Revizuirea caii extraordinare pentru descoperirea de fapte noi inadmisibilă dacă probele suplementează probatoriul existent fără a infirma integral netemeinicia hotărârii definitive

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă revizuirea formulată de revizuentul A..

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că petentul A. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 266 din 02.08.2017 pronunţate în Dosarul nr. x/2012 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în apel, arătând în susţinere că, ulterior pronunţării acestei decizii, au intervenit împrejurări noi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, rezultate din declaraţiile date în faţa notarului public de numiţii B., C. şi D..

Astfel, s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului nr. x, emis la data de 17.12.2012, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se în sarcina acestuia faptul că, la data de 24.12.2008 a remis, prin intermediul inculpatului E., martorului denunţător F., ca o primă tranşă, o sticlă de G. "H." de 3 litri, o sticlă de plastic de 2 litri conţinând palincă, un calendar pe anul 2009 inscripţionat "I.", o agendă pe anul 2009, un pix, un calendar de birou, o brichetă albastră, toate inscripţionate "I." şi un tricou de culoare verde inscripţionat "J., pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul de urmărire penală x/P/2006, care îl viza pe inculpatul A., potrivit măsurilor dispuse de procuror prin Ordonanţa de delegare din data de 26.11.2008 şi pentru a da o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în cauza în care era cercetat atât el, cât şi inculpatul K.; la data de 15.01.2009, a promis aceluiaşi denunţător, prin intermediul inculpatului L. - şeful D.G.I.P.I - o funcţie în cadrul acestei instituţii, precum şi, la data de 27.01.2009, a promis aceeaşi funcţie şi sprijin în activitatea profesională în viitor.

Prin Sentinţa penală nr. 115 din 23.06.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatului A., în temeiul art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Condamnarea inculpatului A. a fost menţinută, în apel, prin Decizia penală nr. 266/A din 02.08.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel reţinând că, la data de 24.12.2008, prin intermediul inculpatului E., inculpatul A. a remis către martorul denunţător F., ca o primă tranşă o sticlă de G. "H." de 3 litri, o sticlă din plastic de 2 litri conţinând palincă, un calendar pe anul 2009 inscripţionat "I.", o agendă pe anul 2009, un pix, un calendar de birou, o brichetă albastră, toate inscripţionate "I." şi un tricou de culoare verde inscripţionat "J.", pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale, în Dosarul de urmărire penală x/P/2006, care îl viza, potrivit măsurilor dispuse de procuror prin Ordonanţa de delegare din data de 26.11.2008 şi pentru a da o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în cauza în care era cercetat atât el cât şi inculpatul K.. De asemenea, s-a reţinut că la data de 15.01.2009, inculpatul A., prin intermediul inculpatului L. - şeful D.G.I.P.I - i-a promis martorului denunţător F. o funcţie în cadrul acestei instituţii, această promisiune fiind reiterată ulterior, la data de 27.01.2009, cu ocazia întâlnirii dintre inculpaţii A. şi L. şi martorul denunţător F., la restaurantul "M." din cadrul hotelului "N.".

În motivarea hotărârilor de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au avut în vedere mijloace de probă constând în: rapoartele întocmite de martorul denunţător F. la 16.12.2008, 17.12.2008, 18.12.2008, 24.12.2008, 29.12.2008, 15.01.2008, 22.01.2008, 27.01.2009, 09.02.2009 şi 25.02.2009, declaraţiile martorului denunţător F. date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţelor de judecată; procesele-verbale de redare în formă scrisă a discuţiilor ambientale înregistrate la data de 24.12.2008, 15.01.2009, respectiv 27.01.2009; interceptări ale convorbirilor telefonice, precum şi declaraţii ale inculpaţilor L. şi E..

Din coroborarea tuturor acestor mijloace de probă, s-a reţinut în esenţă că inculpatul A. a intervenit pe lângă martorul denunţător F., prin intermediari şi ulterior în mod direct, pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2006 care îl viza, şi pentru a da o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în cauză, promiţându-i acestuia o funcţie în cadrul DGIPI şi sprijin în activitatea profesională în viitor.

Situaţia de fapt reţinută atât prin rechizitoriu, cât şi prin hotărârile pronunţate în cauză este infirmată, în opinia revizuentului de împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei şi care reies din declaraţiile numiţilor B., C. şi D., date în faţa notarului public ulterior soluţionării definitive a cauzei.

Astfel, se învederează faptul că numita D., director financiar al societăţii I. SRL în perioada 2004 - 2018, prin declaraţia dată în faţa notarului public la data de 29.03.2019, a arătat faptul că "în firma I. SRL, se obişnuia în fiecare an, înaintea sărbătorilor de Paşte, Crăciun, etc., să se ofere din partea firmei cadouri simbolice, produse promoţionale, prietenilor, colaboratorilor, clienţilor, furnizorilor noştri, cât şi unor bănci sau unor instituţii. Cred că îl cunosc pe C. înainte de anul 2005. în toţi anii de când îl cunosc, înaintea sărbătorilor, venea la sediul nostru din strada x de unde lua mai multe pungi cu produsele promoţionale ale anului respectiv. Precizez faptul că, în anul 2008, produsele promoţionale pentru sărbătorile de iarnă ale anului respectiv au constat în calendare, agende, pixuri, şepci, brichete, tricouri, umbrele, etc., iar toate aceste produse erau inscripţionate cu sigla I.. în zilele dinaintea Crăciunului anului 2008, în perioada în care încă se mai lucra la firmă, C. a venit la sediul nostru şi a luat ca de obicei minimum 10 - 15 pungi cu produse menţionate mai sus".

În acelaşi sens, în declaraţia dată în faţa notarului public la data de 06.03.2019, numitul B. a afirmat că "(...) mai aveam o singură pungă şi o sticlă de G. de dat la o persoană importantă. Punga conţinea materiale promoţionale şi provenea de la I. având în ea: brichete, pixuri, brelocuri, tricou, şapcă, agendă, calendar (...) E. s-a oferit s-o ducă el spunând că a doua zi merge la acea persoană la ora 16:00 în biroul acesteia", împrejurare din care rezultă faptul că aceste produse nu proveneau de la A., şi pe cale de consecinţă nu puteau fi date de către acesta cu titlu de mită aşa cum s-a reţinut de către instanţă cu ocazia soluţionării cauzei.

Mai mult, numitul C. a declarat în faţa notarului public la data de 11.03.2019: "cu ocazia sărbătorilor, în acest caz mă voi referi la sărbătorile de iarnă, mă vedeam înaintea acelor sărbători, cu diverse persoane, cărora le dădeam (personal), sau le trimiteam, materiale promoţionale constând în calendare, pixuri, agende, brichete, şepci, tricouri, etc., toate fiind inscripţionate cu numele unor firme, iar unor persoane le dădeam sau le trimiteam şi parfumuri sau sticle de băutură în funcţie de destinatari - bărbaţi, femei. (...) m-am gândit că fiind sărbătorile, să îi trimit cu această ocazie lui "F.", prin E. o pungă cu materiale promoţionale şi cum aveam şi ceva băutură prin portbagajul maşinii', m-am gândit să îi trimit şi băutura. Era un gest frumos din partea mea în calitate de prieten al unui fost coleg de-al lui cu care el (F.) cel puţin o dată se intersectase (...) Nu ştiu, dar cred că l-am sunat pe,E., spunându-i că plec din zona strada x, şi am stabilit să ne vedem în zona hotelului O.. Eram cu B. într-un autoturism X. Nu reţin dacă eu am condus autoturismul sau dacă l-a condus B. (...) Pentru că îmi exprimasem, faţă de E. intenţia de a-i trimite lui "F." materiale promoţionale şi băutură, prin el, în momentul în care am auzit că E. se ducea a doua zi şi nu atunci, am insistat ca nu cumva să uite şi să nu se ducă, şi în mod punctual i-am şi spus lui E. să îi spună lui "F." că punga şi sticla erau de la mine, respectiv să îi spună că erau de la C., prietenul lui P. (...) cum aveam şi palincă în portbagaj, am vrut să îi dau lui E. şi o sticlă de palincă dacă tot îi plăcea băutura lui "F.", dar nu mai reţin dacă i-am dat şi palinca sau nu. Eu cred că i-am dat-o (...) Unele amănunte nu le mai ţin minte, unele le-am uitat, dar ceea ce este important şi nu am uitat şi nu voi putea să uit niciodată este faptul că sticla de G. (pe care eu am plătit-o din banii mei), cât şi punga cu materiale promoţionale, au provenit de la mine, eu i le-am dat lui E. să i le ducă lui "F." (F.), din partea mea ca şi cadou simbolic de Crăciun, iar motivul pentru care am făcut asta, a fost că pe "F." l-am perceput ca şi coleg, sau prieten de-al lui P. şi eu eram prieten cu P." - declaraţie din care reiese indubitabil faptul că A. nu a avut nici un fel de implicare în transmiterea acestor produse către F..

Totodată, s-a subliniat faptul că, în practica judiciară, s-a constatat admisibilitatea cererii de revizuire reţinându-se că "în cauză s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare, pronunţate în cauză, respectiv declaraţiile martorului Q. din datele de 11.11.2014 şi 19.11.2014 (...). Înalta Curte constată că faptele noi invocate de revizuent, precum şi împrejurările pe care doreşte să le dovedească astfel cum au fost menţionate în cererea de revizuire, sunt de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului, în sensul că, pe baza acestora se poate ajunge la o soluţie de achitare" (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 382 din 07.10.2016).

În ceea ce priveşte circumscrierea caracterului de noutate al faptelor sau împrejurărilor invocate prin cererea de revizuire, revizuentul a indicat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în jurisprudenţa sa că "necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor de către instanţă, nu trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că, ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor." (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 953 din 10.03.2006).

Raportând aspectele menţionate mai sus la situaţia concretă din prezenta cauză, s-a precizat că, în cursul cercetării judecătoreşti desfăşurate în primă instanţă, numitul C. a fost audiat la data de 26.02.2015, ocazie cu care acesta a declarat că "pe 24 decembrie 2008 m-am întâlnit cu E. (...) iar acesta mi-a spus printre altele, că se duce la domnul F. de care eu auzisem dat fiind faptul că un prieten de-al meu care era pensionar la acea dată, fusese coleg de serviciu la DNA cu domnul F.. Auzind că se duce să îl viziteze, eu i-am dat lui E. pentru a-i da lui F. o sticlă de G.R. de 750 ml, un calendar, un pix, un tricou, o şapcă, care erau materiale promoţionale ale firmei I.. Precizez că sticla de G.R. am cumpărat-o din banii mei (...)". După audierea martorului C., procurorul de şedinţă a arătat că se sesizează cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de mărturie mincinoasă, aspect consemnat în încheierea de şedinţă din data de 26.02.2015.

În aceste condiţii, s-a subliniat faptul că declaraţia dată de C. nu a fost avută în vedere de instanţă cu prilejul soluţionării cauzei, întrucât a fost pusă sub semnul îndoielii ca urmare a faptului că procurorul de şedinţă s-a sesizat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă. În consecinţă, nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au făcut vreo menţiune cu privire la declaraţia acestui martor, pe care nu au luat-o în considerare la rezolvarea acţiunii penale privitoare la infracţiunea de dare de mită imputată inculpatului A..

Totuşi, veridicitatea împrejurărilor relatate de martorul C. în faţa instanţei de judecată la data de 26.02.2015 reiese, în opinia revizuentului, din faptul că, în urma verificărilor efectuate pe portalul instanţelor de judecată, a rezultat că numitul C. nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În consecinţă revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire formulate şi, în urma rejudecării cauzei, pronunţarea unei soluţii de achitare a lui A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, fiind invocate, în drept, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând cererea de revizuire formulată în cauză sub aspectul admisibilităţii în principiu, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prezenta cale extraordinară de atac este formulată împotriva unei decizii penale definitive pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, şi care priveşte acţiunea penală exercitată, printre alţii, şi faţă de inculpatul A., însă motivele învederate de revizuentul condamnat nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, respectiv nu atrag incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind îndeplinite exigenţele acestuia, sub cele trei condiţionări, în sensul că faptele sau împrejurările invocate trebuie să fie noi, complet necunoscute instanţelor care au soluţionat pe fond cauza, acestea să fie apte să conducă singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii şi să fie cerute exclusiv în favoarea persoanei condamnate.

De asemenea, s-a reţinut că în doctrină şi jurisprudenţă există consens, în sensul că probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, 1998, p.343), adică "probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de încetare a procesului penal sau de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei" [Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 953/2011 (www.x.ro)].

Aşadar, instanţa supremă a constatat că nu se poate ajunge, pe calea revizuirii, la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probaţiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţa sau instanţele care au judecat cauza. În acest sens, s-a menţionat că legea se referă la situaţii noi, în sensul că, din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanţei de fond, şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate.

Prin urmare, s-a reţinut că pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că acestea nu au putut fi cunoscute de instanţă, indiferent de motiv, iar descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii au drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii. De asemenea, s-a reţinut că, în deplină concordanţă cu dispoziţiile procesual penale române, sunt şi prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "este posibilă redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată". În nici un caz însă revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 7249 din 13 decembrie 2006).

În prezenta cauză, s-a constatat faptul că infracţiunea de dare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 255 C. pen., imputată revizuentului condamnat îmbracă forma unităţii naturale, instanţele investite cu soluţionarea cauzei reţinând faptul că bunurile, oferta şi promisiunea au fost date, respectiv făcute, în acelaşi scop şi anume acela că martorul denunţător F. să nu îndeplinească activităţi de serviciu.

În aceste condiţii, înlăturarea din activitatea infracţională a uneia dintre aceste acţiuni, respectiv a faptei din data de 24.12.2008, rezultat dorit a se obţine prin admiterea căii extraordinare de atac, nu poate conduce la netemeinicia soluţiei de condamnare aferente săvârşirii infracţiunii de dare de mită în condiţiile în care subzistă celelalte două acte din datele de 15.01.2009 şi respectiv 21.01.2009, ci eventual la reindividualizarea pedepsei aplicate revizuentului, în sensul reducerii acesteia, rezultat nepermis de norma procesual penală.

Împotriva Sentinţei penale nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a formulat apel revizuentul A., precum şi numitul E..

Apelantul revizuent A., prin apărător, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, rejudecând, admiterea în principiu a cererii de revizuire, susţinând în esenţă că prima instanţă a depăşit limitele verificării admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac, argumentând decizia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire prin aceea că, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este îndeplinită condiţia ca împrejurările nou descoperite să dovedească "netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză".

De asemenea, se susţine că, deşi prima instanţă a argumentat că declaraţiile celor trei martori au aptitudinea de crea o nouă teză probatorie, necunoscută cu ocazia judecării cauzei în ciclul ordinar (respectiv că actul remiterii foloaselor către ofiţerul de poliţie judiciară F. din data de 24.12.2008 nu aparţine revizuentului A., ci altor persoane), aceasta a omis să ia în considerare natura infracţiunii de dare de mită pentru care revizuentul a fost condamnat (aceasta fiind reţinută sub forma unei unităţi naturale, ca infracţiune simplă compusă din trei acte, respectiv: cel din data de 24.12.2008 - oferire şi dare de bunuri, precum şi cele din datele de 15.10.2009 şi 27.01.2009 - promisiunea unui folos sub forma unei funcţii) şi, prin depăşirea cadrului specific analizei admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, pe de o parte, a refuzat posibilitatea administrării de noi probe cu ocazia rejudecării fondului cauzei (cu toate că a admis că este principial posibilă eliminarea din activitatea concretă imputată revizuentului tocmai a actului prin care darea de mită s-a consumat), iar pe de altă parte, a calificat faptele din zilele de 15.01.2009 şi 27.01.2009 din perspectiva unei infracţiuni continuate, considerând că fiecare dintre ele realizează oricum independent conţinutul constitutiv al infracţiunii.

Numitul E., în motivarea apelului cu privire la care susţine că l-a formulat în calitate de persoană fizică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit prin Sentinţa penală nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a arătat că nu a fost citat la soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire promovată de A., inculpat condamnat pentru infracţiunea de dare de mită în Dosarul nr. x/2012, dosar în care a fost la rândul său inculpat, fiind condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prin Sentinţa penală nr. 115 din 23.06.2016, condamnare menţinută ulterior prin Decizia nr. 266/A din 02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A susţinut că, prin necitarea sa la analiza admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, Curtea de Apel Bucureşti a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 459 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că aceste prevederi legale se referă la părţile din proces, şi nu la partea care a formulat cererea de revizuire, aspect care, în opinia sa, rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) cu art. 462 alin. (2) C. proc. pen., putându-se observa că, atunci când legiuitorul a dorit să facă distincţii între părţile care au formulat şi cele care nu au formulat cerere de revizuire, a făcut în mod expres o atare deosebire.

Ca atare, opinia sa este că legiuitorul a intenţionat ca admisibilitatea în principiu să se discute cu participarea tuturor părţilor din dosar, chiar şi a celor care nu au formulat cererea de revizuire, bazându-se de altfel pe aspectul că art. 459 alin. (2) C. proc. pen. a dobândit forma actuală după ce a fost declarată neconstituţională vechea formă a textului de lege, care nu prevedea citarea părţilor la judecarea în principiu a revizuirii; chiar dacă prin Decizia nr. 506/2015, Curtea Constituţională s-a referit doar la situaţia revizuentului, este evident că legiuitorul a urmărit ca toate părţile din proces să fie citate la admisibilitatea revizuirii.

I. Examinând apelul revizuentului A., prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În speţă, se constată că apelantul revizuent A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în temeiul căruia revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, acesta susţinând că împrejurările care reies din declaraţiile numiţilor B., C. şi D., autentificate de un notar public la datele de 06.03.2019, 11.03.2019, respectiv 29.03.2019 (ulterior soluţionării definitive a cauzei), sunt împrejurări care nu au fost cunoscute instanţei care a soluţionat fondul acţiunii penale şi care infirmă situaţia de fapt reţinută prin Sentinţa penală nr. 115 din 23.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 266/A din 02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită pentru săvârşirea căreia a fost condamnat.

În sarcina inculpatului A., atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, au reţinut că, la data de 24.12.2008, prin intermediul inculpatului E., inculpatul A. a remis către martorul denunţător F., ca o primă tranşă o sticlă de G. "H." de 3 litri, o sticlă din plastic de 2 litri conţinând palincă, un calendar pe anul 2009 inscripţionat "I.", o agendă pe anul 2009, un pix, un calendar de birou, o brichetă albastră, toate inscripţionate "I." şi un tricou de culoare verde inscripţionat "J., pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale, în dosarul de urmărire penală x/P/2006, care îl viza, potrivit măsurilor dispuse de procuror prin Ordonanţa de delegare din data de 26.11.2008 şi pentru a da o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în cauza în care era cercetat atât el cât şi inculpatul K.. De asemenea, s-a reţinut că la data de 15.01.2009, inculpatul A., prin intermediul inculpatului L. - şeful D.G.I.P.I - i-a promis martorului denunţător F. o funcţie în cadrul acestei instituţii, această promisiune fiind reiterată ulterior, la data de 27.01.2009, cu ocazia întâlnirii dintre inculpaţii A. şi L. şi martorul denunţător F., la restaurantul "M." din cadrul hotelului "N.".

În motivarea hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se solicită, instanţa a expus nu doar situaţia de fapt reţinută drept context real al faptei săvârşite de către inculpatul A., ci şi probele care, prin interpretarea lor coroborată, au condus la stabilirea vinovăţiei inculpatului şi condamnarea acestuia.

Conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).

În acelaşi timp, în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Prin urmare, raportat la textele legale menţionate, revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care pot dovedi netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei criticate ca fiind rezultatul unei erori judiciare, aceasta fiind ipoteza a cărei incidenţă trebuie verificată în cauză.

Examinând actele şi lucrările dosarului, contrar aprecierilor apărării revizuentului asupra considerentelor sentinţei penale atacate, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a analizat şi a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, reţinând în principal că "motivele învederate de revizuentul condamnat nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, respectiv nu atrag incidenţa dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind îndeplinite exigenţele acestuia, sub cele trei condiţionări, în sensul că faptele sau împrejurările invocate trebuie să fie noi, complet necunoscute instanţelor care au soluţionat pe fond cauza, acestea să fie apte să conducă singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii şi să fie cerute exclusiv în favoarea persoanei condamnate."

În acest sens, observând conţinutul declaraţiilor depuse în susţinerea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că lipseşte caracterul de noutate al împrejurărilor prin care apelantul revizuent condamnat A. urmăreşte schimbarea stării de fapt reţinută în sarcina sa, în special al celor relatate de către C. (care susţine că bunurile remise proveneau de la el, fiind un gest frumos din partea sa în calitate de prieten al unui fost coleg de-al lui F.), în contextul în care acesta reiterează, pe această cale, aspectele declarate în cursul cercetării judecătoreşti, cu ocazia audierii sale în calitate de martor de către instanţa care a soluţionat fondul acţiunii penale. Aşadar, la o astfel de apărare, prin care se tinde la înlăturarea oricărei legături a apelantului revizuent cu remiterea, la data de 24.12.2008, de bunuri către ofiţerul de poliţie judiciară F., apelantul revizuent a recurs şi în cursul soluţionării fondului cauzei, finalizate cu condamnarea sa pentru infracţiunea de dare de mită; or, reţinându-se prin prisma vastului material probator administrat în cauză, în esenţă, că inculpatul A. a intervenit pe lângă martorul denunţător F., prin intermediari şi, ulterior, în mod direct, pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2006 care îl viza, precum şi pentru a da o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în cauză, promiţându-i acestuia o funcţie în cadrul D.G.I.P.I. şi sprijin în activitatea profesională în viitor, înseamnă că s-a constatat că apărările inculpatului, deci inclusiv cea referitoare la remiterea bunurilor în discuţie, sunt lipsite de suport.

Sub acelaşi aspect, raportat la faptul că în considerentele hotărârii supusă revizuirii, instanţa nu s-a referit în mod expres la declaraţia martorului C., ceea ce în opinia revizuentului are semnificaţia neluării în considerare a acestei declaraţii cu prilejul soluţionării fondului cauzei, Înalta Curte reţine că acest aspect nu impune concluzia lipsei analizei instanţei asupra împrejurărilor susţinute de către martor şi nu transformă susţinerile acestuia în fapte sau împrejurări noi, de natură să dovedească existenţa unei judecăţi de fapt netemeinice.

Astfel, reamintind şi că pe calea revizuirii, evidenţierea unor erori de fapt produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii faptelor sau împrejurărilor noi trebuie să fie apte a conduce la anularea hotărârii contrare legii, calea extraordinară de atac a revizuirii neputând fi tratată ca un apel deghizat, Înalta Curte constată că prin motivele invocate, apelantul revizuent nu a prezentat fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, în sensul la care se referă art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. conform acestei norme, este necesar ca împrejurarea invocată (ca element de fapt) să fie nouă, iar nu mijlocul de probă prin care se urmăreşte a fi dovedită, în speţă observându-se că intenţia revizuentului este de completare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, tinzându-se în principal la reaudierea martorului C., urmărindu-se totodată, în sprijinul declaraţiilor acestuia, suplimentarea probelor cu alte pretins mijloace de probă, obţinute în afara procesului penal (declaraţiile extrajudiciare invocate).

Pe de altă parte, reţinând ca fiind greşită interpretarea apărării apelantului revizuent cu privire la considerentele hotărârii atacate, în sensul că prima instanţă a omis că revizuentul A. a fost condamnat pentru o infracţiune de dare de mită, în forma unităţii naturale, calificând cele trei acte componente ale infracţiunii din perspectiva unei infracţiuni continuate, Înalta Curte apreciază că instanţa fondului nu a făcut altceva decât să puncteze practic aspectul că, şi în situaţia în care împrejurarea invocată ar fi avut caracter de noutate, aceasta nu schimbă integral starea de fapt reţinută în sarcina revizuentului în raport cu ansamblul probatoriului administrat în cauză, fiind evident că nu are aptitudinea de a determina pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei existente, astfel cum impune legea.

În consecinţă, apreciind că în cauză nu au fost invocate temeiuri legale care să justifice redeschiderea procedurilor penale şi, implicit, afectarea stabilităţii raporturilor juridice născute prin hotărârea pronunţată, Înalta Curte concluzionează că sentinţa apelată este legală şi temeinică.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

II. În ce priveşte apelul declarat de E., Înalta Curte constată inadmisibilitatea acestuia, având în vedere următoarele:

Contrar susţinerilor apelantului E., în sensul că era obligatorie citarea sa la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva hotărârii definitive pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti deoarece, la rândul său, a avut calitatea de inculpat în acelaşi dosar, fiind condamnat pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, aspect de natură a conduce la admiterea apelului în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului; prin menţiunea "citarea părţilor" în această procedură, legiuitorul nu a avut în vedere citarea tuturor părţilor indicate în hotărârea a cărei revizuire se solicită, ci doar partea care a formulat cererea de revizuire, obligativitatea citării şi a celorlalte părţi la care hotărârea supusă revizuirii se referă existând numai după parcurgerea etapei reglementate de către art. 459 C. proc. pen., în situaţia rejudecării cauzei după admiterea în principiu a cererii.

Totodată, aşa cum a observat şi apelantul, interpretând însă voinţa legiuitorului potrivit interesului său, Înalta Curte aminteşte că forma actuală a art. 459 alin. (2) C. proc. pen. a fost reglementată prin O.U.G. nr. 18/2016, în urma constatării, prin Decizia nr. 506/2015 a Curţii Constituţionale, că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă "fără citarea părţilor" este neconstituţională, decizie ale cărei considerente (paragraful 31) vizează titularul cererii de revizuire, nu şi celelalte părţi din cauza soluţionată prin hotărârea definitivă a cărei revizuire se cere, Curtea Constituţională făcând referire clară la poziţia revizuentului, considerată dezavantajoasă faţă de reprezentantul Ministerului Public prin excluderea acestuia din această primă fază a căii de atac extraordinare a revizuirii.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte reţine că argumentele numitului E., în lipsa calităţii de revizuent în cauza soluţionată prin Sentinţa penală nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, nu pot întemeia apelul formulat împotriva sentinţei menţionate, consecinţa fiind aceea a lipsei calităţii sale procesuale în prezenta cauză.

Ca atare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de E. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Având în vedere soluţiile ce urmează a fi pronunţate cu privire la apelurile formulate în cauză, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga apelanţii A. şi E. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca nefondat, apelul declarat revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 236/F din 10 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

II. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de E. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelanţii A. şi E. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV