Absolute nullity for failure to notify Anti-Corruption Prosecutor in execution challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the public prosecutor's appeal, annulled the first-instance judgment, and remanded the case to the Constanta Court of Appeal for retrial with the mandatory participation of a prosecutor from the National Anti-Corruption Directorate; the dispute concerned a convicted defendant's challenge to the execution of a consolidated 8-year prison sentence resulting from the revocation of conditional release, where the lower court had dismissed the objection as legally impossible and procedurally inadequate. The Supreme Court ruled that the first-instance judgment was subject to absolute nullity because it violated Article 5(3) of Law No. 255/2013 and Article 281(1)(d) of the Code of Criminal Procedure, which require the participation of a specific prosecutor in proceedings arising from criminal investigations originally conducted by the National Anti-Corruption Directorate.
Legislator headnote
AI generatedart. 599 C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 585 C. proc. pen, art. 597 alin. (6) C. proc. pen, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen; Absolute nullity for failure to notify Anti-Corruption Prosecutor in execution challenge: Prin Sentinţa penală nr. 103/P din data de 17 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 599 C. proc. pen., rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A., în ce priveşte pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 134/A din 15 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 103/P din data de 17 iulie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 599 C. proc. pen., rap. la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A., în ce priveşte pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 134/A din 15 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 14 mai 2019, condamnatul A. a sesizat Judecătoria Medgidia cu o contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prin care a solicitat a se constata o împiedicare parţială la executare a pedepsei de 8 ani închisoare aplicată conform Sentinţei penale nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, împiedicare constând în executarea parţială a pedepsei, fără ca această deducere să fie menţionată în mandatul de executare al sentinţei mai sus indicate.
Prin Sentinţa penală nr. 1177 din 22 mai 2019, pronunţată în dosarul penal nr. x/2019, al judecătoriei Medgidia, a fost declinată competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Examinând cauza pe baza înscrisurilor ataşate, Curtea de Apel Constanţa, în principal, a constatat că prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, instanţa s-a pronunţat asupra liberării condiţionate în ce priveşte executarea pedepsei principale de 10 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 171 din 13 aprilie 2006, pronunţată în dosarul penal nr. x/2006 al Tribunalului Constanţa, revocând beneficiul acestei liberări şi contopind restul rămas neexecutat cu una din pedepsele principale stabilite, cea de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.
Faţă de această dispoziţie intrată în puterea lucrului judecat, deducerea perioadei executate anterior liberării condiţionate nu mai este juridic posibilă.
În plus, a constatat că petentul condamnat, în mod inadecvat a solicitat efectuarea operaţiunii juridice de deducere a unei perioade anterior executate în baza unui alt mandat de executare, fără ca, în prealabil, să formuleze o cerere de modificare a pedepsei, întemeiată pe dispoziţiile art. 585 C. proc. pen.
Pentru aceste motive, contestaţia la executare formulată de către condamnat a fost respinsă, ca nefondată, urmând a fi făcută aplicarea adecvată a dispoziţiilor art. 597 alin. (6) C. proc. pen., precum şi a prevederilor art. 272 şi 275 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, motivele acesteia fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 07.08.2019, fiind stabilit termen pentru soluţionarea acesteia la data de 1 octombrie 2019.
Înalta Curte, examinând contestaţia declarată, constată că aceasta este întemeiată şi va fi admisă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, "la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. (1), participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie."
Înalta Curte constată că intimatul condamnat A. a formulat o contestaţie la executare cu privire la pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare, care i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2014, modificată şi definitivă prin Decizia penală nr. 134/A din 15 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2014.
Deopotrivă, reţine că în cauza în care au fost pronunţate cele două hotărâri anterior menţionate, cercetarea penală a fost efectuală de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi (este necesar ca cercetarea penală să fi fost efectuată de către această unitate de parchet în cauza în care au fost pronunţate hotărârile cu privire la care a fost formulată contestaţia la executare, întrucât este logic că nu are cum să fie efectuată o cercetare penală cu privire la o contestaţie la executare), iar contestaţia la executare formulată de condamnatul A. se încadrează în noţiunea de "oricare alte cereri", menţionată de dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, anterior citate.
Înalta Curte reţine, de asemenea, dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., care prevăd că încălcarea dispoziţiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie, potrivit legii, determină întotdeauna aplicarea nulităţii absolute.
Aşadar, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu au fost respectate dispoziţiile privind participarea procurorului la judecata în primă instanţă, având în vedere că la soluţionarea contestaţiei la executare, formulată de condamnatul A., nu a participat un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, participarea acestuia fiind obligatorie, faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este lovită de nulitate absolută, având drept consecinţă desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Constanţa, pentru soluţionarea cererii formulate de petentul condamnat cu participarea unui procuror competent din punct de vedere funcţional, respectiv cu participarea unui procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 103/P din data de 17 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul-inculpat A..
Va desfiinţa sentinţa penală contestată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Constanţa, spre rejudecare.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 313 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 103/P din data de 17 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, privind pe intimatul-inculpat A..
Desfiinţează sentinţa penală contestată şi trimite cauza la Curtea de Apel Constanţa, spre rejudecare.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2019.
GGC - MM