Decizia nr. 52/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedPrin Sentinţa penală nr. 14 din 14 februarie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a dispus condamnarea inculpatului A. - astfel: a. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (52 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016);
Legislator headnote
AI generatedart. 289 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 65 C. pen, art. 290 alin. (1) C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 321 alin. (1) C. pen; Decizia nr. 52/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedFull text
Asupra apelurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 14 din 14 februarie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a dispus condamnarea inculpatului A. - astfel:
a. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (52 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016);
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
b. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 2 acte materiale 25.04.2016, respectiv 29.04.2016;
c. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale în datele de 22.04.2016, 26.04.2017, 27.04.2017, 30.04.2017).
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 parte din totalul celorlalte pedepse (2 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare); pedeapsa principală rezultantă 7 ani şi 2 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă complementară de 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Pedepsele de executat pentru inculpatul A. au fost: pedeapsa principală 7 ani şi 2 luni închisoare; pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
2. A fost condamnat inculpatul B. - astfel:
a. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (23 acte materiale săvârşite în datele de 26.04.2016, 09.05.2016, 10.05.2016, 16.05.2016 şi 18.05.2016);
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
b. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (2 acte materiale 26.04.2016 şi 18.05.2016);
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare la care s-a adăugat 1/3 parte din cealaltă pedeapsă (9 luni închisoare); pedeapsa principală rezultantă fiind de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Pedepsele de executat pentru inculpatul B. au fost: pedeapsa principală 2 ani şi 3 luni închisoare; pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
3. A fost condamnat inculpatul C. - astfel:
a. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (4 acte materiale săvârşite în datele de 06.05.2016 şi 18.05.2016);
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
b. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare la care va adaugă 1/3 parte din cealaltă pedeapsă (9 luni închisoare); pedeapsa principală rezultantă este 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Pedepsele de executat pentru inculpatul C. au fost: pedeapsa principală 2 ani şi 3 luni închisoare; pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principală de 2 ani şi 3 luni închisoare şi pedeapsa accesorie de executat aplicate inculpatului C. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul C. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Inculpatul C. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti -.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului C. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
4. A fost condamnat inculpatul D. - astfel:
a. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (32 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016, 12.05.2016 şi 15.05.2016);
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
b. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale 25.04.2016 şi 29.04.2016).
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 parte din cealaltă pedeapsă (2 ani închisoare); pedeapsa principală rezultantă 5 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Pedepsele de executat pentru inculpatul D. au fost: pedeapsa principală 5 ani şi 8 luni închisoare; pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
5. A fost condamnat inculpatul E. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului E. în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul E. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

Inculpatul E. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti .

Supravegherea inculpatului s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6. A fost obligat inculpatul F. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului F. în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul F. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul F. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

7. A fost condamnat inculpatul G. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului G. în condiţiile art. 91 C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul G. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta;

Inculpatul G. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Botoşani - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Botoşani - activităţi administrativ gospodăreşti .
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Botoşani în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Botoşani.
8. A fost condamnat inculpatul H. - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului H. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului H. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul H. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul H. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

9. A fost condamnat inculpatul I. - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului I. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului I. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul I. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul I. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Piatra Şoimului, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti -.

10. A fost condamnat inculpatul J. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului J. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului J. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul J. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul J. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

11. A fost condamnat inculpatul K. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului K. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului K. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul K. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;

Inculpatul K. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Letea Veche, jud. Bacău - activităţi administrativ gospodăreşti .
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Bacău în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului se va realiza de Serviciul de Probaţiune Bacău.
12. A fost condamnat inculpatul L. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedeapsa aplicată inculpatului L. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului L. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul L. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul L. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti .

13. A fost condamnat inculpatul M. - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului M. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului M. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatului M. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul M. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria or. Târgu-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

14. A fost condamnat inculpatul N. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului N. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului N. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul N. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul N. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Poiana Teiului, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti .

15. A fost condamnat inculpatul O. - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului O. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului O. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul O. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul O. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.

16. A fost condamnat inculpatul P. - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului P. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului P. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul P. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul P. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Român, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti .

17. A fost obligat inculpatul Q. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului Q. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului Q. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatului Q. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul Q. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Român, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti .

18. A fost condamnat inculpatul R. - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului R. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului R. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul R. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul R. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Crăcăoani, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti .

19. A fost condamnat inculpatul S. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, (un act material 15.05.2016).
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului S. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
20. A fost condamnat inculpatul T. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului T. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului T. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul T. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;

Inculpatul T. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Hănţeşti, jud. Suceava - activităţi administrativ gospodăreşti .
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Suceava în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Suceava.
21. A fost condamnat inculpatul U., posesor al CI seria x nr. x eliberat de SPC Piatra-Neamţ - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
22. A fost condamnat inculpatul V. - la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. .
S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatului V. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului V. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul V. a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul V. a fost obligat să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Balcani, jud. Bacău - activităţi administrativ gospodăreşti .
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul a fost obligat să presteze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Bacău în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Bacău.
23. S-a scăzut din pedepsele de executat durata măsurii reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu pentru inculpaţii A., D., B. de la 09.11.2016 până la 12.04.2017.
24. S-a desfiinţat procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor false: seria x nr. x, PNPX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x.
25. În temeiul art. 112 lit. a) C. pen. cu referire la art. 289 alin. (3) C. pen. s-au confiscat de la inculpaţi sumele obţinute prin infracţiune (cu titlu de mită) după cum urmează:
- de la inculpatul A. suma de 6475 RON şi 20 euro;
- de la inculpatul B. suma de 2205 RON;
- de la inculpatul D. suma de 3240 RON;
- de la inculpatul C. suma de 510 RON şi 20 euro;
- de la inculpatul O. suma de 100 RON;
- de la inculpatul P. suma de 105 RON;
- de la inculpatul Q. suma de 200 RON;
- de la inculpatul M. suma de 200 RON;
- de la inculpatul R. suma de 50 RON;
- de la inculpatul F. suma de 200 RON;
- de la inculpatul E. suma de 200 RON;
- de la inculpatul L. suma de 150 RON;
- de la inculpatul I. suma de 50 RON;
- de la inculpatul J. suma de 200 RON;
- de la inculpatul G. suma de 50 RON;
- de la inculpatul K. suma de 50 RON;
- de la inculpatul U. suma de 100 RON;
- de la inculpatul S. suma 100 RON;
- de la inculpatul T. suma de 100 RON;
- de la inculpatul V. suma de 200 RON.
26. În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a instituit sechestru asigurător supra bunurilor imobile şi mobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 6475 RON şi 20 euro, ale inculpatului B. până la concurenţa sumei de 2205 RON, ale inculpatului D. până la concurenţa sumei de 3240 RON. Instituie sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor:
- C. până la concurenţa sumei de 510 RON şi 20 euro;
- O. până la concurenţa sumei de 100 RON;
- P. până la concurenţa sumei de 105 RON;
- Q. până la concurenţa sumei de 200 RON;
- M. până la concurenţa sumei de 200 RON;
- R. până la concurenţa sumei de 50 RON;
- F. până la concurenţa sumei de 200 RON;
- E. până la concurenţa sumei de 200 RON;
- L. până la concurenţa sumei de 150 RON;
- I. până la concurenţa sumei de 50 RON;
- J. până la concurenţa sumei de 200 RON;
- G. până la concurenţa sumei de 50 RON;
- K. până la concurenţa sumei de 50 RON;
- U. până la concurenţa sumei de 100 RON;
- S. până la concurenţa sumei 100 RON;
- T. până la concurenţa sumei de 100 RON;
- V. până la concurenţa sumei de 200 RON.
27. Au fost obligaţi inculpaţii A., D. la plata sumei de 2000 RON, fiecare,către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, respectiv pe inculpaţii C., O., P.,Q.,M., R., F.,E., L.,I., J.,G., K., H., N., K., B., M., U., S., T., V. la plata sumei de 500 RON, fiecare, către stat cu acelaşi titlu.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Bacău înregistrat sub nr. x/2017 la Curtea de Apel Bacău au fost trimişi în judecată în vederea tragerii la răspundere penală după cum urmează:
a. inculpatul A. cu privire la săvârşirea:
- infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (52 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016);
- infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 2 acte materiale-;
- infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).
b. inculpatul B. cu privire la săvârşirea:
- infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale săvârşite în datele de 26.04.2016, 09.05.2016, 10.05.2016, 16.05.2016 şi 18.05.2016);
- de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
c. inculpatul D. cu privire la săvârşirea:
- infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (31 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016 şi 12.05.2016);
- de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - 2 acte materiale.
d. inculpatul C. cu privire la săvârşirea:
- infracţiunii luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale săvârşite în datele de 06.05.2016 şi 18.05.2016);
- infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.
e. inculpatul E. cu privire la săvârşirea infracţiunii dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
f. inculpatul F. cu privire la săvârşirea infracţiunii dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
g. inculpatul G. cu privire la săvârşirea infracţiunii dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
h. inculpatul H. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
i. inculpatul I. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
j. inculpatul J. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
k. inculpatul K. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
l. inculpatul L. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
m. inculpatul M. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
n. inculpatul N. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
o. inculpatul O. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
p. inculpatul P. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
q. inculpatul Q. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 .
r. inculpatul R. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
2. Prin rechizitoriul nr. x/2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Bacău înregistrat sub nr. x/2017 la Tribunalul Neamţ au fost trimişi în judecată în vederea tragerii la răspundere penală după cum urmează:
a. inculpatul D. cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din legea nr. 78/2000 (un act material săvârşit în data de 15.05.2016).
b. inculpatul S. cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din legea nr. 78/2000 (un act material săvârşit în data de 15.05.2016).
c. inculpatul U. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
d. inculpatul T. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
e. inculpatul V. cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
3. În condiţiile art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. proc. pen. au fost reunite cele două dosare penale prin încheierea din 23.11.2017; legătura dintre infracţiunile care fac obiectul judecăţii în cele două dosare penale şi mai mult faptul că inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru un act material care intră în conţinutul aceleiaşi unităţii legale de infracţiune.
4. La termenul din 23.11.2017 inculpaţii C., R., N., L., W., J., K., F., E., V., T., G., B. şi Q. au recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare şi au solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în condiţiile art. 375 C. proc. pen.
Prin încheierea din 07.12.2017 au fost admise cererile inculpaţilor C., R., N., L., W., J., K., F., E., V., T., G., B. şi Q. privind judecata în condiţiile art. 375 C. proc. pen., urmând ca soluţia să fie pronunţată la finalizarea judecăţii în primă instanţă dată fiind legătura funcţională dintre faptele pentru care au fost trimişi în judecată cu cele pentru care sunt judecaţi ceilalţi inculpaţi din cauză.
5. Inculpatul A. şi inculpatul B., la termenul din 11.02.2019 au invocat excepţia nulităţii absolute a înregistrărilor audio-video, întrucât conţin imagini, respectiv elemente audio obţinute prin juxtapunere.
Instanţa constată că aspectele relevate de inculpaţii A. şi B., însuşite şi de ceilalţi inculpaţi în cauză au caracter pur speculativ; inculpaţii nu au relevat elemente de ordin tehnic care să inducă la nivel rezonabil suspiciunea contrafacerii înregistrărilor audio-video obţinute prin procedeele de supraveghere autorizate în cauză; observarea dintr-o altă perspectivă a imaginilor şi corelarea cu elementele audio a înregistrărilor audio-video nu justifică concluzia avansată de apărare în privinţa conţinutului acestora.
Mai mult inculpaţii nu au constatat în cursul procesului penal de faţă împrejurările de loc, timp sau de fapt relevate de înregistrările audio-video din materialul probator, ci doar le-a dat o altă interpretare cu ocazia declaraţiilor date în prima instanţă, după ce în declaraţiile din cursul urmăririi penale au recunoscut integral faptele care constituie capetele de acuzare.
În aceste condiţii instanţa nu a primit favorabil excepţia invocată de inculpaţi privind nulitatea înregistrărilor audio-video pe care le va reţine integral în materialul probator din cauză.
6. Cu privire la inculpaţii C., R., N., L., W., J., K., F., E., V., T., G., B. şi Q. care au solicitat ca judecata să se realizeze în procedura simplificată prevăzută de art. 375 C. proc. pen.:
6.1. Inculpaţii C., R., N., L., W., J., K., F., E., V., T., G., B. şi Q. au recunoscut în totalitate faptele care constituie capetele de acuzare şi au solicitat ca judecata să se desfăşoare numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate în faza de judecată. În acest sens inculpaţii au prezentat înscrisuri care au fost admise ca probe în circumstanţiere.
Cererile inculpaţilor C., R., N., L., W., J., K., F., E., V., T., G., B. şi Q. de judecată în condiţiile art. 375 C. proc. pen. au fost admise prin încheierea din 07.12.2017.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, declaraţiile inculpaţilor şi înscrisurile prezentate la judecata, în condiţiile art. 375 C. proc. pen. instanţa, a reţinut, în fapt următoarele:
6.2. În privinţa inculpatului C.
6.2.1. În data de 06.05.2016 inculpatul C., în calitatea de agent de poliţie rutieră se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu împreună cu agentul de poliţie X. ocazie cu care a primit de la trei conducători auto suma de 400 RON şi 20 euro pentru a nu-i sancţiona contravenţional pentru săvârşirea contravenţiei privind depăşirea limitei legale de viteză pe sectorul de drum pe care conduceau autovehiculele. În concret din înregistrările video obţinute prin mijloace de supraveghere tehnică autorizate de Tribunalul Neamţ a rezultat că inculpatul C. la ora 09:19:31 a ieşit din autospecială MCV şi s-a îndreptat spre autovehiculul oprit condus de Y.; la 09:20:20. inculpatul C. scoate dintre filele carnetului cu procese-verbale o bancnotă de 20 euro pe care o introduce într-o carte în torpedo.
La 10:13:51 în 06.05.2016 a fost oprit în trafic conducătorul auto Z., după semnalul acustic al aparatului radar instalat pe autospecială pe care lucra inculpatul C.. Inculpatul C. a coborât din autospecială şi s-a îndreptat spre autovehiculul menţionat şi a revenit la 10:14:17; la ora 10:20:09 inculpatul C. iese din autospecială, având asupra sa o mapă tip clipboard şi se îndreaptă spre autovehiculul oprit; revine la 10:22:13 deschide compartimentul torpedo şi introduce într-o carte o sumă de bani.
Z. conducătorul autovehiculului oprit la 16.12.2016 a declarat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional şi că a semnat procesul-verbal întocmit de lucrătorul de poliţie cunoscând că este fals.
În 06.05.2016 ora 10:32:49 după semnalul acustic al aparatului radar instalat pe autospecială pe care lucra inculpatul C. au pornit semnalele acustice care au determinat oprirea unui autovehicul.
Cele ce preced au fost probate cu înregistrările audio-video corespunzătoare datelor
La 10:35:33 inculpatul C. coboară din autospecială şi merge la autovehiculul oprit, după care revine cu actele conducătorului auto; conducătorul autovehiculului oprit a venit la autospeciala de poliţie şi i-a dat inculpatului C. un carnet de culoare roşie pe care l-a introdus în maşină şi după ce i l-a arătat agentului X. a scos din el o sumă de bani pe care a lăsat-o să cadă între scaune.
În data de 18.05.2016 inculpatul C., AA. şi B. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit suma de 110 RON; la ora 12:31:49 inculpatul B. ţine în mâna stângă mai multe bancnote, între care se observă bancnote de 10 RON, în timp ce inculpatul C. are şi el în mâna stângă alte bancnote; inculpatul C. le introduce într-un buzunar de la piept, iar inculpatul B. scoate din buzunarul lateral drept al pantalonilor săi alte bancnote, le aşază pe toate la un loc şi le introduce apoi în acelaşi buzunar al pantalonilor.
6.2.2. Cele ce preced au fost probate cu înregistrările audio-video din 06.05 2016, respectiv 18.05.2017 autorizate prin mandatului de supraveghere tehnică cu nr. x/20.04.2016 emis de Tribunalul Neamţ, redate în procesele-verbale nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrători de poliţie, respectiv X. şi C., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x în data de 06.05.2016; planşă fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio video din data de 06.05.2016 privind lucrători de poliţie, X. şi C., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x; proces-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrători de poliţie, respectiv C. B. şi AA.,ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x în data de 18.05.2016; planşă fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio video din data de 18.05.2016 privind lucrători de poliţie, B., C. şi AA., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x - care se coroborează cu declaraţiile inculpatului C. de recunoaştere a faptelor care constituie capetele de acuzare şi declaraţiile conducătorilor auto opriţi în trafic Z., Y..
În aceste condiţii instanţa a reţinut în sarcina inculpatului C. următoarele:
- în data de 06.05.2016, în intervalul orar 09:09 - 10:36, împreună cu agentul de poliţie rutieră X., a primit suma totală de 400 RON şi 20 euro de la trei conducători auto pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise;
- în data de 18.05.2016, împreună cu agenţii de poliţie rutieră AA. şi B., a primit de la un conducător auto neidentificat, oprit în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 9:21:14 - 09:38:43 suma de 110 RON plus o sumă de bani necuantificată, în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării acesteia.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului C. a realizat elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale săvârşite în datele de 06.05.2016 şi 18.05.2016).
Vinovăţia inculpatului C. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care se impune angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Actele materiale (4 acte materiale săvârşite în datele de 06.05.2016 şi 18.05.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. pe care instanţa a reţinut-o în cauză.
În aceste condiţii a fost condamnat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
Instanţa a reţinut în sarcina inculpatului C. că în data de 06.05.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto Z., verificat în trafic în jurul orei 09:16 şi a atestat împrejurarea necorespunzătoare adevărului cu privire la valoarea vitezei cu care circula acesta, respectiv viteza de 75 km/h, în condiţiile în care din înregistrarea audio-video rezultă că viteza de deplasare era de 99 km/h.
Fapta menţionată reţinută în sarcina inculpatului C. a realizat cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.
Vinovăţia inculpatului C. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care instanţa a dispus angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În aceste condiţii a fost condamnat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.
6.2.3. La individualizarea judiciară a fiecăreia dintre pedepsele aplicate inculpatului C. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii fiecărei infracţiuni săvârşite, respective a periculozităţii infractorului.
Potrivit art. 74 C. pen. stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea fiecărei infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului C. este nivel ridicat dat fiind faptul că au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agent de poliţie -; în scopul obţinerii de foloase materiale.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului- instanţa a constatat că inculpatul C. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate aceste a determinat instanţa să aplice inculpatului C. pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa pedepse orientate spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Instanţa a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului C. realizează condiţiile pluralităţii de infracţiuni de tipul concursului real în sensul art. 38 alin. (1) C. pen. Astfel că instanţa va face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru stabilirea pedepsei unificate pentru pluralitatea de infracţiunii după cum urmează:
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului C. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 parte din cealaltă pedeapsă (9 luni închisoare); pedeapsa principală rezultantă este 2 ani şi 3 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului C. pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Pedepsele de executat pentru inculpatul C. sunt: pedeapsa principală 2 ani şi 3 luni închisoare; pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Instanţa a constatat că în cauză atât în privinţa pedepsei rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului C., cât şi a persoanei acestuia sunt realizate condiţiile prev. de art. 91 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul C. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunilor exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptelor care constituiau capetele de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei rezultantă fiind suficientă,chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare şi a pedepsei accesorii rezultantă aplicate inculpatului C. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul C. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul C. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti -.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul C. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare. Supravegherea inculpatului C. se va realiza de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.3. În privinţa inculpatului E.
6.3.1. Din probele administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţi A. şi AA. - agenţi de poliţie rutieră a rezultat că în data de 30.04. 2016 în intervalul orar 16:06:39 - 16:15:00 inculpatul E. a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul E. a dat suma de 200 RON inculpaţilor A. şi AA. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei.
Inculpatul E. atât în cursul urmăririi penale (declaraţia din 13.12.2016), cât şi în cursul judecăţii a recunoscut săvârşirea faptei menţionată care constituie capătul de acuzare împotriva sa. Pe aceiaşi linie se înscrie şi declaraţia inculpatului AA. recunoaşte primirea sumei de bani de la inculpatul E..
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului E. care în data de 30.04.2016, orele 16:06:39 - 16:15:00, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat suma de 200 RON lucrătorilor de poliţie A. şi AA. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului E.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului E..
Vinovăţia inculpatului E. sub forma intenţie directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul E. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului E. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa reţine spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa a condamnat pe inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.3.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului E. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului E. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale; inculpatul E. săvârşise o contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul E. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate aceste au determinat instanţa să aplice inculpatului E. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul E. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului E. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă,chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului E. în condiţiile art. 91 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului E. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatului E. va respecta măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul E. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul E. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului E. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.4. În privinţa inculpatului N.
6.4.1. Din probele administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţi BB. şi CC. - agenţi de poliţie rutieră rezultă că în data de 01.05. 2016 în intervalul orar 2:33:25 - 02:39:18 inculpatul N. a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul N. dat suma de bani -două bancnote- inculpaţilor BB. şi CC. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei.
Inculpatul N. atât în cursul urmăririi penale (declaraţia din 21.12.2016 d. u. p.), cât şi în cursul judecăţii a recunoscut săvârşirea faptei menţionată care a constituit capătul de acuzare împotriva sa; în concret că a înmânat lucrătorilor de poliţie o sumă de bani, având reprezentarea că plăteşte o amendă, deşi nu a fost sancţionat contravenţional la data respectivă. Pe aceiaşi linie s-au înscris şi declaraţiile inculpaţilor BB. şi CC. care recunosc primirea sumei de bani de la inculpatul N..
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului N. care în data de 01.05.2016, orele 2:33:25 - 02:39:18, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie BB. şi CC. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului N.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului N..
Vinovăţia inculpatului N. sub forma intenţie directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul N. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului N. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa a reţinut spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul N. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.4.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului N. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului N. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale; inculpatul N. săvârşise o contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul N. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate aceste a determinat instanţa să aplice inculpatului N. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul N. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului N. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere a indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului N. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului N. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul N. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul N. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Poiana Teiului, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti .
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul N. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului N. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.5. În privinţa inculpatului L.
6.5.1. Din probele administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţi BB. şi DD. - agenţi de poliţie rutieră a rezultat că în data de 05.05. 2016 în intervalul orar 23:50:54 - 23:53:40 inculpatul L. a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul L. dat suma de 150 RON inculpaţilor BB. şi DD. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei.
Inculpatul L. atât în cursul urmăririi penale (declaraţia din 15.12.2016), cât şi în cursul judecăţii a recunoscut săvârşirea faptei menţionată care constituie capătul de acuzare împotriva sa; în concret că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 150 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional. Pe aceiaşi linie se înscriu şi declaraţiile inculpaţilor BB. şi DD. care recunosc primirea sumei de bani de la inculpatul L..
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului L. care în data de 05.05.2016, orele 23:50:54 - 23:53:40, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie BB. şi DD. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului L.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului L..
Vinovăţia inculpatului L. sub forma intenţie directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul L. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului L. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa a reţinut spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul L. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.5.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului L. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului L. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale; inculpatul L. săvârşise o contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul L. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate aceste a determinat instanţa să aplice inculpatului L. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul L. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului L. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului L. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului L. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul L. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul L. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul L. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului L. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.6. În privinţa inculpatului W.
6.6.1. Din probele administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţi A. şi AA. - agenţi de poliţie rutieră rezultă că în data de 30.04.2016 în intervalul orar 14:54:45 - 15:00:45 inculpatul W. a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul W. dat suma de 50 RON inculpaţilor A. şi AA. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei.
Inculpatul W. atât în cursul urmăririi penale (declaraţia din 14.12.2016), cât şi în cursul judecăţii a recunoscut săvârşirea faptei menţionată care constituie capătul de acuzare împotriva sa; în concret că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional. Pe aceiaşi linie se înscriu şi declaraţia inculpatului AA. care recunosc primirea sumei de bani de la inculpatul W..
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului W. care în data de 30.04.2016, orele 14:54:45 - 15:00:45, fiind oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie A. şi AA. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului W.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului W.
Vinovăţia inculpatului W. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul W. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului W. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa reţine spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa a condamnat pe inculpatul W. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.6.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului W. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului W. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu - agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale; inculpatul W. săvârşise o contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul W. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului W. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul W. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului W. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului W. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului W. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul W. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul W. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Letea Veche, jud. Bacău - activităţi administrativ gospodăreşti -
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul W. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Bacău în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului W. se va realiza de Serviciul de Probaţiune Bacău.
6.7. În privinţa inculpatului R.
6.7.1. Din probele administrate la urmărire penală - procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat coroborat cu verificările actelor întocmite de inculpaţi A. şi B. - agenţi de poliţie rutieră a rezultat că în data de 26.04. 2016 în intervalul orar 15:37:08 - 15:56:30 inculpatul R. a fost oprit în trafic pentru depăşirea vitezei legale urmând a fi sancţionat contravenţional. Inculpatul R. dat suma de 150 RON inculpaţilor A. şi B. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei; agenţii de poliţie l-au sancţionat pe fiul inculpatului R. cu amendă în cuantum de 210 RON pentru altă contravenţie şi anume traversare prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Inculpatul R. atât în cursul urmăririi penale (declaraţia din 15.12.2016), cât şi în cursul judecăţii a recunoscut săvârşirea faptei menţionată care constituie capătul de acuzare împotriva sa; în concret că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional. Pe aceiaşi linie se înscriu şi declaraţiile inculpaţilor A. şi B. care recunosc primirea sumei de bani de la inculpatul R..
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului R. care în data de 26.04. 2016 în intervalul orar 15:37:08 - 15:56:30, după ce fiul său EE. a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie A. şi B. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită de EE. - fiul său - realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului R.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului R..
Vinovăţia inculpatului R. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul R. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului R. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa reţine spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa a condamnat pe inculpatul R. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.7.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului R. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului R. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale a numitului EE. care săvârşise o contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -; inculpatul R. a acceptat să fie, în fals, sancţionat cu amendă în cuantum de 210 RON pentru altă contravenţie, respectiv traversare prin loc nepermis şi fără să se asigure ceea ce relevă o gravitate ridicată a faptei ilicit penale reţinută în sarcina sa.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul R. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate aceste a determinat instanţa să aplice inculpatului R. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul R. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului R. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului R. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului R. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul R. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul R. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Crăcăoani, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul R. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului R. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.8. În privinţa inculpatului F.
6.8.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale - procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecată - instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 30.04.2016 în intervalul orar 14:44:33 - 14:47:20 inculpatul F. a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră inculpaţii A. şi AA. pentru depăşirea limitei legale de viteză. Inculpatul F. a dat celor doi agenţi de poliţie - A. şi AA.- suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat că la data de 30.04.2016, la ora 14:44:33 se declanşează aparatul radar şi A., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice după care opreşte autospeciala pe sensul opus şi coboară.
În spatele autospecialei s-a observat o persoană de sex masculin (identificat ca fiind inculpatul F. - notat cu X în dialog) care deschide portiera unei maşini. La 14:46:34 A. revine în autospecială. AA. închide portiera.
AA.: Bă nene mă, ce-ai făcut mă nene mă?
A.: (...) mă şi dacă nu ţi-aşi fi spus (...) ia şi dă-i o (...) îi ştie pe FF. pe ăştia (...)
AA.: Ce? (...) Dă să-i tai o chitanţă (...)
La geamul portierei din partea stângă vine bărbatul ce fusese oprit. A. primeşte de la bărbatul respectiv două bancnote de 100 RON pe care i le dă lui AA. care le introduce în cartea din compartimentul torpedo.
A.: Taie-i o chitanţă! Taie pe altul (...)
A.: Dacă am nevoie de tine îl sun pe (...) (se adresează bărbatului - notat cu X)
X: Vă mulţumesc!
A.: Ce pumni în cap îţi iei tu (...) ţi-a trecut cartuşul pe la ureche.
Inculpatul F. în declaraţia din 13.12.2016, cât şi în declaraţia de la judecată a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie A. şi AA. suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului F. care în data de 30.04.2016 în intervalul orar 14:44:33 - 14:47:20 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie A. şi AA. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului F.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului F..
Vinovăţia inculpatului F. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul F. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului F. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa reţine spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.8.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului F. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului F. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul F. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului F. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul F. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului F. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului F. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului F. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul F. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul F. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul F. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului F. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.9. În privinţa inculpatului J.
6.9.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 23.04.2016, în intervalul orar 12:02:45 - 12:06:20 inculpatul J. a fost oprit în trafic de agentul de poliţie rutieră CC. şi ofiţerul de poliţie GG. pentru depăşirea limitei legale de viteză. Inculpatul J. a dat celor doi lucrători de poliţie - CC. şi GG. - suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat că la data de 23.04.2016, la ora 12:02:45 - 12:06:20 se declanşează aparatul radar şi CC., conducătorul autospecialei de poliţie coboară şi îl face semn de oprire inculpatului J..
CC. revine la volan la 12:04:27 având în mână nişte documente afirmând: Eram în afară (...) Ei, lasă, o să depui contestaţie şi vezi dacă (...)
GG. ia din mâna lui CC. unele dintre documente, observându-se apoi că este vorba de o carte de identitate şi un permis de conducere.
GG.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC.: Şi-i un număr frumos, maşină frumoasă, roşie, dar (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
GG.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Da. (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
GG.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) să vină (...)
GG.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC.: Nu, i-am zis 120 în afară (indică ecranul aparatului radar) (...)
GG.:Dă (...)
Imediat CC. dă volumul aparatului radio mai tare.
CC.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) îmi cer scuze că v-am oprit, aveaţi 50 .. Aşa, vezi ce zice.
La 12:05:11 în dreptul geamului conducătorului auto vine un bărbat (identificat ca fiind inculpatul J. - notat cu X) cu nişte documente în mână, care se apleacă peste geamul lui CC..
CC. i se adresează acestuia: Îmi cer scuze că v-am oprit, 50 aveaţi, să ştiţi (...)
X: Nu (...)
CC.: Mergeaţi chiar (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Şi na, am (...)
X: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC.: Ei (...) [neinteligibil - n.n.] (...) (dă volumul aparatului radio mai tare şi indică ecranul aparatului radar).
La 12:05:20 bărbatul pleacă de lângă geamul lui CC. şi merge în dreptul portierei lui GG., CC. deschizând geamul portierei acestuia.
X: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Dar (...) [neinteligibil - n.n.] (...) să treacă maşinile astea (...)
GG.:Dar ce mai faci, (...) [neinteligibil - n.n.] (...) ?
X: Vin de la peşte (...)
GG.:Da? Dar cu cine eşti?
X: Îs cu finu. Şi ne întoarcem (...) [neinteligibil - n.n.] (...) da, da. Sincer vă spun, acum vorbeam de (...)
GG.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) acolo.
X: Nu, nu, ia acolo, dacă aveţi nevoie în plus (...)
(în acest timp GG. face semn lui CC., iar acesta îi dă documentele pe care le avea în mână)
GG.: Mă (...)
X: Lasă aşa, că (...)
GG.: Măă (...)
X: Mulţumesc mult, să trăieşti, serviciu uşor.
GG.:Nu trebuia. Stai cuminte, că tu eşti prietenul meu!
(În acest timp CC. strânge mâna dreaptă cu mâna bărbatului, care o întinsese peste geam, după care CC. porneşte motorul autospecialei şi începe deplasarea - 12:05:57).
GG. închide geamul portierei sale, după care cei doi poartă o discuţie neinteligibilă.
La 12:06:07 GG. începe să numere 4 bancnote de 50 RON, deschide torpedoul şi pune bancnotele între filele aceluiaşi carnet din interior, după care închide torpedoul.
Inculpatul J. în declaraţia din 21.12.2016, cât şi în declaraţia de la judecată a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie GG. şi CC. suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului J. care în data de 23.04.2016, în intervalul orar 12:02:45 - 12:06:20 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie GG. şi CC. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului J.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului J..
Vinovăţia inculpatului J. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul J. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului J. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa reţine spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul J. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.9.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului J. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului J. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul J. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului J. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul J. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului J. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere a indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului J. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului J. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul J. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul J. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul J. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului J. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.10. În privinţa inculpatului Q.
6.10.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 30.04.2016, în intervalul orar 15:49:12 - 15:55:20 inculpatul Q. a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră A. şi AA. pentru depăşirea limitei legale de viteză. Inculpatul Q. a dat celor doi lucrători de poliţie - A. şi AA. - suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare rezultă că la data de 30.04.2016, la ora 15:49:12 se declanşează aparatul radar şi A., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice, întoarce şi opreşte pe dreapta pe inculpatul Q. .
La 15:52:42 la autospecială vine bărbatul cu actele solicitate. A. merge cu bărbatul în spatele autospecialei, după care îi spune, Du-te şi adu ăia încoace să taie o chitanţă., comunicându-i colegului că, e (...) a zis că sună el deseară, da să dea ceva acum să tai o chitanţă".
La 15:54:18 bărbatul vine le autospecială având în mână documente pe care i le dă lui A.. În interiorul documentelor se afla o sumă de bani pe care A. o ia şi i-o dă lui AA. (se observă două bancnote de 100 RON).
A.: Taie-i, că-ţi spun eu cum să facem (...) ai notat actele (...) datele la maşină?
AA.: Da. (introduce suma de bani primită în compartimentul torpedo)
A.: Suni deseară!
X: Sun deseară eu (...) da! La 15:55:16 AA. deschide compartimentul torpedo şi introduce suma de bani primită în carte".
Inculpatul Q. în declaraţia din 15.12.2016, cât şi în declaraţia de la judecată a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie A. şi AA. suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului Q. care în data de 30.04.2016, în intervalul orar 15:49:12 - 15:55:20 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie A. şi AA. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului Q.; aceasta constituind infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului Q..
Vinovăţia inculpatului Q. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul Q. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului Q. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa a reţinut spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa a condamnat pe inculpatul Q. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.10.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului Q. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului Q. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul Q. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului Q. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul Q. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului Q. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.

A atras atenţia inculpatului Q. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatului Q. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul Q. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Român, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul Q. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului Q. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.11. În privinţa inculpatului G.
6.11.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut, în fapt următoarele:
În data de 27.04.2016, în intervalul orar 21:10:41 - 21:14:47 inculpatul G. a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră CC. şi A. pentru depăşirea limitei legale de viteză. Inculpatul G. a dat celor doi lucrători de poliţie - CC. şi A. - suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat că la data de 27.04.2016, la ora 21:10:41 se declanşează aparatul radar şi A., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice, întoarce şi opreşte pe dreapta pe inculpatul G..
Inculpatul G. în declaraţia din 23.12.2016, cât şi în declaraţia de la judecată a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie CC. şi A. suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional. În acelaşi sens au fost şi declaraţiile date de CC. în cursul urmăririi penale şi la judecata în primă instanţă.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului G. care în data de 27.04.2016, în intervalul orar 21:10:41 - 21:14:47 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie CC. şi A. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului G.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului Q..
Vinovăţia inculpatului G. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul G. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului G. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa reţine spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.11.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului Q. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului G. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul G. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului G. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul G. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului G. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului G. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului G. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatului G. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul G. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Botoşani - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Botoşani - activităţi administrativ gospodăreşti -.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul G. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului G. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
6.12. În privinţa inculpatului B.
6.12.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului B. şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
- în data de 26.04.2016, în intervalul orar 15:37 - 19:55 inculpatul B. a primit suma totală de 1005 RON, 20 euro pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea limitei de viteză maxim admise şi încălcarea altor norme privind circulaţia pe drumurile publice;
- în data de 9.05.2016, în intervalul orar 9:57 - 12:36, împreună cu agentul de poliţie rutieră CC., a primit suma totală de 360 RON pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise şi pentru aplicarea unei sancţiuni mai blânde, pentru alte contravenţii;
- în data de 10.05.2016, în intervalul orar 09:17 - 13:04, împreună cu agentul de poliţie rutieră D., a primit suma totală de 250 RON de la trei conducători auto pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise;
- în data de 16.05.2016, în intervalul orar 16:38 - 17:25, împreună cu agentul de poliţie rutieră AA., a primit suma totală de 480 RON de la cinci conducători auto pentru a nu constata şi sancţiona depăşirea vitezei maxime admise.
- în data de 18.05.2016, împreună cu agenţii de poliţie rutieră AA. şi C., a primit de la un conducător auto neidentificat, oprit în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 9:21:14 - 09:38:43 suma de 110 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării acesteia.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare din data de 26.04.2016 a rezultat următoarele:
Din procesul-verbal de redare, referitor la actul de luare de mită a sumei de bani de la inculpata HH. a rezultat că "la data de 26.04.2016, la ora 15:57:22, între agenţii de poliţie A. şi B., care se află în autospeciala de poliţie cu nr. de înmatriculare MAI x, are loc următorul dialog:
B.: la uite-l mă!...uite oleacă la el, mă!... du-te oleacă după ală cu (...) i-o ieşit în faţă lu ăsta cu (...)
A.: Hai (...) Să mergem după (...)
B.: Suceava 13 (...)
A.: Hai dă-te (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
La momentul 15:58:02 se aude semnalul acustic pentru oprirea conducătorului auto care a săvârşit abaterea.
A.: o trecere (...) [neinteligibil - n.n.] (...) o proastă, nu?.
B.: Da.
A.: Eu o (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) (agentul de poliţie claxonează) (...) bă da eşti nesimţită, mă!(...)
La momentul 15:58:27 A. coboară din autospeciala de poliţie şi se deplasează către autoturismul depistat, (...) La momentul 16:01:04 agentul A. revine la autospeciala de poliţie fiind însoţit de o persoană de sex feminin (identificată ca fiind inc. HH. - notată cu PF în dialog). În continuare între persoanele prezente are loc următorul dialog:
A.: (...) supărată, aşa eraţi (...)
PF: Dacă (...) se poate ceva mai puţin (...)
A.: Da n-am treabă, ce să vă (...) bă da ăştia-s nebuni? (se adresează agentului B.) (...) şi-o pierdut unul ţigările (...)
La momentul 16:01:21 agentul A. se urcă în autospeciala de poliţie şi continuă dialogul:
A.: (se adresează agentului B.) Proasta nu zice că nu (...)
B.: Da cum să zică că nu, că (...) se suia tiru pe ea (...)
A.: (se adresează persoanei de sex feminin) Stimată doamnă! Veniţi un pic vă rog!... noi o să mergem înapoi sus acolo, ca să nu stăm aici (...) veniţi un pic după noi (...)
PF: Da. (...) (...) .
De la momentul 16:05:01, între cei doi agenţi are loc următorul dialog:
A.: Îi dai?
B.: Vrei să-i dau eu?
A.: Dă-i tu (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
B.: (este apelat pe telefonul mobil) (...)
La momentul 16:05:18, în discuţie intervine şi persoana de sex feminin depistată, iar dialogul continuă astfel:
PF: Nu putem rezolva altfel?
A.: Da, eu ştiu cine sunteţi dumneavoastră şi ce (...) ?
PF: Haideţi domnul (...) chiar credeţi că (...)
A.: Îs doamna (râde) (...)
PF: Doamna (râde) (...) chiar aveţi impresia că (...) toată lumea în ţara asta tre să trăiască (...)
A.: Toată (...) toată lumea trebuie, da (...)
PF: Numai că avem şi noi greutăţi (...)
(...) (...) .
A.: (momentul 16:07:55 se observă că agentul completează un proces-verbal) păi da (...)
(...) (...) .
PF: (...) . Haideţi domnul A.!
A.: Unde?
PF: Faceţi ceva cu mine (...) să-mi tihnească sărbătorile (...)
A.: Aoleu (...) da cum să fac eu? Ziceţi-mi şi mie cum să fac şi eu fac (...)
PF: Nu (...) din partea mea nu vă faceţi (...) să nu vă fie teamă că doamne fereşte (...)
A.: Da ce (...) ce puteţi să-mi faceţi? Să mă bateţi?
(...) (...)
PF: Haideţi chiar nu, nu vreţi să (...) să mă lăsaţi pieton (...)
A.: Da ce să fac eu?
B.: Amenda-i (...)
A.: Amenda-i imensă (...) dacă vă pun (...) amenda-i (...) ia uitaţi ce frumos se vede aici (îi arată înregistrarea de pe aparatul radar) (...) aicea se vede exact cu marcaj, cu tot (...) deci (...) dacă vă pun numai încălcarea de marcaj e 945 de lei (...) înţelegi (...) circulaţia pe contrasens (...) (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
PF: Şi nu se poate face?... nimic (...)
A.: Astea-s înregistrate pe hard, se face folder. Nu-i ca o casetă se şterge să înregistrezi altceva pe ele (...) spuneţi dumneavoastră ce să fac şi eu fac (...)
PF: Eu nu ştiu să vă spun, dumneavoastră (...) sunteţi singurul în măsură care puteţi să ştiţi (...) ce puteţi face (...)
(...) ..A.: la uite-l ăsta trage la mine (...)
PF: Da trage permisu la dumneavoastră, mi-l luaţi ş-aşa, oricum (...) (la momentul 16:15:34 agentul A. îi înmânează contravenientei permisul de conducere)
A.: Daţi-mi o semnătură, trei semnături aici (îi indică contravenientei locul în care trebuie să semnez procesul-verbal) (...) deci aţi traversat strada prin loc nepermis, o să aveţi de achitat 105 RON, un punct de amendă, îl plăteşte orice vădană (...) . Şi acum îi mai bine soţul sau nu-i mai bine?
PF: Eh, îi mai bine că face regim (...)
La momentul 16:16:13 se observă cum persoana de sex feminin sancţionată contravenţional scoate din portofel două bancnote în cupiură de 100 RON pe care le remite agentului de poliţie, pe care acesta le ia şi le pune în buzunarul interior al portierei din stânga faţă. Dialogul dintre persoanele prezente continuă astfel:
A.: N-auzi bre, mă (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
PF: Domnu A., haideţi să fim serioşi, suntem oameni, nu se ştie când ne mai întâlnim vreo dată în trafic.
A.: Şi a fost bine cu X. sau n-o fost până las urmă că el e un om foarte ciudat?(...)
PF: A fost bine (...) luaţi mulţumesc (...) şi pentru dumneavoastră (...)
A.: Nu mai faceţi prostii (...)
(...) (...) .
La momentul 16:20:02, persoana de sex feminin pleacă din dreptul portierei stânga faţă de la autospeciala de poliţie, după care agentul A. ia cele două bancnote din buzunarul portierei stânga faţă şi le înmânează agentului B., care le pune în torpedou."
În data de 26.04.2016, la ora 18:57:31, aparatul radar de pe autospeciala de poliţie cu nr. de înmatriculare MAI x indică acustic depăşirea vitezei legale de către un conducător auto şi apoi unul dintre poliţişti efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat, după care între aceştia are loc următorul dialog:
B.: (...) (neinteligibil) (...) e avariat (...)
A.: Hai e timpul să te manifeşti (...)
B.: Văleu (...)
La momentul 18:57:47 agentul B. coboară din autospeciala de poliţie, iar agentul A. rămâne pe locul din stânga faţă.
La momentul 18:58:07 agentul A. deschide torpedo-ul şi scoate din interior un caiet (carte), în care se află mai multe bancnote, moment în care afirmă "Mă nene, mă (...) ia să vedem (...) (neinteligibil) (...) ". Numără suma de bani, iar în acest timp, la momentul 18:59:11, aparatul radar de pe autospeciala de poliţie indică acustic depăşirea vitezei legale de către un conducător auto şi agentul de poliţie A. efectuează semnal acustic de oprire pentru autovehiculul depistat, apoi de observă cum pune suma de bani în caiet (carte) şi îl introduce în torpedo, după care coboară din autospeciala de poliţie.
La momentul 19:04:32 agentul B. revine în autospeciala de poliţie, având în mână mai multe documente, şi ocupă locul din dreapta faţă, iar la momentul 19:04:51 în dreptul portierei stânga faţă ajunge şi agentul A., apoi între cei doi poliţişti are loc următorul dialog:
A.: (râde) (...) (neinteligibil) (...) zic (...) fii atent aici (...) ai bani la tine?... da am (...) eu îl ţin de cap şi tu îl loveşti (...) (râde) (...) da el (...) câţi?... eu vând mere (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) aveţi dreptate (...)
B.: Da ce să-i fac eu mă (...)
A.: Îi?.
B.: Da ista nu-şi poate face maşina (...) gogu (...)
A.: Nu. Da acu-i maşina?.
B.: I-a lu II., a lu iştea cu (...) la (...)
A.: Ei n-o poate (...) nu-i dă lui?... hai mă B. măi (...)
La momentul 19:05:42 agentul B. coboară geamul de la portiera stânga faţă, iar apoi agentul A. se urcă în autospeciala de poliţie şi ocupă locul din stânga faţă. În continuare între cei doi are loc următorul dialog:
A.: (râde) (...)
B.: Zi (...) vai de steaua mea (...) şi eu ce fac aici?.
A.: Uite oleacă la el, e vai de (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...)
La momentul 19:05:59 în discuţie intervine şi o persoană de sex masculin:
X: Vă rog frumos!... numai (...) (neinteligibil) (...) ce să fac (...) am văzut moartea cu ochii (...)
A.: Băi du-te bă (...) nu te-am văzut (...) eu nu te cunosc (...)
B.: Uite-l, uite-l că trage la mine (...)
X: Trage (...)
B.: trage la mine (...)
A.: (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) ai scăpat data asta cam (...) pa (...)
X: oi face eu o cinste (...) când trec (...)
A.: Pa.
B.: treci pe aici?... deci când mai treci, după ce scapi de maşina asta, opreşti lângă mine şi te bat (...) fugi (...)
X: Mulţumesc frumos! Sărbători fericite!
B.: La revedere.
La momentul 19:06:50 se observă cum agentul B. pune în torpedo-ul autospecialei de poliţie două bancnote de 50 RON."
De asemenea, la sfârşitul schimbului, conform procesului-verbal de redare a rezultat că cei doi inculpaţi împart sumele de bani primite cu titlu de mită în timpul serviciului, astfel: "la data de 26.04.2016, la ora 20:32:00 între agenţii de poliţie A. şi B. are loc următorul dialog:
A.: (...) Rupe de acolo, ca să nu mai facem două drumuri!.
B.: Chiar aşa (...)
A.: Contabilule, tre să-ţi dau cinci RON (râde) (...)
B.: Da, chiar aşa (...) (se observă cum agentul B. deschide torpedoul şi scoate din interior mai multe bancnote pe care le numără şi apoi le împart între ei, în mod egal) (...)
A.: Bă eşti nebun?.
B.: Ăştia îi vreau eu (pune separat o bancnotă) (...)
A.: la cu (...) (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
B.: Nu ne vede nimeni aici?
A.: Da, eu te văd (...)
B.: În afară de tine (...) închide oleacă lumina (...)
A.: (...) (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
B.: (numără mai multe bancnote, pe care apoi le aşază pe podeaua autospecialei în dreptul scaunului stânga faţă) (...) asta aşa (...)
A.: Nentu (...)
B.: Nu?... Da?
A.: Da (...) că vine peste tine (...) îţi spun eu (...)
B.: (continuă să numere bancnotele şi îi înmânează câteva agentului A.) (...) da?... aşa o dată (...)
A.: Da.
B.: (...) şi de aicea (mai ia una dintre bancnotele pe care le-a pus anterior pe podeaua autospecialei şi i-o înmânează agentului A.) (...) uite ia (...) e bine aşa?
A.: Aşa şi? (...)
B.: Nu, nu, stai mă (...) (...) (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
A.: Hai mă că ăla-i JJ., mă (...)
B.: Ce-am făcut? Ţi-am dat tot, mă (...) ţie (...)
A.: Da nu ştiu (...) mai eşti şi profesor (...)
B.: Da. (numără din nou) unu, doi, trei, patru, cinci (...) cinci la tine (îi înmânează agentului A. cinci bancnote) (...) cinci la mine (...)
A.: Da men (...)
B.: Şi cinci la tine.. astea (...) de aici (...)
A.: Şi-i bun (...)
B.: Da?.
A.: Şi nu-i bun aşa?
B.: Nu-i bun (...) că ar trebui să mai dai tu zece RON, da nu mai contează (...)
A.: Da na (...) îţi dau (...)
B.: Şi ăştia îi iei şi-i dai tu (...) Nu?... (se observă cum agentul B. îi remite agentului A. o sumă de bani)
A.: Da nu (...) băi (...) eu nu mă bucur la (...) ce-i cu ăştia?.
B.: Să-i dai tu lu Nea (...) vrei să-i dau eu?... eu îi dau una în frunte (...)
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) îi dau eu mă (...) uite îi pun aici (...) (se observă cum agentul bagă o sumă de bani în buzunarul de la piept al gecii de poliţie cu care este îmbrăcat) (...) stai mă să-ţi dau banii (...) strigi după mine (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) cu ăia cinci RON de m-ai înnebunit (...)
Din procesele-verbale de redare sunete şi imagini din data de 09.05.2016 a rezultat că inculpatul B., împreună cu CC. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi în trafic pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii limitei de viteză constatate. Astfel, KK. figura ca fiind sancţionat contravenţional în data de 09.05.2016, fără aplicarea vreunei sancţiuni complementare, pentru următoarele contravenţii - defecţiuni tehnice - lipsa elemente caroserie, nesolicitarea documentelor de constatare a avariilor, lipsa documentelor prev. de art. 35 alin. (2) cu amendă în cuantum de 500 RON, în baza procesului-verbal seria x nr. x KK. a recunoscut că a dat inculpatului B. suma 50 RON şi a semnat procesul-verbal de sancţionare a contravenţiilor cunoscând că are menţiuni false referitoare la contravenţia săvârşită.
La 10:46:06 B. primeşte prin geamul deschis al portierei o folie transparentă pliată cu documente, pe care o desface şi ia din interiorul acesteia mai multe bancnote (dintre acestea se pot observa o bancnotă de 100 de RON şi una de 10 RON), pe care le numără, după care împătureşte folia şi o restituie înapoi prin geamul portierei, bancnotele rămânând în mâna lui stângă."
La ora 12:50:54, autospeciala fiind în mişcare, B. deschide torpedoul, caută între filele carnetului şi scoate mai multe bancnote (dintre care se pot observa bancnote de 100 şi de 50 de RON), apoi încearcă să închidă torpedoul, mai răsfoieşte încă o dată filele carnetului, după care închide torpedoul.
Aşază în mâini bancnotele pe cupiuri, pune o parte dintre ele pe scaun între picioare, le numără pe cele rămase în mâini (se observă că este şi o bancnotă de 200 de RON) şi mai pune pe scaun alte bancnote.
La data de 10.05.2016, agenţii de poliţie rutieră D. şi B. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, au primit de la 3 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul în intervalul 09:17 - 13:04 suma de 250 RON, după cum rezultă din procesul-verbal de redare a înregistrărilor audio video din data menţionată.
La ora 09:21:08 B. ia de la unul din cei doi bărbaţi aflaţi afară o sumă de bani, pe care o pune peste carnetul de procese-verbale şi îi restituie actele.
La 09:21:20 B. ia suma de bani (două bancnote de 50 RON) de pe mapă şi o introduce într-o carte din compartimentul torpedo.
Din procesul-verbal de redare sunete şi imagini rezultă că "Pe data de 10.05.2016, la ora 13:09:32, în timp ce autospeciala, condusă de D., se afla în mişcare, B. deschide compartimentul torpedo şi din cartea ce se afla în interiorul acestuia scoate o sumă de bani.
Inculpatul B. îi dă inculpatului D. o bancnotă de 100 RON şi una de 50 RON şi el îşi păstrează trei bancnote de 50 RON.
Inculpatul D. introduce bancnotele în buzunarul de la piept al gecii cu care era îmbrăcat.
Inculpatul B. scoate din buzunarul pantalonilor o sumă de bani pe care o pune împreună cu cele trei bancnote de 50 RON.
La data de 16.05.2016, agenţii de poliţie rutieră B. şi AA., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 5 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul în intervalul 16:38 - 17:25, suma de 480 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru încălcarea vitezei.
Pe data de 16.05.2016, la ora 17:33:30, în timp ce autospeciala se afla în deplasare, AA. deschide compartimentul torpedo şi din carte scoate mai multe bancnote de 100, 50 şi 10 RON. Cei doi ocupanţi ai autospecialei, fără să vorbească, stabilesc prin semne împărţirea banilor. AA. extrage din teancul de bancnote una de 50 RON, pe care o reintroduce în carte, după care continuă cu numărarea banilor. Îi înmânează lui B. mai multe bancnote de 100 şi 10 RON. Ulterior scoate din carte bancnota de 50 RON şi i-o dă lui B.. B. introduce banii în buzunar (17:35:35).
În data de 18.05.2016 inculpatul B. în timp ce se afla în exercitare a atribuţiilor de serviciu -agent de poliţie rutieră- împreună cu inculpaţii C. şi AA. au primit suma de 110 RON de la un conducător auto, depistat în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 9:21:14 - 09:38:43 în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare. În intervalul orar menţionat erau oprite pentru control mai multe autovehicule - după cum rezultă înregistrările audio-video corespondente temporal- context în care inculpatul B. a avut o discuţie cu LL. - conducător auto oprit în trafic- care relevă întocmirea în fals a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x încheiat de inculpatul B., prin menţionarea altor contravenţii decât cea privind depăşirea limitei legale de viteză şi anume: nefolosirea centurii de siguranţa şi nesemnalizarea virajului la stânga.
Din înregistrarea video s-a observat că "La ora 12:31:49 B. ţine în mâna stângă mai multe bancnote, între care se observă bancnote de 10 RON, în timp ce C. are şi el în mâna stângă alte bancnote.
C. le-a introdus într-un buzunar de la piept, iar B. scoate din buzunarul lateral drept al pantalonilor săi alte bancnote, le aşază pe toate la un loc şi le introduce apoi în acelaşi buzunar al pantalonilor" aspect relevante pentru capătul de acuzare în discuţie.
6.12.2. Cele ce preced au fost probate cu înregistrările audio-video proces-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrători de poliţie, respectiv C. B. şi AA.,ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x în data de 18.05.2016; planşă fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio video din data de 18.05.2016 privind lucrători de poliţie, B., C. şi AA., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x; proces-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrători de poliţie, respectiv A. şi B., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x în data de 26.04.2016; Proces-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrători de poliţie, respectiv CC. şi B., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x în data de 09.05.2016; planşă fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio video din 09.05.2016 privind lucrători de poliţie, CC. şi B. pe autospeciala de poliţie MAI-x; proces-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrători de poliţie, respectiv D. şi B., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x în data de 10.05.2016; planşă fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio video din data de 10.05.2016 privind lucrători de poliţie, D. şi B., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x; proces-verbal nr. x/P/2016 din 24.10.2016 privind redarea în formă scrisă a dialogurilor purtate de lucrători de poliţie, respectiv B. şi AA., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x în data de 16.05.2016; planşă fotografică conţinând capturi de imagini ce prezintă momente ale supravegherii audio video din data de 16.05.2016 privind lucrători de poliţie, B. şi AA., ce au activat pe autospeciala de poliţie MAI-x. Acestea se coroborează cu declaraţiile inculpatului B. din cursul urmăririi penale - 09.11.2016, respectiv din faza de judecată prin care recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată la acest capăt de acuzare. În acelaşi sens fiind şi declaraţiile de recunoaştere a inculpaţilor C. şi AA., cât şi ale inculpaţilor A. şi D. din cursul urmăririi penale.
În aceste condiţii instanţa a reţinut în sarcina inculpatului B. următoarele:

Faptele reţinute în sarcina inculpatului B. realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (23 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 26.04.2016 şi 18.05.2016).
Critica inculpatului B. privind nerealizarea elementelor de tipicitate pentru infracţiunea de luare mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. nu pot fi primite favorabil dat fiind faptul că vizează aspecte nerelevante. În concret pentru cadrarea eficientă a faptei ilicit penale pe tiparul normativ prev. de norma de incriminare art. 289 alin. (1) C. pen. este relevant - în varianta din cauză- ca agentul - funcţionar public- să primească bani, bunuri sau alte valori în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea unui act contrar atribuţiilor de serviciu. În cauză inculpatul B. se impunea în calitatea de agent de poliţie rutieră să constate săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere şi anume depăşirea limitei legale de viteză şi fie nu a constatat contravenţia, fie a constatat o altă convenţie care nu justifica reţinerea permisului de conducere în schimbul primirii unei sume de bani. Prin urmare, faptele reţinute în sarcina sa au realizat tipicitatea, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de luare mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen.
Astfel, instanţa nu a primit favorabil apărarea inculpatului B. pe această linie.
Vinovăţia inculpatului B. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care se impune angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Actele materiale (23 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 26.04.2016 şi 18.05.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. pe care instanţa a reţinut-o în cauză.
În aceste condiţii l-a condamnat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.12.3. Instanţa a reţinut în sarcina inculpatului B. la data de 26.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto EE. verificat în intervalul orar 15:37:08 - 15:56:30 şi prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv traversarea prin loc nepermis şi fără să se asigure.
De asemenea instanţa a reţinut în sarcina inculpatului B. data de 18.05.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto LL., verificat în intervalul orar 9:21:14 - 09:38:43.
6.12.4. Faptele reţinute în sarcina inculpatului B. s-au probat cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio video şi planşele fotografice cu imagini din corespondente datelor de 26. 04.2016, respectiv 18.05.2016, care se coroborează cu declaraţiile conducătorilor auto EE., LL. şi ale inculpatului R., precum şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului B..
Fapta menţionată reţinută în sarcina inculpatului B. a realizat cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale 26. 04.2016 şi 18.05.2016).
Actele materiale (2 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 26.04.2016 şi 18.05.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. pe care instanţa o reţine în cauză.
Vinovăţia inculpatului B. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care instanţa a dispus angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În aceste condiţii a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
6.12.5. La individualizarea judiciară a fiecăreia dintre pedepsele aplicate inculpatului B. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii fiecărei infracţiuni săvârşite, respective a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea fiecărei infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului este nivel ridicat dat fiind faptul că au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agent de poliţie -; în scopul obţinerii de foloase materiale; numărul mare de acte materiale 23 într-o perioadă relativ scurtă de timp între 26. 04.2016 şi 18.05.2016 pentru primul capăt de acuzare - luare de mită-.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului- instanţa a constatat că inculpatul B. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului B. pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa pedepse orientate spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Instanţa a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului B. realizează condiţiile pluralităţii de infracţiuni de tipul concursului real în sensul art. 38 alin. (1) C. pen. Astfel că instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru stabilirea pedepsei unificate pentru pluralitatea de infracţiunii după cum urmează:
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare la care a adăugat 1/3 parte din cealaltă pedeapsă (9 luni închisoare); pedeapsa principală rezultantă este 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului B. pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Pedepsele de executat pentru inculpatul B. au fost: pedeapsa principală 2 ani şi 6 luni închisoare; pedeapsa complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
6.13. În privinţa inculpatului V.
6.13.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 02.05.2016, în intervalul orar 07:30:03 - 07:36:06 inculpatul V. a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră CC. şi BB. pentru depăşirea limitei legale de viteză. Inculpatul V. a dat celor doi agenţi de poliţie - CC. şi BB. - suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat că la data de 02.05.2016, la ora 07:30:03 se declanşează aparatul radar şi CC., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto, de pe sensul opus, să oprească. CC. întoarce autospeciala, opreşte în dreptul autovehiculului oprit şi îi solicită conducătorului auto să-i urmeze.
La 07:31:01 autospeciala se opreşte şi CC. coboară şi revine la 07:33:10.
CC.: Se duc la Suceava (...)
La autospecială vine conducătorul auto oprit.
CC.: Unde vă grăbiţi, domnule (...) ?
X: neinteligibil
CC.: Şi acolo e şi mănăstire, la Pojorâta? La Pojorâta, la care?
X: La Sfântul Ioan (...)
CC.: Da cine? Tu eşti de acolo?
X: Nu eu îs din Balcani (...)
CC.: Bacău (...) da (...) şi cu cine cu părinţii sau cine (...) ?
X: Da (...)
CC.: (...) probleme (...) e cu cârje (...) e tatăl tău?
X: Da.
CC.: Cu picior sau ce?
X: Da, e tăiat (...)
CC.: Aoleu!...accident sau ce are?
X: Da (...) accident de muncă (...)
CC.: Dar ce lucraţi dumneavoastră?
X: Eu acum pe acasă (...) am C-u şi E-u (...)
CC.: Nu te-a avertizat nimeni că suntem în zonă? Teoretic ar trebui să o Iaşi mai încet, ştii cum (...) n-ar trebui să te certăm noi (...) nu? Eşti conştient (...)
X: (...) neinteligibil (...)
CC.: (...) prea mult, înţelegi? (...) adu să vedem asigurarea (...)
CC.: Şefule?...Eşti credincios?...Te-a ajutat Dumnezeu (...)
X: Sărbători fericite!
BB.: Doamne-ajută!
La 07:35:57 CC. porneşte şi pune în mişcare autospeciala în timp ce BB. se apleacă (07:36:06) şi ridică de pe podeaua maşinii o bancnotă de 200 RON pe care o introduce în cartea din compartimentul torpedo".
Inculpatul V. în declaraţia din 15.05.2017, cât şi în declaraţia de la judecată a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie CC. şi BB. suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; din verificarea bazei de date DEPABD rezultă că acesta nu figurează sancţionat contravenţional în data de 02.05.2016.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului V. care în data de 02.05.2016, în intervalul orar 07:30:03 - 07:36:06 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă, pe sectorul respectiv de drum, a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie CC. şi BB. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului V.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului V..
Vinovăţia inculpatului V. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul V. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului V. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa reţine spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa a condamnat pe inculpatul V. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.13.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului V. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului V. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul V. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului V. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul V. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului V. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere induce concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului V. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului V. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatului V. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul V. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Balcani, jud. Bacău - activităţi administrativ gospodăreşti .
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul V. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Bacău în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului V. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Bacău.
6.14. În privinţa inculpatului T.
6.14.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 29.04.2016, în intervalul orar 19:16:58 - 19:24:23 inculpatul T. fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră D. şi A. pentru depăşirea gabaritului permis de lege pentru tipul de autovehicul condus. Inculpatul T. a dat celor doi agenţi de poliţie - D. şi A. - suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat că "Pe data de 29.04.2016, la ora 19:16:58, aparatul radar indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat agentul de poliţie D. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat. Între cei doi agenţi de poliţie are loc următorul dialog:
D.: Mă, ce-ai făcut mă nene mă!
A.: (...) (neinteligibil) (...)
D.: haş, haş, pe (HHP)
A.: Este MM. ăsta (...) stepway (...) nu-i MM., e mai (...)
D.: E Stepway (...) (...) (neinteligibil) (...)
A.: E ceva (...)
D.: Ori vine de undeva (...)
La momentul 19:17:30, autospeciala de poliţie se opreşte, iar agentul D. coboară. Agentul A. rămâne pe locul de la volan, iar la momentul 19:19:01, coboară şi acesta din autospeciala de poliţie.
La momentul 19:20:13, agentul D. revine pe locul din dreapta faţă a autospecialei de poliţie,având în mână mai multe documente, moment în care se observă că agentul A. se află în spatele autospecialei de poliţie unde este oprită o autoutilitară de culoare albastră. După ce închide portiera agentul D. pune pe genunchi o mapă de culoare albastră şi începe să completeze un document. La momentul 19:23:00 revine pe locul de la volan şi agentul A., care este însoţit de o persoană de sex masculin, ocazie cu care între cei doi poliţişti şi persoana în acuză are loc următorul dialog:
A.: Vino la colegul aici în dreapta!... ce faci cu?.
D.: A, păi (...)
A.: Taie-i o chitanţă lu domnu (...) (deschide geamul de la portiera dreapta faţă şi se adresează persoanei de sex masculin) Vino încoace nea!(...) Taie-i ca să (...) taie-i la om pe o sută de RON şi gata (...) (...) (neinteligibil) (...)
X: Hai lăsaţi (...) nu mai scrieţi nimic (...)
A.: pe aia care-i zis matale taie chitanţă (...) e mai bine aşa (...)
X: Nu mai tăiaţi nimica, niciuna, mai bine un avertisment şi luaţi dumneavoastră (...) da nu-i mai bine?
A.: Taci din gura aceia, nu mai vorbi (...)
X: Gata, gata, gata, mă uit acolo (...)
A.: Dă-i acolo ce ai de dat (...)
X: (...) să nu se vadă în partea asta (...)
A.: Să n-aud prostii din astea (...)
X: Ei da (...) gata (...)
A.: Da eu am fost sigur când am văzut băncile celea, zic, astea-s pe la penticostali de pe undeva, că la ei am văzut (...)
X: Da, NN. le-o (...)
A.: Da, da, da (...) ei, da el e un băiat deosebit (...)
D.: Şi unde le duceţi?
X: La Suceava.
A.: Aveţi (...) aţi făcut acolo biserică? (...) (neinteligibil) (...)
X: Le-am tapiţat aici la NN., un om ni le-o făcut, ni le-o aranjat, da ce să facem (...)
A.: Dacă nu vă ajutaţi (...) da acolo (...) (neinteligibil) (...)
X: Îs aduse (...) nu ele îs aduse din Germania (...)
A.: Şi numai le-o mai (...)
X: Numai le-am tapiţat, nu erau tapiţate (...) şi vopsit, le-o aranjat (...) (neinteligibil) (...)
A.: Da eu nu le-am văzut? Eu am zis că-s noi.
X: Aşa-i.
A.: Hai mergeţi cu Domnul. Dă-le actele la oameni şi (...)
X: Da, mulţumim. Sănătate!
A.: Drum bun. Sănătate!
D.: Drumuri bune!
La momentul 19:24:23 se observă cum agentul D. are în mână o sumă de bani, în bancnote în cupiură de 50 RON, pe care o pune între paginile unei cărţi pe care o scoate din torpedo.
Inculpatul T. în declaraţia din 03.05.2017, cât şi în declaraţia de la judecată a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie D. şi A. suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional; din verificarea bazei de date DEPABD rezultă că acesta nu figurează sancţionat contravenţional în data de 29.04.2016. În acest sens sunt şi declaraţiile inculpaţilor D. şi A. din cursul urmăririi penale.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului T. care în data de 29.04.2016, în intervalul orar 19:16:58 - 19:24:23 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru depăşirea gabaritului permis de lege pentru tipul de autovehicul condus, a dat o sumă de bani - 100 RON- lucrătorilor de poliţie D. şi A. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului T.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului T..
Vinovăţia inculpatului T. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
Inculpatul T. a solicitat ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată potrivit art. 375 C. proc. pen. cererea inculpatului T. a fost admisă la termenul din 17.12.2017 context în care instanţa a reţinut spre aplicare dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul T. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
6.14.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului T. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului T. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale .
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul T. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea au determinat instanţa să aplice inculpatului T. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special redus ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Inculpatul T. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului T. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului T. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului T. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul T. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul T. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Hănţeşti, jud. Suceava - activităţi administrativ gospodăreşti -.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul T. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Suceava în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului T. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Suceava.
7. Cu privire la inculpaţii U., P., O., M., I., H., D., A., S. care au fost judecaţi în procedura regulată de primă instanţă:
7. În privinţa inculpatului P.
7.1.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 29.04.2016, în intervalul orar 18:51:45 - 19:01:40 inculpatul P. a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră A. şi D. pentru depăşirea limitei maxime de viteză admise. Inculpatul P. a dat celor doi agenţi de poliţie - A. şi D. - suma de 105 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare rezultă că inculpatul P. a dat agenţilor de poliţie lucrătorilor de poliţie A. şi D. suma de 105 RON. Din verificările efectuate în sistemul DEPABD rezultă că inculpatul P. nu a fost sancţionat contravenţional în data de 29. 04. 2016.
Inculpatul P. în declaraţia din 15.12.2016 a susţinut că a achitat un punct-amendă deşi din verificarea bazei de date DEPABD rezultă că acesta nu figurează sancţionat contravenţional în data de 29.04.2016. În acest sens sunt şi declaraţiile inculpaţilor D. şi A. din cursul urmăririi penale.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului P. care în data de 29.04.2016, în intervalul orar 18:51:45 - 19:01:40 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru limitei legale de viteză admisă pe tronsonul de drum pe care conducea a dat o sumă de bani - 105 RON- lucrătorilor de poliţie D. şi A. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului P.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului P..
Vinovăţia inculpatului P. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul P. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.1.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului P. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului P. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie-; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul P. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului P. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Inculpatul P. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului P. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului P. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul P. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul P. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Român, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul P. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului P. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
7.2. În privinţa inculpatului O.
7.2.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 29.04.2016, în intervalul orar 16:41:35 - 16:51:24 inculpatul O. fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră A. şi D. pentru depăşirea limitei maxime de viteză admise. Inculpatul O. a dat celor doi agenţi de poliţie - A. şi D. - suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat că inculpatul O. a dat agenţilor de poliţie lucrătorilor de poliţie A. şi D. suma de 100 RON. Din verificările efectuate în sistemul DEPABD rezultă că inculpatul O. nu a fost sancţionat contravenţional în data de 29. 04. 2016.
Inculpatul O. în declaraţia din 16.12.2016 a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional. În acest sens au fost şi declaraţiile inculpaţilor D. şi A. din cursul urmăririi penale.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului O. care în data de 29.04.2016, în intervalul orar 16:41:35 - 16:51:24 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru limitei legale de viteză admisă pe tronsonul de drum pe care conducea a dat o sumă de bani - 105 RON- lucrătorilor de poliţie D. şi A. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului O.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului O..
Vinovăţia inculpatului O. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul O. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.2.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului O. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului O. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu - agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul O. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului O. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Inculpatul O. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului O. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului O. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului O. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul O. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul O. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul O. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului O. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
7.3. În privinţa inculpatului M.
7.3.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 22.04.2016, în intervalul orar 11:57:41 - 12:02:15 inculpatul M. fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră A. şi D. pentru depăşirea limitei maxime de viteză admise. Inculpatul M. a dat celor doi agenţi de poliţie - A. şi D. - suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat următoarele:
Pe data de 22.04.2016, la ora 11:57:41 se declanşează aparatul radar şi A., conducătorul autospecialei MAI x, porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto (identificat în persoana inc. M.) să tragă pe dreapta.
D.: Ce-ai făcut măi nene mă?
A.: Ce-ai făcut măi nene (...) ?
D.: VTM (...) viata mea (...) aşa avea (...) da îţi povestesc eu (...)
Ambii poliţişti părăsesc autovehiculul. La 11:59:57 A. revine în autoturism şi îi solicită lui D. să îl cheme pe conducătorul auto oprit să vină la el. La 12:00:19, în autospeciala MAI x, se urcă în faţă, pe scaunul pasagerului un bărbat care, după o scurtă discuţie cu A. coboară (12:01:19), în acest timp portiera rămânând deschisă. Discuţia este parţial neinteligibilă, bărbatul care a urcat în maşină spunând că merge la Braşov.
D. revine la autospeciala MAI x în care se urcă în faţă, pe scaunul pasagerului, după ce, în prealabil l-a salutat pe bărbatul oprit.
D. ridică mapa albastră de tip clip-board, ce se afla între scaunele din faţă, o deschide şi scoate două bancnote de 50 RON şi una de 100 RON, pe care le introduce în carnetul din torpedo (12:02:10), ocazie cu care cei doi exclamă râzând: yupiii!.
Din evidenţele DEPABD a rezultat că inculpatul M. nu a fost sancţionat contravenţional în data de 22.04.2016.
Inculpatul M. nu a recunoscut că a dat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional, deşi înregistrările video au dovedit contrariu. Declaraţiile inculpatului M. nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză şi nu au avut justificare rezonabilă, context în care nu au fost reţinute în materialul probator.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului M. care în data de 22.04.2016, în intervalul orar 11:57:41 - 12:02:15 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru limitei legale de viteză admisă pe tronsonul de drum pe care conducea a dat o sumă de bani - 200 RON- lucrătorilor de poliţie D. şi A. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului M.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului M..
Vinovăţia inculpatului M. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul M. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.3.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului M. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului M. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu - agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul M. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului M. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Inculpatul M. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului M. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului M. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul M. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul M. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria or. Târgu-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul M. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului M. se va realiza de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
7.4. În privinţa inculpatului I.
7.4.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 06.05.2016, în intervalul orar 00:27:44 - 00:31:23 inculpatul I. a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră BB. şi DD. pentru depăşirea limitei maxime de viteză admise. Inculpatul I. a dat celor doi agenţi de poliţie - BB. şi DD. - suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced.
Din evidenţele DEPABD a rezultat că inculpatul I. nu a fost sancţionat contravenţional în data de 06.05.2016.
Inculpatul I. nu a recunoscut că a dat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional, deşi înregistrările video au dovedit contrariu. Declaraţiile inculpatului I. nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză şi nu au avut o justificare rezonabilă, context în care nu au fost reţinute în materialul probator. Agenţii de poliţie rutieră BB. şi DD. au recunoscut că au primit bani de la inculpatul I. pentru a nu proceda la constatarea şi sancţionarea contravenţiei la regimul circulaţiei rutiere comisă vizând depăşirea limitei legale de viteză.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului I. care în data de 06.05.2016, în intervalul orar 00:27:44 - 00:31:23 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru limitei legale de viteză admisă pe tronsonul de drum pe care conducea a dat o sumă de bani - 50 RON- lucrătorilor de poliţie BB. şi DD. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului I.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului I.
Vinovăţia inculpatului I. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.4.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului I. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului I. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu - agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul I. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului I. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Inculpatul I. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului I. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului I. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul I. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul I. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Piatra Şoimului, jud. Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul I. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului I. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
7.5. În privinţa inculpatului H.
7.5.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa reţine în fapt următoarele:
În data de 04.05.2016, în intervalul orar 22:25:10 - 22:27:09 inculpatul H. fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră BB. şi OO. pentru depăşirea limitei maxime de viteză admise. Inculpatul H. a dat celor doi agenţi de poliţie - BB. şi OO. - suma de bani pentru a nu fi sancţionat contravenţional.

Din evidenţele DEPABD a rezultat că inculpatul H. nu a fost sancţionat contravenţional în data de 04.05.2016.
Inculpatul H. nu a recunoscut că a dat lucrătorilor de poliţie bani pentru a nu fi sancţionat contravenţional, deşi înregistrările video au dovedit contrariul. Declaraţiile inculpatului H. nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză şi nu au avut o justificare rezonabilă, context în care nu au fost reţinute în materialul probator. Agenţii de poliţie rutieră BB. şi OO. au recunoscut că au primit bani de la inculpatul H. pentru a nu proceda la constatarea şi sancţionarea contravenţiei la regimul circulaţiei rutiere comisă vizând depăşirea limitei legale de viteză.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului H. are în data de 04.05.2016, în intervalul orar 22:25:10 - 22:27:09 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru limitei legale de viteză admisă pe tronsonul de drum pe care conducea a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie BB. şi OO. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului H.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului H..
Vinovăţia inculpatului H. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul H. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.5.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului H. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului H. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale .
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul H. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului H. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Inculpatul H. şi-a manifestat acordul de a presta o activitate neremunerată în folosul comunităţii fiind realizată condiţia prev. de art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Conduita bună a inculpatului H. anterior săvârşirii infracţiunii exprimată în lipsa antecedentelor penale, cât şi cea din cursul procesului penal relevată de prezenţa la judecată şi recunoaşterea faptei care constituie capătul de acuzare, precum şi aspectele de ordin social şi familial relevate de înscrisurile probante în circumstanţiere au indus concluzia că îndreptarea inculpatului poate avea loc şi fără privarea de libertate; aplicarea pedepsei fiind suficientă, chiar şi fără executarea acesteia.
În aceste condiţii instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului H. în condiţiile art. 91 C. pen.
A atras atenţia inculpatului H. cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 3 ani stabilit potrivit art. 92 C. pen.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul H. a respectat măsurile de supraveghere următoare:

Inculpatul I. a prestat 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun. Piatra-Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti - sau DGASPC Neamţ - activităţi administrativ gospodăreşti.
În baza art. 91 alin. (2) lit. b) C. pen. inculpatul H. a frecventat un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ în colaborare cu instituţiile comunitare.
Supravegherea inculpatului H. s-a realizat de Serviciul de Probaţiune Neamţ.
7.6. În privinţa inculpatului U.
7.6.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 28.04.2016, în intervalul orar 02:28:10 - 02:42:50 inculpatul U. fost oprit în trafic de agenţii de poliţie rutieră BB. şi PP. pentru depăşirea limitei maxime de viteză admise. Inculpatul U. a dat celor doi agenţi de poliţie - BB. şi PP. - suma de bani pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, că:
În data de 28.04.2016, la ora 02:28:10, aparatul radar indică acustic depăşirea vitezei legale de către un conducător auto. Cei doi poliţişti - BB. şi PP.- se deplasează cu autospeciala de poliţie după autovehiculul depistat, iar la momentul 02:28:31, agentul de poliţie BB. efectuează semnal acustic de oprire a autovehiculului în cauză.
La momentul 02:29:03 agentul de poliţie BB. coboară şi se deplasează către autovehiculul depistat. În acest timp celălalt agent de poliţie rămâne pe scaunul din dreapta faţă.
La momentul 02:30:55 agentul de poliţie BB. revine în autospeciala de poliţie, iar între cei doi agenţi are loc următorul dialog:
BB.: (...) (neinteligibil) (...)
OP: (...) (neinteligibil) (...)
BB.: o fost la (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) de confirmare (...) ce-i aici?(...) (neinteligibil) (...) uite şi tu (...)
La momentul 02:31:36 lângă autospeciala de poliţie se observă o persoană de sex masculin care poartă cu cei doi agenţi de poliţie următorul dialog:
X: Domnu inspector, am greşit. (...) (neinteligibil) (...)
BB.: Vă rog (...)
X: Permisu (...) (neinteligibil) (...) (se observă cum persoana de sex masculin îi înmânează agentului de poliţie documentele de identitate) (...) buletinu?
BB.: Buletinu şi atât (...) un pic, să vedem filmarea (...)
X: Poftim?
BB.: Să vedem acuma filmarea (...) uitaţi (...) veniţi încoa să vedeţi (...)
X: (...) (neinteligibil) (...)
BB.: Veniţi încoace să vedeţi (...)
X: Nu, numai (...) (neinteligibil) (...) dacă se mai poate face ceva, eu ştiu?(...)
BB.: Deci, credeţi-mă e (...)
X: (...) e săptămâna mare (...)
BB.: Credeţi-mă pe cuvânt, la viteza asta (...)
X: (...) (neinteligibil) (...) din maşină, mă duc să pregătesc ceva (...)
BB.: Da nu aveţi ce pregăti pentru că este înregistrare, înţelegeţi!... n-aveţi ce pregăti (...) ce lucraţi dumneavoastră, cu ce vă ocupaţi?
La momentul 02:32:45, agentul BB. coboară din autospeciala de poliţie şi revine la momentul 02:34:02 având în mână mai multe documente, după care se deplasează cu autospeciala de poliţie câţiva metri, iar de la momentul 02:35:05 se observă cum agentul BB. începe să noteze ceva într-o mapă. În acest interval de timp celălalt agent de poliţie rămâne pe locul din dreapta faţă al autospecialei de poliţie. De la momentul 02:35:12 la autospeciala de poliţie revine persoana de sex masculin depistată şi dialogul continuă astfel:
X: Uitaţi permisul şi buletinul (...)
BB.: Da, n-am probleme cu (...) (neinteligibil) (...)
X: (...) domnule (...) e nevastă-mea (...)
BB.: Da eu ştiu (...)
X: Nu-i amantă, nu-i nimica (...)
BB.: Şi dacă te cerţi cu ea matale?.
X: Doamne fereşte!
BB.: Păi după aia dacă-mi iau eu (...)
X: Avem peste cinzeci de ani amândoi (...)
BB.: Păi şi după aia (...)
X: Sunt prieten cu (...) (neinteligibil) (...) cu domnul (...) cu (...) (neinteligibil) (...)
BB.: Ai să plăteşti amenda (...) deci n-am ce (...) asta-i singurul ajutor care pot să te ajut (...)
X: Da. Da sub o sută nu se poate? Nici o şansă?
BB.: Da, uite, ia, dacă matale (...) (neinteligibil) (...) uite! Vină-ncoace! Vină-ncoace la mine!
X: Da (...) (neinteligibil) (...)
BB.: Uite! Uite, ia! (agentul îi arată viteza înregistrată de aparatul radar) (...) de la 95, da?... uite! Uite aicişa!... uite cum te iau (...) uite ia (...) 82, da?... 86(...)
X: Da.
BB.: Uite aici! Uite!... Uite aici!
X: Da, da, da. Nu (...) (neinteligibil) (...) doamne, doamne (...) nu ştiu (...) adică vă daţi seama, m-aş lăsa şi eu (...) (neinteligibil) (...) trag o fuguţă (...) stau undeva pe lângă Şcolile Normale (...) poate aveţi vreun coleg care (...)
BB.: Aşteaptă la maşină, te rog frumos, un pic şi să vedem oleacă!
X: Eu v-am zis, adică (...)
BB.: Da?
X: Nu vorbesc degeaba (...)
BB.: Aşteptaţi la maşină!
La momentul 02:36:29 persoana de sex masculin pleacă de lângă autospeciala de poliţie, iar între cei doi agenţi are loc următorul dialog:
BB.: Uă (...) (...) (neinteligibil) (...) deci aici este opusul (îi arată colegului înregistrarea aparatului radar) (...) înseamnă cu nu-i acelaşi sens (...) nu?.
OP: (...) (neinteligibil) (...) da tu cum ai setat?
BB.: (...) (neinteligibil) (...)
De la momentul 02:38:10 agentul BB. iniţiază un apel telefonic, fiind inteligibilă numai partea din discuţie purtată de acesta, astfel: Bate-mă, omoară-mă, mii de scuze (...) poftim?... mii de scuze Iulian (...) ajută-mă într-o problemă!... dacă am luat din spate (...) şi pe înregistrare îmi apare (...) scrie opus (...) înseamnă că n-am luat bine, nu?... pe acelaşi tre să fie, nu?... mie îmi dă viteza, îmi arată aicea, da nu-mi dă viteza patrulei, deci îmi dă T şi L (...) şi opusul (...) şi eu l-am luat din spate (...) n-o fost blocată, că (...) merg vitezele, înţelegi?... şi pe L şi pe T (...) deci mie îmi dă (...) eu l-am luat din spate, da mie îmi scrie opus aici (...) înţelegi?... deci nu pot să-l (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) păi uite acuma-s cu (...) uite pe L 95(...) uite L 95, T 82, 86(...) da din mers (...) 96, 121 din spate (...) opus (...) adevărul că eu aveam 80 şi el era la două sute de metri, nu prea cred că are el 181, ştii?... 121 pardon (...) le-o adunat, nu?... am înţeles (...) deci nu pot să-i dau?... da nu-i dau, îl las aşa şi asta e, ce să fac (...) da-s pe opus (...) dacă era trebuia să scrie acelaşi, nu?... deci obligatoriu acelaşi, dacă-l iau din spate (...) da, păi aşa ştiam şi eu, dar am zis să mă (...) să te deranjez oleacă (...) mii de scuze Iulian (...) uă, mii de scuze că te-am (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) în seara asta da n-am pe cine să întreb, n-am bază-n nimeni (...) bine (...) n-am să-l sun pe (...) (neinteligibil) (...) că ăla mă bagă în puşcărie (...) da n-am (...) n-am cum că-mi sare de la 84 la 111(...) înţelegi?.. de asta zic (...) deci n-am, îl las (...) dă-l în (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) îl las aicea şi dă-l dracu (...) ş-aşa e un prost (...) da (...) dă-l (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) hai, bine (...) merci frumos (...) hai, vorbim (...) bine pa.
La momentul 02:41:28 agentul BB. termină convorbirea telefonică, iar lângă autospeciala de poliţie se apropie persoana de sex masculin. În continuare, între persoanele prezente, are loc următorul dialog:
OP: Ce faci îi dai (...) (neinteligibil) (...)
BB.: (...) (neinteligibil) (...)
X: Întrebaţi-l pe domnu (...) mă cunoaşte (...)
BB.: Băi nu mai vorbi de nimeni (...) nu mai (...)
X: Gata, gata (...) îs obosit, ce să (...) cum putem să (...)
La momentul 02:41:47 se observă cum agentul de poliţie îi restituie persoanei de sex masculin mai multe documente, iar acesta din urmă îi dă poliţistului, în mâna dreaptă, o sumă de bani.
BB.: Hai, sănătate.
X: Să vă dea dumnezeu sărbători fericite.
BB.: (îi face semn persoanei cu mâna la gură) (...) auzi, nu mai vorbeşti cu nimeni şi cu nimica (...) că dacă nu îmi faci belele (...)
La momentul 02:42:00 autospeciala de poliţie se pune în mişcare, iar între cei doi agenţi de poliţie are loc un dialog neinteligibil. În continuare, la momentul 02:42:17 se observă cum agentul BB. îi remite colegului o sumă de bani, fiind vizibilă o bancnotă în cupiură de 100 RON, pe care acesta o ia şi o pune în într-o carte din torpedou.
La momentul 02:42:50 între cei doi agenţi de poliţie are loc următorul dialog:
BB.: Dacă n-am putut să-i dau, ce vrei să fac?(...)
X: e (...)
BB.: Eu am vrut să-i dau, dar (...),
Din evidenţele DEPABD a rezultat că inculpatul U. nu a fost sancţionat contravenţional în data de 28.04.2016.
Inculpatul U. a recunoscut săvârşirea faptei care constituie capătul de acuzare în declaraţia din 21.03.2017, iar ulterior a retractat susţinând că în data 28.04.2016, în intervalul orar 02:28:10 - 02:42:50 s-a aflat la locuinţa sa, întrucât avea copilul bolnav. În acest sens a fost audiat martorul QQ. - vecinul său- care a susţinut că a fost la inculpat acasă în data menţionată, dar au petrecut până târziu, aspecte care nu se coroborează cu declaraţia inculpatului.
Înregistrările video au dovedit contrariul; în acelaşi sens au fost şi declaraţiile agenţilor de poliţie rutieră BB. şi PP. care au recunoscut că au primit bani de la inculpatul U. pentru a nu proceda la constatarea şi sancţionarea contravenţiei la regimul circulaţiei rutiere comisă vizând depăşirea limitei legale de viteză.
În aceste condiţii instanţa a constatat că fapta inculpatului U. are în data de 28.04.2016, în intervalul orar 02:28:10 - 02:42:50 a fost oprit în trafic în calitate de conducător auto pentru limitei legale de viteză admisă pe tronsonul de drum pe care conducea a dat o sumă de bani lucrătorilor de poliţie BB. şi PP. din cadrul Poliţiei mun. Piatra-Neamţ - Biroul rutier, pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Probele administrate în cauză au făcut dovada în limitele standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - dincolo de orice îndoială rezonabilă - existenţei faptei ilicit penale reţinută în sarcina inculpatului U.; aceasta constituie infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi este imputabilă inculpatului U..
Vinovăţia inculpatului U. sub forma intenţiei directe în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul U. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.6.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului U. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului U. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă faţă de funcţionari publici aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agenţi de poliţie -; în scopul sustragerii de la angajarea răspunderii sale contravenţionale pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - depăşirea vitezei legale -.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul U. a avut o conduită specioasă în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată în timpul urmăririi penale, iar ulterior a retractat declaraţia fără o explicaţie rezonabilă şi mai mult a încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză şi tragerea la răspundere penală în sensul art. 91 alin. (2) lit. c) C. pen.; conduita bună anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului U. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă la nivelul minimului special prevăzut de norma de incriminare.
Conduita inculpatului U. din cursul procesului penal relevată anterior în sensul că încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză şi tragerea la răspundere penală privarea de libertate prin susţinerea unei teze contrare probelor tehnice din dosar şi încercarea de confirmare cu martorul QQ. -audiat la cererea sa- realizează condiţia negativă prev. de art. 91 alin. (2) lit. c) C. pen., ceea ce face ca instanţa să-i aplice o pedeapsă cu executare.
7.7. În privinţa inculpatului S.
7.7.1. Din probele administrate în cauză -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţia inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În data de 15.05.2016, inculpatul S. împreună cu inculpatul D., în calitate de agenţi de poliţie au primit de la conducătorul auto RR., verificat în intervalul orar 09:31:40 - 09:58:49, suma de 100 RON pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia constând în neacordare de prioritate.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat rezultă cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare a rezultat următoarele:
Pe data de 15.05.2016, la ora 09:31:40, între cei doi agenţi de poliţie, care se află în autospeciala de poliţie are loc următorul dialog:
S.: Uite-l ia! (moment în care acesta efectuează semnal acustic pentru oprirea unui conducător auto) (...) Dă-i că ăsta-i (...) (neinteligibil) (...) dă-i un pic (...)
D.: (...) (neinteligibil) (...)
S.: (...) (neinteligibil) (...) să vezi ce ţi-l fac (...)
D.: Ooo (...)
S.: Îţi dai seama că-i iau actele şi (...)
La 09:32:00 autospeciala este oprită, iar S. coboară, timp în care se adresează conducătorului auto depistat:
"Da, da,da, dai din cap (...) dă-i din cap că (...) (neinteligibil) (...) " Se observă că lângă autospeciala de poliţie, în partea dreaptă, este oprit un autovehicul de transport marfă (microbuz) de culoare albă. D. rămâne la volan şi deschide geamul de la portiera dreapta faţă, moment în care se distinge parţial dialogul purtat de S. cu conducătorul auto:
"(...) (neinteligibil) (...) a doua oară (...) nu te uiţi şi matale, eşti om în vârstă (...) văd că ai permisul de (...) (neinteligibil) (...) ani (...) (neinteligibil) (...) şi nu acorzi prioritate (...) "
La 09:33:40 S. revine în autospeciala de poliţie, moment în care se apropie şi conducătorul auto depistat (identificat ca fiind numitul RR., notat cu X pe parcursul dialogului), care poartă cu cei doi lucrători de poliţie următorul dialog:
S.: Auzi, eu te înţeleg pe matale că ai un necaz (...) da dacă nu caşti gura (...) uite ia (...) şi cu ochii (...) rămâneai (...) rămâneai să dai peste femeie (...)
X: (...) (neinteligibil) (...)
S.: (...) rămâneai să dai (...)
X: (...) era la intrare (...)
S.: Hai că noi (...) eu nu pot să stau (...)
D.: Îţi (...) (neinteligibil) (...) înregistrarea?
X: Da.
S.: Era pe sensul matale, la revedere (...) (neinteligibil) (...)
D.: Oho (...)
S.: Te duci, îţi încarci ce ai de încărcat (...) îţi faci treaba (...) la ora (...)
X: Hai că şi eu îs (...) (întinde portofelul către agentul S. şi îi arată ceva)
S.: Ce eşti?... voluntarul cui eşti?.
X: A lu (...) de la Pângăraţi (...)
D.: (...) (neinteligibil) (...) de la Pângăraţi (...)
X: Hai vă rog să mă iertaţi, măcar în memoria ginerelui ăsta al meu (...) mă duc să iau nişte damigene de vin că i-o rămas în boxă (...) să le duc (...) să le duc la mine la Pângăraţi acolo (...) doar pentru ei am luat maşina asta să mă duc să rezolv treaba (...) cu gândul tot la (...)
D.: Şi cum să facem bre, zi matale?.
S.: (...) (neinteligibil) (...) ce să fac (...)
X: Haideţi, vin după dumneavoastră undeva.
S.: Cu cine eşti în maşină?
X: Îs cu un vecin de-al meu (...) îl las (...)
S.: Lasă-l aicea şi vii după noi cu maşina (...) după aia vii şi-l iei înapoi (...)
X: Da, da (...)
S.: Hai.
La 09:34:42 agentul S. închide portiera, moment în care se observă că acesta are în mână mai multe documente, iar între cei doi lucrători de poliţie are loc următorul dialog:
D.: (...) (neinteligibil) (...) după pod la Căprioara (...)
S.: Da, ne vede (...)
La 09:34:48 agentul D. deschide portiera din stânga faţă şi strigă după conducătorul auto:
"Peste pod la Căprioara!", iar apoi autospeciala de poliţie se pune în mişcare. În continuare între cei doi lucrători de poliţie are loc următorul dialog:
S.: Cu cine să te cerţi?.
D.: Da, ştiu mă (...) ştiu (...) da (...)
S.: (...) (neinteligibil) (...)
D.: Da, da (...)
Până la momentul 09:36:41 discuţiile dintre cei doi lucrători nu prezintă relevanţă în cauză, iar de la acest moment are loc următorul dialog:
D.: Unde întoarce prostu ăsta cu (...) tigaia asta a lui (...)
S.: O să întoarcă el mai la deal (...)
D.: Da unde (...) poa s-o tragă ici, coloşa în colţ, e oleacă mai larg, îl pui s-o tragă acolo, tu vezi (...)
S.: Îhî.
D.: Vezi, uite aicea îl pui s-o tragă (...)
S.: Da, da, da (...) da nu prea îi bine acolo, că uite că-i maşina inspectorului şef şi dacă (...) îl mai vede (...) lasă s-o tragă şi-n spatele nostru, dă-l în (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) da o venit?
D.: N-o venit (...) până se duce şi întoarce la piaţă, până pleacă de pe loc, până (...) eu ştiu unde se duce?... ce mai face (...)
S.: Nu face nimica (...)
D.: Nu face că ista-i (...)
S.: Nu (...)
La 09:37:24, în dreptul portierei din stânga faţă îşi face apariţia o persoană de sex masculin, agent de la poliţia locală, cu care cei doi lucrători de poliţie poartă o discuţie ce nu are relevanţă în cauză. La momentul 09:38:14 cei doi agenţi coboară din autospeciala de poliţie.
Inculpatul S. la 09:42:23 revine în autospeciala de poliţie pe locul din dreapta faţă, fiind însoţit de o persoană de sex masculin. În acest timp agentul D. se află afară, în partea din spate a autospecialei de poliţie. În continuare are loc următorul dialog:
D.: Nu-l ţine mult, dă-i autorizaţie şi să plece.
S.: Da, da, da (...) (agentul pune pe genunchi o mapă tip clipboard de culoare albastră, pe care o deschide, iar apoi ia de pe bord mai multe documente, după care se adresează conducătorului auto) (...) şi aicea-i (...)
X: (...) (neinteligibil) (...) ne mai ştie acuma (...)
S.: Bagă-te aicea înăuntru, un pic (...)
X: Da.
S.: (...) da discret (...) nu în maşină bre!(...)
X: Da.
S.: Dă-te aproape mai de geam, să nu stea lumea să se uite, să vadă ce faci matale pe aicişa (...)
La momentul 09:42:57 se observă cum agentul S. primeşte de la conducătorul auto, o sumă de bani, fiind vizibilă o bancnotă în cupiură de 50 RON, pe care acesta o introduce în torpedoul autospecialei de poliţie. Apoi lucrătorul de poliţie începe să completeze un document aflat pe mapa tip clipboard pe care o ţine pe genunchi. În continuare între cei doi are loc următorul dialog:
X: Îmi pleacă fata în Anglia (...) şi vreau să iau tot bagajul, să-l duc la Pângăraţi (...)
S.: Azi pleacă în Anglia?
X: Da (...) (...) (neinteligibil) (...) doar mai am una acolo căsătorită (...)
S.: Îhî (...)
(...) (...) (...) (...)
La inculpatul S. pune pe bord mapa de culoare albastră tip clipboard şi coboară din autospeciala de poliţie având în mână mai multe documente. În continuare are loc următorul dialog:
S.: la de aici (...) (îi restituie conducătorului auto documentele)
X: Mulţumesc. Doamne ajută.
La 09:58:29 inculpatul S. deschide torpedoul şi scoate dintre paginile unei cărţi o sumă de bani, fiind vizibile două bancnote în cupiură de 50 RON.; îi remite lui D. o bancnotă în cupiură de 50 RON; ambii inculpaţi pun apoi sumele de bani în buzunarul de la piept al uniformei. În acest timp între cei doi inculpaţi are loc următorul dialog:
D.: Dă încoace... Nu mai ţine acolo că nu are rost.
S.: Stai să nu se uite ăştia (...)
Conducătorul auto RR. audiat în calitate de inculpat a recunoscut comiterea faptei, relatând împrejurările concrete de comitere, iar la data de 24.04.2017 a procedat la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Inculpatul D. a formulat denunţ cu privire la faptele din data de 15.05.2016 comise împreună cu inculpatul S.; ulterior în declaraţia din cursul urmăririi penale a arătat că nu îşi aminteşte detalii cu privire la fapta de luare de mită de la conducătorul auto RR. şi nu poate preciza ce reprezenta suma de bani împărţită cu colegul de echipaj imediat după ce a fost primită de la conducătorul auto. În declaraţia din cursul judecăţii a negat fapta arătând ca şi inculpatul S. că suma de bani a fost primită de la conducătorul auto RR. cu titlu de pomană pentru ginerele acestuia care fusese jandarm, decedat şi pe care susţinea că l-a cunoscut. Justificarea inculpatului S. privind suma de bani primită de la conducătorul auto RR. nu este verosimilă dat fiind context în care i-a fost dată, precum şi faptul că în tradiţia creştină de pomană pentru morţi se dau bunuri care ar folosi celui în memoria căruia se face.
Mai mult din înregistrările audio video rezultă cu certitudine scopul pentru care i-a fost dată suma de bani inculpatului S. - pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia săvârşită de conducătorul auto RR. vizând neacordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversare prin loc special amenajat.
Faţă de cele ce preced instanţa a reţinut că fapta inculpatului S. constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în data de 15.05.2016, împreună cu inculpatul D., în calitate de agent de poliţie a primit de la conducătorul auto RR. verificat în intervalul orar 09:31:40 - 09:58:49 suma de 100 RON pentru a nu constata şi sancţiona contravenţia constând în neacordare de prioritate - realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din legea nr. 78/2000.
În aceste condiţii instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada în condiţiile standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - al dovezii dincolo de orice îndoială rezonabilă- că fapta reţinută în sarcina inculpatului S. menţionată există, este infracţiunea de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. şi a fost săvârşită de acesta.
Vinovăţia inculpatului S. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză sub forma intenţiei directe prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. pen.
În aceste condiţii instanţa l-a condamnat pe inculpatul S. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.7.2. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului S. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii infracţiuni săvârşită, respectiv a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului S. este nivel ridicat dat fiind faptul că a fost comisă în calitate de funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agent de poliţie -; pentru a nu constata şi sancţiona conducătorul auto RR. pentru săvârşirea unei contravenţie la regimul circulaţiei rutiere - neacordare de prioritate.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului - instanţa a constatat că inculpatul S. a avut o conduită specioasă în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată, nu a recunoscut săvârşirea faptei ilicit penale pentru care a fost trimis în judecată; conduita bună anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului S. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa o pedeapsă la nivelul minimului special prevăzut de norma de incriminare.
Executarea pedepsei aplicată inculpatului a fost de natură să determine atingerea scopurilor preventiv educative ale acesteia, precum şi îndreptarea inculpatului.
7.8. În privinţa inculpatului D.
7.8.1. Din probele administrate în cauză -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa a reţinut în fapt următoarele:
a. La data de 22.04.2016 inculpatul D. şi inculpatul A. din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi anume constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere - folosind aparatul RADAR din dotarea autospecialei cu nr. MAI - x- au primit de la 6 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei legale de viteză în intervalul 8:59 - 13:19 suma de 625 RON, în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării pentru săvârşirea contravenţiilor.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare rezultă următoarele:
La data de 22.04.2016, la ora 08:59:50 A., conducătorul autospeciala MAI x, porneşte semnalele acustice, opreşte şi coboară din maşina. Colegul său D. rămâne în autospecială. În acest timp se apropie un bărbat (identificat ca fiind inc. SS. - notat cu X pe parcursul dialogului) căruia ii arata display-ul aparatului radar şi în continuare are loc următorul dialog:
A.: - ia uite-l ia (...)
X - (...) viteza n-aveam (...) nu mi-am dat seama (...)
D.: - bai (...) .eşti (...) mhhh (...) deci A. (...)
A.: Ăaa.
D.: când ţi-am zis eu (...)
X - viteza n-aveam (...)
D.: Apucă-te şi scrie (...) dă-i ca să ştie (...) păi da (...) nu te uiţi în bord (...) mergi degeaba (...) ţi-am zis că ăştia sunt o categorie care n-ai treabă cu (...)
A.: - e a patra oara când îi cer actele (...)
X se îndepărtează de autospeciala MAI, dialogul continuând între cei doi poliţişti:
D.: Eu când ţi-am spus să-i dăm (...) băga-mi-aş p în gura lui (...) ăştia-s jigodii mă (...) ăştia (...) taximetriştii ăştia-s o specie aparte, care nu trebuie avut ton (...)
A.: (...) Vezi? Mi-e milă de panarama de om (...) (intră în autospecială)
D.: De ce să-ţi fie milă? El dacă era acum în locul tău, era acasă, tăia găina şi (...) mănâncă el cu femeia lui cu usturoi (...) eee (...) despre ce vorbim aicea (...)
X se întoarce la autospeciala MAI şi din poziţia ghemuit, lângă portiera deschisă, îi înmânează lui A. diverse documente.
X: (...) cum să facem (...) [neinteligibil - n.n.] (...) în abatere (...)
A. -Dă-mi buletinul (...)
X: (...) da nu mi-am dat seama (...)
A.: - Îţi dai tu seama (...)
D.: Da nu conduci?
X: Ba da (...) dar (...)
D.: Nu, nu, nu (...) nu m-ai înţeles: Nu conduci?
X: Ba da (...)
D.: Şi când conduci, unde te uiţi?
X: Mă gândeam (...) că l-am avut pe taică-meu operat (...) mă gândeam la alte (...) nu m-am uitat (...) când greşesc, greşesc (...)
A.: Şi acum n-ai greşit (...) ?
X: Ba da (...) dar (...) nu m-am uitat în bord (...) eu am recunoscut (...) (neinteligibil)
D.: La tine faza-i nasoală e că noi avem şi înregistrarea (...) avem cu ce să zicem, că dacă era aşa că ai semnalizat după ochi (...) într-adevăr puteai să (...)
X: Eu nu zic nu (...)
A.: 37 (...) 30 de lei (...) dacă achitaţi în 48 de ore, 13 lei (...)
X: Te rog frumos (...) m-ai omorât de tot (...) am dat doua mii de euro (...) cu taică-meu (...) poate mai mult (...)
A.: Nu trebuie să dai la mine (...) nu plăteşti nimic (...)
X: Eu te cred (...) eu te cred (...) [neinteligibil - n.n.] (...) m-ai omorât de tot (...)
A. îi dă lui D. permisul de conducere după care răspunde la telefonul mobil, timp în care X se află în aceeaşi poziţie, ghemuit lângă portiera deschisă a autospecialei MAI de pe partea şoferului. D. coboară din autoturism, timp în care A. poartă o scurtă discuţie (neinteligibilă) cu X, gesticulând şi ridicând din umeri. X umblă într-un portofel fiind sprijinit de pragul maşinii. A. aruncă priviri rapide asupra lui X după care îi spune:
A.: Du-te băi (...)
X: Stai (...) (se observă cum dă din cap aprobator, mişcarea mâinilor fiind specifică numărării unei sume de bani pe care o lasă pe scaunul şoferului autospecialei)
A.: Dă-i drumul de aici (...) hai gata (...) dă-i drumul (...) lasă-mă o mie de ani (...)
D. revine în autoturism şi pune la încărcat staţia.
A.: Unde stai?.
X: -(...) neinteligibil
A.: Mda (...) vezi ce mănânci pe acolo (...) ce dai din gura (...) ţi-am spus ca să ştii (...)
D.: (...) dintre voi jumătate ciripesc la noi (...)
X îşi ia documentele îi saluta pe cei doi şi pleacă. În continuare autospeciala MAI se pune în mişcare iar A. ia de pe scaun, dintre picioare o sumă de bani pe care o înmânează lui D.. Acesta aşază în ordinea valorii bancnotele după care le numără şi le introduce între filele unui caiet/carte din torpedoul autoturismului (se disting bancnote din cupiura de 50, 10 şi 5 RON) - ora 09:05:12. "La data de 22.04.2016, la ora 10:14:25 inculpatul A., conducătorul autospecialei MAI x, porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto de pe sens opus să tragă pe dreapta.
La ora 10:15:58 inculpatul A. iniţiază o convorbire pe telefonul mobil.
Inculpatul D. coboară din autospeciala MAI, unde revine la ora 10:17:20, având în mână o bancnotă din cupiura de 100 RON pe care o introduce în carnetul din torpedo.
După finalizarea discuţiei telefonice de către inculpatul A., între cei doi urmează un schimb de replici:
A.: Gata?
D.: Îhî (...)
A.: Ce-ai făcut măi nene mă (...) ? Ia hai mă nene mă să mergem (...) "Pe data de 22.04.2016, la ora 11:57:41 se declanşează aparatul radar şi inculpatul A., conducătorul autospecialei MAI x, porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto (identificat în persoana inc. M.) să tragă pe dreapta.

Inculpaţii D. şi A. părăsesc autovehiculul.
La 11:59:57 inculpatul A. revine în autoturism şi îi solicită inculpatului D. să îl cheme pe conducătorul auto oprit - inculpatul M.- să vină la el.
La 12:00:19, în autospeciala MAI x, se urcă în faţă, pe scaunul pasagerului un bărbat care, după o scurtă discuţie cu inculpatul A. coboară (12:01:19), în acest timp portiera rămânând deschisă; bărbatul care a urcat în maşină spunând că merge la Braşov.
Inculpatul D. revine la autospeciala MAI x în care se urcă în faţă, pe scaunul pasagerului, după ce, în prealabil l-a salutat pe bărbatul oprit.
Inculpatul D. ridică mapa albastră de tip clip-board, ce se afla între scaunele din faţă, o deschide şi scoate două bancnote de 50 RON şi una de 100 RON, pe care le introduce în carnetul din torpedo (12:02:10), ocazie cu care cei doi exclamă râzând: yupiii!.
Din înregistrările audio-video realizate în data de 22.04.2016 a rezultat că inculpatul D., împreună cu inculpatul A. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează:
- de la conducătorul auto SS. verificat în intervalul 8:59:50 - 9:05:12 - 70 RON; Fiind audiat la data de 13.12.2016, inc. SS. a recunoscut nuanţat înmânarea sumei de bani lucrătorilor de poliţie, pentru a nu-i aplica sancţiunea corespunzătoare.
- de la conducătorul auto verificat în intervalul 10:14:25 - 10:18:34, neidentificat până la acest moment - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto neidentificat, verificat în intervalul 10:47:00 - 10:59:00 - suma de 50 RON; cei doi agenţi de poliţie au primit suma de 50 RON de la o altă persoană, oprită pentru control, în acelaşi timp cu suspectul TT. şi nu de la acesta;
- de la conducătorul auto M., verificat în intervalul 11:57:41 - 12:02:15 - suma de 200 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul 12:21:00 - 12:24:20, neidentificat până la acest moment - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul 13:11:09 - 13:19:02, neidentificat până la acest moment - suma de 105 RON.
b. La data de 25.04.2016 echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul D. şi inculpatul A. din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiuni, au primit de la 4 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei legale de viteză în intervalul 18:32 - 20:59 suma de 305 RON în scopul în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiilor săvârşite.
Din procesul-verbal de redare rezultă următoarele: "Pe data de 25.04.2016, la ora 18:32:32 se declanşează aparatul radar şi inculpatul D., conducătorul autospecialei MAI x, porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto să tragă pe dreapta.
Inculpatul A. coboară din autospecială şi se îndreaptă spre autovehiculul oprit (UU. carosată) .
La 18:34:10 revine, având asupra sa documente.
La 18:35:24 inculpatul A. îl cheamă la autospecială pe conducătorul auto oprit (identificat ca fiind inculpatul VV. - notat cu X în dialog), prin claxonare, care vine şi între cei trei are loc următoarea discuţie:
A.: Da cu ce vă ocupaţi dumneavoastră?
X: Şofer la (...) [neinteligibil - n.n.] (...) ecoline, car aparate, de astea (...)
A.: Puncte mai sunt?
X: Puncte sunt (...) da (...) bani nu sunt (...)
A.: Da (...) bine (...) mergeţi şi achitaţi în 48 ore ca să nu vă vină (...) că vă vin şapte milioane şi ceva (...)
X: Nu puteţi mai mică?
A.: Cât mai mică?
X: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) ca să o pot plăti (...) că nici n-am bani (...) e şi Paştele (...)
A.: Aveţi 105 RON la dumneavoastră?
X: 105?
A.: Da (...)
X: Acum?
A.: Da (...)
X: Da.
Inculpatul A. se adresează lui inculpatului D., care îi face semn să tacă, în timp ce scrie un document aflat într-o mapă albastră de tip clipboard.
A.: - Nu, că nu mi-i dai mie (...) Dă o semnătură aici (...) (către şoferul oprit, care îi înmânează o sumă de bani)
D.: Mergi la maşină până o trecem, venim noi la matale (...)
Inculpatul A. introduce suma de bani primită în cartea din compartimentul torpedo (18:37:09).
La 18:37:26 inculpatul A. deschide portiera autospecialei având în mână documentele conducătorului auto oprit pe care îl cheamă:
A.: Colonelu! Las-o mai încet că rămâi fără (...) trece colegul acum (...) fugi (...)
X: Pot să plec? (şoferul oprit preia documentele)
A.: Gata!...Dă-i drumul (...) să trăieşti (...)
Din acelaşi proces-verbal rezultă că "la data de 25.04.2016, la ora 18:42:48 se declanşează aparatul radar şi inculpatul D., conducătorul autospecialei MAI x, porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto să tragă pe dreapta.
Inculpatul A. părăseşte autospeciala şi se îndreaptă spre autovehiculul oprit 18:43. La 18:44 părăseşte autospeciala şi inculpatul D..
La 18:45 inculpatul A.: revine la autospecială, având asupra sa documente, printre care şi un certificat de înmatriculare.
La scurt timp revine şi inculpatul D..
D.: Ce facem? Ce faci cu astea?
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
D.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) să mergem oleacă să mâncăm (...)
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
D. claxonează şi cheamă conducătorul auto oprit: - Hai încoace, lasă telefoanele!
La autospecială, la geamul din partea şoferului se prezintă o persoană de sex feminin (identificată ca fiind inculpata WW. - notată cu X în dialog) şi între aceasta şi cei doi poliţişti are loc un dialog parţial inteligibil, persoana de sex feminin apelând la clemenţa celor doi.
X: (...) fără bani (...)
D.: Nici bani n-ai (...) ha? Da ce ai? Serviciu abia ai, bani n-ai (...)
A.: (...) e nouă milioane patru sute (...)
X: Am doi copii (...)
D.: Păi da (...) soţul unde este?...Da parcă erai divorţată (...) numai nica (...) e pe negativ pe toate (...)
X: Pe cuvântul meu (...) uite îţi dau pe (...)
D.: Da eu nu ştiu (...)
A.: Ce să vorbesc cu el?
D.: Strada x numărul 8(...)
A.: (...) de o amenda de 400 RON trebuie să o dăm (...)
(...) discuţie neinteligibilă (...)
A.: (...) da tot trebuie să-ţi dau ceva (...) şase (...) se (...)
X: Nuuu (...)
D.: Ai bani la tine? N-ai nici unul (...)
X: (...) de la colege (...)
D.: Eeeeeh (...) nu aşa mă (...)
Inculpata WW. pleacă la autoturism de unde revine şi îi înmânează lui inculpatului D. o sumă de bani - o bancnotă de 100 ron şi una de 50 ron (18:48:47).
A.: Taie-i chitanţă D. (...) dă-i o sută (...) (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
X: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) ba da (...) lăsaţi aşa (...) nu stăm în (...) fac naveta aici (...)
A.: Mai aud alte vorbe (...) (îi restituie actele persoanei de sex feminin).
X: Nu, staţi liniştit (...) chiar nu stăm noi acum (persoana de sex feminin pleacă).
Inculpatul D. i-a dat banii inculpatului A. care îi introduce în cartea din torpedo (18:49:13)., ",Pe data de 25.04.2016, la ora 21:23:26 A. deschide compartimentul torpedo, scoate din carnet suma de bani.
A.: Stai că e şi JJ. aici (...)
D.: Oooo (...)
A.: (...) cu ce-i de jucat (...) cu ce-i de mâncat (...) sincer îţi spun (...)
Se observă cum A. numără 10 bancnote din diverse cupiuri (se disting bancnote de 100 RON). Din acestea extrage două pe care i le dă lui D., care le introduce în buzunarul interior al gecii spunându-i:
"I le dai lui (...) [neinteligibil - n.n.] (...) că aşa-i frumos."
Inculpatul A. mai extrage două bancnote (una de 5 şi una de 50 RON): "Ăştia au rămas pe lângă, pentru noi!" - pe care le aşază în zona schimbătorului de viteze.
Inculpatul A. continuă împărţirea sumei de bani dându-i o parte inculpatului D. care îi numără şi îi introduce în buzunarul exterior al gecii.
La ora 21:26 inculpatul D. opreşte autospeciala într-o staţie XX., ia suma de bani lăsată în zona schimbătorului de viteze (o bancnotă de 5 şi una de 50 RON), bancnota de 5 RON i-o dă inculpatului A. şi cu cea de 50 RON iese din maşină. Inculpatul A. pune bancnota de 5 RON împreună cu celelalte care anterior îi reveniseră din împărţirea banilor.
După un minut, inculpatul D. revine la maşină şi îi înmânează lui inculpatul A. o sumă de bani (se disting bancnote din cupiura de 10 ron), replica celui din urmă fiind: "E bine domnule, e bine".
La ora 21:30:51 inculpatul D. opreşte şi parchează autospeciala din care inculpatul A. coboară.
La ora 21:33:14 de maşină, pe partea şoferului, se apropie inculpatul GG. cu care inculpatul D. are următorul dialog:
GG.: Dă geamul Jos! (D. coboară geamul) (...) Ia uită-te în scrumieră acolo! Nu vezi într-o punguliţă ceva de pescuit? Este ceva de pescuit, o momeală acolo, într-o punguliţă mică.
D.: Aici, aici, aici?
GG.: Da, da, da (...)
D.: Nu.
GG.: la uită-te în portieră oleacă (...)
D.: Păi haideţi dumneavoastră că (...)
Bărbatul vine la portiera din partea dreaptă, o deschide şi caută în buzunarul portiere.
GG.: O făcut curăţenie bă frate (...)
D.: Eu nu m-am urcat deloc în partea aia (...)
GG.: Bă (...) şi-o fost o de aia de pescuit băi (...) uite aici era (...) (indică scrumiera)
D.: Şefu eu n-am aruncat nimic (...) mai căutaţi (...)
GG.: Eeee (...) au pierdut-o dracii (...)
D.: Nu, nu, nu (...)
GG.: Ba da. Am găsit-o, gata (...)
D.: Este acolo?
GG.: Da .
D.: Care-i?
În acest moment D. întinde mâna dreapta pe scaunul pasagerului şi îi dă bărbatului o sumă de bani (21:34:10).
GG.: Asta-i (...)
D.: Da ce-i?
GG.: E de pescuit, e de dat la fund.
După ce preia suma de bani inculpatul GG. pleacă.
La 21:36 inculpatul D. iese din autospecială."
Dialogul celor doi agenţi de poliţie inculpaţii D. şi A. privind înmânarea sumelor de bani ofiţerului GG. au relevat cu certitudine existenţa unei practici de împărţire a sumelor de bani obţinute cu titlu de mită cu acesta, având în vedere atribuţiile de coordonare şi control asupra agenţilor, fapt recunoscut în cursul urmăririi penale de către inculpaţii A. şi D. în declaraţiile din 27.12.2016 şi 28.12.2016.
Din înregistrările audio-video realizate în data de 25.04.2016 a rezultat că inculpatul D., împreună cu inculpatul A. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum a urmat:
- de la conducătorul auto VV. verificat în intervalul 18:32:32 - 18:37:47 - suma de 105 RON; în declaraţia din 13.12.2016, inculpatul VV. a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional;
- de la conducătorul auto WW., verificată în intervalul 18:42:48 - 18:49:27 - 200 RON; în declaraţia din 25.11.2016, inculpata WW. a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionată contravenţional;
- de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul orar 20:51:02 - 20:56:43 - o sumă de bani necuantificată;
- de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul orar 20:55:15 - 20:59:29 - o sumă de bani necuantificată.
Din verificările efectuate privind carnetele chitanţier a rezultat faptul că cei doi inculpaţi D. şi A. nu au întocmit vreo chitanţă privind încasarea sumei aşa cum rezultă din conversaţia purtată, suma reprezentând mită pentru neaplicarea sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate.
c. La data de 29.04.2016, echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul D. şi inculpatul A. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 12 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 14:41 - 20:03 suma de 1515 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru depăşirea limitei legale de viteză.
Din procesul-verbal de redare corespunzător datei de 29.04.2016 a rezultat următoarele:
Pe data de 29.04.2016, la ora 14:41:00 inculpatul A. (conducătorul autospecialei) opreşte şi coboară. Apoi cei doi poliţişti poartă următorul dialog cu o persoană de sex masculin, care a comis o abatere în trafic şi care se apropie de autospeciala de poliţie:
A.: Guten tag meine her!
X: Bună ziua!
(...) (...) (...) .
A.: Nicio treabă n-aţi avut în sensul ăla giratoriu.
X: (...) (neinteligibil) (...)
D.: Da noroc că ţi-am zis să pui frână, că tu (...)
A.: Am frânat eu (...) da în sensul giratoriu domnule, vă opriţi şi daţi prioritate la vehiculele care circulă în sens (...)
X: care vin (...) ştiu (...)
A.: Păi şi dacă maşina poliţiei matale n-o vezi, dacă era altceva ce făceai? Din păcate abaterea este şi înregistrată (...) noi suntem cu aparatul de supraveghere (...) de înregistrare (...)
X: Să vă spun ceva (...) îl cunosc pe domnul YY., care-o fost şef (...) n-am prieteni pe aicea eu (...)
(...) (...) (...)
A.: Da. Un permis să-mi daţi (...) aşa-i cum zic ăştia (...) din păcate acesta o să-l trimitem la dumneavoastră la (...) la Bacău (...)
X: Hai, vă rog!(...)
A.: Da n-ai ce face, e înregistrare, crede-mă, dacă nu ai putea (...)
X: (...) (neinteligibil) (...)
(...) (...) .
A.: Da. Sancţiunea nu-i ieftinioară (...)
X: Cât?
A.: Este 630 lei (...) şase puncte, un punct de amendă până poimâine îi 105 RON, de poimâine se face 125 (...) şase ori 105 fac 630 şi permisu (...) minimum (...) da ăsta îi 60 de zile la vehicule, nu?... (...)
D.: Da, da.
A.: La vehicule îi 60 de zile (...)
D.: La pietoni îi 30(...)
A.: Da (...) vă dau o dovadă, mai circulaţi 15 zile începând de azi (...) staţi oleacă (...) dovada nu-i valabilă decât pe teritoriul României (...)
X: (...) (neinteligibil) (...)
A.: Păi şi ce să fac eu?(...) ce să fac eu şi eu fac? (...) (neinteligibil) (...)
X: (...) (neinteligibil) (...) da oricum (...)
(...) (...) (...) .
A.: Nu, îl trimitem la Bacău. Faci o procură din Austria să ţi-l ia cineva de la Bacău (...) păi nu ai altă soluţie (...) (se adresează agentului D.) poţi să-i tai o chitanţă cu 300 de RON?... adică 315 lei (...) îi tai jumătate (...) îî?.
D.: (...) (neinteligibil) (...)
A.: Da.
D.: (...) (neinteligibil) (...) că altfel n-avem cum (...) te găseşte după aceia vreo (...) (...) (neinteligibil) (...)
A.: (...) (neinteligibil) (...) tai o chitanţă (...)
D.: Da cu cine sunteţi?
X: Cu un prieten de-a meu (...)
A.: Da e riscant, poate aud alte vorbe după aceia (...)
X: De unde?
D.: Da eu ştiu (...) ce prostii ai tu în capul acela (...)
X: Da eu vin o dată pe an acasă (...)
D.: Ce-o zis?
A.: (se adresează colegului său) Na, taie şi tu o chitanţă (...) şi noi mergem în drumu nostru că (...) (se adresează persoanei de sex masculin) adă-i la colegu 300 de RON, îţi taie o chitanţă (...)
La momentul 14:44:50 persoana de sex masculin se pleacă de lângă autospeciala de poliţie,
La momentul 14:45:23, persoana de sex masculin revine la autospeciala de poliţie, iar între cei doi poliţişti şi aceasta are loc următorul dialog:
A.: ZZ., taie-i o chitanţă la om (...) chiar corect, că vine după aia (...) înţelegi?... e mai bine aşa (...) apare aicea şi-ţi intră în alte rahaturi după aceia, mă pune să caut maşini de Austria de înnebunesc (...)
D.: Stai aşa oleacă (...)
A.: Notează-ţi datele oleacă ca să-l (...) poţi să (...)
D.: Adă-le oleacă încoace (...)
A.: Tu ce faci pe aicea, nea?... prin Piatra ce faci?.
X: plec în Austria nu v-am spus (...)
D.: (se observă cum scoate din buzunar trei bancnote în cupiură de 10 RON, iar apoi se adresează colegului său) Dă-mi să-i dau cinci lei (...)
X: Da, da cu ce te ocupi acuma matale?
D.: Dă-mi să-i dau cinci RON!
A.: Eu, de unde să-ţi dau?
X: (...) şi şofer îs (...)
A.: N-am, n-am de unde să-ţi dau (...)
X: Da nu tre să-mi daţi rest (...)
D.: Pentru cinci RON.
X: Tre să vă mai dau?
D.: Tre să-ţi dau eu cinci RON rest (...)
X: Ăăă (...)
D.: (...) (neinteligibil) (...) Nu-i bag în buzunar la mine domnule (...)
X: Nu-mi trebuie domnule rest (...)
(...) (...) .
D.: Da nu-mi da de ăştia că dacă-i predau şi văd (...) zice că-s (...) că i-ai luat de la vreo babă de pe drum (...)
La momentul 14:46:52 se observă cum inculpatul D., deschide o geantă de culoare neagră, iar apoi ţine în mână un paşaport. În continuare între cele trei persoane are loc următorul dialog:
A.: E mai bun aşa, ca să nu-ţi iasă (...)
X: E, nicio problemă (...)
(...) (...) .
La momentul 14:49:35, între persoanele sus-menţionate are loc următorul dialog:
X: Unde? (...) (neinteligibil) (...)
D.: Daţi o semnătură aici şi după aia îl completez eu cu cnp-ul (...) (agentul de poliţie îi indică persoanei unde să semneze, iar apoi îi restituie documentele de identitate şi cele ale autoturismului)
La 14:51:41 inculpatul D. deschide torpedoul autospecialei, scoate o carte şi pune între paginile acesteia mai multe bancnote, fiind vizibile bancnote în cupiură de 10 RON şi 100 RON."
Inculpaţii D. şi A. au simulat aplicarea sancţiunii conducătorului auto oprit; din verificarea documentelor întocmite de cei doi lucrători de poliţie - A. şi D. în timpul schimbului din data de 29.04.2016 a rezultat că nici unul dintre ei nu a întocmit chitanţă pentru suma de 315 RON încasată de la conducătorul auto, iar din imaginile interceptate autorizat rezultă că suma de bani primită de la conducătorul auto a fost depozitată în torpedo, locul în care lucrătorii de poliţie depozitau sumele primite cu titlu de mită.
În cadrul aceluiaşi schimb din data de 29.04.2016, la ora 15:29:48, lucrătorii de poliţie au primit suma de 100 RON de la conducătorul auto AAA., din redarea interceptărilor rezultând că "aparatul radar indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat A. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat. Între cei doi agenţi de poliţie şi conducătorul auto oprit doi poliţişti are loc un dialog despre locul de muncă, despre destinaţie, familie, primirea sumei de bani fiind realizată în afara autospecialei de către agentul D., fără ca discuţia să aibă vreo legătură sau să prezinte indicii în acest sens. La momentul 15:36:30 autospeciala de poliţie se pune în mişcare, iar la momentul 15:36:38 se observă cum agentul D. deschide torpedoul autospecialei, scoate o carte şi pune între paginile acesteia o bancnotă în cupiură de 100 RON, după care pune cartea la loc în torpedo."
De asemenea, în cadrul aceluiaşi schimb din data de 29.04.2016, la ora 15:44:00, din procesul-verbal de redare a sunetelor şi imaginilor a rezultat că aparatul indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat agentul de poliţie A. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat. Între cei doi agenţi de poliţie are loc următorul dialog:
A.: 171? (indică cu mâna aparatul radar)
D.: Da (...) da.
La momentul 15:44:24 inculpatul D. poartă o convorbire telefonică din care rezultă că se află la intrarea în localitatea Girov, jud. neamţ, dinspre localitatea Ştefan cel Mare. La momentul 15:44:54, autospeciala de poliţie se opreşte, iar agentul A. coboară. În acest timp agentul D. rămâne pe locul din dreapta faţă şi continuă discuţia telefonică.
La momentul 15:46:08, agentul D. deschide portiera dreapta faţă şi are cu agentul A. următorul dialog:
A.: D.!
D.: Da?
A.: La ce (...) la ce kilometri? (...) (neinteligibil) (...)
D.: Unu, şapte, unu (...)
D.: Unu, şapte (...) (neinteligibil) (...)
La momentul 15:46:29, agentul A. revine în autospeciala de poliţie, discutând cu o persoană de sex masculin. În continuare între cei doi agenţi de poliţie şi persoana de sex masculin (identificată ca fiind suspectul BBB. - notat cu X în dialog) are loc următorul dialog:
A.: La viteza asta nu am (...) ia băgaţi capul aicea (...) da eu nu pot să (...) ce să fac?... ia uite (...)
X: Şefu (...) nu pot să (...) (neinteligibil) (...) ajutaţi-mă şi pe mine (...) dacă-mi luaţi carnetul m-aţi nenorocit (...) sunt rezident în Austria (...)
D.: Să fiţi sănătos (...)
X: (...) şi lucrez (...) lucrez pentru statul român (...)
D.: Da.
A.: Multă sănătate, rău stat v-aţi ales (...) căutaţi alt stat pentru care să lucraţi, că ăsta-i un stat mort (...)
X: Păi vă cred (...) ajutaţi-mă, daţi-mi măcar avertisment (...)
D.: Măcar pentru (...)
A.: (...) (neinteligibil) (...) nu pot să-ţi dau la viteza asta (...) (neinteligibil) (...) ce faci? Da unu cu 71 ce-i faci? Dacă era ăla cu 71 (...) (neinteligibil) (...)
X: Eu oricum o contest (...)
A.: da te rog eu frumos din sufletu meu s-o conteşti, să văd şi eu ce câştigi la 171(...) să văd şi eu dacă matale o câştigi asta la 171, eu (...) le dau hainele mâine, le arunc peste gard eu hainele şi-mi bag picioarele în radarul lor (...) dacă astă îi dă (...) îi dă câştig la asta, eu am plecat (...) şi azi plec (...) îi spun băi (...)
X: Şefu te rog eu frumos ajută-mă (...) te rog frumos (...)
A.: N-am cum om bun, înţelege! Când (...) depinde de mine şi pot eu s-o fac, o fac, când nu (...) înţelegeţi că nu am ce să fac (...)
D.: Da cine-i domnul?... Certificatul la maşină vă rog!
(...) (...) (...)
X: BBB. din Bucureşti (...) sunt din Ialomiţa, din Slobozia, da (...)
D.: Da ce faceţi pe aicea?
X: Am socrii la domnul CCC. (...) (neinteligibil) (...)
(...) (...) .
A.: Da, da tre să-l verific pe domnu (...) BBB. (...)
X: Da.
A.: Din Bucureşti, sector doi (...) super bine (...) păi domnu BBB., ca să limităm discuţia (...) la judecătorie, contestaţie, v-aţi luat permisul înapoi (...)
X: Eu nu pot să circul în afară, dacă dumneavoastră îmi luaţi carnetul (...)
A.: Da (...)
(...) (...) (...)
X: (...) ajutaţi-mă, daţi-mi măcar o (...)
A.: Da nu ştiu pe cine ajut (...) nu înţelegi?
X: Pe cine să ajuţi, vine tatăl acuma imediat (...)
A.: Tatăl nostru?
X: Soţiei.
D.: A, socrul?.
X: Socrul.
D.: De unde vine?
X: De aicea. Stă în Cârligi.
D.: Cârligi? Stai mă oleacă, nu scrie mă. Oricum tre să scrie, da stai să nu zică că n-am fost de ăia ca la (...) cum ai găsit tu la Buzău (...) "eu nu opresc radarul pentru nimeni"(...) dughiţi de ăia (...)
(...) .
De la momentul 15:51:10 dialogul dintre cele trei persoane continuă cu aspecte ce nu prezintă relevanţă în cauză.
La momentul 15:55:23 cei doi agenţi coboară din autospeciala de poliţie, iar când inculpatul D. deschide portiera se observă că în spatele autospecialei de poliţie este oprit un autoturism de culoare roşie, marca x. Dialogul dintre persoanele în cauză continuă în exteriorul autospecialei de poliţie, fiind în mare parte neinteligibil, iar în momentele când discuţia este inteligibilă aceasta nu prezintă relevanţă.
La momentul 16:01:40 inculpatul D. revine în autospeciala de poliţie, pe locul din dreapta faţă şi poartă cu o persoană de sex masculin (identificat ca fiind inculpatul CCC. - notat cu X în dialog) următorul dialog:
D.: (...) (neinteligibil) (...) mai târziu sau când?...mai (...) mâine, poimâine (...)
X: când vrei (...)
D.: (...) zilele astea (...)
X: Când vrei tu (...)
D.: Să punem şi noi măcar o (...) să tăiem vreo chitanţă pe imaginea asta (...) în afară să zicem că era cumva (...) că ne ia şi pe noi (...)
X: Da, da, da.
D.: (...) rămâne şi după aceia zice (...)
X: Ştiu, ştiu, ştiu (...) când vrei tu ne vedem. Şi mai târziu şi (...)
D.: Mă sunaţi oleacă mai târziu (...)
X: (...) (neinteligibil) (...) de telefon (...)
D.: Noi mergem până la Tupilaţi acuma (...)
X: Da.
(...) (...)
D.: Notaţi oleacă (...) aşa (...) şi sunaţi-mă cam în cât timp?... cam într-o (...) cât facem noi până acolo?... cam (...)
X: Fii atent (...) fii atent aşa (...) după ce ia intrat la dreapta la Cârligi (...)
D.: Da.
X: (...) prima casă pe dreapta cu terasă (...) prima pe dreapta (...) prima casă, pe dreapta, cu terasă (...)
(...) (...) (...)
D.: Zi-mi oleacă (...) cum să fac eu cu matale?.
X: zi cum şi (...)
D.: Trecem noi pe acolo (...)
X: Aşa.
Din dialogul purtat de inculpatul D. şi inculpatul CCC. care a venit cu DDD. de culoare roşie a rezultat că acesta din urmă i-a explicat cum pot ajunge la locuinţa sa din satul Cârligi şi au stabilit să se întâlnească mai târziu la locuinţa acestuia. Din dialogul dintre cei doi poliţişti rezultă că D. îl cunoştea pe inculpatul CCC. de mai mult timp. După ce au desfăşurat activităţi de poliţie rutieră pe autospeciala de poliţie, la orele 17:50:18, cei doi agenţi de poliţie s-au deplasat cu autospeciala pe care efectuau serviciul la locuinţa numitului CCC. din sat Cârligi. Cei doi agenţi continuă deplasarea cu autospeciala de poliţie, iar la momentul 17:54:50, între cei doi agenţi de poliţie are loc următorul dialog: "A.: Uite mă DDD. aicea, mă (...) da suntem şi proşti (...)
D.: Băi nene (...)
A.: Mă nene, mă, ce-ai făcut?.
D.: Da nu stăm aicea (...)
La momentul 17:55:18 cei doi agenţi coboară din autospeciala de poliţie, agentul A. afirmând "Nu mai deschideţi că nu intrăm". Până la momentul 18:20:28 se observă cum cei doi poliţişti discută în exteriorul autospecialei de poliţie cu două persoane de sex masculin. La acest moment agentul D. revine în autospeciala de poliţie pe locul din dreapta faţă, iar agentul A. rămâne în exterior şi continuă discuţia.
La momentul 18:42:25 revine în autospeciala de poliţie şi agentul A., care ocupă locul din stânga faţă. Autovehiculul se pune în mişcare, iar la momentul 18:43:04 se observă cum agentul de poliţie D. scoate din buzunarul din partea stângă de la pantaloni o sumă de bani, fiind vizibile mai multe bancnote în cupiură de 100 RON, pe care i-o arată agentului A.. Apoi scoate din torpedou o carte şi pune suma de bani între paginile acesteia, după care introduce cartea la loc în torpedou."
La sfârşitul schimbului din data de 29.04.2016, din procesul-verbal de redare "A. îi spune colegului de echipaj, sună-l pe nea (...), iar la momentul 19:52:43, agentul D. poartă o convorbire telefonică, fiind inteligibil doar dialogul purtat de agentul de poliţie, astfel: "Trăiţi şefu! Da ce faceţi? (...) aţi plecat la deal (...) frumos, elegant (...) da, da (...) noi vroiam să venim până la dumneavoastră, că A. are la opt o problemă, să ducă nişte flori la mănăstire şi ar pleca, ar pleca pe la opt şi ceva şi eu la fel. Mama mă sună c-o rămas fără zahăr şi (...) da (...) ". În timpul convorbirii telefonice, la momentul 19:53:18, agentul A. afirmă:
"(...) (neinteligibil) (...) declaraţia aia nu i-am lăsat-o, un raport care tre să i-l las (...) ". Discuţia telefonică purtată de agentul D. continuă astfel:
"(...) tre să vă lase A. un raport (...) ". Agentul A. intervine din nou în discuţia telefonică:
"(...) (neinteligibil) (...) da, da să ştie că-i la mine raportul (...) ", apoi convorbirea telefonică se desfăşoară astfel:
"(...) auziţi e la A. raportul (...) (...) (neinteligibil) (...) "
De la momentul 19:53:34, convorbirea telefonică este continuată de agentul A., care primeşte telefonul de la colegul său:
"Alo (...) da, da, cum spuneţi atunci (...) da şi rămâne la mine atunci, îl pun eu în fişet (...) Doamne ajută! Săru-mâna! Doamne ajută! Să trăiţi!"
La momentul 19:53:54 se termină convorbirea telefonică, iar dialogul dintre cei doi agenţi continuă astfel:
A.: Da mă, nu mai vine omul (...) deci o zis (...) ori îl Iaşi la tine, da tu eşti mâine?
D.: Eu îs luni după-amiază.
La momentul 19:54:27, se observă cum agentul D. pune pe genunchi o mapă de culoare albastră din care scoate o foaie de hârtie, pliată, în care introduce o sumă de bani, fiind vizibilă o bancnotă în cupiură de 100 RON, iar apoi pune foia menţionată în mapă. În acest moment cei doi agenţi poartă un dialog ce nu are relevanţă în cauză, autospeciala de poliţie fiind în mers.
La momentul 19:59:50, agentul D. poartă o convorbire telefonică, fiind inteligibil doar dialogul acestuia, astfel:
"Da şefu, trăiţi (...) stimă şi respect. Sărbători fericite!... Doamne ajută! Sărutări de mână lu doamna (...) mulţumim şefu, mulţumim. Să trăiţi! Doamne ajută! Să trăiţi!... Am înţeles domnu colonel (...) da, da, da mai sunt trei, da (...) nu-i problemă, am înţeles (...) da, da, da, am înţeles (...) să dea Dumnezeu. Să trăiţi! Sărbători fericite!... da, da, da cu flori, cu (...) (...) şefu (...) şefu, dacă-i EEE. aicea, el are cheie şi lăsăm raportul lu A. pe masă la dumneavoastră (...) nu-i bun aşa?... înţelegeţi, înţelegeţi dumneavoastră, aşa, îl lăsăm acolo pe masă (...) da (...) . Bine, bine, bun. Sa trăiţi! Să trăiţi!"
La momentul 20:02:07, autospeciala de poliţie se află oprită în curtea poliţiei Municipiului Piatra-Neamţ, iar agentul D. coboară, moment în care între cei doi poliţişti are loc următorul dialog:
D.: Da domnule.
A.: la domnule, ce-ai făcut mă. Cât fac mă (...)
D.: Da.
A.: (...) 347(...) (...) (neinteligibil) (...)
D.: Mă duc, că am o (...) (neinteligibil) (...) nu mai pot sta (...) (...) (neinteligibil) (...) da ai să-i Iaşi vreun raport, mă?.
A.: Nu, mă (...) ăsta se numeşte raport (...)
D.: Da, las că (...)
A.: Da.
D.: Cum dracu să facem?... Îi lăsăm luni, mă. Nu?.
A.: Da pune-l mă în birou, dacă vrei!.
D.: Da.
A.: Da eşti culmea şi tu (...) (...) (neinteligibil) (...)
D.: Luăm astea (...) astea le scoţi tu pe partea asta, şi iei (...)
A.: Da mă (...) gata mă (...)"
Din înregistrările audio-video realizate în data de 29.04.2016 rezultă că inculpatul D., împreună cu inculpatul A. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează:
- de la conducătorul auto AAA. verificat în intervalul 15:29:48 - 15:36:40 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 14.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la numitul CCC., socrul conducătorului auto BBB., verificat în intervalul orar 15:44:00 - 18:43:30 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 29.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON şi o sumă de bani necuantificată pentru nesancţionarea contravenţională a ginerelui său, fără ca acesta să aibă cunoştinţă despre înmânarea sumei de bani.
- de la FFF. (proprietarul autoturismului) pentru conducătorul auto, verificat în intervalul orar 16:19:52 - 16:27:20 - suma de 55 RON; fiind audiat la data de 21.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 55 RON în scopul arătat mai sus.
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 16:33:50 - 16:37:39 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto O., verificat în intervalul orar 16:41:35 - 16:51:24 - suma de 100 RON; fiind audiat la data de 16.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la conducătorul auto GGG., verificat în intervalul orar 17:04:52 - 17:15:55 - suma de 105 RON; fiind audiat la data de 17.11.2016, inculpatul a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:19:50 - 17:23:03 - suma de 200 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:28:44 - 17:35:36 - suma de 100 RON şi o sumă de bani necuantificată;
- de la conducătorul auto P., verificat în intervalul orar 18:51:45 - 19:01:40 - suma de 105 RON; fiind audiat la data de 16.11.2016, inculpatul a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON, afirmând că a achitat un punct amendă, deşi acesta nu a fost sancţionat contravenţional la data respectivă.
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 19:16:58 - 19:25:20 - suma de 50 RON şi o sumă de bani necuantificată;
11. de la conducătorul auto HHH. verificat în intervalul orar 19:28:35 - 19:51:02 - suma de 200 RON; în declaraţia din 16.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
Discuţiile purtate de cei doi inculpaţi D. şi A. coroborate cu imaginile înregistrate autorizat fac dovada promisiunii de remitere a unei sume de bani din cele obţinute cu titlu de mită în cadrul serviciului din acea zi ofiţerului de poliţie GG., cunoscut cu apelativul "JJ." - persoană care la data respectivă avea, conform fişei postului, atribuţii de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului de birou (nedesemnat la acea dată) şi de efectuare a planificărilor serviciilor. Din verificarea planificărilor serviciilor rezultă, de altfel, că acestea au fost semnate de comisar şef GG.. Având în vedere că probele administrate în cauză fac dovada faptului că şi ofiţerul de poliţie GG. a luat mită de la 9 conducători auto în timpul serviciilor din 23 şi 24.04.2016, în echipaj cu agentul CC., rezultă că primirea sumelor de bani era o practică cunoscută şi permisă de coordonatorul biroului, acesta primind şi sume de bani în virtutea atribuţiilor sale de planificare.
d. La data de 05.05.2016, agenţii de poliţie inculpaţii CC. şi D., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 4 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 16:02 - 21:13, suma de 250 RON în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate, după cum urmează:
- de la conducătorul auto III. verificat în intervalul orar 16:02:18 - 16:04:00 - suma de 100 RON; Fiind audiat la data de 20.12.2016, inculpatul III. a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat.
- de la conducătorul auto verificat în intervalul 20:31:12 - 20:36:17, o bancnotă de 50 RON şi o suma necuantificată;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul 20:42:26 - 20:47:58 - o suma de bani necuantificată;
- de la conducătorul auto JJJ., verificat în intervalul 21:00:38 - 21:13:33 - suma de 100 RON;
Din coroborarea proceselor-verbale de redare sunete şi imagini cu verificările efectuate în cauză, care confirmă că inculpatul JJJ. şi inculpatul III. nu figurează ca fiind sancţionaţi contravenţional la această dată, rezultă că inculpaţii - lucrători de poliţie au primit sumele de bani pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii limitei de viteză constatate.
Pe data de 05.05.2016, la ora 20:42:26 se declanşează aparatul radar amplasat pe autospeciala MAI x, staţionată, la volanul căreia se află inculpatul CC., moment în care inculpatul D. coboară şi opreşte autovehiculul care a depăşit viteza.
"La 20:44:38 CC. deschide geamul portierei din partea dreaptă şi D. îl întreabă:Cât a rămas la domnul?
CC.: 1 0 3
D.: 103?
CC.: Daaa (...)
D.: Păi rămâne fără permis atunci (...) Dă-mi un permis!
X: Am în astea (...)
CC.: O împingi aşa, o fugăreşti (...)
D.: Nu ai nimic aici, nu ai buletin aici (...)
CC.: Ai siguranţă aşa cu ea?
X: Da, da-i bună maşina (...) da de geaba-i bună, că am fost eu prost acum când (...)
D.: Da de unde veniţi, ziceţi?
X: Am fost până la Băluşeşti dimineaţă (...) (se aşază în poziţia ghemuit lângă portiera deschisă)
D.: Dă să trag uşa, nu mai sta în genunchi, că îţi face vreunul o poză şi zice că te-am pus eu să stai în genunchi (...) Buletinul?
X: Acesta-i (...) (îi înmânează documentul solicitat)
D.: Aaaa (...) da ce-i cu el?
X: Nu (...) da nu port buletin (...)
D.: Hai nea X., cum să nu porţi buletin?
X: Hai domnule (...)
CC.: Văleuuu (...) 2013(...) (în timp ce se uită pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului)
D.: Cine o caută? Proprietarul o caută.
X: Nu, da-i înregistrată la primărie, plătesc la primărie (...)
CC.: De geaba-i înregistrată la primărie (...) trebuie să schimbi certificatul (...)
D.: Trebuie să o iei pe numele matale (...)
X: Haideţi (...) vă rog.
D.: Adu asigurarea (...) să verificăm tot şi până atunci scriem (...) dovada (...)
X: Am ajutat şi eu cu maşina asta (...) aţi rămas odată cu (...) au rămas băieţii (...) băi X.du-te şi adu oleacă de moto (...) benzină (...) motorină, că nu avem de loc (...)
CC.: Ai făcut o faptă bună? Care? La Târgu-Neamţ acolo la matale?
X: Haideţi şefu (...)
CC.: Adu asigurarea s-o vedem (...) păi nu?
X: Aaaa (...) da (...) acum (...)
CC.: Da. Aşa.
X: Staţi, nu-i acolo?
CC.: Nu-i domnule (...)
Conducătorul auto oprit revine cu asigurarea.
X: Dacă-i bună şi asta (...)
Inculpatul D. desface formularul de asigurarea pliat, în interiorul acesteia aflându-se ceva.
D.: Aaaa (...)?
X: Da, da, da.
CC.: (...) 25(...) centura (...) încă 25(...)
X: Da nu-i centura!
CC.: Da bre, da trebuie să tai ceva ca să te scot de aici (...)
X: Aaa, da, da (...)
CC.: Taci!
D.: De unde vii matale acum?
X: Am fost la Băluşeşti la un băiat (...) trebuia să-mi dea nişte bani (...) am vreo cinci milioane de luat de la el (...)
D.: Da!
CC.: 10 lei (...) taie (...) trece achitat (...) (preia de la D. o sumă de bani pe care o pune lângă schimbătorul de viteze) (...) vezi tot pentru (...) e gol (zâmbind, arată spre bordul autospecialei indicatorul de nivel de carburant) (...) e gol aici (...) iar ai făcut o faptă (...)
D.: Hai (...) (îi restituie actele)
X: Să trăiţi! Numai bine (...) Dacă ieşi cu KKK., urăm (...)
CC.: Gata! Ştim (...)
D.: Ai înţeles? Da? Mormânt!
X: Da, da (...) (în timp ce pleacă)
La 20:47:58 poliţistul din dreapta se apleacă, ia suma de bani şi o introduce în cartea din torpedou."
Din procesul-verbal de redare a rezultat că "Pe data de 05.05.2016, la ora 21:19:37 inculpatul D. deschide compartimentul torpedo, scoate cartea şi dintre filele acesteia extrage o sumă de bani pe care o împarte cu inculpatul CC. (21:20:20).
La 21:22:46 inculpatul CC. opreşte autospeciala, porneşte luminile de avarie, inculpatul D. coboară şi revine la 21:23:55, având în mână o sumă de bani pe care o împarte cu CC.. Ambii poliţişti introduc bancnotele în buzunarul pantalonilor."
e. La data de 10.05.2016, agenţii de poliţie rutieră inculpaţii D. şi B. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, au primit de la 3 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul în intervalul 09:17 - 13:04 suma de 250 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru încălcarea vitezei, după cum urmează:
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 09:17:27 - 09:21:20 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul 09:58:15 - 10:08:06 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul 12:42:24 - 12:55:34 - suma de 50 RON.
Din coroborarea proceselor-verbale de redare sunete şi imagini cu verificările efectuate în cauză, a rezultat că inculpaţii au primit sumele de bani pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii limitei de viteză constatate.
"Pe data de 10.05.2016 la ora 09:17:27 se declanşează aparatul radar şi inculpatul D., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice.
În interiorul autospecialei se aude următorul dialog (imaginea este obturată de piciorul poliţistului din dreapta):
- Buton, nu?
- Nu mai dăm nici un buton!
Inculpatul B. coboară după care inculpatul D. efectuează manevre de parcare a autospecialei după care iniţiază o convorbire la telefonul mobil.
La 09:19:53 inculpatul B. revine la autospecială cu actele conducătorului auto oprit, ia de pe bancheta din spate o mapă tip clipboard de culoare albastră, o pune pe genunchi şi coboară geamul portierei angajându-se într-o discuţie cu o persoană de sex masculin (notată cu X).
X: (...) neinteligibil (...) trebuie să plec înapoi.
B.: (...) neinteligibil (...) patru puncte (...) unde?...lucraţi afară sau pe aici?
X: Da.
B.: Maşina (...) aşa o ţineţi, de România, acolo?
X: (...) neinteligibil (...)
În exteriorul autospecialei se mai aude o voce: X2 - (...) ne omoară şi pe noi (...)
B.: Da vă mai dă voie acu în Italia să aveţi maşini (...)
X2: Eee (...) până în august stau aşa că un an am voie dar după aia (...)
B.: Că e problemă acolo, că dacă v-a găsit cu maşină, ca a dumneavoastră, şi cu acte de şedere în afară, e problemă (...)
În continuare discuţia este neinteligibilă.

La ora 09:58:15, se declanşează aparatul radar şi D., conducătorul autospecialei MAI x, coboară. B. este angajat într-o convorbire telefonică.
D.: I-ai dat buton?
B.: Nu! Îi dau?...Nu.
D.: Nu-i da!
B. completează un proces-verbal de sancţionare a unui conducător auto.
La 10:00:34 D. revine la autospecială cu actele conducătorului auto oprit.
B.: Ora (...) nu mi-ai zis (...)
D.: 55 (...)
B.: 9:55 da?
D.: Da.
B.: Şi 121, atât (...)
D.: Da, 121! Da, da (...) ţi l-am găsit pe LLL., dar dubios omul, zic eu, valabil permisul, Comăneşti (...) nu, omul e dubios, îţi spun eu, nu-i (...) de unde vine? (...) de exemplu (...)
(...) (conversaţia dintre cei doi poliţişti priveşte sancţionarea unui al conducător auto oprit la un moment anterior)
La 10:05:13 inculpatul D. iese din autospecială având asupra sa o mapă albastră tip clipboard şi actele conducătorului auto oprit. B. rămâne în autospecială şi continuă întocmirea documentaţiei de sancţionare a bărbatului care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 121 km/h.
La 10:06:38 inculpatul D. revine la autospecială şi aruncă mapa albastră pe bord.
B.: Ce-ai făcut băi nene bă (...) ?
D.: (...) băi nene băi (...)
La 10:07:37 inculpatul D. ia mapa de pe bordul maşinii, o deschide şi scoate o bancnotă de 100 RON pe care o pune în zona schimbătorului de viteză.
B.: Ce-ai făcut bă nene (...)
La 10:07:53 inculpatul B. coboară din autospecială.
La 10:08:06 inculpatul D. scoate din compartimentul torpedo o carte, în interiorul căreia introduce bancnota de 100 RON, după care o reintroduce în torpedo."
Din procesul-verbal de redare sunete şi imagini a rezultat că "Pe data de 10.05.2016, la ora 13:09:32, în timp ce autospeciala, condusă de D., se afla în mişcare, B. deschide compartimentul torpedo şi din cartea ce se afla în interiorul acestuia scoate o sumă de bani.
Inculpatul B. i-a dat inculpatului D. o bancnotă de 100 RON şi una de 50 RON şi el şi-a păstrat trei bancnote de 50 RON.

La 13:10:24 inculpatul D. scoate din buzunarul de la piept al gecii o bancnotă de 50 RON pe care o da inculpatului B., care îl refuză, motiv pentru care o reintroduce în buzunar.
La 13:11:00 inculpatul B. introduce în buzunarul pantalonilor suma de bani.".
f. La data de 12.05.2016, agenţii de poliţie rutieră inculpaţii CC. şi D. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 2 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul în intervalul 8,28 - 9.05, suma de 200 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru încălcarea vitezei, după cum a urmat:
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 08:30:26 - 08:34:05 - suma de 150 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul 08:59:53 - 09:05:58 - suma de 50 RON;
Din coroborarea procesului-verbal de redare sunete şi imagini cu verificările efectuate în cauză, a rezultat că inculpaţii CC. şi D. au primit sumele de bani pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii limitei de viteză constatate.
!Din procesul-verbal de redare sunete şi imagini a rezultat că "Pe data de 12.05.2016, la ora 08:28:11 se declanşează aparatul radar şi inculpatul CC., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice şi după efectuarea mai multor manevre de parcare a autospecialei, la 08:28:58 coboară.
CC.: Vă salut, bună dimineaţa!
D. rămâne în autospecială.
D.: Dă-o tu mai înapoi! O dai mai înapoi?
CC.: Da, da, da (...) (execută manevre de mers înapoi)
D.: MMM.?
CC.: Seniore veni cui, veni cui (...)
D.: Seniore veni (...)
X: (...) neinteligibil (...)
D.: Nu e bine (...) cum ar veni (...) va bene (...) aaa (...) uitaţi aici (...) (îi arată cetăţeanului venit lângă autospecială monitorul aparatului radar)
X: Da (...) ma no trebuie (...) daca mi spuneţi ca am depăşit, am depăşit (cetăţeanul vorbeşte cu accent italian) (...) (...) (...) .
CC. coboară şi continuă discuţia (fără interes pentru cauză) în afara autospecialei.
La 08:32:57 inculpatul D. revine în autospecială având în mână mai multe documente printre care şi formularul de asigurare RCA care era pliat. Inculpatul D. desface asigurarea RCA şi în interior se observă o bancnotă de 50 euro şi trei bancnote de 50 RON, pe care le ia şi le introduce în cartea din compartimentul torpedo.
CC.: Hai să-i dăm un avertisment lui domnu’ MMM. (...) să nu mai dăm puncte (...) să nu mai dăm (...) nu?
D.: Da' cum (...)
D. aranjează actele, între care se afla şi bancnote de 50 de euro, şi iese din autospecială la 08:33:30".
Din procesul-verbal de redare sunete şi imagini rezultă că "la data de 12.05.2016, la ora 09:10:53, în timp ce autospeciala MAI x se afla în mişcare, inculpatul D. scoate din compartimentul torpedo cartea din care extrage o sumă de bani pe care o împarte cu CC.. Se observă că inculpatul CC. primeşte bancnote de 50 RON.
La 09:11:21 inculpatul CC. introduce suma de bani primită de la inculpatul D. într-un portofel de culoare neagră. (...) ..."
g. Din procesul-verbal de redare sunete şi imagini corespunzător serviciului efectuat de lucrătorii de poliţie D. şi S. în data de 15.05.2016 la momentul opririi în trafic a conducătorului auto identificat în persoana inculpatului RR. a făcut dovada faptelor de dare şi luare de mită. Astfel:, Pe data de 15.05.2016, la ora 09:31:40, între cei doi agenţi de poliţie, care se află în autospeciala de poliţie are loc următorul dialog:
S.: Uite-l ia! (moment în care acesta efectuează semnal acustic pentru oprirea unui conducător auto) (...) Dă-i că ăsta-l (...) (neinteligibil) (...) dă-i un pic (...)

De la momentul 09:32:35, D. porneşte autospeciala de poliţie şi efectuează manevra de întoarcere.
La momentul 09:33:40 S. revine în autospeciala de poliţie, moment în care se apropie şi conducătorul auto depistat (identificat ca fiind numitul RR., notat cu X pe parcursul dialogului), care poartă cu cei doi lucrători de poliţie următorul dialog:

La momentul 09:34:42 agentul S. închide portiera, moment în care se observă că acesta are în mână mai multe documente, iar între cei doi lucrători de poliţie are loc următorul dialog:

La momentul 09:34:48 agentul D. deschide portiera din stânga faţă şi strigă după conducătorul auto:

La momentul 09:37:24, în dreptul portierei din stânga faţă îşi face apariţia o persoană de sex masculin, agent de la poliţia locală, cu care cei doi lucrători de poliţie poartă o discuţie ce nu are relevanţă în cauză. La momentul 09:38:14 cei doi agenţi coboară din autospeciala de poliţie.
La momentul 09:42:23, agentul S. revine în autospeciala de poliţie pe locul din dreapta faţă, fiind însoţit de o persoană de sex masculin. În acest timp agentul D. se află afară, în partea din spate a autospecialei de poliţie. În continuare are loc următorul dialog:

La momentul 09:44:25, S. pune pe bord mapa de culoare albastră tip clipboard şi coboară din autospeciala de poliţie având în mână mai multe documente. În continuare are loc următorul dialog:

Până la momentul 09:58:17 în autospeciala de poliţie nu se mai află nici o persoană. La acest moment, revine pe locul de la volan agentul D., iar agentul S. ocupă locul din dreapta faţă. La momentul 09:58:29, acesta din urmă deschide torpedoul şi scoate dintre paginile unei cărţi o sumă de bani, fiind vizibile două bancnote în cupiură de 50 RON. Agentul S. îi remite lui D. o bancnotă în cupiură de 50 RON, ambii lucrători pun apoi sumele de bani în buzunarul de la piept al uniformei. În acest timp între cei doi are loc următorul dialog:

D.: Ei, da bravo (...)"
Din cele ce preced a rezultat că cei doi agenţi inculpaţii D. şi S. au reţinut actele conducătorului auto RR. şi i-au solicitat să-i urmeze într-o altă zonă, fără a fi însoţit de pasagerul autoturismului. Din imaginile înregistrate rezultă că numitul RR. a înmânat lucrătorului de poliţie S. suma de 100 RON, acestuia nefiindu-i aplicată sancţiunea corespunzătoare contravenţiei săvârşite. După plecarea conducătorului auto, cei doi agenţi de poliţie au împărţit suma de bani în mod egal.
Din verificarea evidenţelor Direcţiei pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi a actelor întocmite de lucrătorii de poliţie în timpul serviciului, în perioada supusă monitorizării rezultă că inculpatul RR. nu figurează ca fiind sancţionat contravenţional la data de 15.05.2016.
Declaraţiile inculpatului D. -din datele de 27 şi 28.12.2016 - au confirmat situaţia de fapt stabilită în cauză pe baza probatoriului atât prin recunoaşterea modului de acţiune (legat de utilizarea aparatului Radar), cât şi a practicii existente la nivelul Biroului Rutier în privinţa comiterii acţiunilor specifice luării de mită, cât şi dării de mită către ofiţerul de poliţie GG..
În declaraţia din faza de judecată inculpatul D. a negat acuzaţiile şi a retractat declaraţia de la urmărire penală fără a oferi o explicaţie rezonabilă; această din urmă declaraţie nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, drept pentru a nu a fi reţinută în materialul probator.
Critica inculpatului D. privind nerealizarea elementelor de tipicitate pentru infracţiunea de luare mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. nu pot fi primite favorabil dat fiind faptul că vizează aspecte nerelevante. În concret pentru cadrarea eficientă a faptei ilicit penale pe tiparul normativ prev. de norma de incriminare art. 289 alin. (1) C. pen. a fost relevant - în varianta din cauză- ca agentul - funcţionar public- să primească bani, bunuri sau alte valori în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea unui act contrar atribuţiilor de serviciu. În cauză inculpatul D. se impunea în calitatea de agent de poliţie rutieră să constate săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere şi anume depăşirea limitei legale de viteză şi fie nu a constatat contravenţia, fie a constatat o altă convenţie care nu justifica reţinerea permisului de conducere în schimbul primirii unei sume de bani. Prin urmare, faptele reţinute în sarcina sa au realizat tipicitatea, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de luare mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen.
Astfel, instanţa nu a primit favorabil apărarea inculpatului D. pe această linie.
Vinovăţia inculpatului D. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care se impune angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Actele materiale (32 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016, 12.05.2016 şi 15.05.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. pe care instanţa o reţine în cauză.
În aceste condiţii instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada în condiţiile standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - al dovezii dincolo de orice îndoială rezonabilă- că fapta reţinută în sarcina inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.8.2. Instanţa a reţinut în sarcina inculpatului D. că în data de 25.04.2016, în jurul orelor 21:34, împreună cu agentul de poliţie A. a dat o parte din suma de bani primită cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 25.04.2016, ofiţerului de poliţie GG., în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului şi în data de 29.04.2016, în jurul orelor 19:50, împreună cu agentul de poliţie A. a oferit o sumă de bani necuantificată provenind din cea primită de aceştia cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 29.04.2016, în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.- 2 acte materiale.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului D. s-au probat cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio video şi planşele fotografice cu imagini din corespondente datelor de 25. 04.2016, respectiv 29.04.2016, care se coroborează cu declaraţiile ofiţerului de poliţie GG. precum şi declaraţia de recunoaştere din cursul urmăririi penale a inculpatului D..
Fapta menţionată reţinută în sarcina inculpatului D. a realizat cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale 25. 04.2016 şi 29.04.2016).
Actele materiale (2 acte materiale săvârşite în perioada cuprinsă între 25.04.2016 şi 29.04.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. pe care instanţa o reţine în cauză.
Vinovăţia inculpatului D. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care instanţa dispune angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În aceste condiţii instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada în condiţiile standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - al dovezii dincolo de orice îndoială rezonabilă- că fapta reţinută în sarcina inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
7.8.3. La individualizarea judiciară a fiecăreia dintre pedepsele aplicate inculpatului D. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii fiecărei infracţiuni săvârşite, respective a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea fiecărei infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului D. este nivel ridicat dat fiind faptul că au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agent de poliţie -; în scopul obţinerii de foloase materiale; numărul mare de acte materiale 32 într-o perioadă relativ scurtă de timp între 22.04.2016, 25.04.2016, 29.04.2016, 05.05.2016, 10.05.2016, 12.05.2016 şi 15.05.2016 pentru primul capăt de acuzare - luare de mită-, respectiv 2 acte materiale pentru al doua infracţiune reţinută în sarcina sa.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului- instanţa a constatat că inculpatul D. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului D. pentru infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa o pedeapsă peste minimul special prevăzută de norma de incriminare, respectiv pentru infracţiunea de dare de mită o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Instanţa a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului D. realizează condiţiile pluralităţii de infracţiuni de tipul concursului real în sensul art. 38 alin. (1) C. pen. Astfel că instanţa va face aplicaţiunea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru stabilirea pedepsei unificate pentru pluralitatea de infracţiunii după cum urmează:
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului D. pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare la care a adăugat 1/3 parte din cealaltă pedeapsă (2 ani închisoare); pedeapsa principală rezultantă este 5 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului D. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului D. pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

7.9. În privinţa inculpatului A.
7.9.1. Din probele administrate în cursul urmăririi penale -procesele-verbale de redarea a înregistrărilor, declaraţiile inculpatului A. şi înscrisurile prezentate la judecata instanţa reţine în fapt următoarele:
a. La data de 22.04.2016 inculpatul A. împreună cu inculpatul D. - agenţi de poliţie în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ- în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiuni - aparatul RADAR din dotarea autospecialei cu nr. MAI - x- au primit de la 6 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei legale de viteză în intervalul 8:59 - 13:19 suma de 625 RON, în scopul neconstatării contravenţiilor săvârşite.
Din înregistrările audio video autorizate în cauză, procesele-verbale de redare a interceptărilor relevând atât dialogul dintre lucrătorii de poliţie şi conducătorul auto oprit pentru comiterea contravenţiei a rezultat activitatea ilicit penală a inculpatului A.. În concret: "La data de 22.04.2016, la ora 08:59:50 A., conducătorul autospeciala MAI x, porneşte semnalele acustice, opreşte şi coboară din maşina; inculpatul D. rămâne în autospecială; se apropie un bărbat (identificat ca fiind inculpatul SS. - notat cu X pe parcursul dialogului) căruia ii arata display-ul aparatului radar şi în continuare are loc următorul dialog:

D.: Apuca-te şi scrie (...) dă-i ca să ştie (...) păi da (...) nu te uiţi în bord (...) mergi de geaba (...) ţi-am zis că ăştia sunt o categorie care n-ai treabă cu (...)

A.: (...) Vezi? Mi-e milă de panarama de om (...) (intră în autospeciala)
D.: De ce să-ţi fie milă? El dacă era acum în locul tău A., era acasă, tăia găina şi (...) mănâncă el cu femeia lui cu usturoi (...) eee (...) despre ce vorbim aicea (...)

Inculpatul D. revine în autoturism şi pune la încărcat staţia.

X îşi ia documentele îi saluta pe cei doi şi pleacă. În continuare autospeciala MAI se pune în mişcare iar inculpatul A. ia de pe scaun, dintre picioare o sumă de bani pe care o înmânează lui inculpatului D.. Acesta aşază în ordinea valorii bancnotele după care le numără şi le introduce între filele unui caiet/carte din torpedoul autoturismului (se disting bancnote din cupiura de 50, 10 şi 5 RON) - ora 09:05:12".
În data de 22.04.2016, la ora 11:57:41 se declanşează aparatul radar şi inculpatul A. - conducătorul autospecialei MAI x- porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto (identificat în persoana inculpatul M.) să tragă pe dreapta.

Ambii poliţişti părăsesc autovehiculul.
La 11:59:57 inculpatul A. revine în autoturism şi îi solicită lui inculpatului D. să îl cheme pe conducătorul auto oprit să vină la el.

Din verificarea evidenţelor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) şi a actelor întocmite de lucrătorii de poliţie în timpul serviciului, în perioada supusă monitorizării a rezultat că M. nu a fost sancţionat contravenţional în data de 22.04.2016.
TT. figurează ca fiind sancţionat contravenţional la data de 22.04.2016 ora 10:50 în Borleşti pentru depăşirea vitezei legale (69 km/h) şi neutilizarea centurii de siguranţă cu amendă în cuantum de 210 RON şi patru puncte penalizare în baza Procesului-verbal nr. x încheiat de agentul de poliţie inculpatul A.. În declaraţia din cursul urmăririi penale TT. arată că agentul de poliţie inculpatul A. i-a aplicat o sancţiune mai blândă, completând în fals procesul-verbal sus menţionat (neaplicând sancţiunea contravenţională corespunzătoare pentru depăşirea limitei de viteză depistate, respectiv peste 70 km/h, şi care impunea sancţionarea conform altei clase de amendă), iar suma de 50 RON care apare în înregistrarea de imagini în posesia lucrătorilor de poliţie, fiind introdusă de aceştia în torpedo-ul autospecialei la finalul momentului respectiv provine de la un alt conducător auto oprit în acelaşi timp pentru depăşirea vitezei. În cursul judecăţii martorul TT. îşi nuanţează declaraţia în sensul că nu mai susţine că a fost sancţionat contravenţional pentru o altă contravenţie la regimul depăşirii limitei legale de viteză pentru care se impunea o sancţiune mai redusă. Declaraţia martorului TT. nu se coroborează cu înregistrările audio-video şi nu este susţinută de o explicaţie rezonabilă privind schimbare acesteia faţă de cea din cursul urmăririi penale, context în care instanţa nu o va reţine în complexul probator al cauzei.

b. La data de 25.04.2016 echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul A. şi inculpatul D. din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiuni, au primit de la 4 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 18:32 - 20:59 suma de 305 RON în scopul în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiilor săvârşite.
Din procesul-verbal de redare a rezultat următoarele: "Pe data de 25.04.2016, la ora 18:32:32 se declanşează aparatul radar şi inculpatul D., conducătorul autospecialei MAI x, porneşte semnalele acustice, făcând semn unui conducător auto să tragă pe dreapta.

D.:Ai bani la tine? N-ai nici unul (...)

Dialogul celor doi agenţi de poliţie inculpaţii D. şi A. privind înmânarea sumelor de bani ofiţerului GG. a relevat cu certitudine existenţa unei practici de împărţire a sumelor de bani obţinute cu titlu de mită cu acesta, având în vedere atribuţiile de coordonare şi control asupra agenţilor, fapt recunoscut în cursul urmăririi penale de către inculpaţii A. şi D. în declaraţiile din 27.12.2016 şi 28.12.2016.

c. La data de 26.04.2016 echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul A. şi inculpatul B., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiunilor corespunzătoare, au primit de la 9 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 15:37 - 19:55 suma totală de 1005 RON, 20 euro în scopul în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat a rezultat cele ce preced. Astfel, din procesul-verbal de redare din data de 26.04.2016 rezultă următoarele:

A.: Şi a fost bine cu (...) sau n-o fost până las urmă că el e un om foarte ciudat?(...)

De asemenea, la sfârşitul schimbului, conform procesului-verbal de redare rezultă că cei doi inculpaţi împart sumele de bani primite cu titlu de mită în timpul serviciului, astfel: "la data de 26.04.2016, la ora 20:32:00 între agenţii de poliţie A. şi B. are loc următorul dialog:

A.: Aşa şi?(...)

Din înregistrările audio-video realizate în data de 25.04.2016 a rezultat că inculpatul A., împreună cu inculpatul B. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează:
- de la inculpatul R., tatăl conducătorului auto EE., verificat în intervalul 15:37:08 - 15:56:30 - suma de 50 RON; fiind audiat la data de 24.11.2016, inculpatul R. a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON pentru nesancţionarea contravenţională a fiului său.
- de la conducătorul auto, NNN. verificat în intervalul 17:21:23 - 17:29:29 - suma de 50 RON şi 20 euro; fiind audiat la data de 23.11.2016, inculpatul NNN. a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON şi 20 euro.
- de la conducătorul auto OOO., verificată în intervalul 18:06:16 - 18:14:35 - suma de 200 RON; fiind audiată la data de 16.12.2016, inculpata a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionată contravenţional.
- de la conducătorul auto PPP. verificat în intervalul 18:16:04 - 18:24:45 - 100 RON; fiind audiat la data de 13.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 100 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la conducătorul auto QQQ., verificată în intervalul 18:43:23 - 18:53:28 - suma de 105 RON; fiind audiată la data de 25.11.2016, inculpata a recunoscut nuanţat că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 105 RON.
- de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul 18:57:31 - 19:07:00 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul 19:40:28 - 19:44:30 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto, neidentificat până la acest moment, verificat în intervalul 19:49:20 - 19:55:30 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto HH.- suma de 200 RON pentru depăşirea liniei continue în intervalul 15:57:22 - 16:20:15, în scopul neaplicării sancţiunii contravenţionale necorespunzătoare; fiind audiată la data de 15.11.2016, inculpata a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionată contravenţional şi că a semnat procesul-verbal de sancţionare având cunoştinţă de menţiunile necorespunzătoare adevărului în privinţa constatării unei alte abateri.
Din verificările efectuate în bazele de date DEPABD a rezultat că numitele OOO. şi QQQ. nu figurează ca fiind sancţionate contravenţional la data opririi în trafic.
HH. a fost sancţionată contravenţional la data de 26.04.2016 ora 16:00 în Piatra-Neamţ pentru traversarea neregulamentară a Bulevardului Traian cu amendă în cuantum de 210 RON în baza procesului-verbal nr. x încheiat în fals de agentul de poliţie inculpatul A.. Suma de 200 RON a fost data inculpaţilor pentru a nu aplica sancţiunea contravenţională corespunzătoare pentru depăşirea liniei continue şi neacordare de prioritate.
Din verificările efectuate privind carnetele chitanţier a rezultat faptul că cei doi inculpaţi A. şi B. nu au întocmit vreo chitanţă privind încasarea sumei aşa cum rezultă din conversaţia purtată, suma reprezentând mită pentru neaplicarea sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate.
d. La data de 27.04.2016 echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul A. şi CC. din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu pe linia constatării de contravenţii şi aplicării de sancţiuni - aparatul RADAR din dotarea autospecialei cu nr. MAI - x- au primit de la 7 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 17:17 - 21:00 suma totală suma de 970 RON, în scopul în scopul neaplicării sancţiunii corespunzătoare contravenţiei constatate.
Astfel, din procesul-verbal de redare rezultă că la data de 27.04.2016, la ora 17:17:13, în timp ce autospeciala este în deplasare, CC., aflat la volan porneşte semnalele acustice.
La 17:18:12 CC. vorbeşte prin staţie: Trage pe dreapta (...) [neinteligibil - n.n.] (...) !,
După ce au verificat conducătorul auto oprit RRR., agenţii poartă următoarea discuţie
A.: Dar acu ce face, stă în maşină, nu?
CC. umblă la aparatul radar.
CC.: Stă în maşină, dacă na (...) Ce-i drept l-am certat. Ai răbdare, că-l aduc înapoi. L-am îndepărtat oleacă.
A.: Acuma-i (...) Îşi revine. Băi, dar ai fost (...)
(...) (...)
A.: Dăm un pieton până la urmă lui ăsta, nu?
CC.: Dă-i un pieton, dar nu? Şi tre să plăteşte şi (...) deranjul.
A. completează în continuare un act.
La 17:22:42 CC. coboară din autospecială având în mână un caiet, deschide portiera stânga spate, afirmând: Eu îmi iau geaca pe mine.
A.: Îi frig, nu?
CC. închide portiera spate se îndepărtează de autospecială.
La 17:24:33, CC. deschide portiera dreapta faţă şi poartă următoarea discuţie cu inculpatul A. (se poate observa în spatele autospecialei un bărbat şi un autoturism de culoare deschisă oprit, cu avariile pornite).
CC.: Hai să-l ajutăm cumva, îi şofer la SSS..
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) să-l ajut? Eu scriu, eu stau să mă rog de el?!
CC.: Ei (...)
(...) .
CC.: Unde l-ai trecut, în Piatra?
A.: Da.
CC.: Dar trece o oră mai în jos. Ai trecut 17 aicea şi 15 acolo?
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) măi, ce, dar eu scriu după aia.
CC.: Îi 17 aicea (...)
CC. se apropie de bărbat şi i se adresează: Tre să ne gândim tot noi aşa, să vedem (...) poate mai ai nevoie, nu? Să (...) [neinteligibil - n.n.] (...) io? Aşteaptă, colegu (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC. urcă apoi la volanul autospecialei purtând o discuţie neinteligibilă cu A., portiera dreapta faţă rămânând în continuare deschisă, iar bărbatul în partea din spate a autospecialei. Este pornit după câteva secunde radioul autospecialei.
A.: RRR.!
X:Da (şi se apropie de portiera deschisă a lui A.)
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Ce să fac (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC.: Ai, te iertăm de permis, dar amenda (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Şi-i separat (...) Dincolo era unghi Dragomireşti, aicea-i Războieni.
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) 2 puncte de penalizare . (...) Ai să achiţi? (...) [neinteligibil - n.n.] (...) amendă (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
X: Mergem (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC.: Iartă-l de permis.
X: Şi eu cum fac?
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Deci ai numai la (...) Ai 630 de RON (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
CC.: Dă-i la una (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
A.: Şi la una, da, una (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Înţelegi? Zi cum fac ca să ştiu cum (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
X: Achităm una.
A.: Şi cum fac?
X: La Tupilaţi, la bancomat (...) [neinteligibil - n.n.] (...) .
A.: Hai, dă-i drumul înainte.
La 17:27:27 bărbatul se deplasează spre autoturismul oprit, iar A. închide portiera autospecialei.
CC.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
A.: Ei bravo mă. (ţine în mână documentele)
CC.: Dă şi chitanţa ceea.
CC. porneşte autospeciala şi începe deplasarea, şi în acest timp, cei doi poartă o discuţie neinteligibilă.
La 17:29:04 A. pune documentele în buzunarul portierei sale, după care închide mapa albastră pe care o aşază pe picioare.
La ora 17:41:20, CC. parchează autospeciala în timp ce poartă o discuţie la telefonul mobil, A. deschide portiera sa, iar de autospecială se apropie bărbatul oprit anterior, RRR., îmbrăcat cu un pulover cu dungi orizontale.
A.: Daţi o semnătură aicea. (îi întinde un instrument de scris)
(se observă că bărbatul are în mâna stângă o sumă de bani, se apleacă şi semnează ceva, după care mută suma de bani în mâna dreaptă şi apoi înmânează banii lui A. 17:41:36).
A.: Asta-i aia care ţi-am zis s-o plăteşti, te duci, îi 105 (...) [neinteligibil - n.n.] (...) înţelegi?
A. numără banii primiţi de la bărbat.
A.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...) (pune ceva în buzunarul portierei sale). Asta ca să nu fie (...) [neinteligibil - n.n.] (...) Da? Deci asta te duci şi achiţi 105 RON în 48 de ore (...) [neinteligibil - n.n.] (...) traversare, fără puncte, fără nimic (...) [neinteligibil - n.n.] (...) . Nu te mai juca cu curul gol, da?
X: Da.
(...) .
A.: Fugi!
X: Mulţumesc, sănătate.
La 17:42:20 A. închide portiera sa, afirmând: Ce credeai, că vine din start ă (...)
CC.: (...) [neinteligibil - n.n.] (...)
A.: Dar ce să-i mai tai (...)
Ia din buzunarul portierei sale o sumă de bani, formată din 3 bancnote de 100 de RON, deschide torpedoul (17:42:29) şi pune bancnotele în acelaşi carnet din interior, după care închide torpedoul (17:42:33).
Din verificarea actelor întocmite de inculpatul A. în timpul serviciului a rezultat că RRR. - conducătorul auto- a fost sancţionat contravenţional la data de 27.04.2016 ora 17:21 în Piatra-Neamţ pentru traversarea neregulamentară a Bulevardului Traian cu amendă în cuantum de 210 RON; procesului-verbal nr. x încheiat de agentul de poliţie A. deşi suma de 300 RON dată de conducătorul auto era corespunzătoare amenzii pentru depăşirea limitei legale de viteză.
e. La data de 29.04.2016, echipajul format din agenţii de poliţie inculpatul A. şi inculpatul D. aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatare de contravenţii şi aplicare de sancţiuni, au primit de la 12 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul 14:41 - 20:03 suma de 1515 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi nesancţionării prin aplicarea amenzii contravenţionale pentru depăşirea limitei legale de viteză.

A.: Este 630 lei (...) şase puncte, un punct de amendă până poimâine îi 105 RON, de poimâine se face 125(...) şase ori 105 fac 630 şi permisu (...) minimum (...) da ăsta îi 60 de zile la vehicule, nu?... D. (...)

Inculpaţii D. şi A. au simulat aplicarea sancţiunii conducătorului auto oprit; din verificarea documentelor întocmite de cei doi lucrători de poliţie - A. şi D. în timpul schimbului din data de 29.04.2016 a rezultat că nici unul dintre ei nu a întocmit chitanţă pentru suma de 315 RON încasată de la conducătorul auto, iar din imaginile interceptate autorizat a rezultat că suma de bani primită de la conducătorul auto a fost depozitată în torpedo, locul în care lucrătorii de poliţie depozitau sumele primite cu titlu de mită.
În cadrul aceluiaşi schimb din data de 29.04.2016, la ora 15:29:48, lucrătorii de poliţie au primit suma de 100 RON de la conducătorul auto AAA., din redarea interceptărilor rezultând că "aparatul radar indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat A. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat. Între cei doi agenţi de poliţie şi conducătorul auto oprit doi poliţişti are loc un dialog despre locul de muncă, despre destinaţie, familie, primirea sumei de bani fiind realizată în afara autospecialei de către agentul D., fără ca discuţia să aibă vreo legătură sau să prezinte indicii în acest sens. La momentul 15:36:30 autospeciala de poliţie se pune în mişcare, iar la momentul 15:36:38 se observă cum agentul D. deschide torpedoul autospecialei, scoate o carte şi pune între paginile acesteia o bancnotă în cupiură de 100 RON, după care pune cartea la loc în torpedou."
În data de 29.04.2016, la ora 15:44:00, din procesul-verbal de redare a sunetelor şi imaginilor a rezultat că aparatul indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul. Imediat agentul de poliţie A. efectuează semnal acustic pentru oprirea autovehiculului depistat. Între cei doi agenţi de poliţie are loc următorul dialog:

La momentul 15:44:24 agentul D. poartă o convorbire telefonică din care rezultă că se află la intrarea în localitatea Girov, jud. neamţ, dinspre localitatea Ştefan cel Mare. La momentul 15:44:54, autospeciala de poliţie se opreşte, iar agentul A. coboară. În acest timp agentul D. rămâne pe locul din dreapta faţă şi continuă discuţia telefonică.

Din dialogul purtat de inculpatul D. şi inculpatul CCC. care a venit cu DDD. de culoare roşie a rezultat că acesta din urmă i-a explicat cum pot ajunge la locuinţa sa din satul Cârligi şi au stabilit să se întâlnească mai târziu la locuinţa acestuia. Din dialogul dintre cei doi poliţişti rezultă că D. îl cunoştea pe inc. CCC. de mai mult timp. După ce au desfăşurat activităţi de poliţie rutieră pe autospeciala de poliţie, la orele 17:50:18, cei doi agenţi de poliţie s-au deplasat cu autospeciala pe care efectuau serviciul la locuinţa numitului CCC. din sat Cârligi. Cei doi agenţi continuă deplasarea cu autospeciala de poliţie, iar la momentul 17:54:50, între cei doi agenţi de poliţie are loc următorul dialog: "A.: Uite mă DDD. aicea, mă (...) da suntem şi proşti (...)

La sfârşitul schimbului din data de 29.04.2016, din procesul-verbal de redare "A. îi spune colegului de echipaj, sună-l pe nea (...), iar la momentul 19:52:43, agentul D. poartă o convorbire telefonică, fiind inteligibil doar dialogul purtat de agentul de poliţie, astfel:
"Trăiţi şefu! Da ce faceţi?... aţi plecat la deal (...) frumos, elegant (...) da, da (...) noi vroiam să venim până la dumneavoastră, că A. are la opt o problemă, să ducă nişte flori la mănăstire şi ar pleca, ar pleca pe la opt şi ceva şi eu la fel. Mama mă sună c-o rămas fără zahăr şi (...) da (...) ". În timpul convorbirii telefonice, la momentul 19:53:18, agentul A. afirmă:

Discuţiile purtate de cei doi inculpaţi D. şi A. coroborate cu imaginile înregistrate autorizat au făcut dovada promisiunii de remitere a unei sume de bani din cele obţinute cu titlu de mită în cadrul serviciului din acea zi ofiţerului de poliţie GG., cunoscut cu apelativul "JJ." - persoană care la data respectivă avea, conform fişei postului, atribuţii de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului de birou (nedesemnat la acea dată) şi de efectuare a planificărilor serviciilor. Din verificarea planificărilor serviciilor a rezultat, de altfel, că acestea au fost semnate de comisar şef GG.. Având în vedere că probele administrate în cauză au făcut dovada faptului că şi ofiţerul de poliţie GG. a luat mită de la 9 conducători auto în timpul serviciilor din 23 şi 24.04.2016, în echipaj cu agentul CC., a rezultat că primirea sumelor de bani era o practică cunoscută şi permisă de coordonatorul biroului, acesta primind şi sume de bani în virtutea atribuţiilor sale de planificare.
f. La data de 30.04.2016, inculpaţii A. şi AA. - agenţi de poliţie rutieră, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu legate de constatarea de contravenţii şi aplicarea de sancţiuni, au primit de la 14 conducători auto depistaţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză în intervalul orar 14:44 - 19:20 suma de 2055 RON în scopul neconstatării contravenţiei şi neaplicării sancţiunii corespunzătoare pentru încălcarea vitezei, precum şi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu privind aplicarea procedurii în cazul existenţei indiciilor privind consumul de băuturi alcoolice.
Din procesul-verbal de redare în formă scrisă a imaginilor şi sunetelor înregistrate autorizat coroborat cu verificările actelor întocmite de agenţi în cadrul acestui schimb şi a celor implementate în bazele de date a rezultat că agenţii de poliţie au luat sumele de bani în legătură cu atribuţiile de serviciu, pentru a nu aplica sancţiunile corespunzătoare depăşirii vitezei legale admise sau altor încălcări ale normelor rutiere.
Astfel că: "la data de 30.04.2016, la ora 14:44:33 se declanşează aparatul radar şi A., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice după care opreşte autospeciala pe sensul opus şi coboară.
Colegul său, AA. deschide portiera din dreapta. În spatele autospecialei se observă o persoană de sex masculin (identificat ca fiind inculpatul F. - notat cu X în dialog) care deschide portiera unei maşini. La 14:46:34 A. revine în autospecială. AA. închide portiera.

A.: Ce pumni în cap îţi iei tu (...) ţi-a trecut cartuşul pe la ureche (...)
La ora 14:54:45 se declanşează aparatul radar şi inculpatul A., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice şi face semn unui conducător auto să tragă pe dreapta, îi solicită actele şi poartă o discuţie cu acesta, pe tema sancţiunii aplicabile - 6 puncte penalizare - după care coboară din maşină, dându-i de înţeles că trebuie să discute cu colegul de echipaj care completa un proces-verbal. Inculpatul AA. ia de pe mapa pe care completa procesul-verbal certificatul de înmatriculare, îl pliază şi i-l dă bărbatului după care îi restituie şi cartea de identitate. Inculpatul AA. primeşte de la bărbatul respectiv (identificat ca fiind inculpatul K.) o sumă de bani (bancnote de 50 RON).
Bărbatul pleacă (se observă cum trece prin dreptul geamului portierei din stânga - 15:00:11).
La 15:00:12 AA. se apleacă şi ridică de pe podeaua maşinii o sumă de bani (bancnote de 50 RON) pe care o introduce în cartea din torpedo, după care închide mapa în care se afla carnetul cu procese-verbale şi o aşază între scaune.
La ora 15:11:35 se declanşează aparatul radar şi inculpatul A., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice şi opreşte pe dreapta. AA. coboară din autospecială la 15:11:58, urmat la scurt timp de A..
La ora 15:13:58 AA. revine în autospecială având în mână mai multe documente (se observă un certificat de înmatriculare şi o carte de identitate). Portiera rămâne deschisă, agenţii discută de viteza înregistrată de aparatul radar - 79 - şi despre a da o sancţiune mai mică, conducătorul auto întreabă
X: (...) vă dau o cola rece?, AA. răspunde: Nu, nu, nu (...), conducătorul insistă spunând, Hai că mă duc (...) neinteligibil"
La întoarcere, inculpatul A. îi spune"(...) vino pe partea astalaltă, . La 15:16:56, la portiera din partea dreaptă vine un bărbat care în mâna dreaptă ţine o folie cu acte. Bărbatul scoate din buzunarul pantalonilor un portofel şi se aşază în poziţia ghemuit lângă portieră. Din portmoneu scoate ceva şi pune în buzunarul portierei după care primeşte de la AA. actele, pe care le introduce în portofel.
A.: Câţi cai are TTT. asta?
X: 105.
A.: Cele mai bune motoare (...)
X: Indestructibile (...) n-ai treabă cu ele (...) pa, la revedere! (bărbatul se ridică şi pleacă)
La 15:17:27 AA. ia din buzunarul portierei o bancnotă de 100 RON pe care o introduce în cartea din torpedo".
Din procesul-verbal de redare rezultă că la data de 30.04.2016, la ora 15:49:12 se declanşează aparatul radar şi inculpatul A., conducătorul autospecialei, porneşte semnalele acustice, întoarce şi opreşte pe dreapta, apoi poartă o discuţie cu conducătorul auto (identificat ca fiind inculpatul Q. - notat cu X în dialog) referitor la viteza înregistrată de aparatul radar spunând"111, uite! Trecere de pietoni (...) Zi-i ce să fac cu el?, după care îi solicită actele.
La 15:52:42 la autospecială vine bărbatul cu actele solicitate. Inculpatul A. merge cu bărbatul în spatele autospecialei, după care îi spune, Du-te şi adu ăia încoace să taie o chitanţă., comunicându-i colegului că, e (...) a zis că sună el deseară, da să dea ceva acum să tai o chitanţă".
La ora 15:54:18 bărbatul vine le autospecială având în mână documente pe care i le dă inculpatului A.. În interiorul documentelor se afla o sumă de bani pe care inculpatului A. o ia şi i-o dă lui AA. (se observă două bancnote de 100 RON).

Pe data de 30.04.2016, la ora 17:36:03 inculpatul A., conducătorul autospecialei, claxonează şi face semn unei persoane (identificată ca fiind inculpatul UUU. - notat cu X în dialog) să vină la autospecială. Din discuţiile înregistrate autorizat în baza mandatului emis în cauză pentru supravegherea autospecialei rezultă că persoana respectivă a oprit autoturismul la vederea autospecialei de poliţie şi a coborât din autoturism, agenţii de poliţie constatând indicii ale consumului de băuturi alcoolice. Dialogul purtat este următorul: "A.: Bună ziua!
X: Bună ziua!
A.: Sunteţi supărat pe noi? De asta aţi oprit aşa (...) Agent principal A. sunt (...) aveţi un act (...)
X: Poftim?
A.: Agent principal A. mă numesc, de la Poliţia Rutieră, un document vă rog frumos! Buletinul, permisul, ceva (...)
La 17:37:32 la autospecială vine un bărbat care îi înmânează documente lui A..
A.: Permis este?
X: Da, da (...)
A.: Domnu X. dă-te oleacă încoace, spre mine! la suflă un pic (...) îţi spun eu dacă ai halit ceva (...)
X: Da. Am băut două beri, vă spun sincer.
A.: Păi da, mă crezi vreun prost?
X: Haideţi (...) nu (...) absolut (...)
A.: Hai să vedem ce-ai băut! Dă-mi voie un pic.
A. deschide portiera şi iese din autospecială (17:37:45)
Discuţia dintre A. şi bărbatul respectiv continuă în afara autospecialei.
X: Eu vă cred (...)
A.: Nu te-am văzut că ai oprit!
X: Eu chiar mă oprisem (...)
A.: (...) neinteligibil (...) când ai văzut că vine (...)
X: Nu, nu (...) Vă rog frumos (...)
(...) (...) (...) .
A.: Băi nene (...) neinteligibil (...)
X: Da, vă rog frumos (...) ca să nu facem (...)
(...) neinteligibil (...)
X: (...) atât cât am băut (...)
A.: Asta e (...)
X: Nu, am băut două beri şi am băut două pahare de vin (...) (bărbatul întinde mâna în maşină) (...) haideţi, vă rog frumos!
A.: Băi, ţine (...) vrei să fac circ pe aici? Îi arunc pe jos! Eu am mai văzut oameni de (...) neinteligibil (...) stai cuminte (...)
După o discuţie mai lungă, timp în care conducătorul auto a lăsat banii în interiorul autospecialei, se poartă următorul dialog între conducătorul notat x şi agentul de poliţie
X: Vă urez un Paşte cât mai frumos (...) vă mulţu (...)
A.: (...) M-ai mai văzut pe mine până azi?
X: Nu (...) n-am prea fost (...)
A.: Fugi! Dă-i drumul! Acasă nu?
X: Da, dar unde să mă duc? Sănătate, numai bine! (bărbatul se îndepărtează de autospecială)
A.: Dă-i drumul!
La 17:42:00 inculpatul A. se apleacă în interiorul maşinii, pe bancheta din spate, ia o sumă de bani şi i-o dă lui AA.. A. închide portiera din partea dreaptă din spate iar AA. închide portiera din faţă.
La 17:42:07 AA. are în mână patru bancnote de 100 RON pe care le introduce în cartea din torpedo.
Pe data de 30.04.2016, la ora 18:19:01, aparatul indică acustic depăşirea vitezei legale de către un autovehicul; se aude semnalul acustic efectuat pentru oprirea autovehiculului depistat. Între cei doi agenţi de poliţie are loc un dialog referitor la viteza indicată de aparatul radar, inculpatul A.: precizând:, ăsta din banda unu (...) (...) (neinteligibil) (...) 81(...)". La momentul 18:19:49, autospeciala de poliţie se opreşte, iar agentul AA. coboară, în timp ce agentul A. rămâne la volan. "La momentul 18:21:07, agentul AA. revine pe locul din dreapta faţă, având în mână mai multe documente şi deschide geamul de la portieră. În continuare, între cei doi poliţişti şi o persoană de sex masculin, are loc următorul dialog:
A.: (...) mişto (...) bună ziua!... ce prostii ai în capu ceala?.
X: Să trăiţi!... o zi bună!.
La momentul 18:21:26 se observă cum o bancnotă în cupiură de 100 RON, cade în autospeciala de poliţie, la picioarele agentului AA., iar la momentul 18:21:33 acesta o ridică şi o pune în cartea aflată în torpedou.
Momentul imediat următor relevă împărţirea sumelor de bani la sfârşitul schimbului. "Imediat agentul A. porneşte motorul, iar agentul AA. deschide din nou torpedoul şi ia din cartea menţionată mai multe bancnote pe care i le remite colegului său. La acest moment între cei doi poliţişti are loc următorul dialog:
A.: Facem aşa (...) (neinteligibil) (...) unu ţie, unu mie (...)
AA.: Ş-acoperim (...)
A.: Şi-acu stai să vezi (...) ca să nu ne mai (...) ştii?... (...) (foloseşte cuvinte obscene) (...) iar îi rău (...) iar nu-i bun (...) (...) (neinteligibil) (...) ştii?..."
Din înregistrările audio-video realizate în data de 30.04.2016 a rezultat că inculpatul A., împreună cu inculpatul AA. au primit sume de bani de la conducătorii auto opriţi pentru a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise privind depăşirea limitei legale de viteză după cum urmează:
- de la conducătorul auto F. verificat în intervalul 14:44:33 - 14:47:20 - suma de 200 RON; fiind audiat la data de 13.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la conducătorul auto K. verificat în intervalul orar 14:54:45 - 15:00:45 - suma de 50 RON; fiind audiat la data de 14.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 50 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 15:11:35 - 15:17:30 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 15:29:06 - 15:34:11 - suma de 105 RON;
- de la conducătorul auto Q., verificat în intervalul orar 15:49:12 - 15:55:20 - suma de 200 RON; fiind audiat la data de 15.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 15:57:16 - 16:00:21 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto E. verificat în intervalul orar 16:06:39 - 16:15:00 - suma de 200 RON; fiind audiat la data de 13.12.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 200 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la conducătorul auto VVV. verificat în intervalul orar 16:56:21 - 17:17:09 - suma de 300 RON; fiind audiat la data de 23.11.2016, inculpatul a recunoscut că a înmânat lucrătorilor de poliţie suma de 300 RON pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:30:55 - 17:34:08, - suma de 50 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 17:44:04 - 17:50:30 - o sumă de bani necuantificată;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 18:09:50 - 18:14:56 - 100 RON şi o sumă de bani necuantificată;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 18:19:01 - 18:21:33 - suma de 100 RON;
- de la conducătorul auto verificat în intervalul orar 19:15:52 - 19:20:48 - suma de 150 RON;
- de la conducătorul auto UUU. depistat în intervalul orar 17:36:03 - 17:42:22, în timp ce conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice suma de 400 RON, pentru a nu aplica procedura legală privind testarea cu aparatul etilotest.
7.9.2. Declaraţiile inculpatului A. -din datele de 27 şi 28.12.2016 - au confirmat situaţia de fapt stabilită în cauză pe baza probatoriului atât prin recunoaşterea modului de acţiune (legat de utilizarea aparatului Radar), cât şi a practicii existente la nivelul Biroului Rutier în privinţa comiterii acţiunilor specifice luării de mită, cât şi dării de mită către ofiţerul de poliţie GG..
În declaraţia din faza de judecată inculpatul A. a negat acuzaţiile şi a retractat declaraţia de la urmărire penală fără a oferi o explicaţie rezonabilă; această din urmă declaraţie nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, drept pentru care nu a fost reţinută în materialul probator.
Critica inculpatului A. privind nerealizarea elementelor de tipicitate pentru infracţiunea de luare mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. nu au putut fi primite favorabil dat fiind faptul că vizează aspecte nerelevante. În concret pentru cadrarea eficientă a faptei ilicit penale pe tiparul normativ prev. de norma de incriminare art. 289 alin. (1) C. pen. este relevant - în varianta din cauză- ca agentul - funcţionar public- să primească bani, bunuri sau alte valori în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau îndeplinirea unui act contrar atribuţiilor de serviciu. În cauză inculpatul A. se impunea în calitatea de agent de poliţie rutieră să constate săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere şi anume depăşirea limitei legale de viteză şi fie nu a constatat contravenţia, fie a constatat o altă convenţie care nu justifica reţinerea permisului de conducere în schimbul primirii unei sume de bani. Prin urmare, faptele reţinute în sarcina sa au realizat tipicitatea, ca trăsătură esenţială a infracţiunii de luare mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen.
Astfel, instanţa nu a primit favorabil apărarea inculpatului A. pe această linie.
Vinovăţia inculpatului A. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care se impunea angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Actele materiale (52 acte materiale săvârşite în datele de 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. pe care instanţa o reţine în cauză.
În aceste condiţii instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada în condiţiile standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - al dovezii dincolo de orice îndoială rezonabilă- că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 potrivit dispozitivului prezentei.
7.9.3. Instanţa a reţinut în sarcina inculpatului A. că în data de 25.04.2016, în jurul orelor 21:34, împreună cu agentul de poliţie A. a dat o parte din suma de bani primită cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 25.04.2016, ofiţerului de poliţie GG., în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului şi în data de 29.04.2016, în jurul orelor 19:50, împreună cu agentul de poliţie A. a oferit o sumă de bani necuantificată provenind din cea primită de aceştia cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi în timpul serviciului din 29.04.2016, în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier în lipsa şefului biroului şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.- 2 acte materiale.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului A. s-au probat cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio video şi planşele fotografice cu imagini din corespondente datelor de 25. 04.2016, respectiv 29.04.2016, care s-au coroborat cu declaraţiile ofiţerului de poliţie GG. precum şi declaraţia de recunoaştere din cursul urmăririi penale a inculpatului A..
Fapta menţionată reţinută în sarcina inculpatului A. a realizat cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale 25. 04.2016 şi 29.04.2016).

Vinovăţia inculpatului A. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care instanţa a dispus angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În aceste condiţii instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada în condiţiile standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - al dovezii dincolo de orice îndoială rezonabilă- că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
7.9.4. În sarcina inculpatului A. instanţa a reţinut că în data de 22.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze inferioare de circulaţie faţă de cea constatată în cazul conducătorului auto TT., verificat în intervalul orar 10:47:00 - 10:59:00; la data de 26.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto HH., verificat în intervalul orar 15:57:22 - 16:20:15 şi prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv constatarea traversării prin loc nepermis şi fără să se asigure; la data de 27.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia, prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto RRR., verificat în intervalul orar 17:17:13 - 17:42:33, şi prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv constatarea traversării prin loc nepermis şi fără să se asigure;- la data de 30.04.2016, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x cu ocazia întocmirii acestuia, prin omisiunea cu ştiinţă de a insera contravenţia constatată pentru depăşirea limitei de viteză de către conducătorul auto VVV., verificat în intervalul orar 16:56 - 17:17, şi prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv constatarea traversării prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Faptele menţionate reţinute în sarcina inculpatului A. au realizat cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale 22. 04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016 şi 30.04.2016).
Actele materiale (4 acte materiale 22. 04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016 şi 30.04.2016) au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au natură identică şi sunt imputabile aceluiaşi subiect activ ceea ce realizează condiţiile unităţii legale de infracţiune de tipul infracţiunii continuate prev. de art. 35 alin. (1) C. pen. pe care instanţa o reţine în cauză.
Vinovăţia inculpatului A. a fost pe deplin dovedită prin probele administrate în cauză, context în care instanţa dispune angajarea răspunderii penale a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În aceste condiţii instanţa a reţinut că în cauză s-a făcut dovada în condiţiile standardului de efectivitate prev. de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. - al dovezii dincolo de orice îndoială rezonabilă- că fapta reţinută în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
7.9.5. La individualizarea judiciară a fiecăreia dintre pedepsele aplicate inculpatului A. instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen. pentru evaluarea gravităţii fiecărei infracţiuni săvârşite, respective a periculozităţii infractorului.

Prin raportare la criteriile menţionate instanţa a constatat că gravitatea fiecărei infracţiuni reţinută în sarcina inculpatului A. este nivel ridicat dat fiind faptul că au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu -agent de poliţie -; în scopul obţinerii de foloase materiale; numărul mare de acte materiale 52 într-o perioadă relativ scurtă de timp între 22.04.2016, 25.04.2016, 26.04.2016, 27.04.2016, 29.04.2016, 30.04.2016 pentru primul capăt de acuzare - luare de mită-, respectiv 2 acte materiale pentru al doua infracţiune reţinută în sarcina sa, respectiv 4 acte materiale pentru infracţiunea de fals intelectual.
În privinţa celei de a doua variabilă -periculozitatea infractorului- instanţa a constatat că inculpatul A. a avut o bună conduită după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal: a fost prezent la judecată; conduita bună şi anterior săvârşirii infracţiunii relevată prin lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie şi situaţia familială şi socială.
Toate acestea a determinat instanţa să aplice inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa o pedeapsă peste minimul special prevăzută de norma de incriminare, respectiv pentru infracţiunea de dare de mită şi infracţiunea de fals intelectual pedepse orientate spre minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Instanţa a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. realizează condiţiile pluralităţii de infracţiuni de tipul concursului real în sensul art. 38 alin. (1) C. pen. Astfel că instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru stabilirea pedepsei unificate pentru pluralitatea de infracţiunii după cum urmează:
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 6 ani închisoare la care a adăugat 1/3 parte din totalul celorlalte pedepse (2 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare); pedeapsa principală rezultantă fiind 7 ani şi 2 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă complementară 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

8. În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-au scăzut din pedepsele de executat durata măsurii reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu pentru inculpaţii A., D., B. de la 09.11.2016 până la 12.04.2017.
9. În temeiul art. 112 lit. a) C. pen. cu referire la art. 289 alin. (3) C. pen. a confiscat de la inculpaţi sumele obţinute prin infracţiune (cu titlu de mită) după cum a urmat:
- de la inculpatul A. suma de 6.475 RON şi 20 euro;
- de la inculpatul B. suma de 2.205 RON;

10. Înscrisurile falsificate de inculpaţii A., B. şi C. au fost desfiinţate în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. În concret instanţa da dispus desfiinţarea procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor false: seria x nr. x, PNPX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x, PNTX nr. x.
11. În cazul infracţiunilor de corupţie luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000; procurorul a omis să dispună măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale, context în care instanţa le-a instituit prin prezenta pentru a garanta executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale. Măsurile asigurătorii au fost instituite diferenţiat pentru inculpaţii A., B. şi D. întrucât sumele confiscate de la aceştia sunt mai mari.
În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a instituit sechestru asigurător supra bunurilor imobile şi mobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 6.475 RON şi 20 euro, ale inculpatului B. până la concurenţa sumei de 2.205 RON, ale inculpatului D. până la concurenţa sumei de 3.240 RON.
În temeiul art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile ale inculpaţilor:

Împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 14 februarie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii H., V., K., Q., J., P., B., C., U., A., D., S., T. şi M..
Inculpaţii prin apărătorii au solicitat admiterea excepţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Bacău.
Ministerul Public a formulat concluzii de respingere a excepţiei invocate, sens în care a învederat că, dacă prin Decizia nr. 417 din 2019, Curtea Constituţională a concluzionat în sensul admiterii sesizării formulate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de neconstituirea de către Înalta Curte a completurilor specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, şi a decis ca anumite dosare, în care hotărârile nu au devenit definitive, urmează să fie rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. de completuri specializate, se constată că, în prezent, concepţia Curţii Constituţionale cu privire la constituirea completurilor de 3 judecători din cadrul secţiei Penale a Înaltei Curţi este diametral opusă.
Concluzionând, a apreciat că prezentul apel ar trebui soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în considerarea faptului că respectarea dreptului la un proces echitabil implică şi dreptul inculpaţilor care au recunoscut săvârşirea faptelor, unii dintre aceştia fiind condamnaţi definitiv la pedepse cu suspendarea sub supraveghere.
Examinând apelurile declarate prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată următoarele:
În cauza de faţă a fost invocată "excepţia nulităţii absolute" a hotărârii primei instanţe prin raportare la nerespectarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000, privind obligativitatea constituirii unor complete specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de această lege.
Motivul de apel invocat se circumscrie dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) raportat la art. 281 din C. proc. pen., privind incidenţa unui caz de nulitate absolută, constând în necompetenţa materială procesuală a completului de judecată care a soluţionat cauza în primă instanţă, motiv apreciat ca fondat pentru argumentele care urmează a fi expuse.
Totodată, se impune precizarea că, în raport cu efectul juridic al motivelor de apel, analiza prioritară a motivului formal care vizează cazul de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., constând în existenţa vreunuia dintre cazurile de nulitate absolută, împiedică analizarea incidenţei altor cazuri de desfiinţare a hotărârii raportat la motivele de apel substanţiale susţinute de procuror şi de inculpaţi .
Iniţial, dosarul privind pe inculpaţii H., V., K., Q., J., P., B., C., U., A., D., S., T. şi M. s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/32/2016, dosar din care s-au disjuns succesiv dosarele nr. x/2017 şi cel care face obiectul prezentei cauze penale, respectiv Dosarul nr. x/2017.
Inculpaţii H., V., K., Q., J., P., B., C., U., A., D., S., T. şi M. au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA- Serviciul Teritorial Bacău înregistrat sub nr. x/2017 la Curtea de Apel Bacău pentru săvârşirea şi a infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6, 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Dosarul nr. x/2017 a fost repartizat aleatoriu, prin sistemul ECRIS, iniţial la data de 30.06.2017 şi, după admiterea cererii de abţinere a judecătorului iniţial desemnat prin încheierea din data de 04.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, dosarul a fost repartizat aleatoriu, prin sistemul ECRIS la aceiaşi dată completului de judecată denumit, la nivelul anului 2016 şi 2017 - JCP9, iar începând cu data de 20.12.2018 - D9, urmare a redenumirii completurilor de judecată prin Hotărârea nr. 79/20.12.2018 pronunţată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău.
La momentul repartizării aleatorii a dosarului nr. x/2017 erau incidente, din perspectiva motivului de apel analizat, următoarele dispoziţii legale:
Art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/200, în forma în vigoare la data menţionată, potrivit cu care:
(1) Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.
(2) La judecătorii, tribunale şi curţile de apel, completele specializate sunt formate din 2 judecători."
Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data menţionată, potrivit cu care:
(2) În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.
Art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data menţionată, potrivit cu care:
(1) Secţiile curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Completele specializate ale secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează de preşedintele instanţei, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe.
(2) Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului.
Raportat la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că exista obligaţia înfiinţării completurilor specializate care judecă infracţiuni de corupţie la nivelul Curţii de Apel Bacău, obligaţie care, astfel cum rezultă din Hotărârile de Colegiu din Cadrul Curţii de Apel Bacău nr. 64/16.12.2015, nr. 72/02.11.2016 şi nr. 79/20.12.2018, nu a fost respectată.
S-a susţinut că la nivelul Curţii de Apel Bacău funcţionau complete specializate în materia infracţiunilor de corupţie care ar fi fost înfiinţate prin hotărârile secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 299/2006, 456/2006 şi 453/2010, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment şi întrucât nu au fost identificate dispoziţii legale, hotărâri ale CSM, secţia pentru judecători sau decizii ale Preşedintelui Curţii de Apel Bacău care să dispună desfiinţarea acestora, acestea au funcţionat şi funcţionează şi în prezent.
Această susţinere nu poate fi primită întrucât, Legea nr. 304/2004 a suferit modificări legislative succesive, stabilindu-se în sarcina Colegiilor de Conducere din cadrul Curţilor de Apel şi Preşedinţilor Curţilor de Apel atribuţii referitoare la înfiinţarea şi stabilirea compunerii completurilor specializate.
Mai mult, de la momentul pronunţării acelor hotărâri de către Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, numărul completurilor de judecată de la nivelul secţiei penale din cadrul Curţii de Apel Bacău dar şi judecătorii repartizaţi la această secţie au suferit modificări.
Deşi prin Hotărârea nr. 24/24.04.2019, pronunţată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău, hotărâre pronunţată după numeroasele demersuri întreprinse de completul de apel din cadrul Înaltei Curţi, se constată că la secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Bacău, începând cu anul 2010 au funcţionat şi funcţionează 10 completuri specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate prevăzute de Legea nr. 78/2000, această hotărâre, în baza argumentelor prezentate nu poate acoperi, începând cu anul 2011, adoptarea unor hotărârii de organele administrative cu atribuţii prin care să se dispună înfiinţarea completurilor specializate şi stabilirea compunerii acestora.
Cu titlu exemplificativ, la data adoptării hotărârii mai sus menţionate, compunerea completului D9 este diferită de cea existentă la data repartizării aleatorii a prezentului dosar.
În mod neechivoc, prin adresa nr. x/29.01.2020 emisă de Curtea de Apel Bacău se reliefează că nu au fost identificate hotărâri ale Colegiului de Conducere cu privire la constituirea completurilor competente să soluţioneze cauze în primă instanţă pentru anii 2016 - 2017.
II. Dispoziţii legale incidente şi succesiunea în timp a actelor normative cu relevanţă asupra obiectului cauzei
1. Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
Forma iniţială: art. 29 -"(1) Pentru judecarea infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate acestora, prevăzute în prezenta lege, pot fi constituite complete specializate, potrivit art. 15 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare."
Prin art. I pct. 23 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a fost modificat art. 29 astfel:
"(1) Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.

În expunerea de motive la această lege s-a reţinut că prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a faptelor care aduc atingere intereselor financiare ale organismelor europene constituie o preocupare constantă a acestora, materializată în numeroase documente, precum: Convenţia penală privind corupţia, a Consiliului Europei, ratificată de România prin 9 Legea nr. 27/2002 sau Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi Protocoalele sale adiţionale, elaborate în baza articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene. Această preocupare este determinată atât de necesitatea îmbunătăţirii legislaţiei penale privind prevenirea şi combaterea corupţiei, cât şi de proliferarea faptelor de corupţie, fenomen care se manifestă şi în România (...) . De asemenea, pentru asigurarea eficienţei în activitatea de urmărire, judecare şi sancţionare a faptelor de corupţie, legea prevede o reglementare specială referitoare la alcătuirea completelor de judecată.
Prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 a fost ratificată Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, care în art. 20 prevede următoarele:
"Fiecare parte adoptă măsurile care se dovedesc necesare pentru ca persoane sau entităţi să fie specializate în lupta împotriva corupţiei. Ele vor dispune de independenţa necesară în cadrul principiilor fundamentale ale sistemului juridic al părţii, pentru a-şi putea exercita funcţiile în mod eficace şi libere de orice presiune ilicită. Părţile veghează ca personalul respectivelor entităţi să dispună de o pregătire şi de resurse financiare adaptate funcţiilor pe care le exercită."
Aliniatul al doilea din art. 29 al Legii nr. 78/2000 a fost abrogat prin art. V din O.U.G. nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene.
Forma în vigoare la data sesizării instanţei (existentă şi în prezent)
Art. 29 - " (1) Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate."
2. Legea Nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară, în forma în vigoare la data de 04.09.2017.
Art. 35 alin. (2) În cadrul curţilor de apel funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime şi fluviale.
Art. 41 alin. (1) (1) Secţiile curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Completele specializate ale secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează de preşedintele instanţei, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe.
Art. 41 alin. (2) Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului.
Cu privire la această reglementare, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 17/17.09.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 16.10.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, a stabilit că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.
III. Raportul între norma generală şi norma specială
Noţiunea de complet specializat nu este definită de legiuitor, însă din economia dispoziţiilor legale anterior amintite şi din ansamblul legislaţiei privind organizarea judiciară şi a celei speciale care reglementează reguli de procedură distincte de cele stabilite de normele procesual civile şi penale, se desprinde concluzia că această noţiune presupune două paliere, respectiv o specializare generală, pe materii (spre exemplu cauze civile, penale, fiscale, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, etc) şi o alta specială, reglementată distinct prin legi speciale (spre exemplu: art. 29 din Legea nr. 78/2000, art. 86 din Legea nr. 273/2004 privind adopţiile, art. 2 alin. (2) din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, art. 32 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, etc.)
Dacă în primul caz legiuitorul a avut în vedere criterii care vizează, în principal, organizarea eficientă a activităţii instanţelor (respectiv numărul şi complexitatea cauzelor, în cazul tribunalelor şi curţilor de apel şi numărul şi natura cauzelor, volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora în cazul Înaltei Curţi), în cazul specializării care se circumscrie dispoziţiilor din reglementările speciale, s-a avut în vedere exclusiv criteriul naturii cauzelor, instituirea unor astfel de completuri fiind obligatorie independent de numărul şi complexitatea cauzelor sau de volumul de activitate.
Cu alte cuvinte, indiferent de criteriile privind numărul şi complexitatea cauzelor, la curţile de apel şi tribunale este obligatorie funcţionarea de completuri specializate care soluţionează cauze privind adopţiile, privind achiziţii publice, privind infracţiuni de corupţie sau procesele funciare.
Un alt argument în sensul că Legea nr. 78/2000 are caracter special faţă de Legea nr. 304/2004 rezultă, per a contrario, din Decizia nr. V din 26 septembrie 2005 pronunţată în recurs în interesul legii pronunţată de Înalta Curte ce Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite. În considerentele acestei decizii se menţionează "caracterul limitativ de aplicare a prevederilor Legii nr. 78/2000" (împrejurare care îi conferă caracterul de lege specială) şi faptul că dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară au caracter general. Totodată, se concluzionează că dispoziţiile cu caracter general introduse ulterior celor prevăzute în legea specială, au determinat abrogarea celor din art. 29 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 ca urmare a unei prevederi exprese în art. XIII din Titlul XVI al Legii nr. 247/2005, respectiv că "la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţie contrară se abrogă".
În fine, prezintă relevanţă şi împrejurarea că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin invocarea unor excepţii inclusiv într-o cauză aflată în primă instanţă pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având ca obiect infracţiuni de corupţie.
Astfel, în Dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 13 din acelaşi act normativ, precum şi ale Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, şi ale art. 1, art. 13 pct. 2, art. 16, art. 29 şi art. 33 din acelaşi act normativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a considerat aşadar că excepţia invocată are legătură cu cauza, în sensul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a arătat că " Legea nr. 78/2000 reprezintă o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun şi aplicabilă unei categorii de persoane circumstanţiate, reglementare care nu încalcă principiul constituţional al egalităţii, întrucât acesta permite instituirea unor reglementări juridice diferite pentru situaţii diferite. Criticile referitoare la prevederea aceloraşi fapte ca infracţiuni prin texte din legi diferite reprezintă o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa instanţei de judecată".
Prin Decizia nr. 1.137 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din 10 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a respins excepţiile invocate, arătând în considerente că "nu pot fi reţinute nici criticile aduse art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În exercitarea acestei competenţe exclusive conferite de Legea fundamentală, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum este şi cazul normelor criticate, prin care s-a stabilit ca pentru judecarea în primă instanţă a unei anumite categorii de infracţiuni, şi anume infracţiunile de corupţie, să se instituie complete specializate, în scopul perfecţionării actului de justiţie. Constituirea unor astfel de complete nu are semnificaţia instituirii unor instanţe extraordinare, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", iar judecătorii care compun completele specializate fac parte din instanţele judecătoreşti prevăzute de lege, îndeplinind cerinţele de independenţă şi imparţialitate impuse de prevederile constituţionale [art. 124 alin. (2) şi (3)]. De altfel, niciun text constituţional nu interzice specializarea completelor de judecată, ci, dimpotrivă, Legea fundamentală permite chiar înfiinţarea de instanţe specializate în anumite materii [art. 126 alin. (5) teza a doua din Constituţie]."
IV. Consecinţele juridice ale judecării cauzei în primă instanţă de un complet care nu este specializat, conform art. 29 din Legea nr. 78/2000
Problema de drept pusă în discuţie vizează în realitate competenţa materială procesuală (specializată) a cărei nerespectare este sancţionată de legiuitor cu nulitatea absolută, având drept consecinţă, în apel, cazul de desfiinţare prevăzut de dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală din C. proc. pen., respectiv: "desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată (...) când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă".
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 17/17.09.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 16.10.2018, s-a stabilit că " necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică".
Este adevărat că această decizie a fost pronunţată în procesele supuse C. proc. civ. în cadrul curţilor de apel şi în cadrul tribunalelor, vizând alte dispoziţii decât cele în cauză, însă din considerentele acestei decizii rezultă fără echivoc faptul că "Normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor. Specializarea instanţelor/secţiilor şi judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ţine de organizarea şi administrarea justiţiei".
Această interpretare, chiar dacă a fost dată cu privire la procesele supuse C. proc. civ., se referă la norme de organizare judiciară, care sunt comune atât în materie civilă, cât şi în materie penală, referindu-se, în mod expres la dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.
Cu alte cuvinte, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 17/17.09.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 16.10.2018, s-a stabilit, cu efecte obligatorii, împrejurarea că normele care reglementează instanţele/completurile specializate sunt norme care vizează competenţă materială procesuală (specializată) şi sunt de ordine publică, indiferent de materia în care se soluţionează cauzele (penală sau civilă, lato sensu), acestea fiind prevăzute în Legea privind organizarea judiciară şi în alte legi speciale.
Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În jurisprudenţa sa (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017) Curtea Constituţională a României a statuat că o consecinţă a prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, care prevăd obligativitatea respectării, în România, a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, este aceea că legiuitorul trebuie să reglementeze din punct de vedere normativ atât cadrul de desfăşurare a procesului penal, cât şi competenţa organelor judiciare şi modul concret de realizare a fiecărei subdiviziuni, a fiecărei etape a procesului penal.
În acelaşi sens, Curtea a constatat că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenţă. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte legiuitorul, principiul legalităţii - componentă a statului de drept - îl obligă pe acesta să reglementeze în mod clar competenţa organelor judiciare
Prin art. 29 din Legea nr. 78/2000 legiuitorul şi-a îndeplinit această obligaţie, ce decurge din dispoziţiile art. 131 şi ale art. 73 alin. (3) lit. l) din Legea fundamentală şi a stabilit competenţa judecării în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege de către completuri specializate .
În consecinţă, Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii H., V., K., Q., J., P., B., C., U., A., D., S., T. şi M., împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 14 februarie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la Curtea de Apel Bacău.
Va desfiinţa, în tot, sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, pentru rejudecare de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Cheltuielile judiciare efectuate în apel vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat H. şi apelanţii intimaţi inculpaţi K., P., B., C., U., A., D., S. şi M., în sumă de câte 314 RON, vor rămâne în sarcina statului
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi V., Q., J. şi T. şi pentru intimaţii inculpaţi L., R., I., O., G., F., E. şi N., în sumă de câte 1.253 RON, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii H., V., K., Q., J., P., B., C., U., A., D., S., T. şi M., împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 14 februarie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, la Curtea de Apel Bacău.
Desfiinţează, în tot, sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, pentru rejudecare de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Cheltuielile judiciare efectuate în apel rămân în sarcina statului.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat H. şi apelanţii intimaţi inculpaţi K., P., B., C., U., A., D., S. şi M., în sumă de câte 314 RON, rămân în sarcina statului
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi V., Q., J. şi T. şi pentru intimaţii inculpaţi L., R., I., O., G., F., E. şi N., în sumă de câte 1.253 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.
GGC - GV
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020