Appeal against integrity assessment of deputy mayor dismissed; cumulative holding of public office and commercial administration constitutes incompatibility without active management.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 24 iunie 2016, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti, ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/26.05.2016, întocmit de către inspectorul de integritate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 251 din 15 decembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea completată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, prin recurs s-a criticat:

- încălcarea dreptului la apărare;

- nerespectarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal;

- emiterea actului contestat cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 176/2010;

- inexistenţa conflictului de interese, conform normelor de drept material incidente în cauză.

Totodată, prin notele scrise s-a solicitat să se ia act de "achitarea publică a Agenţiei Naţionale de Integritate la recurs" raportat la prescripţia dreptului material la acţiune aspect negat de intimată conform celor menţionate în practicaua prezentă.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante în recurs

Referitor la încălcarea dreptului la apărare s-a invocat nepunerea la dispoziţie a dosarului administrativ finalizat cu raportul contestat.

Aspectele au fost concretizate prin necomunicarea corespondenţei cu Primăria Oraşului Râmnicu Vâlcea, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, precum şi sesizarea înregistrată sub nr. x/09.02.2016.

În realitate conţinutul acestor înscrisuri nu a fost contestat de către reclamant şi, vizând date publice despre acesta (ONRL declaraţie de avere şi interese accesarea lor nu impunea restricţii.

Faţă de conţinutul normativ al Directivei nr. 95/46/CE, a Parlamentului European şi a Consiliului, Legea nr. 176/2010, conţine prevederi exprese în acest sens - informările persoanei evaluate cu privire la instrumentarea datelor cu caracter personal fiind obligatorii pentru legalitatea raportului de evaluare - fiind în acord cu legislaţia europeană, iar. în al doilea rând, subliniem faptul că aplicabilitatea directă a normei unionale nu suportă incidenţă. în plan vertical, atât timp cât în legislaţia naţională există normă expresă care să reglementeze respective situaţie.

Pe de altă parte, raţionamentul nu este viabil aplicării deciziei CJUE, din cauza Bara prin procedeul mutatis mutandis, analogia negăsindu-şi aplicabilitate, având în vedere faptul că nu se poate asimila un act i administrativ emis de o autoritate publică centrală (cum s-a întâmplat în cauza Bara) şi un act normativ cu caracter special, emis de puterea legislativă, cum este cazul în prezenta speţă.

Transmiterea de date şi de informaţii de la instituţiile sau autorităţile statului sau de la alte persoane drept privat către inspectorii de integritate are bază legală în conţinutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, ceea ce este reglementat prin protocoale fiind doar procedurile pe care această transmitere o implică.

Situaţia este diferită faţă de cea expusă Curţii Europene de către Cauza Bara şi alţii, care supuneau atenţiei o serie de norme cuprinse doar în unele protocoale încheiate între două autorităţi publice centrale.

Mai mult, reclamantul a fost invitat să prezinte un punct de vedere asupra aspectelor de incompatibilitate lucru pe care de altfel l-a şi realizat .

Referitor la nerespectarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, prin aceea că fără consimţământul recurentului i s-au preluat datele solicitate de la diverse instituţii (Primărie, AJFPS, ONRC), cu trimitere la Directiva 95/46/CE, evident la afacerea C-201/14, Bara şi alţii este de precizat că legislaţia naţională în speţă Legea nr. 176/2010, prevede la art. 20 modalitatea de evaluare, cu trimitere la art. 13 din aceeaşi lege.

Actele au fost date cu caracter public, pentru care nu este prevăzută în nicio normă acordul prealabil al persoanei cercetate.

De altfel, aceste date circulă între instituţii publice, nu private, pentru a fi dată vreo suspiciune de oferire a acestora către terţe, sau într-o modalitate neprocedurală.

Cât priveşte o eventuală nulitate prin solicitarea datelor de interes public, recurentul nu a prezentat care ar fi prejudiciul adus.

Mai mult, faţă de conţinutul normativ al Directivei nr. 95/46/CE, a Parlamentului European şi a Consiliului, Legea nr. 176/2010, conţine prevederi exprese în acest sens - informările persoanei evaluate cu privire la instrumentarea datelor cu caracter personal fiind obligatorii pentru legalitatea raportului de evaluare - fiind în acord cu legislaţia europeană, iar, în al doilea rând, aplicabilitatea directă a normei unionale nu suportă incidenţă, în plan vertical, atât timp cât în legislaţia naţională există normă expresă care să reglementeze respectiva situaţie.

La fel apare ca fiind nepotrivit raţionamentul aplicării deciziei CJUE din Cauza Bara prin procedeul mutatis mutandis, analogia negăsindu-şi aplicabilitate, având în vedere faptul că nu se poate asimila un act administrativ emis de o autoritate publică centrală cum s-a întâmplat în Cauza Bara şi un act normativ cu caracter special, emis de puterea legislativă, cum este cazul în prezenta speţă.

Cât priveşte ipoteza emiterii actului contestat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010, ce se referă la posibilitatea redistribuirii lucrărilor inspectorilor de integritate, existenţa unor lucrări de cercetare a stării de conflict de interese în sarcina recurentului a făcut ca în momentul înregistrării unei sesizări şi pentru incompatibilitate, conexarea să fie o soluţie permisă normativ cu atât mai mult cu cât cele două aspecte, respectiv de conflict de interese şi incompatibilitate se întrepătrund, fiind supuse cercetării aceleiaşi instituţii în speţă, Agenţia Naţională de Integritate.

De asemenea, nu s-a făcut dovada prejudicierii prin operaţiunea de conexare.

Referitor la inexistenţa conflictului de interese, critica se raportează la faptul că recurentul doar a deţinut însă nu a exercitat funcţii în societăţile în care era acţionar unic, este de subliniat faptul că regimul incompatibilităţilor este expres prevăzut de normele în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi necondiţionat de întocmirea altor acte juridice.

Pentru a fi incidentă norma legală specifică, este suficient să se producă un cumul de funcţii sau de calităţi care să fie dintre cele prevăzute expres de lege.

De asemenea, simpla deţinere a acestor două funcţii sau calităţi este suficientă pentru a se trage o stare de incompatibilitate, nefiind necesară îndeplinirea altor condiţii sau cumularea cu alte situaţii specifice, cum ar fi exercitarea atribuţiilor aferente acelei funcţii sau calităţi.

Instituţia juridică a incompatibilităţilor are în vedere deţinerea cumulativă a unor funcţii sau incompatibilităţi, nefiind în discuţie dacă recurentul a luat vreo decizie faţă de societatea pe care o deţine, această situaţie fiind specifică conflictului de interese.

De aceea, susţinerile recurentului rămân nemotivate, apărarea acestuia bazându-se doar pe aspectul că societăţile nu au desfăşurat activitate.

Acolo unde legiuitorul a vrut să menţioneze expres cu privire la starea de incompatibilitate generată de exercitarea unor funcţii/calităţi, acesta a menţionat în cuprinsul textului acest aspect.

De altfel, recurentul-reclamant A., nu neagă deţinerea calităţii de administrator la societăţile comerciale, simultan cu deţinerea calităţii de viceprimar ci explică faptul că, acestea nu au desfăşurat activitate, deci, nu devine aplicabil textul legal al art. 87 alin. (1) lit. d).

În ceea ce priveşte invocarea prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi legat şi de pretinsa achitare a intimatei este evident că starea de incompatibilitate a recurentului nu a luat sfârşit la data sesizării, 21.06.2012, ci aceasta era valabilă şi la momentul întocmirii raportului de evaluare respectiv 26.05.2016, nedovedindu-se prin niciun mijloc de probă ieşirea sau acte prin care s-ar fi încercat ieşirea din starea de incompatibilitate.

De altfel, nici calităţile dublate de acţionar unic şi administrator al recurentului nu pot constitui, veritabile apărări, acest lucru fiind atât cunoscut de parte încă de la înfiinţarea societăţilor comerciale cât şi ca incompatibilitate legată strict de funcţia publică.

În aceste condiţii, în raport de criticile aduse, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A., împotriva Sentinţei nr. 251 din 15 decembrie 2016, a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2019.

GGC - OB