contracte având ca obiect achiziţia de pulpe de pui (prelungit prin act adiţional), conserve de legume şi fructe şi produse de băcănie.

Acuzarea nu a invocat existenţa unor elemente care să demonstreze o întârziere voită a procedurilor de licitaţie sau grefarea acestei conduite pe intenţia inculpaţilor D. şi B. de a favoriza, prin întârzierea licitaţiilor, S.C EE. S.R.L în procedurile de achiziţie publică; în absenţa unei atare demonstraţii, pretinsa culpă a autorităţii contractante în întârzierea încheierii unor acorduri cadru nu are rol cauzal sub aspectul contractelor încheiate cu acest agent economic, ci doar semnificaţia unui factor contextual favorizant, inapt a produce în mod direct paguba penală pretinsă.

Caracterul necesar al fiecărei achiziţii de produse alimentare ce a făcut obiectul contractelor încheiate în perioada 05.02.2013 - 06.06.2013, de tipul şi în cantitatea precizate, nu a făcut obiectul cercetărilor, inculpaţilor funcţionari publici nefiindu-le imputată eventuala supradimensionare a cantităţilor achiziţionate, ci exclusiv opţiunea alegerii procedurii de achiziţie prevăzute de art. 18 lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, fără a fi îndeplinite cerinţele art. 122 lit. c) din acelaşi act normativ.

De asemenea, în toate cazurile, au fost încheiate, în prealabil, note justificative, al căror conţinut a fost prezentat detaliat, rezultând caracterul nepertinent al acuzaţiei aduse inculpatului B. din perspectiva art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

În ceea ce priveşte situaţia celor doisprezece comenzi directe şi a contractului comercial încheiat la data de 03.07.2014, esenţa acuzaţiilor aduse inculpaţilor funcţionari publici rezidă în opţiunea de a efectua achiziţii conform art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, în condiţiile în care, date fiind cantităţile menţionate în necesarul de alimente, autoritatea contractantă ar fi avut posibilitatea de a încheia un acord cadru.

Instanţa de fond a apreciat că, şi în cazul achiziţiilor directe, fiecare comandă a fost precedată de întocmirea unei note justificative, a avut la bază menţiunile privind tipul şi cantităţile de produse regăsite în listele cu necesarul întocmit de blocurile alimentare, iar valoarea fiecărei comenzi a fost inferioară pragului prevăzut de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.

În ceea ce priveşte posibilitatea S.J.U Ploieşti de a încheia un acord cadru, s-a constatat că acest tip de acord nu constituie un contract de achiziţie publică şi, implicit, nici o alternativă obligatorie pentru autoritatea contractantă; potrivit art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, acordul cadru este "o înţelegere scrisă intervenită între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere."

Opţiunea încheierii unui astfel de acord se grefează pe analiza unor elemente de oportunitate, efectuată de către autoritatea contractantă, fără ca acest tip de acord să aibă caracter obligatoriu. Dacă neîncheierea unui acord cadru are ca efect o eventuală utilizare ineficientă a fondurilor publice, o atare împrejurare este neîndoielnic susceptibilă a atrage răspunderea civilă, managerială, a directorului autorităţii, care nu se confundă, însă, cu răspunderea sa penală. Aceasta din urmă reclamă, printre altele, în ipoteza abuzului în serviciu, demonstrarea existenţei unei pagube, adică a unei pierderi patrimoniale, element nedovedit în cauză.

Instanţa de fond a constatat că omisiunea inculpatului D. de a încheia un acord cadru nu imprimă caracter nelegal achiziţiilor directe efectuate în perioada iulie - decembrie 2013, anterior încheierii mandatului său ca manager al unităţii sanitare, în condiţiile în care necesitatea acestora nu a fost contestată şi preţul plătit de autoritatea contractantă nu a fost supradimensionat. Aceeaşi este situaţia şi în cazul achiziţiilor directe efectuate în primul semestru al anului 2014, în raport cu care unicul funcţionar acuzat de abuz în serviciu a fost B., persoană care însă nu avea atribuţii în domeniul iniţierii unui acord cadru.

În raport cu aceste considerente, s-a concluzionat că absenţa, în unele cazuri, a unei contradicţii între actele îndeplinite de inculpaţii funcţionari publici şi dispoziţiile legale care le disciplinează, iar, în alte cazuri, a legăturii de cauzalitate între actele imputate şi prejudicial pretins, are semnificaţia neîndeplinirii unei cerinţe de conţinut tipic obiectiv al infracţiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că adaosul comercial concret practicat de S.C EE. S.R.L în relaţia cu S.J.U Ploieşti, în procent de 33,67%, reprezentând diferenţa între preţul de achiziţie plătit de agentul economic şi preţul plătit de autoritatea contractantă, majorată cu cheltuielile de transport estimate, nu reprezintă o pagubă adusă patrimoniului autorităţii contractante.

Acuzaţiile de luare şi dare de mită

Pe fondul derulării relaţiilor contractuale dintre S.J.U Ploieşti şi S.C EE. S.R.L, interesat fiind de menţinerea unui contact permanent cu reprezentanţii autorităţii contractante, inculpatul A. a remis inculpatului B. o umbrelă de curte pliabilă, de culoare grena, cu picior din metal alb, cu dimensiunea la deschidere de 300 cm., iar în toamna aceluiaşi an, a montat la locuinţa celui din urmă o uşă termopan.

În primăvara anului 2014, urmare a încetării mandatului de manager al inculpatului D., dat fiind interesul său de a menţine un contact direct cu B. în scopul de a asigura continuarea lansării unor comenzi directe către S.C. EE. S.R.L, inculpatul A. i-a remis acestuia din urmă o masă de curte din lemn de culoare maro, forma ovală, cu dimensiuni 217/95 cm şi două canapele din lemn de culoare maro, cu dimensiuni 216/36 cm.

În acelaşi scop, al determinării funcţionarului public să îşi exercite atribuţiile de serviciu într-o manieră care să asigure rămânerea S.C EE. S.R.L în relaţii contractuale cu spitalul, la sfârşitul verii anului 2013 şi, ulterior, la sfârşitul verii anului 2014, A. i-a asigurat inculpatului B. folosul a două cazări la Pensiunea VV., localitatea Jurilovca, judeţul Tulcea, cel dintâi achitând costul serviciilor de cazare (2 nopţi) şi masă pentru inculpatul B. şi familia sa.

Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A., care, în intervalul primăvara anului 2013 - sfârşitul verii anului 2014, în calitate de administrator al S.C EE. S.R.L - societate aflată în derularea unor relaţii contractuale cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti - a remis mai multe bunuri şi foloase materiale coinculpatului B., responsabil cu achiziţiile publice, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau acestuia din urmă în procedurile de achiziţie publică derulate la nivelul unităţii sanitare, respectiv, o uşă din tâmplărie termopan, o masă şi două banchete din lemn, o umbrelă pliabilă de curte şi contravaloarea serviciilor de cazare şi masă aferente unui număr de două deplasări la o pensiune din localitatea Jurilovca, foloase cu o valoare estimată de 2.991 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, a reţinut că fapta inculpatului B., care, în intervalul primăvara anului 2013 - sfârşitul verii anului 2014, în calitate de economist la Serviciul Achiziţii Publice din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a primit mai multe bunuri şi foloase materiale de la reprezentantul S.C EE. S.R.L., societate aflată în raporturi contractuale cu unitatea sanitară, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau acestuia în procedurile de achiziţie publică derulate, respectiv, o uşă din tâmplărie termopan, o masă şi două banchete din lemn, o umbrelă pliabilă de curte şi contravaloarea serviciilor de cazare şi masă aferente unui număr de două deplasări la o pensiune din localitatea Jurilovca, bunuri şi foloase cu o valoare estimată de 2.991 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat că faptele comise de inculpaţii A. şi B. îmbracă, fiecare, forma unei infracţiuni continuate, sens în care, în baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni analizate.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor D. şi A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor corelative de luare de mită, respectiv, dare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., respectiv, art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

3) Infracţiuni asimilate celor de corupţie vizând relaţia dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti şi S.C EE. S.R.L, imputate inculpaţilor C., G., F. şi A..

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti, judeţul Prahova este o structură în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Judeţean Prahova, care asigură, la nivel judeţean, aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Cheltuielile necesare pentru susţinerea activităţilor desfăşurate de Direcţia Generală sunt finanţate din bugetul judeţului Prahova, bugetul de stat, donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti sau în natură, permise de lege ori programe de interes naţional, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte surse, în condiţiile legii.

În contextul acestor particularităţi de statut juridic, centrul de recuperare este considerat autoritate contractantă în sensul dispoziţiilor art. 8 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, contractele de achiziţie publică încheiate de acesta, în perioada de interes în speţă, fiind integral supuse exigenţelor legislative specifice materiei achiziţiilor publice, iar directorul centrului are calitatea de ordonator terţiar de credite şi, în consecinţă, în perioada de referinţă, acesta a avut rolul şi responsabilităţile expres prevăzute de art. 22-24 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (cu modificările şi completările ulterioare) şi O.G nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv (în forma în vigoare începând cu data de 11.11.2011).

Inculpata G. a deţinut funcţia de director al Centrului de Recuperare, iar inculpata F., angajată în funcţia de casier la aceeaşi instituţie, prin dispoziţia nr. 2/23.12.2008 a directorului unităţii, a fost numită responsabil cu achiziţiile publice, desemnată să organizeze şi să finalizeze procedurile de achiziţie.

Obiectul acuzaţiilor formulate vizează legalitatea achiziţiilor directe desfăşurate de Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călineşti în perioada 27 februarie 2013 - 31 decembrie 2014, concretizate în încheierea a trei contracte de furnizare cu S.C EE. S.R.L, unul prelungit prin act adiţional.

1) Contractul de furnizare produse alimentare nr. 486/17/27 februarie 2013.

La începutul anului 2013, pe fondul conexiunilor politice şi relaţiilor apropriate existente între soţul inculpatei G. şi inculpatul C., inculpata a acceptat să faciliteze o colaborare între centrul pe care îl coordona şi A., în calitate de reprezentant al S.C EE. S.R.L.

Astfel, inculpata G. i-a comunicat responsabilului cu achiziţiile publice F. că, la sediul centrului, se va prezenta o persoană care doreşte să livreze carne şi produse din carne, solicitându-i, totodată, să îi asigure câştigarea procedurilor de achiziţie. Subsecvent acestei discuţii, în luna februarie 2013, la sediul centrului s-a prezentat inculpatul A., care a convenit cu inculpata F. modalitatea aptă să îi asigure câştigarea procedurii.

Pentru ca valoarea achiziţiei să se situeze sub pragul legal de 15.000 de euro, prevăzut de art. 19 din O.U.G nr. 34/2006 pentru achiziţii directe (respectiv, 30.000 de euro începând cu data de 01.07.2013), modalitatea identificată de inculpata F. şi aprobată de inculpata G., directorul centrului, a fost divizarea necesarului de produse din carne în "carne" şi "produse din carne", însoţită de o nouă divizare, în două perioade calendaristice.

Pe baza referatelor de necesitate nr. 445/21.02.2013 şi nr. 446/21.02.2013, întocmite de magazionerul centrului şi aprobate de inculpata G., în cuprinsul cărora se menţiona un necesar de 4850 kg produse din carne (perioada martie - iuinie 2013), respectiv, 2310 kg mezeluri (aferentă aceleiaşi perioade), inculpata F. a întocmit notele justificative nr. x şi 459 din data de 25 februarie 2013 privind selectarea procedurii de achiziţie şi valoarea estimată, criteriului de atribuire fiind "preţul cel mai scăzut".

Cele două note justificative au fost vizate de legalitate, avizate favorabil de contabilul şef WW. (persoana desemnată să aplice, la nivelul centrului, viza de control financiar preventiv) şi aprobate de inculpata G.. În cuprinsul notelor s-a menţionat necesitatea achiziţiei produsului carne, pentru perioada martie - iunie 2013, valoarea estimată de 50.000 RON, exclusiv TVA, reprezentând echivalentul a 11.420,74 euro, respectiv, produse din carne, pentru aceeaşi perioadă, în valoare de 28.000 RON fără TVA, reprezentând echivalentul a 6395,61 euro.

La data de 25 februarie 2013, au fost înregistrate la Centrul de Recuperare Călineşti, sub numerele consecutive 452, 453 şi 454, ofertele S.C EE. S.R.L, S.C XX. S.R.L (administrată de vărul inculpatului A., numitul YY.) şi S.C MM. S.R.L (administrată de ZZ., prieten al aceluiaşi inculpat şi delegat pe facturile de achiziţie a mărfurilor livrate de S.C EE.).

Preţul cel mai mic a fost oferit de S.C EE. S.R.L, astfel că, la data de 27 februarie 2013, a fost încheiat contractul de furnizare produse alimentare nr. 486/17, prin care S.C EE. S.R.L se obliga să furnizeze Centrului Călineşti produsele alimentare menţionate în anexa 1 la contract, în valoare totală de 61.874 RON fără TVA, durata contractului fiind de la 01 martie 2013 până la 30 iunie 2013. Contractul a fost vizat de legalitate şi semnat, din partea autorităţii contractante, de contabilul şef WW. şi directorul centrului, inculpata G..

În baza acestui contract, în perioada 6 martie 2013 - 27 iunie 2013, S.C EE. S.R.L a livrat Centrului Călineşti tacâm de pui, pulpă de porc fără os, pulpe de pui cu spate, ficat de pui congelat, carne tocată amestec, cârnaţi cabanos, cremwurşti, parizer ţărănesc, salam Victoria, salam de vară, în valoare totală de 38.417,62 RON, plus TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

2) Contractul de furnizare produse alimentare nr. 1535/26/27 iunie 2013, prelungit prin actul adiţional nr. x/30.12.2013.

La datele de 11 iunie 2013 şi 20 iunie 2013, au fost întocmite referatele de necesitate nr. 1387, respectiv, 1447, aprobate de inculpata G., în cuprinsul cărora se menţiona un necesar de 5725 kg. produse din carne (perioada iulie - decembrie 2013), respectiv, 1260 kg. mezeluri (aferentă aceleiaşi perioade, filele x,45/vol. 11 dup).

Pe baza celor două referate de necesitate, inculpata F. a întocmit notele justificative nr. x/11 iunie 2013 şi nr. 1538/27 iunie 2013 privind selectarea procedurii de achiziţie şi valoarea estimată, criteriul de atribuire fiind "preţul cel mai scăzut". Cele două note justificative au fost vizate favorabil pentru legalitate de contabilul şef WW. (persoana desemnată să aplice, la nivelul centrului, viza de control financiar preventiv) şi aprobate de directorul G..

În cuprinsul notelor justificative, s-a menţionat necesitatea achiziţiei produsului "carne", pentru perioada iulie - decembrie 2013, valoare estimată 54.300 RON, exclusiv TVA, reprezentând echivalentul a 12.006,74 euro, respectiv, "produse din carne", pentru aceeaşi perioadă, în valoare de 18.200 RON, fără TVA, reprezentând echivalentul a 4121,28 euro.

La data de 26 iunie 2013, au fost înregistrate la Centrul de Recuperare Călineşti, sub numerele consecutive 1511, 1512 şi 1513, ofertele S.C EE. S.R.L, S.C MM. S.R.L şi S.C AAA. S.R.L (administrată de BBB., contabila S.C EE.).

Preţul cel mai mic a fost oferit de S.C EE. S.R.L, astfel că, la data de 27 iunie 2013, a fost încheiat contractul de furnizare produse alimentare nr. 1535/26, prin care S.C EE. S.R.L se obliga să furnizeze Centrului Călineşti produsele alimentare menţionate în anexa 1 la contract, în valoare totală de 57.573,5 RON fără TVA, durata contractului fiind stabilită de la 1 iulie 2013 până la recepţionarea tuturor cantităţilor conform graficului". Contractul a fost vizat de legalitate şi semnat, din partea autorităţii contractante, de contabilul şef WW. şi directorul G..

În baza acestui contract, în perioada 3 iulie 2013 - 12 decembrie 2013, S.C EE. S.R.L a livrat Centrului Călineşti tacâm de pui, pulpă de porc fără os, pulpe de pui cu spate, ficat de pui congelat, ficat de porc congelat, carne tocată amestec, parizer ţărănesc, salam Victoria, salam extra, cozi de porc afumate, şuncă turist, în valoare totală de 56.430,98 RON fără TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

Prin actul adiţional nr. x decembrie 2013, termenul contractual a fost prelungit până la data de 28 februarie 2014, iar valoarea majorată cu suma de 28.396,20 RON fără TVA. În baza acestui act adiţional, în perioada 1 ianuarie 2014 - 28 februarie 2014, S.C EE. S.R.L a livrat Centrului Călineşti tacâm de pui, pulpă de porc fără os, pulpe de pui congelate, ficat de pui congelat, carne tocată amestec, salam Victoria, salam extra, lebăr, în valoare totală de 20.732,06 RON fără TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

3) Contractul de furnizare produse alimentare nr. 503/34/28 februarie 2014.

La data de 18 februarie 2014 au fost întocmite referatele de necesitate nr. 397, respectiv, 398, aprobate de inculpata G., în cuprinsul cărora se menţiona un necesar de 8100 kg produse din carne (perioada martie- decembrie 2014), respectiv 1700 kg mezeluri (aferentă aceleiaşi perioade).

Pe baza celor două referate de necesitate, inculpata F. a întocmit notele justificative nr. x şi 456 din data de 25 februarie 2014, privind selectarea procedurii de achiziţie, valoarea estimată şi alegerea criteriului de atribuire "preţul cel mai scăzut". Cele două note justificative au fost avizate favorabil de contabilul şef WW. şi aprobate de directorul G..

În cuprinsul notelor justificative s-a menţionat necesitatea achiziţiei produsului "carne", pentru perioada martie - decembrie 2014, valoarea estimată de 79.530 RON, exclusiv TVA, reprezentând echivalentul a 17.606,65 euro, respectiv, "produse din carne", pentru aceeaşi perioadă, în valoare de 27.420 RON, fără TVA, reprezentând echivalentul a 6069,99 euro.

La data de 26 februarie 2014, au fost înregistrate la Centrul de Recuperare Călineşti, sub numerele consecutive 457, 458 şi 459, ofertele S.C EE. S.R.L, S.C AAA. S.R.L şi S.C CCC. S.R.L (administrată de mama unui fost angajat al inculpatului A.).

Preţul cel mai mic a fost oferit de S.C EE. S.R.L, astfel că, la data de 28 februarie 2014, a fost încheiat contractul de furnizare produse alimentare nr. 503/34, prin care S.C EE. S.R.L se obliga să furnizeze Centrului Călineşti produsele alimentare menţionate în anexa 1 la contract, în valoare totală de 106.950 RON fără TVA, durata contractului fiind stabilită de la 1 martie 2014 până la 31 decembrie 2014. Contractul a fost semnat, din partea autorităţii contractante, de contabilul şef WW. şi directorul G..

În baza acestui contract, în perioada 1 martie 2014 - 31 decembrie 2014, S.C EE. S.R.L a livrat Centrului Călineşti tacâm de pui, pulpă de porc fără os, pulpe de pui congelate, ficat de pui congelat, carne tocată amestec, salam Victoria, salam de vară, salam extra, cozi de porc afumate, burtă de vită şi pulpe de pui dezosate, în valoare totală de 105.969,44 RON fără TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

Instanţa de fond a reţinut că baza faptică a acuzaţiei aduse inculpatei G. rezidă, în esenţă, în aceea că, în calitate de director al Centrului Călineşti, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei publice deţinute, a încheiat mai multe contracte de furnizare produse alimentare cu S.C EE. S.R.L cu încălcarea dispoziţiilor privind transparenţa şi eficienţa utilizării fondurilor şi, în concret, a normelor expres evocate, prin care a cauzat unităţii o pagubă echivalentă adaosului comercial realizat de agentul economic, ce constituie, totodată, folos necuvenit obţinut de acesta.

În cazul inculpatei F., s-a reţinut în esenţă, că, în calitate de responsabil cu achiziţiile publice, a derulat achiziţii directe pe relaţia cu S.C EE. S.R.L cu încălcarea prevederilor legale expres menţionate, favorizând societatea, şi prin aceasta a cauzat centrului o pagubă echivalentă adaosului comercial realizat de agentul economic, ce constituie, totodată, folos necuvenit obţinut de acesta.

Instanţa de fond a apreciat că faptele, astfel imputate, nu se circumscriu conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii de abuz în serviciu.

Sub un prim aspect, s-a apreciat că unele dintre dispoziţiile legale expres indicate în rechizitoriu, în corelaţie cu actele îndeplinite de cele două inculpate, au fost respectate de către acestea din urmă în procedurile de achiziţie directă supuse analizei.

Astfel, utilizarea fondurilor publice în limita destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli vizând activitatea instituţiei, nu a fost, în substanţă contestată, de vreme ce toate achiziţiile au vizat produse incluse într-o categorie existentă în programul anual de achiziţii - "carne" - şi nu s-a invocat lipsa de necesitate ori supradimensionarea cantităţilor concret achiziţionate.

În privinţa eficienţei utilizării fondurilor publice, deşi actul de sesizare a enunţat obligaţia centrului de a încheia un acord cadru pentru produsele din carne, având în vedere caracterul continuu şi cantităţile achiziţionate, s-a apreciat că nu există, însă, elemente care să ateste o corelaţie între pasivitatea inculpatei G. sub acest aspect şi stabilirea raporturilor subsecvente cu S.C EE. S.R.L. În plus, prevederile art. 142 din O.U.G. nr. 34/2006 nu instituie obligaţia "încheierii" unui acord cadru, ci a "transparenţei" procedurii de atribuire, oportunitatea iniţierii acesteia fiind lăsată la latitudinea autorităţii contractante.

Dacă neîncheierea unui acord cadru are ca efect o eventuală utilizare ineficientă a fondurilor publice, o atare împrejurare este neîndoielnic susceptibilă a atrage răspunderea civilă, managerială, a directorului autorităţii, care nu se confundă, însă, cu răspunderea sa penală. Aceasta din urmă reclamă, printre altele, în ipoteza abuzului în serviciu, demonstrarea existenţei unei pagube, adică a unei pierderi patrimoniale, element nedovedit în cauză.

În ceea ce priveşte controlul financiar preventiv, instanţa de fond a reţinut că toate contractele de furnizare poartă semnătura martorei WW. - persoană desemnată cu efectuarea acestui control de legalitate - şi care a precizat că semnătura aplicată de ea, în calitate de contabil, pe contractele de furnizare avea semnificaţia realizării acestui control. În plus, viza de control financiar există pe notele justificative, care nu se semnează în mod obişnuit de către contabil, ceea ce confirmă susţinerile martorei.

Instanţa de fond a apreciat că, dincolo de aspectul formal, esenţială este existenţa în fapt a unei verificări de legalitate, indiferent de forma în care s-a concretizat şi de măsura în care această formă corespunde exigenţelor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 119/1999. Eventualele neregularităţi sub aspectul formei date vizei de control pot, în condiţiile prevăzute de lege, să antreneze răspunderea disciplinară a funcţionarului responsabil, însă nu sunt suficiente să atragă răspunderea penală, dacă nu s-a cauzat o pagubă unităţii angajatoare, ca efect direct al acestora.

Având în vedere că au fost întocmite note justificative pentru fiecare achiziţie directă, înseamnă că obligaţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 a fost respectată.

S-a mai apreciat că, singurele împrejurări care ar fi putut fi imputate celor două inculpate sunt, pe de o parte, comunicarea informală avută cu reprezentantul S.C EE. S.R.L, iar, pe de altă parte, divizarea artificială a contractului de achiziţie, în scopul eludării obligaţiilor legale impuse în cazul anumitor praguri valorice.

Nerespectarea interdicţiei purtării unei comunicări nescrise cu un ofertant are efecte în planul poziţionării favorabile a acestuia în raporturile cu alţi ofertanţi şi, prin urmare, poate genera consecinţe vătămătoare nu pentru autoritatea contractantă, ci pentru eventualii competitori ai agentului economic astfel favorizat, privaţi de garanţia unui tratament egal şi nediscriminatoriu.

Dat fiind caracterul pur formal al depunerii ofertelor de către pretinşii competitori ai S.C EE. S.R.L, dar şi efectuarea unor achiziţii directe, fără parcurgerea propriu-zisă a vreuneia dintre procedurile de achiziţie prevăzute de art. 18 din O.U.G. nr. 34/2006, invocarea dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din acest act normativ nu este în mod particular pertinentă pentru stabilirea cauzelor pretinsului prejudiciu.

În ceea ce priveşte divizarea achiziţiilor, contrar exigenţelor art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, instanţa de fond a reţinut că o atare împrejurare a constituit factorul principal care a făcut posibilă efectuarea unor achiziţii directe şi, prin urmare, încheierea contractelor dintre Centrul Călineşti şi S.C. EE. S.R.L.

Divizarea în sine a achiziţiei, chiar în condiţiile particulare existente în speţă, nu a avut, însă, rol cauzal în producerea pretinsului prejudiciu, echivalent adaosului comercial practicat de furnizor.

Prin urmare, s-a apreciat că şi în condiţiile nesocotirii dispoziţiilor legale invocate şi efectuării unor achiziţii directe, nu s-ar fi putut reţine că autoritatea contractantă a suferit o pierdere patrimonială, de vreme ce produsele achiziţionate erau necesare, iar preţul plătit S.C. EE. S.R.L nu poate fi considerat superior celui ce ar fi fost obţinut de centru, în urma parcurgerii altei proceduri de achiziţie.

Adaosul comercial concret practicat de S.C EE. S.R.L în relaţia cu Centrul Călineşti, în procent de 33,29%, echivalent diferenţei între preţul de achiziţie plătit de agentul economic şi preţul plătit de autoritatea contractantă, majorată cu cheltuielile de transport estimate, nu reprezintă o pagubă adusă patrimoniului autorităţii contractante.

Pentru toate aceste considerente, reţinând incidenţa impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatelor G. şi F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Constatarea acestui impediment a produs efecte şi în cazul participanţilor secundari C. şi A., ale căror activităţi obiective de determinare, respectiv, sprijinire a autorilor în derularea procedurilor de achiziţie au fost prezentate în expunerea situaţiei de fapt. Prin urmare, în baza aceluiaşi temei legal, a dispus achitarea acestor inculpaţi pentru instigare, respectiv, complicitate, la infracţiunea de abuz în serviciu.

4) Infracţiuni asimilate celor de corupţie vizând relaţia dintre Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia şi S.C EE. S.R.L, imputate inculpaţilor C., H. şi A.

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat funcţionează în baza H.G. nr. 60/21.01.2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi are ca obiect de activitate administrarea, păstrarea integrităţii şi protejării bunurilor aparţinând domeniului public al statului, destinate asigurării serviciilor publice de interes naţional - de reprezentare şi protocol.

Regia funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, care îndeplineşte faţă de aceasta atribuţiile legale prevăzute pentru ministerul de resort şi are în structură sucursale fără personalitate juridică, fiind autoritate contractantă în sensul dispoziţiilor art. 8 lit. b)1 din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 77/2012.

Astfel, contractele comerciale pentru achiziţii de bunuri şi servicii necesare acoperirii nevoilor de producţie, prestări servicii, încheiate de regie sunt supuse exigenţelor legislative specifice materiei achiziţiilor publice şi celor prevăzute de O.G nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv.

În perioada noiembrie 2008 - aprilie 2014, inculpata H. a deţinut funcţia de director economic al R.A.A.P.P.S - Sucursala Sinaia, având ca atribuţii, printre altele, asigurarea controlului operaţiunilor patrimoniale efectuate şi "acordarea vizei în aplicarea controlului financiar preventiv, în scopul de a preîntâmpina operaţiile nelegale, neeconomicoase, imobilizarea fondurilor şi păgubirea patrimoniului".

Obiectul acuzaţiilor formulate în prezenta cauză vizează legalitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 18/22 aprilie 2013 încheiat între R.A.A.P.P.S - Sucursala Sinaia şi S.C EE. S.R.L, contract prelungit prin actul adiţional nr. x/31.12.2013.

Obiectul contractului era reprezentat de livrarea mărfurilor "în sortimentele şi la preţurile prevăzute în oferta care face parte integrantă din contract, în funcţie de necesităţi şi de calitatea produselor, durata contractului a fost stabilită până la data de 31 decembrie 2013, cu posibilitatea prelungirii, fără a se insera clauze privind valoarea produselor. Prin actul adiţional nr. x/31.12.2013, durata contractului a fost prelungită pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2014.

În baza acestui contract şi a actului adiţional, în perioada aprilie 2013 - februarie 2014, S.C EE. S.R.L a livrat R.A.A.P.P.S - Sucursala Sinaia piept de pui dezosat, pulpe de pui dezosate, pulpă de proc dezosată, ceafă de porc, cotlet de porc dezosat, muşchi de porc, muşchi de vită, pulpă de vită, file de crap, ulei vegetal, zahăr tos şi făină în valoare totală de 33.713,25 RON, fără TVA, sumă achitată integral de beneficiar.

Prin actul de inculpare s-a limitat conţinutul faptic al acuzaţiei de abuz în serviciu adusă inculpatei H. la acţiuni de semnare şi derulare a contractului comercial şi actului adiţional, constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de director economic în cadrul R.A.A.P.P.S - Sucursala Sinaia, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei publice deţinute, a semnat contractul din 22 aprilie 2013 şi actul adiţional cu încălcarea dispoziţiilor privind transparenţa şi eficienţa utilizării fondurilor şi, în concret, fără a aplica viza de control financiar preventiv, prin care a cauzat unităţii o pagubă echivalentă adaosului comercial realizat de agentul economic, ce constituie, totodată, folos necuvenit obţinut de acesta.

Instanţa de fond a constatat că fapta, astfel imputată, nu se circumscrie conţinutului tipic, obiectiv, al infracţiunii de abuz în serviciu.

Instanţa de fond a considerat că, în condiţiile parcurgerii unei proceduri sui generis şi efectuării unor achiziţii directe într-un cadru străin de exigenţele O.U.G. nr. 34/2006, nu se poate reţine că autoritatea contractantă a suferit o pierdere patrimonială, de vreme ce produsele achiziţionate erau necesare, iar preţul plătit S.C EE. S.R.L nu a fost superior celui ce ar fi fost obţinut de sucursală, în urma parcurgerii altei proceduri de achiziţie.

Pentru toate aceste considerente, reţinând incidenţa impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Constatarea acestui impediment a produs efecte şi în cazul participanţilor secundari C. şi A., ale căror activităţi obiective de determinare, respectiv, sprijinire a autorilor în derularea procedurilor de achiziţie au fost prezentate în expunerea situaţiei de fapt. Prin urmare, în baza aceluiaşi temei legal, s-a dispus achitarea acestor inculpaţi pentru instigare, respectiv, complicitate, la infracţiunea de abuz în serviciu.

5) Infracţiuni asimilate celor de corupţie vizând relaţia dintre Consiliul Judeţean Prahova şi S.C DDD. S.R.L, imputate inculpaţilor C., L., M., K. şi A.

Consiliul Judeţean Prahova este autoritate contractantă în sensul dispoziţiilor art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, iar contractele de achiziţie publică încheiate de autoritatea judeţeană sunt integral supuse exigenţelor legislative specifice materiei achiziţiilor publice; preşedintele Consiliului Judeţean şi funcţionarii publici anume desemnaţi au, totodată, rolul şi responsabilităţile expres prevăzute de art. 22- art. 24 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, respectiv, O.G nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv.

În perioada octombrie - decembrie 2011, inculpatul K. a deţinut funcţia de administrator public al judeţului Prahova, delegat de preşedintele Consiliului Judeţean să îndeplinească, în absenţa sa, atribuţiile de ordonator principal de credite, coordonare şi control al activităţii compartimentelor din aparatul de specialitate al Consiliului.

Inculpatul L. deţinea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, având, printre altele, atribuţii de coordonare a Direcţiei Tehnice şi Direcţiei Patrimoniu, iar inculpata M. era şef al Serviciului Achiziţii Publice şi Contracte din cadrul Direcţiei Patrimoniu a Consiliului Judeţean, având ca atribuţii de serviciu, printre altele, coordonarea şi asumarea răspunderii în legătură cu iniţierea procedurii, elaborarea notei justificative privind alegerea procedurii, semnarea şi supunerea spre aprobare ordonatorului de credite a documentaţiei de atribuire.

S.C DDD. S.R.L, societate înmatriculată sub nr. x din 17.11.1998, a fost administrată de inculpatul A. începând cu data de 28.09.2004, când, prin actul adiţional autentificat sub nr. x acesta a preluat toate părţile sociale de la foştii asociaţi, devenind, astfel, unic asociat şi administrator.

Prin încheierea din data de 19.03.2012, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului S.C. DDD. S.R.L şi a desemnat ca administrator judiciar pe S.C. EEE. S.R.L. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 1526 din 28.09.2012, pronunţată în acelaşi dosar, Tribunalul Prahova a dispus intrarea în procedura generală a falimentului a societăţii DDD., numind ca lichidator pe administratorul judiciar iniţial.

Obiectul acuzaţiilor formulate în prezenta cauză vizează legalitatea procedurii de atribuire a contractului de lucrări nr. x/24 noiembrie 2011, încheiat între Consiliul Judeţean Prahova, în calitate de achizitor, şi S.C DDD. S.R.L, în calitate de executant, având ca obiect "reparare acoperiş - înlocuire învelitoare degradată la FFF., Valea Călugărească".

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Prahova nr. 123/28 septembrie 2011, s-a aprobat asocierea Judeţului Prahova cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, pentru realizarea în comun a proiectului "reabilitare FFF., ca produs etnoturistic integrat în Drumul Vinului"

În baza adresei nr. x/10 octombrie 2011, emisă de Centrul Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, a fost întocmită, la aceeaşi dată, nota de constatare nr. 13.143/10 octombrie 2011, emisă de Consiliul Judeţean Prahova şi elaborată împreună cu Institutul de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie - Valea Călugărească şi cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în cuprinsul căreia s-au evidenţiat următoarele: FFF. este situată în incinta I.C.D.V.V. Valea Călugărească, fiind o construcţie realizată în regim D+P+M cu învelitoare de ţiglă; din cauza precipitaţiilor abundente căzute în perioada 2010 - 2011, învelitoarea clădirii s-a degradat în proporţie de 70% şi prin infiltrarea apei pluviale, local, tavanul s-a desprins şi a căzut, fiind necesară refacerea acestuia.

În cuprinsul documentului, s-a stabilit luarea masurilor necesare pentru înlocuirea în regim de urgenţă a învelitorii degradate, pentru a stopa procesul de infiltrare a apei, termenul stabilit fiind "urgent.". Totodată, s-a precizat necesitatea întreprinderii măsurilor necesare pentru obţinerea fondurilor şi elaborarea documentaţiei tehnice, inclusiv expertiză tehnică pentru remedierea deficienţelor structurale constatate.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Prahova nr. 139/27 octombrie 2011, s-a aprobat alocarea unor sume din bugetul judeţului pentru continuarea unor lucrări în parteneriat cu UAT-uri din judeţ, inclusiv alocarea sumei de 220.000 RON pentru amenajarea FFF..

Direcţia Tehnică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova a întocmit referatul nr. x.132/31 octombrie 2011, în cuprinsul căruia s-a precizat că se impune demararea, în regim de urgenţă, a procedurii de achiziţie pentru execuţia lucrărilor de reparare acoperiş şi înlocuire învelitoare degradată la FFF., valoarea lucrărilor fiind estimată la suma de 200.000 RON, inclusiv TVA. Referatul a fost întocmit de directorul executiv GGG. şi aprobat de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, HHH..

La data de 9 noiembrie 2011 s-a încheiat contractul de asociere nr. 14640 între Consiliul Judeţean Prahova, Comuna Valea Călugărească şi Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Călugărească, vizând realizarea obiectivului "reabilitare FFF., ca produs etnoturistic integrat în Drumul Vinului".

Prin adresa nr. x/10 noiembrie 2011, Direcţia Tehnică a transmis către Direcţia Patrimoniu listele de cantităţi şi caietul de sarcini necesare demarării, în regim de urgenţă, a procedurii de achiziţie pentru execuţia lucrărilor.

La data de 14 noiembrie 2011, Direcţia Patrimoniu a Consiliului Judeţean Prahova a elaborat nota justificativă nr. 14.263, întocmită de inculpata M. şi aprobată de inculpatul L., în cuprinsul căreia s-a propus iniţierea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, justificându-se, în acest sens, că "este imperios necesară realizarea urgentă a lucrării întrucât este o măsură strict necesară, pentru care perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de ofertă nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante".

La data de 15 noiembrie 2011, sub nr. x, Consiliul Judeţean Prahova a transmis două invitaţii de participare, la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, către S.C. DDD. S.R.L şi S.C. III. S.R.L, menţionându-se că negocierea va avea loc la data de 22.11.2011. Alegerea celor doi agenţi economici cărora le-au fost transmise invitaţii de participare s-a realizat la sugestia inculpatului L. care, prin prisma funcţiei politice deţinute, relaţionase anterior cu inculpaţii C. şi A. şi cunoştea curiozitatea manifestată de cel dintâi pentru lucrările realizate la nivelul judeţului. Tot inculpatul L. a fost cel care a transmis şefului Serviciului Achiziţii, inculpata M., datele de contact ale celor două societăţi invitate la procedură.

La data de 22 noiembrie 2011, a fost întocmit procesul-verbal de deschidere la procedura de negociere nr. x, în cuprinsul căruia s-a precizat că singura ofertă depusă a aparţinut S.C. DDD. S.R.L, valoarea acesteia fiind de 159.305 RON fără TVA, termenul de execuţie, de maxim 20 zile, iar garanţia lucrării - minim 5 ani. Procesul-verbal a fost întocmit de comisia de negociere numită prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean, formată din GGG., JJJ. şi KKK..

La data de 23 noiembrie 2011, a fost încheiat raportul de negociere nr. 15525 aferent lucrării, în care s-a precizat că, până la data limită de depunere a ofertelor, s-a prezentat doar reprezentantul S.C. DDD. S.R.L, oferta societăţii fiind declarată câştigătoare la o valoare finală de 154.933 RON fără TVA, iar la data de 24 noiembrie 2011, între Consiliul Judeţean Prahova, reprezentat de preşedintele Consiliului Judeţean, prin inculpatul K., şi S.C DDD. S.R.L, s-a încheiat contractul de lucrări nr. x, în condiţiile stabilite prin negociere. Contractul nu poartă viza de control financiar preventiv, însă a fost semnat, din partea autorităţii contractante, de către directorul economic, directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu şi avizat pentru legalitate de serviciul juridic contencios. Potrivit clauzelor contractuale, plata lucrărilor se putea efectua "pe baza situaţiilor de lucrări parţiale prezentate achizitorului".

În baza acestui contract, executantul S.C DDD. S.R.L a efectuat lucrări la obiectivul FFF., reflectate în două situaţii de lucrări aferente lunilor noiembrie 2011 şi, respectiv, decembrie 2011, în cuprinsul cărora s-a evidenţiat realizarea unor lucrări în valoare de 76.189,99 RON, fără TVA, respectiv, 78.697,61 RON fără TVA. Documentul aferent lunii noiembrie poartă menţiunea expresă a beneficiarului "cantităţile corespund cu stadiul fizic pe teren/cantităţi real executate".

Prin adresa nr. x/14 decembrie 2011, înregistrată la Consiliului Judeţean sub nr. x/16.12.2011, S.C DDD. S.R.L a adus la cunoştinţa beneficiarului finalizarea lucrărilor şi a solicitat efectuarea recepţiei. În acest sens, la data de 28 decembrie 2011, prin dispoziţia nr. 375 a preşedintelui consiliului, semnată pentru acesta de inculpatul L., a fost desemnată comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, preşedinte fiind numit cel din urmă inculpat.

Recepţia la terminarea lucrărilor a fost efectuată abia la data de 06.04.2017, procesul-verbal nr. x, care atestă realizarea acesteia, fiind înaintat la dosar la solicitarea expresă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În documentele financiare ale S.C DDD. S.R.L, s-au identificat 8 bonuri de consum de materiale aferente lucrării contractate "FFF.", în sumă de 43.159,93 RON, întocmite în perioada 17.11.2011 - 09.12.2011, echivalentă cu preţul de intrare a tuturor materialelor utilizate de societate în vederea realizării contractului, însă suma totală a cheltuielilor materiale înscrise de societate în situaţiile de lucrări a fost de 92.110,95 RON, rezultând o diferenţă de 48.951,42 RON, caracterizată ca fiind suma încasată necuvenit de societate, prin încălcarea reglementărilor contabile - OMF nr. 3055/2009. Această sumă nejustificată documentar, ajustată cu cota cheltuielilor indirecte şi a profitului, prevăzute în situaţiile de lucrări, în procent de 8%, respectiv de 5%, în valoare de 55.510,90 RON, a fost calificată prin rechizitoriu ca fiind echivalentă folosului necuvenit obţinut de executantul S.C DDD. S.R.L.; valoarea finală de 68.834 RON, rezultată din aplicarea cotei de TVA, reprezentând paguba pretins cauzată autorităţii contractante.

Instanţa de fond a apreciat că faptele, astfel imputate, nu se circumscriu conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii de abuz în serviciu, reţinând incidenţa impedimentului la exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., dispunând achitarea inculpaţilor K., M. şi L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

Constatarea acestui impediment a produs efecte şi în cazul participanţilor secundari C. şi A., dispunând achitarea acestora pentru instigare, respectiv, complicitate, la infracţiunea de abuz în serviciu.

6) Infracţiuni de corupţie în formă continuată imputate inculpaţilor C. şi A.

Prin actul de sesizare, s-a imputat inculpaţilor C. şi A. comiterea unor fapte corelative de trafic de influenţă, respectiv, cumpărare de influenţă, constând în aceea că, în schimbul facilitării obţinerii contractelor de achiziţie publică de bunuri şi servicii, încheiate cu patru autorităţi/instituţii publice din judeţul Prahova, în urma derulării unor proceduri cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, prin intervenţia la factorii decizionali asupra cărora, prin prisma funcţiilor politice şi manageriale deţinute, avea influenţă, inculpatul C. a beneficiat din partea vărului său primar A. de multiple avantaje de natură patrimonială.

1) folosinţa autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x.

Autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, a făcut obiectul contractului de leasing financiar nr. 384/21.09.2012, încheiat iniţial între proprietarul S.C. LLL. S.A. Bucureşti şi utilizatorul S.C. MMM. S.R.L Buşteni, societate administrată de NNN. - cumnatul inculpatului C..

Începând cu luna martie 2013, contractul de leasing financiar a fost transferat către S.C OOO. S.A Bucureşti, în calitate de nou proprietar, şi S.C EE. S.R.L, în calitate de nou utilizator, preluarea contractului de leasing financiar fiind evidenţiată contabil de către cea din urmă societate. În baza acestui contract, S.C EE. S.R.L a achitat contravaloarea ratelor de leasing către proprietar, în cuantum total de 115.299 RON.

Subsecvent înţelegerii intervenite între inculpaţii C. şi A., de la data achiziţionării, autoturismul a fost utilizat frecvent de cel dintâi inculpat, pentru deplasările efectuate în interes propriu şi, ocazional, de vărul său primar.

2) lucrări de construcţii în valoare de 35.418,39 RON, efectuate în cursul lunii septembrie 2013 la locuinţa inculpatului C.

În baza unui raport contractual încheiat cu S.C EE. S.R.L, executantul S.C. PPP. S.R.L. Câmpina a efectuat lucrări de consolidare a unui zid placat cu piatră, edificat anterior pe terenul proprietatea comună a familiilor celor doi inculpaţi.

Inculpaţii C. şi A. locuiesc la aceeaşi adresă, în localitatea Comarnic, str. x, jud. Prahova, zidul în discuţie delimitând, conform susţinerilor acestora, cele două proprietăţi şi interesând, prin urmare, ambii deţinători.

3) primirea de către inculpatul C. a sumei de aproximativ 90.000 RON, reprezentând contravaloarea a 500 mc beton, achiziţionat de S.C. EE. S.R.L. de la S.C. Cast S.R.L. Băneşti.

Verificările documentelor contabile ale S.C EE. S.R.L au relevat că, subsecvent achiziţionării cantităţii de beton anterior precizate, societatea a livrat materialul către S.C. QQQ. S.R.L. Ploieşti - antreprenor al unei lucrări executate în comuna Brebu, judeţul Prahova - fără a întocmi documente justificative.

În perioada septembrie - decembrie 2013, S.C QQQ. S.R.L a achitat furnizorului S.C EE. S.R.L suma de 108.000 RON reprezentând contravaloare beton B250, în condiţiile în care actele contabile identificate la cea din urmă societate justificau numai provenienţa unei cantităţi de 79 mc beton, în valoare de 15.800 RON, fără TVA.

Reţinând că, la data de 26 septembrie 2013, inculpatul C. a achiziţionat de la S.C RRR. S.R.L, în numele S.C EE. S.R.L, mobilier în valoare de 90.000 RON, acuzarea a apreciat că această sumă de bani ar proveni din cea achitată de S.C QQQ. S.R.L, în contextul descris anterior.

4) piese de mobilier, materiale pentru amenajări interioare şi aparatură electronică casnică achiziţionate de S.C EE. S.R.L de la S.C. SSS. S.R.L., S.C. TTT. S.R.L., respectiv, S.C. UUU. S.R.L.

Verificările documentelor contabile ale S.C EE. S.R.L au relevat că societatea a achiziţionat produse din categoriile enunţate, în valoare totală de 308.875,61 RON, înregistrate în contabilitate drept materii prime, şi care au fost scoase din gestiune pe bază de bon de consum, fără a se preciza destinaţia.

5) materiale de construcţie achiziţionate de S.C DDD. S.R.L, în luna ianuarie 2012, de la S.C VVV. S.R.L, S.C WWW. S.R.L, S.C XXX. S.R.L şi S.C YYY. S.R.L

Verificările documentelor contabile ale S.C DDD. S.R.L au evidenţiat că societatea a achiziţionat produse din categoria anterior menţionată, în valoare de 64.161,56 RON, fără TVA, fără a declara şi raporta, sub forma livrărilor, achiziţiile efectuate.

Instanţa de fond a reţinut că existenţa infracţiunilor corelative de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă este condiţionată, sub aspect obiectiv, printre altele, de stabilirea, pe baza unui probatoriu cert şi legal administrat, a comiterii acţiunii proprii verbum-lui regens specific celor două infracţiuni, de identificarea folosului tranzacţionat şi a funcţionarului public în privinţa căruia se pretinde a exista influenţa oferită - urmărită de subiecţii activi ai celor două infracţiuni.

Analizând probatoriul administrat în cauză, s-a apreciat că acesta nu a relevat existenţa unor acte de primire de către C., respectiv, dare de către A., a foloaselor patrimoniale.

În cazul materialelor de construcţii, electrice sau obiectelor de mobilier, nu s-au identificat minime dovezi ale remiterii lor în condiţiile pretinse în rechizitoriu, iar, în ceea ce priveşte folosinţa unui autoturism sau beneficiul consolidării unui zid comun, nu există probe că ele ar fi fost asigurate în coordonatele proprii unor tranzacţii ilicite de tipul celei incriminate de art. 291 şi art. 292 C. pen.

Drept urmare, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor C. şi A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor corelative de trafic de influenţă în formă continuată, respectiv, cumpărare de influenţă în formă continuată, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv, de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Referitor la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a reţinut că faptele de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpaţilor C. şi I., respectiv, luare de mită şi dare de mită comise de acesta din urmă şi de coinculpata J., au fost săvârşite anterior intrării în vigoare a actualului C. pen.

În considerarea exigenţelor art. 5 C. pen. şi a Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, pentru identificarea legii penale care asigură, în ansamblul său, o situaţie mai favorabilă în speţa de faţă, instanţa de fond a avut în vedere conţinutul reglementărilor penale substanţiale succesive, relevante sub aspectul limitelor speciale ale pedepselor aplicabile, al tratamentului sancţionator incident în cazul unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului sau al formelor diverse de individualizare a executării.

În urma acestui proces de evaluare, s-a constatat că legea veche, în vigoare la data comiterii faptelor este mai favorabilă, deoarece permite, prin instituirea unor limite speciale de pedeapsă mai reduse şi a unor dispoziţii mai puţin restrictive în materia regimului de individualizare a executării, aplicarea unor pedepse mai blânde în cazul celor trei inculpaţi.

La individualizarea duratei pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, s-a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, reţinând limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările concrete în care C. şi I. au înţeles să îşi trafice influenţa reală avută asupra unora dintre consilierii locali din Azuga, mijloacele folosite la comiterea faptelor, cuantumul semnificativ al sumei de bani ce a constituit obiectul tranzacţiei ilicite de corupţie încheiate cu denunţătorul O., gradul de pericol social ridicat ce caracterizează actele de traficare a influenţei sau ascendentului avut asupra persoanelor care exercită funcţii publice, precum şi scopul urmărit, orientat nu doar spre satisfacerea intereselor financiare ale denunţătorului, ci şi spre consolidarea poziţiei deţinute de fiecare dintre cei doi inculpaţi în structurile formaţiunii politice din care făceau parte la data faptelor.

Sub aspectul infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită imputate inculpaţilor J. şi I., s-a avut în vedere aceleaşi împrejurări obiective referitoare la împrejurările în care inculpaţii au înţeles să pretindă - în primul caz - şi să remită, în cel de-al doilea caz, suma de 4000 de euro în legătură cu finalizarea procedurii de licitaţie, cuantumul moderat al sumei de bani ce a constituit obiectul tranzacţiei ilicite, gradul de pericol social extrem de ridicat ce caracterizează actele de pretindere a unor sume de bani în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, scopul urmărit - orientat, în cazul inculpatei J., spre obţinerea unor foloase material necuvenite, iar, în cazul lui I., spre asigurarea finalităţii traficului comis, în prealabil, ca autor.

De asemenea, s-au reţinut circumstanţele personale favorabile tuturor celor trei inculpaţi, valorificând pozitiv elementele ce ţin de situaţia lor socială, profesională şi familială, inculpaţii C., I. şi J. fiind persoane cu studii superioare, primii doi căsătoriţi, membri ai unor familii stabile din care fac parte şi copii minori, aflându-se, cu toţii, la primul conflict cu legea penală.

În cazul inculpaţilor B. şi A., instanţa de fond a considerat că plasarea momentului epuizării unităţii legale de infracţiune ulterior intrării în vigoare a noului C. pen. are semnificaţia comiterii infracţiunilor sub imperiul legii noi şi atrage aplicarea exclusivă a tratamentului sancţionator prevăzut de această din urmă lege.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond, având în vedere specificul impedimentului la exercitarea acţiunii penale reţinut în speţă şi norma de drept corespunzătoare, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în procesul penal de părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti şi Consiliul Judeţean Prahova - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Totodată, a lua act că persoanele vătămate Consiliul Judeţean Prahova şi R.A - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii J., C., B. şi A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data de 19 septembrie 2018, sub nr. x/2018, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 19 noiembrie 2018.

Prin motivele de apel, depuse la data de 16 noiembrie 2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în esenţă, a criticat sentinţa atacată sub următoarele aspecte:

- greşita achitare a inculpatului C. pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (4 acte materiale corespunzătoare numărului de instituţii publice la nivelul cărora şi-a exercitat influenţa), precum şi pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, în forma de participaţie a instigării;

- omisiunea confiscării sumei de 5000 euro de la inculpatul C., corelativ nereţinerii în mod greşit în latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat şi a modalităţii de primire a sumei de 5000 euro (din cei 20 000 euro pretinşi de acesta şi remişi de martorul denunţător O. inculpatului I.);

- greşita achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată, pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, în forma de participaţie a complicităţii, precum şi pentru infracţiunea de dare de mită (corelativă faptei de luare de mita reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului D.);

- greşita achitare a inculpaţilor B., F., G. şi H. pentru infracţiunea de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, fapte comise în legătură cu contractele de achiziţii publice încheiate de inculpatul A. în calitate de reprezentant al societăţii comerciale EE.. R.L.;

- greşita achitare a inculpaţilor K., L. şi M. pentru infracţiunea de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, fapte comise în legătură cu contractul privind execuţia de lucrări încheiat de inculpatul A. în calitate de administrator al societăţii comerciale DDD. S.R.L. cu Consiliul Judeţean Prahova;

- greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor C., A., I., J. şi B. sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare stabilite de instanţa de fond.

La termenul din 28 octombrie 2019, reprezentantul Ministerului Public a completat motivele de apel cu motivul de nulitate absolută a hotărârii pronunţate de prima instanţă, apreciind că în cauză este incidentă Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale.

Prin motivele de apel, depuse la dosar în data de 10 decembrie 2018, inculpatul C. a criticat hotărârea pentru netemeinicie, apreciind, în principal, că nu sunt probe în dovedirea infracţiunii de trafic de influenţă, iar în subsidiar, că fapta pentru care a fost condamnat nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă.

De asemenea, la termenul din 28 octombrie 2019, a completat motivele de apel cu motivul de nulitate absolută a hotărârii pronunţate de prima instanţă, învederând că în cauză este incidentă Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, apreciind că judecata s-a realizat de un complet nespecializat în judecarea faptelor de corupţie.

Prin motivele de apel, depuse la data de 22 ianuarie 2019, inculpatul A. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul netemeiniciei, apreciind că nu sunt probe în dovedirea infracţiunii pentru care a fost condamnat şi, totodată, fapta nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită. La termenul din 28 octombrie 2019, inculpatul a completat motivele de apel cu motivul de nulitate absolută a hotărârii pronunţate de prima instanţă, apreciind că, potrivit Deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, judecata în primă instanţă s-a realizat de un complet nespecializat în judecarea faptelor de corupţie.

Prin motivele de apel, depuse la data de 19 noiembrie 2018, inculpatul B. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei individualizări pedepsei aplicate, iar la termenul din 28 octombrie a completat motivele de apel cu motivul de nulitate absolută a hotărârii pronunţate de prima instanţă, apreciind că, în raport cu Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, cauza a fost judecată de un complet nespecializat în judecarea faptelor de corupţie.

Inculpata J., prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei în 14 noiembrie 2018, a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, iar la termenul din 28 octombrie 2019, prin apărătorul desemnat din oficiu, a completat motivele de apel cu motivul de nulitate absolută, apreciind că, în raport cu Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, cauza a fost judecată de un complet nespecializat în judecarea faptelor de corupţie.

Dezbaterile şi susţinerile apărătorilor inculpaţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor, au avut loc la termenul din 28 octombrie 2019, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât acestea nu vor mai fi reluate.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivului de apel privind nulitatea acesteia, motiv de apel invocat la ultimul termen de judecată, atât de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cât şi de apelanţii intimaţi inculpaţi J., C., B. şi A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că este întemeiat, urmând să dispună admiterea apelurilor, desfiinţarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, Curtea Constituţională a soluţionat conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de neconstituirea la nivelul instanţei supreme a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie sau infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

De asemenea, a stabilit că în cauzele având ca obiect infracţiuni de corupţie sau infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, dacă nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge în funcţie de tipul de decizie sau în funcţie de atribuţia în exercitarea căreia a fost pronunţată. Ca urmare, şi deciziile prin care Curtea Constituţională soluţionează un conflict juridic de natură constituţională au acelaşi regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunţată.

Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie şi principiului supremaţiei Constituţiei, dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 este obligatorie, astfel încât, pentru viitor, nu mai poate fi dată o altă interpretare dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 280 din C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor legale, care reglementează desfăşurarea procesului penal, atrag nulitatea actului atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În art. 281 alin. (1) din C. proc. pen. sunt enumerate dispoziţiile legale a căror încălcare atrage nulitatea absolută, printre care se numără şi nelegala compunere a completului de judecată.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, iar potrivit alin. (3) încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. a) - d) poate fi invocată în orice stare a procesului.

Conform art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., instanţa de apel admite apelul:

"desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă."

Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, o sentinţă poate fi desfiinţată şi trimisă cauza spre rejudecare inclusiv în situaţia în care au fost încălcate dispoziţiile privind compunerea completului de judecată.

În raport cu aceste dispoziţii legale, cu decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019, precum şi cu împrejurarea că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată anterior datei de 14 ianuarie 2019 şi vizează infracţiuni de corupţie sau infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, instanţa supremă, cu majoritate, apreciază că hotărârea atacată a fost pronunţată de un complet nespecializat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

În atare situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care prevăd că o hotărâre pronunţată de un complet care nu a fost legal constituit este lovită de nulitate absolută, în majoritate, se apreciază că, atât sentinţa penală nr. 117 din data 22 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, cât şi toate actele efectuate de completul nelegal constituit în timpul cercetării judecătoreşti în fondul cauzei, sunt lovite de nulitate.

Referitor la solicitarea apărătorului apelantului intimat inculpat C., avocat ZZZ., privind stabilirea instanţei competente să judece fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători consideră că prezenta cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare instanţei a cărei hotărâre se desfiinţează în raport cu dispoziţiile art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., întrucât, potrivit acestor dispoziţii legale, în situaţia în care instanţa de apel admite apelul pentru o cauză de nulitate absolută, "desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată …."

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii J., C., B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 117 din data de 22 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015 şi, în consecinţă, va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii J., C., B. şi A. vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanta intimată inculpată J. şi intimatul inculpat I., precum şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru ceilalţi apelanţii intimaţi inculpaţi şi intimaţii inculpaţi vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii J., C., B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 117 din data de 22 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii J., C., B. şi A. rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanta intimată inculpată J. şi intimatul inculpat I., în sumă de câte 1253 RON, precum şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru apelanţii intimaţi inculpaţi şi pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În opinie separată consider necesară repunerea cauzei pe rol şi suspendarea judecării acesteia până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzelor înregistrate sub nr. C-357/19 (sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare formulată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Completul de 5 judecători) şi nr. C-547/19 (sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare formulată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători), precum şi a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare formulată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători şi dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători.

Conform art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. (Suspendarea facultativă), instanţa poate suspenda judecata:(...) când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară.

În dosarul nr. x/2018 au fost pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie două categorii de soluţii, de condamnare pentru unii dintre inculpaţii acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, de achitare faţă de alţi inculpaţi acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Interpretarea unitară a dreptului Uniunii reprezintă o justificare obiectivă şi rezonabilă, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, a repunerii cauzei pe rol şi suspendării judecării prezentului dosar până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cererilor C-357/19, C-547/19 etc.

Similar cererilor de decizii preliminare menţionate mai sus, şi în dosarul prezent au fost analizate acuzaţii de corupţie care, în raport de data săvârşirii faptelor, durata procedurilor, riscul prescripţiei răspunderii penale şi motivul de apel vizând legalitatea procedurilor, impuneau, în cazul inculpaţilor faţă de care s-au pronunţat soluţii de condamnare, interpretarea dreptului Uniunii. Astfel prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 13 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, înregistrat pe rolul instanţei la data de 16.02.2015, cu numărul x/2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, faţă de care existau măsuri preventive privative de libertate, pentru infracţiuni de corupţie care, conform acuzării au fost comise în cursul anului 2011 (trafic de influenţă, dare de mită, luare de mită, abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit), în perioada 2011- 2014 (trafic de influenţă în formă continuată, instigare la săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, cumpărare de influenţă, complicitate la săvârşirea a patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit), în perioada 2012-2013 (abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit), în anul 2013 (luare de mită), în perioada 2012-2014 (abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit), în perioada 2013- 2014 (săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Al doilea argument al opiniei separate are în vedere soluţiile de achitare faţă de unii dintre inculpaţi, care prevalează în stabilirea regulilor procesului echitabil.

Conform hotărârii instanţei de fond au fost pronunţate soluţii de achitare:

- în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, în forma de participaţie a instigării;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit, în forma de participaţie a complicităţii;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit;

- în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Conform art. 6 din Convenţia EDO, Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Pronunţarea unei soluţii de achitare exclude încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În consecinţă, faţă de cele ce preced, având în vedere obligaţia de a interpreta unitar dreptul Uniunii (în ceea ce priveşte soluţiile de condamnare pentru infracţiuni de corupţie), precum şi aplicarea prioritară a Convenţiei EDO (în ceea ce priveşte soluţiile de achitare pentru infracţiuni de corupţie), luând act că în prezentul dosar au fost pronunţate de către secţia penală a ÎCCJ ambele soluţii, iar disjungerea cauzei în raport cu soluţia de achitare sau condamnare pronunţată nu este posibilă, consider necesară repunerea cauzei pe rol şi suspendarea judecării acesteia până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cererilor care vizează probleme de drept identice.